Tăierile viţei de vie

Tăierea viţei de vie reprezintă cea mai importantă măsură fitotehnică, aplicată în perioada de repaus, prin care anual se înlătură cca. 80% din lemnul crescut pe butuc, iar elementelor rămase li se schimbă poziţia şi li se reduc dimensiunile pentru reglarea creşterii şi fructificării. Prin tăieri forma de liană a viţei este transformată în formă de arbust sau tufă.Scopul urmărit prin tăieri, variază în funcţie de perioada de vârstă în care se află planta :

Perioada plantei Scopul urmărit prin tăiereTinereţe (3-7ani de la plantare) -formarea butucului, menţinerea formei date şi grăbirea intrării

pe rod.

Maturitate (durează peste 40 ani)

-reglarea cantitativă a proceselor de creştere şi fructificare;-frânarea tendinţei viţei de a se depărta de sol;-menţinerea unui raport coresp între lemnul productiv şi neproductiv;-utilizarea judicioasă a substanţelor de rezervă aflate în diferite organe şi elemente ale butucului;-asigurarea regularităţii unei rodiri anuale şi susţinute;-obţinerea de producţii mari, cu concentraţii sporite în zaharuri, cu coacere uniformă;-menţinerea timp îndelungat a capacităţii de creştere şi fructificare a butucului;-mărirea duratei de folosinţă economică a plantaţiei

Declin (5-7 chiar 10-12 ani) - refacerea puterii de creştere şi fructificare a butucului

Principiile teoretice ale tăierii

Aplicarea tăierilor se bazează pe principii teoretice care decurg din particularităţile biologice ale viţei de vie.

1. Unitatea dintre plantă şi mediu. Conform acestui principiu viţa se taie după vigoarea soiului

şi starea de fertilitate a solului. Astfel soiurile viguroase, cultivate în condiţii prielnice, suportă încărcături mai mari decât cele mai puţin viguroase aflate în aceleaşi condiţii. Modificarea condiţiilor de mediu schimbă volumul şi tipul tăierilor. De regulă, în plantaţiile în care butucii prezintă o creştere viguroasă, se vor aplica tăieri cu elemente mijlocii sau lungi de rod şi sarcini mai mari de rod, iar în plantaţiile cu creşteri slabe, tăierea se face în elemente scurte de rod şi sarcini mai reduse de rod. (Ex. soiul Kiş-Miş, în condiţiile din California şi Grecia, realizează creşteri moderate ale lăstarilor, şi se atribuie o încărcătură redusă de rod, repartizată pe cepi de 2-3 ochi, dar în condiţiile din România, unde realizează creşteri mult mai viguroase, sarcina de rod este mult mai mare, repartizată pe coarde lungi de 15-20 ochi) 2. Unitatea dintre sistemul aerian şi sistemul subteran care se corelează întotdeauna direct,în sensul că unui sistem aerian bine dezvoltat îi corespunde un sistem radicular puternic şi invers.

După reducerea severă, din anumite motive, a sistemului aerian (accidente climatice, tăieri severe)sistemul radicular, încă puternic, tinde să refacă partea aeriană subdimensionată, prin creşteri viguroase ale lăstarilor. De acest principiu trebuie ţinut cont mai ales la regenerarea butucilor. Dintre cele două sisteme, mai uşor se reface cel aerian, refacerea sistemului radicular necesită mobilizarea solului în profunzime, completată cu fertilizare şi eventual irigare. 3. Raportul (echilibrul) dintre creştere şi fructificare. În cadrul butucului, există o competiţie pentru hrană în ceea ce priveşte creşterea şi fructificarea (diferenţierea mugurilor de rod). Prin tăierile de rodire trebuie asigurat un echilibru între aceste două procese biologice. Acest lucru se realizează prin lăsarea pe butuc a unei sarcini de rod corespunzătoare, ţinând cont de vigoarea soiului, condiţiile de mediu şi tehnologia aplicată.

Acest echilibru este modificat în situaţia unei sarcini prea mari, sau prea mici de rod.

