136263061-bursa de valori internationale.pdf

48

Upload: sastoica

Post on 06-Nov-2015

69 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

  • BURSE DE VALORI INTERNATIONALE

    Bursa de valori este una din cele mai importante

    instituii ale economiei de piaa, un segment al pieei

    financiare, o piaa secundar organizat, transparent i supravegheat,

    pe care se ncheie tranzacii referitoare la valori mobiliare, derivate ale acestora , bani.

    Bursa joac un rol esenial n economia modern: ca pia a titlurilor financiare, ea asigur

    alturi de alte componente ale economiei simbolice (financiare) desfurarea

    nentrerupt a circuitului economic, funcionarea economiei reale. Astfel, instituiile i

    activitatea acestei piee prezint o importan public naional i internaional i fac

    obiectul unor reglementri legale corespunztoare.

    Bursa este o piata pe care se ofera si se desfac, dupa o procedura speciala, marfuri sau

    valori mobiliare.

  • Aceasta este lista a celor mai mari burse din lume, situaie valabil

    din 12 iulie 2007. Cele mai mari burse din punct de vedere al

    capitalizrii companiilor( trilioane $) erau:

    NYSE Euronext- $20.692

    Tokyo Stock Exchange-$4.679

    NASDAQ-$4.163

    London Stock Exchange-$4.023

    Hong Kong Stock Exchange-$2.124

    Toronto Stock Exchange-$1.985

    Frankfurt Stock Exchange (Deutsche Brse) - $1.973

    Shanghai Stock Exchange- $1.738

    Madrid Stock Exchange (BME Spanish Exchanges) - $1.515

    Australian Securities Exchange- $1.324

  • Swiss Exchange- $1.318

    Nordic Stock Exchange Group OMX (Copenhagen, Helsinki, Iceland, Stockholm, Tallinn, Riga i Vilnius Stock

    Exchanges) - $1.296

    Milan Stock Exchange (Borsa Italiana) - $1.123

    Bombay Stock Exchange- $1.005

    Korea Exchange-$1.001

    So Paulo Stock Exchange- $0.981

    National Stock Exchange of India- $0.962

    Moscow Interbank Currency Exchange - $0.86 (ianuarie 2007)

    Johannesburg Securities Exchange- $0.802

    Taiwan Stoc Exchange- $0.610

  • Burse de valori americane tradiionale

    Piaa bursier american, numit generic i Wall Street, dup numele strzii unde se afl principala burs din SUA, este o

    pia complex, cu un grad nalt de reglementare, unde se

    utilizeaz mai multe sisteme de negocieri i opereaz diferite

    categorii de societi i ageni de burs. Ea include bursele centrale

    New York Stock Exchange (NYSE) i American Stock Exchange (AMEX), bursele

    regionale, precum i vasta reea naional de societi financiare (brokeri/dealeri),

    cunoscut sub denumirea de Over the Counter Market (OTC).

  • NYSE

    Euronext- cel mai mare grup bursier, format

    n 2006

    New York Stock

    Exchange-

    Euronext-este

    o burs

    european cu

    sediul la Paris i

    subsidiare

    n Olanda, Belgia,

    Frana,Portugalia

    si Anglia.

    Dup fuzionarea grupului NYSE cu Euronext,din care a rezultat cel mai mare grup

    bursier din lume,NYSE Euronext, multe din operaiile sale (i n special cele legate de

    Internet) vor fi combinate cu cele ale New York Stock Exchange i NYSE Arca. La data de 31 decembrie 2007, capitalizarea bursier a celor 4,000 de companii listate era de $30,5 mii de miliarde USD (20,9 mii de miliarde Euro).

    NYSE Euronext este parte a indexului S&P 500(iau in considerare pe lang preul

    aciunilor, i valoarea de pia-mrimea companiei) i este singura burs de aciuni

    prezent n indexul S&P 100.

  • NEW YORK STOCK EXCHANGE-NYSE

    NYSE s-a nascut in 1792 cind 24 de brokeri si

    comercianti au semnat acordul Buttonwood Agreement al carui

    nume a fost inspirat dupa locul de intalnire al brokerilor ,

    sub un copac la numarul 68 Wall Street.Acesta este actul de

    nastere al bursei care peste ani va face din New York unul dintre cele mai

    importante centre financiare al Americii de Nord.

