Omraam Mikhaël Aïvanhov

I.

În general, meditaţia nu reprezintă o obişnuinţă

înrădăcinată profund în om. Din când în când, atunci

când întâmpină greutăţi, când are probleme de rezolvat,

când suferă, el devine gânditor şi reflectează fiindcă

trebuie să găsească o soluţie. Dar aceasta nu poate fi încă

denumită meditaţie; este numai o reacţie instinctivă,

normală, în faţa unui pericol sau necaz. Da, în acel

moment, omul care are nevoie de un refugiu se reculege

instinctiv în sinea sa, şi începe chiar să se roage, să se

îndrepte spre o Fiinţă pe care a neglijat-o fiindcă până în

acea clipă totul mergea bine pentru el. Acum, el revine

spre acea Fiinţă, o caută, amintindu-şi că atunci când era

copil, părinţii săi i-au spus că Ea este atotputernică,

atotştiutoare şi atotiubitoare; el se adresează deci pentru

a-I cere ajutor şi ocrotire în cea mai mare umilinţă, cu un

sentiment de o putere extraordinară. Da, dar aceasta se

întâmplă în situaţii speciale: un pericol, un război, o

boală, moartea.

În viaţa obişnuită, atunci când sunt liniştiţi şi fericiţi,

oamenii nu-şi manifestă dorinţa de a se ruga sau a

medita, şi nu consideră deloc folositor şi indispensabil

acest exerciţiu, nu îi întrezăresc deloc importanţa. Atunci

când totul merge bine, ei consideră că nu merită să se

aventureze în zonele vagi şi nebuloase ale meditaţiei. Dar,

la necaz, în faţa unor greutăţi deosebite, când observă că

nimic din ceea ce este concret şi material nu îi mai poate

ajuta, ei caută un sprijin în interior, un ajutor, un

adăpost în regiunile celeste. Este bine, numai că acest

ajutor ar fi fost găsit mai uşor dacă ei nu ar fi aşteptat

anumite ocazii deosebite pentru a recurge la ajutorul

Cerului, dacă ar fi învăţat să facă din această meditaţie o

practică zilnică. Nu este posibil să te cunoşti pe tine însuţi

în lipsa meditaţiei, nici să devii propriul tău stăpân, nici

să dezvolţi nişte calităţi şi virtuţi. Oamenii rămân foarte

slabi în viaţa lor interioară, în sentimentele şi dorinţele

lor, tocmai pentru că nu au acordat meditaţiei un loc

predominant.

Desigur, nu trebuie să ne facem iluzii, este foarte

greu să meditezi. Atât timp cât eşti angajat în preocupări

materiale sau cufundat în pasiuni, nu poţi medita.

Trebuie să cauţi să te eliberezi în sine pentru a-ţi putea

proiecta gândirea până la Divinitate. Am cunoscut

oameni care meditaseră ani în şir, dar ei pierdeau vremea,

sau chiar se tulburau, pentru că nu ştiau, sau nu doreau

să ştie că, pentru a medita, trebuie îndeplinite anumite

condiţii. Atât timp cât nu eşti liber în interior, nu vei

putea medita. Atâţia oameni înşeală, fură, beau sau se

culcă cu oricine, şi apoi... ei „meditează”! Ah nu, nu este

posibil deoarece natura acestor activităţi nu permite deloc

aşa ceva: ele reţin gândirea în regiunile inferioare.

Eu ştiu că meditaţia devine din ce în ce mai mult o

modă, dar aceasta nu mă bucură deloc, fiindcă observ

cum o mulţime de nefericiţi se angajează într-un domeniu

necunoscut lor. Cum vreţi să meditaţi dacă nu aveţi un

înalt ideal care să vă facă să ieşiţi din propriile capricii,

din desfrâu, din plăceri, din dorinţe, pentru a vă conduce

până la Cer? Nu veţi putea medita înainte de a vă învinge

anumite slăbiciuni, înainte de a înţelege anumite

adevăruri, şi nu numai că nu o veţi putea face, dar este

chiar periculos să încercaţi.

Unii închid ochii sau exersează anumite poziţii, dar

oare ce se petrece în sinea lor? Unde se găsesc ei? Numai

bunul Dumnezeu o poate şti. Dacă aţi pătrunde în mintea

lor ca să vedeţi, veţi descoperi că ei dorm! Aceasta

înseamnă meditaţia profundă... S-a ajuns chiar la

prezentarea unor experimente publice de meditaţie! Este

ridicol. Ce meditaţie se poate tace în faţa unui public?

Uneori, acest lucru este posibil, dar trebuie să fii atât de

avansat, de eliberat, încât oriunde te-ai afla, în orice

moment, să fii capabil să meditezi fiindcă spiritul este

tară încetare legat de lumea divină. Dar a avea această

iubire pentru lumea divină presupune o evoluţie

excepţională, ceea ce nu este cazul acelora care fac aceste

demonstraţii de meditaţie. Dacă doriţi să vă tăceţi o idee

despre felul cum meditează majoritatea oamenilor, priviţi

o pisică: ea meditează în faţa găurii din perete unde s-a

ascuns un şoarece; da, ea meditează ore în şir cum să-l

prindă. Da, aceasta înseamnă meditaţia pentru

majoritatea oamenilor: ei meditează asupra unui şoarece

ascuns pe undeva... un şoarece cu două picioare!

