21379288 carisma si psihologia multi mil or rolul discursului si a elementelor non verb ale in...

24

Click here to load reader

Upload: erwina-selleky

Post on 29-Jul-2015

209 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

Carisma şi psihologia mulţimilor

Rolul discursului politic şi a elementelor nonverbale în

procesul manipulării

În elaborarea lucrării „Carisma şi psihologia mulţimilor. Rolul discursului politic şi a

elementelor nonverbale în procesul manipulării” am pornit de la următoarele întrebări de

cercetare: Care este influenţa carismei şi cum se manifestă aceasta asupra mulţimilor? Este

discursul politic un instrument eficient de manipulare? Care sunt elementele nonverbale ce

însoţesc discursul politic care influenţează atitutidinile şi opiniile mulţimilor? Ipoteza de la care

am pornit a fost că, mulţimile sunt susceptibile de a fi manipulate prin intermediul carismei

manifestate de oamenii politici şi că, atât discursul cât şi elementele nonverbale utilizate de

elitele politice, marchează puternic psihologia şi, implicit, comportamentul mulţimilor, fără ca

acestea să aibă sentimentul că sunt manipulate.

I. Manipularea – un fenomen complex

Manipularea maselor de oameni este un fenomen împământenit în societatea

contemporană, cu toate că, încă din cele mai vechi timpuri era cunoscut şi folosit de către

conducători. Metodele, instrumentele şi tehnicele utilizate în scopul manipulării sunt diverse şi

din ce în ce mai sofiscate, pe parcursul trecerii timpului dezvoltându-se şi discipline de studiu în

acest domeniu.

Într-un limbaj popular tehnica manipulării poate fi caracterizată ca fiind cel mai indicat

mijloc de a obţine rezultatele scontate de la ceilalţi prin a-i determina să raţionalizeze şi să

analizeze după cum doreşte manipulatorul. Scopul manipulării reprezintă controlul total asupra

individului, asupra modului cum gândeşte, control total asupra comportamentului şi reacţiilor

sale, influenţarea sentimentelor pe care acesta le nutreşte faţă de o persoană, eveniment sau

situaţie. Rezultatul este supunerea necondiţionată astfel încât individul nu este capabil să ia

decizii pe cont propriu, toate acţiunile şi trăirile sale fiind influenţate de manipulator pentru a-şi

atinge ţinta.

În termenii psihologiei sociale manipularea este definită ca „o anume situaţie creată

premeditat pentru a influenţa reacţiile şi comportamentul manipulaţiilor în sensul dorit de

1

Page 2: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

manipulator”1. Cercetătorii care au întreprins experimente în acest domeniu au ajuns la ample

studii de caz, care denotă cât de uşor poate fi influenţat un individ, un grup sau o parte a unei

societăţi. Scopul pe care aceşti cercetători, precum M.B. Harris, I.L. Child, Kurt Lewin, şi l-au

propus, era unul pur ştiinţific. Toţi au observat următorul fenomen: subiecţii experimentului au

reacţiile scontate de cel care încearcă manipularea, indiferent că este doar o cercetare ştiinţifică

pentru o lucrare de specialitate sau un fapt real, petrecut în viaţa cotidiană. În această situaţie se

poate explica mult mai uşor cum a fost posibilă apariţia sistemelor totalitare, a sinuciderilor în

masă din ultima sută de ani şi de ce aparatul propagandistic a devenit o armă de temut în mâinile

celor care ştiu să o utilizeze la maximă capacitate.

A determina pe cineva să adopte o conduită, pe care în mod normal ar prefera să nu o

urmeze, se încadrează tot la manipulare. Ceea ce face posibil un proces de manipulare este

„impresia” individului că acţionează sau ia hotărâri în condiţii de libertate totală, de autonomie.

Manipularea a devenit cel mai eficient mod de a te impune şi de a-ţi implementa convingerile şi

impresiile personale. Nu putem nega faptul că manipularea a existat din cele mai vechi timpuri,

doar că nu nu era cunoscută sub acest nume. Ea nu este produsul unei tehnologii de ultimă oră, ci

rezultatul gândirii umane, a nevoii acute a omului de a-şi aninge scopurile. Astfel, putem observa

că de la manipulările care vizau un grup sau o naţiune (manipulate prin ziare şi radio),

televiziunea şi Internetul au deschis noi orizonturi şi posibilităţi în vederea exercitării manipulării

la un nivel mai înalt şi asupra unui grup mult mai mare de persoane. Acum se pot manipula cu

uşurinţă naţiuni, un continent sau chiar întreaga planetă. O dată cu perfecţionarea mijloacelor de

informare în masă, procedeul manipulării a atins cote nebănuite. Mass-media a devenit mijlocul

prin care poate fi realizată, dar şi o armă puternică pentru cei care ştiu să o utilizeze. Dacă acum

o sută de ani ziarele şi radioul erau principalele mijloace de informare, apariţia televiziunii, şi

mai recent a Internetului, a dat peste cap importanţa şi rating-ul pe care primele două îl aveau.

