1.Notiunea de drept al afacerilor .Evolutia si istoria acestuia.

Dr.afacerilor reprezinta o totalitate de norme juridice care reglementeaza relatiile patrimoniale si neptrimoniale care apar in legatura cu activitatea de intreprinzator precum si raporturile intre intreprinzatori si autoritatile statale.

Dreptul civil este o ramura a dreptului care reglementeaza raporturile juridice patrimoniale si cele personale nepatrimoniale dintre persoanele private (fizice si juridice).

Dreptul comercial apare ca un drept special fata de dreptul civil, este o ramura (subramura) a acestuia si reglementeaza raporturile juridice care apar intre persoanele fizice si persoanele juridice in activitatea de intreprinzator.

Istoria dreptului comercial cunoaste trei perioade de dezvoltare: veche (antica), a evului mediu, moderna.

-Perioada veche (antica). La o anumita etapa de dezvoltare a omenirii, in societate s-au produs schimbari care au condus la cunoscuta divizare a muncii. Efectul pozitiv al acestei diviziuni consta in cresterea productivitatii muncii si in aparitia unor surplusuri de produse. Aceste surplusuri, indiferent de faptul cine le insusea (indivizii sau colectivul), erau schimbate pe alte obiecte (produse), astfel fiind satisfacute mai multe necesitati

- Evul mediu. Reglementarea juridica a comertului in evul mediu este legata de aparitia corporatiilor (universitas), organizatii colective formate din comercianti si meseriasi. Comerciantii si meseriasii dintr-o ramura intrau intr-o corporatie. Aceasta era administrata de un consul, asistat de consilieri. Consiliul emitea norme interne, bazate pe obiceiuri, care serveau la solutionarea litigiilor dintre membrii corporatiei.. Hotaririle mai importante ale consulilor erau adunate in culegeri, numite statute.

-Perioada moderna. Perioada moderna de dezvoltare a dreptului comercial se caracterizeaza prin inlocuirea dreptului cutumiar cu dreptul scris.

Franta. Colbert Jean-Baptiste, controlor general al finantelor in timpul regelui Frantei Ludovic XIV, a elaborat doua ordonante comerciale. In 1673-Ordonanta privind comertul terestru, iar in 1681 Ordonanta privind comertul maritim. Astfel, pentru prima data s-a efectuat o reglementare unica pe teritoriul intregii tari, la care erau supusi toti cei care faceau comert.Cele doua ordonante au stat la baza elaborarii Codului comercial

In Republica Moldova au existat reglementari juridice ale relatiilor economice. Pina la Unirea din 1918, se aplicau actele normative ale Rusiei tariste. Dupa 1 decembrie 1918, actiunea Codului comercial roman din 1887 a fost extinsa si pe teritoriul Basarabiei prin Decretul-lege nr. 1731 din 4 mai 1919, functionand pina p 1944.Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in Moldova, ca si in toate tarile cu regim comunist, a functionat economia planificata. Activitatea de intreprinzator era decretata activitate ilegala si persoanele care o desfasurau erau sanctionate penal.

Dupa declararea independentei la 27 august 1991, in Republica Moldova au fost adoptate un sir de acte normative menite sa reinstaureze relatiile economiei de piata.

O importanta deosebita pentru dreptul afacerilor o are Codul civil, pus in vigoare la 12 iunie 2003. Desi contine o serie de imperfectiuni, acest cod are sarcina de a unifica reglementarile juridice si a pune o temelie noua circuitului civil si comercial, de a contribui la avansarea economica a statului.

2.Corelatia cu dr.comercial si civil

A. DREPTUL AFACERILOR SI DREPTUL COMERCIAL

a) ASEMANARI:a.1.) Ambele reglementeaza raporturi juridice cu caracter patrimonial si comercial, iar subiectii acestor raporturi au, in mod obligatoriu, calitatea de comerciant ;

a.2.) Raporturile juridice reglementate de ambele ramuri de drept sunt guvernate de Codul comercial, de celelalte legi comerciale si de subsidiarele acestora ;

a.3.) Dreptul Afacerilor si-a insusit unele caractere, norme de reglementare si dispozitii normative de la dreptul comercial, devenind un drept special in raport de dreptul comercial, care ramane dreptul comun

b) DEOSEBIRI SI DELIMITARI: b.1.) In mod obligatoriu, raportul juridic de Dreptul Afacerilor contine un element de extraneitate, care ii imprima un caracter specific de internationalitate, pe cand raportul juridic comercial intern nu prezinta aceasta caracteristica.

b.2.) Din cauza elementului de extraneitate, raportul juridic de Dreptul Afacerilor este susceptibil sa cada sub incidenta a doua sau mai multe sisteme de drept (cel putin doua.