Meditaţia nu este un exerciţiu atât de simplu aşa cum

se crede. Trebuie să fiţi foarte avansaţi ca să meditaţi, şi

mai ales să posedaţi o iubire formidabilă pentru lumea

divină. În acel moment, fără să faceţi nici un efort,

gândirea voastră este deja concentrată, şi independent de

voinţa voastră, meditaţi; gândirea voastră este atât de

degajată încât ea este cea care, aproape independent de

voi, îşi îndeplineşte lucrarea.

Unii mi-au spus deja: „Eu încerc să meditez de ani de

zile, dar creierul meu se blochează, nu ajung nici un

rezultat”. De ce? Pentru că nu au înţeles că fiecare

moment din viaţa lor nu există izolat, ci legat de toate

momentele precedente ce poartă numele de trecut. Ei nu

au înţeles că trecutul lor îi îngreunează, îi deranjează, şi

cum doresc imediat să mediteze, îşi forţează creierul care

astfel se blochează. Nu este nimic de făcut. Ei nu s-au

întrebat niciodată: „Eu vreau să meditez, trebuie deci să-

mi pregătesc creierul şi organismul, să pun totul la punct

pentru a avea posibilitatea să îndeplinesc o lucrare”. Să

presupunem că aţi avut o dispută cu cineva. A doua zi,

când doriţi să meditaţi, trecutul apare deopotrivă şi nu vă

puteţi opri să gândiţi: „Ah, ah, câte mi-a spus... Dacă îl

voi întâlni, am să-i arăt eu lui!” Iată subiectul în jurul

căruia se va^ desfăşura meditaţia. Ce zgomot, ce scandal!

în loc să vă înălţaţi spre regiunile divine, răscoliţi tot ce

aţi trăit în trecut, defilând cu toate aceste amintiri... un

întreg cortegiu de chipuri şi evenimente vă apar şi nu mai

puteţi scăpa de ele. Aceeaşi poveste se repetă de-a lungul

anilor şi este evident că nu apare nici un rezultat.

Omul poate deveni atotputernic, dar cu condiţia să

cunoască un anumit număr de lucruri şi, în special, că

fiecare moment al existenţei este legat de cele precedente.

Acesta este sensul spuselor lui Iisus atunci când ne

sfătuia să nu ne preocupăm de ziua de mâine. Da, fiindcă

punându-vă astăzi viaţa la punct, mâine veţi fi liberi: veţi

putea dispune cum doriţi de voi înşivă, concentrându-vă

gândul asupra subiectului dorit, fiindcă totul a fost deja

pregătit din ajun. în timp ce, dacă nu aţi pus nimic la

punct, a doua zi veţi fi descumpăniţi, alergând în stânga

şi în dreapta pentru a îndrepta lipsurile sau erorile

trecutului şi nu veţi fi liberi să lucraţi în prezent, nici să

creaţi viitorul.

Atunci când doreşte să mediteze, discipolul luminat

se pregăteşte deci dinainte, el se purifică, nu se

împovărează cu tot felul de preocupări inutile, ci se

străduieşte să obţină cea mai mare dorinţă de

perfecţionare, pentru a-i putea ajuta pe alţii, devenind un

model, un exemplu, un fiu al Domnului; el este însufleţit

de dorinţa sublimă de a împlini voinţa Domnului aşa cum

ne cere lisus în Evanghelii. Dar pentru a împlini sfaturile

lui lisus, nu este suficient numai să doreşti, trebuie să şi

cunoşti anumite lucruri. Există mulţi oameni care o

doresc, dar ei nu ajung la nici un rezultat fiindcă nu ştiu

cum să procedeze. Cineva a lăsat deschis robinetul de apă

sau gaz, sau a uitat bebeluşul în baie, şi iată că în

momentul meditaţiei îşi aminteşte!... Cum vreţi ca el să

mai mediteze?

Trebuie să vă pregătiţi deci dinainte, şi atunci când

sunteţi liberi în corpul vostru, în gândurile şi în

sentimentele voastre, când aţi scăpat în sfârşit de această

închisoare care este viaţa zilnică, începeţi să vă înălţaţi

interior: simţiţi că există o nouă viaţă, largă, vastă,

profundă, şi deveniţi atât de dilataţi, atât de încântaţi

încât vă avântaţi într-o altă regiune... O regiune care, în

realitate, se găseşte în voi înşivă: da, această viaţă divină

se revarsă în sinea voastră, şi aţi ajuns în sfârşit să trăiţi

o clipă din adevărata viaţă. Lumea divină începe astfel să

se trezească în voi şi nu o veţi putea uita; aveţi

certitudinea că sufletul este o realitate, că lumea divină

există şi este populată de nenumărate creaturi. De unde

vine această certitudine? Din faptul că aţi reuşit să

declanşaţi forţe încă necunoscute, forte mult mai

puternice şi mai benefice, în timp ce înainte eraţi prinşi

într-un angrenaj de puteri ostile care vă chinuiau şi

doreau să vă distrugă.