La sarcini prea mari de rod, pe butuc (caz întâlnit frecvent în producţie) producţia de struguri creşte, în detrimentul creşterii lăstarilor, care înregistrează dimensiuni reduse şi o diferenţiere necorespunzătoare a mugurilor, butucii îşi reduc vigoarea, produc mai puţin anul următor, iar dacă acest lucru se repetă, se ajunge la îmbătrânirea prematură şi chiar la moartea plantelor. Mărirea sarcinii de rod trebuie susţinută prin măsuri tehnologice suplimentare: fertilizare, irigare etc.

În cazul sarcinilor de rod prea mici, producţia de struguri este redusă, dar creşterea lăstarilor este foarte viguroasă. Între anumite limite, butucul se autoechilibrează, prin pornirea parţială a mugurilor în vegetaţie, sau mobilizarea rezervei de muguri (mugurii dorminzi). 4. Polaritatea reprezintă tendinţa viţei de vie de a se îndepărta de suprafaţa solului, prin pornirea în vegetaţie a mugurilor aflaţi la extremitatea elementelor lemnoase. Această tendinţă naturală a viţei de vie trebuie frânată prin rezervarea la tăierea de rodire a cepilor de înlocuire scurţi (1-2 ochi) cât mai aproape de elementele de schelet (braţe, cordoane) şi îndepărtarea elementelor lemnoase care au rodit şi care s-au îndepărtat de butuc. În acest mod este menţinută forma de conducere a butucilor şi se evită degarnisirea lor. Fenomenul de polaritate se manifestă cu intensitate mai redusă în cazul sistemului scurt de tăiere. 5. Distribuirea mugurilor de rod pe lungimea coardelor

Fertilitatea mugurilor este, în general, mai slabă la baza coardei, creşte spre mijloc, unde atinge un maxim, în funcţie de soi, la nodurile 4-8, după care scade din nou spre vârf. Această distribuţie amugurilor fertili depinde în principal de vigoarea soiului, influenţată de condiţiile ecologice şitehnologice. În general, la soiurile cu vigoare slabă-mijlocie (cea mai mare parte a soiurilor pentrustruguri de vin) fertilitatea mugurilor este bună chiar de la baza coardei, iar la soiurile viguroase(în general soiuri pentru struguri de masă), mugurii sunt fertili începând din treimea mijlocie a coardei. Acest principiu trebuie avut în vedere la alegerea elementelor de rod

(cepi, cordiţe, coarde), astfel încât pe butuc să se rezerve la tăiere partea fertilă a coardei, ţinându-se cont de comportarea soiului respectiv într-un anumit areal. 6. Înlocuirea anuală a lemnului de rod. Conform acestui principiu, la tăierea de rodire, pebutuc se rezervă două tipuri de elemente:

- de rod (cepi, cordiţe, coarde de rod), care au rolul de a forma lăstari fertili (producţia de struguri)

- şi de înlocuire a rodului (cepii de înlocuire), care au rolul de a forma lemnul de rod pentru anul următor.

În primăvara următoare, la tăiere se îndepărtează de la inserţie elementele de rod din anul anterior şi se rezervă altele noi, formate pe cepii de înlocuire.

7. Viţa de vie rodeşte pe lemn de un an, format pe lemn de doi ani. Acest principiu se bazează pe observaţiile practice că aceste coarde sunt cele mai fertile. Studiile recente arată că fertilitatea coardelor nu este determinată de vârsta lemnului pe care se formează ci numai de vigoarea acestora. Coardele foarte viguroase, ca şi cele cu vigoare slabă au fertilitate scăzută, cele mai fertile sunt coardele cu vigoare moderată.

