140227570 9yyyq turism si patrimoniu cultural noiembrie 2012

70
Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012) 1/69 Turism si patrimoniu cultural 1. Potenţialul turistic al cadrului natural pag.1 2. Potenţialul turistic antropic pag. 13 3. Tipuri şi forme de turism practicate pag. 33 4. Infastructura turistică pag. 52 5. Circulaţia turistică şi cazarea 6. Investiţii în turism 7. Concluzii 1. Potenţialul turistic al cadrului natural Regiunea de nord-vest a României, conţine suficiente argumente din punct de vedere turistic pentru integrarea în turismul naţional, dar mai ales pentru implicarea în turismul internaţional european, pornind de la atragerea de fluxuri turistice din ţările vecine. În acest context, ea deţine un potenţial turistic complex şi foarte valoros, natural şi antropic, care se constituie ca premisă, factor fundamental şi ofertă turistică primară, fără de care turismul nu ar exista, din însăşi lipsa obiectului activităţii sale. În cadrul componentei naturale se detaşează următoarele categorii: Potenţialul turistic al reliefului Parcuri naturale şi arii protejate Potenţialul turistic al resurselor hidrografice (inclusiv hidrominerale şi termale) 1.1. Potenţialul turistic al reliefului Regiunea Nord-Vest beneficiază de un complex de factori turistici morfologici cu valoare atractivă deosebită, mai ales cele legate de Munţii Carpaţi. În funcţie de geneza, litologia şi evoluţia acestora se remarcă trei grupe de atracţii, fiecare cu forme şi obiective turistice diferite: - relieful alpin, glaciar, specific Munţilor Rodnei şi parţial Munţilor Maramureşului, cu toată gama spectaculoasă de forme de relief sculptural (creste, circuri, cuvete, abrupturi, praguri şi văi glaciare); - relieful vulcanic şi sedimentar-vulcanic, caracteristic părţii nordice a Carpaţilor Orientali (Oaş, Gutâi, Ţibleş şi parţial Munţilor Călimani şi Bârgău), în cadrul cărora polarizează (prin fizionomie) conurile şi caldeirele vulcanice, formele vulcanice reziduale de tip neck (clăi) şi dyck (Creasta Cocoşului), abrupturile şi platourile vulcanice, văile cu sectoare de canion, defilee sau chei în andezite). Acest lanţ vulcanic este cel mai lung din Europa; - relieful carstic din Munţii Apuseni (Pădurea Craiului, Bihor, Codru-Moma) şi insular în Munţii Rodna, caracterizat prin cea mai largă varietate şi complexitate de forme:

Upload: isabellaszelei4236

Post on 27-Dec-2015

45 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

1/69

Turism si patrimoniu cultural

1. Potenţialul turistic al cadrului natural pag.1 2. Potenţialul turistic antropic pag. 13 3. Tipuri şi forme de turism practicate pag. 33 4. Infastructura turistică pag. 52 5. Circulaţia turistică şi cazarea 6. Investiţii în turism 7. Concluzii

1. Potenţialul turistic al cadrului natural Regiunea de nord-vest a României, conţine suficiente argumente din punct de vedere turistic pentru integrarea în turismul naţional, dar mai ales pentru implicarea în turismul internaţional european, pornind de la atragerea de fluxuri turistice din ţările vecine. În acest context, ea deţine un potenţial turistic complex şi foarte valoros, natural şi antropic, care se constituie ca premisă, factor fundamental şi ofertă turistică primară, fără de care turismul nu ar exista, din însăşi lipsa obiectului activităţii sale. În cadrul componentei naturale se detaşează următoarele categorii:

• Potenţialul turistic al reliefului

• Parcuri naturale şi arii protejate

• Potenţialul turistic al resurselor hidrografice (inclusiv hidrominerale şi termale) 1.1. Potenţialul turistic al reliefului Regiunea Nord-Vest beneficiază de un complex de factori turistici morfologici cu valoare atractivă deosebită, mai ales cele legate de Munţii Carpaţi. În funcţie de geneza, litologia şi evoluţia acestora se remarcă trei grupe de atracţii, fiecare cu forme şi obiective turistice diferite:

- relieful alpin, glaciar, specific Munţilor Rodnei şi parţial Munţilor Maramureşului, cu toată gama spectaculoasă de forme de relief sculptural (creste, circuri, cuvete, abrupturi, praguri şi văi glaciare);

- relieful vulcanic şi sedimentar-vulcanic, caracteristic părţii nordice a Carpaţilor Orientali (Oaş, Gutâi, Ţibleş şi parţial Munţilor Călimani şi Bârgău), în cadrul cărora polarizează (prin fizionomie) conurile şi caldeirele vulcanice, formele vulcanice reziduale de tip neck (clăi) şi dyck (Creasta Cocoşului), abrupturile şi platourile vulcanice, văile cu sectoare de canion, defilee sau chei în andezite). Acest lanţ vulcanic este cel mai lung din Europa;

- relieful carstic din Munţii Apuseni (Pădurea Craiului, Bihor, Codru-Moma) şi insular în Munţii Rodna, caracterizat prin cea mai largă varietate şi complexitate de forme:

Page 2: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

2/69

cheile şi defileurile (Crişului Repede, Crişului Negru, Crişului Alb, Arieşului, Turzii, Someşului Cald, Galbenei, Bogăi, Videi, Albioarei, Babei) exocarstul şi mai ales endocarstul, în Regiunea de Nord-Vest existând peste 5000 de peşteri, din care câteva sute cu valenţe turistice remarcabile, comparabile cu cele din patrimoniul subteran amenajat şi consacrat turistic din Europa (Cetăţile Ponorului, Meziad, Peştera Urşilor, Vadu Crişului, Humpleu, Osoi, Tăuşoare, Micula) 1.

Chei şi defilee cu potenţial atractiv În morfologia majoră a carstului din Munţii Apuseni, cheile se înscriu ca forme caracteristice, prin numărul apreciabil (52), dintre care, cele mai cunoscute sunt: Cheile Turzii, Cheile Tureniului, Masivul Gilău-Muntele Mare (cheile Runcului, Pociovaliştei, Poşăgii) sau Bihorului (cheile din bazinul văii Bogăi). În Munţii Rodnei, cele mai interesante chei sunt Cheile Bistricioarei, defileul Strâmba şi Rebra, Cormoaia şi Pasul Prislop. În Munţii Maramureşului, găsim Cheile Tătarului şi Cheile Babei2. Gheţari şi circuri glaciare În Munţii Apuseni, întâlnim următorii gheţari fosili importanţi:

- Avenul Borţig are o lungime de cca.150 m şi o adâncime de 54 m. Este renumit atât pentru dimensiunea deschiderii, are un diametru de 35 m, cât şi pentru volumul de gheaţă de la fundul avenului, estimat la 30.000 mc, situându-l pe al doilea loc din ţară.

- Gheţarul Focul Viu este o peşteră adăpostind al treilea bloc de gheaţă fosilă ca mărime din ţară (după Gheţarul Scărişoara (Regiunea Centru) şi, situate de asemenea în Parcul Natural Apuseni), cu un volum de aproximativ 25.000 m3.

- Gheţarul de la Bârsa reprezintă o reţea ramificata şi complicata de galerii. Intrarea principala, situata la o altitudine de 1.136m, se continua cu o panta puternica, acoperita cu o crusta de gheata.

In Munţii Rodnei se găsesc cela mai vizibile urme ale gheţarilor cuaternari de pe suprafaţa întregului lanţ carpatic. Gheţarii cuaternari au lăsat în urmă nenumărate circuri glaciare, cum ar fi: Lala, Negoiescu, Iezer, Buhăescu, Izvorul Cailor şi Puzdrele. În munţii Maramureşului, se întâlnesc mai multe circuri glaciare, dar şi Gheţarul de la cascada Moara Surii3. Peşteri În Munţii Apuseni (pe teritoriul Regiunii Nord-Vest), există extrem de multe de peşteri şi avene. Din punct de vedere peisagistic cele mai importante peşteri din perimetru sunt P. din

1 Planul de Amenajare a Teritoriului Regional, 2004

2 http://www.parcapuseni.ro, www.muntiimaramuresului.ro, www.parcrodna.ro

3 http://www.parcapuseni.ro, www.muntiimaramuresului.ro, www.parcrodna.ro

Page 3: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

3/69

Valea Rea, Piatra Altarului, Micula, Pojarul Poliţei, din cel paleontologic P. Urşilor şi Onceasa, iar din cel arheologic: P. Vârtop şi P. Rece. Sistemul Hidrocarstic Ponor include peşterile: Piatra Altarului, Rece, Diaclaza, Poarta Alunului, Ponorul Mare, Ponorul Mic, Peştera cu Oase, Izbucul Alunului Mic.

- Peştera Piatra Altarului. Este recunoscută ca cea mai frumoasa peşteră din România. Unii specialişti spun că este pe primele 3 locuri din Europa. Este închisă accesului publicului, fiind vizitabilă numai pentru cercetare ştiinţifică. Caracteristica acestei peşteri o reprezintă extraordinara bogăţie şi varietate de speleoteme calcitice. Sala Palatului şi Galeria Paradisului sunt probabil cele mai frumos concreţionate sectoare de peşteră din Europa. Împreună cu Peştera Rece, Diaclaza, Ponorul Marte, Ponorul Mic, Peştera cu Oase şi Izbucul Alunului Mic alcătuieşte Sistemul Hidrocarstic Ponor. Datorita valorii deosebite, peştera are un regim de vizitare extrem de restrictiv.

- Grabenului Someşului Cald îi sunt asociate peşteri de mari dimensiuni, cu spaţii interioare colosale, relativ orizontale (denivelările în general nu depăşesc valoarea de 150 m). Este cazul peşterilor Humpleu (fără Avenul Poieniţa), Cerbului, Rece etc. Sunt remarcabile cele două străpungeri hidrologice accesibile realizate de peşterile Humpleu şi Cerbului, ambele având o a doua deschidere (Avenul Poieniţa, respectiv Avenul cu Vacă) în zona de platou din care se alimentează acviferele.

- Peştera din Valea Rea pe lângă faptul că este una dintre cele mai complexe peşteri ale Lumii, se situează şi printre primele 10 cavităţi de pe Terra din punct de vedere mineralogic. În peşteră se regăsesc peste 35 de minerale sub formă de speleoteme (aragonit, gips, cuarţ, celestit, malachit, rodocrozit, metatyuyamunit etc.), dintre care multe descrise pentru prima oară în lume în mediu speleic.

- Peştera Urşilor este de o frumusete greu de imaginat. Aici exista fragmente ale Ursus spelaeus, stalactite şi stalagmite. Este formata din 3 galerii: cea a Urşilor, galeria Emil Racoviţă şi Galeria Lumânărilor, şi 4 săli: Sala Lumânărilor, Sala Spaghetelor, Sala Emil Racoviţă şi Sala Oaselor. Numele peşterii se datorează numeroaselor fosile de "urşi de cavernă" (Ursus spelaeus) descoperite aici. Peştera era un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani.

- Peştera Ungurul Mare are o deschidere impresionantă de 27 de metri înălţime şi 24 lăţime, localizată pe versantul nordic al munţilor Pădurea Craiului şi pe malul stâng al Crişului Repede, peştera a adăpostit în interior numeroase rămăşite umane, unelte de piatră, sanctuare, obiecte din ceramică, urme de incinerări şi mult negru de la fum. Peştera este electrificată şi amenajată cu posibilitate de vizitare contra-cost.

- Zona carstică Dobreşti – Vida reprezintă un loc cu totul deosebit în ansamblul zonelor carstice din judeţul Bihor, mai ales prin numărul impresionant de izvoare şi izbucuri, acele fire de apă ce ţâşnesc din stâncă.

- Relieful carstic al munţilor Pădurea Craiului din Apuseni găzduieşte o serie de peşteri cu o valoare turistică incontestabilă, printre care se numără şi Peştera Ciur-Izbuc, în Groapa Ciurului. Peştera este recunoscută pentru valoarea turistică.

- Peştera Meziad este una dintre cele mai lungi peşteri din România, întinzându-se pe aproape 5 kilometri lungime şi având mai multe nivele subterane. Meziad este şi una dintre primele peşteri amenajate şi electrificate din ţara noastră pentru accesul turiştilor.

Page 4: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

4/69

- Peştera Câmpenească Vaşcău ascunde cea mai înaltă cascadă subterană din România şi poate fi găsită la aproximativ 100 de kilometri distanţă de Oradea, pe DN76, lângă Vaşcău, în depresiunea Beiuşului4.

- În Munţii Maramureşului, morfologia carstică de adâncime este prezentă prin 32 de peşteri (de dimensiuni relativ mici) şi două avene. Peşterile se află: în bazinul văii Repedea-Smereceni şi Petriceaua-6, bazinul văii Socolau - Piatra Socolau-3, bazinul Bistrei-4, bazinul văii Tasla - Cearcanu - 9, bazinul văii Bistriţa Aurie-5. Peşteri izolate mai sunt explorate în vârful Mihailecu, Cvasnita, Poienile de sub Munte, Piatra Băiţei (Baia Borşa), obârşia văii Rica, Muncelasu, Izvorul Dracului şi Kostila (Vaser), Cearcanul-Dealul Negru5 .

În Munţii Rodnei, peşterile sunt reprezentate de:

- Peştera Izvorul Tăuşoarelor – 16 km; - Peştera Maglei şi Peştera Jgheabul lui Zalion – cu galerii ce măsoară 1.121 m şi

înregistrează o denivelare de 226 m, accesul făcându-se printr-un aven cu adâncimea de 44 m şi diametru de 3m;

- Peştera Zânelor, peştera care are cel mai mare coeficient de ramificaţie din România; - Peştera Izvorul Albastru al Izei – lungime 2500 m; - Peştera Baia lui Schneider – se află la mai bine de 1500 m altitudine, măsurând 430

m; - Peştera Laptelui – Altfel denumită Peştera de sub Paltin6.

LOCAŢIE SPECIALĂ: Vulcanii noroioşi de la Monor – Bistriţa-Năsăud

O privelişte desprinsă parcă de pe altă planetă se dezvăluie în faţa călătorilor în apropiere de localitatea Monor, la 42 de kilometri distanţă de oraşul Bistriţa, spre sud-estul judeţului: vulcanii noroioşi. Rezervaţia naturală are o suprafaţă de două hectare, zona fiind cunoscută şi sub denumirea “La gloduri”. Vulcanii, rezultatul gazului metan care iese din adâncurile pământului, aducând la suprafaţă noroiul lichid amestecat cu apă, sunt doar parţial activi, însă spectaculoşi. În zonă există sedimente din perioada miocenă (începută în urmă cu 20,3 milioane de ani şi terminată acum aproximativ 5 milioane de ani), anume argile, nisipuri, marne şi gresii. De asemenea, aproape de Monor, există la suprafaţă sedimente sarmaţiene, de care sunt legate, în general, cele mai multe zăcăminte de gaze naturale. Pe fondul eroziunii, s-au format crăpături, prin care gazul iese la suprafaţă, iar conurile – motivul pentru care îi numim vulcani – au fost formate de noroiul care se revarsă prin aceste falii7.

4 http://www.transilvania-magica.ro

5 www.muntiimaramuresului.ro

6 www.parcrodna.ro

7 http://www.transilvania-magica.ro/location/vulcanii-noroiosi

Page 5: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

5/69

1.2. Parcuri naturale şi zone protejate

Nord Vestul Transilvaniei adăposteşte unele dintre cele mai frumoase parcuri naţionale din România. Cu o floră şi o faună variată şi structuri ale reliefului unice în România, aceste parcuri propun şi numeroase trasee turistice pentru iubitorii muntelui8. Parcul Naţional Munţii Rodnei Parcul Naţional Munţii Rodnei se află în nordul Carpaţilor Orientali şi are o suprafaţă de 46.399 hectare. Este cea mai întinsă arie protejată din această regiune, fiind declarată rezervaţie a biosferei de către Unesco în anul 1979. Parcul a fost înfiinţat în anul 1932 şi cuprinde o parte din judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Suceava. Parcul adăposteşte peste 1000 de specii de plante, animale, reptile şi păsări. Printre speciile ocrotite de lege se numără floarea de colţ, ghintura galbenă, genţiana punctată, angelica sau tisa. În râuri se găsesc specii de peşti precum păstrăv, lipan sau boiştean. Mamiferele specifice acestui parc naţional sunt capra neagră, marmota, cerbul carpatin, mistreţul, ursul, râsul sau jderul de copac. În Parcul Naţional Munţii Rodnei se găsesc şi numeroase lacuri, circuri glaciare şi cascade spectaculoase. Printre acestea se numără Izvorul Bistriţei, Pietrosul, Buhăescu sau Lala. Amatorii de drumeţii pot efectua trasee montane către vârfurile Ineu, Omu – Gârgălau, Galat – Puzdrele, Pietrosul Rodnei sau Bătrâna. Parcul Naţional Apuseni Parcul Naţional Apuseni se află în munţii Apuseni, pe teritoriul judeţelor Cluj, Bihor şi Alba. Iniţiativa înfiinţării acestui parc a aparţinut lui Emil Racoviţă, care în anul 1930 a evidenţiat valoarea ştiinţifică a acestui areal. În acest parc se găsesc numeroase lacuri, râuri, diviziuni muntoase şi defilee. De asemenea, în Parcul Naţional Apuseni se găsesc peste 400 de peşteri. Cei mai importanţi munţi ai parcului sunt Masivul Bihor, Munţii Crişului, Munţii Mureşului şi Munţii Seş – Meseşului. Printre cele mai interesante peşteri ale parcului se numără Peştera din Valea Rea, Peştera de sub Zgurăşti, Peştera Hodobana, Izbucul Tăuz, Peştera Coiba Mare, Peştera Cetăţile Ponorului, Gheţarul Focul Viu, Peştera Onceasa sau Peştera Rece. Cel mai mare gheţar subteran din România, gheţarul de la Scărişoara, se găseşte tot în Parcul Naţional Munţii Apuseni. Peştera Urşilor este singura peşteră din România unde s-au descoperit resturi fosile de Ursus Spelaeus. Peşterile din Apuseni sunt extrem de importante şi pentru speciile de lilieci pe care le adăpostesc. Parcul Naţional Munţii Maramureşului Parcul Naţional Munţii Maramureşului se află în judeţul Maramureş şi are o suprafaţă totală de 148.850 hectare, fiind al doilea ca întindere din ţara noastră. Acest parc adăposteşte peste 180 de izvoare de ape minerale, cu o compoziţie chimică unică. Parcul adăposteşte şi

8 www.transilvania-magica.ro

Page 6: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

6/69

peste 40 peşteri. Cele mai importante sunt Sâlhoi, Mihailec, Poienile de sub Munte, Peştera Mare, Peştera Hoţilor sau Peştera Fântânele. Parcul are o faună şi floră bogată, cu numeroase specii protejate, unele dintre ele foarte rare în Europa. Din parc nu lipsesc mamifere precum râsul, nurca, lupul, ursul sau vidra. Cocoşul de mesteacăn, mierla de apă, fluierarul de apă sau ciocănitoarea cu spatele alb sunt păsările cele mai răspândite în Parcul Naţional Munţii Maramureşului. Printre obiectivele turistice ale acestui parc se numără Stâncăriile Sâlhoi Zâmbroslavele, Poiana cu Narcise Tomnatec Sehleanu, Vârful Farcău, Lacul Vinderel sau Cornu Nedeii Ciungii Bălăsinei. Iubitorii de drumeţii montane pot urma mai multe trasee către numeroase puncte de atracţie ale parcului naţional. Rezervaţii botanice Rezervaţia naturală Lunca cu lalea pestriţă din Valea Sălajului - este situată în judeţul Sălaj, în apropiere de oraşul Cehu Silvaniei. Are o suprafaţă totală de 10 hectare. Speciile protejate din această rezervaţie naturală sunt laleaua pestriţă şi căldăruşa. Poiana cu narcise, din Muntele Saca - Este vorba despre rezervaţia botanică aflată la cea mai mare altitudine, aproximativ 1.600 de metri, pe versantul dinspre răsărit al muntelui care aparţine de comuna Rodna Veche. Fânaţele Clujului este o rezervaţie naturală situată în apropierea oraşului Cluj Napoca, la o distanţă de 5-6 kilometri, ceea ce o face extrem de accesibilă chiar şi publicului larg. Specificul acestei zone este dat de vegetaţia de stepă, similară cu cea din Asia sau din estul extrem al Europei, unde se găsesc sute de specii de plante, unele protejate. Rezervaţia botanică are o suprafaţă totală de câteva zeci de hectare, fiind formată din trei arii protejate. 9 Arii protejate Pe suprafaţa judeţului Bihor se regăseşte o paletă largă de arii protejate, variind de la parcuri naţionale la peşteri sau izvoare. Printre cele mai spectaculoase se numără10:

• Avenul Borţigului

• Calcarele cu hippuliti de pe Valea Crişului

• Calcarele tortoniene de la Miheleu

• Calcarele tortoniene de la Tasad

• Defileul Crişului Repede

• Gheţarul Focul Viu

• Groapa Ruginoasa

• Gruiul Pietrii

• Lacul Cicoş

• Izbucul intermitent de la Călugări

• Izvoarele Răbăgani

9 www.transilvania-magica.ro

10 www.transilvania-magica.ro

Page 7: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

7/69

• Molhaşurile din Valea Izbucelor

• Peştera Ciurului Izbuc

• Peştera Osoiu

• Peştera Urşilor

• Peştera Vântului

• Pietrele Galbenei

• Piatra Bulhuzului

• Poarta Bihorului

• Pârâul Peţea

• Pietrele Boghii

• Platoul carstic Padiş – Vărăşoaia – Poiana Ponor

• Platoul carstic Lumea Pierdută

• Peştera Meziad

• Turbăriile din Padiş Judeţul Bistriţa Năsăud este înţesat de arii protejate ce iau forma parcurilor naţionale, dar şi a altor monumente ale naturii:

• Turbăria Tăul Muced

• Carstul din Dealul Popii

• Peştera Cobasel

• Izvoarele Mihăiesei

• Poiana cu narcise de pe Masivul Saca

• Tăurile Buhăescului

• Creasta principală a Munţilor Rodnei

• Căldarea glaciară Gagi

• Preluca şi Vârful măgurii

• Complexul carstic Tăuşoare – Zalion: peştera Izvorul Tăuşoarelor, peştera Jgheabul lui Zalion

• Defileul Izei

• Zăvoaiele Borcutului

• Poiana cu bulbuci din Vârful Posuci

• Piatra Ţibăului

• Masivul de sare de la Sărăţel

• Râpa cu păpuşi

• Râpa Mare

• Pădurea din Seş

• Vulcanii noroioşi de la Monor

• Peştera Zânelor În judeţul Cluj, următoarele arii protejate sunt considerate ca fiind de importanţă naţională. Acestea sunt:

• Cariera Corabia

• Cheile Baciului

• Cheile Turenilor

Page 8: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

8/69

• Cheile Turzii

• Fânaţele Clujului – Copârşaie

• Fânaţele Clujului – Valea lui Craiu

• Gipsurile de la Leghia

• Lacul Ştiucilor

• Molhaşul Mare de la Izbuc

• Molhaşurile Căpăţânii

• Pârâul Dumbrava

• Parcul Naţional Munţii Apuseni

• Peştera Mare de pe Valea Firei

• Peştera din Piatra Ponorului

• Peştera Vârfuraşu

• Sărăturile şi Ocna Veche

• Stufărişurile de la Sic

• Valea Legii

• Valea Morilor

• Zona fosiliferă Corus La aceste arii protejate se adaugă cele de importanţă judeţeană, printre care se numără:

• Acumularea Bondureasa

• Acumularea Drăgan

• Acumularea Fântânele

• Acumularea Tarniţa

• Acumulările Gilău, Someşul Cald

• Băile Băiţa

• Băile Cojocna

• Băile Ocna Dej

• Băile Turda

• Cheile Borzeşti

• Cheile Dumitresei

• Defileul Surduc

• Defileul Arieşului

• Piatra Bănişorului

• Pietrele Albe

• Valea Căprioarelor

• Valea Ierii

• Vlădeasa

• Zona lacurilor Geaga şi Taga Judeţul Maramureş include o mulţime de arii protejate, dintre care amintim:

• Lacul Albastru

• Peştera Vălenii Somcuţei

• Peştera cu Oase de la Poiana Botizii

• Rezervaţia Stâncăriile Sâlhoi – Zâmbroslavele

Page 9: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

9/69

• Mlaştina Vlăsinescu

• Tăul lui Dumitru

• Rezervaţia Creasta Cocoşului

• Cheile Tătarului

• Cheile Babei

• Rezervaţia Peştera Boiu Mare

• Rezervaţia Turbăria Iezerul Mare

• Rezervaţia Coloanele de la Limpedea

• Rezervaţia Rozeta de Piatră Ilba

• Rezervaţia Peştera din Dealu Solovan

• Mlaştina Tăul Negru

• Rezervaţia Ponorul Izei, Izvorul Bătrâna

• Rerzervaţia Izvorul Albastru al Izei

• Lacul Morărenilor

• Mlaştina Poiana Brazilor

• Rezervaţia Defileul Lăpuşului

• Rezervaţia Farcău – Lacul Vinderel – Mihăilescu Cu un teritoriu acoperit aproape în totalitate de silvostepă şi zonă forestieră, judeţul Satu Mare reuneşte o mulţime de arii protejate ce alcătuiesc 12% din suprafaţa acestuia. În judeţul Satu Mare se află 7 arii naturale de interes naţional, respectiv 3 arii de interes judeţean. Dintre acestea, amintim:

• Dunele de nisip Foieni

• Mlaştina Vermeş

• Râul Tur

• Tinoavele din Munţii Oaş Nu în ultimul rând, judeţul Sălaj propune o bogăţie de opţiuni de vacanţă turistului însetat de frumos. Pentru turiştii interesaţi de obiectivele naturale, judeţul Sălaj reuneşte 15 arii protejate de interes naţional, dintre care cele mai importante sunt:

• Grădina Zmeilor

• Rezervaţia Tuşa – Barcău – comuna Sîg

• Peştera Măgurici 1.3. Potenţialul turistic al resurselor hidrografice (inclusiv hidrominerale şi termale) Resursele hidrominerale şi termale, care a determinat primele amenajări cu scop balneoturistic din România, unele chiar de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Sub aspect fizic şi hidrochimic ele aparţin la trei mari categorii ce caracterizează perfect trei arii geografice majore incluse regiunii de nord-vest: - apele termale din Câmpia şi Dealurile Vestice (Băile Felix, Episcopiei, Marghita, Tăşnad, Boghiş, Zalnoc, Simleul Silvaniei, Satu Mare, Beltiug etc.;); - apele minerale carbogazoase şi bicarbonatate legate de aureola mofetică Oaş-Gutâi-Toroioaga (Săpânţa, Dragomireşti, Târlişua, Poiana Ilvei, Anieş, Rodna, Sângeorz Băi etc.);

Page 10: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

10/69

- apele clorurosodice legate de saliferul sarmaţian (şi de exploatările de sare) din Depresiunea Transilvaniei (Turda, Cojocna, Someşeni, Sic, Băiţa, Ocna Dej, Figa) şi, parţial, de cel din Depresiunea Maramureşului (Coştiui, Ocna Sugatag). Prin numărul apreciabil al izvoarelor minerale, prin diversitatea tipurilor hidrochimice de ape minerale, prin extensiunea şi capacitatea de înmagazinare a acviferelor subterane, Regiunea de Nord-Vest se impune, detaşat, între alte regiuni ale continentului european. Cascade În Munţii Apuseni şi pe teritoriul Regiunii Nord-Vest, se află o serie deosebit de spectaculoase de cascade, dintre care cele mai cunoscute sunt: Cascada Cailor, cea mai mare cascadă din România, având o cădere de 80 de metri (principala treapta măsoară 16 m) se găseşte tot în aceasta grupare muntoasă împreună cu alte formaţiuni de acest gen: Cormoaia, Anies şi Puzdrele, cascadă care se află la altitudinea de 1520 m. Cascada Vălul Miresei, cascadă în două trepte, este cea mai reprezentativă din Munţii Apuseni. Cascada are aproximativ 50 m înălţime dar grandoarea şi sălbăticia ei a fost parţial afectate datorită drumului din apropiere. Cascada Iadolina se află şi ea în apropriere. Lacuri Cele mai apreciate lacuri, din punct de vedere turistic, din Regiunea Nord-Vest sunt: Lacul Leşu din Bihor: este un lac de acumulare situat lângă localitatea Leşu pe Valea Iadului, ce are volumul de apă de 26.000.000 mc. Un al doilea obiectiv turistic interesant, aproape, este Peştera cu Apă din Valea Leşului, numita monument al naturii, cu o lungime de aprox. 1.240 metri. Lacul Fântânele, din judeţul Cluj, este unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare din România, ce are şi scop hidroenergetic având un volum de peste 200 milioane metri cubi. A fost dat în folosinţă în anul 1977, atunci fiind necesara strămutarea câtorva comune. Lacul Tarniţa (Cluj) se găseşte între comunele Râşca, Mărişel şi Gilău, la vest de municipiul Cluj-Napoca. Cu o suprafaţă de cca. 215 ha şi o lungime de peste 8 km, lacul Tarniţa este una din cele mai apreciate zone turistice din judeţul Cluj. Este alimentat de apele Văii Someşul Cald. Lacul Cetăţele, unul din cele mai frumoase lacuri alpine din România, se află situat în judeţul Bistriţa-Năsăud. Numit şi Tăul Căianului de către localnici, lacul este protejat prin lege. Lacul Lala Mic este un ochi de apă situat în Munţii Rodnei, sub vârful Ineu, la 1.900 de metri altitudine. Lala Mare este un lac glaciar şi este situat în Carpaţii Orientali, în Munţii Rodnei, pe Ineu. Firiza este numele unui lac de acumulare aflat în apropiere de Baia Mare care atrage anual o mulţime de pescari împătimiţi, şi nu numai. Este situat puţin mai sus de satul Izvoarelor, în localitatea Firiza. Lacul Sărat, Ocna Şugatag: este format pe locul unor foste mine de sare şi atrage turişti care doresc să beneficieze de calităţile apei. Lacul Albastru, din Baia Sprie, Maramureş, este de asemenea, creat prin prăbuşirea unei mine, iar apa îşi schimbă culoarea datorită compoziţiei chimice predominată de sulfuri.

Page 11: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

11/69

Lacul Csiky şi Lacul Roman fac parte din complexul de lacuri Băile Sărate de la Turda şi sunt cunoscute pentru potenţialul lor curativ deosebit. Izvoare şi alte resurse de ape curative Transilvania de Nord are o imensă bogăţie de izvoare minerale, termale şi sulfuroase, dintre care cele mai cunoscute se află grupate pe judeţe mai jos: Bihor

Izvorul Minunilor, de la Stâna de Vale, Bihor, este una dintre cele mai pure şi apreciate ape de izvor de la noi din tara. Oradea deţine resurse geotermale cu proprietăţi curative – ape minerale termale cu temperatura între 28-48 grade Celsius, oligotermale, care tratează afecţiuni reumatismale, neurologice, metabolice şi endocrine. Băile Felix, situate la 8 kilometri de oraşul Oradea, dispun de ape termale cu o temperatură de 49 de grade Celsius. Apele termale de la Băile Felix sunt bogate în săruri minerale şi sunt benefice pentru tratarea afecţiunilor ginecologice, reumatismale şi neurologice. Ape termale se găsesc şi în alte locuri din judeţ: Mădăraş, Marghita, Rabagani, Livada, Balc, Chislaz, Beiuş. Cluj

Băile Băiţa se află în judeţul Cluj, la 43 de kilometri de oraşul Cluj Napoca. Aici se găsesc ape termale recomandate pentru tratarea bolilor de piele, reumatice, ginecologice sau locomotorii. Staţiunea Băile Someşeni, judeţul Cluj, poate deveni un punct de atracţie pentru turiştii locali, fiind localizata în apropierea oraşului Cluj-Napoca. Băile Sărate Turda. Unele lacuri, îndeosebi cele antroposaline situate pe locul unor foste ocne de sare, sunt folosite de către populaţie în scopuri terapeutice. Apele acestor lacuri, cloro-sodice, bicarbonatate, calcice, magneziene sunt indicate pentru afecţiuni ale aparatului locomotor, ale sistemului nervos periferic precum şi pentru afecţiuni ginecologice. De asemenea, minele de sare închise şi lacurile sărate de la Ocna Dej, Turda şi Cojocna prezintă un potenţial excelent de atragere a turiştilor din Regiune şi din regiunile învecinate. Satu Mare

Băile Tăşnad: Apa termală care are o temperatură de suprafaţă de 72 Celsius şi o mineralizare totală de 9,84 g/l, este predominant clorurată-bicarbonatată-sulfatată şi sodică-calcică-magneziană în prezenţa amoniului şi potasiului. Aceste calităţi o recomandă pentru utilizarea în cură externă, în afecţiuni reumatismale degenerative, afecţiuni reumatismale abarticulare, afecţiuni neurologice periferice cronice, afecţiuni ginecologice cronice (în afara puseelor inflamatorii), afecţiuni posttraumatice, boli asociate (boli profesionale, endocrine, boli de metabolism), dar şi pentru băi tonifiante, de întreţinere a condiţiei fizice sau pur şi simplu agremental, prin îmbinarea curelor de apă, aer şi soare11.

11

www.tasnad.ro

Page 12: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

12/69

Băile Acâş se află în judeţul Satu Mare, într-o zonă atractivă, ideală pentru turismul balnear. Dispun de izvoare cu apă termală care au temperatura de 46 de grade Celsius. Apele termale de la Băile Acâş sunt benefice pentru afecţiunile reumatismale inflamatorii şi generative, pentru afecţiunile post traumatice, afecţiuni neurologice, de nutriţie şi ginecologice. Turţ Băi este o staţiune situată la 20 de kilometri de Satu Mare. Apele de aici conţin clor, sulf, calciu şi magneziu şi sunt benefice pentru afecţiunile reumatismale şi ginecologice. La 15 kilometri de Carei se află satul Ady Endre, unde turiştii vor găsi izvoare cu apă termală, cu o temperatură de 72 de grade Celsius. Apele conţin clor şi sodiu şi sunt indicate pentru afecţiunile reumatismale, endocrine şi ginecologice. La 36 de kilometri de oraşul Satu Mare se află oraşul Carei care este şi staţiune balneoclimaterică. Aici se găsesc izvoare de ape minerale şi termale. Apele termale au o temperatură de 52 de grade şi conţin clor, iod, sodiu, calciu şi magneziu. Băile Beltiug se află la 35 de kilometri de Satu Mare şi dispune de izvoare de ape termale, cu o temperatură de 70 de grade Celsius. Apele conţin oligominerale, sodiu, calciu, magneziu şi sunt indicate pentru tratarea afecţiunilor reumatismale şi ginecologice. Băile Puturoasa se află la 9 km de localitatea Vama, judeţul Satu Mare, iar apele nămoloase de aici au un bogat conţinut în sulf, clor, iod. Apa sulfuroasa este recomandata în tratarea bolilor reumatice. Băile Beltiug, din judeţul Satu Mare, este o staţiune locala cu ape slab sulfuroase, clorurosodice, hipotone, indicate în afecţiuni reumatismale şi ginecologice. Sălaj Băile Boghiş, din Sălaj, situate în Comuna Boghiş, este o staţiune cu caracter permanent, cu o serie de foraje cu apa rece şi termala la temperatura de 42 grade. Afecţiunile care sunt tratate aici sunt: cele ale aparatului locomotor, sistemului nervos periferic, ginecologice. Băile Bizuşa, judeţul Sălaj, este o staţiune cu caracter permanent, unde au fost puse în evidenta straturi acvifere de adâncime cu ape slab mineralizate. Hidrogenul sulfurat este compusul care conferă calitate deosebită acestor ape, atât pentru cura interna internă în afecţiuni hepato-biliare, de nutriţie şi urinare, iar în cura externa în afecţiuni ale aparatului locomotor, reumatism degenerativ, sechele post-traumatice şi afecţiuni ale sistemului nervos periferic. Băile Jibou, Sălaj, microstaţiune balneară sezonieră, este situată în intravilanul oraşului Jibou, unde sursa de apa minerala o constituie un izvor natural, captat intr-un bazin betonat, amenajat direct pe o emergenta naturala. Factorii naturali terapeutici sunt: apa minerala sulfuroasa, clorurata, sulfatata, izotonă, nămol, bioclimat sedativ de cruţare. Indicaţii terapeutice: boli ale aparatului locomotor (reumatismale, degenerative şi articulare), boli asociate (ginecologice) şi boli ale tubului digestiv. Băile Zalnoc-Zăuan, din Bobota, Sălaj, este renumita în tratarea bolilor reumatismale şi ale aparatului digestiv. Băile Crişeni, Sălaj - Apa balneotermală a ştrandului are următoarele caracteristici: temperatura 25 ºC, pH 7,23, cloruri 5993, 32 mg/l, alcalinitate 7,5 ml/l, sulfaţi 1,150 mg/l. Băile Şimleu Silvaniei, Sălaj - apa termala, din analiza chimica, se caracterizează ca apa clorosodica şi bromoiodurată şi are proprietăţi terapeutice în afecţiuni ca: reumatism degenerativ; stări preartrozice, reumatism articular; sechele posttraumatice, afecţiuni ale sistemului nervos periferic, afecţiuni dermatologice, bai tonifiante, de întreţinere a condiţiei fizice a organismului.

Page 13: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

13/69

Băile Meseşenii de Sus, Sălaj, staţiune cu caracter sezonier, a fost recunoscuta în trecut datorita apelor recomandate pentru cura externa în scopul tratării afecţiunilor aparatului locomotor, reumatismului degenerativ şi inflamator, sechele post-traumatice ale membrelor, afecţiuni ale sistemului nervos periferic. Maramureş Băile Dăneşti, în comuna Siseşti, Maramureş, beneficiază de izvoare sulfuroase şi clorosodice. În judeţul Maramureş mai există şi apele sărate din Sângeorz Băi. 2. Potenţialul turistic antropic Potenţialul turistic antropic, ca varietate şi valoare, se leagă direct de îndelungata evoluţie a civilizaţiei umane, cât şi de interferenţele culturale ale mozaicului etnic specific Transilvaniei.. Drept urmare, se remarcă o serie de grupe de obiective, fiecare cu ponderi diferite în cadrul diverselor zone turistice identificate în cadrul regiunii de nord-vest, cu trimiteri clare la areale geografice: - vestigii istorice (castre romane, castele, cetăţi antice şi medievale) - obiective religioase (biserici, catedrale, mănăstiri, cimitire); - monumente; - baraje şi lacuri de acumulare; - obiective culturale (muzee, case memoriale); - obiective şi manifestări etnografice; - regiuni cu originală civilizaţie şi cultură rurală românească, reprezentate de “ţări” şi ţinuturi: Ţara Oaşului, Ţara Maramureşului, Ţara Lăpuşului, Ţara Chioarului, Ţara Năsăudului, Ţara Moţilor, Ţara Beiuşului, Ţara Silvaniei sau ţinuturile Codrului sau al Bârgaielor. Renumite sunt bisericile de lemn din Maramureş, Lăpuş şi Sălaj; muzeele istorice şi etnografice (cu secţii în aer liber), muzica, portul, cântecul şi gastronomia tradiţională etc. 2.1. Patrimoniul cultural construit 2.1.1. Documente relevante la nivel internaţional, naţional

Strategia în domeniul Patrimoniului Cultural Naţional are la bază ideea că patrimoniul este un factor important pentru păstrarea identităţii valorilor culturale şi naţionale, de dezvoltare durabilă, coeziune şi incluziune socială, cu atât mai mult cu cât România a devenit stat membru al Uniunii Europene.

Priorităţile generale ale Ministerului Culturii şi Cultelor privind Patrimoniul Cultural Naţional :

• Realizarea evaluării şi asigurării bunurilor din patrimoniul cultural naţional prin Inventarierea Patrimoniului Cultural Naţional reprezintă fundamentul politicilor publice în domeniul patrimoniului şi are drept consecinţe implicite cunoaşterea şi creşterea gradului de protecţie al patrimoniului.

Page 14: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

14/69

• Codul Patrimoniului Cultural Naţional va reprezenta sinteza experienţei de aproape cinci ani de aplicare a legislaţiei privind protejarea monumentelor istorice şi a siturilor arheologice, a patrimoniului cultural naţional mobil, patrimoniului imaterial, perioade în care legislaţia existentă a fost periodic modificată şi completată au pus în evidenţă unele necorelări în definirea unor termeni, denumiri de acte sau documente pe care Ministerul Culturii şi Cultelor sau instituţiile sale le emit. Corelarea Codului Patrimoniului Cultural naţional cu Codul Construcţiilor în domeniul protejării patrimoniului imobil (monumentelor istorice).

• Realizarea unui amplu program de popularizare a patrimoniului, cu accent deosebit pe categoriile înscrise în diferitele liste ale UNESCO (patrimoniu imobil şi cel imaterial) şi europene.

Patrimoniul cultural imobil constituie cea mai valoroasă componentă a patrimoniului cultural, atât în ceea ce priveşte valoarea materială directă, cât şi în raport cu posibilităţile de inserţie a unor componente extra-culturale. Trebuie menţionat că patrimoniul cultural imobil este o sintagmă care desemnează ceea ce, în termeni generici, poartă numele de monumente istorice, categorie ce include nu doar monumentele, ci şi ansamblurile şi siturile

istorice

Toate aceste delimitări şi definiţii sunt foarte clar stabilite prin intermediul unui corp de norme complet şi coerent formulat, care are în vedere întregul set de operaţiuni (cercetare, evidenţă, conservare, restaurare, punere în valoare) care alcătuiesc opera de protejare a patrimoniului cultural imobil. Mai mult decât atât, chiar legea cadru în domeniu stabileşte că protejarea monumentelor istorice este parte componentă a strategiilor de dezvoltare durabilă economico socială, turistică, urbanistică şi de amenajare a teritoriului, la nivel naţional şi local.

Trebuie menţionat că, potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare, monumentele istorice sunt monumentele, ansamblurile şi siturile istorice (aşa cum fiecare dintre aceste categorii este definită în lege) care sunt clasate în două grupe: grupa A (monumente istorice de valoare naţională şi universală) şi grupa B (monumente reprezentative pentru patrimoniul cultural local).

Monumentele pot fi împărţite în categorii tipologice, aşa cum sunt ele menţionate şi în Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional (Secţiunea a III-a – Zone Protejate), tipologie care nu respectă întocmai categoriile stabilite de Legea nr. 422/2001, dar reprezintă o abordare pragmatică a domeniului:

2.1.2. Clasificarea monumentelor, pe judeţe

Cadrul General

Analiza situaţiei existente privind patrimoniul cultural construit al regiunii s-a realizat în baza - “Listei monumentelor istorice - 2010” publicata de către Ministerul Culturii şi

Page 15: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

15/69

Patrimoniului Naţional, prin Institutul Naţional al Patrimoniului, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670bis/1.X.2010. În scopul protejării monumentelor istorice, conform legii nr.422/2001, republicată în anul 2004, s-a întocmit lista monumentelor istorice care s-a aprobat prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional, s-a publicat în Monitorul Oficial al României partea I şi se actualizează la fiecare cinci ani. Prima publicare a listei monumentelor istorice a fost în anul 2004. În anul 2005 a fost publicată lista monumentelor istorice cu modificări şi completări sub forma de erată, la care s-au adăugat monumentele dispărute şi cele eliminate. Structura listei Lista monumentelor istorice este realizată pe judeţe, iar din punct de vedere structural, monumentele sunt grupate pe patru categorii, în funcţie de natura lor: I. Monumente de arheologie II. Monumente arhitectură III. Monumente de for public IV. Monumente memoriale şi funerare Din punct de vedere valoric, lista monumentelor istorice cuprinde următoarele categorii: - Categoria A - monumente de interes naţional - Categoria B - monumente de interes local Lista monumentelor istorice este structurata pe capitole, respectiv: - Codul LMI - Denumirea oficială actuală - Denumirea oficială anterioară - Localitatea - municipiu, oraş, comună, sat - Comuna, în cazul satelor - Adresa - Datarea Codul LMI Odată cu clasarea, fiecare monument istoric primeşte un număr de cod propriu, cu următoarea structură: a) Sigla alfabetică a judeţului în care se află b) Grupa valorică în care a fost încadrat: A, respectiv B c) Categoria căruia îi aparţine, I,II,III sau IV d) Numărul curent în cadrul fiecărei categorii

Monumentele de arhitectura şi cele de arheologie reprezintă ponderea din totalul monumentelor istorice şi pot fi de mai multe tipuri, după cum urmează:

1. Monumente arhitecturale a) Cetăţi;

Page 16: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

16/69

b) Ansambluri curţi domneşti; c) Biserici fortificate – cetăţi; d) Castele, conace, palate; e) Cule; f) Clădiri civile urbane; g) Ansambluri urbane; h) Biserici din lemn; i) Muzee etnografice în aer liber; j) Biserici rupestre; k) Biserici şi ansambluri mănăstireşti; l) Arhitectura industrială; amenajări căi de comunicaţie; m) Monumente de arhitectură populară (locuinţe săteşti); n) Ansambluri tradiţionale rurale.

2. Monumente arheologice a) Complexe paleolitice; b) Aşezări neolitice şi eneolitice; c) Aşezări şi necropole din epoca bronzului; d) Fortificaţii şi aşezări din prima epocă a fierului (hallstattiene); e) Fortificaţii dacice; f) Oraşe antice; g) Edificii; h) Monumentele medievale identificate pe baza cercetărilor arheologice; i) Rezervaţii arheologice cuprinzând situri cu niveluri de locuire pe perioade

îndelungate – aşezări şi necropole. Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor se celebrează anual, începând cu 1983, în data de 18 aprilie a fiecărui an.

