21. raport_infrastructuri culturale

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare

2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE

Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”

Beneficiar:

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:

S.C. Agora Est Consulting SRL Administrator: Florin‐Silviu BONDAR

şi Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Director general: Toader POPESCU

STUDIUL 21. INFRASTRUCTURI CULTURALE Asociat responsabil: Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Formă finală. 2014

2

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare Studiul 21

2

Infrastructuri culturale Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti asociați 2014

3

Studiul 21. Infrastructuri culturale

I. Informaţii generale

I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului

Domeniul 6. Cultură şi patrimoniu Studiul 21. Infrastructuri culturale

I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final)

Raport final

I.3. Lista autorilor, colaboratorilor

Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Autori: arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU, urb. Ramona UNGUREANU, arh. Şerban POPESCU‐CRIVEANU Cartografie, GIS: dr. geogr. Sorin BĂNICĂ, dr. geogr. Gheorghe HERIŞANU

I.4. Lista consultanţilor de specialitate

Dr. arh. Sergiu NISTOR, dr. Virgil Ştefan NIŢULESCU

I.5. Cuprinsul studiului

I. Informaţii generale I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final) I.3. Lista autorilor, colaboratorilor I.4. Lista consultanţilor de specialitate I.5. Cuprinsul studiului I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor I.7. Lista tabelelor şi graficelor I.8. Anexe

II. Metodologie II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

II.3. Problematică şi obiective specifice II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare II.3.2. Obiective specifice

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare II.4.1. Ipoteze de cercetare II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor II.4.3. Indicatori şi indici II.4.4. Reprezentări cartografice

II.5. Bibliografie şi surse II.5.1. Studii şi publicaţii II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări II.5.3. Strategii II.5.4. Date statistice II.5.5. Date cartografice

II.6. Glosar de termeni II.6.1. Infrastructuri culturale II.6.2. Patrimoniu cultural II.6.3. Patrimoniu imaterial

4


4

III. Analiză şi recomandări III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Generalităţi ‐ administrare III.1.1.a. Situaţia înainte de anul 1990 III.1.1.b. Situaţia după anul 1990

III.1.2. Infrastructura culturală în teritoriu III.1.2.a. Infrastructura minimală

1. Săli de spectacol 2. Biblioteci 3. Spaţii pentru activităţi sportive

III.1.2.b. Teatre, ansambluri artistice permanente, cinematografe 1. Teatre 2. Cinematografe

III.1.2.c. Cămine culturale 1. Cămine culturale 2. Case de cultură

III.1.2.d. Muzee, colecţii publice, case memoriale 1. Muzee şi colecţii publice 2. Muzee etnografice (săteşti)

III.1.2.e. Posturi locale de televiziune III.1.3. Evenimente culturale în teritoriu

III.1.3.a. Evenimente culturale de importanţă naţională şi internaţională III.1.3.b. Festivaluri, evenimente culturale orăşeneşti şi săteşti III.1.3.c. Evenimente culturale în zone transfrontaliere III.1.3.d. Cultură urbană – liberalizarea pieţei culturale III.1.3.e. Procesiuni religioase, hramuri importante

III.1.4. Încurajarea şi promovarea culturii III.1.4.a. Instituţii şi responsabilităţi

1. Ministerul Culturii (MC) 2. Institutul Cultural Român (ICR) 3. Alte instituţii implicate în promovarea culturii

III.1.4.b. Sectorul cultural independent şi neguvernamental III.1.5. Investiţii şi potenţial economic

III.1.5.a. Subvenţii şi fonduri pentru cercetare III.1.5.b. Subvenţii şi fonduri pentru infrastructura culturală

1. Acte normative 2. Responsabili 3. Linii de finanţare

III.1.5.c. Potenţialul sectorului industriilor culturale şi creative III.2. Tendinţe de evoluţie III.3. Priorităţi de dezvoltare

III.3.1. Direcţii prioritare şi ţinte formulate prin strategii generale şi sectoriale III.3.2. Priorităţi şi direcţii de dezvoltare la nivel naţional şi teritorial

III.4. Legături cu alte domenii III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu

IV. Elemente strategice şi operaţionale IV.1. Viziune şi obiective strategice

IV.1.1. Diagnostic cu privire la studiul infrastructurilor culturale: IV.1.2. Viziune şi obiectiv strategic în domeniul Cultură şi Patrimoniu IV.1.3. Obiective generale IV.1.4. Obiective specifice

IV.2. Politici şi programe IV.2.1. Obiective naţionale (orizont 2035), programe şi proiecte asociate acestora IV.2.2. Obiective naţionale (orizont 2020), programe şi proiecte asociate acestora IV.2.3. Obiective teritoriale, programe şi proiecte asociate acestora IV.2.4. Măsuri prioritare


5

IV.3. Modalităţi de implementare IV.3.1. Cadru legislativ necesar IV.3.2. Cadrul instituţional necesar IV.3.3. Responsabilităţi IV.3.4. Mecanisme de implementare IV.3.5. Indicatori de rezultat IV.3.6. Indicatori de impact

IV.4. Sinteză strategică şi operaţională

I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor

Harta 21.1. Numărul bibliotecilor publice pe judeţe în anul 2012 Harta 21.2. Numărul cititorilor activi în biblioteci publice pe judeţe în anul 2012 Harta 21.3. Media cititorilor activi într‐o bibliotecă publică pe judeţe în anul 2012

Figura 21.1. Tipologia infrastructurii publice de distribuţie a bunurilor şi serviciilor culturale Figura 21.2. Repartiţia în teritoriu a Instituţiilor şi companiilor de spectacole de păpuşi şi marionete Figura 21.3. Opere şi instituţii muzicale de estradă şi operetă – repartiţia în teritoriu Figura 21.4. Filarmonice şi orchestre simfonice – repartiţia în teritoriu Figura 21.5. Orchestre populare şi ansambluri artistice – repartiţia în teritoriu Figura 21.6. Număr de spectacole în instituţii de spectacol – diferenţe regionale Figura 21.7. Complexe sportive – distribuţia în teritoriu Figura 21.8. Cluburi sportive – distribuţia în teritoriu Figura 21.9. Spectacole în cinematografe – diferenţe regionale în evoluţia numerică recentă (1995‐2005) Figura 21.10. Casele de cultură a studenţilor – distribuţia în teritoriu Figura 21.11. Muzee naţionale, regionale şi judeţene – repartiţia în teritoriu Figura 21.12. Evenimente culturale de importanţă naţională şi internaţională – repartiţia în teritoriu

I.7. Lista tabelelor şi graficelor

Tabelul 21.1. Analiza SWOT a procesului de descentralizare a instituţiilor de cultură Tabelul 21.2. Topul celor mai necesare şi celor mai puţin necesare tipuri de infrastructură culturală pe grupe de vârstă Tabelul 21.3. Nevoia de infrastructură de distribuţie a bunurilor culturale în mediu urban, procentele celor ce au răspuns „da” Tabelul 21.4. Spaţiile de desfăşurare a activităţilor culturale, în funcţie de frecvenţa de participare şi atractivitate Tabelul 21.5. Categorii de instituţii (IS) şi companii de spectacol sau concerte existente în România: Tabelul 21.6. Tipuri de biblioteci existente în România Tabelul 21.7. Factorii care influenţează organizarea şi funcţionarea bibliotecilor Tabelul 21.8. Analiza SWOT a mediului în care funcţionează bibliotecile din sistemul naţional de biblioteci din România Tabelul 21.9. Numărul bibliotecilor publice şi numărul UAT din România Tabelul 21.10. Distribuţia pe judeţe, regiuni de dezvoltare şi macroregiuni a Bibliotecilor publice din România raportate la Tabelul 21.11. Numărul filialelor BMB pe sectoare administrative Tabelul 21.12. Tipuri de biblioteci în mun. Bucureşti, altele decât cele publice Tabelul 21.13. Stadioane de fotbal în România Tabelul 21.14. Spectatori şi auditori la reprezentaţii artistice în România Tabelul 21.15. Evoluţia numărului de teatre între 1990 şi 2012 Tabelul 21.16. Evoluţia numărului de cinematografe între 1990 şi 2012 Tabelul 21.17. Tipul proiectelor susţinute de AFCN (2013)

Graficul 21.1. Numărul instituţiilor şi companiilor de spectacole dramatice (inclusiv secţiile de teatru) pe judeţe Graficul 21.2. Numărul instituţiilor şi companiilor de spectacole dramatice (inclusiv secţiile de teatru) pe regiuni/macroregiuni Graficul 21.3. Numărul instituţiilor şi companiilor de spectacole de păpuşi şi marionete pe judeţe Graficul 21.4. Numărul instituţiilor şi companiilor de spectacole de păpuşi şi marionete pe regiuni şi macroregiuni Graficul 21.5. Număr de biblioteci publice pe judeţe / media de biblioteci publice pe judeţ Graficul 21.6. Număr cititorilor activi pe judeţe / media cititorilor activi pe judeţ Graficul 21.7. Raportul dintre cititorii activi dintr‐un judeţ şi numărul de biblioteci publice din judeţ Graficul 21.8. Numărul muzeelor şi colecţiilor publice în perioada 2005‐2012 Graficul 21.9. Numărul vizitatorilor în perioada 2005‐2012

I.8. Anexe

Anexa 21.1. Muzee ale căror sedii au fost retrocedate Anexa 21.2. Muzee ale căror sedii sunt în curs de retrocedare

6


6

II. Metodologie

II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR

Scopul studiului este stabilirea stării infrastructurii culturale şi a implicaţiilor în teritoriu în ceea ce priveşte educaţia şi cultura populaţiei, precum şi stabilirea modului de reflectare a culturii populare în manifestări specifice.

II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă

Tratatul de la Lisabona, creat la 19 oct. 2007 şi ratificat la 3 nov. 2009

Obiectivele Strategiei Europa 2020 din perspectiva Politicii de coeziune 2014‐2020; iniţiativa „Europa Creativă”, care sprijină sectoarele culturale şi creative europene

Council conclusions on cultural and creative competences and their role in building intellectual capital of Europe (CE, 2011)

Council Conclusions on Culture as a Catalyst for Creativity and Innovation (Council of the European Union. 2009)

ESSEnet‐CULTURE – European Statistical System Network on Culture – Final Report, 2012

II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

Strategia pentru descentralizare în domeniul culturii, Ministerul Culturii, 2006

Conceptul strategic de dezvoltare teritorială, România 2030, O Românie competitivă, armonioasă şi prosperă, Guvernul României, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Document supus consultării publice, octombrie 2008

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013‐2020‐2030, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, Bucureşti, 2008

Plan strategic de Dezvoltare Durabilă a Spaţiului Rural, Dezvoltarea capacităţii instituţionale a autorităţilor administraţiei publice locale (comune) şi a asociaţiei acestora (A.Co.R.) în vederea susţinerii dezvoltării durabile a spaţiului rural, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Asociaţia Comunelor din România, 2011

Document sinteză privind priorităţile strategice pe termen mediu ale ordonatorilor principali de credite pentru anul 2012 şi perspectiva 2013‐2015 (Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, 2012)

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, 2007‐2013, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, versiunea consolidată martie 2012, nr. CCI: 2007RO06RPO001, versiunea a VIII‐a

Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014‐2020 (Ministerul Culturii – Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii, 2013, în consultare publică)

Strategia naţională în domeniul tineretului 2014‐2020, Ministerul Tineretului şi Sportului, document în dezbatere, 2013

II.3. Problematică şi obiective specifice

II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare

Se analizează infrastructura culturală (muzee, colecţii, expoziţii, case memoriale, biblioteci), infrastructura de spectacole (săli de teatru, cinematografe, săli de concert, case de cultură), formaţiile artistice de profesionişti şi de amatori, evenimente culturale (festivaluri, spectacole), artizani, zone etnologice şi obiceiuri notabile, manifestări culturale contemporane (cultura urbană), sistemul instituţional şi politicile culturale. O atenţie deosebită a fost acordată infrastructurii culturale din mediul rural (cămine culturale, case de cultură, biblioteci, muzee locale) şi a analizării programelor adresate dezvoltării acesteia.

Întrebările care au ghidat studiul au fost formulate în raport cu cele de mai sus:

Care sunt relaţiile dintre populaţie şi manifestările culturale?

Care sunt implicaţiile educaţiei şi ale culturii populaţiei în teritoriu?

Care sunt relaţiile din zonele care prezintă infrastructură culturală dezvoltată?

Cum se poate dezvolta, prin programe şi proiecte, infrastructura culturală în zonele în care aceasta este absentă?

Ce beneficii ar putea avea pentru societatea românească creşterea nivelului cultural al populaţiei?

II.3.2. Obiective specifice

Stabilirea teritoriilor cu mari concentrări de instituţii culturale, stabilirea teritoriilor fără infrastructuri de spectacole, programe de investiţii în domeniul culturii, programe de educaţie în domeniul culturii, direcţii pentru politici culturale; moduri de afirmare a diversităţii culturale regionale sau locale, meşteşuguri tradiţionale. În particular, vor fi studiate aspecte referitoare la cultura urbană, la industriile creative şi la rolul acestora în context internaţional (vezi şi Studiul 6. Activităţile din sectoarele terţiar şi cuaternar).


7

Obiectivele specifice ale cercetării pot fi formulate astfel:

Stabilirea relaţiilor dintre infrastructura culturală, populaţie şi teritoriu;

Stabilirea teritoriilor cu mari concentrări ale instituţiilor şi evenimentelor culturale şi a celor care prezintă disfuncţionalităţi;

Identificarea măsurilor de creştere a gradului de acces la cultură şi de promovare a coeziunii sociale;

Propunerea măsurilor şi a acţiunilor care să conducă la dezvoltarea infrastructurii şi a relaţiei cu activităţile conexe;

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare

II.4.1. Ipoteze de cercetare

Aparent declin al infrastructurii culturale „clasice” în teritoriul naţional;

Migraţia către forme de cultură alternativă în zonele urbane;

Declinul infrastructurii culturale din zonele rurale;

Posibilitatea reînvierii tradiţiei româneşti, de încurajare a culturii în mediul rural;

Creşterea rolului industriei culturale şi creative în procesul de dezvoltare.

II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor

Naţional, regional (NUTS II), judeţean (NUTS III), local – UAT (LAU 2).

II.4.3. Indicatori şi indici

Numărul instituţiilor culturale, numărul locurilor în săli de spectacole şi de cinematografe, numărul formaţiilor artistice, numărul evenimentelor culturale, alţi indicatori ai activităţilor culturale. Diferenţiere necesară pentru mediile urban și rural.

II.4.4. Reprezentări cartografice

Principalele teme agregate în reprezentări cartografice sunt următoarele: [1] Tipologia infrastructurilor publice (biblioteci, muzee, case de cultură, cămine culturale, opere, operete, teatre, filarmonice,

orcheste simfonice) [2] Repartiţia în teritoriu a infrastructurilor publice [3] Infrastructuri sportive şi repartiţia în teritoriu [4] Evenimente culturale locale, naţionale, internaţionale

II.5. Bibliografie şi surse

II.5.1. Studii şi publicaţii

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord‐Vest, Industriile culturale şi creative în Transilvania de Nord, versiune în lucru, 2012

Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii (CCCDC), Studiu referitor la situaţia muzeelor din România, 2008

CCCDC, Contribuţia industriilor bazate pe copyright la economia naţională pentru perioada 2006‐2009, 2009

CCCDC, Vitalitatea culturală a oraşelor din România 2010, 2010

CCCDC, Barometrul de consum cultural, ediţia 2010 – partea a I‐a şi partea a II‐a, 2010

CCCDC, Studiul audienţei festivalului naţional de teatru ediţia 2011, 2011

Comisia Naţională pentru Statistică, Anuarul Statistic al României 1991, I.P. „Filaret”, Bucureşti

GEA Strategy &Consulting, Importanţa economică a industriilor creative: o perspectivă teritorială, 2011

Institutul Social Român, Sociologie românească, Anul I, Nr. 2‐3, Februarie‐Martie, 1937, Director D. Gusti

Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Robii frumosului, Muzee şi colecţii săteşti din România, Editura Martor, Bucureşti, 2008

BAKK, Miklos, BENEDEK, Jozsef, coord., Politicile regionale în România, Editura Polirom, Bucureşti, 2010

GIURESCU, Dinu, C., coordonator, Istoria României în Date, ed. III, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2010

GUSTI, Dimitrie., Cunoaştere şi Acţiune în serviciul naţiunii, Cartea Echipelor, Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol”, Vol. I, II, Atelierele Luceafărul S.A., Bucureşti, 1939

MĂLAIMARE, Mihai, coord., Ponderea emisiunilor culturale şi religioase în programele de radio şi televiziune româneşti, Consiliul Naţional al Audiovizualului, 2010

SANDU, Dumitru, Ariile culturale ale României, Provocarea analizei regionale, Unităţi sociale în schimbare, iulie 1990, articol consultat la: https://sites.google.com/site/dumitrusandu/dumitrusandustudiiinrevistesauinvolumec

SANDU, Dumitru, Ridicarea satului prin el însuşi. Ideologii şi practici în interbelicul românesc, Dezvoltare comunitară, 2012, articol consultat la : https://sites.google.com/site/dumitrusandu/dumitrusandustudiiinrevistesauinvolumec

8


8

II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene consacră în mod direct un număr important de drepturi culturale, atât în capitolul II dedicat libertăţilor, cât şi în capitolul III privind egalitatea: libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; libertatea de exprimare şi de informare; libertatea artelor şi ştiinţelor, inclusiv libertatea academică; dreptul de proprietate intelectuală; diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică.

Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ‐ analiza jurisprudenţei Curţii europene a drepturilor omului (CEDO) relevă existenţa unui număr important de decizii care susţin universalitatea, indivizibilitatea şi interdependenţa drepturilor fundamentale, permiţând astfel ca, prin intermediul drepturilor civile, să fie protejate drepturi de natură culturală. Astfel, dreptul la libertatea de exprimare (art. 10 din Convenţie), dreptul la respectul vieţii private şi familiale (art. 8 din Convenţie), dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie (art. 9 din Convenţie) şi dreptul la educaţie (art. 2 din Protocolul nr. 1) sunt utilizate din ce în ce mai mult în deciziile CEDO pentru a proteja anumite drepturi materiale sau aspecte ale acestora ce intră în sfera de cuprindere a ceea ce alte foruri internaţionale denumesc ”drepturi culturale”1.

Drepturi de natură culturală protejate prin dezvoltările jurisprudenţei CEDO: dreptul la libertatea de exprimare artistică; dreptul de acces la cultură; dreptul la identitate culturală; drepturile lingvistice; dreptul la protejarea patrimoniului cultural; dreptul la libertatea academică.

Acte normative2 din legislaţia românească privitoare la infrastructura culturală (listate în ordine cronologică):

Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr. 182/2000, privind protejarea patrimoniului cultural mobil, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr. 422 /2001, privind protejarea monumentelor istorice, cu completările şi modificările ulterioare;

Legea nr. 131/2001 pentru aprobarea OG nr. 100/1999 privind modificarea şi completarea OG nr. 9/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultură finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului din instituţiile şi activităţile cu profil cultural;

Legea nr. 143/2001 pentru aprobarea OG nr. 44/2000 referitoare la unele măsuri pentru asigurarea bunurilor culturale mobile exportate temporar;

Legea nr. 245/2001 pentru aprobarea OG nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale;

Legea nr. 247/2001 pentru aprobarea OG nr. 79/1998 privind organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional;

Legea nr. 293/2001 pentru aprobarea OG nr. 42/2000 privind îmbunătăţirea finanţării unor programe de dezvoltare sectorială iniţiate de Ministerul Culturii;

Legea nr. 574/2001 pentru aprobarea OUG nr. 9/2001 privind unele măsuri în domeniile culturii şi artei, cultelor, cinematografiei şi dreptului de autor;

Legea nr. 199/2002 pentru modificarea art.2 din OUG nr. 9/2001 privind unele măsuri în domeniile culturii şi artei, cultelor, cinematografiei şi dreptului de autor;

Legea Bibliotecilor nr. 334/2002, republicată;

Legea Audiovizualului nr.504 / 2002

Legea nr. 292/2003 privind organizarea şi funcţionarea aşezămintelor culturale;

Legea nr. 311/2003, legea muzeelor şi a colecţiilor publice cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr. 356 / 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român;

Legea nr. 504/2004 privind instituţiile publice de spectacole şi concerte;

Hotărârea Guvernului 78/2005, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor;

Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi completările ulterioare;

Ordonanţa Guvernului nr. 26/2006, privind managementul instituţiilor de cultură;

OUG nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, cu modificările şi completările ulterioare;

Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007.

OUG nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură cu modificările şi completările ulterioare

Ordin al Ministerului Culturii nr. 471 din 25 septembrie 1990 pentru aprobarea Normelor cu privire la organizarea spectacolelor, concertelor, a altor activităţi artistice şi distractive la care se percep tarife de intrare;

1 Extras din Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014‐2020, Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii 2 Actele normative specifice unui anumit tip de infrastructură culturală sunt listate la capitolul corespunzător (ex. III.1.2.a. Infrastructură minimă. 2. Biblioteci)


9

Ordin al Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2883/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind desfăşurarea activităţii specifice aşezămintelor culturale;

Ordin al Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2193/2004 pentru aprobarea regulamentelor‐cadru de organizare şi funcţionare a aşezămintelor culturale;

OMDRT şi OMCPN nr. 1152/2207/2011 privind aprobarea Ghidului operaţional pentru realizarea obiectivului reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale şi dotarea aşezămintelor culturale din mediu rural din cadrul Programului prioritar naţional pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile unde nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale de drept public din mediul rural şi mic urban.

Normă de clasificare a muzeelor şi colecţiilor publice, emitent: Ministerul Culturii și Cultelor, publicat: M. Of., Partea I, nr. 265/2007

II.5.3. Strategii

Strategia pentru descentralizare în domeniul culturii, MC, 2006;

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013‐2020‐2030, Guvernul României, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, Bucureşti, 2008;

Conceptul strategic de dezvoltare teritorială, România 2030, O Românie competitivă, armonioasă şi prosperă, Guvernul României, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Document supus consultării publice, octombrie 2008;

Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014‐2020, Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii;

Direcţiile strategice pentru sistemul naţional de biblioteci din România pe perioada 2008‐2010, Comisia Naţională a Bibliotecilor, Subcomisia de strategii, programe, proiecte pentru activităţi de bibliotecă, formare profesională şi informatizare;

Strategia Deltei Dunării pentru perioada 2011‐2015, Ministerul Administrației și Internelor, 2011.

Acord de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020, Primul proiect, Ministerul Fondurilor Europene, octombrie 2013.

Alte surse citate în text.

II.5.4. Date statistice

Principale surse: date statistice disponibile (Ministerul Culturii, Direcţii Judeţene pentru Cultură, CJ, ARD); bibliografie. INSEE – TEMPO, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), Ministerul Culturii (MC), Ministerul Justiţiei (MJ) – Registrul Naţional al Organizaţiilor Nonguvernamentale (ONG: asociaţii, fundaţii, federaţii, uniuni, persoane juridice străine), Anuare statistice ale României; alte surse semnalate în text.

II.5.5. Date cartografice

MDRAP, Atlasul teritorial al României, alte surse semnalate în text

II.6. Glosar de termeni

II.6.1. Infrastructuri culturale

Aşezăminte culturale CF. LEGII PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA AŞEZĂMINTELOR CULTURALE NR. 292/2003, ART. 2.1.: „instituţii publice de cultură care desfăşoară activităţi şi în domeniul educaţiei permanente, organizate în afara sistemului naţional de învăţământ formal, în colaborare cu acesta, având drept scop păstrarea şi promovarea culturii tradiţionale”. ART. 2.2.: „Aşezămintele culturale sunt: căminul cultural, casa de cultură, universitatea populară, şcoala populară de artă şi meserii, centrul de cultură, formaţia şi ansamblul profesionist pentru promovarea culturii tradiţionale, centrul zonal pentru educaţia adulţilor, centrul judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale, Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.”

Bibliotecă CF. LEGII BIBLIOTECILOR NR. 334/2002, REPUBLICATĂ, ART. 1.a.: „instituţia, compartimentul sau structura specializată ale cărei atribuţii principale sunt: constituirea, organizarea, prelucrarea, dezvoltarea şi conservarea colecţiilor de cărţi, publicaţiilor seriale, a altor documente de bibliotecă şi a bazelor de date, pentru a facilita utilizarea acestora în scop de informare, cercetare, educaţie sau recreere; iniţierea, organizarea şi desfăşurarea de proiecte şi programe culturale, inclusiv în parteneriat cu autorităţi şi instituţii publice, cu alte instituţii de profil sau prin parteneriat public‐privat; în cadrul societăţii informaţiei biblioteca are rol de importanţă strategică.” modificat prin PCT 1. ART I Ordonanţa 26 din 2006‐01‐26 emis de Guvernul României

10


10

Bibliotecă naţională CF. LEGII BIBLIOTECILOR NR. 334/2002, REPUBLICATĂ, ART. 1.b.: „instituţie învestită cu sarcină de a achiziţiona, de a prelucra şi de a conserva la nivel naţional documente din toate domeniile cunoaşterii şi, în particular, pe cele referitoare la limba şi la civilizaţia română; organizatoare a Depozitului legal de documente; principală sursă documentară pentru cunoaşterea culturii naţionale, cu rol în desfăşurarea unor programe culturale de interes naţional şi internaţional.” modificat prin PCT 1. ART I Ordonanţa 26 din 2006‐01‐26 emis de Guvernul României

Bibliotecă universitară CF. LEGII BIBLIOTECILOR NR. 334/2002, REPUBLICATĂ, ART. 1.c.: „biblioteca aflată prioritar în serviciul studenţilor, al cadrelor didactice şi al cercetătorilor din universităţi şi alte instituţii de învăţământ superior şi de cercetare care, în limitele prevăzute de regulamentul de organizare, poate funcţiona şi ca bibliotecă publică”.

Bibliotecă specializată CF. LEGII BIBLIOTECILOR NR. 334/2002, REPUBLICATĂ, ART. 1.d.: „biblioteca destinată în principal unei categorii de beneficiari sau colecţionării, cu prioritate, a unor tipuri de documente ori pentru a răspunde necesităţilor specifice organismului tutelar”.

Bibliotecă publică CF. LEGII BIBLIOTECILOR NR. 334/2002, REPUBLICATĂ, ART. 1.e.: „biblioteca de tip enciclopedic pusă în slujba unei comunităţi locale sau judeţene”.

Bibliotecă şcolară CF. LEGII BIBLIOTECILOR NR. 334/2002, REPUBLICATĂ, ART.1.e.: „biblioteca organizată în cadrul unei instituţii de învăţământ preuniversitar, care se află cu precădere în serviciul elevilor şi al cadrelor didactice din instituţia respectivă şi care, în limitele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare, poate funcţiona şi ca bibliotecă publică”.

Cămin cultural CF. LEGII PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA AŞEZĂMINTELOR CULTURALE NR. 292/2003, ART.6.1.: „instituţie publică, având personalitate juridică, fără scop lucrativ, care funcţionează în toate centrele de comună, sub autoritatea consiliului local.”

Economia creativă Economia protejată de „copyright” bazată pe produse de înaltă creativitate, produse ale minţii omeneşti care se adresează preponderent intelectului, sunt noi şi au o mare originalitate. (Vitalitatea culturală a oraşelor din România 2010)

II.6.2. Patrimoniu cultural

Peisaj cultural ‐ rezultat al interacţiunii între factorii naturali şi umani (UNESCO, World Heritage Convention), ilustrând evoluţia societăţii şi a aşezărilor umane în decursul istoriei, sub influenţa constrângerilor materiale sau oportunităţilor generate de mediul lor natural şi de factorii sociali, economici şi culturali, atât interni cât şi externi (UNESCO, Operational Guidelines for the Implementation of the World Heritage Convention, 3rd Annex).

Peisajul istoric urban – zona urbană rezultată din sedimentarea istorică a valorilor şi caracteristicilor naturale, care depăşeşte noţiunea de „centru istoric” sau „ansamblu”, incluzând un context urban mai larg, care cuprinde şi vecinătatea sa geografică. Acest context mai larg include topografia, geomorfologia, hidrologia şi caracteristicile naturale ale aşezării; mediul construit al acesteia, atât cel istoric, cât şi cel contemporan; infrastructura subterană şi supraterană, spaţiile deschise şi grădinile, modelele de folosinţă a terenului şi organizarea spaţială, relaţiile perceptuale şi vizuale, precum şi alte elemente ale structurii urbane. De asemenea, cuprinde practici şi valori sociale şi culturale, procese economice şi dimensiunile intangibile ale patrimoniului, în corelaţie cu diversitatea şi identitatea. Această definiţie furnizează fundamentul pentru o abordare comprehensivă şi integrată, necesară pentru identificarea, evaluarea, conservarea şi managementul peisajelor istorice urbane în cadrul dezvoltării durabile globale (Recomandări privind peisajul istoric urban, UNESCO, 2011)

Patrimoniul cultural ‐ constituie un ansamblu de resurse moştenite din trecut pe care persoanele le consideră, indiferent de regimul de proprietate a bunurilor, ca o reflectare şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor lor în continuă evoluţie. Acesta include şi toate aspectele de mediu care rezultă din interacţiunea în timp între persoane şi locuri (Convenţia‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru societate, Faro, 2005)

Comunitate patrimonială – este formată din persoanele care ataşează o anumită valoare aspectelor specifice ale patrimoniului cultural pe care ei doresc, în cadrul acţiunii publice, să le menţină şi să le transmită generaţiilor viitoare (Convenţia‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru societate, Faro, 2005).

Monument istoric: parte a patrimoniului cultural naţional CF. L 422/2001, ART. 1(2): "bunuri imobile, construcţii şi terenuri situate pe teritoriul României sau în afara graniţelor, proprietăţi ale statului român, semnificative pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală". ART. 3: "Conform prezentei legi se stabilesc următoarele categorii de monumente istorice, bunuri imobile situate subteran, suprateran sau subacvatic: [monument, ansamblu şi sit]".


11

Monument CF. L 422/2001, ART. 3(A): "construcţie sau parte de construcţie, împreună cu instalaţiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acesta, precum şi lucrările artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural‐istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic".

Ansamblu CF. L 422/2001, ART. 3(B): "grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural‐istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic".

Sit CF. L 422/2001, ART. 3(C): "teren delimitat topografic cuprinzând acele creaţii umane în cadrul natural care sunt mărturii cultural‐istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, ştiinţific, tehnic sau al peisajului cultural".

Zonă de protecţie a unui monument istoric CF. L 422/2001, ART. 8: "(1) Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecţie, prin care se asigură conservarea integrată a monumentului istoric şi a cadrului său construit sau natural. (2) Delimitarea şi instituirea zonei de protecţie se realizează simultan cu clasarea bunului imobil ca monument istoric, în condiţiile legii. (3) În zona de protecţie pot fi instituite servituţi de utilitate publică şi reglementări speciale de construire prin planurile şi regulamentele de urbanism aprobate şi avizate conform legii". Art. 59: "Până la instituirea zonei de protecţie a fiecărui monument istoric potrivit art. 8 se consideră zonă de protecţie o suprafaţă delimitată cu o rază de 100 m în localităţi urbane, 200 m în localităţi rurale şi 500 m în afara localităţilor".

Monument istoric înscris în Lista patrimoniului mondial CF. OG 47/2000, ART. 2: "Monumentele istorice din România înscrise în Lista patrimoniului mondial de catre Comitetul patrimoniului mondial de pe lânga UNESCO".

