222 reumatism

of 64 /64
CUPRINS PARTEA I - PARTEA GENERALĂ CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE CAPITOLUL 2 –SISTEMULUI LOCOMOTOR 2.1 STRUCTUTA OASELOR 2.2 SCHELETUL UMAN 2.3 PROPRIETATILE OASELOR 2.4 ROLUL OASELOR ÎN ORGANISM 2.5 ARTICULATIILE OASELOR PARTEA A II A - REUMATISMUL ARTICULAR ACUT II.1. DEFINIŢIE II.2. CAUZE II.3 ETIOPATOGENIE II.4 ANATOMIE PATOLOGICĂ II.5 SIMPTOMATOLOGIE II.6 FORME CLINICE II.7 EVOLUŢIA II.8 DIAGNOSTIC II.9 PROFILAXIA II.10 TRATAMENT PARTEA A III -A: ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA COPILULUI CU R.A.A. III.1 NEVOILE FUNDAMENTALE III.2 TEHNICI IMPUSE DE CAZ III.3 STUDIU DE CAZ 1

Upload: laura-tudorache

Post on 03-Jul-2015

2.674 views

Category:

Documents


7 download

TRANSCRIPT

Page 1: 222 reumatism

CUPRINS

PARTEA I - PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE

CAPITOLUL 2 –SISTEMULUI LOCOMOTOR

2.1 STRUCTUTA OASELOR 2.2 SCHELETUL UMAN2.3 PROPRIETATILE OASELOR

2.4 ROLUL OASELOR ÎN ORGANISM

2.5 ARTICULATIILE OASELOR PARTEA A II A - REUMATISMUL ARTICULAR ACUT

II.1. DEFINIŢIE

II.2. CAUZE

II.3 ETIOPATOGENIE

II.4 ANATOMIE PATOLOGICĂ

II.5 SIMPTOMATOLOGIE

II.6 FORME CLINICE

II.7 EVOLUŢIA

II.8 DIAGNOSTIC

II.9 PROFILAXIA

II.10 TRATAMENT

PARTEA A III -A: ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA

COPILULUI CU R.A.A.

III.1 NEVOILE FUNDAMENTALE

III.2 TEHNICI IMPUSE DE CAZ

 III.3 STUDIU DE CAZ

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

1

Page 2: 222 reumatism

PARTEA I - PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE

MOTO:

,,Reumatismul linge articulaţiile, dar muşcă inima.’

Aforism

Reumatism (greacă rheo - curge) este o boală cronică, infecțioasă sau alergică, însoțită de dureri la nivelul aparatului locomotor (articulațiilor) sau de tulburări ale aparatului cardiovascular. Termenul de reumatism este pentru prima oară amintit în lucrarea lui Guillaume de Baillou (1538-1616)[1], „Liber de Rheumatismo et Pleuritide dorsali“. Pe atunci, medicul francez care credea în teoria umorală, considera că reumatismul ar avea drept cauză „umoarea rece” ce ar proveni de la creier și ar ajunge la extremități. La ora actuală, în clasificarea OMS a maladiilor (ICD-10-GM, 2005), sunt considerate între 200 și 400 forme de boală provocate de cauze diferite și având prognostic variat, ceea ce explică dificultățile întâmpinate la tratamentul bolii.

Reumatismul articular acut (R.A.A.) se observă la copiii între 4 şi 15 ani. El survine întotdeauna dupa o angina cu streptococ de grup A, netratată cu antibiotice, şi este încă frecvent în unele tari in curs de dezvoltare. Virulenţa germenelui nu este responsabila de leziunile ce survin in cursul bolii, in care nu a fost gasit vreodata; se incrimineaza un proces autoimun.

2

Page 3: 222 reumatism

CAPITOLUL 2 – NOŢIUNI DE ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA

SISTEMULUI LOCOMOTOR

Aparatul locomotor este constituit din sistemul osos şi sistemul musculara, ambele asigurand sustinerea corpului şi posibilitatea de deplasare.

Sistemul osos ( ANEXE FIG 2.1.) reprezită totalitatea oaselor din corp (aproximativ 200 la numar) legate intre ele prin articulaţii. El reprezintă partea pasivă a aparatului locomotor.

Forma, structura şi modul de legatură a oaselor pentru a forma scheletul corpului uman, reprezintă expresia adaptarii la poziţia bipedă şi locomotoare.

2.1 STRUCTUTA OASELOR

Oasele sunt organe tari şi elastice.În structura lor predomină ţesutul osos.Ţesutul osos este cel mai dur şi rezistent tesut mecanic conjunctiv. Tesutul osos este

un tesut conjunctiv metaplaziat.

TESUTUL OSOS ESTE FORMAT DIN:- celule osoase- substanta fundamentale- substanta osoasa

CELULA OSAOASA – numită in stadiul tănar osteoblast, iar in stadiul adult osteocit, derivă din celula mezenchimală.

Osteocitele au forma ovală, turtită, cu numeroase prelungiri. Ele sunt adapostite in mici cavitati stelate (fiziforme) săpate in substnţa

endamentală, numita osteoplastă.Din pereţii osteoplastelor pleacă numeroase canalicule subţiri care se

anostomazează cu canaliculele osteoplastelor vecine.Osteblaştii au o bogată activitate secretorire, participând la formarea oscinei şi a

unei fosfatoze. Osteoblastul se poate forma in osteoclast şi invers.Osteoclastul este o celulă care intervine in procesul de formare a osului, îndeplinind

rolul de distrugere şi limitare a formarii ţesutului, în funcţie de necesitaţile fiziologice.Pe masură ce osteocitul îmbatraneşte, activitatea lui secretorie scade ca şi volumul

sâu.

SUBSTANTA FUNDAMENTALA – a osului se compune din:- o parte organică - o parte minerală / anorganică

3

Page 4: 222 reumatism

Componenta organică reprezită 34% şi sete formată din oseină (substanţă secretată de osteoblaste).

Componenta minerală reprezintă 66% din substanţa fundamentală şi este formată din minicristale de fosfat tricalcic la subrafaţa căruia sunt absorbite cristale foarte fine de carbonat de Mg şi carbonat Na.

TESUTUL OSOS –formează scheletul corpului şi reprezintă aparatul de susţinere a parţilor moi ale organismului; este totodată un important rezervor de substanţe fosfocalcice.

În funcţie de structura şi arhitectura sa, există două varietaţi de ţesut osos:- TESUTUL OSOS COMPACT- TESUT OSOS SPONGIOS

TESUTUL OSOS COMPACT( ANEXE FIG .2.1.1) – formează diafiza oaselor lungi, porţiunea externă a epifizelor şi oselor scurte, lama externă şi internă a oaselor late.

Pe secţiunea transversală, diafiza osului lung este formată:- in portiunea centrală de canalul medular- la exterior de periost.

Microscopic, substanţa ososasă a diafizei, prezintă o serie de canale numite canalele Havers, acestea contin:

- capilare sanguine - terminaţii nervoase- ţesut conjunctiv lax in cantitate redusă.

In jurul canalelor Havers, substanţa ososă este dispusă în lamele osoase concentrice, în grosimea cărora se gasesc osteoblase ce contin osteocitele.

Un canal Havers împreună cu lamelele din jur formează osteonul / sistemul Havers unitatea morfofuncţionala a osului.

Între sistemele haversiene se gasesc arcuri de lamele osoase, resturi de osteoane rezultate în urma remanierii ososase, formănd sistemele internaversiene.

TESUTUL OSOS SPONGIOS – formează epifizele oaselor lungi, scurte şi late. Este format din lame osoase numite trabecule, alcatuite la randul lor din mai multe lamele.

Lamelele osoase delimitează cavitaţi cu aspecte şi marimi diferite, numite areole, care dau osului aspect de burete.

Areolele şi lamelele osoase sunt sisteme haversiene incomplete.Areolele comunică între ele şi conţin maduvă osoasă.

2.2 SCHELETUL UMAN

SCHELETUL este alcatuit din oase grupate pe regiuni, formând elementul de susţinere şi de protecţie ale diverselor aparate:

Scheletul axial (format din craniu coloana vertebrala) si scheletul toracelui membrelor (superioare si inferioare).

4

Page 5: 222 reumatism

SCHELETUL CAPULUI este format din oasele cutiei craniene (neurocraniu) şi oasele masivului facial (viscerocraniu).

NEUROCRANIUL (craniul cerebral) este alcatuit din opt oase: patru neperechi (frontal, etneoid, sfenoid şi occipital) şi patru perechi (doua parietale şi doua temporale fiecare cu detalii caracteristice).

VISCEROCRANIUL este alcatuit din 14 oase diverse dintre care doua neperechi: vomerul şi mandibula şi şase perechi: maxilar, zigomatic, nazal, lacrimal, palatin şi choanele nazalale inferioarare.

SCHELETUL TRUNCHIULUI este format din piesele osoase ale coloanei vertebrale, toracelui şi bazinului osos.

COLOANA VERTEBRALA: formata din 33 – 34 vertebre suprapuse, având fiecare caracteristici speciale.Pe regiuni se disting 7 vertebre cervicale, 12 toracale, 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrale sudate intr-un singur os, osul sacru si 4 sau 5 vertebre invaluate si sudate intre ele formend osul coccis.

SCHELETUL TORACELUI – o componete a scheltului trunchiului este format din 12 perechi de coaste: primele 7 perechi de coaste adevarate, 5 perechi de coaste false, dintre care 2 perechi sunt coaste flotante.