Situaţia existentă

Lista monumentelor istorice pentru regiunea de Nord-Vest totalizează un număr de 4017 imobile de patrimoniu, la nivelul anului 2010, cu menţiunea ca zonele centrale urbane cu valoare arhitecturala deosebita sunt definite ca „arie de rezervaţie arhitecturală” (conform PUG) iar în LMI acestea au rezervate doar un număr de ordine , cu denumirea „ansamblu urban” – în care intră o serie întreagă de imobile din zona de rezervaţie. Lista poate fi structurata pe cele 4 mari categorii de monumente, după funcţiunea acestora: arheologie, arhitectura, for public, memoriale şi funerare dar şi din punct de vedere calitativ, funcţie de valoarea istorica şi arhitecturala a acestora, după cum urmează: Monumente istorice Categoria A

Monumente de Interes naţional

Categoria B Monumente de

Interes local

Total regiune

I. Monumente arheologie 457 1338 1795

II. Monumente arhitectura 508 1544 2052

III. Monumente de for public 15 53 68

IV. Monumente memoriale şi funerare 15 87 102

Page 17: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

17/69

TOTAL REGIUNE 995 3022 4017

Din totalul de 4017 monumente istorice înregistrate în baza de date a direcţiilor judeţene de cultura şi patrimoniu, respective a regiunii de Nord-Vest, 995 dintre edificii sunt monumente recunoscute ca fiind de interes naţional, structurate în cele 4 mari categorii, dintre care ponderea este reprezentata de categoria I şi II care sunt oarecum echivalente, categoria III şi IV fiind de asemenea comparabile. Se observa ca din numărul total, cca. 25% sunt monumente de importanta naţionala, restul fiind importante doar pe plan local. Clasificare monumente după grupa valorică

Conform tabelului de mai jos, judeţele cu cele mai multe monumente de interes naţional sunt, în ordine: Cluj-369, Bistrita-Nasaud-226 şi Maramures-180.

Categoria Bihor Bistriţa - Năsăud

Cluj Maramureş Sălaj Satu-Mare Total Regiune

A(naţional) 51 226 369 180 116 53 995

B(local) 384 539 1012 402 428 257 3022

Total 435 765 1381 582 544 310 4017

Clasificare monumente după categorie

(arheologie, arhitectura, for public şi memoriale/funerare)

Categoria Bihor Bistriţa-

Năsăud Cluj Maramureş Sălaj Satu-Mare Total

Regiune

Categoria I (arheologie) naţional)

170 380

691 127 318 109 1795

Categoria II (arhitectura)

227 367 636 416 217 189

2052

Categoria III (for public)

19 11 13 13 6 6 68

Categoria IV (memoriale, funerare)

19 7 41 26

3

6 102

Total 435 765 1381 582 544 310 4017

Din tabelul de mai sus se observa ca judeţul cu cel mai mare număr de monumente istorice este Cluj cu 1381 poziţii, urmat de Bistriţa-Năsăud cu 765 poziţii, iar cel mai mic număr de monumente înregistrate sunt în judeţul Satu-Mare - 310 poziţii. De asemenea, din totalul de 4017 poziţii, ponderea o reprezintă categoria a II-a, adică monumentele de arhitectura, în număr de 2052 poziţii. La 3 din cele 4 categorii, respectiv: arheologie, arhitectura şi memoriale judeţul Cluj se afla tot pe primul loc ca şi număr de imobile iar la categoria III – monumente de for public, pe primul loc se afla judeţul Bihor.

Page 18: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

18/69

Clasificare după funcţiune - liniile marcate prezintă o importanţă deosebită

Categoria Bihor Bistriţa-

Năsăud Cluj Maramureş Sălaj Satu-

Mare Total

Regiune

BISERICI - total 104 65 191 138 98 84

BISERICI Ortodoxe -de lemn -de zid

59 13

8

26

75 28

86 32

69 6

5

45

302 150

BISERICI Reformate (De zid)

22 21 64 10 21 24 162

BISERICI Romano-catolice

8 1 8 7 2 7 33

BISERICI Greco-catolice

1

2 1 - - 2 6

BISERICI Evanghelice

1 7 1 - - - 9

Biserica franciscana

- - 2 - - - 2

Biserica unitariana - - 10 - - - 10

Biserica lutherană 1 1

Biserica Armeano-catolica

- - 2 - - - 2

Biserica Ucraineana

- - - 2 - 1 3

Case (ţărănească, parohială, memorial, etc.)

18 194 261 119 20 26 638

Castele 10 16 15 5 6 5 57

Conace/curie 11+1=12 - 24 1+5=6 5+1=6 2+1=3 51

Cetăţi 3 - 4 - 3 1 11

Fabrica - - 1 5 0 - 6

Palate 15 - 13 2 - 3 33

Parc - - 6 2 8 1 17

Gradina botanica/sera

- - 1 - 1 - 2

Ştrand 1 - - - - 1

Statui/busturi 18 10 6 3 3 5 45

Monumente comemorative (cruce, troiţa, obelisc, etc.)

6 1 4 25 4 2 42

Ansamblu urban 3 2 5 4 12 26

Ansamblu/ Sit rural

- 3 - - - - 3

Castre - 3 6 - 6 - 15

Page 19: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

19/69

Clasificare după amplasare:

Categoria Bihor Bistriţa-Năsăud

Cluj Maramureş Sălaj Satu-Mare Total Regiune

MEDIU URBAN

166 92

481 246 75 109 1169

MEDIU RURAL

269 673 900 336 469 201 2848

Total 435 765 1381 582 544 310 4017

Obiective care necesita intervenţie de urgenta/pe judeţe:

Judeţul Bistriţa-Năsăud Totalizeaza un numar 17 obiective care necesita interventie de urgenta, din care 11 sunt de importanta nationala, A. In zona urbana, respectiv Bistrita si Beclean se gasesc 7 obiective, restul pana la 10 imobile fiind situate in zona rurala.

A. LISTA CU MONUMENTELE ISTORICE ÎN STARE DE COLAPS, PERICOL DE DISTRUGERE SAU DISPARIŢIE, CARE NECESITĂ LUCRĂRI DE INTERVENŢIE ÎN REGIM DE URGENŢĂ, AFLATE ÎN PROPRIETATEA STATULUI ROMÂN

*sunt marcate doar monumentele de cat. A Amplasament/

adresă Proprietar/

administrator Observaţii Nr.

crt. Cod LMI

Denumire monument

stradă, număr, sat, comună/oraş, coordonate stereo 70, după caz

Primăria Consiliul Judeţean Alte instituţii ale statului

Scurtă descriere a stării de degradare Alte informaţii privind existenţa unor documentaţii de restaurare, surse de finanţare etc.

1. BN-II-m-A-01630

Ruinele Cetăţii Ciceului, 1294, demantelată în 1544

sat Ciceu Corabia, comuna Ciceu Mihăiești

Consiliul Local Ciceu Mihăiești

PRECOLAPS

2. BN-II-m-A-01631

Castelul Teleki, sec. XVIII-XIX

sat Comlod, nr. 35, comuna Milaș

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud

COLAPS

3. BN-II-a-A-01685

Castelul Teleki, 1756

sat Posmuș, nr. 12, comuna Șieu

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud

PRECOLAPS

4. BN-II-m-A-01581

Casă, a doua jum. a sec. XVIII, sec. XIX

municipiul Bistriţa, str. Nicolae Titulescu, nr. 8

Primăria municipiului Bistriţa

PRECOLAPS

Page 20: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

20/69

B. LISTA CU MONUMENTELE ISTORICE ÎN STARE AVANSATĂ DE DEGRADARE,

CARE NECESITĂ LUCRĂRI DE CONSERVARE -RESTAURARE AFLATE ÎN PROPRIETATEA STATULUI ROMÂN - sunt marcate doar monumentele de cat. A

Amplasament/ adresă

Proprietar/administrator Observaţii Nr. crt.

Cod LMI Denumire monument

stradă, număr, sat, comună/oraş, coordonate stereo 70, după caz

Primăria Consiliul Judeţean Alte instituţii ale statului

Scurtă descriere a stării de degradare Alte informaţii privind existenţa unor documentaţii de restaurare, surse de finanţare etc.

1. BN-II-m-A-01456

Casă, sec. XVIII-XIX Municipiul Bistriţa, Piaţa Centrală, nr. 0

Primăria municipiului Bistriţa, parţial

DEGRADARE AVANSATĂ

2. BN-II-m-A-01459.10

Casă, sec. XV, XVI, XVIII, a doua jum. a sec. XIX

Municipiul Bistriţa, Piaţa Centrală, nr.22

Primăria municipiului Bistriţa

DEGRADARE AVANSATĂ

3. BN-II-m-A-01590

Casă, sec. XVII, XVIII

Municipiul Bistriţa, str. Nicolae Titulescu, nr 8

Primăria municipiului Bistriţa

DEGRADARE AVANSATĂ.

4. BN-II-m-B-01558

Casă, sec. XVII Municipiul Bistriţa, str. Gh. Șincai, nr.9

Primăria municipiului Bistriţa

DEGRADARE AVANSATĂ

5. BN-II-m-B-01615

Castelul Bethlen, azi Grup Școlar Agricol Beclean, a doua jum. a sec. XVIII, sf. sec. XIX

Oraș Beclean, Aleea Ghiocelului, nr. 6

Grup Școlar Agricol Beclean

DEGRADARE AVANSATĂ

6. BN-II-m-A-01639

Pod acoperit din lemn („pod grăniceresc”), peste râul Sălăuţa, sec. XVIII – început de sec. XX

Comuna Coșbuc

Consiliul Local Coșbuc DEGRADARE AVANSATĂ

7. BN-II-m-A-20941

Internatul Școlii Normale, azi Școala Generală „Mihai Eminescu”, 1929-1933

Oraș Năsăud, str. Grănicerilor, nr. 15

Școala Generală „Mihai Eminescu” Năsăud

DEGRADARE AVANSATĂ

8. BN-II-m-B-01676

Castelul Haller, azi Primăria comunei Matei, 1764

Sat Matei, nr. 182, comuna Matei

Primăria comunei Matei, IN RETROCEDARE

DEGRADARE AVANSATĂ

Page 21: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

21/69

C. LISTA CU MONUMENTELE ISTORICE ÎN STARE DE COLAPS ȘI PRECOLAPS AFLATE ÎN PROPRIETATE PRIVATĂ – sunt marcate monumentele de cat. A

Amplasament/ adresă

Proprietar/ administrator

Observaţii Nr. crt.

Cod LMI

Denumire monument

stradă, număr, sat, comună/oraş, coordonate stereo 70, după caz

Persoană fizică / juridică

Scurtă descriere a stării de degradare Alte informaţii privind existenţa unor documentaţii de restaurare, surse de finanţare etc.

1. BN-II-m-B-01623

Casă

sat Budacu de Jos, comuna Budacu de Jos, nr. 238

Persoană fizică

PRECOLAPS

2. BN-II-a-B-01638

Ansamblul Bisericii Evanghelice CA, azi Biserica ortodoxă „Sf. Arhg. Mihail și Gavriil”

sat Corvinești, comuna Matei, nr. 68

Persoană juridică

PRECOLAPS

3. BN-II-a-A-01663

Ansamblul Bisericii Evanghelice CA

sat Jelna, comuna Budacu de Jos

Persoană juridică

PRECOLAPS

4. BN-II-m-B-01713

Biserica din lemn „Sf. mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir”

sat Șieu-Sfântu, comuna Șintereag

Persoană juridică

COLAPS

5. BN-II-a-A-01725

Ansamblul Bisericii Evanghelice CA, azi Biserica ortodoxă „Sf. Arhg. Mihail și Gavriil”

sat Vermeș, comuna Lechinţa

Persoană juridică

PRECOLAPS

Judetul Bihor Totalizeaza un numar 39 obiective care necesita interventie de urgenta, din care doar 2 sunt de importanta nationala. In zona urbana, respectiv Oradea si Beius se gasesc 19 obiective, restul pana la 20 de imobile fiind situate in zona rurala. *Sunt marcate monumentele de cat. A.

Nr. crt.

Cod LMI

Denumire monument

Amplasament/ adresă

Proprietar/ administrator

Datare Observaţii

1. BH-II-m-B-01026

Palatul Ullmann municipiul ORADEA

Piaţa 1 Decembrie 1918 9

1912-1913 Stare de conservare: medie/rea.

2. BH-II-a-B-20236

Ansamblul Cazarma Husarilor

municipiul ORADEA

Piaţa Cazărmii 17

sec. XVIII - XIX

Stare de conservare: foarte rea/precolaps

3. BH-II-a-B-01041

Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", fosta mănăstire şi Gimnaziu Premonstratens şi Academie de Drept

municipiul ORADEA

Str. Ciorogariu Roman 16-18

,1760, 1810, clădirea şcolii 1874

Stare de conservare: rea

4. BH-II-m-B-01064

Fostul Institut romano-catolic "Sf.Vicenţiu”

municipiul ORADEA

Str. Cosma, Partenie 5-7

1868,1899, extindere 1906 -

Stare de conservare: rea

Page 22: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

22/69

1911

5. BH-II-m-B-01049

Casa Poynar municipiul ORADEA

Str. Grigorescu Nicolae 6

1907 Stare de conservare: rea

6. BH-II-m-B-01053

Palatul Fuchsl municipiul ORADEA

Str. Independenţei 11-13 -13

1902-1903 Stare de conservare: rea

7. BH-II-m-B-01057

Fost Hotel şi Băi Rimanoczy şi fosta cafenea Royal

municipiul ORADEA

Piaţa Libertăţii 8

1892-1900 Stare de conservare: foarte rea

8. BH-II-m-B-01059

Liceul Greco-Catolic, fosta şcoală normală Greco-Catolică

municipiul ORADEA

Str. Maniu Iuliu 5, Episcop Mihai Pavel 4-6

1933-1934 Stare de conservare: rea

9. BH-II-m-B-01065

Palatul Moskovits Miksa

municipiul ORADEA

Str. Parcul Traian 2

1904-1905 Stare de conservare: foarte rea

10. BH-II-m-B-01070

Casa "Adorjan”, II municipiul ORADEA

Str. Patrioţilor 4

1904-1905 Stare de conservare: foarte rea

11. BH-II-m-B-01071

Casa "Adorjan”, I municipiul ORADEA

Str. Patrioţilor 6 Str. Moscovei nr.4

1903 Stare de conservare: foarte rea

12. BH-II-m-B-01075

Hotel "Parc" municipiul ORADEA

Str. Republicii5 Str. A. Lazăr nr. 1

1785,transf. în 1915

Stare de conservare: foarte rea

13. BH-II-m-B-01076

Palatul Stern municipiul ORADEA

Str. Republicii 10-10A

1904-1905 Stare de conservare: foarte rea

14. BH-II-m-B-01077

Palatul Apollo municipiul ORADEA

Str. Republicii 12-12 A Str.Eminescu Mihai nr. 1

1912-1914 Stare de conservare: rea

15. BH-II-m-B-01073

Spitalul Judeţean municipiul ORADEA

Str. Republicii 35-37

1806,ref.1853 - 1860, 1873 şi 1895, 1919,1923

Stare de conservare: rea

16. BH-II-m-B-01090

Casa "Darvas - La Roche”

municipiul ORADEA

Str. Vulcan Iosif 11

1909-1910 Stare de conservare: rea

17.

BH-II-m-B-01101

Castelul Degenfeld-Schomburg

sat BALC; comuna BALC

Str. Petöfi Sandor 51

1896 Stare de conservare: Foarte rea

18. BH-II-m-B-01103

Cazino sat BĂILE 1 MAI; comuna SÂNMARTIN

53 înc. sec. XX Stare de conservare: Rea

19. BH-II-m-B-01109

Casina Română municipiul BEIUŞ Calea Bihorului 7

1871, 1909 Stare de conservare: rea

20. BH-II-m-B-01110

Fosta Şcoală civilă Medie Greco-Catolică de fete şi Internatul Pavelian

municipiul BEIUŞ

Calea Bihorului 14

1896,1923,1930

Stare de conservare: rea

Page 23: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

23/69

de fete

21. BH-II-m-B-01111

Fosta Şcoală Greco-Catolică de fete

municipiul BEIUŞ

Calea Bihorului 16

1938-1939 Stare de conservare: rea

22. BH-II-m-B-01117

Biserica de lemn "Buna Vestire”

sat BELEJENI; comuna DRĂGĂNEŞTI

120 1818 Stare de conservare: rea

23. BH-II-m-B-01123

Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului”

sat BUCUROAIA; comuna COPĂCEL

162 1754 Stare de conservare: rea

24. BH-II-m-B-01126

Biserica de lemn "Sf. Nicolae”

sat CĂPÂLNA; comuna CĂPÂLNA 123

sec. XVIII Stare de conservare: rea

25. BH-II-m-B-01128

Biserica de lemn "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”

sat CEIŞOARA; comuna CEICA

168 A 1734,adăugiri 1936

Stare de conservare: rea

26. BH-II-m-B-01142

Castelul Zichy sat DIOSIG; comuna DIOSIG

Str. Argeşului 13

1701,sec. XIX

Stare de conservare: foarte rea

27. BH-II-m-B-01144

Biserica de lemn "Pogorârea Sf. Duh”

sat DUŞEŞTI; comuna CEICA

150 sec. XVIII Stare de conservare: rea

28. BH-II-m-B-01149

Conacul Draveczky sat GALOŞPETREU; comuna TARCEA

74 1846 PreColaps

29. BH-II-m-B-01154

Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului” sat GOILA; comuna CĂBEŞTI

70 A sec. XVIII Stare de conservare: rea

30. BH-II-m-B-01163

Biserica ortodoxă "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”

sat INAND; comuna CEFA

63 1826 Stare de conservare: Foarte rea

31. BH-II-m-B-01165

Biserica de lemn "Pogorârea Sf. Duh”

sat LAZURI DE BEIUŞ; comuna LAZURI DE BEIUŞ

40 sec. XVIII Stare de conservare: rea

32. BH-II-m-B-01169

Biserica de lemn "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”

sat LUNCA SPRIE; comuna DOBREŞTI

119 1725 Stare de conservare: rea

33. BH-II-m-B-01204

Biserica greco-catolică "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril"

sat SÂNTANDREI; comuna SÂNTANDREI

Str. Bisericii 351 Nr.topo 245

1782,rep. 1906, 1952

Stare de conservare: bună

34. BH-II-m-A-01205

Biserica de lemn "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”

sat SEBIŞ; comuna DRĂGĂNEŞTI 1 cimitirul satului

sec. XVIII Stare de conservare: medie/rea

35. BH-II-m-B-01206

Biserica de lemn "Sf. Ioan Gură de Aur”

sat STÂNCEŞTI; comuna BUNTEŞTI

63 A 1750 Stare de conservare: rea

36. BH-II-m-B-01207

Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului”

sat SURDUC; comuna COPĂCEL 211 B

sec. XVIII Stare de conservare: foarte rea

37. BH-II-m-B-

Conacul Zathureczky

sat ŢEŢCHEA; comuna

sf. sec. XIX - înc.sec.XX

Stare de conservare: Medie/rea

Page 24: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

24/69

01222 ŢEŢCHEA 55 A

38. BH-I-s-A-01004

Ruinele complexului monastic de la Sânicolau de Beiuş

Sat Sâniculau de Beiuş, com. Şoimi

Dealul Boţocana, sector Turn

secXII – XIII Epoca medieval timpurie

Stare de conservare rea

39. BH-I-s-B-01020

Ruine de biserica, Tămşada

Com. Avram Iancu

Sat Tămşada, nr. 85, Biserica veche

Sec. XII, Epoca medievala

Stare de conservare rea

Judetul Cluj –– totalizeaza un numar 9 obiective care necesita interventie de urgenta, din care doar 3 sunt de importanta nationala, A. In zona urbana, respectiv în Huedin se gaseste 1 obiectiv, restul pana la 9 imobile fiind situate in zona rurală. *Sunt marcate monumentele de cat. A.- IN LUCRU

Nr. Ctr.

Cod LMI Denumire Localitate Adresa Datare

1 CJ-II-a-A-07568

Ansamblul ,,Octavian Goga”

Sat CIUCEA; comuna CIUCEA

5 Sec. XIX - XX

2 CJ-II-m-A-07759

Biserica reformata calvina

Sat SIC; comuna SIC

str.a II-a,38 Sec. XIII

3 CJ-II-m-B-07542

Biserica de lemn "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil ”

sat CALNA; comuna VAD

63 1671

4 CJ-II-m-B-07544

Conacul Kemeny

sat CĂMĂRAŞU; comuna CĂMĂRAŞU 121

sec. XVIII – XIX

5 CJ-II-m-B-07731

Biserica reformată

sat PANTICEU; comuna PANTICEU 82 sec. XVII

6 CJ-II-a-B-07673

Castelul Wass -Banffy

sat GILĂU; comuna GILĂU

Str. Principală

Sec. XV- XIX

7 CJ-II-m-B-07508

Biserica de lemn "Sf. Treime”

sat AGÂRBICIU; comuna CĂPUŞU MARE

179 sec. XVII

8 CJ-II-m-B-07734

Biserica de lemn "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil ”

sat PĂNICENI; comuna CĂPUŞU MARE

154 1730

9 CJ-II-m-A-07679

Biserica reformată oraş HUEDIN Piaţa Republicii

sec. XIII - XIV

Judetul Maramureş Totalizeaza un numar de 35 obiective care necesita interventie de urgenta, din care doar 18 sunt de importanta nationala-A. In zona urbana, respectiv Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Sighetu Marmatiei se gasesc 30 de obiective, restul pana de 5 imobile fiind situate in zona rurala. *Sunt marcate monumentele de cat. A. A. LISTA CU MONUMENTELE ISTORICE ÎN STARE DE COLAPS, PERICOL DE DISTRUGERE SAU DISPARIŢIE, CARE NECESITĂ LUCRARI DE INTERVENŢIE ÎN REGIM DE URGENŢĂ, AFLATE ÎN PROPRIETATEA STATULUI ROMÂN

Page 25: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

25/69

Nr. Crt.

Cod. LMI Denumire monument

Amplasament/ adresă

stradă, număr, sat, comună/oraş,

coordonate stereo 70

Proprietar/ administrator

Primăria Consiliul Judeţean Alte instituţii ale

statului

Observaţii Scurtă descriere a stării de

degradare Alte informaţii privind existenţa unor documentaţii de restaurare, surse de

finanţare, etc. 1. MM-IV-m-

A-04823 Casa Gheorghe Pop de Băseşti

Comuna Băseşti nr.107A,

jud. Maramureş

Primăria Băseşti PRECOLAPS

2. MM-IV-m-A-04835

Casa I. Mihaly de Apsa

Sighetu Marmaţiei, str. Mihaly Ioan de

Apsa, nr. 17

Primăria Sighetu Marmaţiei

/Administrare-Muzeul

Maramureşului Sighetu

Marmaţiei

PRECOLAPS

3. MM-II-m-A-04518

Casa de lemn, fostă şcoală confesională

Comuna Bârsana, lângă şcoala actuala, jud. Maramureş

Primăria Bârsana PRECOLAPS

4. MM-II-a-B-04707

Pavilioanele vechi ale spitalului municipal Sighet

Str. Avram Iancu nr.22, Sighetu

Marmaţiei

Primăria Sighetu Marmaţiei

PRECOLAPS

5. MM-II-m-B-04708

Vila Szollossyi Str. Avram Iancu nr.22, Sighetu

Marmaţiei

Primăria Sighetu Marmaţiei

PRECOLAPS

6 . MM-II-m-A-04557

Castelul Apaffi Sat Coştiui nr. 85, comuna Rona de

Sus

Primăria Rona de Sus

PRECOLAPS

7. MM-II-m-A-04463

,,CASA IANCU DE HUNEDOARA”

sec.XV-XVIII

Str. Pţa Libertǎţii nr.18 BAIA MARE JUD. MARAMUREŞ

Statul Român în domeniul privat al municipiului Baia Mare şi Administrarea S.P.A.P.L.U. Baia Mare în cotǎ parte

PRECOLAPS

8. MM-II-m-A-04711

Hotel restaurant, azi Muzeul

Maramureşean şi cinematograf

Piaţa Libertăţii nr.1, Sighetu Marmaţiei

Primăria Sighetu Marmaţiei

PRECOLAPS

9. MM-II-a-A-04494

Colonia pictorilor Str. Victoriei nr. 21, Baia Mare

Primăria Baia Mare-

concesionata la UAP România

PRECOLAPS

10. MM-II-m-B-04537

Ruinele Topitoriei pentru extragerea

aurului

Str. Minerilor “La Roata”, oraş Cavnic

jud. Maramureş

Primăria Cavnic COLAPS

11. MM-I-s-A-04369

Cetatea Chioarului

Sat Berchezoaia, comuna Remetea

Chioarului

Primăria Remetea Chioarului

PRECOLAPS

12. MM-I-s-B-04417

Cetatea de la Seini

“Dealu Cetăţii”, loc. Seini, jud.

