131409334 ghidul-ingrijirii-corecte-a-sugarului-copilului

Dedicat asistentelor medicaleDr. Beata Acs

Ghidul îngrijirii corecte a sugarului

www.protejamcopilaria.ro

Perioada neonatală reprezintă intervalul scurs de la naştere până în a 28-a zi de viaţă. În această perioadă de viaţă, nou-născutul este extrem de vulnerabil, deoarece organismul său se adaptează la viaţa extrauterină.

Aceste adaptări la viaţa extrauterină includ modificări fiziologice şi biochimice, printre care se numără:

• Întreruperea circulaţiei materne;

• Activarea funcţiei respiratorii;

• Adaptarea funcţiei cardiovasculare;

• Adaptarea funcţiei renale şi digestive;

• Adaptarea funcţiei hepatice la secretarea şi neutralizarea substanţelor toxice;

• Adaptarea funcţiei imunologice (protecţia împotriva infecţiilor).

Nou-născutul la termen, adică la o vârstă gestaţională cuprinsă între 37 şi 41 de săptă-mâni, cu o greutate normală, are la naştere o greutate între 2,8-4 kg şi o lungime între 48-54 cm. Unii nou-născuţi la termen au o greutate prea mică pentru vârsta gestaţională – sunt denumiţi dismaturi şi cântăresc sub 2,7 kg. Alţii au o greutate mare (peste 4 kg) pentru vârsta gestaţională şi sunt denumiţi macrosomi.

Nou-născutul la termen prezintă anumite particularităţi fiziologice, care, însă, se încadrează toate în limite de dezvoltare normală.

Tegumente şi fanere: La naştere, nou-născutul la termen prezintă anumite particularităţi ale tegumente-lor şi fanerelor.

1. Eritrodermia fiziologică constă în coloraţia roşie a tegumentelor, care poate fi însoţită de o uşoară marmorare, o culoare albăstruie a extremităţilor (denumită acrocianoză şi care dispare după 1-2 săptămâni). Pe acest fond roşu, după apro-ximativ 48 de ore după naştere poate să apară o coloraţie galbenă a pielii (icter neonatal fiziologic).

2. Vernix caseosa: la naştere, tegumentele sunt acoperite cu o substanţă grasă, albi-cioasă, distribuită pe tot corpul, mai ales în pliuri. Această substanţă oferă protecţie chimică, mecanică şi termică şi nu se îndepărtează imediat după naştere.

3. Lanugo reprezintă pilozitatea fină care acoperă tot corpul, în special regiunea fronta-lă, spate. Aceasta dispare treptat în 1-4 săptămâni de la naştere.

4. Miliumul facial constă în mici puncte alb-gălbui, care sunt chisturi ale glandelor


Informaţii generale

Introducere:

3

sebacee. Sunt localizate în special la nivelul aripilor nazale, pe frunte, pe bărbie şi pe obraji. Dispar de la sine şi nu necesită îngrijire.

5. Hemangiomul macular, cunoscut şi sub denumirea de muşcătură de barză, apare cel mai frecvent în zona occipita-lă, la sprâncene şi la glabelă şi dispare treptat în cursul primului an de viaţă.

6. Şanţurile palmo-plantare apar în număr mare şi sunt repartizate pe toată suprafaţa palmelor și a plantelor (tălpilor).

7. Unghiile degetelor de la mâini şi picioare sunt la nivelul vârfurilor degetelor sau le depăşesc.

FontaneleleFontanelele reprezintă zonele neosificate, situate la joncţiunea dintre oasele late ale craniului. Acestea au dimensiuni care varia-ză între punctiforme și o suprafaţă maximă de 4 pe 4 cm. Fontanela anterioară este rotundă sau rombică, în timp ce fontanela posterioară are formă triunghiulară. În mod normal, fontanela este la același nivel cu partea osificată a craniului.

Când e cazul să ne îngrijorăm?

• Un nou-născut cu o fontanelă retrasă poate suferi de deshidratare. După alimentaţie, fontanela ar trebui să revină la normal.

• O fontanelă bombată apare în cazul în care crește presiunea intracraniană a nou-născutului. Aceasta manifestare nu apare în mod normal și necesită întot-deauna consult medical!

Bontul ombilical

Cade de obicei la 5-10 zile după naștere. Necesită igienizare zilnică.

Organe genitale externeLa fetiţe, labiile mari acoperă labiile mici și clitorisul. De multe ori este prezentă o secreţie vaginală albicioasă, mucoasă, provocată de hiperestrogenia transplacentare. Această secreţie este absolut normală.

La băieţi, testiculele trebuie să fi coborât în scrot, care este pigmentat și plicaturat. La naștere apare frecvent o cantitate mică de lichid intrascrotal, cunoscută sub numele de hidrocel, care dispare de la sine în 1-3 săptămâni. Ne-cesită consult medical doar în cazul în care scrotul crește în volum de la o zi la alta, iar nou-născutul plânge și prezintă o sensibilitate în zona scrotului.

Particularităţile perioadei de adap-tare postnatală

Scăderea fiziologică a greutăţii apare în zilele 3-4 de după naștere din cauza aportului scăzut de hrană, a pierderilor de căldură, a eliminării de meconiu și urină și, nu în ultimul rând, din cauza stresului intra și postnatal. Scăderea nu depășește în mod normal 10% din greutatea de la naștere și se recuperează în 7-10 zile. În cazul în care scăderea fiziologică nu se recuperează în primele 2 săptămâni, înseamnă că nou-născutul nu primește aportul necesar de alimente, care să asigure creșterea. De aceea, este foarte importantă cântărirea săptămânală a nou-născutului și controlul medical la vârsta de 2 săptămâni.

Icterul fiziologic apare întotdeauna între zilele 2-4 de viaţă (nu în primele 24 de ore postnatal). E cauzat de hemo-liza intensă (descompunerea globulelor roșii, care în perioada intrauterină sunt în număr mai mare), de nivelul scăzut al proteinelor transportatoare și de metabo-lizarea hepatică insuficientă a bilirubinei.

Nou-născuţii cu icter fiziologic nu prezintă o valoare a bilirubinei totale de peste 15 mg%. Acești nou-născuţi au o stare generală bună, cresc în greutate și elimină urină și scaune cu aspect nor-mal. Deoarece icterul cauzează somno-lenţă, nou-născutul poate să adoarmă ușor la sân.

În cazul în care icterul apare în primele 24 de ore, înseamnă că valoarea bilirubinei totale depășește 20 mg% la nou-născutul la termen sau 15 mg% la prematur. În aceste cazuri este afectată starea gene-rală a nou-născutului, iar acesta necesită investigaţii, pentru că nu mai e vorba de icter fiziologic.

La nou-născuţii alimentaţi exclusiv la sân poate să apară fenomenul de icter prelungit, cauzat de inhibitorii din laptele matern. Aceștia cresc reabsorbţia bilirubei din intestin și scad metabolis-mul hepatic. În astfel de cazuri, sugarul crește bine, are o stare generală bună, iar nivelul bilirubinei nu depășește pragurile amintite mai sus.

Ce este de făcut în caz de icter fiziologic sau icter prelungit?Nou-născutul trebuie alimentat mai frec-vent și nu trebuie lăsat să adoarmă la sân, deoarece laptele matern are un ușor efect laxativ și determină o eliminarea crescută a bilirubinei prin scaun.

Descuamaţia fiziologică apare la ma-joritatea nou-născuţilor, de obicei în ziua 4-5 după naștere. Poate să fie discretă și fină (descuamaţie furfuracee) sau mai pronunţată și prezentă în fâșii (descua-maţie în lambouri).

Ce este de făcut în caz de descuamaţie intensă?

În cazul în care descuamaţia este intensă și afectează o porţiune mai mare de piele, este foarte importantă igiena corectă și hidra-tarea pielii cu loţiuni hidratante speciale pentru sugari (fără coloranţi, fără parfumuri, hipoalergenice) și nu cu ulei, deoarece pie-

sutura coronalăfontanela anterioară

sutura sagitală

fontanela posterioară

Introducere:


5

lea uscată, descuamată poate să fie o poartă de intrare pentru diferiţi germeni.

Eritemul alergic apare la majoritatea nou-născuţilor sub formă de erupţii mici, roșii, unele cu vârf gălbui, de obicei din a 3-a – a 4-a zi de viaţă. Erupţiile de pe faţă pot apărea sub formă de placarde roșii, asociate cu secreţii oculare și cu mărirea pleoapelor (edem palpebral). Apariţia eritemului alergic se datorează alergeni-lor placentari (eliberaţi în cursul expulziei din vasele placentare rupte) și a contactu-lui postnatal cu alţi alergeni.

Eritemul alergic nu necesită tratament, deoarece dispare spontan în câteva zile.

Febra de sete apare de obicei în a 3-a zi de viaţă, corespunzând punctului maxim al scăderii greutăţii. Se manifestă prin ascensiune bruscă a temperaturii până la 39ºC și semne de deshidratare acută. Febra cedează la hidratare și/sau alimentare corectă, fără a fi nevoie de administrare de antitermice. Febra de sete poate fi agravată de accidentul supraîncălzirii, frecvent în-tâlnit la nou-născuţi. În acest caz, pe lângă hidratarea corectă, este foarte importantă reglarea temperaturii ambientale până la un nivel optim, precum și dezbrăcarea copilului îmbrăcat excesiv.

Criza genitală apare la 3-4 zile după naștere, sau cel mult pănâ la vârsta de 3 săptămâni și este cauzată de trece-rea hormonilor materni prin circulaţia placentară. Se manifestă prin tumefac-ţia glandelor mamare, atât la fete, cât și la băieţi. La fete pot apărea secreţii vaginale, care uneori pot fi însoţite și de hemoragii în cantitate mică, precum și tumefacţia labiilor mari. La băieţi poate apărea hidrocelul.

Scaunele de tranziţie apar în zilele 3-5 după naștere, ca urmare a eliminării de meconiu. Nou-născutul produce 5-7 scau-ne verzui pe zi, uneori însoţite de mucus. Astfel de scaune sunt absolut normale și nu necesită tratament.

Stomatita candidozică (muguetul) apare frecvent la nou-născuţi și este caracterizată de apariţia unor leziuni albicioase. Se formează pe mucoasa bucală roșie și sunt iniţial punctiforme. Acestea se pot transforma în depozite albe, care afectează în mod special limba. Este foarte importantă igiena corectă a cavităţii bucale, hidratarea frecventă a nou-născuţilor, igiena sânilor și sterilizarea biberoanelor. La nevoie, se poate administra suspensie de glicerină cu/fără stamicină.

Termoreglarea la nou-născutNou-născuţii nu sunt capabili să menţină o temperatură corporală constantă și prezintă, în consecinţă, o labilitate termică pronunţată. Aceasta e cauzată de de-zechilibrul între termogeneză (producerea de temperatură) și termoliză (pierderea de temperatură). Termogeneza nou-născutului este scăzută, iar termoliza este de apro-ximativ 4 ori mai mare decât la adult, pentru că suprafaţa corporală mare favorizează pierderile de căldură. Este foarte importantă menţinerea unei temperaturi medii în camera copilului, între 22-24º C.

În mod normal, nou-născuţii au mâinile și picioarele mai reci din cauza circulaţiei periferice mai slabe la această vârstă. Însă asta nu înseamnă că le e neapărat frig. Ca să fim siguri că nou-născutul se simte confortabil și are temperatura corporală normală, putem să verificăm prin palparea toracelui – a spatelui copilului. În cazul în care sugarul pare prea cald, trebuie să i se măsoare temperatura, neapărat intrarectal cu termometru digital. Temperatura corporală normală a unui nou-născut are valori cuprinse între 36 și 37,5ºC. Febra apare când temperatura intrarectală este mai mare de 38ºC.

Ritmul circadian în prima lună de viaţăUn nou-născut doarme în medie 18, până la 20, din 24 de ore. Numărul de ore pe care un sugar le petrece dormind scade destul de rapid de la o lună la alta, astfel încât la 4-5 luni acesta doarme 16-17 ore, iar la 9-12 luni 14-15 ore. În prima lună de viaţă, majoritatea su-garilor se trezesc de mai mult de 3 ori pe noapte pentru a mânca. Odată ce sugarul crește, crește și durata somnului de noapte și scad orele de somn în timpul zilei.

În prima lună de viaţă și mai ales dacă copilul s-a născut prematur sau cu o greutate mai mică la naștere, este important ca el să se hrănească și în timpul nopţii, la un interval nu mai mare de 4 ore între mese. De aceea, dacă bebelușii născuţi prematur sau cu o greutate mai mică decât cea normală dorm profund, este indicat să fie treziţi de două ori pe noapte. În cazul în care copilul crește conform așteptărilor, după prima lună de viaţă va fi lăsat să doarmă în timpul nopţii și nu va fi trezit pentru alimentaţie, decât dacă se trezește singur.

Somnul bebelușului Unde? Este de preferat ca sugarul să doarmă în patul lui de la bun început, dar în aceeași cameră cu mama în prima lună de viaţă.

Cum? În primele săptămâni de viaţă, copilul trebuie culcat pe o parte, ca să nu existe riscul să își aspire propriile secreţii în caz de regurgitaţii mai abundente. După vârsta de o lună, bebelușul poate fi culcat pe spate.

