0 proiect de activitate toamna in vie

22
PROIECT DIDACTIC Grădiniţa: Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3 Bistriţa Profesor: Ionela Camelia Lazea Grupa: Mare C Tema de studiu: Când / cum şi de ce se întâmplă? Tema proiectului: Toamna cea bogată Tema săptămânii: S-au copt fructele-n livadă Tema activităţii: Toamna în vie Tipul activităţii: Acumulare de noi cunoştinţe, priceperi şi deprinderi Mijloc de realizare: Activitate integrată Durata: O zi Categorii de activităţi: Activităţi de Dezvoltare Personală (ADP): Întâlnirea de dimineaţă: Salutul, Prezenţa, Împărtăşirea, Calendarul naturii, Activitate de grup: De vorbă cu Zâna Toamnă, Noutatea zilei. Tranziţii: - poezii „Poc, poc, poc”, „Bum, bum, bum”, „Prin vie noi ne plimbăm”, „Să adunăm, să aranjăm”; „Este ora pentru masă” - cântec „Toamna”, de Ion Potolea. Activităţi Liber Alese (ALA 1 ): Jocuri şi activităţi didactice alese: Joc de masă (mozaic): Fructe de toamnă Artă: modelaj: Fructe de toamnă 1

Upload: cristina-tudos

Post on 02-Jan-2016

128 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

ff

TRANSCRIPT

Page 1: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

PROIECT DIDACTIC

Grădiniţa: Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3 Bistriţa

Profesor: Ionela Camelia Lazea

Grupa: Mare C

Tema de studiu: Când / cum şi de ce se întâmplă?

Tema proiectului: Toamna cea bogată

Tema săptămânii: S-au copt fructele-n livadă

Tema activităţii: Toamna în vie

Tipul activităţii: Acumulare de noi cunoştinţe, priceperi şi deprinderi

Mijloc de realizare: Activitate integrată

Durata: O zi

Categorii de activităţi:

Activităţi de Dezvoltare Personală (ADP):

Întâlnirea de dimineaţă:

Salutul, Prezenţa, Împărtăşirea, Calendarul naturii, Activitate de grup: De vorbă cu Zâna

Toamnă, Noutatea zilei.

Tranziţii:

- poezii „Poc, poc, poc”, „Bum, bum, bum”, „Prin vie noi ne plimbăm”, „Să adunăm, să

aranjăm”; „Este ora pentru masă”

- cântec „Toamna”, de Ion Potolea.

Activităţi Liber Alese (ALA1):

Jocuri şi activităţi didactice alese: Joc de masă (mozaic): Fructe de toamnă

Artă: modelaj: Fructe de toamnă

Ştiinţă: Continuă desenul, după model: Strugurele

Activităţi pe Domenii Experienţiale (ADE):

DLC: Educarea limbajului: Lectura educatoarei: Dovleacul şi viţa de vie adaptare după

Alexandru Mitru

DOS: Activitate practică: Strugurele

Activităţi Liber Alese (ALA2):

Joc distractiv: Coşuleţul rupt

1

Page 2: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

Scop:

S1 – Achiziţionarea de noi cunoştinţe referitoare la anotimpul toamna, în general;

S2 – Consolidarea cunoştinţelor despre tehnici de lucru necesare prelucrării materialelor din

natura in scopul realizării unor produse;

S3 – Educarea abilităţii de a intra în relaţie cu ceilalţi, a deprinderilor de cooperare între

partenerii de joc.

Obiective operaţionale: La sfârşitul activităţii copiii vor fi capabili:

Domeniul limbă şi comunicare:

- să asculte cu interes povestirea educatoarei;

- să comunice impresii, idei pe baza povestirii;

- să enumere personajele poveştii: dovleacul, viţa de vie, ţăranul, vecinul;

- să răspundă corect la întrebările adresate;

- să se exprime corect în propoziţii.