SCHELETUL BAZINULUI cuprinde centura pelviana formata din cele doua oase coxale, articulate posterior cu osul sacru (articulatia sacrailiaca), iar anterior articulate între ele prin semifiza pelviana.. Osul coxal este format, prin sudarea la puberate a 3 oase: ilium, ischium, pubis unite prin cartilajul in Y, menajand între ele şi gaura obturata, închisa de membrana obturatoare. SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR este alcatuit din piese osoase proprii fiecrui segment.

Umarul este format din oasele centurii toracale (scapulare), clavicula care fixeaza membrul superior de torace (articulatia sternoclaviculara) şi scapula (omoplatul) os plat de forma triungiulară.

Bratul – prin osul humerus, se leaga prin extremitatea sa distală cu antebratul care prezintă osul radius. Aceste prin extremitatea distala se articuleaza oasele mainii: oase carpiene (8), metacarpiene (5) si falange.

SCHELETUL MEMBRULUI INFERIORMembrul inferior are trei segmente:

- coapsa, al carui schelet este format din femur;- gamba, al carui schelet este format din tibie şi fibulă;- piciorul, in scheletul caruia gasim tarsul, metatarsul si falangele

FEMURUL: este cel mai lung os din întregul schelet. El are un corp şi două extremitati..

- capul femurului are forma sferica si este orientat in sus şi medial, se articuleaza cu cavitatea cotiloida;

- gâtul femurului este aproape cilindric, lung de 6 cm şi orientat de pas in pas;

- trahanterele sunt două proeminenţe asezate la locul de unire a gâtului cu corpul.

Corpul femurului are formă de prismă triungiulară şi prezintă o curbură cu concavitatea îndreptata posterior. Cele trei feţe sunt convexe şi netede. Dintre muchii

5

Page 6: 222 reumatism

numai cea posterioara prezinta caractere particulare şi poarta denumirea de linie aspră. In partea mijlocie, linia aspră se prezintă ca o creastă groasă; extremitatea superioară este trifurcată, iar extremitatea inferioară este bifuracta. Pe linia aspra se inserează muschii coapsei. Extremitatea inferioară este alcatuită din doua mase voluminoase ovoide, numite condili, un condil intern şi unul extern. Pe fata anterioara, codilii se unesc şi formează o suprafaţă articulară în formă de scripete

OASELE GAMBEI:

Scheletul gambei este format din două oase asezate paralel: tibia şi fibula.

TIBIA - os lung situat în partea internă a gambei; este mai voluminoasă decat fibula.Prezintă un corp şi două extremitaţi.

Extremitatea superiaoră – este mai volumnioasă decat cea inferioară, este formată din doua tuberozitaţi, (condili) : condilul lateral şi condilul mediu.

Pe fata lor superioară condilii au suprafete articulare, cavitaţile glenoide ale tibiei care se articulează cu condili femurali. Pe partea anterioară a acestei extremitaţi există o proeminenţă, tuberozitatea anterioara, pe care fixează tendonul radelei. Corpul tibiei are forma de prisma triungiulară. Pe faţa posterioară prezintă o creastă care porneşte din dreptul candilului lateral şi merge în jos şi medial; ea se numeste linia oblica a tibiei şi serveste la inserţia muschiului tibial posterior

Extremitatea inferioară este mai puţin voluminoasă decăt cea superioară. Pe faţa laterală a acestei extremitaţi se gaseste o faţetă articulară, fibula.

FIBULA – este cunoscută şi sub denumirea veche de paraneu. Este un os lung, mai subţire decât tibia, aşezat pe partea laterală a gambei. Prezintă un corp şi două extremitaţi prin care se articulează cu tibia.

Extremitaea superioara se prezintă ca o ingrosare numita capul fibiei. Pe fata superioară are o articulara pentru condilul lateral al tibiei, iar lateral de acesta este apofiza piramidală. Corpul fibulei este subţire şi are forma de prisma triunghiulară cu suprafeţe neregulate, pentru inserţia muschilor.

ROTULA – os scurt, turtit, antero-posterior, (patela) asezat in partea anterioară a genunchiului. Are formă aproximativ triunghiulară, prezentând o baza şi un varf. Pe suprafeţele articulare de pe faţa posterioară se articulează cu condilii femurului iar pe ia se inseră muschi şi ligamente. Este cuprinsă în grosimea tendonului.

2.3 PROPRIETATILE OASELOR

Datorită compoziţiei chimice şi arhitecturii substanţei osoase, ele au proprietatea de a rezista la:

presiune tractiune torsiune

2.4 ROLUL OASELOR ÎN ORGANISM

-determină forma corpului, iar împreuna cu articulaţiile dintre ele, asigură suportul parţilor moi;

6

Page 7: 222 reumatism

-participă la formarea cavitaţilor de protecţie a unor organe (cutia craniană, canalul verteberal, cutia toracică, bazinul );-sunt organe ale mişcarii deoarece participă la formarea articulaţiilor şi servesc ca punct de inserţie pentru muschi;-măduva rosie (din epifizele oaselor lungi,din oasele late şi scurte)are rol în hematopoeză;-depozit de substante fosfocalcice, pe care organismul le poate mobiliza la nevoie (sarcina).Oasele sunt legate intre ele prin articulatii.

2.5 ARTICULATIILE OASELOR O articulaţie este constituită din două extremităţi osoase, care se mişcă una faţă de cealaltă.Suprafeţele articulare sau epifize au o formă care le permite o anumită îmbucare, astfel încât într-o anumită articulaţie, dacă o epifiză este complexă cealaltă este concavă.Cele două extremităţi osoase de la nivelul unei articulaţii sunt acoperite cu un înveliş cartilaginos (cartilaj articular), care are o suprafaţă perfect netedă, ceea ce permite o alunecare uşoară a celor două epifize, una pe cealaltă.Extremităţile osoase sunt solidarizate între ele prin ţesut fibros, care formează un manşon, numit capsulă articulară; aceasta poate prezenta unele întărituri, numite ligamente, rezultate din îngroşarea ţesutului fibros ce leagă cele două epifize.Capsula articulară este căptuşită de o membrană moale, bogată în vase şi nervi. Este vorba de o membrană sinovială, a cărei faţă internă (articulară) prezintă nişte prelungiri foarte fine, numite vilozităţi sinoviale.Membrana sinovială are important rol de a secreta lichidul sinovial, care serveşte atât la lubrefierea cartilajului de acoperire, cât şi la nutriţia acestuia (cartilajul articular este aproape în totalitate lipsit de vase).În vecinătatea articulaţiei se găsesc muşchii, care inserându-se pe extremităţile osoase contribuie la menţinerea lor în contact şi care asigură în acelaşi timp mobilitate articulaţiei.În reumatismele inflamatorii, sediul leziunilor îl constitue membrana sinovială, pe când în reumatismele degenerative primul lezat este cartilajul articular.

Bichat a efectuat o clasificare mai mult fiziologică a articulaţiilor, împartindu-le în

articulatii mobile şi imobile. Acestea au fost denumite de Galien diartroze, respectiv si-

nartroze. Alaturi de aceste două clase mai întilnim şi articulaţii cu mobilitate foarte

redusă, pe care Winslow înaintea lui Bichat, le-a numit articulaţii semimobile sau

amfiartroze.

Adoptind clasificarea functională, împartim articulaţiile dupa gradul lor de mobilitate

în:

1. A r t i c u l a t i i f i x e sau sinartroze, în care oasele nu pot executa nici o mişcare

sau fac mişcari foarte reduse. Aceste tipuri de articulaţii le întîlnim la oasele cutiei cra-

7

Page 8: 222 reumatism

niene şi la articulaţiile cutiei toracice. Legătura dintre oasele care alcatuiesc o sinartroză

poate fi facută prin tesut cartilaginos, ţesut conjunctiv fibros sau chiar osos. După felul

ţesutului care leagă oasele unei sinartroze, deosebim trei categorii:

a) Sincondroza este o articulaţie unde legatura oaselor se face prin ţesut cartilaginos, a

carui elasticitate îi conferă un oarecare grad de mobilitate.

b) Sindesmoza se caracterizează prin faptul ca legatura dintre oase se face prin ţesut

conjunctiv fibros. Exemple se gasesc la articulaţiile sacro-iliace, între epifizele distale ale

tibiei şi fibulei. Un tip deosebit de sindesmoze îl constituie suturile dintre oasele cutiei

craniene, unde legătura se face printr-un ţesut conjunctiv fibros.

c) Sinostoza este o articulaţie fixă, în care oasele sunt legate prin ţesut osos. Ea derivă

dintr-o sincondroza sau sindesmoza, la care ţesutul de legatură s-a osificat. Sinostoza

craniana apare la o vîrstă înaintată, cînd ţesutul de legatură dintre oasele cutiei craniene

se osifică.

2. A m f i a r t r o z e l e sunt articulaţii cu miscări ceva mai ample, deci semimobile. Ele

se gasesc în organism la coloana vertebrală, unde legatura dintre corpul vertebrelor se

face printr-un disc fibrocartilaginos. Discul are forma corpurilor vertebrale şi prezintă la

periferie o serie de lame concentrice din ţesut fibrocartilaginos, iar în centru o substanţă

gelatinoasă numită nucleu pulpos. Structura funcţională a acestor discuri asigură

îmbinarea calitaţilor de elasticitate şi rezistentă, necesare mobilitaţii coloanei vertebrale.

Astfel, ţesutul colagen din lamelele periferice ale discului este orientat în mod diferit de

la lamelă, la lamelă, mărindu-se rezistenţa la rasuciri. Corpurile vertebrale mai sunt legate

între ele, în afara de discuri, printr-o serie de ligamente care maresc rezistenţa la tracţiune

a coloanei (vezi articulatiile coloanei vertebrale).

