Romanitatea romnilor n viziunea istoricilor

Datorita nevoii de explicare a originilor, cat si datorita unor dispute legate de originea romnilor, problema romanitatii romnilor traverseaza ntreaga istorie.

Romanitatea este elementul esential al identitatii poporului romn

Etnogeneza romneasca face parte dintr-un proces istoric mai amplu, european, al etnogenezei popoarelor romanice. Poporul romn s-a format prin simbioza dacilor(tracilor), romanilor i slavilor, la nordul Dunrii si n anumite zone din Peninsula Balcanic. Acest proces a avut la baza o dubl sintez (contopire), care a avut ca efect romanizarea autohtonilor(geto-dacii)-prima sintez si asimilarea migratorilor de catre autohtonii romanizati(daco-romanii)- a doua sinteza. Procesul romanizrii s-a desfasurat in trei etape: etapa preliminar, anterioara cuceririi romane (secolul Ii. Hr.- 106 d. Hr.), etapa stpnirii romane (106-271) cea mai intens etapa si etapa final sau ulterioara stpnirii romane (271-602). Stpnirea roman a durat in Dacia circa 165 de ani. Romanizarea s-a realizat datorita unor factori care au contribuit la asimilarea relativ rapid a traco-geto-dacilor: limba latina, colonizarea roman, armata roman, administratia, urbanizarea, cultele religioase romane, religia crestina. Factorii hotartori au fost limba latina si crestinismul. Colonizarea provinciilor dunarene a reprezentat un factor esential al romanizarii geto-dacilor. Colonizarea a avut caracter masiv si organizat si a fost iniiat de imparatul Traian. Datorita importantei pe care o avea Dacia pentru Imperiul Roman, numai sub imparatul Traian au fost adusi in Dacia circa 40 000 de colonisti din toata lumea roman pentru a popula orasele si cultiva ogoarele. Colonizarea s-a realizat atat pe cale oficiala(organizata de stat) cat si spontan (popular). Pentru a proteja Dacia romanii au mentinut aici o armata numeroasa( ~ 55 000 de soldati) organizati in legiuni si trupe auxiliare . Trupele stationau in tabere militare numite castre. In jurul castrelor, s-au creat asezari civile numite canabae, unde locuiau familiile soldatilor, mesteri, tarani daci. Ambele tipuri de asezari au reprezentat un nucleu important al romanizrii.

Latina vorbita a reprezentat principalul factor al romanizrii. Raspndirea rapid a limbii latine printre daci s-a datorat faptului ca latina era unicul mijloc de comunicare in administratie, in instante judiciare, in castre, in relatiile comerciale in educatie. Religia ilustreaza sinteza spirituala daco-romana si este un factor determinant in romanizare. In etapa stapanirii romane, principalele caracteristici ale vietii spirituale sunt varietatea divinitatilor( grecesti, orientale si romane)- adorarea divinitatilor romane predominand, fenomenul interpretatio romana ( adorarea sub nume romane a unor divinitati neromane) precum si sincretismul religios ( contopirea intr-o figura divin a unor atribute si caracteristici apartinand mai multor divinitati intrucatva nrudite). n perioada ulterioar retragerii aureliene cel mai important factor al romanizrii a fost cretinismul. Descoperirile arheologice au scos la lumina numeroase dovezi ale raspandirii crestinismului in Dacia postroman ( donariul de la Biertan, opaie, cruci, fundaii ale unor basilici cretine ( la Porolissum si Sucidava). Principalii termeni cretini din limba romn provin din limba latin ( Dumnezeu, cretin, cruce, Duminica).

