16194081 psihologie experimental a manitei

8/2/2019 16194081 Psihologie Experimental a Manitei

http://slidepdf.com/reader/full/16194081-psihologie-experimental-a-manitei 1/18

MIHAI ANITEI



RAPORTUL DE CERCETARE

PSIHOLOGIA CA ŞTIINŢĂ EXPERIMENTALĂ



REZUMAT Obiective:



INTRODUCERE

Expunere: 1.Specificul explicaţiei ştiinţifice în psihologie

După cum arătam ceva mai sus, observaţiile empirice şi autocorectarea reprezintă paradigmele metodei ştiinţifice. În continuare vom examina modul cum funcţioneazăacestea în psihologia ştiinţifică. Să ne întoarcem la exemplul cu investigarea irosiriisociale. Observaţiile sistematice au sugerat aria problematică a investigaţiei, apoiexperimentele de laborator au indicat câteva caracteristici ale fenomenului şi au permisverificarea unor predicţii asupra naturii sale. Apoi datele experimentului au sugerat unelesoluţii la aspectele practice ale irosirii sociale şi aceste date au fost explicate prin dilua

rea responsabilităţii, adică prin trimiterea la o teorie mai generală în psihologia socială.Aceşti paşi rezumă modul tipic de lucru în ştiinţă: observaţiile empirice făcute pe bazaunor observaţii cauzale sau a unor teorii relevă ceva despre aceste teorii, ceea ce conducemai departe demersul empiric (experimental). Aceasta autocorectare ciclică, propriemetodei ştiinţifice, a fost pentru prima dată pusă în evidenţă de către Francis Bacon, carea anticipat multe aspecte importante ale ştiinţei moderne, cum ar fi inducţia şi deducţia.



METODE

Inducţia şi deducţia:

La baza oricărei concepţii ştiinţifice se află datele (observaţiile empirice) şi teoria(organizarea conceptelor care permit prezicerea datelor). Oamenii de ştiinţă au împărtăşitşi împărtăşesc idei diferite privitor la importanţa unuia sau altuia dintre cei doi termeni aiunei concepţii ştiinţifice. Este neproductiv să încercăm să stabilim raportul de prioritate

sau de relaţie univocdeterminativă în raporturile dintre date şi teorie. Dacă Bacon acrezut în prioritatea observaţiilor empirice, oamenii de ştiinţă moderni, de asemenea,subliniază rolul datelor şi progresul prin trecerea de la date spre teorie.



REZULTATE Despre teorie: Teoria se defineşte ca un set de declaraţii care explică o varietate de situaţii

Raportul dintre numărul declaraţiilor şi cel al situaţii lor este invers proporţional în cazulunei teorii bune. Cel mai bun exemplu este legea gravitaţiei universale. Prin ea esteexplicată căderea obiectelor, comportamentul valurilor, poziţia astrelor în sistemul solar.Cu un număr restrâns de declaraţii despre atracţia reciprocă a astrelor se explică unnumăr mare de situaţii. Este, deci, o teorie puternică. În psihologie teoria îndeplineştedouă funcţii majore: 1) oferă un cadru pentru etalarea sistematică şi ordonată a datelor;

şi 2) permite omului de ştiinţă să emită predicţii. Teoria ghidează experimentatorul înorganizarea rezultatelor şi îi permite elaborarea de predicţii pentru situaţiile în care nuexistă date. Cu cât va fi mai mare nivelul predicţiei, cu atât va fi mai bună teoria. Aşadar, teoriile sunt cel mai potrivit mod de a organiza conceptele şi datele întrostructură coerentă, dar şi pentru a prezice observaţiile suplimentare. În unele tratate celedouă funcţii ale teoriei, organizarea şi predicţia, apar sub numele de descriere şi

explicaţie. Această formulare repune pe tapet disputa privitoare la superioritateaabordării deductive sau inductive în ştiinţă. Abordarea deductivă consideră că ceainductivă se preocupă exclusiv cu descrierea. Abordarea inductivă poate replica,afirmând că descrierea este explicaţie: dacă un psiholog ar putea prezice corect şicontrola tot comportamentul prin referire la sistemul organizat de rezultate, atunci acel psiholog ar putea explica comportamentul.