3. D i a r t r o z e l e ( A N E X E F I G 2 . 5 . 1 ) sunt articulaţiile mobile cele

mai răspandite în organism. Caracteristica lor generală o constituie prezenţa unei

cavitaţi articulare, în care se gaseste o mică cantitate de lichid sinovial, o capsulă

articulară, captuşita în interior de membrana sinovială şi cartilajul hialin articular.

Datorita acestor elemente anatomice, diartrozele sunt articulaţii mobile. Mobilitatea lor

variază în funcţie de forma pe care o prezintă suprafeţele articulare ale oaselor, ce

determină şi diferitele tipuri de diartroze.

8

Page 9: 222 reumatism

Suprafeţele articulare ale diartrozelor pot avea diferite forme: sferice, eliptice,

cilindrice sau plane. De obicei, aceste suprafeţe articulare sunt net delimitate prin şanţuri

sau margini proeminente.

Suprafeţele articulare sunt acoperite de un cartilaj articular hialin, ce se mulează

perfect pe toata suprafaţa articulară.

Cartilajul hialin este alb-sidefiu, foarte lucios, ceea ce înlesneste mişcările în

articulaţie. El nu are vase sanguine şi se hrăneste din lichidul sinovial. Numarul redus de

fibre colagene din substanta fundamentala a cartilajului hialin îl face sa fie puţin rezistent

la factorii mecanici de încovoiere (îndoire). Datorită acestui fapt el se fisurează destul de

frecvent, mai ales la nivelul meniscurilor de la articulaţia genunchiului şi se vindecă

foarte greu, neavînd o circulaţie activă, asigurată de vase sanguine. Calitatea funcţio-

nala principală a cartilajului hialin o constituie rezistenţa la presiune. Cu

cât presiunea este mai mare, grosimea cartilajului hialin creşte în structura sa intimă apar

o serie de aspecte tipice; el mai poartă numele de cartilaj seriat. Ori de câte ori, la nivelul

unei articulaţii, se produc leziuni care împiedică activitatea ei normala au loc fenomene

de degenerescenţa a cartilajului ce îngreuiaza mişcarile. De aceea, după leziunile

articulare sunt indicate tratamente prin mişcari uşoare, cu încarcari progresive în ceea ce

priveşte presiunea, pentru refacerea structurii şi a calitaţilor mecanice ale cartilajului

hialin.

În unele diartroze, suprafeţele articulare nu concordă perfect datorită faptului ca una

dintre ele este mai mica decât cealaltă sau cele două suprafeţe nu se mulează perfect. Ne-

concordanţa dintre suprafeţele articulare se corectează cu ajutorul fibrocartilajelor

articulare, care contribuie şi la amortizarea loviturilor.

Fibrocartilajul de mărire poartă numele de labru glenoidal sau burelet articular.

El se prinde pe marginea suprafeţei articulare mai mici, mărind-o (de exemplu,

fibrocartilajul de pe cavitatea glenoida a scapuiei).

Diartrozele pot fi clasificate şi după forma şi gradul lor de mobilitate:

1. Articulatiile sferice (enartroze) prezintă o suprafaţă articulară sferică şi alta

concavă, care se numeşte cavitate glenoidă

9

Page 10: 222 reumatism

2. Ginglimul (trohleartroza) prezintă una din suprafeţele articulare sub formă de trohlee

(asemanatoare unui mosor), iar cealaltă de formă concavă, pentru a primi trohleea

(articulatia cotului).

3. Articulatiile elipsoidale (condilartroze) au una din suprafeţele articulare ca un elipsoid

mai mult sau mai puţin prelungit, iar cealaltă ca o cavitate glenoidă (de exemplu,

articulatia radiocajrpiaiia si atlantoocoipitala).

4. Articulatiile in pivot (trohoide) prezintă suprafeţele articulare constituite dintr-un

cilindru osos, conţinut într-un inel osteodifabros (articulatia radioulnara proximala).

5. Diartrozele planiforme au suprafeţele articulare plane (articulatiile între apofizele

articulare ale vertebrelor toracale).

LIGAMENTELE

Oasele unei articulații sunt acționate de către mușchi. Aceștia se leagă de articulații prin

tendoane lipsite de elasticitate. Ligamentele, care au o elasticitate redusa, conectează

oasele articulare si le menţin poziţie prin limitarea miscprilor. Fără ligamente, oasele ar

putea fi foarte usor dislocate.

STRUCTURA LIGAMENTELOR

Ligamentele ( ANEXE FIG.2.5.2)sunt o formă de țesut conjunctiv. Țesutul cartilaginos al

ligamentelor este format, in principal, din colagen şi din elastină. În majontatea

ligamentelor, acest ţesut este aşezat ordonat în fascicule fibroase. Aceste fascicule de

fibre sunt dispuse în diverse direcţii, în funcţie de solicitarile la care sunt supuse. In

ligamentele cu o formă cilindrică, fibrele sunt dispuse longitudinal si rezistă la întindere.

Alte ligamente, care au rolul de a preveni mişcarea laterală a articulaţiilor, sunt dispuse

sub forma unei reţele încrucişate de fibre.

Intre fibre există celule specializate numite fibroblaşti, care au funcţie în sinteza fibrelor de colagen şi înlocuirea celor distruse. Intre fasciculele fibroase există un ţesut interstiţial cu vascularizaţie sanguină, limfatică şi care oferă posibilitatea ca fibrele nervoase să treacă prin el.

Ligamentele se ataşează de oase. Ele se unesc cu fibrele care penetrează învelişul extern al osului (periostul). Periostul are o vasculahzaţie şi o inervaţie care îi permit să hranească osul.Există ligamente specializate pentru fiecare din variatele tipuri de articulaţii ale organismului. In articulaţiile majore, ale genunchiului, soldului, cotului şi articulaţiile intervertebrale, porţiuni din capsula articulară sunt îngroşate pentru

10

Page 11: 222 reumatism

consolidare şi sunt denumite ligamente intrinseci (capsulare). In plus, există alte ligamente în interiorul sau exteriorul capsulei articulare care joacă un rol specific în limitarea diferitelor tipuri de miscări. Acestea sunt cunoscute sub numele de ligamente extrinseci (accesorii).

FUNCŢII

Varietatea mişcarilor corpului este dependentă de forma şi aspectul suprafeţelor osoase articulare şi a ligamentelor. In unele articulaţii, oasele reprezintă cel mai important factor. La articulara cotului, ulna formează suprafaţa inferioară a articulaţiei şi are o formă de cârlig care permite doar mişcări simple, anterioare şi posterioare.

La acest nivel, ligamentele au doar rolul de a preveni frecarea şi un ligament special (ligamentul anular), înconjoară capul radiusului (osul extern al antebraţului), legandu-1 de ulnă şi permiţand, în acelaşi timp, mişcarea de rotaţie.

Muşchii acţionează grupat la nivel articulaţiilor, unii prin contractie şi alţii prin relaxare, permţand mişcarile oaselor. Ligamentele functionează în concordanţă cu aceşti muşchi, prevenind mişcarile şi amplitudini excesive. Ligamentele nu sunt capabile de contractie, fiind o structură statică şi pasivă

11

Page 12: 222 reumatism

PARTEA A IIA

REUMATISMUL ARTICULAR ACUT

II.1 DEFINIŢIE

Este boală inflamatorie provocata de acţiunea toxinelor unui streptococ, care provoacă o inflamaţie a articulatiilor mari şi a inimii.

II.2 CAUZEReumatismul articular acut este rezultatul unei reacţii inflamatorii la anumiţi streptococi din grupul A.Organismul produce anticorpi pentru a combate bacteriile, însă anticorpii atacă o ţintă diferită:propriile ţesuturi ale organismului. Acţiunea anticorpilor începe la nivelul articulaţiilor şi se deplasează deseori către inimă şi ţesuturile înconjutoare. Deoarece doar o proporţie foarte mică dintre pacienţii cu faringită streptococică fac şi reumatism articular acut, specialiştii în medicină consideră că şi alţi factori, precum o slăbire a sistemului imunitar, trebuie să fie implicaţi în apariţia bolii.

II.3 ETIOPATOGENIE

Agresiunea streptococică explică tabloul clinic de stare infectioasă acută, subacută, evolutivă sau recidivantă printr-un mecanism infecto-alergic. Rolul streptococului hemolitic din grupul A este dovedit de angina streptococică care preceda boala (evidenta clinic în 40% dintre cazuri şi bacteriologic, in 100%) şi de eficacitatea profilaxiei de lungă durată cu penicilină, care reduce mult frecvenţa recidivelor. Patogenia alergică se explică prin sensibilzarea organismului de catre streptococii p-hemolitici din grupa A. Intervalul liber dintre angina sau faringita initiala şi puseul acut reumatismal - interval in care se produc anticorpii - pledează pentru rolul alergi ei. Se pare ca un rol important îl detine existenţa unei coincidente antigenice între streptococ şi muschiul cardiac. În acest mod, anticorpii produşi de streptococ ar hipersensibiliza inima şi vasele, cu apariţia de autoanticorpi anti-miocard. Infectia streptococică este deci factorul determinant. Apariţia bolii depinde de natura streptococului, dar şi de receptivitatea individului. Existenţa a 50 de tipuri de streptococi în grupa A( streptococcus pyogenes de grup A beta-hemolitic) explica de ce imunitatea dobandită faţă de un anumit tip de streptococ permite o infecţie cu germeni de alte tipuri. Infecţia streptococică iniţială se exteriorizează sub forma unei angine banale eritematoase sau eritemato-pultacee. Uneori, pot aparea forme grave - flegmon amigdalian sau forme usoare -faringite cu discretă jena la deglutitie. Este posibil ca infectia streptococică de debut să fie mascată de o infecţie virală sau o infectie nestreptococică. Perioada de latenţă - în medie 18 zile - permite instalarea procesului imuno-alergic.