Procesul etnogenezei romnilor s-a desfasurat in conditiile marii migratii a popoarelor. In primul mileniu crestin, in zona nord-dunareana s-au perindat o serie de populatii migratoare: hunii, vizigotii, gepizii, avarii, slavii. In tot acest timp, continuitatea daco-romanilor este atestata de numeroase descoperiri arheologice, dar si de o serie de marturii scrise. Slavii ajung pe teritoriul Daciei in numar foarte mare in secolul al VI-lea d.Hr. Fiind foarte numerosi, s-au raspandit ulterior pe intreaga suprafata a fostei Dacii. n anul 602 d.Hr. cea mai mare parte a slavilor a trecut la sud de Dunare. Asezarea slavilor in sudul Dunarii a dislocat unitatea romanitii orientale, lumea romanic oriental mpartindu-se in doua grupuri distincte: romanicii nord-dunareni(daco-romanii) si romanicii sud-dunareni(aromnii, istroromnii). Dintre toate popoarele migratoare, numai slavii au reusit sa influenteze partial procesul etnogenezei romnesti, insa fara sa i schimbe esenta. Caracterul romanic al populatiei latinofone nu a putut fi schimbat, influenta slava manifestandu-se in imbogatirea vocabularului, in adoptarea terminologiei slave si a modelului institutional (boier, cneaz, cnezat, voievod, voievodat).. Asadar procesul etnogenezei romnesti s-a desfasurat, in principal, la nord de Dunare, dar si la sud de fluviu, incheindu-se spre sfrsitul secolului al VIII-lea. Limba romna este o limba neolatina cu urmatoarea structura :substratul daco-moesic, stratul latin(cea mai mare parte a cuvintelor) si adstratul slav meridional (sudic).Romanitatea romnilor in sursele medievale timpurii

Procesul de incheiere a etnogenezei in secolele VII-VIII si aparitia pe harta Europei a poporului romn, a facut ca romnii sa intre in atentia oamenilor de cancelarie si a cronicarilor. Prima atestare a elementului romanic la nord de Dunare se regaseste in tratatul militar bizantin Strategikon elaborat in secolul VII. Populatia de la nord de Dunare este denumita cu termenul de romani.

In secolul al X-lea in lucrarea Despre administrarea imperiului, tratatul scris de imparatul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, se relateaza despre aezarea slavilor in Balcani, prezentand intrepatrunderea lumii slave cu cea romneasca straveche, numindu-i pe cei din urma romani, in timp ce pentru bizantini se foloseste denumirea de romei. Tot in secolul al X-lea imparatul bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul, intr-o scrisoare i denumeste pe romni cu termenul de vlahi.

In secolul al XI-lea, Podoaba istoriilor, tratatul geografului persan Gardizi, ofera informatii despre romni, situndu-i intre slavi, rusi, unguri, intre Dunare si un munte mare.

In secolul al XII-lea, Ioan Kynamos, secretar al imparatului bizantin Manuel Comnenul, pomeneste originea romana a romnilor: se zice ca sunt veniti de mult din Italia. In acelasi secol Gesta Hungarorum ( Faptele ungurilor) o cronica a notarului regelui Ungariei Bela al III-lea, Anonymus, ofera informatii despre romni si formatiunile politice prestatale existente in secolul al IX-lea in spatiul intracarpatic, denumindu-i pe romni cu numele de blachi.

In secolul al XIII-lea in corespondenta dintre Ionita cel Frumos (conducatorul Taratului Romno-Bulgar) si Papa Inocentiu al III-lea, originea latina a romnilor ocupa un loc central.Romanitatea romnilor in viziunea umanistilor

ncepand cu secolul al XIV-lea, romanitatea nord-dunareana se va dezvolta ntr-un cadru politic propriu, statele feudale Tara Romneasca si Moldova. Datorita organizarii statale romnii dobndesc mai multa vizibilitate in Europa, ceea ce duce la cresterea numarului de informatii despre originea acestora.

Declansarea cruciadei trzii (lupta crestinatatii impotriva Imperiului Otoman) face din Tarile Romne bastioane ale rezistentei antiotomane, adevarate porti ale crestinatatii. Interesul european fata de romni sporeste odata cu desfasurarea luptei antiotomane a Tarilor Romne, regasindu-se in preocuparile umanistilor fata de originea si istoria acestora.

Asadar au existat doua motive in preocuparea umanistilor fata de romni:

Preocuparea occidentalilor de a stavili ofensiva otomana

Preocuparea acestora pentru antichitatea clasica si pentru tot ce aceasta a lasat in urma ei.