Sugarul mic nu trebuie culcat niciodată pe burtă pentru somnul de noapte. Poate să stea pe burtă în timpul zilei, dar doar după ce a învăţat să-și susţină singur capul, sub supravegherea mamei.


Siguranţa

Capitolul 1

E de preferat ca bebelușul să aibă cameră separată, dar mama să doar-mă cu el în primele săptămâni. Este important ca încăperea să fie lumi-noasă și ușor de aerisit, amenajată cu mobilier special pentru copii, nu foarte aglomerată și prevăzută cu parchet pe podea. Nu se recomandă amenajarea camerei copilului cu mochetă, pentru că aceasta reţine foarte mult praf și acarieni, chiar și în cazul în care este aspirată zilnic.

Specialiștii recomandă ca nou-năs-cutul să doarmă în propriul pat încă din primele zile. Patul trebuie să aibă grilaje, somieră reglabilă și să fie pre-văzut cu o saltea specială pentru copii, cu iarbă de mare sau fibră de cocos. Atenţie: este bine să evitaţi pernele și păturile groase, precum și jucăriile mari din pluș în patul copilului, deoa-rece acestea prezintă risc de sufocare!

Este bine ca patul să fie amplasat în-tr-un colţ sigur, fără curenţi de aer, la o distanţă apreciabilă de sistemul de încălzire sau de aer condiţionat. Aten-ţie să nu poziţionaţi patul sub rafturi, perdele, oglinzi, tablouri, etc.

Pe lângă pat, este importantă și masa de înfășat, care ar fi bine să fie situată în camera copilului, nu la baie. Masa trebuie amplasată într-un loc în care bebelușul poate fi dezbrăcat înainte de toaleta zilnică.

Camera copilului trebuie să beneficie-ze de curăţenie zilnică, pentru a evita depunerea de praf, și trebuie aeri-sită de mai multe ori pe zi. Atenţie: ferestrele din camera copilului trebuie prevăzute cu plasă pentru ţânţari!

Vara, evitaţi supraîncălzirea camerei. În cazul în care există un sistem de aer condiţionat în casă, acesta trebuie să poată răci și camera copilului, însă fără să fie îndreptat direct către copil! Iarna, și în caz de temperaturi sub -10ºC, camera copilului trebuie aerisi-

tă timp de 10-15 minute, de mai multe ori pe zi. În timpul aerisirii, copilul trebuie să stea într-o altă încăpere.

Temperatura optimă a camereiPentru nou-născuţi și sugarii mici, temperatura ideală este între 22-24ºC, iar pentru copilul mai mare între 18-22ºC. Sunt de evitat extremele, adică temperaturile sub 16ºC și cele peste 25-27ºC, întrucât ambele categorii cresc riscul de îmbolnăvire a copilului.

Umiditatea camerei este la fel de importantă ca și temperatura. O cameră supraîncălzi-tă, cu aer uscat, facilitează uscarea mucoasei nazale la bebeluș. Pe de altă parte, o umidi-tate crescută, de peste 70%, este la fel de greu de suportat pentru bebeluș. Umiditatea ideală este de 50%. Iarna se pot folosi recipiente cu apă pe radiatoare pentru a crește umiditatea aerului.

Un accident frecvent întâlnit la nou-născut și sugarul mic, care dispun de capacităţi reduse de termoreglare, este supraîncălzirea. Ea se produce din cauza temperaturii ridicate a mediului înconjurător și poate fi favorizată în situaţiile în care sugarul e îmbrăcat necorespunzător, adică excesiv, și în cazul unei hidratări insuficiente. Se întâmplă cel mai adesea în următoarele situaţii:

• În perioada caniculară;

• În timpul plimbărilor în plin soare, când sugarul e lăsat cu capul neacoperit;

• Când sugarul e lăsat în maşină cu geamurile închise;

• Când patul copilului e aşezat lângă sursa de căldură din cameră;

• Când camera e supraîncălzită cu calorifer sau sobă în sezonul rece și este neaerisită.

Supraîncălzirea se manifestă prin: febră 39 – 40ºC, tegumente congestionate (roşii), calde și transpirate, agitaţie (care accentuează creşterea temperaturii) și sete intensă, în-soţită adeseori de refuzul alimentaţiei. Dacă nu se intervine pentru scăderea temperatu-rii, în stadiile avansate apar semne de deshidratare acută, somnolenţă, eventual convulsii şi tulburări ale cunoștinţei și se poate ajunge până la comă.

Pentru a preveni supraîncălzirea, trebuie evitate situaţiile în care aceasta se poate pro-duce. Sugarul trebuie îmbrăcat corespunzător temperaturii ambientale, trebuie hidratat corect și protejat de soare în sezonul cald.

Ce e de făcut în cazul supraîncălzirii sugarului?

Camera bebeluşului


Siguranţa

• Sugarul trebuie mutat într-o cameră răcoroasă;

• Sugarul trebuie dezbrăcat, iar apoi trebuie să i se administreze o baie hipotermizantă (33 – 34ºC);

• În cazul în care prezintă stare febrilă, sugarului i se pot administra antipiretice;

• Sugarul trebuie hidratat, fie cu apă, fie prin alăptarea la sân;

• Dacă prezintă semne de deshidratare acută (piele uscată, buze uscate, fontanela anterioară

deprimată, febră, micţiuni rare, somnolenţă), sugarul trebuie transportat la spital.

9

Îmbrăcămintea bebelușuluiHainele dedicate bebelușilor trebuie să fie moi, confortabile, ușor de îmbrăcat și neapărat din bumbac. În primele luni de viaţă, se recomandă folosirea body-ului cu mânecă scurtă sau lungă. Având în vedere că nou-născutul doarme aproape toată ziua, îmbrăcămintea ideală pentru el este pijamaua din bumbac cu mânecă lungă iarna și scurtă, vara. Hainele care se îmbracă peste cap trebuie evitate.

Cum se îmbracă body-ul sau cămășuţa?

Sugarul stă culcat pe spate. Se rulează mâneca, se introduc 3 degete de la mâna stângă a copilului prin mânecă și se prinde mâna copilului. Cu mâna dreapta se derulează mâne-ca, se întoarce copilul în decubit lateral, se așează body-ul pe spate, se întoarce din nou copilul pe spate și se îmbracă și cea de-a doua mânecă.

Peste body se poate îmbrăca un pantalonaș, dar atenţie ca acesta să nu fie cu elastic prea strâns! În casă nu este recomandată folosirea căciuliţelor. În picioare, bebelușul poate purta botoșei din bumbac.

Pentru dormit se recomandă sacii de dormit, diferiţi pentru anotimpurile calde și reci.

Cât de gros îmbrăcăm bebelușul? În perioada toamnă-iarnă-primăvară, bebelușul trebuie să poarte un strat de haine în plus faţă de câte poartă mama.

Schimbarea scuteculuiSugarul se schimbă înainte de fiecare masă, adică de circa 5-7 ori pe zi, la un interval de 3-4 ore. Înainte de a atinge sugarul, fie că doar îi schimbăm scutecele, trebuie neapărat să ne spălăm pe mâini. Schimbarea scutecelor se face pe masa de înfășat, unde sunt pregă-tite din timp toate cele necesare schimbării (scutece, prosoape, creme, eventual șerveţele umede). Pe masa de înfășat poate fi așezată o saltea subţire, impermeabilă.

Astăzi există pe piaţă atât scutece de unică folosinţă, cât și scutece din pânză (cla-sice). Scutecele de unică folosinţă au numeroase avantaje, dintre care cel mai important e că absorb urina și materiile fecale mult mai bine și mai rapid decât scutecul din pânză. Astfel, bebelușul e mai puţin expus la iritaţiile cauzate de amoniacul din urină și flora bacteriană din scaun. Scutecele de unică folosinţă se aruncă după utilizare, într-un coș cu capac, special dedicat scutecelor.

Scutecele din pânză se spală în mașina de spălat, la temperaturi ridicate (de peste 60 de grade) și se calcă. Dacă sugarul a avut scaun, la fiecare schimbat acesta trebuie spălat cu apă și săpun. În cazul în care nu a avut scaun, iar în scutec e doar urină, sugarul poate fi spălat doar cu apă călduţă, sau se pot folosi serveţele umede.

Toaleta zonei inghinale se face din faţă spre spate, pentru a preveni infecţiile, indiferent dacă folosim șerveţele umede sau dacă spălăm cu apă sugarul. După toaleta locală, se aplică un strat generos de cremă protectoare în zona inghinală pentru a preveni iritaţiile. Aplicarea de cremă e obligatorie la fiecare schimbat al sugarului mic, și mai rar, de circa 3 ori pe zi, la sugarul mai mare de 3-4 luni! Pentru prevenirea iritaţiilor din zona inghinală (dermatita de scutec) se găsesc foarte multe creme pe piaţă. Important este

să fie dedicate sugarilor și îngrijirii zonei inghinale: creme cu vitamine, creme cu gălbenele, creme cu oxid de zinc, etc.

Dermatita de scutec (eritem fesier): pielea sugarului mic se irită foarte repede chiar și cu o îngrijire corectă (iritaţiile pot apărea chiar și dacă scutecul nu a fost schimbat destul de repede după ce copilul a avut scaun). Dermatita de scutec se prezintă sub forma unei roșeţe care apare în jurul anusului, a fesierilor, pe labiile mari la fete și pe scrot la băieţi. În cazul în care pe lângă roșeaţă apar și elemente veziculare sau purulente, vorbim de der-matită suprainfectată. Și în acest caz se respectă toaleta zilnică cu apă și săpun și se folosesc creme recomandate de medic. În unele situaţii e necesară aplicarea de creme speciale, cu antibiotic, etc. Nu se recomandă folosirea talcului pentru tratarea dermatitei de scutec.

Baia bebelușuluiIgiena corporală începe din prima zi după ce a ajuns nou-născutul acasă și face par-te din rutina zilnică. La început, până la căderea bontului ombilical, e de preferat ca bebelușul să fie spălat local (pe faţă, mâini, gât, în zona organelor genitale, pe funduleţ și pe picioare), iar toaleta bontu-lui ombilical se face separat. Bebelușul poate face baie și în primele zile, dar e foarte important ca bontul ombilical să nu intre în contact cu apa. În cazul în care bontul se umezește și nu este uscat corespunzător, crește riscul de suprainfec-ţie bacteriană.

În primele zile, până cade buricul, toaleta locală se poate face și pe masa de înfășat. Pentru toaleta locală la nivelul feţei, gâtului și a corpului se folosește doar apă călduţă, iar pentru zona organelor genitale, fund și picioare, apă cu o can-titate mică de săpun lichid pentru copii. E de preferat ca apa să fie în două vase, separat pentru zona superioară a corpului și pentru cea inferioară.

După desprinderea bontului ombilical și cicatrizarea zonei, nou-născutului i se poate face baie. Este de preferat ca baia să fie o rutină zilnică, care are de obicei

Capitolul 1

loc seara, înainte de culcare sau îna-inte de ultima masă. Însă, în anumite situaţii, dacă copilul este foarte agitat pe perioada zilei, se poate face baia ge-nerală dimineaţa sau oricând în timpul zilei. Important e ca baia bebelușului să devină o plăcere atât pentru copil, cât și pentru părinţi.

Este foarte important ca toate ustensilele necesare igienei să fie pregătite din timp (cadă, apă, termometru de apă, săpun lichid, prosoape, scutece, loţiune de corp, cremă pentru funduleţ, hainele în care va fi îmbrăcat copilul după baie). Dacă toate sunt pregătite, copilul nu va fi lăsat nesupravegheat pe masa de înfășat. Baia nou-născutului se face în cădiţă special dedicată acestei activităţi, iar masa de înfășat trebuie să fie lângă cadă, deoarece copilul va fi pus pe masa de înfășat după ce e scos din apă, pentru a putea fi șters în siguranţă.

Cada trebuie să fie la o înălţime care asigură confort pentru părinţi și sunt de preferat căzile cu fundul înclinat. Temperatura din încăpere trebuie să fie constantă, nu mai mică de 24-25ºC. Temperatura apei trebuie să fie între 36,5 - 37ºC și trebuie obligatoriu măsurată cu un termometru de apă – de regulă, sugarii nu suportă o temperatură a apei mai mare de 37,5 - 38ºC. Nivelul apei din cada pentru nou-născuţi nu trebuie să depășească 8-10 cm, iar pe fundul căzii se pune un prosop, pentru ca nou-născutul să nu alunece.

Cu toate că temperatura apei se măsoară cu termometrul, se recomandă verificarea temperaturii apei și cu cotul înainte de a introduce copilul în apă. Nou-născutul se introduce în apă treptat și este foarte important să-l manevrăm cu blândeţe, ca să se poată obișnui cu mediul umed și temperatura apei.

Cum introducem copilul în apă?