12

Page 13: 222 reumatism

Boala poate aparea la orice varstă, dar are incidenta maxima intre 5 si 15 ani. La adult se intalneşte de obicei ca recidivă, ca un sindrom poliarticular de tip inflamator, asociat de obicei unei valvulopatii mitrale sau aortice. Boala apare frecvent iarna şi primavara, sub forma unor mici epidemii de R.A.A., în aglomeratii (dormitoare comune), în condiţii de igienă mediocre, oboseală, frig şi umiditate. Contagiunea directă sau indirectă, prin purtatori, este calea obisnuită.

II.4 ANATOMIE PATOLOGICĂ

În evoluţia R.A.A. se pot deosebi patru stadii:- Angina initială - streptococică, cu aspect pultaceu sau eritematos, alteori sub forma unei simple faringite.- Faza exsudativă, care debutează în ţesutul colagenic cu degenerescenţa fibrinoidă.- Faza productivă, caracterizată prin apariţia granulomului reumatic (Aschoff-Talalaev). (Acest granulom are în partea centrală o zonă de necroză fibrinoidă, în jur celule gigante epitelioide şi la periferie, limfocite şi plasmocite.)-  Stadiul cicatric, cu transformarea granulomului reumatic în ţesut fibros, responsabil de deformarile valvulare.

II.5 SIMPTOMATOLOGIE

Boala este precedată cel mai adesea de angină, amigdalită acută sau simplă faringită. Urmează o perioadă de vindecare aparentă de 1 - 3 săptămâni. în această perioadă apare uneori o stare subfebrilă, cu astenie, artralgii şi epistaxis - semne cunoscute sub denumirea de sindrom postanginos. Dupa 1-3 săptămâni de la vindecarea anginei streptococice începe perioada de stare, caracterizată prin:- Manifestari articulare: poliartrită acută mobilă, fugace, care interesează mai multe articulaţii în acelaşi timp, în special cele mari (sold, genunchi, tibio-tarsiene), având caracter inflamator (tumefiere, caldura, congestie si dureri); caracteristica de „mobila" este conferită de faptul că inflamaţia articulară se mută de la o articulaţie la alta (durata medie pentru o atingere articulara fiind de 4 - 5 zile); mişcarile articulare sunt foarte dureroase; cu sau fară tratament poliartrita se vindecă fara sechele.

- Manifestari generale: febra aproape constantă, mai ales la copii şi adolescenţi, cu puseuri de hipertermie la fiecare noua atingere articulară sau viscerală, reacţionand la salicilat şi cortizon; tahicardie la fel de constantă, persistând şi dupa normalizarea temperaturii; paloare frapantă, transpiraţii abundente; uneori epistaxis.- Manifestari cutanate: nodozitati Meynet de marimea bobului de mazare, nedureroase, localizate în jurul articulaţiilor inflamate; eritem marginat; eritem nodos.- Manifestari viscerale: pleurezii, congestii pulmonare, nefrite, hepatite, dureri abdominale, uneori avand caracter pseudo-apendicular etc.- Manifestari nervoase: coree (miscari involuntare şi dezordonate ale extremitatilor), reumatism cerebral (delir, confuzie, insomnie, anxietate, hipertermie).- Manifestari cardiace: sunt cele care conferă bolii notă de gravitate, justificând vechiul aforism potrivit caruia: „reumatismul linge articulaţiile, dar muşcă inima"; sunt mai

13

Page 14: 222 reumatism

frecvente la copil şi adolescent şi mult mai rare la adult. Termenul de cardită include afectarea miocardului şi a endocardului. Obişnuit, leziunea cardiacă apare în prima saptamanp de boală; la necropsie este vizibilă aproape întotdeauna, chiar în absenţa manifestarilor clinice. Atingerea cardiacă trece uneori neobservată. Poate fi sugerată de cresterea temperaturii (nejustificată de prinderea articulatiilor). Principalele semne clinice constau în: asurzirea zgomotelor cardiace, apariţia suflurilor (în ordine: holosistolic, la varf; mezodiastolic, apical; diastolic, pe marginea stanga a sternului), schimbarea caracterului suflurilor preexistente, frecatura (semn de pericardita) şi atingerea miocardica minoră (tahicardie, zgomot de galop, suflu sistolic apical, tulburari de ritm si conducere, in special P - R alungit) sau majora (insuficienta cardiaca cu evolutie ireversibila). Leziunile endocardului - stenoze sau insuficiente - sunt localizate, in ordine, la valvele mitrala (50%) si aortica (20%), izolat sau impreuna (30%).- Manifestari biologice: anemie discretă, hiperleucocitoză, dar in special cresterea considerabila a V.S.H. (cel mai bun test de urmarire a evolutiei bolii) şi a fibrinogenului, creşterea a, şi y-globulinelor. Streptococul hemolitic este prezent în exsudatul faringian in timpul anginei (inaintea instituirii penicilinoterapiei), iar titrul A.S.L.O. (antistreptolizinele) este crescut la 15 zile de la debutul anginei (1 000 - 2 000 mm). (10% dintre cazuri evolueaza cu titru scazut).

II.6 FORME CLINICE

<forma cardiacă pură (febră, tahicardie, dispnee, asurzirea zgomotelor + semne biologice);

< forma articulara atipica (monoartrita, poliartralgii difuze etc); forma infectioasa cu tablou septicemie, forme abdominale (la tineri); forma cronica cu tablou numai biologic; <forma articulară subacută durează cateva luni pană la 1 - 2 ani, fără cardită);

< forma fibroasă (cu retracţii aponevrotice şi deformări);

< forma cardiacă malignă etc.

Mecanismul infectios-imunologic. Este unul complex si incomplet elucidat.

Ipoteza toxica considera ca exotoxinele streptococice eliberate in circulatie ar avea efect cardiotoxic, dar desi experimental provoaca leziuni cardiace exudative si necrotice, nu pot reproduce nodulii garnulomatosi Aschoff.

Ipoteza imunologica este sugerata de perioada de latenta dintre aparitia anginei si aparitia manifestarilor cardio-articulare. Aceasta considera ca in conditiile unei predispozitii genetice antigenii streptococici genereaza aparitia de anticorpi specifici responsabili de aparitia leziunilor cardiace datorita reactiilor incrucisate intre componentele streptococice si cele miocardice.

14

Page 15: 222 reumatism

Astfel proteina M se gaseste in: -membrana protoplasmica streptococica -membrana sarcolemei miocardice.

Polizaharidul C este format din fractiuni prezente in: -membrana celulara streptococica -glicoproteinele din endocardul valvular, lichidul sinovial si cartilaje.

Apar si anticorpi antimiocardici care nu reactioneaza incrucisat cu antigenele streptococice, ci s-ar produce prin lezarea componentelor miocardice. Acesti anticorpi anti-miocardici prezenti la 80% din cazurile de cardita vor fi regasiti in complezele Ag-Ac-C la nivelul leziunilor reumatice miocardice exudativ-necrotice, dar nu si in granuloamele Aschoff.

Rolul mecanismului autoimun. Leziunile granulomatoase endomiocardice s-ar produce prin mecanisme imune celulare prin sensibilizarea limfocitelor T cu antigene streptococice, cu efect citotoxic asupra miofibrilelor cardiace.

II.7 EVOLUŢIA

Boala durează 3-4 saptămâni în formele uşoare şi căteva luni în cele severe. Copiii fac forme grave, datorită afectarii frecvente a cordului. Formele maligne, cu pancardită şi hipertrmie, evoluează catre exitus. Recidivele sunt mai frecvente în primii ani de la primul puseu, la bolnavii cu titru A.S.L.O. ridicat, la bolnavii cu determinări cardiace şi la cei cu puseuri repetate de R.A. A. în antecedente. Recidivele pot fi asemanatoare sau nu primului puseu. Cu fiecare recidivă creşte riscul prinderii inimii sau al agravării leziunilor preexistente.

II.8 DIAGNOSTIC

Diagnosticul depinde de starea miocardului, importanţa leziunilor valvulare, numărul recidivelor, apariţia insuficienţei cardiace şi a altor complicaţii: grefă septică (endocardita lentă), embolii, tulburari de ritm şi de conducere.Diagnosticul este relativ uşor în prezenţa semnelor caracteristice de reumatism articular acut: poliartrita acută, febrilă, mobilă, cu semnele biologice prezentate, în contextul carora apare o atingere cardiacă. Diagnosticul este dificil la copii şi dolescenţi.Se observa în prezent, în special la adult, creşterea formelor clinice atipice, înselatoare. La adult, caracteristicile R.A.A. sunt: absenţa coreei şi a manifestarilor cutanate, frecvenţa formelor monoarticulare, numarul redus al recaderilor, atingerea redusă a inimii. Diagnosticul bolii se face pe baza criteriilor stabilite de Jones: prezenţa a două semne majore (cardita, poliartrita, coree, eritem marginat, noduli subcutanati) sau a unuia major şi a doua minore (antecedente de R.A.A., artralgii, febra, prelungirea intervalului P - Q pe electrocardiograma, semne umorale - V.S.H. accelerata, leucocitoza, proteina C

15

Page 16: 222 reumatism

reactiva - evidenta unei infectii streptococice in antecedente - angina + cresterea litrului A.S.L.O. - sau prezenta streptococului hemolitic in cultura din exsudatul faringian.

