Release by Medtorrents.com

SEMIOLOGIA MEMORIEIMemoria este capacitatea materiei vii de a percepe şi de a reda informaţia -

primară.

Cu ajutorul acestei funcţii noi putem folosi tot ce am acumulat în decursul vieţi

noastre:

experienţa,

interesele,

obiceiurile,

necesităţile ş.a.

Memoria poate fi considerată un proces:

de informare,

acumulare şi utilizare a experienţei cognitive,

şi este un proces, care asigură continuitatea şi coerenţa vieţii psihice.

Deosebim trei aspecte principale ale memoriei:

procesul de memorizare (fixare),

de păstrare (retenţie),

şi de reproducere (reactualizare).

Memorizarea este posibilitatea de a recepţiona noi percepţii, experienţe,

cunoştinţe.

Deosebim:

memorizarea activă (voluntară),

şi pasivă (involuntară).

Memorizarea activă are loc atunci când:

este implicată intenţia persoanei,

când persoana face un efort de voinţă,

atunci când îşi concentrează atenţia pentru a însuşi ceva,

când materialul care trebuie memorizat prezintă pentru el un interes.

Memorizarea involuntară are loc atunci:

când evenimentele care se petrec se fixează fără ca persoana să depună

un efort de voinţă.

Perioada memorizării este un proces activ şi are loc:

selectarea informaţiei, determinată de însuşirile informaţionale,

de posibilitatea să satisfacă sau nu anumite necesităţi ale persoanei,

atunci când informaţia prezintă un interes oarecare.

Retenţia este procesul de reţinere în memorie:

a faptelor,

a cunoştinţelor,

a datelor şi evenimentelor.

persoana posedă o memorie bună atunci când posedă capacitatea de a

reţine un volum mare de informaţii,

mai ales atunci când dispune de potente intelectuale mari.

Retenţia este:

un proces activ şi dinamic,

în timpul ei informaţiile recepţionate se reorganizează,

se adâncesc,

se sistematizează.

În funcţie de durata procesului de păstrare, deosebim:

memoria de scurtă durată,

şi memoria de lungă durată.

2

Memoria de scurtă durată asigură:

stocarea pe o durată foarte scurtă (de 30 - 60 sec),

timp necesar pentru diferenţierea datelor la momentul dat.

Datorită memoriei de scurtă durată are loc:

selecţia informaţiei principale,

şi posibilitatea de a hotărî necesitatea trecerii acestei informaţii în

memoria de lungă durată,

în caz contrar memoria ar fi supraîncărcată cu o mulţime de informaţii

percepute din mediul înconjurător.

Numai trecerea informaţiei prin etapa memoriei de scurtă durată ne ajută la

selectarea informaţiilor necesare şi transpunerea lor în viaţă. Aceasta este necesar

pentru a stabili o legătură mai strânsă dintre mediul ambiant şi individ.

Reproducerea (reactualizarea).

Deosebim reproducerea voluntară şi cea involuntară.

Reproducerea voluntară reprezintă:

un proces activ,

care are un scop oarecare,

şi se efectuează prin extragerea din memorie a materialului necesar la

momentul dat.

Reproducerea voluntară este un proces:

bine dirijat,

are un caracter selectiv,

şi se distinge printr-un scop bine definit.

Reproducerea involuntară are loc atunci:

3

când în memorie apare informaţia singură,

de la sine,

de care nu avem nevoie în momentul de faţă.

In procesul funcţionalităţii sale concrete memoria îşi formează şi o serie de

calităţi. Cele mai importante sunt:

volumul memoriei,

cantitatea de informaţie cu care putem opera.

Deosebim mai multe forme de memorie:

memoria logică - ea impune o oarecare prelucrare a informaţiei.

ea formează legătură logică între diferitele ei părţi,

întipărirea materialului are loc pe baza înţele gerii sensului materialului

respectiv.

memoria mecanică în procesul căreia:

întipărirea are loc fără sprijinul înţelegerii,

ci predomină doar prin simpla repetare.

mai des apelăm la memoria mecanică când trebuie să reţi nem nişte date,

numere, o poezie etc.

memoria motorie constă în reproducerea mişcărilor şi comportamentului.

Ea ne dă posibilitatea:

de a forma anumite deprinderi,

de a învăţa mişcări care cu timpul se automatizează (îmbrăcarea şi

dezbrăcarea hainei, schimbarea vitezelor la automobil).