    Cateva repere istorice:

    prima constitutie redactata in 1817 s-a incorporat in 1971 sub numele de New York Stock Exchange, ca si corporatie non-profit

    in martie 1792 24 de brokeri si comercianti au semnat acordul Buttonwood Agreement

    in 2006 s-a incorporat sub numele de NYSE Group din 2007, odata cu crearea NYSE Euronext (ce contine si bursele din Paris, Bruxelles si Amsterdam) a devenit o piata financiara cu adevarat globala.

  • Cateva aspecte statistice:

    pretul platit pentru statutul de membru a variat intre

    2.750 US $ (in 1871) si 4 milioane US $ in 2005

    prima companie tranzactionata : Bank of New York,

    1792, sub copacul cu numele Buttonwood

    cea mai lunga listare la bursa : New York Gas Light Company incepind din

    1824

    cea mai veche companie listata: Sothebys , constituita in 1744, listata in

    1990

    volum de titluri tranzactionate zilnic: intre 1 milion (1886) si 5 bilioane

    (2006)

    ore de tranzactionare: 9.30-16.00 (ora de Est a SUA) incepind din 1985

    plus patru sesiuni de crossing intre 16.15 si 18.30

  • Indiscutabil, bursa de la New York este cea mai mare din lume, fapt confirmat si de

    impresionantele date statistice:

    - la NYSE sunt listate mai mult de 200 de miliarde de actiuni ale peste 3000 de societati

    emitente;

    - capitalizarea bursiera totala este mai mare de 9 400 miliarde dolari, altfel spus egala cu

    110% din produsul national brut al Statelor Unite;

    - la NYSE sunt listate 300 de de companii internationale

    -in fiecare zi se tranzactioneaza in medie 500 de milioane de actiuni.

    Pe aceast pia acioneaz un numr de circa 5000 de investitori (din toat lumea), fiecare

    trebuind s dein minimum 100 de aciuni la una din societile cotate. Numrul total al titlurilor deinute de public este de 25 mln, iar valoarea acestora de circa 100 mln $.

  • Condiii de admitere la cota bursei

    pentru a fi cotate la burs societile trebuie s fi avut n ultimii

    trei ani beneficii de cel puin 6,5 milioane de dolari;

    valoarea minim acceptat a activului firmei este de 18 milioane de dolari; nainte de a fi admis la NYSE, ntreprinderea trebuie s fi plasat prin ofert public1,1 milioane de aciuni n valoare total de 9 milioane de dolari;

    din acest plasament, cel puin 2.000 de acionari trebuie s posede, fiecare, un pachet de 100 de aciuni.

    Scopul acestor restrictii impuse este de a admite intrarea pe aceast pia doar a

    ntreprinderilor foarte mari, care aduc n circulanie un volum mare de aciuni, astfel

    nct piaa va fi n permanen lichid.

  • COMPANII LISTATE LA NYSE

    3M Company Advanced Micro Devices, Inc. (abreviat AMD) Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA), (NYSE: BBV) Boeing(NYSE: BA) China Telecom Corp. Ltd. (NYSE: CHA) Deutsche Bank AG ING Groep N.V. (NYSE: ING, Euronext: INGA) McDonald's Corporation(NYSE: MCD) Nokia Corporation ( NYSE: NOK) Siemens AG( NYSE: SI) Sony Corporation (NYSE: SNE) The Walt Disney Company (NYSE: DIS) United Parcel Service (UPS) (NYSE: UPS) Wal-Mart

  • ISTORIC

    Bursa de valori din Tokyo a fost fondata pe 15 mai 1878 si a inceput sa functioneze pe 1 iunie 1878.

    Astazi, piata bursiera japoneza se aseamana mult cu elementele de baza ale NYSE (New York Stock Exchange), dar, in ceea ce priveste controlul, ea e mai apropiata de modelul britanic.

