1. senatul a validat hotărârile biroului de senat ... · 1.18 avizul negativ privind continuarea...

20
Nr. 26 din 12.03. 2014 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat referitoare la: 1.1 Organizarea, cu aprobarea Consiliului Facultăţii, a unei sesiuni suplimentare începând cu anul universitar 2013-2014, în primele două săptămâni ale sem. II. Rezultatele obţinute în această sesiune suplimentară nu generează drepturi în raport cu rezultatele obţinute în sesiunea de iarnă. În această sesiune suplimentară pot fi susţinute examenele şi colocviile nepromovate planificate în sesiunea de iarnă a aceluiaşi an universitar, pentru acestea nepercepându-se taxe de examinare. Pot fi susţinute şi examenele creditate cu condiţia achitării taxei de la prima prezentare, anume 50 lei. 1.2 Completarea şi modificarea comisiilor pentru examenul de absolvire/licenţă/diplomă din anul universitar 2012-2013 şi modificarea comisiilor pentru examenul de disertaţie din anul universitar 2012-2013. Anexa 1 1.3 Lista doctoranzi lor cu frecvenţă, proiect POSDRU/I07/1.5/S/76945, înmatriculaţi la data de 01.10.2010, care au solicitat amânarea susţinerii publice până la data precizată în Anexa 2. 1.4 Înfiinţarea Comisiei Centrale de Recrutare a candidaţilor, ca parte a Comisiei de Admitere pe universitate, formată din : - Prof.univ.dr.ing. Ioan Vasile Abrudan - preşedinte - Conf.univ.dr. Carmen Buzea - vicepreşedinte - Lector univ.dr. Marinela Şimon - membru - Lector univ.dr. Florin Nechita - membru. 1.5 Aprobarea calendarului de desfăşurare a examenului de admitere pentru sesiunile iulie/septembrie 2014. Anexa 3 1.6 Aprobarea taxelor: - taxe de admitere 2014; - taxe de şcolarizare pentru cetăţenii români şi din statele membre UE, pentru anul universitar 2014-2015; - taxe de şcolarizare pentru cetăţenii care studiază pe cont propriu valutar cu taxe de şcolarizare în valută, din state care nu sunt membre ale UE sau SSE, pentru anul universitar 2014-2015. Anexa 4

Upload: others

Post on 02-Sep-2019

8 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Nr. 26 din 12.03. 2014

1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat referitoare la:

1.1 Organizarea, cu aprobarea Consiliului Facultăţii, a unei sesiuni suplimentareîncepând cu anul universitar 2013-2014, în primele două săptămâni ale sem. II.Rezultatele obţinute în această sesiune suplimentară nu generează drepturi în raportcu rezultatele obţinute în sesiunea de iarnă. În această sesiune suplimentară pot fisusţinute examenele şi colocviile nepromovate planificate în sesiunea de iarnă aaceluiaşi an universitar, pentru acestea nepercepându-se taxe de examinare. Pot fisusţinute şi examenele creditate cu condiţia achitării taxei de la prima prezentare,anume 50 lei.

1.2 Completarea şi modificarea comisiilor pentru examenul deabsolvire/licenţă/diplomă din anul universitar 2012-2013 şi modificarea comisiilorpentru examenul de disertaţie din anul universitar 2012-2013. Anexa 1

1.3 Lista doctoranzi lor cu frecvenţă, proiect POSDRU/I07/1.5/S/76945,înmatriculaţi la data de 01.10.2010, care au solicitat amânarea susţinerii publice până ladata precizată în Anexa 2.

1.4 Înfiinţarea Comisiei Centrale de Recrutare a candidaţilor, ca parte aComisiei de Admitere pe universitate, formată din :

- Prof.univ.dr.ing. Ioan Vasile Abrudan - preşedinte- Conf.univ.dr. Carmen Buzea - vicepreşedinte- Lector univ.dr. Marinela Şimon - membru- Lector univ.dr. Florin Nechita - membru.

1.5 Aprobarea calendarului de desfăşurare a examenului de admitere pentrusesiunile iulie/septembrie 2014. Anexa 3

1.6 Aprobarea taxelor:

- taxe de admitere 2014;- taxe de şcolarizare pentru cetăţenii români şi din statele membre UE, pentru anuluniversitar 2014-2015;- taxe de şcolarizare pentru cetăţenii care studiază pe cont propriu valutar cu taxede şcolarizare în valută, din state care nu sunt membre ale UE sau SSE, pentru anuluniversitar 2014-2015. Anexa 4

Page 2: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

1.7 Iniţierea programului de master Psihologia Sănătăţii şi Intervenţii înComunitate, domeniul Psihologie, din cadrul FacuItăţii de Psihologie şi ŞtiinţeleEducaţiei.

1.8 Aprobarea cererii d-nei lector univ.dr. Tulbure Cristina de la FacuItatea dePsihologie şi Ştiinţele Educaţiei pentru a desfăşura activităţi didactice în cadrulUniversităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai 1al României" din Timişoara, în perioada 24 februarie - 30 septembrie 2014.

1.9 Propunerea FacuItăţii de Medicină privind ocuparea postului de Şef desecţie la Secţia Clinică Ortopedie din Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov, a d-Iui şeflucr.dr. Radu Necula.

1.10 Transformarea postului de administrator financiar cu studii medii în post custudii superioare şi scoaterea acestuia la concurs în cadrul Direcţiei Financiar -Contabile.

1.11 Transformarea postului de portar 1vacant de la data 10.02.2014 în post deîngrijitoare, în cadrul Direcţiei General Administrative.

1.12 Transformarea postului vacant din Departamentul Design de Produs,Mecatronică şi Mediu, în post de secretar şef cu studii superioare, la FacuItatea deDesign de Produs şi Mediu.

1.13 Acordarea unei creşteri salariale de 15% a salariului de încadrare, d-nei jr.Simona Colomei - şef Serviciu Resurse Umane.

