Anul LI Blaj, 4 Ianuarie 1941 Cenzurat

Numărul 1 PROPRIETAR—DIRECTOR

Dr. AUGUSTIN P O P A

i R e d a c ţ i a ş l a d m i n i s t r a ţ i a BLAJ, J U D . T Â R N A V A MICA

I N S E R A T E ţ • ,

;onform regulamen. de a-plicare a tarifului comer-i cial, categoria V.

REDACTOR

Prof. DUMITRU NEDA

Foaie înscrisă tn Registrul d« publicaţii al Trib. Târnava-Mlol

sub Nr. 2 - 1 9 3 8 .

ABONAMENTE Pe un an . . . 200 Lei Pe 6 l u n i . . . 100 Lei Pentru străinătate 400 Lei

Foaie bisericească — Apar© Tn flecara Sâmbătă

IN NUMELE DOMNULUI IN SLUJBA BISERICII ŞI A NEAMULUI ROMÂNESC

99 U N I R E A " ÎNCEPE A DOUA JUMĂTATE DE VEAC

Am vrea, de s'ar putea, să strigăm cli­pei care sboară: opreş-te-te! Dă-ne puţin ră­gaz de odihnă; lasă-ne să privim îndărăt, de pe culmea la care am ajuns, la drumul celor cinci decenii ce l-am

1)1 \ străbătut. Să chibzuim, "ă judecăm, să ne bucurăm în tihnă de roadă stator griji şi străduinţe.

s Dar vremea nu ne ascultă.' Ci valul ei neadormit trece, şuvoi vertiginos, şi din vâr-\ îjuri auzim neînduplecată comanda: ÎNAINTE! 1 a r a zăbavă şi fără şovăire: înainte ! ",; Ne ridicăm... Plecăm... Dar, Doamne, j;Sf e de grea povara emoţiilor ce ne cople-'tsc! Aţintim privirile spre urcuşul ce ne aş-itaptă, şt paşii condeiului se fac zâbavnici, brbele se rănduesc pe hârtie încet, în şoaptă

pemuratâ... E lungă calea pe care pornim şi *'re-l sus şi ascunsă'n ceaţă culmea spre care ^zuim: ANUL 1990. — Atunci, acolo „Unirea" fii; face un nou popas. Va avea atunci la \)ate veacul împlinit. — Noi, cei de azi, nu ftwh mai fi pe aici; ci vom dormi lin, ucenici podeşti, alături de marii meşteri a căror mo-ţ! şi artă ne-a rămas moştenire... Vor fi jjjSă alţii, cari vor ridica de jos condeele ţastre frânte şi vor prinde cu braţe vânjoase '^agul idealului pe care vremelnic ne-am în-ţednicit a-l ţine noi în bătaia vântului, în pa legiunilor credinţa. Pe ei pe toţi îi cu-[lindem, cu noi împreună, în volbura de sim-

ce ne străbat în aceste clipe de începere .. Căci mergem în necunoscut, pe cărări

ţ)ăluite'n noapte, presărate cu ghimpi şi cu ^lovani. Trudă măcinătoare de nervi şi de ţflet, frământare neodihnită, isbiri nemeritate, tişmănii nedorite şi, mai chinuitoare decât \ţte> indolenţa celor buni, nepăsarea celor Jeresaţi — lată surprizele în care ne vom f icni zi de zi, pas de pas, în călătoria la ţTC ne încumetăm.

il , Ne amăreşte deosebit plecarea însăşi, yrul e întunecat şi zările însângerate. Bân-

cumplită, furtuna. Satana rânjeşte peste nea tnebunită şi Europa s'a prefăcut în iad j durerilor şi nedreptăţilor. — Mai purtăm yntml jalea fraţilor căzuţi în robii străine, ^mllta noastră, a „Unirii", e aco lo ; aici au

"as puţini. La el nu mal putem străbate;

cei de aici, vor fi oare destui şi destul de trezi, destul de jertfitort, ca să nu ne lasă să ne cufundăm?—Iată că nici n'am ieşit din port şi, prinşi de furia valurilor, suntem nevoiţi să strigăm cu apostolii: „Doamne măntueşte-ne, că pierim!" Noi, cari visam să dăm „Unirii" haină nouă, pagini mari şi multe, bogăţie de articole şi ilustraţiuni...

Tot aşa însă, ca odinioară ucenicii în­spăimântaţi, auzim din vuet de furtună glasul Stăpânului: „Puţin credincioşilor, de ce vă îndoiţii.... Nu ştiţi cui aţi crezut?.: îndrăz­niţi, eu am biruit lumm!" — Şi iarăşi, din vârtej de vremuri apocaliptice, fără luminişuri, ca ale noastre, ne strigă Apostolul — care de ar trăi astăzi, după o nimerită vorbă, s'ar face gazetar — „toate le pot în Acela care mă întăreşte";, în schimb însă „vai mie de nu voiu binevesti".

Da, aşa este: n'avem dreptul să şovăim, nici faţa noastră nu trebue să se întunece de grija relelor ce ne adastă. — Căci nu lucrăm pentru noi, nici nu stăm în slujba unor Inte­rese trecătoare. Nu ne bizuim pe oameni şi călcăm cu suverană siguranţă peste sbuciumul sterp al vremelniciei. Fiindcă nu suntem decât nevrednici soldaţi ai „împăratului căruia îl viază toate — Regis cui omnia vivunt."

Pe steagul nostru stau scrise cu slovă de foc lozinci mai tari decât veacurile şt împărăţiile: DUMNEZEU — BISERICA — NEAMUL. — Cinci zeci de volume, care în­chid în ele viaţa alor cinci decenii, stau măr­turie tare pentru rectitudinea nedesminţită cu care „Unirea„ a servit acest program al ADE­VĂRULUI etern, înfruntând urgia vremilor, răutatea oamenilor şi, dacă a trebuit, robia temniţelor. Le-a biruit pe toate. — Noi, cei de acum, ce i suntem ? Prin noi şi pentru noi nimica nu însemnăm. Ci ţinem şt noi, în mâni tremurătoarei steagul aceluiaşi program divin: Dumnezeu — Biserica — Neamul românesc. Trei realităţi esenţiale, trei valori, cari totuşi pentru noi una sunt. Le ştim şi le mărturisim distincte, dar nu despărţite şl izolate. Ci vestim pe Dumnezeu neamului românesc prin Biserica noastră unită cu Roma. Prin aceasta ne împli­nim toată datoria, faţă de toţi dela cart avem tot ceeace suntem.—Suntem ai naţiei româneşti, suflet din sufletul el, sânge din sângele el. Iar, cu neamul împreună, suntem al lui Dum­nezeu, care ne-a zidit şi ne-a dat o misiune de împlinit tn acest colţ de lume bântuit de

toate furtunile, aşezat în calea tuturor barba' rilor. Nimic mai bun, mal de folos, mai lu­minos nu putem da familiei noastre româneşti, decât s'o legăm tot mal strâns şl tot mai viu de Dumnezeul cel viu, drept îndreptând că­rările ei după vrerile Domnului, dela care co­boară toată binecuvântarea şl în mâna căruia stau destinele popoarelor.—Iar Domnul trăieşte între noi şi ne grăieşte adevărul său prin una sfântă, catolică şi apostolică Biserica sa, în care ne-am învrednicit şi noi a creşte şt a trăi. A lupta pentru întărirea acestui altar, legat organic de catedra verhovniculul Petru, însemnează a întări neamul românesc, prin şi spre mai marea slavă a Dumnezeului etern.