B. DREPTUL AFACERILOR SI DREPTUL CIVIL

a) ASEMANARI:a.1.) Corelatia care exista intre Dreptul Afacerilor si dreptul civil rezulta chiar din primul articol al Codului comercial roman, care stipuleaza ca „in contract se aplica legea de fata” si, mai departe, legiuitorul precizeaza ca „unde ea nu dispune se aplica Codul civil”.

a.2.) Atat in raporturile de Dreptul Afacerilor, cat si in raporturile de Drept civil, partile sunt, totdeauna, pe pozitie de egalitate, ceea ce atesta existenta unei metode de reglementare comune.;

a.3.) In sfarsit, evidentiem ca, atat in Dreptul Afacerilor, cat si in Dreptul civil, raporturile juridice sunt raporturi de drept privat, iar contractul este principalul izvor de obligatii pentru ambele discipline.

b) DEOSEBIRI SI DELIMITARI: b.1.) Subiectele de Dreptul Afacerilor au o capacitate speciala de a efectua operatiuni de comert exterior, in timp ce subiectele Dreptului civil(persoanele fizice si persoanele juridice) nu au o asemenea calitate ;

b.2.) Raporturile de Dreptul Afacerilor au, in principiu, caracter patrimonial, in timp ce raporturile de Drept civil se clasifica in patrimoniale si nepatrimoniale.;

b.3.) Raporturile de Dreptul Afacerilor au caractere specifice de comercialitate si internationalitate, spre deosebire de cele civile care nu prezinta aceste caractere. Dreptul Afacerilor mai are stranse legaturi cu dreptul procesual civil, cu dreptul international privat, cu dreptul international public.

3.Obiectul de reglementare

Raporturile juridice la care participa intreprinzatorii in procesul activitatii economice si in rezultatul carora acestia obtin un venit sistematic constituie obiectul dreptului afacerilor.

4.Ansamblul relatiilor sociale care formeaza obiectul dreptului civil este compus deci din doua mari categorii: raporturile patrimoniale si cele personale nepatrimoniale.

Raporturile juridice patrimoniale. Sunt patrimoniale acele raporturi dintre persoane care apar în legătură cu bunurile corporale (materiale) sau incorporale (imateriale). Din punctul de vedere al dreptului afacerilor, au caracter patrimonial toate raporturile în care intră un întreprinzător în legătură cu desfăşurarea activităţii sale şi obţinerea de profit.

Raporturile juridice nepatrimoniale ajută întreprinzătorul să obţină profit, care însă nu apare nemijlocit în urma realizării acestora. În procesul de funcţionare a unei societăţi comerciale apare necesitatea de a se convoca adunarea generală, de a se lua diferite decizii privind deschiderea şi lichidarea filialelor şi a reprezentanţelor, alegerea organelor de conducere şi de control, a membrilor acestor organe etc. În special nu au caracter patrimonial raporturile corporative (interne

1.Raportul de drept privat

Pers.fzice --- pers.fizice/juridice

Rap.patrimoniale(au un continut economic)are loc intre intreprinzatori:vinzare-cumparare,arenda,leasing,locatiune,credit

Rap.nepatrimoniale(au un continut ce nu poate fi exprimat in bani)raporuri corporative,in interiorul pers.juridice:desemnarea administr,adoptarea diferitor hotariri,desfasurarea adunarilor generale.

2.Raportul de drept public

Stat -Camera inregis de stat,-consiliul concurentei,-camera de licentiere,-inspectoratul fiscal

| Relatie de subordonare.

Intreprinzator

5,Izvoarele dreptului afacerilor

Prin izvor de drept ca formă de studiu se înţelege orice sursă purtătoare de informaţie juridică( orice monument istoric, inscripţie, codificare, act normativ, manual, ) Prin izvor de drept în sens material se subînţeleg relaţiile sociale reglementate de o ramură, subramură sau de o instituţie de drept.. Prin izvor de drept în sens formal se subînţelege sistemul de acte normative aranjate într-o anumită ierarhie după forţa lor juridică. Normele juridice componente ale dreptului afacerilor sunt cuprinse în uzanţele comerciale şi în actele normative.