1.14 Aprobarea asocierii ca membru, a Universităţii Transilvania din Braşov cuorganizaţiile cuIturale din Braşov, în Asociaţia Consorţiului CuItural Coronareprezentată prin FacuItatea de Litere şi FacuItatea de Muzică.

1.15 Aprobarea componenţei Comisiei de evaluare a dosarului pentru conferireatitlului de Profesor emerit al Universităţii Transilvania din Braşov, d-Iuiprof.univ.dr.ing. Gheorghe-Alexandru Radu. Anexa 5

1.16 Aprobarea continuării activităţii didactice în calitate de profesor titular peperioadă determinată până la finele anului universitar 2013-2014, a d-neiprof.univ.dr.ing. Popescu Rodica Mariana de la FacuItatea de Ştiinţa şi IngineriaMaterialelor.

1.17 Aprobarea continuării activităţii didactice în calitate de profesor titular peperioadă determinată până la finele anului universitar 2013-2014, a d-lui prof.univ.dr.Ion Moleavin.

Page 3: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şeflucr. pe perioadă determinată până la fmele anului universitar 2013-2014, cadruluididactic şeflucr.univ.dr. Tecău Marius de la Facultatea de Medicină.

1.19 Avizul negativ în ceea ce priveşte acordarea unui an sabatic, conform Legiinr.1I2011, d-nei prof.univ.dr.ing Eugenia Maria Secară de la FacuItatea de InginerieMecanică.

1.20 Avizul negativ în ceea ce priveşte cererea studentei Ioniţă N. Elena Denisa,absolventă a ciclului de licenţă la Facultatea de Ştiinţe Economice şi AdministrareaAfacerilor, forma de învăţământ ID, promoţia 2011, prin care solicită susţinereaexamenului de licenţă la Universitatea Valahia din Târgovişte.

1.21 Aprobarea cererii d-lui Costin Leonard Bold, absolvent al Facultăţii deMedicină, de a susţine examenul de licenţă la Facultatea de Medicină şi Farmacie aUniversităţii Dunărea de Jos, Galaţi.

1.22 Aprobarea calendarului de alegeri la Departamentul - Specialităţi Medicaleşi Chirurgicale de la Facultatea de Medicină. Anexa 6. La data programării alegerilor,cvorumul nu a fost îndeplinit, cadrele didactice din departament nemai făcând o altăşedinţă de alegeri şi astfel Senatul a hotărât ca data următoarelor alegeri să fiestabilită de către Consiliul de Administraţie.

2. Senatul a validat hotărârile Consiliului de Administraţie privind:

2.1 Cuantumul burselor studenţeşti pentru semestrul al II-lea al anului universitar2013-2014:- Bursa de performanţă: 650 lei/lună;- Bursa de merit: 370 lei/lună;- Bursa de studiu: 275 lei/lună;- Bursa socială: 250 lei/lună;- Bursa (anuală) de excelenţă Transilvania (o bursă/universitate): 3000 lei.

2.2 Calendarul de admitere la doctorat, sesiunea septembrie 2014:- înscrieri: 8-19.09.2014;- concursul de admitere, indiferent de forma la care se organizează: 20-28.09.2014;- afişarea rezultatelor: 30.09.2014.

2.3 Tarifele pentru afişaj în spaţiile special amenajate şi destinate panourilor deafişaj:

1 Format A4: 4 lei/zi +TVA (minim 15 zile);1 Format A3: 5 lei/zi +TVA (minim 15 zile);1 Format A2: 7 lei/zi +TVA (minim 15 zile);1 Format Al: 8 lei/zi +TVA (minim 15 zile);1 Format AO: 10 lei/zi +TVA (minim 15 zile).

2.4 Acordarea angajatelor universităţii, cu ocazia zilei de 8 Martie, de cadouri înproduse, din veniturile proprii ale universităţii.

Page 4: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

3. Senatul a luat în discuţie propunerile Consiliului de Administraţie:

3.1 Aprobarea desfăşurării programului postuniversitar de formare şi dezvoltareprofesională continuă din cadrul Facultăţii de Inginerie Tehnologică şi ManagementIndustrial - Tehnologii de fabricaţie a repere lor din industrie - în cadrul Centrului deFormare Continuă.

3.2 Amânarea desfăşurării programului postuniversitar de formare şi dezvoltareprofesională continuă din cadrul Facultăţii de Drept - Diplomaţie publică şinegociere internaţională - în cadrul Centrului de Formare Continuă, până lacompletarea dosarului.

3.3 Numirea doamnei şef lucr. dr. Laura Dracea de la Facultatea de Medicină ca şefde secţie la secţia a II-a - Boli Respiratorii din cadrul Spitalului Clinic de CopiiBraşov.

3.4 Prelungirea pentru 2 ani a acordului de comodat pentru Asociaţia "OrdinulArhitecţilor din România", filiala Braşov, în imobilul înscris în CF nr. 20250 nr. top5191, anexă a Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere lipită de Poarta Schei.

3.5 Senatul a aprobat propunerea Consiliului de Administraţie de modificare a actuluiconstitutiv al Fundatiei Centrul de pregătire şi valorificare a resurselor umane-Braşov, în sensul modificării Art.17, alin.2 din statut, astfel: " Consiliul Director secompune din totalitatea cadrelor didactice care sunt membre în Consiliul deAdministraţie al Universităţii de la orice dată, pe durata mandatului acestora camembrii în Consiliul de Administraţie".

Senatul a aprobat împuternicirea d-lui jr. Adrian Constantin Manea pentru efectuareademersurilor necesare la instanţa de judecată, să depună şi să semneze documentelenecesare, inclusiv actul adiţional în faţa notarului public.

4. Senatul a validat rapoartele comisiilor de concurs pentru ocuparea posturilordidactice - pentru semestrul 1, anul universitar 2013-2014. Anexa 7

5. Senatul a validat propunerea Comisiei de Disciplină, privind sancţionareaangajatului Ioan Demeter de la Departamentul de Ingineria Materialelor şiSudură din cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, cu reducereasalariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 50/0, şi delegarea acestuia la un altloc de muncă în cadrul universităţii, unde să nu mai desîaşoare activităţi peechipamente sau instalaţii cu grad ridicat de risc.