Sistemele şi tipuri de tăiere practicate în viticultură

Sistemele de tăiere Sistemul de tăiere se defineşte prin felul, lungimea şi numărul elementelor de rod care se lasă pe butuc la tăiere (cepi, cordiţe, coarde). Clasificarea sistemelor de tăiere practicate în viticultura românească: - sistemul de tăiere cu elemente scurte (cepi);- sistemul de tăiere cu elemente lungi (cordiţe, coarde); - sistemul de tăiere cu elemente cu elemente combinate= mixt (cepi, cordiţe, coarde). Fiecare din cele trei sisteme se poate aplica în toate sistemele de plantaţii şi formele de conducere, prezintă anumite caracteristici şi se evidenţiază prin avantaje şi dezavantaje.Tipuri de tăiere practicate în viticultură

Tipul de tăiere, rezultă din combinaţia dintre sistemul de tăiere şi forma de conducere a butucului şi dirijarea coardelor rămase pe butuc după tăiere.Tipul de tăiere este desemnat printr-un nume propriu (dr. Guyot, Cazenave, Lenz Moser), sau printr-o denumire geografică (de Odobeşti, de Teremia, etc).

Odată cu modernizarea viticulturii, s-a renunţat treptat la tipurile clasice de tăiere care s-audovedit necorespunzătoare din multe puncte de vedere şi s-au promovat treptat formele înalte şisemiînalte de conducere şi tipuri noi de tăiere care se practică în viticultura românească: Guyot petulpină (semitulpină), Guyot cu braţe cu înlocuire periodică, cordonul speronat (=cordonul cu cepi de rod) , cordonul Cazenave (=cu verigi de rod), cordonul Lenz Mozer, cortina dublă geneveză (CDG) .

Pe suprafeţe restrânse se mai pot practica tăierile: Dr. Guyot (clasic), cordoane etajate, cordonul Sylvoz, cordonul Mesrouze, palmeta, spirala orizontală Studer, spirala verticală Olmo-Studer.

Principale forme de conducere şi tipuri de tăiere în viticultura romanească(după Oșlobeanu, 1980 și I. Olteanu, 2001)

Sistemul de

tăiere

Forme deconducer

eTipuri de tăiere Alte tipuri de tăiere

asemănătoare

Scurt Joasă Tipul de tăiere Teremia -Semiînaltă Cordonul speronat -

Înaltă Cordonul speronat unilateral, Cordonul speronat bilateral, Cordoanele speronate paralele; Cordoanele încrucişate şi cordoanele etajate,

Cortina dublă geneveză (G.D.C.), Lira deschisă, Lira

închisă, Lira tronconică, Spirala orizontală Studer şi Spirala

verticală Olmo-StuderLung Joasă Tăierea de Odobeşti, de Huşi, de

CotnariÎnaltă Umbrela moldovenească, Cordonul

Sylvoz, Pergola raţionalăMixt Joasă Guyot multiplu, Cerc ardelenesc, Chablis,

Cordon târâtorSemiînaltă Guyot pe semitulpină, Cordonul

Cazenaveuni- si bilateral), , Guyot cu braţe cu

înlocuire periodică

Pergola Mixta trentină (simplă, dublă)

Înaltă Cordonul Lenz Moser unilateral şi bilateral, Guyot pe tulpină înaltă

-

Clasificarea tăierilor viței de vie

I. După perioada din ciclul biologic în care se execută: - tăieri în „uscat“se execută în perioada de repaus și se referă la tăierile de rodire; - tăieri în verde se execută în perioada de vegetație și se referă la tăierile speciale.II. După modul de execuţie:

- tăieri manuale - se execută cu foarfecile de vie și se practică în cazul tăierilor de formare, de regenerare și a celor speciale;

- tăieri semimecanizate- se execută cu foarfecile pneumatice, racordate la un compresor de aer, cuplat la un tractor.