Copilul se susţine cu o mână (de obicei stânga la persoanele dreptace), în așa fel încât capul și ceafa lui să se sprijine pe antebraţul mamei. Ca să nu alunece din această poziţie, mâna stângă a mamei se

introduce sub axila stângă a copilului. Cu cealaltă mână se susţine fundul nou-născutu-lui. După ce copilul a fost băgat în apă, mâna dreaptă este folosită pentru a spăla copilul, în timp ce cu cealaltă mână se susţin capul și gâtul copilului pe toată perioada băii. Pentru o îmbăiere cât mai ușoară, se recomandă spumă de baie sau săpun lichid, fie puse direct în apă, fie adăugate din dozator, în cazul în care mama face singură baia copilu-lui și nu are ajutor. Spălarea începe din partea superioară (faţă, gât, corp) spre partea inferioară, iar organele genitale sunt ultimele. Copilul nu trebuie spălat pe cap zilnic – e suficient de 2-3 ori pe săptămână, iar pentru clătirea părului se recomandă folosirea unei căni, cu ajutorul căreia se toarnă cu blândeţe apă pe capul copilului. Pentru sugarii cu mai mult păr se recomandă folosirea șamponului, iar cei care au mai puţin păr pot fi spălaţi pe cap și cu săpunul lichid pentru corp. Mare atenţie să nu ajungă șampon sau săpun în ochii sugarului!

După ce i-au fost spălate faţa, gâtul, toracele, abdomenul și membrele, sugarul trebuie întors cu mare atenţie, dar cu o mișcare sigură, pe burtă. Pentru întoarcere, va fi ţinut sub braţ, cu gâtul și bărbia sprijinite pe antebraţul mamei. Mama va continua apoi cu spălatul spatelui.

În cazul în care nou-născutul are secreţii la nivelul ochilor, baia va începe cu toaleta ochilor, dinainte de a pune copilul în apă, adică încă de pe masa de înfășat. Pentru ochi se folosesc comprese sterile, îmbibate cu ser fiziologic. E extrem de important ca mama să se spele pe mâini înainte de curăţarea ochilor! Pentru fiecare ochi se folosește o compre-să separată. Ochiul trebuie șters dinspre unghiul extern spre unghiul intern (spre nas). La început baia nu va dura mai mult de 5 minute, pentru că nou-născutul este foarte sen-sibil la schimbările de temperatură, iar, dezbrăcat, își va pierde rapid din căldura corpului. După baie, nou-născutul trebuie învelit într-un prosop moale și gros – iarna puteţi chiar încălzi puţin prosopul – care acoperă și capul și se usucă cât mai rapid. Pielea nou-năs-cutului nu trebuie să fie ștearsă sau frecată niciodată, ci doar uscată prin tamponare. Se acordă mare atenţie zonelor cu pliuri (gât, axilă, zona inghinală). Dacă sugarul are mult păr, se poate usca cu uscător de păr, dar la o temperatură și viteză cât mai mică. După ce copilul a fost șters, se aplică un strat subţire de loţiune de corp pentru hidratare pe tot corpul, pentru că pielea nou-născutului se usucă foarte repede.

E important ca produsul să fie hipoalergenic, special pentru bebeluși, cu pH asemănător pielii (5,5). Se evită folosirea uleiului pe pielea nou-născutului, deoarece acesta poate să accentueze eritemul alergic și să astupe porii, nelăsând pielea să respire.

Pe faţa și pe mâinile nou-născuţilor, în special în anotimpul rece, se aplică un strat subţi-re de cremă specială (cold cream) care protejează pielea și previne iritaţiile cauzate de frig și de vânt.

Zona organelor genitale și zona fesieră necesită o îngrijire mai specială. La fetiţe, organele ge-nitale se spală întotdeauna din faţă spre spate. În cazul în care între labiile mari și labiile mici ajung materii fecale, sau se adună excesul de cremă, se îndepărtează labiile mari cu atenţie. Cu ajutorul unui prosop umezit în apă călduţă, sau cu o cârpă moale umedă, se curăţă foarte blând zona respectivă. Nu se recomandă folosirea șerveţelelor umede pentru această zonă.

La băieţi, un exces de sebum sub pielea prepuţului (smegmă) este normal. Acesta nu necesită îndepărtare prin spălare. Nu se recomandă retragerea prepuţului la sugari, deoarece există riscul de rupere a pielii.

La sfârșit, are loc toaleta zonei fesiere, unde se aplică cremă specială (de obicei cu oxid de zinc) care protejează pielea de iritaţii (vezi eritem fesier).


Siguranţa

Toaleta bontului ombilicalSe face zilnic, de cel puţin două ori pe zi până se desprinde bontul uscat. Se realizează cu comprese sterile, alcool alb de 70 de grade sau soluţie de Betadină. Este foarte important ca zona ombilicului să fie păstrată uscată și neacoperită de scutec. În primele zile, ombilicul se prote-jează cu o compresă sterilă aplicată peste bont. Când bontul se usucă și cade, zona poate fi lăsată și fără compresă.

Igiena deficitară poate conduce la complicaţii cum ar fi omfalita – iritaţia zonei din jurul buricului, care se înroșește și secretă puroi. O astfel de complicaţie necesită obligatoriu consult medical și tratament local cu antibiotice. Granulo-mul ombilical este o formaţiune tumorală, neepitelizată, care reprezintă exces de ţesut de granulaţie și devine vizibilă după desprinderea bontului ombilical. Granulo-mul poate fi tratat prin nitratare cu argint coloidal și necesită consult medical.

Toaleta urechilorToaleta urechilor constă în ștergerea pavi-lionului și a conductului auditiv extern cu o cârpă moale, sau cu colţul prosopului.

Nu se folosesc beţișoare de urechi! Urechile copiilor produc ceară în cantităţi mai abundente decât adulţii. Ceara are rol protector și nu trebuie îndepărtată decât cea care se exteriorizează și poate fi văzută în conductul extern. Capul nou-născutului nu trebuie băgat în apă, ci sprijinit pe antebraţul mamei în timpul băiţei, ca să nu ajungă apă în conductul auditiv extern.

Toaleta unghiilorNou-născuţii la termen se nasc de obicei cu unghiile lungi. Unghiile cresc repede la sugari și sunt moi – de aceea se recoman-dă tăierea lor o dată pe săptămână. Un-ghiile lungi zgârie și se pot rupe. Este de recomandat să se taie unghiile în somn,

folosindu-se o foarfecă cu vârf rotunjit. Unghiile de la mâini se taie rotund, iar cele de la picioare se taie drept.

Crustele de lapte (cruste seboreice)Pielea capului produce o secreţie grasă (sebum) care se depune în special în regi-unea fontanelei anterioare, pe sprâncene sau în spatele urechii formând cruste alb-gălbui.

În cazul în care producţia sebumului este foarte abundentă, se poate forma un strat gros, aderent de pielea capului. Crustele fine se pot îndepărta la baie prin spălarea capului și după uscare prin periaj cu o perie fină. În cazul în care se formează un strat gros, se aplică înainte de baie ungu-ent cu vaselină de 3-4 ori pe săptămână, care se îndepărtează prin spălare aproxi-mativ după 10-15 minute de acţiune.

Masajul bebelușului

Masajul are o sumă de efecte pozitive, atât pentru copii, cât și pentru părinţi. În primul rând, masajul întărește legătura dintre părinţi și copii și sporește încrede-rea în sine a părintelui, care învaţă cum trebuie atins, ţinut și manevrat sugarul. Masajul stimulează simţul tactil al suga-rului, care se dezvoltă încă din luna a 4-a a sarcinii.

Atingerea îl ajută pe bebeluș să devină conștient de corpul lui și îi dezvoltă simţul realităţii propriei existenţe. În primele zile de viaţă, sau imediat după ce copilul a ajuns acasă de la maternitate, când părinţii sunt epuizaţi, masajul nu e obligatoriu, pentru că în astfel de condiţii se poate transforma într-un stres atât pentru ei, cât și pentru copil. În primele zile de viaţă, însă, putem începe mângâia-tul bebelușului și masajul de netezire, ur-mând ca masajul special pentru bebeluși să fie început după vârsta de o lună.

În cazul în care copilul prezintă vreun disconfort în timpul masajului, plânge

neîntrerupt sau se încordează, masajul nu trebuie forţat! La început, aceste semne pot indica un disconfort termic; de aceea, e foarte important ca temperatura camerei să fie apropiată de cea din baie (24-25ºC), mâinile mamei să fie calde, iar loţiunea de corp să fie și ea ușor încălzită.

Masajul stimulează circulaţia, respiraţia, digestia, îmbunătăţește tonusul muscu-lar și relaxează copilul pentru că reduce nivelul hormonilor de stres. Nu în ultimul rând, masajul crește activitatea neurona-lă, ajută la dezvoltarea neuropsihomoto-rie și întărește sistemul imunitar.

Masajul trebuie să fie o experienţă relaxantă și pentru părinţi. De aceea, e recomandat ca masajul bebelușului să aibă loc într-o perioadă a zilei în care co-pilul este mai liniștit și părintele nu este presat de timp din cauza băii, a hrănirii sugarului, etc. Din această cauză, unii părinţi nu programează masajul seara, ci într-o altă perioadă a zilei. După ce copilul s-a obișnuit deja cu programul lui cotidian, e de preferat, totuși ca masajul să-i fie aplicat seara, după baie, când ori-cum pielea bebelușului necesită hidratare cu loţiune de corp. Nu se recomandă masajul imediat după masă, deoarece crește riscul vărsăturilor.

Masajul începe de la extremităţi spre cen-trul corpului, adică de la tălpi și piciorușe.

Cum se face masajul?Susţinem cu o mână piciorul copilului, în timp ce, cu degetele de la mâna cealaltă, masăm ușor tălpile de sus în jos și invers, atingând fiecare deget separat. Pe picioa-re masăm cu toată mâna (de jos în sus, mișcări circulare cu mișcări de întindere). Masajul extremităţilor se poate combina cu mișcări ușoare de gimnastică (mișcări de bicicletă-pedalare la șold, flexie-exten-sie la genunchi). După picioare, urmează masajul mâinilor și al degetelor de la mânuţe (palma sugarului trebuie desfăcu-tă cu blândeţe), cu aceleași mișcări ca la membrele inferioare, dinspre extremităţi spre centru.

Burtica se masează cu mișcări mici, circulare, în sensul acelor de ceasornic

11

Capitolul 1

(stimulând astfel mișcările peristaltice ale intestinelor). Se acordă suficientă atenţie și toracelui, gâtului și cefei, după care copilul se întoarce pe burtă, pentru a i se masa spate-le, ceafa, regiunea dintre omoplaţi și zona fesieră. La sfârșit masăm capul copilului prin mișcări mici rotative pe frunte, sprâncene, obrăjori, tâmple și la baza craniului.

Animale de casă – de ce trebuie să ţinem cont când avem un nou-născut în casă?

În cazul în care părinţii au un animal de companie de încredere, acesta nu trebuie să fie îndepărtat din casă la sosirea nou-născutului. Animalul poate fi păstrat, dar cu respecta-rea câtorva reguli simple și riguroase de igienă. Evident, animalul trebuie să fie depara-zitat și vaccinat și neapărat sănătos. Se va evita accesul animalului la nou-născut și nu i se va permite animalului să se suie în patul copilului. Animalele, la rândul lor, trebuie pregătite pentru a accepta nou-născutul. Căţeii, dar mai ales pisicile, pot deveni geloși. Medicul veterinar îi poate sfătui pe părinţi cu privire la cele mai bune opţiuni.

Transportul cu mașinaÎncă de la ieșirea din maternitate, se recomandă ca nou-născutul să fie transportat în scaun special pentru mașină. Scaunul trebuie să fie adaptat greutăţii copilului. În primele luni de viaţă se folosește scoica, care are o curbură anatomică și nu deformează coloana vertebrală. Centurile de siguranţă trebuie întotdeauna fixate la scaunul copilului. Nu se recomandă transportul copilului în landou, mai ales la drumuri lungi. Scoica se fixează conform instrucţiunilor din manualul de utilizare, cu spatele spre direcţia de mers.

Niciodată nu se lasă copilul singur în mașină, nici măcar pentru câteva minute! Când scoatem copilul din casă?

Acomodarea la aerul din exterior se face treptat. Pentru un nou-născut, frigul excesiv și căldura excesivă sunt la fel de dăunătoare, deoarece copiii foarte mici nu-și pot regla ușor temperatura corporală și se adaptează greu la variaţiile de temperatură. De la vârsta de 10 zile, copilul poate fi ţinut la aer, lângă geamul deschis. Timpul petrecut la aer va crește treptat, de la 5 la 10-15-30 de minute.

La vârsta de 2 săptămâni, copilul poate fi scos din casă. La început poate fi dus la plim-bări scurte, de câte 15 minute. Treptat, timpul va crește la câte 30 de minute, ajungând în 4-5 zile la plimbări de câte o oră, în zilele cu vreme bună. În prima lună de viaţă nu e recomandat să ţinem copilul afară mai multe ore la rând, nici dacă temperatura este ideală, cum e, de exemplu, la început de vară. Sunt de evitat plimbările pe bulevarde aglomerate cu multe mașini, sau prin mall-uri.

La fel, se recomandă evitarea temperaturilor extreme. Vara, copilul poate fi scos din casă dimineaţa, până la ora 11 și seara după 19-20, când canicula nu mai e insuportabilă. Copi-lul nu trebuie să fie plimbat prin ploaie, vânt, ceaţă, ninsoare abundentă sau la tempera-turi mai mici de minus 10 grade.