    De-a lungul anilor, piata bursiera japoneza s-a dezvoltat indeosebi pe baza investitiilor locale, pentru a deveni, in 1989, prima piata mondiala. Desi in anul 1989 a reprezentat prima piata mondiala, in 1995 TSE cu greu a reusit sa se situeze la jumatatea celei din New York. Aceasta evolutie risca sa fragilizeze pozitia TSE ca prima piata a Asiei, decazind in valoare si superioritate in zilele noastre, dar totusi raminind una din cele 3 mari burse de valori din lume.

  • ORGANELE DE CONDUCERE

    Adunarea

    Generala a

    Actionarilor

    Consiliu de

    Administratie

    Comitetul de

    audit

    Comitetul

    nominal

    Comitetul de

    Compensare

    Comitetul consultative

    al Presedintelui

    Oficiul comitetului de

    audit

    Oficiul de audit intern

    Consiliu executiv

    Departamentul general

    Departamentul de

    dezvoltare

    CSR Promotion

    Corporate

    communications

    Tezaur

    Resurse Umane

    Administratia

  • PRINCIPALELE FUNCTII ALE TSE

    1. asigurarea unei piete pentru tranzactionare

    2. monitorizarea tranzactionarii

    3. afisarea valorilor mobiliare

    4. monitorizarea titlurilor listate

    5. supravegherea participantilor la tranzactionare

  • ACTIVITATILE DE TRANZACTIE

    Volumul si valoarea tranzactiilor bursiere (companii locale)

    An Nr. zile de

    tranzactionare

    Volum

    (mil de actiuni) Cifra

    de

    afaceri

    (%)

    Valoare

    (mil de yeni) Cifra

    de

    afaceri

    (%) Total Zi

    (media) Total

    Zi

    (media)

    2007 245 562,118 2,294 158.8 7,522,270 30,703 145.6

    2008 245 555,106 2,266 155.4 5,763,191 23,523 150.2

    2009 245 563,576 2,319 151.6 3,737,663 15,381 126.4

    2010 245 520,052 2,123 133.3 3,591,702 14,660 116.2

    2011 245 536,774 2,191 138.4 3,471,128 14,168 122.6

  • SOCIETATI COTATE Lista ei curenta contine 2271 companii locale si 31 de companii

    straine, cu un capital total de 5 trilioane de dolari

    Sfarsitul

    anului Nr. companiilor Nr. Actiunilor (100 mil)

    2002 2.119 3.218

    2003 2.174 3.298

    2004 2.276 3.372

    2005 2.323 3.361

    2006 2.391 3.485

    2007 2.389 3.592

    2008 2.373 3.553

    2009 2.319 3.880

    2010 2.280 3.923

    2011 2.279 3.833

  • Cele mai active 20 de societati ale TSE in 2011 Loc Cod Companie

    Valoare

    ( mild yeni)

    1 7203 TOYOTA MOTOR CORPORATION 7,290

    2 9501 The Tokyo Electric Power Company,Incorporated 7,243

    3 8316 Sumitomo Mitsui Financial Group,Inc. 6,348

    4 9984 SOFTBANK CORP. 6,009

    5 8306 Mitsubishi UFJ Financial Group,Inc. 5,989

    6 7267 HONDA MOTOR CO.,LTD. 5,013

    7 6501 Hitachi,Ltd. 4,747

    8 7751 CANON INC. 4,681

    9 8411 Mizuho Financial Group,Inc 4,589

    10 6301 KOMATSU LTD. 4,556

    11 6954 FANUC CORPORATION 4,538

    12 6502 TOSHIBA CORPORATION 4,133

    13 7201 NISSAN MOTOR CO.,LTD. 3,961

    14 8058 Mitsubishi Corporation 3,879

    15 6758 SONY CORPORATION 3,755

    16 8031 MITSUI & CO.,LTD. 3,357

    17 9433 KDDI CORPORATION 3,095

    18 3632 Gree,Inc. 3,018

    19 9432 NIPPON TELEGRAPH AND TELEPHONE CORPORATION 2,791

    20 8604 Nomura Holdings, Inc, 2,791

  • BVT cauta parteneri in Asia si in mod special cu Bursa de valori din Singapore, care se considera ca va deveni un leader financiar pe piata Asiatico-Pacifica.