Tulburările memoriei pot avea un caracter global sau pot fi evidente în

unele aspecte sau operaţiuni ale proceselor mnezice.

4

Tulburările de memorie se numesc dismnezii.

Clinic se clasifică în:

dismnezii cantitative,

şi dismnezii calitative.

Dismneziile cantitative sunt:

amnezia,

hipomnezia,

şi hipermnezia.

Amnezia - este pierderea totală a memoriei, când experienţele trăite nu mai apar în

câmpul conştiinţei.

Amnezia poate fi:

de o durată scurtă (de la 2 - 3 ore până la 2 - 3 zile),

cu o durată mai îndelungată.

În funcţie de debutul bolii, deosebim:

Amnezia retrogradă este dispariţia din memorie a evenimentelor nemijlocit

premergătoare apariţiei stării de boală.

În această tulburare nu este posibilă reproducerea faptelor, a evenimentelor, a

împrejurărilor de viaţă care au avut loc înaintea pierderii conştiinţei sau la

începutul bolii.

Amnezia anterogradă este pierderea amintirilor despre evenimentele care au

urmat nemijlocit după sfârşitul stării de inconştienţă sau a unei alte

tulburări a psihicului.

Amnezia anteroretrogradă este combinaţia ambelor forme de amnezie.

5

Din memorie se exclud evenimentele premergătoare perioadei debutului bolii,

precum şi cele care urmează după ea.

Hipomnezia este scăderea de diferite grade a capacităţii memoriei.

Hipomneziile se întâlnesc:

în stări de surmenaj,

stări nevrotice,

la oameni cu atenţia diminuată,

în stare de depresie,

la bolnavi cu oligofrenie,

în stări de involuţie.

Hipermneziile se caracterizează prin creşterea exagerată a evocărilor care nu

au legătură cu tema principală.

Amnezia progredientă se manifestă prin:

scăderea treptată a memoriei, care se dezvolta după o anumită

consecutivitate.

Pierderea materialului din memorie - în ordinea inversă a acumulării lui,

de la nou spre vechi, ( legea lui Ribot).

în primul rând dispar cele percepute de curând,

a asociaţiilor formate recent,

se uită evenimentele ultimilor ani din viaţă.

un timp mai îndelungat se păstrează primele perioade ale vieţii.

bolnavii îşi amintesc destul de bine evenimentele din copilărie, tinereţe şi

anii de maturitate.

Dismneziile calitative sau paramneziile sunt:

6

amintiri deformate,

amintiri false,

neconcordante cu realitatea.

dintre ele mai importante sunt pseudoreminiscenţele şi confabulaţiile .

Pseudoreminiscenţele constau:

în reproducerea unor evenimente reale din trecutul bolnavului,

pe care acesta le retrăieşte ca evenimente prezente.

Confabulaţiile sau halucinaţiile de memorie constau:

în reproducerea unor evenimente imaginare (care nu au existat).

ele au un caracter fantastic sau sunt identice cu sce ne din vis,

însă bolnavii cred în realitatea lor,

fenomenele confabulatorii se evidenţiază mai des în timpul convorbirii cu

bolnavii,

unii bolnavi internaţi mult timp în spital povestesc ca ieri au fost acasă,

s-au întâlnit cu soţia,

au fost la piaţă,

au cumpărat produse,

seara au privit televizorul.

în confabulaţiile fantastice imaginaţiile sunt mai bogate şi absurde.

Ecmnezia prezintă o tulburare globală a memoriei, când bolnavii confundă trecutul

cu prezentul.

bolnavii trăiesc în prezent episoade din trecut,

afirmă că sunt tineri şi vreau sa se căsătorească,

tocmai a fost în oraş şi au cumpărat cele necesare pentru nuntă,

şi că mâine va avea loc ceremonia de cununie.

7

Sindromul Korsakov a fost descris de savantul rus (S. Korsakov în 1887).

Caracteristic pentru acest sindrom este:

amnezia de fixare.

bolnavul nu poate reţine în memorie nici o percepţie,

toate impresiile noi se şterg imediat.

ne putem saluta cu bolnavul de multe ori pe zi şi peste câteva clipe el

neagă că s-a salutat,

în acelaşi timp poate avea loc o amnezie atât anterogradă, cât şi

retrogradă.

bolnavii sunt dezorientaţi în timp şi spaţiu,

uită unde le este salonul,

aşezarea patului.