Iată ceea ce Iniţiaţii cunosc şi ne învaţă din

totdeauna. Meditaţia este o problemă psihologică,

filosofică, un act cosmic de cea mai mare importanţă. Şi

de îndată ce discipolul a gustat din savoarea acestei lumi

superioare, convingerea i se întăreşte şi simte că

facultăţile sale încep să-l asculte: atunci când vrea să-şi

pună gândul la lucru, acesta se declanşează, atunci când

vrea să îl oprească, el se opreşte, ca şi cum toate celulele

întregului organism s-au hotărât să se supună. Atât timp

cât nu va ajunge la această stăpânire de sine, el va avea

nevoie de ore în şir pentru a-şi afla liniştea, deoarece

celulele continuă să se agite şi nu îl mai ascultă,

spunându-i: „Te înşeli dacă îţi imaginezi că ne sperii! Noi

râdem de tine, nu tremurăm, nu-ţi purtăm respect,

deoarece ne-ai arătat numai neştiinţă şi prostie”, şi ele

procedează astfel cum vor. Nu-i aşa că ştiţi cu toţii câte

ceva despre aceasta? Dar, sunt şi zile când ele vă ascultă

pentru că, din întâmplare sau în mod conştient, aţi ajuns

mai sus, aţi declanşat forţe superioare, aţi câştigat

autoritate; şi cum celulele recunosc ierarhia, ele ascultă

de patronul lor, de stăpânul lor.

De altfel, aşa se petrece totul în viaţă. în servicii, în

administraţie, în armată, fiecare îşi manifestă dorinţa de

a urca pe o treaptă superioară pentru a deveni director,

preşedinte, şef de cabinet, general, pentru că în acel

moment, cu epoleţii şi decoraţiile la haină, se va impune

în faţa celorlalţi care se vor înclina în faţa sa. Chiar dacă

este un imbecil sau un călău, nu contează, i se va da

ascultare. De unde vine acest simţ al ierarhiei? Oamenii

nu l-au inventat, fiindcă ei nu au posibilitatea să

inventeze ceva. Prin intuiţie, prin tatonare sau instinct, ei

nu fac altceva decât să descopere ceea ce exista deja la

anumite niveluri în natură. Peste tot în natură există o

ierarhie; în cer (stelele, constelaţiile), pe pământ (râurile,

munţii, arborii, animalele), şi chiar în om totul este

ierarhizat...

Acum, cunoscând faptul că trebuie mereu să urcăm

câteva trepte în plus pentru a deveni şef şi a ne impune

celorlalţi, de ce nu înţelegem că şi în domeniul spiritual

lucrurile stau la fel, trebuie să urcăm un grad în plus

astfel ca locuitorii din interior să ne asculte? Există

acelaşi principiu, aceeaşi regulă. Este tocmai ceea ce

caută Iniţiaţii, ca totul în sinea lor să li se supună. Ei nu

cer să domine munţii, stelele, animalele sau oamenii, ci

doresc să se domine pe ei înşişi, să fie stăpânii corpului

lor, al gândurilor, al sentimentelor lor, şi lucrează în acest

sens pentru a reuşi.

Toate exerciţiile spirituale, asemenea me- • ditaţiei,

permit omului să se elibereze din ce în ce mai mult din

aceste piedici, din aceste închisori, din aceste înlănţuiri

ce l-au aservit complet lumii subterane. Câte fiinţe nu i-

au căzut pradă!... Ele nu au fost luminate şi au alunecat

într-o lume îngrozitoare denumită Infern. Numiţi-o cum

doriţi, dar ea este o lume reală în care mulţi sunt pe cale

să se piardă fiindcă nu au dorit să se folosească de

mijloacele de salvare pe care Ştiinţa Iniţiatică ni le

transmite. Ei s-au crezut foarte deştepţi, dar în realitate

erau numai nişte orgolioşi şi încăpăţânaţi, şi iată unde au

ajuns...

Meditaţia constituie singurul mijloc ce ne poate

elibera din aceste vârtejuri, din aceste nelinişti. Dar, aşa

cum v-am spus deja, pentru a putea medita, trebuie mai

întâi să punem la punct câteva lucruri. De exemplu,

atunci când o mamă doreşte să facă o prăjitură, dacă

copiii sunt în preajmă, ei o strigă, se agaţă de ea, îi trag

faţa de masă, şi ea nu poate face nimic. Ca să poată lucra,

ea trebuie să îi ducă la culcare. La fel se petrec lucrurile

şi cu noi. Este formidabil câţi copii avem în sinea noastră!

Trebuie deci să îi culcăm pe aceşti puşti năzdrăvani ca să

putem lucra, şi atunci când totul este gata, revenim la ei

şi le împărţim prăjitura!