Uzanţele comerciale ca izvor al dreptului afacerilor. uzanţa se aplică numai în cazul în care nu există norme juridice care să reglementeze raportul juridic respectiv şi uzanţa nu contravine legii , ordinii publice sau bunelor moravuri. Uzanţele comerciale sunt aplicate mai frecvent în raporturile juridice cu element de extranietate.

Actele normative ca izvor al dreptului afacerilor. Sunt considerate izvor al dreptului afacerilor actele normative cu prevederi care reglementează raporturile dintre întreprinzători. După forţa lor juridică, actele normative au următoarea ierarhie: Constituţia, acordurile şi convenţiile internaţionale, legile (organice şi ordinare), ordonanţele şi hotărârile Guvernului, actele Băncii Naţionale a Moldovei şi ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, actele autorităţilor publice centrale (ministere, departamente etc.), actele autorităţilor publice locale şi actele corporative.

Constituţia. Constituţia este legea supremă a Republicii Moldova. Nici un alt act normativ sau normă juridică care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, în vigoare de la 27 august 1994, stabileşte că factorii de bază ai economiei sunt: piaţa, libera iniţiativă şi concurenţa loială. Statul trebuie să asigure reglementarea juridică a activităţii economice, libertatea comerţului şi a activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie, inviolabilitatea investiţiilor persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine

Legile ca izvor al dreptului afacerilor. Reglementarea juridică a activităţii economice se realizează prin legi. Acestea sînt adoptate de Parlament şi, după promulgare de către Preşedintele Republicii Moldova, capătă forţă obligatorie pe întreg teritoriul statului..

Prin legi organice se reglementează domeniile de activitate socială stabilite de art.72 alin.(3) din Constituţie, precum şi domeniile pentru care Parlamentul consideră necesar a adopta legi organice. Celelalte domenii se reglementează prin legi ordinare. Deosebirea dintre legea organică şi cea ordinară constă în modul de aprobare. Astfel, pentru a fi aprobată o lege organică este necesar votul majorităţii deputaţilor aleşi, după cel puţin două lecturi.

Legile ordinare se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. În legătură cu această procedură de votare, Curtea Constituţională a considerat că normele cuprinse într-o lege organică au o putere juridică mai mare decât normele din legea ordinarăMai mult decât atât, se întâlnesc legi care conţin şi norme de legi organice, şi norme de legi ordinare. De exemplu, Legea nr.1134/1997 cu privire la societăţile pe acţiuni, iniţial, a fost adoptată ca lege ordinară. Ulterior însă, prin Legile de modificare nr.1528/2002 şi nr.117/2001, se arată că acestea sunt legi organice. Aceeaşi procedură a fost utilizată şi la Legea nr.93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător. Dreptul afacerilor are ca obiect de studiu normele multor legi. Codul civil nr.1107/2002. În lipsa unei legi speciale, cum ar fi un cod comercial, Codul civil apare ca legea de bază a dreptului afacerilor, asigurând reglementarea unitară a relaţiilor private. El stabileşte că subiecte ale raporturilor juridice civile sunt persoanele fizice şi persoanele juridice care practică activitate de întreprinzător (art.2), stipulează dreptul persoanei fizice de a desfăşura activitate de întreprinzător fără a constitui persoană juridică (art.26), reglementează statutul juridic al persoanelor juridice cu scop lucrativ, stabileşte fundamentul juridic al bunurilor, al dreptului de proprietate şi al altor drepturi reale asupra acestora, fără de care este imposibilă activitatea de întreprinzător.Fac parte din dreptul afacerilor:

Actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei. Banca Naţională a Moldovei este o autoritate publică sau, precum se stabileşte în lege, o persoană juridică publică, autonomă subordonată Parlamentului, care supraveghează circulaţia monetară pe întreg teritoriul statului şi menţine stabilitatea monedei naţionaleIzvoare ale dreptului afacerilor putem considera şi următoarele acte ale Băncii Naţionale a Moldovei: - Regulamentul nr.2309/01 din 15 august 1996 cu privire la autorizarea băncilor, (M.O., 1996, nr.59-60); - Regulamentul nr. 37/09-01 din 15 noiembrie 1996 cu privire la deschiderea filialelor de către bănci (M.O., 1996, nr.75-76);