Siguranţa

Imunizarea

Capitolul 2

Vaccinurile reprezintă un progres extraordinar la nivel mondial în dome-niul sănătăţii publice. De la înfiinţarea programului extins de imunizare au putut fi prevenite milioane de decese și dizabi-lităţi cauzate de cele mai importante boli – difteria, tusea convulsivă, poliomielita, tetanosul, rujeola, tuberculoza).

Ce înseamnă vaccinarea?

Imunitatea poate fi dobândită natural, după o boală, prin producerea de anti-corpi care oferă protecţie contra unei noi îmbolnăviri cauzate de același microb, sau poate fi dobândită prin vaccinare. Vaccinarea constă în introducerea în organism, prin injecţii sau pe gură, a unei cantităţi foarte mici de microbi (viruși sau bacterii). Aceștia sunt fie parţial inac-tivaţi, fie omorâţi sau e prezentă doar o parte din microb. Prezenţa lor stimulează activitatea sistemului imunitar și deter-mină producerea de anticorpi faţă de acei microbi. Astfel, la un contact cu microbul respectiv, organismul copilului îl va recu-noaște și va reacţiona, producând și mai mulţi anticorpi care vor distruge microbii. Copilul nu se va îmbolnăvi sau, în cazuri rare, va face o formă ușoară de boală. Anticorpii produși de organism în urma vaccinărilor persistă mulţi ani în memo-ria sistemului imunitar, însă pentru o apărare imunologică bună este nevoie de rapeluri la intervale de timp (de obicei la 5, 10 ani). Până în prezent, vaccinurile reprezintă cel mai sigur mijloc de apărare împotriva unor infecţii grave care pun viaţa copilului în pericol sau lasă sechele și complicaţii grave.

Multe persoane nu sunt suficient informate cu privire la beneficiile vaccinării și la riscu-rile prezentate de bolile ce pot fi prevenite prin vaccinare. Din această cauză, există din ce în ce mai multe situaţii în care părinţii refuză vaccinarea, pentru că subevaluaează efectul acesteia asupra stării de sănătate individuale, dar mai ales asupra sănătăţii întregii comunităţi.

Mulţi părinţi se tem de complicaţiile care pot apărea în urma vaccinării. Este drept

că pot apărea reacţii adverse, dar de obicei acestea sunt minore și tranzitorii, fără efecte pe termen lung.

Cele mai frecvente reacţii după vaccinare sunt:

• reacţii generale: febră moderată (38-39°C), somnolenţă sau iritabilitate, scă-derea poftei de mâncare, erupţii pe piele după unele vaccinuri (care de obicei dispar în 2-3 zile după vaccinare);

• reacţii locale: durere, ușoară inflamaţie, roșeaţă și căldură la locul injecţiei (de obicei dispar în 2 zile după vaccinare);

Reacţiile severe sunt foarte rare, și de multe ori este greu de stabilit dacă sunt pro-vocate de vaccinuri sau nu. Reacţiile alergice la o substanţă din compoziţia vaccinu-lui apar foarte rar (mai puţin de un caz la 1 milion de vaccinări) și apar imediat după administrarea vaccinului.

E foarte important ca vaccinarea să se facă doar dacă copilul este sănătos. De aceea, consultul medical este obligatoriu înainte de fiecare vaccinare. Vaccinarea se amână dacă copilul are o boală acută, febrilă. Medicul trebuie informat dacă copilul are o boală care afectează imunitatea, dacă a primit recent o tranfuzie de sânge sau de plasmă, dacă este alergic la vreun medicament sau vreo substanţă din vaccin (dacă a avut o reacţie alergică la o imunizare anterioară) sau dacă a avut obstrucţie intestinală (invaginaţie).

* se aplică începând cu 1 iunie 2012

**se realizează în anul 2012 până la epuizarea stocurilor de vaccin existent în teritoriu

*** se realizează până anul 2014


Primele 24 de ore

2-7 zile

2 luni

4 luni

6 luni

12 luni

4 ani**

6 ani

7 ani (clasa I)

9 ani***

14 ani

Vârsta recomandată

Programul Naţional de Vaccinare 2012*Vaccin Comentarii

Hep B

BCG

DTaP-VPI-Hib-Hep B

DTaP-VPI-Hib

DTaP-VPI-Hib-Hep B

DTaP-VPI-Hib, RRO

DTaP

DTaP-VPI

RRO

VPI

dT

În maternitate

În maternitate

Medic de familie

Medic de familie

Medic de familie

Medic de familie

Medic de familie

Medic de familie

Medic de familie

Medic de familie

Medic de familie


Imunizarea

Bolile prevenibile prin vaccinare și manifestările lor

Hep B: Vaccin contra hepatitei B

Hepatita B este o boală virală care afectează în principal ficatul, în contextul unei îmbolnăviri a întregului organism. Sugarii și copiii fac frecvent forme asimp-tomatice (fără semne de boală acută). În România vaccinul contra hepatitei B este obligatoriu datorită prevalenţei mari a bolii în populaţie.

Schema de vaccinare pentru sugari: 3 doze de vaccin pediatric la vârsta de nou-născut, 2 luni și 6 luni. Asigură protecţie împotriva hepatitei B la peste 95% din sugarii și copii vaccinaţi. Imu-nitatea apare la o lună după a doua doză și persistă 5-7 ani. Se administrează sub formă de vaccin combinat (care conţine, pe lângă componenta antihepatitică, și alte componente) sau monovalent, prin injecţie intramusculară. Pentru copiii născuţi din mame cu hepatită B (formă activă) se aplică o altă schemă și se administrează pe lângă vaccin și imuno-globuline specifice.

BCG: vaccinul contra tuberculozei

Tuberculoza reprezintă și astăzi una dintre problemele prioritare de sănăta-te publică, fiind cea mai frecventă cauză de deces la nivel mondial, după infecţia cu HIV.

Vaccinul previne formele severe de boală, cum ar fi meningita tuberculoasă și boala diseminată la nou-născuţi și copii mici, dar nu asigură o protecţie absolută împo-triva tuberculozei și nu are impact asupra reducerii riscului de tuberculoză la adult.

Durata protecţiei oferită de vaccin este de aproximativ 10-20 de ani.

În România se recomandă vaccinarea tuturor nou-născuţilor la vârsta de 2-7 zile. În cazul în care vaccinarea nu a putut fi efectuată în maternitate, se recomandă recuperarea până la vârsta de 3-6 luni.

Vaccinul se administrează intradermic (în piele), la nivelul braţului stâng, în treimea medie.

Reacţiile normale care apar după vacci-nare: la 24-48 de ore de la administrare apare o roșeaţă la locul vaccinului. În 1-3 săptămâni de la vaccinare, la locul injecţiei apare un mic nodul care crește în dimensiuni (poate să ajungă chiar și până la 2 cm), pielea devine roșie-violacee și sub piele apare o secreţie gălbuie (puru-lentă). Nodulul se poate sparge singur, eliminând astfel conţinutul galben. După eliminarea secreţiei apare o crustă, care după un timp cade. La locul injecţiei apare o cicatrice iniţial violacee, apoi alb-sidefie, permanentă, cu diametrul de 3-6 mm. Este contraindicată eliminarea conţinutului prin stoarcere! În cazul în care supuraţia este mai abundentă, se poate dezinfecta local cu alcool sau be-tadină, după recomandările medicului. Reacţiile vaccinale durează de obicei 3-4 luni.

Controlul formării cicatricei postvaccinale se face după vârsta de 6 luni a sugarului. Absenţa cicatricei necesită refacerea vaccinului până la vârsta de un an.

Reacţiile adverse sunt rare: poate apărea o supuraţie mai intensă la locul injecţiei sau mărirea ganglionilor limfatici din axila stângă.

DTaP: vaccinul contra difterie, tetanos, tuse convulsivă (pertussis)Difteria este o boală acută, potenţial fatală, cauzată de un bacil (Corynebacte-rium Diphteriae), adică de toxina difterică produsă de bacil, care afectează mucoase-le. Difteria este răspândită pe tot globul, și se întâlnesc și astăzi cazuri clinice, în special în timpul iernii și primăverii. Sursa principală de boală este reprezen-

tată de purtătorii asimptomatici de bacil. Transmiterea se face în special pe cale respiratorie, cu o perioadă de incubaţie de 2-5 zile. După această perioadă se instalează o stare generală influenţată și faringita cu dureri la înghiţire. După 2-3 zile de la debut, pe amigdale, faringe și palatul moale apare un strat alb-cenușiu (pseudomembrane). De obicei, copiii prezintă febră mică sau sunt subfebrili. Difteria laringiană poate fi o extensie a formei faringiene și reprezintă o urgenţă medicală.

Difteria se poate manifesta ca o laringită, sau ca o faringită cu durere de gât, febră, răgușeală și umflarea ganglionilor din jurul gâtului. Cel mai grav, însă, este că la nivelul gâtului se formează niște membrane cenușii care pot împiedica respiraţia. Toxina poate ajunge și în sânge, afectând astfel și alte organe pre-cum inima, rinichii sau nervii. Moartea survine la o persoană din 10 infecta-te. În trecut, difteria reprezenta o cauză importantă a îmbolnăvirilor și a deceselor în rândul copiilor. Din păcate, și astăzi, în ţările sărace se mai pot întâlni cazuri numeroase de difterie la copii, din cauza acoperirii vaccinale scăzute. Aceste cazuri duc la deces. O epidemie de difterie a fost înregistrată în anii ‘90 în fosta Uniune Sovietică.

La copiii sub 5 ani, decesul apare în 20% din cazuri. Trecerea prin boală poate să nu ofere imunitate!

Vaccinul antidifteric în formă pediatrică este disponibil sub forma de DT: difte-ro-tetanos și DTaP: diftero-tetanos-per-tussis acelular.

Tetanosul este o boală infecţioasă acută, necontagioasă, de cele mai multe ori fatală, cauzată de o toxină produsă de ba-cilul Clostridium tetani. Bacilul trăiește sub formă de spori, adică într-o capsulă care oferă protecţie bacilului ce nu poate supravieţui în prezenţa oxigenului și este sensibil la căldură. Sporii, însă, sunt foarte rezistenţi la căldură și la soluţiile dezinfectante obișnuite. Sporii sunt larg răspândiţi în sol și în intestinele, respec-tiv excrementele diverselor animale (cai, oi, vaci, câini, pisici, șobolani).

15

Capitolul 2

Transmiterea este realizată prin contaminarea cu sol sau particule din sol la nivelul unei plăgi/leziuni. Este singura boală infecţioasă, necontagioasă, nu se transmite direct de la o persoană la alta, prevenibilă prin vaccinare.

Perioada de incubaţie este în medie de 8 zile. În cele mai multe cazuri, apare boala gene-ralizată (tetanos generalizat), însoţită de rigiditate musculară prin creșterea tonusului muscular și spasme generalizate. Boala debutează prin trismus: imposibilitatea de a deschide gura, ca urmare a hipertoniei mușchilor masticatori, urmată de contractura musculaturii gâtului, spatelui, umerilor, abdomenului și membrelor. Spasmul continuă 3-4 săptămâni și se poate recupera doar în luni de zile.

Tetanosul neonatal apare sub formă de tetanos generalizat la nou-născuţii care s-au născut în condiţii improprii și ale căror mame nu au fost imunizate anterior.

Cele mai frecvente complicaţii sunt afectarea respiraţiei din cauza spasmului mușchilor respiratori, fracturi, tensiune arterială crescută și un ritm cardiac anormal. Boala nu induce imunitate.

Vaccinul antitetanos forma pediatrică este disponibil sub formă de DT (diftero-tetanos) și DTaP (diftero-tetanos-pertussis acelular), sau combinaţii multivalente.

Pertussis-tusea convulsivă: Tusea convulsivă sau „tusea măgărească” este o boală infecţioasă acută cauzată de Bordatella pertussis – mai precis de toxinele secretate de această bacterie. Infecţia poate cauza complicaţii severe la sugarii sub 6 luni. Adoles-cenţii și adulţii sunt o sursă importantă de microbi pentru sugari. Se transmite pe cale aeriană, prin secreţii iar boala este extrem de contagioasă. Perioada de incubaţie este în medie de 7-10 zile, după care apar 3 etape clinice:

1. Perioada catarală cu secreţii nazale, strănut, febră moderată, tuse şi semne similare răcelii.

2. Tusea devine treptat severă și după 1-2 săptămâni începe cea de-a doua etapă, tusea paroxistică în care apar numeroase accese de tuse. Sugarii și copii mici pot prezenta crize de apnee (întreruperea respiraţiei) cu tegumente albastre (cianotice, cauzate de lipsa de oxigen) după criza de tuse. Perioada de tuse paro-xistică poate să dureze chiar până la 6-10 săptămâni.

3. În a treia perioadă, de convalescenţă, accesele de tuse se răresc și dispar în 2-3 săptămâni.

Cele mai frecvente complicaţii la copiii mici sunt pneumonia cu insuficienţă respiratorie și complicaţiile neurologice.

Vaccinul DTaP poate fi administrat de la vârsta de 2 luni până la 6 ani. Se adminis-trează sub forma de injecţie intramusculară. Programul de vaccinare în România constă dintr-o serie de 3 doze la 2, 4 și 6 luni, urmate de o a 4-a doză la cel puţin 6 luni (la vârsta de 12-18 luni) de la schema primară. Este recomandat ca vaccinul DTaP să fie admi-nistrat concomitent cu celelalte vaccinuri specifice vârstei. Un rapel poate fi administrat la vârsta de 4 sau 6 ani, în funcţie de recomandările oficiale în vigoare. Cele mai frecvente reacţii adverse după vaccinare sunt febră ușoară, somnolenţă sau iritabilitate (agitaţie), durere și roșeaţă la locul vaccinării.