II.9 PROFILAXIA

R.A.A. constă in tratamentul continuu cu penicilina, moldamin -1 200 000 u.i. la 14 zile, 5 ani de la episodul acut sau pană la 20 de ani. Când suntem absolut siguri de cooperarea bolnavului, se recurge la penicilina V, 2 comprimate/ zi. Se practică amigdalectomia şi se asanează infectiile de focar, dentare, sub protectie de penicilina G (1 - 2 milioane u.i/zi, intramuscular, la 6 ore). Toate infectiile acute streptococice se tratează cu doze bactericide de penicilină.II.10 TRATAMENT

Repausul absolut la pat este obligatoriu. Activitatea se reia dupa 6 saptamani - când nu a aparut cardita - dupa 2-3 luni - în caz de cardită minima şi dupa 3-6 luni (urmate de alte 6-12 luni de activitate redusă) când există cardita severă. Antibioterapia cu penicilina G (2 milioane u.i./zi i.m. la 6 ore) timp de 10 zile (ampicilina sau eritromicina în caz de rezistentă) este obligatorie în absenta carditei, se instituie tratamentul antiinflamator cu acid acetilsalicilic 6 g/zi, sub protectie de antiacide, timp de 2 - 3 luni. Aminofenazona are efecte similare, dar pericolul agranulocitozei ii restrange utilizarea. Corticoterapia ramane tratamentul de electie, mai ales în cazurile in care coexistă cardita la primul puseu şi in cazurile severe. Se administreaza prednison 1-1,5 mg/kilocorp/zi, doza reducandu-se saptamanal, din a doua saptamana, durata tratamentului fiind de 8 -12 saptamani. Regimul hiposodat, antiacidele şi clorura de potasiu (2 g/zi) sunt mijloace de protectie.

Pentru a ajuta la combaterea infecţiei streptococice ce stă la baza reumatismului articular acut, fitoterapeuţii recomandă mai multe plante cu proprietăţi antimicrobiene. Usturoiul (Allium sativum) este considerat un antibiotic natural deosebit de eficient. După vindecarea primului episod de reumatism articular acut, homeopaţii recomandă diverse tratamente pentru evitarea apariţiei altor episoade. Trebuie acrodată atenţie faringitelor, în special la copii. În cazul în care copilul are faringită severă, fără alte simptome de răceală, însoţită de febră peste 38,3°C sau o faringită mai uşoară ce persistă mai mult de 2-3 zile, poate fi vorba de faringită streptococică, boală ce poate fi tratată cu antibiotice.

FitoterapieMuşeţelul – are o puternică acţiune antibacteriană, este antiseptic, antiinflamator şi anestezic. Se pot bea 2-3 căni de infuzie pe zi, preparată din 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă colcotită.Rozmarinul – are o puternică acţiune bacteriostatică, pe un număr mare de germeni. Se face o infuzie dintr-o linguriţă de frunze la o cană cu apă şi se consumă două căni pe zi, puţin îndulcit.Frunzele de frasin – conţin tanin, ulei eteric, vitamina C şi un glucozid, substanţe cu reale

16

Page 17: 222 reumatism

calităţi antireumatice. Se beau 2-3 ceaiuri pe zi dintr-o infuzie de două linguri de frunze la o cană cu apă fierbinte.Ceai – preparat din 15 g de muguri de mesteacăn la 200 ml de apă. Se fierbe 10 minute la foc mic. Se lasă o oră, după care se strecoară şi se îndulceşte. Se bea câte o jumătate de pahar, după fiecare dintre cele trei mese principale.Acelaşi efect îl are ceaiul de flori şi crenguţe de soc, cu deosebirea că acesta se bea cu o jumătate de oră înainte de mesele principale.

Alte remedii:Compot de mere – se taie 3-4 mere necurăţate de coajă şi se fierb 10 minute în 300 ml de apă. Se lasă 4 ore, apoi amestecul se pasează după care se poate bea compotul călduţ, de 3-4 ori pe zi.Infuzie de viţă de vie – se pun 300 g de frunze proaspete de viţă de vie bine spălate într-un vas de 3 litri. Se toarnă apoi apa fiartă şi răcită cât să le acopere şi lasă la macerat timp de trei zile. Apoi se strecoară şi se bea câte un pahar de 3 ori pe zi.Pentru dureri reumatismale mai este recomandat decoctul de rădăcini de ştevie sau de lobodă uscată.Se fierb o linguriţă de rădăcină mărunţită cu două pahare cu apă timp de 15 minute. Se lasă 2 ore, apoi se strecoară şi se consumă câte 2 linguri, de 2 ori pe zi, înainte de masă.Peste 2 linguriţe de lobodă uscată se toarnă un pahar cu apă clocotită şi se lasă 30 de minute. Se strecoară şi se iau câte 2 linguri, de 3-4 ori pe zi, cu 20 de minute înainte de masă. Băutură antireumatică – se fierb timp de 10 minute o ceapă mare tăiată fin, 4 linguri de ulei de măsline, 150 ml apă şi 10 g untură nesărată. Se bea lichidul obţinut 3-4 seri la rând. La culcare se bea un decoct de cruşin preparat din o linguriţă de plantă la cană, fiert timp de 3 minute.

Dietă Cei care suferă de reumatism este bine să ştie că alimentele de bază trebuie să fie zarzavaturile, maiales cele crude, precum şi sucurile de legume sau fructe.Tărâţele de grâu, consumate ca atare sau făcute pastă, cu puţină apă şi miere, sunt foarte eficiente, atât intern, cât şi extern, pentru aplicaţii pe zona afectată.Varza, păpădia şi urzicile au mult calciu, la fel smochinele, seminţele de floarea-soarelui şi laptele, de aceea nu trebuie să lipsească din dieta reumaticului.Cartofii, mai ales copţi sau fierţi în coajă şi ceapa trebuie consumate zilnic. Aportul de carne trebuie să fie moderat.

GimnasticăSunt indicate exerciţii uşoare, doar pentru bolnavii care nu sunt în crize acute de reumatism.

MasajSe pun 8 linguri de piper negru măcinat într-un litru de rachiu tare şi se lasă la macerat 5-7 zile. Se filtrează şi se masează cu această soluţie zonele dureroase de 2-3 ori pe zi.

17

Page 18: 222 reumatism

AromoterapieUleiul volatil de brad are efecte bune în tratarea reumatismului. Se administrează intern, 2-4 picături de 3 ori pe zi în miere şi apă, ceai sau pe un cub de zahar. Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni. Extern se pot face inhalaţii cu 10 picături în 100 ml de apă fierbinte sau se pot pune lămpi odorante cu 3-5 picături în 50 ml de apă.Baia cu aromă de brad – se fierb în 5 litri cu apă clocotită 5-6 crenguţe verzi de brad tocate mărunt, timp de cinci minute. După aceea amestecul se răceşte şi se filtrează. Se adaugă în apa fierbinte de baie şi are imediat efecte de detensionare musculară, de calmare a durerilor articulare şi de tonifiere generală.

Aceste remedii au scopuri informationale şi nu pot substitui sfaturilor sau prescriptiilor medicilor

18

Page 19: 222 reumatism

PARTEA AIII A

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA COPILULUI CU

R.A.A.

III.1 NEVOILE FUNDAMENTALE

Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazeaza pe definirea a 14 nevoi

fundamentale. Atingerea de catre pacient a independentei in satisfacerea acestor nevoi

este telul profesiei de asistenta medicala. Dupa Virginia Henderson nevoia fundamentala.

este o necesitate vitala, esentiala fiintei umane pentru asigurarea starii de bine din punct

de vedere fizic si mintal. Cele 14 nevoi fundamentale sunt: 1.a respira; 2.a se alimenta si

hidrata; 3.a elimina; 4.a se misca, a pastra o buna postura; 5.a dormi, a se odihni; 6.a se

imbraca si dezbraca; 7.a-si mentine temperatura corpului in limite normale; 8.a fi curat, a-

si proteja tegumentele; 9.a evita pericolele; 10.a comunica; 11.a actiona dupa credintele

sale si valorile sale; 12.a se realiza; 13.a se recreea; 14.a invata.

Scurta prezentare a nevoilor

1.A respira

a.Aspectul bio-fiziologic al acestei nevoi se manifesta in respiratia pulmonara si

tisulara;

b.Dimensiunea psiho-socio-culturala. este influentata de urmatorii factori: emotii,

furia, frica, exercitiile fizice, fumat.

Aceste nevoi prezinta particularitati functie de varsta, antrenarnent, starea de

sanatate etc.

2.A bea si manca

a.Dimensiunea bio-fiziologica i-ntereseaza ritualul mancatului (ducerea

alimentelor la gura, masticatia, deglutitia), digestia, necesarul de calorii;

b.Dimensiunea psiho-socio-culturala se manifesta in obiceiurile legate de rasa,

religie, nationalitate, cultura.

Aceste nevoi se modifica odata cu etapele vietii:

19

Page 20: 222 reumatism

3.A elimina: aceasta nevoie cuprinde eliminarea renala, intestinala, respiratorie,

cutanata.

a.Aspectul bio-fiziologic variaza mult cu varsta si starea de sanatate si este in

acelasi timp mecanic, chimic, hormonal, nervos;

b.Dimensiunile psiho-socio-culturale sunt numeroase.

Emotiile de orice fel modifica frecventa urinara, calitatea si cantitatea scaunelor,

transpiratia etc.

4.A te misca, a te mentine intr-o buna postura

a.Aspectul bio-fiziologic difera functie de varsta, starea de sanatate, antrenament.

Sistemul muscular, scheletic, cardiovascular, nervos, influenteaza miscarea si adaptarea

cu evitarea anumitor posturi.

b.Din punct de vedere psiho-socio-cultural miscarea si pozitia corpului reflecta

constient sau inconstient starea de spirit a individului. Miscarea este influentata si de

nivelul cultural.