Lista monumentelor istorice CF. OMCC 2682/2003: Listă instituită de Ministerul Culturii. Lista, întocmită pentru fiecare judeţ, respectiv pentru municipiul Bucureşti. Lista este strucurată în următoarele Capitole: I. Arheologie, II. Arhitectură, III. Monumente de for public, IV. Monumente memoriale/funerare.

Lista valorilor de patrimoniu cultural naţional CF. L 5/2000: Listă prezentată în Anexa III a Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN) – Secţiunea a III‐a – Zone protejate, structurată pe capitole şi subcapitole care corespund tipurilor şi subtipurilor valorilor evidenţiate.

Lista valorilor de patrimoniu natural naţional CF. L 5/2000: Listă prezentată în Anexa I a PATN – Secţiunea a III‐a – Zone protejate, structurată pe capitole şi subcapitole, corespunzătoare unor categorii, apoi pe judeţe.

II.6.3. Patrimoniu imaterial

Patrimoniu cultural imaterial CF. OG 19/2007, ART. 2: "Totalitatea practicilor, reprezentărilor şi formelor de exprimare ale culturii tradiţionale a unei comunităţi, împreună cu produsele materiale şi spaţiile culturale asociate acestora, transmise continuu de o comunitate". Cuprinde: meşteşugul tradiţional, creaţia artistică şi tehnica tradiţională, cultura populară contemporană şi purtătorii elementelor de cultura tradiţională.

Comunităţi locale CF. OUG 236/2000: "comunităţile umane situate în interiorul sau în vecinătatea ariei naturale protejate, care deţin proprietăţi ori desfăşoară diverse activităţi pe teritoriul sau în vecinătatea ariei naturale protejate".

Activităţi tradiţionale CF. OUG 236/2000: "activităţile de utilizare durabilă a resurselor naturale desfăşurate de comunităţile locale în scopul asigurării subzistenţei".

12


12

II.6.4. Definirea conceptelor utilizate

Strategie de dezvoltare CF. L. 350/2001, ANEXA 2: „Direcţionarea globală sau pe domenii de activitate, pe termen scurt, mediu şi lung, a acţiunilor menite să determine dezvoltarea urbană.”

Strategie de dezvoltare PROGRAMUL PHARE 9708 /ASTER S CONS ARL, NOTE INFORMATIVE PENTRU CONSILIILE DE DEZVOLTARE REGIONALĂ, 1997: „Rezultat al analizei economice şi sociale a unei regiuni şi al descrierii punctelor tari şi a punctelor slabe ale acesteia, bazat pe:

nevoia de asistenţă din partea Fondurilor Structurale;

modul în care acţiunile planificate corespund cu priorităţile de asistenţă ale fondurilor;

modul în care se completează politicile economice şi sociale ale statului membru sau candidat şi, dacă este relevantă, politica sa regională.

(Ghid de termeni de specialitate, Programul AMTRANS – Model Conceptual şi Metodologic pentru stabilirea sistemului de relaţii specifice planificării strategice regionale în România, p. 90)

Strategie de dezvoltare teritorială a României CF. L. 350/2001, ART. 14, ALIN. (4): „Strategia de Dezvoltare Teritorială a României se bazează pe: a) sistemul de politici publice teritoriale, în conformitate cu obiectivele Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României şi cu

evoluţiile din domeniu la nivelul Uniunii Europene; b) metodologia de prioritizare a proiectelor, astfel încât investiţiile publice care decurg din Strategia de Dezvoltare

Teritorială a României să fie considerate investiţii publice de interes naţional; c) sistemul naţional de observare a dinamicii teritoriale, elaborare a scenariilor de dezvoltare teritorială, evaluare a

impactului teritorial al politicilor si pe sisteme de fundamentare tehnică a deciziilor în dezvoltarea teritorială; d) crearea de parteneriate interinstituţionale, intersectoriale şi teritoriale pentru promovarea şi implementarea proiectelor

strategice vizând coeziunea teritorială. ALIN. (5): Metodologia prevăzută la alin. (4) lit. b) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”

modificat prin Art. I OUG nr. 27/2008 emis de Guvernul României modificat prin Pct. 4. ART I Lege 289/2006 emis de Parlamentul României

Principii strategice ale Strategiei de dezvoltare teritorială a României CF. L. 350/2001, ART. 14¹: „În elaborarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României, trebuie urmărite principiile strategice privind: a) racordarea teritoriului naţional la reţeaua europeană şi intercontinentală a polilor de dezvoltare şi a coridoarelor de

transport; b) dezvoltarea reţelei de localităţi şi structurarea zonelor funcţionale urbane; c) promovarea solidarităţii urban‐rural şi dezvoltarea adecvată a diferitelor categorii de teritorii; d) consolidarea şi dezvoltarea reţelei de legături interregionale; e) protejarea, promovarea şi valorificarea patrimoniului natural şi cultural.” introdus prin Art 1. OUG 27/2008 emis de Guvernul României

Politică „Proces prin care un grup uman, cu opinii şi interese iniţial diferite, ajunge la decizii şi opţiuni colective care se impun întregului grup şi simbolizează o politică a acestuia în ansamblu”. (Cătălin Zamfir, Lazăr Viăsceanu, Dicţionar de sociologie, Bucureşti: Editura Bebei, 1998)

„Seturi de măsuri şi activităţi, coerent structurate în raport cu realizarea unor obiective, prin care statul sau guvernele locale intervin într‐un anumit domeniu.” (Ghid de termeni de specialitate, Programul AMTRANS – Model Conceptual şi Metodologic pentru stabilirea sistemului de relaţii specifice planificării strategice regionale în România, p. 70.)

Politici de dezvoltare CF. L. 350/2001, ANEXA 2: „Mijloacele politico‐administrative, organizatorice şi financiare, utilizate în scopul realizării unei strategii.”

Politica de dezvoltare regională CF. L. 315/2004, ART. 2, ALIN. (1): „Ansamblul politicilor elaborate de Guvern, prin organele administraţiei publice centrale, de autorităţile administraţiei publice locale şi organismele regionale specializate, cu consultarea partenerilor socio‐economici implicaţi, în scopul asigurării creşterii economice şi dezvoltării sociale echilibrate şi durabile ale unor arii geografice constituite în regiuni de dezvoltare, al îmbunătăţirii competitivităţii internaţionale a României şi al reducerii decalajelor economice şi sociale existente între România şi statele membre ale Uniunii Europene.”


13

Măsură CF. DEX 19983: „Dispoziţie, procedeu, mijloc întrebuinţat pentru realizarea unui anumit scop, hotărâre, prevedere.”

Măsuri de amenajarea teritoriului „Prevederi cu caracter practic, care se referă la ameliorarea unor procese cu efect teritorial în sensul formulat de obiectivele de amenajare a teritoriului. Acestea vizează procese din domeniul social şi economic.” (Ghid de termeni de specialitate, Programul AMTRANS – Model Conceptual şi Metodologic pentru stabilirea sistemului de relaţii specifice planificării strategice regionale în România, p. 41.)

Program „Un grup de proiecte corelate ce pot fi coordonate în vederea obţinerii de beneficii, ce nu s‐ar obţine dacă proiectele s‐ar desfăsura individual.” (Nicoleta GUDANESCU, lect., univ., dr., Metodologia elaborării şi implementării proiectelor, Concepte şi principii, Universitatea Ecologică Bucuresti, Master Managementul proiectelor, suport de curs.)

CF. DEX 19984: „Plan de activitate în care sunt stabilite (în ordinea desfăşurării lor) etapele propuse pentru o perioadă dată; desfăşurare a activităţii principiilor, scopurilor etc. unei organizaţii politice, sociale, culturale etc.”

„O suită de proiecte.” (Paul Marinescu, Management de proiect, Editura Universităţii din Bucuresti, Bucuresti, 2005, p. 11)

Programe de dezvoltare CF. L. 350/2001, ANEXA 2: „Ansamblu de obiective concrete propuse pentru realizarea politicilor de dezvoltare.”

Proiect „Proiectul reprezintă o serie de activităţi organizate, desfăşurate în vederea atingerii unor obiective predefinite, care necesită resurse şi efort şi care reprezintă o întreprindere unică, pe baza unui buget şi a unui program bine stabilit.5”

CF. DEX 19876: „Un document care simulează o realitate viitoare.”

CF. DEX 19987: „Plan sau intenţie de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru.”

„Demersul prin care doresc să schimb o situaţie sau prin care doresc să realizez ceva ce nu există.” (Paul Marinescu, Management de proiect, Editura Universităţii din Bucuresti, Bucuresti, 2005, p. 13)

3 Academia Română, Institutul de Lingvistică « Iorgu Iordan », Dicţionarul expălicativ al limbii române (DEX),Ediţia a II‐a, Bucureşti : Editura Univers Enciclopedic,

1998 4 DEX, 1998 5 Oficiul de Accesare a Fondurilor Europene, Minighid de Managementul Proiectelori¸ Universitatea Babes‐Bolyai Cluj‐Napoca, consultat la

http://centre.ubbcluj.ro/fondurieuropene/utile/files/Minighid_de_Managementul_Proiectelor.pdf. 6 Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987, definiţia a fost extrasă din Ghid de termeni de specialitate, Programul

AMTRANS – Model Conceptual şi Metodologic pentru stabilirea sistemului de relaţii specifice planificării strategice regionale în România. 7 DEX, 1998

14


14

III. Analiză şi recomandări

III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Generalităţi ‐ administrare

III.1.1.a. Situaţia înainte de anul 1990

Dimensiunea activă, orientată către acţiune, a politicii lui Dimitrie Gusti şi a şcolii sociologice create de acesta la Bucureşti a vizat creşterea nivelului cultural al întregii societăţi şi cu precădere a populaţiei din mediul rural. Naţiunea – creaţie voluntară în viziunea lui Gusti – este condiţionată de cadrele cosmic, biologic, istoric şi psihic (elemente ale tradiţiei pe care le transformă, inovând), manifestările creatoare ale naţiunii fiind cele economice, spirituale, juridice şi politice. Politica (idealul de viaţă şi mijloacele de realizare pe care le are o naţiune) are nevoie de cunoaştere. Cercetarea monografică a unităţilor sociale – proces de mare anvergură iniţiat şi coordonat de D. Gusti – avea ca sop fundamentarea acţiunilor culturale, care „nu se mai face la întâmplare, după un ideal străin de vieaţa locală sau chiar potrivnic satului, ci după firea şi nevoile lui reale”.

Este de menţionat că România, în graniţele sale mari, avea – în 1930 – o populaţie de 18.052.896 locuitori. Populaţia rurală reprezenta 79.9% din total, ocupa 79.2% din gospodării, 78.2% din clădiri şi 55.2% din întreprinderile de industrie şi comerţ. Populaţia activă din mediul rural – 60.5%) o depăşea pe cea din mediul urban (50.2%); ritmul de creştere a populaţiei era crescut, dat de „excepţionala vitalitate” a populaţiei rurale. Din acest punct de vedere, situaţia era mai bună în Dobrogea (graţie colonizărilor) şi în fostul Regat, mai proastă în Transilvania şi foarte proastă în Banat. Oraşele erau văzute ca debuşeu pentru excedentul populaţiei rurale. Erau considerate necesare „garantarea, de vreme ce a fost creată” a micii exploatări familiale ţărăneşti, „sursă de trai pentru 70% din populaţie” şi „solidarizarea acestei mici proprietăţi în vederea unei culturi raţionale şi intensive, prin crearea de obştii sau cooperative de exploatare agricolă, bine înzestrate cu uneltele şi maşinile necesare”. Acest proces de modernizare putea să „elibereze” femeile şi tineretul, care urmau să fie „redaţi vieţii de familie” 8.

Politica de conservare a populaţiei rurale, bazată pe creşterea naturală a populaţiei, fără probleme de suprapopulare, era considerată vitală9; în contextul politicii descrise mai sus, după 1925, acţiunile de creare a căminelor culturale (sic!) au avut drept scop ridicarea nivelului cultural (educaţie sanitară, igienă, gospodărie, tehnici agricole ş.a.) al comunităţilor, prin atragerea şi creşterea gradului de coeziune a acestora.

În perioada interbelică legislaţia privitoare la cultură este considerată aproape inexistentă, fiind reprezentată de Legea Fundaţiilor Culturale Regale şi a Direcţiei Educaţiei Poporului10 (care trecea de la un minister la altul, neavând continuitate în aplicare); se dorea crearea legislaţiei în acord cu realitatea socială şi culturală românească şi pentru aceasta s‐au realizat anchete şi inspecţii periodice în şcoli şi s‐a studiat legislaţia diferitelor state europene. Obiectivul principal al domeniului a devenit cunoaşterea realităţii sociale româneşti, mereu schimbătoare, iar ramurile de preocupare ale Ministerului au fost: Învăţământul, Cultura şi Cultele.

Un aport important în organizarea culturală l‐a avut , în această perioadă, Institutul Social Român, înfiinţat în anul 1921 de un număr de specialişti cu scopul cercetării problemelor sociale ale României; funcţionarea Institutului a reprezentat continuarea activităţilor Asociaţiei pentru Studiul şi Reforma Socială11.

Institutul Social Român şi‐a stabilit următoarele obiective: A) Să cerceteze problemele ştiinţelor sociale şi în deosebi cele privitoare la starea socială a României B) Să facă, pe baza studiului, propuneri practice necesare pentru înfăptuirea operei de reformă socială în România C) Să pună la îndemână membrilor şi tuturor persoanelor pe care le interesează chestiunile sociale, mijloacele de

documentare asupra lor, şi D) Să contribue la răspândirea cunoştinţelor sociale.

Rezultatele activităţii Institutului s‐au manifestat prin: publicaţii, conferinţe şi proiecte de legi. Dimitrie Gusti susţine în lucrarea sa, Cunoaştere şi Acţiune în serviciul naţiunii, că existenţa şi activitatea Institutului au reprezentat o ilustrare concretă şi o exemplificare a unei Politici culturale.

Acţiunile de după cel de‐al doilea război mondial şi în special de după 1960 – prin industrializare şi prin modernizarea agriculturii – au avut drept scop creşterea productivităţii muncii şi nu stabilizarea populaţiei rurale; dimpotrivă, creşterea economică a acelor ani s‐a bazat pe mişcări aproape forţate de populaţie din mediul rural către cel urban, în vederea industrializării.

8 D. C. Georgescu, “Populaţia satelor româneşti”, in Sociologie românească, Febr.‐Martie 1937, Institutul Social Român, pp. 68 sq. 9 Sabin Mănuilă, “Asistenţa medicală din România”, in: Ibid., pp. 80 sq. 10 D. Gusti, “ Cunoaştere şi Acţiune în serviciul naţiunii”, vol. I, Cartea Echipelor, Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol”

11 “Institutul Social Român, 1921‐1926”, Cultura Naţională, Bucureşti, 1926. Asociaţia pentru Studiul şi Reforma Socială a fost creată în anul 1918 la Iaşi în condiţiile

istorice ale vremii şi scopul ei a fost acela de organizare a vieţii publice româneşti având la bază alte principii decât cele de până atunci care nu erau considerate benefice societăţii (oportunitatea, chibzuiala şi afirmaţia nepregătiţilor şi interesaţilor). La un an de la înfiinţare, Asociaţia şi‐a stabilit sediul în Bucureşti unde se puteau reuni toţi membrii, iar la sfârşitul anul 1919 îşi propune înfiinţarea « Institutul Social Românesc » care trebuia să aibă o activitate complementară Asociaţiei. Totuşi, în anul 1921, adunarea generală ordinară hotărăşte transformarea Asociaţiei în Institutul Social Român (acesta preia prin lărgire toate scopurile Asociaţiei pe care o înlocuise).


15

Dezechilibrele acestei politici sunt moştenite şi astăzi. În mod consecvent cu obiectivele asumate de conducători, creşterea „infrastructurii” culturale a rezultat dintr‐o politică de omogenizare a vieţii rurale şi de evoluţie a sa către treapta urbană, considerată superioară. Viaţa culturală locală, şcolile, căminele şi bibliotecile au devenit tribune pentru propagandă şi locuri de adunare populară, eliminând rolul activ în educarea populaţiei. „Infrastructurii” existente i s‐a adăugat patrimoniul preluat de la foştii proprietari (palate, conace), uneori utilizat pentru funcţiuni publice (şcoli, primării ş.a.)

În oraşe, moştenirea perioadei interbelice (teatre, cinematografe, muzee, palate, clădiri de mai mari dimensiuni) a fost preluată în diferite moduri de la proprietari sau administratori şi utilizată de noul regim, deseori „repartizarea” spaţiilor făcându‐se după criterii arbitrare. Programele de construire a infrastructurii culturale minime au fost ample, construindu‐se teatre, cinematografe, şcoli, licee, facultăţi, case de cultură, cămine culturale, biblioteci (în Bucureşti, ultima bibliotecă începută în această perioadă, a fost terminată şi inaugurată în anul 2012 ‐ Biblioteca Naţională a României) şi constituindu‐se formaţii culturale pe judeţe, ansambluri artistice etc.; de asemenea, au fost construite şi date în folosinţă Studiourile Cinematografice din Buftea. Deşi scopul a fost unul de propagandă, rezultatul constă, în prezent, în existenţa unei reţele consistente de aşezăminte culturale, mai ales în marile centre urbane.

III.1.1.b. Situaţia după anul 1990

După 1990, modul de utilizare a „infrastructurii culturale” devenise deja tradiţional, astfel încât pierderea treptată a autorităţii statului a condus la dispariţia sau utilizarea infrastructurilor culturale în alte scopuri decât cele culturale. În aceeaşi situaţie a fost şi infrastructura urbană, afectată major de delăsare, urmată de privatizare sau închiriere/concesionare pentru utilizări. Infrastructura de cinematografe s‐a distrus aproape în totalitate, cea de muzee s‐a diminuat, cea de biblioteci trecând destul de convenabil peste această perioadă de tranziţie către economia de piaţă. Un proces mai lent a fost acela de retrocedare către foştii proprietari a imobilelor preluate abuziv de către stat, ceea ce are astăzi repercusiuni majore asupra întregii infrastructuri culturale, dar mai ales asupra instituţiilor muzeale (vezi Anexele 1 şi 2).

Pe de altă parte, creşterea/diversificarea ofertei culturale a glisat dinspre rolul social activ către propagandă şi de la propagandă către iresponsabilitate sau divertisment, cu toate problemele derivate din această modificare de fond. Nu trebuie uitat faptul că, în România de după 1990, patrimoniul de stat, judeţean sau local a fost considerat o piedică şi nu un avantaj; nicidecum o pierdere a cărei înlocuire trebuie prevăzută în mod planificat. De aceea, sub termenul de „descentralizare” sau de „privatizare”se ascunde, mai ales în domeniul cultural, lipsa de dorinţă de a administra acel patrimoniu.

În aceeaşi perioadă şi cu precădere după integrarea în UE, metodele şi practicile globalizării s‐au impus în toate domeniile vieţii sociale, economice şi culturale. Urmând principiile definite pe plan european care vizează o întoarcere la tradiţie – în state în care nu mai există populaţie rurală care să menţină vie această tradiţie – se poate, însă, recupera rolul social pierdut al acţiunii culturale coordonatoare a Statului. Pe de altă parte, promovarea inovaţiei este o altă direcţie care poate fi urmată cu beneficii majore, cu singura condiţie a existenţei unor seturi de politici publice coordonate.

Nu în ultimul rând, reducerea populaţiei României şi schimbul de populaţie urban‐rural după criterii economice sau de opţiune de viaţă conduce la o nouă pătură de proprietari rurali, ale căror obiective sunt autosusţinerea în condiţiile culturii noului mileniu. O parte semnificativă din aceştia vor forma o nouă pătură a intelectualităţii rurale de vocaţie, în lipsa programelor Statului de atragere a medicilor, farmaciştilor, profesorilor ş.a. în comunele care au nevoie de aceştia.

Strategia pentru descentralizare în domeniul culturii (2006) face un bilanţ al etapei după 1990, pornind de la observaţia că există în România trei niveluri în care sunt organizate instituţiile din sectorul cultural:

Nivel central ‐ Subordonate MC sau altor ministere şi subvenţionate de la bugetul de stat prin bugetul acestora (muzee şi colecţii, instituţii de spectacole şi concerte, centre culturale, direcţii judeţene de cultură etc.);

Nivel judeţean – sub autoritatea şi în subordinea consiliilor judeţene şi subvenţionate de acestea (biblioteci judeţene, muzee şi colecţii, instituţii de spectacole şi concerte, centre culturale, alte instituţii) care funcţionează mai ales în reşedinţele de judeţ;

Nivel local – sub autoritatea şi în subordinea autorităţilor locale şi subvenţionate de acestea (biblioteci municipale, muzee şi colecţii, instituţii de spectacole şi concerte, centre culturale, alte instituţii) care funcţionează mai ales în oraşe.

Între 1990 ‐1994, numărul instituţiilor aflate în subordinea MC a crescut masiv (conform Strategiei citate), continuându‐se creşterea între 1994‐1996: în 1996, existau 153 instituţii de cultură în subordinea MC. Descentralizarea a început nu din 1991, ci din 1997; în 2002 a avut loc al doilea val de descentralizare.

Obiectivul major, la nivelul anului 2006, era reprezentat de adaptarea ofertei de servicii culturale la cererea şi nevoile comunităţii locale, demers care ar fi condus la „creşterea nivelului de acces şi participare la cultură a membrilor colectivităţilor locale şi la transformarea instituţiilor de cultură într‐un factor de dezvoltare locală, dotând autorităţile locale cu instrumente care să le permită să elaboreze şi definească politicile culturale în plan local, pe fondul simplificării administrative.

16


16

Descentralizarea viza instituţiile de spectacole şi instituţiile muzeale care încă se subordonau autorităţii centrale şi care răspund nevoilor culturale exprimate de membrii colectivităţilor locale precum şi restructurarea instituţiilor deconcentrate ale Ministerului Culturii – actualele direcţii judeţene pentru cultură şi patrimoniu naţional12.

Analiza SWOT realizată cu acea ocazie menţiona următoarele aspecte:

Creşterea gradului de autonomie locală;

Creşterea autonomiei autorităţilor locale în configurarea politicilor culturale destinate comunităţii;

Adaptarea ofertei de servicii culturale la cerinţele comunităţii;

Autorităţile locale – mai bine poziţionate pentru înţelegerea nevoilor culturale ale comunităţii;

PUNCTE TARI

MCC devine strict manager cultural şi nu operator, cum este în prezent prin unele dintre aceste instituţii;

Legislaţia în vigoare favorizează instituţiile de importanţă „naţională” => rezistenţa instituţiilor care nu vor să piardă acest statut;

Unele instituţii sunt nerentabile financiar => refuzul autorităţilor locale de a le prelua;

MED

IU IN

TERN

PUNCTE SLABE

Instituţii extrem de diverse => imposibilitatea descentralizării lor potrivit unei scheme unice;

Cultura – un motor de dezvoltare locală transsectorială (economie, turism, infrastructură, social etc.);

Protejarea identităţilor locale (inclusiv minorităţi);

Multiplicarea proiectelor culturale şi a operatorilor culturali la nivel local;

Oportunităţi de diversificare a ofertei culturale;

OPORTUNITĂŢI

Oportunităţi de reorganizare a instituţiilor care nu mai răspund nevoilor culturale;

Schimbarea destinaţiei principale a instituţiei – aceea de furnizor de servicii culturale;

Confiscarea politic‐electorală a serviciului cultural

MED

IU EXTERN

AMENINŢĂRI

Rezistenţa resurselor umane la schimbare – temeri privind pierderea locului de muncă

Tabelul 21.1. Analiza SWOT a procesului de descentralizare a instituţiilor de cultură Sursa: Strategia pentru descentralizare în domeniul culturii – Ministerul Culturii şi Cultelor, 2006

În Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014‐2020 (2012), cultura este înţeleasă ca un „instrument pentru atingerea unor obiective de interes public şi ca scop al unei strategii sectoriale”; cadrul de referinţă al strategiei fiind „sectorul cultural şi creativ”, iar obiectivele majore fiind protejarea patrimoniului şi promovarea creaţiei contemporane.

Obiectivul strategic al Strategiei în ceea ce priveşte infrastructura culturală este: „dezvoltarea infrastructurii culturale prin reabilitarea celei existente şi prin construirea de noi facilităţi”. Obiective specifice sunt:

Creşterea şi diversificarea nivelului de echipare cu infrastructură culturală/polivalentă în mediul urban, inclusiv prin recuperarea şi reconversia culturală a unor spaţii/clădiri industriale sau altele, dezafectate sau abandonate.

Susţinerea reabilitării infrastructurii culturale de bază din mediul rural şi urban, oraşe mici, prin continuarea şi adaptarea fostului Program Naţional de reabilitare a căminelor culturale.

Susţinerea de parteneriate între autorităţile regionale, judeţene şi locale pentru realizarea în comun de investiţii în reabilitarea, modernizarea şi/sau construirea unei infrastructuri adecvate nevoilor şi tiparelor de consum cultural ale perioadei actuale, cu adresabilitate la nivelul întregii regiuni.

Susţinerea de programe şi parteneriate inclusiv cu mediul privat, pentru modernizarea şi diversificarea echipamentelor de practică culturală în paralel cu formarea profesională adecvată a animatorilor culturali şi a tuturor operatorilor care le utilizează în activitatea proprie şi/sau în relaţia cu consumatorul.

Infrastructura culturală este definită ca „ansamblul de instituţii care oferă servicii şi produse cu caracter cultural, cum ar fi muzeele, teatrele, cinematografele şi chioşcurile de ziare sau discotecile. În analiză au fost introduse şi alte tipuri de resurse, a căror legătură cu domeniul cultural este minimă, dar care contribuie la conturarea unei perspective de ansamblu asupra gradului de dezvoltare a zonei vizate: stadioane, centre xerox, săli de sport, etc.”.

Analiza infrastructurii culturale se bazează pe un studiu (CCCDC, 2008) cu privire la „distribuţia tipului şi cantităţii de resurse culturale sub forma spaţiilor construite sau în aer liber amenajate pentru activităţi culturale, disponibile la nivelul regiunilor de dezvoltare. Cercetarea sociologică s‐a bazat pe răspunsurile participanţilor la studiu, răspunsuri care reprezintă percepţia subiectivă a acestora ceea ce este de natură să inducă un grad de subiectivism ce ar putea distorsiona realitatea obiectivă. Cu toate acestea, existenţa obiectivă a unor resurse de infrastructură care nu intră în consumul şi percepţia de consum a locuitorilor este prin ea însăşi un semnal de alarmă cu privire la adecvarea ofertei ei la realitatea socială şi culturală specifică”, şi nu pe date statistice culese pentru acest scop.

12 Strategia pentru descentralizare în domeniul culturii, Ministerul Culturii, 2006


17

Datele cuprinse în tabele şi grafice se referă la o „tipologie a infrastructurii culturale”, prezentată în Tabelul. 21.2.

Tabelul 21.2. Topul celor mai necesare şi celor mai puţin necesare tipuri de infrastructură culturală pe grupe de vârstă Sursa: Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014‐2020

18


18

Tabelul 21.3. Nevoia de infrastructură de distribuţie a bunurilor culturale în mediu urban, procentele celor ce au răspuns „da” Sursa: Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014‐2020

Tabelul 21.4. Spaţiile de desfăşurare a activităţilor culturale, în funcţie de frecvenţa de participare şi atractivitate Sursa: Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014‐2020


19

Figura 21.1. Tipologia infrastructurii publice de distribuţie a bunurilor şi serviciilor culturale Sursa: Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014‐2020

III.1.2. Infrastructura culturală în teritoriu

III.1.2.a. Infrastructura minimală

Cea mai importantă ofertă culturală din România este oferită de sistemul public, prin intermediul instituţiilor publice de cultură finanţate direct de Ministerul Culturii sau de Administraţiile Publice Locale, constatându‐se faptul că şi după apariţia posibilităţilor legale de a constitui o ofertă privată, instituţiile publice deţin în continuare o poziţie principală în producerea şi oferta de bunuri şi servicii culturale. Acest fapt se datorează existenţei unei infrastructuri distribuite pe tot teritoriul ţării, atât în ceea ce priveşte localurile proprii de desfăşurare a activităţilor culturale, cât şi personalul angajat şi posibilităţilor de formare a acestuia în sistemul de învăţământ românesc.

Deţinerea unei poziţii principale nu denotă, în schimb, o bună funcţionare şi îndeplinirea corespunzătoare a obiectivelor de atragere şi menţinere a interesului publicului, de recunoaştere a valorii şi a importanţei serviciilor oferite.

Problemele sistemului instituţional au apărut din lipsa unor reforme care să răspundă dinamicii societăţii contemporane. Forma de organizare stabilită de cadrul normativ specific în vigoare respectă prevederile sistemului public bugetar, ceea ce a condus la o protejare a instituţiilor publice culturale de piaţa competitivităţii şi la ignorarea schimbărilor din sfera consumatorilor de cultură (apariţia mai multor tipuri de public cu aşteptări şi pretenţii diferite).

În plan european principiile care au ajutat reformarea instituţiilor de cultură au fost: intărirea capacităţii instituţionale, descentralizarea şi privatizarea.

20


20

1. Săli de spectacol

1.1. Acte normative

ORDIN Nr. 471 din 25 septembrie 1990 pentru aprobarea Normelor cu privire la organizarea spectacolelor, concertelor, a altor activităţi artistice şi distractive la care se percep tarife de intrare;

Legea nr. 504/2004 privind instituţiile publice de spectacole şi concerte;

Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007.

Instituţiile de spectacole şi concerte sunt: teatrele, filarmonicile, orchestrele şi ansamblurile artistice. Teatrele, filarmonicile, orchestrele şi ansamblurile artistice prezintă publicului spectacole dramatice, lirice, coregrafice, de divertisment, folclorice, de varietăţi, de circ, de păpuşi sau marionete, precum şi concerte, indiferent de gen, sau orice alt tip de reprezentaţie în care interpretările şi execuţiile artiştilor interpreţi sau executanţi sunt prezentate direct publicului. Dacă sub aceeaşi conducere administrativă există colective artistice care dau spectacole în genuri artistice diferite sau limbi diferite, acestea se consideră ca fiind unităţi artistice separate13.

Categoria Teritoriul Nr. IS Nr. locuri în săli

Dramatice (inclusiv secţiile de teatru) ROMÂNIA 65 22582

De păpuşi şi marionete (inclusiv secţiile de teatru) ROMÂNIA 22 3198

Opere ROMÂNIA 9 3015

Muzicale de estradă şi de operetă ROMÂNIA 8 1533

Filarmonica şi orchestre simfonice ROMÂNIA 17 6542

Orchestre populare ROMÂNIA 6 ‐

Ansambluri artistice ROMÂNIA 40 4730

Circ ROMÂNIA 1 1000

Tabelul 21.5. Categorii de instituţii (IS) şi companii de spectacol sau concerte existente în România: Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 3. Instituţii de spectacol; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design;

1.2. Instituţii de spectacole dramatice

Graficul 21.1. Numărul instituţiilor şi companiilor de spectacole dramatice (inclusiv secţiile de teatru) pe judeţe Sursa:date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 3. Instituţii de spectacol; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

Graficul 21.2. Numărul instituţiilor şi companiilor de spectacole dramatice (inclusiv secţiile de teatru) pe regiuni/macroregiuni Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 3. Instituţii de spectacol; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

În afara municipiului Bucureşti care reprezintă cca 30% din numărul total de instituţii şi companii de spectacole dramatice existente în România, judeţele sunt slab reprezentate, existând şi U.A.T în care aceste instituţii lipsesc. Între regiunile de dezvoltare se remarcă Regiunea Nord‐Est, Regiunea Sud – Est şi Regiunea Sud – Muntenia ca având un număr mic de săli de spectacole dramatice.