Acestea toate ştiindu-le, nu ne oprim tn drum, ci cu creştinească seninătate pornim la noul urcuş învăluit în ceaţă. „Ştim cui am crezut". Orice ar fi şi orice s'ar întâmpla, noi vom ţine sus steagul credinţa noastre tn vuet de furtună. Cu slabele noastre puteri vom căuta să contribuim cât mai mult la isbânda poruncii mântuitoare:

SĂ TRĂIASCĂ DUMNEZEU ÎN NEA­MUL ROMANESC PRIN LUCRAREA BISE­RICII NOASTRE ZIDITĂ PE STÂNCA RO­MEI ETERNE!

Suflet nou (—) încărcat de durere şi blestent, scăl­

dat în sânge şi mistuit de nevoi s'a prăbuşit în hăurile trecutului anul apocaliptic 1940. Pen­tru noi mai ales, el a fost anul fatal al „is­păşirii şi al prăbuşirii" naţionale, cum 1-a ca­racterizat Conducătorul Statului.

Săraci, însângeraţi, jefuiţi, învăluiţi în jale stăm acum în faţa anului 1941. Cum să-1 pri­mim şi cum să-1 privim ? Ce ne rezervă şi ce ne va aduce? Mai putem oare avea vre-o speranţă? Ori mai curând să ne temem de ceva şi mai rău? Este atâta grozăvie în lume, a-tâ ta vâlvătaie, a tâta vălmăşag, inexplicabil. Ce bine poate ieşi din acest înfiorător cazan al Satanei?

Cine s'ar încumeta să deslege chinui­toarea enigmă? Raţiunea, atât de trufaşă altă dată, s'a făcut acum modestă. Isbirile cele-a primit au năucit-o şi au „cuminţit-o". De-a-cum tot gândul şi toată nădejdea: la Cel de Sus. Şi cuvântul Lui ne spune, inapelabil, să încetăm cu a tâ tea întrebări şi să ne lăsăm de ghicitorii: „Nu vă este dat vouă a cunoaşte vremile..." Atâta vă ajunge să ştiţi, că ele nu merg de capul lor, nici după idioate capricii ale „fatalităţii" şi „destinului" barbar; ci s tau ascultătoare „în puterea Tatălui", care „ toate le lucrează potrivit sfatului voinţei sa le" (Ef. 1, 11). — Dar „ce om poate să cunoască sfatul lui Dumnezeu, sau cine poate să pă ­trundă voinţa lui Dumnezeu? Căci gândurile

Pag. 2 ţ j N I R E A .

muritorilor, sunt. şovăelnice şi .cugetările noa­stre sunt cu greşală". (Inţ.9, 13—14).

Viitorul, prin urmare, e taină pecetluită pentru -noi.-Totuşh rânduială preaînţeleaptă şi iubitoare.. O poartă mâna Tatălui nostru care

.este în ceruri. — Putem îi, aşa dară, dinpar-tda aceasta, perfect liniştiţi. Cu totul alta este problema pe care trebue să şi-o pună creş­tinul în faţa marelui necunoscut ce ne aş­teaptă. Pentru noi, întrebarea nici nu se pune aşa: ce ne aduce noul an, ci: ce ducem noi tn noul ani Cum vrem să-1 exploatăm pentru noi, pentru binele nostru? Cum ne vom stră­dui să-1 influen{ăm şi să-1 îndreptăm după tre­buinţele şi spre folosul nostru, al Bisericii, al neamului nostru. Căci, deşi nu ţesem noi tai­nicele planuri ale istoriei omeneşti, totuşi ni­mic din ceeace -facem şi dregem nu se pierde in van. Ci toate, ideile şi faptele noastre cad .în râurile largi ale vieţii, ridicând valuri, de­terminând curente, măcinând ori întărind alvii. De aici imensa răspundere pe care o purtăm fiecare nu numai pentru laturea individuală a abţiunilor noastre, ci şi pentru răsunetul lor social. Suntem răspunzători cu toţii de „fra­tele nostru", de bunul ori răul mers al ţării, de înflorirea ori adormirea credinţei în Biserică.

Ştim însă că resortul gândurilor şi ac­ţiunilor este sufletul. Dacă vrem, prin urmare,

'un an.nou bun, care adecă să ne desăvâr­şească personal şi totodată, să dea activită­ţii noastre caracter binefăcător pentru colec­tivitate, trebue şă întrăm în el cu hotărârea 'fermă de a ne creia, de a ne câştiga un suflet yoiiţ Ca singuratici, ca familie, ca popor, ca 'Bfsericiă, trebue să ne .schimbăm, nu la faţa? din afară, ci la '. cea dinăuntru, să ne, înoim în

"Străfundurile f i i n ţ e i noastre spirituale. In chip • 'firesc şi nesilit apoi, fără sguduiri revoluţionare şi fără violenţe păgubitoare se va schimba în bine, şi .iaţa, realităţilor externe. , ; 'In acest proces de înoire generală, Bi­

se r icaare . roiu] cel ; dintâi ,'şi cel mai impor­tării. Ea trebue să-1 porneasqă şi .şâ-l.îndru-meze. Loviturile sorţii au creat îh suflete atmosfera prielnică unui puternic efort de adâncire religioasă.—întrebarea e : va prinde

momentul, ori îl va lăsa să t reacă şi să se

peardă? Perspective largi, de imense posibilităţi

şi de mare răspundere, se; deschid astfel pentru preoţime. Toată gama problemelor de pastoraţie trebue revizuită şi sincronizată cu imperativele momentului. Ne trebue nou sufla apostolic şi pastoraţie nouă! Pe toată linia. — Şi, precum în viaţa de stat conştiinţa so­lidarităţii naţionale şi spiritul de sacrificiu sunt supremele comandamente ale tragediei ce ne apasă, tot aşa în Biserica noastră greu încercată strângerea rândurilor, o nouă în­frăţire între preoţi şi mireni, alinierea din nou a mirenilor în frontul de luptă al spiritualităţii româneşti-catolice este datorie urgentă şi esenţială. Viaţă nouă în Agru! Să i-o dăm fără întârziere.

Anul în care intrăm va fi bun şi fericit în măsura în care vom isbuti să ne înoim noi, în adâncurile sufletelor noastre!

Folosifi bine timpul! i

De Anul Nou, I. P. S. pSr. Mitropolit ! Alexandru Nicolescn a trimis credincioşilor din eparhia sa o luminoasă pastorală, In care arata mai întâî ce preţ mare are timpul apoi la între­barea: cari sunt mijloace e de folosit bina tim­pul, răspunde:

„Vom răspunde precizând mal fntâiu, se au trebue să facem, ca timpul să na ne poată fi spre-siricaro. Vom evita deci înainte de toate păcatul şi voai căuta să na măgulim pasiunile noastre.