VPI: vaccinul poliomielitic inactivatPoliomielita, sau „paralizia infantilă”, este o boală infecţioasă foarte contagioasă și foarte gravă, cauzată de un virus. Calea de transmitere este digestivă, fecal-orală sau

oral-orală. Sursa de virus este omul. Boa-la cauzată de acest virus poate avea mai multe manifestări, de la forme asimpto-matice până la paralizie sau meningită fără paralizie. Mai puţin de 1% din cazuri evoluează către paralizie. Cele mai grave complicaţii sunt paraliziile permanente și afectarea măduvei spinării.

Vaccinul poliomielitic inactivat are o eficienţă ridicată. Se administrează împreună cu DTaP sub formă de vaccin combinat.

În 2009 au fost raportate și confir-mate la nivel mondial 1.579 cazuri de poliomielită.

Hib – vaccinarea anti-Haemophilus tip B

În epoca pre-vaccinare, Haemophilus Influenzae tip B reprezenta cauza cea mai frecventă a meningitelor bacteriene la co-piii sub 5 ani. Boala determinată de acest bacil este răspândită la nivel mondial, ducând în mod frecvent la meningită, pneumonie, otită medie și epiglotită. Cel mai adesea, boala apare în lunile septembrie-decembrie și martie-mai. Are o contagiozitate mai scăzută (nu poate supravieţui în mediu sau pe suprafeţe) și se transmite pe cale aeriană. Sursa de microbi sunt bolnavii și purtătorii asimptomatici. Infecţia cauzată de acest microb este cea mai periculoasă la copiii sub 2 ani.

Înainte de a introduce vaccinarea, 60% din manifestările severe (meningită) apăreau la copiii sub 12 luni.

Vaccinul se poate administra sub formă de vaccin combinat împreună cu DTaP și VPI.

ROR – vaccin anti-rujeolă-oreion-rubeolă

Rujeola (pojarul) este o boală virală infecţioasă foarte contagioasă, care se transmite pe cale aeriană direct de la o persoană bolnavă. Incubaţia este de 10-12 zile, după care apar febra, tusea, coriza și uneori conjunctivita. Aceste simptome


Imunizarea

se manifestă în special la copiii de 1-10 ani. Pe mucoasa bucală apare un semn caracteristic infecţiei cu rujeolă – așa-nu-mitul semn Koplik, care este o erupţie punctiformă sidefie și apare la 1-2 zile înaintea erupţiei cutanate. Erupţia pe pie-le (pete roșii de diferite mărimi și forme, care dispar la apăsare și sunt catifelate la palpare) apare întâi în spatele urechii, pe faţă și pe gât și din a 2-a zi se extinde pe trunchi și pe urmă pe membre. Boala du-rează în medie 10 zile, iar cele mai frecvente complicaţii sunt otita medie, pneumonia și encefalita acută. Panencefalita sclerozantă subacută (PESS) este o boală rară a siste-mului nervos central, cauzată de persistenţa virusului rujeolic în sistemul nervos după o infecţie. Debutul are loc la circa 7 ani după rujeolă, cu deteriorarea progresivă a com-portamentului și a intelectului, convulsii și ulterior deces.

Oreionul (parotidita epidemică) este o boală virală infecţioasă contagioasă, care afectează glandele salivare și uneori și alte organe, cum ar fi pancreasul, testicu-lele și ovarele. De obicei, se localizează la glandele parotide, de unde vine și denu-mirea de parotidită. Este o cauză frecven-tă a meningitei fără puroi și a surdităţii la copil. Sursa de infecţie este omul bolnav. Boala se transmite prin salivă și prin secreţiile provenite din nasul și gâtul bolnavului. Cel mai des apare la copiii de peste 2 ani.

Oreionul lasă o imunitate de durată. Perioada de incubaţie este de 14-18 zile, după care apar câteva simptome nespe-cifice, cum ar fi durerile musculare și articulare, oboseala, durerile de cap, febra mică. Apoi, apare o umflătură înaintea și în josul urechii, unilaterală la început, dar care poate să se extindă și pe partea opu-să. Tumefacţia este dureroasă, iar durerea iradiază de obicei în ureche și se accen-tuează la masticaţie. Poate să se extindă și la alte glande salivare. Boala durează aproximativ 7-10 zile. Cele mai frecvente complicaţii sunt: inflamaţia testiculelor (orhita), pancreatita, meningita urliană și surditatea (80% unilaterală și se poate asocia cu tulburări de echilibru).

Rubeola (pojărelul) este o boală virală infecţioasă contagioasă în general ușoară, care se caracterizează prin erupţie pe piele și mărirea unor ganglioni limfatici (adenopatii) - în special lanţul ganglionar de la ceafă și cele din spatele și lateralul gâtului. Se transmite pe cale aeriană prin contact direct, este mai puţin contagioasă decât rujeola sau varicela (vârsatul de vânt), apare în special iarna și primăvara. Perioada de incubaţie este de obicei 14 zile, apoi, în majoritatea cazurilor, copilul prezintă febră mică, secreţii nazale, inflama-ţia mucoasei faringiene, după care apare erupţia.

În multe cazuri, erupţia este primul semn de boală. Erupţia se caracterizează prin pete roșii (palide) discrete, care apar prima dată pe faţă și se extind pe gât, trunchi și membre. Petele devin mai accentuate după baie. Dacă apare la femei gravide, poate determina malformaţii severe la făt, în special în primul trimestru de sarcină (sindromul de rubeolă congenitală). Copiii născuţi cu sindrom de rubeolă congenitală sunt contagioși cel puţin 1 an.

Vaccinul ROR este un vaccin combinat, care se administrează subcutanat la copii cu vârsta mai mare de 9 luni. Pentru protecţia pe termen lung sunt necesare două doze. Cele mai comune reacţii după vaccin sunt febra, inflamaţia nedureroasă a ganglionilor limfatici și o erupţie discretă pe piele, care apare la 5-12 zile după vaccinare și nu necesită tratament.

O noutate o reprezintă vaccinul RORV, care, pe lângă componenta contra rujeolă-ore-ion-rubeolă, conţine și o componentă antivariceloasă.

Alte vaccinuri recomandate de Societatea Română de Pediatrie

Există și vaccinuri care nu sunt incluse în schema naţională, cunoscute și ca vacci-nuri opţionale: cel anti-varicelă (de la 9 luni), împotriva infecţiei cu rotavirus (între 6 săptămâni şi 6 luni), împotriva bolilor pneumococice invazive şi a otitei medii, pneumococice (2 luni – 5 ani) sau împotriva hepatitei A (1 – 15 ani).

Vaccinurile care nu sunt incluse în schema naţională sunt la fel de importante și benefice, deoarece luptă și ele împotriva unor boli frecvente ale copilăriei, care pot afecta la un moment dat fiecare copil; aceste boli pot da naștere unor complicaţii cu consecinţe grave atât pentru copil, cât și pentru părinţi.

Majoritatea acestor vaccinuri sunt incluse în schemele naţionale de imunizare din ţările mai dezvoltate (SUA, Canada, Europa de vest și chiar din Europa centrală și de sud-est) și pot fi administrate împreună cu vaccinurile incluse în schema românească.

17

Capitolul 2

Vârsta

La naștere

2 luni

4 luni

6 luni

12 luni

Antigenul vaccinului

Hep B BCG

DTaP-VPI-Hib-Hep B Rotavirus

Pneumococic

DTaP-VPI-Hib Rotavirus

Pneumococic

DTaP-VPI-Hib-Hep B Pneumococic

DTaP-VPI-Hib Pneumococic

ROR

Recomandat de Societatea Română

de Pediatrie

1 1

1 1 oral

1

1 1 oral

1

1 1

1 1 1

Nr. doze

√ √

√ √ √

√ √ √

√ √

√ √ √

Oferit prin Programul Naţional de Imunizare / achiziţionat de familie

PNI PNI

PNI Achiziţionat de familie Achiziţionat de familie

PNI Achiziţionat de familie Achiziţionat de familie

PNI Achiziţionat de familie

PNI Achiziţionat de familie

PNI

Schema cu vaccinurile opţionale, prezentate în paralel cu schema naţională de vaccinare, arată în felul următor:

Gastroenterita cu rotavirus este o boală virală foarte contagioasă și este cea mai frecventă gastroenterită, care duce la spitalizarea sugarilor și copiilor mici din cauza deshidratării. Apare în special la copiii sub vârsta de 5 ani, iar cei mai predispuși la forme severe sunt copiii sub 1 an. Prima infecţie nu duce de obicei la imunitate de lungă durată.

95% dintre copii vor avea cel puţin un episod de gastroenterită cu rotavi-rus până la vârsta de 5 ani.

Rotavirusul este răspândit peste tot în lume și nu ţine cont de standardele de civilizaţie ale unei ţări. Sursa de infecţie este omul bolnav care elimină virusul, iar calea de transmi-tere e în principal fecal-orală, dar într-un procent scăzut poate fi și respiratorie.

De unde se poate lua:• Din spital (rotavirusul este periculos fiindcă se asociază cu alte boli);

• Dintr-un colectiv – creşă, grupuri de copii, chiar şi de la grădiniţă;

• Din spaţiile de joacă pentru copii;

• Chiar şi de acasă, de pe jucăriile pe care micuţul le bagă în gură, dacă au intrat în contact cu particule virale.

Virusul este foarte rezistent la soluţiile dezinfectante uzuale și este stabil mult timp în mediu. Poate să persiste săp-tămâni sau luni pe suprafeţe și obiecte contaminate. Persoanele bolnave elimină cantităţi mari de virus, iar pentru infecta-re este suficientă o cantitate foarte mică de virus, ceea ce explică de ce boala este atât de contagioasă. Perioada de incuba-ţie este scurtă, în medie de 2 zile, după care copilul prezintă numeroase scaune apoase (mai mult de 3 pe zi, în medie 7-10, dar numărul scaunelor pe 24 de ore poate să ajungă peste 20), vărsături, dureri abdominale (crampe) și febră. Scaunele diareice asociate cu vărsături la copiii mici pot cauza deshidratare acută, iar vărsăturile repetate fac imposibilă re-hidratarea pe gură. Din acest motiv copiii ajung la spitalizare, pentru reechilibrarea pierderilor hidroelectrolitice prin perfuzii.

Boala durează 3-8 zile. Gastroenterita cu rotavirus nu are o caracteristică specifică, iar pentru confirmarea diagnosticului

Programul de vaccinare pentru copiii între 0 și 1 an


Imunizarea

sunt necesare teste de laborator.

Boala se poate preveni cu vaccin împotriva rotavirusului, care se administrează pe gură. Sunt necesare două doze. Prima doză de vaccin se administrează la 6-12 săptămâni și următoarea până la vârsta de 6 luni. Reacţiile adverse care pot să apară sunt febră, iri-tabilitate și scaune diareice. Se poate administra concomitent cu primele 2 doze de DTaP din schema de vaccinare uzuală.

Bolile pneumococice sunt determinate de Streptococcus pneumoniae, un germen comun al căilor respiratorii. Se regăsește la majoritatea populaţiei în flora normală din nas și gât, dar în perioade de imunitate scăzuta poate deveni principala cauză a infecţiilor pneumococice la copil sau adult. Sursa de infecţie este omul care prezintă colonizare cu microb în tractul respirator (în special în nas și gât). Transmiterea se face pe cale aeriană. Infecţiile pneumococice sunt mai frecvente iarna și primăvara.

Bolile pneumococice pot fi împărţite după localizarea infecţiei, existând și corelaţii legate de gravitate și frecvenţă, în:

• boli invazive (care afectează organe altfel sterile), considerate grave (letale), dar mai puţin frecvente (pneumonia, meningita, bacteriemia, septicemia);

• boli non-invazive, mai puţin grave, dar mult mai des întâlnite, care afectează calitatea vieţii bebelușilor și a copiilor din întreaga lume (otita medie, sinuzita).

• Pneumonia pneumococică apare frecvent la copii. Perioada de incubaţie este scurtă, de aproximativ 1-3 zile, iar debutul bolii este brusc, cu febră înaltă, frisoane, tuse, respiraţii frecvente și stare generală afectată. Complicaţiile pneu-moniei pneumococice includ abcesul pulmonar și insuficienţa respiratorie.

• Meningita pneumococică este cea mai frecventă formă de meningită bac-teriană la copiii sub 5 ani din SUA. Semnele clinice includ febră, vărsături, letargie, rigiditatea cefei, iar în unele cazuri convulsii și comă. Complicaţiile meningitei pneumococice sunt surditatea, sechelele neurologice, retardul mintal și retardul motor.