13 Conform L. nr. 504/2004 privind instituţiile publice de spectacole şi concerte


21

Dezvoltarea istorică şi politică au condus la concentrarea activităţii teatrelor dramatice în capitala ţării. În trecut (sec. XVIII, XIX), situaţia era diferită, din cauză că factorii de cultură nu erau favorizaţi de politica statului: primul teatru cult situat pe teritoriul actual al României s‐a înfiinţat la Blaj în anul 1755, când elevii şcolii din oraş organizează un spectacol de teatru folcloric şi religios pe care îl prezintă la Blaj, Alba Iulia şi Sebeş; în anul 1783 este atestată documentar existenţa unei trupe de actori în Oraviţa; în anul 1788 se construieşte de către Primăria Sibiului prima sală de teatru de pe teritoriul de acum al ţării14.

1.3. Instituţii şi companii de spectacole de păpuşi şi marionete

Figura 21.2. Repartiţia în teritoriu a Instituţiilor şi companiilor de spectacole de păpuşi şi marionete Sursa:date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 3. Instituţii de spectacol; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

Această categorie adresată în special copiilor are o reprezentare slabă în teritoriu, fiind prezentă în 17 judeţe şi în Municipiul Bucureşti.

Graficul 21.3. Numărul instituţiilor şi companiilor de spectacole de păpuşi şi marionete pe judeţe Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 3. Instituţii de spectacol; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

Graficul 21.4. Numărul instituţiilor şi companiilor de spectacole de păpuşi şi marionete pe regiuni şi macroregiuni Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 3. Instituţii de spectacol; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

14 Dinu C. Giurescu, coordonator, Istoria României în Date, ed. III, Bucureşti : Ed. Enciclopedică, 2010

22


22

1.4. Opere şi instituţii muzicale de estradă şi operetă

Figura 21.3. Opere şi instituţii muzicale de estradă şi operetă – repartiţia în teritoriu Sursa:date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 3. Instituţii de spectacol; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

Opera rămâne cel mai puţin frecventat tip de producţie cultrală, fiind specifică persoanelor cu nivel înalt de educaţie;

1.5. Filarmonice şi orchestre simfonice

Figura 21.4. Filarmonice şi orchestre simfonice – repartiţia în teritoriu Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 3. Instituţii de spectacol; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

1.6. Orchestre populare şi ansambluri artistice

Figura 21.5. Orchestre populare şi ansambluri artistice – repartiţia în teritoriu Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 3. Instituţii de spectacol; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design


23

Conform cercetării realizată pentru volumul coordonat de Miklos Bakk şi Jozef Benedek, Politici regionale în România15, în majoritatea regiunilor de dezvoltare au apărut teatre dramatice şi de alte genuri într‐un ritm apreciat ca fiind pozitiv.

Cele mai multe au apărut în regiunea Bucureşti‐Ilfov (de la 12 unităţi/1milion locuitori, în 1995, la 13,1, în 2004) şi în regiunile Vest, Centru, Sud‐Vest. În mod similar, producţia artistică a crescut pentru regiunile Centru, Vest, Sud‐Vest‐Oltenia, iar cei mai mulţi spectatori sunt înregistraţi în capitală şi în marile oraşe ale regiunilor Sud‐Vest Oltenia şi Centru. Regiunile cu cotele de interes pentru spectacole, cu o creştere estompată (pentru a doua jumătate a perioadei studiate, 2000‐2005), sunt regiunile Nord‐Est şi Sud‐Est.

Figura 21.6. Număr de spectacole în instituţii de spectacol – diferenţe regionale Sursa: Politici regionale în România, Miklos Bakk, Jozsef Benedek, coord., Bucureşti: Editura Polirom, 2010, p. 152

Din punct de vedere al numărului de spectacole se constată următoarele:

În medie, la 100.000 loc. există 170 spectacole/an ceea ce înseamnă că 600 loc. pot beneficia de 1 spectacol/an;

Numărul spectacolelor trebuie mărit pentru a avea o ofertă culturală care să satisfacă cererea şi pentru a susţine creşterea nivelului cultural al populaţiei;

Este necesară o susţinere puternică a statului pentru realizarea mai multor teatre profesioniste;

Este necesară susţinerea statului pentru realizarea teatrelor de amatori, mai ales în sate şi oraşe mici.

15 Miklos Bakk, Jozsef Benedek, coord., Politici regionale în România, Bucureşti: Editura Polirom, 2013

24


24

2. Biblioteci

Acte normative din legislaţia românească privitoare la biblioteci:

ORDIN nr. 66 din 10 mai 1991 privind măsuri în scopul conservării fondului naţional de tipărituri şi alte materiale grafice şi audiovizuale şi al întocmirii statisticii naţionale asupra acestora,

ORDINUL nr. 2.017 din 12 mai 1997 privind scutirea bibliotecarilor din instituţiile publice de profil care au şi atribuţii de gestionari ai fondurilor de carte, periodice şi alte bunuri culturale de la obligaţia de constituire a garanţiilor băneşti,

ORDIN nr. 2.069 din 1 octombrie 1998 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecilor publice,

ORDIN nr. 2.062 din 9 iunie 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evidenţa, gestionarea şi inventarierea documentelor specifice bibliotecilor publice;

Legea nr. 293/2001 pentru aprobarea OG nr. 42/2000 privind îmbunătăţirea finanţării unor programe de dezvoltare sectorială iniţiate de Ministerul Culturii

LEGEA Bibliotecilor nr. 334/2002 cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRÂRE nr. 215 din 20 februarie 2004 pentru aprobarea Normelor privind emiterea şi utilizarea tichetelor valorice pentru achiziţionarea de cărţi, reviste şi alte publicaţii având caracter ştiinţific sau literar‐artistic ale autorilor din România;

ORDIN nr. 2338 din 26 iulie 2004 privind aprobarea Regulamentului pentru împrumutul interbibliotecar;

LEGE nr. 594 din 15 decembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 111/1995 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Depozitului legal de tipărituri şi alte documente grafice şi audiovizuale;

HOTĂRÂRE nr. 293 din 14 aprilie 2005 pentru declararea zilei de 23 aprilie "Ziua Bibliotecarului din România";

ORDIN nr. 4626 din 21 iulie 2005 privind aprobarea Metodologiei de recuperare a documentelor pierdute, distruse ori deteriorate şi de taxare a serviciilor şi a nerespectării termenelor de restituire a publicaţiilor împrumutate;

LEGE nr. 209 din 2 iulie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 111/1995 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Depozitului legal de documente, indiferent de suport;

HOTĂRÂRE nr. 1676 din 10 decembrie 2008 privind aprobarea Programului naţional pentru digitizarea resurselor culturale naţionale şi crearea Bibliotecii Digitale a României;

Baza de date a Institutului Naţional de Statistică prezintă (date definitive), pentru anul 2012, următoarele categorii de biblioteci existente pe teritoriul României:

Categorii de biblioteci Macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe Număr

Naţionale TOTAL 4

Ale instituţiilor de învăţământ superior TOTAL 97

Specializate TOTAL 607

Şcolare TOTAL 7938

Publice (Jud., mun. şi orăşeneşti, com.) TOTAL 2663

Judeţene TOTAL 41

Municipale şi orăşeneşti TOTAL 260

Comunale TOTAL 2362

TOTAL ROMÂNIA 11309

TOTAL‐biblioteci şcolare ROMÂNIA 3371

Tabelul 21.6. Tipuri de biblioteci existente în România Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 1. Biblioteci; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

Conform L. nr. 334/2002, art. 9, Sistemul naţional de biblioteci se constituie din totalitatea bibliotecilor de drept public şi a bibliotecilor de drept privat care au activităţi specifice celor de drept public şi este parte integrantă a sistemului informaţional naţional, având ca obiectiv realizarea unitară a activităţilor specifice şi dezvoltarea serviciilor de lectură publică.

Sistemul naţional de biblioteci, în raport cu funcţiile şi atribuţiile acestora, este structurat astfel:

Biblioteca Naţională a României;

Biblioteca Academiei Române;

Biblioteci universitare;

Biblioteci publice;

Biblioteci specializate;

Biblioteci şcolare.


25

Comisia Naţională a Bibliotecilor16 (înfiinţată în baza art. 59, L. nr. 334/2002) prezintă următoarele aspecte de analiză şi diagnostic referitoare la bibliotecile din sistemul naţional de biblioteci:

Factori de influenţă Aspecte pozitive şi negative de influenţă

Dezvoltarea societăţii informaţionale;

Dezvoltarea învăţământului şi a cercetării ştiinţifice la toate nivelurile;

Nevoia de educaţie permanentă;

Apariţia de noi profesii;

Reconversia profesională;

Conştientizarea şi exercitarea drepturilor omului;

Pericolul excluderii sociale a persoanelor cu dizabilităţi şi, în general, a oricărei minorităţi;

Evoluţiile ratei şomajului;

Factorii sociali

Liberalizarea circulaţiei persoanelor.

Evoluţia rapidă a tehnologiei informaţiei;

Dezvoltarea sistemelor de comunicaţie;

Factorii tehnologici

Creşterea impactului documentelor electronice şi audiovizuale.

Reformă economică lentă;

Economie de piaţă insuficient dezvoltată;

Nivelul scăzut al alocării bugetare;

Liberalizarea pieţei muncii;

Inflaţie;

Creşterea exponenţială a costurilor de întreţinere;

Factorii economici

Putere de cumpărare redusă.

România este membră a Uniunii Europene;

Legislaţie deficitară;

Necesitatea alinierii legislaţiei la cea a Uniunii Europene;

Reforma administraţiei;

Utilizarea fondurilor comunitare;

Factorii politici

Ineficienţa legii sponsorizării.

Tabel 21.7. Factorii care influenţează organizarea şi funcţionarea bibliotecilor Sursa: Comisia Naţională a Bibliotecilor –Strategia Bibliotecilor din România

Bibliotecile formează un sistem naţional;

Colecţii semnificative şi reprezentative de documente;

Organizează, valorifică şi diseminează informaţia;

Oferă suportul info‐documentar pentru învăţământ şi cercetare ştiinţifică;

Asigură acces nediscriminatoriu la informaţie;

Oferă o gamă largă de servicii şi de facilităţi;

Oferă un spaţiu comunitar şi instituţional neutru;

PUNCTE

TARI

Sunt cele mai frecventate instituţii de cultură.

Nivel scăzut al investiţiilor pentru sedii noi sau pentru extindere de spaţiu şi pentru dotări;

Achiziţie insuficientă de documente, atât ca număr de exemplare, cât şi ca număr de titluri;

Lipsa / nerespectarea normelor şi standardelor în unele activităţi de bibliotecă;

Colecţii îmbătrânite;

Nivel scăzut de informatizare a serviciilor;

Lipsa accesului la Internet în majoritatea bibliotecilor;

Documente electronice şi audiovizuale insuficiente;

Inexistenţa unei politici de digitizare coerente;

Absenţa unui portal al bibliotecilor din Sistemul Naţional de Biblioteci, care să ofere informaţii despre toate instituţiile din sistem;

Inexistenţa unei activităţi de cercetare coerente, în cadrul sistemului; resurse umane insuficiente;

Lipsa unei politici de formare profesională în domeniile cele mai noi;

Lipsa criteriilor relevante de evaluare a bibliotecilor şi a personalului din biblioteci;

MED

IU IN

TERN

PUNCTE

SLA

BE

Lipsa unei viziuni holistice asupra sistemului naţional infodocumentar.

16 Site oficial al Comisiei Naţionale a Bibliotecilor: http://www.comisia‐bibliotecilor.ro/Index.aspx

26


26

Piaţă largă de utilizatori ce are exigenţe din ce în ce mai mari;

Structuri informaţionale europene;

Necesitatea de integrare în structuri informaţionale europene;

Atitudine activă şi flexibilă în relaţia cu utilizatorii;

Capacitatea de a realiza proiecte, parteneriate şi protocoale de colaborare;

Legislaţie îmbunătăţită;

Asocieri profesionale; OPORTU

NITĂŢI

Posibilităţi de afiliere la structuri profesionale europene şi internaţionale.

Insuficienţa programelor guvernamentale strategice;

Persistenţa unui anumit diletantism la nivelul profesiei şi al factorilor de decizie;

Insuficienţa resurselor financiare în plan local;

Absenţa programelor de investiţii pentru spaţii şi dotări;

Nivelul scăzut al salarizării personalului;

Fluctuaţia personalului;

MED

IU EXTERN

AMEN

INŢĂ

RI

Teama de schimbări majore în anumite zone ale sistemului.

Tabel 21.8. Analiza SWOT a mediului în care funcţionează bibliotecile din sistemul naţional de biblioteci din România Sursa: Comisia Naţională a Bibliotecilor – Strategia Bibliotecilor din România

Cerinţele utilizatorilor:

Organizarea activităţii pentru public în spaţii adecvate şi accesibile, în raport cu locul de domiciliu;

Dezvoltarea colecţiilor bibliotecilor pe baza cerinţelor utilizatorilor;

Dezvoltarea bibliotecilor ca adevărate centre de informare, educaţionale, culturale şi de petrecere a timpului liber;

Promovarea unor proiecte de integrare socială;

Îmbunătăţirea serviciilor existente şi dezvoltarea de noi servicii;

Asigurarea unei infrastructuri adecvate;

Asigurarea accesului gratuit la Internet;

Taxe mici pentru serviciile cu valoare adăugată;

Realizarea unor programe de educaţie a utilizatorilor, precum şi de e‐learning în biblioteci.

Principalele direcţii strategice stabilite de comisie pentru sistemul naţional de biblioteci din România (perioada 2008‐2010) sunt:

Realizarea unui mediu informaţional competitiv pentru utilizatori;

Realizarea bibliotecii digitale naţionale, ca parte a bibliotecii digitale europene;

Asigurarea şi dezvoltarea infrastructurii informatice, la nivelul Sistemului Naţional de Biblioteci;

Determinarea autorităţilor în a‐şi asuma un rol activ şi în a integra bibliotecile în planurile lor strategice generale;

Asigurarea unui cadru legal adecvat care să permită bibliotecilor derularea de proiecte interne şi internaţionale;

Implicarea bibliotecilor în politicile informaţionale europene;

Identificarea priorităţilor naţionale şi locale de finanţare a activităţilor de bibliotecă;

Realizarea cooperării interministeriale, în vederea structurării unei politici coordonate în domeniul patrimoniului cultural;

Dezvoltarea serviciilor electronice în biblioteci;

Implementarea unei politici de formare (de bază şi continuă) a personalului de specialitate;

Crearea de noi specializări profesionale, în vederea asigurării unor resurse umane competente, capabile să dezvolte noi servicii în bibliotecă;

Stabilirea criteriilor de măsurare şi de evaluare a serviciilor;

Extinderea cooperării interbibliotecare.


27

Harta 21.1. Numărul bibliotecilor publice pe judeţe în anul 2012 Sursa: prelucrare urb. Ramona Ungureanu, geogr. Sorin Bănică – Quattro Design, pe baza datelor INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 1. Biblioteci;

2.1. Biblioteci Publice (fără biblioteci şcolare)

Sunt prezentate în continuare statistici şi problematici ale bibliotecilor publice (judeţene, municipale şi orăşeneşti, comunale) având la bază indicatori furnizaţi de Institutul Naţional de Statistă al Românei.

Conform L. nr. 344/2002 cu modificările şi completările ulterioare, Bibliotecile publice sunt biblioteci de drept public sau privat, destinate tuturor membrilor unei comunităţi locale ori zonale şi asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente şi dezvoltării personalităţii utilizatorilor, fără deosebire de statut social sau economic, vâstă, sex, apartenenţă politică, religie ori naţionalitate.

Din categoria bibliotecilor publice fac parte:

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB);

Bibliotecile judeţene;

Bibliotecile municipale şi orăşeneşti;

Bibliotecile comunale.

TIP BIBLIOTECĂ NR. BIBLIOTECI UAT NR. UAT

Biblioteci judeţene 41 inclusiv BMB Judeţe 41 + Mun. Bucureşti

Biblioteci municipale şi orăşeneşti 260 Municipii şi oraşe 320

Biblioteci Comunale 2362 Comune 2861

Tabelul 21.9. Numărul bibliotecilor publice şi numărul UAT din România Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 1. Biblioteci; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

28


28

Anul 2012 Anul 2012 Anul 2012 Categorii de biblioteci

Macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

Număr Populaţia totală Cititori activi

Media cititorilor activi/bibliotecă

Publice MACROREGIUNEA UNU 708 5231975 428188 605

‐ Regiunea NORD‐VEST 400 2712188 194620 487

‐ Bihor 92 592046 26641 290

‐ Bistriţa‐Năsăud 41 316480 23218 566

‐ Cluj 81 692819 57523 710

‐ Maramureş 72 508773 47282 657

‐ Satu Mare 53 362536 21247 401

‐ Sălaj 61 239534 18709 307

‐ Regiunea CENTRU 308 2519787 233568 758

‐ Alba 77 370083 49427 642

‐ Braşov 29 599706 35842 1236

‐ Covasna 40 221419 18165 454

‐ Harghita 56 323820 22135 395

‐ Mureş 58 578578 43360 748

‐ Sibiu 48 426181 64639 1347

‐ MACROREGIUNEA DOI 832 6491885 449088 540

‐ Regiunea NORD‐EST 493 3700695 280095 568

‐ Bacău 75 710926 41804 557

‐ Botoşani 75 442416 49090 655

‐ Iaşi 82 835045 49066 598

‐ Neamţ 77 557981 46512 604

‐ Suceava 113 708764 57712 511

‐ Vaslui 71 445563 35911 506

‐ Regiunea SUD‐EST 339 2791190 168993 499

‐ Brăila 44 354043 20475 465

‐ Buzău 86 475983 28687 334

‐ Constanţa 42 724746 23508 560

‐ Galaţi 62 604556 53483 863

‐ Tulcea 40 243336 19405 485

‐ Vrancea 65 388526 23435 361

‐ MACROREGIUNEA TREI 481 5504112 309145 643

‐ Regiunea SUD‐MUNTENIA 466 3239247 252540 542

‐ Argeş 102 636643 49145 482

‐ Călăraşi 54 310112 14330 265

‐ Dâmboviţa 88 528922 52563 597

‐ Giurgiu 50 278863 13229 265

‐ Ialomiţa 51 285469 21222 416

‐ Prahova 84 808104 69757 830

‐ Teleorman 37 391134 32294 873

‐ Regiunea BUCURESTI ‐ IF 15 2264865 56605 3774

‐ Ilfov 14 340566 4829 345

‐ Municipiul Bucureşti 1 1924299 51776 51776

‐ MACROREGIUNEA PATRU 642 4127877 341302 532

‐ Regiunea SUD‐VEST OLT. 390 2220224 218001 559

‐ Dolj 97 696774 57825 596

‐ Gorj 62 374233 42445 685

‐ Mehedinţi 62 288086 28850 465

‐ Olt 91 456536 31642 348

‐ Vâlcea 78 404595 57239 734

‐ Regiunea VEST 252 1907653 123301 489

‐ Arad 69 453771 28220 409

‐ Caraş‐Severin 68 317674 21153 311

‐ Hunedoara 53 456166 34786 656

Timiş 62 680042 39142 631

‐ ROMÂNIA 2663 21355849 1527723 574

Tabelul 21.10. Distribuţia pe judeţe, regiuni de dezvoltare şi macroregiuni a Bibliotecilor publice din România raportate la numărul cititorilor activi şi la populaţia totală Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 1. Biblioteci; POPULAŢIE; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design


29

Harta 21.2. Numărul cititorilor activi în biblioteci publice pe judeţe în anul 2012 Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 1. Biblioteci; prelucrare urb. Ramona Ungureanu, geogr. Sorin Bănică – Quattro Design

Harta 21.3. Media cititorilor activi într‐o bibliotecă publică pe judeţe în anul 2012 Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 1. Biblioteci; prelucrare urb. Ramona Ungureanu, dr. geogr. Sorin Bănică – Quattro Design

30


30

Graficul 21.5. Număr de biblioteci publice pe judeţe / media de biblioteci publice pe judeţ Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 1. Biblioteci; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

Graficul 21.6. Număr cititorilor activi pe judeţe / media cititorilor activi pe judeţ Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 1. Biblioteci; POPULAŢIE; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design


31

Graficul 21.7. Raportul dintre cititorii activi dintr‐un judeţ şi numărul de biblioteci publice din judeţ Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 1. Biblioteci; POPULAŢIE; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

Există mai multe judeţe pentru care s‐a constatat un număr insuficient de biblioteci publice raportate la numărul cititorilor activi; sunt enumerate în continuare judeţele în care raportul dintre cititorii activi şi numărul bibliotecilor publice depăşeşte media raportului pe ţară: Sibiu, Braşov, Teleorman, Galaţi, Prahova, Mureş, Vâlcea, Cluj, Gorj, Maramureş, Hunedoara, Botoşani, Alba, Timiş, Neamţ, Iaşi, Dâmboviţa. Un caz special este cel al capitalei Bucureşti unde cifrele statistice înregistrează o singură bibliotecă publică (Biblioteca Metropolitană Bucureşti – BMB ‐ aflată în subordinea CGMB, reprezintă şi Biblioteca Judeţeană a Judeţului Ilfov) la 51.776 de cititori activi; aceştia sunt distribuiţi la filialele BMB existente în fiecare sector al capitalei17:

Sector 1 Sector 2 Sector 3 Sector 4 Sector 5 Sector 6

6 filiale 6 filiale 5 filiale 5 filiale 8 filiale 5 filiale

Tabelul 21.11. Numărul filialelor BMB pe sectoare administrative Sursa: date furnizate de site‐ul oficial al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti (BMB); prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

Naţionale Municipiul Bucuresti 4

Ale instituţiilor de învăţământ superior Municipiul Bucuresti 31

Specializate Municipiul Bucuresti 74

Şcolare Municipiul Bucuresti 303

Publice / Judeţene Municipiul Bucuresti 1

Tabelul 21.12. Tipuri de biblioteci în mun. Bucureşti, altele decât cele publice Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 1. Biblioteci; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

17 Site al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti: http://www.bibmet.ro/biblioteci‐filiale.aspx?catId=268&c=3

32


32

Reţeaua de biblioteci este bine reprezentată în regiunile Nord‐Est, Sud‐Muntenia, Nord‐Vest şi Sud Vest‐Oltenia şi slab reprezentată în regiunile Vest şi Centru; numărul mic de instituţii pentru regiunea Bucureşti‐Ilfov se poate explica prin lipsa acestui tip de infrastructură în zona Ilfov şi prin modul în care este concentrată populaţia în capitală.

Există diferenţe între regiuni şi în ceea ce priveşte numărul cititorilor înscrişi în biblioteci. Cei mai mulţi cititori înscrişi la bibliotecă, conform statisticilor INS (date până în 2012), au fost înregistraţi în regiunile Nord‐Est şi Sud‐Muntenia, existând o bună relaţionare între numărul de biblioteci ale acestor regiuni şi numărul cititorilor activi.

Studiul pe judeţe (vezi Harta 21.1., 21.2 şi 21.3) arată că cele mai dotare U.A.T. (judeţe) din punct de vedere al numărului de biblioteci publice sunt Argeş şi Suceava, iar judeţele cele mai active din punct de vedere al numărului de cititori sunt Sibiu şi Prahova, la care se adaugă şi Municipiul Bucureşti, deşi dispun de un număr redus de biblioteci. Media cititorilor activi dintr‐o bibliotecă publică pune în evidenţă judeţele Sibiu, Brăila, Prahova, Teleorman şi Galaţi ca având un număr ridicat de cititori într‐o bibliotecă şi judeţele Bihor, Buzău, Călăraşi, Ilfov, Giurgiu, Harghita, Olt, Satu Mare şi Vrancea cu un număr mic de cititori activi într‐o bibliotecă publică.

3. Spaţii pentru activităţi sportive

3.1. Acte normative din legislaţia românească privitoare la activităţi sportive:

Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare;

Hotărârea Guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000;

Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Tineretului şi Sportului a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, cu completările ulterioare;

Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 11/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului;

Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi completările ulterioare;

Hotărârea Guvernului nr. 11/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului;

3.2. Instituţii subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului

3.2.1 Complexe sportive

Conform site‐ului Ministerului Tineretului şi Sportului, în ţara noastră sunt active următoarele complexe sportive naţionale, aflate în subordinea ministerului (9):

Argeş – Complexul Sportiv Naţional Bascov;

Braşov – Complexul sportiv Naţional Poiana Braşov;

Bucureşti – Complexul Sportiv Naţional „Lia Manoliu” Bucureşti;

Bucureşti – Complexul Sportiv Naţional Sala Polivalentă Bucureşti;

Harghita – Complexul Sportiv Naţional Izvorul Mureşului;

Ilfov – Complexul Sportiv Naţional „Nicolae Navasart” Snagov;

Ilfov – Complexul Sportiv Naţional Snagov;

Mehedinţi – Complexul Sportiv Naţional Orşova;

Prahova ‐ Complexul Sportiv Naţional Piatra Arsă.

Figura 21.7. Complexe sportive – distribuţia în teritoriu Sursa: date Ministerul Tineretului şi Sportului; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design


33

3.2.2. Cluburi sportive Conform site‐ului Ministerului Tineretului şi Sportului, în ţara noastră sunt active următoarele cluburi sportive, aflate în subordinea ministerului (48 de cluburi distribuite în 36 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti):

Alba‐ Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia

Arad‐ Clubul Sportiv Municipal Arad

Arges‐ Sport Club Muscel Câmpulung

Arges‐ Clubul Sportiv Municipal Piteşti

Bacau‐ Clubul Sportiv Municipal Oneşti

Bacau‐ Sport Club Municipal Bacău

Bihor‐ Clubul Sportiv Crişul Oradea

Bistrita‐Nasaud‐ Clubul Sportiv Municipal Bistriţa

Botosani‐ Clubul Sportiv Botoşani

Braila‐ Clubul Sportiv Municipal Brăila

Brasov‐ Clubul Sportiv Municipal Braşov

Bucuresti‐ Clubul Sportiv Olimpia Bucureşti

Bucuresti‐ CSS Triumf Bucureşti

Bucuresti‐ Clubul Central de Şah Bucureşti

Bucuresti‐ Clubul Sporturilor Tehnico Aplicative Bucureşti

Buzau‐ Clubul Sportiv Municipal Buzău

Calarasi‐ Clubul Sportiv Municipal Călăraşi

Caras‐Severin‐ Clubul Sportiv Municipal Reşiţa

Caras‐Severin‐ Clubul Sportiv Municipal Dr. Tr. Severin

Cluj‐ Clubul Sportiv Municipal Cluj‐Napoca

Constanta‐ Clubul Sportiv Farul Constanţa

Covasna‐ Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe

Dambovita‐ Clubul Sportiv Târgovişte

Dolj‐ Clubul Sportiv Municipal Craiova

Galati‐ Clubul Sportiv Municipal Dunărea Galaţi

Giurgiu‐ Clubul Sportiv Municipal Giurgiu

Gorj‐ Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu

Harghita‐ SC Miercurea Ciuc

Hunedoara‐ Clubul Sportiv Municipal Deva

Iasi‐ Clubul Sportiv Municipal Iaşi

Maramures‐ Clubul Sportiv Municipal Baia Mare

Mures‐ Clubul Sportiv Mureşul Târgu Mureş

Neamt‐ Clubul Sportiv Ceahlăul Piatra Neamţ

Neamt‐ Club Atletic Roman

Prahova‐ Clubul Sportiv Petrolul Ploieşti

Prahova‐ Clubul Sportiv Orăşenesc Sinaia

Salaj‐ Clubul Sportiv Municipal Zalău

Satu Mare‐ Clubul Sportiv Satu Mare

Sibiu‐ Clubul Sportiv Municipal Sibiu

Suceava‐ Clubul Sportiv Municipal Suceava

Suceava‐ Clubul Sporturilor Tehnico Aplicative Suceava

Suceava‐ Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei

Teleorman‐ Clubul Sportiv Teleorman Alexandria

Timis‐ Clubul Sportiv Municipal Timişoara

Tulcea‐ Clubul Sportiv Municipal Danubiana Tulcea

Valcea‐ Clubul Sportiv Chimia Râmnicu Vâlcea

Vaslui‐ Clubul Sportiv Viitorul Vaslui

Vrancea‐ Clubul Sportiv Unirea Focşani

34


34

Se remarcă, din distribuţia în teritoriu a cluburilor sportive aflate în subordinea ministerului, că în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Mehedinţi şi Olt aceste infrastructuri lipsesc.

Fig 21.8. Cluburi sportive – distribuţia în teritoriu Sursa: date Ministerul Tineretului şi Sportului; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

3.2.3. Alte instituţii subordonate MTS

Direcţiile Judeţene pentru sport şi tineret

Complexul Cultural Sportiv Studenţesc Tei

Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor

Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport

Muzeul Sportului

3.3. Federatii sportive în România (55 de federaţii) Prezentăm în continuare federaţiile sportive recunoscute din România, conform Ministerului Tineretului şi Sportului: Aeronautică Română, Aikido, Alpinism şi escaladă, Arte marţiale, Arte marţiale de contact, Atletism, Automobilism sportiv, Badminton, Baschet, Baseball şi softball, Bob‐Sanie, BoxBridge, Canotaj, Ciclism, Culturism şi fitness, Dans sportiv, Ecvestră Română, FotbalFotbal tenis‐CAJ, Gimnastică, Gimnastică ritmică, Vovinam viet‐vo‐dao, Go, Golf, Sport columbofil, Haltere, Handbal, Hochei pe gheaţă, Pescuit sportiv, Hochei pe iarbă, Judo, Kaiac‐Canoe, Karate, Karate Kyokushinkai–IKO 2, Karate tradiţional, Karate WKC, Lupte, Modelism, Motociclism, Nataţie şi Pentatlon modern, Oină, Orientare, Patinaj, Polo, Popice bowling, , Sambo, Powerlifting, Radioamatorism, Rugby, Schi‐Biatlon, Scrabble, Snooker, Scrimă, Comitetul Naţional Paralimpic, Sportul pentru toţi, Şah, Taekwondo ITF, Taekwondo WTF, Table, Tenis, Tenis de masă, Tir cu arcul, Tir sportiv , Volei, Yachting, Kempo, Biliard‐Pool, Karting, Triatlon.