- tăieri mecanizate- se execută cu dispozitive speciale de tăiere: discuri sau lame tăietoare, care sunt acționate mecanic de la priza de putere a tractorului. Se referă la tăierile de rodire, în plantațiile cu vițe conduse pe tulpini înalte sau semiînalte. Ele pot fi neselective, denumite taieri de tip 'gard viu'; sau selective, la care se respecta sistemele de tăiere și formele de conducere (tăieri în cepi de 1- 2 ochi, în cordițe de 4-6 ochi etc.)III. După momentul de aplicare: - tăieri de toamnă

- tăieri de iarnă - tăieri de primăvară.I. Clasificarea tăierilor în uscat aplicate viţei de vie

Clasificarea tăierilor în uscat, se face în funcţie de scopul urmărit şi vârsta plantelor, perioada din ciclul anual când se execută şi modul de execuţie. După scop şi vârsta plantelor: A - tăieri de formare

B - tăieri de rodire (fructificare): - tăieri de rodire cu sarcină normală; - tăieri de rodire cu sarcină corectată care pot fi: - tăieri cu sarcină compensată - tăieri cu sarcină amplificată - tăieri cu sarcină diminuată.

C. - tăieri de regenerare sau de reîntinerire

D.- tăieri speciale: - vii afectate de îngheţ - vii afectate de brume târzii de primăvară - vii afectate de grindină - vii afectate de secetă - vii afectate de boli şi dăunători E. - tăieri de epuizare

I A. Tăieri de formareTăierile de formare se aplică în plantaţiile tinere, în primii 3-5 ani de după

plantare şi au ca scop:- formarea părţii supraterestre a butucului, conform tipului de tăiere stabilit;- încadrarea butucului în spațiul stabilit prin distanțele de plantare,- formarea scheletului butucului, proiectarea formei de conducere, si asigurarea

elementelor de rod (coarde, cordiţe sau cepi de rod) in primul an de rodire.- Formele de conducere (joasă, semiînaltă, înaltă) folosite in tehnologiile de cultura

a vitei de vie sunt determinate de zona de cultură, respectiv de temperaturile minime înregistrate peste iarnă. Nivelul temperaturilor minime constituie elementul de bază al sistemelor de cultură a viței de vie.

Tăierile de formare încep în anul doi-trei de la plantare, atât în plantațiile clasice cât și în cele cu trunchi înalt. Aceste tăieri trebuie să asigure vițelor o creștere puternică, înțelegând prin aceasta un aparat supraterestru bogat cu care se corelează pozitiv sistemul radicular.

Fasonarea mijlocie și mai ales lungă, aplicată vițelor la plantare, reprezintă o condiție necesară în asigurarea unei creșteri viguroase chiar din anul plantării.

În formarea vițelor cultivate pe trunchi și conduse sub formă de cordoane, se poate acționa fie numai prin tăieri în uscat sau fie prin tăieri în uscat combinate cu operații în verde.

Durata tăierilor de formare este de:- 3 ani pentru conducerea joasă a butucului;- 4-5 ani pentru conducerea semiînaltă şi înaltă;- în cazul tipurilor de tăiere cu durată lungă de realizare, perioada poate fi scurtată

cu 1-2 ani, prin formarea „în verde“ a butucilor.Dupa definitivarea taierilor de formare butucul este supus taierilor de productie

(de fructificare, de rodire).

Taierile de formare se consideră încheiate în momentul în care elementele de rod rezervate pe butuc, asigură obținerea recoltei planificate, iar butucii au ocupat tot spațiul rezervat prin distanțele de plantare.

Tăierile de formare trebuie sa pună cât mai repede vița de vie pe rod.Complexitatea tăierilor de formare diferă în funcție de:

- sistemul de tăiere care se va aplica ulterior vițelor și- de modul de conducere a elementelor lemnoase permanente și nepermanente care

se rezervă pe butuc.Este mai simplu de format un butuc tăiat după sistemul scurt și condus cu tulpină

joasă, decât unul tăiat mixt și condus sub formă de cordon cu trunchi înalt. În primul caz formarea butucului durează 2-3 ani, îar în cazul al doilea, formarea durează 5-7 ani.

Tăierile sunt completate cu operații în verde.

I. B. Tăieri de rodire (de fructificare)- sunt cele mai importante lucrări efectuate asupra viţei de vie;- ele se aplică în fiecare an de la încheierea tăierilor de formare, pe o perioadă lungă

de timp (25-40 ani) până în momentul când creşterea şi fructificarea scad, iar butucii intră în declin.