• Otita medie pneumococică reprezintă, împreună cu otita medie determinată de Haemophilus Influenzae, în medie 80% din otitele medii bacteriene, la nivel mondial . Pneumococii sunt o cauză comună a otitei medii acute (OMA), fiind detectaţi în aproximativ 55% din aspiratele otice. Până la vârsta de 12 luni, mai mult de 60% din copii dezvoltă cel puţin un episod de OMA și 3 din 4 copii sufe-ră de cel puţin un episod de otită medie până la vârsta de 3 ani . Semnele otitei medii includ febră, dureri de ureche (otalgii), vărsături și agitaţie. Colectivita-tea poate crește riscul de boli pneumococice și otită medie acută de 2-3 ori la copiii sub 5 ani. Complicaţiile otitei medii pneumococice sunt mastoidita (inflamaţia osului mastoid din spatele urechii) și meningita. Este una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale urechii.

Anual, în România se raportează 5.480 de cazuri de spitalizare cu otită medie acută și 895 de decese în rândul copiilor, din cauza pneumoniei (conform statis-ticilor pentru anul 2008).

Bolile pneumococice sunt, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, principala cauză de deces la copiii mai mici de un an, din categoria bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinare. Aproximativ 1 milion de copii mor în fiecare an din cauza bolilor pneumococice

în întreaga lume. Aceste boli pot fi preve-nite prin administarea de vaccinuri pneu-mococice conjugate sau neconjugate.

Vaccinurile pneumococice necon-jugate nu pot fi administrate copiilor sub 2 ani, deoarece ei nu dezvoltă un răspuns imun protectiv.

Vaccinurile pneumococice conjugate sunt indicate pentru imunizarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 săptămâni și 5 ani. Schema de vaccinare se stabilește în funcţie de vârstă, dar este recomandată administrarea a 3 doze la vârsta de 2, 4 și 6 luni, urmate de doza de rapel la 12-15 luni. Prematurii au risc mare de a dezvolta o boală pneumococică, motiv pentru care vaccinarea lor nu trebuie amânată și este indica-tă la vârsta cronologică. Vaccinul se administrează intramuscular, iar cele mai frecvente reacţii adverse sunt cele locale (durere, roșeaţă, edem la locul injecţiei), febră, iritabilitate, scăderea poftei de mâncare și somnolenţă.

Varicela este o boală virală infecţioasă extrem de contagioasă, care se caracte-rizează printr-o erupţie cu vezicule care apar pe tot corpul. Sursa de infecţie este persoana bolnavă, contagioasă pe toată durata bolii, până la cicatrizarea eruptiei. Boala se transmite pe cale aeriană (prin salivă, secreţiile din nasul și gâtul bolnavului) și prin conţinutul veziculelor (care conţin virusul). Cei mai predispuși la varicelă sunt copiii cu vârsta între 2-15 ani. Perioada de incubaţie este în medie 14-16 zile după care apar semne generale (în maximum 1-2 zile) cu febră mică, faringe inflamat, dureri de cap, dureri musculare.

Erupţia este generalizată, apare pe tot corpul (chiar și pe cap, în conductul extern al urechii, în gât, conjuncti-vă, vagin, etc.). Iniţial constă în pete roșii, care în câteva ore se umflă și se transformă în vezicule (mici săculeţe cu lichid clar). Veziculele sunt încon-jurate de o zonă roșie. Erupţia este foarte pruriginoasă, bolnavul prezintă mâncărimi pe tot corpul. După 3 zile conţinutul veziculelor devine neclar, purulent (gălbui) și veziculele se pot

19

Capitolul 2

rupe. După această fază se usucă și apar cruste. Crustele se desprind în 7-10 zile, iar dacă nu s-au rupt sau nu au fost infectate nu lasă urme. Erupţia apare în valuri. În decursul bolii, bolnavul poate avea mai multe forme pe piele (și pete roșii și vezicule cu lichid clar și pustule și cruste).

Evoluţia bolii este de obicei ușoară la copiii sănătoși, însă adulţii pot prezen-ta forme mai grave.

Complicaţiile varicelei sunt în cele mai multe cazuri reprezentate de suprain-fecţia veziculelor cu Stafilococ sau Streptococ (favorizată de scărpinat și lipsa de igienă a pielii), pneumonie, sau, în cazuri severe, meningită și ence-falită - apar de obicei la copiii mici sau la adolescenţi.

Vaccinul antivaricelos se poate admi-nistra sub formă de vaccin monovalent (nu este combinat cu alte vaccinuri) sau sub formă de combinaţii, vaccinul RORV, amintit mai sus. Se administrează după vârsta de 9 luni sub formă de injecţie subcutană (sub piele). Pentru o eficienţă mai bună este nevoie de două doze de vaccin, indiferent de vârstă. Vaccinul combinat RORV este indicat doar până la vârsta de 12 ani!

Întrebări frecvente legate de vaccinare/vaccinuriPărinţii care își aduc copiii la vaccinare pot avea mai multe întrebări. Mai jos se află câteva astfel de întrebări și sugestii de răspunsuri pentru părinţi.

De ce să-mi vaccinez copilul, dacă tot poate face boala?

În medie, vaccinurile conferă protecţie împotriva bolii în 80-95% din cazuri. Copiii vaccinaţi care prezintă semne de boală (varicelă, spre exemplu), ajung cu siguranţă să sufere de forme mai ușoare. În plus, vaccinarea copiilor poate evita și complicaţiile care pot apărea în cazul în care copilul ar face boala.

Nu e mai bine pentru copil să se imunizeze făcând boala decât prin vaccinare?

Mulţi părinţi nu știu că în anumite boli, cum ar fi difteria sau tetanosul, trecerea prin boală nu determină imunitate de lungă durată. Pe de altă parte, copiii mici pot dezvolta complicaţii în urma bolii, care sunt, în majoritatea cazurilor, mai se-vere decât la vârste mai mari și pot duce la sechele majore pe termen lung.

Dacă ne lăsăm copilul să facă boa-la, atunci trebuie să ne asumăm și să ne așteptăm la:

• Posibilitatea apariţiei complicaţiilor odată cu boala. Unele complicaţii pot fi grave și pot inclusiv să ducă la spitalizare.

• Un tratament dureros împotriva bolii sau a complicaţiilor, care poate cauza neplăceri.

• Organismul copilului afectat de o boală poate rămâne traumatizat.

• Pe perioada bolii, copiii și părinţii trec prin perioade de izolare, sufe-rinţă și neplăceri.

• Pentru unele boli, cum e rotavirusul, părinţii trebuie să își ia concediu pentru a fi alături de copil. Situaţia financiară a familiei poate fi afecta-tă în astfel de cazuri.

• Costurile tratamentului medical sunt mult mai mari decât cele ale unui vaccin.

• Boala copilului poate fi contrac-tată și de părinţi sau de ceilalţi apropiaţi, ceea ce duce la înmulţi-rea costurilor bolii.

Nu este periculos pentru bebeluș să facă atâtea vaccinuri odată?

Sugarii au capacitatea de a accepta şi de a răspunde la mai multe vaccinuri și, oricum, numărul de antigene din vaccinuri e astăzi semnificativ mai mic decât numărul de antigene cu care co-

pilul vine în contact zilnic. De exemplu, o banală infecţie a tractului respirator superior expune un copil la 4 până la 10 antigene, iar un caz de faringită strep-tococică la 25 - 50.

Unde pot să fac vaccinarea opţio-nală? La medicul de familie sau la medicul pediatru?

Vaccinurile opţionale pot fi făcute atât de către medicul de familie, cât și de către medicul pediatru. În ambele cazuri se impune un consult medical înainte de vaccinare. Dacă la schema naţională de vaccinare se asociază vaccinuri opţionale (cum ar fi asocierea vaccinului antirota-virus cu vaccinul antipneumococic la 2 luni), părintele poate alege efectuarea vaccinurilor la medicul de familie, unde sugarul beneficiază de vaccin gratuit (DTaP-VPI-Hib-HepB) prin programul na-ţional de vaccinare, la care se vor adăuga cele opţionale.

Dacă vaccinurile opţionale sunt atât de importante, de ce nu sunt incluse și ele în schema naţională de vaccinare?

Introducerea unui nou vaccin în schema naţională reprezintă o investiţie mare pentru sistemul de sănătate. Schema naţională de vaccinare a României a fost îmbunătăţită în ultimii ani (de exemplu, din 2010 s-a introdus vaccinul antihe-mophilus influanzae). Această schemă este în permanenţă actualizată după reco-mandările naţionale și internaţionale.

Cu toate acestea, există în continuare limitări de ordin economic. Părinţii nu trebuie să se bazeze doar pe schema naţională, ci să caute să îşi protejeze copiii şi mai bine. Vaccinarea reprezintă o investiţie în sănătate.

Există și vaccinuri mai puţin sigure?

Vaccinurile sunt aprobate pentru utilizare şi comercializare numai după ce sunt testate ca să se verifice dacă îndeplinesc niște condiţii clare, standard, de siguranţă și eficienţă. Aceste condiţii sunt reglementate strict de către autorităţi.


Imunizarea

Vaccinurile sunt atent studiate și veri-ficate conform cerinţelor impuse de către agenţiile specializate de aprobare, înain-te de a fi utilizate pe scară largă.

Până la intrarea pe piaţă, vaccinurile trec prin etape de verificare din ce în ce mai complexe. Aprobare primesc doar formulele cele mai sigure, care aduc beneficii clare, evaluate știinţific.

Ulterior, aspectele de siguranţă ale vacci-nurilor sunt urmărite de-a lungul anilor de utilizare.

Datorită faptului că vaccinurile sunt ad-ministrate persoanelor sănătoase, pentru a le asigura prevenţia împotriva anumitor boli, ele sunt supuse unei evaluări mult mai complexe decât medica-mentele.

Există vaccinuri care pot provoca reacţii adverse?

Ca orice medicament, și vaccinurile pot cauza diverse reacţii. Orice substanţă străină de corpul uman poate provoca diverse reacţii. Până și cele mai des utili-zate medicamente, cum ar fi cele adminis-trate împotriva temperaturii sau răcelii, pot determina asemenea reacţii.

Este important să știm care sunt aceste posibile reacţii adverse și să ne asigu-răm că avem situaţia sub control.

Majoritatea efectelor adverse induse de vaccinare, cum ar fi durerile la locul de administrare şi/sau febra, sunt minore şi temporare. Evenimentele adverse mai severe se produc rar (nu-mărul lor variază de la unul la câteva mii, până la unul la câteva milioane de doze). O reacţie alergică la un vaccin poate apărea la un copil dintr-un milion.

În cele mai multe cazuri însă, simpto-mele sunt ușoare și dispar în 2-3 zile. Cel mai important, aceste efecte nu pun în pericol sănătatea puiului tău. Cele mai frecvente reacţii asociate vac-cinării sunt: durerea la locul injectării, roșeaţa și febra. Iar pentru o mai bună experienţă a vaccinării, asigură-te că îl

informezi în prealabil pe doctor despre istoricul reacţiilor copilului tău la medicamente și vaccinuri.

Orice măsură aplicată trebuie compara-tă cu efectul neaplicării ei. Durerea (inflamaţia), febra de intensitate scăzută sau medie şi reacţiile adverse grave - care sunt însă extrem de rare - trebuie comparate cu consecinţa de a avea o boală care se poate preveni prin vaccinare.

În cazul poliomielitei, aceste consecinţe pot include paralizia. Pojarul (rujeola) poate produce encefalită şi orbire, iar unele boli care se pot preveni prin vaccinare pot fi chiar fatale.

De ce să mai facem vaccinurile dacă bolile nu mai există?

Bolile care pot fi prevenite prin vaccinare vor reapărea dacă programele de vacci-nare nu continuă.

Igiena corespunzătoare, spălatul pe maini şi utilizarea apei potabile pot contribui într-adevăr la prevenirea unor boli ca gripa sezonieră (provocată de virusul influenza) şi holera, dar ma-joritatea virusurilor se transmit indiferent cât de curaţi am fi.

Dacă oamenii nu se vaccinează, aşa-nu-mitele boli dispărute sau parţial era-dicate, cum ar fi pojarul (rujeola), vor reapărea în cel mai scurt timp.

Multe boli care înainte determinau un număr important de decese în rândul co-piilor, sunt acum rare sau nu mai există în anumite părţi ale lumii, tocmai datorită vaccinarii extinse. Printre ele se numără tusea convulsivă, poliomielita, pojarul, difteria, etc.

E adevărat că unele vaccinuri pot cauza autism?

Nu există dovezi ştiinţifice care să susţină legatura dintre vaccinuri și tulburări de dezvoltare neurologică, cum ar fi autis-mul. Pentru o discuţie mai detaliată pe acest subiect, consultaţi-vă cu medicul dvs. pediatru.

Când nu este indicată vaccinarea?

Există într-adevăr și situaţii în care vacci-narea nu este indicată și e de preferat să fie amânată, cu acordul medicului:

• În cazul nou-născuţilor prematuri. Pentru anumite vaccinuri, cum ar fi vaccinul DTaP-IPV-Hib-HBV, vac-cinul antipneumococic și vaccinul antirotavirus, la sfatul medicului curant, se recomandă administra-rea la vârsta cronologică obișnuită în cazul prematurilor, deoarece aceștia au risc crescut de a con-tracta aceste boli;

• În cazul în care copilul a contractat deja una dintre boli;

• La copiii răciţi sau cărora li se administrează antibiotic (pentru afecţiuni acute);

• La copiii care au prezentat reac-ţii alergice severe la o vaccinare anterioară sau prezintă o alergie severă la oricare din componentele vaccinale – de exemplu, proteine din ouă, în cazul anumitor vacci-nuri;

• La copiii care prezintă convulsii sau suferă de o boală a sistemului imun (de exemplu SIDA, caz în care vaccinarea se face la recomandarea medicului curant).