3.4. Spaţii pentru activităţi sportive

În România există 64 de stadioane, după cum urmează:

Nr. crt. Localitate Judeţul Denumire

Capacitate – nr. locuri

Anul construcţiei

1. Arad Arad Francisc von Neumann 7287 1940

2. Bacău Bacău Municipal 17500 2007

3. Baia de Fier Gorj Stadionul Avântul 1000 1940

4. Bistriţa Bistriţa‐Năsăud Stadionul „Jean Pădureanu” 7800 1963

5. Bocşa Caraş‐Severin Stadionul Metalul 6000 ‐

6. Botoşani Botoşani Municipal 12000 ‐

7. Brăila Brăila Municipal 20154 1974

8. Brăila Brăila Cetate 18000 1982

9. Braşov Braşov Tineretului (Silviu Ploieşteanu) 8500 1960

10. Braşov Braşov Stadionul Tractorul 5000 1932

11. Braşov Braşov Stadionul Carpaţi 2000 ‐

12. Brazi Prahova Stadionul Chimia 2500 ‐

13. Bucureşti Bucureşti Arena Naţională 55600 2011

14. Bucureşti Bucureşti Steaua (Ghencea) 28365 1974

15. Bucureşti Bucureşti Giuleşti ‐ Valentin Stănescu 19100 1939


35

16. Bucureşti Bucureşti Dinamo 15043 1956

17. Bucureşti Bucureşti Stadionul Cotroceni 14540 1995

18. Buzău Buzău Municipal (Crâng) 18000 1971

19. Chiajna Ilfov Stadionul Concordia 5123 ‐

20. Cluj‐Napoca Cluj Cluj Arena 30335 2011

21. Cluj‐Napoca Cluj Stadionul Dr. Constantin Rădulescu 23500 1973/2008

22. Constanţa Constanţa Farul 15500 ‐

23. Craiova Dolj Ion Oblemenco 29000 1960

24. Drobeta‐Turnu Severin Mehedinţi Municipal 19128 1977/2010

25. Galaţi Galaţi Dunărea 23000 1960

26. Galaţi Galaţi Oţelul 13500 1983

27. Giurgiu Giurgiu Stadionul Marin Anastasovici 7000 ‐

28. Hunedoara Hunedoara Michael Klein 16500 1960

29. Iaşi Iaşi Stadionul Emil Alexandrescu 11500 ‐

30. Medgidia Constanţa Stadionul Iftimie Ilisei (Municipal) 32700 1978

31. Mediaş Sibiu Stadionul Gaz Metan 8500 1945

32. Oradea Bihor Iuliu Bodola 18000 1924

33. Orăştie Hunedoara Dacia 3000 1954

34. Otopeni Ilfov Stadionul Otopeni 1300 2000

35. Periş Ilfov Stadion A.S. Voinţa Periş 700 1980

36. Petroşani Hunedoara Jiul 15500 1982

37. Piatra Neamţ Neamţ Ceahlăul 18000 1987

38. Piteşti Argeş Stadionul Nicolae Dobrin 17500 1963

39. Ploiesti Prahova Astra 12000 ‐

40. Ploieşti Prahova Ilie Oană 15097 2011

41. Plopeni Prahova Gheorghe Șilaev 9000 ‐

42. Râmnicu Vâlcea Vâlcea Stadionul Municipal 12000 ‐

43. Reghin Mureş Stadionul Reghin 3000 ‐

44. Roşiori de Vede Teleorman Stadionul Rova 5023 1921

45. Roman Neamţ Moldova 25000 ‐

46. Săcele Braşov Stadionul Precizia 2000 1953

47. Satu Mare Satu Mare Olimpia 18000 ‐

48. Scorniceşti Olt Viitorul 18000 1986

49. Sibiu Sibiu Municipal 14200 ‐

50. Slatina Olt 1 Mai 12000 ‐

51. Slobozia Ialomiţa Stadionul 1 Mai 7000

52. Suceava Suceava Stadionul Municipal Areni 12500 1963

53. Târgovişte Dâmboviţa Stadionul Eugen Popescu 10000 ‐

54. Târgu Jiu Gorj Stadionul Tudor Vladimirescu 9200 ‐

55. Târgu Mureş Mureş Ladislau Bölöni 15000 ‐

56. Târgu Mureş Mureş Stadionul Trans‐Sil 8250 2008

57. Târgu Mureş Mureş Gaz Metan Târgu Mureş 1200

58. Timişoara Timiş Dan Păltinişanu 33000 1960

59. Timişoara Timiş Stadionul Electrica(UMT) 10000 1960

60. Timişoara Timiş Stadionul CFR 7000 1913

61. Timişoara Timiş Stadionul RATT 4000 ‐

62. Ungheni, Mureş Mureş Stadionul Unirea 700 1980

63. Urziceni Ialomiţa Stadionul Tineretului 8000 ‐

64. Vaslui Vaslui Stadionul Municipal 9240

1972 (renovat 2005)

Tabelul 21.13. Stadioane de fotbal în România Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_stadioane_de_fotbal_din_Rom%C3%A2nia

36


36

Programele naţionale de utilitate publică în domeniul sportului susţinute de Ministerul Tineretului şi Sportului sunt18: 1. Programul „Promovarea sportului de performanţă”

Scop: organizarea, administrarea şi dezvoltarea unor activităţi sportive în vederea creşterii nivelului de performanţă.

Obiective fundamentale: asigurarea condiţiilor de selecţie şi pregătire ale sportivilor, participarea la competiţii interne şi internaţionale şi organizarea de acţiuni şi manifestări sportive, educarea permanentă în şi prin sport.

Acest program are în componenţa sa trei subprograme : a) Subprogramul „Pregătire sportivă”; b) Subprogramul „Calendar sportiv naţional” c) Subprogramul „Calendar sportiv internaţional”

2. Programul „Sportul pentru toţi”

Scop : cultivarea sportului pentru sănătate, educaţie şi recreere

Obiective fundamentale : creşterea gradului de participare a populaţiei de toate categoriile în activităţile de practicare liberă a exerciţiului fizic într‐un mediu curat şi sigur, individual sau în grup, organizat ori independent.

3. Programul „Întreţinerea, funcţionarea şi dezvoltarea bazei materiale sportive”

Scop: asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a activităţii de pregătire şi competiţionale, cu prioritate pentru loturile olimpice şi naţionale.

Obiective fundamentale : întreţinerea şi modernizarea bazei materiale sportive ce deserveşte sportul sub toate aspectele lui şi dezvoltarea acestuia prin constituirea unor baze sportive atât în mediul rural cât şi în mediul urban.

Principalele constatări în domeniul sportului

Fotbalul este un sport aducător de venituri, cu o bună reprezentativitate în ceea ce priveşte infrastructura sportivă; Se observă, în prezent, funcţionarea sălilor de sport private de mici dimensiuni amplasate în cartierele oraşelor mari (săli

de fitness); Se observă o diminuare a terenurilor de sport pentru construcţii (mai ales în cazul învăţământului primar şi secundar); Se remarcă incomodarea totală a canotajului pe lacul Snagov prin inexistenţa unor reglementări de folosire a acestuia

(ambarcaţiunile private, de agrement se suprapun peste programul de antrenament al sportivilor) Apariţia marilor infrastructuri sportive: pârtii de ski, motocross, aerodromuri sportive, stadioane private, şcoli sportive,

călărie, sporturi nautice, telegondole, teleferice, terenuri de golf; Realizarea unor investiţii mari în stadioane de fotbal (Bucureşti, Cluj, Izvorani, Mogoşoaia, Chiajna); Cmpetiţiile de importanţă internaţională sunt încă în număr redus, principală cauză fiind neîndeplinirea condiţiilor de bază

a infrastructurilor sportive (capacitate săli, standarde sportive etc.);

III.1.2.b. Teatre, ansambluri artistice permanente, cinematografe

1. Teatre

Studiile şi datele statistice arată că mersul la teatru rămâne o activitate culturală la care participă frecvent un procent scăzut din populaţie. Se constată că tinerii, elevii şi studenţii sunt cei mai activi consumatori, cu rate de participare în medie de două ori mai mari decât media naţională, existând o relaţie pozitivă între cadrul educaţional şi mediul cultural care oferă stimulente tinerilor (ex.: reduceri ale preţului biletului) încadraţi în sistemul de învăţământ românesc.

Factorii care influenţează participarea populaţiei la spectacolele de teatru sunt: Vârsta şi ocupaţia (timpul permite în mai mare măsură tinerilor să participe la spectacolele de teatru, dar pe de altă parte

pe lângă elevi şi studenţi un grup important consumator este reprezentat de persoanele care lucrează); Educaţia (rata participării creşte proporţional cu nivelul de educaţie); Mediul de rezidenţă (locuitorii oraşelor merg în mai mare măsură la teatru, aspect explicat şi de geografia infrastructurii

culturale);

18 Consultate la: http://mts.ro/programe/programe‐nationale‐de‐utilitate‐publica‐in‐domeniul‐sportului/


37

Se remarcă o creştere semnificativă a numărului de spectatori începând cu anul 2009, ajungându‐se în anul 2012 la un număr de spectatori de două ori mai mare comparativ cu anul 2005.

Ani 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Nr. spectatori 4045696 4280756 4385789 5388751 6489082 6303660 8125780 9634453

Tabel 21.14. Spectatori şi auditori la reprezentaţii artistice în România Sursa: INS – Tempo‐home – CULTURĂ – Teatre

Ani

1990 1995 2000 2005 2010 2012 Categorii de instituţii de spectacol

Număr

Dramatice (inclusiv secţiile de teatru) 50 50 54 59 63 65

Tabelul 21.15. Evoluţia numărului de teatre între 1990 şi 2012 Sursa: INS – Tempo‐home – CULTURĂ – Teatre

Și în cazul altor infrastructuri culturale, există o diferenţă notabilă între Municipiul Bucureşti şi celelalte Unităţi Administrativ Teritoriale atât în ceea ce priveşte numărul unităţilor de instituţii de spectacol, cât şi numărul spectatorilor. Avantajul Bucureştiului este susţinut de diversitatea spectacolelor şi modul de promovare şi atragere a tuturor categoriilor de spectatori.

2. Cinematografe19

Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005, privind cinematografia în România;

Categorii de cinematografe 1990 1995 2000 2005 2010 2012

Număr Număr Număr Număr Număr Număr

Cinematografe şi instalaţii cinematografice ‐ total 4637 626 279 85 68 81

Tabel 21.16. Evoluţia numărului de cinematografe între 1990 şi 2012 Sursa: INS – Tempo‐home – CULTURĂ – Cinematografe

Fig 21.9. Spectacole în cinematografe – diferenţe regionale în evoluţia numerică recentă (1995‐2005) Sursa: Miklos Bakk, Jozsef Benedek, Politici regionale în România, Bucureşti: Editura Polirom, 2010. p. 150.

Se constată că: Există o scădere semnificativă atât a numărului de localuri cât şi a numărului de spectacole în cinematografe, petru toate

regiunile ţării, cu excepţia regiunii Bucureşti‐Ilfov pentru care a fost identificată o creştere a numărului de spectacole cinematografice după anul 2000.

Există o medie sub 10 spectatori/100 loc. ceea ce conduce la interpretarea că 1 spectator vede un film o dată la 10 ani.

19 Prezentăm mai jos principalele concluzii ale Barometrului de consum cultural ediţia 2010 – partea a II‐a, realizat de Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul

Culturii (CCCDC), privitoare la cinematografe: Consumul de spectacole de cinema se păstrează pe curba descendentă a ultimilor ani. Un procent de doar 31% dintre respondenţii care locuiesc în mediul urban obişnuiesc să frecventeze cinematografele. Acest public este reprezentat în special de către persoane cu studii superioare, 47% fiind absolvenţi de ciclu universitar. De menţionat este faptul că majoritatea celor care merg la cinema sunt tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani. Un procent de peste 60% dintre respondenţii care merg la cinema obişnuiesc să participe anual la festivaluri. Astfel, această tendinţa apărută în Occident în anii 80, începe să se instaleze şi în preferinţele publicului român, deschizându‐i un apetit în funcţie de nişe (Klippel, 2008). În marile oraşe, au apărut în ultimii 4‐5 ani o serie de festivaluri de film ce pot fi considerate cruciale în construcţia cinefiliei contemporane (De Valck, 2005). De mărimi variabile: de la manifestări cu caracter internaţional până la festivaluri studenţeşti, în organizarea acestora se implică organizaţii nonguvernamentale sau institute culturale în colaborare cu diverşi parteneri locali. Deşi se poate spune că oraşul Bucureşti deţine un oarecare monopol, multe festivaluri organizându‐se aici, în ultimii ani au apărut manifestări importante şi în alte localităţi. Evenimente precum Transilvania FF (Cluj‐Napoca), B‐est, Next, One World (Bucureşti), Iaşi FF (Iaşi), Astra Film (Sibiu), Timishort (Timişoara), BIFF (Braşov) strâng tot mai mulţi spectatori, atraşi de posibilitatea de a vedea o apariţie în premieră sau de a viziona un film rar ce nu poate fi văzut în altă parte.

38


38

III.1.2.c. Cămine culturale şi case de cultură

1. Cămine culturale

CF. LEGII PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA AŞEZĂMINTELOR CULTURALE NR. 292/2003 (art. 6.1.): „instituţie publică, având personalitate juridică, fără scop lucrativ, care funcţionează în toate centrele de comună, sub autoritatea consiliului local.”

(art. 7): Obiectivele căminului cultural a) organizarea şi desfăşurarea de activităţi cultural‐artistice şi de educaţie permanentă; b) conservarea şi transmiterea valorilor morale, artistice şi tehnice ale comunităţii locale, ale patrimoniului naţional şi

universal; c) organizarea sau susţinerea formaţiilor artistice de amatori, de concursuri şi festivaluri folclorice, inclusiv a participării

formaţiilor la manifestări culturale intercomunitare şi interjudeţene; d) organizarea sau susţinerea activităţii de documentare, a expoziţiilor temporare sau permanente, elaborarea de monografii

şi lucrări de prezentare turistică; e) difuzarea de filme artistice şi documentare; f) organizarea cercurilor ştiinţifice şi tehnice, de artă populară şi de gospodărire ţărănească; g) organizarea şi desfăşurarea cursurilor de educaţie civică şi a celor de formare profesională continuă; h) organizarea şi desfăşurarea activităţilor de interes comunitar.

Unul din mijloacele cele mai importante prin care se transmite cultura în mediul rural este căminul cultural; alături de acesta mai pot participa la creşterea gradului de atractivitate a satului, mai ales pentru populaţia tânără, următoarele mijloace culturale: biblioteci, cinematografe, radioul, televiziunea şi internetul. În mediul rural, de obicei, aceste infrastructuri culturale folosesc, pentru desfăşurarea activităţilor, aceeaşi clădire publică locală a căminului cultural.

În perioada interbelică Căminul Cultural reprezenta, în primul rând, o instituţie socială prin intermediul căreia era organizată viaţa sătească în toate privinţele şi era în strânsă legătură cu şcoala şi biserica.

În prezent, din cauza reducerii sprijinului financiar acordat domeniului, deşi majoritatea căminelor culturale beneficiază de un sediu propriu, dotarea acestora este nesatisfăcătoare şi multe şi‐au încetat activitatea, servind altor destinaţii.

Lipsa datelor statistice actuale, la nivel naţional, privind numărul căminelor culturale şi localizarea acestora în teritoriu, face dificilă analizarea acestui tip de infrastructură culturală. În anul 1990 exista un total de 7110 cămine culturale, din care 2668 comunale şi 4442 filiale săteşti20.

2. Case de cultură ale studenţilor

În prezent, în România există case de cultură ale studenţilor în următoarele judeţe (14 judeţe): Alba ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia Argeş ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Piteşti Braşov ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Braşov Bucureşti ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti Caraş ‐ Severin ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Reşiţa Cluj ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Cluj Napoca Dolj ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Craiova Galaţi ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi Hunedoara ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Petroşani Iaşi ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi Mureş ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Tg. Mureş Prahova ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti Sibiu ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu Timiş ‐ Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara

20 Anuarul statistic al României, Comisia Naţională pentru Statistică, 1991,


39

Figura 21.10. Casele de cultură a studenţilor – distribuţia în teritoriu Sursa: date Ministerul Tineretului şi Sportului; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

III.1.2.d. Muzee, colecţii publice, case memoriale

1. Muzee şi colecţii publice

1.1. Acte normative din legislaţia românească privitoare la muzee:

Legea nr. 311/2003, legea muzeelor şi a colecţiilor publice cu modificările şi completările ulterioare; Norma de clasificare a muzeelor şi colecţiilor publice, M. Of., Partea I, nr. 265/2007 OUG nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură cu modificările şi completările ulterioare

1.2. Definiţii conform actelor normative:

Muzeu CF. LEGII MUZEELOR ŞI A COLECŢIILOR PUBLICE (ART. 2.a.): „instituţia publică de cultură, aflată în serviciul societăţii, care colecţioneză, conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expune, în scopul cunoaşterii, educării şi recreării, mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţilor umane, precum şi ale mediului inconjurator”.

Colecţie CF. LEGII MUZEELOR ŞI A COLECŢIILOR PUBLICE (ART. 2.b.): „ansamblul de bunuri culturale şi naturale, constituit în mod sistematic şi coerent de către persoane fizice sau persoane juridice de drept public ori de drept privat”.

(ART. 3.1.): ”Colecţiile publice sunt colecţiile accesibile publicului şi specialiştilor, indiferent de titularul dreptului de proprietate, care reunesc bunuri semnificative prin valoarea lor artistică, documentară, istorică, ştiinţifică, culturală şi memorialistică”.

(ART. 3.2.): ”Colecţiile private accesibile publicului sunt colecţiile aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, la care publicul şi specialiştii au acces numai cu acordul deţinătorilor”.

Conform Institutului Naţional de Statistică, ansamblul bunurilor culturale şi naturale existente în cadrul muzeului sau, după caz, în cadrul colecţiei publice constituie patrimoniul muzeal. După bunurile culturale care alcătuiesc patrimoniul muzeal, muzeele şi colecţiile publice se clasifică în: Muzee sau colecţii publice de artă, Muzee de arheologie şi istorie, Muzee de ştiinţă şi istorie naturală, Muzee de ştiinţă şi tehnică, Muzee de etnografie şi antropologie, specializate, Muzee regionale, generale, mixte.

Legea şi statistica INS includ în categoria muzeelor şi a colecţiilor publice şi grădinile botanice şi zoologice, acvariile şi rezervaţiile naturale.

40


40

În funcţie de aria de acoperire teritorială, de mărimea şi de importanţa patrimoniului, muzeele şi colecţiile publice se clasifică astfel: Muzee şi colectii publice de importanţă naţională; Muzee şi colecţii publice de importanţă regională; Muzee şi colecţii publice de importanţă judeţeană; Muzee şi colecţii publice de importanţă locală.

Lista muzeelor de importanţă naţională (28) Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, Ministerul Culturii Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Ministerul Culturii Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", Ministerul Culturii Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Ministerul Culturii Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României, Ministerul Culturii Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Ministerul Culturii Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Bucureşti, Ministerul Culturii Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”‐ Bucureşti, Ministerul Apărării Naţionale Muzeul Naţional al Pompierilor ‐ Bucureşti, Ministerul Afacerilor Interne Muzeul Naţional Geologic ‐ Bucureşti, Ministerul Educaţiei Naţionale Muzeul Naţional Tehnic "Prof. ing. Dimitrie Leonida" ‐ Bucureşti, Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" ‐ S.A. Bucureşti Muzeul Naţional Cotroceni ‐ Bucureşti, Administraţia Prezidenţială Muzeul Naţional "George Enescu" ‐ Bucureşti, Ministerul Culturii Muzeul Naţional al Literaturii Romane ‐ Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti Muzeul Naţional Peleş din Sinaia, Ministerul Culturii Muzeul Naţional al Petrolului ‐ Ploieşti, Societatea Naţională a Petrolului "Petrom" ‐ S.A. Muzeul Naţional "Brukenthal" din Sibiu, Ministerul Culturii Complexul Naţional Muzeal "ASTRA" ‐ Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj‐Napoca, Ministerul Culturii Complexul Muzeal Naţional "Moldova" din Iaşi, Ministerul Culturii Muzeul Naţional Bran din Bran, Ministerul Culturii Muzeul Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, Ministerul Culturii Memorialul Ipoteşti ‐ Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" ‐ Ipoteşti, Consiliul Judeţean Botoşani Muzeul Naţional al Unirii ‐ Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii ‐ Goleşti, Consiliul Judeţean Argeş Muzeul Naţional al Agriculturii ‐ Slobozia, Consiliul Judeţean Ialomiţa Muzeul Naţional al Poliţiei ‐ Târgovişte, Ministerul Afacerilor Interne Muzeul Marinei Române ‐ Constanţa, Ministerul Apărării Naţionale.

Lista muzeelor de importanţă regională (14) Muzeul Ţării Crişurilor ‐ Oradea Muzeul Regiunii Porţilor de Fier ‐ Drobeta‐Turnu Severin Muzeul Etnografic al Transilvaniei ‐ Cluj‐Napoca Muzeul de Artă ‐ Cluj‐Napoca Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie ‐ Constanţa Muzeul Naţional Secuiesc ‐ Sfântu Gheorghe Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane ‐ Deva Muzeul Olteniei ‐ Craiova Muzeul Maramureşean ‐ Sighetu Marmaţiei Muzeul de Istorie Naturală al Universităţii Iaşi ‐ Iaşi Muzeul Literaturii Române ‐ Iaşi Complexul Muzeal Bucovina ‐ Suceava Muzeul Banatului ‐ Timişoara Institutul de Cercetări Eco‐Muzeale ‐ Muzeul Deltei Dunării – Tulcea

Lista muzeelor de importanţă judeţeană (41) Complexul Muzeal ‐ Arad Muzeul Judeţean Argeş ‐ Piteşti Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" ‐ Bacău Muzeul Judeţean de Artă şi Etnografie ‐ Bacău Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie "Iulian Antonescu" ‐ Bacău Complexul Muzeal Bistriţa‐Năsăud ‐ Bistriţa Muzeul Judeţean ‐ Botoşani Muzeul de Etnografie ‐ Braşov


41

Muzeul de Artă ‐ Braşov Muzeul Judeţean de Istorie ‐ Braşov Muzeul Brăilei ‐ Brăila Muzeul Judeţean ‐ Buzău Muzeul Dunării de Jos ‐ Călăraşi Muzeul Banatului Montan ‐ Reşiţa Muzeul de Artă Populară ‐ Constanţa Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii ‐ Constanţa Muzeul de Artă ‐ Constanţa Muzeul Judeţean de Istorie ‐ Galaţi Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii ‐ Galaţi Muzeul de Artă Vizuală ‐ Galaţi Muzeul Judeţean "Teohari Antonescu" ‐ Giurgiu Muzeul Judeţean "Alexandru Ştefulescu" ‐ Târgu Jiu Muzeul Secuiesc al Ciucului ‐ Miercurea‐Ciuc Muzeul Judeţean Ialomiţa ‐ Slobozia Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" ‐ Mogoşoaia Muzeul de Mineralogie ‐ Baia Mare Muzeul Judeţean Maramureş ‐ Baia Mare Muzeul Judeţean Mureş ‐ Târgu Mureş Complexul Muzeal Judeţean Neamţ ‐ Piatra‐Neamţ Muzeul Judeţean Olt ‐ Slatina Muzeul Judeţean de Artă ‐ Ploieşti Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova ‐ Ploieşti Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova ‐ Ploieşti Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă ‐ Zalău Muzeul Judeţean ‐ Satu Mare Muzeul Judeţean Teleorman ‐ Alexandria Muzeul Satului Bănăţean ‐ Pădurea Verde ‐ Timişoara Muzeul Judeţean Vâlcea ‐ Râmnicu Vâlcea Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare" ‐ Vaslui Muzeul Vrancei ‐ Focşani Muzeul Municipiului Bucureşti;

Alte muzee considerate importante: Muzeul Mineritului Aurifer Roşia Montană; Muzeul Chihlimbarului Buzău; Muzeul aurului din Brad (Hunedoara); Cimitirul Vesel din Săpânţa (Maramureş).

Figura 21.11. Muzee naţionale, regionale şi judeţene – repartiţia în teritoriu Sursa:,date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 4. Muzee; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

Pentru toate judeţele ţării există cel puţin un muzeu din categoriile enumerate mai sus.

42


42

Graficul 21.8. Numărul muzeelor şi colecţiilor publice în perioada 2005‐2012 Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 4. Muzee; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

Graficul 21.9. Numărul vizitatorilor în muzee în perioada 2005‐2012 Sursa: date INS – Tempo‐home – CULTURĂ – 4. Muzee; prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

Vizitatorul este persoana care vizitează un muzeu sau colecţie publică, individual sau în grup, pentru a privi bunurile muzeale expuse. Statistic se înregistrează numărul vizitatorilor pe baza biletelor vândute (conf. INS). Se observă o creştere de cca 2 mil. de vizitatori în anul 2007, anul în care Municipiul Sibiu a fost Capitală Culturală Europeană.


43

Vizitarea muzeelor sau a expoziţiilor este una dintre activităţile culturale cele mai bine reprezentate în rândul populaţiei. În cazul consumului de teatru, tinerii vizitează muzee în mai mare măsură decât alte categorii de vârstă, confirmându‐se încă o dată că viaţa şcolară/universitară are o dimensiune culturală importantă21. Din punct de vedere al ocupaţiei, nu doar elevii şi studenţii au rate de vizitare peste media naţională şi persoanele care lucrează şi cele aflate în concediu de maternitate.

2. Expoziţii în aer liber

Se remarcă existenţa unor grupuri de sculpuri în aer liber de mare valoare, dar care se degradează, nefiind întreţinute şi puse în valoare; dintre acestea cele mai mari colecţii sunt: colecţia de sculpturi Măgura (Buzău), colecţia de sculpturi metalice Faleza Dunării Galaţi şi colecţia de sculpturi Brăila.

Colecţia (tabăra) de sculpuri din Măgura (Buzău): Este situată la 28 km de oraşul Buzău pe raza administrativă a localităţii Măgura şi amplasată în apropierea Mănăstirii

Ciolanu; Aparţine Muzeului Judeţean Buzău; Tabăra s‐a deschis oficial în august 1970 şi s‐a repetat până în 1985 (16 tabere); În prezent, colecţia cuprinde 256 de lucrări în piatră lucrate de 163 de sculptori şi se întinde pe o suprafaţă de 21 ha.

Colecţia (tabăra ) de sculpturi metalice Faleza Dunării Galaţi: Începând din anul 1976 pe faleza Dunării a fost realizat un mare număr de monumente din metal: 32 de lucrări de

sculptură monumentală, dintre care 1 cioplită în marmură, 2 de bronz, 1 din profile de oţel sudate şi 28 din foi de oţel decupate şi sudate;

Monumentele au fost realizate în mai multe etape (tabere de sculptură), prin colaborarea artiştilor plastici cu muncitorii Şantierului Naval Galaţi;

Cele mai multe monumente au fost amplasate pe faleza Dunării; acestora li s‐au adăugat unele monumente realizate în alte etape şi care au fost reamplasate în zona falezei Dunării;

Lucrările de sculptură monumentală sunt în diferite stadii de degradare.

Colecţia (tabăra ) de sculpturi Brăila: Monumentele sunt realizate în cadrul Taberei de sculpturi „Donaris” (1981); La realizarea sculpturilor au participat artişti plastici, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România; Au fost realizate 20 de sculpturi; lucrările de sculptură monumentală sunt în diferite stadii de degradare.

3. Muzee etnografice (săteşti)22

Baza de date a Institutului Naţional al Patrimoniului precum şi a reţelei fostelor centre judeţene de conservare şi valorificare a tradiţiei şi creaţiei populare înregistrează în numeroasele sate româneşti o serie de muzee etnografice (săteşti) care sunt realizate la iniţiativa unor persoane fizice sau a unor instituţii publice locale; aceste muzee sunt găzduite în şcoli, cămine culturale sau în spaţii puse la dispoziţie de primării. Pe lângă aceste muzee etnografice cu caracter instituţional mai există şi colecţiile particulare de obiecte de interes etnografic, deschise pentru publicul local, dar mai ales pentru turişti, în gospodăriile personale sau în spaţii achiziţionate prin finanţări proprii.

Deşi au un aport important în promovarea culturii rurale locale, aceste colecţii care îndeplinesc funcţii de muzeu şi de aşezământ cultural (conf. definiţiei L. nr. 311/2003 şi a normelor de clasificare a muzeelor şi colecţiilor publice) nu beneficiază de protecţie instituţională şi nu sunt incluse în politici şi programe culturale, constituind un subiect nestudiat.

Valoarea şi interesul acestor colecţii etnografice particulare constau în faptul că ele: Constituie o resursă importantă de patrimoniu, insuficient valorificată, atât la nivel local, cât şi naţional; Pot fi considerate un factor de identitate, originalitate şi specific local al unei comunităţi, reprezentând o sursă identitară şi

o resursă de dezvoltare culturală pentru comunităţile locale şi pentru dezvoltarea turismului cultural; Au potenţial pentru a deveni, într‐o politică culturală coerentă, puncte comunitare de acces la informaţie şi cultură,

comunităţile urmând să fie principalii beneficiari ai valorificării acestora.

Existenţa acestor colecţii particulare reprezintă o încercare de a păstra tradiţii pe care comunitatea le resimte pe cale de dispariţie în condiţiile în care satul românesc trece printr‐o perioadă prelungită de redefinire culturală. Acest patrimoniu material şi imaterial a început să fie perceput de unele comunităţi locale nu numai ca o componentă a culturii locale ci şi ca un factor de dezvoltare economică şi socială prin dezvoltarea şi promovarea turismului cultural.

21 Barometrul de consum cultural, ediţia 2010 – partea a II‐a, CCCDC, 2010

22 Robii frumosului, Muzee şi colecţii săteşti din România

44


44

Pentru ca aceste infrastructuri culturale rurale, private să se bucure de un impact mai mare acestea trebuie luate în evidenţa instituţiilor responsabile cu promovarea culturii şi incluse în programele de dezvoltare culturală, care să permită cooperarea la nivel regional şi naţional dintre colecţionari, cu scopul realizării de asocieri în vederea formării de reţele, care să le sprijine şi să le promoveze iniţiativa şi demersurile în raport cu autorităţile sau alţi factori de decizie sau finanţare.

Principalele probleme cu care se confruntă colecţionarii etnografici: Nu există un sistem de atragere de fonduri pentru realizarea proiectelor culturale specifice; Slaba promovare a colecţiilor deţinute; Susţinerea slabă sau inexistentă a autorităţilor locale; Neluarea în considerare a acestor infrastructuri culturale în elaborarea strategiilor culturale;

Comunităţile rurale, administraţiile locale, factorii de decizie în plan regional ar trebui să ia în calcul faptul că factorii socio‐culturali pot fi pârghii şi componente principale ale unei dezvoltări socio‐economice durabile. Patrimoniul cultural de care dispune o comunitate, inclusiv cel privat, nu are doar importanţă strict culturală, ci şi economică, şi această schimbare de optică impune pe termen lung o reevaluare a strategiilor şi politicilor culturale, atât la nivel naţional şi la nivel local. Cei care administrează diferite componente ale culturii la nivelul guvernului, al autorităţilor publice locale sau al organizaţiilor implicate într‐un fel sau altul în cultură au un rol decisiv, pentru că o bună administrare a culturii poate deveni un foarte important factor de dezvoltare economică locală, în acord cu necesităţile şi exigenţele diverselor comunităţi şi ale societăţii în ansamblu.23

Un aport important în baza de date a muzeelor etnografice este adus de Institutul Naţional al Patrimoniului care a realizat Muzeul virtual al monumentelor etnografice din muzeele în aer liber din România (ETNOMON); în acest proiect sunt prezentate cca 1500 de monumente de arhitectură populară prezervate în muzeele din România sau „in situ”, aflate în îngrijirea unor muzee de etnografie sau a autorităţilor locale.

Se constată că: În anul 2012 au existat aprox. 10 mil. vizitatori, inclusiv străini; Muzeul cu cel mai mare număr de vizitatori din ţară este Palatul Peleş; Muzeele private, colecţiile săteşti, etnografice nu beneficiază de o statistică; Există o serie de grupuri de sculpturi în aer liber (Galaţi, Brăila, Buzău ‐ Măgura) supuse degradării; Există puţine programe de publicitate şi de încurajare în frecventarea muzeelor (Noaptea porţilor deschise, Noapte

muzeelor).