Aceasta influenteaza mersul, gesturile, mimica etc. Probleme de sanatate pot duce

la modificari in domeniul motricitatii.

5.A dormi si a te odihni

a.Din punct de vedere biologic si fiziologic, somnul sau odihna variaza cu varsta

si starea de sanatate. Calitatea somnului, ca si repaosul mintal si fizic influenteaza

sistemele cardio vascular, digestiv, neuro-muscular. O persoana privata de sornn

manifesta tulburari fizice si psihice.

b.Psiho-socio-cultural somnul si repaosul sunt afectate de emotii si obligatii

sociale (munca).

Exista persoane care uzeaza de droguri pentru a ramane treji sau pentru a dormi.

6.A se imbraca si a se dezbraca

a.Bio-fiziologic, activitatile cotidiene necesare independentei in acest domeniu cer

o anumita capacitate neuro-musculara, aceste nevoi fiind diferite, functie de varsta, starea

de sanatate.

b.Psiho-socio-cultural se manifesta prin afirmarea personalitatii si a sexualitatii in

alegerea vesmintelor, anumite grupuri socio-culturale si religioase au exigente

particulare: voal, turban etc.

20

Page 21: 222 reumatism

7.A mentine temperatura corpului in limita normale

a.Componenta bio-fiziologica este cea mai importanta. Odata cu inaintarea in

varsta temperatura corpului este mai influentata de cea a mediului inconjurator.

Temperatura corpului depinde de imbracaminte, hidratarea organismului, controlul

hipotalamic.

b.Componenta psihica este influentata de emotii, anxietate, acestea crescand

temperatura corpului.

8.A fi curat si a-ti proteja tegumentele

a.Componenta bio-fiziologica se manifesta functie de capacitatea fizica de a face

gesturile si miscarile necesare precum si de factorii biologici varsta si sexul.

b.Componenta psihica si emotiva se reflecta in starea epidermei, in atentia acordata

parului. Emotiile afecteaza transpiratia si secretiile, normele de curatenie difera de la un

grup social la altul. Curatenia este influentata de cultura grupului

9.A evita pericolele. Pericolele pot proveni din mediul intern sau extern.

a.Pe plan bio-fiziologic independenta rezida din a evita anumite alimente si

medicamente si de a se proteja in desfasurarea anumitor activitati zilnice. Este nevoie de

a analiza aceasta nevoie functie de varsta, anumite afectiuni (depresii).

b.Componenta psihica simpla prezenta a unei rude, a unei persoane apropiate

pacientului, ascultarea unui gen de muzica preferata, existenta unei persoane

apartinatoare aceleiasi comunitati, respectarea obiceiurilor proprii, sunt elemente care dau

impresia de siguranta.

10.A comunica cu semenii

. Este o nevoie fundamentala fiintelor umane.

a.Dimensiunea biologica se manifesta sub forma de comunicare verbala sau non-

verbala. Comunicarea yerbala cuprinde limbajul, in timp ce comunicarea non-verbala

cuprinde gesturile, mimica, pozitia corpului, mersul etc.

b.Componentele psiho-socio-culturale se manifesta prin alegerea continutului

exprimat: sentimente, idei, emotii. Comunicarea cuprinde sexualitatea. Aceasta

componenta importanta a fiintei umane se exprima din copilarie pana la batranete prin

afirmarea de sine, alegerea vesmintelor, in relatiile sociale. Cand un pacient nu are

posibilitatea de comunicare, el trebuie sa fie ajutat de asistenta.

21

Page 22: 222 reumatism

11.A-ti practica religia

a.Componenta bio-fiziologica se exprima prin miscari, gesturi, atitudini specifice

cultului: pozitia ingenunchiata, anumite posturi, interzise anumite alimente, tratamente.

b.Componenta psiho-socio-culturala evolutia practicilor religioase este in functie de

fenomenele psiho-sociale si relatiile interpersonale. Alterarea starii de sanatate poate

antrena cresterea sau diminuarea adeziunii la religie. in ingrijirea bolnavilor, respectarea

acestei nevoi cere asistentei o educatie liberala.

12.A fi ocupat pentru a fi util. De-a lungul etapelor vietii fiinta umana are

nevoie sa se realizeze, sa studieze, sa munceasca. Aceste activitati pot fi legate de sex,

dar cea mai mare parte depind de capacitatea fiziologica si dezvoltarea psihosociala a

individului. Normele culturale influenteaza satisfacerea acestei nevoi. O problema de

sanatate poate sa diminueze temporar sau permanent posibilitatea de a fi util prin diverse

activitati.

13.A se recrea. Este o nevoie comuna tuturor fiintelor umane.

a.Componenta bio-fiziologica persoanele se pot recrea specific varstei si functie

de starea de sanatate. Persoanele cu un anumit handicap (orbi, surzi, membre amputate)

au alte cai de recreere decat cei sanatosi.

b.Fenomenele psihosociale, culturale pot influenta nevoia de a se recrea. Aceasta

nevoie poate fi satisfacuta atat de familie cat si de societate.

14.A invata. Nevoia de descoperire, de satisfacere a curiozitatii, de a adauga

cunostinte noi este specifica tuturor, dar mai evidenta la copii.

a.Componenta biologica este reprezentata de inteligenta.

b.Apectul psiho-socio-cultural se manifesta prin dorinta de a afla si a cunoaste

valoarea acordata educatiei de grupul socio-cultural. Problemele de sanatate fac sa se

iveasca nevoi de invatare variate: sa faca pansamente, sa-si administreze insulina, alte

medicamente, regim alimentar etc. Nevoia de a invata poate fi legata de dorinta de a fi

util, de a se recrea, dar in acelasi timp si de a fi independent.

Planul de nursing constituie un mijloc de comunicare a informațiilor pentru toate

persoanele implicate în îngrijirea pacientului, o documentație referitoare la intervenţiile

planificate pentru pacient.

22

Page 23: 222 reumatism

Procesul de nursing - caracteristici:

1. Sistematic: caracterizat de folosirea unei proceduri obișnuite.

2. Cu scop: ghidată de un anume scop.

3. Interacţional: implică acțiuni reciproce între asistentă şi pacient.

4. Specific: formulat scris.

Scopul procesului de nursing este de a obţine o stare mai bună de sănătate pentru

individ, familie şi comunitate.

Colectarea datelor are cel puțin 2 faze: colectarea propriu-zisă a datelor şi

studierea legăturilor dintre ele, împreună cu formularea primelor ipoteze de diagnostic.

Paşii necesari în procesul de nursing sunt:

Anamneza - colectarea sistematică a datelor pentru determinarea stării de sănătate

a pacientului şi identificarea unor probleme de sănătate actuale sau potențiale. Analizarea

datelor face parte din procesul de anamneză. Pentru cei care cred că are o mai mare

importanţă, analizarea poate constitui un pas distinct în procesul de nursing.

Diagnosticul de nursing - identificarea problemelor de sănătate actuale sau

potențiale ale pacientului care se pretează la o soluție prin măsuri de nursing.

Planificarea - dezvoltarea unui plan şi a unor scopuri de îngrijire pentru a ajuta

pacientul în rezolvarea diagnosticului de nursing.

Stabilirea priorităţilor se poate realiza când nursa are cunoștințe temeinice

profesionale de nursing.

Implementarea - punerea în practică a planului de îngrijire prin intervenția nursei

sau supervizarea celorlaltor persoane care pun în practică măsurile necesare. Această

etapă presupune participarea şi a altor membrii din echipa de îngrijiri şi o bună colaborare

între ei.

Evaluarea - determinarea răspunsului pacientului la intervenția nurselor în funcție

de care se va evalua dacă au fost atinse scopurile propuse.

III.2 TEHNICI IMPUSE DE CAZ

Măsurarea respiraţiei.

Scop - evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei

bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.

23

Page 24: 222 reumatism

Materiale necesare:

-         ceas cu secundar

-         creion de culoare verde

-         foaia de temperatură

Intervenţiile asistentei:

-         aşezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica, ce urmează a fi

efectuată

-         plasarea mâinii, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui

-         numărarea inspiraţiilor timp de un minut

-         consemnarea valorii obnţinute printr-un punct pe foaia de temperatură

-         unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei

termice. 

-         în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută cât şi

caracteristicile respiraţiilor:

RS = 20 resp/min

RD = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat

  

Măsurarea pulsului.

          Scop evaluarea funcţiei cardio-vasculare.

          Locuri de măsurare:

-         oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan

osos: artera radială, femurală, humerală, carotidă, temporală

Materiale necesare:

-         ceas cu secundar

-         creion roşu

Intervenţia asistentei:

-         pregătirea psihică a pacientului

24

Page 25: 222 reumatism

-         asigurarea repaosului fizic şi psihic pentru 10-15 min

-         spălarea pe mâini

-         reperarea arterei

-         fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei

-         exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor

-         numărarea pulsaţiilor timp de un minut

-         consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură, ţinând

cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii

-         unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei

-         consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor

pulsului

PD = 80 /min

PS = 90 /min       pentru un puls regulat 

 

Măsurarea tensiunii arteriale.