In Tarile Romne, curentul umanist se dezvolta incepand cu secolul al XVII-lea, cand apar primii carturari cunoscatori ai culturii clasice si a limbilor greaca si latina.

Primul umanist italian care afirma originea romana a poporului romn a fost Poggio Bracciolini(1380-1459), secretar al Papalitatii. Acesta afirma continuitatea elementului roman in Tarile Romne, locuite de o populatie romana de la Traian incoace, care nu si-a pierdut uzul limbii latine transformata in limba romna. Latinitatea limbii romne este argumentata cu probe culese direct din spatiul romnesc de cunoscatori ai limbii latine. Umanistul italian constata existenta la romni a unei traditii referitoare la descendenta acestora dintr-o colonie fondata de Traian. Tot in secolul al XV-lea Enea Silvio Piccolomini (devenit pap sub numele de Pius al II-lea), culegandu-si informatiile de la misionarii franciscani si dominicani, raspandeste in Europa, prin scrierile sale, teoria despre originea roman a poporului romn.

In secolul al XVI-lea, Nicolaus Olahus, umanist transilvanean de talie europeana, el insusi de origine romna, in lucrarea Hungaria ( 1536), este primul romn care sustine unitatea de neam, limba obiceiuri si religie a romnilor.

In secolul al XVII-lea cronicarul moldovean Grigore Ureche scrie Letopisetul Tarii Moldovei afirmand descendenta romana de la Rm ne tragem si facnd unele apropieri etimologice intre cuvintele romnesti si cele latinesti ( pne ei zic panis; carne, ei zic caro; gaina, ei zic galina). Originea comuna a moldovenilor, muntenilor si ardelenilor, unitatea de neam, se regaseste in afirmatia toti de la Rm se trag. Afirmarea si demonstarea romanitatii romnilor si latinitatii limbii acestora a avut la baza serioasa sa educatie n cadrul colegiilor din Polonia, unde a invatat limba latina.

In acelasi secol, Miron Costin in lucrarea De neamul moldovenilor si din ce tara au iesit stramosii lor aduce in sprijinul tezei originii latine a poporului romn argumente arheologice, lingvistice si etnografice. In conceptia cronicarului moldovean, istoria romnilor incepea cu cea a dacilor antici, cuceriti si supusi de romanii lui Traian, considerat descalecatorul cel dinti. La retragerea romanilor din Dacia nu au plecat toti romanii, ci multi au ramas pe loc, rezistnd navalirilor barbare. Din aceste elemente romane s-a nascut poporul romn. Originea sa era atestata, dupa cronicar, atat de numele pe care si l-au dat nii romnii din toate tinuturile romnesti, ct si de numele dat romnilor de ctre strini. Latinitatea limbii romne este demonstrata printr-o impresionanta lista de cuvinte alcatuita de autor iar originea roman a poporului romn este argumentata arheologic prin urmele lasate de romani n fosta Dacie. Lucrarea De neamul moldovenilor reprezinta primul tratat savant consacrat exclusiv analizei originii neamului.

In secolul al XVIII-lea Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (1710-1711), istoric, lingvist si om politic romn, afirma latinitatea si unitatea neamului romnesc, sustinand emanciparea de sub suzeranitatea otomana. In Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir abordeaza romanitatea romnilor relund-o pe larg in Hronicul romano-moldo-vlahilor. In cea dinti lucrare, scrisa in latina , autorul ofera informatii despre graiul moldovenilor si despre slovele folosite, care la inceput au fost latinesti. Hronicul este o lucrare de sinteza i nfieaz concepia savantului asupra formrii poporului romn i a limbii romne, tratnd, cu o documentare extrem de bogat, de peste 150 de izvoare(romne si straine), originile poporului romn i evoluia sa pn la al doilea descalecat, momentul ntemeierii celor dou ri romne, Muntenia i Moldova.

Elementele de baza ale conceptiei lui Cantemir despre originea romnilor sunt: descendena pur roman din Traian, struina nentrerupt i unitatea romano-moldo-vlahilor in spatiul carpato- dunrean. Revenind la Traian, Cantemir sustinea extirparea totala a dacilor din provincia cucerita si colonizarea completa cu romani. Cantemir sustinea insa cu tarie dinuirea elementului roman in Dacia si dupa retragerea aureliana.

