1-sr en 13673-1pc-2003
DESCRIPTION
1-SR EN 13673-1PC-2003TRANSCRIPT
ICS 13.230 ; 75.160.30
STANDARD ROMÂN
SR EN 13673-1
Septembrie 2004
Indice de clasificare F 47
Determinarea presiunii maxime de explozie şi a vitezei maxime de creştere a presiunii gazelor şi vaporilorPartea 1 : Determinarea presiunii maxime de explozie
Determination of the maximum explosion pressure and the maximum rate of pressure rise of gases and vapours. Part 1 : Determination of the maximum explosion pressure
Détermination de la pression maximale d'éxplosion et de la vitesse maximale de montée en pression des gaz et vapeurs. Partie 1 : Détermination de la pression maximale d'éxplosion
APROBARE Aprobat de Directorul General al ASRO la 30 septembrie 2004 Standardul european EN 13673-1:2003 are statutul unui standard român
CORESPONDENŢĂ Acest standard este identic cu standardul european EN 13673-1 :2003
This standard is identical with the European Standard EN 13673-1 :2003
La présente norme est identique à la Norme européenne EN 13673-1 :2003
ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO),Str. Mendeleev nr. 21-25, cod 010362, Bucureşti
Direcţia generală: Tel.: +40 21 211 32 96, Fax: +40 21 210 08 33Direcţia Standardizare: Tel. +40 21 310 43 08, +40 21 310 43 09 sau +40 21 312 47 44, Fax: +40 21 315 58 70Direcţia Publicaţii- Serv. Vânzări/Abonamente: Tel. +40 21 212 77 25 ; + 40 21 212 79 20, +40 21 312 94 88,
+40 21 312 94 89, Fax +40 21 210 25 14, +40 21 212 76 20
© ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice publicaţii şi prin orice procedeu (electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este interzisă dacă nu există acordul scris al ASRO
Ref.: SR EN 13673-1 : 2004 Ediţia 1
Preambul naţional
Acest standard reprezintă versiunea română a textului în limba engleză a standardului european EN 13673-1:2003.
Acest standard este armonizat cu Directivele UE 98/37/EC şi 94/9/EC.
STANDARD EUROPEAN EUROPEAN STANDARD EN 13673-1NORME EUROPÉENNEEUROPÄISCHE NORM Aprilie 2003
ICS : 13.230 ; 75.160.30
Versiunea română
Determinarea presiunii maxime de explozie şi a vitezei maxime de creştere a presiunii gazelor şi vaporilor
Partea 1 : Determinarea presiunii maxime de explozie
Determination of the maximum explosion pressure and the
maximum rate of pressure rise of gases and vapours. Part 1 : Determination of the maximum
explosion pressure
Détermination de la pression maximale d'éxplosion et de la
vitesse maximale de montée en pression des gaz et vapeurs. Partie 1 : Détermination de la
pression maximale d'éxplosion
Verfahren zur Bestimmung des
maximalen Explosionsdruckes und
des maximalen zeitlichen Druckanstieges für Gase
und Dämpfe. Teil 1 : Bestimmungsverfahren
für den maximalen Explosionsdruck
Acest standard reprezintă versiunea română a standardului european EN 13673-1:2004. Standardul a fost tradus de ASRO, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale şi a fost publicat cu permisiunea CEN.
Acest standard european a fost adoptat de CEN la 2 ianuarie 2003.
Membrii CEN sunt obligaţi să respecte Regulamentul Intern CEN/CENELEC care stipulează condiţiile în care acestui standard european i se atribuie statutul de standard naţional, fără nici o modificare. Listele actualizate şi referinţele bibliografice referitoare la aceste standarde naţionale pot fi obţinute pe bază de cerere către Centrul de Management sau orice membru CEN.
Acest standard european există în trei versiuni oficiale (engleză, franceză, germană). O versiune în oricare altă limbă, realizată prin traducerea sub responsabilitatea unui membru CEN, în limba sa naţională şi notificată Centrului de Management, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale.
Membrii CEN sunt organismele naţionale de standardizare din următoarele ţări : Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Spania, Suedia şi Ungaria.
CEN
COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZAREEuropean Committee for Standardization
Comité Européen de NormalisationEuropäische Komitee für Normung
Centrul de Management : rue de Stassart, 36 B-1050 Bruxelles
ã 2003 CEN Toate drepturile de exploatare sub orice formă şi în orice mod sunt rezervate în întreaga lume membrilor naţionali CEN Ref : EN 13673-1:2003 RO
Cuprins
Pagin
a
Preambul …………………………………………………………………………………………………
3
Introducere …………………………………………………………………………………………… 4
1 Obiect şi domeniu de aplicare ……………………………………………………………… 5
2 Termeni şi definiţii ………………………………………………………………………………
5
3 Metodă de încercare …………………………………………………………………………. 5
3.1 Principiu ………………………………………………………………………………………. 5
3.2 Aparatură ………………………………………………………………………………………. 5
3.2.1 Generalităţi …………………………………………………………………………………….. 5
3.2.2 Recipient de încercare ……………………………………………………………………….. 6
3.2.3 Echipament pentru pregătirea amestecului de încercare ………………………………… 6
3.2.4 Sistem de aprindere …………………………………………………………………………..
6
3.2.5 Sistem de măsurare a presiunii ……………………………………………………………….
7
3.2.6 Dispozitiv de măsurare a temperaturii ………………………………………………………..
8
3.2.7 Aspecte privind securitatea …………………………………………………………………...
8
3.3 Pregătirea şi păstrarea eşantioanelor de încercare …………………………………………
8
3.4 Mod de lucru …………………………………………………………………………………….
9
3.4.1 Pregătirea amestecului de încercare ………………………………………………………..
9
3.4.2 Determinarea presiunii de explozie Pex şi a presiunii maxime de explozie Pmax ………... 9
3.5 Exprimarea rezultatelor ……………………………………………………………………….
11
3.6 Raport de încercare …………………………………………………………………………….
12
Anexa A (normativă) Verificare ……………………………………………………………. 14
Anexa B (informativă) Conversia valorilor conţinutului de substanţă inflamabilă ……… 15
B.1 Abrevieri şi simboluri ………………………………………………………………….. 15
B.2 Caracteristici ale aerului ……………………………………………………………….
16
B.3 Definiţii ………………………………………………………………………………….