Actele ministerelor, departamentelor şi ale altor autorităţi publice centrale. Ministerul Economiei şi Camera Licenţierii, în temeiul art.7 din Legea nr.451/2001 privind licenţierea unor genuri de activitate, a elaborat şi a pus în aplicare Ordinul nr.28/36-g din 10 iunie 2003 al ministrului economiei privind aprobarea condiţiilor de licenţiere a unor genuri de activitate (M.O., 2003, nr.146-147), prin care sunt stabilite condiţiile de desfăşurare a genurilor de activitate şi actele care trebuie prezentate organului de licenţiere pentru eliberarea de licenţă la fiecare gen de activitate.

Actele autorităţilor publice locale. Autorităţile publice locale sunt în drept să elaboreze şi pună în vigoare acte care conţin norme obligatorii pentru toţi participanţii din teritoriu la circuitul civil şi la cel commercial

Actele corporative. Persoana juridică cu scop lucrativ adoptă acte care conţin norme de comportament pentru membrii săi. În unele cazuri, de aceste norme se conduc şi terţii. Sunt corporative actele de constituire a persoanelor juridice, hotărârile adunării generale a asociaţilor, hotărârile consiliului, actele organului executiv. Normele actelor corporative au forţă obligatorie pentru toţi membrii persoanei juridice, precum şi pentru organele acesteia.

6.Principiile de bază şi tendinţele moderne ale dreptului afacerilor

Principiul concurenţei loiale, : stabileşte că statul se obligă să asigure protecţia concurenţei loiale, ceea ce constă în adoptarea unor măsuri de protejare a întreprinzătorilor împotriva acţiunilor ilegale şi dăunătoare ale concurenţilor şi împotriva acţiunilor autorităţilor publice. Dispoziţiile constituţionale îşi au continuitatea în: Legea nr. 103/2000 privind protecţia concurenţei, Legea nr.820/2000 privind măsurile antidumping, compensatorii şi de salvgardare, Legea nr.906/1992 cu privire la limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea concurenţei.

Principiul inviolabilităţii investiţiilor persoanelor fizice şi juridice. Deşi rezultă din alt principiul al dreptului civil, şi anume inviolabilitatea proprietăţii private, principiul inviolabilităţii investiţiilor este consacrat în art.126 alin.(2) lit. h) din Constituţie, deoarece investiţii pot fi nu numai lucrurile asupra cărora se instituie un drept de proprietate, ci şi drepturile, tehnologiile, inovaţiile, ideile de afaceri şi alte valori incorporale

Principiul libertăţii activităţii de : piaţa, libera iniţiativă economică şi concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei, precum şi faptul că statul asigură libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător. Această libertate presupune posibilitatea subiectului de a-şi alege forma de organizare a activităţii, genul de activitate, de a stabili preţul la bunurile şi serviciile sale în scopul obţinerii unor beneficii. întreprinzătorii pot practica orice gen de activitate neinterzis de lege pentru a-şi asigura surse permanente de venituri, în principiu, nelimitate.

Tendinţele moderne.

Dezvoltarea instituţiei de persoană juridică.

Internaţionalizarea normelor de drept privat.

Intervenţia statului în activitatea economică.

Tema 2: Activitatea de întreprinzător. Reglementarea juridică a activităţii de întreprinzător

1.Definiţia activităţii de întreprinzător şi elementele ei distinctive.

Prin activitatea de întreprinzător se subînţelege activitatea de fabricare a producţiei, de executare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din propria iniţiativă, în numele şi cu riscul propriu, sub răspunderea lor patrimonială, în scopul asigurării unei surse de venituri permanente (Legea nr. 845/1992, art. 1).

În calitate de întreprinzător, după cum reiese din definiţia legală, poate activa o persoană fizică sau juridică, care efectuează orice gen de activitate economică neinterzisă de lege, precum ar fi: producerea bunurilor materiale, intermedierea comercială, activitatea de comerţ (vânzarea-cumpărarea), operaţiile cu valorile mobiliare etc.