Ca să putem medita, trebuie să cunoaştem natura

lucrării psihice. De exemplu, nu trebuie să cerem

niciodată creierului să se concentreze brusc asupra unui

subiect, deoarece celulele nervoase vor fi atacate, ele se

vor bloca şi vom avea dureri de cap. Primul lucru pe care

trebuie să îl facem este să ne destindem şi să rămânem

într-o stare de aşa zisă pasivitate, observând această

liniştire a celulelor. Desigur, fără un antrenament

prealabil, nu vom putea ajunge în acest stadiu aşa de

repede, dar cu timpul, câteva secunde ne vor fi suficiente.

La început, trebuie deci să lucrăm cu blândeţe, în linişte

şi iubire, şi mai ales să nu forţăm. Iată secretul unei bune

meditaţii. Iar atunci când simţiţi că sistemul vostru

nervos este bine dispus, reîncărcat corespunzător

(deoarece această atitudine pasivă permite organismului

să îşi recapete forţele), vă veţi putea orienta gândirea spre

subiectul ales.

Pentru a putea face zilnic acest lucru, tară oboseală,

fiind mereu pregătiţi, activi şi dinamici, dispuşi să

realizaţi lucruri mari, trebuie să ştiţi să vă purtaţi corect

cu creierul vostru. Acest lucru este foarte important.

Dacă doriţi să vă continuaţi ani în şir activităţile voastre

spirituale, fiţi atenţi de acum înainte să nu vă precipitaţi

dintr-odată asupra unui subiect, chiar dacă îl iubiţi, îl

purtaţi în inimă, deoarece va apare o reacţie violentă.

începeţi fiind calmi, liniştiţi. Cufundaţi-vă în oceanul de

armonie cosmică ca să extrageţi de acolo nişte forţe. Iar

când vă simţiţi în sfârşit încărcaţi, porniţi, avântaţi-vă

într-o lucrare la care să participe întreaga voastră fiinţă.

Da, pentru că nu numai intelectul, ci întregul vostru corp,

întreg poporul de celule trebuie mobilizat pentru a

îndeplini această lucrare spirituală.

Încercaţi deci în primele clipe să nu gândiţi, să

aruncaţi numai o privire în forul vostru interior pentru a

constata dacă totul merge bine. Ocupaţi-vă însă şi de

respiraţie: respiraţi regulat, nu vă gândiţi la nimic, simţiţi

numai că respiraţi, având numai conştiinţa, senzaţia că

respiraţi... Veţi observa cum această respiraţie va

introduce un ritm armonios în gândurile, în sentimentele

voastre, în întregul vostru organism: va fi ceva foarte

benefic.

Unii vor spune: „Dar eu nu ştiu ce este meditaţia, şi

nici nu doresc să ştiu. Eu voi face sacrificii, voi fi milos,

voi face bine altora şi este de ajuns”. Nu, nu este suficient,

pentru că acţionând puteţi încălca anumite legi, puteţi

încurca şi distruge totul, dacă nu începeţi prin a medita.

De ce? Pentru că numai meditaţia vă permite să aveţi o

viziune clară a lucrurilor: pe cine să ajutaţi, cum, în ce

domeniu...

Puteţi medita asupra multor subiecte: al sănătăţii, al

frumuseţii, al bogăţiei, al inteligenţei, al puterii, al

gloriei... asupra îngerilor, arhanghelilor şi a tuturor

ierarhiilor cereşti. Toate subiectele de meditaţie sunt

bune, dar cel mai bine este să meditaţi asupra lui

Dumnezeu însuşi, ca să vă impregnaţi cu lumina şi foiţa

sa, să trăiţi o clipă în veşnicia sa... şi să meditaţi cu

scopul de a-L sluji, de a vă supune Lui, de a vă uni cu El.

Nu există meditaţie mai puternică şi mai binefăcătoare.

Toate celelalte au drept scop interesul, profitul, voinţa de

a utiliza forţele oculte pentru îmbogăţire sau pentru

aservirea celorlalţi. Iniţiaţii au înţeles că cel mai avantajos

lucru este tocmai acela de a nu căuta avantajul personal,

ci de a căuta numai să devină nişte servitori ai Domnului.

Restul reprezintă mai mult sau mai puţin magie neagră

şi vrăjitorie. Iată de ce, fără să-şi dea seama, cei mai mulţi

ocultişti se bălăcesc în vrăjitorie. Fiindcă ei se folosesc de

aceste forţe invizibile pentru a obţine avantaje, a domina,

a subjuga femeile, şi nu pentru a sluji Domnului. Vedeţi

deci că în meditaţie există grade şi grade...

Evident, trebuie totuşi să începeţi prin a medita

asupra unor subiecte accesibile. Fiinţa umană este astfel

concepută încât nu poate trăi în mod normal într-o lume

abstractă. La început, trebuie să vă legaţi deci de ceva

vizibil, tangibil, apropiat, de ceva ce vă place. Ştiţi că este

foarte uşor să vă concentraţi asupra hranei atunci când

nu aţi mâncat de mult timp. Fără să vreţi, vă asemănaţi

cu pisica care se concentrează să prindă şoarecele. Nu

este cazul să faceţi eforturi, fiindcă totul vine de la sine.