16
B.4 Pregătirea amestecului de încercare ……………………………………………….. 16
B.5 Conversie ……………………………………………………………………………….. 17
Anexa C (informativă) Exemplu de evaporator pentru lichide inflamabile ………………. 19
Anexa D (informativă) Exemplu de formular de raport de încercare …………………….. 20
.Anexa ZA (informativă) Articole ale acestui standard european referitoare la
cerinţele esenţiale sau alte prevederi ale Directivelor UE ……… 22
Preambul
Acest document (EN 13673-1:2003) a fost elaborat de Comitetul Tehnic CEN/TC 305 „Atmosfere potenţial explozive – Prevenirea şi protecţia împotriva exploziei”, al cărui secretariat este deţinut de DIN.
Acest standard european trebuie să primească statutul de standard naţional, fie prin publicarea unui text identic, fie prin ratificare cel târziu până în octombrie 2003 şi toate standardele naţionale în contradicţie trebuie anulate cel târziu până în octombrie 2003.
Acest document a fost elaborat sub un mandat acordat CEN de către Comisia Europeană şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb şi susţine cerinţele esenţiale ale Directivei (Directivelor) UE.
Pentru corespondenţa cu Directiva (Directivele) UE, a se vedea anexa informativă ZA, care este parte integrantă a acestui document.
Anexele B, C şi D sunt informative.
Anexa A este normativă.
Conform Regulamentului Intern CEN/CENELEC, organismele naţionale de standardizare ale următoarelor ţări sunt obligate să pună în aplicare acest standard european : Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Spania, Suedia şi Ungaria.
Introducere
Acest standard european descrie metoda de încercare care să permită determinarea presiunii de explozie şi a presiunii maxime de explozie a unui amestec de gaz inflamabil/aer/gaz inert, la temperatură şi presiune ambiantă.
Presiunile de explozie şi presiunile maxime de explozie sunt utilizate pentru conceperea măsurilor de protecţie împotriva exploziei, precum şi pentru proiectarea aparatelor care să reziste la explozie sau la unda de şoc a unei explozii. Acestea depind, în principal, de:
- mărimea şi forma recipientului;
- tipul şi energia sursei de aprindere;
- temperatură şi presiune.
De aceea, este necesar ca acestea să fie măsurate în condiţii standardizate.
1 Obiect şi domeniu de aplicare
Această metodă de încercare standardizată este concepută pentru determinarea presiunii de explozie şi a presiunii maxime de explozie a unui amestec de gaz inflamabil/aer/gaz inert, în repaus, conţinut într-un recipient gol, închis, la temperatură şi presiune ambiantă. În acest standard european, termenul „gaz” include vaporii, dar nu include ceţurile.
Acest standard european nu se aplică amestecurilor care conţin aer îmbogăţit cu oxigen sau amestecurilor care reacţionează spontan la temperatura şi presiunea ambiantă. Fenomenele de detonaţie şi de descompunere explozivă nu sunt luate în considerare în acest standard european.
Presiunile măsurate conform modurilor de lucru stabilite în acest standard european nu se aplică carcaselor antideflagrante, adică, carcaselor destinate să reziste la o explozie internă şi să nu o transmită unei atmosfere explozive externe sau oricărui alt volum închis, în care geometria internă poate induce o creştere de presiune. Chiar într-o carcasă cu geometrie relativ simplă, dispunerea componentelor interne poate conduce la presiuni de explozie semnificativ superioare celor măsurate conform acestui standard european. Carcasele antideflagrante trebuie construite şi încercate conform cerinţelor din EN 50018, pentru echipamentele electrice şi prEN 13463-3, pentru echipamentele neelectrice.
2 Termeni şi definiţii
Pentru scopurile acestui standard european se aplică termenii şi definiţiile următoare:
2.1presiune de explozie, Pex
presiunea cea mai ridicată atinsă într-un recipient închis, în timpul exploziei unui amestec specific de gaze inflamabile şi aer sau aer şi gaze inerte, determinată în condiţii de încercare specificate.
2.2presiune maximă de explozie, Pmax
valoarea maximă obţinută în timpul încercărilor de determinare a presiunii de explozie, atunci când variază conţinutul de gaz inflamabil din amestec.
NOTĂ - Pentru scopurile acestui standard european, toate presiunile sunt exprimate în bari absolut.
3 Metodă de încercare
3.1 Principiu
Un amestec exploziv de încercare este aprins de o sursă de aprindere definită, amplasată în centrul recipientului de încercare. Cu ajutorul unui sistem de măsurare a presiunii, se măsoară presiunea cea mai ridicată, Pex , dezvoltată după aprinderea amestecului de încercare.
Presiunea maximă de explozie, Pmax, se determină prin măsurarea presiunii de explozie Pex, variind treptat conţinutul de gaz inflamabil din amestec, până când se obţine valoarea maximă a lui Pex.
3.2 Aparatură
3.2.1 Generalităţi
Aparatura de încercare conţine:
- un recipient de încercare;- un echipament pentru pregătirea amestecului de încercare;- un sistem de aprindere ;- un sistem de măsurare a presiunii;- un dispozitiv de măsurare a temperaturii;- un echipament de securitate.
3.2.2 Recipient de încercare
Recipientul de încercare trebuie să fie sferic sau cilindric. Volumul interior al recipientului de încercare trebuie să fie de cel puţin 0,005 m3. Dacă se utilizează un recipient cilindric, raportul lungime/ diametru trebuie să fie egal cu 1.
Recipientul de încercare şi toate echipamentele (supape, sursă de aprindere, traductor de presiune), conectate la recipient, trebuie să fie proiectate să reziste unei presiuni maxime de cel puţin 20 bar.
Recipientul trebuie să fie confecţionat din oţel inoxidabil sau din orice alt material care să excludă orice efect catalitic şi care să reziste la coroziunea cauzată de amestecul de gaz iniţial şi de produsele de ardere.
Recipientul de încercare trebuie să dispună de un număr suficient de orificii care să permită umplerea, golirea şi purjarea.
3.2.3 Echipament pentru pregătirea amestecului de încercare
Amestecul de încercare poate fi pregătit prin metoda presiunilor parţiale sau prin amestecarea debitelor componenţilor săi. Aceasta se poate efectua în interiorul sau înafara recipientului de încercare.
Dacă amestecul de încercare este pregătit prin metoda presiunilor parţiale, recipientul utilizat în acest scop trebuie să fie prevăzut cu:
- o pompă de vid şi un vacuummetru;- indicatori de presiune sau manometre;- un dispozitiv de omogenizare a amestecului de încercare (de exemplu, un agitator).