II. Mulţimile – ţinta predilectă a manipulărilor

1. Definirea şi caracteristicile mulţimilor

Omniprezenţa şi rolul semnificativ al mulţimilor în istorie au fost în cele din urmă

recunoscute datorită unor „crize” ce au zguduit societatea precapitalistă. Este vorba de căderea

vechiului regim, care a antrenat înlocuirea şi chiar distrugerea unor credinţe intelectuale,

politice, economice, religioase şi a unor instituţii spirituale ale Evului Mediu. La acestea s-au 1 Bogdan FICEAC, „Tehnici de manipulare”, Editura Nemira, Bucureşti, 1998, p. 30

2

Page 3: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

adăugat “lovituri repetate ale capitalului şi ale revoluţiilor”, aglomerarea urbană, impactul

deosebit al afectelor extreme asupra indivizilor, familiilor care au fost descompuse şi

transformate în mulţimi, gloate ale căror acţiuni revendicative s-au rezolvat în stradă, prin acte de

violenţă extremă. Începând de atunci, la originea marilor răsturnări şi constituirea viitoarelor

societăţi a stat o nouă forţă denumită forţa mulţimilor: „Îndărătul unor astfel de evenimente –

susţine Gustave Le Bon - regăseşti, întotdeauna, sufletul mulţimilor”2. Acest lucru s-a datorat

impresionantei capacităţi de organizare a maselor care au impulsionat spre acţiuni fie de tip

eroic, fie de tip distructiv, fie de ambele tipuri.

Este cunoscut că puterea, instituţiile, reprezentanţii săi, manipulează şi/sau constrâng pe

guvernaţi, astfel încât mai importante devin exacerbarea pasiunilor, credinţelor, imaginaţiei

acestor mulţimi „seduse” care împing puterea în mâinile unui singur individ. În perioada

„democraţiei de masă”, masele luptă încontinuu contra celor care se opun, domină, dar nu

guvernează, iar individul este captat de colectivitate.

Gustave Le Bon, în „Psihologia mulţimilor” (1895) defineşte mulţimea ca „o adunare de

indivizi oarecare, indiferent ce naţionalitate, profesiune sau sex au, indiferent, de asemenea, de

împrejurările ce-i reunesc întâmplător”3. Din perspectivă psihologică, acelaşi autor afirmă că

mulţimea capată valenţe noi: „o aglomerare de oameni, capătă caracteristici noi, extrem de

diferite de ale fiecăruia din indivizii ce o compun. Personalitatea conştientă dispare, sentimentele

şi ideile elementelor componente fiind orientate în aceeaşi direcţie. Se formează un suflet

colectiv, desigur temporar, dar reprezentând caracteristici foarte clare. Colectivitatea devine

atunci […] o mulţime psihologică. Ea constituie o unică fiinţă şi se supune legii unităţii mentale

a mulţimilor”4.

În cartea sa, Gustave Le Bon prezintă şi trăsăturile care caracterizează mulţimea. Acesta a

diferenţiat între caracteristicile generale, comune pentru indivizi şi colectivitate, şi caracteristicile

specifice, aparţinând doar colectivităţii. În acelaşi timp, el a precizat şi cauzele care au stat la

baza stabilirii trăsăturilor specifice:

sentimentul puterii invincibile şi cedarea în faţa instinctelor

contagiunea mentală, adică orice sentiment, act în mulţime este contagios, astfel că

individul îşi subordonează cu uşurinţă interesul individual celui colectiv

2 Gustave LE BON, „Psihologia mulţimilor”, Editura Anima, Bucureşti, 1990, p. 423Gustave LE BON, op. cit., p. 12. 4Gustave LE BON, op. cit., pp. 12-13

3

Page 4: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

sugestibilitatea, a cărei efect este contagiunea. În mulţime, locul personalităţii

conştiente este luat de cea inconştientă, care în urma sugestiilor primite înfăptuieşte acte

contrare caracterului şi obiceiurilor sale anterioare.

Dintre trăsăturile specifice observabile la orice mulţime, Le Bon menţionează:

impulsivitatea, mobilitatea, iritabilitatea, exagerarea şi simplismul în sentimente, intoleranţa,

incapacitatea de a raţiona, absenţa judecăţii şi a spiritului critic, autoritarismul şi

conservatorismul: „Aşadar, dispariţia personalităţii conştiente, preponderenţa personalităţii

inconştiente, orientate într-un acelaşi sens, prin sugestie şi contagiune, a sentimentelor şi ideilor,

tendinţa de a transforma de îndată în acte ideile sugerate - iată care sunt caracteristicile principale

ale individului mulţimii. El nu mai este el însuşi ci un automat pe care voinţa sa a ajuns să nu-l

mai poată dirija. Prin simplul fapt că aparţine unei mulţimi, omul coboară aşadar cu mai multe

trepte pe scara civilizaţiei. Izolat, el poate fi un individ cultivat, în mulţime însă este un

instinctual, prin urmare un barbar. Are spontaneitatea, violenţa, cruzimea şi totodată, entuziasmul

şi eroismul fiinţelor primitive”5.