III.1.2.e. Posturi locale de televiziune

Legea Audiovizualului nr.504 / 2002 Codul de reglementare a conţinutului audiovizual adoptat de Consiliul Naţional al Audiovizualului (2006).

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) este garantul interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul comunicării audiovizuale.

Audiovizualul şi cultura constituie o relaţie invocată şi analizată, importantă în statistica culturală prin faptul că audiovizualul reprezintă o modalitate de promovare şi răspândire la scară mare a activităţilor şi produselor creative şi culturale.

Un studiu realizat de CNA, privind ponderea emisiunilor culturale şi religioase în programele de radio şi televiziune, arată că majoritatea operatorilor din domeniu, în momentul solicitării licenţei de funcţionare sau a prelungirii acesteia, consideră „cultura” un element de interes major în grilele de programe, iar după obţinerea licenţei procentul emisiunilor culturale scade, uneori până la dispariţia definitivă, fapt argumentat prin ratinguri scăzute obţinute de aceste emisiuni.

Consumul cultural a fost împărţit, conform barometrelor culturale realizate de Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii, în: Consum cultural public care cuprinde „cultura elitistă” (operă, operetă, teatru, muzee, expoziţii), „cultura de masă”

(spectacole de divertisment, muzică, sărbători, evenimente locale, cinematografe) şi activităţi non‐culturale de timp liber (competiţii sportive, activităţi desfăşurate în parcuri şi zone verzi);

Consum cultural privat (domestic) care cuprinde consumul de programe TV, achiziţionarea de cărţi, filme, muzică.

În baza de date a Consiliului Naţional al Audiovizualului apar ca fiind funcţionale: 36 de posturi de radio şi 112 posturi de televiziune cu difuzare prin satelit (naţionale/regionale); 725 posturi de radio şi 248 posturi de televiziune locale, cu difuzare terestră.

Dintre cele 725 de licenţe pentru radiodifuziune, doar 157 (22%) de posturi au în grila de program şi emisiuni culturale. Această situaţie este similară şi televiziunilor, din 248 de licenţe în funcţiune, doar 77 (31%) de posturi au în grilă emisiuni culturale.

23 Extras din studiul realizat de Muzeul Naţional al Ţăranului Român, „Robii frumosului, Muzee şi colecţii săteşti din România”, 2008


45

În studiul CNA se arată că, pe plan local, posturile de televiziune prezintă un interes scăzut în a promova cultura, indiferent de categoria de manifestare, dar ocazional, în rubricile informative sau în buletinele de ştiri sunt anunţate manifestări culturale care urmează să se desfăşoare în localitate.

În România, emisiunile culturale sunt promovate în special de posturile de televiziune tematice (TVR Cultural, TVR 3, Pratech TV şi TVRM); acestea asigură accesul publicului la cultură, justificându‐se scopul pentru care au fost create. Celelalte televiziuni, naţionale sau locale, urmărind în principal scopuri comerciale (audienţă, venituri din publicitate), promovează programe slab calitative din punct de vedere cultural.

III.1.3. Evenimentele culturale în teritoriu

III.1.3.a. Evenimente culturale de importanţă naţională şi internaţională

Evenimentele culturale de importanţă naţională şi internaţională au un rol major în ceea ce priveşte aportul economic al culturii în societatea românească, dezvoltând turismul şi îmbunătăţind imaginea ţării. Abordarea unei comunicări noi care a permis acestor evenimente să‐şi consolideze poziţia de simbol cultural pentru România a atras, în ultimii ani, atât publicul local cât şi pe cel înternaţional.

Cele mai cunoscute evenimente culturale, considerate exemple de bune practici pentru promovarea culturii româneşti şi atragerea unui public diversificat şi numeros, păstrând totodată calitatea de nivel internaţional a manifestărilor culturale, sunt: Muzică: Festivalul Internaţional „George Enescu” ‐ Festivalul a avut deschiderea oficială în data de 4 septembrie 1958, la trei ani

după moartea lui George Enescu, marcând debutul celei mai importante manifestări muzicale internaţionale găzduite de România (cel mai recent festival s‐a desfăşurat în anul 2013);

Festivalul şi concursul internaţional de Canto "Haricleea Darclée", Brăila (concursul este deschis tuturor artiştilor lirici cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani); de la prima ediţie a evenimentului din 1995, au participat un număr de peste 1.800 de artişti lirici din 45 de ţări şi 5 continente, aplaudaţi de peste 15.000 de persoane prezente la fiecare concert24.

Festivalul EUROPAfest – acest festival este considerat un brand de ţară fiind singurul festival de muzică din Europa care prezintă patru genuri muzicale într‐un singur eveniment: jazz, blues, pop şi muzică clasică; deşi conceptul a existat încă din 1993, forma actuală a festivalului datează din anul 2002;

Festivalul Peninsula – este un festival eclectic cu scene pentru mai multe stiluri muzicale: rock, metal, pop, electro, word music, folk, hip‐hop, blues şi jazz; prima ediţie a avut loc în anul 2003 la Târgu Mureş, iar din 2013 festivalul s‐a desfăşurat la Cluj‐Napoca.

Toamna Muzicală Clujeană Artmania Festival ‐ Sibiu ‐ Transylvanian Music and Arts Festival Transilvania International Guitar Festival ‐ Classical Guitar Music at Cluj‐Napoca Harmonia Cordis International Classical Guitar Festival ‐ Classical Guitar Music at Târgu‐Mureş Novum Generatio International Guitar Days ‐ Classical Guitar Music at Cluj‐Napoca Terra Siculorum International Classical Guitar Festival & Competition ‐ Classical Guitar Music and Competition at Odorheiu

Secuiesc Transylvania Calling ‐ Gathering of the Tribes (Transformational Open Air Festival) Sibiu/Braşov Bucharest Early Music Festival Jazzy Spring Festival Bucharest ‐ jazz BestFest ‐ Bucharest Stufstock ‐ Vama Veche Festivalul Plai ‐ Timişoara Gărâna Jazz Festival ‐ Gărâna, Caraş‐Severin Delta Music Fest ‐ Sfantu Gheorghe ‐ Delta Dunarii

Teatru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (Sibfest) a debutat în anul 1994 devenind în prezent un loc de întâlnire al

excelenţei în artele spectacolului; Shakespeare International Theatre Festival of Craiova ‐ National Theatre of Craiova

Cinema Festivalul Internaţional de film Transilvania ‐ (TIFF) este primul festival internaţional de film de lungmetraj din România

care se desfăşoară anual în capitala istorică a Transilvaniei, Cluj‐Napoca, începând cu anul 2004; Comedy Cluj, International Comedy Film Festival, Cluj‐Napoca Anonimul ‐ International Independent Film Festival, Sfântu Gheorghe, Tulcea DaKINO ‐ Bucharest International Film Festival IPIFF ‐ The Independent Producers International Film Festival, Constanţa

24 Televiziunea Română : http://stiri.tvr.ro/festivalul‐si‐concursul‐international‐de‐canto‐haricleea‐darcl‐e‐1‐12‐august‐2012_19736.html

46


46

Astra Film Festival ‐ International Documentary and Visual Anthropology Film Festival, Sibiu FILM.DOK ‐ Documentary Film Festival, Miercurea‐Ciuc Anim'est ‐ International Animation Film Festival, Bucharest Gay Film Nights, Cluj‐Napoca Where is the love? ‐ International Short Film Festival, Bucharest ALTER‐NATIVE ‐ International Short Film Festival, Târgu‐Mureş NexT Film Festival ‐ International Short Film Festival, Bucharest Timishort Film Festival ‐ International Short Film Festival, Timişoara

Se remarcă, ca fiind cele mai active oraşe din punct de vedere al organizării evenimentelor culturale de importanţă naţională şi internaţională, oraşele: Bucureşti, Cluj‐Napoca şi Sibiu.

Figura 21.12. Evenimente culturale de importanţă naţională şi internaţională – repartiţia în teritoriu Sursa: prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design, pe baza datelor furnizate de site‐urile instituţiilor, asociaţiilor şi companiilor care organizează aceste evenimente;

III.1.3.b. Festivaluri, evenimente culturale orăşeneşti şi săteşti

Festivalurile, evenimentele culturale orăşeneşti şi săteşti (târguri, expoziţii) sunt cel mai adesea promovate de Administraţiile publice locale şi de Centrele Judeţene pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.

În baza de date a Institutului Naţional al Patrimoniului figurează următoarele evenimente, importante pentru obiceiurile tradiţionale promovate şi readuse în consţiinţa colectivităţilor:

Obiceiul Steagului – Geavrelele din Morteni, judeţul Dâmboviţa – în ziua de Bobotează (stegari, împodobirea steagului, dansul geavrelelor);

Sărbătoarea Sf. Gheorghe (22 aprilie‐24 aprilie) – manifestare culturală la în Sfântu Gheorge (Ţara Secuilor) exprimată prin acte rituale (ziua I ‐ sărbătoarea ciobanilor şi începutul anului pastoral, ziua II – practici rituale de alungare a strigoilor, ziua III – sărbătoarea calului Sf. Gheorghe);

Sărbătoarea Căluşului – Rusaliile (Ritualul Căluşului a fost înscris pe Lista patrimoniului imaterial al umanităţii, alcătuită de UNESCO, devenind o emblemă identitară naţională);

Sărbători de Primăvară Sărbătorile de iarnă Obiceiuri de Paşti Obiceiuri de Crăciun

În multe regiuni din România tradiţiile şi festivalurile folclorice organizate anual repezintă legături cu trecutul; în plus, aceste evenimente reprezintă oportunităţi turistice de promovare a valoriilor şi tradiţiilor locale.

Festivaluri şi tradiţii în cursul unui an cu mare reprezentativitate pentru cultura naţională, regională şi locală şi cu aport în dezvoltarea turismului cultural: Februarie Târgu Jiu – Festivalul de Muzică Tradiţională; Bucureşti – Festivalul talentelor, organizat de Muzeul Naţional al Ţăranului Român;

Martie Ziua de Mărţişor – venirea primăverii;

Aprilie‐Mai Paştele Ortodox sărbătorit după calendarul Gregorian, considerat cel mai important eveniment religios al anului; Măsurişul Laptelui (festivalul măsurării laptelui în zonele montane); Piteşti – Simfonia Lalelelor


47

Mai Braşov – Festivalul Junilor; Gurghiu, jud. Mureş – Târgul Fetelor; Iaşi, Constanţa, Cluj, Bucureşti ‐ Festivaluri ale vinului; Târgul Lăpuşi, Maramureş – Festivalul de Ţuică;

Iulie Mănăstirea Putna, jud. Suceava ‐ Sărbătoarea Zilei lui Ştefan cel Mare; Vadu Izei, Maramureş – Târgul Nunţilor; Brâncoveneşti, Târgu Mureş – Festivalul Cireşii; Muntele Găina, Munţii Apuseni – Târgul de Fete; Sighişoara – Festivalul Artelor Medievale;

August Muzeul Astra, Sibiu – Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare din România; Maramureş, Transilvania, Moldova – Hora la Prislop;

Decembrie Ziua Naţională a Românei; Crăciunul; Ajunul Anului Nou.

Toate aceste sărbători, la care se mai pot adăuga încă multe, reprezintă moduri de manifestare a tradiţiilor româneşti şi dorinţa comunităţilor locale de a le păstra şi de a le transmite generaţiilor viitoare. Susţinerea acestora este importantă atât din punct de vedere istoric, social şi cultural, cât şi economic, prin aportul pe care îl au în dezvoltarea turismului cultural şi rural.

III.1.3.c. Evenimente culturale în zone transfrontaliere

Zonele transfrontaliere reprezintă medii importante pentru dezvoltarea culturală şi turistică. În România programele dedicate zonelor transfrontaliere sunt susţinute de Birourile Teritoriale/Regionale pentru Cooperarea Transfrontalieră (BRCT), organisme neguvernamentale, non‐profit, cu personalitate juridică care funcţionează în domeniul dezvoltării regionale şi al cooperării transfrontaliere.

Birouri Regionale de Cooperare Transfrontalieră: BRCT Timişoara pentru graniţa România – Republica Serbia– zona eligibilă cuprinsă în cadrul cooperării transfrontaliere se

constituie din judeţele Timiş, Caraş‐Severin şi Mehedinţi (România) şi districtele Borski, Branicevski, Banatul Central, Banatul de Sud şi Banatul de Nord (Republica Serbia);

BRCT Iaşi pentru graniţa România – Republica Moldova – zona eligibilă este formată din patru judeţe româneşti de graniţă (Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi întreaga suprafaţă a Republicii Moldova;

BRTC Suceava pentru graniţa România – Ucraina; BRTC Oradea pentru graniţa România – Ungaria – zona eligibilă se constituie din judeţele Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş în

România, iar în Ungaria, din judeţele Szaolcs‐Szatmar‐Bereg, Hajdu‐Bihar, Bekes şi Csongrad; BRTC Călăraşi pentru graniţa România – Bulgaria – zona eligibilă este formată din judeţele româneşti Mehedinţi, Dolj, Olt,

Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa şi din unităţile bulgare Vidin, Montana, Vraca, Pleven, Veliko Târnovo, Ruse, Razgrad, Silistra, Dobric;

Beneficiarii programelor şi proiectelor BRCT pot fi instituţii publice şi private (consilii locale şi consilii judeţene, societăţi comerciale, ONG, instituţii de învăţământ şi asociaţii profesionale) din regiunea eligibilă.

Evenimente culturale în zone transfrontaliere: Ziua Cooperării Europene, eveniment organizat de BRCT Timişoara în calitate de Secretariat Tehnic Comun al Programului

IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia25; Ziua Cooperării Europene, eveniment organizat de BRCT Iaşi şi Suceava în cadrul Programului Operaţional Comun

România‐Ucraina‐Republica Moldova 2007‐2013; Ziua Internaţională a Copilului, eveniment organizat de BRCT Călăraşi în parcul Aurora din Municipiul Călăraşi; Proiectul transfrontalier „Aurul Verde al Dunării„ organizat de Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa Olteniţa, Parcul Dumbrava în

parteneriat cu Casa de Cultură „Nikola Zankov Vaptsarov 1873” Tutrakan, Bulgaria; Evenimentul european „Educaţie artistică şi culturală în contextul cooperării transfrontaliere durabile” organizat prin

Programul Operaţional Comun România – Ucraina ‐ Republica Moldova 2007‐2013, în oraşul Iaşi;

În cadrul acestor evenimente sunt prezentate rezultatele programelor de cooperare transfrontalieră, sunt susţinute concerte şi se organizează expoziţii, concursuri, seminarii creative, manifestări cultural‐artistice care implică participarea copiilor, a tinerilor, a cadrelor didactice, instituţiilor locale, centre de copii, muzee, case de cultură etc. ; evenimentele culturale care fac parte din Programele Operaţionale Comune sunt finanţate de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi co‐finanţate de statele participante în program.

25 http://www.brct‐timisoara.ro/ro/stiri/99/ziua‐cooper%C4%83rii‐europene.htm

48


48

III.1.3.d. Cultură urbană ‐ liberalizarea pieţei culturale

Cultura urbană este un concept încă neclar definit, dar de mare interes la nivel european. Formele de exprimare ale culturii urbane sunt diverse şi includ aspecte culturale, sociale şi economice. Expresiile culturii urbane pot fi: participarea, creativitatea şi protestul, ca răspuns la problemele cu care se confruntă oraşul şi comunitatea locală (depopularea centrului, segregare socială, gentrificarea etc.).

Cultura urbană reprezintă, în general, ansamblul de practici culturale, artistice şi sportive neinstituţionalizate care iau naştere în spaţiul urban. Disciplinele culturii urbane sunt variate: dans, graffiti, sportul de stradă, fotografia urbană etc.

Cultura urbană se află în strânsă legătură cu industriile creative şi cu iniţiativele indivizilor de a‐şi exprima părerea în legătură cu evoluţiile şi problemele unor grupuri ale societăţii.

În România, având în vedere încă slaba afirmare a culturii urbane şi a evenimentelor şi acţiunilor care decurg din aceasta, nu există un dialog deschis între „producătorii” de cultură urbană şi administraţiile publice, decât atunci când manifestările vin chiar din partea administraţiei publice locale (concerte şi spectacole, activităţi în aer liber dedicate zilei copilului – „desene pe asfalt „‐ sau unor sărbători legale, amplasarea unor obiecte de artă – monumente de for public ‐ în spaţii publice etc.).

III.1.3.e. Procesiuni religioase, hramuri importante

Viaţa religioasă în România se desfăşoară conform principiului libertăţii credinţelor religioase, principiu enunţat la art. 29 (Libertatea conştiinţei) din Constituţia României, alături de libertatea gândirii şi a opiniilor; autorităţile publice sunt obligate la neutralitate faţă de asociaţiile şi cultele religioase, iar cetăţenii sunt egali în faţa legii şi în faţa autorităţilor publice, indiferent de convingerile religioase.

Conform recensământului din 2011, 16.307.004 cetăţeni, reprezentând 81,04 % din populaţia totală, s‐au declarat ortodocşi. Acesta este şi motivul pentru care majoritatea manifestărilor religioase din ţara noastră sunt de natură ortodoxă; sunt cunoscute şi promovate procesiuni religioase din timpul marilor sărbători calendaristice ortodoxe care sunt, în acelaşi timp, promotoare ale turismului specific.

Nu trebuie ignorat rolul educaţional şi cultural al Bisericii Ortodoxe Române care este prezentă în viaţa culturală a ţării prin radio, televiziune, ziare, tipărituri, prelegeri, procesiuni, hramuri, programe de şcolarizare în biserici, ajutoare pentru săraci, reprezentând, totodată, parte a turismului românesc prin procesiuni, pelerinaje, frumuseţea şi istoria bisericilor şi mănăstirilor.

Concluzii asupta evenimentelor culturale în teritoriu:

Statisticile sunt inexistente sau incomplete; Se manifestă forme noi de evenimente culturale cu aport turistic important, care trebuie luate în considerare; Evenimentele culturale presupun fluxuri de cetăţeni, adunări de oameni, stimularea apariţiei de servicii, în special,

turistice; Evenimentele culturale sunt un catalizator al coeziunii teritoriale; Evenimentele culturale nu sunt susţinute de stat, au eventual, o susţinere locală, dar, în general, reprezintă o investiţie

privată;

III.1.4. Încurajarea şi promovarea culturii

III.1.4.a. Instituţii şi responsabilităţi

1. Ministerul Culturii (MC)

Ministerul Culturii este organ de specialitate al administraţiei publice centrale din România cu un rol important în orientarea transformărilor de natură normativă, administrativă, instituţională, economică şi socială din sectorul culturii.

Unităţile care funcţionează în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Culturii sunt (conform Anexei nr. 2 a HG nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional cu modificările şi completările ulterioare – ultima modificare şi completare 08.08.201326):

26 Conf. expert‐monitor – Regia Autonomă „Monitorul Oficial”


49

1.1. Organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice finanţate integral din bugetul de stat Direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniul naţional, respectiv a municipiului Bucureşti ‐ servicii publice

deconcentrate Biblioteca Naţională a României Oficiul Român pentru Drepturile de Autor Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale

Secretariatul de Stat pentru Culte (mutat prin art. I al HG nr. 21/2013, în subordinea Secretariatului General al Guvernului)

1.2. Organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat Centrul Naţional al Cinematografiei Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti Muzeul Naţional „Brukenthal” Muzeul Naţional „Peleş” Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Naţional al Țăranului Român din Bucureşti Muzeul Naţional Bran Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj‐Napoca Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” Muzeul de Artă „Vasile Grigore ‐ pictor şi colecţionar” Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj‐Napoca Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova Teatrul Naţional din Târgu Mureş Teatrul Maghiar de Stat din Cluj‐Napoca Opera Naţională Bucureşti Opera Naţională Română din Cluj‐Napoca Opera Maghiară din Cluj‐Napoca Opera Naţională Română din Iaşi Opera Naţională Română din Timişoara Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa Filarmonica "George Enescu" Centrul Naţional al Dansului Bucureşti Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău Centrul de Cultură "Arcuş" din Covasna Centrul Cultural Topliţa Institutul Naţional al Patrimoniului Studioul de Creaţie Cinematografică din Bucureşti Editura „Video Art” Centrul de Cercetare şi Consultanta în Domeniul Culturii Administraţia Fondului Cultural Naţional Corul Naţional de Cameră „Madrigal”

Centrul pentru Artele Spectacolului „Sala Palatului” (abrogat prin art. 10 a HG nr. 1050/2012);

1.3. Instituţii publice finanţate din venituri proprii ARTEXIM (instituţie publică care se ocupă de organizarea festivalurilor internaţionale de prestigiu ‐ ex. Festivalul

Internaţional George Enescu ‐ şi de promovarea tinerelor talente) Centrul de Pregătire Profesională în Cultură

50


50

1.4. Unităţi care funcţionează sub autoritatea Ministerului Culturii Compania Naţională a Imprimeriilor "Coresi" ‐ S.A. Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "Româniafilm" Studioul Cinematografic "Sahia Film" ‐ S.A. Studioul Cinematografic "Animafilm" ‐ S.A.

Studioul Cinematografic "Rofilm" ‐ S.A. (aprogat prin art. I al HG nr. 21/2013)

Societatea Comercială "Editura Scrisul Românesc" ‐ S.A. (abrogat prin HG nr. 575/2013)

În domeniul culturii există două tipuri de instituţii cu misiuni şi modalităţi diferite de desfăşurare a activităţii: Instituţii care produc bunuri şi servicii culturale; Instituţii care se ocupă de legislaţia în domeniul culturii şi administrarea infrastructurii culturale (Direcţiile Judeţene pentru

Cultură);

2. Institutul Cultural Român (ICR)

LEGE nr. 356 / 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român;

Misiunea Institutului Cultural Român este promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei. Creşterea vizibilităţii valorilor culturale româneşti în lume constituie scopul principal al activităţilor desfăşurate de ICR. Activitatea Institutului Cultural Român este înţeleasă ca o modalitate complementară de atingere a obiectivelor strategice ale României, alături de iniţiativele externe de factură politică şi economică. O direcţie prioritară de acţiune a ICR priveşte comunităţile din ţările vecine în care limba româna este vorbită ca limbă maternă27.

Acţiunile ICR sunt în acord cu agenda globală de dezvoltare Europa 2020 care consideră „industriile creative şi culturale ca pe unele motoare importante de inovaţie economică şi socială în alte sectoare“, implementând şi sprijinind o serie de proiecte care să conducă la îndeplinirea obiectivelor propuse. Pentru perioada 2012‐2013, ICR are în implementare 19 programe care vizează: Încheierea organizării institutelor culturale române din afara ţării şi deschiderea de noi institute; Traducerea şi publicarea de autori români în străinătate; Sprijinirea proiectelor prezentate de operatorii români şi autorii străinii destinate să mărească vizibilitatea şi recunoaşterea

valorilor şi contribuţiilor României; Sprijinirea autorilor din România care participă la înnoirea validabilă internaţional în domeniul lor de activitate Amplificarea cooperării în reţeaua europeană a institutelor culturale; Ameliorarea echipării cu publicaţii a marilor biblioteci din ţară şi asigurarea prezenţei României în scrierile de referinţă din

lume; Prezentarea sistematică a valorilor româneşti în competiţiile lumii. Prezentarea tematică coerentă şi concludentă a culturii şi civilizaţiei româneşti, cu participarea unora dintre creatorii înşişi. Stimularea dezbaterilor autohtone, cu participare internaţională, asupra economiei, dreptului, administraţiei, asupra

funcţionării şi performanţelor instituţiilor româneşti, Încurajarea etalării realităţilor ţării noastre; asigurarea participării autorilor români la dezbaterea internaţională a

problemelor regionale, europene şi globale; Asigurarea participării României la târguri de carte, festivaluri şi alte manifestări internaţionale de referinţă; Sprijinirea comunităţilor româneşti din afara ţării; Asigurarea de oportunităţi de învăţare a limbii române având ca finalitatea obţinerea unui certificat ICR, acredidat

internaţional; Acordarea de burse pentru sprijinirea unor activităţi culturale; Aducerea la cunoştinţa publicului din diferite ţări a acţiunilor ICR; Promovarea cooperării ICR (a filialelor şi institutelor sale) cu parteneri externi; Lărgirea accesului creatorilor din ţară la programele Institutului şi sporirea resurselor financiare; Creşterea resurselor extrabugetare şi de accesare a fondurilor europene de către ICR; Configurarea, prin colaborarea cu Ministerul Culturii şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a unui

posibil Program Operaţional Sectorial pentru Cultură şi Turism care să fie implementat în cadrul programării bugetare unionale 2014‐2020.

27 http://www.icr.ro/bucuresti/misiune‐strategie‐functionare/misiunea‐icr.html


51

3. Alte instituţii implicate în promovarea culturii

Fostele centrele judeţene de conservare şi valorificare a tradiţiei şi creaţiei populare – instituţii profesionale de specialitate având drept obiect de activitate cunoaşterea, promovarea şi păstrarea tradiţiilor şi valorilor culturale populare; aceste instituţii se constituie în baze de date a valorilor creaţiei populare din judeţ, funcţionând ca un centru ştiinţific, metodologic şi de coordonare a activităţilor de păstrare, stimulare şi valorificare a tuturor genurilor tradiţiei şi creaţiei populare.

Aceste centre sunt finanţate din venituri proprii şi din alocaţii de la bugetul local, funcţionând sub autoritatea Consiliului Judeţean, făcând parte din sistemul instituţiilor de importanţă judeţeană şi desfăşurându‐şi activitatea în conformitate cu prevederile legislative române în vigoare şi cu cele ale propriului Regulament‐cadru de organizare şi funcţionare.

Alte instituţii implicate (parteneri) în funcţionarea, organizarea şi dezvoltarea infrastructurilor culturale: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Ministerul Afacerilor Interne (fostul Minister al Administraţiei şi Internelor): rol de coordonare şi susţinere tehnică şi

metodologică a politicii de descentralizare; Ministerul Finanţelor Publice: suport pentru elaborarea aspectelor financiare ale descentralizării; Autorităţi locale (Consilii Municipale şi Consilii Judeţene): factori interesaţi de preluarea instituţiilor publice de cultură şi a

serviciilor culturale; rol de manager al instituţiilor culturale; Instituţii publice de cultură; Direcţiile Judeţene pentru Cultură; Asociaţii ale autorităţilor locale (Asociaţia Municipiilor din România, Uniunea Consiliilor Judeţene din România); Asociaţii profesionale active în domeniile aferente instituţiilor de cultură descentralizate (teatru, operă, muzee); Alianța Națională a Uniunilor de Creatori din România Societățile de gesitiune colectivă a drepturilor de autor Orice alte organizaţii civice interesate;

III.1.4.b. Sectorul cultural independent şi neguvernamental

Principalii reprezentanţi ai sectorului cultural independent şi neguvernamental sunt organizaţiile neguvernamentale (ONG) şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM). Problemele principale cu care aceştia se confruntă sunt următoarele: Lipsa unui cadru normativ pentru reglementarea statutului creatorului; Necesitatea actualizării legislaţiei de specialitate; Lipsa unui cadru de finanţare flexibil pentru activităţile sectorului cultural independent; Nevoia îmbunătăţirii sistemului de finanţare (fonduri naţionale, comunitare, structurale); Existenţa problemelor de natură fiscală (taxe, impozite, TVA, Legea sponsorizării); Lipsa specializărilor în domeniul cultural şi necesitatea actualizării nomenclatorului meseriilor din România în acord cu

segmentele pieţei creative şi culturale; Lipsa educaţiei publicului pentru artă şi creativitate;

Întrucât reprezintă o ramură importantă a sectorului cultural şi creativ, este necesară implementarea unor măsuri care să conducă atât la creşterea rolului şi ponderii sectorului cultural independent / non‐profit în configuraţia ofertei culturale, cât şi în formularea politicilor culturale, la toate nivelurile teritoriale (naţional, regional şi local). Pentru atingerea acestor deziderate Strategia sectorială în domeniul culturii 2014‐2020 propune următoarele obiective specifice: Facilitarea accesului sectorului cultural privat la surse de finanţare, prin completarea cadrului legislativ şi prin susţinerea

eforturilor de consultanţă în conceperea şi realizarea de proiecte; Susţinerea sectorului cultural independent prin facilitarea parteneriatelor cu autorităţile locale în scopul identificării şi

utilizării de spaţii destinate activităţilor acestui sector; Întărirea transparenţei instituţionale şi a dialogului participativ cu reprezentanţii sectorului cultural non‐profit; Susţinerea parteneriatelor cu furnizorii de formare profesională pentru întărirea capacităţilor organizaţionale ale

sectorului cultural independent.

Îndeplinirea obiectivelor necesită realizarea parteneriatelor atât între autorităţile publice cu competenţe în domeniul culturii (Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român etc.) şi sectorul privat non‐profit, cât şi între aceştia şi instituţiile din sectorul educativ şi autorităţiile publice locale, întrucât ţinta finală a actului de cultură şi principalele probleme ale sectorului non‐profit sau independent se află la nivel local.

52


52

III.1.5. Investiţii şi potenţial economic

III.1.5.a. Subvenţii şi fonduri pentru cercetare şi III.1.5.b. Subvenţii şi fonduri pentru infrastructura culturală

1. Acte normative

Legislaţia românească privitoare la finanţarea infrastructurii culturale (listate în ordine cronologică): Ordonanţa nr. 51 / 1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale ‐ actualizată; Legea nr. 131/2001 pentru aprobarea OG nr. 100/1999 privind modificarea şi completarea OG nr. 9/1996 privind

îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultură finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului din instituţiile şi activităţile cu profil cultural;

Legea nr. 245/2001 pentru aprobarea OG nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale;

Legea nr. 247/2001 pentru aprobarea OG nr. 79/1998 privind organizarea şi funcţionarea Fondului Cultural Naţional; Legea nr. 293/2001 pentru aprobarea OG nr. 42/2000 privind îmbunătăţirea finanţării unor programe de dezvoltare

sectorială iniţiate de Ministerul Culturii; HG nr. 802 / 2005 privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Fondului Cultural Naţional ‐ acualizată Ordin nr. 2231 / 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi funcţionarea comisiilor, procedura

de selecţie a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale în vederea acordării de finanţări nerambursabile din Fondul Cultural Naţional, precum şi de soluţionare a contestaţiilor;

2. Responsabili

Unul din principalii finanţatori ai proiectelor culturale în România este Ministerul Culturii. Subordonată acestuia este Administraţia Fondului Cultural Naţional28 (AFCN), instituţie publică care oferă în fiecare an finanţări nerambursabile instituţiilor publice, organizaţiilor neguvernamentale şi persoanelor juridice de drept privat care desfaşoară activităţi culturale. Sunt sprijinite proiecte provenite din arii tematice precum activităţi muzeale, teatru, dans, muzică, patrimoniu cultural naţional, patrimoniu imaterial, formare profesională în domeniul culturii ‐ inclusiv management cultural şi educaţie culturală. Sprijinul constă în finanţarea de programe şi proiecte culturale menite să faciliteze accesul publicului la manifestări culturale, artistice şi educaţionale variate. AFCN sprijină îmbunătăţirea percepţiei publicului larg asupra artei contemporane şi facilitarea accesului unui numar cât mai mare de oameni la evenimentele culturale finanţate.

