2008 fizică etapa judeteana subiecte clasa a vi-a 1

2
1. O furnicuţă vrea să ajungă din vârful  A  al cubului de latură cm 5 = , prezentat în figura alăturată, până în vârful C  pe drumul cel mai scurt. Ea se mişcă rectiliniu î n planul orizontal cu viteză constantă, din  A  până într un punct M  de pe mu c!ia BC  şi apoi tot rectiliniu în planul vertical B C BC   din M  până în C , dar, de teamă să nu lunece, cu o viteză egal ă cu jumătate din valoarea vitezei cu care sa mi şca t pe porţ i unea  AM . a. "ealizaţi pe foaia de concurs un desen ale cărui dimensiuni să fie cele precizate în te#tul problemei, pe care să puteţi identifica şi stabili poziţia punctului M  de pe muc!ia BC , astfel încât lungimea drumului din  A  în C  parcurs de furnicuţă să fie cel mai mic posibil. b. $ăsura ţ i cu rigla gradat ă pe desenul realizat la punctual a. lungimea drumurilor  AM  şi C M   par cur se de furnicu ţă, not aţ i rezulta tel e măsurătorilor şi calculaţi drumul minim parcurs din  A  în C . c. %olosind rezultatele măsurătorilor de la punctul b. , determinaţi vitezele pe cele două porţiuni de drum şi viteza medie cu care sa deplasat furnicuţa, ştiind că a parcurs drumul minim din  A  în C  în timpul s t  & , ' = . 2. a. (n elev are la dispoziţie un vas cu capacitatea de )'  plin oc!i cu apă şi două vase goale cu capacităţile de *  şi respective + . escrieţi modul în care a procedat elevul pentru a separa e#act )  de apă, necesar pentru un e#periment, folosind numai cele trei vase. b. -olumul de apă ) = V  este repartizat în alte două vase identice  A  şi B . acă în apa din vasul  A  se cufundă un corp metalic, nivelul apei în acest vas ajunge la o înălţime egală cu jumătate din înălţimea la care se află nivelul apei în vasul B . acă se mai cufundă în apa din vasul  A  încă +  corpuri metalice, identice cu primul, nivelul apei din acest vas egalează nivelul apei din vasul B . flaţi volumele apei din fiecare din cele două vase şi volumul unui corp metalic. 3. (n biciclist pleacă din localitatea  A  către loca litatea B  cu viteza h km v  )5 )  = . /n acelaşi moment, din localitatea B  pleacă către localitatea  A  un motocicli st cu viteza h km v  +5 '  =  care întâlneşte biciclistul, îşi continuă drumul, ajunge în  A , se întoarce imediat către localitatea B  şi ajunge din urmă biciclistul la distanţa km d  05 =  de  A . a. flaţi distanţa dintre localităţile  A  şi B . b. flaţi locul şi momentul primei întâlniri dintre biciclist şi motociclist. c. "eprezentaţi graficele mişcărilor biciclistului şi motociclistului întrun sistem de coordonate cu originea în localitatea  A . Fiecare dintre subiectele 1, 2, 3 se rezolvă pe o oaie separată care se secretizează! "urata probei este de 3 ore din momentul distribuirii subiectelor! #e pot olosi calculatoare de buzunar, nepro$ramabile! Fecare subiect se notează cu note de la 1% la 1, cu un punct din oiciu! &uncta'ul inal este suma puncta'elor ob(inute pentru iecare subiect! Baremele de corectare )i rezultatele vor i postate la avizierul unită(ii )colare la care se desă)oară concursul )i pe site*ul +iceului e oretic -.vidius/0  quarq.ro 12+35532*.doc 4agina ) din ) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa Str. Mihai Eminescu nr.11, Constanţa Tel.: !"1#$11%1& 'a(: !"1#$1))) ***.is+cta.ro email: is+cta-is+cta.ro Cod poştal: %$$"

Upload: dedu-telespan

Post on 07-Aug-2018

213 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: 2008 Fizică Etapa Judeteana Subiecte Clasa a VI-A 1