Politizarea ideii romanitatii romnilor

Originea romnilor este una dintre cele mai dezbatute probleme ale istoriografiei romnesti. Istoriografia studiaza evolutia conceptiilor si operelor istorice reprezentand totalitatea cercetarilor istorice privitoare la un anumit aspect.

n secolul al XVII-lea, stapanirea lui Mihai Viteazul in Transilvania a atras ostilitatea unora dintre reprezentantii nobilimii maghiare, care considerau ca romnii ar ameninta puterea natiunilor privilegiate. Aceasta schimbare de atitudine a nobilimii maghiare se poate exemplifica cu un caz tipic, cel al lui tefan Szamoskzy(1562-1612). Acest nobil maghiar sustine la inceput originea latin a romnilor, dar, dupa unirea Tarilor Romne de catre Mihai Viteazul (nfaptuita la 1600), si-a negat propriile afirmatii, sustinand ca romnii nu sunt urmasi ai romanilor.

n a doua jumatate a secolului al XVII-lea rivalitatea austro-otomana se reflecta si in marturiile despre romni. n acest context apare si cronica lui Ioan Lucius (Lui) in 1666 la Amsterdam. Urmarind istoria Croatiei si a Dalmatiei, autorul face consideratii si asupra vecinilor, consacrand ultimul capitol exclusiv discutarii originii romane a poporului romn. Cronicarul isi exprima anumite rezerve cu privire la romnii nord-dunareni. El nu a negat continuitatea elementului roman in Dacia traiana, dar a sustinut ca el a fost sporit printr-o imigrare provocata de catre bulgari de la sud la nord de Dunare. Aceasta teorie a trecut neobservata timp de un secol. Abia in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea s-a descoperit valoarea ei documentara pentru sustinerea unor teorii care reprezentau arme ideologice in combaterea revendicarilor politice ale romnilor.

Istoricul austriac I. Chr. Engel a turnat teoria lui Lucius in tipare noi. Eliminand afirmarea struintei elementului roman in Dacia post-aurelian, el sustinea ca romnii au imigrat la nord de Dunare in secolul al IX-lea. La randul sau, F.I. Sulzer, ofiter de justitie al armatei austriece, prin ideile imigrationiste pe care le sustine in Istoria Daciei transalpine(1781) este un inaintas al teoriei imigrationiste. Acesta afirma c romnii nu se trgeau din colonisti romani si ca poporul romn s-ar fi format in sudul Dunarii, undeva intre bulgari si albanezi. De aici ei au emigrat catre mijlocul secolului al XIII-lea in Transilvania, unde i vor gasi stabiliti pe unguri si pe sai.

Pentru populatia majoritara transilvaneana, secolul XVIII a reprezentat momentul luptei pentru drepturile politice refuzate secole de-a randul de natiunile privilegiate. In 1791 a fost elaborat Supplex Libellus Valachorum, in care se subiliniaza ca romnii sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei, fiind urmasi ai colonistilor lui Traian. Astfel, in Epoca moderna, ideea romanitii romnilor va fi folosita ca o arm politic n revendicarile naionale. Continundu-l pe Cantemir, carturarii Scolii Ardelene nu accepta dect obria pur roman a romnilor. Urmai ai stpnilor lumii, a cror limb era nc limba oficial in Ungaria i Transilvania, romnii nu puteau s mai accepte situaia umilitoare de tolerai i exclui de la drepturi politice si culturale. De aceea recursul la originea roman, fr cel mai mic amestec strin, era esenial n lupta pentru emanciparea naional a romnilor. Astfel reprezentantii colii Ardelene invocau exterminarea i alungarea dacilor din noua provincie, inexistenta casatoriilor mixte etc.