Persoana fizică, fără a constitui o persoană juridică, poate desfăşura activitatea dată, dacă:

-are capacitatea de exercitiu

a obţinut patenta de întreprinzător;

a înregistrat o întreprindere individuală;

a înregistrat o gospodărie ţărănească.

Codul civil clasifică persoanele juridice în persoane juridice cu scop lucrativ şi persoane juridice cu scop nelucrativ (art. 55), dreptul de a desfăşura activitatea de întreprinzător având-o cele cu scop lucrativ (societăţile comerciale, societăţile cooperatiste, întreprinderile de stat şi municipale).

Activitatea independentă presupune libertatea întreprinzătorului în alegerea obiectului viitoarei activităţi şi a metodelor de lucru, inadmisibilitatea imixtiunii în afacerile private. Întreprinzătorul activează din propria voinţă şi în interesul său propriu.

2.Genurile activităţii de întreprinzător pot fi deduse din definiţia dată la art.1 al Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi: fabricarea producţiei, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor. În definiţie nu a fost indicată cea mai răspândită activitate – comercializarea mărfurilor şi a produselor. Mai sunt şi alte genuri de activitate reglementate de legislaţie: activităţile bancare, de investiţii, operaţiunile cu valorile mobiliare, de asigurare etc.

Executarea lucrărilor este activitatea economică prin care întreprinzătorul se obligă să îndeplinească, într-un termen stabilit, o anumită lucrare, fie din propriul material, fie din materialul beneficiarului. Acestea sunt lucrări de construcţii, montaj.

Prestarea serviciilor este acel gen de activitate economică destinată satisfacerii necesităţilor persoanelor fizice şi juridice prin acordarea diferitelor servicii: consultative, de transport, de asigurare, de deservire socială etc.

Comercializarea mărfurilor şi produselor. Tot spectrul de produse şi servicii sunt destinate, în general, consumatorilor. Comercializarea mărfurilor poate fi făcută direct şi nemijlocit de către producător prin magazine sau depozite angro proprii ori prin intermediari (firme de distribuţie).

3.Tipurile activităţii de întreprinzător

După importanţa pentru societate, activităţile de întreprinzător pot fi clasificate în: activităţi interzise; activităţi monopol de- stat; activităţi monopoluri naturale, activităţi supuse licenţierii; activităţi practicate în baza patentei de întreprinzător; activităţi care pot fi practicate liber, fără autorizaţie specială.

Activităţile interzise. Legislaţia nu conţine o listă a activităţilor economice interzise aşa cum fusese anterior, în lipsa unor reglementări exprese, în această listă se includ activităţile care pot să aducă un profit material şi pentru care este prevăzută o pedeapsă penală sau administrativă.

Potrivit Codului penal nr.985/2002, se interzic şi se sancţionează: activitatea mercenarilor (art.141), traficul de fiinţe umane (art.165), traficul de copii (art.206), munca forţată (art.168), practicarea ilegală a medicinii şi activităţii farmaceutice (art.214), proxenetismul (art.220) etc.

Activităţile monopol de stat sunt desfăşurate exclusiv de organe ale statului sau de persoane juridice constituite de stat. Monopolul de stat este definit ca situaţie în care un număr limitat de agenţi economici sunt învestiţi de către autorităţile administraţiei publice cu dreptul exclusiv sau cu drepturi exclusive de desfăşurare a unei anumite activităţi aducătoare de profit. Potrivit Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, art. 10 alin.(3), numai întreprinderilor de stat li se permite să desfăşoare următoarele activităţi:

- prepararea şi vânzarea substanţelor narcotice, cu efect puternicşi toxice, inclusiv semănatul, cultivarea şi desfacerea culturilor ce conţin substanţe narcotice şi toxice;

- tratamentul prin intervenţie chirurgicală şi metode invazive, supravegherea şi tratamentul femeilor gravide, bolnavilor care suferă de narcomanie, boli canceroase, boli cantagioase,

- confecţionarea ordinelor şi medaliilor;

- producerea emblemelor ce confirmă achitarea impozitelor şi taxelor de stat;

- imprimarea şi baterea monedei, imprimarea hârtiilor de valoare de stat;

- efectuarea lucrărilor cartografice, geografice

Activităţile monopol de stat sunt reglementate şi prin Hotărârea Guvernului nr.582/1995 cu privire la reglementarea monopolurilor , care stabileşte metodele de reglementare, lista activităţilor monopol de stat şi autorităţile publice abilitate cu reglementarea lor.