Trebuie menţionat că, în perioada în care mulţimilor a început să li se acorde un statut

important în societate şi în cadrul mecanismelor de putere ale unei stat, a apărut şi s-a accentuat

fenomenul opoziţiei dintre mase şi elite. Într-o oarecare măsură, conducătorii nu doresc pierderea

autorităţii şi influenţei, de aceea răspândesc mereu iluzii, în timp ce mulţimea sugestibilă,

credulă, susceptibilă este încărcată cu ură şi violenţă la adresa elitelor. Astfel, şefilor le creşte

prestigiul exprimat prin admiraţie sau teamă de către o masă lipsită de facultăţi critice şi

discernământ. Din aceste motive, oamenii politici au sezizat importanţa şi utilitatea

cunoaşterii psihologiei mulţimii.

2. Metode de convingere şi de manipulare a mulţimilor utilizate de

către conducători

Conform opiniei6 lui Gustave Le Bon, din momentul în care se constituie (spontan sau

nu) o mulţime, aceasta are imediat şi un conducător, care deţine un rol extrem de important în

cadrul mulţimii, deoarece acesta este nucleul şi voinţa acelei mase. Având în vedere că,

mulţimea e ca o turmă, este lesne de înţeles de ce aceasta nu poate exista în lipsa unui lider. De

cele mai multe ori, conducătorul nu este un intelectual, un cugetător, ci mai degrabă, un om de

5Gustave LE BON, op. cit., pp. 16-176 Gustave LE BON, op. cit., pp. 65-67

4

Page 5: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

acţiune. Este imperativ necesar ca el să posede o voinţă puternică şi un instinct către acţiune,

deoarece mulţimea, în ansamblul ei, nu este înzestrată cu aceste trăsături, şi de aceea trebuie ca

liderul să le deţină. Un alt element esenţial pentru un conducător este ca acesta să inspire

încredere mulţimii pe care o conduce. Indiferent de tipul de încredere indus (politică, religioasă,

socială), credinţa este cel mai bun liant al mulţimilor.

În general, conducătorii folosesc trei metode pentru a inocula mulţimilor idei şi credinţe:

afirmaţia, repetiţia şi contagiunea7. Cu toate că aceste instrumente acţionează destul de lent,

ele au efecte durabile. În ceea ce priveşte afirmaţia, aceasta funcţionează cel mai bine atunci

când este simplă, fără să conţină demonstraţii sau dovezi şi cu condiţia ca ea să fie repetată de cât

mai multe ori; pentru a avea efecte maxime, afirmaţia trebuie repetată şi în aceeaşi formă de

fiecare dată. Mecanismul este acela că, prin repetiţia aceleiaşi afirmaţii de nenumărate ori,

aceasta ajunge să se întipărească în mintea oamenilor, aceştia ajungând să o considere ca fiind şi

adevărată. Astfel, prin repetarea unei afirmaţii la nivelul unei mulţimi, aceasta începe să creadă

în veridicitatea acesteia şi, inevitabil apare şi procesul contagiunii, deoarece mulţimea acţionează

şi se comportă ca un întreg, care nu îşi formează ideile şi credinţele pe baza raţionalităţii.

În ceea ce priveşte validitatea acestor metode de manipulare în domeniul politic, putem

afirma, cu siguranţă, că acestea s-au demonstrat a fi extrem de utile pentru politicieni care au

dorit să mobilizeze şi să atragă masele de partea lor. De cele mai multe ori, afirmaţia, repetiţia

şi contagiunea se regăsesc în cadrul discursurilor politice ale elitei conducătoare. Prin

intermediul discursului, acestia au posibilitatea de a iniţia o afirmaţie pe care să o repete

de-a lungul timpului şi care va ajunge, într-un final, să fie acceptată ca fiind adevărată de

către mulţime. În societatea modernă şi contemporană, în în „ajutorul” oamenilor politici de a

manipula masele, au venit şi mass-media. Odată cu apariţia şi răspândirea la scară largă a

radioului, a presei scrise şi a celei televizate, şi mai recent şi a internetului, oamenii politici au

posibilitatea de a se face auziţi în mod repetat mulţimilor. Le este mult mai facil să respecte una

dintre metodele prin care să manipuleze masele: repetiţia. Aceasta fiind o coordonată de bază

pentru ca manipularea mulţimii să reuşească, presa prin transmiterea zilnică a discursurilor

politice cu ocazia diferitelor evenimente, facilitează drumul politicienilor către atingerea

scopului suprem: credinţa mulţimilor că ceea ce afirmă aceştia este adevărat şi, implicit,

acordarea încrederii lor acelei persoane.

