1

Tehnici de comunicare

1. Noţiuni introductive despre comunicare

1.1. Definirea comunic ării 1.2. Comunicarea educa ţional ă 1.3. Axiomele comunic ării 1.4. Condi ţiile comunic ării eficiente

2. Tehnici de comunicare

2. 1. Tehnici de comunicare în rela ţiile interpersonale 2.1.1. Antrenamentul vorbirii. Comunicarea nonverba lă. Postura. Mimica. Gestica 2.1.2. Antrenamentul vorbirii. Comunicarea paraver bală. Vocea 2.1.3. Antrenamentul vorbirii. Comunicarea verbal ă. Cuvântul

2.2. Tehnici de comunicare public ă. Discursul Obiective: după ce vor studia aceste capitole, cursanţii vor fi capabili:

1. să definească noţiunea de comunicare 2. să analizeze axiomele comunicării 3. să identifice condiţiile comunicării 4. să se familiarizeze cu componentele comunicării interpersonale 5. să descrie tehnicile de comunicare publică

Bibliografie recomandat ă:

Carnegie, D., Secretele succesului. Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 1997 Coteanu, I., Seche, L, Seche, M., (coord.), Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998 Cutlip, S., Center, A., Broom, G., Effective Public Relations, New Jersey,Prentice Hali, 1994 Dobrescu, M. E., Sociologia comunicării, Editura Victor, Bucureşti, 1998 Drăgan, I., Paradigme ale comunicării în masă, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1996; Hariuc, C., Psihologia comunicării, Editura Licorna, Bucureşti, 2002 Pânişoară, I.O., Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iaşi, 2006 Iacob, D., Relaţiile Publice. Eficienţă în comunicare, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2003 Kendall, R., Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation, New York, Harper Collins Publishers, 1992 Popescu, D., Arta de a comunica, Editura Economică, Bucureşti, 1998; Prutianu, Ş., Antrenamentul abilităţilor de comunicare, vol.1, Editura Polirom, Iaşi, 2004 Prutianu, Ş., Antrenamentul abilităţilor de comunicare. Limbaje ascunse, vol.2, Editura Polirom, Iaşi, 2005 Rotaru, I. Comunicarea educaţională – aspecte teoretice şi demersuri aplicative, Editura Brumar, Timişoara, 2008 Şoitu, L., Pedagogia comunicării, Editura Institutului European, Iaşi, 2001

2

Cursul de faţă vizează aspecte specifice ale ştiinţelor comunicării, fiind focalizat pe

evidenţierea tehnicilor de comunicare, ca modalităţi practice de exersare a unei comunicări

autentice, asertive. Consilierea educaţională, ca proces de comunicare acordă o atenţie

deosebită însuşirii abilit ăţilor de vorbire şi de ascultare.

Comunicarea presupune interacţiune şi feed-back, împărtăşire de semnificaţii, puncte

de vedere pe problematici comune de interes. În procesul de comunicare, primesc o relevanţă

semnificativă atât conţinuturile (informaţiile), dar nu numai; sistemul de valori, prejudecăţile,

stilurile de comunicare a interlocutorilor. O serie de factori condiţionează actul comunicării şi

influenţează comportamentul comunicativ al celor implicaţi în comunicare.

Termenul de comunicare este de obicei utilizat cu accepţiuni diferite. Conceptul

evidenţiază o relaţie cu celălalt cu care se intenţionează a „pune în comun” ceva, a participa

la ceva comun.

Comunicarea reprezintă unul dintre conceptele greu de definit. Sensurile acestui

concept vizează aspecte precum:

a) Transmitere

b) Transfer

c) Influenţare

d) Interacţiune

e) Împărtăşire

a) Transmitere (de informaţii/cunoştinţe)

Adesea conceptul de comunicare este utilizat ca sinonim pentru informare.

Informarea reprezintă însă numai o parte a unui întreg de funcţii pe care le are comunicarea.