Domeniul om şi societate: Activitate practică:

- să execute corect exerciţiile de încălzire a muşchilor mici ai mâini;

- să denumească şi să utilizeze corect materialele de lucru;

- să adopte o poziţie corectă a corpului în timpul activităţii;

- să redea tema dată respectând algoritmul de lucru (lipire apoi pictură);

- să lucreze curat, îngrijit.

ALA1:

Joc de masă

- să aşeze piesele corect astfel încât să obţină 2 – 4 fructe de toamnă;

- să realizeze lucrarea folosindu-se de modelul educatoarei.

Artă:

- să realizeze tema propusă folosind tehnica de lucru propusă – modelaj;

- să păstreze curăţenia la locul de muncă.

Ştiinţă:

- să traseze o linie continuă peste liniile întrerupte;

- să denumească fructul obţinut (strugure);

2

Page 3: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

- să coloreze fructul obţinut.

ALA2:

- să participe la activitatea de joc;

- să respecte regulile jocului.

Strategii didactice:

Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, exerciţiul grafic, munca

independentă, discuţia colectivă, povestirea

Mijloace didactice: planşe cu aspecte caracteristice anotimpului toamna, coş cu fructe, imagini

şi pliante cu fructe, păpuşa Ilincuţa, tablă magnetică, cifre magnetice, calendarul naturii, poveste,

planşe, lipici, pensule, seminţe de dovleac, coli de bloc de desen, acuarela, apă, păhărele,

şerveţele, panou pentru expoziţie, piese mozaic şi tăbliţe, planşete de modelaj, plastilină, fişă de

lucru (Fişa nr. 3 din Culorile toamnei), creioane, creioane colorate, CD player, CD cu cântece de

toamnă, recompense (stafide).

Forme de organizare: frontal, pe grupuri mici, individual

Sistem de evaluare:

Forme de evaluare: evaluarea curentă

Metode de evaluare: observarea curentă, verificarea orală, examinarea prin probe practice,

aprecieri verbale, generale şi individuale, expoziţie cu lucrări

Bibliografie:

Programa activităţilor instructiv - educative în grădiniţa de copii – V&Integral, 2005

Curriculum pentru învăţământul preşcolar, 3-6/7 ani, MECT, 2009;

Introducere în pedagogia preşcolară, A. Glava, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

3

Page 4: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

Scenariul zilei

Înainte de venirea copiilor în grupă sunt pregătite materialele şi se amenajează centrele de

activitate. Copiii intră în grupă şi se opresc în locul destinat întâlnirii de dimineaţă în faţa

scăunelelor aşezate în semicerc. În continuare copiii vor recita zicerea de dimineaţă ,,Gândul

bun!”

Apoi

„De mânuţe ne luăm

Semicercul îl formăm.

Ochi în ochi noi ne uităm

Şi frumos ne salutăm.

Bună dimineaţa, dragi copii!

Bună dimineaţa, doamna educatoare!

Fiecare copil în pare va fi salutat în ordinea în care se află în semicerc: „Bună dimineaţa,

strugurel A.!”, „Bună dimineaţa, strugurel B.!” etc., si se va continua cu recitarea:

„Bună dimineaţa, cer frumos!

Bună dimineaţa, soare luminos!

Bună dimineaţa, micule vânt

Care-alergi pe pământ!

Bună dimineaţa, copaci desfrunziţi!

Bună dimineaţa păsărele mari şi mici!

Bună dimineaţa pietre tari!

Bună dimineaţa animale mici şi mari!

Toate florile-s aici

Toate sunt prezente

Cu petale mari şi mici

Colorate de pitici,

Numai, numai, numai, numai,

Cine nu-i aici?”

Copiii îi vor preciza pe colegii lor care lipsesc. Se pot discuta motivele pentru care unii

colegi lipsesc şi realiza exerciţii matematice practice: numărarea fetelor şi a băieţilor, totalul

copiilor prezenţi şi a celor absenţi. Astfel se realizează prezenţa copiilor care vor fi trecuţi şi în

„Caietul pentru evidenţa activităţii şi prezenţei educatoarei la grupă”. De asemenea, pe tăbliţa

magnetică copii vor reprezenta totalul copiilor prezenţi, al fetelor, al băieţilor.