Arii ale proiectelor culturale susţinute de AFCN Secţiuni ale proiectelor culturale susţinute de AFCN

Activităţi Muzeale Secţiunea Carte

Artele Spectacolului Secţiunea Noile Media

Arhitectură şi Design Secţiunea Reviste

Arte Vizuale şi Noile Media Secţiunea Publicaţii Culturale

Intervenţie Culturală

Educaţie Culturală

Formare Profesională

Patrimoniu Cultural Naţional

Patrimoniu imaterial

Tabel 21.17. Tipul proiectelor susţinute de AFCN (2013) Sursa: date AFCN (www.afcn.ro); prelucrare urb. Ramona Ungureanu – Quattro Design

Un rol important în susţinerea proceselor de dezvoltare culturală îl au şi organizaţiile neguvernamentale (organizaţii fără scop patrimonial) prin capacitatea acestora de atragere a fondurilor (publice sau private) şi prin proiectele diverse pe care le dezvoltă în sfera culturii.

Organizaţiile neguvernamentale se grupează în: Persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii; Persoane juridice fără scop patrimonial – fundaţii; Persoane juridice fără scop patrimonial – uniuni; Persoane juridice fără scop patrimonial – persoane juridice străine;

Registrul Naţional al organizaţiilor neguvernamentale este publicată pe site‐ul Ministerului Justiţiei.

28 http://www.afcn.ro/home.html


53

3. Linii de finanţare:

Principalele tipuri de fonduri disponibile în domeniul culturii sunt: Fonduri rambursabile; Fonduri nerambursabile; Granturi EEA; Fonduri UE 2014‐2020.

3.1. Fonduri rambursabile şi nerambursabile

3.1.1. Programul Cultura (2007‐2013)29

Acest program sprijină cooperarea culturală la nivel european prin promovarea mobilităţii persoanelor care activează în sectorul cultural, încurajarea circulaţiei operelor şi produselor artistice şi culturale şi promovarea dialogului intercultural.

Programul are la bază Articolul 167 al Tratatului de la Lisabona (fostul Articol 151 al Tratatului Uniunii Europene), care subliniază contribuţia Comunităţii Europene la înflorirea culturilor Statelor Membre respectând în acelaşi timp diversitatea naţională şi regională şi punerea în valoare a spaţiului cultural comun.

Art. 167 1. L'Union contribue à l'épanouissement des cultures des États membres dans le respect de leur diversité nationale et régionale, tout en mettant en évidence l'héritage culturel commun. 2. L'action de l'Union vise à encourager la coopération entre États membres et, si nécessaire, à appuyer et compléter leur action dans les domaines suivants: – l'amélioration de la connaissance et de la diffusion de la culture et de l'histoire des peuples européens, – la conservation et la sauvegarde du patrimoine culturel d'importance européenne, – les échanges culturels non commerciaux, – la création artistique et littéraire, y compris dans le secteur de l'audiovisuel. 3. L'Union et les États membres favorisent la coopération avec les pays tiers et les organisations internationales compétentes dans le domaine de la culture, et en particulier avec le Conseil de l'Europe. 4. L'Union tient compte des aspects culturels dans son action au titre d'autres dispositions des traités, afin notamment de respecter et de promouvoir la diversité de ses cultures. 5. Pour contribuer à la réalisation des objectifs visés au présent article: – le Parlement européen et le Conseil, statuant conformément à la procédure législative ordinaire et après consultation du Comité des régions, adoptent des actions d'encouragement, à l'exclusion de toute harmonisation des dispositions législatives et réglementaires des États membres; – le Conseil adopte, sur proposition de la Commission, des recommandations.

Programul este gestionat de Direcţia Generală pentru Educaţie şi Cultură a Comisiei Europene împreună cu Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură. La nivel naţional, punctele de contact cultural din toate ţările participante sunt responsabile de promovarea Programului şi de facilitarea accesului operatorilor culturali la acesta.

Programul sprijină cu precădere: proiectele culturale; organizaţiile active la nivel european în domeniul culturii (granturi operaţionale); activităţile de analiză, colectarea şi difuzarea informaţiilor, precum şi optimizarea impactului proiectelor din domeniul

cooperării culturale;

Pe lângă aceste componente, Programul mai finanţează şi: decernarea de premii de excelenţă în domeniile patrimoniului cultural, arhitecturii, literaturii şi muzicii; Capitalele Europene ale Culturii; cooperarea Uniunii Europene cu organizaţii internaţionale, precum UNESCO, ONU – Alianţa Civilizaţiilor sau Consiliul

Europei; acţiuni speciale, cum ar fi Proiectul pilot pentru mobilitatea artiştilor; punctele de contact cultural din toate cele 37 de ţări participante ;

În România principalul responsabil de promovarea Programului Cultura este Punctul de Contact Cultural (PCC), birou de promovare care funcţionează în cadrul Departamentului pentru Programe Europene din Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturi şi face parte din reţeaua europeană a punctelor de contact cultural30.

29 http://www.cultura2007.ro/cultura2007‐ro_doc_2_despre‐noi_pg_0.htm#cinesuntem

30 http://eacea.ec.europa.eu/culture/tools/ccp_en.php

54


54

3.1.2. Programul MEDIA 2007‐2013 al Uniunii Europene31

Programul MEDIA sprijină în fiecare an 300 de proiecte noi de film european, iar jumătate din filmele europene care rulează în cinematografe apar cu sprijinul Programului MEDIA.

Sectorul audiovizual european are un rol important în conturarea cetăţeniei europene deoarece este unul dintre principalii vectori de transmitere a valorilor europene către cetăţenii europeni şi în special către tineri.

Obiectivele programului MEDIA sunt: Păstrarea şi sporirea diversităţii culturale şi lingvistice şi a moştenirii cinematografice şi audiovizuale, garantarea accesului

publicului european la această moştenire şi promovarea dialogului intercultural; Creşterea distribuţiei şi a circulaţiei creaţiilor audiovizuale în interiorul şi în afara Uniunii Europene, inclusiv printr‐o

cooperare mai puternică între actori; Întărirea competitivităţii sectorului audiovizual european în cadrul unei pieţe europene competitive şi deschise, favorabile

creării locurilor de muncă, inclusiv prin promovarea legăturilor dintre profesioniştii din domeniul audiovizual.

Pentru atingerea acestor obiective, Programul va sprijini: Creşterea numărului producţiilor audiovizuale: dobândirea şi perfecţionarea aptitudinilor în domeniul audiovizual şi

dezvoltarea creaţiilor audiovizuale europene; Distribuirea şi promovarea operelor audiovizuale europene; Proiecte pilot care să asigure adaptarea acestui program la cerinţele pieţei.

Măsurile de finanţare ale Programului MEDIA sunt: Formare32 Măsura “Formare” a Programului MEDIA sprijină crearea de reţele paneuropene pentru a ajuta profesioniştii din industria audiovizuală să‐şi îmbunătăţească abilităţile pe piaţa internaţională. Aceste reţele vizează o colaborare apropiată între diferiţi parteneri activi din domeniul formării: şcoli de cinematografie şi televiziune, centre de pregătire specializate, firme de producţie şi distribuţie etc.

Categorii de instituţii eligibile: - şcoli de film şi televiziune; - universităţi; - instituţii specializate în formare vocaţională; - companii private din industria audiovizuală; - organizaţii/asociaţii specializate în sectorul audiovizual.

Dezvoltare33 Programul MEDIA oferă sprijin pentru acoperirea cheltuielilor de dezvoltare a operelor audiovizuale europene din următoarele categorii: - Ficţiune ‐ durata minimă 50 minute; - Documentar creativ ‐ durata minimă 25 de minute; - Animaţie ‐ durata minimă 24 minute; - Opere interactive.

Există patru secţiuni de finanţare în cadrul măsurii “Dezvoltare”, fiecare adresându‐se unui anume tip de companie în funcţie de experienţa şi capacitatea financiară a acesteia. Persoanele fizice nu pot aplica.

Distribuţie34 Această măsură de finanţare are ca scop distribuţia transnaţională la nivel larg a unor filme europene non‐naţionale şi încurajarea exploatatorilor cinematografici să investească mai ales în promovarea şi distribuţia adecvată a filmelor europene non‐naţionale. Această măsură de finanţare mai are şi scopul de a încuraja stabilirea şi consolidarea de reţele de cooperare între distribuitori europeni precum şi cooperarea între distribuitori, agenţi de vînzare şi/sau producători.

MEDIA sprijină distribuţia operelor audiovizuale europene la alte 2 niveluri: - sprijin pentru cinematografe – punerea în reţea a cinematografelor care proiectează filme europene; - sprijin pentru transmisiuni de televiziune.

31 http://www.media‐romania.eu/doc_2_despre‐program_pg_0.htm

32 http://www.media‐romania.eu/ctg_mediaro_40_pg_0.htm




55

Promovare35 În domeniul promovării, obiectivele Programului sunt următoarele: - îmbunătăţirea circulaţiei operelor audiovizuale europene prin garantarea accesului sectorului audiovisual European la

pieţele profesioniste europene şi internaţionale; - îmbunătăţirea accesului publicului European şi internaţional la opere audiovizuale europene; - încurajarea acţiunilor convergente între filmul naţional şi organizaţiile de promovare a Programului audiovizual; - încurajarea promovării patrimoniului audiovizual şi cinematografic al Europei şi îmbunătăţirea accesului publicului la acest

patrimoniu la nivel european şi naţional.

Noi tehnologii Digitalizare

3.1.3. Programul „Europa pentru cetăţeni” 36

“Europa pentru cetăţeni” este un program comunitar derulat de Direcţia Generală Comunicare din cadrul Comisiei Europene, care îşi propune să promoveze cetăţenia europeană activă prin implicarea societăţii civile în construirea unei Europe unite, bazată pe valori istorice şi rememorarea unui trecut comun, pe aprofundarea dialogului intercultural şi pe concepte precum toleranţa, solidaritatea, democraţia, egalitatea de şanse şi înţelegerea reciprocă.

Obiectivul general al Programului este acela de a acorda tuturor cetăţenilor europeni posibilitatea de a se cunoaşte, de a interacţiona şi de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenenţă la spaţiul comunitar.

Acest Program este promovat de Punctul Europa pentru Cetăţeni (PEC) care este găzduit de Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii şi are rolul de: A pune la dispoziţia posibililor beneficiari informaţii despre Program şi liniile de finanţare; A furniza posibililor beneficiari informaţii exacte privind termenele pentru aplicaţii; A oferi, la cerere, îndrumări pentru întocmirea corectă şi completă a dosarului proiectului, potrivit cerinţelor finanţatorului

(Comisia Europeană); A oferi soluţii pentru găsirea de parteneri din alte ţări europene care s‐ar putea asocia la realizarea unui proiect.

Obiectivele Programului „Europa pentru cetăţeni”: Obiective generale Acordarea posibilităţii cetăţenilor să interacţioneze şi să participe la construirea unei Europe şi mai apropiate, care este

democratică şi îndreptată către lume, unită şi îmbogăţită prin diversitatea sa culturală, formându‐se astfel cetăţenia Uniunii Europene;

Dezvoltarea unui simţ al identităţii europene, bazat pe comunitatea de valori, istorie şi cultură; Dezvoltarea unui simţ al apartenenţei la Uniunea Europeană printre cetăţenii acesteia; Creşterea toleranţei şi înţelegerii reciproce între cetăţenii europeni prin respectarea şi promovarea diversităţii culturale şi

lingvistice, contribuind în acelaşi timp şi la dialogul intercultural.

Obiective specifice Aducerea împreună a oamenilor din comunităţile locale din toată Europa pentru a împărtăşi şi schimba experienţe, opinii

şi valori, pentru a învăţa din istorie şi pentru a construi pentru viitor; Promovarea acţiunii, dezbaterii şi reflecţiei legate de cetăţenia europeană şi democraţie, de valori împărtăşite, istorie şi

cultură comună, prin cooperare în cadrul organizaţiilor societăţii civile la nivel european; Aducerea Europei mai aproape de cetăţenii săi prin promovarea valorilor şi realizărilor europene, păstrând în acelaşi timp

amintirea trecutului său; Încurajarea interacţiunii dintre cetăţeni şi organizaţiile societăţii civile din toate ţările participante, prin contribuirea la

dialogul intercultural şi prin aducerea în prim plan a diversităţii şi unităţii europene, acordându‐se o atenţie particulară activităţilor destinate să dezvolte legături mai strânse între cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, aşa cum a fost ea constituită la 30 aprilie 2004 şi cetăţenii din statele membre care au aderat după această dată;

Aplicanţi eligibili: Candidaţii şi partenerii trebuie să fie organisme publice sau organizaţii nonprofit cu personalitate juridică, în funcţie de măsură: autorităţi locale (comune, oraşe, municipii), organizaţii locale, organizaţii ale societăţii civile (OSC), organizaţii neguvernamentale, organizaţii de cercetare a politicilor publice europene (grupuri de reflecţie), grupuri ale cetăţenilor, organizaţii sindicale, instituţii de învăţământ, institute de cercetare, organizaţii religioase, organizaţii active în munca de voluntariat, organizaţii active de sportivi amatori etc.)

35

http://www.media‐romania.eu/ctg_mediaro_43_pg_0.htm

36 http://www.europapentrucetateni.eu/

56


56

3.2. Granturi EEA (European Economic Area)

Granturile EEA sunt finanţate în comun de către Islanda, Liechtenstein şi Norvegia şi asigură finanţare pentru proiecte de dezvoltare socială şi economică în 15 ţări europene, printre care şi România. Finanţarea este alocată între ţări având ca indicatori populaţia acestora şi PIB‐ul pe cap de locuitor.

În cadrul acestor intrumente de finanţare, infrastructura culturală din România beneficiează de următoarele programe:

PA17/RO13 Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european37 Programul încurajează dialogul cultural, stimularea identităţii europene, facilitează accesul la valorile culturale româneşti.şi sprijină dezvoltarea de noi proiecte educaţionale prin muzică, dans, scenă, film, evenimente de arte vizuale, expoziţii.

Obiectiv: crearea de noi parteneriate internaţionale între profesionişti în domenii specifice culturii, precum şi între aceştia şi public, urmărindu‐se creşterea a gradului de conştientizare cu privire la diversitatea culturală şi o accentuare a cooperării în plan multicultural.

Programul funcţionează pentru următoarele măsuri: Conştientizarea diversităţii culturale şi întărirea dialogului intercultural (Măsura 1); Documentare cu privire la istoria culturală (Măsura 2).

PA16/RO12 Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural38 Acest program îşi propune să joace un rol important în stimularea protejării patrimoniului şi în realizarea de bune relaţii în cadrul comunităţilor şi între acestea. Prin acordarea de fonduri, se doreşte încurajarea utilizării patrimoniului în scopul creării locurilor de muncă, asigurării creşterii economice şi coeziunii sociale.

Programul oferă o bază pentru dezvoltarea cunoaşterii şi schimbului de experienţă în ceea ce priveşte îngrijirea patrimoniului. În acelaşi timp, Programul sprijină proiectele de expunere şi cercetare a patrimoniul cultural al minorităţilor. Cel puţin 10% din alocarea pentru acest program va viza proiecte pentru populaţia de etnie romă.

Programul funcţionează pentru următoarele măsuri: Restaurarea, renovarea, protejarea patrimoniului cultural (Măsura 1) Proiect predefinit: Muzeul Astra Sibiu (Măsura 1) Dezvoltarea comunităţilor locale şi asigurarea unor mijloace de trai sustenabile din punct de vedere economic prin

revitalizarea patrimoniului natural şi cultural (Măsura 2)

Ponderile valorii de finanţare nerambursabilă pentru ambele programe: 100% pentru instituţii publice; 90% pentru ONG.

3.3. Programare fonduri UE 2014‐2020 – Cultura în cadrul procesului de programare a instrumentelor structurale 2014‐202039

În data de 13 iunie 2012, a fost aprobat Memorandumul privind Aprobarea acţiunilor şi documentelor privind pregătirea accesării şi implementării fondurilor europene în perioada 2014 ‐ 2020. Documentul a fost iniţiat de Ministerul Afacerilor Europene, instituţia cu rol coordonator a procesului de elaborare a documentelor de programare pentru perioada 2014 – 2020. Memorandumul conţine orientări metodologice pentru programarea fondurilor europene destinate unei dezvoltări inteligente, durabile şi incluzive, precum şi precizări pentru organizarea şi funcţionarea cadrului partenerial de consultare în vederea elaborării documentelor de programare naţionale pentru perioada 2014 ‐ 2020.

Structura partenerială aprobată prin Memorandum Comitetul Interinstituţional pentru elaborarea Acordului de Parteneriat (CIAP) 12 Comitete Consultative organizate ca secţiuni ale CIAP din care: 10 comitete consultative tematice (CCT):

Transporturi Mediu şi schimbări climatice Competitivitate şi eficienţă energetică Comunicaţii şi tehnologia informaţională Educaţie Ocupare, incluziune socială şi servicii sociale Servicii de sănătate Turism, cultură si patrimoniul cultural Dezvoltare rurală, agricultură şi pescuit Administraţie şi bună guvernanţă

37 http://www.umpcultura.ro/granturi‐eea_doc_10_pa17‐ro13‐promovarea‐diversitatii‐in‐cultura‐i‐arta‐in‐cadrul‐patrimoniului‐cultural‐european_pg_0.htm

38 http://www.umpcultura.ro/granturi‐eea_doc_9_pa16‐ro12‐conservarea‐i‐revitalizarea‐patrimoniului‐cultural‐i‐natural_pg_0.htm

39

http://www.umpcultura.ro/ctg_17_programare‐fonduri‐ue‐2014‐2020_pg_0.htm


57

2 Comitete Consultative reprezentative pentru dezvoltare regională şi coeziune teritorială Comitetul Consultativ privind Dezvoltarea Regională (CCDR) Comitetul Consultativ privind Coeziunea Teritorială (CCCT)

Scopul principal al comitetelor consultative este de a stabili şi ierarhiza investiţiile la nivel sectorial şi regional, pe baza documentelor realizate în cadrul mai multor grupuri de lucru subsecvente.

În cadrul Comitetului Consultativ Tematic Turism, Cultură, Patrimoniu Cultural, s‐au constituit următoarele grupuri de lucru: Turism ‐ coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (acum Ministerul Dezvoltării Regionale şi

Administraţiei Publice) Cultură şi Patrimoniu Cultural ‐ coordonat de Ministerul Culturii

Grupul de lucru Cultură, Patrimoniu Cultural este împărţit în 3 subgrupuri, pentru a se urmări necesităţile sectorului cultural într‐o mai mare măsură: Dezvoltarea capacităţii organizaţionale în sectorul cultural Cultura cu impact social şi educaţional Creştere economică prin cultură

3.4. Concluzii cu privire la Linii de finanţare

Liniile de finanţare cercetate, cu referiri directe la cultură şi infrastructuri culturale, privesc, în general, „actul de cultură”: producţii cinematografice, circulaţia operelor şi produselor artistice şi culturale, mobilitatea persoanelor implicate în cultură, dialogul intercultural, formarea profesioniştilor din industria audiovizuală, interacţiunea cetăţenilor din culturi diferite.

Pentru atingerea obiectivelor propuse şi diminuarea/eliminarea disfuncţiilor din teritoriu, domeniul cultural trebuie să se îndrepte şi spre alte linii de finanţare, altele decât cele cu privire directă la cultură, ale programelor operaţionale din cadrul fondurilor structurale; după cum s‐a arătat în cap. III.4. Legături cu alte domenii, infrastructurile culturale sunt strâns relaţionate de problemele locuirii, ale turismului, transporturilor, mediului, dezvoltării localităţilor şi ale relaţiei dintre mediul urban şi rural. Obiectivele şi propunerile de dezvoltare ale acestor domenii trebuie să includă şi dimensiunea culturală şi educaţională pentru o dezvoltare coerentă. Vor fi urmate, în mod special, domenii de finanţare ale Programului Operaţional Regional.

În egală măsură, statul trebuie să prevadă fonduri speciale (din bugetul de stat sau din ale resurse financiare – împrumuturi, cofinanţare) pentru realizarea infrastructurii culturale de interes naţional (în primul rând, un program de construire de muzee reprezentative pentru România) şi pentru realizarea infrastructurii cu rol în creştera nivelului cultural al comunităţilor locale (în special, în mediul rural, construirea de cămine culturale şi recâştigarea rolului acestora în formarea şi educarea populaţiei).

III.1.5.c. PotenţiaIul sectorului industriilor culturale şi creative

Industriile culturale sunt acele activităţi care produc şi distribuie bunuri şi servicii care, în momentul realizării lor, sunt considerate ca având un atribut specific, o utilitate şi un scop care întruchipează sau care sunt purtătoarele unei expresii artistice; din categoria industriilor culturale fac parte: artele spectacolului, artele vizuale, patrimoniul cultural de orice fel, industria filmului şi a cinematografiei, video, film şi televiziune, video games, noile media, industria muzicii, industria cărţii, inclusiv editurile;

(Definiţie extrasă din documentul: Schiţă de analiză a mediului socio‐economic raportat la cultură ca factor de dezvoltare economică – Grup de lucru 3, din cadrul subgrupului Creştre economică prin cultură al grupului de lucru Cultură, Patrimoniu Cultural – Comitetul Consultativ Tematic Turism, Cultură, Patrimoniu Cultural – Programare fonduri structurale 2014‐2020).

Industriile creative sunt acele industrii care îşi au originea în creativitatea, talentul şi măiestria indivizilor şi care au potenţialul creării de locuri de muncă şi de a genera prosperitate prin producerea şi exploatarea creativităţii, muncii intelectuale şi a ideilor, adică a proprietăţii intelectuale.

(Definiţie extrasă din documentul: Industriile culturale şi creative în Transilvania de Nord, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord‐Vest, versiune în lucru, 2012).

Industriile creative şi culturale includ unsprezece mari domenii economice: Advertising, Arhitectură, Arte şi antichităţi, Meşteşuguri (arte tradiţionale, patrimoniu imaterial), Design, modă, Film, video şi fotografie, Software, jocuri şi publishing electronic, Muzică şi artele spectacolului, Editare, Televiziune şi radio.

58


58

Conform definiţiilor şi practicilor europene, domeniul industriilor culturale este constituit dintr‐un set de practici sau produse culturale care utilizează expresii recunoscute ca fiind de natură artistică. Astfel, activităţi culturale sunt considerate toate tipurile de activităţi bazate pe valori culturale, incluzând activităţi orientate către piaţă, cu caracter comercial sau nu, realizate de orice tip de producător sau de structură (persoană fizică, grup de amatori sau profesionişti, organizaţii, societăţi comerciale, instituţii publice)40.

Analizele cu privire la industriile creative indică un potenţial de creştere mai rapid al activităţilor încadrate în acest sector faţă de restul economiei; potenţialul industriilor creative este măsurabil prin prisma datelor înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului privind cifra de afaceri, numărul de firme şi numărul salariaţilor pe sectoare ale industriilor şi la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală privind indicatorii de profitabilitate a firmelor active în domeniile creative.

În categoria activităţilor creative au fost luate în considerare următoarele secţiuni ale codului CAEN41: Activităţi ale Industriei prelucrătoare: Tipărirea ziarelor (1811); Alte activităţi de tipărire n.c.a. (1812); Servicii pregătitoare pentru pretipărire (1813);

Activităţi cu privire la Informaţii şi comunicaţii: Activităţi de editare a cărţilor (5811); Activităţi de editare de ghiduri, compendii, liste de adrese şi similare (5812); Activităţi de editare a ziarelor (5813); Activităţi de editare a revistelor şi periodicelor (5814); Alte activităţi de editare (5819); Activităţi de editare a jocurilor de calculator (5821); Activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (5911); Activităţi de postproducţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (5912); Activităţi de realizare a înregistrărilor audio şi activităţi de editare muzicală (5920); Activităţi de difuzare a programelor de radio (6010); Activităţi de difuzare a programelor de televiziune (6020);

Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice cu următoarele categorii de activităţi: Activităţi de arhitectură (7111); Activităţi ale agenţiilor de publicitate (7311); Activităţi de design specializat (7410); Activităţi fotografice (7420);

Activităţi de spectacole, culturale şi recreative cu următoarele categorii de activităţi: Activităţi de interpretare artistică (9001); Activităţi suport pentru interpretarea artistică (spectacole) (9002); Activităţi de creaţie artistică (9003); Activităţi de gestionare a sălilor de spectacole (9004).

Acestora li se pot adăuga unele activităţi specifice sectorului de Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor (TIC), părerile fiind împărţite la nivel european şi mondial cu privire la încadrarea acestui sector în sfera activităţilor creative, ţinând cont de definiţia dată industriei creative.

Cel mai activ domeniu, din punct de vedere economic, este cel reprezentat de activitatea agenţiilor de publicitate care realizează cea mai mare cifră de afaceri dintre activităţile creative; activitatea cu cel mai mare număr de salariaţi este însă cea de realizare a soft‐ului la comandă (cod CAEN 6201 – Informaţii şi comunicaţii, subsector TIC).

Indiferent de activitate, se observă că cea mai mare concentrare a industriilor creative se află la Bucureşti, diferenţa dintre acesta şi celelalte oraşe fiind semnificativă. Majoritatea judeţelor au între 1% şi 2% din angajaţi, între 3% şi 5% din firme şi cca 1% din cifra de afaceri în legătură cu sectorul creativ , dar sunt şi câteva judeţe (Cluj, Timiş, Braşov, Iaşi) ale căror valori se situează la nivelul economiilor locale dezvoltate din Europa (4%‐8% din salariaţi, 8%‐13% din firme, 1,5%‐4,5% din cifra de afaceri)42.

Putem conchide că domeniul industriilor creative reprezintă o verigă a cărei contribuţie la dezvoltarea sectoarelor economice este în creştere, dar în afara oraşului Bucureşti, majoritatea firmelor care activează în industriile creative şi culturale sunt de dimensiuni mici, deci sunt vulnerabile în contextul de instabilitate al economiei generale.

40 Strategia sectorială în domeniul culturii 2014‐2020

41 "Importanţa economică a industriilor creative : o perspectivă teritorială ", 2011

42 "Importanţa economică a industriilor creative : o perspectivă teritorială ", 2011


59

III.2. Tendinţe de evoluţie

Degradarea infrastructurilor culturale, cu precădere în mediul rural şi în oraşele mici;

Utilizarea infrastructurii culturale în alte scopuri decât cele culturale;

Pierderea, în continuare, a spaţiilor culturale amplasate în clădiri retrocedate vechilor proprietari;

Degradarea grupurilor de sculpturi în aer liber (Galaţi, Brăila, Buzău ‐ Măgura);

Creşterea iniţiativei locale în ceea ce priveşte evenimentele culturale;

Diminuarea veniturilor directe în diferitele tipuri de infrastructură;

Absenţa investiţiilor în domeniu;

Diminuarea cheltuielilor pentru menţinerea şi dezvoltarea infrastructurii culturale;

Diminuarea numărului meşteşugarilor;

Pierderea tradiţiilor locale;

III.3. Priorităţi de dezvoltare

III.3.1. Direcții prioritare și ținte formulate prin strategii generale și sectoriale

Documentele strategice de referinţă, analizate (sau mentionate) în Cap. II.2. şi II.5., împreună cu alte documente strategice (unele recente, în curs de aprobare) stabilesc elemente strategice şi operaţionale pentru domeniul 6. Cultură și patrimoniu. Dintre acestea, cele mai relevante sunt:

Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013‐2020 are stabilit un obiectiv național pentru anul 2013 în ceea ce privește dimensiunea culturală a dezvoltării durabile, prin care este propusă “creșterea accesului tuturor categoriilor de populație, din toate zonele și mediile sociale, la informație și cultură și îmbunătățirea statutului social și economic al creatorului și artistului”.

În ceea ce privește patrimoniul mobil (muzee, colecții cu specific divers, arhive etc.) sunt propuse: Perfecționarea cadrului legislativ și normativ și asigurarea accesului publicului larg la muzee și colecții printr‐o bună

promovare; Pregătirea continuă a specialiștilor muzeografi și în management și marketing cultural; Diversificarea activităților așezămintelor muzeale și dezvoltarea schimburilor de expoziții între muzeele Uniunii

Europene; Dezvoltarea infrastructurilor culturale; Stabilirea și adoptarea măsurilor care să vizeze asigurarea securității și integrității exponatelor.

În cadrul acestei strategii mai sunt stabilite obiective strategice și direcții de acțiune care vizează artele spectacolului, lectura publică și bibliotecile, artele vizuale și iașezămintele culturale.

În Strategia Deltei Dunării pentru perioada 2011‐2015 este propusă dezvoltarea tradițiilor meșteșugărești și conservarea ocupațiilor tradiționale în această zonă, prin sprijinirea creatorilor locali (în special a celor din mediul rural) și prin sprijinirea pescarilor (pescuitul fiind una dintre cele mai importante activități economice din Delta Dunării).

În Acordul de Parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020 este evidențiată o provocare privind incluziunea socială și este analizat impactul pe care serviciile culturale (alături de cele sociale și de asistență medicală) îl au asupra incluziunii sociale.

Acțiuni necesare propuse pentru dezvoltarea acestor servicii: Aplicarea și în cultură a tehnologiilor informaționale care au posibilitatea de a îmbunătăți eficiența serviciilor culturale

destinate cetățenilor; Recunoașterea mai bună pe scena națională și internațională a valorilor culturale ale României; Necesitatea investițiilor în e‐cultură cu rolul de a îmbunătăți promovarea educației și turismului, de a “facilita accesul

publicului la resursele culturale” și de a stimula sectorul digital.

Studierea strategiilor dedicate culturii realizate până în prezent, citate în prezentul studiu, arată că unele obiective propuse de acestea au fost realizate cu succes, pe când altele nu au fost atinse, justificarea venind din asumarea sau neasumarea obiectivelor de către instituţii responsabile, de existenţa unor linii de finanţare uşor de accesat, de existenţa finanţărilor de la bugetul de stat, de implicarea sau neimplicarea activă a artiştilor şi comunităţilor locale.

Pe baza strategiilor studiate, s‐au făcut următoarele constatări:

Activităţile propuse de ONG au un rol activ în mediul cultural, acestea fiind adesea susţinute de A.F.C.N., astfel, ONG atrag finanţări nerambursabile într‐un procent ridicat, oferind ocazia cetăţenilor să participe la viaţa culturală; acest lucru demonstrază existenţa unor asociaţii cu experienţă, dedicate proiectelor culturale care ar trebui să devină parteneri direcţi şi permanenţi ai instituţiilor de stat;

Specializarea proiectelor culturale pe tipuri de beneficiari, grupuri ţintă: public adult, copii, turişti români şi străini etc.

60


60

Eforturile depuse până în prezent în domeniul cultural au condus la dezvoltarea culturală, educaţia şi dezvoltarea publicului, la manifestarea multiculturalităţii şi a multidisciplinarităţii în actelede cultură şi la dezvoltare locală;

Au fost realizate o serie de infrastructuri culturale în mediul urban, atât prin construirea de noi infrastructuri, cât şi prin recuperarea şi reconversia culturală a unor spaţii/clădiri industriale sau altele, dezafectate sau abandonate (fenomen care s‐a manifestat mai ales în capitală, la iniţiative private).