Asocierea comunicării cu un proces de transmitere este evidentă mai ales în cazul

dicţionarelor. Astfel, comunicarea înseamnă:

- „A face cunoscut; a înştiinţa, a transmite” (Dicţionar de neologisme, 2007)

PREZENTARE GENERAL Ă

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE COMUNICARE

1.1. DEFINIREA COMUNIC ĂRII

3

- „Ac ţiunea de a comunica şi rezultatul ei” (Dicţionar explicativ al limbii române,

1998).

b) Transfer (de informaţii/cunoştinţe)

Acest sens al comunicării este specific mai ales comunicării educaţionale, prin

intermediul căreia se urmăreşte transferul de cunoştinţe de la profesor la elev.

c) Influenţare

Comunicarea apare „de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursă influenţează un

alt sistem, în speţă un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi

transmise prin canalul care le leagă.” (C.Osgood, apud I. Drăgan)

d) Interacţiune (în relaţiile interumane)

Comunicarea este considerată a fi un mecanism prin care relaţiile umane există şi se

dezvoltă.

e) Împărtăşire

Comunicarea educaţională are ca scop dezvoltarea/creşterea spirituală a unei

persoane. Ea presupune interacţiunea activă a celor implicaţi în procesul comunicării, într-un

anumit context specific. Prin comunicarea educaţională educatorul influenţează educatul.

Rezultatele comunicării educaţionale se soldează cu modificări la nivelul personalităţii

educatului, dar şi a educatorului.

Paul Watzlawick, Janet Beavin, Don Jackson, cei mai importanţi reprezentanţi ai

Şcolii de la Palo Alto au formulat axiomele comunicării interumane.

Axioma 1. Comunicarea este inevitabilă. (Imposibilitatea de a nu comunica; nu

putem să nu comunicăm). Aceasta axiomă are sens numai în condiţiile în care considerăm că

intră în sfera comunicării şi transmiterea neintenţionată de informaţie, ce se realizează prin

intermediul indicilor.

Axioma 2. „Comunicarea se desfăşoară la două niveluri: informaţional şi

relaţional, cel de-al doilea oferind indicaţii de interpretare a conţinutului celui dintâi” Asta

înseamnă că orice comunicare nu se limitează să transmită o informaţie, ci induce în acelaşi

timp un comportament.

1.2. COMUNICAREA EDUCAŢIONAL Ă

1.3. AXIOMELE COMUNIC ĂRII

4

Axioma 3. „Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat in termeni

de cauza efect sau stimul răspuns”. Aceasta a treia axiomă se poate obţine din studiul

interacţiunii sau schimbului de mesaje între partenerii comunicării.

Axioma 4: „Comunicarea îmbracă fie o formă digitală, fie una analogică”.

Termenii sunt luaţi din cibernetică unde un sistem este considerat digital când se operează cu

o logică binară şi analogic în cazul utilizării unei logici cu o infinitate continuă de valori.

Omul este singura fiinţă capabilă să utilizeze cele două moduri de comunicare, digitală şi

analogică.

Axioma 5: „Comunicarea este ireversibilă”. Sensul acestei axiome trebuie înţeles

astfel: un act de comunicare, odată ce a avut loc, declanşează transformări şi mecanisme ce

nu mai pot fi date înapoi, întrucât orice revenire asupra mesajelor transmise nu mai poate

anihila efectele deja produse, deoarece ne adresăm altei persoane decât partenerului iniţial de

discuţie. După ce l-am jignit pe interlocutor, zadarnic declarăm că „ne retragem cuvintele”,

căci efectul spuselor noastre s-a produs, iar scuzele sunt tardive.

Axioma 6: „Comunicarea presupune raporturi de forţă şi implică tranzacţii

simetrice sau complementare”. În cazul tranzacţiilor complementare între persoanele care

comunică există întotdeauna diferenţe de poziţie ierarhică, indiferent de natura acestora, iar

stimulii şi răspunsurile sunt de tipuri opuse. Posibilitatea realizării unei egalităţi veritabile

între interlocutori este un deziderat aproape imposibil de atins; sunt simetrice doar atunci

când actele comucaţionale sunt de acelaşi tip cu stimulii.

Axioma 7: „Comunicarea presupune procese de ajustare şi acomodare”. Premisa

de la care se pleacă este că oamenii sunt diferiţi, percep realitatea în mod diferit, au interese

şi scopuri diferite şi, în consecinţă, comunicarea dintre ei se poate ameliora numai în urma

unui efort de acomodare reciprocă a interlocutorilor la contextul şi situaţia comunicaţională.

În esenţă, ajustarea propusă de „axiomă” se referă la nevoia partenerilor de a se armoniza şi

sincroniza unul cu celălalt.

O comunicare eficientă presupune existenţa unui raport între părţile implicate, care o

serie largă de elemente care condiţionează comunicarea verbală, nonverbală şi paraverbală.