• In ce priveşte păcatul e ştiut că „Drep­tatea înalţă neamul, iară păcatele împuţinează seminţiile" (Pildele lu! Solomon 14,34). Şl Iarăşi: „Ca de (aţa şarpelui fugi de .păcat; că de te vei apropia de el te va mu?ca. DSnji de leu sunt dinţii lai, care omoară sufletele oa­menilor* (lujelepcinnea Ini Sirah 21, 2 - 3 ) .

' Ara zis Iarăşi că trebae să evităm a Mă­guli pasiunile noastre, cari se pot strecura până. şi în faptele noastre bune. Bine spunea sfântul Ieronlm: .Ornae tempus in qao non virtatibus deservlmas sed vltlli, perit, est q ias i

non fuerlt". Tot timpul în care servim n j teţUor ci viţtilor, piere ca fi când ^ fost. Cei ce se lasă răpiţi de patimile' audă au ajuns Românit, pe cari s f . descrie ca plini de toată nedreptatea, de ^ v<c)enie, lăcomie, răutate, pisraă, acidere,s|ai

inşeăciane, năravuri rele, de grăttori de t i

soptitori, urători de Dumnezeu, ocărâtort,« reţi, trufaşi, de pirinţi neascultători, flr,(

m ntc, D e î m p ă c â c i o ş i , fără de dragoste, ne||.| de jurământ, ncmlioativi (Romani I, 29-3])

Vom căuta mai apoi să nu rlslptm ti^ Timpul 11 putem risipi nefăcând nimica„ făcând numai lucruri inutile. Sau Iacrnri bm dar neglijând datoriile profesiunii, m e j t | l

siujbsi noastre, cari covârşesc pe celelaltej| nând bine înţeles dinaintea ochilor pom,, Căutaţi mai fntâiu împlrăţia lesi Dumnezei dreptatea Lui şi toate celelalte vi se voi daoge vouă (Matei 6, 37).

Râu e şi câod punem acte şl fapte ini: indiferente fără de a ne gândi la Batanţi ca să fie merituoase şi să-şi albă valoiru sub această perspectivă largă. Şl ataacl rlstp namai timpul.

Rău e şi atunci când datorinţele nom le împlinim nu la timpul lor şi nu în telul misura cerută de Damnezeu. R slplm timpii în felul acesta. Timpul şi măsura faptelor i stre o croieşte de atâtea ;orl sf. Biserici,; rând bunăoară să ne spovedim şi cuminţii la Paşti, &ă ascultim gf. Liturghie în dani şi sărbători, sS postim de atâtea ori pestei să ne rugăm ziluic etc.

Iar întrebândn-ne ce anume trebui facem în chip pozitiv ca timpul să ne fit lositor, răspund cu părintele i. Berthler:

laalnte de toate trebae oă ştim să ii cumpărăm vremea. Nu doară că am pitei! câştiga zilele pierdute, timpul pierdut. Spw şl poetul pigân Virgiila: Fagit trrepaâ tempus. Ci răscumpărăm timpul părânili! rău, pocălndc-ne sincer de întreb ni nţiren de până acuma a timpului nostru. Si Dsmnulul In sinceritatea sufletului'nostru:,1 ̂ na pomeneşti fărădelegile noastre cele deI mult, de grab -s i ne întâmpine îndară'rifel Doamne, că am sărăcit fjarte" (Psalm K

D pi «ii ro «I mi D< ini esl

oe; cu mi no val ori mă 10,

No Ro: toţi

toa trei tre: ma flei ani ţioi bar

lăti ţari fini tini Inf. căi; în i Sil de

în i săv a n ace: vini vrei mai

S F O I Ţ A , « U N I R I I " , • O

' i l î i i i i i i t i i t i i i i i i i i i i i i i i Î i i i i i i iHi i t iMii i i i ia i i i i i i i ia i i i i i iui i i i i i i i i i i i i i i i ianaii i i i i i i i i iait i t

: ; ; «Crăciun trist D e v o r b ă cu re fug ia ţ i i A r d e l e n i , l â n g ă

p o m u l aranjat d e Soc . „Sf. Elena" -. •; ! d in B u c u r e ş t i

.. N'avem nici un program p e n t r u astă seară. Nu ţi­nem discursur i . . . Aş ' vrea doar' să vă ajut, pe cei ce sunteţi departe de ai v o ş t r i să vă simţiţi acasă, şi aş vrea ca voi să mă ajutaţi pe m i n e ,

care sunt şi mai departe de ai mei, să mă simt fn'familie. — Deci: stăm puţin de vorbă... lângă pomul de Crăciun...

Micile flăcări ale luminărilor de pe pom aprind şi In mine, In noi, mii de amintiri.

Nu mai suntem aici, suntem acolo, undeva Ihtr'uri bat din Nordul Ardealului. Şi nu sun­tem â£i, ci cU un au Înainte: — E ajun de Cră­ciun. Ninge. Cresc acoperişurile, cresc gardu­rile şl cu cât ninge mai mult cu atât cresc inul mult. Nevestele se grăbesc să scoată co­

vrigii din cuptor. Copiii nu măi au astâmpăr. Ar vrea să plece cu colindul. Pornesc cu că­ciula înfundată pe cap, cu traista pe umeri, întâiul drum la Părintele. Cei dintâi, un mic copil de şcoală, care ţine de mână o fetiţă şi mai mică. O vede ţ i ? Abia are 3 anişori. Maica să a îmbrobodit-o cu năframa de lână groasă, pe care i-a legât-o cruciş peste piept. Roehia-i lungă până la ghetuţe. Par'că-i o femee în miniatură. Băiatul prinde curaj, colindă. Fetiţa-1 îngână. Uşa bucătăriei se deschide. Cu valul de căldură deodatată, miros de cozonaci. O doamnă iese cu mâinile pline de daruri: nuci, mere, covrigi, pe cari le în­ghite traista copilului. Fetiţa are ochii străluci­tori de bucurie: dna ^a pus după gât un şir de mărgele roş i i . . . de turtă dulce.

Auziţi glasuri multe de copii? Glasuri dulci ce vestesc Naşterea Mântuiturului...

E seară. Zăpada-i albastră. Marile ochiuri de fereastră sunt aurii. Prin mijlocul drumu­lui, grupuri de băieţi şi fete. Feciori voinicişi mândri, fete frumoase, tineret îndrăzneţ. Fala neamului 1 — Trec dela casă de prieteni, la casă de prieteni, se opresc şi colindă sub fe-reastă; gazdele-i cheamă în casă, ca să închine cu ei un păhăruţ de vin. Bătrânii vor să ştie ce se mai petrece în lume şi, de bună seamă, asta o ştiu cătanele venite în concediu. Fe­ciorilor li-se aprind ochii: „Se vorbeşte de răz­boi, bade 1 Dar nu nl-o frică, noi ţinem piept

cu toţii când e vorbă de ţara noastră!' E veselie în sat. Se aud chiote amest* cu colinzi. Târziu în noapte, adoarme sat» refren de floarea soarelui . . . raza soare!»