Urmează împărtăşirea cu ceilalţi copii, diverşi copii povestind întâmplări fericite sau

triste, pe care ei le-au trăit de când au plecat de la grădiniţă până a doua zi, la sosire. Ceilalţi

copii vor fi încurajaţi să dialogheze cu vorbitorul punând întrebări şi cerând lămuriri acestuia.

În continuare copii aşezaţi pe scăunelele aşezate în formă de semicerc sunt atenţi la

actualizarea calendarului naturii prin aşezarea jetoanelor potrivite la panoul „Colţul naturii”. Se

analizează mai întâi, cu ajutorul copiilor ziua săptămânii, data, luna în care ne aflăm precum şi

anotimpul. În continuare, copiii sunt îndemnaţi să privească pe geam pentru a stabili cum este

4

Page 5: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

vremea. Se va stabili meteorologul de serviciu care va completa calendarul cu simbolul

caracteristic vremii precum şi îmbrăcămintea adecvată. Se vor purta discuţii despre anotimpuri şi

schimbările petrecute în natură.

În cadrul activităţii de grup: De vorbă cu Zâna Toamnă, copiii vor recita poezia „Poc,

poc, poc” iar copiii doritori îşi vor exprima punctele de vedere pe care le-ar prezenta Zânei

Toamna dacă ar putea să o întâlnească. Educatoarea sintetizează ceea ce au exprimat copiii.

Etapa Noutăţi / Evenimente / Ştirea zilei se realizează când se aude un ciocănit în uşă.

Afară este o păpuşă îmbrăcată cu o rochie lungă, maro şi o pălărie pe care sunt prinse frunze

uscate, fructe, legume, flori în diferite culori şi mărimi. Le voi spune că păpuşa va participa la

activităţile noastre, trimisă fiind de Zâna Toamnă, ca să o învăţăm cât mai multe despre

anotimpul toamna.

Păpuşa Ilincuţa are la subraţ un plic cu o scrisoare de la Zâna Toamnă. Ea le aduce

copiilor ecusoane cu struguri de culori diferite şi multe surprize cu ea, pe care le vom descoperi

azi la activităţi. În continuare se anunţă Tema zilei: Toamna în vie. Zâna Toamnă le spune că are

nevoie de ajutorul lor pentru a se înveseli. Îi anunţă pe copii că îi aşteaptă mari surprize, dar

pentru aceasta vor trebui să rezolve mai multe sarcini. Se anunţă obiectivele zilei: să ascultăm cu

atenţie o poveste despre un dovleac şi o viţă de vie, să realizăm o lucrare „Strugurele” şi să

lucrăm pe centre. La sfârşitul activităţii vom desfăşura un joc care se numeşte „Coşuleţul rupt”.

Întâlnirea de dimineaţă se încheie cu ridicarea copiilor de pe scăunele, aşezarea

scăunelelor la măsuţe şi plecarea copiilor la spălător în timp ce recită o tranziţie:

„Bum, bum, bum,

Nori pornesc la drum.

Să pornim şi noi

Voioşi câte doi!”

După ce copiii revin în grupă începe desfăşurarea activităţilor experienţiale şi se

realizează lectura educatoarei „Dovleacul şi viţa de vie”. Pe parcursul lecturii se vor prezenta

copiilor planşele cu scenele din poveste, explica cuvintele necunoscute şi adresa o serie de

întrebări pentru fixarea textului.

După lectură, în cadrul DOS, la activitatea practică copiii vor realiza o lucrare

„Strugurele” folosind tehnici de lucru cunoscute: lipire şi pictură. După ce se va prezenta copiilor

lucrarea model se vor demonstra tehnicile de lucru şi executa exerciţii de încălzire a muşchilor

mâinilor. Pe parcursul activităţii copiii vor fi ajutaţi dacă au nevoie şi la sfârşitul activităţii voi

strânge împreună cu copiii materialele şi lucrările, făcând aprecierile individuale şi de grup.