I. C. Tăieri de regenerare Se aplică plantaţiilor de vii bătrâne, sau îmbătrânite prematur, la care capacitatea de creştere şi fructificare a scăzut foarte mult.Scopul acestei tăieri, constă în refacerea capacităţii de creştere şi fructificare a butucului pentru o perioadă de câţiva ani (5-7 ani).

Prin tăierile de regenerare se îndepărtează elementele lemnoase îmbătrânite, degarnisite, cu răni, porţiuni mortificate, care se refac având la bază două principii – unitatea (echilibrul) dintre sistemul subteran şi cel aerian, conform căruia sistemul încă puternic (de cele mai multe ori normal dezvoltat – D.D. Oprea,1978), tinde să refacă sistemul aerian şi existenţa şi pornirea în vegetaţie a mugurilor dorminzi, care formează elemente lemnoase tinere, cu potenţial ridicat de creştere şi fructificare. Viţa de vie prezintă, în această perioadă, o tendinţă naturală de refacere e a elementelor lemnoase, care trebuie susţinută prin tăierile de regenerare.

4. Tăieri specialeTăierile speciale sunt cele care se aplică în situaţii deosebite, în care partea

aeriană a fost afectată de diferiţi factori (temperaturi scăzute, secetă, grindină etc.) şi se impune refacerea potenţialului de creştere şi fructificare a butucilor. Din această categorie

fac parte: tăierea în plantaţiile îngheţate iarna, tăierea în plantaţiile afectate de brumele şi îngheţurile târzii de primăvară, tăierea în plantaţiile afectate de grindină, tăierea în plantaţiile afectate de secetă, tăierea în plantaţiile afectate de boli criptogamice.

5. Tăieri de epuizare (sleire)Tăierile de epuizare se aplică numai în plantaţiile bătrâne, după diminuarea

efectelor pozitive ale tăierilor de regenerare, cu 1-2 ani înainte de defrişarea plantaţiei. Aceste tăieri constau practic în dublarea sarcinii de rod (dublarea nr. de ochi). Scopul acestor tăieri este să se obţină o recoltă cât mai mare în anii premergători defrişării. În acest caz formarea lemnului roditor pe butuc nu mai constituie o preocupare.

Momentul tăierii viţei de vieTăierea viilor se poate efectua: - toamna;- iarna;- primăvara.

CONDUCEREA VIŢEI DE VIE PE MIJLOACELE DE SUSŢINERE

Viţa de vie fiind o liană, cu creşteri vegetative puternice şi ţesuturi mecanice slab dezvoltate, necesită susţinerea pe sisteme de susţinere. Sunt dirijate şi susţinute elementele de schelet (tulpină, cordoane), elementele lungi de rod (coardele şi eventual cordiţele) şi lăstarii.

Primăvara, după tăierea în uscat şi revizuirea sistemului de susţinere se realizează palisatul tulpinilor şi coardelor, cercuitul sau legatul coardelor, iar pe parcursul perioadei de vegetaţie, dirijarea lăstarilor.Palisatul tulpinilor şi cordoanelor. Tulpinile se dirijează vertical, cât mai drept pe tutore, fără curburi sau torsionări, iar cordoanele se dirijează orizontal pe sârmele portante şi se palisează utilizând diferite materiale: răchită, rafie sintetică, deşeuri textile etc. În cazul susţinerii pe araci, braţele se dirijează pe direcţia rândului şi se palisează pe araci. Se are în vedere ca legăturile să nu fie prea strânse pentru a evita strangularea coardelor, tulpinilor şi cordoanelor în urma creşterii în grosime a acestora.Legatul sau cercuitul coardelor se face pentru utilizarea raţională a factorilor de microclimat, dirijarea proceselor de creştere şi fructificare, dirijarea fenomenului de polaritate în scopuri utile producţiei şi executarea în bune condiţii a lucrărilor agrofitotehnice din plantaţii.În plantaţiile viticole dirijarea coardelor lăsate pe butuc la tăierea „în uscat“ se poate face în diferitedirecţii faţă de verticală: vertical ascendent, oblic ascendent, orizontal, oblic descendent, verticaldescendent, semicerc şi cerc.

