1

2

3

Introducere

Definiție

Rețeaua de comunicații este un ansamblu de legături, centrale şi echipamente tehnice,

prin care se realizează transmisia şi recepţia la distanţă a informaţiilor şi datelor, pe un

anumit teritoriu, între diferiţi utilizatori.

Termenul general folosit pentru comunicaţiile moderne este cel de telecomunicații şi se

referă la comunicaţiile care se realizează prin fenomene electromagnetice (unde radio,

lumină).

CAPITOLUL 1

Noțiuni generale

Reţeaua de comunicaţii indiferent de complexitatea ei, este formată din:

1. Calea de comunicaţii;

2. Noduri;

3. Terminale.

1. Calea de comunicații

- reprezintă suportul fizic cu ajutorul căreia de realizează comunicaţia;

- căile prin care se realizează comunicaţiile sunt:

a) cablurile:

- torsadate - sunt perechi de fire de cupru izolate cu

un înveliş de material plastic, răsucite între ele.

- coaxiale - fir de cupru (prin care circulă informaţia sub formă de

impulsuri electrice) acoperite cu un strat izolator de plastic, ecranat de o

plasă din sârmă, acoperită cu un strat protector din plastic.

- fibre optice - formate dintr-o fibră de sticlă foarte pură sau material

plastic transparent de diametru foarte mic, acoperit cu un strat de plastic.

4

b) undele radio :

- undele radio au fost studiate de către fizicianul german Heinric Rudolf Hertz între anii

1886-1888 şi de aceea se mai numesc şi unde hertziene;

- undele radio se propagă cu o viteză de 300.000 km/s, la fel ca şi lumina;

Undele radio sunt utilizate în comunicaţii pentru că energia şi informaţia transportată se

păstrează intactă în cadrul unei singure frecvenţe, această proprietate a determinat

împărţirea domeniului de unde radio în frecvenţe de emisie. Undele radio nu conţin nici o

informaţie, ele având doar rolul de a purta semnalul ce conţine informaţia care trebuie

trasnmisă.

Principale caracteristici ale undelor radio sunt:

a) frecvența este cea care arată ritmul în care

se produc undele;

b) lungimea de undă este distanta dintre două

maxime sau două minime succesive ale undei;

c) amplitudinea este diferenţa dintre vârful

formei undei şi linia de bază;

d) lățimea de bandă diferenţa dintre cea mai

înaltă şi cea mai joasă frecvenţă.

Unda radio este utilizată în comunicaţii pentru că energia şi informaţia transportată se

păstrează intactă în cadrul unei singure frecvenţe; această proprietate a determinat

împărţirea domeniului de unde radio în frecvenţe de emisie.

2. Nodul de comunicații - reprezintă locul de intersecţie a două sau mai multe căi de

comunicaţii.

Exemple de noduri:

- centrale telefonice;

- staţii de control în reţele de telefonie mobilă;

- servere din reţeaua de internet.

5

3. Terminalul – este echipamentul sau aparatul care închide o cale de comunicații

Exemple de terminale: telefonul (fix sau mobil), computerul, aparatul radio,

televizorul, faxul.

CAPITOLUL 2

Tipuri și topologii de rețele de comunicații

1. Tipuri de rețele

Reţeaua de comunicaţii este realizată prin intermediul unor reţele de transmisie a

datelor. O reţea de comunicaţii este alcătuită din conexiuni necesare tuturor utilizatorilor

acelei reţele.

Evoluţia reţelelor de telecomunicaţii a presupus:

- dezvoltarea unei reţele pentru transmisiile telegrafice (reţeaua telegrafică);

- dezvoltarea unei reţele pentru transmisiile telefonice (reţeaua telefonică);

- dezvoltarea unei reţele pentru transmisiile radio (reţeaua comunicaţiilor

radio);

- dezvoltarea unei reţele pentru transmisiile de radiotelefonie celulară (reţeaua

de telefonie mobilă);

- dezvoltarea reţelei pentru transmisiile INTERNET (reţeaua INTERNET), etc.

Printr-o strategie ce a urmărit compatibilitatea între reţele, au fost standardizate

echipamente de interfaţă corespunzătoare, care permit integrarea tuturor reţelelor

existente într-o reţea mondială de telecomunicaţii.