Dacă amestecul de încercare este pregătit prin amestecarea debitelor, componentele necesare sunt următoarele:
- debitmetre (masice sau volumice);- un dispozitiv de omogenizare a amestecului de încercare (de exemplu, o cameră de amestec);- un evaporator, dacă se utilizează eşantioane lichide (a se vedea exemplul din anexa C).
Echipamentul pentru pregătirea amestecului de încercare trebuie să fie proiectat astfel încât să măsoare conţinutul de gaz inflamabil în amestecul de încercare cu o eroare relativă maximă de ± 10 % pentru un conţinut de gaz inflamabil de până la 2 % mol sau o eroare absolută de ± 0,2 % pentru un conţinut de gaz inflamabil de peste 2 % mol.
3.2.4 Sistem de aprindere
3.2.4.1 Generalităţi
Sursa de aprindere trebuie să fie amplasată în centrul recipientului de încercare. Sistemele de aprindere recomandate sunt scânteia de inducţie şi filamentul fuzibil. Raportul de încercare trebuie să precizeze sursa de aprindere utilizată.
Pentru unele amestecuri speciale, poate fi necesară utilizarea altui sistem de aprindere, pentru a se putea obţine aprinderea amestecului. Dacă se utilizează o sursă de aprindere alternativă, aceasta trebuie să fie descrisă detaliat în raportul de încercare. De asemenea, este recomandat să se consulte un specialist pentru interpretarea rezultatelor.
3.2.4.2 Scânteie de inducţie
Se utilizează ca sursă de aprindere o serie de scântei de inducţie dintre doi electrozi.
Oţelul inoxidabil este un material corespunzător pentru electrozi. Electrozii trebuie amplasaţi în centrul recipientului. Aceştia trebuie să fie tije ascuţite, cu un diametru maxim de 4 mm. Unghiul la vârf trebuie să fie de 60 o. Distanţa între vârfuri trebuie să fie de (5 ± 0,1) mm. Electrozii trebuie montaţi în recipient astfel încât să fie etanşi la gaz, la cele mai mari presiuni care se dezvoltă în timpul încercării.
Montajul trebuie să fie rezistent la căldură şi faţă de amestecul de încercare şi trebuie să asigure o rezistenţă electrică corespunzătoare faţă de corpul recipientului de încercare.
Pentru a produce scânteia de inducţie, trebuie utilizat un transformator de înaltă tensiune, cu o tensiune efectivă de la 13 kV până la 16 kV şi un curent de scurtcircuit de la 20 mA până la 30 mA. Înfăşurarea primară a transformatorului de înaltă tensiune trebuie conectată la reţea prin intermediul unui regulator de timp reglat pe timpul de descărcare necesar.
Timpul de descărcare a scânteii trebuie reglat la 0,2 s. Dacă un timp de descărcare a scânteii de 0,2 s nu conduce la aprinderea amestecului de încercare, încercarea poate fi repetată cu un timp de descărcare a scânteii de până la 0,5 s.
NOTĂ - Puterea scânteii depinde de amestecul gazos şi de presiunea acestuia. Conform măsurărilor calorimetrice şi electrice efectuate în aer, în condiţii atmosferice, o astfel de sursă produce o scânteie cu o putere de aproximativ 10 W.
3.2.4.3 Filament fuzibil
NOTA 1 - Acest dispozitiv de aprindere produce un arc electric la trecerea unui curent electric printr-un filament fuzibil rectiliniu conectat la două tije metalice.
NOTA 2 - Energia electrică necesară topirii filamentului şi producerii arcului este furnizată de un transformator de separare. Energia de aprindere eliberată de arc depinde de durata arcului şi de puterea nominală a transformatorului de separare. Energia eliberată trebuie să fie cuprinsă între 10 J şi 20 J întrucât peste acest domeniu de energie, efectul asupra presiunii de explozie nu este semnificativ. Aceasta se obţine prin limitarea puterii nominale a transformatorului de separare între 0,7 kVA şi 3,5 kVA şi prin utilizarea unei tehnici de control de fază. Aceasta din urmă este o tehnică de întrerupere periodică, care permite doar unei părţi a tensiunii alternative de la înfăşurarea secundară a transformatorului să alimenteze filamentul.
Alama sau oţelul inoxidabil sunt materiale corespunzătoare pentru tije. Tijele trebuie să fie paralele şi distanţate la (5 ± 1) mm. Pentru filamentul fuzibil, se sudează un fir rectiliniu de NiCr (cu diametrul de la 0,05 mm până la 0,2 mm) la vârfurile tijelor metalice. Tijele trebuie dispuse în recipient astfel încât filamentul fuzibil să se afle în centrul recipientului. Electrozii trebuie montaţi astfel încât să fie etanşi la gaze, la cele mai mari presiuni generate în timpul încercării. Montajul trebuie să fie rezistent la căldură şi faţă de amestecul de încercare şi trebuie să asigure o rezistenţă electrică corespunzătoare faţă de corpul recipientului de încercare.
Pentru a reduce timpul necesar înlocuirii filamentului fuzibil după efectuarea unei încercări, tijele pot fi montate într-un suport filetat care poate fi înşurubat în peretele recipientului de încercare.
Secţiunea transversală a conductoarelor care leagă transformatorul la tije trebuie să fie cuprinsă între 2,5 mm2 şi 7 mm2. Lungimea conductoarelor trebuie să fie sub 5 m. Diametrul tijelor trebuie să fie cuprins între 1,5 mm şi 5 mm.
Dacă din considerente practice diametrul tijelor trebuie să fie sub 3 mm, poate fi necesar un suport mecanic suplimentar.
3.2.5 Sistem de măsurare a presiunii
Sistemul de măsurare a presiunii constă dintr-un traductor de presiune, un amplificator şi un echipament de înregistrare. Pentru o mai mare siguranţă, pot fi utilizate două sisteme de măsurare a presiunii.
Traductorul (traductorii) de presiune trebuie montat (montaţi) în recipientul de încercare, cu membrana la nivelul suprafeţei interioare a peretelui.
Traductorul (traductorii) de presiune trebuie să aibă o frecvenţă de rezonanţă mai mare de 10 kHz.
Traductorul (traductorii) de presiune trebuie să fie capabil (capabili) să măsoare presiuni de până la 20 bar. Se pot utiliza traductori de presiune dintr-o gamă inferioară, dacă se aşteaptă presiuni de explozie mai scăzute.