III. Rolul carismei în jocul manipulării şi al dominaţiei

7 Gustave LE BON, op. cit., pp. 67-69

5

Page 6: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

Cuvântul charismă8, care provine din grecescul „kharisma”, se poate traduce prin “dar”

sau “favor divin” şi se referă la o calitate destul de rar întâlnită la anumite personalităţi, aceea de

a exercita asupra celorlalţi un puternic magnetism, combinat de cele mai multe ori cu tehnici de

persuasiune şi de manipulare şi cu abilităţi de comunicare sofisticate. Încercarea de a da o

definiţie exactă termenului probabil că ar eşua, mai ales datorită lipsei unui set de criterii

referitoare la această problemă. Din această cauză de multe ori, termenul este folosit pentru a

descrie puteri supranaturale de a-i conduce, inspira sau influenţa pe ceilalţi. Se referă mai ales la

acele persoane care reuseşc cu uşurinţă să atragă atenţia şi admiraţia celor din jur, determinându-

i uneori să facă lucruri în numele acestui magnetism. Iată de ce uneori charisma are conotaţii

negative. În ciuda emoţiilor profunde pe care le produc celorlalţi, persoanele carismatice creează

o atmosferă de calm, încredere, dominanţă, autenticitate şi concentrare, şi aproape întotdeauna

sunt dotaţi cu abilităţi oratorice excelente. Acesta este unul din argumentele ideei că această

calitate, dacă nu este un har înnăscut, ar putea fi “învăţată”, chiar dacă originea cuvântului duce

clar la ideea de divinitate, unde mâna omenească nu prea are cum să intervină.

Max Weber distinge trei tipuri ideale ale dominaţiei legitime9 (sau trei tipuri de

legitimitate): legitimitate tradiţională, carismatică şi raţional-legală.

Legitimitatea carismatică10 se bazează pe devotamentul faţă de capacităţile excepţionale

ale unei persoane (liderul, conducătorul) în virtutea cărora acesta este perceput ca un personaj

extraordinar dotat cu puteri şi calităţi “supra-naturale”, supra-umane sau cel puţin excepţionale.

În cazul legitimităţii carismatice, liderul trebuie să dovedească în mod regulat aceste calităţi,

puteri. În lipsa unor astfel de dovezi frecvente pe durata unei perioade îndelungată de timp,

legitimitatea liderului dispare. Supunerea este personală (faţă de persoana liderului) şi mai puţin

faţă de ordinea instituită de acesta. Exemple de conducători carismatici sunt: profeţii lumii vechi,

fondatorii unor noi religii, eroii, şefii de partide, preşedinţii statelor moderne (dar nu ca regulă

generală). Problema principală a unei dominaţii carismatice este legată de succesiunea puterii

politice, în cazul dispariţiei liderului nemaiexistând un succesor care să mobilizeze mulţimile şi

să le câştige încrederea datorită calităţilor personale ale sale. În concepţia lui Weber, cele trei

tipuri ale dominaţiilor mai sus menţionate apar foarte rar ca tipuri pure. Dominaţiile absolut

carismatice sunt aşadar neobişnuite, existând totuşi în istorie şi astfel de exemple, ceea ce

8 Dicţionar de sociologie, traducere de Lia Decei şi Radu Gârmacea, Editura Polirom, Iaşi, 1998, p. 289 Max WEBER, „Politica, o vocaţie şi o profesie”, traducere de Ida Alexandrescu, Editura Anima, Bucureşti, 1992, pp. 8-910 Max WEBER, op. cit., pp. 9-12

6

Page 7: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

întăreşte ideea majorităţii sociologilor care consideră că tiparele weberiene de dominaţie au statut

ideal.

Alţi sociologi care au studiat fenomenul conducătorului carismatic, nu au fost de acord

cu Weber în două aspecte ale studiului său. În primul rând, ei nu considerau că liderul

carismatic este neapărat o personalitate extraordinară. În al doilea rând, ei nu considerau carisma

ca o simplă calitate, ci, mai degrabă, ca un efect al unei multitudini de cauze, care combinau

abilităţile, comportamentul, reprezentaţiile. Plecând de la această a doua afirmaţie, unii

cercetători defineau charisma în termenii reali ai comportamentului liderului. Weber însuşi

explica atribuirea carismei la anumite personalităţi politice şi religioase ca o derivată a anumitor

abilităţi şi calităţi anterior demonstrate de acestea, calităţi denumite mai târziu categorii ale

abilităţilor carismatice11. Conform unor cercetători sociologi, o abilitate carismatică este de fapt o

demonstraţie a unui nivel înalt al persoanei de a juca după regulile arenei. O astfel de abilitate îi

ajută pe politicieni.

Carisma în politică este un lucru mai degrabă suspect, suscitând îngrijorare şi ducând

mai degrabă cu gândul la personalităţile carismatice nefaste ale Europei naziste şi fasciste. În

schimb, în România, liderii politici îşi doresc să fie percepuţi drept „carismatici“, chiar şi atunci

când nu posedă această trăsătură. Limba română acordă o nuanţă religioasă difuză acestui

termen, de origine bizantină, ceea ce măreşte confuzia. Înţelegerea mecanismelor autorităţii şi a

punerii ei în practică constituie una dintre cele mai vechi preocupări ale sociologiei.