Printre elementele asupra cărora trebuie reflectat pentru a obţine rezultatul dorit sunt:

• Fizice

- Respectarea distanţelor.

1.4. CONDIŢIILE COMUNIC ĂRII EFICIENTE

5

- Poziţia corpului şi gestica.

- Ritmul respiraţiei.

• Verbale şi paraverbale

- Copierea canalului senzorial predominant al interlocutorului.

- Tonul vocii şi viteza.

• Mentale

- Către/Dinspre

- Referinţa internă/Referinţa externă

- Adecvate/Neadecvate

- Posibilităţi/Necesităţi/Motive

• Valori

Ele privesc modul în care fiecare persoană decide ceea ce este bun sau rău, corect sau

greşit. Pentru a le afla trebuie să răspundeţi la întrebarea: "Ce este important pentru mine?"

Valorile sunt ordonate ierarhic, de la cea mai importantă la cea mai puţin importantă

ţi pot fi uşor descoperite cu câteva întrebări cheie.

• Criterii echivalente

Reprezintă modul în care valorile sunt înţelese în practică, deoarece aceeaşi valoare

poate fi percepută în moduri foarte diferite.

• Credinţe

Credinţele se referă la convingerea că anumite lucruri sunt adevărate şi altele nu şi la

secvenţele cauză-efect (“dacă..., atunci...”). Ele se formează pe parcursul întregii noastre

existenţe pe baza: mediului social, evenimentelor, cunoştinţelor şi rezultatelor precedente.

Nici o persoană nu ar putea, în mod normal, să reacţioneze în afara propriilor

credinţe, aşadar şi acestea trebuie descoperite şi copiate cu grijă. A nu ţine cont de credinţele

şi de valorile altei persoane reprezintă principala cauză a neînţelegerilor.

• Ataşamente

Acestea însoţesc valorile şi credinţele şi privesc un element specific.

• Amintiri

Amintirile influenţează profund percepţiile şi răspunsurile comportamentale ale

persoanelor. Este evident ca nu puteţi şti tot ceea ce îşi aminteşte cineva, dar informaţiile pe

care o persoană le păstrează din anumite experienţe pot fi de folos în conducerea unei

conversaţii.

• Decizii

6

Deciziile se refera la oameni şi la mediu şi sunt luate în mod inconştient în primii ani

de viaţă şi preponderent conştient ulterior (raţional sau afectiv). Ele exprima credinţe, valori,

ataşamente.

Utilizarea acestor puncte cheie are drept scop orientarea conversaţiei în beneficiul

dumneavoastră fără ca interlocutorul să conştientizeze acest lucru. În acest moment,

interlocutorul vă va percepe ca o persoană deosebit de simpatică căreia, nu ştie de ce, dar este

înclinat să-i facă anumite favoruri pe care nu le-ar face altei persoane.

Dezvoltarea competenţelor de comunicare se realizează prin analizarea unui program

de sugestii şi reguli practice prezent în fiecare din componentele actelor interpersonale: a

conversa, a argumenta, a seduce, a sugestiona, a manipula, a tăcea, a asculta, a scrie.

A conversa.

A argumenta.

A seduce.

A sugestiona.

A manipula.

A tăcea.

Relaţiile dintre oameni se fundamentează pe comunicare. Consilierea educaţională

este o activitate eminamente de comunicare. Orice comunicare se bazează pe interpretare.

Comunicarea interumană se realizează pe trei niveluri: verbal, nonverbal şi

paraverbal. Vorbim astfel de comunicare verbală, nonverbală şi paraverbală. Într-un studiu

realizat de Albert Mehrabian acesta susţine că numai 7% din mesaj este transmis prin

comunicare verbala în timp ce 38% este transmis pe cale vocala şi 55% prin limbajul

corpului.

Comunicarea nonverbală şi paraverbală au menirea de a accentua comunicarea

verbală; astfel, consilierul şcolar poate întări prin anumite elemente de mimică sau de

gestică, prin utilizarea unui anumit ton, anumite aspecte din mesajul pe care îl transmite

elevului care apeleză la serviciile sale. În acelaşi timp, comunicarea nonverbală şi

paraverbală, completează mesajul transmis pe cale verbală.

2. TEHNICI DE COMUNICARE

2. 1.TEHNICI DE COMUNICARE ÎN RELA ŢIILE INTERPERSONALE

7

Limbajul trupului are întotdeauna valoare comunicativă. Mesajele există permanent,

chiar dacă nu pot fi citite întotdeauna cu precizie şi la timp. Limbajul trupului este confuz.