Sistemul de măsurare a presiunii trebuie să aibă o exactitate care să permită măsurarea presiunilor iniţiale şi de explozie cu o toleranţă de ± 0,05 bar sau mai bună.
Sistemul de măsurare a presiunii trebuie să aibă o rezoluţie de timp de cel puţin 1 ms.
3.2.6 Dispozitiv de măsurare a temperaturii
Poate fi utilizat orice termocuplu corespunzător, dotat cu un echipament corespunzător de înregistrare.
3.2.7 Aspecte privind securitatea
Trebuie luate precauţii pentru a proteja sănătatea personalului care efectuează încercările, împotriva diferitelor riscuri care pot apărea în cursul încercării, ca de exemplu:
- pentru a evita o scurgere a amestecului sau a gazelor de ardere în afara recipientului, trebuie controlate garniturile de etanşare ale acestuia;
- pentru a evita fisurarea recipientului de încercare, acesta trebuie proiectat să reziste la o presiune maximă de cel puţin 20 bar (a se vedea 3.2.2), care se presupune că este superioară presiunii maxime de explozie dezvoltată în timpul unei încercări;
- dacă amestecul de încercare este pregătit într-un recipient separat, acest recipient şi conducta de legătură trebuie proiectate să reziste la presiunea maximă de explozie;
- pentru a evita rănirea operatorului prin proiectarea fragmentelor, toate părţile aparatului care pot conţine un amestec exploziv trebuie protejate corespunzător;
- trebuie prevăzut un sistem de ventilaţie corespunzător, pentru a împiedica formarea unei atmosfere explozive în laborator, ca urmare a:
- purjării aparaturii;
- evacuării de la pompa de vid;
- sau scurgerilor din aparatură.
- pentru a evita electrocutarea sau şocurile asupra personalului, toate conexiunile electrice trebuie protejate în mod corespunzător;
- trebuie luate măsuri înainte de pregătirea amestecurilor, pentru a se asigura că substanţele pot fi amestecate fără risc;
- trebuie luate măsuri pentru prevenirea riscurilor legate de manipularea gazelor inflamabile sau a produselor de ardere toxice;
- manipularea lichidelor inflamabile trebuie să se efectueze în aşa fel încât să se reducă la minimum riscul de incendiu;
- manipularea buteliilor de gaz trebuie să se efectueze astfel încât să se reducă la minimum riscul de explozie.
3.3 Pregătirea şi păstrarea eşantioanelor de încercare
Componentele amestecului de încercare trebuie să satisfacă următoarele cerinţe :
Aer: aerul nu trebuie să conţină apă sau ulei. Dacă se utilizează aer sintetic, acest fapt trebuie menţionat în raportul de încercare.
Gaz inert: puritatea gazului inert sau a amestecului de gaze inerte trebuie să fie de minimum 99,8 % mol. Dacă se utilizează un amestec de gaze inerte, compoziţia amestecului trebuie menţionată în raportul de încercare.
Gaz inflamabil: gazul inflamabil poate să provină:
a) dintr-o singură substanţă sau dintr-un amestec de substanţe;
b) dintr-un eşantion de proces (de compoziţie cunoscută sau necunoscută).
Când se utilizează o singură substanţă sau un amestec de substanţe, puritatea fiecărei substanţe trebuie să fie de minimum 99,8 % mol. În cazul unui amestec de substanţe sau al unui eşantion de proces de compoziţie cunoscută, compoziţia trebuie precizată în raportul de încercare. În cazul unui eşantion de proces de compoziţie necunoscută, eşantionul trebuie definit cât mai bine posibil (de exemplu, prin condiţiile de proces, prin limita inferioară de explozie).
Dacă gazul inflamabil este rezultat dintr-un lichid care conţine mai mulţi componenţi, compoziţia în fază gazoasă poate diferi de compoziţia în fază lichidă şi când se prelevează cantităţi mari de gaz, atât compoziţia în fază lichidă căt şi în fază gazoasă poate varia cu timpul. Din aceste considerente, eşantionul de încercare trebuie prelevat din faza lichidă.
3.4 Mod de lucru
3.4.1 Pregătirea amestecului de încercare
3.4.1.1 Generalităţi
Când se utilizează gaze lichefiate sau substanţe lichide, este necesar să se asigure că nu apare nici o condensare.
NOTĂ - Condensarea poate fi prevenită prin controlul presiunii de vapori a substanţelor şi prin încălzire locală, pentru a evita răcirea anumitor părţi ale aparaturii (de exemplu, supapele).
Amestecul de încercare poate fi pregătit prin metoda presiunilor parţiale sau prin metoda amestecării debitelor, în interiorul sau în exteriorul recipientului de încercare.
3.4.1.2 Pregătirea amestecului de încercare prin metoda presiunilor parţiale
Dacă pregătirea amestecului de încercare presupune golirea recipientului, trebuie să se ţină cont de aerul remanent, atunci când se calculează presiunile necesare de gaz inflamabil şi de aer. La pregătirea amestecului de încercare, trebuie să se ia măsuri pentru a preveni condensarea.
Componenţii amestecului sunt introduşi succesiv în recipient, pentru a se obţine presiunea parţială necesară. Sistemul de măsurare a presiunii parţiale trebuie să aibă o exactitate de minimum ± 0,005 bar. Este necesar să se asigure că amestecul din recipient este bine omogenizat în momentul introducerii fiecărui component. Dacă volumul conductelor de alimentare nu este neglijabil comparativ cu volumul recipientului acestea trebuie, de asemenea, golite sau purjate.
NOTĂ - Din considerente practice, aerul este adesea ultimul component introdus, în special când se utilizează aer atmosferic.
3.4.1.3 Pregătirea amestecului de încercare prin amestecarea debitelor
Amestecul de încercare este pregătit prin amestecarea temeinică a debitelor măsurate ale componenţilor gazoşi.
Dacă sunt utilizate lichide, ele trebuie vaporizate total înainte de amestecarea lor.
NOTĂ - În limita posibilităţilor, este recomandat să se analizeze compoziţia amestecului de încercare pentru a se verifica debitmetrele şi a se asigura că nu există scurgeri în sistemul de amestecare.
3.4.2 Determinarea presiunii de explozie Pex şi a presiunii maxime de explozie Pmax
3.4.2.1 Mod de încercare
Dacă amestecul de încercare nu este pregătit în recipientul de încercare, se umple recipientul cu amestec de încercare, fie după o golire prealabilă, fie după purjare.