Istoriografia romneasca a secolului al XIX-lea a evoluat pe coordonatele naionale trasate de coala Ardelean.

n a doua jumtate a secolului al XIX-lea a austriacul Robert Roesler a sistematizat teoria imigraionista. Datorita acestui fapt, a mai fost numita si teoria roesleriana. Aparitia lucrarii lui Roesler (1871 Studii romneti) dup realizarea dualismului austro-ungar (1867) evideniaz caracterul interesat si netiinific al acestei teorii.

Combatut de istorici straini si istorici romni, teoria imigraionist a fost conceputa pentru a raspunde intereselor austro-ungare din secolul XIX. Argumentele lui Roesler erau urmatoarele : dacii ar fi fost exterminati ca popor in timpul rzboaielor cu romanii, romanizarea nu ar fi fost posibila n cei 165 de ani de stapanire roman ; toti locuitorii ar fi parasit Dacia n 271 cand armata si administratia romana s-au retras din provincie ; poporul romn s-ar fi format la sudul Dunarii unde ar fi primit influenta slav si ar fi devenit ortodox, n-ar exista izvoare istorice care sa ateste prezenta romnilor la nordul Dunarii nainte de secolul al XIII-lea, deci romnii ar fi venit dup maghiari in Transilvania.

Teoria lui Roesler a fost combatuta de istorici romni si strini( E.Gibbon,Theodor Momsen). Se naste astfel, teoria autohtoniei sau continuitii. Aceasta sustine

continuitatea dacic (persistena nentrerupt a populaiei dacice sub stpnire roman)- sustinuta cu dovezi epigrafice ( inscripii)- existau in Dacia roman mai multe uniti militare formate din daci; dovezi lingvistice- cuvinte de origine dacic n limba romn; toponimia- aproape toate oraele romane poarta nume vechi dacice- Apullum, Napoca, Drobeta, Ulpia Traiana Sarmizegetusa; hidronimia-( marile ruri au nume dacice- Maris, Alutus, Samus, Crisius)

romanizarea nu s-a produs doar in etapa stpnirii romane efective, ci si prin contactele dintre daci si romani(anterioare cuceririi) si prin contactele populatiei romanizate cu lumea roman dupa 271

Aurelian a retras in 271, din motive de ordin strategic, armata si administratia. Niciun izvor antic nu confirma evacuarea totala a Daciei romane.

Nu exist izvoare istorice care sa ateste existenta romnilor in sudul Dunrii nainte de secolul al XIII-lea. Asemnarea dintre limba romn si limba albanez se datoreaza fondului comun tracic.

Romnii sunt menionai ca popor distinct n aria romanitii orientale n izvoarele istorice medievale timpurii.

Principalii susintori ai teoriei autohtoniei sunt:

n secolul al XVIII-lea Scoala Ardelean- micare a intelectualitii greco-catolice din Transilvania. Reprezentantii cei mai de seama ai micarii sunt: Gheorghe incai, Samuil Micu, Petru Maior, Ioan Budai- Deleanu. Acestia au adus argumente istorice, filologice si demografice privind originea latina a limbii si poporului romn, continuitatea si unitatea sa etnic, punndu-se astfel bazele lingvisticii romnesti. Totusi, asa cum am spus, reprezentantii acestei micari au exagerat rolul latinei n formarea limbii si poporului, negnd substratul dacic n scopul de a ntri argumentele pentru egalitatea n drepturi a romnilor din Transilvania cu celelalte naiuni.

Ideile Scolii Ardelene au fost continuate de reprezentantii curentului romantic de exemplu- Mihail Koglniceanu si Nicolae Balcescu- acestia admiteau cu greu ideea ca la formarea poporului romn contribuisera si dacii, pe care i considerau un fel de strmoi mitici.

O data cu formarea statului national romn- 1859- si dobandirea independentei, teza originii pur latine a poporului romn a inceput sa fie considerata o eroare.

nceputul l-a constituit studiul lui B. P. Hasdeu- din 1860- Pierit-au dacii?

Autorul demonstra ca coala Ardelean si continuatorii ei au facut o interpretare forat a izvoarelor antice . Dacii nu au pierit, era concluzia lui Hasdeu si nici colonizarea nu a insemnat o infuzie de romani puri. Rezulta asadar, ca poporul romn s-a format din cateva elemente din care niciunul nu a fost predominant. Hasdeu a demonstrat apoi printr-o serie de lucrari ca substratul dacic al poporului romn nu poate fi contestat.