Obiectivele mai puţin realizate care trebuie urmărite în continuare sunt:

Susţinerea reabilitării infrastructurii culturale de bază din mediul rural şi din oraşele mici, fiind necesară, pentru început, crearea unei baze de date cu privire la existenţa şi starea infrastructurii amintite;

Sprijinirea artiştilor şi artiştilor aflaţi la început de carieră;

Dezvoltarea de noi forme artistice;

Creşterea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi operatorilor culturali;

Extinderea legăturilor interinstituţionale, susţinerea de parteneriate între autorităţile regionale, judeţene şi locale pentru realizarea în comun de investiţii;

Integrarea socială prin cultură;

Dezvoltarea şi implementarea proiectelor culturale adresate comunităţilor locale;

Implementarea unei politici de formare (de bază şi continuă) a personalului de specialitate.

Crearea de noi specializări profesionale, în vederea asigurării unor resurse umane competente, capabile să dezvolte noi servicii (în bibliotecă, muzee, galerii de artă etc.);

III.3.2. Priorități și direcții de dezvoltare la nivel național și teritorial

Politică de investiţii în infrastructura culturală: întreţinere, reparaţii, realizarea unor capacităţi noi

Construirea de spaţii noi pentru infrastructura culturală de interes naţional (şi, în primul rând, un program de construire de muzee reprezentative pentru România);

Sprijinirea proiectelor de punere în valoarea a grupurilor de sculpturi în aer liber (Galaţi, Brăila, Buzău) prin crearea unor muzee în aer liber (ex: Metaloteca Dunării Galaţi) pentru punerea în valoare a monumentelor de for public realizate în cadrul taberelor de sculptură ai anilor ’60, ’70, ’80 – vezi pp. 40‐41;

Sprijinirea muzeelor şi colecţiilor săteşti;

Sprijinirea muzeelor şi colecţiilor bisericeşti, mănăstireşti;

Politică de cercetare a stării culturii în plan naţional şi de încurajare a ridicării nivelului cultural în mediile urban şi rural; programe de investiţii şi de sprijinire a iniţiativelor locale

Politică de sprijinire a evenimentelor – la nivelul statului, la nivelul judeţelor

Politică de sprijinire şi formare a meşteşugarilor – în ateliere, în şcoli speciale ş.a.

III.4. Legături cu alte domenii

La nivelul obiectivelor, politicilor şi programelor, Studiul 21. Infrastructuri culturale este în corelare directă cu Studiul 20. Protecţia monumentelor istorice şi a patrimoniului construit în cadrul domeniului 6. Cultură și patrimoniu, conducând la formularea obiectivului strategic OS6. Promovarea culturii şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural în beneficiul comunităţilor.

Acest obiectiv, împreună cu obiectivul strategic OS3. Valorificarea echilibrată a resurselor naturale, protecţia mediului şi prevenirea schimbărilor climatice (aferent Studiului 9. Cadrul natural și biodiversitatea, Studiului 10. Conservarea şi gestionarea resurselor naturale, Studiului 11. Protecţia mediului şi riscurile natural, Studiului 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului) corespund priorității incluse în Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 PT6. Gestionarea şi conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor.

Acestei priorități a Agendei Teritoriale 2020 îi corespunde una dintre cele cinci provocări identificare la nivelul dezvoltării teritoriale a României, şi anume SDTR5. Utilizarea sustenabilă a capitalului natural și cultural în scopul susținerii dezvoltării teritoriale.

În afara studiului 20. Protecţia monumentelor istorice şi a patrimoniului construit, alte legături din domeniile studiate, se realizează, în special, cu Studiile 3. Servicii sociale, de sănătate şi de educaţie, 7. Activităţile şi infrastructura turistică, 11. Protecţia mediului şi riscurile naturale, 13. Căi de comunicaţii şi transport, 15. Reţeaua de localităţi după rang şi importanţă,18. Calitatea locuirii şi 19. Noile legături urban‐rural.


61

Legătura dintre Studiile 21. infrastructuri culturale şi 3. Servicii sociale, de sănătate şi de educaţie se bazează pe următoarele constatări şi necesităţi:

Rolul infrastructurilor culturale de centre de informare, educaţionale, culturale şi de petrecere a timpului liber, cu puternic rol coeziv;

Rolul bibliotecilor în formare şi educare continuă oferită tuturor categoriilor sociale: bibliotecile sunt destinate tuturor membrilor unei comunităţi locale ori zonale şi asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente şi dezvoltării personalităţii utilizatorilor, fără deosebire de statut social sau economic, vâstă, sex, apartenenţă politică, religie ori naţionalitate (L. nr. 344/2002);

Rolul căminelor culturale, al caselor studenţeşti de organizare şi desfăşurare a cursurilor de educaţie civică şi a celor de formare profesională continuă cu scopul reducerii numărului de persoane asistate social şi de integrare a acestora pe piaţa muncii;

Necesitatea dezvoltării învăţământului general şi de meserii;

Implicarea instituţiilor religioase în educarea şi culturalizarea populaţiei;

Lipsa educaţiei publicului pentru artă şi creativitate;

Calitatea serviciilor de interes public (şi lipsa acestora în multe teritorii) sunt o cauză a performanţelor slabe la nivelul capitalului uman;

Studiile demonstrează că educaţia şi sănătatea sunt factori determinanţi în dezvoltarea comunităţilor;

Accesul la servicii este unul din factorii esenţiali ai dezvoltării şi ai promovării unei economii inovative, sustenabile şi incluzive43.

Legătura dintre Studiile 21. infrastructuri culturale, 7. Activităţile şi infrastructura turistică şi 13. Căi de comunicaţii şi transport se bazează pe următoarele constatări şi necesităţi:

Infrastructurile culturale majore (muzee, case memoriale, evenimente culturale şi sportive internaţionale – săli de spectacole, săli de sport, stadioane) reprezintă o sursă principală de turism, mai ales în mediul urban;

Necesitatea promovării infrastructurilor culturale în cadrul programelor turistice prin includerea acestora în circuite naţionale şi internaţionale;

Necesitatea dezvoltării infrastructurii de cazare a turiştilor participanţi la evenimente culturale;

Necesitatea dezvoltării infrastructurii de transport (rutier, feroviar, aerian, fluvial şi maritim) pentru a facilita accesul atât al locuitorilor, cât şi al turiştilor din ţară şi din afara ţării la infrastructurile culturale naţionale;

Necesitatea dezvoltării infrastructurii de transport obişnuit sau special pentru evenimente naţionale sau internaţionale desfăşurate în România.

Bisericile și mănăstirile care dețin valori arhitecturale și cultural‐istorice excepționale aduc, în mod indirect, o contribuție semnificativă la dezvoltarea economică a localităților. Actorii locali au valorificat aceste elemente de potențial, asociîndu‐le infrastructurii turistice și au transformat construcțiile de cult în motoare de dezvoltare a economiei locale. Turismul axat pe construcțiile de cult şi manifestări religioase (procesiuni, sărbători tradiţionale) reprezintă o ramură importantă a turismului național.

Legătura dintre Studiile 21. infrastructuri culturale, 11. Protecţia mediului şi riscurile naturale şi 18. Calitatea locuirii se bazează pe următoarelor constatări şi necesităţi:

Unii din factorii determinanţi ai calităţii locuirii sunt condiţiile de mediu (starea factorilor de mediu, efectele riscurilor naturale şi antropice, igiena locuirii) şi calitatea serviciilor publice şi de proximitate (categorie în care sunt incluse infrastructuri culturale de bază cu rol în educarea continuă a populaţiei – biblioteci publice şi şcolare, cluburi sportive etc.);

În mediul rural structura gospodăriei şi tipologia construcţiilor sunt variabile şi influenţate de regiunea geografică şi tradiţia culturală ceea ce creează diversitate;

Obiectivele de calitate a locuirii trebuie urmărite în paralel cu o politică de natură culturală, în măsură să creeze coeziune între teritorii şi, mai cu seamă, să urmărească obiectivele de dezvoltare ale României în context european. Printre aceste obiective se numără existenţa unor comunităţi competitive, rurale şi urbane, adaptate sistemelor actuale. Problema identitară şi cea patrimonială reprezintă componente de bază ale acestui proiect cultural de anvergură.

Existenţa infrastructurilor culturale participă la clasarea comunelor, oraşelor şi municipiilor în categoria localităţilor în situaţie favorabilă (din punct de vedere al echipării şi al potenţialului turistic generat de prezenţa infrastructurilor culturale);

Calitatea locuirii determinată şi de reţeaua de transport, calitatea spaţiului public, facilităţile recreativ‐culturale, educative şi de sănătate, servicii ş.a. joacă un rol din ce în ce mai important în migraţia populaţiei către mediul urban.

43 Conform Strategiei Europa 2020 şi Agendei Teritoriale

62


62

Legătura dintre Studiile 21. infrastructuri culturale, 15. Reţeaua de localităţi după rang şi importanţă şi 19. Noile lăgături urban‐rural se bazează pe următoarele constatări şi necesităţi:

Unul din indicatorii cantitativi şi calitativi minimali de definire a localităţilor urbane (conf. L. nr. 351/2001) se referă la prezenţa dotărilor culturale şi sportive;

Investiţia în centrele culturale reprezintă una din modalităţile de creştere a atractivităţii centrelor metropolitane;

Procesul de extindere în teritoriu a spaţiului urban necesită corelare cu dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii culturale, concomitent cu protejarea patrimoniului natural şi cultural;

Infrastructurile culturale şi existenţa evenimentelor culturale naţionale şi internaţionale permit o dinamică a competitivităţii între localităţi pentru deţinerea titlului de oraş capitală turistică şi culturală (Sibiu, Braşov, Tulcea, Brăila, Galaţi, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Baia Mare); de asemenea, prezenţa acestor tipuri de infrastructuri creează, în ţară, centre universitare, literare şi artistice, oraşee – muzeu, oraşele festivalurilor şi congreselor, conducând la o mai mare reprezentativitate a comunităţilor locale şi la dezvoltarea unor poli regionali în funcţie de distribuţia în teritoriu a dotărilor;

Patrimoniul cultural material sau imaterial (tradiţii, valori, cutume religioase) format într‐o perioadă lungă de timp oferă specificitate localităţilor; acest patrimoniu poate fi promovat prin crearea GTT44 (Grupări Teritoriale Tradiţionale) organizate în jurul unor zone cu un specific local aparte sau în jurul unor grupări etnice. Legăturile formate în cadrul ariilor de răspândire sunt independente de limitele teritoriale administrative şi se realizează pe baza unor tradiţii locale, particulate unei anumite regiuni;

Patrimoniul imaterial va fi prezervat prin crearea OTT45 (Ocupaţii Teritoriale Tradiţionale) care au la bază activităţile şi ocupaţiile specifice unei anumite regiuni etnografice şi unei categorii de populaţie care s‐a ocupat de păstrarea, promovarea şi valorificarea elementelor tradiţionale care îi conferă particularitate şi unicitate;

Grupările bazate pe legături tradiționale pot contribuit semnificativ la definirea caracterului localităților urbane, la crearea unei identități locale recunoscută la nivel național și la conturarea unui profil de dezvoltare competitiv la nivel regional; aceast impact asupra dezvoltării locale se manifestă cu precădere în cazul orașelor mici pentru care aceste activități tradiționale au devenit principalul motor de dezvoltare;

În teritoriu, cu precădere în mediul rural, Biserica joacă un rol important în cadrul comunitățiilor locale, fiind principalul factor de coeziune locală, prin implicarea în dezvoltarea culturală și educativă a populației, întărirea legăturilor sociale și perpetuarea tradițiilor locale, prin organizarea și susținerea de evenimente și manifestări cu caracter religios, cultural, social;

Funcţia socio‐culturală se realizează pornind de la premisa că spaţiul rural este cel ce favorizează dezvoltarea unor relaţii sociale speciale, începând cu cele de vecinătate şi încheind cu cele ce se stabilesc în cadrul diferitelor instituţii din rural, care pot viza aspectul formativ (şcoală, biserică, etc) şi activităţi asociative de ordin economic, ecologic şi cultural. 46

III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu

Mărirea cantităţii de produse tradiţionale (ecologice), cu urmări în protecţia mediului

Valorificarea produselor locale

Folosirea potenţialului uman local

Dezvoltarea intelectualităţii locale

Venituri mărite pentru personalul angajat şi pentru locuitori

Stabilizarea populaţiei în localităţi

Stimularea iniţiativei locale şi sprijinirea descentralizării

Formarea identităţii locale, a înţelegerii între locuitori, omogenizare pe plan social, economic, etnic şi religios

44 Denumirea este adoptată prin Studiul 19. Noile legături urban‐rural şi dezvoltarea locală al SDTR, nefiind utilizată în literatura de specialitate, pentru detalii vezi

Studiul 19, cap. III.1.2.a. 45 Denumirea este adoptată prin Studiul 19. Noile legături urban‐rural şi dezvoltarea locală al SDTR, nefiind utilizată în literatura de specialitate, pentru detalii vezi

Studiul 19, cap. III.1.2.b. 46 Cf. SDTR 2013, Studiul 23. Zone cu specific geografic


63

IV. Elemente strategice şi operaţionale

IV.1. Viziune şi obiective strategice

IV.1.1. Diagnostic cu privire la studiul infrastructurilor culturale:

Principale constatări ale studiului:

Cea mai importantă ofertă culturală din ţară este cea organizată de Ministerul Culturii; acesta este şi administratorul celei mai importante părţi din patrimoniul statului.

Existenţa în ţară a unei infrastructuri culturale puternice şi diversificate (muzee, săli de spectacole, biblioteci, cămine culturale, case de cultură), cele mai multe localuri fiind în domeniul public al statului sau al colectivităţilor locale;

Absenţa din obiectivele politicii de dezvoltare duse de administraţia publică centrală şi locală a obiectivului de susţinere a nivelului cultural al populaţiei; absenţa ideilor de susţinere, în principal, a culturii populaţiei care locuieşte în mediul rural.

Cheltuielile de întreţinere a instituţiilor culturale şi a localurilor sunt foarte mari, iar susţinerea bugetară este mică şi în scădere.

Colectivităţile locale au în patrimoniu case de cultură, cămine culturale, colecţii artistice şi muzee şi fac faţă greu cheltuielilor de funcţionare a instituţiilor şi de întreţinere a localurilor.

În ultimii ani au fost retrocedate unele localuri care fuseseră naţionalizate, cele mai multe dintre ele localuri ale muzeelor şi cinematografelor;

Existenţa unei industrii creative private, cu aport la PIB, nesusţinută de stat (ramuri creative, creatori populari, meşteşugari în curs de dispariţie ş.a.)

Inexistenţa pe plan local a funcţiunilor artistice de amatori;

Existenţa unor fenomene populare culturale care încă nu sunt bine susţinute de stat sau de autorităţile locale: festivaluri artistice, evenimente culturale, târguri tradiţionale, procesiuni şi sărbători religioase ş.a.

Formarea lentă a sectorului privat de infrastructuri culturale (cu excepţia cinematografului);

Necesitatea măririi numărului de teatre (se înregistrează creşterea numărului de spectatori), teatre pentru copii, muzee şi expoziţii, biblioteci publice cu echipare modernă şi cu un inventar adus la zi. Necesitatea repartiţiei teritoriale judicioasă a acestora, pentru micşorarea decalajului enorm dintre Bucureşti şi restul ţării; necesitatea micşorării decalajului între oraşele mari pe de‐o parte, şi oraşele mici sau satele ţării pe de altă parte.

Sectorul cultural privat are mare nevoie de spaţii construite repartizate judicios în ţară.

Existenţa a foarte puţine săli de sport şi bazine de înot, amplasate numai în oraşele importante.

Susţinerea foarte slabă de către stat sau de autorităţile locale a mişcării sportive în totalitatea ei (cu excepţia susţinerii cluburilor de fotbal).

Apariţia multor infrastructuri sportive extraurbane, finanţate din fondurile locale, fonduri europene şi fonduri private; înfiinţarea unor instalaţii sportive intraurbane cu scop lucrativ executate din fonduri private (în general, instalaţii de mici dimensiuni);

Formarea lentă a unui segment orientat spre cultură al societăţii non‐etatice.

Constatări cu privire la domeniul patrimoniului mobil:

Slab cunoscut, slab cercetat, slab pus în valoare. Domeniu dominat de perspectiva contrafăcută a perioadei socialiste şi de noua abordare comercială a folclorului;

Dominat de problema ‐ moştenită din perioada socialistă ‐ a inexistenţei de spaţii proprii pentru expunere şi conservarea colecţiilor, documentelor ‐ care impune, cu cea mai mare urgenţă, construirea de spaţii adecvate şi de soluţii temporare de adăpostire a colecţiilor (procesul de retrocedare a clădirilor reprezentative fiind în curs)

Sistemul muzeelor, încadrarea administrativă a acestora, corelarea cu activitatea de cercetare necesită reevaluare

Multe muzee au trecut prin etape de recreare sau modernizare susţinute şi de gestiune competitivă rezultatele sunt vizibile în cazul MNŢR, MNAC, MNAR ş.a.

Necesitatea sprijinirii sistemului privat/local de expunere a patrimoniului (şi în special a colecţiilor din mediul rural).

Diagnostic: Absenţa politicilor publice de educare şi culturalizare a populaţiei din mediul rural a condus la apariţia disparităţilor rural‐urbane în domeniul cultural, constând în absenţa aproape totală a ofertei culturale din mediul rural care a condus treptat şi la degradarea localurilor infrastructurilor culturale. Existenţa unor centre culturale dezvoltate numai în câteva oraşe mari ale ţării, interesul scăzut pentru restul teritoriilor şi pierderea tradiţiilor a creat dezechilibre culturale care adâncesc problemele sociale şi economice dintre mediul urban şi rural.

Diminuarea potenţialului cultural şi neimplicarea culturii în politicile de dezvoltare scad şansele consolidării educaţiei cetăţenilor, îmbunătăţirii coeziunii sociale, a protejării şi valorificării patrimoniului cultural şi a dezvoltării economiei locale (turism, industrii creative şi culturale).

64


64

IV.1.2. Viziune şi obiectiv strategic în domeniul Cultură şi Patrimoniu

O viziune (nouă, sau măcar revigorată) şi obiective strategice realiste porneşte de la evaluarea şi adoptarea schimbărilor paradigmatice contemporane din domeniul instituirii, conservării, restaurării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural şi, cu precădere, de la reevaluarea următoarelor trăsături ale domeniului:

În detrimentul monopolului claselor privilegiate și respectiv a experților, beneficiarii și principalii contributori în definirea patrimoniului cultural au devenit colectivitățile47;

Rolul patrimoniului cultural nu mai este exclusiv acela de a ilustra pentru erudiți evoluția artelor și succesiunea marilor evenimente ori personalități48, ci acela de a contribui la dezvoltarea umană și creșterea calității vieții colectivităților.

În perspectiva Convenţiei‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru societate (art. 2):

Patrimoniul cultural constituie un ansamblu de resurse moştenite din trecut pe care persoanele le consideră, indiferent de regimul de proprietate a bunurilor, ca o reflectare şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor lor în continuă evoluţie. Acesta include şi toate aspectele de mediu care rezultă din interacţiunea în timp între persoane şi locuri;

O comunitate patrimonială este formată din persoanele care ataşează o anumită valoare aspectelor specifice ale patrimoniului cultural pe care ei doresc, în cadrul acţiunii publice, să le menţină şi să le transmită generaţiilor viitoare.

Părţile convin să promoveze o recunoaştere a patrimoniului comun al Europei care include (art. 3):

Toate patrimoniile culturale din Europa care constituie, în ansamblu, o sursă partajată de memorie, înţelegere, identitate, coeziune şi creativitate;

Idealurile, principiile şi valorile născute din experienţa progreselor şi a conflictelor trecute, care favorizează dezvoltarea unei societăţi a păcii şi a stabilităţii bazată pe respectul drepturilor omului, a democraţiei şi a Statului de drept.

Aplicarea Convenției de la Faro în România – după semnarea acesteia de către statul român, menţionată în programul de guvernare – trebuie concepută ca pe o completare și extindere a obligațiilor pe care țara noastră și le‐a asumat în virtutea aderării la Convenția de la La Valetta și la Convenția de la Granada. Îndatoririle statelor în domeniul configurării legislative, administrative, fiscale și metodologice a sistemelor de protecție a patrimoniului arhitectural ori arheologic, deja prevăzute prin Convențiile Consiliului Europei din 1985 și 1992 se întregesc prin Convenția de la Faro cu:

Precizarea rolului social al patrimoniului, privit ca resursă în raport cu o comunitate ce‐i împărtășește valorile culturale ori economice, precum și instituirea conceptului de patrimoniu cultural european comun;

Provocarea construirii unei relații multipolare între patrimoniul cultural, pe de o parte, și autoritatea centrală de protecție a patrimoniului, administrațiile publice locale și diversele straturi sociale și colectivități, pe de altă parte. Această relație este bazată pe dreptul persoanelor și colectivităților de a se bucura de patrimoniul cultural ‐ ca parte a dreptului la cultură și identitate culturală – și de responsabilitatea comună în a contribui la protejarea și punerea în valoare a acestuia.

Domeniul culturii – în sens larg – este integrat în noţiunea de patrimoniu cultural propusă de Convenţie, inclusiv problemele patrimoniului mobil şi ale patrimoniului intangibil.

Viziunea domeniului Cultură şi patrimoniu ia în considerare faptul că patrimoniul cultural al României, astfel înţeles, reprezintă o parte a patrimoniului cultural european comun, set de valori culturale în concordanţă cu drepturile fundamentale ale omului, cu principiile statului de drept, ale democrației și coeziunii sociale, împreună cu elementele patrimoniului cultural ce le materializează. Prezervarea patrimoniului cultural reprezintă o obligaţie europeană şi naţională, responsabilitatea fiind împărţită între state, administraţie publică locală, comunităţi şi cetăţeni.

Obiectivul strategic al domeniului, bazat pe înţelegerea rolului major al patrimoniului cultural pentru societate, este promovarea culturii şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural în beneficiul comunităților.

47 ”Decisions about what to preserve, what to develop and what to destroy provoke questions concerning value to whom, and at what cost? Of what value in

economic terms as a generator of income? Of what value in social terms to build cohesive societies or heal divided ones? Of value to whose cultural identity and which collective purpose? What should be done about our decaying heritage? What should we do with our overflowing archives and museum storerooms? How many more historic and commemorative sites can be supported? Can we accept the preoccupation for restoring places and spaces when the cultures that inhabit them are dying out; minority languages are being lost, stories and music are no longer being passed down from generation to generation?”, R. Palmer, Prefață, Heritage and Beyond, ISBN 978‐92‐871‐6635‐7, Council of Europe Publishing, 2009, Strasbourg, pag. 7‐8

48 ”Heritage discourse and action were strongly expert‐dominated. Very small self‐defining cadres of well‐educated individuals, often from relatively privileged

personal backgrounds, had existed in most countries for many years. They identified and selected the “best” of the nation’s heritage for attention through interpretation, conservation and presentation, working sometimes through private channels, sometimes through legislation and state action. Initially largely self‐resourced, many of these “gentleman experts” were by the 1960s working for government departments and agencies – state funded but with little thought of democracy in their operational policies. The ordinary populace were invited, if not positively instructed, to admire these experts’ choices, while anyone from outside the charmed circle of expertise was looked on with deep suspicion.” Noel Fojut, The philosophical, political and pragmatic roots of the convention, Heritage and Beyond, Council of Europe Publishing, ISBN 978‐92‐871‐6635‐7, Strasbourg, 2009, pag. 14


65

IV.1.3. Obiective generale

Obiectivul general în privinţa infrastructurilor culturale este promovarea culturii ca premisă a dezvoltării comunităților, în acord cu specificul și rolul fiecărui tip de comunitate în societate.

Pentru orizontul 2020, viziunea ia în considerare faptul că patrimoniul cultural al României reprezintă o parte a patrimoniului cultural european comun, set de valori culturale în concordanţă cu drepturile fundamentale ale omului, cu principiile statului de drept, ale democrației și coeziunii sociale, împreună cu elementele patrimoniului cultural ce le materializează. Prezervarea patrimoniului cultural reprezintă o obligaţie europeană şi naţională, responsabilitatea fiind împărţită între state, administraţie publică locală, comunităţi şi cetăţeni.

În acest context, cultura este un instrument de regenerare socială (urbană / rurală) şi economică, reprezentând nu numai un set de atitudini, cencepţii, obiceiuri, valori şi tradiţii ci şi un sector de activitate, cultural şi creativ, plus de valoare pentru economia locală dezvoltată de ramurile industriilor creative şi de turismul generat de activităţile culturale.

Infrastructurile culturale reabilitate, modernizate şi dotate, atât în oraşele mari, cât şi în mediul rural şi în oraşele mici conduc la consolidarea educaţiei populaţiei, la crearea de locuri de muncă şi la promovarea utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi patrimoniale.

Misiunea statului – ca protector al patrimoniului cultural – este aceea de a însoţi procesul de schimbare a paradigmei patrimoniale caracteristice secolului trecut, în contextul descentralizării serviciilor publice, printr‐o politică activă de pilotaj metodologic, ştiinţific şi legislativ îndreptată către nivelul local şi printr‐o politică de finanţare adecvată, în scopul întăririi capacităţii locale de a îşi însuşi valorile patrimoniale locale şi de a prelua (parţial şi efectiv) responsabilităţi în gestiunea, protecţia şi monitorizarea patrimoniului.

IV.1.4. Obiective specifice

Obiectivele specifice sunt grupate, după relevanţă, responsabilităţi şi efecte, astfel:

Obiective naţionale49:

Obiective administrative, în legătură cu obiectivele de interes naţional şi european şi cu cele ale dezvoltării durabile, în context teritorial; sunt finanţate în majoritate din fonduri de stat. Responsabilitatea aparţine exclusiv statului, care poate asocia colectivităţile locale în procesul de dezvoltare, inclusiv prin procesul de descentralizare a serviciilor publice. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere durabilă; necesită măsuri pe termen lung (orizont 2035);

Obiective funcţionale, în legătură cu obiectivele majore de coeziune socială şi culturală şi de competitivitate teritorială; pot fi finanţate din fonduri de stat sau europene care vizează dezvoltarea regională şi reprezintă, în cea mai mare parte, obiective care necesită măsuri pe termen mediu (orizont 2020). Responsabilitatea statului în materie de stabilire a obiectivelor şi de coordonare a implementării măsurilor este dublată de responsabilitatea locală (judeţeană sau regională) în ceea ce priveşte accesul la fonduri şi realizarea acţiunilor. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere inclusivă şi sunt corelate cu trei din cele şase priorităţi ale Agendei Teritoriale UE 2020: Asigurarea competitivităţii globale a regiunilor pe baza economiilor locale puternice; Îmbunătăţirea conexiunilor teritoriale pentru indivizi, comunităţi şi întreprinderi; Gestionarea şi conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor.

Obiective teritoriale:

Obiective locale, în legătură cu obiectivele majore de coeziune teritorială şi de reducere a disparităţilor; vizează dezvoltarea ţinând cont de condiţiile specifice ale teritoriilor (zone cu specific geografic) şi oportunităţile de finanţare naţionale şi europene, reprezentând, în cea mai mare parte, obiective integrate, operaţionale într‐un termen scurt. Responsabilitatea statului în materie de stabilire a obiectivelor, de coordonare a implementării măsurilor şi de facilitare a accesului comunităţilor la fonduri este dublată de responsabilitatea locală (UAT sau grupări de UAT) în ceea ce priveşte realizarea acţiunilor. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere inteligentă şi sunt corelate cu trei din cele şase priorităţi ale Agendei Teritoriale UE 2020: 1. Promovarea dezvoltării teritoriale policentrice şi echilibrate; 2. Încurajarea dezvoltării integrate în oraşe, regiuni rurale şi specifice; 3. Integrarea teritorială în regiunile funcţionale tranfrontaliere şi transnaţionale.

49 Împărţirea în două categorii (naţionale/teritoriale) a fost solicitată de beneficiar.

66


66

Obiectivele teritoriale ale fiecărui domeniu se structurează într‐un set de obiective teritoriale integrate, urmărind coeziunea teritorială, prin reducerea disparităţilor în zonele cu specific geografic.

Obiectivele sunt formulate detaliat în capitolul următor, asigurându‐se corelarea cu politica generală a domeniului, cu programele corespunzătoare obiectivelor şi cu proiectele derivate din acestea. În cazul precis al acestui studiu, nu au fost precizate decât proiectele‐pilot în responsabilitatea statului.

IV.2. Politici şi programe

Obiectivele strategice sunt corelate cu documentele de referinţă, analizate în Cap. II.2. şi II.5. prin preluarea elementelor strategice, a principiilor şi liniilor directoare ale acestora, în legătură cu potenţialul teritorial, tendinţele şi priorităţile stabilite în Cap. III.

Obiectivului strategic domeniului Cultură şi patrimoniu îi corespunde elaborarea unei politici publice cu titlul Patrimoniul cultural al României ca parte a patrimoniului cultural european comun, urmărind – pe de‐o parte – creşterea nivelului cultural al populaţiei şi punerea în valoare a creativităţiişi, pe de altă parte, afirmarea patrimoniului în societate ca o resursă comunitară, cu rol social şi identitar precum şi ca sumă de drepturi şi obligaţii ale administraţiei publice centrale, locale şi ale colectivităţilor. Scopul politicii publice va fi abilitarea colectivităţilor în identificarea, selectarea, instituirea, protejarea, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului identitar şi conservarea rolului fundamental al APCS în coordonare, finanţare şi control şi creşterea eficienţei sistemului de protecţie la nivel naţional.

Politica publică se operaţionalizează prin pachete de proiecte cuprinse în următoarele programe, care corespund obiectivelor specifice la nivel naţional stabilite mai sus. Componenta de pilotare a procesului de descentralizare – afirmată în art. 5(2) al Legii‐cadru a descentralizării nr. 195/2006 – va fi menţionată în cadrul fiecărui obiectiv. În articol se precizează că „Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, organizează faze‐pilot în vederea testării şi evaluării impactului soluţiilor propuse pentru descentralizarea competenţelor pe care le exercită în prezent”.

Coordonarea şi programarea acţiunilor derivate din politici, programe şi proiecte reprezintă o responsabilitate a APCS interesate, şi în special MC, MDRAP, MMSC. În continuare sunt detaliate şi prezentate în mod corelat obiectivele, programele şi proiectele referitoare la domeniul culturii şi, cu precădere, cele referitoare la infrastructuri culturale. Obiectivele, programele şi proiectele referitoare la monumente istorice şi patrimoniu construit sunt prezentate în Studiul 20.