Înainte de umplere, recipientul de încercare şi conductele de alimentare trebuie vidate până la o presiune inferioară sau egală cu 5 mbar. Purjarea trebuie realizată astfel încât atmosfera din recipientul de încercare să fie înlocuită în totalitate. Aceasta se obţine printr-o purjare cu un volum cel puţin egal cu de zece ori volumul recipientului.
După ce amestecul de încercare a fost introdus în recipientul de încercare, se închid supapele de intrare şi ieşire. Amestecul de încercare trebuie să fie lăsat cel puţin două minute pentru a se asigura starea de repaus. Se aprinde apoi amestecul de încercare şi se înregistrează curba presiune-timp a exploziei.
La sfârşitul încercării, recipientul trebuie purjat cu aer pentru a elimina produsele de ardere. Produsele de ardere purjate trebuie evacuate în condiţii de securitate. Înainte de a începe purjarea, trebuie eliberată orice suprapresiune reziduală din recipientul de încercare.
Dacă se formează funingine în cursul încercării, recipientul de încercare şi dispozitivul de aprindere trebuie curăţate.
Întreaga încercare trebuie repetată de cinci ori pentru fiecare compoziţie de amestec de încercare. Pentru a determina Pmax, numărul de încercări poate fi redus la trei, cu condiţia ca dispersia observată în cursul celor trei încercări să nu depăşească 0,5 bar.
3.4.2.2 Determinarea presiunii de explozie Pex
Cea mai mare presiune de pe fiecare din cele cinci curbe de presiune-timp, măsurate conform modului de încercare de la 3.4.2.1, se determină prin una din următoarele metode.
Metoda grafică
Se determină presiunea cea mai mare din curba presiune-timp trasată analogic de către instrumentul înregistrator. Exactitatea datelor utilizate pentru trasarea curbei şi scara graficului trebuie să fie suficiente pentru a permite să se definească presiunile la o rezoluţie apropiată de 0,1 bar.
Metoda numerică
Pentru a determina presiunea cea mai mare poate fi utilizat un program pe calculator, în vederea prelucrării valorilor presiune-timp. Exactitatea datelor utilizate trebuie să fie suficientă pentru a permite definirea presiunilor la o rezoluţie apropiată de 0,1 bar.
Presiunea de explozie Pex este cea mai mare valoare din cele cinci determinări.
În cazul amestecurilor foarte reactive, curbele presiune-timp pot prezenta oscilaţii cu frecvenţă înaltă. Acestea nu trebuie luate în calcul la determinarea Pex.
3.4.2.3 Determinarea presiunii maxime de explozie Pmax
Presiunea maximă de explozie Pmax se determină variind treptat cantitatea de gaz inflamabil dintr-un amestec gaz inflamabil/aer, până se atinge valoarea maximă a lui Pex.
Pmax corespunde în mod normal amestecurilor cu compoziţii apropiate de cea stoechiometrică. Pentru a determina presiunea maximă de explozie suficient de precis şi cu un număr minim de măsurări, trebuie utilizat următorul mod de lucru iterativ.
Etapa 1
Se alege, din cunoştinţele existente, prin calcul sau prin estimare, conţinutul de gaz inflamabil pentru care se aşteaptă să se obţină Pmax. Această valoare aleasă a conţinutului de gaz inflamabil se ia ca valoare de referinţă. Dacă este posibil să se calculeze raportul stoechiometric de reacţie a gazului inflamabil cu oxigenul, atunci, acesta, multiplicat cu 1,1 poate fi utilizat ca valoare de referinţă. Dacă nu, se estimează valoarea de referinţă, de exemplu, prin analogie cu alte gaze inflamabile cu compoziţie similară sau care aparţin aceleiaşi serii omoloage. În cazul unor eşantioane de proces, de compoziţie necunoscută, este recomandat să se utilizeze o valoare egală cu de două ori limita inferioară de explozie, ca estimare a compoziţiei stoechiometrice.
Etapa 2
Se urmează modul de lucru de la 3.4.2.1 şi 3.4.2.2 pentru cele patru amestecuri cu un conţinut de gaz inflamabil de 0,8; 1,0; 1,2 şi 1,4 ori valoarea de referinţă. În cazul în care există un grad înalt de încredere că Pmax se obţine pentru un conţinut apropiat de valoarea de referinţă, numărul de amestecuri poate fi redus la trei şi valoarea incrementului poate fi redusă la mai puţin de 0,2 ori valoarea de referinţă.
Etapa 3.1
Se calculează media a trei sau cinci valori ale presiunii, obţinute pentru fiecare conţinut de gaz inflamabil. Apoi se identifică valoarea cea mai mare a acestor medii.
Etapa 3.2.1
Dacă valoarea cea mai mare aflată în etapa 3.1 corespunde valorii celei mai mari sau celei mai mici a conţinutului de gaz inflamabil utilizat, atunci se extinde domeniul conţinutului de gaz inflamabil utilizat. Se aleg două valori suplimentare ale conţinutului de gaz inflamabil, fie la extremitatea inferioară, fie la extremitatea superioară a domeniului, în funcţie de ceea ce convine şi corespunzător unor incremente egale cu de 0,2 ori valoarea de referinţă. Dacă nu, se trece la etapa 3.2.2.
Etapa 3.2.2
Dacă valoarea cea mai mare aflată în etapa 3.1 se află în interiorul domeniului conţinutului de gaz inflamabil utilizat, se aleg două valori suplimentare ale conţinutului de gaz inflamabil, la mijlocul intervalelor situate la stânga şi la dreapta valorii medii celei mai mari.
Etapa 3.2.3
Dacă există mai mult de o valoare medie de vârf, se tratează separat fiecare dintre ele, conform etapei 3.2.1 sau 3.2.2.
Etapa 3.3
Se urmează modul de lucru de la 3.4.2.1 şi 3.4.2.2 pentru noile valori ale conţinutului de gaz inflamabil calculate conform etapelor 3.2.1 sau 3.2.2.
Etapa 4
Se repetă etapele de la 3.1 până la 3.3, până când:
fie diferenţa dintre valorile presiunii de explozie măsurate este mai mică decât exactitatea sistemului de măsurare a presiunii (0,05 bar sau mai bună, a se vedea 3.2.5);
sau
incrementul conţinutului de gaz inflamabil este mai mic decât exactitatea echipamentului utilizat pentru pregătirea amestecului de încercare (± 10 % relative, pentru un conţinut de gaz inflamabil de până la 2 % mol şi ± 2 % absolute, pentru un conţinut de gaz inflamabil de peste 2 % mol, a se vedea 3.2.3 ).