Au loc confabulaţii bogate, destul de polimorfe:

cu conţinut fantastic,

asociate uneori cu iluzii ale memoriei, fenomen numit confuzie

confabulatorie.

evenimentele din trecutul îndepărtat sunt bine păstrate şi redate destul de

amănunţit şi corect.

de cele mai multe ori sindromul Korsakov are un debut acut cu tulburări de

conştiinţă (comă, sopor, amenţie, mai rar cu delir).

Fiziopatologia proceselor mnezice

în urma procesului de percepţie în creier se formează diferite amprente, care

stau la baza memoriei de lungă durată,

asigurând păstrarea informaţiei în decursul vieţii.

unul din mecanismele principale care stă la baza memoriei este reflexul

condiţionat (importanţa căruia a fost subliniată de fiziologul rus I. Secenov).

OLIGOFRENIILE

8

Oligofreniile reprezintă o grupă de anomalii psihice care se manifestă prin

nedezvoltarea intelectului.

Ele sunt cauzate de:

afectarea creierului de factori nocivi care au acţionat prenatal, intranatal

sau perinatal (în primii, ani de viaţă),

clinic aceste anomalii psihice se manifestă prin deficitul cognitiv înnăscut.

Oligofrenie - înseamnă minte puţină.

Pentru oligofreni sunt caracteristice două trăsături:

predominarea deficitului (nedezvoltării) intelectual;

lipsa înclinării spre înrăutăţirea stării psihice.

Spre deosebire de demenţă, în care deficitul este dobândit, posibilităţile

intelectuale la bolnavul cu oligofrenie de obicei nu scad, sau chiar poate avea loc o

oarecare creştere a lor.

Bolnavul oligofren rămâne un veşnic sărac cu una şi aceeaşi avere

intelectuală, pe care de-a lungul vieţii o poate înmulţi puţin.

Cel cu demenţă este, spre deosebire de oligofren, un bogătaş intelectual care

continuu se ruinează pentru a săraci complet în cele din urmă.

După etiologic oligofreniîle se împart în trei grupe mari:

oligofrenii de natură endogenă (în legătură cu patologia ereditară);

oligofrenii cauzate de factorii nocivi care acţionează în vremea dezvoltării

intrauterine;

oligofrenii cauzate de afectarea sistemului nervos central în timpul naşterii

şi a primelor luni şi ani de viaţă ai copilului.

Din prima grupă fac parte:

boala Down,

microcefalia adevărată,

formele enzimopate din cadrul diferitelor tulburări de metabolism.

9

Din grupa a doua fac parte:

oligofrenii cauzate de rujeolă,

gripă,

hepatită,

toxoplasmoză,

sifilis congenital,

dereglări de circulaţie sanguină dintre placentă şi făt,

hypoxia embrionului şi a fătului,

diferite maladii ale gravidei,

toxicozele timpurii şi tardive ale gravidităţii,

diferite boli infecţioase ale gravidei,

primirea de către gravidă a diferitelor preparate cu scop curativ

(antibiotice, sulfanilamide, barbiturice),

incompatibilitatea serologică a sângelui mamei şi fătului (Rhesus-conflict

ş.a.),

boala hemolitică a hou-născuţilor.

Din grupa a treia fac parte:

trauma cerebrală şi asfixia la naştere,

trauma cerebrală şi infecţiile (meningoencefalitele, meningitele) suferite

în primii trei ani de viaţă.

Deficitul-intelectual în cadrul oligofreniilor are un caracter total.

Semne de nedezvoltare se constată nu numai:

în sfera intelectuală,

ci şi în particularităţile vorbirii,

motricităţii şi ale mimicii,

suferită memoria şi atenţia.

10

Cel mai pronunţat se evidenţiază:

particularităţile gândirii,

mai ales ale celei abstracte.