6. Senatul a aprobat încheierea următoarelor convenţii în vederea desîaşurăriiexamenelor de finaliza re a studiilor:- în calitate de instituţie beneficiară:• Universitatea Politehnica din Bucureşti - pentru programul de studii în

lichidare Managementul energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică şiŞtiinţa Calculatoarelor;

Page 5: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

• Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu - pentru programele de studiiTehnologia informaţiei şi Calculatoare de la Facultatea de Inginerie Electricăşi Ştiinţa Calculatoarelor;

• Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi - pentru programele de studiiautorizate provizoriu Ingineria produselor alimentare şi Controlul şi expertizaproduselor alimentare de la Facultatea de Alimentaţie şi Turism.în calitate de instituţie organizatoare:

• Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu - pentru programul de studiiPedagogia învăţământului primar şi preşcolar;

• Universitatea Sapienţia Cluj-Napoca - pentru programele de studii Tehnologiişi sisteme de telecomunicaţii (Târgu Mureş), Traducere şi interpretare (TârguMureş).

7. Senatul a aprobat ca Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didacticsă fie supus procesului de evaluare externă de către ARACIS în anuluniversitar 2013-2014.

8. Senatul a aprobat participarea în Comisia paritară, la discuţiile privindsemnarea Contractului Colectiv de Muncă, 6 (şase) membri din partea LSCDşi 3 (trei) membri aleşi ca reprezentanţi ai cadrelor didactice, personaluluididactic auxiliar şi TESA care nu sunt membri de sindicat.

9. Senatul a validat raportul Comisiei buget - finanţe privind execuţia bugetarăpe anul 2013.

Preşedintele Senatului,

Prof. univ. dr. Emil STOICA

Page 6: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 1.1/HS nr. 26 din 12.03.2014

Completarea şi modificarea comisiilor pentru examenul deabsolvire/licenţă/diplomă din anul universitar 2012-2013

FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ ŞI ŞTIINŢA CALCULATOARELORCOMISIA 10 – Automatică şi informaticăaplicată – 5 ani ziPreşedinte: Prof.univ.dr.ing. Florin MOLDOVEANUMembri: Prof.univ.dr.ing. Sorin Aurel MORARU

Prof.univ.dr.ing. Claudiu POZNAConf.univ.dr.ing. Constantin SUCIUConf.univ.dr.ing. Delia UNGUREANU

Secretar: Şef.lucr.dr.ing. Cristian BOLDIŞOR

2. Pentru sesiunea din februarie 2014 se modifică următoarele comisii pentru examenul deabsolvire/ licenţă/diplomă/ în următoarea componenţă:

FACULTATEA DE INGINERIE TEHNOLOGICĂ ŞI MANAGEMENT INDUSTRIALCOMISIA 5- Maşini unelte şi sisteme de producţie - 4 + 5 ani, ZIPreşedinte: Prof. univ.dr.ing. Ioan CRISTIANMembri: Prof. univ.dr.ing. Petru MĂNIUŢ

Prof. univ.dr.ing. Romeo CIOARĂProf. univ.dr.ing. Adriana FOTA

Secretar: Şef.lucr.dr.ing. Georgiana LIMBĂŞAN

FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ ŞI ŞTIINŢA CALCULATOARELORCOMISIA 6 -Automatică şi informatică aplicată- 4 ani, ZIPreşedinte: Prof. univ.dr.ing. Florin MOLDOVEANUMembri: Prof. univ.dr.ing. Sorin Aurel MORARU

Prof. univ.dr.ing. Claudiu POZNAConf. univ.dr.ing. Constantin SUCIUConf. univ.dr.ing. Delia UNGUREANU

Secretar: Şef.lucr.dr.ing. Cristian BOLDIŞORCOMISIA 9 – Automatizări – 3 ani, ZI (colegiu)Preşedinte: Prof. univ.dr.ing. Florin MOLDOVEANUMembri: Prof. univ.dr.ing. Sorin Aurel MORARU

Prof. univ.dr.ing. Claudiu POZNAConf. univ.dr.ing. Constantin SUCIUConf. univ.dr.ing. Delia UNGUREANU

Secretar: Şef.lucr.dr.ing. Cristian BOLDIŞOR

FACULTATEA DE SILVICULTURĂ ŞI EXPLOATĂRI FORESTIERECOMISIA 1- Silvicultură + Exploatări forestiere + Cinegetică -4 ani, ZI + IDPreşedinte: Prof. univ.dr.ing. Gheorghe IGNEAMembri: Conf. univ.dr.ing. Ovidiu IONESCU

Conf. univ.dr.ing. Tudor STĂNCIOIUŞef lucr.dr.ing. Rudolf DERCZENIŞef lucr.dr.ing. Bogdan POPA

Secretar: Şef lucr.dr.ing. Vasile Răzvan CÂMPU

Page 7: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 1.1/HS nr. 26 din 12.03.2014

FACULTATEA DE ALIMENTAŢIE ŞI TURISMCOMISIA 1 – Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism – 4 ani, ZIPreşedinte: Prof. dr. ing. Gavrila CALEFARIUMembri: Prof. dr. ing. Andreea DEACONESCU

Prof.univ.dr. Romeo CIOARĂSecretar: Şef lucr.dr.ing. Cristina GĂVRUŞCOMISIA DE CONTESTAŢIIPreşedinte: Prof. univ. dr. ing.Vladimir MĂRĂSCU-KLEINMembru: Prof. univ.dr. ing. Andriana FOTASecretar: Conf. univ. dr. ing. Mihai IONESCU

FACULTATEA DE MATEMATICĂ ŞI INFORMATICĂCOMISIA 4–Informatică aplicată-lb.germană 3 ani, ZIPreşedinte: Conf.univ.dr. Livia SÂNGEORZANMembri: Lect..univ.dr. Nicoleta ENACHE -DAVID