DISCUTII

Argumentul este superfluu deoarece ambele abordări sunt corecte. Dacă datele necesare

ar fi organizate, predicţiile ar putea fi realizate fără a recurge la o teorie. În realitate, niciodată nu vom avea toate datele necesare şi atunci teoriile sunt solicitate

să ne ajute în traversarea prăpastiei dintre cunoaştere şi ignoranţă, adică ele trebuie să ne permită avansarea unor predicţii asupra unor date încă inaccesibile. La rândul lor,teoriile nu vor fi niciodată complete pentru că niciodată nu vom avea toate datele. Iatămotivele pentru care descrierea şi explicaţia riscă să fie termeni echivalenţi care descriu

mai mult calea decât eventualul rezultat teoretic. De aceea, vom prefera termenii deorganizare şi predicţie mai degrabă decât pe cei de descriere şi explicaţie.



REFERINTE Despre variabile: Cele mai multe teorii sistematizează, descriu şi prezic efectul unor variabile. Conceptul

de variabilă este crucial pentru psihologia experimentală.

Întrucât vom reveni pe larg asupra acestui concept într-un capitol ulterior, aici ne vomrezuma la o scurtă prezentare corespunzătoare rosturilor capitolului introductiv. Să luămun exemplu din fizică, şi anume efectele gravitaţiei. Putem asocia viteza de cădere aobiectelor cu greutatea lor? Fizica a demonstrat că se poate: ceva (în acest caz, viteza decădere) depinde de altceva (greutatea). În mod frecvent, noi observăm ceva ce seîntâmplă, un efect, un comportament, şi ne putem întreba de ce se întâmplă aşa, de ceanume depinde, care este cauza. În fizică viteza de cădere a obiectelor este variabiladependentă iar greutatea variabila independentă. În psihologia experimentală,comportamentul, adică ceea ce face sau întreprinde subiectul, performanţa acestuia,constituie variabila dependentă, iar stimulul (în sens generic) este variabila independentă.Dacă variabila dependentă depinde, este influenţată de variabila independentă, atunci noi

ar trebui să putem studia comportamentul în diferitele lui ipostaze, intervenind asupravariabilei in dependente. Variabila independentă este manipulată de către experimentator,iar variabila dependentă trebuie să manifeste variaţii controlabile în funcţie de variaţiilevariabilei independente. La prima vedere, între variabila independentă şi variabiladependentă este o relaţie directă, clară, precisă. Dacă aşa se întâmplă în experimenteledin ştiinţele naturii, acest lucru nu este valabil pentru experimentul psihologic.



NOTE În experimentul lui Schachter variabila independentă era reprezentată de măsura în carecomportamentul doctorului reuşea, întrun anumit mod, să inducă frica, anxietatea.

Variabila dependentă este ceea ce se aşteaptă să se schimbe atunci când variabilaindependentă este manipulată (variată). În cazul nostru, variabila dependentă eraalegerea între a aştepta singur sau împreună cu ceilalţi. Cei doi termeni sunt mai uşor deînţeles dacă vom ţine seama că „independent“ şi „dependent“ se referă la legătura dintrevariabile. Modificările variabilei independente sunt controlate de experimentator şi nu demodificările variabilei dependente. Este important de reţinut că modificările variabileidependente depind de modificările variabilei independente numai dacă ipotezaexperimentatorului este corectă. Ipoteza poate fi formulată ca o declaraţie de tipul „dacă – atunci. Variabila care urmează cuvântului „dacă“ este cea independentă, iar variabilacare urmează cuvântului „atunci“ este cea dependentă. În cazul experimentului luiSchachter ipoteza suna astfel: „Dacă un subiect este expus la o situaţie de fricăaccentuată, atunci nevoia sa de afiliere cu alţi subiecţi va creşte peste nivelul normal“.Această formulare pune în evidenţă faptul că legătura dintre cauză şi efect are loc întrosingură direcţie. Modificări ale variabilei independente produc modificări ale variabileidependente şi nu invers. Să luăm un exemplu mai simplu de experiment pe care studenţiicursului de psihologie experimentală îl realizează în cadrul lucrărilor de laborator şianume studiul relaţiei dintre intensitate, durată sau ritmul de expunere a unui stimul şiviteza, precizia reacţiilor unui subiect. La prima vedere relaţia cauzală directă esteindubitabilă. Depinde oare viteza, timpul de reacţie doar de intensitatea, durata deexpunere sau ritm? Nu cumva subiectul nostru se află întro anumită stare de obosealăcare poate afecta performanţa? Înseamnă că între variabila independentă şi ceadependentă intervine şi o altă variabilă, numită intermediară, sau externă sau de control