Slăbiciunea gândirii abstracte se evidenţiază:

la copiii oligofreni în procesul gândirii,

aceşti copii cu greu deprind şi însuşesc număratul abstract,

cu greu rezolvă probleme matematice,

nu sunt în stare să însuşească regulile gramaticale,

sarcinile puse în faţa lor le înţeleg cu greu,

mecanic,

standard,

ei cu greu percep sensul povestirilor şi poveştilor,

sunt de obicei distraţi,

atenţia lor fiind fixată cu greu la cele necesare,

memoria copilului cu oligofrenie este insuficientă,

el poate însuşi necesarul numai după repetări multiple,

nedezvoltată este şi vorbirea.

ea apare cu întârziere,

iar la bolnavii sever afectaţi lipseşte,

unii nu numai că nu vorbesc, dar nici nu înţeleg sensul cuvintelor celor

din jur,

contactează prin semne şi sunete dezarticulate,

la cei cu forme mai uşoare cuvântul nu întotdeauna reflectă semnificaţia

acestuia,

rezerva de cuvinte este săracă,

vorbirea puţin expresivă,

11

frazele simple, scurte, agramaticale.

prezente sunt defectele de pronunţare,

ei deseori se bâlbâie.

Un loc important în tabloul clinic îl ocupă şi tulburările emoţionale.

emoţiile bolnavilor sunt inerte,

sărace,

puţin diferenţiate,

având un caracter stereotipic,

sunt lipsiţi de posibilitatea de a prognoza,

ei reacţionează numai la evenimentele ce au loc nemijlocit,

nefiind în stare a trăi bucuria sau tristeţea,

ei reacţionează primitiv sau nu reacţionează la evenimentele majore ale

vieţii,

pe când la cele neînsemnate pot avea o reacţie emoţională pronunţată.

Sfera volitivă, de asemenea, este afectată:

în acţiuni predomină impulsivitatea,

lipseşte chibzuirea,

şi prognozarea faptelor,

precum şi lupta motivelor.

sunt scăzute şi posibilităţile bolnavului de a munci,

dacă cei cu grad uşor păstrează posibilitatea îndeplinirii muncii fizice,

apoi cei cu grad pronunţat sunt cu totul l ipsiţi de această posibilitate,

frecvent au loc oscilaţii nemotivate ale dispoziţiei cu agitaţie

psihomotorie stereotipă,

bolnavii cu greu îndeplinesc mişcări fine şi precise,

e caracteristică hipotonia musculară,

scăderea mişcărilor,

suferă expresivitatea mimicii şi a gesturilor.

12

Alături de nedezvoltarea intelectuală la bolnavi se constată defecte ale altor

sisteme ale organismului:

micro- sau macrocefalie,

craniu în formă de turn,

anomalii ale dezvoltării pavilioanelor urechilor,

defecte ale organelor de simţ,

disproporţii ale corpului şi ale membrelor,

cifoza,

scolioza,

pareze,

defecte ale dezvoltării organelor interne şi altele.

În aprecierea scării de nedezvoltare intelectuală (gradului de oligofrenie) de

obicei se iau în consideraţie următoarele criterii:

gradul de dezvoltare a vorbirii,

şt bogăţia limbajului;

gradul de dezvoltare a gândirii,

îndeosebi cea abstractă;

lipseşte posibilitatea de a îndeplini-munci fizice şi intelectuale.

După profunzimea nedezvoltării intelectuale deosebim trei forme clinice de

oligofrenie:

idioţia,

imbecilitatea,

şi debilitatea.

Idioţia este gradul cel mai pronunţat de nedezvoltare psihică.

în cazurile avansate lipseşte atât vorbirea,

gândirea şi posibilitatea de a munci.