De asemenea, priviţi cum un băiat se concentrează

asupra fetei iubite! Da, ore întregi, zile întregi. Pentru că

ea îi place, şi în acest caz nu are nevoie să facă eforturi.

Ce meditaţie! El nu se poate smulge din ea...

Începeţi însă să meditaţi printr-un subiect plăcut; îl

veţi lăsa apoi deoparte, dar începeţi mai întâi cu ceva

plăcut, ceva tentant... alegând totuşi un subiect spiritual.

începând cu subiecte care vă atrag, veţi dezvolta deja în

voi înşivă un mijloc, o metodă de lucru, şi veţi putea apoi

abandona aceste subiecte pentru a vă îndrepta spre nişte

regiuni mai îndepărtate, mai abstracte. Evident, dacă

începeţi prin a vă concentra asupra spaţiului, a timpului,

a veşniciei... nu veţi reuşi mare lucru. Vă veţi putea

concentra mai târziu asupra vidului, a abisului, a

neantului, dar începeţi cu nişte subiecte mai accesibile şi

înaintaţi în mod progresiv spre subiectele abstracte.

În acelaşi timp, eu vă repet, cea mai măreaţă

meditaţie este de a intra în comuniune cu Dumnezeu, de

a te supune Lui, de a vrea să-L serveşti, pentru a nu

deveni decât un instrument în mâinile Lui. în această

fuziune, toate calităţile Domnului, puterea, iubirea,

înţelepciunea şi imensitatea sa vor năvăli puternic în voi

şi într-o bună zi veţi deveni o divinitate. Unii vor spune:

„Cât orgoliu există în dorinţa de a deveni o divinitate!” Să

citească însă Evangheliile! Iisus a spus: „Fiţi, dar, voi

desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit

este”. Nu există ideal mai înalt; Iisus ni l-a dat, dar

creştinii l-au uitat. Mulţi îşi închipuie că este de ajuns să

meargă din când în când la biserică să aprindă o

lumânare, apoi să revină acasă şi să se ocupe de

gospodăria lor, închipuindu-şi că astfel sunt nişte buni

creştini. Ce ideal formidabil! Este sigur că datorită

acestuia, împărăţia lui Dumnezeu nu va veni curând. Ah,

sărmana creştinătate, nu trebuie să ne aşteptăm prea

mult de la fiinţa umană, altminteri vom face cunoştinţă

cu orgoliul ei. Ei bine, eu susţin contrariul: trebuie să

aşezăm în inima, în sufletul, în sufletul nostru cel mai

înalt ideal. Iar acest ideal este să devenim nişte

instrumente absolute în mâinile Domnului, pentru ca El

să gândească, să simtă şi să' acţioneze prin intermediul

nostru. Vă lăsaţi în voia voinţei înţelepciunii, a luminii,

vă aflaţi în slujba luminii, iar lumina care cunoaşte tot vă

va conduce paşii.

Omul se află însă pe pământ, cum ar trebui să

procedeze? Iisus a spus...Vedeţi, eu mă refer mereu la

ceea ce a spus Iisus. El a spus totul, de ce să mai

inventăm ceva după el? El a spus: „Precum în cer şi pe

pământ”. Pe pământ ca şi în cer înseamnă că pământul

trebuie să devină o reflectare a cerului. Iar acest pământ

este pământul nostru, corpul nostru fizic. După ce aţi

făcut deci o lucrare pentru a atinge culmea, trebuie să

coborâţi pentru a organiza totul în corpul fizic. Nemurirea

se află în înalt, lumina se află în înalt, armonia, pacea,

frumuseţea, tot ceea ce este subtil se află în înalt; iar tot

ce se află în înalt trebuie să se încarneze jos, în planul

fizic. Cereţi să deveniţi nişte servitori ai Domnului, şi în

acelaşi timp lucraţi pentru a forma în voi înşivă celălalt

corp denumit corpul luminii, corpul de slavă, corpul

nemuririi, corpul lui Hristos. Acest corp este menţionat şi

în Evanghelii, creştinii însă nu l-au studiat fiindcă ei nu

aprofundează deloc Evangheliile, nu îi interesează, dar ei

se cred buricul pământului, numai nişte buni creştini nu

sunt.

Veţi spune că a te ocupa de pământ nu constituie un

ideal extraordinar, în timp ce hinduşii...Da, hinduşii,

budiştii nu caută altceva decât să părăsească pământul,

acest pământ al suferinţei, al războaielor, al mizeriilor...

Eu ştiu, este filosofia lor, dar nu aceasta este şi filosofia

lui Hristos. Filosofia lui Hristos este de a face Cerni să

coboare pe pământ, adică de a realiza împărăţia lui

Dumnezeu şi Dreptatea sa. Iisus lucra pentru a- ceastă

împărăţie şi a cerut şi discipolilor săi acelaşi luciu. Pe

pământ trebuie deci să lucrăm începând cu corpul nostru

fizic. Iată adevărata filosofie. Nu mă interesează cum au

înţeles alţii.

„Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”...