(pentru că trebuie să fie controlată, ţinută sub control).



ALTE SECTIUNI În acest caz, ar trebui să constatăm efectul oboselii şi să intervenim, mărind saumicşorând acest efect pentru a constata implicarea lui în comportamentul de răspuns al

subiectului. Iar dacă acest efect există, atunci el trebuie să fie luat în consideraţie înexperimentul respectiv. Se vădeşte astfel că un bun control al variabilelor intermediaresporeşte eficienţa demersului experimental.



SUBIECTE GENERALE

Evaluarea predicţiilor şi teoriilor:

Oamenii de ştiinţă nu încearcă să determine dacă o teorie particulară este adevărată sau

falsă întrun sens absolut. Ei preferă să de clare că o teorie este suportată în modsemnificativ de datele obţinute, lăsând astfel deschisă posibilitatea ca alte date să nusuporte teoria. Cu alte cuvinte, în ce măsură predicţiile sunt verificate prin dateleobţinute. Există un nivel admisibil al erorii probabile a predicţiilor şi teoriilor. Deşioamenii de ştiinţă nu se mulţumesc cu declaraţii simple de adevăr / fals asupra uneiteorii, ei trebuie să decidă de multe ori care dintre teorii este cea mai potrivită întrun

anumit moment. Pentru aceasta, trebuie să utilizăm o serie de criterii de evaluare ateoriei, dintre care cele mai importante sunt: economicitatea, precizia şi verificabilitatea.Economicitatea este un criteriu bine sugerat de relaţia invers proporţională dintrenumărul declaraţiilor unei teorii şi numărul situaţiilor explicate în aceea teorie. Astfel, lao extremă vom avea situaţia în care o teorie uzează de declaraţii separate pentru fiecarerezultat. La cealaltă extremă, cazul ideal ar presupune o singură declaraţie care explică

totul. Dincolo de aceste extreme, teoriile câştigă în putere şi valoare pe măsură ce pot săexplice tot mai multe rezultate prin cât mai puţine concepte explicative.

Precizia este un criteriu foarte important, mai ales în psihologie unde, adesea, din păcate,lipseşte. Teoriile care apelează la modelare matematică sau care pot fi programabile pecomputer sunt, în general, mai precise decât cele care folosesc declaraţii verbale.



Dacă o teorie nu este suficient de precisă astfel încât diferiţii utilizatori, experimentatorisă fie de comun acord cu predicţiile sale, atunci această teorie este, prin toate intenţiile şimijloacele folosite, lipsită de precizie. Verificabilitatea este un criteriu foarte preţuit decătre oamenii de ştiinţă deoarece o teorie care nu poate fi verificată, nici nu poate fivreodată negată. La prima vedere, am putea crede că aceasta ar putea fi o calitate, devreme ce ar fi imposibil de demonstrat că o astfel de teorie este incorectă. Dar, oameniide ştiinţă nu împărtăşesc acest punct de vedere. Să luăm, spre exemplu, atitudinea faţă deESP (percepţia extrasenzorială). Adepţii ESP susţin că prezenţa unei persoane care nu