Copiii vor părăsi sala de grupă, cântând: „Toamna”, de Ion Potolea

5

Page 6: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

După ce copiii revin de la spălător, în funcţie de ecusoanele primite, se aşează la centrele

de interes, recitând:

„Prin vie noi ne plimbăm,

Strugurii îi admirăm

La locuri ne aşezăm

Lucruri noi să învăţăm”

şi se desfăşoară activităţile liber alese ALA1. La centre, copiii vor realiza: la sectorul Joc

de masă copiii vor realiza Fructe de toamnă pe tăbliţele de mozaic; la sectorul Artă vor modela

Fructe de toamnă; la sectorul Ştiinţă: Continuă desenul, după model: Strugurele. Pe parcursul

activităţii se vor oferii indicaţii sau copiii vor fi ajutaţi dacă au nevoie. Fiecare copil se va

deplasa către un alt centru, după ce şi-a realizat sarcinile în primul centru ales şi tot aşa până se

face rotirea copiilor pe centre.

După expirarea timpului de lucru se evaluează rezultatele activităţii, expoziţia şi se oferă

un feed-back pozitiv.

Copiii îşi adună lucruşoarele şi le aşează la locul potrivit în timp ce recită „Să adunăm, să

aranjăm”.

Zâna Toamnă este bucuroasă, vizitează expoziţia cu lucrările copiilor împreună cu

educatoarea şi copiii, împarte recompense copiilor şi îi invită la jocul „Coşuleţul rupt”, realizat

spre sfârşitul zilei, în cadrul activităţilor liber alese ALA2.

6

Page 7: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

Etapele activităţii

Conţinut ştiinţificStrategii didactice

Metode şi procedee

Mijloace de învăţământ

Forma de organizare

Evaluare

1. Moment

organizatoric

Voi aerisi sala de grupă, amenajând mobilierul pe centre de

interes. Voi pregăti materialele didactice necesare activităţii. Copiii

intră în grupă şi se opresc în faţa scăunelelor aşezate în semicerc.

În continuare copiii vor recita zicerea de dimineaţă ,,Gândul

bun!”:

În fiecare dimineaţă

S-avem gândul bun pe faţă,

Către soare să privim

Iubire să dăruim,

De gând rău, să ne ferim.

S-adunăm doar bucurie!

Şi-n lume s-o răspândim!

Şi-atunci orişice copil,

În fiecare dimineaţă

Are gândul bun pe faţă!

Apoi se continuă cu:

De mânuţe ne luăm

Semicercul îl formăm.

Ochi în ochi noi ne uităm

Şi frumos ne salutăm.

Bună dimineaţa, dragi copii!

Bună dimineaţa, doamna

educatoare!

Fiecare copil în pare va fi salutat în ordinea în care se află în

semicerc: „Bună dimineaţa, strugurel A.!”, „Bună dimineaţa, strugurel

B.!” etc., si se va continua cu:

Conversaţia

Exerciţiul

Conversaţia

Frontal

Frontal

Individual

Verificarea

orală

Verificarea

orală

7

Page 8: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

Bună dimineaţa, cer frumos!

Bună dimineaţa, soare luminos!

Bună dimineaţa, micule vânt

Care-alergi pe pământ!

Bună dimineaţa, copaci

desfrunziţi!

Bună dimineaţa păsărele mari şi

mici!

Bună dimineaţa pietre tari!

Bună dimineaţa animale mici şi

mari!

Toate florile-s aici

Toate sunt prezente

Cu petale mari şi mici

Colorate de pitici,

Numai(4x) Cine nu-i aici?

Copiii îi vor preciza pe colegii lor care lipsesc. Se realizează

exerciţii matematice practice: numărarea fetelor şi a băieţilor, totalul

copiilor prezenţi şi a celor absenţi şi se reprezintă pe tabla magnetică

cifrele corespunzătoare.