Pentru numeroase semnale există cel puţin două-trei semnificaţii distincte. Descifrarea

limbajului trupului se bazează pe încercare şi eroare.

Postura trupului se referă atât la ţinuta pe care o persoană o adoptă în mod obişnuit

sau într-un moment anume, cât şi la mişcările care modifică sau influenţează poziţia corpului.

Capul plecat şi umerii căzuţi semnalează obedienţă, inferioritate, slăbiciune sau timiditate.

Postura dreaptă, capul sus sau lăsat pe spate indică mulţumire de sine. Încordarea şi

rigiditatea trădează teama.

Mimica reglează comunicarea umană, în fracţiuni de secundă. Semnalele mimice sar

în ochi şi divulgă secrete, atunci când vin în contradicţie cu mesajul verbal. Mimica este greu

de ţinut sub control, şi ca atare oferă permanent informaţii. „Lectura” expresiei mimice

priveşte toate semnalele consistente despre ceea ce se petrece cu ea.

Gestica se referă la mişcările întregului trup, ale mâinilor şi degetelor, ale picioarelor,

umerilor, gâtului şi capului, ca şi felul cuiva de a acţiona mai apăsat sau mai uşor, mai rapid

sau mai lent.

Vocea reprezintă un factor important prin intermediul căreia aflăm o mulţime de

informaţii despre o persoană. De cele mai multe ori putem recunoaşte cu uşurinţă dacă

persoana care vorbeşte este un bărbat sau o femeie, dacă este tânără sau bătrână, dacă este

veselă sau tristă, dacă calmă sau nervoasă, energică sau moale, grăbită sau răbdătoare, sinceră

sau prefăcută, prietenoasă sau ursuză.

Tonul vocii este important atât ca tehnică vocală, cât şi ca instrument de convingere.

Tonul vocii este cel care transmite sentimentele şi atitudinea, în timp ce cuvintele transmit

doar informaţia.

Volumul vocii poate fi dovada unei personalităţi de mare forţă şi vitalitate, dar şi a

nevoii de a ne simţi importanţi sau dimpotrivă trădează o personalitate fragilă, orientată spre

sine şi cu teamă de ceilalţi.

2.1.1. ANTRENAMENTUL VORBIRII. COMUNICAREA NONVERBA LĂ.

POSTURA. MIMICA. GESTICA

2.1.2. ANTRENAMENTUL VORBIRII. COMUNICAREA PARAVER BALĂ.

VOCEA

8

Ritmul vorbirii este un alt paramentru care oferă informaţii despre cel care comunică.

În general se consideră că cei care au un nivel de educaţie ridicat atunci când comunică

ritmul vorbirii este moderat. Un ritm alert poate obosi interlocutorul, acesta nu reuşeşte să se

concentreze asupra multitudinii de informaţii care se revarsă dintr-o dată asupra lui. Un ritm

extrem de lent poate sugera un om încet în gândire sau nehotărât. În funcţie de ritmul vorbirii,

vorbirea poate fi calmă, repezită, lentă, rapidă, teatrală, „radiofonică”, afectată sau

precipitată.

Combinaţiile vocale se referă la tonul, volumul şi ritmul vorbirii. Ele conferă sensul

global al mesajului vorbit. Este acea combinaţie de inflexiuni vocale, asociată cu un anumit

ton şi un ritm al povestirii care scapă controlului conştient şi care nu reuşeşte să creeze acea

magie iniţială.

Cuvintele au puterea de a influenţa fiziologia umană. Altfel spus, unealta supremă a

influenţării este cuvântul. Cuvântul este cel mai puternic instrument de care ne putem servi

pentru a ne atinge scopurile.

Limbajul verbal este departe de a fi perfect. Cuvintele trădează uneori gândurile cele

mai ascunse. Auzim de nenumărate ori expresii precum „Îmi pare rău, nu asta am vrut să

spun…” şi de fapt un act de comunicare este sortit eşecului.

Cuvintele sunt acei stimuli vizuali sau auditivi care provoacă simţurile. Ni se pare

familiară scena în care atunci când citim/auzim despre un eveniment extrem de tragic să ni se

umezească ochii sau atunci când citim/auzim o ştire despre un sportiv român care a câştigat o

medalie olimpică să ne bucurăm pentru faptul „că unul de-al nostru” este premiat. Fiecare

cuvânt reprezintă un cod şi folosirea lui are sens în măsura în care înţelesul său este

împărtăşit de persoanele care comunică.