Lect.univ.dr. Constantin ALDEAConf.univ.dr. Laura CIUPALĂ

Secretar: Lect.univ.dr. Răzvan BOCUCOMISIA 2 – Informatică 3 ani, IDPreşedinte: Conf.univ.dr. Ion FLOREAMembri: Lect.univ.dr. Anca VASILESCU

Lect.univ.dr. Vlad MONESCUConf.univ.dr. Adrian DEACONU

Secretar: Lect..univ.dr. Nicoleta ENACHE-DAVIDCOMISIA DE CONTESTAŢII- InformaticăPreşedinte. Conf.univ.dr. Laura CIUPALĂMembri: Lect..univ.dr. Nicoleta ENACHE-DAVID

Conf.univ.dr. Silviu DUMITRESCUSecretar: Lect.univ.dr. Răzvan BOCUCOMISIA DE CONTESTAŢII- MatematicăPreşedinte: Conf.univ.dr. Marius PĂUNMembri: Conf.univ.dr. Dorina RĂDUCANU

Lect.univ.dr. Ovidiu POPESCUSecretar: Lect.univ.dr. Răzvan BOCU

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEICOMISIA 1-Psihologie- ZI, 3 aniPreşedinte: Prof univ.dr. Elena COCORADĂMembri: Prof univ.dr. Marcela Rodica LUCA

Conf.univ.dr. Doina USACILect.univ.dr. Camelia TRUŢĂLect.univ.dr. Daniela PORUMBU

Secretar: Prep.univ.drd. Ramona HENTERCOMISIA DE CONTESTAŢIIPreşedinte: Lect.univ.dr. Ana Maria CAZANMembru: Lect.univ.dr. Laura NĂSTASĂCOMISIA 2-Psihologie- ID, 3 aniPreşedinte: Conf.univ.dr. Mariela PAVALACHE – ILIEMembri: Conf.univ.dr. Aurel Ion CLINCIU

Lect.univ.dr. Ana Maria CAZANLect.univ.dr. Laura DAVID

Page 8: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 1.1/HS nr. 26 din 12.03.2014

Secretar: Prep.univ.drd. Ecaterina UNIANU

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTURI MONTANECOMISIA 1- Educaţie fizică şi sportivă – ZI, 3 aniCOMISIA DE CONTESTAŢIIPreşedinte: Prof.univ.dr. Silviu CIOROIUMembru: Lect.univ.dr. Florentina NECHITASecretar: Lect.univ.dr. Andreea CĂTĂNESCU

COMISIA 2- Educaţie fizică şi sportivă – FR, 3 aniCOMISIA DE CONTESTAŢIIPreşedinte: Prof.univ.dr. Silviu CIOROIUMembru: Lect.univ.dr. Florentina NECHITASecretar: Lect.univ.dr. Andreea CĂTĂNESCUCOMISIA 4- Kinetoterapie şi motricitate specială –ZI, 3 aniPreşedinte: Prof.univ.dr.Mircea NEAMŢUMembri: Conf.univ.dr.Carmen GUGU GRAMATOPOL

Conf.univ.dr. Elena BALINTProf.univ.dr. Silviu CIOROIULect.univ.dr. Alina MARTOMA

Secretar: Lect.univ.dr. Andreea CĂTĂNESCU

FACULTATEA DE MEDICINĂ

Comisia pentru susţinerea probei practice şi a lucrărilor de diplomă la programul destudiu Asistenţă medicală generală:Comisia 1:

• Preşedinte: Conf. univ. dr. Victoria BURTEA• Membri: Şef lucr. dr. Oana FALUP-PECURARIU

Şef lucr. dr. Roxana MICLAUŞ• Secretar: Asist. univ. dr. Florin LEAŞU

Comisia pentru susţinerea lucrărilor de diplomă la programul de studiuBalneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală:Comisia 2:

• Preşedinte: Prof. univ. dr. Dan MINEA• Membri: Şef lucr. dr. Mihai VÂRCIU

Şef. lucr. dr. Maria MITRICĂ• Secretar: Prep. univ. dr. Horia HRISCU

Page 9: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 1.2/HS nr. 26 din 12.03.2014

Modificarea comisiilor pentru examenul de disertaţie dinanul univ. 2012 - 2013

FACULTATEA DE MATEMATICĂ ŞI INFORMATICĂCOMISIA 1- Tehnologii internetPreşedinte: Conf.univ.dr. Silviu DUMITRESCUMembri: Prof.univ.dr. Ernest SCHEIBER

Lect.univ.dr. Nicoleta ENACHE - DAVIDLect.univ.dr. Lucian SASU

Secretar: Lect.univ.dr. Răzvan BOCU

COMISIA 3- Tehnologii moderne în ingineria softPreşedinte: Prof.univ.dr. Dorin BOCUMembri: Conf.univ.dr. Adrian DEACONU

Conf.univ.dr. Ion FLOREALect.univ.dr. Constantin ALDEA

Secretar: Lect.univ.dr. Nicoleta ENACHE – DAVID

FACULTATEA DE MEDICINĂComisia 1 – Masterul: Managementul strategiilor preventive şi politici sanitare:

• Preşedinte: Prof. univ. dr. Liliana ROGOZEA• Membri: Conf. univ. dr. Laurenţiu NEDELCU

Conf. univ. dr. Victoria BURTEAConf. univ. dr. Elena BOBESCU

Secretar: Asist. univ. dr. Raluca BADEA

Comisia 2 – Masterul: Managementul infecţiilor nosocomiale:• Preşedinte: Conf. univ. dr. Mihaela IDOMIR• Membri: Prof. univ. dr. Liliana ROGOZEA

Prof. univ. dr. Iosif ŞAMOTĂConf. univ. dr. Diana TÎNŢ

Secretar: Asist. univ. dr. Cristian CONSTANTINESCU

Comisia 3 – Masterul: Managementul si strategiile îngrijirilor paliative:• Preşedinte: Conf. univ. dr. Daniela MOŞOIU• Membri: Prof.univ.dr. Liliana ROGOZEA