A.D.Xenopol, istoric romn, autorul primei mari sinteze a istoriei romnilor combate teoria roeslerian n lucrarea Teoria lui Roesler. Studii asupra struinei romnilor n Dacia Traian aprut n anul 1884. Autorul sustine ca: Elementul traco-dacic, peste care se suprapune elementul roman reprezint baza etnic a poporului romn

Dintre migratori, slavii au avut influenta cea mai mare

Migraiile au mpins populaia daco-roman spre muni

Arheologia, toponimia si hidronimia aduc dovezi incontestabile ale continuitii dacilor (dupa 106- adica dup cucerirea roman) si ale continuitii daco-romane dup (271/275- cnd are loc retragerea aurelian).

Poporul romn este o mbinare a elementelor tracic, roman si slav, dintre care cel roman este predominant.

n secolul XX, Vasile Prvan aduce noi argumente prin care demonstreaza ca romnii sunt n cel mai nalt grad si daci si romani. n baza spturilor arheologice sistematice scrie lucrarea Getica aprut in 1926, vast sintez istorico-arheologic. Prin temeinicia informatiei literare si arheologice Vasile Prvan ilustreaz sinteza daco-roman ntr-un echilibru perfect.

Evidentierea rolului dacilor a cunoscut si forme exagerate in care Dacia, nainte de cucerirea roman a fost centrul unei mari civilizatii. Astfel Nicolae Densuianu n lucrarea aprut postum in 1913, Dacia preistoric, reconstituia istoria unui presupus imperiu pelasgic, care pornind din Dacia cu 6000 de ani .Hr., s-ar fi ntins pe o mare parte a globului.

Dupa al Doilea Rzboi Mondial, cnd Romnia a devenit stat-satelit al URSS, teoriile staliniste despre caracterul imperialist al stpnirii sclavagiste romane si despre importana civilizatoare a slavilor in istoria Europei capt amploare. n etapa prosovietic a comunismului din Romnia, influena slav a fost exagerat, cu toate c romanitatea romnilor nu a fost negat. Mihail Roller, istoricul de cas al perioadei staliniste, conduce grupuri de istorici care public manuale formulate conform ideologiei vremii, fiind astfel un instrument de ndoctrinare i propagand comunist a Partidului Muncitoresc Romn ( Istoria Romniei 1947). Roller pune accentul pe influenta predominant slav n formarea etnic a romnilor, preciznd c limba romn ar fi o limb slavon. n condiiile n care comunitii romni s-au ndeprtat treptat de URSS aceste teze au fost abandonate.

n cea de a doua etap( perioada Ceauescu), din cauza regimului care folosea trecutul istoric in scop politic si propagandistic, se declaneaz o mare operaiune de nviere a sentimentului naional al romnilor. Aceast perioad mai este cunoscut i sub numele de regimul naional-comunist. Astfel vor aprea teorii care minimalizau contribuia romanilor asupritori n etnogenez ajungndu-se la o adevarat obsesie dacic. Pentru a distrage atenia asupra unor probleme interne grave, propaganda naional-comunist vorbea obsesiv despre etnogenez i continuitate. Au existat lucrri care susineau chiar c dacii sunt primul popor din lume (protocronism) sau c Ceauescu este urmaul lui Burebista.

n anii 80 naionalismul agresiv devine un instrument pentru salvarea regimului communist aflat intr-un declin tot mai accentuat.

Dupa 1989-an n care a fost inlaturat comunismul- scrierile istorice au adus un echilibru n problema romanitii romnilor. O analiz extrem de onest a fost realizat de istoricul Lucian Boia n lucrarea Istorie i mit n contiina romneasc. Acesta susine c singura raportare incontestabil la origini este oferit pn la urm de limb.Consecine ale abordrii temei romanitii romnilor de ctre istorici

Scrierile cronicarilor romni au clarificat originile propriului popor oferind totodat argumente pentru combaterea teorie imigraioniste.