Împărtăşirea cu ceilalţi copii se desfăşoară prin manifestarea

dorinţei unor copii de a povesti întâmplări fericite sau triste, pe care ei

le-au trăit de când au plecat de la grădiniţă până a doua zi, la sosire.

Ceilalţi copii vor fi încurajaţi să dialogheze cu vorbitorul punând

întrebări şi cerând lămuriri acestuia.

Urmează o conversaţie în care se analizează mai întâi, cu ajutorul

copiilor ziua săptămânii, data, luna în care ne aflăm precum şi

anotimpul. În continuare, copiii sunt îndemnaţi să privească pe geam

pentru a stabili cum este vremea. Se va stabili meteorologul de serviciu

care va completa Calendarului naturii cu simbolul caracteristic vremii

precum şi îmbrăcămintea adecvată. Se vor purta discuţii despre

Conversaţia

Conversaţia

Conversaţia

Conversaţia

Tablă

magnetică

Cifre

magnetice

Calendarul

naturii

Frontal

Individual

Frontal

Frontal

Verificarea

orală

Aprecieri

verbale

Aprecieri

verbale

Verificarea

orală

Aprecieri

verbale

8

Page 9: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

anotimpuri şi schimbările petrecute în natură.

În cadrul activităţii de grup: De vorbă cu Zâna Toamnă, copiii

vor recita poezia „Poc, poc, poc”

Poc, poc, poc

Cad castane dolofane,

Pic, pic, pic,

Picură ploaia prin burlane,

Crr, crr, crr

Zboară sus pe casă-o cioară

Brr, brr, brr,

Tare frig-i afară!

iar copiii doritori îşi vor exprima punctele de vedere pe care le-

ar prezenta Zânei Toamna dacă ar putea să o întâlnească. Educatoarea

sintetizează ceea ce au exprimat copiii.

Exerciţiul

Conversaţia

Frontal

Individual

Verificarea

orală

Aprecieri

verbale

2. Captarea

atenţiei

Noutatea zilei: Se aude un ciocănit în uşă.

- Cine a venit la noi? Cum este îmbrăcată? Oare ce anotimp

reprezintă?

- Are ceva sub braţ. Oare ce are?

- Ce-o fi în plic? Haideţi să citim scrisoarea.

- Păpuşa Ilincuţa va participa la activităţile noastre, trimisă fiind

de Zâna Toamnă, ca să o învăţăm cât mai multe despre anotimpul

toamna. Păpuşa a adus multe surprize cu ea, pe care le vom descoperi

azi la activităţi.

Conversaţia

- O păpuşă.

- Un plic.

- O scrisoare.

Conversaţia

Păpuşă

Scrisoare

Frontal Verificarea

orală

3. Anunţarea

temei şi a

obiectivelor

În continuare se anunţă Tema zilei: Toamna în vie. Zâna Toamnă

le spune că are nevoie de ajutorul lor pentru a se înveseli. Se anunţă

obiectivele zilei: să ascultăm cu atenţie o poveste despre un dovleac şi

o viţă de vie, să realizăm o lucrare „Strugurele” şi să lucrăm pe centre.

Conversaţia

9

Page 10: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

La sfârşitul activităţii vom desfăşura un joc care se numeşte „Coşuleţul

rupt”.

Întâlnirea de dimineaţă se încheie cu ridicarea copiilor de pe

scăunele, aşezarea scăunelelor la măsuţe şi plecarea copiilor la spălător

în timp ce recită o tranziţie:

Bum, bum, bum,

Nori pornesc la drum.

Să pornim şi noi

Voioşi câte doi.

Exerciţiul

Frontal Frontal

Verificarea

orală

Aprecieri

verbale

4. Prezentarea

noului conţinut

şi dirijarea

învăţării

- Astăzi la activitatea de educarea limbajului vă voi citi povestea

„Dovleacul şi viţa de vie”. Pe parcursul lecturii voi prezenta copiilor

planşele cu scenele din poveste şi voi explica cuvintele necunoscute.

Apoi le voi adresa următoarele întrebări:

- V-a plăcut povestea?