Conf. univ. dr. Laurenţiu NEDELCUConf. univ. dr. Elena BOBESCU

Secretar: Prep. univ. dr. Marius IRIMIE

Page 10: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 2/HS nr. 26 din 12.03.2014

Lista doctoranzilor cu frecvenţă, proiect POSDRU/107/1.5/S/76945,înmatriculaţi la data de 01.10.2010, care au solicitat amânarea susţinerii

publice a tezei de doctorat

Nr.crt. Numele şi prenumele Domeniu Conducător ştiinţific

Solicitaredatăsusţinerepublică

1ARIŞANU G. AdrianOvidiu

Ingineriemecanică RUS Florean 14.03.2014

2BANEA D. AlexandruŞtefan

Ingineriamaterialelor ŢIEREAN Mircea 17.02.2014

3 COVACI M. AlexandraIngineriemecanică TALABĂ Doru 31.01.2014

4 MAZILU A. Radu MihaiInginerieindustrială IOVĂNAŞ Radu 28.02.2014

5 MOGA M. O. HoraţiuIngineriemecanică ANTONYA Csaba 31.01.2014

6OANCEA Gh. LisetteMariana

Ingineriamaterialelor SAMOILĂ Cornel 28.02.2014

7 PANFIR I. Alina NinettInginerieindustrială MOGAN Gheorghe 31.01.2014

8ROMAN V. IonuţBogdan

Ingineriamaterialelor ŢIEREAN Mircea 01.02.2014

9SCHIAU G. HoriaGheorghe

Ingineriemecanică RUS Florean 14.03.2014

10 SÎRBU G. NicolaeIngineriemecanică VLASE Sorin 15.02.2014

11 ZAHARIA I. AdrianIngineriamaterialelor

MACHEDON-PISUTeodor 17.02.2014

Page 11: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 3.1/HS nr. 26 din 12.03.2014

Calendarul admiterii la studii universitare de licenţă2014

Nr.crt. Data/Perioada Activităţi desfăşurate

1. 12–19 iulie 2014Înscrieri pentru concursul de admitere sesiunea iulie 2014Candidaţii cetăţeni români şi din ţări UE – la sediile facultăţilor; Cetăţeni din ţări terţe UE şi români de pretutindeni - centralizat, înclădirea Rectorat, B-dul Eroilor nr.29

2. 12–16 iulie 2014 Înscrieri olimpici şi candidaţi rromi pentru toate facultăţileÎnscrierile se fac centralizat, în clădirea Rectorat, B-dul Eroilor nr.29

3. 16 iulie 2014 Afişare liste cu candidaţii olimpici şi candidaţi rromi admişi4. 20–21 iulie 2014 Probe practice la Facultatea de Muzică şi Facultatea Educaţie Fizică şi Sporturi Montane5. 20-24 iulie 2014 Desfăşurarea probelor de concurs la Facultatea de Medicină6. 22-24 iulie 2014 Desfăşurarea probelor de concurs la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane7. 22 iulie 2014 Afişare liste cu candidaţii admişi/ respinşi (Lista faza I) – facultăţi fără probe de concurs8. 25 iulie 2014 Afişare liste cu candidaţii admişi/ respinşi (Lista faza I) – facultăţi cu probe de concurs9. 23-27 iulie 2014 Depunerea actelor de studii în original (sau confirmarea în scris) pentru candidaţii admişi pe locurile bugetate10. 28 iulie 2014 Afişarea listelor refăcute cu candidaţii admişi la toate facultăţile în urma fazei II de redistribuire (Lista faza II)11. 29–30 iulie 2014 Depunerea actelor de studii în original (sau confirmarea în scris) pentru candidaţii admişi pe locurile bugetate şi plata primei tranşe a

taxei de şcolarizare pentru candidaţii admişi pe locurile cu taxă12. 31 iulie 2014 Afişarea listelor refăcute de admitere în urma fazei III de redistribuire (Lista faza III)13. 1 – 28 august 2014 Depunerea actelor de studii în original (sau confirmarea în scris) pentru candidaţii admişi pe locurile bugetate şi plata primei tranşe a

taxei de şcolarizare pentru candidaţii nou admişi pe locurile cu taxă14. 31 august 2014 Afişarea listelor refăcute de admitere în urma fazei IV de redistribuire (Lista faza IV)15. 1 – 3 septembrie 2014 Confirmare şi plata primei tranşe a taxei de şcolarizare pentru candidaţii nou admişi16. 4 septembrie 2014 Afişarea listelor finale de admitere pentru sesiunea iulie 2014 (Lista finală iulie 2014). Comunicare locuri rămase neocupate17. 5- 10 septembrie 2014 Înscrieri la toate facultăţile pentru concursul de admitere pentru sesiunea de admitere septembrie 201418. 11 septembrie 2014 Afişarea rezultatelor sesiunii de admitere septembrie 2014 pentru concursul de dosare (liste faza I)19. 11-12 septembrie 2014 Desfăşurarea probelor de concurs la facultăţile cu probe de concurs20. 13 septembrie 2014 Afişarea rezultatelor sesiunii de admitere septembrie 2014 pentru facultăţile cu probe de concurs (liste faza I)21. 12-15 septembrie 2014 Depunerea actelor de studii în original (sau confirmarea în scris) pentru candidaţii admişi pe locurile bugetate şi plata primei tranşe a

taxei de şcolarizare pentru candidaţii admişi pe locurile cu taxă la facultăţile fără probe de concurs22. 14-15 septembrie 2014 Depunerea actelor de studii în original (sau confirmarea în scris) pentru candidaţii admişi pe locurile bugetate şi plata primei tranşe a

taxei de şcolarizare pentru candidaţii admişi pe locurile cu taxă la facultăţile cu probe de concurs23. 16 septembrie 2014 Afişarea listelor refăcute cu candidaţii nou admişi în sesiunea de admitere septembrie 2014 (Liste faza II)24. 17-18 septembrie 2014 Depunerea actelor de studii în original (sau confirmarea în scris) pentru candidaţii nou admişi pe locurile bugetate şi plata primei

tranşe a taxei de şcolarizare pentru candidaţii nou admişi pe locurile cu taxă

25. 19 septembrie 2014 Afişarea listelor finale pentru sesiunea de admitere septembrie 2014 (Lista finală septembrie 2014)Redistribuirea locurilor finanţate prin granturi de studii (bugetate) şi cu taxă rămase neocupate