Etapa 5
Se consideră presiunea maximă de explozie, cea mai mare valoare măsurată a presiunii de explozie.
3.5 Exprimarea rezultatelor
Toate informaţiile de la 3.6 trebuie menţionate în raportul care prezintă rezultatele acestor determinări.
Pentru presiunea de explozie Pex, evaluarea încercării se bazează pe valoarea cea mai mare a presiunii obţinută din cinci încercări realizate cu amestecul de încercare considerat. Pentru a ţine cont de toate incertitudinile (măsurarea presiunii, conţinutul de gaz inflamabil, etalonare, mod de lucru pentru un număr limitat de încercări), această valoare se rotunjeşte la cel mai apropiat 0,1 bar. Suplimentar, trebuie precizat conţinutul de gaz inflamabil în amestecul de încercare considerat.
Pentru presiunea maximă de explozie Pmax, evaluarea încercării se bazează pe acel amestec de încercare care dă presiunea de explozie cea mai mare din toate valorile determinate. Pentru a lua în calcul toate incertitudinile (măsurarea presiunii, conţinutul de gaz inflamabil, etalonare), valoarea cea mai mare se rotunjeşte la cel mai apropiat 0,1 bar. Suplimentar, trebuie precizat conţinutul de gaz inflamabil în amestecul de încercare pentru care a fost obţinută valoarea cea mai mare şi valoarea ultimului increment al conţinutului de gaz inflamabil, pentru a indica exactitatea determinării.
NOTĂ - Pentru temperaturi de până la 200 oC şi presiuni de până la 2 bar, numeroase substanţe prezintă următoarea dependenţă a lui Pmax faţă de temperatură şi presiune:
T: temperatura amestecului înainte de aprindere în KT1: temperatura de referinţă în Kp : presiunea amestecului înainte de aprindere în barp1: presiunea de referinţă în barPmax (T, p : Pmax pentru condiţiile T şi p ale amestecului înainte de aprindere în bar Pmax (T1, p1) : Pmax la temperatura de referinţă T1 şi la presiunea de referinţă p1 în bar
Cu excepţia amestecurilor apropiate de limitele de explozie, se poate aştepta o dependenţă analogă pentru Pex .
Conţinutul de gaz inflamabil trebuie exprimat fie ca fracţie molară, fie ca fracţie volumică sau masică. Pentru mai multe detalii, a se vedea anexa B. Pentru abaterea maximă a conţinutului de gaz inflamabil, trebuie indicată valoarea maximă absolută de ± 0,2 % sau valoarea corespunzătoare calculată din abaterea relativă de ± 10 % (a se vedea 3.2.3). Poate fi precizată o abatere inferioară dacă se poate stabili că amestecul a fost pregătit cu o exactitate mai mare (ca urmare fie a metodei utilizate sau a analizei amestecului).
NOTĂ - Dacă valorile sunt obţinute pentru scopuri de securitate, se utilizează valorile cele mai mari ale presiunii în locul valorilor medii.
Condiţiile specifice şi obiectivul metodei descrise în acest standard nu permit evaluarea rezultatelor prin metodele statistice convenţionale. Aceste metode nu sunt aplicabile aici atâta timp cât nu sunt satisfăcute condiţiile privind distribuţia erorilor aleatorii, iar erorile sistematice - datorate influenţei condiţiilor de măsurare - nu pot fi disociate de erorile aleatorii. Din acest motiv este necesar să se indice acest fapt în raportul de încercare (a se vedea 3.6).
Verificarea aparaturii şi a modului de încercare trebuie să se realizeze conform anexei A.
3.6 Raport de încercare
Raportul de încercare trebuie să furnizeze următoarele informaţii :
- numele laboratorului şi data încercării; - condiţiile de încercare :
- temperatura ambiantă şi presiunea amestecului de încercare înainte de aprindere;
- identificarea eşantionului :
- compoziţia, originea şi puritatea gazului inflamabil;
- identificarea comburantului:
- aerul atmosferic sau sintetic ;
- compoziţia, puritatea şi cantitatea de gaz inert adăugat ;
- recipientul de încercare :
- forma recipientului ;
- volumul recipientului;
- sistemul de aprindere ; - pregătirea amestecului de încercare; metoda utilizată şi exactitatea;
- mărimea care trebuie determinată ( Pmax,Pex ) ;
- rezultatele :
- în cazul Pex:
i) presiunea finală de explozie; ii) conţinutul de gaz inflamabil şi exactitatea; iii) presiunea de explozie cea mai mare, cea mai mică şi medie, din cinci (respectiv, trei) încercări;
- în cazul Pmax :
i) presiunea maximă de explozie;
ii) conţinutul de gaz inflamabil şi exactitatea;
iii) cel mai mic increment al conţinutului de gaz inflamabil;
- orice altă informaţie importantă.
Un exemplu de formular care poate fi utilizat pentru raportul de încercare este prezentat în anexa D.
Anexa A
(normativă)
Verificare
Acest procedeu de verificare trebuie utilizat atât pentru o aparatură nouă cât şi pentru verificarea performanţei unei aparaturi existente. Aparatura existentă trebuie verificată la fiecare 12 luni sau ori de câte ori se schimbă sau se înlocuiesc piesele aparaturii.
Verificarea trebuie efectuată conform modului de lucru prezentat în paragrafele 3.3 şi 3.4 pentru substanţele enumerate în tabelul A.1. Pentru o aparatură nouă, trebuie utilizate toate cele patru substanţe enumerate în tabelul A.1, dar pentru o aparatură deja existentă, este suficient să se utilizeze doar una dintre ele.
Verificarea se consideră confirmată atunci când valorile obţinute în aceste încercări pentru presiunile maxime de explozie şi pentru conţinuturile de gaz inflamabil corespunzătoare presiunii maxime de explozie, se situează în domeniile indicate în tabelul A.1.
Tabelul A.1 – Valoria pentru verificarea aparaturii
Gaz inflamabil
Conţinut de gaz inflamabil corespunzător presiunii
maxime de explozie% mol
Presiune maximă de explozie
bar
Amoniac 23,0 ± 1,0 5,0 ± 1,0
Metan 10,5 ± 0,5 8,3 ± 0,3
Hidrogen 31,0 ± 1,0 7,9 ± 0,3
Metanol 15,0 ± 0,5 8,8 ± 0,2
a Aceste valori sunt obţinute la 25 o C şi la 1 bar, pentru amestecuri de gaz inflamabil şi aer.