Dar unde sunt lucrătorii? Oamenii au o altă filosofie în

mintea lor, de aceea ei se vor reîncarna pe acest pământ

până vor face din el o grădină a Paradisului. în acel

moment, ei îl vor părăsi pentru a merge pe alte planete,

lăsând pământul în grija animalelor, care la rândul lor

vor evolua. Nu-i aşa că sunteţi uimiţi?...Oamenii au fost

trimişi pe pământ asemenea unor lucrători pe un şantier,

dar lor nu le pasă şi, în loc să muncească, ei se distrează.

Nu trebuie să ne uităm astfel datoria, ci să ne gândim

zilnic să transformăm pământul într-o grădină a Raiului.

Apoi, Dumnezeu se va pronunţa. El va spune: „Aţi fost

nişte lucrători buni pe ogorul meu. Intraţi deci, lucrătorii

mei, în împărăţia bucuriei şi slavei mele”. Iisus vorbeşte

deopotrivă în Evanghelii despre nişte lucrători care au

fost trimişi să lucreze pe un câmp. Ei bine, aceşti lucrători

suntem tocmai noi. Ce am plantat? Unde am lucrat?...

Cunoaşteţi de asemenea pilda servitorilor şi a

talanţilor. Este aceeaşi idee. Servitorul a fost pedepsit

fiindcă şi-a îngropat talanţii. Acest servitor rău îi

reprezintă pe cei care nu au împlinit niciodată vreo

lucrare, care se distrează, care se gândesc numai cum să

se îmbogăţească şi să trăiască mai bine pe pământ.

Aceasta nu are nici o legătură cu filosofia lui Iisus. Noi

am fost trimişi pe pământ pentru a îndeplini o anumită

lucrare, iar apoi Domnul ne va oferi tot, întreg universul

ne va aparţine. Eu sunt trist constatând cum mulţi

oameni care se consideră spiritualişti, ocultişti, mistici,

concep existenţa lor pământeană. Ei se căsătoresc, fac

copii, organizează recepţii, mănâncă şi beau asemenea

oamenilor obişnuiţi. Ce fac ei cu lucrarea pentru care au

fost trimişi pe pământ? Nimic. Iar voi, dacă veţi pătrunde

în sinea voastră, veţi vedea că faptele voastre nu au nici

o legătură cu filosofia lui Hristos.

Eu v-am dat astăzi cele mai bune două subiecte de

meditaţie: cum să vă consacraţi pe deplin slujirii

Divinităţii, şi cum să realizaţi, să concretizaţi, să

materializaţi pe pământ întreg Cerul care se găseşte în

înalt. Sensul vieţii este conţinut în acest două activităţi,

iar ceea ce se află în afara lor are desigur o semnificaţie,

dar nu o semnificaţie divină. Dumnezeu a creat omul

după chipul şi asemănarea sa, El a zămislit omul ca să

devină asemenea Lui. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-L!

Eu am căutat pe parcursul vieţii mele tot ce era mai

bun şi l-am găsit. Dar „a găsi” nu presupune să-ţi

încrucişezi imediat mâinile la piept şi să nu mai faci

nimic. Dimpotrivă, în acel moment trebuie să începem să

lucrăm, pentru că, ce am găsit, trebuie să realizăm şi aici

pe pământ, aşa cum există deja în înalt. Nu este suficient

că am realizat destule lucruri în gând. Trebuie să le

realizăm şi în planul fizic, iar acest lucru este mult mai

greu şi de lungă durată.

Evident, ar mai fi încă multe lucruri de adăugat, dar

ajunge pentru astăzi. Trebuie să înţelegeţi importanţa

meditaţiei, şi mai ales faptul că, pentru a obţine rezultate,

trebuie să vegheaţi asupra gândurilor, a sentimentelor, a

faptelor voastre, adică asupra întregului vostru mod de

viaţă. începeţi prin a medita asupra unor subiecte simple,

accesibile, ajungând încet-încet la subiectele cele mai

înalte, şi într-o bună zi nu veţi mai lucra decât pentru a

deveni un instrument în mâinile Domnului şi pentru a

realiza Cerul pe pământ. Nu există ceva mai grandios,

mai divin. Este împlinirea tuturor legilor divine, a întregii

înţelepciuni.

Să nu uitaţi niciodată că prin meditaţie a- veţi toate

posibilităţile să oferiţi o deschidere eului vostru interior,

această fiinţă misterioasă şi subtilă, astfel ca el să poată

ieşi, să se poată dezvolta, să arunce o privire în spaţiul

infinit pentru a înregistra toate minunile şi a le realiza

apoi în planul fizic. Evident, în marea majoritate a

timpului ceea ce vede, ce contemplă această fiinţă din noi,

nu ajunge până în conştiinţa noastră, dar repetând des

aceste exerciţii, descoperirile pe care ea le face vor deveni

încet-încet conştiente, şi iată că va apare o comoară care

se va instala în noi şi va rămâne veşnic în posesia

noastră.