Scop evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa

determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor)

          Materiale necesare:

-         aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale

-         cu mercur Riva-Roci

-         cu manometru

-         oscilometru Pachon

-         stetoscop biauricular

-         tampon de vată

-         alcool

-         creion roşu

Intervenţiile asistentei:

25

Page 26: 222 reumatism

a)          pentru metoda auscultatorie

-         pregătirea psihică a pacientului

-         asigurarea repaosului fizic şi psihic timp de 15 minute

-         spălarea pe mâini

-         se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie

-         se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară

a manşetei

-         se introduc olivele stetoscopului în urechi

-         se pompează aer în manşetă pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la

dispariţia zgomotelor pulsatile

-         se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până

când se percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea TA maxime) se

reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi

consemnată

-         se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice

-         se reţine valoarea indicată de coloana de mercur, în momentul în care

zgomotele dispar, aceasta reprezintă tensiunea arterială minimă

-         se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de

culoare roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de

mercurse unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat

-         în alte documente medicale se înregistrează cifric:

Ex. TA max. = 150 mmHg

                   TA min. = 75 mmHg

Se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana cu alcool

 

b)         pentru metoda palpatorie

-         determinarea se face prin palparea arterei radiale

26

Page 27: 222 reumatism

-         nu se foloseşte stetoscopul biauricular

-         etapele sunt identice metodei auscultatorii

-         are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât realitatea, palparea

pulsului periferic fiind posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii

exterioare

 

c)         metoda oscilometrică

-         manşeta pneumatică va fi bine fixată pe braţul pacientului

-         manometrul ve fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea

-         măsurătoarea va fi precedată de liniştirea pacientului

-         în caz de suspiciune, se repetă măsurătoarea fără a scoate manşeta de pe braţul

pacientului

-         la indicaţia medicului, se pot face măsurători comparative la ambele braţe 

  

Măsurarea temperaturii.

Scop evaluarea funcţiei de termoreglarea şi termogeneză.

Locuri de măsurare:

-         axilă, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin

Materiale necesare:

-         termometrul maximal

-         casoletă cu tampon de vată şi comprese sterile

-         recipent cu soluţie dezinfectantă

-         tavă medicală

-         lubrifiant

-         alcool medical

-         ceas

Intervenţiile asistentei:

27

Page 28: 222 reumatism

-         pregătirea psihică a pacientului

-         spălarea pe mâini

-         se scoate termometrul din soluţia dzinfectantă, se clăteşte şi se şterge cu o

compresă, se scutură

-         se verifică dacă mercurul este în rezervor  

a)                 pentru măsurarea în axilă:

-         se aşează pacientul în decubit dorsal sau în poziţia şezând

-         se ridică braţul pacientului

-         se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului

-         se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu

toracele se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe supafaţa anterioară a

toracelui

-         termometrul se menţine timp de 10 minute 

b)                pentru măsurarea în cavitatea bucală:

-         se introduce termometrul în cavitatea bucală sub limbă sau pe latura externă a

arcadei dentare

-         pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas

-         se menţine termomentrul timp de 5 minute

c)                 pentru măsurarea rectală:

-         se lubrefiază termometrul

-         se aşează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie,

asigurându-i intimitatea

-         se introduce bulbul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înaintare

-         termometrul va fi menţinut cu mâna tot timpul măsurării

-         se menţine termometrul 3 minute

-         după terminarea timpului de menţinere a termometrului, acesta se scoate, se

şterge cu o compresă

28

Page 29: 222 reumatism

-         se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul termometrului

-         se spală termometrul, se scutură

-         se introduce recipientul în soluţie dezinfectantă (sol. Cloramină 1%) 

  

Tehnica injecţiei intramusculare.

          Dizolvarea pulberilor:

-         se aplică solventul în seringă

-         se îndepărtează căpăcelul metalic al flaconului, se dezinfectează dopul de

cauciuc, se aşteaptă evaporarea alcoolului

-         se pătrunde cu acul prin dopul de cauciuc şi se introduce cantitatea de

solvent prescrisă

-         se scoate acul din flacon şi se agită până la completa dizolvare

Aspirarea soluţiei din flaconul închis cu dop de cauciuc:

-         se dezinfectează dopul de cauciuc, se aşteaptă evaporarea alcoolului

-         se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce

urmează a fi aspirată

-         se introduce acul prin dopul de cauciuc n flacon, până la nivelul dopului şi

se introduce aerul

-         se retrage pistonul sau se lasă să se golească singur conţinutul flaconului în

seringă sub presiunea din flacon

-         acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimbă cu acul pentru injecţie

Incidente şi accidente � paralizia prin lezarea nervului sciatic:

-         durere vie, prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale

-         hematom prin lezarea unui vas

-         ruperea acului

-         supuraţia aseptică

-         embolie, prin injectarea accidentală într-un vas a soluţiilor uleioase

29

Page 30: 222 reumatism

TEHNICA RECOLTARII PCR

- Localizarea unei vene superficiale din care se va recolta sangele (de cele mai multe ori

cele mai accesibile sunt venele de la nivelul antebratului sau fetei dorsale a mainilor).

- Plasarea unui garou deasupra zonei din care se va recolta. Astfel se va bloca curgerea

sangelui pentru o scurta perioada de timp. Vena se umple cu sange, isi mareste

dimensiunile si poate fi abordata mult mai usor.

- Zona de punctie este dezinfectata cu alcool sanitar sau cu un alt antiseptic

- Se introduce usor acul in vena si se recolteaza cantitatea necesara de sange. Acul are

atasat la capatul extern o seringa sau un tub ai carui pereti au substante anticoagulante.

- Cand tubul este aproape plin se desface garoul pentru a repermeabiliza circulatia.

- La sfarsit se trage rapid acul iar peste zona punctionata se plaseaza un tampon de vata

cu alcool sanitar. Se tine apasat timp de cateva minute pana cand se opreste sangerarea.

Recoltarea probei se poate face mai greu sau mai usor in functie de calibrul venelor

pacientului, acestea diferind foarte mult de la individ la individ.

Exista posibilitatea ca aceasta procedura sa creeze un anumit disconfort pacientului:

garoul poate fi prea strans, iar la introducerea acului in vena se simte o usoara intepatura

(intensitatea ei variaza in functie de pragul dureros al fiecarui pacient).

INCIDENTE SI ACCIDENTE

In general punctiile venoase nu asociaza riscuri deosebite, procedura fiind relativ simplu

de efectuat (daca specialistul are experienta, iar venele pacientului sunt de buna calitate,

au pereti elastici si necolabati).

In unele situatii pot sa apara si incidente, cum ar fi:

30

Page 31: 222 reumatism

- Dezvoltarea uni mic hematom la locul punctiei. Riscurile sunt insa minime daca

pacientul aplica un tampon cu vata si tine apasat cateva minute

- Flebita locala (inflamarea peretelui venos). Aceasta se amelioreaza daca se aplica, de

cateva ori pe zi, comprese calde pe zona respectiva

- Hemoragie continua - apare in special in cazul pacientilor cu tulburari ale coagularii

sau in cazul celor aflati sub tratament anticoagulant (cu medicamente de tipul aspirinei,

warfarinei) sau tratament fibrinolitic. Pacientii cu astfel de probleme sunt sfatuiti sa isi

informeze medicul inainte de a li se efectua punctia.

Alte incidente includ necesitatea de realizare de punctii multiple pentru recoltarea (in

special daca venele nu sunt usor accesibile), ameteli sau chiar lipotimii ale pacientului.

III.3 STUDIU DE CAZ

 Nume: MARTIN

          Prenume: SANDRA

          Starea civilă: ELEVA

          Talie: 1,10 m

          Greutate: 45 kg

          Data naşterii: 17.VIII.2000

          Ocupaţia: elevă

          Data internării: 16.I.2011 ora 1045

          Data externării: 28.I.2011 ora 14

          Numărul de zile de spitalizare: 12

Diagnostic la internare: puseu de reumatism

  

Comunicarea. 

31

Page 32: 222 reumatism

          Pentru a putea concepe planul de nursing pentru îngrijirea bolnavei, am purtat

discuţii cu aceasta din care am obţinut următoarele date referitoare la apariţia primelor

semne şi simptome ale bolii, motivele internării, dacă a mai prezentat şi alte boli asociate,

antecedentele heredo-colaterale şi personale, modul de viaţă anterior internării.

 

Motivele internării: Astenie fizică, paloare, , cefalee, epistaxie,febra, dureri ,

Antecedente heredocolaterale: fără importanţă.

Antecedente personale: fara importanta

Antecedente patologice: Amigdalită, otită medie supurativă.

Condiţii de viaţă şi muncă: Bune.

Venit mediu lunar: Alocaţie de stat.

Comportament faţă de mediu: Sociabilă, orientată temporo-spaţial.

          Istoricul bolii: Din relatările bolnavei rezultă că prezintă astenie fizică, paloare, ,

cefalee, epistaxis. A făcut tratament în ambulatoriu pentru amigdalita acuta in urma cu

doua saptamini şi simptomele revenind a fost adusa la camera de gardă de catre parinti.

  

          Examen clinic: S-au găsit următoarele aspecte patologice:

-         sistemul celulo adipos slab reprezentat

-         aparatul cardiovascular cu suflu sistolic, si usoare tulburari de ritm cardiac

-         celelalte organe şi sisteme sunt în limite normale

II . Aprecierea. 

Pe baza datelor culese de la bolnavă, a examenului clinic obiectiv efectuat

de medic şi din observaţiile personale am stabilit următoarele.

          Manifestări subiective: astenie fizică, febra, durere , cefalee.

          Manifestări obiective: paloare, epistaxis,febra.

          III . Analiza datelor culese.

32

Page 33: 222 reumatism

          Coroborând datele din anamneza şi istoricul bolii cu datele obţinute din examenul

clinic al bolnavei cu cele paraclinice din foaia de observaţie precum şi cu observaţii

proprii s-a suspicionat diagnostic de:puseu reumatismal..

 

          IV . Evaluare.