NOTA 1 - Valorile prezentate în tabelul A.1 arată dispersia rezultatelor obţinute de laboratoarele care au participat la elaborarea metodei. Din considerentele invocate la paragraful 3.5, totuşi, rezultatele acestor determinări nu pot fi evaluate conform regulilor aplicabile încercărilor interlaboratoare.
NOTA 2 - Valorile prezentate în tabelul A.1 pot fi exprimate în alte unităţi, utilizând formulele dinn anexa B.
NOTA 3 - Pentru verificarea performanţei unei aparaturi în domenii specifice de presiune de explozie sau de conţinut de gaz inflamabil, pot fi utilizate date suplimentare speciale, obţinute cu o aparatură verificată. NOTA 4 - Dacă verificarea este efectuată în condiţii de presiune şi de temperatură diferite de 1 bar şi 25 oC, înainte de a compara rezultatele cu valorile indicate în tabelul A.1., este necesar să se corecteze valorile presiunii maxime de explozie pentru aceste condiţii, utilizând relaţia indicată la 3.5.
Anexa B
(informativă)
Conversia valorilor conţinutului de substanţă inflamabilă
B.1 Abrevieri şi simboluri
D raport de densitate
F raportul maselor molare
M masă molară
m masă
debit masic
n număr de moli (cantitate de substanţă)
Q raport al factorului de compresibilitate
V volum
Vmol volum molar
debit volumic
w fracţie masică
x fracţie molară
Z factor de compresibilitate
fracţie volumică
densitate
(A) aer
at condiţii atmosferice, adică, aproximativ 1 bar şi 20 oC
liq stare lichidă de agregare
(G) gaz, adică eşantion sau aer
N condiţii normale, adică la 1,013 bar şi 0 oC
id gaz perfect (se aplică la amestecuri de încercare)
mol referitor la volumul molar
(S) substanţă inflamabilă
B. 2 Caracteristici ale aerului
at 1,2 103 g/m3
M (A) 29,0 g/mol
B.3 Definiţii1
Fracţia volumică în % B.1
Când conţinuturile sunt exprimate în fracţie volumică, debitele volumice trebuie să fie exprimate la aceleaşi presiuni şi temperaturi şi toţi componenţii să fie gazoşi în aceste condiţii.
Fracţia molară % B.2
Fracţia molară este independentă de presiune şi temperatură.
Fracţia masică în % B.3
Fracţia masică este independentă de presiune şi temperatură.
B.4 Pregătirea amestecului de încercare
Conform 3.4.1 din acest standard, amestecul de încercare poate fi pregătit în diferite moduri:
a) Prin metoda presiunilor parţiale: În acest caz, molii de gaz, de inert şi de aer sunt amestecaţi împreună;
b) Măsurarea aerului şi a eşantioanelor gazoase cu ajutorul debitmetrelor masice:
În acest caz, debitele masice sunt amestecate împreună, în condiţii atmosferice, pentru a forma amestecul de încercare. Dacă debitmetrele masice sunt etalonate în debit volumic în condiţii
normale, debitul masic se obţine înmulţind acest debit volumic cu densitatea gazului în condiţii
normale ρN (G), astfel :
B.4
c) Măsurarea aerului cu ajutorul unui debitmetru masic şi măsurarea eşantioanelor lichide cu ajutorul unei pompe dozatoare volumetrice :
Pentru debitul masic al aerului, poate fi utilizată relaţia dată la b).
Debitul masic al eşantionului lichid se obţine din debitul volumic al lichidului , care poate fi
reglat cu pompa dozatoare şi densitatea lichidului , astfel :
B.5
1 Definiţiile utilizate sunt conforme cu propunerea germană pentru ISO / TV 158
Prin această metodă, amestecul de încercare se obţine la o temperatură mărită (temperatura din evaporator), necesară pentru a produce cantitatea cerută de substanţă inflamabilă în amestecul de încercare. În momentul amestecării, cele două debite trebuie să fie la această temperatură. Presiunea parţială a substanţei de încercare în amestecul de încercare nu poate depăşi presiunea de vapori a eşantionului la această temperatură. Întrucât aerul şi substanţa de încercare nu sunt la aceeaşi presiune când sunt amestecate, condiţiile pentru conversia în fracţii volumice nu sunt îndeplinite.
B.5 Conversie
În vederea comparării, pentru a transforma diferitele mărimi care exprimă compoziţia amestecurilor, pot fi utilizate următoarele relaţii.
Pentru a efectua conversia sunt necesare următoarele caracteristici ale substanţei :
- raportul D între densitatea eşantionului gazos (S) şi a aerului (A) :
B.6
- raportul F între masa molară a eşantionului M(S) şi a aerului M(A)
B.7
- raportul Q între factorul de compresibilitate al eşantionului Z(S) şi al aerului Z(A)
B. 8
În plus, B. 9
Dacă densităţile nu sunt cunoscute, însă sunt cunoscute volumele molare absolute, pentru eşantionul gazos Vmol(S) şi pentru aer Vmol(A), este valabilă următoarea formulă :
B.10
În calculele de conversie, se utilizează proprietăţile substanţelor aflate în aceleaşi condiţii de temperatură şi de presiune ca cele în care au fost amestecaţi componenţii.
Dacă eşantionul este un amestec sau dacă amestecul aer/gaz inert este utilizat drept comburant în locul aerului, caracteristicile amestecului pot fi calculate conform formulelor binecunoscute din chimia fizică sau determinate prin măsurări.
Atunci când caracteristicile componenţilor sunt necunoscute sau nu pot fi calculate, conversia valorilor nu este posibilă.