Trebuie să prindeţi gustul meditaţiei, astfel ca ea să

pătrundă în gândire, în inimă, în voinţă, ca o necesitate,

ca o plăcere tară de care viaţa nu mai are nici savoare,

nici sens. Trebuie să aşteptaţi cu nerăbdare acest

moment, când veţi merge în sfârşit să vă cufundaţi în

veşnicie şi să beţi din elixirul vieţii nemuritoare. Eu nu

observ încă această bucurie şi nerăbdare în voi. Trebuie

să vă asemănaţi cu beţivul care nu se gândeşte decât la

vin, şi în momentul meditaţiei să vă spuneţi: „În sfârşit,

sufletul meu, spiritul meu, inima mea vor putea

îmbrăţişa universul cel puţin pentru câteva clipe şi se vor

găsi faţă în faţă cu imensitatea.”

II.

Dumnezeu a oferit fiecărei fiinţe pe care El a creat-o

posibilitatea de a-şi găsi hrana convenabilă. Priviţi numai

animalele, există nenumărate specii: insecte, păsări,

peşti, mamifere... şi pentru fiecare natura a pregătit o

hrană diferită, special adaptată. Cum se face că, numai

oamenii nu găsesc ceea ce au nevoie? Desigur, fiecare ştie

unde poate găsi hrana fizică. Dar nu ştie unde poate găsi

hrana psihică, spirituală. Totuşi, ea este distribuită şi în

acest caz peste tot în univers, trebuie numai să

cunoaştem regiunea unde putem găsi ce căutăm.

Dacă vă veţi aventura într-o regiune mlăştinoasă,

infestată de ţânţari, de viespi şi de şerpi, evident că îi veţi

întâlni. Dar ca să întâlniţi vulturi, trebuie să mergeţi la

munte. Simţiţi nevoia de a contempla frumuseţea, dar

trăiţi într-o mansardă: trebuie să ieşiţi afară şi să vă

plimbaţi într-o pădure, într-o grădină sau pe malul mării.

Dacă vreţi să vă instruiţi, trebuie să mergeţi la

universitate sau într-o bibliotecă. Pentru fiecare cerinţă,

trebuie să găsiţi regiunea corespunzătoare. Este adevărat

în planul material, şi este deopotrivă adevărat şi în planul

spiritual. De aceea, discipolii unei Şcoli Iniţiatice

consacră zilnic o perioadă de timp meditaţiei pentru a

vizita regiunile lumii invizibile, deoarece ei ştiu că vor

putea găsi acolo tot ceea ce au nevoie pentru echilibrul,

înălţarea, ascensiunea lor spirituală.

Veţi spune: „Dar cum să găsim aceste regiuni? Cine

poate să ni le indice? în planul fizic există cel puţin cărţi

de geografie cu hărţi şi tot soiul de informaţii, există

atlase, enciclopedii... Dar cum te poţi orienta în lumea

invizibilă?” Ah, iată exact ceea ce nu ştiţi: în domeniul

psihic se produce un fenomen analog celui care îi permite

unui radiestezist să găsească de exemplu o persoană cu

ajutorul unui „martor” (o şuviţă de păr sau o haină ce a

aparţinut acelei persoane). Radiestezia este bazată pe

legea afinităţii. în acest caz, ceea ce serveşte drept martor

este gândul vostru care, prin afinitate, va întâlni în spaţiu

elementele ce îi corespund. Planul spiritual este astfel

organizat încât simplul fapt că te gândeşti la o anumită

persoană, la o anumită regiune sau element, îţi permite

să atingi direct acea persoană, acel element, oricare ar fi

locul în care ele se găsesc. Nu este deci necesar să cunoşti

neapărat locul, ca în planul fizic unde ai nevoie de hărţi

şi de indicaţii precise.

În planul spiritual, în planul divin, nu este necesar

să efectuaţi cercetări, este suficient să vă concentraţi

puternic gândul pentru ca el să vă conducă exact acolo

unde doriţi. Vă gândiţi la sănătate, sunteţi deja în

regiunea sănătăţii... Vă gândiţi la iubire, vă aflaţi deja în

regiunea iubirii...Vă gândiţi la muzică, vă găsiţi în

regiunea muzicii...Iar dacă sunteţi sensibili, dacă sunteţi

înzestraţi, captaţi chiar nişte ecouri ale acestei muzici

celeste. Să nu vă închipuiţi că marii compozitori

„inventau” muzica pe care o compuneau. Nu, ei tran-

scriau ceea ce auzeau în înalt, iar adesea nici măcar nu

puteau transcrie ce auzeau, fiindcă pe pământ nu există

sunete sau acorduri capabile să reproducă cu adevărat

muzica regiunilor sublime. Aceeaşi dificultate există şi

pentru pictori, pentru poeţi, pentru toţi artiştii, pentru că

omul nu este încă pregătit să capteze şi să transmită

frumuseţea lumii divine. El nu este încă pregătit, dar

poate reuşi dacă efectuează o adevărată lucrare spirituală

pentru a înlocui din sinea sa toate particulele care sunt

vechi, întunecate, uzate, prin particule cereşti, pure,

luminoase.