Fiecare reţea are la bază unul sau mai multe medii de transmisie. De-a lungul

timpului s-au folosit pentru realizarea conexiunilor, următoarele medii de transmisie:

- legături prin conductoare de cupru (simetrice şi nesimetrice);

- legături prin unde radio;

- legături prin fibre optice.

6

Majoritatea reţelelor de telecomunicaţii aflate în prezent în exploatare au

proprietatea de a fi fost iniţial reţele specializate, necesitând în cazul transmisiilor digitale

echipamente de interfaţă şi tehnici specifice de modulaţie. În acest sens se pot delimitata:

- rețeaua de telegrafie, care permitea viteze digitale de transmisie sub 300 Bd;

- rețeaua de telefonie clasică, ce permite transmisia de date în zona circuitului

de abonat, numai cu ajutorul modemurilor;

- rețelele publice pentru comutația pachetelor de date, care transportă datele

în conformitate cu protocolul X.25;

- rețelele de radio și televiziune, conectate prin legături radio, prin reţele de

radiorelee, sau prin cabluri coaxiale, necesitînd modemuri pentru transmisia datelor;

- rețelele de comunicații mobile, care permit conectarea la reţeaua fixă

învecinată, şi care suportă atât transmisia semnalelor vocale, cât şi a semnalelor digitale;

- rețelele private de radio destinate serviciilor de urgenţă, deţinătorilor de

parcuri auto, etc.;

- rețelele private de telefonie (PABX – Private Automatic Branch Exchange) ,

care în incinta unei întreprinderi au utilizare privată, fiind conectate la o centrală publică prin

una sau mai multe joncţiuni;

- rețelele private de calculatoare, numite LAN-uri (Local Area Network) .

În prezent, datorită progreselor tehnice şi tehnologice, acest mod de abordare

unilaterală a reţelelor a fost abandonat, fiind stimulată abordarea ce are la bază conceptul

de reţea unica independentă de serviciu (ISDN : Integrated Services Digital Network), adică o

reţea digitală cu integrarea serviciilor.

2. Topologii de rețele

7

Termenul topologie de rețea se referă la dispunerea fizică în teren a elementelor care

compun o reţea de comunicaţii sau o reţea de calculatoare. Topologia este un termen

consacrat, folosit când se fac referiri la configuraţia spaţială a reţelei. Topologia unei reţele

determină în bună măsură performanţele acesteia. Alegerea unei anumite topologii

influenţează tipul de echipament necesar, posibilitatea de extindere a reţelei, modul în care

este administrată reţeaua. Diversitatea topologiilor presupune metode de comunicaţie

diferite, iar aceste metode au o mare influenţă în reţea.

În reţeaua globală de comunicaţii electronice, există topologii specifice subreţelelor

de acces/distribuţie şi topologii specifice subreţelelor de transmisie. Aceste topologii s-au

impus ca urmare unor considerente de implementare practică, de întreţinere şi de siguranţă

în funcţionare.

Topologii specifice distribuţie sunti:

- structuri în arbore sau radiale specifice reţelei de telefonie;

- structuri prin centrală privată;

- structuri pentru servicii Internet (reţea magistrală, inel, stea);

- structuri de tip CATV (reţea magistrală).

8

Principalul avantaj al unei structuri tip arbore este economic, deoarece asigură o

lungime minim posibilă a căilor de transmisie prin reţeaua de comunicaţii electronice.

Dezavantajul major este inexistenţa reţelei de rezervă. În figura I.5 este reprezentată o

stuctură tip arbore.

Accesul prin centrală telefonică privată (PABX) se caracterizează prin funcţionare

independentă, sau în reţea. Conectarea la reţeaua publică se poate face cu linii analogice sau ISDN. În

figura I.6 este reprezentată o stuctură de acces prin PABX.

9

Principala structură utilizată pentru reţeaua de comunicaţii electronice în zona de

transmisie este topologia plasă (interconectare totală). Un asemenea tip de reţea este

prezentată în figura I.7. Avantajul unei interconectări totale este existenţa unor rute de

rezervă, iar dezavantajul principal este costul mai mare.