Page 12: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 3.2/HS nr. 26 din 12.03.2014

Calendarul admiterii la studii universitare de masterat2014

Nr.crt. Data/Perioada Activităţi desfăşurate

1. 12–21 iulie 2014Înscrieri pentru concursul de admitere sesiunea iulie 2014 (la toate facultăţile, cu excepţia Facultăţii de Medicină)Candidaţii cetăţeni români şi din ţări UE – la sediile facultăţilor; Cetăţeni din ţări terţe UE şi români de pretutindeni - centralizat, înclădirea Rectorat, B-dul Eroilor nr.29

2. 22-24 iulie 2014 Desfăşurarea probelor de concurs (la facultăţile care au prevăzute probe de concurs)3. 25 iulie 2014 Afişare liste cu candidaţii admişi/ respinşi (Lista faza I)4. 26-27 iulie 2014 Depunerea actelor de studii în original (sau confirmarea în scris) pentru candidaţii admişi pe locurile bugetate5. 28 iulie 2014 Afişarea listelor refăcute cu candidaţii admişi la toate facultăţile în urma fazei II de redistribuire (Lista faza II)6. 29–30 iulie 2014 Depunerea actelor de studii în original (sau confirmarea în scris) pentru candidaţii admişi pe locurile bugetate şi plata primei tranşe a

taxei de şcolarizare pentru candidaţii admişi pe locurile cu taxă7. 31 iulie 2014 Afişarea listelor refăcute de admitere în urma fazei III de redistribuire (Lista faza III)8. 1 – 28 august 2014 Depunerea actelor de studii în original (sau confirmarea în scris) pentru candidaţii admişi pe locurile bugetate şi plata primei tranşe a

taxei de şcolarizare pentru candidaţii nou admişi pe locurile cu taxă9. 29 august 2014 Afişarea listelor refăcute de admitere în urma fazei IV de redistribuire (Lista faza IV)10. 1 – 3 septembrie 2014 Confirmare şi plata primei tranşe a taxei de şcolarizare pentru candidaţii nou admişi11. 4 septembrie 2014 Afişarea listelor finale de admitere pentru sesiunea iulie 2014 (Lista finală iulie 2014). Comunicare locuri rămase neocupate12. 5- 10 septembrie 2014 Înscrieri la toate facultăţile (cu excepţia Facultăţii de Medicină) pentru concursul de admitere, sesiunea septembrie 201413. 11 septembrie 2014 Afişarea rezultatelor sesiunii de admitere septembrie 2014 pentru concursul de dosare (liste faza I)14. 11-12 septembrie 2014 Desfăşurarea probelor de concurs la facultăţile cu probe de concurs15. 13 septembrie 2014 Afişarea rezultatelor sesiunii de admitere septembrie 2014 pentru facultăţile cu probe de concurs (liste faza I)16. 12-15 septembrie 2014 Depunerea actelor de studii în original (sau confirmarea în scris) pentru candidaţii admişi pe locurile bugetate şi plata primei tranşe a

taxei de şcolarizare pentru candidaţii admişi pe locurile cu taxă la facultăţile fără probe de concurs17. 14-15 septembrie 2014 Depunerea actelor de studii în original (sau confirmarea în scris) pentru candidaţii admişi pe locurile bugetate şi plata primei tranşe a

taxei de şcolarizare pentru candidaţii admişi pe locurile cu taxă la facultăţile cu probe de concurs18. 16 septembrie 2014 Afişarea listelor refăcute cu candidaţii nou admişi în sesiunea de admitere septembrie 2014 (Liste faza II)19. 17-18 septembrie 2014 Depunerea actelor de studii în original (sau confirmarea în scris) pentru candidaţii nou admişi pe locurile bugetate şi plata primei

tranşe a taxei de şcolarizare pentru candidaţii nou admişi pe locurile cu taxă

20. 19 septembrie 2014 Afişarea listelor finale pentru sesiunea de admitere septembrie 2014 (Lista finală septembrie 2014)Redistribuirea locurilor finanţate prin granturi de studii (bugetate) şi cu taxă rămase neocupate

21. 20-22 septembrie 2014 Înscriere masterat la Facultatea de Medicină – sesiunea septembrie 201422. 23 septembrie 2014 Desfăşurarea probei de concurs la masterul de Managementul si strategiile îngrijirilor paliative23. 24 septembrie 2014 Afişarea Listelor cu candidaţii admişi la masterat Facultatea de Medicină, sesiunea de admitere septembrie 2014

24. 25-26 septembrie 2014 Depunerea actelor de studii în original şi plata primei tranşe a taxei de şcolarizare pentru candidaţii admişi la masterat, Facultatea deMedicină, sesiunea de admitere septembrie 2014

25. 27 septembrie 2014 Afişarea Listelor finale pentru sesiunea de admitere septembrie 2014 la masterat Facultatea de Medicină

Page 13: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 4.1/HS nr. 26 din 12.03.2014Taxele de înscriere la concursul de admitere 2014