Activităţile monopol natural. Prin monopol natural legiuitorul desemnează situaţia în care producerea, transportarea, comercializarea, procurarea mărfurilor şi grupurilor de mărfuri fungibile, precum şi prestarea anumitor tipuri de servicii, în virtutea unor factori de ordin natural, economic sau tehnologic se află sub controlul direct al unuia sau al mai multor agenţi economici.

Lista activităţilor monopoluri naturale este aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.582/1995 cu privire la reglementarea monopolurilor. Astfel de activităţi sunt:

- activităţile legate de exploatarea gărilor feroviare;

- activităţile legate de exploatarea porturilor fluviale;

- activităţile legate de exploatarea reţelelor magistrale de telecomunicaţii;

- activităţile legate de exploatarea reţelelor de televiziune şi radiofuziune pentru difuzarea radioprogramelor de stat;

- activităţile legate de exploatarea reţelelor de telecomunicaţii internaţionale;

- activităţile legate de exploatarea reţelelor de gaze şi obiectivelor sistemului unic de gazificare,

- activităţile legate de exploatarea reţelelor şi comunicaţiilor de aprovizionare cu energie termică, conductelor de apă şi canalizare;

- activităţile legate de colectarea gunoiului şi zăpezii;

- activităţile legate de exploatarea aeroporturilor şi a sistemelor de dirijare a circulaţiei aeriene

Reglementarea juridică deosebită a acestor activităţi se datorează faptului că, pe de o parte, prezintă un risc sporit, iar pe de alta, agenţii economici care desfăşoară astfel de activităţi pot influenţa negativ piaţa bunurilor sau serviciilor.

Activităţile supuse licenţierii. Activităţile de întreprinzător supuse licenţierii sunt stabilite la art.7 din Legea nr.451/2001 privind licenţierea unor genuri de activitate.

Activităţile practicate în baza patentei de întreprinzător. Activităţile de întreprinzător care pot fi desfăşurate în baza patentei de întreprinzător sunt stabilite la anexa nr.l a Legii nr.93/1998 privind patenta de întreprinzător.

Activităţile care pot fi practicate fără autorizaţii speciale. întreprinzătorii persoane fizice şi persoane juridice pot desfăşura genurile de activitate care nu sunt supuse licenţierii fără vre-o autorizaţie sau permisiune specială dacă alte legi nu stabilesc altfel.

Persoanele fizice şi juridice care practică activitatea de întreprinzător sunt obligate prin art. 5 al Legii contabilităţii, nr. 426/1995, să organizeze şi să ţină contabilitatea proprie a activităţii comerciale pe care o desfăşoară. Este o obligaţie instituită, în primul rând, în interesul propriu al comerciantului, care trebuie să cunoască situaţia financiar-contabilă a afacerilor sale şi, pe de altă parte, în controversele cu alţi comercianţi îi procură probele necesare pentru dovedirea drepturilor sale.

Persoana fizică ca subiect de drept comercial

Conform legislaţiei în vigoare, persoana fizică este omul privit individual, ca titular de drepturi şi obligaţii. Persoana fizică are dreptul să practice activitatea de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în calitatea de întreprinzător individual. Pentru ca persoana fizică să fie recunoscută ca subiect al dreptului comercial, trebuie să dispună de capacitatea juridică care, la rândul său, se împarte în capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.. – capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile se recunoaşte, în egală măsură, tuturor persoanelor fizice. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare la momentul naşterii şi încetează odată cu moartea. Capacitatea de exerciţiu apare la 18 ani. Pornind de la dispoziţiile Codului civil al R.M., se permite practicarea activităţii de întreprinzător, până la atingerea vârstei de 18 ani, în trei cazuri, şi anume: minorul dobândeşte prin căsătorie capacitatea deplină de exerciţiu. Al doilea caz este atunci când este recunoscută capacitatea de exerciţiu deplină a minorului care a atins vârsta de 16 ani, dar care lucrează în baza unui contract de muncă sau cu acordul părinţilor, tutorilor, curatorilor, practică activitatea de întreprinzător (cazul al treilea).

Patenta de/.Patenta de întreprinzător este un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfăşura genul de activitate de întreprinzător indicat în ea în decursul unei anumite perioade de timp.