- Cum se numeşte povestea?

- Care sunt personajele din poveste?

- De cine v-a plăcut cel mai mult? De ce?

- Credeţi că a procedat corect dovleacul? De ce?

După aceste întrebări le voi spune copiilor că păpuşa Ilincuţa este

foarte mulţumită de răspunsurile lor şi le-a pregătit o surpriză: vor

putea realiza şi ei un strugure chiar cu seminţe de dovleac culese din

dovleacul căzut.

Copiii vor realiza lucrarea „Strugurele” folosind tehnici de lucru

cunoscute: lipire şi pictură. După ce voi prezenta copiilor lucrarea

model, voi demonstra tehnicile de lucru şi executa cu ei exerciţii de

Explicaţia

Lectura

educatoarei

Conversaţia

Explicaţia

Explicaţia

Demonstraţia

Poveste cu

suport

ilustrativ

Coli de desen

Lipici

Frontal

Individual

Frontal

Verificarea

orală

Aprecieri

verbale

10

Page 11: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

încălzire a muşchilor mâinilor:

Mâinile nu stau deloc

Ci se pregătesc de joc

Degetele-mi sunt petale

Se deschid ca la o floare,

Ploaia cade neîncetat,

Degetele le-am mişcat.

Spre stânga şi spre dreapta mea,

Le mişcăm noi, uite-aşa,

Iar apoi le răsfirăm

Şi la pian frumos cântăm!

Le urez copiilor “Spor la lucru!”. Pe parcursul activităţii îi voi

ajuta pe copii dacă au nevoie.

La sfârşitul activităţii voi strânge împreună cu copiii materialele

şi lucrările, făcând aprecierile individuale şi de grup. Păpuşa Ilincuţa

va aprecia lucrările copiilor şi le dăruieşte copiilor ecusoane cu

struguri de 3 culori diferite.

Copiii vor părăsi sala de grupă pentru a se spăla pe mâini pentru

că după muncă mâinile trebuie spălate, cântând „Toamna”, de Ion

Potolea:

Trece toamna cea bogată

Prin livezi şi intră-n vii

Fructele se coc de-a valma

Şi-s ca mierea strugurii.

Merele îmbujorate

Merg în coşuri la păstrat

Iar din struguri zdrobitoarea

Scoate mustul înspumat.

La cules e veselie

Ca în miez de sărbători

C-au venit şi copilaşii

Cei mai buni culegători.

Exerciţiul

Conversaţia

Conversaţia

Exerciţiul

Exerciţiul

Conversaţia

Pensule

Seminţe de

dovleac

Acuarele

Apă

Păhărele

Şerveţele

Ecusoane

Individual

Individual

Frontal

Individual

Examinarea

prin probe

practice

Observarea

curentă

Aprecieri

verbale

11

Page 12: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

După ce copiii revin de la spălător, în funcţie de ecusoanele

primite, se aşează la centrele de interes, recitând:

Prin vie noi ne plimbăm,

Strugurii îi admirăm

La locuri ne aşezăm

Lucruri noi să învăţăm

Vom trece împreună în revistă fiecare centru în parte, cu discuţii

despre ce au de realizat şi cu enumerarea materialelor disponibile:

Jocuri şi activităţi alese (ALA1):

La sectorul Ştiinţă copiii vor rezolva: Continuă desenul, după

model: Strugurele.

La sectorul Joc de masă: Fructe de toamnă, copiii vor realiza pe

tăbliţe cu ajutorul piunezelor 2 – 4 fructe de toamnă după model.

La sectorul Artă: Fructe de toamnă, copiii vor realiza prin

modelare, după model, fructe de toamnă.

Vom executa din nou exerciţii de încălzire a muşchilor mâinilor

cu copiii de la toate centrele. Le urez copiilor “Spor la lucru!”.

Voi supraveghea desfăşurarea activităţii intervenind cu indicaţii

sau ajutându-i doar dacă este necesar. Le reamintesc copiilor două din

regulile grupei:

- să vorbim cu voce de interior;

- îmi aştept rândul.