LUCRĂRI ŞI OPERAŢII ÎN VERDELucrările şi operaţiile în verde aplicate viței de vie, se pot clasifica după mai multe criterii: -după obligativitatea executării lor,- după frecvenţa cu care se întrebuinţează - şi după părţile plantei pe care se aplică.

După obligativitate, operaţiile şi lucrările în verde se pot grupa în funcţie de necesitatea executării lor în: 1. obligatorii (plivitul, legatul lăstarilor);

2. ocazionale (ciupit, copilit, cârnit, desfrunzit parţial).

După frecvenţa cu care se folosesc, lucrările şi operaţiile în verde se împart în două mari grupe: 1. lucrări şi operaţii în verde aplicate mai des (plivitul, legatul sau dirijarea lăstarilor, cârnitul);

2. lucrări şi operaţii în verde mai rar aplicate (ciupitul, copilitul, rărirea numărului de inflorescenţe, scurtarea inflorescenţelor, desfrunzitul).

După părţile plantei pe care se aplică, ele se pot grupa în: 1. lucrări şi operaţii în verde aplicate lăstarilor (plivit, legatul lăstarilor, ciupit, copilit, cârnit);

2. lucrări în verde aplicate inflorescenţelor şi strugurilor (normarea încărcăturii de inflorescenţe pe butuc – rărirea inflorescenţelor, suprimarea unor porţiuni din inflorescenţă);

3. lucrări în verde aplicate frunzişului (desfrunzitul parţial).

La acestea se adaugă şi tratamentele chimice cu diferite produse sau subtanţe bioactive, care completează efectul lucrărilor şi operaţiilor în verde.

Operaţii în verde pentru reglarea încărcăturii butucilor

Din această categorie fac parte:- plivitul lăstarilor- şi normarea încărcăturii de inflorescenţe – struguri.

Plivitul lăstarilor constă în îndepărtarea de pe butuci a unui anumit număr de lăstari socotiţi a fi de prisos, şi anume: lăstarii crescuţi din portaltoi, lăstarii fără rod care pornesc din butuc şi lemnul multianual, plasaţi necorespunzător, o parte din lăstarii fără rod de pe coardele anuale, lăstarii de pe tulpini etc.

Această lucrare se execută numai după apariţia inflorescenţelor, pentru a se putea deosebi lăstarii sterili de cei fertili, când au lungimea de 5-10 cm şi pot fi suprimaţi uşor cu mâna.

La viţele conduse în forme înalte şi semiînalte se face plivitul lăstarilor de pe tulpină, lăsându-se numai 1-2 la bază pentru formarea cepilor de siguranţă. Lucrarea se execută de timpuriu, când lăstarii au 2-3 cm lungime, şi se repetă ori de câte ori este nevoie.Normarea încărcăturii de inflorescenţe - struguri. Această lucrare se impune la soiurile pentru struguri de masă, care au un procent ridicat de lăstari fertili şi mai multe inflorescenţe pe lăstar, în scopul sporirii producţiei marfă (80-90 %).

Lucrarea se execută imediat după legatul florilor (5-7 zile de la căderea corolei), când s-au format boabele, sunt îndepărtate inflorescenţele mici, cele la care legarea florilor s-a realizat defectuos, de obicei cele situate spre vârful lăstarului.

Lucrări şi operaţii în verde aplicate lăstarilor

Legatul sau dirijarea lăstarilor este o lucrare necesară, deoarece aceştia au ţesuturile de susţinere slab dezvoltatete, încât atunci când ating o anumită lungime (40-60 cm), devin penduli, apoi în lipsa mijlocului de susţinere, se întind pe pământ, fapt ce favorizează atacul bolilor şi dăunătorilor, împiedică excutarea ulterioară a lucrărilor de întreţinere în plantaţii şi expunerea frunzişului la lumină. Pentru a preveni aceste neajunsuri, trebuie să se facă legarea sau dirijarea lăstarilor pe mijloacele de susţinere. Lucrarea se execută de 2-3 ori în timpul perioadei de vegetaţie: primul legat, înainte de înflorit, pe la mijlocul sau sfârşitul lunii mai, când lăstarii au lungimea de 40-60 cm;

al doilea la mijlocul lunii iunie; iar al treilea legat, înainte de intrarea strugurilor în pârgă (sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august).