Nr.crt. Facultatea Taxa

înscriere Observaţii

1. Inginerie Mecanică 100 lei Licenţă zi + FR100 lei Masterat (zi + FR)100 lei Doctorat

2. Inginerie Tehnologică şi ManagementIndustrial

100 lei Licenţă zi + ID + Masterat +Doctorat

3. Ştiinţa şi Ingineria Materialelor 100 lei Licenţă zi +Masterat +Doctorat

4. Inginerie Electrică şi ŞtiinţaCalculatoarelor

100 lei Licenţă zi + FR + Masterat +Doctorat

5. Silvicultură şi Exploatări Forestiere 100 lei Licenţă zi + Masterat +Doctorat

100 lei Licenţă ID6. Ingineria Lemnului 100 lei Licenţă zi + FR + Masterat +

Doctorat7. Construcţii 100 lei Licenţă zi + Masterat +

Doctorat8. Alimentaţie şi Turism 100 lei Licenţă zi + Masterat +

Doctorat9. Design de Produs şi Mediu 100 lei Licenţă zi + Masterat +

Doctorat10. Matematică şi Informatică 100 lei Licenţă zi + ID + Masterat +

Doctorat11. Ştiinţe Economice şi Administrarea

Afacerilor100 lei Licenţă zi + ID100 lei Masterat100 lei Doctorat

12. Litere 100 lei Licenţă zi + ID + Masterat+Doctorat

13. Drept 100 lei Licenţă zi + FR + Masterat14. Medicină 150 lei Licenţă zi: Medicină

100 lei Licenţă zi: AM, BFT şiMasterat+ Doctorat

15. Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei 100 lei Licenţă zi + ID + Masterat16. Educaţie Fizică şi Sporturi Montane 100 lei Licenţă zi + FR + Masterat +

Doctorat17. Muzică 110 lei Licenţă zi + Masterat (zi +

ID)18. Sociologie şi Comunicare 100 lei Licenţă zi + Masterat

Page 14: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 4.2/HS nr. 26 din 12.03.2014Taxe de școlarizare valabile pentru anul universitar 2014-2015

Nr.crt. FACULTATEA Licenţă Masterat Doctorat

lei lei lei1. IM 2800 2800 35002. ITMI 2500 2500 35003. SIM 2500 2500 35004. IESC 2650 2650 35005. SEF 2500

2750 cadastru2500 3500

6. IL 2500 2500 35007. CT 2500 2500 35008. AT 2500 2500 35009. DPM 2500 2500 / 4000* 350010. MI 2500 2500 350011. SEAA 2700 3200/ 4000** 450012. PSE 2800 2800 -13. EFSM 2900_ ZI

2600_ FR 2700 4500

14. MZ 5500_INSTR 5500_SPIIV-2500_PM 2500_TAM

5500_C 3300_MELO15. MD MD_5100

1800/sem. 5000AM_3900BFT_4200LAB_2700

16. LT 2500 2500 350017. DR 2500 2500 -18. SC 2500 2500 -

19. Formare psihopedagogică - nivel I (IF) 60020. Formare psihopedagogică – post-universitar nivel I (IF) 170021. Formare psihopedagogică – post-universitar nivel II (IF) 170022. Cursuri de pregatire pentru examenul de grad didactic II 200

Notă:* Masterat Design de produs pentru dezvoltare durabilă şi protecţia mediului, filieraDesign şi Managementul Sistemelor Frigorifice şi Criogenice;

** Master Managementul Afacerilor

Page 15: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 4.3/HS nr. 26 din 12.03.2014

1

I. TAXE DE ŞCOLARIZARE pentru cetăţenii care studiază în România pe cont propriu cutaxe de şcolarizare în valută, din state care nu sunt membre ale UE sau SSE, anuluniversitar 2014-2015

I. 1. Programe de studii cu frecvenţă

Domeniul Licenţă, master(euro / an)

Programe postuniversitare şiprograme de doctorat (euro / an)

Tehnic, ştiinţe, matematicişi matematici aplicate, sport

2430 2610

Socio-uman, psihologie 1980 2160Economie 3000 3000Medicină 4000 5000Medicină - Rezidenţiat - 4500Muzică 3780 4000Interpretare muzicală 6750 6930Limba română, an pregătitor 1980 1980Taxa se achită integral la începutul anului universitar.

I. 2. Programe de studii cu frecvenţă redusă şi alte forme de învăţământ organizate conform legii

Domeniul Licenţă, master (euro / an)Tehnic, ştiinţe, matematici şi matematici aplicate, sport 810Socio-uman, psihologie 660Economie 1000Muzică 1260Taxa se achită integral anterior primei sesiuni de examene.

II. TAXE DE ADMITERE 2014 pentru cetăţenii care studiază în România pe cont propriu cutaxe de şcolarizare în valută, din state care nu sunt membre ale UE sau SSE

II.1. Taxa de procesare a dosarelor de admitere pentru programele de studii de licenţă şimaster: 30 euro

II.2 Taxe de admitere la studii de doctorat, rezidenţiat

Domeniul Taxă examen admitere(euro)

Tehnic, ştiinţe, matematici şi matematici aplicate, sport 290Socio-uman, psihologie 240Economie 330Medicină 500Medicină - Rezidenţiat 500Muzică 440

Page 16: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 4.3/HS nr. 26 din 12.03.2014

2

III. TAXE PENTRU SUSŢINEREA LICENŢEI, DISERTAŢIEI, TEZEI DE DOCTORATpentru cetăţenii care studiază în România pe cont propriu cu taxe de şcolarizare în valută,din state care nu sunt membre ale UE sau SSE, anul universitar 2014-2015

Domeniul Licenţă/ disertaţie(euro)

Teză de doctorat(euro)

Tehnic, ştiinţe, matematici şi matematiciaplicate, sport

270 540

Socio-uman, psihologie 220 440Economie 330 660Medicină 440 880Medicină - Rezidenţiat - 880Muzică 420 840

IV. TAXĂ DE STUDII pentru programul de Limba română ca limbă străină - ANPREGĂTITOR, anul universitar 2014-2015: 220 euro/lună

Page 17: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 5/HS nr. 26 din 12.03.2014

Comisia de evaluare a dosarului pentru conferirea titlului de

Profesor emerit al Universităţii Transilvania din Braşov, d-lui

prof.univ.dr.ing. Gheorghe-Alexandru Radu, formată din:

- Prof.univ.dr.ing.D.H.C. Ioan CURTU (Universitatea Transilvania din

Braşov) – Preşedinte;

- Prof.univ.dr.ing. Cornel SAMOILĂ (Universitatea Transilvania din

Braşov) – membru;

- Prof.univ.dr.ing. Simona LACHE (Universitatea Transilvania din Braşov)

– membru;

- Prof.univ.dr.ing. Nicolae BURNETE (Universitatea Tehnică din Cluj-

Napoca) – membru;

- Prof.univ.dr.ing. Nicolae ISPAS (Universitatea Transilvania din Braşov)

– membru.