Ambiguitatea cuvintelor este consecinţa firească înţelesurilor atribuite acestora.

Polarizarea reprezintă tendinţa de a descrie lumea în termeni de alb sau negru, bun

sau rău, urât sau frumos, pozitiv sau negativ etc.

Generalizarea constă în tendinţa de a extinde o anumită experienţă particulară la o

întreagă categorie.

2.1.3. ANTRENAMENTUL VORBIRII. COMUNICAREA VERBAL Ă.

CUVÂNTUL

9

Cuvintele-capcană. Cuvintele evocă imagini şi experienţe care răscolesc emoţii

pozitive şi negative. Cele pozitive stimulează, energizează, mobilizează, în timp ce cele

negative paralizează, demobilizează.

Abordarea pragmatică. A fi pragmatic a avea atitudinea şi abilităţile unei persoane

care ştie ce vrea şi care este capabilă să apeleze la mijloace eficiente pentru îndeplinirea

scopului, fără să se piardă în scrupule şi sofisticări filozofice inutile.

Înţelepţii ascultă mult şi vorbesc puţin. Consilierii şcolari sunt persoane care ştiu să

asculte cu toate simţurile. Încurajează interlocutorul să vorbească despre sine până scapă

masca aruncată peste atitudini şi sentimente ascunse.

Finetea spiritului de observatie este o calitate foarte importanta a unui bun ascultător.

Psihologi celebri, precum C.Rogers şi A.Moreau au sugerat antrenarea abilităţilor de

ascultare activă prin conştientizarea celor trei etape ale procesului necesar să fie parcurs

înaintea deciziei şi acţiunii corecte:

A auzi şi a vedea

A imagina

A simţi

Principul oglindirii

Oglindirea este o modalitate evoluată de ascultare care şterge diferenţele dintre

locutori, reflectând ca oglinda sau ca ecoul mesajele vizuale şi sonore ale persoanei ascultate.

Este sincronizare la nivelul canalului preferat de comunicare preferat de interlocutor, a

sistemului de reprezentare senzorială: vizual, auditiv, kinestezic.

Principiul reformulării

Tehnicile de ascultare bazate pe reformulare s-au dezvoltat în special în psihoterapie

şi consiliere, pentru că dau clientului impresia că el este cel care îşi rezolvă problemele. În

esenţă, reformularea constă în reluarea cu propriile cuvinte, ca un ecou uşor infidel a

cuvintelor partenerului, operând unele ajustări, omisiuni şi adăugiri. Carl Rogers a conturat o

paletă de tehnici de ascultare activă bazate pe reformulare: parafraza, ecoul hi-fi, deturnarea

afirmaţiilor în întrebări, suspensia, recadrarea, hiperbolizarea şi litota.

a) Tehnica parafrazei

b) Tehnica ecoului hi-fi

c) Tehnica deturnării afirma ţiilor în întrebări

2.1.4. ANTRENAMENTUL ABILIT ĂŢILOR DE ASCULT ĂRE ACTIV Ă

10

d) Tehnica suspensiei

e) Tehnica recadrării

f) Tehnica hiperbolizării

g) Tehnica litotei

Pregătirea discursului

Susţinerea unui discurs reuşit în public implică o activitate de pregătire a acestuia.

Pentru a găsi ideile o soluţie ar putea fi de a scrie tot ceea ce vă trece prin minte, legat de

domeniul respectiv, urmărind pur şi simplu conexiunile pe care creierul le face în mod

automat, fără a cenzura, în faza iniţială, gândurile. Mai târziu alegeţi ideile cele mai bune şi

concepeţi structura discursului. Pentru aceasta însă aveţi nevoie să vă definiţi clar obiectivul

urmărit.

• Determinarea obiectivului

Fiecare comunicare trebuie să aibă un obiectiv, cu atât mai mult când vă adresaţi unui

public. Întrebările pe care trebuie să vi le puneţi sunt: Ce vreau să obţin? Cărui fel de public

mă adresez? Care este modalitatea cea mai bună de a-mi atinge obiectivul? Ce fel de

argumente voi folosi, raţionale sau emoţionale? Cum voi şti dacă am atins obiectivul? În

momentul în care aţi găsit un răspuns valid la aceste întrebări, aţi făcut deja partea cea mai

importantă a muncii.