. Astăzi ? Astăzi îi jale şi pustiu în« Gândul celor rămaşi acolo e la noi. Se ,l

aduna în jurul focului, vor povesti, vorp'i" vor tresări uitându-se la fiecare trosnei lemn din sobă. -Anul trecut — vor ziceţ şoaptă — feciorul nostru era cu noi." poveştile lor vor fi grele de amintiri du* în legătură cu noi. — In vecini jalea-iŞ'1! mare. Pe cel mai bun dintre ei l-au oî Ungurii. — Casa parohială e în Jntuper^i frig înlăuntru şi pustiu. Bătrânul preot ei sW.j De atâţia ani văduv, singura liiibucuri»*; sărbătorile mari, când i-se umplea casa

copiii lui, şi cu copiii copiilor l u i . . . car' j cine ştie unde-şi plâng. Crăciunul. — ^ (

Unde eşti tu fetiţă dela Ip, care ai uimi' misia germano-italiană cu relatările tale? ̂ sunt ai t ă i? De ce nu sărbătoreşti C r* c l! cu părinţii şi fraţii tă i? . . S ă nu vorbim , căci ni-se încleştează pumnii, şi n i s e /.*P ochii de urs; ori, nu ni-se cade să-1 f, pe Isus aşa. Tot ce putem face, să s c ^ luminiţele din pom, pe fiecare mOT&si

martir ardelean. , ii'

In cartea mea de rugăciune, am B B

sfânt la care ţin în mod,deosebit . ^ Isus mic -atdwit pe pai©, pai» *

razi Proj Mâi băi ciur zeie pilu Şi n din mâr pe i

neai real Ron sfer seat mui cel mân nasţ .li»S, gătii •o j u

cete •de ,

UNIREA Pag. 3 _ glgoT Domnol nn 1? va mai porstni 'acele jc*lfe de demult dacă pocăinţa noastră va fi

Pjncerl. „întoarce-ae-va, corn zice Michea pro-"ocul, şl n e v a m i I a i p e n o i « aduna va nedrep-L j l e ' noastre şl se vor lepăda în fandariie flârii totte păcatele noastre" (Michea 7, 19). 08 pc-ntrncă, după acelsş Michea: „n'an ţ!nut ntru mărturie rcănia m, eă voitor da milă , s te" (Ml-hea 7, 18).

In locel al doilea trebne să săvârşim bl-jele pe toată linia ca zel ca stat mai mare , u c ât am neglijat până acuma a-1 fscc. Deci niiostenli, rugăciuni, pocăinţe, sfinţirea fapteior loastre, referinda-le la Dumnezeu. Na ne în-aţl sf. Apostol Pa vel: „Deci ori de mânctţ), iri de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre oărirea lai Damnezeu s i îe faceţi?" (1. Cor 0,31). _ _

U r a r e r o m â n ă ş i c r e ş t i n ă . De Anul fou d. luliu Mania a făcut întregului Neam tomânesc urarea de care ar fi bine să ştie aţi şi toate.

„Urez Neamului Românesc ca zgudui-jarea tragedie din anul care trece să cu-remure conştiinţa fiecărui Român pentru a o •ezi şi a o ridica la înălţimile vrednice de îarile tradiţii ale gintei noastre latine. Su-etul poporului românesc să fie străbătut în nul care vine de un adevărat fanatism na-onal, capabil să retnfăptuiască cel mai mare un pământesc: unitatea naţională.

Urez Naţiunii Române ca, după ce a în-iturat revoltătoarea imoralitate ce a stăpânit ira noastră în ultimul timp, să introducă de-nitiv în viaţa publică si privată morala creş-nă, adevărata forţă a popoarelor care vor să ifloiească. Simţul de dreptate socială să în-ilzească inima tuturor Românilor pentru ca, î împrejurările grele de astăzi, să poată găsi i bogatul şi săracul echilibrul sufletesc atât e necesar în vremuri de răspântie hotărîtoare.

Urez îndeosebi fraţilor despărţiţi de noi i amil care a trecut credinţă tare, iubire de-âvârşită şi încredere în hotărîrea noastră de nu-i lăsa resfiraţi, ci de a-i aduna iarăşi în

pelaşi mănunchiu, care a fost risipit nu din ina neamului nostru, ci din laşitatea şi ne-rednicia acelora, care a avut în mână îndru-tarea sorţii noastre" .

Răspunsuri teoretice unor îngrijorări concrete

(=) • »Ce-i cu Hajdudoroghul? Adevărat să fie, că vrea să reînvie? Şi ce zice Roma la această încercare criminală? Ar fi cu pu­tinţă să-i mai creadă şi acum pe ungurii, cari au înşelat-o în trecut ?". — Ni se pun de ne-numărateori aceste întrebări, şi altele ase­menea. Pretutindeni. Ele turbură clerul şi pe credincioşi în aceeaşi măsură. Din ceaţa însângerată a Ardealului robit, năluca vlădiciei politice, pe care a reuşit s'o creeze perfidia ungurească, se ridică deosebit de urgisită. Fiindcă înseamnă o dureroasă degradare a spiritualului utilizat ca unealtă politicianistă.

Ce să răspundem la aceste întrebări şi îngrijorări? Informaţii precise nu avem. Nu ştim exact nici ce se petrece în Ungaria, nici felul cum sunt primite la Vatican eventualele manevre maghiare. Vom examina deci ches­tiunea cu seninătate teoretică, călăuziţi de lumina principiilor şi a realităţilor îndeobşte cunoscute.

Pe unguri îi cunoaştem. Şi ştim ce v reau : maghiarizarea cu orice preţ a naţionalităţilor robite. Nu cunosc scrupule în alegerea mij­loacelor. Departe de a se sfii să amestece în aceas tă mârşavă acţiune Biserica şi pu­terea ei spirituală, ei o folosesc cu predilecţie. Pe această cale au maghiarizat în bună parte pe Germanii din apusul Ardealului. Cu ace­laşi gând vădit au forţat şi înfiinţarea epis­copiei de Hajdudorgh, şi făcuseră toate pre­gătirile pentru crearea unei vlădicii ortodoxe maghiare (care însă n'a mai putut lua fiinţă fiindcă Ardealul s'a unit cu România). Stăm deci în faţa unei directive fundamentale a politicii ungureşti. E un nărav învechit ai lor. — Se ştie, mai departe, că ungurii învaţă greu. Păţaniile din trecut, departe de-ai cu­minţi, n'au făcut decât să-i îndârjască şi mai mult. Furia cu care au năpădit şi măcelărit Ardealul românesc, primit în dar dela alţii,

e dovadă zdrobitoare şi inapelabilă. — De aici concluzia e uşoară şi mâi mult decât probabilă: maghiarii vor căuta nu numai să refacă Hajdudoroghul aşa cum l-au plănuit la început ci, de se va putea, să-i şi sporească raza de acţiune şi de influenţă. . *

Veştile care ne vin dela fraţii subjugaţi confirmă pe deantregul această deducţie logică. Iată ce scrie, între altele, d. Onisifor Borcea (în „România Nouă" din 1 Ianuarie 1941) despre aceas tă lăture a calvarului care continuă:

„Românii greco-catolici sunt forţaţi prin teroare să t reacă la religia reformată şi ro-mano-catolică. Au fost forţaţi a t rece până acum Românii din următoarele comune: Plasa Crasna, comunele Recea, Crasna, Vărşolţ, Pecei şi Horvat ; — Plasa Şimleu, comunele Lompirt şi Ilişna; — Plasa Tăşnad, comunele Tăşnad, Ceheluţ, Tăşnadul nou, Chereuşa, Erin-Sâncrai, Mitenţiu, Acăş, Hurez, Mihăieni şi Ţeghea; — Plasa Cărei, Cărei, Tiream, Căpleni, Moftinul mic, Moîtinul mare, Gencia, Cănaş, Sânmiclăuş, Ghilvaci, Sanislău, Resi-ghea, Pişcolt. — Cei cari nu trec, dau de­claraţie că sunt greco-catolici maghiari şi doresc să aparţină de dieceza de Haj duda-raga" . — Lista cuprinde numai comunele din regiunea cunoscută dlui Borcea. Informaţii asemănătoare ne sosesc şi din părţile secu­ieşti. Ar fi de prisos însă să îngrămădim amă­nuntele, din moment ce lucrul e ne îndoios : Statul maghiar urmăreşte desnaţionâlizarea românilor prin Biserică. Forţează, în acest scop, prin teroare administrativă — sunt me­şteri faimoşi în această artă — pe românii greco-catolici să treacă la romano-catolici ori reformaţi, şi numai dacă aceasta nu reuşeşte, apoi cel puţin să se declare greco-catolici ma­ghiari cari vreau să aparţ ină Hajdudoroghului.

ize de lumină. Capul e puţin ridicat şi se ropteşte pe o pauză pe care o ţin 3 îngeraşi, lânuţele i se întind spre Preacurata. Super-» atitudinea E i ! Umilinţă, adoraţie, rugă-une 1 Stă în genunchi, aplecată spre dumne-iiescul Ei Fiu, ochii i se pierd în ochii Co­lului l — Cu toată umilinţa să îngenunchiem noi alături de Măria şi să-L rugăm pejsus

i iesle să ne dee îndărăpt Ardealul, sâ-i âugăia pe cei de dincolo şi să ne întărească 1 cei de aici.

G a b r i e l a D r . Banc iu

Pro memoria " U . moartea lui loan F- Negrujiu .—

Când providenţa divină şi geniul bun al imului nostru de dincoace de Carpaţi a alizat actul epocal al unirii noastre cu maica l t n ă , strămoşii noştri de acum aproape un 8 f t de mileniu, poate că nici nu-şi dădeau ajua că ei sunt unelte aîese de Celue car­a t e soarta popoarelor, ca să fie aluatul

b u U i care are să dospească întreaga fră-^ bătură a poporului român, menit să re-®c a la o nouă viaţă. — In momentele rea-' n i unirii bisericeşti dela Alba-lulia, deie-. s ] n odal i abia de vor fi întrezărit, că peste limătate de secol, din actul sigilat cu pe-

e a Mitropolitului Atanasie, va răsări focarul 1 c u Uură al şcolilor din Blaj, de unde se va

revărsa asupra neamului românesc, — nu nu­mai din Ardeal, dar de pretutindenea, acea lu­mină vie care va deştepta pe Români din som­nul cel de moarte al neştiinţei, acea credinţă morală care va crea caractere de bronz, acea conştiinţă naţională neînfricată şi tenace, care în cele din urmă va muta munţii şi va lărgi graniţele României libere, pe tot cuprinsul Da­ciei Traiane renăscute.

Meritul acestei transformări care se ope­rează între anii 1754, anul deschiderii şco­lilor din Blaj — şi 1918, anul realizării uni­tăţii naţionale — (vai, azi vremelnic sfârti-, cată), se datoreşte în bună parte pleiadei de dascăli, pe cari azi urmaşii se străduesc să-i desgroape din negura uitării, se datoreşte a-celor suflete de apostoli, cari de pe catedrele şcolilor din1 Blaj — de sub oblăduirea bisericii unite cu Roma — au infiltrat o nouă „spiritu­alitate neamului românesc. Ei au muncit cu vreme şi iară vreme, au depus suflet, au chel­tuit energie şi bani, pentruca poporul româ­nesc iobăgit din Ardeal să ajungă, la plinirea vremii, să j vază măreaţa zi a învierii sale na­ţionale.

Din pleiada profesorilor Blajului, făuri­tori de suflete oţelite în focul iubirii de limbă şi neam, a fost şi adormitul în Domnul loan F. Negruţiu.

El pleacă dintre noi încărcat cu povara anilor cari depăşesc chiar limita fixată de Ps.

David (89, 10), pleacă, murind — după vorba Scripturii — în bătrâneţe bune, pline de zile. (I. Paralipomenon, 17,11).

Cu figura venerabilă a directorului pen­sionar loan Fekete Negruţiu dispare unul din dascălii de demult ai Blajului, pe umerii vigu-roşi ai căruia învăţământul românesc din a-ceastă cetate culturală s'a răzimat timp de 48 de ani.

La .Institutul pedagogic" întemeiat de marele Mitropolit Alexandru Şterca Şuluţiu şi organizat de primul lui director, canonicul loan F. Negruţiu, nepotul, care purta numele un­chiului, avea să muncească fără. întrerupere din anul 1881 şi până în 1928, anul penzio-nării sale, la vârsta de 74 de ani.

In cele aproape cinci decenii de carieră profesorală, din care ultimele două decenii revin funcţiunii sale de director al celor două şcoli normale — de băieţi şi fete, — loan F . Negruţiu n'a cunoscut odihna şi n'a cunoscut plictiseala, care este apanagiul lenei.,. In clasă a fost omul datoriei, iar instrucţia o făcea cu duhul blândeţei.

Generaţiile de elevi, cari au ieşit de sub mâna pedagogului loan F . Negrnţiu, îşi rea­mintesc cu duioşie de cel care cu adevărată dragoste părintească le-a călăuzit paşii, le-a dat cunoştinţe şi sfaturi preţioase pentru lupta grea a vieţii de învăţător român, mai ales pe t impul stăpânirii streine. Pe toţi cei cari au

Pag. 4 U N I R E A

Un amănunt de procedură care trebue reţinnt, fiindcă are oarecare semnificaţie.

Dacă au început acţiunea acasă, e firesc şi sigur că nu dorm nici la Vatican, de unde le trebuesc anumite aprobări. Ce-au dres şi ce-au măsluit până acuma pe la Congregaţiile competente, nu ştim. Svonuri necontrolabile pretind, că stăruinţele ungureşti ar fi câştigat oarecari simpatii în anumite cercuri influente. Dar svonu-i svon; trebue primit nu numai cu toată rezerva, ci respins cu toată hotărîrea. Avem grele şi serioase temeiuri să aşteptăm cu senină încredere cuvântul Romei, care nu se abate din calea adevărului şi dreptăţii de dragul pintenilor ungureşti, oricât de „catolici" s'ar breveta. Popoarele sunt, pentru Vicarul lui Hristos, fii deopotrivă iubiţi, susţinuţi şi ajutaţi, fără nici o consideraţie Ia haina ce poartă şi limba ce vorbesc. Nu poate avea preferinţe şi nu poate face deschiliniri. Ci tuturor le vesteşte acelaşi adevăr şi pe toţi îi chiverniseşte după acelaşi singur şi sta­tornic principiu al dreptăţii, aplicat pretutin­deni cu înţelegătoare iubire.