    Bursa din Tokyo este in cautarea

    unor parteneriate pentru a ramane prima piata financiara din Asia, loc ravnit de bursele din China, mai ales de cea din Hong Kong. BVT incearca sa incheie o alinata cu Bursa de valori din New York, primele doua piete de capital din lume ar putea crea, astfel, o retea bursiera vasta, intinsa pe trei continente, pentru ca NYSE pregateste o fuziune cu bursa pan-europeana Euronext, care regrupeaza pietele de capital din Paris, Amsterdam, Bruxelles si Lisabona.

    COLABORARI

  • INDICATORI BURSEI DE VALORI

    DIN TOKYO

    Nikkei 225, selectat dupa numele companiei Nihon Keizai Shimbun (cea mai mare companie mass-media) si calculate pe baza a 225,15 de valori de referinta pentru piata japoneza;

    TOPIX (Tokyo Stock Price Index) care masoara performanta de ansamblu a titlurilor cotate in ring la prima sectiune si a altor 1100 de titluri.

  • Indicii

    TOPIX

    sectoriali

    TSE calculeaza si publica TOPIX si sub-indicii inclusiv cei din seria TOPIX New. Fiecare dintre indici sunt calculati in functie de capitalizarea actiunilor liber-tranzactionabile, asa numitul free-float. Indicatorul Topix reflecta evolutia unui numar insemnat de titluri cotate pe piata japoneza in cadrul contractelor. Caracteristicile indicilor sunt urmatoarele:

    TOPIX este un indice ponderat cu capitalizarea free-float-ului, calculate pe baza tuturor actiunilor interne commune

    listate la prima sectiune a TSE. TOPIX arata marimea capitalizarii de piata curente

    presupunand o valoare de baza de 1000 de puncte (1 aprilie 1998);

    Seria de indici TOPIX New (TOPIX Core30, TOPIX Large70, TOPIX 100, TOPIX Mid400, TOPIX 500, TOPIX 1000, TOPIX Small) sunt selectati pe baza

    capitalizarii free-float-ului si a lichiditatii companiilor listate. TOPIX New Index Series arata marimea

    capitalizarii de piata actuale, luandu-se in calcul o valoare de baza de 1000 de puncte (1 aprilie 1998)

    Indicii sectoriali TOPIX se compun din indici create

    prin impartirea componentelor TOPIX in 33 de categorii, in functie de sectoarele industriale

    definite de Comitetul pentru Identificarea Codului

    Valorilor Mobiliare (SICC). Arata capitalizarea de piata,

    presupunand valoarea de baza de 1000 de puncte (4

    ianuarie 1968);

    Seria TOPIX-17 este compusa din indici create prin impartirea indicilor TOPIX in 17 categorii, pe baza celor 33 sectoare definite de SICC: alimentar, resurse energetice, materiale si constructii, materii prime si chimice, farmaceutice, echipament pentru automobile si transporturi, otel si metale neferoase, gaze naturale, energie electrica, transport si logistica, comert cu ridicata, cu amanuntul, banci, imobiliare etc. Valoarea de baza este de 100 de puncte (30 decembrie 2002)

  • Indicii TOPIX compoziti Seriile de indici compoziti din cadrul

    TSE sunt conceputi pentru a acoperi o larga gama de actiuni interne, straine, care sunt listate exclusive pe TSE si certificate de subscriere autohtone, care sunt in plus fata de seria de indici TOPIX in care sunt cuprinse doar actiunile commune interne. Acest indice porneste de la o valoare debaza de 1000 de puncte, incepand cu data de 9 februarie 2009.

    Indici individualizati calculeaza personalizat indicii ca urmare a recentelor si diverselor cereri insotite de diversificarea managementului activelor. Acestia include cerinte specifice si este calculate pentru diversi utilizatori.

