22. Miorelaxantele nervos centrale

În limbajul medical curent, în limba română, prin miorelaxante se înţeleg medicamentele care relaxează musculatura scheletică contractată spastic. Ele se deosebesc atât de curarizante care paralizează musculatura striată indiferent dacă aceasta este contractată spastic sau este într-o stare normală de contractură, cât şi de medicamentele care relaxează alte tipuri de fibre musculare decât cele scheletice. Medicamentele care relaxează alte fibre musculare decât cele scheletice contractate spastic se numesc fie antispastice (spre exemplu papaverina este un antispastic musculotrop iar atropina este un antispastic neurotrop), fie poartă denumiri în acord cu organul asupra căruia acţionează (bronhodilatatoare, vasodilatatoare, tocolitice, etc.). Cele mai multe miorelaxante acţionează prin intermediul sistemului nervos central, dar de obicei, în această grupă este discutat şi dandrolenul care are efect miorelaxant prin acţiune periferică, direct asupra fibrei musculare striate.

În principiu toate medicamentele sedative-hipnotice şi toate medicamente anxiolitice au efect miorelaxant. Efectul miorelaxant este atât de caracteristic asociat efectului anxiolitic încât au existat autori care au afirmat că înlăturarea anxietăţii de către medicamentele anxiolitice este rezultatul miorelaxării, aducându-se drept argument faptul că se poate obţine înlăturarea anxietăţii prin tehnici de autorelaxare în care pacientul îşi propune să-şi relaxeze (să-şi decontractureze) prin propria voinţă musculatura striată. Totuşi se pare că unele din medicamentele anxiolitice au un efect miorelaxant mai intens. În acest sens se afirmă în general că diazepamul are unul din cele mai intense efecte miorelaxante chiar la doze care sunt foarte puţin anxiolitice şi aproape deloc sedative. Este posibil ca efectul miorelaxant al diazepamului să fie datorat faptului că, aparent şi spre deosebire de alte benzodiazepine, diazepamul se leagă complet nespecific de toate tipurile de receptori benzodiazepinici. Efectul miorelaxant al diazepamului începe la doze de ordinul a 4 mg pe zi dar la nevoie, în funcţie de rezultatul terapeutic, se poate merge până la doze de ordinul a 60 mg pe zi. Se utilizează în mod curent ca miorelaxant în tratamentul spondilozei lombare şi a altor dureri de cauză vertebrală. Se apreciază că beneficiul este datorat întreruperii unui cerc vicios, deoarece miorelaxarea înlătură accentuarea suplimentară a durerii vertebrale prin compresia rădăcinilor nervilor spinali între 2 vertebre adiacente, ca urmare a unei contracturi paravertebrale reflexe. Diazepamul este de asemenea util şi în alte tipuri de contracturi spastice ale musculaturii striate care pot să apară în diverse boli neurologice, cum ar fi leziunile vechi de neuron motor central sau scleroza laterală amiotrofică. Principala reacţie adversă este reprezentată de sedare. În durerile de tip spondilozic pe de o parte sunt necesare doze relativ mici de diazepam, pe de altă parte limitarea activităţii motorii ca urmare a sedării este benefică pentru evoluţia bolii. În boli neurologice propru-zise însă, în care sunt necesare doze mari, sedarea poate constitui o reacţie adversă importantă.

Baclofenul este un alt medicament miorelaxant cu acţiune nervos centrală. Mecanismul de acţiune al baclofenului implică de asemenea receptorii GABA-ergici ca şi în cazul diazepamului, numai că baclofenul este un agonist cu oarecare selectivitate pentru receptorii GABAB. Miorelaxarea se produce probabil în principal prin acţionarea acestor receptori la nivelul sistemului nervos central, inclusiv la nivelul măduvei spinării. Efectul miorelaxant este intens şi este util în contracturi spastice ale musculaturii striate produse în afectări patologice ale coloanei vertebrale, în leziuni de neuron motor central, în scleroza laterală amiotrofică, etc. În leziunile de cauză vertebrală baclofenul pare să aibă şi efect analgetic exercitat probabil prin intermediul subastanţei P, cunoscut neurotransmiţător al durerii. Principala reacţie adversă o constituie sedarea şi deprimarea activităţii sistemului nervos central în general, care, la doze mari poate merge până la comă.

Dandrolenul este o altă substanţă cu efecte miorelaxante dar care, spre deosebire de celelalte medicamente discutate, acţionează printr-un mecanism periferic. Foarte probabil dandrolenul împiedică eliberarea calciului din depozitele intracelulare la nivelul fibrelor musculare striate împiedicând în acest fel cuplarea excitaţiei cu contracţia. Probabil mecanismul este interferat într-o manieră specifică fibrei musculare striate deoarece dandrolenul nu afectează nici fibrele musculare cardiace, nici fibrele musculare netede. Efectul pare să fie foarte intens şi nu depinde de natura mecanismului care a produs starea de contractură a fibrei musculare striate. Medicamentul este util atât în tratamentul stărilor de contractură a musculaturii striate descrise mai sus cât şi în situaţii speciale cum ar fi stările de hipertermie malignă induse de anestezice generale sau de suxametoniu. În general, este considerat un medicament de excepţie, rezervat cazurilor speciale, care nu răspund la celelalte tratamente.