Se întâmplă totuşi, nu odată, că măsurile de ordin administrativ ce le ia Vaticanul pro­voacă nemulţumiri şi, în ciuda bunelor inten-ţiuni cu care se dau, nu reuşesc să împace pe toată lumea. De c e ? Cauzele sunt multe

,şi variate. Adeseori se aşteaptă dela Sfântul Scaun

lucruri imposibile. Mai ales în vremea din urmă, când şovinismele naţionale domină cu totul viaţa popoarelor, Statele se sbat să-şi validiteze şi prin Biserică propriile interese, de obicei exagerate. Dacă nu reuşesc — fiindcă Sfântul Scaun ţine drumul dreptăţii — se agită şi sunt nemulţumite. — Nu trebue uitat, între altele, că unica şi totala misiune a Romei lui Petru este să lucreze mântuirea sufletelor. In scopul acesta ea se sileşte din toate puterile să asigure Bisericii pretutindeni libertate de acţiune şi viaţă armonizată cu puterile de s tat respective. Nu ea croieşte graniţele schimbătoare în harta lumii, nici regimurile carecârmuesc popoarele nu depind de ea. Ci, ridicată mult peste sbuciumul vre­

melniciei, ea caută pretutindeni sufletul şi judecă „sub specie aeternitatis". Restul e treaba oamenilor, a naţiunilor şi a Statelor.

Se poate întâmpla chiar, de altă parte, ca Roma însăşi să greşească în chestiuni de această natură. In rândueli şi aşezări adminis­trative nu-i infalibilă. E prudentă, are tradiţii în care s'a cristalizat o înţelepciune de veacuri, dar infalibilă nu e. Congregaţiile sunt compuse din oameni. Corpul diplomatic — prinnipalul organ de informaţie al Sfântului Scaun — este tot din oameni; cari uneori sunt mai pricepuţi şi mai clar-văzători, alte ori mai puţin destoinici şi chiar insuficienţi pentru misiunea ce au de împlinit. — Atât reprezen­tanţii diplomatici, cât şi diregătorii dicaste-rilor papale pot fi induşi uneori în eroare, prin informaţii tendenţioase ori insuficiente, prin sforării şi lucrături abile dela care nu se dau în laturi potentaţii lumei acesteia. — Aşa a fost cazul cu Hajdudoroghul de tristă pomenire. Prin vicleană propagandă, prin date false şi tendenţioase, ungurii au convins pe P i u s X că este în interesul sufletelor, a unei mai rodnice pastoraţii, să se înfiinţeze o eparhie ungurească pentru greco-catolicii maghiari. Adevăratele scopuri urmărite de unguri s'au vădit mai apoi, şi noi am reuşit să ne dovedim dreptatea — dar prea târziu.

De aici învăţătura: să fim atenţi, să priveghiem şi acum, ca să nu ne trezim cu surprize neplăcute. — N'avem nici un motiv să credem că am lipsi dela această datorie. Avem legaţie la Vatican. Apoi, ne aducem bine aminte de drumul I. P. Sf. Mitropolit Alexandru la Roma şi ştim că n'a fost za­darn ic . . . Totuşi, fireşte, grija noastră nu tre­bue să scadă. Ca în toată Italia, aşa şi la Vatican, propaganda ungurească este extrem de activă şi lucrează în stil mare. Iar eveni­mentele se desfăşoară astăzi vertiginos în toate domeniile vieţii internaţionale.

Astăzi dreptatea noastră va fi mai uşor de apărat decât în trecut. Chiar dosarul Haj-dudoroghului, care stă la dispoziţia Congre­gaţiilor Vaticane, ne este argument deciziv. Din el — şi din ceeace au făcut ungurii mai

apoi — se vede limpede şi neîndoi0 s

Statul unguresc a înfiinţat şi utilizat ft^1

vlădicie în scop direct de a m a g h i a ^ români. Greco-catolici maghiari n'au <J doar nicăiri şi niciodată. Pius X însuşi a

clarat foarte categoric, că ungurii 1-auhJ „mi hanno ingannato'. Es te cu neputi^, Vaticanul de acum să se lase încă odatâî înşelat, după toate câte le-a mai putut c«| stata şi de atunci încoace.

Şi problema mai are încă un aspect niştitor. — Roma ştie că războiul nu-i t e t |

nat şi că harta de acum a Europei nu-it[

definitivă. Chiar metodele ei de recunoSCţ

prudenţă îi dictează să nu se grăbească; nici o dispoziţie de ordin administrativ, ( 1

nu poate avea şanse de durabilitate dacii aşteaptă mai întâi pacificarea şi reorganiza, continentului. — Graba, în o chestiune j( de delicată, ar provoca neajunsuri mărişi, altă natură. Ea n'ar putea fi interpretatâi către naţ iunea română decât ca un acti

. ostilitate nejustificată. Prin aceasta s'ar i fluinţa nu numai raporturile dintre Romi şi Vatican, ci s'ar îngreuna simţitor set Bisericii româneşti unite cu Roma, iar % marei uniri a tuturor Românilor — şi a celorlalte ortodoxii — cu Scaunul luiPet spre a se realiza gândul Mântuitorului, { zădărnici pe veacuri înainte.

Pentru toate aceste motive, credemt că Roma nu se va grăbi să livreze unpc! arma de maghiarizare pe care ştim că oii nesc. — Dreptatea şi prudenţa se ridică 4 potrivă împotriva lor.

tu rai

no tei

tâa bi| bic

de Pa bu nu

fie vâi uit am fer ra) pri cic H

apoi dit vai vai tră

I a p r a g u l n o u l u i a n . Conducătorul: tului Român, d. Gen. Ion Antonescu, aii sat de Anul Nou, neamului întreg, un lnij tor mesaj, din care reţinem şi noi celei urmează:

„Aceste zile de reculegere creştineasca ca să ne aducă aminte că Fiul Omului ai borît printre noi ca să ne schimbe, a sui* apoi ca să ne înalţe şi a murit ca să neui tuiască.

Dumnezeu este în noi, în credinţa«

şir

5i

ne:

nit să pe

sui po căi

ieşit de sub mâna sa i-a considerat de fii ai săi, iar învăţătorii cari l-au avut de profesor sau director l-au considerat întotdeauna c a p e un părinte sufletesc al lor, cu care se mân­dreau.

Câtă cordialitate nu se manifesta la în­trunirile diferitelor promoţii, din mijlocul că­rora Moşul Negruţiu era nelipsit, căci aceste întruniri erau un prilej de întrevedere între tată şi fii, un prilej de a se manifesta sen­timente de gratitudine şi admiraţie. — Intr'a-devăr, se adeverea vorba înţeleptului Solomon: «Cununa bătrânilor sunt fii fiilor; şi lauda fiilor sunt părinţii lor".