În condiţiile menţionate mai sus, pentru mărimile definite mai înainte sunt valabile următoarele formule de conversie:
Tabelul B.1 - Formule de conversie
De calculat :
Amestecat, exprimat ca :
Fracţie volumică de substanţă inflamabilă în amestecul de încercare
(S)
%
Fracţie masică de substanţă inflamabilă în amestecul de încercare
w(S)
%
Fracţie molară de substanţă inflamabilă în amestecul de încercare
x(S)
%
Fracţie volumică de substanţă
inflamabilă în amestecul de
încercare
(S) în %
Fracţie masică de substanţă
inflamabilă în amestecul de
încercare
w(S) în %
Fracţie molară de substanţă
inflamabilă în amestecul de
încercare
x(S) în %
Anexa C
(informativă)
Exemplu de evaporator pentru lichide inflamabile
Legendă :
a Lichid inflamabil 1 Tub evaporator de sticlă 2 Tub de oţel, de formă elicoidală, în contact strâns cu tubul evaporator, când este încălzit 3 Ecran termic (tub de sticlă ) 4 Ac pentru măsurarea lichidului inflamabil 5 Dop de sticlă etanş prevăzut cu sept 6 Termocuplu 7 Orificiu de ieşire a amestecului de încercare 8 Sursă de joasă tensiune 9 Garnitură de etanşare10 Aer
Figura C.1 – Evaporator pentru realizarea amestecurilor de încercare dinlichide inflamabile
Tubul evaporator de sticlă (figura C.1(1)) pe care este înfăşurat strâns un tub elicoidal de oţel, (figura C.1(2)), este amplasat într-un tub de sticlă suficient de lung (figura C.1(3)), cu rol de ecran termic. Tubul evaporator este încălzit prin aplicarea unei tensiuni joase tubului elicoidal. Temperatura în tubul evaporator este reglată şi măsurată cu un termocuplu amplasat în interiorul tubului (figura C.1(6)). Aerul este preîncălzit în trecere prin tubul elicoidal fierbinte de oţel. Aerul preîncălzit pătrunde astfel în partea superioară a tubului evaporator, împreună cu lichidul provenit din acul de măsurare (figura C.1 (4)). Acul de măsurare trebuie dispus astfel încât lichidul care se scurge din vârful acului să vină imediat în contact cu peretele tubului evaporator. Trebuie evitată formarea picăturilor de lichid în timp ce lichidul se scurge de pe vârful acului. Pentru a obţine evaporarea cea mai eficientă, evaporatorul este înclinat la un unghi între 60° şi 75° faţă de orizontală, iar temperatura este menţinută astfel încât tot lichidul să se evapore în jumătatea superioară a tubului.
Anexa D
(informativă)
Exemplu de formular de raport de încercare2
Raport de încercare
Numele laboratorului :…………………………………………………………………..Determinarea presiunii de explozie / presiunii maxime de explozie, conform EN 13673-1.
Condiţii de încercare
Temperatura amestecului de încercare înainte de aprindere ……………………………….oCPresiunea amestecului de încercare înainte de aprindere ……………………………….bar
Eşantion de încercare
Substanţă inflamabilăCompoziţie sau sursă : …………………………………………Puritate (% mol) : …………………..
Aer Atmosferic Sintetic
Gaz inert adăugatCompoziţie : …………………………………………Puritate ( % mol) : …………………..
Aparatură de încercare
FormăSfericăCilindrică
Volum …………………………m3
Aprindere Scânteie inductivăFilament fuzibilAlta : (se descrie detaliat)……………………………………….
Pregătirea amestecului de încercare Presiune parţială în interiorul recipientuluiDebite amestecate în exteriorul recipientuluiExactitate : % relative absolute
Determinarea presiunii de explozie
Conţinut de substanţă inflamabilă……………….% volum……………….% masă………………..% mol
Exactitate ……………….absolutăCea mai mică presiune de explozie la 5 (respectiv, 3 ) încercări ………………..barCea mai mare presiune de explozie la 5 (respectiv, 3 ) încercări ………………..barValoarea medie a presiunii de explozie la 5 (respectiv, 3 ) încercări ………………..barPresiunea de explozie ………………..bar
2 Poate fi copiat pentru raportarea rezultatelor încercărilor.
Determinarea presiunii maxime de explozie
Conţinut de substanţă inflamabilă……………….% volum……………….% masă………………..% mol
Exactitate ……………….absolută
Cel mai mic increment al conţinutului de substanţă inflamabilă……………….% volum……………….% masă………………..% mol
Presiunea maximă de explozie ………………..bar
Comentarii :………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Semnătură : Dată :
Anexa ZA
(informativă )
Articole ale acestui standard european referitoare la cerinţele esenţiale sau alte prevederi ale Directivelor UE
Acest standard european a fost elaborat sub un mandat acordat CEN de către Comisia Europeană şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb şi susţine cerinţele esenţiale ale Directivelor UE :
Directiva Consiliului din 22 iunie 1998 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la maşini (98/37/CE).
Directiva 94/9/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 23 martie 1994 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la echipamentele şi sistemele de protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive.
AVERTISMENT: Alte cerinţe şi alte Directive UE pot fi aplicate produsului (produselor) care face (fac) obiectul acestui standard.
Articolele acestui standard sunt destinate să susţină cerinţele Directivelor :
Directiva Consiliului din 22 iunie 1998 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la maşini (98/37/CE ), anexa 1, paragraful 1.5.7.
Directiva 94/9/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 23 martie 1994 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la echipamentele şi sistemele de protecţie destinate utilizării în atmosfere explozibile, Anexa II, paragraful 1.01 ; 1.0.6a ; 1.0.6c ; 1.1.3 ; 1.2 ; 2.1.1.1 ; 3.0.1 şi 3.1.1 la 3.1.5.
Conformitatea cu acest standard asigură un mijloc de satisfacere a cerinţelor esenţiale specifice din Directiva respectivă şi ale regulamentelor EFTA asociate.
-------------------------------
(pagină albă)
Standardul european EN 13673-1 :2003 a fost acceptat ca standard român de către comitetul tehnic CT 358 - Explozivi de uz civil.
Membrii Comitetului De Lectură (CDL) care au verificat versiunea română a standardului european EN 13673-1:2003 :
dl Nicolae
HELJIU INSEMEX - Petroşani Preşedinte al comitetului tehnic CT 358 – Explozivi de uz civil
dl Attila KOVACS INSEMEX - Petroşani Membru CDL
dna Doina Pârvan ASRO Expert
Versiunea română a standardului european a fost elaborată de dna dr.chim. Octavia BARON, dl ing. Iuliu KRAUSZ şi dl ing. Attila KOVACS – INSEMEX Petroşani.
Un standard român nu conţine neapărat totalitatea prevederilor necesare pentru contractare. Utilizatorii standardului sunt răspunzători de aplicarea corectă a acestuia.
Este important ca utilizatorii standardelor române să se asigure că sunt în posesia ultimei ediţii şi a tuturor modificărilor.
Informaţiile referitoare la standardele române sunt publicate în Catalogul Standardelor Române şi în Buletinul Standardizării.