Page 18: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 6/HS nr. 26 din 12.03.2014

Calendar alegeri Director Departament – Specialităţi Medicale şi Chirurgicale –

Facultatea de Medicină

Activitate 17.01.2014

30.01.2014

30.01.2014 30.01 – 09.02.2014 10.02.

201410.02.2014

11.02.2014

12.02.2014

12.03.2014

Demarare concurs pentru funcţia de Directorde Departament şi declanşarea alegerilorDepunerea planurilor manageriale şi a CV-urilor de către candidaţii la funcţia deDirector de Departament la cam. 104 –Rectorat – între orele 8.00 – 15.00Publicarea planurilor manageriale şi a CV-urilor pe site-ul www.unitbv.ro/Alegeri.aspxora 19.00Consultarea documentelor depuse pe siteDesfăşurarea alegerilor la niveluldepartamentului pentru funcţia de

- Director de DepartamentPredarea dosarului cu rezultatul alegerilor laBiroul Electoral – cam. 104 - RectoratAlegerile se vor desfăşura între orele8.00 – 15.00Anunţarea rezultatelor alegerilor pe site-ulwww. unitbv.ro/alegeri; ora 19Depunerea contestaţiilorRăspuns contestaţiiValidarea rezultatelor alegerilor de cătreSenat

Page 19: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 7/HS nr. 26 din 12.03.2014

Lista candidaţilor admişi în urma validării de către Senat a rapoartelor comisiilor de concurs pentru ocupareaposturilor didactice pentru sem. I al anului universitar 2013-2014

Nr.crt. Facultatea Departament

Poziţieîn statul

defuncţii

Funcţiadidactică Câştigător al concursului

1. INGINERIE MECANICĂInginerie mecanică 26 Conferenţiar Maria Luminiţa SCUTARU

35 Şef de lucrări Mircea MIHĂLCICĂAutovehicule şi

Transporturi16 Profesor Adrian Ovidiu ŞOICA18 Conferenţiar Silviu Luis BUTNARIU

2. ŞTIINŢA ŞI INGINERIAMATERIALELOR

Ingineria materialelorşi sudură 12 Conferenţiar Artur OLAH

3.INGINERIE ELECTRICĂ

ŞI ŞTIINŢACALCULATOARELOR

Automatică şiTehnologia informaţiei

11 Conferenţiar Laura FLOROIAN34 Şef de lucrări Alina ITU

Electronică şicalculatoare 16 Conferenţiar Vlad POPESCU

Inginerie Electrică şiFizică Aplicată

13 Conferenţiar Ioan ŞERBAN14 Conferenţiar Cătălin Petrea ION

4.SILVICULTURĂ ŞI

EXPLOATĂRIFORESTIERE

Exploatări forestiere,amenajarea pădurilorşi măsurători terestre

9 Conferenţiar Stelian Alexandru BORZ10 Conferenţiar Rudolf Alexandru DERCZENI12 Conferenţiar Bogdan POPA13 Conferenţiar Mihai Daniel NIŢĂ

Silvicultură 6 Profesor Ovidiu IONESCU12 Conferenţiar Victor Adrian INDREICA

5. CONSTRUCŢII Instalaţii pentruconstrucţii 2 Profesor Alexandru ŞERBAN

Page 20: 1. Senatul a validat Hotărârile Biroului de Senat ... · 1.18 Avizul negativ privind continuarea activităţii didactice în calitate de şef lucr. pe perioadă determinată până

Anexa 7/HS nr. 26 din 12.03.2014

6.ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI

ADMINISTRAREAAFACERILOR

Finanţe Contabilitateşi Teorie Economică 2 Profesor Monica RĂILEANU SZELEŞ

Marketing, Turism-Servicii şi Afaceri

Internaţionale12 Conferenţiar Oana BĂRBULESCU

Management şiInformatică economică 12 Conferenţiar Ruxandra Gabriela ALBU

7. PSIHOLOGIE ŞIŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

Psihologie şi Formareîn Educaţie

4 Profesor Mariela PAVALACHE ILIE13 Conferenţiar Laura Teodora DAVID35 Lector Oana Alina BOTA

8. MUZICĂ Interpretare şiPedagogie Muzicală

3 Profesor Daniela Corina IBĂNESCU4 Profesor Cristina Mihaela SOREANU

9. MEDICINĂ Specialităţi Medicaleşi Chirurgicale 27 Şef de lucrări Marius IRIMIE

10. LITERE

Literatură şi StudiiCulturale

4 Profesor Rodica Maria ILIE27 Lector Marius ŢĂRANU34 Lector Anca Maria MAICAN35 Lector Mihai Laurenţiu ION

Lingvistică Teoreticăşi Aplicată 2 Profesor Liliana Rodica COPOSESCU

11. SOCIOLOGIE ŞICOMUNICARE

Ştiinţe sociale şi alecomunicării

3 Profesor Claudiu COMAN26 Lector Mihai Lucian PASCU

12. DESIGN DE PRODUS ŞIMEDIU

Design de produs,Mecatronică şi Mediu

24 Profesor Dana PERNIU25 Profesor Maria VIŞA35 Conferenţiar Marius Cristian LUCULESCU53 Şef de lucrări Nadia Ramona CREŢESCU54 Şef de lucrări Monica Loredana ENESCU