21

Capitolul 2

AlimentaţieCapitolul 3

Importanţa alimentaţiei naturaleOrganizaţia Mondială a Sănătăţii reco-mandă ca femeile gravide şi mamele să fie informate despre avantajele şi superio-ritatea alăptării. Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugar, deoarece conţine toate substanţele nutritive într-o proporţie ideală pentru o dezvoltare armonioasă, proporţie pe care formulele de lapte praf încearcă să o atingă. Laptele matern este un aliment unic, perfect potrivit pentru metabolismul sugarului, se digeră ușor, nu suprasolicită tractul digestiv sau rinichii acestuia, ajută la maturizarea tractului digestiv și la dez-voltarea ochilor.

Pe lângă substanţele nutritive necesare creşterii, laptele matern este unicul ali-ment care conţine substanţe antiinfecţi-oase sub formă de anticorpi, care conferă protecţie pentru sugarul foarte mic cu un sistem imunitar imatur. Compoziţia an-ticorpilor din laptele matern se modifică în funcţie de alergenii cu care vine mama în contact. Dacă, de exemplu, mama face o viroză, corpul ei începe să secrete anti-corpi specifici, care ajung în lapte. Astfel copilul nu va fi afectat de viroză sau va face o formă mai uşoară de boală.

Multe studii au arătat importanţa ali-mentaţiei cu lapte matern în prevenirea infecţiilor intestinale, otitelor medii și pneumoniilor. Laptele matern are un rol important şi în scăderea riscului alergi-ilor. Alăptarea reduce riscul de diabet zaharat, obezitate și boli cardiovasculare apărute la maturitate. Suptul la sân ajută și la dezvoltarea maxilarelor și a dinţilor.

Laptele matern este un lapte viu, care se adaptează nevoilor nutriţionale ale copilului, chiar şi în timpul unei singure mese. În plus, este totdeauna proaspăt, lipsit de microbi şi are o temperatură potrivită. Alăptarea se face la cererea nou-născutului (dar nu este indicat să treacă mai mult de 3-4 ore între două mese în timpul zilei). Alăptatul întăreşte relaţia mamă-copil pentru că menţine

o legătură corporală între cei doi, care oferă copilului căldură şi protecţie, şi, nu în ultimul rând, creşte coeficientul de inteligenţă al acestuia.

Avantajul alăptării pentru mamă

Alăptarea ajută involuţia uterină și confe-ră protecţie împotriva cancerului de sân, de ovar şi de endometru. Nu în ultimul rând, alăptarea are acţiune contraceptivă. Prolactina care ajută la secreţia laptelui are şi un efect relaxant, care ajută mama să facă faţă mai bine stresului zilnic.

Pentru producerea laptelui, organis-mul mamei consumă multe calorii, iar alăptarea la rândul său arde calorii, ajutând astfel mama să piardă mai repede kilogramele acumulate în timpul sarcinii. Mamele care alăptează nu au nevoie de diete ca să-și recapete silueta, faţă de cele care nu alăptează. Cu toate acestea, se recomandă ca toate femeile să facă zilnic mișcare uşoară după naştere.

La fel ca sugarul, și mama beneficiază de pe urma contactului zilnic pe care îl implică alăptatul. Acesta întăreşte relaţia mamă-copil şi stabileşte o legătură emo-ţională mai strânsă între cei doi.

Alăptatul începe imediat după naştere. Este foarte important ca nou-născutul să fie pus cât mai repede la sân, pentru a stimula secreţia colostrului. Colostrul este primul lapte, care diferă de laptele pe care îl va secreta mama mai târziu. Este un lichid vâscos, bogat în anticorpi, proteine şi minerale, dar cu conţinut redus de grăsimi şi carbohidraţi. Colostrul ajută la protejarea bebelușului împotriva infecţiilor apărute după naştere, precum și la eliminarea meconiului, primul scaun după naştere. Între zilele 5-15 după naș-tere începe secreţia laptelui de tranziţie, iar după aceasta, adică la 2-3 săptămâni după naştere, apare laptele matur. Lapte-le de tranziţie este un lapte cremos și galben, în timp ce laptele matur este mai apos şi mai alb. Compoziţia laptelui diferă în funcţe de perioada din zi sau din noapte la care e secretat, dar diferă şi în timpul aceluiași alăptat. Laptele de la în-

ceputul alăptării conţine mai multă apă, proteine și lactoză și hidratează copilul, în timp ce laptele secretat în a doua parte a alăptatului este mai gros, alb și conţine multe grăsimi și vitamine (A, D, E, K). Acest lapte constituie elementul nutritiv, care hrăneşte copilul.

Furia laptelui (angorjarea sânilor) apare de obicei în primele 2 – 5 zile după naştere, când sânii sunt mai puternic vascularizaţi, scade nivelului hormonilor de sarcină şi se instalează secreţia lactată propriu-zisă. Sânii se întăresc, devin calzi, sensibili, chiar dureroşi şi se măresc în volum. Pentru a preveni furia laptelui, este foarte important ca mama să alăpte-ze nou-născutul o dată la 2-3 ore! Se pot aplica comprese calde în jurul mamelo-nului înainte de supt, şi comprese reci pe sâni între supturi, pentru a reduce infla-maţia şi durerile. Masajul sânului de la exterior către centru, în timp ce bebeluşul suge, ajută la golirea mai bună a sânu-lui. În cazul în care simptomele persistă mai multe zile, se recomandă un consult medical sau consiliere de alăptare.

La 2-3 săptămâni după naştere, majorita-tea femeilor care alăptează trec printr-o uşoară scădere a nivelului de lactaţie, care, însă, e trecătoare. Mamele se pot speria că nu au suficient lapte şi copilul nu creşte. Acest fenomen se produce de obicei din cauza oboselii acumulate de mamă şi nu necesită niciun alt tratament în afară de odihnă şi de asigurarea unui mediu propice, liniștit și intim pentru alăptare. Se recomandă ca mama să se pregătească cu 15-20 de minute înainte de alăptare. Se poate aşeza într-un fotoliu sau un pat comod şi se poate concentra exclusiv asupra copilului. Sânul va începe să secrete lapte, deoarece alăptatul nu e stimulat doar de partea mecanică a sup-tului, ci are şi o componentă emoţională și psihică foarte puternică.

Alimentele reco-mandate mamei în timpul alăptăriiNu există un regim alimentar special pentru mamele care alăptează, iar reco-

23

mandările sunt aceleaşi ca şi în timpul sarcinii. Este important ca mama să aibă o alimentaţie echilibrată și poate să consume cu aproximativ 30% mai multe calorii decât o femeie care nu alăptează. O mamă care alăptează are mai multă nevoie de fier, care poate fi asigurat prin-tr-un aport zilnic de proteine de origine animală (carne, ouă sau peşte).

Mamele vegetariene pot consuma legumi-noase (legume boabe sau soia) şi cereale integrale. Se recomandă ca fructele şi le-gumele să fie consumate proaspete. Este foarte important ca mama să consume lactate zilnic, sub formă de lapte dulce, brânzeturi și iaurt. Se recomandă, însă, evitarea consumului a mai mult de 500 ml de lapte de vacă pe zi, deoarece laptele de vacă conţine o anumită proteină, care, în cantităţi mari, îi poate provoca bebelu-șului colici intestinale și scaune diareice. Un consum adecvat de lichide e foarte im-portant: cel puţin 2 litri pe zi, sub formă de apă, ceai, compot, etc.

În timpul alăptării se interzic consumul de alcool şi fumatul. Medicamentele vor fi administrate doar cu consultarea în prealabil a unui medic!

Mamele care alăptează sunt sfătuite să evite excesul de cafea, ceai negru, ciocola-tă și cacao, care trec prin lapte şi provoacă agitaţia copilului.

Consumul unor alimente mai parfumate sau condimentate (conopidă, usturoi, ceapă, varză, ardei iute) poate schimba mirosul şi gustul laptelui, astfel încât copilul poate refuza să mai sugă după ce mama a consumat astfel de alimente.

Câteva concluzii despre alimentaţia naturală• Laptele mamei e întotdeauna bun

pentru copil. Nu există lapte de mamă prea slab, prea gras, etc! Multe mame se sperie când trec de la laptele din primele două săptă-mâni la laptele matur. Primul lapte e galben și mai gras, iar laptele matur mai apos și alb la culoare. Este o trecere fiziologică normală, care nu înseamnă că laptele nu

conţine suficiente elemente nutriti-ve pentru copil. Sugarul alimentat natural poate să mănânce mai frec-vent decât media (din 2 în 2 ore), ceea ce nu înseamnă că laptele ma-tern nu este suficient de hrănitor, ci doar că laptele matern se digeră mai uşor decât laptele praf.

• Până la vârsta de 6 luni sugarul poate fi alimentat exclusiv la sân și nu necesită alte alimente. După șase luni poate începe diversifica-rea alimentaţiei copilului.

• Sugarul alimentat natural nu are nevoie de ceaiuri sau de apă între mese.

Ceaiuri care ajută lactaţiaChimen, Anason, Fenicul, Urzică, Măceşe, Lămâiţă, Roiniţă

Tehnica alăptării

În general, nu este nevoie de o pregătire specială a sânilor înainte de alăptare. Sâ-nii trebuie igienizaţi prin spălare cu apă călduţă înainte de alăptare, fără săpun sau fără dezinfectare cu alcool – acestea pot deshidrata mamelonul.

După alăptare nu se recomandă acope-rirea imediată a sânilor, ci uscarea lor la aer.

Se recomandă purtarea sutienelor din bumbac, pentru că cele din materiale sin-tetice pot să irite pielea. Laptele care mai curge din sân între alăptări poate fi șters cu un prosop sau un tampon din bumbac.

Poziţii de alăptare

În primul rând, mama trebuie să stea într-o poziţie comodă în timpul alăptării.

Fiecare femeie îşi alege poziţia prefera-tă, în care să poată sta cât mai relaxată.

Poziţia cea mai comodă pentru copil e cea în care ajunge uşor la sân şi suge cât mai bine.

Pentru asta, sugarul va sta cu capul şi corpul în linie dreaptă, cu faţa spre sân şi nasul în dreptul mamelonului.

Corpul lui trebuie să fie cât mai apropiat de corpul mamei.

• Poziţia şezând - mama stă confor-tabil în pat sau pe un fotoliu, cu spatele şi antebraţele sprijinite și, dacă e nevoie, cu picioarele spri-jinite pe un scaun nu foarte înalt. Pentru confort, se poate folosi perna de alăptare.

• Poziţia subraţ – e recomandată în special în cazul gemenilor sau când un canal de lactaţie e blocat. Capul bebeluşului stă în mâna mamei, iar spatele bebelușului este susţinut de antebraţul ei.

• Pozitia şezândă a bebeluşului - bebelușul se ţine cu picioarele unul lângă celălalt, pe lângă corpul mamei. Antebraţul mamei susţine spatele, iar palma ei capul bebelu-şului. Cealaltă mână susţine sânul.

• Poziţia cu bebelușul pe braţul opus sânului la care alaptează - se folo-seşte în special la prematuri și la bebeluşii bolnavi, sau dacă mama are sânii mari. Corpul copilului stă pe antebraţul mamei, mâna ei susţine capul acestuia la nivelul urechilor sau mai jos. Mama poate să susţină sânul cu mâna de ace-eaşi parte.

• Poziţia culcat - foarte confortabilă, în special noaptea sau pentru ma-mele care au născut prin operaţia de cezariană. Mama stă culcată pe o parte, eventual cu o pernă sub cap şi una sub torace, fără să se sprijine pe cot. Susţine bebelușul cu mâna de dedesubt şi sânul cu mâna de deasupra.


Alimentaţie

25

Capitolul 3

Tratarea sfârcu-rilor iritate sau dureroaseFisurile sau ragadele sfârcului sunt foarte dureroase şi creează disconfort pentru mamă. În unele cazuri, mama poate ajunge chiar să abandoneze alăptatul din cauza lor, dar această situaţie se poate preveni, cu ajutorul câtorva sfaturi:

• Mama trebuie să nu folosească săpun sau alcool pentru igiena sânilor. Toaleta zilnică generală, cu săpun sau gel de duş, e sufici-entă. Sânii nu trebuie spălaţi cu săpun sau alcool înainte de fiecare alăptat, deoarece aceste substanţe usucă pielea şi favorizează apariţia fisurilor și a ragadelor.

• Poziţia şi ataşarea corectă a copi-lului la sân şi scoaterea corectă a sfârcului din gura copilului sunt extrem de importante pentru a preveni leziunile sfârcurilor.

• Se recomandă ca durata suptului, în special în primele săptămâni, să nu depăşească 10-20 de minute.

• E importantă folosirea corectă, fără excese, a pompei de muls.

• Mameloanele plate, înfundate sunt predispuse la apariţia raga-delor. În acest caz, ajută tehnica apucării sfârcului şi a areolei mamare de către copil. Copilul trebuie obișnuit să apuce nu doar sfârcul, ci toată areola mamară (zona din jurul sfârcului). După supt, mamelonul se unge cu puţin lapte, care are efect hidratant și antibacterian. Acesta se lasă să se usuce pe sfârcul descoperit la aer căteva minute. Alăptatul va începe la sânul fără ragade şi va continua apoi cu sânul afectat.