13

aceşti bolnavi de obicei trăiesc în lumea reflexelor necondiţionate,

vremea şi-o petrec în pat,

dormind,

legănându-se sau sărind,

deseori râd fără sens sau vorbesc ceva neclar,

frecvente sunt agitaţiile psihomotorii cu agresivitate faţă de cei din

jur sau faţă de sine,

atenţia lor rar poate fi fixată la cele ce se întâmplă în jur,

bolnavii nu deosebesc fierbintele de rece,

amarul de dulce,

hrana comestibilă de cea necomestibilă,

adeseori luând în gură murdărie,

diferite obiecte,

pietre,

hârtii,

cârpe pe care le mestecă neîntrerupt,

încercarea de a le forma unele deprinderi simple de autodeservire nu

se încununează de succes,

de aceea ei necesită supraveghere şi îngrijire,

ei nu se pot îmbrăca singuri,

nu ştiu să se folosească de lingură,

hrana apucând-o cu mâna sau sorbind-o din vas ca animalul,

necesităţile fiziologice şi le satisfac în pat,

nu sunt incomodaţi de patul ud şi murdar,

din instincte sunt păstrate numai cel sexual şi cel alimentar,

satisfacţia acestor instincte are un caracter primitiv (masturbaţia,

bulimia) ,

vorbirea la bolnavi lipseşte sau e limitată la pronunţarea unor sunete

14

dezarticulate,

reacţiile emoţionale fie că lipsesc,

fie că se manifestă prin explozii afective frecvente,

la alţii ele se întâlneşte o indiferenţă faţă de tot ce se petrece în jur,

în majoritatea cazurilor bolnavii se mişcă târându-se,

unii din ei, învăţându-se târziu a merge, rămân cu mersul neîndemânatic

pe tot parcursul vieţii.

Alături de nedezvoltarea psihică se observă:

diferite displazii ale corpului,

nedezvoltarea organelor interne,

de obicei bolnavii îşi petrec viaţa în spitale sau case pentru handicapaţi,

deoarece necesită îngrijire,

de cele mal multe ori bolnavii mor timpuriu datorită insuficienţei

sistemului imun.

Imbecilitatea este o treaptă mai puţin pronunţată a oligofreniei.

La imbecili într-o oarecare măsură:

este dezvoltat limbajul,

ei pot îndeplini o muncă fizică elementară sub supravegherea şi la

indicaţiile celor din jur;

pot avea elemente de gândire,

posibilităţile de cunoaştere sunt limitate la sfera imaginaţiei,

aceşti bolnavi pot fi deprinşi să se deservească şi să îndeplinească

procese simple de muncă,

unii dintre ei au un interes viu pentru îndeplinirea muncii fizice şi

lucrează cu multă sârguinţă,

munca lor de obicei are un caracter stereotipic - ei nu-şi pot schimba

activitatea în dependenţă de necesităţile survenite, de schimbarea

15

situaţiei,

bolnavii lucrează după un anumit stereotip şi încercarea de a le

schimba activitatea de muncă duce la insatisfacţie, încăpăţânare,

mimica bolnavului este slab diferenţiată,

bagajul de cuvinte e sărac,

vorbirea puţin modulată sau cu defecte profunde de pronunţare,

frazele pronunţate de ei au un caracter standard,

conţinutul lor este puţin inteligibil,

memoria mecanică la unii din ei poate fi bine dezvoltată,

lor le lipseşte posibilitatea abstracţiei,

gândirea având un caracter concret,

procesele logice sunt efectuate de bolnavi la un nivel foarte scăzut,

din povestirea ascultată ei pot reda numai unele episoade şi numai

după întrebările puse,

pe când ideea principală n-o pot reda,

cunoştinţele acumulate sunt reduse,

judecata lor e săracă,

destul de diferite sunt particularităţile emoţionale ale acestor bolnavi,

unii din ei sunt apatici, monotoni,

la alţii predomină aspectul euforic al dispoziţiei,

poate avea loc schimbarea frecventă a dispoziţiei de la apatie la euforie,

la unii bolnavi aspectul dispoziţiei poate fi disforic cu înclinaţie către

erupţii afective,

la bolnavi se manifestă adesea o sugestibilitate ridicată,

lipseşte posibilitatea de a aprecia conştient faptele sale,

ei sunt des jertfă a subiecţilor criminali,

ei necesită permanentă supraveghere.

16

Debilitatea mintală este gradul cel mai uşor de oligofrenie.

limbajul la ei este dezvoltat relativ bine,

gândirea este rutinară,

şablonară,

nevolitivă,

şi lipsită de posibilitatea de abstractizare,

unii din ei se orientează într-o oarecare măsură în situaţii complicate,

şi sunt în stare să trăiască de sine stătător,

aceşti bolnavi văd puţin când priveşte şi aude puţin când ascultă,

aceşti bolnavi au un comportament standard şi concepţii stereotipa

care nu sunt adaptate la necesităţile concrete ale vieţii,

sunt o simplă copiere a comportamentului şi concepţiilor celor din jur.

fiind limitaţi în posibilităţile de a gândi abstract, bolnavii nu pot aprecia

situaţia ca un tot,

ei nu sunt în stare a analiza şi a trage concluzii,

nu pot elabora o clasificare a obiectelor după menirea lor,

nu înţeleg sensul metaforelor, zicalelor, proverbelor,

la ei suferă funcţia de bază a intelectului - gândirea,

de aceea totalitatea cunoştinţelor lor este de obicei săracă,

bolnavii cu debilitate de obicei sunt lipsiţi de iniţiativă,

ei îndeplinesc voinţa celor din jur,

bolnavii sunt capabili de a studia programe de studii speciale întocmite pe

baza unei metodici de învăţământ concret,

ritmul de studii fiind mai lent,

învăţământul se înfăptuieşte în şcoli auxiliare.