Maramureş

Primăria Seini PRECOLAPS

Page 26: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

26/69

13. MM-II-m-A-04646

Casa Bay Str. Cetăţii nr.1, oraş Seini

Concesionată COLAPS

B. LISTA CU MONUMENTELE ISTORICE ÎN STARE AVANSATĂ DE DEGRADARE, CARE NECESITĂ LUCRARI DE CONSERVARE – RESTAURARE, AFLATE ÎN PROPRIETATEA STATULUI ROMÂN

Nr. crt.

Cod. LMI Denumire monument

Amplasament/ adresă

stradă, număr, sat, comună/oraş,

coordonate stereo 70, după caz

Proprietar/ administrator

Primăria Consiliul Judeţean Alte instituţii ale

statului

Observaţii Scurtă descriere a stării de

degradare Alte informaţii privind existenţa

unor documentaţii de restaurare, surse de finanţare, etc.

1. MM-II-m-A-04477

Monetăria, azi Muzeul Judeţean de Istorie

Str. Monetăriei 1-3, Baia Mare

Consiliul Judeţean Maramureş

Administrator Muzeul Judeţean

DEGRADARE AVANSATĂ

2. MM-II-a-A-04433

Ansamblul de arhitectura şi tehnica populara “Dealul Florilor”

Dealul Florilor, Baia Mare

Consiliul Judeţean Maramureş/

Administrator Muzeul de Etnografie

DEGRADARE AVANSATĂ

3. MM-II-m-B-04737

Fosta Prefectura a Comitatului Maramureş, azi Restaurant Curtea Veche şi locuinţe

Str. Mihaly Ioan de Apşa nr. 2,

Sighetu Marmaţiei

Primăria Sighetu Marmaţiei

O parte din clădire a fost vânduta.

DEGRADARE AVANSATĂ

4. MM-II-m-B-04671

Primăria veche , azi Casa Armatei

Str. Vasile Alecsandri nr. 2,

Sighetu Marmaţiei

Primăria Sighetu Marmaţiei şi drept

de administrare Politia de Frontiera Sighetu Marmaţiei

DEGRADARE AVANSATĂ

5. MM-II-m-B-04729

Primăria veche- azi societatea comerciale şi sedii partide politice

Piaţa Libertăţii nr.24, Sighetu

Marmaţiei

Primăria Sighetu Marmaţiei

DEGRADARE AVANSATĂ

6. MM-II-m-B-04686

Casa cu cariatide Str. Bogdan Vodă nr.10, Sighetu

Marmaţiei

Primăria Sighetu Marmaţiei,

DEGRADARE AVANSATĂ

7. MM-II-m-B-04656

Locuinţa pedagogului

Str. Eminescu Mihai nr.35, Seini, jud. Maramureş

Administrare la Şcoala nr. 2 Seini

DEGRADARE AVANSATĂ

8. MM-II-m-B-04764

Sediul Districtului Chioar, azi Unitatea militară de jandarmi

Str. Republicii nr.26, Somcuţa

Mare, jud. Maramureş

Primăria oraşului Şomcuţa Mare

DEGRADARE AVANSATĂ .

9. MM-II-m-B-04803

Fostul gimnaziu, azi Şcoala generală nr.1

Str. Tudor Vladimirescu nr.2, loc. Vişeul de Sus

Primăria Vişeul de Sus

Administrator Ministerul Educaţiei

DEGRADARE AVANSATĂ

10. MM-II-a-A-04451

Claustrul mănăstirii Minoriţilor

Piaţa Libertăţii nr.6, Baia Mare

Primăria Baia Mare DEGRADARE AVANSATĂ

Page 27: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

27/69

11. MM-II-m-B-04454

,,CASA TELEKY”, sec.XV-XVIII

Str. Pţa Libertǎţii nr.9

BAIA MARE JUD.

MARAMUREŞ

Statul Român în domeniul privat al municipiului Baia

Mare şi Administrarea

S.P.A.P.L.U. Baia Mare

DEGRADARE AVANSATĂ

12. MM-III-m-A-04808

Stâlpul Tătar, monument în cinstea victoriei din 1717 împotriva tătarilor

Str. Tătarilor, Oraş Cavnic

Primăria oraşului Cavnic

DEGRADARE AVANSATĂ

13. MM-IV-m-B-04821

Casa de lemn a poetului erou Ion Şiugariu

Str.80/35, oraş Tăuţii Măgherăuşi

Primăria oraşului Tăuţii Măgherăuşi

DEGRADARE AVANSATĂ

14. MM-II-nr.-A-04451

,,Claustul Mǎnǎstirii Minoriţilor”,

Str. Pţa Libertǎţii nr.6

BAIA MARE JUD.

MARAMUREŞ

Statul Român în domeniul privat al municipiului Baia

Mare şi Administrarea

S.P.A.P.L.U. Baia Mare

DEGRADARE AVANSATĂ

15. MM-II-m-A-04464

,,Casa Schreiber” sec.XVI-XVIII

Str.Pţa Libertǎţii nr.19

BAIA MARE JUD.

MARAMUREŞ

Statul Român în domeniul privat al municipiului Baia

Mare şi Administrarea

S.P.A.P.L.U. Baia Mare

DEGRADARE AVANSATĂ

16. MM-II-m-A-04465

,,Casa Bay” sec.XVI-XVIII

Str.Pţa Libertǎţii nr.20

BAIA MARE JUD.

MARAMUREŞ

Statul Român în domeniul privat al municipiului Baia

Mare şi Administrarea

S.P.A.P.L.U. Baia Mare, în proces

DEGRADARE AVANSATĂ .

17. MM-II-m-B-04503

Hotel “Coroana” P-ţa Libertăţii nr. 1, oraş Baia Sprie

Proprietatea oraşului Baia Sprie la etajul 1 şi proprietate privată la parter

DEGRADARE AVANSATĂ

18. MM-II-m-A-04504

Sediul Oficiului minelor, azi Primăria oraşului

P-ţa Libertăţii nr. 4, oraş Baia Sprie

Proprietatea oraşului Baia Sprie

DEGRADARE AVANSATĂ

19. MM-II-m-B-04512

Casa Stancsek azi Administraţia Financiară

Str. Săsar nr. 11, oraş Baia Sprie

Proprietatea oraşului Baia Sprie

DEGRADARE AVANSATĂ

20. MM-II-m-B-04727

Liceul Ucrainean şi sportive- "Taras Sevcenko", Sighetu Marmaţiei

Sighetu M., P-ta Libertăţii, nr. 22 tel./fax 0262-

317164

Primăria Sighetu Marmaţiei

DEGRADARE AVANSATĂ

21. MM-II-m-A-04835

Colegiul Naţional "Dragoş Vodă",

Sighetu M., str. Mihai Viteazu nr.

Primăria Sighetu Marmaţiei

DEGRADARE AVANSATĂ

Page 28: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

28/69

Judetul Satu – Mare Totalizeaza un numar de 33 obiective care necesita interventie de urgenta, din care doar 4 obiective sunt de importanta nationala, A iar un numar de 11 obiective considerate ca fiind foarte valoroase, nu sunt inscrise in lista monumentelor protejate. In zona urbana, respectiv Satu Mare, Carei, Taşnad se gasesc 12 obiective, restul pana 11 obiective fiind situate in zona rurala. *Sunt marcate monumentele de cat. A. ALTE MONUMENTE CU POTENTIAL TURISTIC

BISERICI DIN LEMN

Sighetu Marmaţiei

14, tel. 0262-311958 fax

0262-318509

22. MM-IV-m-B-04838

Casa Ellie Wiesel Sighetu Marmaţiei, str.

Tudor Vladimirescu, nr.

1

Primăria Sighetu Marmaţiei/

Admin.-Muzeul Maramureşului

Sighetu Marmaţiei

DEGRADARE AVANSATĂ

Amplasament/ adresă

Proprietar/administrator

Observaţii Nr. crt.

Cod LMI Denumire monument

stradă, număr, sat, comună/oraş, coordonate stereo 70, după caz

Primăria Consiliul Judeţean Alte instituţii ale statului

Scurtă descriere a stării de degradare Alte informaţii privind existenţa unor documentaţii de restaurare, surse de finanţare etc.

1. SM-II-m-B-05227

Palatul CFR (1905) Satu-Mare B-dul V. Lucaciu, nr. 1

Ministerul Transporturilor

Degradare avansata

2. SM-II-m-A-05221

Hotelul Dacia (1902, secession)

Satu Mare Piaţa Libertăţii nr. 8

Privată PRECOLAPS

3. SM-II-a-B-05246

Casa – Ansamblul Ştefan cel Mare

Satu-Mare, str. Rândunelelor nr. 1.Constr. sf. Sec XIX.

Privată şi Primărie COLAPS

5. SM-II-m-B-05222

Casa Albă (1911, secession)

Satu-Mare P-ţa Libertăţii nr. 17

Privată şi Primărie Degradare avansata

6. SM-II-m-B-05236

Posta Romăna (1907)

Satu-Mare, str. Mihai Viteazu nr. 2

Ministerul Telecomunicaţiilor

Degradare avansata

7. SM-II-m-B-05216

Teatru de Stat Satu-Mare, str. Horea nr. 3

Degradare avansata

Amplasament/ adresă

Proprietar/ administrator

Observaţii Nr. crt.

Cod LMI Denumire monument

stradă, număr, sat, comună/oraş, coordonate stereo 70, după caz

Primăria Consiliul Judeţean Alte instituţii ale statului

Scurtă descriere a stării de degradare Alte informaţii privind existenţa unor documentaţii de restaurare, surse de finanţare etc.

1. SM-II-m-B-

05318

Biserica de lemn, sec. XVIII.

Hurezu Mare Str. Românească nr. 138

Parohia Ortodoxă Hurez

PRECOLAPS

Page 29: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

29/69

BISERICI DE ZID

2. SM-II-m-B-05356

Biserica de lemn, sec. XVIII

Stâna, Str. Principală nr. 55

Parohia Ortodoxă Stâna

PRECOLAPS

Amplasament/ adresă

Proprietar/administrator

Observaţii Nr. crt.

Cod LMI

Denumire monument

stradă, număr, sat, comună/oraş, coordonate stereo 70, după caz

Primăria Consiliul Judeţean Alte instituţii ale statului

Scurtă descriere a stării de degradare Alte informaţii privind existenţa unor documentaţii de restaurare, surse de finanţare etc.

1. SM-II-m-B-

05263

Biserica reformata (sec XV)

Atea Str. Principală nr. 37

Parohia reformată DEGRADARE AVANSATĂ

2.

SM-II-m-B-05374

Biserica reformata 1460

Vetiş Str. Principală 162

Parohia reformată DEGRADARE AVANSATĂ

3. SM-II-m-A-05253

Biserica fostei manastiri benedictine (sec XIII)

Acăş Str. Mihăienilor nr. 236

Parohia reformată DEGRADARE AVANSATĂ

4. Nu este in lista

Capela sf. Orban romano-catolica

Beltiug Parohia romano catolică

DEGRADARE AVANSATĂ

5. Nu este in lista

Biserica reformata (sec. XV.)

Bogdand Parohia reformată DEGRADARE AVANSATĂ

6. Nu este in lista

Biserica evanghelica luterană (1768)

Hodod Parohia evanghelică

DEGRADARE AVANSATĂ

7. SM-II-a-B-05266

Manastirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1769-1771)

Bixad Episcopia Maramureşului şi a Sătmarului

DEGRADARE AVANSATĂ

8. SM-II-m-A-05273.01

Biserica romano-catolică sf. Iosif de Calasanz Str. 1 (1769-1778, 1857-1860)

Carei Decembrie 1918 nr. 54

Parohia romano catolică

DEGRADARE AVANSATĂ

9. Nu este in lista

Sinagoga, 1890 Carei Comunitatea evreilor Satu Mare

DEGRADARE AVANSATĂ

10. Nu este in lista

Biserica reformata (1766)

Berea Parohia reformată Berea

DEGRADARE AVANSATĂ

11. Nu este in lista

Biserica reformată (Sec. XIV)

Ţeghea Parohia reformată, din lipsă de enoriaşi Protopopiatul reformat Carei

DEGRADARE AVANSATĂ

12. SM-II-m-B-05360

Biserica reformată 1476, 1776, 1867

Taşnad Parohia reformată DEGRADARE AVANSATĂ

13. SM-II-m-B-

Capela Aurel Pop (1935-1936)

Satu Mare Str. Cimitirului

Parohia greco catolică

DEGRADARE AVANSATĂ

Page 30: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

30/69

CETATI, CASTELE SI CONACE

Judetul Sălaj Totalizeaza un numar de 62 obiective care necesita interventie de urgenta, din care 17 obiective sunt de importanta nationala, A. In zona urbana, respectiv Zalău, Jibou, Şimleu Silvaniei se gasesc un număr de 17 obiective, restul pana 45 obiective fiind situate in zona

05203 nr. 1

14.

SM-IV-m-B-05384

Capela Luko Bela 1936

Satu Mare Str. Cimitirului nr. 2

Parohia reformată „Cu Lanţuri”

PRECOLAPS

15.

SM-II-m-B-05307

Biserica ortodoxă (1800)

Dindeşti Str. Andridului nr. 156

Parohia ortodoxă DEGRADARE AVANSATĂ

Amplasament/

adresă

Proprietar/administrator

Observaţii Nr. crt.

Cod LMI

Denumire monument

stradă, număr, sat, comună/oraş, coordonate stereo 70, după caz

Primăria Consiliul Judeţean Alte instituţii ale statului

Scurtă descriere a stării de degradare Alte informaţii privind existenţa unor documentaţii de restaurare, surse de finanţare etc.

1. SM-II-m-B-05326

Castelul Vécsey (1760-1764)

Livada, Str. Oaşului nr. 4/A

Privată, în litigiu PRECOLAPS

2. SM-II-a-A-

05332

Castelul medieval secolul XVII

Medieşu Aurit

Primărie, privată în litigiu

COLAPS

3. Nu este in lista

Conacul Ujfalussy (fosta casa de copii)

Pomi Str. Morii nr. 343

Privată, în litigiu DEGRADARE AVANSATĂ

4. Nu este in lista

Curia Ibrányi Daniel(1582-1584)

Pir Nr. 203

Privată DEGRADARE AVANSATĂ Acoperiş, igrasie

5. SM-II-m-B-05313.01

Conacul Wesselényi (1763-1776)

Hodod Str. Principală nr. 199

Privată şi Inspectoratul Şcolar

DEGRADARE AVANSATĂ 30 la sută

6. SM-II-a-B-05314

Conacul Degenfeld (sec. XVIII)

Hodod Privată DEGRADARE AVANSATĂ 30 la sută

7. Nu este in lista

Conacul Berenczei Kovács

Nisipeni comuna Lazuri Str. Principală nr. 118

Primăria Lazuri, In curs de revendicare

DEGRADARE AVANSATĂ 40 la sută, probleme cu acoperişul igrasie

8. Nu este in lista

Conacul Helmeczi începutul sec. XX

Petin, comuna Păuleşti Str. Principală

Privată PRECOLAPS 80 la sută acoperişul părbuşit

9. Nu este in lista

Conacul Teleki Sec. XVIII.

Păuleşti Federalcoop DEGRADARE AVANSATĂ Probleme cu acoperişul, igrasie

Page 31: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

31/69

rurala. Se observa ca ponderea din total o reprezinta bisericile din lemn, in numar de 20, strarea fizica a acestora fiind foarte *Sunt marcate monumentele de cat. A. ALTE MONUMENTE CU POTENTIAL TURISTIC Nr. crt.

Cod LMI Denumire monument

Amplasament/ adresă

Proprietar/ administrator

Observaţii

stradă, număr, sat, comună/oraş, coordonate stereo 70, după caz

Primăria Consiliul Judeţean Alte instituţii ale statului

Scurtă descriere a stării de degradare Alte informaţii privind existenţa unor documentaţii de restaurare, surse de finanţare etc.

1. SJ-II-m-B-04987

Casa memorială “Ady Endre”

Zalău Str. 22 Dec. 1989, nr. 45

2 ONG-uri PRECOLAPS

2. SJ-II-m-B-04991

Prefectura veche, azi Primăria Municipiului Zalău

Zalău p-ţa Iuliu Maniu, nr. 3

Municipiul Zalău. DEGRADARE AVANSATA

3. SJ-II-m-B-04993

Fostă bancă, azi clădire de birouri

Zalău p-ţa Iuliu Maniu, nr. 10

S.C. SIM CONSULTING S.R.L.

PRECOLAPS

4. SJ-II-m-B-04994

Direcţia de Sănătate Publică

Zalău p-ta Iuliu Maniu, nr. 11

Municipiul Zalău DEGRADARE AVANSATA

5. SJ-II-m-B-04997.02

Clădirea cultului romano-catolic, cu spaţii comerciale la parter

Zalău b-dul Mihai Viteazul, nr. 6

Cultul romano-catolic

DEGRADARE AVANSATA

6. SJ-II-m-B-05006

Colegiul reformat, azi Colegiul Naţional “Silvania”

Zalău Str. Unirii, nr. 1

Municipiul Zalău, revendicat de cultul reformat

DEGRADARE AVANSATA

7. SJ-II-m-B-05008

Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău Pavilionul de pneumoftiziologie – Corp A Pavilionul de boli infecţioase – Corp B

Zalău Str. T. Vladimirescu, nr. 24

Consiliul Judeţean Sălaj

DEGRADARE AVANSATA

8. SJ-II-m-B-20998

Fosta primărie a oraşului

Zalău, str. Unirii, nr. 15

Municipiul Zalău

DEGRADARE AVANSATA

9. SJ-II-m-B-05041

Casă de lemn Cizer PRECOLAPS

10. SJ-II-m-A-05105

Turn clopotniţă de lemn

Recea Cultul reformat. DEGRADARE AVANSATA

11. SJ-II-m-B-05106

Cazarmă, azi moară Românaşi Comuna Romănasi, persoana fizică

COLAPS

12. SJ-II-m-B-05120

Gimnaziul călugărilor minoriţi

Şimleu Silvaniei PRECOLAPS

13. SJ-II-m-B-05123

Casa memorială “Iuliu Maniu”, azi sală de expoziţii

Şimleu Silvaniei Episcopia Greco+Catolică Oradea

PRECOLAPS

14. SJ-II-m-B-05121

Fosta bibliotecă orăsenească, azi

Şimleu Silvaniei Oraşul Şimleu Silvaniei

DEGRADARE AVANSATA

Page 32: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

32/69

Centrul de ercetări si Asistenţă Medicală

15. SJ-II-m-B-05124

Centrul de cercetări si asistenţă medicală

Şimleu Silvaniei Oraşul Şimleu Silvaniei

DEGRADARE AVANSATA

16. SJ-II-m-B-05129

“Banca Silvania”, azi Reiffeisen Bank

Şimleu Silvaniei Tribunalul Sălaj PRECOLAPS

17. SJ-II-m-B-05124

Sinagoga Şimleu Silvaniei Federaţia Comunităţilor Evreieşti

DEGRADARE AVANSATA

18. SJ-III-m-B-05155

Monument comemorativ pe locul luptei lui Mihai Viteazul din august 1601

Guruslău Consiliul Judetean Sălaj

PRECOLAPS

19. SJ-II-m-B-05077

Casă sec. XIX Lompirt, 17 Persoana fizică COLAPS

BISERICI DIN LEMN Nr. crt.

Cod LMI Denumire monument

Amplasament/ adresă

Proprietar/administrator

Observaţii

stradă, număr, sat, comună/oraş, coordonate stereo 70, după caz

Primăria Consiliul Judeţean Alte instituţii ale statului

Scurtă descriere a stării de degradare Alte informaţii privind existenţa unor documentaţii de restaurare, surse de finanţare etc.

1. SJ-II-m-B-05020

“Adormirea Maicii Domnului”

BIC BOR PRECOLAPS

2. SJ-II-m-B-05016

“Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”

BĂLAN BOR DEGRADARE AVANSATA

3. SJ-II-m-A-05018

“Sf. Fecioară Maria”

BÎRSĂU MARE BOR DEGRADARE AVANSATA

4. SJ-II-m-B-05022

“Sf. Arhangheli Mihail si Gavril”

BOCŞIŢA

BOR PRECOLAPS

5. SJ-II-m-A-05026

“Sf. Arhangheli Mihail si Gavril”

BRUSTURI

BOR PRECOLAPS

6. SJ-II-m-A-05025

“Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”

BREBI BOR DEGRADARE AVANSATA

7. SJ-II-m-A-05029

“Sf. Arhangheli Mihail si Gavril”

BULGARI

BOR PRECOLAPS

8. SJ-II-m-A-05038

“Sf. Arhangheli Mihail si Gavril”

CHIEŞD

BOR PRECOLAPS

9. SJ-II-m-A-05051

“Sf. Vasile cel Mare”

DRAGU BOR PRECOLAPS

10. SJ-II-m-A-05058

“Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”

HIDA BOR PRECOLAPS

11. SJ-II-m-A-05066

“Adormirea Maicii Domnului”

ILEANDA

BOR PRECOLAPS

12. SJ-II-m-A-05097

“Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”

POIENIŢA BOR DEGRADARE AVANSATA

13. SJ-II-m-B-05103

“Adormirea Maicii Domnului”

RĂSTOLŢU DEŞERT

BOR PRECOLAPS

14. SJ-II-m-A-05107

“Înălţarea Domnului”

ROMITA BOR DEGRADARE AVANSATA

Page 33: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

33/69

15. SJ-II-m-A-05131

“Sf. Arhangheli Mihail si Gavril”

ŞOIMUŞENI

BOR PRECOLAPS

16. SJ-II-m-B-05140

“Sf. Apostoli Petru si Pavel”

VAR

BOR PRECOLAPS

17. SJ-II-m-B-05143

“Sf. Arhangheli Mihail si Gavril”

ZALNOC

BOR PRECOLAPS

18. SJ-II-m-A-05141

“Adormirea Maicii Domnului”

VĂDURELE BOR DEGRADARE AVANSATA

19. SJ-II-m-A-05024

“Sf. Apostoli Petru şi Pavel”

BOZNA BOR DEGRADARE AVANSATA

20. SJ-II-m-B-05046

“Învierea Domnului”

CUBLEŞU BOR PRECOLAPS

CETĂŢI, CASTELE SI CONACE Nr. crt.