• Mamele care nu suportă durerea provocată de supt la sânul afectat se pot mulge, hrănind apoi copilul cu linguriţa, seringa sau biberonul.

Mulsul, însă, este foarte important, deoarece sânul afectat va continua să secrete lapte, iar laptele nesupt, nemuls, poate cauza o altă proble-mă mai serioasă – mastita. Unele mame afectate au folosit cu succes anumite creme speciale la nivelul sfârcului.

Cum tratăm mastita

Mastita şi abcesul mamar apar în special în perioada de alăptare și sunt favorizate de fisuri și ragade. Aceste două afecţiuni constau în inflamaţia şi infecţia sânului cu Streptococ sau Stafilococ.

Abcesele mamare sunt cauzate cel mai frecvent de Stafilococ. Sânul se măreşte în volum, devine dureros și cald, pielea se înroșește, iar mama face febră.

Tratamentul constă în golirea completă a sânului (de obicei cu o pompă electri-că), urmată de aplicarea de comprese cu apă rece și gheaţă. În cazul în care febra persistă mai mult de 2 zile, mama trebuie să fie în mod obligatoriu consultată de un medic. Abcesele sunt o complicaţie a mastitei. În cazul unui abces, simptomele de mai sus se agravează, febra creşte şi apar frisoane. În aceste cazuri, consultul chirurgical este obligatoriu!

Alimentaţia cu formulă de lapteÎn cazul în care mama nu poate alăpta (suferă de o boală contagioasă, hepatită B activă sau TBC, ori nu are secreţie lactată) copilul va fi alimentat cu formule de lapte (lapte praf) adaptate vârstei. În cazurile mai rare, în care mama are lapte, dar este insuficient, copilul va fi alimentat mixt. Va fi pus obligatoriu la sân şi i se va oferi lapte praf doar după ce a supt. Laptele praf se prepară înainte de fiecare masă și se administrează cu biberonul. În alegerea laptelui praf se ţine cont în special de vârsta copilului și de

prezenţa eventualelor boli (alergii, boli metabolice, intoleranţă la lactoză, alergie la proteinele din laptele de vacă) care fac necesară utilizarea unei formule speciale. Laptele praf va fi recomandat de medicul pediatru.

Pentru alimentaţia cu lapte praf este ne-voie de biberoane şi de mai multe tetine. Acestea se sterilizează înainte de utili-zare, iar biberoanele se folosesc separat pentru lapte şi pentru apă. E necesar și un sterilizator (cu aburi sau cu sterilizare chimică). În lipsa acestuia, sterilizarea se poate face şi prin fierbere. Tetinele şi biberoanele sterilizate se păstrează într-un recipient cu capac. Biberoanele se scot din sterilizator cu o pensă mai mare. Resturile de lapte se îndepărtează cu o răzătoare de sticlă înainte de sterilizare.

Laptele praf se prepară conform instrucţi-unilor de pe ambalaj!

Se pregătește cu apă fiartă (clocotită timp de 15-20 de minute, pentru a distruge eventualii microbi) şi răcită până când este călduţă. Nu se prepară niciodată cu apă rece. Se poate utiliza apă specială pentru copii (baby wasser). Prima dată, se umple biberonul cu apă până la canti-tatea dorită, conform instrucţiunilor, iar apoi se completează cu lapte praf cu măsura din cutie. Se agită compoziţia până la omogenizare.

Reguli• Nu se recomandă administrarea de

lapte mai concentrat (mai multe măsuri la aceeaşi cantitate de apă), deoarece suprasolicită rini-chii copilului.

• Copilul nu trebuie hrănit cu lapte rămas de la masa anterioară, pentru că laptele e un mediu foarte propice pentru bacterii și se poate suprainfecta uşor. Laptele cald deja preparat, care nu va fi administrat în maximum 30 de minute de la preparare, nu poate fi transportat tot din cauza riscului de suprain-fecţie cu bacterii. Apa caldă se transportă în termos şi, separat, laptele praf în cutie.

• Întotdeauna se verifică temperatura laptelui înainte de a hrăni sugarul!

• Nu se recomandă alimentaţia cu lapte de vacă; acesta va fi in-trodus în regimul copilului după vârsta de 2 ani.

Colicile abdominale ale sugarului

Colicile apar frecvent la sugarii sănătoși sub forma unor dureri colicative intesti-nale, de intensitate şi durată variabilă. De obicei durează 1-3 ore și sunt însoţite de iritabilitate și plâns inconsolabil. Sugarul se încordează, îşi freacă călcâiele, strânge picioarele la burtică şi uneori poate avea burta mai tare. Pentru a depista colicii, se aplică regula lui 3:

• De obicei apar între vârsta de 3 săptămâni şi 3 luni.

• Sugarul plânge mai mult de 3 ore pe zi, minim 3 zile pe săptămână, minim 3 săptămâni.

Aproape toţi copiii au colici abdomina-le, dar acestea se manifestă diferit de la un copil la altul. Încă nu se știe exact ce determină colicile, dar medicii au identificat câţiva posibili factori favori-zanţi: tehnici incorecte de alimentaţie, dezechilibre hormonale ale sugarului, colonizarea intestinală cu bacterii bune (dezvoltarea florei intestinale), fumatul mamei în timpul şi după sarcină, relaţia inadecvată între mamă şi copil sau suprasolicitarea copilului, care astfel devine nervos și iritabil, ceea ce poate afecta şi funcţia digestivă.

Deși colicile par nişte manifestări benig-ne, plânsul copilului, neputinţa părintelui şi stresul că sugarul poate avea vreo afecţiune, duc adesea la vizite frecvente la camera de gardă.

De cele mai multe ori, crizele de colici apar în aceeaşi perioadă a zilei – de regulă seara, putând fi explicate prin oboseala sugarului.

Colicile apar atât la copii alimentaţi natural, cât şi la cei care mănâncă lapte praf, deci cauzele alimentare nu pot fi determinate cu exactitate. Însă anumite alimente consumate în exces de mamă, cum ar fi mai mult de 500 ml de lapte de vacă pe zi, pot cauza dureri abdominale colicative. Acestea, însă, se asociază de regulă şi cu un scaun schimbat (mai acid, mai exploziv, eventual cu firişoare de sânge – suspect de intoleranţă la proteinele din laptele de vacă).

Colicile pot apărea în cazul sugarilor care mănâncă mult la o masă, și pot fi însoţite și de regurgitaţii, datorită distensiei abdominale. O altă cauză destul de frecventă e înghiţirea aerului din cauza tehnicii greşite de alimentaţie, care apare şi la sân şi la biberon.

Ce putem face dacă bebelușul are colici? În primul rând, să vă păstraţi calmul! Încercaţi să hrăniţi copilul într-o poziţie comodă, pe care să o accepte şi el, și nu uitaţi să scoateţi aerul după ce a terminat de mâncat. Ca să-i ușuraţi suferinţa, puteţi aplica o batistă sau un scutec călduţ pe burtica acestuia, însoţită de un uşor masaj în sensul acelor de ceasornic. Îi puteţi face o baie caldă sau puteţi să încercaţi să-l liniștiţi prin plimbare, legănare și contact direct cu pielea mamei.Există diferite preparate sub formă de picături, siropuri și ceaiuri cu efect anticolicativ. Administrarea lor se face doar la recomandarea medicilor şi doar în dozele recomandate.

În cazul în care, pe lângă semnele de colici, copilul prezintă şi alte manifestări, cum ar fi febră, vărsături sau scaune modificate, copilul trebuie obligatoriu consultat de un medic, pentru a stabili cauza respectivelor manifestări.

Regurgitaţii şi vărsături Regurgitaţiile înseamnă eliminarea unei cantităţi mici de lapte, de obicei împreună cu aerul înghiţit în timpul alimentaţiei, la scurt timp după aceasta. Regurgitaţiile sunt pro-cese fiziologice normale la sugari. Frecvenţa şi cantitatea laptelui regurgitat poate scădea dacă se insistă la eliminarea excesului de aer după supt (râgâit). Regurgitaţiile apar ca o cantitate mai mică de lapte care curge la colţul gurii.

Vărsăturile se deosebesc de regurgitaţii atât prin cantitate, cât şi în ceea ce priveşte aspectul laptelui, care de obicei e deja parţial digerat. Vărsăturile apar de obicei la un in-terval mai mare de la masă, sunt eliminate mai cu forţă şi sunt proiectate mai la distan-ţă. Vărsăturile pot apărea ori din cauza unor greşeli alimentare, ori ca simptom de boală. Dacă sunt frecvente şi se produc în cantităţi mari necesită consult medical!

Profilaxia rahitismului Bebelușii pot fi protejaţi împotriva rahitismului prin administrarea zilnică de vitamina D, începând din a 7-14-a zi de viaţă. Vitamina D se administrează sub forma de picături ora-le. Nevoile zilnice ale copilului sănătos sunt estimate la 400-800 unităţi internaţionale (10-20 micrograme). Medicul curant va decide dacă e cazul să modifice cantitatea admi-nistrată (mai puţin sau mai mult), deoarece o cantitate insuficientă poate duce la risc de rahitism carenţial, iar o cantitate prea mare prezintă risc de intoxicaţie cu vitamina D.


Alimentaţie

27

Bibliografie

Prof. univ. Dr. A. Georgescu, Prof. univ. dr I. A. Anca: Compendiu de pediatrie, Ediţia a 3-a, București, Editu-ra ALL, 2009

Prof. Dr. Marin Burlea (coord.): Recomandări de vaccinare în pediatrie, Ed. Amaltea, București, 2012

Behrman R., et al: Nelson Essentials of Pediatrics, Ed. W. B. Saunders Company, Philadelphia, 2002

American Academy of Pediatrics: Your Baby’s First Year, Ed. Bantam Books Mass Market, New York, 2010

Marilyn J. Hockenberry, David Wilson: Wong’s Nursing Care of Infants and Children, Ninth Edition, Ed. Elsevier Mosby, St. Louis, Missouri, 2011

Marc Weissbluth: Healthy Sleep Habits, Happy Child; a step by step program for a good night’s sleep, Ballantine Books, New York, 2003

Kristy M. Hendricks, Christopher Duggan: Manual of Pediatric Nutrition, Fourth Edition, B. C. Decker, Hamilton, London, 2005

Walker, Watkins, Duggan: Nutrition in Pediatrics, B. C. Decker, Hamilton, London, 2003

Rudolph, et al: Rudolph’s Pediatrics, 21st Edition, McGraw-Hill, New York, 2003

Hepatitis B vaccines WHO position paper, Weekly epidemiological record, 2 October 2009, No. 40, 2009, 84, 405-420, http://www.who.int/wer

Zinke et al. Hum Vaccin 2011;6(2), Zinke et al. Hum Vaccin 2009;5(9):592–598, Zanetti et al. Lancet Infect Dis 2010;10(11):755–761

*** World Health Organisation. BCG vaccine.Weekly Epidemiological Record 4 (79), 27-40, 2004.

Ordinul MS Nr. 272/72 din 26 martie 2012 privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realiza-re a programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012.

Rotavirus vaccines, WHO positi on paper, Weekly epidemiological record/Relevé épidémiologique hebdomadaire, 10 AUGUST 2007, 82nd Year/10 AOÛT 2007, 82e année, No. 32, 2007, 82, 285-296, http://www.who.int/wer

Pneumococcal vaccines, WHO position paper – 2012, Weekly epidemiological record/Relevé épidémiolo-gique hebdomadaire 6 april 2012, 87th year/6 avril 2012, 87e année, No. 14, 2012, 87, 129–144, htt p://www.who.int/wer

Measles vaccines: WHO position paper, Weekly epidemiological record/Relevé épidémiologique hebdomadaire 28 august 2009, 84th year/28 août 2009, 84e année, No.35, 2009, 84, 349-360 http://www.who.int/wer

Rubella vaccines: WHO position paper Weekly epidemiological record-Relevé épidémiologique hebdoma-daire 15 july 2011, 86th year/15 juillet 2011, 86e année, No. 29, 2011, 86, 301-316 http://www.who.int/wer

Varicella vaccines, WHO position paper, Weekly Epidemiological Record, 1998, 73, 241-248, no. 32

Meningococcal vaccines: WHO position paper, November 2011, Weekly epidemiological record/Relevé épidémiologique hebdomadaire 18 november 2011, 86th year/18 novembre 2011, 86e année No. 47, 2011, 86, 521-540, http://www.who.int/wer

EU-IBIS Network. Invasive Haemophilus influenzae in Europe 2006. Health Protection Agency, London 2006. Available from www.euibis.org

Vergison A et al. Otitis media and its consequences: beyond the earache, Lancet Infect Dis 2010;10: 195–203, pg. 198

Centers for Disease Control and Prevention. Epidemiology and Prevention of Vaccine-Preventable Di-seases. Atkinson W, Hamborsky J, Wolfe S, eds. 12th ed., second printing. Washington DC: Public Health Foundation, 2012, pag.233-248, disponibil la http://www.cdc.gov/vaccines/pubs/pinkbook/index.html

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

131409334 ghidul-ingrijirii-corecte-a-sugarului-copilului

Documents