In toată viaţa, Ioan Fekete Negruţiu a fost un om de muncă, neştiind ce este o-dihna. — Timpul liber, pe care M îngăduia cariera profesorală, dânsul 1-a întrebuinţat nu pentru distracţii şi recreaţii, ci pentru o acti­vitate literară şi publicistică intensivă. De sub pana sa harnică au ieşit la lumină o serie de manuale, de curs secundar şi primar, precum şi mai multe bro>uri, din domeniul agriculturii, destinate pentru ţărani. Manualul său de sti­listică pentru cl. IV secundară a apărut în 4 ediţii şi a fost Introdus în toate şcolile secun­dare române din Ardeal ; iar cărţile sale de citire pentru cursul primar au ajuns până la ediţia a 0-a.

Făcând ucenicie publicistică alături de Învăţatul Ioan Micu Moldovan, din 1883 înce­

pând a colaborat la „Foaia scolastică" dela Blaj, iar între anii 1899—1914, timp de 15 ani, a fost redactorul acestei reviste pedagogice, devenită organ al „Reuniunii învăţătorilor din Arhidieceza românească gr.-cat. de Alba-Iulia şi Făgăraş".

In legătură cu această activitate publi­cistică a sa voi aminti un episod, din care re­iasă riscul pe care-1 comporta în acele vre­muri de opresiune ungurească rolul de redac­tor al unei publicaţii româneşti, şi reiasă tot­odată sufletul mare de bun român al celui ce ne părăseşte.

Ministerul de Culte şi Instrucţiune pu­blică din Budapesta, cu un ordin din 19 No-emvrie 1908, cerea Consistorului din Blaj ca profesorul Ioan F. Negruţiu, în calitate de re­dactor responsabil, să fie pus sub cercetare disciplinară pentru publicarea în „Foaia sco­lastică" din 1 Sept. 1908 a articolului „Scri­sori pedagogice*.

învinuirea era că articolul în chestiune ar fi o aţâţară la răzvrătire împotriva legii şcolare ungureşti — a lui Apponyi ~ din 1908, care tindea la maghiarizarea învăţământului primar confesional românesc.

Consi storul a cerut profesorului Ioan F. Negruţiu să deie o declaraţie în chestiune.

In declaraţia sa, profesorul-redactor "în­criminat, dupăce laudă activitatea pedagogică a autorului articolului Vas. G. Borgovan, din Ro-mâuia, adaugă: '

„Altcum e evident, că articolul ,S» pedagogice" citit în întregimea lui nu cont nimic răsvrătitor contra legii şcolare Art. $ 1908, nimic agitatoric". Constată apoi A* maţia lui V. Borgovan, că se fac încercau! mejdioase de atentare la şcoalele noastre mare şi de repetiţiune (supraprimare)i ^ ni se răpească limba, este adevărată şi" c ă : „nimenea nu poate fi condamnat constată în scris un adevăr".

Motivează recomandarea lui V. Borg"1

ca în locul şcoalelor româneşti în cari li" de propunere română este înlocuit- c B

maghiară, Consistorul să înfiinţeze şcc* tehetice ale adulţilor, pentru a se P " t e a

(

ţine „luptă dreaptă, luptă legitimă, pen t r U

pentru limbă şi pentru neam".

Şi acum, din aceaşi declaraţie, un crâmpei din autoportretul pe care Ş1' adormitul in Domnul: ^

„De 10 ani sunt redactorul organul»1^ niunii noastre „Foaia Scolastica", la cesc în cinste, în interesul învăţământ . încă n 'am avut cu nime nici cea n 1 8^

Să mc

vei fes cu siu spi

:8ă ,fa«

oa ont

tac sfâ să Inc no tis .91 Pe As

neplăcere. Eu nici când nu m'am o c < «* politica. Firea mea este pacinică, eu c»1 iau|( tiu

cea şi o iubesc. Am convingerea că ^ fesorii şi învăţătorii mai mare folos f bisericii, patriei şi neamului, dacă r K fiecare la frumoasa noastră chemare de a e

Şi mstrua t i n e r i m e a ^ g p i r i t religios 4

Ne

19

UNIREA Pag. 5

„ Să ne schimbăm, să ne înălţăm, să ne

nântuim- . Tu române, care ai stat pana astăzi deo-

arte, schimbă-ti sufletul şi prinde-te în lanţul Îostru de credinţă românească, fii verigă de -emei şi statornicie.

Tu Române, care ne-ai judecat până as-ăzi după interesele tale turburate, după am-jitiile tale neîmplinite, scutură-ţi povara slă-jiciuniî-

...Fii om, fii drept ş i recunoaşte că pe leasupra ambiţiilor şi intrigilor ş i urilor este 'atria, este veşnicia Neamului, şi că acolo tre->ue să ne întâlnim întotdeauna, chiar dseă iu ne înţelegem de fiecare dată.

Şi tu, tânăr entusiast ş i dornic de sacri-iciu, care vrei cu deslănţuirea viforoasă a mrstei tale să spargi barierele ş i să îneci în ritare ş i blestem orice urmă din trecut, ia iminte că adevărata creaţie cere pregătire, su-erinţă ş i aşteptare, cere înfrăţire între gene­raţii, cere îndreptarea prin înfăptuiri ş i nu irin răzbunare. Ş i dă-ne ascultarea ta credin-;ioasă ca să-ţi ducem paşii pe drumul biru nţei.

In această noapte, când fiecare ascultă lin străfunduri o sfântă şi grea poruncă lâugă ratra datinelor, înţelegeţi că şi Patria este o ratră de credinţă, care aşteaptă flacăra voas-ră de iubire, din arderea jertfei noastre.

Uniţi-vă, Români, în credinţă, în iubire ¡1 muncă...

Anul care sfârşeşte a fost an de prăbu-lire şi de ispăşire.

Anul care începe este un an de răscruce ji de reînviere...

Cum suntem strânşi uniţi într 'un Dum-îezeu, să fim strânşi uniţi într 'o Ţară.

înţelegeţi că de aceea ne-am perdut gra-îiţele şi drepturile şi onoarea, fiincă n'am ştiut îă ne unim Ia vreme şi să ne îndreptăm unii pe alţii.

Graniţele unui neam se zidesc întâi în suflete ş i mor tot în suflete, atunci când un popor nu ştie să le cinstească în inima fie-iăruia...

ragedia şcoalei cofesionale — Expozeu făcut la conferinţa din 13 Dec. 1940 la Casa Şcoalelor —

A m fost chema ţ i aici în cauza imo­bilelor fostelor s coa le p r i m a r e confesionale din A r d e a l şi Bana t .

Pe lângă gra t i tud ina , ce o simţim, Vă r u g a m , daţ i -ne vo ie D o m n u l e Ministru, să Va descopar im î n t r e g sufletul nos t ru , cu tot ce simţim în aces t e momente , c u tot ce c r e d e m că t r ebue s ă s p u n e m şi s ă Vă ce r em.