Max Weber atrage atenţia asupra faptului că dominaţia exercitată de un lider carismatic

este dificil de înţeles şi de analizat cu mijloace obiective12, din punct de vedere etic, politic,

estetic. Datorită formării sale, Weber pune accent pe consecinţele psihologice ale acestui tip de

autoritate. Liderul carismatic îşi arată adevăratele calităţi în maniera de abordare a celorlalţi, în

vederea exercitării procesului de „dominaţie carismatică“: obţinerea, recunoaşterea şi validarea

socială a carismei. Nu este vorba doar de certe calităţi de actor, ci şi de spontaneitatea necesară

pentru a fi orientat şi deschis către ceilalţi. De exemplu, un lider politic aflat într-o vizită îşi

găseşte timp pentru a schimba câteva cuvinte cu un simplu trecător – unul din aspectele acelei

“spontaneităţi calculate”, care dă atât de bine în ochii publicului larg, necunoscător şi uşor

11Tamir SHEAFER, „Charismatic Skill and Media Legitimacy. An Actor-Centered Approach to Understanding the Political Communication Competition”, în Communication Research, decembrie 2001, ediţia electronică, www.politics.huji.ac.il/TamirSheafer/skills.pdf12 Max WEBER, op. cit., pp. 24-27

7

Page 8: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

manipulabil. Paradoxal, inteligenţa emoţională de care dă dovadă liderul carismatic permite o

lectură clară a unor situaţii complexe, luciditate în înţelegerea realităţilor sociale.

Liderul carismatic degajă un dinamism contagios13, având drept consecinţă o mare

atracţie asupra publicului. El are o energie particulară, în faţa căreia nimeni nu poate rămâne

indiferent. Persoana „atinsă“ de carismă ştie instinctiv acest lucru şi mai ştie că cei care îl

urmăresc fascinaţi cum evoluează liber, fie îl adoptă ca model, fie resimt o puternică opoziţie sau

chiar dezgust. Ambele atitudini contribuie însă la formarea acelei comunităţi „emoţionale“ la

care face referinţă Weber, rezultatul fiind imediat: unanimitatea nu este atinsă niciodată, dar se

poate ajunge la o majoritate importantă.

O altă trăsătură este aceea că liderul carismatic rămâne un furnizor de optimism într-un

context socio-politic dificil14. Prin discursuri simple şi imaginea de „salvator mesianic“ pe care o

poartă aproape natural, aduce speranţă şi încredere unor oameni atinşi de sărăcie extremă,

catastrofe naturale sau pur şi simplu mult prea derutaţi de complexitatea situaţiei actuale.

De-a lungul timpului au fost elaborate mai multe modele privind conducătorul carismatic.

Unul din cele mai celebre modele este cel elaborat de cercetătorii Conger şi Kanugo15. Acest

model se concentrează pe diferite dimensiuni comportamentale ale liderilor carismatici,

percepute de către „discipoli” în trei stadii ale procesului de conducere.

În prima etapă, rolul conducătorilor carismatici se deosebeşte de rolul celorlalţi lideri,

deoarece aceştia sunt foarte sensibili la constrângerile şi oportunităţile mediului, precum şi la

nevoile „discipolilor”. Aceste calităţi se regăsesc în cea de-a doua etapă, cea a formulării

viziunii, deoarece liderii carismatici vor fi percepuţi drept vizionari şi plini de sens. Scopurile

formulate de liderii carismatici vor fi futuriste şi inovatoare. Acestea vor fi implementate în etapa

a treia, în care principala îndatorire a liderului va fi aceea de a cultiva încredere, dar şi de a

dezvolta tacticile necesare atingerii scopurilor. Conducătorii care sunt percepuţi drept carismatici

vor fi văzuţi implicându-se în acţiuni exemplare, care presupun riscuri şi sacrificii personale.

Prin aceste acţiuni, acest tip de lider este capabil să îşi construiască un model de conducere bazat

numai pe încredere. Ideea pe care se bazează este aceea că, dacă liderul este în stare să facă

sacrificii mari şi să îşi asume riscuri personale, atunci înseamnă că acesta crede în potenţialul

strategiei şi va fi puternic implicat.

13 Max WEBER, op. cit., pp. 27-2814 Max WEBER, op. cit., p.2915 Jay CONGER, Rabindra KANUGA, Sanjay MENON, Purnima MATHUR „Measuring charisma: dimensionality and validity of the Conger-Kanugo scale of charismatic leadership” în Revue Canadienne des Sciences de l`Administration, sept. 1997, varianta electronică

8

Page 9: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

În urma unui studiu desfăşurat de către Conger şi Kanugo, liderii carismatici prezintă

următoarele trăsături:

Au o viziune puternică şi limpede şi ştiu cum să o prezinte către mulţimii ţintă.

Ştiu cum să îşi expună viziunea astfel încât problemele să devină aparente iar soluţiile

propuse nu sunt doar justificate, ci şi dezirabile.

Au credibilitatea, profesionalismul şi viziunea necesare pentru a propune schimbări faţă

de vechile tradiţii.

Conduc prin puterea exemplului motivând astfel publicul să îi urmeze.