    S&P/TOPIX 150

    S&P/TOPIX 150 Shariah

  • Indicatorul

    Nikkei 225 Indicatorul Nikkei se

    calculeaza pe baza titlurilor a 225 societati cotate la bursa din Tokyo sub forma unei medii ponderate a preturilor titlurilor, iar componentele sale sunt verificate o data pe an. In prezent, Nikkei este cel mai folosit indice, similar cu Dow Jones Industrial Average. A inceput sa fie calculate din 7 septembrie 1950, a fost introdus la Singapore Exchange, Osaka Securities Exchange si Chicago Mercantile Exchange si este recunoscut ca indice pentru futures.

  • National Association of Securities Dealers Automated Quotations

  • NASDAQ este o burs electronic din Statele Unite ale Americii, pe care sunt listate aproximativ 3,200 companii.

    Comparativ cu celelalte piee de valori din Statele Unite, NASDAQ tranzacioneaz cel mai mare numar de aciuni pe zi.

    La 1 Martie 2007, NASDAQ avea o cot de piaa de 14-15% din totalul aciunilor tranzacionate.

  • Nasdaq a luat fiinta in

    1971, fiind prima bursa a caror tranzactii se faceau

    electronic si doar intre membrii brokeri-dealeri

    ai N.A.S.D.(National Assocation of Securities

    Dealers).

    Nasdaq este deinut i operat de ctre NASDAQ OMX Group. Acesta este

    reglementat de Autoritatea Naional de

    Reglementare din sectorul financiar

    (FINRA), succesorul NASD.

  • N.A.S.D.A.Q este a treia piata bursiera din lume din punct de vedere al volumului si importantei tranzactiilor si este structurata pe doua nivele la care accesul depinde de dimensiunea, vechimea si situatia financiara a societatiilor care solicita listarea titlurilor financiare emise:

  • Nasdaq Small Capital Market, a carui nume a fost schimbat in NASDAQ Capital Market in 2005, este rezervata noilor societati si celor de mici dimensiuni. Pana in anul 1987 cele mai multe tranzactii se faceau telefonic, dar in octombrie 1987 bursa a cazut deoarece agentii nu reuseau intotdeauna sa raspunda la telefon; pentru a contracara acest lucru s-a infiintat Small Order Execution System (SOES) care ofera o metoda electronica de introducere a tranzactiilor. Pe aceasta piata se excuta tranzactiile comerciantilor individuali cu comenzi mai mici sau egale cu 1000 de actiuni.

  • Nasdaq National Market rezervata societatilor care indeplinesc cerintele financiare, administrative manageriale si cele legate de dimensiunea capitalului (active net semnificative sau venituri din exploatare, un minimum de 500.000 de actiuni publice, cel putin 400 de actionari si un pret de licitatie de cel putin 5 $). In cadrul celor doua compartimente ale pietei Nasdaq sunt tranzactionate alaturi de titluri financiare emise in toate sectoarele economiei americane si altele emise de societati straine.

  • Nivele de acces la informaia NASDAQ: 1.Dealerii, utilizatori ai nivelului trei al

    sistemului NASDAQ, introduc de la terminalele lor preurile de cumprare

    i vnzare, diferena

    constituind venitul

    acestora. Ei sunt cei care

    creeaz piaa pentru

    titlul dat i se numesc

    market-maker.

  • 2. Majoritatea firmelor de brokeraj sunt utilizatori ai nivelului doi al sistemului NASDAQ, fapt care le permite s urmreasc preurile pentru toate titlurile, anunate de market-makeri. Pe ecranul computerului pot fi vizualizate toate preurile de vnzare i cumprare cu numele dealerilor care le-au propus, de aceea ordinele pot fi trimise imediat dealerului care a oferit preul cel mai bun.

    3.Utilizatorii nivelului unu al sistemului NASDAQ sunt brokerii, care duc evidena conturilor personale ale clienilor. Ei au acces la informaia de tipul: intervalul preurilor de cumprare-vnzare (inside quotes) pentru fiecare titlu (cel mai mare pre de cumprare i cel mai mic pre de vnzare); dri de seam privind ultimele tranzacii; informaii privind starea pieei.