Veţi replica: „Dar cum şi unde să găsim aceste

particule? Tocmai v-am explicat, gândul însuşi se ocupă

să le găsească. Din momentul în care vă gândiţi la aceste

noi particule şi vi le imaginaţi în toată subtilitatea,

puritatea, luminozitatea lor, le veţi atrage, iar celelalte

sunt efectiv înlăturate şi înlocuite. Desigur, nu veţi reuşi

imediat, aceasta depinde de intensitatea iubirii voastre,

de credinţa voastră, de lucrarea voastră, dar într-o bună

zi toate aceste particule care nu vibrau în armonie cu

regiunile celeste vor fi înlocuite şi veţi ajunge să captaţi,

să sesizaţi realităţile cele mai minunate din univers.

De când ştiinţa a descoperit că întreg cosmosul este

străbătut de unde care ne aduc mesaje sonore, ea se

străduieşte să pună la punct aparate din ce în ce mai

sensibile pentru a le capta. Ceea ce ea nu ştie, este că

aceste aparate există din totdeauna în fiinţa umană.

Fiindcă Creatorul care a pregătit omul pentru un viitor de

o bogăţie indescriptibilă, a aşezat în el nişte aparate, nişte

antene capabile să sesizeze şi să transmită întreaga

inteligenţă şi splendoare a creaţiei sale. Dacă pentru

moment omul nu a reuşit încă, înseamnă că el nu a lucrat

în acest sens, nu exersează, şi nici măcar nu cunoaşte

toate aceste posibilităţi. Dar ele există, toate aparatele se

găsesc în sinea sa şi aşteaptă momentul să fie declanşate.

Aceste aparate sunt chakrele şi anumiţi centri ai

sistemului nervos, ai creierului, ai plexului solar. Dar

pentru moment, toate aceste aparate atât de perfecţionate

dormitează: omul este incapabil să capteze mesajele care

vin din toate punctele universului, din cele mai

îndepărtate constelaţii. De altfel, într-o anumită măsură

este preferabil, pentru că aceste mesaje sunt într-un

număr atât de mare, încât în situaţia actuală, acela care

ar reuşi să le recepţioneze ar înnebuni sau ar muri pe loc.

Acestea nu vor mai fi periculoase atunci când omul va

reuşi să se întărească suficient în sinea sa, pentru a

putea rezista.

Să privim o imagine. Aţi văzut cum se dezvoltă

dovleacul? La început, el este suspendat de o tijă mică ce

poate fi cu uşurinţă ruptă. Dar pe măsură ce dovleacul

creşte, mica tijă se întăreşte rezistând unei greutăţi de

mai multe kilograme. Acelaşi fenomen se produce şi cu

fiinţa umană. Pe măsură ce, în meditaţiile sale, ea ajunge

să sesizeze aceşti curenţi cosmici, ceva începe să lucreze

în ea pentru a-i putea permite să reziste tuturor

tensiunilor. Dar aceasta trebuie să se facă în mod

progresiv. Unii oameni se expun unor grave dezechilibre

dorind să obţină imediat totul, să-şi dezvolte dintr-odată

toate capacităţile. Un medic a recomandat un

medicament unui bolnav: acesta trebuia să ia zece

picături pe zi din acel medicament timp de o lună. „O

lună, îşi spuse bolnavul, dar este prea mult!” El a băut

întreg conţinutul flaconului într-o zi şi... a murit! Ah nu,

trebuie să procedaţi cu răbdare, în mod regulat, iar în

acel moment organismul reuşeşte să se întărească şi

devine din ce în ce mai capabil să reziste tensiunilor.

Iată deci esenţialul a ceea ce trebuie să cunoaşteţi:

aveţi posibilităţi să captaţi prin meditaţie toate elementele

universului de care aveţi nevoie. Gândul se ocupă să

găsească aceste elemente conform legii afinităţii. Exact

acelaşi lucru se întâmplă cu fiinţele umane: atunci când

vă gândiţi la o persoană, chiar dacă ea se află la capătul

pământului, printre cele câteva miliarde de indivizi care

se găsesc pe pământ, gândul vostru se va îndrepta direct

spre acea persoană la care vă gândiţi, şi nu spre alta. Este

ca şi cum gândul vostru ar fi fost magnetizat pentru a

atinge cu precizie acea persoană.

De acum înainte, atunci când doriţi să obţineţi un

element din univers sau să atingeţi o entitate, gândiţi-vă

deci la acel element sau la acea entitate, fără să vă

preocupaţi de locul unde se găsesc: gândul vostru va

ajunge direct la ele. Asemenea câinilor cărora li se dă să

miroasă o anumită haină sau o batistă aparţinând unei

persoane. Acel obiect este impregnat cu emanaţiile

persoanei, iar câinele este capabil să o descopere la câţiva

kilometri... Mirosul este atât de subtil, dar câinele se

îndreaptă neabătut printre sute de persoane şi se opreşte

numai la cea pe care trebuie să o găsească. Este exact

ceea ce face şi gândul vostru care va găsi în spaţiu nu

numai elementele, ci şi fiinţele vizibile sau invizibile care

vă pot întări, lumina sau ajuta.