IV. Discursul politic şi elementele nonverbale –

instrumente esenţiale în manipularea mulţimilor

În cadrul comunicării politice, mass-media ocupă un rol fundamental, deoarece constituie

modalitatea prin care discursul politic devine vizibil şi receptibil mulţimilor de oameni cărora se

adresează. Mass-media oferă oamenilor politici posibilitatea de a-şi exercita calităţile şi tehnicile

de persuasiune şi manipulare la nivel macro. Apariţiile televizate sau cele din presa scrisă sau de

la radio aduc şansa elitelor politice de a-şi face cunoscut mesajul unui număr imens de persoane,

situaţie care nu ar fi fost posibilă fără existenţa mass-mediei. Cu toate că rolul mass-mediei şi a

difuzării de care se poate folosi un om politic sunt importante, trebuie menţionat că o influenţă şi

mai însemnată deţine discursul politic propriu-zis. În afara calităţilor carismatice de care se poate

bucura un astfel de personaj, discursul este cel care poate mobiliza şi oferi încrederea mulţimilor.

Discursul este un mod de utilizare a limbii şi a limbajelor (limbaje nonverbale, limbaje

specializate, diferite vocabulare) pe baza căruia un actor social prezintă interlocutorilor săi o

interpretare a unor fapte.

Un discurs este politic16 atunci când evaluează situaţii de interes public. Ceea ce distinge

discursul politic de alte tipuri de discurs este, în primul rând convenţionalitatea acestuia: oricât

de “originală” ar fi conjuctura care declanşează acest discurs, ea este imediat normalizată printr-

un comentariu corespunzător cu rangul instituţiei şi a celui care reprezintă instituţia. Orice

discurs politic funcţionează pe baza unei argumentaţii convenţionale care justifică, pe de o parte,

rolul instituţiei şi, pe de altă parte, imaginea publică a celui care reprezintă instituţia. În al doilea

rând, un discurs este politic atunci când se autoevaluează ca fiind “adevărat” sau corect. Mai

16 Camelia BECIU, „Comunicare politică”, Editura comunicare.ro, Bucureşti, 2002, pp. 93-98

9

Page 10: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

mult decât orice alt tip de discurs, cel politic comunică “versiunea corectă” a unor fapte, precum

şi implicarea maximă a autorului în ceea ce priveşte veridicitatea conţinutului.

În cartea "L`os à moelle", Pierre Dac afirmã urmãtoarele: "un discurs politic bun nu

trebuie sã vorbeascã despre nimic, dar sã lase impresia cã vorbeşte despre toate"17. Ceea ce

intereseazã la un discurs politic nu este doar conţinutul sãu, ci într-o mare mãsurã şi forma care

îmbracã ideile. Astfel, discursul politic are la bază teoria celor trei S18:

Simplitate

Spectacol

Substanţă

Am fi tentaţi să credem că, în momentul conceperii unui discurs, majoritatea vorbitorilor

nu se concentrează pe postură sau voce, ci pe conţinut. Paradoxal, publicul reţine, de cele mai

multe ori, cel mai puţin din acesta. De cîte ori comunicăm, trimitem în exterior mesaje şi prin

intermediul altor mijloace. Chiar atunci când nu scriem sau vorbim, noi totuşi comunicăm ceva,

uneori neintenţionat. Ansamblul elementelor nonverbale ale comunicării mai este denumit

“metacomunicare” (cuvântul grecesc “meta” înseamnă “dincolo” sau “în plus”).

Metacomunicarea este, deci, ceva în plus faţă de comunicare şi trebuie să fim totdeauna

conştienţi de existenţa sa19. Voluntar, sau involuntar, când vorbim, comunicăm de asemenea prin

expresia feţei - un zâmbet, o încruntare

gesturi - mişcarea mîinilor şi a corpului pentru a explica sau accentua mesajul verbal

poziţia corpului - modul în care stăm, în picioare sau aşezaţi

orientarea - dacă stăm cu faţa sau cu spatele către interlocutor

proximitatea - distanţa la care stăm faţă de interlocutor, în picioare sau aşezaţi

contactul vizual - dacă privim interlocutorul sau nu, cât şi intervalul de timp în care îl privim

contactul corporal - o bătaie uşoară pe spate, prinderea umerilor

mişcări ale corpului - pentru a indica aprobarea/dezaprobarea sau pentru a încuraja

interlocutorul să continue

aspectul exterior - înfăţişarea fizică sau alegerea vestimentaţiei

aspectele nonverbale ale vorbirii - variaţii ale înălţimii sunetelor, tăria lor şi rapiditatea

vorbirii, calitatea şi tonul vocii (“paralimbaj”)

17 http://pierredac.free.fr/Pensees1.htm18 Camelia M. CMECIU, „Strategii persuasive în discursul politic”, Editura Universitas XXI, Iaşi, 2005, pp. 31-3219 Nicki STANTON , „Comunicare”, Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1995, pp. 3-5

10

Page 11: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

aspectele nonverbale ale scrisului - crisul de mână, aşezare, organizare, acurateţe şi aspectul

vizual general

Elementele nonverbale asociate discursurilor politice furnizează informaţii ştiinţifice ce

ţin de psihologie şi de personalitatea persoanei care rosteşte discursul şi, din acest punct de

vedere, acestea au o valoare incomensurailă în analiza, înţelegerea şi cunoaşterea

comportamentului şi personalităţii unui om politic. Elementele gestice sunt considerate, încă din

Antichitate, ca fiind parte integrantă dintr-un discurs, însuşi Cicero afirmând că gestul este un fel

de elocinţă a corpului20. Utilizarea abuzivă a anumitor gesturi nu mai produce aceleaşi

semnificaţii şi rezultate la nivelul mental al receptorilor, ci mai degrabă, creează imaginea unei

persoane cu ticuri, nesigură pe ea şi lipsită de încredere în propriile abilităţi.