Cod LMI Denumire monument

Amplasament/ adresă

Proprietar/administrator

Observaţii

stradă, număr, sat, comună/oraş, coordonate stereo 70, după caz

Primăria Consiliul Judeţean Alte instituţii ale statului

Scurtă descriere a stării de degradare Alte informaţii privind existenţa unor documentaţii de restaurare, surse de finanţare etc.

1. SJ-II-a-A-05009

Cetatea Almaşului Sat Almaşu, com. Almaşu

Nu are proprietar Cetatea nu a fost trecută în patrimoniul comunei. Terenul este proprietate parţială ROMSILVA, pers. privată, primărie

Ruine

2. SJ-II-a-B-05010

Ansamblul castelului Csaky

sat Almaşu, com. Almaşu

Persoană fizică

COLAPS

3. SJ-II-m-B-05035

Ruinele bisericii mănăstirii benedictine

Sat Cheud, com. Năpradea

Persoană fizică – proprietarul terenului. Cetatea nu a fost trecută în patrimoniul comunei

Ruine

4. SJ-II-a-A-05052

Ansamblul castelului Bethlen

sat Dragu, com. Dragu

Primăria Dragu PRECOLAPS

5. SJ-II-a-B-05055

Ansamblul castelului Haller (ruinele castelului, capela, fântâna, poarta)

sat Gîrbou, com. Gîrbou

Primăria Gîrbou COLAPS .

6. SJ-II-a-B-05056

Ansamblul conacului familiei Morca

sat Hida, com. Hida

Persoana fizică

PRECOLAPS

7. SJ-II-a-B-05061

Conacul Hatfaludy sat Hida, com. Hida

Persoană juridică- societate comerciala

PRECOLAPS

8. SJ-II-m-B-05067

Clădire, fost notariat

sat Ilişua, com. Sărmăşag

Persoană fizică .

DEGRADARE AVANSATĂ

9. SJ-II-a-A-05075

Ansamblul castelului

oras Jibou Persoană fizică, Centrul de

PRECOLAPS

Page 34: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

34/69

Wesselenyi Cercetări Biologice Jibou

10. SJ-II-a-B-05076

Ansamblul castelului Beldy, azi spital de bolnavi neuropsihici

oraş Jibou

Consiliul Judeţean Sălaj

DEGRADARE AVANSATĂ

11. SJ-II-a-B-05088

Ansamblul castelului Banffy

sat Nuşfalău, com. Nuşfalău

Parohia reformată

DEGRADARE AVANSATĂ

12. SJ-II-a-B-05116

Ruinele cetăţii Valcăului

sat Subcetate, com. Valcău de Jos

Primăria Valcău de Jos +Proprietate asupra terenului. Cetatea nu a fost trecută în patrimoniul comunei.

Ruine

13. SJ-II-m-B-05117

Castelul Joszika, azi Agromec

sat Surduc, com. Surduc

Persoana juridica, Agromec

PRECOLAPS

14. SJ-II-a-A-05126

Ansamblul cetăţii Bathory

Oraş Şimleu Silvaniei

Primăria Oraşului Şimleu Silvaniei

DEGRADARE AVANSATĂ

15. SJ-II-m-B-05134

Castelul Bay sat Treznea, com. Treznea

Primăria Treznea COLAPS

16. SJ-II-a-B-05147

Conacul Zsombory sat Zimbor, com. Zimbor

Persoană fizică PRECOLAPS

17. SJ-II-m-B-05012 (Se va schimba grupa valorica in A)

Casa memorială Iuliu Maniu

sat Bădăcin com. Pericei

Consiliul Judeţean Sălaj+concesionată Episcopiei Greco-Catolice, în administrarea Parohiei Greco-Catolice Bădăcin

PRECOLAPS

BISERICI DIN ZIDARIE Nr. crt.

Cod LMI Denumire monument

Amplasament/ adresă

Proprietar/administrator

Observaţii

stradă, număr, sat, comună/oraş, coordonate stereo 70, după caz

Primăria Consiliul Judeţean Alte instituţii ale statului

Scurtă descriere a stării de degradare Alte informaţii privind existenţa unor documentaţii de restaurare, surse de finanţare etc.

1. SJ-II-m-B-5013

Biserica “Schimbarea la Faţă”

BĂDĂCIN

PRECOLAPS

2.

SJ-II-a-B-5019

Ansamblul bisericii “Sf. Arhangheli Mihail si Gavril”

BENESAT

PRECOLAPS

3. SJ-II-a-A-5042

Ansamblul bisericii reformate

COŞEIU

PRECOLAPS

4. SJ-II-a-B-5112

Ansamblul bisericii reformate

SFĂRAŞ

DEGRADARE AVANSATĂ

5. SJ-II-m-A-5115

Biserica reformată STANA DEGRADARE AVANSATĂ

Page 35: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

35/69

6. SJ-II-m-B-5118

Biserica “Sf. Arhangheli Mihail si Gavril”

ŞAMŞUD COLAPS

Listele mai sus prezentate, totalizează un număr de …….. obiective dintre care ……sunt de interes naţional, care necesita intervenţii de urgenta, fiind grav afectate la partea de structura, datorita lipsei lucrărilor de întreţinere frecvente sau abandonării şi neglijentei proprietarilor. Starea de degradare în care o parte din acestea se afla, poate să conducă intr-o perioada scurta de timp la distrugerea masiva şi chiar colapsul acestora. Monumentele de excepţie de pe teritoriul României pot fi desemnate drept monumente culturale. Se recomandă folosirea acestui instrument legal în vederea asigurării unei protecţii minime monumentelor naţionale prezervând astfel patrimoniul pentru generaţiile prezente şi viitoare.

“Făcând o numărătoare a imobilelor cu un bogat trecut înscrise în Lista Monumentelor Istorice – document actualizat anual şi prezent pe toate website-urile amintite, dar şi pe cel al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional – observăm că în România sunt 29.425 de altfel de clădiri. Fără a aduna bob cu bob, undeva la un sfert dintre acestea sunt situri arheologice. Într-un articol postat în 2007 pe acelaşi website: cimec.ro, se arată că în România sunt aproximativ 8500 de situri, ceea ce vine să certifice statistica noastră. Munca

Page 36: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

36/69

arheologilor este legată în general de aceste monumente, aşadar ne rămân ceva peste 460 de experţi şi specialişti pe vreo 21.000 de imobile. Traducând într-o matematică elementară fără să ţinem cont de N variabile există un specialist sau un expert la 45 de monumente12.” 2.1.3. Lista monumente în patrimoniul UNESCO

In regiunea de Nord-Vest singurele obiective înscrise în lista patrimoniului mondial UNESCO se află în judeţul Maramureş, după cum urmează: Lista a celor opt biserici de lemn din jud. Maramureş înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial-UNESCO:

- Biserica ,,Intrarea Maicii Domnului în biserică” com. Bârsana, sat Bârsana. - Biserica ,,Sfântul Nicolae,, com. Budeşti”, sat Budeşti - Biserică ,,Preacuvioasa Paraschiva,” com. Desesti, sat Desesti - Biserica ,,Naşterea Maicii Domnului” com. Ieud, sat Ieud Deal. - Biserica ,,Preacuvioasa Paraschiva,” com. Poienile Izei, sat Poienile Izei. - Biserica ,,Sfinţii Arhangheli com. Siseşti”, sat Surdesti. - Biserica ,,Sfinţii Arhangheli com. Siseşti”, sat Plopiş. - Biserica ,,Sfinţii Arhangheli oraş Târgu Lăpuş”, sat Rogoz.

Bisericile din lemn din Maramureş sunt exemple excepţionale ale unei arhitecturi

religioase şi vernaculare din lemn, fruct al interacţiunilor între tradiţii religioase ortodoxe şi influente gotice, într – o interpretare particulară a tradiţiilor arhitecturale ale lemnului care lasă să apară o mare maturitate artistică şi imense competente artizanale. 2.2. Localităţi cu resurse turistice Legea nr. 190/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, „Secţiunea a VIII-a Zone cu resurse turistice”, anexa nr. 1 „Unităţi administrativ teritoriale cu resurse naturale şi antropice mari şi foarte mari” stabileşte zonele unde turismul poate fi considerat activitate economica prioritara, iar investiţiile pentru dezvoltarea acestei activitatea vor fi orientate cu precădere spre aceste zone. În Regiunea Nord-Vest, au fost prioritizate astfel două tipuri de localităţi, de Unităţi administrativ-teritoriale cu concentrare mare de resurse şi cu concentrare foarte mare de resurse naturale şi /sau antropice împărţite astfel :

Judeţ UAT cu concentrare mare de resurse

UAT cu concentrare foarte mare de resurse

Bihor 28 6

Bistriţa Năsăud 31 10 12

http://www.turismistoric.ro/2012/04/ce-i-lipseste-patrimoniului-ia-expertul-de-unde-nu-i/

Page 37: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

37/69

Cluj 27 2

Maramureş 48 15

Satu Mare 12 2

Sălaj 17 1

Total 163 36

3. Tipuri şi forme de turism practicate 3.1. Turismul curativ şi de agrement acvatic Hotărârea nr. 852 din 13 august 2008, pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice conţine lista localitãţilor atestate ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local. Din Regiunea Nord-Vest, de interes naţional sunt Bãile Felix - judeţul Bihor şi Sângeorz-Bãi - judeţul Bistriţa-Nãsãud. Staţiuni turistice de interes local:

• 1 Mai - judeţul Bihor

• Bãile Turda - judeţul Cluj

• Bãile Bãiţa - judeţul Cluj

Page 38: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

38/69

• Borşa - judeţul Maramureş

• Ocna Şugatag - judeţul Maramureş

• Stâna de Vale - judeţul Bihor

• Tãşnad - judeţul Satu Mare

• Tinca - judeţul Bihor

• Zona Fântânele - judeţul Cluj

• Zona Muntele Bãişorii - judeţul Cluj Dintre acestea, cu specific balnear pot fi considerate :

• Bãile Felix - judeţul Bihor

• Sângeorz-Bãi - judeţul Bistriţa-Nãsãud.

• 1 Mai - judeţul Bihor

• Bãile Turda - judeţul Cluj

• Bãile Bãiţa - judeţul Cluj

• Ocna Şugatag - judeţul Maramureş

• Tãşnad - judeţul Satu Mare

• Tinca - judeţul Bihor În conformitate cu Hotărârea Nr. 1.016 din 12 octombrie 2011 privind acordarea statutului de staţiune balneară şi balneoclimatică pentru unele localităţi şi areale care dispun de factori naturali de cură, doar arealul Băile Felix din structura comunei Sânmartin, judeţul Bihor este declarată baleoclimaterică în Regiunea Nord-Vest. Astfel, pentru marea majoritate a zonelor cu resurse valoroase din punct de vedere balnear, termal, de cură nu au fost depuse eforturi pentru declararea loc ca staţiuni turistice, respectiv balneare sau balneo-climaterice. În conformitate cu legislaţia actuală, staţiunea balneară este localitatea sau/şi arealul care dispune de resurse naturale şi antropice, evidenţiate în Registrul patrimoniului turistic care îndeplineşte cumulativ criteriile prevăzute în anexa nr. 1 din Hotărârea nr.852/2008 fiind atestată ca staţiune turistică conform anexei nr. 5 din Hotărârea nr.852/2008 şi care dispune de resurse de substanţe minerale, ştiinţific dovedite şi tradiţional recunoscute ca eficiente terapeutic, de instalaţii specifice pentru cură şi care are o organizare ce permite acordarea asistenţei medicale balneare în condiţii corespunzătoare având statut de staţiune balneară conform ordonanţei nr. 109/ 2000. În Ordonanţa Nr. 109 din 31 august 2000, privind staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţa medicală balneară şi de recuperare, prin staţiune balneară se înţelege localitatea sau/şi arealul care dispune de resurse de substanţe minerale, ştiinţific dovedite şi tradiţional recunoscute ca eficiente terapeutic, de instalaţii specifice pentru cură şi care are o organizare ce permite acordarea asistenţei medicale balneare în condiţii corespunzătoare; iar statutul de staţiune balneară, climatică şi balneoclimatică poate fi dovedit şi prin avizul eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice, Institutul Naţional de Recuperare Medicină Fizică şi Balneoclimatologie.

Page 39: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

39/69

În Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Balnear Faza 2, 2009, elaborat pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, staţiunea Băile Felix era considerată cea mai atractivă din România, primind nota maximă după criterii multiple, ca de exemplu: atractivitatea turistică a teritoriului, calitatea serviciilor sau accesibilitate. Alte două staţiuni din regiune au fost cotate cu note medii, respectiv mici – Turda şi Sângeorz Băi. În acelaşi document, zona Oradea- Băile Felix a fost plasată pe reţeaua prioritară a turismului balnear în România, ca oraş termal. În Ghidul staţiunilor balneare, editat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, 2011, sunt descrise în conformitate cu masterplanul anterior menţionat staţiunile cele mai importante. BĂILE 1 MAI, staţiune balneoclimatică permanentă situată în judeţul Bihor, are parte de numeroase instalaţii de tratament13:

• Curenţi diadinamici şi interferenţiali magnetodiaflux; ultrasunet; unde scurte; laserterapie; ionizări; aerosoli; băi terapeutice cu ape minerale termale în căzi şi în bazin; băi galvanice; duş subacval; masaj segmentar manual; kinetoterapie la sală.

• Împachetări cu nămol, în care acţiunea are efect prin calităţile fizice şi chimice ale nămolului. Termoterapia, masajul, împachetări cu parafine. Cura de nămol stimulează neuroreceptorii periferici, vasodilataţia şi, implicit, mecanismele de reacţie ale organismului.

• Beneficiază de structuri de cazare mai degrabă modeste, cum ar fi hotel de 2 stele, pensiuni de 3 stele, pensiuni rurale de 4 şi 3 flori, dar are parte de atracţii turistice cum ar fi Băile 1 Mai: ştrandul cu valuri - ştrand cu apă termală, cel mai vechi de acest tip din România, dispune de 14 bazine; rezervaţia naturală Pârâul Peţea — lacul cu nuferi ocroteşte 3 specii naturale protejate: Nymphaea Lotus Thermalis (varietate unică în Europa, relicvă a erei terţiare), care deşi este o specie tropicală, trăieşte spontan aici într-o climă temperată), peştele „Roşioara lui Racoviţă” (specie endemică, denumită după naturalistul român Emil Racoviţă) şi melcul Melanopsis Parreyssi (supravieţuitor al erei glaciare).

BĂILE FELIX, staţiune balneoclimatică permanentă situată în judeţul Bihor, staţiunea se află în partea de nord-vest a Munţilor Apuseni, în Câmpia Crişurilor, la poalele dealurilor ce coboară din Munţii Pădurea Craiului14. Sunt puse la dispoziţia doritorilor de tratamente instalaţii pentru băi cu apă minerală termală în căzi şi bazine, cu posibilităţi de kinetoterapie şi elongaţii subacvale; instalaţii pentru aplicaţii calde cu nămol; instalaţii pentru tratamente ginecologice cu ape minerale termale şi cu nămol cald; instalaţii complexe de electro şi hidroterapie; instalaţii de aerosoli şi inhalaţii; bazine în aer liber cu apă minerală termală, unele cu funcţionare permanentă, indiferent de anotimp; săli de gimnastică medicală; masaj medical; saună; cosmetică cu tratamente de estetică facială şi corporală, Gerovital şi Aslavital. Turiştii se pot caza hoteluri de 4 şi 3 stele, pensiuni de 3 şi 2 stele, pensiuni rurale de 3 flori, camping de 2 stele. Există în construcţie un hotel de 5 stele în staţiune. Unul dintre ştrandurile staţiunii este dezvoltat şi promovat sub formă de aqualand. 13

Ghidul staţiunilor balneare, editat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, 2011 14

Ghidul staţiunilor balneare, editat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, 2011

Page 40: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

40/69

Dintre atracţiile turistice din zonă, sunt importante lacurile artificiale termale din Băile Felix care au lotuşi aclimatizaţi, întâlniţi în India şi Pakistan (Nelurnuncifera), Africa (Nymphea zanzibarena), Asia şi Africa (Aeibornia crasepis). În strânsă relaţie cu dezvoltarea termalismului în zonă, în municipiul Oradea se construieşte aquaparkul Nymphaea, finanţat prin Programul Operaţional Regional. OCNA ŞUGATAG15 este o staţiune balneoclimatică permanentă situată în judeţul Maramureş. Există instalaţii pentru băi calde la căzi şi bazine cu apă minerală; instalaţii pentru electro, hidro şi termoterapie; sală de gimnastică medicală; masaj medical; ştrand pentru aerohelioterapie şi bazine cu apa sărată concentrată şi hoteluri de 3 şi 2 stele, pensiuni de 3 şi 2 stele, pensiuni rurale de 2 flori, vile de 3 stele, cabana de 3 stele. În zonă, turiştii pot vizita rezervaţia naturală “Pădurea Crăiască” şi biserica din lemn în stil arhitectonic maramureşean. Se organizează în fiecare an sărbătoarea câmpenească „Tânjaua de la Hoteni”. SÂNGEORZ BĂI 16este o staţiune balneoclimatică permanentă situată în judeţul Bistriţa Năsăud. Tratamente se pot efectua cu următoarele instalaţii: buvete pentru cura internă cu ape minerale; instalaţii pentru aplicaţii calde de nămol şi parafină; instalaţii pentru aerosoli şi inhalaţii; instalaţii pentru electro şi hidroterapie; mofete; săli de gimnastică medicală; masaj medical. Turiştii se pot caza într-un hotel de 2 stele, pensiuni de 3 stele, vile de 2 stele, cabană de 3 stele. Se pot vizita ruinele cetăţilor Ciceu, Rodnei, Castrul Roman Orheiu Bistriţei, biserici din Bistriţa - Ortodoxă, Reformată, Catolică, Sinagoga, mânăstiri: Nuşeni (localitatea Nuşeni), Piatra Fântânele (Piatra Fântânele), precum şi muzee şi case memoriale. Parcul naţional Munţi Rodnei oferă numeroase posibilităţi de petrecere a timpului. TURDA17 este o staţiune balneoclimatică sezonieră situată în judeţul Cluj. Aici există instalaţii pentru băi calde cu apă sărată; instalaţii pentru electroterapie; masaj medical; amenajări pentru aerohelioterapie; ungeri cu nămol rece urmate de băi în lac; bazine cu apă sărată în aer liber. Există posibilitatea de cazare în Turiştii se cazează la hoteluri de 4, 3 stele, pensiuni de 3, 2 stele, vile de 4 stele. În zonă se pot vizita:

• Palatul Princiar din Turda (fostă reşedinţă princiară, azi muzeu de istorie) este cel mai valoroasă clădire de cultură şi arhitectură medievală a Turzii.

• Muzeul de istorie adăposteşte numeroase piese de patrimoniu, descoperite prin cercetări sistematice în Potaissa, castrul roman al Legiunii V Macedonica. Ruinele castrului au rămas în picioare până în evul mediu.

• Gradina Zoologică Turda situată lângă Complexul Balnear Turda, a fost înfiinţată în 1953. Are o suprafaţă de 14 ha, împreună cu rezervaţia de căprioare. Cuprinde un acvariu, un muzeu cu păsări şi animale împăiate.

• Zona protejată Durgău

• Cheile Turzii, rezervaţie naturală din anul 1938, au o bogată floră şi faună şi se află la o distanţă de 6 km de Turda.

• Castrul roman Potaissa situat deasupra oraşului Turda, construit în anul 168.

15

Ghidul staţiunilor balneare, editat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, 2011 16

Ghidul staţiunilor balneare, editat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, 2011 17

Ghidul staţiunilor balneare, editat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, 2011

Page 41: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

41/69

Salina Balneară Salina Turda18 are un microclimat şi factori sanogeni care oferă condiţii optime de aplicare în terapiile recuperatorii ale diferitelor afecţiuni interne cât şi în profilaxie şi sanogeneză. Peste 350.000 persoane vizitează salina după amenajarea acesteia prin fonduri Phare, ajungându-se în iunie 2012 la vizitatorul numărul 1 milion. Condiţiile de microclimat ale minei de sare Turda permit abordarea terapeutică şi profilactică a mai multor tipuri de îmbolnăviri. Un loc aparte îl ocupă profilaxia şi tratamentul afecţiunilor respiratorii şi din sfera ORL. Efortul fizic se desfăşoară de asemenea în condiţii optime, putându-se practica sporturi individuale sau colective. Există de asemenea, numeroase dotări de agrement, de la bărcuţe la terenuri de sport. 3.2. Turism recreativ montan Principalele staţiuni montane

Hotărârea nr. 852 din 13 august 2008, pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice conţine lista localitãţilor atestate ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local. Dintre acestea, cu specific de agrement montan sunt declarate numai patru:

• Borşa - judeţul Maramureş

• Stâna de Vale - judeţul Bihor

• Zona Fântânele - judeţul Cluj

• Zona Muntele Bãişorii - judeţul Cluj Amatorii de turism montan cunosc cu siguranţă Băişoara şi Stâna de Vale. Problemele cu care se confrunta aceste staţiuni sunt în principal legate de infrastructura de acces, dar şi de infrastructura de divertisment. Potenţialul zonei Baişoara este fantastic, mai ales pentru practicarea sporturilor de iarna. Situata la o altitudine cuprinsa intre 1.200 şi 1.400 de metri, Băişoara este cea mai importanta staţiune din nord-estul Apusenilor. Cea mai cunoscuta staţiune de iarnă din judeţul Maramureş este Borşa, situată în versantul nordic al Munţilor Rodnei. Aici se găseşte una dintre cele mai dificile pârtii de schi din ţară. Pe versantul sudic al munţilor Rodnei, în Judetul Bistriţa Năsăud au fost amenajate pârtii de schi în apropierea taberei de la Valea Blaznei. Celelalte zone schiabile din Maramureş sunt concentrate pe suprafaţa munţilor Ignis-Gutâi, în apropierea staţiunilor Cavnic, Izvoare, Mogoşa, Şuior19. Ecoturismul

Din sfera largă a ecoturimului fac parte turismul de drumeţie, alpinismul, speoturismul, precum şi turismul extrem montan.

18

www.salinaturda.eu 19

http://www.experience-romania.ro/statiuni_de_iarna

Page 42: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

42/69

În regiunea Nord-Vest există numeroase trei parcuri naţionale, trei parcuri naturale şi extrem de multe arii protejate, cu un potenţial enorm pentru a forma baza celei mai curate forme de turism şi anume ecoturismul.

În conformitate cu Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România, Faza I, EXPERIENŢA ECOTURISTICĂ LA NIVEL NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL, editat de Ministerul Turismului, în septembrie 2009, în Regiunea Nord-Vest există resurse turistice deosebit importante în ecoturism în ariile majore protejate din Munţii Maramureşului şi foarte importante în Munţii Apuseni şi Munţii Rodnei.