DIFERENŢIEREA:

17

De oligofrenii, îndeosebi de treapta lor uşoară, trebuie diferenţiate formele de retard

temporar în dezvoltarea intelectuală.

Aceste întârzieri în dezvoltarea psihică pot fi cauzate de:

stări astenice de lungă durată,

de defecte de vorbire,

de defecte ale auzului,

ale văzului,

ale scrisului sau ale cititului.

Ele pot fi cauzate şi de:

lipsa de influenţă pedagogică,

sau a deficitului de informaţie în fragedă copilărie.

Spre deosebire de oligofrenii, aceste tulburări

la aplicarea condiţiilor speciale de învăţământ au tendinţa de a dispare cu

vârsta,

uneori chiar până la atingerea nivelului normal de dezvoltare intelectuală,

pe când în oligofrenii defectul psihic are un caracter total şi stabil,

iar principalul în manifestarea lor este limitarea posibilităţilor gândirii

abstracte.

PROFILAXIA ŞI TRATAMENTUL OLIGOFRENIILOR

Pentru profilaxia oligofreniilor o mare însemnătate o are:

lupta cu factorii nocivi ce pot acţiona asupra celulelor germinale ale embrionului,

fătului sau copilului în primii 3 ani de viaţă.

în acest sens o mare însemnătate o are lupta cu infecţiile la femeia gravidă (gripă,

sifilis, tuberculoză, toxoplasmoză),

lupta cu intoxicaţiile la mama care alăptează copilul (alcoolism, toxico- sau

drogomaniile),

lupta cu bolile de ficat, rinichi care pot aduce la schimbarea metabolismului,

18

o mare însemnătate o are alimentaţia copilului în primii ani de viaţă pentru

evitarea avitaminozei, insuficienţei de săruri şi etc,

o mare însemnătate se atribuie profilaxiei traumelor cerebrale, îndeosebi în

timpul naşterii şi în primii ani de viaţă.

Tratamentul oligofreniilor include alături de administrarea medicamentelor şi

măsuri medico-pedagogice. Acestea, în cazul oligofreniei:

ocupă deseori un loc mai important decât administrarea medicamentelor,

există programe speciale de învăţământ pentru bolnavii aflaţi în creşe, grădiniţe,

şcoli auxiliare,

pe lângă şcoli există ateliere de instruire prin muncă,

în care bolnavilor li se formează deprinderi de meşteşugărie,

pe lângă spitalele de psihiatrie sunt organizate ateliere de muncă şi tratament,

aici bolnavii desfăşoară o anumită activitate practică,

tot aici sunt supravegheaţi de medici şi personalul sanitar mediu,

în cazurile severe de oligofrenie se cere protejare socială şi îngrijire permanentă.

Tratamentul medicamentos în cadrul oligofreniilor are:

mai mult un caracter simptomatic,

vizând înlăturarea excitabilităţii şi a altor dereglări psihice,

ridicarea tonusului afectiv şi îmbunătăţirea schimbului de substanţe.

Pe scară largă sunt întrebuinţate:

vitaminele din grupele B, C, PP;

acidul glutaminic şi sărurile sale paria la 8 - 10 g pe zi;

nootropil sau piracetam până la 600 - 800 mg pe zi,

se recomandă cure de cerebrolizină câte 1,0 intra muscular până la 15-20 injecţii

de 2-3 ori pe an,

Tulburările de comportament pot fi cupate prin administrarea:

sonapaxului sau neuleptilului,

19

Ţinând cont că oligofreniile sunt în mare măsură consecinţe ale aferţiunilor

organice ale creierului, se recomandă:

periodic cure de terapie resorbtivă,

în acest scop se administrează aloe 1,0 i/m până la 20-30 injecţii;

lidază prin ionoforez sau intramuscular;

biiohinol. În cazuri de excitaţie psihomotorie - doze adecvate de tranchilizante sau

psihotrope.

20