IV.2.1. Obiective naţionale (orizont 2035), programe şi proiecte asociate acestora

ON21.1. Creșterea nivelului cultural al populaţiei ca parte a politicii de dezvoltare la toate nivelurile și urmărirea cu prioritate a creșterii gradului de participare a publicului la decizii (în special în cadrul proceselor de planificare);

Programe asociate: PT21.1. Program de conştientizare şi implicare a populaţiei în luarea deciziilor publice (în special în cadrul proceselor de planificare);

ON21.2. Dezvoltarea activităţilor culturale, întreţinerea corectă a localurilor în care acestea se desfăşoară și creșterea numărului și a gradului de utilizare a acestora;

Programe asociate: PT21.2. Programe de studii şi cercetări (se va acorda o atenţie deosebită mediului rural şi mic urban) pentru:

a. stabilirea necesarului şi tipului serviciilor culturale; b. stabilirea poziţiei în teritoriu a tipurilor de servicii culturale; c. stabilirea amplasamentelor construcţiilor şi amenajărilor şi evaluarea efectelor teritoriale ale acestora;

PT 21.3. Programul prioritar naţional pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile unde nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale de drept public din mediul rural şi mic urban

ON21.3. Crearea învăţământului specializat: cadre calificate în problemele culturale, meşteşuguri tradiţionale, funcţionarea învăţământului şi asigurarea localurilor necesare;

Programe asociate: PT21.4. Program de organizare şi funcţionare a învăţământului pentru cadre calificate în domeniul culturii, pentru deprinderea meşteşugurilor tradiţionale

PT21.5. Instituirea Sistemului Naţional de Educaţie şi Formare în domeniul patrimoniului construit, cu integrarea mecanismului de atestare a specialiştilor şi experţilor în domeniu


67

ON21.4. Stimularea formării sectorului cultural privat: subvenţii, facilităţi fiscale, concesionări de imobile și stimularea organizării unor forme non‐etatice de sprijinire a culturii şi sportului;

Programe asociate: PT21.6. Program de stimulare a industriei creative, cu efecte asupra PIB şi a creării surselor bugetelor publice; sprijinirea colecţiilor artistice şi a muzeelor particulare;

ON21.5. Perfecţionarea administrării bunurilor din patrimoniul instituţiilor prin implementarea unui sistem de management adecvat;

Programe asociate: PT.21.7. Program privind Sistemul naţional de managementul al administrării infrastructurilor culturale aflate în patrimoniul administraţiilor publice centrale şi locale

PT21.8. Realizarea de parteneriate între autorităţile naţionale, regionale, judeţene şi locale pentru consolidarea bugetelor privind dezvoltarea şi întreţinerea infrastructurii culturale

IV.2.2. Obiective naţionale (orizont 2020), programe şi proiecte asociate acestora

OT21.6. Crearea unor mecanisme transparente şi competitive de acces la finanţările naţionale şi europene pentru mărirea ofertei culturale a instituţiilor publice de specialitate.

Programe asociate: PT21.9. Programe de stimulare a evenimentelor culturale locale de orice natură

PT21.10. Programe de cooperare prin crearea reţelelor culturale (cunoaşterea bunelor practici, informare asupra valorilor locale, promovare turistică)

PT21.11. Programul de sprijinire a creaţiei artistice contemporane prin susţinerea taberelor de creaţie, organizarea de expoziţii şi evenimente culturale;

PT21.12. Program de sprijinire a industriei cinematografice româneşti

PT21.13. Program de transformare a resurselor culturale în forme de dezvoltare economică prin turism specific şi industrii culturale şi creative

IV.2.3. Obiective teritoriale, programe şi proiecte asociate acestora

OT21.7. Prevederea unor fonduri pentru investiţii în mărirea patrimoniului construit prin: cumpărarea unor clădiri existente cu valoare patrimonială pentru instituţiile culturale; construirea unor localuri adecvate pentru activităţile culturale; construirea unor săli polivalente de dimensiuni medii (pentru spectacole şi sport).Consecinţe teritoriale: restructurarea unor zone în interiorul localităţilor de dimensiuni medii, extinderea teritoriului intravilan al unor localităţi mici;

Obiective subordonate: OT21.7.1. Construirea unor săli de sport şi de spectacole de dimensiuni medii, a unor bazine de înot acoperite, situate fie în interiorul localităţilor, fie în zone de extindere a acestora. Stimularea funcţionării cluburilor sportive pentru toate disciplinele sportive (zone funcţionale urbane, sisteme urbane, oraşe de mari şi medii dimensiuni);

OT21.7.2. Stimularea construirii unei mari infrastructuri sportive în afara localităţilor (zone metropolitate, sisteme urbane, oraşe de mari dimensiuni) şi a unor mici amenajări sportive în interiorul localităţilor (oraşe medii şi mici, mediul rural); Consecinţe teritoriale: extinderea localităţilor în care se amplasează;

OT21.7.3. Mărirea numărului teatrelor pentru adulţi şi pentru copii, al muzeelor, expoziţiilor, bibliotecilor publice, amplasate în special în oraşele mici şi în unele sate mai importante. Consecinţe teritoriale: restructurarea unor zone din teritoriul intravilan al unor localităţi mici.

OT21.7.4. Susţinerea amenajării unor zone culturale în centrele localităţilor şi a realizării unor ansambluri cu monumente artistice (sculpturi, decoraţii, artă murală ş.a.);

OT21.7.5. Înfiinţarea unor forme noi de servicii culturale, prin folosirea patrimoniului situat în aer liber (tabere de sculptură, situri arheologice ş.a.), cu consecinţe în extinderea unor localităţi mici;

OT21.7.6. Prevederea unor fonduri pentru sprijinirea muzeelor şi colecţiilor locale, publice sau private (orăşeneşti, săteşti, ale bisericilor, ale altor organizaţii; ale persoanelor particulare ş.a.);

OT21.7.7. Sprijinirea cooperări transfrontaliere în scopul dezvoltării culturale şi turistice din localităţile de graniţă

OT21.7.8. Sprijinirea comunităţilor locale în valorificarea patrimoniului tradiţional imaterial

OT21.7.9. Sprijinirea comunităţilor locale în creşterea şi menţinerea nivelului cultural al locuitorilor prin: repararea sau construirea unor localuri adecvate pentru activităţile culturale (cămine culturale, biblioteci publice, case de cultură ale

68


68

studenţilor, şcoli de arte) şi prin conservarea activităţilor rurale tradiţionale în zonele rurale în transformare (zone suburbane, zone turistice)

Programe asociate: PT21.14. Program de realizare a muzeelor naţionale reprezentative și de extindere a reţelei de muzee în aer liber

PT21.15. Program de îmbunătăţire a funcţionării infrastructurii sportive

PT21.16. Program de sprijinire a cluburilor pentru sporturi mai puţin mediatizate decât fotbalul

PT 21.17. Program de construire a unor amenajări sportive de dimensiuni mari şi medii şi de organizare a unor competiţii sportive de vârf (cu participare internaţională)

PT21.18. Program de amenajare pentru agrement şi sport a lacurilor artificiale, cu consecinţe teritoriale importante

PT21.19. Programe de cooperare transfrontalieră pentru toate graniţele ţării


Proiecte‐pilot asociate: PP21.1. Proiect‐pilot de inventariere a infrastructurii culturale din mediul rural: crearea unei baze de date care să cuprindă informaţii referitoare la căminele culturale, biblioteci comunale şi alte infrastructuri culturale existente în mediul rural.

PP21.2. Proiect pilot privind economia diversităţii culturale: noi modalități de finanțare, producere sau difuzare de conținut cultural prin intermediul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC). Proiectul va contribui la facilitarea accesului la cultură (inclusiv patrimoniul cultural) și la inițietrea în cultură prin intermediul dispozitivelor on‐line și va promova diversitatea culturală în mediul digital50.

PP21.3. Proiect pilot de valorificare a patrimoniului cultural naţional în mediul virtual

PP21.4. Proiect pilot de formare a cadrelor calificate în domeniul culturii.

PP21.5. Proiect pilot turism cultural: promovarea activităţilor cultural‐sportive, recreative, a destinaţiilor culturale, a atelierelor, expoziţiilor şi cursurilor tematice privind tradiţii pierdute: artizanat, olărit, sticlă, fier forjat, scultură, ceramică etc.

IV.2.4. Măsuri prioritare

M21.1. Mărirea bugetului statului şi al administraţiei publice locale cu fonduri necesare dezvoltării activităţilor culturale şi întreţinerii corecte a localurilor în care acestea se desfăşoară M21.2. Acordarea de subvenţii, facilităţi fiscale, concesionări de imobile pentru stimularea formării sectorului cultural privat M21.3. Încurajarea şi sprijinirea cercetărilor in domeniul patrimoniului imaterial din Romania, prin inventarierea elementelor de patrimoniu M21.4. Susţinerea sistematică şi continuă a participării româneşti la evenimente culturale de talie internaţională M21.5. Clarificarea legislativă şi sporirea rigorii reglementărilor în materia proprietăţii literare şi artistice.

50 Punctul de contact cultural al României: http://www.cultura2007.ro/noutati_doc_119_lansarea‐unui‐proiect‐pilot‐privind‐economia‐diversitatii‐culturale_pg_0.htm


69

IV.3. Modalităţi de implementare

IV.3.1. Cadru legislativ necesar

Constituția României prevede în art. 33. Accesul la cultură, următoarele: (1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii. (2) Libertatea persoanei de a‐şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită. (3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume.

Aceste deziderate se realizează prin politicile culturale ale statului cu susţinerea actelor normative din domeniu. Aderarea României la Uniunea Europeană şi acceptarea consecinţelor ce decurg din acest proces, precum şi obiectivele României stabilite prentu următoarea perioadă de finanţare, presupun revizuirea legislaţiei pentru modificarea şi completarea acesteia cu scopul de a facilita implementarea obiectivelor stabilite.

În Programul legislativ al Guvernului României pentru perioada 2013‐2016 (ianuarie 2013) sunt menţionate modificările care urmează a fi realizate cu prioritate; domeniul studiat este prezent în mai multe puncte, pe care le vom lista mai jos. Menţionăm că punctele invocate mai jos – necorelate şi lipsite de planificare strategică – nu vor contribui decât la o ameliorare de mică anvergură a situaţiei din ţară51:

Legea audiovizualului nr. 504/2002 (pe baza Directivei 2010/13/UE trebuie modificat art. 86);

OUG nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor public e de cultură (modificările sunt impuse din cauza numeroaselor contestaţii şi litigii provocate de acest act normativ);

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;

Legea nr. 334/2002 privind bibliotecile (necesitatea redefinirii bibliotecilor, pornind de la multiplele roluri pe care acestea le îndeplinesc, alte probleme referitoare la aceste instituţii);

Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil;

OG nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale;

OG NR. 39/2005 privind cinematografia;

Se propune, în cadrul aceluiaşi program legislativ, crearea Codului patrimoniului cultural având ca argument următoarele: Eliminarea unor blocaje prevăzute în legislația actuală prin transferarea unor prevederi care se pot reglementa mai uşor

prin hotărâre a Guvernului sau ordine ale ministrului culturii; Armonizarea legislativă cu sistemul normativ european; Flexibilitate în stabilirea atribuțiilor și în nominalizarea membrilor Comisiilor de specialitate; Descentralizarea/reformarea activităţii structurilor teritoriale ale Comisiilor de specialitate Actualizarea definițiilor; Reorganizarea serviciilor publice deconcentrate şi a activităţilor acestora în domeniu; Îmbunătăţirea sistemului actual de protecţie, prin prevederi prohibitive şi imperative; Simplificarea şi eficientizarea procedurilor administrative specifice (clasare, clasificare, inventariere, avizare etc); Regimului circulaţiei bunurilor culturale mobile si imobile; Măsuri privind managementul lucrărilor de restaurare, protejare a patrimoniului cultural național; Prevederilor referitoare la restituirea bunurilor confiscate abuziv; Modificarea regimului de exercitare a dreptului de preemţiune; Măsuri de organizare instituțională.

IV.3.2. Cadrul instituţional necesar Autoritatea naţională cu atribuţii în domeniul elaborării şi implementării politicilor culturale, a susţinerii şi monitorizării activităţilor culturale şi artistice, de interes local, naţional sau internaţional este Ministerul Culturii (MC).

Obiectivele în domeniul cultural sunt formulate pentru a servi ca instrument de lucru diferiţilor actori interesaţi. Pe lângă actorii tradiţionali (MC, instituţii publice) ai dezvoltării, aceste obiective, pentru a fi atinse, necesită participarea agenţilor culturali, invitând creatorii, artiştii, organizaţiile publice şi private să‐şi asume proiectul comun de a lupta împotriva excluziunii sociale şi de a creşte nivelul cultural al populaţiei prin susţinerea parteneriatului dintre cultură şi educaţie.

Acţiunile culturale cu obiective de dezvoltare necesită studii şi evaluări ale situaţiilor din teren, în special în mediul rural, pentru care datele statistice sunt incomplete, atât la nivelul cererii şi ofertei, cât şi la nivelul infrastructurilor culturale (cămine culturale, biblioteci comunale) pentru a cunoaşte modificările ultimilor ani şi schimbările necesare.

51 Guvernul României, Programul legislativ pentru perioada 2013‐2016, principalele reglementări, Bucureşti, ianuarie 2013

70


70

Autorităţile locale au nevoie de sprijin atât din punctul de vedere al personalului calificat, cât şi din punct de vedere financiar, fiind necesare crearea învăţământului specializat şi o alocare mai mare de fonduri de stat şi sprijin în accesarea fonduri lor structurale.

IV.3.3. Responsabilităţi

Autoritatea naţională responsabilă pentru formularea şi implementarea politicilor culturale, autoritatea guvernamentală învestită cu dreptul de a iniţia acte normative în aplicarea politicii în domeniul culturii, precum şi cu dreptul de a reprezenta guvernul în acest domeniu este Ministerul Culturii.

Principalele responsabilităţi ale Ministerului Culturii:

Implementarea politicilor culturale;

Iniţierea actelor normative pentru punerea în aplicare a politicii şi programelor în domeniul culturii;

Gestionarea infrastructurilor culturale de interes naţional şi construirea de noi sedii ale unor muzee reprezentative pentru ţara noastră;

Alocarea bugetelor de stat fără condiţionarea autorităţilor sau instituţiilor locale asupra domeniilor şi priorităţilor de finanţare (în funcţie de specificul şi obiectivele locale);

Îmbunătățirea bazei de date statistice (în legătură cu localurile aşezămintelor culturale, tipurile de infrastructuri existente, cerere şi ofertă în domeniul culturii, nivelul cultural al populaţiei rurale);

Crearea de parteneriate cu administraţiile locale pentru o mai bună gestionare a localurilor pentru infrastructuri culturale, mai ales în mediul rural;

Sprijinirea colectivităţilor locale în creşterea capacităţii instituţionale, bugetare şi tehnice de încurajare, gestiune, protecţie şi promovare a expresiilor culturale locale şi a creativităţii individuale;

Facilitarea formelor de acces atât la fondurile publice, cât şi la programele europene dedicate patrimoniului cultural, industriilor creative şi culturale sau dezvoltării regionale şi turismului;

IV.3.4. Mecanisme de implementare

Principalele instituţii responsabile de implementarea obiectivelor sunt: Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, reţeaua fostelor centrele judeţene de conservare şi valorificare a tradiţiei şi creaţiei populare.

Pincipalele modalităţi de implementare a obiectivelor stabilite în domeniul culturii se vor realiza prin:

Crearea unui cadru legislativ favorabil prin completarea şi modificarea actelor normative existente;

Crearea unor baze de date complete şi actualizate, deficitară în acest moment pentru mediul rural şi mic urban;

Însuşirea obiectivelor strategiei de instituţiile responsabile din domeniul cultural şi competente în distribuirea şi alocarea fondurilor;

Crearea corespondenţelor între obiectivele culturale locale şi programele de finanţare;

Formularea unor programe şi proiecte coerente, eligibile pentru finanţare;

Punerea în aplicare a actelor normative specifice domeniului cultural;

Preluarea cadrelor de finanţare comunitară din domeniul culturii pentru perioada 2014‐2020; acestea vor continua actualele programe de finanţare în domeniul culturii: Cultura (2007‐2013), Media (2007‐2013) şi Media Mundus52. Programul va avea trei componente distincte: Media, Cultura și o componentă transectorială dedicată garantării creditelor bancare pentru sectoarele culturale și creative și cooperării în domeniul politicilor culturale. Principalele componente de finanţare vor fi: Proiectele de cooperare (inclusiv festivalurile); Reţele europene (organizaţii cu membrii în mai multe ţări europene participante la program); Platforme europene (organizaţii care oferă posibilităţi semnificative la nivel intrenaţional pentru dezvoltarea

profesională a persoanelor care lucrează în sectoarele culturale şi creative); Traduceri literare (traducerea de opere de ficţiune dintr‐o limbă europeană în alta);

Accesarea de fonduri şi din alte sectoare de activitate, conexe domeniului cultural (educaţie, sport, patrimoniu construit şi natural, sectorul TIC53).

IV.3.5. Indicatori de rezultat

Procesele fiind multiple şi complexe, indicatorii de rezultat nu pot fi formulaţi decât parţial, urmând ca o corelare a acestuia să constituie obiectivul unui proiect special. Pot fi enumeraţi posibili indici, care vor fi calculaţi anual în procesul de monitorizare, iar bilanţul acestora se va face pentru perioada de implementare a strategiei (2014‐2020; 2020‐2035):

Număr de proiecte inițiate/finalizate care au ca obiectiv construirea de spații noi destinate infrastructurii culturale (muzee, cămine culturale, biblioteci);

52 Conform informării din cadrul Punctului de Contact Cultural România: http://www.cultura2007.ro/cultura2007‐ro_doc_129_programul‐europa‐creativa‐2014‐

2020_pg_0.htm 53 Tehnologia Informaţiei şi comunicaţiilor


71

Număr de programe/proiecte care vizează reparația, întreținerea localurilor pentru infrastructurii culturale;

Număr de programe/proiecte inițiate/finalizate care au ca obiectiv revitalizarea meșteșugurilor.

Numărul muzeelor reprezentative pentru cultura românească deschise în ţară.

Bază de date referitoare la aşezăminte culturale din mediul rural şi mic urban.

IV.3.6. Indicatori de impact

Indicatorii de impact vor fi calculaţi anual în procesul de monitorizare; bilanţul indicatorilor se va face pentru perioada de implementare a strategiei (2014‐2020; 2020‐2035). Exemplele ar putea fi:

Număr de participanți la evenimente culturale, vizitatori pentru obiectivele de interes cultural.

Număr de participanți la cursuri pentru însușirea diferitelor meșteșuguri.

Creşterea indicelui de vitalitate culturală a localităţilor.

Creşterea ponderii industriilor creative şi culturale în economia locală.

Creşterea PIB generată de activităţi turistice bazate pe infrastructuri culturale de bază şi pe dezvoltarea industriilor culturale şi creative.

Crearea locurilor de muncă în domeniul cultural.

IV.4. Sinteză strategică şi operaţională

VIZIUNE

Infrastructurile culturale reabilitate, modernizate şi dotate, atât în oraşele mari, cât şi în mediul rural şi în oraşele mici conduc la consolidarea educaţiei populaţiei, la crearea de locuri de muncă şi la promovarea utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi patrimoniale

PALIERUL STRATEGIC

Obiectiv strategic

Promovarea culturii şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural în beneficiul comunităţilor.

Obiectiv general (linie directoare)

Promovarea culturii ca premisă a dezvoltării comunităților, în acord cu specificul și rolul fiecărui tip de comunitate în societate

Obiective specifice naţionale

Obiective pe termen lung (orizont 2035) Obiective pe termen mediu (orizont 2020)

ON21.1. Creșterea nivelului cultural al populaţiei ca parte a politicii de dezvoltare la toate nivelurile și urmărirea cu prioritate a creșterii gradului de participare a publicului la decizii (în special în cadrul proceselor de planificare);

ON21.2. Dezvoltarea activităţilor culturale, întreţinerea corectă a localurilor în care acestea se desfăşoară și creșterea numărului și a gradului de utilizare a acestora;

ON21.3. Crearea învăţământului specializat: cadre calificate în problemele culturale, meşteşuguri tradiţionale, funcţionarea învăţământului şi asigurarea localurilor necesare;

ON21.4. Stimularea formării sectorului cultural privat: subvenţii, facilităţi fiscale, concesionări de imobile și stimularea organizării unor forme non‐etatice de sprijinire a culturii şi sportului;

ON21.5. Perfecţionarea administrării bunurilor din patrimoniul instituţiilor prin implementarea unui sistem de management adecvat;

ON21.6. Crearea unor mecanisme transparente şi competitive de acces la finanţările naţionale şi europene pentru mărirea ofertei culturale a instituţiilor publice de specialitate.

Obiective specifice teritoriale (operaţionale)

OT21.7. Prevederea unor fonduri pentru investiţii în mărirea patrimoniului construit prin: cumpărarea unor clădiri existente cu valoare patrimonială pentru instituţiile culturale; construirea unor localuri adecvate pentru activităţile culturale; construirea unor săli polivalente de dimensiuni medii (pentru spectacole şi sport).Consecinţe teritoriale: restructurarea unor zone în interiorul localităţilor de dimensiuni medii, extinderea teritoriului intravilan al unor localităţi mici;

1. Urban‐rural şi zone metropolitane

OT21.7.1. Construirea unor săli de sport şi de spectacole de dimensiuni medii, a unor bazine de înot acoperite, situate fie în interiorul localităţilor, fie în zone de extindere a acestora. Stimularea funcţionării cluburilor sportive pentru toate disciplinele

72


72

sportive (zone funcţionale urbane, sisteme urbane, oraşe de mari şi medii dimensiuni);

OT21.7.2. Stimularea construirii unei mari infrastructuri sportive în afara localităţilor (zone metropolitate, sisteme urbane, oraşe de mari dimensiuni) şi a unor mici amenajări sportive în interiorul localităţilor (oraşe medii şi mici, mediul rural); Consecinţe teritoriale: extinderea localităţilor în care se amplasează;

OT21.7.3. Mărirea numărului teatrelor pentru adulţi şi pentru copii, al muzeelor, expoziţiilor, bibliotecilor publice, amplasate în special în oraşele mici şi în unele sate mai importante. Consecinţe teritoriale: restructurarea unor zone din teritoriul intravilan al unor localităţi mici.

OT21.7.4. Susţinerea amenajării unor zone culturale în centrele localităţilor şi a realizării unor ansambluri cu monumente artistice (sculpturi, decoraţii, artă murală ş.a.);

OT21.7.5. Înfiinţarea unor forme noi de servicii culturale, prin folosirea patrimoniului situat în aer liber (tabere de sculptură, situri arheologice ş.a.), cu consecinţe în extinderea unor localităţi mici;

OT21.7.6. Prevederea unor fonduri pentru sprijinirea muzeelor şi colecţiilor locale, publice sau private (orăşeneşti, săteşti, ale bisericilor, ale altor organizaţii; ale persoanelor particulare ş.a.);

2. Zone periferice (frontaliere)

OT21.7.7. Sprijinirea cooperări transfrontaliere în scopul dezvoltării culturale şi turistice din localităţile de graniţă

3. Zone slab populate sau izolate

OT21.7.8. Sprijinirea comunităţilor locale în valorificarea patrimoniului tradiţional imaterial

4. Zone în transformare sau declin (cu deficienţe de structură)

OT21.7.9. Sprijinirea comunităţilor locale în creşterea şi menţinerea nivelului cultural al locuitorilor

a. Repararea sau construirea unor localuri adecvate pentru activităţile culturale (cămine culturale, biblioteci publice, case de cultură ale studenţilor, şcoli de arte)

b. Conservarea activităţilor rurale tradiţionale în zonele rurale în transformare (zone suburbane, zone turistice)

5. Zone geografice

‐

PALIERUL OPERAŢIONAL

Politici

Politică cu titlul Patrimoniul cultural al României ca parte a patrimoniului cultural european comun, urmărind afirmarea patrimoniului în societate ca o resursă comunitară, cu rol social şi identitar

Măsuri

M21.1. Mărirea bugetului statului şi al administraţiei publice locale cu fonduri necesare dezvoltării activităţilor culturale şi întreţinerii corecte a localurilor în care acestea se desfăşoară

M21.2. Acordarea de subvenţii, facilităţi fiscale, concesionări de imobile pentru stimularea formării sectorului cultural privat

M21.3. Încurajarea şi sprijinirea cercetărilor in domeniul patrimoniului imaterial din romania, prin inventarierea elementelor de patrimoniu

M21.4. Susţinerea sistematică şi continuă a participării româneşti la evenimente culturale de talie internaţională

M21.5. Clarificarea legislativă şi sporirea rigorii reglementărilor în materia proprietăţii literare şi artistice

Programe

Pachetul 1 (asociat ON21.1)

PT21.1. Program de conştientizare şi implicare a populaţiei în luarea deciziilor publice (în special în cadrul proceselor de planificare);


PT21.2. Programe de studii şi cercetări (se va acorda o atenţie deosebită mediului rural şi mic urban) pentru:

a. stabilirea necesarului şi tipului serviciilor culturale;

b. stabilirea poziţiei în teritoriu a tipurilor de servicii culturale;

c. stabilirea amplasamentelor construcţiilor şi amenajărilor şi evaluarea efectelor teritoriale ale acestora;



73


PT21.4. Program de organizare şi funcţionare a învăţământului pentru cadre calificate în domeniul culturii, pentru deprinderea meşteşugurilor tradiţionale

PT21.5. Instituirea Sistemului Naţional de Educaţie şi Formare în domeniul patrimoniului construit, cu integrarea mecanismului de atestare a specialiştilor şi experţilor în domeniu


PT21.6. Program de stimulare a industriei creative, cu efecte asupra PIB şi a creării surselor bugetelor publice; sprijinirea colecţiilor artistice şi a muzeelor particulare;


PT.21.7. Program privind Sistemul naţional de managementul al administrării infrastructurilor culturale aflate în patrimoniul administraţiilor publice centrale şi locale

PT21.8. Realizarea de parteneriate între autorităţile naţionale, regionale, judeţene şi locale pentru consolidarea bugetelor privind dezvoltarea şi întreţinerea infrastructurii culturale


PT21.9. Programe de stimulare a evenimentelor culturale locale de orice natură

PT21.10. Programe de cooperare prin crearea reţelelor culturale (cunoaşterea bunelor practici, informare asupra valorilor locale, promovare turistică)

PT21.11. Programul de sprijinire a creaţiei artistice contemporane prin susţinerea taberelor de creaţie, organizarea de expoziţii şi evenimente culturale;

PT21.12. Program de sprijinire a industriei cinematografice româneşti

PT21.13. Program de transformare a resurselor culturale în forme de dezvoltare economică prin turism specific şi industrii culturale şi creative

Pachetul 7 (asociat OT21.7)

PT21.14. Program de realizare a muzeelor naţionale reprezentative și de extindere a reţelei de muzee în aer liber

PT21.15. Program de îmbunătăţire a funcţionării infrastructurii sportive

PT21.16. Program de sprijinire a cluburilor pentru sporturi mai puţin mediatizate decât fotbalul

PT 21.17. Program de construire a unor amenajări sportive de dimensiuni mari şi medii şi de organizare a unor competiţii sportive de vârf (cu participare internaţională)

PT21.18. Program de amenajare pentru agrement şi sport a lacurilor artificiale, cu consecinţe teritoriale importante

PT21.19. Programe de cooperare transfrontalieră pentru toate graniţele ţării


Proiecte (proiecte‐pilot la nivel naţional)

PP21.1. Proiect‐pilot de inventariere a infrastructurii culturale din mediul rural: crearea unei baze de date care să cuprindă informaţii referitoare la căminele culturale, biblioteci comunale şi alte infrastructuri culturale existente în mediul rural.

PP21.2. Proiect pilot privind economia diversităţii culturale: noi modalități de finanțare, producere sau difuzare de conținut cultural prin intermediul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC). Proiectul va contribui la facilitarea accesului la cultură (inclusiv patrimoniul cultural) și la inițietrea în cultură prin intermediul dispozitivelor on‐line și va promova diversitatea culturală în mediul digital54.

PP21.3. Proiect pilot de valorificare a patrimoniului cultural naţional în mediul virtual

PP21.4. Proiect pilot de formare a cadrelor calificate în domeniul culturii.

PP21.5. Proiect pilot turism cultural: promovarea activităţilor cultural‐sportive, recreative, a destinaţiilor culturale, a atelierelor, expoziţiilor şi cursurilor tematice privind tradiţii pierdute: artizanat, olărit, sticlă, fier forjat, scultură, ceramică etc.

Notă. Structura principală a prezentării sintetice a fost comunicată de MDRAP autorilor studiilor, pentru o mai bună integrare în structura SDTR.

54 Punctul de contact cultural al României: http://www.cultura2007.ro/noutati_doc_119_lansarea‐unui‐proiect‐pilot‐privind‐economia‐diversitatii‐culturale_pg_0.htm

74


74

Anexa 21.1. Muzee ale căror sedii au fost retrocedate

Listă comunicată de dr. Sergiu Nistor

1. ARGEŞ (Muzeul Municipal Câmpulung Muscel)

2. BIHOR (Muzeul Ţării Crişurilor – Oradea, Muzeul de Ştiinţe Naturale Tinca)

3. BRAŞOV (Muzeul Castelul Bran, Muzeul Naţional Bran)

4. BOTOŞANI (Muzeul Judeţean Botoşani – Secţia de etnografie)

5. BUCUREŞTI (Casa memorială Gala Galaction),

6. CĂLĂRAŞI (Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa – Olteniţa)

7. DOLJ (Muzeul Câmpiei Băileştilor)

8. GALAŢI (Muzeul de Artă Vizuală)

9. GIURGIU (Casa de Piatră „Udrişte Năsturel” şi Casa Stolojan – aflate în subordinea MC şi administrarea MNŢR)

10. GORJ (Muzeul Judeţean Gorj Alexandru Ştefulescu, Colecţia publică Leleşti)

11. HARGHITA (Centrul Cultural Topliţa aflat în subordinea MC–litigiu pentru chirie, Muzeul Haaz Rezso Odorheiul‐ Secuiesc)

12. IAŞI (Muzeul Literaturii Române Iaşi ‐ Muzeul Vasile Alecsandri)

13. MARAMUREŞ (Grădina Zoologică Baia Mare – 1 ha)

14. OLT (Muzeul Judeţean Olt: Secţia de etnografie, Casa Memorială Nicolae Titulescu, Secţia de ceramică; Muzeul de Arheologie şi Etnografie Corabia)

15. SATU MARE (Muzeul Orăşenesc Tăşnad)

16. SIBIU (Muzeul Naţional Brukenthal– contract de închiriere, Muzeul Municipal Mediaş)

17. SUCEAVA (Hanul Domnesc – Muzeul Bucovinei)

18. TELEORMAN (Muzeul Municipal de Istorie Petre Voivozeanu – Roşiorii de Vede)

19. TULCEA (Institutul de Cercetări Eco‐Muzeale: Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, Biblioteca ICEM, Laboratorul de Restaurare‐Conservare Patrimoniu Mobil, Sediul administrativ)

20. VÂLCEA (Cula Greceanu, Colecţia de arheologie şi artă religioasă Gheorghe Petre Govora)

Anexa 21.2. Muzee ale căror sedii sunt în curs de retrocedare

Listă comunicată de dr. arh. Sergiu Nistor

1. BRAŞOV (Muzeul de Etnografie, Muzeul de Artă),

2. BUCUREŞTI (Muzeul Naţional al Literaturii Române – sediul central, Muzeul C.C. şi C.I. Nottara),

3. CLUJ (Palatul Banffy – Muzeul de Artă Cluj),

4. GALAŢI (Muzeul de Istorie Galaţi),

5. MARAMUREŞ (Muzeul Maramureşan: Secţia de istorie, Secţia de Ştiinţele naturii),

6. MEHEDINŢI (Muzeul Regiunii Porţilor de Fier – Cula lui Tudor Vladimirescu),

7. MUREŞ (Muzeul Etnografic Reghin, Muzeul Municipal),

8. PRAHOVA (Muzeul Naţional al Petrolului),

9. SIBIU (ASTRA: Muzeul de etnografie Universală Franz Binder, Expoziţia de bază a Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Săsească Emil Sigerus Departamentul ASTRA Film),

10. TIMIŞ (Centrul Cultural Teremia Mare)

21. raport_infrastructuri culturale

Documents