Page 43: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

43/69

În ceea ce priveşte capacitatea de cazare, RNP Romsilva consideră că nu sunt probleme legate de capacitatea de primire a vizitatorilor parcurile aflate în administrarea să şi că există locuri suficiente pentru creşterea controlată fără a pune în pericol mediul. Unităţi de cazare în cadrul şi în apropierea ariilor protejate

Unităţi de cazare în

ariile protejate Unităţi de cazare în vecinătatea ariilor

protejate Munţii Rodnei 1 58 Apuseni 150 600 Munţii Maramureşului 39 27 În conformitate cu INSSE, în Regiunea Nord-Vest existau la nivelul anului 2011: 18 cabane, 6 campinguri, 3 popasuri turistice. În cadrul acestei analize ar trebui luate în considerare şi unităţile certificate ecoturistic de către Asociaţia de Ecoturism din România, majoritatea situate în interiorul sau în imediata apropiere a unor arii protejate. A.E.R. a certificat, în regiunea noastră, o singură locaţie: Casa Alexandra, sat Lunca Ilvei, Bistriţa Năsăud. Pentru parcurile situate în zona montană o importanţă aparte o au refugiile turistice şi locurile de campare amenajate, structuri deficitare în majoritatea acestor areale sau cabanele de vânătoare 2 (223 la nivel naţional).

Page 44: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

44/69

Un rol deosebit în cadrul infrastructurii turistice a parcurilor naţionale şi naturale îl au centrele de vizitare şi punctele de informare – patru în Parcul Apuseni, 1 în Munţii Maramureşului, 2 în Munţii Rodnei. În parcurile naţionale şi naturale din România au fost create reţele de trasee turistice, în mare parte omologate sau în curs de omologare. Cele mai multe trasee sunt de drumeţie, dar au fost amenajate şi trasee cicloturistice sau trasee pe apă (în parcurile constituite în zone umede). De asemenea, există şi trasee educative. În anumite parcuri cu veche tradiţie în turism, s-au dezvoltat de-a lungul timpului şi diverse alte variante de acces în interiorul acestora, respectiv - mijloace de transport pe cablu (Parcul Naţional Munţii Rodnei, Parcul Natural Apuseni) sau transport pe cale ferată îngustă (mocăniţa de pe Valea Vaserului – Parcul Natural Munţii Maramureşului). Strategia naţională privind ecoturimul precizează că totuşi accesibilitatea internă în parcurile naturale şi naţionale este redusă (trasee în stare proastă) şi că ar trebui îmbunătăţită (nu atât cantitativ, cât mai ales calitativ), ţinând cont de nevoile de conservare, de nevoile de dezvoltare locală şi de calitatea experienţei turistice. O altă componentă deosebit de importantă, ce oferă indicii în legătură cu potenţialul de dezvoltare a turismului la nivelul localităţilor situate în interiorul şi în apropierea ariilor protejate majore, este infrastructura tehnică.

Programe ecoturistice

Programele de ecoturism există de relativ puţină vreme şi în Transilvania de Nord sunt profilate pe următoarele nişe:

Page 45: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

45/69

• în Parcul Natural Munţii Apuseni - speoturism, drumeţii tematice, programe culturale, schi de

• tură, turism ecvestru, cicloturism etc.;

• Parcul Naţional Munţii Rodnei, cu programe axate pe: turism ecvestru, cicloturism, drumeţie tematică, schi de tură, observarea florei şi faunei, programe culturale, expediţii cu Canoe etc.;

• Maramureş (programe de descoperire a naturii, călărie, cicloturism, descoperirea ocupaţiilor‚şi a arhitecturii tradiţionale etc.);

• Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei organizează o serie de programe ecoturistice (călare sau drumeţie cu ghid), cu durate de 1, 2, 3 sau 5 zile:

• Calare la Poiana cu narcise de pe Masivul Saca (1 sau 3 zile);

• Calare în Munţii Rodnei (5 zile)

• Drumeţie la Ineu şi Lacul Lala (o zi)

• Drumeţie la Ineu (o zi)

• Drumeţie la Cascada Cailor – Lacul Ştiol (o zi)

• Drumeţie la Cascada Cailor – Lacul Ştiol – Pasul Prislop (o zi)

• Drumeţie pe traseul Borşa Pietroasă – Lacul Iezer – Vârful Pietrosu – Creasta principală – Borşa Complex (2 zile)

• Drumeţie pe traseul Moisei - Iza Izvor – Şaua Bătrânei – Tarniţa la Cruce – Vârful Pietrosu – Lacul Iezer – Borşa (2 zile)

• Drumeţie pe traseul Izvorul Negru (Mănăstire) - Iza Izvor –Vârful Pietrosu – Borşa (3 zile)

• Borşa – Vârful Pietrosu –Vârful Ineu - Pasul Rotunda (3 zile). Circulaţia turistică în interiorul parcurilor În ceea ce priveşte circulaţia turistică în interiorul celor trei parcuri din regiune, cifrele arată că cele mai multe persoane vizitează parcul natural Apuseni. Parcul Naţional Munţii Rodnei

- circa 20.000 de vizitatori (în parc şi în zona din imediata vecinătate); - majoritatea turiştilor şi vizitatorilor călătoresc spre PNMR cu maşina proprie (70%),

circa 14% folosesc mijloace de transport în comun (microbuz, autocar), circa 14% sosesc cu trenul, restul de sub 2 % sosesc cu alte mijloace (de exemplu bicicleta).

- majoritatea turiştilor aflaţi în zona alpină în sezon sunt tineri şi adulţi, cu un nivel mediu-superior de pregătire, cu un loc de muncă stabil, cu venituri medii şi mici.

- turiştii provin în principal din judeţele limitrofe: Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Suceava, Cluj, precum şi municipiul Bucureşti şi alte judeţe mai îndepărtate (Iaşi, Botoşani, Galaţi, Neamţ, Constanţa).

- 60% au sosit pentru drumeţie (în special partea centrală a zonei parcului), 33,3% se află într-o vizită ocazională în zonă, iar 7% vin în vizită la rude şi includ în această excursie o drumeţie sau o ieşire scurtă în parc (sau în zona învecinată);

- frecvenţa cea mai mare o au grupurile de 2-3 persoane, dar un procent semnificativ aparţine grupurilor formate din 4-5 persoane (în special pentru cei sosiţi pentru drumeţii mai lungi şi picnic sau grătar de week-end).

Page 46: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

46/69

Parcul Natural Apuseni

- aproximativ 300.000 de turişti; - cei mai mulţi sunt turiştii români (60%, majoritatea nefiind la prima vizită în Apuseni),

dar sunt şi destul de mulţi turişti maghiari, slovaci, cehi, polonezi, olandezi, belgieni, francezi;

- dintre principalele motive ale vizitei se remarcă relieful spectaculos, traseele montane deosebite, frumuseţea peisajelor şi peşterile;

- majoritatea turiştilor preferă să vină cu maşinile personale, în grupuri de 2-5 persoane şi să stea la cort.

Neexistând acţiuni sistematice de monitorizare şi înregistrare a vizitatorilor, există o estimare a numărului de vizitatori pe an în Parcul Munţii Maramureşului - 10.000. Speoturismul Cu nenumăratele peşteri cu caracteristici unicat, Transilvania de Nord atrage doritorii de speoturism mai ales în zona Munţilor Apuseni. Unele surse susţin că cele mai cunoscute (cum ar fi Peştera Urşilor) are 200.000 de vizitatori pe an. Deşi există în România 400 de peşteri cu potenţial turistic, mai puţin de zece sunt amenajate. Totuşi, acestea au adus, în anul precedent, peste 500.000 de turişti, afirmă organizaţia Salvaspeo. În România, 400 de peşteri au potenţial turistic pentru turismul în masă, adică poate merge oricine. Încă vreo 4.000 au potenţial de speoturism, adică turism ghidat de un specialist. În momentul de faţă, numărul peşterilor amenajate, din păcate, în România nu atinge cota 10, adică zece peşteri. În peşterile amenajate, în 2011, s-au înregistrat peste 500.000 de turişti, la nivel de România20. În special Judeţul Bihor deţine un patrimoniu speologic unic în România şi estul Europei: aici se găseşte cea mai lungă peşteră din România – Peştera Vântului (~48 de kilometri), cea mai adâncă peşteră din România, Avenul V5 (-642 metri), şi cel mai mare portal din România- Peştera Cetăţile Ponorului şi multe alte superlative speologice, majoritatea fiind însă închise publicului larg, având statut de rezervaţie sau fiind accesibile numai speologilor experimentaţi. Totuşi, din cele câteva mii de peşteri ale carstului bihorean, câteva sunt deschise publicului, oferindu-le o fascinantă călătorie subterană. Acestea sunt:

• Peştera Urşilor- electrificată şi cu servicii de ghidare; • Peştera Meziad- servicii de ghidare; • Peştera Vadu Crişului-electrificată şi cu servicii de ghidare; • Peştera Unguru Mare- electrificată şi cu servicii de ghidare; • Cetăţile Ponorului; • Cetăţile Rădesei;

20

http://www.antena3.ro/romania/romania-din-400-de-pesteri-cu-potential-turistic-mai-putin-de-zece-sunt-amenajate-150492.html

Page 47: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

47/69

• Peştera Focul Viu; • Peştera Vântului21.

Turismul extrem22

Alpinismul este o formă de activitate sportivă mai puţin populară, fiind o subsecţiune a turismului extrem, şi Regiunea Nord-Vest operă trasee de alpinism mai puţin spectaculoase, de menţionat fiind Cheile Turzii, judeţul Cluj. Mountainbiking: Rutele pe care pasionaţii de mountain-biking le pot urma pot fi diferite intre ele în funcţie de zona sau de obiectivele turistice ce urmează a fi vizitate. Obiective turistice ce ar putea fi parcurse intr-un circuit cu bicicleta ar putea fi celebrele biserici de lemn aflate în patrimoniul UNESCO din Maramureş sau frumoasele peşteri din Munţii Apuseni. Pentru amatori de ture montane, majoritatea lanţurilor muntoase de pe teritoriul regiunii le oferă posibilitatea de a le parcurge cu bicicleta. Ascensiunile spre zonele mai înalte se pot face prin zonele împădurite cu panta mai lina, pe drumurile alpine sau forestiere sau pe traseele marcate pe care nu sunt obstacole dificile. Astfel de ture se pot face în Munţii Rodnei sau Munţii Bihorului. Ture de neuitat se pot face şi prin principalele chei şi defilee cum ar fi Cheile Turzii, precum şi pe drumurile şi potecile ce însoţesc majoritatea cursurilor de apa din zonele montane. Rafting La noi în regiune, pentru rafting sunt potrivite râurile Bistriţa şi Crişul Repede. Turismul de agrement hibernal Reprezentat mai ales prin ski în Transilvania de Nord, pentru acesta existând numeroase pârtii de dificultate medie şi joasă, în staţiunile montane cunoscute. O situaţie a acestora se află mai jos: Judetul Bihor (1)

Pârtia Localizare Lungime (m) Dif.nivel (m)

Pârtia Stâna de Vale Stâna de Vale 550.00 m 80.00 m

Total: 550.00 m Judetul Bistriţa Năsăud (3)

Pârtia Localizare Lungime (m) Dif.nivel (m)

Pârtia Tihuţa 1 Piatra Fântânele 380.00 m

Pârtia Tihuţa 2 Piatra Fântânele 800.00 m

Pârtia Tihuţa 3 Piatra Fântânele 300.00 m

Total: 1,480.00 m Judetul Cluj (3)

Pârtia Localizare Lungime (m) Dif.nivel (m)

Pârtia Mare Băişoara 1,200.00 m 250.00 m

21

http://www.pesteravantului.ro/galerie-foto.html 22

http://www.experience-romania.ro

Page 48: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

48/69

Pârtia Slalom Băişoara 300.00 m 30.00 m

Pârtia Feleac Feleacu 765.00 m 98.00 m

Total: 2,265.00 m Judetul Maramureş (23)

Pârtia Localizare Lungime (m) Dif.nivel (m)

Pârtia Şuior 1 Baia Sprie 1,500.00 m 306.00 m

Pârtia Şuior 2 Baia Sprie 1,200.00 m 306.00 m

Pârtia Şuior 3 Baia Sprie 900.00 m 306.00 m

Pârtia Brădet Borşa 200.00 m 30.00 m

Pârtia Olimpică Borşa 2,980.00 m 650.00 m

Pârtia Poiana Ştiol Borşa 1,600.00 m 70.00 m

Pârtia Puzdrele Borşa 1,000.00 m 80.00 m

Pârtia Sub Telescaun Borşa 1,980.00 m 495.00 m

Pârtia Vârf Ştiol Borşa 500.00 m 40.00 m

Pârtia Icoana 3 Cavnic 150.00 m

Pârtia Icoana 4 Cavnic 120.00 m

Pârtia La Icoana 1 Cavnic 700.00 m 215.00 m

Pârtia La Icoana 2 Cavnic 700.00 m 210.00 m

Pârtia Rainer 1(Roata 3) Cavnic 800.00 m 190.00 m

Pârtia Rainer 2(Roata 4) Cavnic 1,000.00 m 190.00 m

Pârtia Roata 1 Cavnic 920.00 m 140.00 m

Pârtia Roata 2 Cavnic 1,030.00 m 330.00 m

Pârtia Brazi Izvoare Maramureş 250.00 m 35.00 m

Pârtia Cora Izvoare Maramureş 730.00 m 125.00 m

Pârtia Izvoare 1 Izvoare Maramureş 730.00 m

Pârtia Izvoare 2 Izvoare Maramureş 500.00 m

Pârtia Poiana Soarelui Izvoare Maramureş 365.00 m 50.00 m

Pârtia Mogoşa Mogoşa 2,200.00 m 535.00 m

Total: 22,055.00 m 3.3. Turismul cultural şi religios Regiunea Nord-Vest are foarte mult potenţial pentru turism cultural, datorită marilor oraşe şi datorită bogăţiei de monumente istorice. De asemenea, este o zonă puternic impregnată de tradiţii religioase, care oferă un mare potenţial de dezvoltare şi pentru turismul religios. In acest domeniu se remarca capacitatea operatorilor culturali datorita cărora, conform studiului Centrului de studii şi cercetări în domeniul culturii din Bucureşti, care analizează produsele culturale, Regiunea Nord-Vest se clasează prima intre regiunile tarii în termeni de obiective de patrimoniu, număr de biblioteci, teatre şi monumente Unesco (în anul 2004).

Page 49: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

49/69

DATE DESPRE POTENŢIALUL CULTURAL ŞI TURISTIC AL LOCALITĂŢILOR DIN ROMÂNIA, Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii, Bucureşti

Cele mai importante atracţii culturale din regiune sunt : • Castrele romane Castre romane: Castrul Roman de la Porolissum, Comuna Creaca (sec. II-IV epoca romana); Castru şi Vicus Militar cu sistem de supraveghere şi apărare a limesului Daciei la Buciumi datând din secolele II-III epoca romana;Castrul Bologa, Castrul Romita A existat intenţia reabilitării şi introducerii acestora în circuitul turistic, dar din păcate nu s-a reuşit depunerea unei cereri de finanţare pe Programul Operaţional Regional.

• Cetăţile medievale: Mare parte din bisericile fortificate şi castelele regiunii sunt în paragina, lipsindu-le infrastructura de acces şi funcţionalităţile necesare reintroducerii în circuitul turistic sau, de ce nu, de afaceri. Epoca medievala reuneşte o serie de cetatea cum sunt cele de la Dăbâca, Bonţida sau Ardud, castele cum sunt Wesselenyi în Jibou, Karolyi în Carei, Csaky în comuna Almaşu; aşezări fortificate în Şimleu Silvaniei, precum şi oraşele-târguri istorice - Gherla, Crasna.

Page 50: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

50/69

Mai au potenţial centrele urbane istorice, care conserva o succesiune de stiluri arhitecturale (gotice,baroce): Cluj-Napoca, Centrul istoric al Baia-Mare, Satu-Mare; unele dintre acestea erau şi adevărate cetăţi medievale ca de exemplu Bistriţa. Dintre acestea însă Cetatea Oradea, Castelele Karoly din Ardud şi Carei sunt în plină reabilitare prin intermediul fondurilor obţinute din Programul Operaţional şi în perioada 2013-2015 vor fi repuse în circulaţia turistică la adevărata lor valoare. • Muzee de istorie şi arheologie dintre care amintim cele mai importante: Muzeul de Istorie al Transilvaniei şi Muzeul de arheologie şi Istoria Artei (Cluj-Napoca), Muzeul Tarii Crişurilor (Bihor), Muzeul Judeţean de Istorie şi Arta din Zalău (fost Cazino al Asociaţiei Meşteşugarilor), Galeriile de Arta “Ioan Sima” din Municipiul Zalău, Muzeul de istorie Baia Mare, Muzeul de istorie Bistriţa (sediul în „Casa argintarilor”), Muzeul de istorie şi arheologie Maramureş, Muzeul Rezistenţei Anticomuniste Memorialul Sighet. • Monumente UNESCO, biserici de lemn: Bârsana 1720, Budeşti-Josani, Desesti, Ieud, Biserica din vale, Siseşti, Plopiş, Corund, Soconzel, Hurezu Mare, Stana, Bolda (Satu Mare) • Monumente de arhitectura: Herina (Bistriţa Năsăud), Uileacul Şimleului (Sălaj), Baia Mare (Maramureş), Bistriţa (Bistriţa Năsăud), Ciumeşti, Sanislau • Cetăţi şi aşezări fortificate : Cetatea Dăbâca, Cetatea Chioarului –Maramureş, • Mănăstiri: Nicula • Case memoriale: Conacul O. Goga din Ciucea • Oraşele- târguri: Baia Mare, Sighetu Marmaţiei (Maramureş), Comuna Crasna, judeţul Sălaj • Atracţii urbane: Sinagoga din Şimleu Silvaniei, azi Muzeul Holocaustului, Cetatea Bathory, Mănăstirea Bic, Gradina Botanică din Jibou, Centrul istoric Baia Mare, clădiri de patrimoniu şi Centrul istoric Sighetu Marmaţiei. 3.3.1. Turismul religios şi monahal

Exista în Regiune multe areale încărcate de spiritualitate şi locuri de pelerinaj: • Zona Câmpiei şi dealurilor de vest care cuprinde biserici, catedrale şi mănăstiri (Beltiug, Apa, Oradea) • Regiunea turistică Oaş-Maramureş-Obcinele Bucovinei • Zona Munţilor Apuseni (mai ales biserici de lemn) • Cimitirul vesel de la Sapânţa • Zona depresiunii Transilvaniei, cu manifestări religioase de tradiţie • Mănăstiri – zona Lăpuşului (Rohia, Rohiiţa, Habra) - zona Maramureş (Bârsana, Moisei, Peri-Săpânţa) Bisericile de lemn Peste 100 de biserici de lemn, adevărate opere de artă, sunt răspândite pe teritoriul Maramureşului. 8 dintre acestea fac parte din patrimoniul Cultural UNESCO, mărturie a valorii lor deosebite. In timp s-a ajuns la o adevărată artă a îmbinărilor în lemn ce reprezintă o tehnică specifică de îmbinare a lemnului fără cuie sau cu ajutorul cuielor de lemn în anumite situaţii impuse de locul şi rezistenta îmbinărilor.

Page 51: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

51/69

Bisericile de lemn din Maramureş beneficiază de finanţare prin Programul Operaţional Regional, finanţare prin care se asigură facilitatea accesului la monumente. Majoritatea bisericilor de lemn ale Bihorului de astăzi au fost ridicate sau refăcute de-a lungul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. In Bihor se mai păstrează 61 de biserici de lemn, toate declarate monumente de arhitectura. Aici mai exista Mănăstirea de la Călugări Izbuc (Cărpinet), Mănăstirea de maici- Voivozi, Schitul de maici ”Sfântul Ilie” din Poiana Florilor (Pădurea Neagra). 68 de biserici de lemn din judeţul Sălaj au potenţialul de a fi obiective turistice de valoare, fiind incluse în lista monumentelor istorice din România. Nici o biserică de lemn din Sălaj nu a ajuns până acum în patrimoniul UNESCO. Cele mai mari şanse pentru a se califica în patrimoniul mondial le are biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, din satul Fildu de Sus23. Peste 40 de biserici de lemn există în judeţul Bistriţa Năsăud, cu mare potenţial pentru turism. Dintre acestea, numai biserica de lemn de la Gerşa, Rebrişoara, a depus solicitare şi a primit finanţare pentru reabilitare prin Programul Operaţional Regional. 3.3.2. Etnografie, elemente de folclor şi arta populara Centre meşteşugăreşti In domeniul olăritului există Beiuş-Leheceni, Sălişte de Vaşcău, Cristioru de Jos, ceramica roşie; Crişul Repede – Vadu Crişului, ceramica albă, Săcel, Baia Sprie-Maramureş). In domeniul textilelor de interior (Chişcău, Pietroasa, Remetea-Beiuş, Bratca, Borod -Crisul Repede), Săpânţa, Târgu Lăpuş - Maramureş), lăzi de zestre din lemn la Budureasa, Centrul de meşteşuguri (ţesături şi cusături) de la Ciumarna, Centrul de meşteşuguri Marin, judeţul Sălaj (podoabe din mărjele împletite). Pentru prelucrarea papurii există zonele Borş, Otomani – Crişul Repede şi Barcău-Crasna. Împletitul din nuiele era o ocupaţie tradiţională în Salonta – Crişul Repede, iar ouăle se încondeiau în Drăgoteni, Remetea – Beiuş,etc. Bucătăria tradiţională, deosebit de gustoasă este puţin pusă în valoare în restaurantele din regiune, însa este încă bine păstrată. Printre cele mai apreciate produse culinare sunt: vestita palincă de Bihor, Palinca de Zalău, vinurile (podgoriile Diosig, Săcuieni, Valea lui Mihai), plăcintele (vărzări) (cu brânză şi mărar, cu prune, cu cartofi), supa de pasare cu tăieţei de casă, ciorbe ardeleneşti, slănină şi şuncă de porc, ceapă de Pericei (Sălaj), tocăniţe, sarmale, cozonaci şi multe altele.

23

http://www.adevarul.ro/locale/zalau/Judetul_bisericilor_de_lemn_n-are_loc_in_patrimoniul_UNESCO_0_470952977.html

Page 52: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

52/69

DATE DESPRE POTENŢIALUL CULTURAL ŞI TURISTIC AL LOCALITĂŢILOR DIN ROMÂNIA, Centrul de Cercetare şi

Consultanţă în Domeniul Culturii, Bucureşti

3.4. Turismul de afaceri şi evenimente Din analiza duratei medii a sejururilor turistice în regiunea Nord-Vest, se observă că turiştii petrec perioade din ce în ce mai scurte de timp în unităţile de cazare, fapt care este în detrimentul turismului cultural sau curativ, dar poate arăta în acelaşi timp şi creşterea importanţei turismului de afaceri sau de evenimente. Impactul creşterii importanţei turismului de afaceri sau de evenimente se vede mai ales în marile oraşe: Cluj sau Oradea. Condiţiile pentru organizarea de congrese, simpozioane, întâlniri sunt asigurate în prezent de hotelurile şi instituţiile din oraşele mari: Cluj-Napoca, Oradea şi Băile Felix, Centrul marketing şi expoziţii al CCI Maramureş, Biblioteca Judeţeană Cluj cu spaţii generoase de conferinţe, dotate cu aparatura tehnică multimedia şi cu infrastructură de nivel european. Noi spaţii expoziţionale şi de conferinţe sunt disponibile acum printr-un proiect finanţat de către Programul Operaţional Regional, prin care clădirile de patrimoniu ale Consiliului Judeţean Sălaj au fost reabilitate. Dintre manifestările cu caracter naţional sau internaţional, majoritatea sunt cu tematica cultural-artistica, fiind organizate în principal în Oradea şi Cluj-Napoca: Festum Varadinum, Festivalul Internaţional de Dans Sportiv, Festivalul Internaţional al majoretelor, Salonul

Page 53: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

53/69

internaţional de Carte, Festivalul internaţional de folclor Flori alese de pe Crişuri, Săptămâna Teatrului Scurt, Festivalul Internaţional de Film Transilvania TIFF, Festivalul Internaţional de Teatru „Man-în-Fest”, Festivalul de Folclor „Serbările Transilvane”, Şcoala de vară Memorialul Sighetu Marmaţiei. Cluj Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) este organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc. Înfiinţat în 2002, este primul festival internaţional de film de lung-metraj din România. TIFF a devenit un brand recunoscut în România nu numai pentru calitatea programelor prezentate, ci şi pentru organizarea excelentă, atmosfera efervescentă şi multitudinea de evenimente, de la seminarii şi workshopuri până la concerte şi petreceri până în zori de zi. Alte evenimente culturale interesante sunt24:

• Festivalul de muzică Cluj Modern

• Festivalul Internaţional de Chitara Transilvania

• Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj

• Festivalul Internaţional de Poezie "Lucian Blaga"

• Festival de muzică AlternaTIFF

• Festivalul Delahoya este cel mai vechi festival de muzica electronica din România.