8/20/2019 2008 Fizică Etapa Judeteana Subiecte Clasa a VI-A 1

http://slidepdf.com/reader/full/2008-fizica-etapa-judeteana-subiecte-clasa-a-vi-a-1 1/1

1. O furnicuţă vrea să ajungă din vârful  A  al cubului de latură cm5= , prezentat în figura alăturată, până învârful C ′  pe drumul cel mai scurt. Ea se mişcă rectiliniu în planul orizontal cu viteză constantă, din  A  până întrun punct M    de pe muc!ia BC   şi apoi tot rectiliniu în planul vertical

BC BC    ′′  din M   până în C ′ , dar, de teamă să nu lunece, cu o vitezăegală cu jumătate din valoarea vitezei cu care sa mişcat pe porţiunea AM  .a. "ealizaţi pe foaia de concurs un desen ale cărui dimensiuni să fie cele

precizate în te#tul problemei, pe care să puteţi identifica şi stabili poziţiapunctului M   de pe muc!ia BC  , astfel încât lungimea drumului din  A  în

C ′  parcurs de furnicuţă să fie cel mai mic posibil.b.  $ăsuraţi cu rigla gradată pe desenul realizat la punctual a.  lungimeadrumurilor  AM    şi C M    ′   parcurse de furnicuţă, notaţi rezultatele

măsurătorilor şi calculaţi drumul minim parcurs din  A  în C ′ .c. %olosind rezultatele măsurătorilor de la punctul b. , determinaţi vitezele pecele două porţiuni de drum şi viteza medie cu care sa deplasat furnicuţa, ştiind că a parcurs drumul minim din  A

 în C ′  în timpul st    &,'= .

2. a. (n elev are la dispoziţie un vas cu capacitatea de )'  plin oc!i cu apă şi două vase goale cu capacităţile de*

 şi respective+

. escrieţi modul în care a procedat elevul pentru a separa e#act)

 de apă, necesar pentru un e#periment, folosind numai cele trei vase.b. -olumul de apă )=V   este repartizat în alte două vase identice  A  şi B . acă în apa din vasul  A  secufundă un corp metalic, nivelul apei în acest vas ajunge la o înălţime egală cu jumătate din înălţimea la care seaflă nivelul apei în vasul B . acă se mai cufundă în apa din vasul  A   încă +  corpuri metalice, identice cuprimul, nivelul apei din acest vas egalează nivelul apei din vasul B . flaţi volumele apei din fiecare din cele douăvase şi volumul unui corp metalic.

3. (n biciclist pleacă din localitatea  A   către localitatea B   cu viteza hkmv    )5)   = . /n acelaşi moment, din

localitatea B  pleacă către localitatea  A  un motociclist cu viteza hkmv    +5'   =  care întâlneşte biciclistul, îşi

continuă drumul, ajunge în  A , se întoarce imediat către localitatea B  şi ajunge din urmă biciclistul la distanţakmd    05=  de  A .

a. flaţi distanţa dintre localităţile  A  şi B .b. flaţi locul şi momentul primei întâlniri dintre biciclist şi motociclist.c.  "eprezentaţi graficele mişcărilor biciclistului şi motociclistului întrun sistem de coordonate cu originea înlocalitatea  A .

Fiecare dintre subiectele 1, 2, 3 se rezolvă pe o oaie separată care se secretizează! "urata probei este de 3 ore din momentul distribuirii subiectelor! #e pot olosi calculatoare de buzunar, nepro$ramabile! Fecare subiect se notează cu note de la 1% la 1, cu un punct din oiciu!

&uncta'ul inal este suma puncta'elor ob(inute pentru iecare subiect!Baremele de corectare )i rezultatele vor i postate la avizierul unită(ii )colare la care se desă)oară concursul )i pe site*ul +iceului eoretic 

-.vidius/0  quarq.ro

12+35532*.doc 4agina ) din )

Ministerul Educaţiei, Cercetării şiTineretului

Inspectoratul Şcolar Judeţean ConstanţaStr. Mihai Eminescu nr.11, ConstanţaTel.: !"1#$11%1& 'a(: !"1#$1)))

***.is+cta.ro email: is+cta-is+cta.roCod poştal: %$$"