  • Indicii Bursei NASDAQ 1.Nasdaq-100

    2.Indicele NASDAQ Biotehnologie

    3. Indicele NASDAQ Transport

    4. Nasdaq Composite

  • Pentru ca aciunile companiei s poat fi tranzacionate prin sistemul NASDAQ, compania n cauz trebuie s satisfac urmtoarele cerine: valoarea total a activelor emitentului trebuie s constituie nu mai puin de 4 mln $; nu mai puin de 100.000 aciuni aflate n vnzare public; numrul acionarilor trebuie s nu fie mai mic de 300; este necesar s fie nregistrai cel puin doi specialiti care creeaz piaa pentru titlurile respective. Astfel, NASDAQ ofer o larg accesibilitate societilor pe aciuni i n special celor n curs de dezvoltare, fiind o trambulin formidabil pentru tinerele ntreprinderi n cutare de capital.

  • n practica bursier din SUA se consider c piaa over the counter (NASDAQ) este prima etap n ascensiunea unei societi, care atingnd anumite dimensiuni, trece la NYSE. Dei n prezent multe societi au atins performanele necesare, rmn n continuare s tranzacioneze la NASDAQ.

    n prezent la NASDAQ coteaz multe ntreprinderi americane i strine. 53% din companiile americane cotate au mai puin de 15 ani, printre ele aflndu-se i vedetele high-tech-ului, cum ar fi Microsoft, Intel, Apple, Dell.

    Pentru ntreprinderile strine, NASDAQ cere, de asemenea ca acestea s realizeze o parte

    suficient din activitatea lor n SUA, pentru a

    prezenta interes fa de investitorii naionali.

  • Taxele de pltit pe NASDAQ sunt net inferioare celor de NYSE. Drepturile de intrare sunt limitate la 50 mii $, taxele anuale nu pot depi 20000 $, iar redevenele pentru noile emisiuni de titluri variaz de la 2000 la 17500$. Prin modul de organizare a operaiilor i n primul rnd prin tehnicile specifice folosite, NASDAQ reprezint o entitate distinct i o anticipare a viitorului nu numai prin tehnologiile ei, ci i prin faptul c vine n ntmpinarea unei anume evoluii a pieei de capital, a sistemului bancar i a cerinelor investitorilor, n continu expansiune i diversificare i a variaiei modurilor de a investi.

  • LONDON STOCK EXCHANGE

    Bursa din Londra i are nceputurile n secolul al XVI-lea, cnd guvernul britanic i cateva societati comerciale au inceput sa se imprumute de la populatie prin metoda emisiunilor publice.

    Odata cu ascensiunea operatiunilor de vanzare-cumparare a efectelor financiare a devenit posibil ca unele persoane sa se specializeze in astfel de operatiuni si sa traiasca din emisiunea de intermediar.

  • In anul 1773, membrii clubului au votat pentru schimbarea numelui

    din Jonathan Coffee House cu cel de Bursa de Valori, iar in 1801 au strns fonduri pentru construirea unui sediu pe Bartholomew Lane.

    Bursa de Valori din Londra, indiscutabil cea

    mai veche din lume, a luat nastere in anul 1760, cand

    un grup de 150 de brokeri au format un club la o cafenea din

    Londra, unde se intalneau pentru a tranzactiona titluri,

    schimbul de hrtii, informaii i contracte fiind realizat prin intermediul chelnerilor.

  • Initial, Bursa de valori a functionat ca o companie public cu rspundere limitat, devenind apoi o companie privata, tranzactionarea

    realizandu-se prin intermediul telefonului si calculatorului din camere de

    tranzactionare separate.

    Trebuie insa mentionat ca Bursa de Valori din Londra pastreaza un loc

    important in activitatea financiara internationala, ea acordand o atentie

    sporita, comparativ cu celelalte mari burse, tranzactiilor cu valori straine,

    avand din acesta cauza o sensibilitate mai mare la evolutia situatiei

    economice si politice internationale.

  • Bursa de Valori din Londra grupeaza in prezent diverse piete pentru listarea diferitelor titluri:

    cea principala - unde se tranzactioneaza cele mai importante actiuni din Marea Britanie precum si din lume;

    Alternative Investment Market - destinata pentru companiile tinere, aflate in faza de crestere;

    techMark - o noua piata pe care pot fi listate actiuni ale companiilor care activeaza in domeniul tehnologiilor de varf;

  • Piaa bursier britanic este format din dou sectoare principale:

    Piaa titlurilor cotate, cu reguli de listare relativ stricte i care concentreaza cele mai importante companii britanice i strine;

    Piaa titlurilor necotate ( Unlisted Securities Market , USM), care este destinat, n special, firmelor mici i mijlocii;

    Totodat, este n curs de formare i o pia a treia ( third market ), pentru necesitile de finanare ale firmelor care nu au acces pe primele doua piete.