crede în ESP ar inhiba performanţele subiecţilor dotaţi cu această aptitudine deoarece ceisuspicioşi ar provoca aşanumitele „vibraţii negative“ care tulbura ESP. Rezultă că ESPnu poate fi evaluată deoarece numai cei care cred în ea pot fi prezenţi când este studiată.Or, credinţa întro teorie implică teste de verificare care ar putea sa o respingă. Dacă nueste logic posibil să verificăm o teorie, ea nu poate fi evaluată. Dacă este logic posibil,dar nu şi tehnic (aşa cum a fost şi cazul teoriei lui Einstein), evaluarea teoriei este

amânată.



2. Psihologia ca ştiinţă experimentală Probabil că este dificil pentru mulţi oameni să gândească despre psihologie ca ştiinţă în

acelaşi sens în care, spre exemplu, fizica şi chimia sunt ştiinţe. Ei ar putea considera căartele, literatura, religia sfidează analizele ştiinţifice, tot aşa cum se pot îndoi că aceste

ana lize ştiinţifice pot fi aplicate sentimentelor de dragoste, fiorului conducerii uneimaşini cu viteză mare, suferinţelor unei echipe de fotbal învinse. Psihologii umanişti,clinicieni sau terapeuţi, ar răspunde pozitiv la aceste întrebări. Aceşti specialişticonsideră că este imposibil din punct de vedere obiectiv să evaluezi şi să testezisentimentele şi experienţele umane prin metode ştiinţifice tradiţionale. Noi nu putemstabili sau refuza existenta lui Dumnezeu prin metode ştiinţifice, la fel cum nu putem

testa gravitaţia prin metode teolo gice. Ştiinţa operează acolo unde uneltele îi sunt potrivite. Vreme îndelungată, psihologia sa aflat în sfera de acţiune a filosofiei. Abia lasfârşitul secolului al XIX-lea, odată cu îmbună tă ţirea tehnicilor de cercetare, psihologiasa deplasat spre tărâmul ştiinţelor pozitive.

Psihologii ar putea fi organizaţi pe o linie de continuitate în raport cu modul în care ei

consideră ştiinţele exacte drept model pentru psihologie. Psihologii „hard“ consideră căştiinţele fizicii sau chimiei sunt modele perfecte de urmat, în timp ce psihologii „soft“consideră că ştiinţele sociale trebuie să constituie modelul de urmat. Toate ştiinţeledispun de un set de date şi de teorii explicative. Ceea ce este distinctiv între diferiteleştiinţe, ca şi între subspecialităţile din interiorul unei ştiinţe, sunt diferitele tehnicifolosite. Astfel, astronomii nu au nevoie de tehnicile labirint, aşa cum nici subiectul

experimentat de către psihologi nu are nevoie de telescop.



3. Domeniul psihologiei experimentale

Orice abordare a domeniului psihologiei experimentale trebuie să înceapă prin a oferidefiniţiile operaţionale ale următorilor termeni: experiment, metodă experimentală şi

psihologie experimentală. Termenul de experiment este larg utilizat atât în limbajul cotidian cât şi în cel al

diverselor ştiinţe. Dacă ştiinţa izvorăşte din realitate încercând s-o explice, experimentuleste demersul prin intermediul căruia realizăm extragerea unui eşantion din realitate spreal supune verificării (testării) în vederea cunoaşterii. Ce vrem şi ce trebuie să cunoaştem?Una dintre trăsăturile definitorii ale psihicului uman este că acesta dispune de cele maicomplexe dispozitive de determinare antialeatorii (P. Popescu Neveanu, 1987). Aexperimenta constituie, în fapt şi în esenţă, o dimensiune intrinsecă a lui „homo sapiens“şi răspunde nevoii imperioase de a găsi cauzalitatea, de a răspunde la întrebarea „de ce“şi apoi de a se asigura asupra modului cum vor evolua lucrurile în viitor. Oamenii deştiinţă nu au făcut altceva decât să formalizeze acest demers şi experimentul a constituit

şi constituie o ambiţie mărturisită a tuturor ştiinţelor naturii.