          Din analiza datelor obţinute am stabililt că din punct de vedere al dependenţei

pacientei este vorba de o bolnavă cu R,A,A , parţial dependentă, care necesită îngrijiri

infirmiere privind combaterea semnelor şi simptomelor pe care le prezintă: astenie fizică,

cefalee, suflu sistoli, usoara anemie, durere.

Asigurarea condiţiilor igienico-sanitare şi de mediu fizic şi uman, care să-i

permită refacerea psihică şi fizică, asigurarea administrării medicaţiei prescrisă de medic,

educaţia sanitară privind modul de comportare în spital şi apoi la domiciliu.

  

 Planul de îngrijire nursing

După conceptul Virginiei Henderson

 

Data: 16.I.2011

Problema:

-         astenie fizică

-         durere

-         cefalee

-         febra

- inapetenta

Manifestări de dependenţă:

-         slăbiciune, oboseală

-        disconfort

Surse de dificultate:

33

Page 34: 222 reumatism

-         proces infecţios

-         durere

- febra

Obiective:

-         combaterea durerii si a febrei

-         prevenirea complicaţiilor

-         supravegherea funcţiilor vitale

Intervenţii proprii:

-         psihoterapie

-         urmărirea TA, temperatură, respiraţii, diureză

Intervenţii delegate:

-         administrarea tratamentului prescris de medic ( Penicilina G

inj 400 000 u.i. I.M. la 6 ore, Luminal 0,015 tb.l.ibuprofen

400m.g de 2 ori pe zi per oral .)

-         pregătirea pacientei pentru recoltarea probelor de sânge şi

urină indicate de medic

Evaluare: Bolnava parţial dependentă privind nevoia de a se alimenta, a-şi

păstra o bună postură, a dormi şi a se odihni, a evita pericolele, necesită ajutorul nursei

pentru aceste nevoi.

  

1 . Nevoia de a respira şi a avea o circulaţie adecvată.

 

          Nevoia de a respira este o necesitate a fiinţei vii, care constă în a capta oxigenul

indispensabil vieţii celulare şi a elimina gazul carbonic, produs al combustiei celulare.

Căile respiratorii permeabile (receptive) şi alveola pulmonară, permite să ne satisfacă

această nevoie.        

          Problemă:

34

Page 35: 222 reumatism

-         febra

-         astenie fizică

- suflu sistolic

Manifestări de dependenţă:

-         dificultate de respiraţie

-         oboseală

Surse de dificultate:

- proces infecţios

Obiective:

-         psihoterapie

-         repaos la pat

-         combaterea şi asteniei

-         aerisirea salonului 

Diagnostic asistentă:

-         obstrucţia căilor respiratorii

Intervenţii proprii:

-         urmărirea respiraţiei

-         ajutor în dezobstruarea căilor respiratorii de mucozitati

Intervenţii delegate:

-         administrarea medicaţiei prescrise de medic

Evaluare:

-         bolnavă parţial dependentă privind nevoia de a respira

 

 

1 . Nevoia de a dormi şi a se odihni.

 

35

Page 36: 222 reumatism

          Data: 18.I.2011

          Problema: - incapacitatea de a se odihni

          Manifestări de dependenţă:

-         odihnă insuficientă

-         slăbiciune, oboseală

Surse de dificultate: - anxietate, durere, boală

Obiective: - asigurarea odihnei suficiente

Diagnostic asistent: - incapacitatea de a se odihni

Intervenţii proprii:

-         creerea unui climat coresăunzător

-         psihoterapie

Intervenţiie delegate: - administrarea de sedative la indicaţia medicului

Evaluare: - pacienta nu doarme datorită anxietăţii, necesită îngrijiri pentru

satisfacerea nevoii de a dormi.

 

2 . Nevoia de a evita pericolele. 

          Problema: - anxietate, durere

          Manifestări de dependenţă: - agitaţie, nelinişte, creşterea ritmului

respirator

          Surse de dificultate: - neliniştea faţă de diagnostic şi tratament

          Obiective: - combaterea anxietăţii

          Diagnostic asistent: - anxietate

          Intervenţii proprii: - psihoterapie

          Intervenţii delegate: - administrarea medicaţiei prescrise de medic

          Evaluare: - pacienta prezintă dureri moderate

       - necesită intervenţia nursei pentru satisfacerea acestei nevoi 

36

Page 37: 222 reumatism

 3 . Nevoia de a se ocupa cu ceva. 

          Problema: - dificultatea de a-şi împlini rolul social

          Manifestări de dependenţă: - incapacitatea de a-şi îndeplini funcţiile

legate de un rol social

          Surse de dificultate: - schimbarea modului de viaţă

          Obiective: - psihoterapie

          Intervenţii proprii: - asistenta mobilizează pacienta pentru a desfăşura o

     acţiune utilă ei

Evaluare: - bolnavă parţial dependentă în ceea ce priveşte nevoia de a se

ocupa cu ceva

         

 4 . Nevoia de a comunica, cu semenii. 

          Problema: - ineficacitate la nivel intelectual

          Manifestări de dependenţă: - dificultate de a-şi exprima ideile şi

părerile

          Surse de dificultate: - anxietate, durere

          Obiective: - combaterea durerii şi anxietăţii

                           - încurajarea bolnavei de a-şi exprima gândurile şi sentimentele

          Diagnostic asistent: - ineficacitate la nivel intelectual

          Intervenţii proprii: - creerea unui microclimat corespunzător

          Evaluare: - bolnavă parţial dependentă în ceea ce priveşte nevoia de a

comunica 

5 . Nevoia de a se recrea 

          Este o necesitate a fiinţei umane de a avea o preocupare plăcută, în scopul de a

obţine o destindere fizică şi psihică.

          Problema: - diminuarea ariei de interes

37

Page 38: 222 reumatism

          Surse de dificultate: - anxietate, durere.febra

          Obiective: - educaţie sanitară

          Intervenţii proprii: - asistenta creează activităţi creeative la care să

     participe şi nolnava

          Evaluare: - bolnavă parţial dependentă în ceea ce priveşte nevoia de a

                             a se recrea.

  

6 . Nevoia de a învăţa, a descoperi. 

          Problema: - dezinteres faţă de învăţare

          Manifestări de dependenţă: - refuz de a învăţa sau de a cunoaşte

          Surse de dificultate: - anxietate, durere febra, teamă de a        cunoaşte adevărul

          Obiective: - educaţie socială

          Diagnostic asistent: -refuz de a învăţa sau de a cunoaşte

          Intervenţii proprii: - discuţii cu bolnava

          Evaluare: - bolnavă parţial dependentă în ceea ce priveşte nevoia învăţa, a

descoperi

          Evaluarea la externare bolnava prezintă stare generală bună, evoluţia bolii în

spital sub dietă, repaos şi tratament este bună, se obţine ameliorarea şi se externează cu

următoarele recomandări: evitarea eforturilor fizice de orice natură, regim alimentar

hipocaloric, hiposodat, cu toţi principii alimentari, evitarea conservelor.Revenirea la

control.

 

 

TABELTL III.3.1  INTERVENŢII PRESCRISE DE MEDIC

 

38

Page 39: 222 reumatism

Data Recoltări de sângeRecoltări de urină pentru

examenul de laborator

16-01-

2011

Hemoleucograma

VSH =35mm/h

Ht = 47%

Hb =10,7 g%

L = 10800 mm3

Uree = 40 mg

Glicemie = 110 mg%

Fibrinogen = 402 mg%

Creatinina = 0,6-1,20 m%

A.S.L.O- 400U/ml

PCR -2. 0mg/dl.

Examen sumar de urină:

pH – acid

D – 1009

sediment rare celule

epiteliale

2 – 3 L/cm

H – absent

Albumină – absent

18-01-

2011

Ht = 43%

Hb = 15%

L = 10000 mm3

VSH = 13-21 mm/h

18-01-

2011

Alte intervenţii:

EKG – morfologie normală

a. Radiografie abdominală, abdomen pe gol:

- excursia diafragmului în sus

- imagini hidroaerice şi pneumoperitoneu

b. Radiografie pulmonară fără modificări.

 

TABELUL III.3.2. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS PRESCRIS DE MEDIC

Data Medicamentul Forma de Calea de Doza/oră

39

Page 40: 222 reumatism

prezentare administrare

16-01-2011 Penicilină

Algocalmin

Ibuprofen

F 4

Fl 4

Tb 1

i.m.

i.m.

p.o..

1 mil/6h

1 f/24h

1tb/ 12 h

17-01-2011

17-01-2011

Penicilină

Algocalmin

Luminal

Fl 4

Fl 4

Tb

i.m.

i.m.

p.o

2 mil/6h

1 f/24h

1tb/zi

18-01-2011

20-01-2011

Penicilină

Algocalmin

Luminal

F 4 mil

F 1

Tb

i.m.

i.m.

p.o.

1 mil/6h

1 f/6h

1tb/

 

 

 

 

 

40

Page 42: 222 reumatism

FIG .2.1.1

FIG 2.5.1

42

Page 43: 222 reumatism

FIG.2.5.2

BIBLIOGRAFIE

Dr. SZEKELY CSABA Nursing comunitar, Universitatea de Vest Vasile Goldis, Arad – Romania

VIRGINIA HENDERSON Principii fundamentale ale ingrijirii bolnavului, 1991, Copenhaga Danemarca

43

Page 44: 222 reumatism

VIRGINIA HENDERSON Principii de baza a ingrijirii persoanei sanatoase / bolnave nursing, Societatea personalului sanitar din Romania

H. D. Boloşiu, Laura Damian, Clinica Reumatologică, U.M.F. „I. Haţieganu“, Cluj-Napoca REUMATILOGIE

44