• Festivalul Internaţional de Teatru Experimental

• Festivalul Teatrelor de Păpuşi şi Marionete Puck

• Festivalul TEMPS D’IMAGES

• Festivalul Toamna Muzicala Clujeana

• Internaţional Romani Art Festival

• Raliul Clujului

• FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FOARTE SCURT METRAJ TRES COURTS

• Zilele Culturale Maghiare din Cluj

• Zilele Centrului Istoric, care este un eveniment finanţat prin proiectul “La pas prin oraşul Comoară- Cluj-Napoca”, prin domeniul 5.3. din cadrul Programului Operaţional Regional. Evenimente de cultură tradiţională25:

• Festivalul Internaţional de Folclor, Gherla

• Concursului naţional "Fotografia-document etnografic"

• JOCUL LA ŞURĂ, Măguri-Răcătău

• SPECTACOL FOLCLORIC "MUGURI DE PRIMAVARA", MINTIUL GHERLII

• DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE Târgul de la Negreni (Cluj) - zeci de mii de persoane vin din ţară şi din străinătate, pentru a participa la târg, dar nimeni nu pleacă fără să cumpere ceva. Se zice, că nici dacă nu ai bani, de la Negreni nu pleci fără să cumperi ceva.

24

www.visitcluj.ro 25

http://www.traditiiclujene.ro

Page 54: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

54/69

Satu Mare Şi în judeţul Satu Mare se organizează foarte multe evenimente cu importanţă naţională şi locală:

• Zilele Oraşului Satu Mare,

• Sâmbra Oilor – Hute Certeze - este cea mai mare sărbătoare câmpenească a oşenilor, legata de ocupaţia tradiţională a păstoritului, serbare ce se desfăşoară anual în luna mai la Huta Certeze şi simbolizează venirea primăverii şi ieşirea oilor la păscut.

• Festivalul folclorului codrenesc de la Oţeloaia - face cunoscute elementele etnografice şi folclorice specifice, dintre care se evidentiaza dansurile dificile şi spectaculoase, care are loc la sfarsitul lunii august, intr-un pitoresc decor natural din pădurea Oţeloaia.

• Festivalul folcloric al naţionalităţilor de la Bogdand,

• Sărbătoarea căpşunilor de la Halmeu,

• Festivalul Internaţional al Palincii Satu Mare este un eveniment finanţat prin Programul Operaţional Regional, domeniul destinat promovării turismului intern. Maramureş In judeţul Maramureş, festivalurile, manifestările culturale tradiţionale, festivaluri folclorice şi târgurile se desfăşoară pe tot parcursul anului şi atrag o multitudine de turişti. Amintim dintre cele mai importante: Festivalul Lenkerului Cavnic, Udătorul _ Şurdeşti, Targul Cepelelor – Asuaju de Sus , Măsurişul oilor – Târgu Lăpuş, Tânjeaua de pa Mare, Sânziene – Borşa, Festivalul Nunţilor Vadu Izei şi Onceşti, Festivalul Stuparilor, - Cerneşti, Roza Rotalinda zilele culturii din Rozavlea, Hora de la Prislop Borşa, Sărbătoarea castanelor Baia Mare, Festival Internaţional de poezie Sighet , Festivalul Tradiţiilor de iarnă Sighetu Marmaţiei . “Aeternus Maramorosiensis” este cel mai important festival medieval care are loc anual în Sighetu Marmaţiei şi unul dintre cele mai autentice festivaluri din România. Festivalul se desfăşoară în fiecare an în luna septembrie şi are loc în centrul vechi al Sighetului. Evenimentul are ca scop readucerea la viaţă a istoriei îndepărtate a regiunii26. Bihor În Bihor, multe din localităţile judeţului au manifestări de tip târguri, zilele localităţii sau altfel de evenimente tematice. Exista o tendinţă de a dezvolta festivalurile şi evenimentele prin capacitarea unor localitatea înfrăţite, căutându-se internaţionalizarea acestora (Zilele salcâmilor în floare - Valea lui Mihai, Târgul de la Vama Sării (Vadul Crişului), Târgul Pălincarilor (Bihor) s.a.m.d. Comuna Cetariu din judeţul Bihor respectă o tradiţie veche de peste 70 de ani, tradiţia Balului Strugurilor. Evenimentul se desfăşoară imediat după recolta ciorchinelor, în perioada septembrie-octombrie în fiecare an. “Sărbătoarea Cartofului” la slovaci, are loc în fiecare an, în octombrie, în comuna Şinteu, din judeţul Bihor. În oraşul Săcuieni, din nordul judeţului Bihor, la începutul fiecărei luni de septembrie se organizează festivităţile “Toamna pe Valea Ierului” şi, în mod tradiţional, în cadrul acestui festival se organizează şi Balul Strugurilor, pe lângă spectacole, concerte şi alte evenimente.

26

www.transilvaniamagica.ro

Page 55: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

55/69

In Oradea s-au dezvoltat un număr important de expoziţii, unele dintre ele având o tentă naţională cu tendinţe de internaţionalizare: Expo Varadinum, Expoziţiile de artă Fotografică de la Galeria Art Foto, expoziţiile muzeale ce au loc la Muzeul Ţării Crişurilor. Exista şi alte expoziţii periodice, atât în Oradea, cat şi în Cluj-Napoca, în cadrul Universităţilor, sau la centrul Expo Transilvania. Festivalul “Toamna Orădeană” organizat în preajma aniversării Municipiului Oradea, este un polarizator important de evenimente încă insuficient pus în valoare în context transfrontalier şi transnaţional. Serbările Cetăţii Oradea au loc în luna iulie a fiecărui an şi este un eveniment cu specific medieval. Printre evenimentele culturale tradiţionale cu o periodicitate anuală sunt: • încondeiatul oului de Paşti şi ritmuri de toaca Drăgoteni – comuna Remetea, Rieni, Dobreşti, Lunca, Budureasa; • aprinderea focurilor solare pentru vii şi pentru morţi: Câmpani, Susti (comuna Lunca), Sălişte de Vaşcău (comuna Cristioru de Jos); • sărbătoarea sângiorzului (Sfântul Gheorghe) la Vaşcău şi târgul de sângiorz la Beiuş, Brădet, Chişcău, Măgura. De asemenea, au loc anual serbări câmpeneşti şi festivaluri: Zilele salcâmilor în floare (Valea lui Mihai), Târgul de la vama sării (Vadu Crişului), Târgul de la Beiuş (în fiecare joi, agricultori şi meşteşugari din întreaga zonǎ a Beiuşului şi Vaşcǎului vin sǎ-şi vândǎ sau sǎ-şi schimbe produsele la acest târg), La izvorul lui Horea (Cristioru de Jos: Poiana şi Sălişte de Vaşcău.), Toamna pe Valea Ierului (Săcuieni), Festivalul vinului şi al palincii (Muzeul Tarii Crişurilor Oradea), Festivalul cântecului, dansului şi portului popular bihorean (Muzeul Tarii Crişurilor Oradea), Festivalul de muzica sacra şi al obiceiurilor de Crăciun şi anul nou (Oradea, Beiuş, Aleşd), Târgul meşterilor populari din România (Muzeul Tarii Crişurilor sau Cetatea Oradea), Festivalul folcloric al rromilor, Sărbătoarea folclorica şi religioasa (Kirchweih) a etnicilor germani (Palota). Sălaj In Sălaj calendarul evenimentelor reprezentative cuprinde: Serbare pastorala Măsurişul de la Pria, Festivalul Internaţional de Fotografie: ArtSilvania – etnografie&artă, Festivalul Concurs de Folclor pentru tineret Tara Silvaniei. Alte evenimente: Festivalul folcloric De dor şi de omenie, Balul Cireşelor Sat Badacin, Tabăra Internaţionala de Dansuri Populare şi Meşteşuguri Populare Zsibai – Cehu Silvaniei, La Fântâna Dorului – festival folcloric internaţional al românilor de pretutindeni - Şimleu Silvaniei, Festivalul folcloric “Porolissum” – Moigrad (Castrul roman Porolissum), Tabăra de dansuri populare maghiare, Tabăra de meşteşuguri populare – Cehu Silvaniei. Primăria Zalău a obţinut finanţare prin Programul operaţional Regional pentru proiectul “Promovarea Festivalului Roman Zalău Porolissum- instrument de promovare a siturilor arheologice locale”, care va ridica evenimentul la nivel de festival de importanţă naţională. Sălăjenii au un festival foarte interesant numit „La fântâna dorului” destinat copiilor de toate vârstele. Acesta are loc în fiecare an, la jumătatea lunii iulie (în general între 15 şi 20 iulie), în oraşul Simleul Silvaniei, fiind dedicate în special copiilor.

Page 56: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

56/69

3.5. Turism rural şi agroturismul

Arealele cu turism rural semnificativ sunt: Ţara Beiuşului, Ţara Chioarului, Ţara lupusului, Ţara Maramureşului, Ţara Năsăudului, Ţara Oaşului şi Ţara Silvaniei. În România, prin identificarea şi promovarea unor aşezări rurale cu valori etno-folclorice, culturale şi cadru natural pitoresc, s-a reuşit catalogarea lor ca sate turistice, creând astfel premisele dezvoltării oficiale a agroturismului. Factorii naturali, frumuseţea peisagistică, resursele naturale economice,tradiţiile bine conservate creează premisele practicării agroturismului ca activitate economică complementară de mare importantă pentru creşterea veniturilor exploataţiilor agricole. De asemenea un rol important în dezvoltarea agroturismului îl are refacerea proprietăţii private şi reconstituirea exploataţiilor agricole familiale. În ţara noastră se practică de multă vreme, dar în mod sporadic şi neoficial, cazarea la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali ai unor aşezări rurale.

4. Infastructura turistică 4.1. Centre de informare şi asociaţii de promovare turistică În total există cinci centre de informare turistică în regiune: 3 în judeţul Cluj, 1 în Bihor şi 1 în Maramureş

• www.visitcluj.ro www.visitclujnapoca.ro

• www.turismturda.ro

• www.visitmaramures.ro Prin Programul Operaţional Regional a fost finanţată înfiinţarea a alte două centre de informare: Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistica Bihor şi Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistica Judeţul Cluj. În ceea ce priveşte principalele asociaţiile de promovare turistică, acestea sunt:

• Maramureş Infoturism

• Asociaţia Hotelierilor din Cluj (AHC

• Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Clujean.

• Asociaţia Cluj-Napoca 2020 – Capitală Culturală Europeană

• Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Maramureş

• Asociaţia NATURA SANATATE TURISM Satu Mare (ANSTSM)

• Asociaţia “Pro Turism” SM

• Federaţiei Patronatelor din Turismul Romanesc Zona VI: Nord Vest 4.2. Agenţii de turism La nivelul lunii august 2012, existau 322 agenţii de turism brevetate de către Ministerul Dezvoltării Regionale în Regiunea Nord-Vest, dintre care cele mai multe în judeţul Cluj (171), Bihor (58), Maramureş (39).

Page 57: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

57/69

55 dintre agenţiile de turism fac parte din Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, care are o filială Nord-Vest. 4.3. Unităţi de alimentaţie publică – restaurante În Regiunea Nord-Vest există un număr relativ mare de restaurante, dacă ar fi să luam în considerare diferenţa dintre numărul unităţilor locale implicate în turism şi numărul unităţilor de cazare.

ani 2006 2007 2008 2009 2010

Hoteluri şi restaurante 3261 3584 3584 3963 3693

Unităţi de cazare 543 554 585 645 658

Restaurante şi alte unităţi de alimentaţie publică 2718 3030 2999 3318 3035

Dintre acestea, foarte puţine (ca proporţie) apar pe WWW sau îşi fac promovare sub alte forme. Majoritatea dintre acestea se declară cu specific românesc. Calitatea restaurantelor din România în general este deosebit de slabă, fiind cunoscut faptul că nu a fost publicat niciodată un Ghid Roşu Michelin pentru ţara noastră. Ghidul Michelin (franceză: Guide Michelin) este un almanah publicat anual de către compania producătoare de anvelope Michelin în mai multe ţări. Termenul se referă la Ghidul Roşu Michelin cel mai vechi şi mai bune cunoscut ghid al hotelurilor şi restaurantelor din Europa, fiind şi cel care acordă celebrele „stele Michelin”. Există evenimente culinare în Regiune, cum ar fi Festivalul Culinar Internaţional în aer liber din Cluj-Napoca sau Festivalul Pălincii, dar suntem departe de a susţine că bucătăria regională are o atractivitate în sine.

5. Circulaţia turistică şi cazarea Numărul unităţilor locale implicate în turism din Regiunea Nord-Vest a urmat trendul la nivel naţional, care a avut o evoluţie cel puţin interesanta - cu creştere accelerată în 2009 şi scădere bruscă în 2010. În afară de judeţul Cluj, unde numărul unităţilor a crescut uşor şi între 2009-2010, trendul s-a păstrat în toate celelalte cinci judeţe. Unităţile locale din regiune reprezintă în jur de 15% din numărul total din România, procentul înregistrând mici variaţii în perioada 2005-2010.

HOTELURI ŞI RESTAURANTE CAEN rev. 1. CAEN rev. 2.

ANI 2005 2006 2007 2008 2009 2010

TOTAL România 20899 22382 24003 23998 26597 24802

Regiunea NORD-VEST 3078 3261 3584 3584 3963 3693

Bihor 767 830 905 905 1015 880

Bistriţa-Năsăud 277 294 314 314 337 315

Cluj 927 991 1100 1100 1212 1235

Maramureş 488 501 560 560 625 572

Satu Mare 432 441 485 485 525 451

Sălaj 187 204 220 220 249 240

Page 58: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

58/69

INSSE, Serii de date Tempo, 2005-2010 În perioada 2005- 2011, la numărul total de unităţi cu funcţiuni de cazare turistică, Regiunea Nord-Vest se afla pe locul 3 la nivel naţional, cu un număr de unităţi care a variat între 480 şi 649, după Regiunea Centru şi Regiunea Sud-Est. În ceea ce priveşte numărul unităţi cu funcţiuni de cazare turistică în cele 6 judeţe ale regiunii, primele trei locuri sunt ocupate de Cluj, Maramureş şi Bihor, în perioada 2005-2011. În ceea ce priveşte tipul de unităţi de cazare, majoritatea dintre acestea sunt pensiuni agroturistice, hoteluri şi pensiuni turistice.

Principalele structuri de primire turistica: hoteluri, moteluri, vile, cabane, popasuri Situaţie la nivelul anului 2011

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90Structuri de

primire turistica [nr]

BH 43 4 21 4 7 37

BN 15 4 3 1 5 7

CJ 56 6 13 8 30 73

MM 24 8 3 2 53 77

SM 13 10 14 2 4 3

SJ 10 : 3 1 12 9

Hotel Motel Vila CabanaPensiune turistica

Pensiune agroturisti

ca

În ceea ce priveşte capacitatea de cazare turistică în funcţiune, Regiunea Nord-Vest este tot pe locul 3 la nivel naţional, în perioada 2005-2011, după Sud-Est şi Centru. În regiune, cea mai mare capacitate de cazare turistică în funcţiune se întâlneşte în judeţele Cluj, Bihor şi Maramureş.

2006 2007 2008 2009 2010 2011

UM: Locuri- zile

Regiunea NORD-VEST 7371338 7486729 7760485 7575096 8105382 8826286

Bihor 2429294 2426194 2532464 2262294 2354654 2613229

Bistriţa-Năsăud 834545 766878 818012 704169 718709 757061

Cluj 2246941 2329979 2315992 2303416 2588925 2858256

Page 59: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

59/69

Maramureş 1198955 1312789 1454814 1440173 1563958 1569958

Satu Mare 421248 425365 430889 478330 469500 581255

Sălaj 240355 225524 208314 386714 409636 446527

INSSE, Serii de date Tempo, 2005-2010

Se va completa cu analiza indicelui de utilizare netă (gradul de ocupare) pe tipuri de structuri turistice, categorii de confort în comparaţie cu numărul de structuri turistice pe tipuri de structuri, categorii de confort .

5.1. Cine sunt turiştii din Transilvania de Nord? În perioada 2006-2011, în Transilvania de Nord s-au cazat mai puţine persoane decât în regiunile Centru, Sud-Est şi Bucureşti Ilfov, astfel, regiunea noastră s-a aflat pe un constant loc patru, cu număr de turişti sosiţi în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică variind între 702.838 persoane –cel mai mic număr, în 2010 - şi 908076 – cel mai mare, în 2008.

Evoluţia sosirilor de turişti în regiune, între 2006-2011

INSSE, Serii de date Tempo, 2006-2011

Din totalul de sosiri ale turiştilor în structuri de primire turistica cu funcţiuni de cazare turistica, străinii au preferat mai ales Cluj, Bihor şi Maramureş.

Page 60: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

60/69

Sosiri ale turiştilor străini, în Transilvania de Nord şi în judeţe

2006 2007 2008 2009 2010 2011

UM: Număr persoane

Regiunea NORD-VEST 137044 152225 143334 114540 124683 143634

Bihor 29566 32714 28621 28134 29804 38939

Bistriţa-Năsăud 13049 14507 12788 9145 10207 10580

Cluj 61987 67766 67914 48040 55073 65777

Maramureş 18511 21762 21123 18201 19151 20020

Satu Mare 11203 13195 11671 8816 7518 5294

Sălaj 2728 2281 1217 2204 2930 3024

INSSE, Serii de date Tempo, 2006-2011

Turiştii străini au preferat într-o proporţie covârşitoare hotelurile în perioada 2006-2011.

Sosiri turişti străini 2006 2007 2008 2009 2010 2011

hoteluri 119218 129051 118949 96470 104747 122439

hosteluri 448 479 760 1778 1075 2281

moteluri 818 1489 2100 1204 1702 2804

Vile turistice 7852 9682 11687 8439 10598 8774

Pensiuni turistice 5585 8686 7498 4379 3361 3697

Pensiuni agroturistice 1233 1335 1598 1885 2471 2869

INSSE, Serii de date Tempo, 2006-2011 În schimb, turiştii români au ales tot hoteluri pe primul loc, dar şi pensiunile agroturistice şi turistice.

Turişti români sosiri 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Hoteluri 432076 462680 462556 380764 383926 456164

hosteluri 10235 11010 14868 13762 16304 20691

moteluri 25224 26831 18533 18544 25261 30734

Vile turistice 49505 59972 57420 48092 39361 33365

Pensiuni turistice 36998 49135 54139 43822 35713 44028

Pensiuni agro-turistice 49219 72970 98960 70781 49850 47637

INSSE, Serii de date Tempo, 2006-2011 De remarcat este faptul că structurile de cazare care tradiţional ţin de ecoturism sau de turismul de aventură au înregistrate cifre ale sosirilor de turişti neglijabile, doar de ordinul miilor pe an. Este vorba diferenţa între înnoptările la cabane turistice, căsuţe, popasuri, campinguri, etc., în comparaţie cu capacitatea de cazare turistică. Diferenţele pot fi justificate şi prin cazarea la particulari.

Page 61: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

61/69

Înnoptări pe an - Număr Anul 2006

Anul 2007

Anul 2008

Anul 2009

Anul 2010

Anul 2011

Cabane turistice 14693 25446 35265 23493 21365 15894

Campinguri 12385 16808 24297 14837 8454 9660

Popasuri 6377 7914 6964 6085 3459 3138

Căsuţe 186 905 168 : 100 300

Ani

Anul 2006

Anul 2007

Anul 2008

Anul 2009

Anul 2010

Anul 2011

Capacitatea de cazare turistică în funcţiune pe tipuri de structuri de

primire turistică

Cabane turistice 363370 373517 379895 369650 347106 358435

Campinguri 66718 81894 141414 74082 65034 69602

Popasuri 39902 45998 46116 45998 43070 49422

Căsuţe 1708 1694 1288 1722 1722 1288

5.2. Turism pe termen din ce în ce mai scurt Analiza duratei medii a sejurului la nivel naţional şi regional arată scăderi constante în perioada 2006-2011.

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Durata medie sejur Regiunea Nord-Vest 3,122779 3,027223 2,865539 2,793698 2,86507 2,681333 2,606867

Durata medie sejur România 3,164976 3,055278 2,953754 2,908784 2,821207 2,643138 2,556946

Indicele de utilizare a capacităţii turistice a scăzut dramatic sub o pătrime, mai ales în ultimii ani, în Regiune.

6. Investitii în turism 6.1. Investiţii private Hotelurile şi restaurantele din Regiune au trecut de pe un loc codaş în 2005 pe locul 3 în 2010, în ceea ce priveşte investiţiile brute. În 2010, deşi s-a înregistrat o scădere a volumului de investiţii în hoteluri şi restaurante, regiunea noastră s-a plasat după Bucureşti Ilfov şi Sud-Est.