Având în vedere importanţa elementelor nonverbale care însoţesc discursurile politice,

doi cercetători, George I. Whitehead şi Stephanie H. Smith, au efectuat în anul 2002, un studiu

ce viza numărarea gesturilor făcute cu mâna de unii preşedinţi americani şi, în acelaşi timp,

contorizarea zâmbetelor pe care le afişează pe durata discursului21. Rezultatele studiului nu au

constituit o surpriză neaşteptată pentru cei doi cercetători: numărul gesturilor făcute cu mâna a

fost mai mare decât cel al zâmbetelor afişate:

GESTURI FĂCUTE CU MÂNA ZÂMBETE

Dwight D. EISENHOWER 1 0

John F. KENNEDY 81 0

Richard M. NIXON 12 3

George W. BUSH 84 23

William J. CLINTON 85 12

Rezultatele studiului evidenţiază două chestiuni: preşedinţii Eisenhower şi Kennedy nu

au schiţat nici măcar un zâmbet, pe când Bush şi Clinton au fost foarte generoşi în zâmbit.

Apare, implicit întrebarea logică de ce există o asemenea discrepanţă între cei patru şi care ar fi

semnificaţiile psihologice care reies din analizarea acestor date. Cercetătorii care au derulat

studiul au afirmat că o explicaţie posibilă a numărului mare de zâmbete în cazul lui Bush şi în cel

20 Laurenţiu ŞOITU, „Comunicare şi acţiune”, Editura Institutul European, Iaşi, 1997, p. 11321 Septimiu CHELCEA, Loredana IVAN, Adina CHELCEA, „Comunicarea nonverbală”, Editura comunicare.ro, Bucureşti, 2005, p. 176

11

Page 12: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

alui Clinton, ar fi că aceste discursuri au fost televizate, iar în societatea contemporană marea

masă a populaţiei are acces la televiziune, şi din acest motiv au trebuit să afişeze o atitudine mai

destinsă în faţa mulţimii care îi privea22.

Cercetările sociologice au dovedit că elementele nonverbale folosite de o persoană ocupă

un rol important în cadrul tehnicilor şi metodelor de manipulare a oamenilor şi, implicit, a

mulţimilor. Este cu atât mai important, cu cât în domeniul politic apare constant fenomenul

manipulării, iar oamenii obişnuiţi se concentrează pe depistarea metodelor de persuasiune şi

manipulare de la nivelul discursului şi mesajului propriu-zis transmis de către elitele politice.

În Marea Britanie, la iniţiativa unei societăţi ştiinţifice, s-a creat FameLab, o competiţie

la nivel naţional, sprijinită de Channel4, Daily Telegraph, NESTA (National Endowment for

Science Technology), Pfizer şi Research Councils UK, în care anual sute de oameni de ştiinţă îşi

prezintă cercetările în faţa unor personalităţi proeminente ale întregii lumi. Unul din

experimentele derulate de această societate s-a axat pe descoperirea mecanismelor carismei,

motiv pentru care au fost aplicate o serie de chestionare şi experimente telespectatorilor

Channel4, dar şi vizitatorilor paginii de Internet a acestuia.23

Dacă încercăm să definim carisma cuiva, cu uşurinţă ne vom opri asupra puterii de

seducţie a ochilor, zâmbetului uşor şi încrezător, dar mai ales asupra modului în care cuvintele le

zboară din gură şi ne încântă în mod plăcut urechea. Conform aceluiaşi studiu, psihologii au

demonstrat că dacă petrecem doar două minute în linişte absolută cu o persoană carismatică, „ne

molipsim” cu starea ei de spirit: au inexplicabila abilitate de a-i „infecta” pe cei din jur cu

emoţiile lor, fără a fi nevoie să rostească vreun cuvânt. În studiul mai sus amintit, în unul din

experimente li se cerea subiecţilor să urmărească prezentările a optsprezece aspiranţi la titlul de

oameni de ştiinţă şi să le dea note de la 1 la 5 în funcţie de efectul pe care modalitatea de

prezentare îl are asupra lor. Una din întrebările la care se căuta răspuns era dacă persoanele

carismatice folosesc mai multe gesturi într-un interval de trei minute decât cele mai puţin

carismatice. Confirmarea a venit în urma analizei datelor, cei mai carismatici prezentatori fiind

socotiţi cei care folosesc un număr mare de gesturi ale mâinilor (în medie cam 85 în trei

minute24). Dar înainte de a trage o concluzie era nevoie şi de o atentă analiză a tipului de gesturi

folosite. Majoritatea erau aşa-numitele gesturi iconice25 – care reflectă înţelesul cuvântului în