• Folosirea tehnicilor de persuasiune

Tehnicile de persuasiune sunt utile într-o comunicare de acest gen şi de aceea trebuie

avute vedere.

După ce v-aţi definit scopul, argumentele şi strategia, aveţi nevoie de o schemă pentru

a vă prezenta ideile în mod ordonat. Ascultătorii rămân mereu impresionaţi când oratorul este

în stare să-şi prezinte gândurile cu claritate şi cu argumente. Modelul cel mai simplu şi

eficace se numeşte S.T.E.P. (din engleză: State, Translate, Exemplify, Prove) şi vă ajută să vă

organizaţi gândurile, discursurile şi articolele pentru a obţine cel mai bun efect:

- “State” - prezentaţi ideea în mod simplu şi clar;

- “Translate” - expuneţi ideea pentru a fi înţeles de public; definiţi termenii la care faceţi

referire, reduceţi pe cât posibil ambiguităţile; faceţi comparaţii cu lucruri similare;

- “Exemplify” - daţi exemple care ilustrează ceea ce spuneţi: experienţe personale, anecdote

etc.

2.2. TEHNICI DE COMUNICARE PUBLIC Ă. DISCURSUL

11

- “Prove” - demonstraţi ceea ce aţi afirmat, prezentând fapte care dovedesc afirmaţia,

apelând la păreri ale specialiştilor şi la statistici.

Cursul prezintă comunicarea ca proces de transmitere, transfer, influenţare,

interacţiune, împărtăşire. Comunicare educaţională este un sector distinct al comunicării

interumane. Tehnicile de comunicare descrise în cursul de faţă vizează în principal

comunicarea la nivel individual şi comunicarea publică. Cursul fiind destinat consilierilor

şcolari a fost axat preponderent pe tehnicile de comunicare interpersonală, extrem de

necesare în activitatea profesională a consilierilor şcolari. La rândul său, tehnicile de

comunicare interpersonală au fost analizate din perspectiva comunicării verbale, nonverbale

şi paraverbale, cât şi din perspectiva celor două mari categorii de abilităţi pe care le vizează

comunicarea: abilitatea vorbirii şi abilitatea ascultării active.

1. comunicare verbală

2. comunicare nonverbală

3. comunicare paraverbală

4. tehnici de comunicare

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Carnegie, D., Secretele succesului. Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent,

Editura Curtea Veche, Bucureşti, 1997

2. Coteanu, I., Seche, L, Seche, M., (coord.), Dicţionarul explicativ al limbii române,

Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998

3. Cutlip, S., Center, A., Broom, G., Effective Public Relations, New Jersey,Prentice

Hali, 1994

4. Dobrescu, M. E., Sociologia comunicării , Editura Victor, Bucureşti, 1998

5. Drăgan, I., Paradigme ale comunicării în masă, Casa de Editură şi Presă „Şansa”

S.R.L., Bucureşti, 1996;

6. Hariuc, C., Psihologia comunicării , Editura Licorna, Bucureşti, 2002

REZUMATUL CURSULUI

CONCEPTE CHEIE

12

7. Pânişoară, I.O., Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iaşi, 2006

8. Iacob, D., Relaţiile Publice. Eficienţă în comunicare, Editura Comunicare.ro,

Bucuresti, 2003

9. Kendall, R., Public Relations Campaign Strategies: Planning for Implementation,

New York, Harper Collins Publishers, 1992

10. Popescu, D., Arta de a comunica, Editura Economică, Bucureşti, 1998;

11. Prutianu, Ş., Antrenamentul abilităţilor de comunicare, vol.1, Editura Polirom, Iaşi,

2004

12. Prutianu, Ş., Antrenamentul abilităţilor de comunicare. Limbaje ascunse, vol.2,

Editura Polirom, Iaşi, 2005

13. Rotaru, I. Comunicarea educaţională – aspecte teoretice şi demersuri aplicative,

Editura Brumar, Timişoara, 2008

14. Şoitu, L., Pedagogia comunicării, Editura Institutului European, Iaşi, 2001

ALTE RESURSE UTILE

1. http://www.eed.usv.ro/assets/fisiere/carti%20incot/Tehnici-de-comunicare.pdf

2. http://www.scn.org/mpfc/modules/tm-ctru.htm#Comm

3. http://alfalu.3x.ro/web/tehnicidecomunicareinterpersonala.htm