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Regiunea Nord-Vest 32,24056 32,05539 34,05346 32,68984 27,70379 23,25051 23,60765

România 33,41829 33,61368 36,04165 35,01722 28,35377 25,15525 26,2791

Page 62: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

62/69

113 6241

202 8042309 13477308 12337

333 9818294 7435

0 5000 10000 15000

milioane lei

2005

2006

2007

2008

2009

2010

Investitiile brute in Hoteluri si Restaurante din total investitii brute Regiune

InvestiŃii Brute Hoteluri siRestaurante Regiunea NORD-VEST

Total investiŃii brute RegiuneaNORD-VEST

În ceea ce priveşte investiţiile brute din Hoteluri şi Restaurante din judeţele regiunii Nord-Vest în intervalul 2008-2010, Clujul şi Bihorul merg aproape la egalitate, urmate la mare distanţă de Maramureş (care este judeţul considerat ca având cel mai mare potenţial pentru turism, în conformitate cu studiul „DATE DESPRE POTENŢIALUL CULTURAL ŞI TURISTIC AL

LOCALITĂŢILOR DIN ROMÂNIA, Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii, Bucureşti”). 2008 2009 2010

BIHOR 101 128 111

BISTRIŢA-NĂSĂUD 16 17 12

CLUJ 108 117 112

MARAMUREŞ 43 26 33

SATU MARE 31 23 17

SĂLAJ 9 22 9

Sursa: INS, „Repere economice şi sociale regionale: Statistică teritorială”, 2012 6.2. Investiţii publice în turism Turismul a beneficiat de o paletă relativ generoasă de finanţări nerambursabile, prin Phare, Programul Operaţional Regional, Planul Naţional de Dezvoltare Rurală şi, conex, prin POS Mediu. În plus, au existat două hotărâri de Guvern prin care au fost listate investiţii privind infrastructura turistică susţinute prin fonduri naţionale. Guvernamental Astfel, prin Hotărârea nr. 120/2010 privind aprobarea Listei cuprinzând programele şi proiectele de investiţii în turism şi a surselor de finanţare a documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor de execuţie a programelor şi obiectivelor de investiţii în turism au fost preluate

Page 63: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

63/69

spre finanţare 10 proiecte din Regiunea noastră. Valoarea acestora nu a putut fi determinată. Hotărârea nr. 320/2011 completează lista proiectelor cuprinse în programul guvernamental. Erau listate ca fiind în derulare patru proiecte:

• Consiliul Judeţean Cluj � Construcţii centre de salvare, Munţii Bihor- Vlădeasa - Serviciul public

salvamont Mărgău - localităţile Beliş, Doda Pilii, Săcuieu � Schi în România, staţiunea Băişoara

• Consiliul Local Borşa, judeţul Maramureş Schi în România, staţiunea Borşa

• Consiliul Local Cavnic, judeţul Maramureş Schi în România, oraşul Cavnic Alte 13 proiecte au fost nominalizate printre programele şi proiectele noi de investiţii în turism.

• Consiliul Judeţean Bihor Centru pentru sistemul de informare turistică şi bază salvamont, Vadu Crişului

• Consiliul Local Beiuş, judeţul Bihor Complex balnear

• Consiliul Local Borş, judeţul Bihor Complex balnear

• Consiliul Local Cărpinet, judeţul Bihor Amenajarea în scop turistic Peştera Câmpenească

• Consiliul Local Săcueni, judeţul Bihor Complex balnear

• Consiliul Local Sânmartin, judeţul Bihor Aquaparc, staţiunea Băile Felix - Băile 1 Mai

• Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud � Turism montan în nordul Carpaţilor Orientali. � Dezvoltarea infrastructurii turistice, zona montană înaltă a Parcului

Naţional Munţii Rodnei

• Consiliul Judeţean Maramureş Schi în România, staţiunea Mogoşa şi Izvoarele Borişte

• Consiliul Judeţean Satu Mare � Schi în România, Negreşti-Oaş

• Parc balnear Beltiug � Bază tratament balnear, staţiunea Tăşnad � Zonă de agrement, staţiunea Tăşnad

Phare Anterior acestora, prin programul Phare s-au implementat 7 proiecte cu importanţă în turismul regional, în valoare totală de 7.309.838 Euro.

Beneficiar Titlul proiectului

Primăria Municipiului Bistriţa Bistritz Zentrum XXI

Consiliul Local Borşa Reabilitarea, modernizarea staţiunii de tratament şi a infrastructurii de mediu în complexul Borşa

Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud

Reabilitarea Muzeului Grănicerilor Năsăud

Consiliul Local al municipiului Turda

Reabilitarea şi extinderea sistemului de canalizare în staţiunea Turda

Consiliul Local al oraşului Cavnic

Dezvoltarea zonei turistice în Cavnic

Page 64: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

64/69

Consiliul Local al oraşului Târgu Lupus

Spre Europa prin valorile perene ale geniului popular din tara Lupusului. Punerea în valoare a zonei protejate “Ansamblul arhitectural cu monument de patrimoniu UNESCO. Biserica de lemn “Sfinţii Arhangheli din oraşul Târgu Lupus, satul Rogoz, judeţul Maramureş”

Consiliul Local Turda Modernizarea Salinei Turda

Programul Operaţional Regional Programul Operaţional Regional a finanţat un număr de 57 proiecte în Transilvania de Nord, prin Axa prioritară 5, prin cele trei domenii de intervenţie, şi anume:

• Restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural, crearea şi modernizarea infrastructurii conexe • Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru dezvoltarea durabila a resurselor naturale pentru creşterea calităţii serviciilor de turism. Aceste măsuri se adresează atât administaţiilor publice locale cât şi mediului de afaceri regional. • Promovarea potenţialului de turism şi crearea infrastructurii necesare pentru a creste atractivitatea României ca şi destinaţie turistică. Pentru primele două domenii de intervenţie antemenţionate, la jumătatea anului 2012, erau 14 contracte semnate, 5 fiind deja finalizate, în valoare totală de 364.210.057,48 lei.

Beneficiar Titlu proiect

UAT Judeţul Sălaj

Restaurarea patrimoniului istoric şi cultural al Consiliului Judeţean Sălaj - Clădirile Centrului Militar Judeţean, Muzeul Judeţean de Istorie Zalău şi Galeriile de Arta "Ioan Sima"

Parohia Personala Romano-Catolică de limba română "Preasfânta Inima a lui Isus" – Calvaria

Restaurarea şi valorificarea durabilă a bisericii romano-catolice Calvaria

Consiliul Judeţean Maramureş Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Parohia Ortodoxa Gerşa 1

Restaurarea şi reabilitarea bisericii de lemn Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril-Rebrişoara, în vederea introducerii acesteia în circuitul turistic

Parteneriatul dintre UAT Municipiul Carei şi UAT Oraş Ardud

Circuitul târgurilor medievale din Transilvania de Nord - Castelul Karolyi din Carei, Castelul (Cetatea) Karolyi din Ardud

UAT Municipiul Oradea Revitalizarea cetăţii Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic

Primăria Farcaşa Restaurarea Bisericii de lemn din Buzeşti - comuna Farcaşa, jud. Maramureş, în vederea introducerii în circuitul turistic

Nevis Trade SRL Extindere hotel ,,NEVIS'' în localitatea Oradea, judeţul Bihor

POD SERV SRL

Balneo-turism de 4 stele în staţiunea Băile Felix prin extinderea hotelului President

UAT oraş Sângeorz-Băi, partener UAT municipiul Turda

Dezvoltarea infrastructurii de turism balnear pentru sporirea atractivităţii Regiunii Nord-Vest (Turda-Sângeorz)

SC Solarex SRL Parc acvatic Aquastar - atracţia turismului de agrement sătmărean

UAT Oraşul Beclean Extindere parc balnear Băile Figa cu Mini Aqua Land

Page 65: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

65/69

Municipiul Oradea Dezvoltarea turismului de agrement prin crearea complexului wellness termal "Nymphaea" Oradea

SC Teleschi SRL Dezvoltarea activităţilor de agrement prin crearea Bazei de agrement cu pârtii de schi Mărişel şi extinderea şi modernizarea Bazei de agrement Feleacu

Alte 10 proiecte cu relevantă pentru turism au putut fi incluse în Planurile Integrate de Dezvoltare Urbană şi au putut fi finanţate prin Axa 1 a Programului Operaţional Regional, având valoarea totală de 207.704.607,88 lei. În cadrul Axei prioritare 1 există un singur domeniu major de intervenţie 1.1. Planuri integrate de dezvoltare urbană. În cadrul acestui domeniu major de intervenţie sunt prevăzute trei sub-domenii, în funcţie de tipul beneficiarilor de finanţare nerambursabilă, respectiv: • poli de creştere, reprezentaţi de şapte mari centre urbane. Pentru regiunea noastră, eligibil este Cluj-Napoca • poli de dezvoltare urbană, reprezentaţi de municipiile Oradea, Baia Mare, Satu Mare pentru Regiunea Nord-Vest • centre urbane, reprezentaţi de oraşe/municipii cu peste 10.000 de locuitori, altele decât polii de creştere şi polii de dezvoltare urbană. Acestea sunt:

Beneficiar Titlul proiectului

UAT Municipiul Bistriţa Restaurarea şi consolidarea clădirii monument istoric de categoria A-strada Nicolae Titulescu nr. 8-Centru de artă tradiţională "Casa cu lei"

UAT Municipiul Bistriţa Regenerarea urbana a centrului istoric Bistriţa, Axa turistica 1, 2, 3

UAT Municipiul Zalău Reabilitarea clădirii monument istoric - clădirea "Transilvania"

Primăria Bistriţa Reabilitarea clădirii Centrului Municipal de Cultura "George Coşbuc"- Bistrita, monument istoric din categoria A

Primăria Carei Renaşterea Centrului Cultural al municipiului Carei

UAT Municipiul Cluj Napoca

Restaurarea ansamblului monument istoric parcul central Simion Bărnuţiu şi Cazino din Municipiul Cluj

Municipiul Baia Mare Reabilitarea şi promovarea identităţii culturale şi istorice Piaţa Cetăţii - Turnul Ştefan

Municipiul Oradea

Reabilitarea şi refuncţionalizarea Corpurilor B, C, D şi E din CETATEA ORADEA în vederea demarării celei de-a II-a etape de reabilitare şi refuncţionalizare şi introducerii în circuitul turistic al CETATII ORADEA CETATEA ORADEA, CENTRU MULTICULTURAL

Municipiul Oradea

Reabilitarea Pasajului Vulturul Negru (Sistem de canalizare şi pavaj interior) şi iluminat arhitectural în vederea unei optime exploatări turistice şi a înscrierii acestui monument în circuitul al Secessionului

Primăria Satu Mare Reabilitarea patrimoniului istoric şi cultural din municipiul Satu Mare - Teatrul de Nord

Domeniul Major de Intervenţie 5.3. Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistica, este un domeniu care finanţează numai promovarea obiectivelor, evenimentelor şi a locaţiilor. Valoarea totală a celor 33 de proiecte din regiune este de 30.055.239 lei.

Page 66: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

66/69

Titlu Beneficiar

Festivalul Internaţional al Palincii Satu Mare Consiliul Judeţean Satu Mare

Trasee Sătmărene Consiliul Judeţean Satu Mare

Dezvoltarea şi consolidarea turismului balnear în regiunea NV prin promovarea staţiunii balneare de interes local Tăşnad

CL Tăşnad

Promovarea turistica a cetăţii medievale Bistriţa Primăria municipiului Bistriţa

Descoperă Mărgău: apă, pământ şi foc Primăria Comunei Mărgău

Nordul Magic al Transilvaniei-Promovare online şi offline obiectivelor naturale şi antropice cu potenţial turistic major, zona Nord-Vest

Asociaţia Infoturism

Promovarea obiectivului turistic "Salina Turda" Fundaţia Nicolae Bălcescu

La pas prin oraşul Comoară- Cluj-Napoca Municipiul Cluj-Napoca

Calator prin Bihor Consiliul Judeţean Bihor

Pachet complex de promovare a turismului cultural: Centrul istoric Oradea - arhitectura, cultura, legenda

Municipiul Oradea

Drumeţul din pădure Asociaţia Profesionala Neguvernamentala de Asistenta Sociala ASSOC

Clujul -Peisaj Cultural Consiliul Judeţean Cluj

Cărpinet-Tradiţia satului romanesc Comuna Cărpinet

Natura, tradiţie, aventura-Promovarea turismului în Defileul Lăpuşului

Judeţul Maramureş prin Consiliul Judeţean Maramureş

Mănăstirea Sfânta Ana-Rohia: Refugiu, Liman, Oaza , un Rai Sieşi Suficient

Asociaţia Naţionala de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC)-filiala Maramureş

Moisei-vatra de istorie, cultura şi spiritualitate a tarii Maramureşului

Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare a Turismului "Maramureş"

Promovarea obiectivului turistic "Mormântul lui Mihai Viteazul" Fundaţia Bălcescu

Rustic şi gustos - tradiţii şi obiceiuri populare în zona Bihorului Asociaţia Naţionala de Turism Rural Ecologic şi Cultural-Bihor

Promovarea Festivalului Roman Zalău Porolissum- instrument de promovare a siturilor arheologice locale

UAT Municipiul Zalău

Drumul vinului Sătmărean Consiliul Judeţean Satu Mare

Moştenire maramureşeană între Mara şi Cosău Consiliul Judeţean Maramureş

Promovarea produsului turistic al oraşului Aleşd-Cetatea Piatra şoimului

UAT Oraşul Aleşd

Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistica Bihor Consiliul Judeţean Bihor

Page 67: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

67/69

Surdeşti-pasărea măiastră a ţării Chioarului Asociaţia Finteuşu Mic

Sport şi agrement în judeţul Bistriţa Năsăud ARD Asociaţia de dezvoltare comunitara în mediu rural

Ariile protejate din judeţul Sălaj Asociaţia Eco Eden

Biserica Evanghelica din Bistriţa-Înapoi spre viitor Asociaţia Cultural artistica HARA

Crearea brandului regional "Calata - Kalotaszeg". Promovarea şi dezvoltarea programului "O vacanta plina cu tradiţie şi folclor în ţinutul meşteşugarilor"

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitara ,,RISZEG,,

Promovarea produsului turistic specific comunei Floreşti - Floreşti-străveche vatră istorică şi ecumenică

UAT Comuna Floreşti

Vestigii istorice şi monumente religioase în judeţul Bistriţa ARD Asociaţia de dezvoltare comunitara în mediu rural

Descoperă cadrul natural şi antropic Maramureşean Primăria Oraşului Sălistea de Sus

Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistica (CNIPTCJ) Consiliul Judeţean Cluj

Planul Naţional de Dezvoltare Rurală Planul Naţional de Dezvoltare Rurală a finanţat prin Axa III – „Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale”, Măsura 313 – „Încurajarea activităţilor turistice”, prin care 247 proiecte au primit finanţare totală de 259.406.560 lei. Astfel, au fost finanţate 130 de pensiuni turistice şi agroturistice, dintre care majoritatea 39 în judeţul Cluj, câte 22 în Maramureş şi Bihor, 20 în Bistriţa-Năsăud, 14 în Satu Mare şi 13 în Sălaj. Pe submăsura 313 b) Investiţii în activităţi recreaţionale au fost finanţate 11 proiecte, iar pe 313 c) Investiţii în infrastructură la scară mică precum centrele de informare, amenajarea de marcaje turistice, alte 104 proiecte. Numai două proiecte de promovare au fost finanţate pe 313 d) Dezvoltarea şi/ sau marketingul serviciilor turistice legate de turismul rural. Programul Operaţional Sectorial Mediu şi alte finanţări Alte zone care au atras finanţări au fost parcurile naturale, dintre acestea de cele mai importante proiecte a beneficiat Parcul Naţional Munţii Rodnei. Cele 11 proiectele destinate parcurilor în perioada 2009-2011 au însumat 7.145.065 milioane Euro Beneficiar Titlu proiect Program

Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei

MĂSURI DE MANAGEMENT CONSERVATIV AL BIODIVERSITĂŢII PARCULUI NAŢIONAL MUNŢII RODNEI - SIT NATURA 2000 (2010 -2013)

POS MEDIU

Consiliul Judeţean Maramureş şi Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei

MĂSURI DE MANAGEMENT PRIVIND CREŞTEREA GRADULUI DE INFORMARE ŞI CONŞTIENTIZARE DIN PARCUL NAŢIONAL MUNŢII RODNEI (2010-2013)

POS MEDIU

AER & APNMR PARCUL NAŢIONAL MUNŢII RODNEI - 20 ANI DE Fundaţia pentru

Page 68: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

68/69

EXISTENŢĂ (2010-2011) Parteneriat şi MOL România

AER & APNMR MICII AMBASADORI AI PARCURILOR NAŢIONALE ŞI NATURALE (2010-2011)

Programul Tineret în Acţiune, Acţiunea 1.1, Schimburi de Tineri

EUROPARC Germania & APNMR

Managementul Voluntarilor Programul Grundtvig

Asociaţia de Ecoturism CĂLARE ÎN CARPAŢI -ECOTURISM ECVESTRU ÎN SPRIJINUL COMUNITĂŢILOR (2009-2010)

Mecanismul Financiar Economic European (SEE) - Fondul pentru Organizaţii Neguvernamentale

AER PARTICIPAREA TINERILOR LA INVENTARIEREA BIODIVERSITĂŢII FORESTIERE DIN PARCUL NAŢIONAL MUNŢII RODNEI (2010-2011)

GEF SGP - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare - Fondul Global de Mediu, Programul de Granturi Mici

AER IMPLICAREA FACTORILOR DE INTERES LOCAL ÎN MANAGEMENTUL DURABIL AL REZERVAŢIEI BIOSFEREI PIETROSU MARE (2009-2010)

Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) - Fondul pentru Organizaţii Neguvernamentale

Administraţia Parcului Natural Apuseni

Culoar româno-maghiar pentru conservarea biodiversităţii

PHARE CBC

Asociaţia Montana Moţilor din Alba Iulia

Arnica - Regina Plantelor Medicinale din Parcul Natural Apuseni

Fundaţia Pentru Parteneriat şi MOL România

Asociaţia Bio-Team şi Administraţia Parcului Natural Apuseni, Primăria Comunei Cefa şi Administraţia Parcului Naţional Körös-Maros

Turism în arii protejate fără frontiere, Fundaţiei pentru Parteneriat – MOL România (

În total, din fondurile nerambursabile europene, guvernamentale sau din parte finanţatorilor privaţi, pentru turismul din regiunea Nord-Vest au fost obţinute finanţări totale pentru 322, în valoare totală de 924.978.037,36 lei. De notat că finanţările guvernamentale directe prin Ministerul Turismului nu au putut fi estimate.

Page 69: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

69/69

Totalul investitiilor in turism intre 2005-2010

1559; 63%

924,97; 37%

InvestiŃii private

InvestiŃii publice

Concluzii Nord Vestul Transilvaniei adăposteşte unele dintre cele mai frumoase parcuri naţionale din România. Cu o floră şi o faună variată şi structuri ale reliefului unice în România, aceste parcuri propun şi numeroase trasee turistice pentru iubitorii muntelui. Prin numărul apreciabil al izvoarelor minerale, prin diversitatea tipurilor hidrochimice de ape minerale, prin extensiunea şi capacitatea de înmagazinare a acviferelor subterane, Regiunea de Nord-Vest se impune, detaşat, între alte regiuni ale continentului european. Deşi există în Regiune 199 localităţi desemnate a avea concentrare mare şi foarte mare de resurse naturale şi /sau entropice, numai 12 sunt declarate staţiuni turistice, dintre care numai 1 este legiferată a fi staţiune balneo-climaterică. Regiunea Nord-Vest are foarte mult potenţial pentru turism cultural, datorită marilor oraşe şi datorită bogăţiei de monumente istorice. De asemenea, este o zonă puternic impregnată de tradiţii religioase, care oferă un mare potenţial de dezvoltare şi pentru turismul religios. Impactul creşterii importanţei turismului de afaceri sau de evenimente se vede mai ales în marile oraşe: Cluj sau Oradea. Arealele cu turism rural semnificativ sunt: Ţara Beiuşului, Ţara Chioarului, Ţara lupusului, Ţara Maramureşului, Ţara Năsăudului, Ţara Oaşului şi Ţara Silvaniei. Numărul unităţilor locale implicate în turism din Regiunea Nord-Vest a urmat trendul la nivel naţional, care a avut o evoluţie cel puţin interesanta - cu creştere accelerată în 2009 şi scădere bruscă în 2010. În afară de judeţul Cluj, unde numărul unităţilor a crescut uşor şi între 2009-2010, trendul s-a păstrat în toate celelalte cinci judeţe. În regiune, cea mai mare capacitate de cazare turistică în funcţiune se întâlneşte în judeţele Cluj, Bihor şi Maramureş. În perioada 2006-2011, în Transilvania de Nord s-au cazat mai puţine persoane decât în regiunile Centru, Sud-Est şi Bucureşti Ilfov, astfel, regiunea noastră s-a aflat pe un constant loc patru, cu număr de turişti sosiţi în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică variind între 702.838 persoane –cel mai mic număr, în 2010 - şi 908076 – cel mai mare, în 2008. Din totalul de sosiri ale turiştilor în structuri de primire turistica cu funcţiuni de cazare turistica, străinii au preferat mai ales Cluj, Bihor şi Maramureş. De remarcat este faptul că structurile de cazare care tradiţional ţin de ecoturism sau de turismul de aventură au înregistrate cifre ale sosirilor de turişti absolut neglijabile, doar de ordinul miilor pe an. Este vorba de cabane turistice, căsuţe, popasuri, campinguri, etc.

Page 70: 140227570 9yyyq Turism Si Patrimoniu Cultural Noiembrie 2012

„ Turism si patrimoniu cultural” Extras din Analiza situaţiei existente: elemente din profilul socio-economic al Regiunii Nord-Vest (versiune în lucru – noiembrie 2012)

70/69

Analiza duratei medii a sejurului la nivel naţional şi regional arată scăderi constante în perioada 2006-2011, de asemenea indicele de utilizare a capacităţii turistice a scăzut dramatic sub o pătrime, mai ales în ultimii ani, în Regiune. Hotelurile şi restaurantele din Regiune au trecut de pe un loc codaş în 2005 pe locul 3 în 2010, în ceea ce priveşte investiţiile brute. În 2010, deşi s-a înregistrat o scădere a volumului de investiţii în hoteluri şi restaurante, regiunea noastră s-a plasat după Bucureşti Ilfov şi Sud-Est. Turismul a beneficiat de o paletă relativ generoasă de finanţări nerambursabile, prin Phare, Programul Operaţional Regional, Planul Naţional de Dezvoltare Rurală şi, conex, prin POS Mediu. În plus, au existat două hotărâri de Guvern prin care au fost listate investiţii privind infrastructura turistică susţinute prin fonduri naţionale.

SWOT TURISM TRANSILVANIA DE NORD

Puncte tari Puncte slabe

- Resurse turistice naturale şi antropice de mare valoare la nivel naţional şi internaţional, peisaj natural variat, atractiv, nepoluat, patrimoniu cultural valoros

- Potenţial ridicat pentru turism diversificat (balnear, cultural, montan, rural, de vânătoare, religios, de conferinţe, sportiv şi de agrement; mai ales pentru turism eco-montan şi balnear-termal

- Existenţa unui bogat patrimoniu construit (locul 1 la numărul bisericilor de lemn – incluse în patrimoniul UNESCO şi număr ridicat de castre romane, castele, conace, cetăţi) + Autenticitate stilistică, caracter de unicitate al obiectivelor de patrimoniu construit

- Număr ridicat (163) localităţi cu potenţial turistic acreditat

- Diversitate etnică (avantaje pentru turism, păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor, gastronomie, relaţiile cu ţara de origine)

- Evenimente culturale numeroase

- Infrastructura de acces deficitară la obiectivele de patrimoniu şi servicii slab dezvoltate în turism

- Număr redus de turişti străini, număr redus de circuite turistice integrate (pachete)

- Produse turistice puţine, slab promovate de agenţiile de turism şi tour-operatori

- Durata medie a sejurului este în scădere

- Lipsă bază de date cu turişti, datele oficiale accesibile pot sa nu fie relevante pentru evaluarea atractivităţii unor zone turistice (ex. Maramureş)

- număr mare de monumente degradate aflate in stare improprie includerii in circuite turistice

Oportunităţi Ameninţări

- Creşterea interesului pentru turismul gastronomic - Clujul Capitală Culturală Europeană

- Lipsa cadrului legislativ pentru protejarea peisajului rural tradiţional