  • n prezent, la Londra exist ase piee bursiere pentru diferite produse, cele mai importante fiind Bursa Internaional pentru Contracte Futures cu Active Financiare ( The London International Financial Futures Exchange LIFFE ) i Piaa Londonez pentru Opiuni Negociabile ( The London Traded Option Market LTOM ).

    Cele dou au hotrt s se uneasc sub denumirea de Bursa pentru Derivate de la Londra ( London Derivatives Exchange) urmarind sa se

    impun ca principala pia din Europa Occidental si concurand pozitia liderului mondial n domeniu, Bursa de la Chicago(CBOT). n domeniul financiar-bancar, Londra este apreciat ca avnd sistemul instituional

    cel mai vast i mai diversificat din lume.

  • La Bursa de la Londra sunt listate peste 12160 de titluri (actiuni ale companiilor din Marea Britanie, actiuni ale unor companii intrnationale,

    titluri emise de guvernul Marii Britanii, obligatiuni emise de companii sau autoritati administrative locale, euro-obligatiuni, certificate de depozit, optiuni). De asemenea sunt listate in jur de 2900 de companii, a cror

    valoare de pia la sfritul lui octombrie 2007 era de 4,21 trilioane $, din care 500 din afara Marii Britanii (Africa, China, America Latina, India).

    Activitatea bursier este coordonat de un consiliu format din 46 de membri nfruntea cruia se afl un preedinte

    ales pe un an de zile.

  • Companii listate la bursa

    Associated British Foods National Grid AstraZeneca Pearson Autonomy Corporation Petrofac British American Tobacco Prudential Burberry Group Rolls-Royce Group Cairn Energy Tullow Oil Capital Shopping Centres Group Unilever Carnival Vodafone Eurasian Natural Resources Corporation G4S GKN Glencore International Hammerson Imperial Tobacco InterContinental Hotels Group International Airlines Group

  • Companii listate la Bursa

    Una dintre companiile listate la bursa este A&D Pharma este cea mai mare companie romneasc din domeniul distribuiei i al retailului de medicamente. Aciunile A&D Pharma Holdings au fost listate sub form de Certificate Globale de Depozit (GDR-uri) la Bursa de Valori din Londra, din octombrie 2006.

    Compania a fost prezenta patru ani pe bursa principala de la Londra (LSE), delistarea sa datorandu-se lichiditatii "foarte limitate" a GDR-urilor si costurilor financiare si de timp ale managementului pentru a intretine activitatile pe care listarea le presupunea, ultima zi de tranzactionare fiind 28 februarie 2011.

  • Pig Improvement Company

    PIC a fost nfiintat n 1962 de catre 6 fermieri britanici care au observat ca, pe piata cresterii animalelor, exista o cerere continua de animale de reproductie sanatoase si performante, acoperita doar partial de oferta de la acea vreme.

    Dezvoltarea companiei a avut un ritm alert si, ncepnd cu 1998, a fost cotata la Bursa din Londra, iar investitiile au continuat, an de an. Din februarie 2008, PIC a fost inclus n grupul primelor 250 de companii listate la Bursa de Valori din Londra.

    Ca parte a grupului, PIC Romania a fost nfiintata n noiembrie 1998.

  • Piata financiara internationala se individualizeaza prin

    faptul ca: dispune de structuri ce acopera toate tipurile de titluri; operatorii asigura activitatea pe pietele financiare; autoritatea se angajeaza sa asigure transparenta, lichiditatea

    si buna functionare a pietei.

  • webografie

    http://www.bespokeinvest.com

    http://www.tradeville.eu

    www.nyse.com

    www.tse.com

    http://www.londonstockexchange.com

    www.nasdaq.com