Experimentul este o manipulare deliberată a unui eşantion din rea litate pe care dorim sălstudiem în scopul de a înţelege mai bine modul cum acesta se produce, din ce cauză şi cuce efecte.



Metoda experimentală constituie cadrul logic, formal şi epistemic de utilizare aexperimentului. Aceasta implică prezenţa şi utilizarea (prin verificări şi revizuiri periodice) unor instrumente de lucru, reguli de conduită, dispozitive tehnice şi proceduri,strategii, planuri de experimente, modalităţi de culegere şi prelucrare a datelor.

Metoda experimentală în psihologie a fost introdusă pe la

umătatea secolului al XIXlea şi putem afirma că celebra

lucrare a lui G.T. Fechner „Elemente de psihofizică“ (1860)

stă la baza ei. Domeniul psihologiei experimentale se defineşte

rin intermediul metodei experimentale, considerată ca formacea mai desăvârşită şi cea mai convingătoare a demersului

tiinţific (M. Richelle, X. Seron, 1994).



Psihologia experimentală este o ramură a psihologiei, care, fiind atât de intim legată demetodă, se defineşte chiar prin metoda experimentală. Cel mai frecvent criteriu utilizat înclasificarea ramurilor psihologiei este conţinutul, ori, constatăm că psihologiaexperimentală se defineşte prin metodă. În acelaşi timp, fiecare ramură a psihologieidefinită de un conţinut dispune de o parte experimentală mai mult sau mai puţinimportantă. Unii autori sunt tentaţi să nu considere psihologia experimentală ca o ramurăobişnuită ci, mai curând, ca metodă aplicabilă variatelor domenii ale cunoaşterii. Alţiautori (P. Fraisse, 1973) consideră psihologia experimentală drept sursă de cunoştinţe

acumulate în psihologie prin utilizarea metodei experimentale. Din punctul de vedere al psihologiei americane, care pune accentul mai mult pe atributele experimentului, psihologia experimentală este un demers repetabil şi autocorector în studiereamanifestărilor vieţii psihice (Kantovitz, B.H., Roediger III, H.L., Elmes, D.G., 1991).Din punctul de vedere a lui N. Lungu (2000), domeniul psihologiei experimentale îlconstituie teoria şi practica experimentului ca metodă de cercetare activă şi eficientă,

deservind astfel orice cercetare psihologică de tip experimental. Mai departe, acelaşiautor ne oferă următoarea definiţie: „psihologia experimentală reprezintă ansamblul principiilor, normelor şi regulilor care stau la baza organizării şi desfăşurăriiexperimentului în psihologie, cu scopul obţinerii de date verificate asupra realităţii psihice“ (pp. 15)



După cum observăm şi această definiţie trimite la metodă (principii, norme, reguli,organizare), ceea ce este, practic, inevitabil în orice tentativă de definire a psihologieiexperimentale. Domeniul psihologiei experimentale îl constituie manifestările vieţii psihice abordate întro manieră experimentală. Obiectul psihologiei experimentale estereprezentat de problemele vieţii reale identificate şi asupra cărora cercetătorul avanseazăipoteze ce urmează a fi testate prin experimente controlate şi replicabile în vedereaavansării unor predicţii verificabile statistic privitoare la generalizarea rezultatelor obţinute şi evoluţia comportamentelor studiate. Trebuie să fim realişti: finalitatea

oricărui demers ştiinţific veritabil este de a prezice fenomenul studiat. Experimentul psihologic, metoda experimentală, psihologia experimentală constituie fundamentulcercetării ştiinţifice asigurând aceste exigenţe la cel mai înalt nivel de rigoare ştiinţificăşi oferind imaginea unei evoluţii dina mice a tehnicilor, instrumentelor, mijloacelor delucru în deplin acord cu evoluţia celorlalte ştiinţe moderne.

16194081 psihologie experimental a manitei

Documents