Ciupitul lăstarilor Constă în suprimarea vârfului de creştere sau coroniţei lăstarilor fertili, manual, înainte de înflorit. Prin aceasta se întrerupe creşterea lăstarilor pe perioada înfloritului (8-12 zile), pentru a se favoriza procesul de fecundare a florilor.

Cârnitul lăstarilor. Această operaţie în verde constă în suprimarea vârfurilor tuturor lăstarilor, indiferent dacă poartă sau nu rod, la intrarea strugurilor în pârgă, odată cu încetinirea creşterii lăstarilor. Se îndepărtează cu foarfeca, vârfurile lăstarilor împreună cu frunzele tinere (5-7), care nu au ajuns la mărimea normală şi deci consumă substanţe asimilate .

Ciupit Cârnit

Copilitul. Constă în scurtarea sau mai rar suprimarea totală a lăstarilor anticipaţi (copililor), care se formează din mugurii de vară, la subsuoara frunzelor.

Desfrunzitul parţial constă în îndepărtarea frunzelor din zona strugurilor, atât la soiurile pentru struguri de masă, cât şi la cele pentru vin, având scopul: de a crea condiţii mai bune de iluminare şi însorire strugurilor; aerisire mai bună şi uşurarea aplicării tratamentelor fitosanitare; colorarea uniformă a boabelor la soiurile pentru struguri de masă; sporirea conţinutului în zaharuri, reducerea acidităţii totale prin degradarea acidului malic; micşorarea atacului de putregai cenuşiu şi obţinerea unor recolte mai sănătoase.

Incizia inelară este operaţia în verde care constă în scoaterea unui inel de scoarţă de 5-6 mm de pe lăstarii fertili, de sub prima inflorescenţă, în vederea întreruperii circulaţiei sevei elaborate, asigurându-se o hrănire abundentă a inflorescenţelor şi strugurilor. Ea se face cu 4-5 zile după înflorit în perioada de maximă activitate a frunzelor, pentru ca rănile să se vindece în decurs de 20-25 zile. Efectul operaţiei se menţine atâta timp cât rana provocată prin îndepărtarea scoarţei rămâne deschisă, adică până se realizează cicatrizarea. Este o lucrare care se aplică rar, cu foarfeci speciale de inelat, a căror lame secţionează scoarţa şi liberul, după care liberul se desprinde şi este scos cu ajutorul unui briceag. Pentru a nu afecta vigoarea butucilor se recomandă aplicarea inciziei inelare la cel mult 30-50 % din lăstarii cu rod, sau pe 1-2 coarde de rod.

Inelarea lăstarului: a-cicatrizarea în urma scoaterii unui inel îngust; b-lipsa sudurii în cazul scoaterii unui inel mai lat

Operaţii în verde aplicate inflorescenţelor şi strugurilor

Suprimarea unei părţi din inflorescenţă se aplică în general soiurilor de struguri pentru masă cu inflorescenţe lungi şi boabe mari (Cardinal, Afuz Ali, Italia, Muscat d'Adda). Boabele din vârful ciorchinelui sunt mai mici, neuniforme şi se maturează ultimele, diferenţele fiind cu atât mai accentuate cu cât lungimea strugurilor este mai mare. Aceste defecte pot fi înlăturate prin suprimarea unei porţiuni din inflorescenţă şi anume a vârfului axului principal.

Rărirea boabelor îmbunătăţeşte aspectul comercial al strugurilor, fără a modifica forma acestora. Este o operaţie cu influenţă puternică asupra calităţii strugurilor, fără a se modifica forma lor. Lucrarea este indicată în cazul soiurilor pentru masă