In epoca modern ideea romanitii romnilor a fost folosit ca o arma politica in lupta pentru drepturi a romnilor din Transilvania.

Una dintre cele mai importante consecinte ale abordrii temei romanitii romnilor de ctre istorici a fost reprezentat de trezirea i dezvoltarea contiinei nationale ceea ce a dus la realizarea statului romn modern pe baza unitatii de neam si de limba n anul 1859.

- formularea unui punct de vedere referitor la semnificaia studierii romanitii romnilor pentru istorici

Necesitatea studierii romanitatii romnilor vine din aceea ca un popor nu poate exista n istorie fara sa-si cunoasca originea caci altfel nu poate avea identitate si autenticitate. Pe de alta parte romanitatea romnilor a fost utilizata n lupta pentru drepturi a romnilor ardeleni n Transilvania- asa cum au fost n secolul XVIII- scrierile Scolii Ardelene. Astazi- romanitatea ofera identitate poporului romn n contextul diversitatii europene.ConcluziiDaca la nceput afirmarea romanitii romnilor s-a bazat pe argumente de ordin logic, n urma cercetrii istorice i arheologice, lingvistice, s-a nregistrat un progres remarcabil. Astfel au aparut dovezi concrete, din ce n ce mai numeroase care au infirmat teoria imigraionista. Problema romanitii romnilor a depit mereu cadrul strict tiinific din diferite motive: nevoia de a obine egalitatea n drepturi a romnilor din Transilvania cu celelalte naiuni din Imperiul Habsburgic, subordonarea regimului comunist din Romnia fa de URSS, protocronismul ( obsesia dacic).

n conditiile actuale, cnd Romania face parte din Uniunea Europeana, argumentul ntietii istorice nu mai are valoare politic iar reconstituirea trecutului nu mai are consecine pentru drepturile cetenilor. Romanitatea romnilor nu mai are a fi demonstrat i cu att mai putin contestat. Ea poate fi acum recunoscuta ca fapt istoric cert. Dezbaterea tiinific poate astfel progresa spre o mai bun nelegere a cilor i etapelor concrete prin care identitatea romneasca s-a cristalizat si s-a transmis din generaie n generaie.

Nemaifiind nevoie sa fie demonstrata romanitatea este astazi un fapt istoric ce ofera identitate si autenticitate poporului roman.

Exercitii:

1. Elaborai, n aproximativ dou pagini, un eseu despre romanitatea romnilor n viziunea

istoricilor, avnd n vedere:

- numirea a doi istorici care au abordat tema romanitii romnilor;

- menionarea a dou argumente utilizate de istorici pentru a susine romanitatea romnilor;

- prezentarea unui motiv al preocuprii istoricilor pentru studierea romanitii romnilor;

- menionarea unei consecine a abordrii temei romanitii romnilor de ctre istorici;

- formularea unui punct de vedere referitor la semnificaia studierii romanitii romnilor pentru istorici si susinerea acestuia printr-un argument istoric.

2. Elaborai, n aproximativ dou pagini, un eseu despre romanitatea romnilor n viziunea

istoricilor, avnd n vedere:

- precizarea unei epoci istorice n care a fost abordat ideea romanitii romnilor; - prezentarea unui motiv pentru care, n abordarea acestei idei, s-au implicat istoricii; - numirea a doi istorici care au abordat problema romanitii romnilor- menionarea a dou idei prin care istoricii au susinut romanitatea romnilor;

- formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea studierii romanitii romnilor i susinerea acestuia printr-un argument istoric.

3. Elaborai, n aproximativ trei-patru pagini, o sintez despre ideea romanitii romnilor n viziunea istoricilor, avnd n vedere:

menionarea a doua etape ale etnogenezei romneti; prezentarea unei viziuni istorice referitoare la romanitatea romnilor aparinnd unui istoric strin;

prezentarea a dou viziuni istorice referitoare la romanitatea romnilor aparinnd unor istorici romni;

formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea studierii romanitii romnilor i susinerea acestuia printr-un argument istoric.