Fiecare copil se va deplasa către un alt centru, după ce şi-a

realizat sarcinile în primul centru ales şi tot aşa până se face rotirea

copiilor pe centre. După expirarea timpului de lucru copiii îşi adună

Explicaţia

Demonstraţia

Exerciţiul

Demonstraţia

Exerciţiul

Conversaţia

Observaţia

Munca

independentă

Culorile

toamnei

Creioane

colorate

Piese mozaic

Tăbliţe

Planşete

Plastilină

Pe grupuri

mici

Pe grupuri

mici

Individual

Individual

Observarea

curentă

Verificarea

orală

Aprecieri

verbale

Examinarea

prin probe

practice

Observarea

curentă

Aprecieri

verbale

12

Page 13: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

lucruşoarele şi le aşează la locul potrivit în timp ce recită:

Să adunăm, să aranjăm

Cu tot ce am lucrat

Grupa să o aranjăm,

Haideţi să facem curat!

5. Evaluare Lucrările copiilor se expun, Păpuşa Ilincuţa este bucuroasă,

vizitează expoziţia cu lucrările copiilor împreună cu educatoarea şi

copiii şi împarte recompense (stafide) copiilor.

Conversaţia

Explicaţia

Panou

expoziţie

Frontal Expoziţie

lucrări

Aprecieri

verbale

6. Încheierea

activităţii

Jocuri şi activităţi alese (ALA2):

Păpuşa Ilincuţa şi îi invită la jocul „Coşuleţul rupt”.

Copiii stau pe scăunelele aşezate în cerc. Conducătorul jocului

stă în mijloc. Fiecare copil îşi alege un fruct din coşul cu fructe pe care

îl arată grupului. Conducătorul, mişcându-se în cerc, trece prin faţa

scaunelor şi spune: „Mă duc la piaţă cu coşuleţul să cumpăr măr.”

Copilul care a ales mărul porneşte după conducător, care-şi continuă

mersul în cerc. Conducătorul jocului spune iar: „Mă duc la piaţă cu

coşuleţul să cumpăr o pară. ” Copilul care a ales „para” se aşează

după „măr”.

Jocul continuă astfel, până conducătorul exclamă: „S-a rupt

coşuleţul!”. Copiii se reped să se aşeze pe un scaun. Dar, fiind un

scaun mai puţin, cineva rămâne în picioare, va fi scos afară din joc.

Jocul de probă:

Haideţi să încercăm o dată să vedem dacă aţi înţeles cum ne vom

juca astăzi?

Conversaţia

Explicaţia

Recompense

Scăunele

Coş cu fructe

Coşuleţ

Fructe

Frontal

Individual

Pe grupuri

mici

Observarea

curentă

Verificarea

orală

13

Page 14: 0 Proiect de Activitate Toamna in Vie

Copiii se joacă conform explicaţiilor educatoarei.

Jocul propriu-zis:

Copiii execută jocul propus.

Voi urmări participarea activă şi afectivă a copiilor stimulându-i

pe cei mai neîncrezători. Acolo unde este nevoie îi ajut sau le dau

indicaţii suplimentare individual sau colectiv după cum este cazul.

Jocul se repetă de câteva ori.

Toţi participanţii la joc vor primi recompense.

Ziua se încheie cu audiţia cântecelor de toamnă.

Ieşirea copiilor la masă se realizează prin tranziţia: „Este ora

pentru masă”:

Este ora pentru masă,

Mâncărica e gustoasă!

Mofturi să nu faci de fel,

Fiindcă rămâi mititel.

Lapte, brânză, unt, smântână

Ai la masă hrană bună.

Calciu, multe proteine,

Minerale, vitamine.

Şi pisoiul vrea lăptic

Ca să nu rămână mic.

Demonstraţia

Exerciţiul

Exerciţiul

Exerciţiul

Exerciţiul

CD player

CD

Pe grupuri

mici

Frontal

Verificarea

orală

Aprecieri

verbale

Observarea

curentă

14