22 Septimiu CHELCEA, Loredana Ivan, Adina CHELCEA, op. cit., p. 17723 www.channel4.com24 The Charisma Experiment – How it works. www.channel4.com25 Camelia M. CMECIU, op. cit., pp. 225-232

12

Page 13: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

timp ce acesta este pronunţat – astfel încât cuvântul este văzut şi auzit în acelaşi timp, ceea ce

presupune solicitarea a două simţuri simultan, dar şi impresia auditoriului de implicare

mai puternică în ceea ce se întâmplă. Dacă aceste gesturi sunt însoţite de schimbări subtile ale

trăsăturilor feţei, dar şi ale intonaţiei, vor avea şi mai mult succes asupra audienţei.

Un alt element nonverbal care are o infleunţă semnificativă în distorsionarea şi

schimbarea opiniilor şi atitudinilor oamenilor cu privire la un om politic este înfăţişarea acelei

persoane şi gradul în care omul obişnuit se regăseşte în acesta26. Când candidatul este atractiv

(aspect fizic, personalitate, carismã, conduitã) schimbarea atitudinalã a cetăţeanului este

determinatã de procesele de identificare cu sursa, pe baza sentimentelor admirative pe care le

încearcã, deoarece opinia este determinatã de sentimente. Oamenii se lasã influenţaţi de cei

asemãnãtori lor, având atitudini şi comportamente similare lor. Dar, se lasã influenţaţi şi de cei

cu trãsãturi şi comportamente diferite de ale lor, în mãsura în care sunt cele pe care nu le au

şi ar dori sã le aibã (complementaritatea generând atractivitate).

Ceea ce convinge alegãtorul de bunele intenţii este chiar imaginea pe care o proiecteazã,

cu cât este mai dinamic cu atât este mai convingãtor. Comunicã energie, entuziasm, autoritate

prin aspectul sãu propriu-zis, cât şi prin stilul şi viteza mai mare a discursului. Dinamismul

discursului va determina auditoriul sã-l accepte ca fiind credibil.

Mesajul devine mai persuasiv dacã se asociazã la receptor cu emoţii pozitive. Este posibil

sã devinã eficient dacã se asociazã cu emoţii negative, prin inducerea fricii. Dacã la informaţiile

despre experienţe concrete şi strategiile de evitare se adaugã argumente emoţionale asociate cu

instrucţiuni exacte, complete despre evitarea situaţiei dificile se va obţine drept efect modificarea

comportamentelor indivizilor în sensul dorit, prin inducerea fricii.

Vasta gamă de elemente nonverbale disponibile oricărui om politic pentru a-şi atinge

scopul, acela de a mobiliza, persuada şi manipula masele, sunt utilizate în mod curent de către

aceştia, de cele mai multe ori, fără ca mulţimea care este ţintă să conştientizeze acest fapt.

Tocmai din această cauză, există persoane care au darul (înnăscut sau deprins) de a manipula şi

mase care „joacă rolul” de manipulaţi.

BILIOGRAFIE

1. BECIU, Camelia, Comunicare politică, Editura comunicare.ro, Bucureşti, 2002

26 Camelia M. CMECIU, op. cit., pp. 198-200

13

Page 14: 21379288 Carisma Si Psihologia Multi Mil or Rolul Discursului Si a Elementelor Non Verb Ale in Manipulare

2. Le BON, Gustave, Psihologia mulţimilor, Editura Anima, Bucureşti, 1990

3. CHELCEA, Septimiu, IVAN, Loredana, CHELCEA, Adina, Comunicarea nonverbală,

Editura comunicare.ro, Bucureşti, 2005

4. CMECIU, M. Camelia, Strategii persuasive în discursul politic, Editura Universitas XXI,

Iaşi, 2005

5. CONGER, Jay, KANUGA, Rabindra, MENON, Sanjay, MATHUR, Purnima, Measuring

charisma: dimensionality and validity of the Conger-Kanugo scale of charismatic

leadership în „Revue Canadienne des Sciences de l`Administration”, sept. 1997, varianta

electronică

6. Dicţionar de sociologie, traducere de Lia Decei şi Radu Gârmacea, Editura Polirom, Iaşi,

1998

7. FICEAC, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, Bucureşti, 1998

8. SHEAFER, Tamir, Charismatic Skill and Media Legitimacy. An Actor-Centered

Approach to Understanding the Political Communication Competition, în

„Communication Research”, decembrie 2001, ediţia electronică

9. ŞOITU, Laurenţiu, Comunicare şi acţiune, Editura Institutul European, Iaşi, 1997

10. STANTON, Nicki , Comunicare, Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1995

11. WEBER, Max, Politica, o vocaţie şi o profesie, traducere de Ida Alexandrescu, Editura

Anima, Bucureşti, 1992

SURSE INTERNET

1. www.politics.huji.ac.il

2. www.pierredac.free.fr

3. www.channel4.com

14