Titular al patentei de întreprinzător poate fi orice cetăţean al R.Moldova, cetăţean străin sau apatrid, cetăţenia persoanei care solicită patenta neavând nici o importanţă. O cerinţă semnificativă, în cazul patentei de întreprinzător, este principiul stabilirii de domiciliu, adică locuirea permanentă pe teritoriul R.M. O altă cerinţă faţă de titularul de patentă este corespunderea abilităţii personale cu cerinţele de calificare necesare pentru practicarea genurilor de activitate indicată în patentă.

Gospodăria ţărănească este o întreprindere individuală, bazată pe proprietatea privată asupra terenurilor şi asupra altor bunuri, pe munca

personală a membrilor unei familii , având ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primară, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii agricole.

Gospodăria ţărăneasca se poate constitui şi dintr-o singura persoană fizică. Dreptul la constituirea gospodăriei ţărăneşti îl au persoanele fizice care au atins vârstă de 18 ani, dispun de capacitate de exerciţiu deplină şi posedă teren cu drept de proprietate privată.

Persoane juridice de drept public sunt: statul, unităţile administrativ-teritoriale, alte autorităţi publice. Deşi sunt în drept să participe la raporturi juridice civile, ele nu au calitatea de întreprinzător şi nu desfăşoară afaceri în nume propriu.

Dacă sunt de un interes public major, activităţile se decretează ca monopol de stat şi se permite a fi desfăşurate exclusiv de către întreprinderile de stat sau chiar de organele statului. întreprinderile de stat se constituie de către Guvern sau, prin delegare a împuternicirilor, de către autorităţile publice centrale, aplicându-se prevederile Legii privind întreprinderea de stat. De asemenea, statul poate constitui sau participa la constituirea unor alte persoane juridice, cum ar fi societăţile comerciale pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată. Având calitatea de fondator, asociat sau acţionar, statul se supune tuturor normelor juridice pe care le-a stabilit pentru aceste tipuri de persoane juridice.

Persoana juridică de drept privat. Potrivit art.59 din Codul civil, persoanele juridice de drept privat pot avea scop lucrativ (comercial) şi scop nelucrativ (necomercial).

Persoane juridice cu scop lucrativ sunt societăţile comerciale întreprinderile de stat şi, cooperativele de producţie şi cooperativele de intreprinzator.Fondatorii societăţilor comerciale urmăresc scopul de a obţine beneficii din activitatea societăţii şi a le împărţi între ei cu titlu de dividend.Persoanele juridice cu scop lucrativ iau naştere (dobândesc calitatea de subiect) prin înregistrare de stat şi înmatriculare în Registrul de stat al întreprinderilor, fapt demonstrat de certificatul de înregistrare, eliberat de Camera înregistrării de Stat. La data constituirii, persoana juridică cu scop lucrativ dobândeşte dreptul de a desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, chiar dacă nu este prevăzută în actul de constituire, inclusiv activitatea de întreprinzător. In cazul în care pentru un anumit tip de activitate se cere autorizaţie specială, persoana juridică va obţine această autorizaţie.

Persoana juridică cu scop nelucrativ (necomercial) se fondează pentru satisfacerea intereselor spirituale, profesionale, culturale, ştiinţifice, sociale etc, ceea ce necesită mijloace materiale, inclusiv băneşti, obţinute din cotizaţiile de membru, din donaţii, dar şi din activităţi economice aducătoare de profit. Prin urmare, în anumite condiţii, şi persoanele juridice cu scop nelucrativ au dreptul, cu titlu de excepţie, să desfăşoare activitate de întreprinzător. în dezvoltarea acestei dispoziţii, legiuitorul determină că organizaţiile necomerciale sunt în drept să desfăşoare orice activitate neinterzisă de lege care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut sau care decurg din ele. Venitul realizat de organizaţia necomercială din activitatea de întreprinzător nu poate fi împărţit între membrii ei, ci este destinat realizării scopurilor propuse, membrii neavând drepturi patrimoniale transmisibile faţă de ea.Persoanele juridice care nu au scop lucrativ sunt organizaţii necomerciale, constituite în formă de asociaţii, instituţii, fundaţii, sindicate, patronate, partide, asociaţii religioase uniuni de persoane juridice etc.