Gând la a n u l 1924, d u p ă o lup tă în ju ru l legii î n v ă ţ ă m â n t u l u i p r imar , lup tă g r e a şi cu puter i i nega le p e n t r u moment , Biser ica a văzu t p i e rdu t ă s p e r a n ţ a de a s a l v a ce avea a t â t de s c u m p , înalţii chi -r i a rh i ai ei au p u s c h e s t i u n e a imobilelor ce r ă m â n pe u r m a înce tă r i i şcoale lor confesionale r o m â n e . Atunc i Ministrul Ins ­t rucţ iuni i , m a r e m e ş t e r al vorbei , a de ­c la ra t u r m ă t o a r e l e :

„P. SS. Lor Episcopi i Hossu şi Cio-r o g a r i u în cuvân tă r i l e d u m n e a l o r a u s p u s , că î n t r ' un articol din proiec tu l de lege se p r e v e d e , că noi v o m exprop ia toate clă­diri le şi toate t e renur i l e p e n t r u şcoli, şi d-lor s e tem, că o să exprop iem terenur i le şi c lădir i le bisericilor, ca r i a u servi t , o m a r e p a r t e dintre ele, p e n t r u şcoli.

Domnilor , s ă n u a ibă nici o t e a m ă P r e a Sfinţii Episcopi Hossu şi Ciorogariu , a c e a s t ă ches t iune n u se t r a n ş e a z ă aşa , p r i n t r ' un articol p u s în ace s t pro iec t de lege . Es t e o ches t i une m a r e , ca re s e v a d i scu ta în t re înal ţ i i Pre la ţ i şi în t regul gu­v e r n , şi o v o m r e z o l v a în in teresul n e a ­m u l u i r o m â n e s c . . . "

F ă g ă d u i n ţ a aceas t a , ce atât de b ine se î n c a d r e a z ă în s i s temul de minc iună şi î n ş e l ă c i u n e , as tăz i a a juns la s c a d e n ţ ă . As t ăz i s t a u p e n t r u p r i m a o r ă de v o r b ă , îna l tu l g u v e r n şi r ep rezen tan ţ i i Bisericii , p e n t r u a real iza u n a c o r d pus în v e d e r e de dl. Dr . Ange l e scu la a n u l 1934.

V ă sun tem foarte r e c u n o s c ă t o r i , D o m n u l e Ministru, că aţi găs i t de b ine s ă rea l iza ţ i o p romis iune d e a c u m 16 a n i a an teceso ru lu i de d rep t al Domnie i Voas t r e . C u m î n s ă ac tua lu l g u v e r n n u e în se rv i -

de Dr . N. B r â n z e u

l c iu l unue i r eg im c a cel de a c u m 16 an i , pe D-Voas t râ , D o m n u l e Ministru, n u V ă m a i obligă p romis iun i l e Minis terului d e a tunc i . Da r nu Vă obl igă nici a r a n j a m e n ­te le , car i s t a u la b a z a promis iun i lo r lui . N u aces t l u c r u îl a ş t e a p t ă Biserica. P r in ­cipiile car i s t a u la b a z a Sta tului l eg iona r exc lud chiar o con t inu i ta te p e b a z a p r in ­cipii lor l i be ra lo -mason ice de p â n ă aci .

Iată p e n t r u ce, D o m n u l e Ministru, no i V ă c e r e m m a i mul t decâ t ce s'a a-n u n ţ a t ca sub iec t al aces te i şedin ţe . V ă c e r e m rev izu i r ea în t reg i i ches t iun i c u şcoa le l e p r i m a r e confes ionale şi o refa­c e r e fundamenta lă a ei.

Şi ca s a s e v a d ă , câ t de n e d r e p t s 'a p r o c e d a t la des f in ţa rea şcoale lor n o a s t r e confesionale , v o i u a r ă t a p e scu r t m e r s u l is tor ic al ches t iuni i . S e v a vedea , c ă totul s 'a făcut n u cu a r g u m e n t e ho tă r î toa re , n u c u sus ţ ine rea p: faţă a une i super io r i t ă ţ i p r inc ip ia le , ci l uc r ând p e din dos , p e ca l e faptică s'a p r o d u s î n c e t a r e a î n v ă ţ ă m â n t u ­lui nos t ru p r i m a r confesional în A r d e a l şi Bana t .

A m îi în ţe les s ă n i - se a ra te , c ă ş coa ­le le confes ionale la s a t e n u mai s e r v e s c in t e re se le n e a m u l u i , c ă ele pe r ic l i t ează v i i to ru l Român ie i -Mar i . . . dec i : t r e b u e s c de s î i n ţ a t e ! Ori , a d e v ă r u l e ra , că d incolo d e Carpa ţ i ş coa le l e confes ionale a u p ă s ­t r a t şi oţelit sufletul n e a m u l u i în t recu t , i a r î n ce p r i v e a vi i torul , tr ista e x p e r i e n ţ ă n e - a dovedit , în ce m ă s u r ă a u fost a s igu ­r a t e grani ţe le pr in d e s f i i n ţ a r e a ace lo r s coa le !

Totul a fost o m i n c i u n ă ! Un s ingu r d u ş m a n a u a v u t şcoa le le

n o a s t r e confes iona le : m a s o n e r i a . A c e a s t a s 'a p u s pe l u c r u delà î ncepu tu r i l e R o m â ­niei-Mari , c ă u t â n l s ă le facă imposibi lă exis tenţa . Şi a reuşi t .

C u m ? A ş a că le-a denega t c u v e n i t a subven ţ i e de là Stat , l a c a r e e r a u a v i z a t e faţă de exigenţe le t impulu i ; î n v ă ţ ă t o r i i confesionali r o m â n i a u fost puş i la r eg i ­m u l foamei, i a r c â n d aceş t ia n u a u m a i

3ă formăm caractere ferme, creştini buni, oa­meni harnici şi patrioţi adevăraţi".

„Cumcă acestea sunt vederile mele do­vedesc cei 29 ani de când funcţionez ca pre-'esor (era în 1908), în care t imp n'am avut ÎU nime nici o neplăcere. — In cursul profe-iiunei mele am avut trei directori şi cinci in-'Pectori şcolari regeşti şi nu e nici unul care ® nu fi fost deplin mulţumit cu sporul ce-am if leut ca profesor şi cu conduita mea".

Aşa a fost fiiertatul Ioan F. Negruţiu, Mnul mrncii neobosite, al muncii altruiste şi

m u I P ă c " Şi al armoniei. Când autorităţile superioare î-au dat o

*credinţare n'a pregetat să o ducă la bun 'arşit. — Ca director de câteori n 'a trebuit a Pareze — dela regimul Apponyian încoace,— Cercările de a se sugruma „preparandia" °astră, încercări cari au culminat în cursul

t o i u l u i mondial, când a trebuit mult tact ^ ^ultă cuminţenie pentru a nu mâna apa ^ tooara poliţistului şcolar, care fusese pus

» a l e ă p â Q i r e a u n g u r e a s c ă i a~ c â r c a § c o I i i n o r "

sau C a a s e s o r consistorial apoi câte rapoarte t i u n e " r e f e r a t e ' ' n ' a t r e b u i t s ă f a c ă î n c h e s " j x j

8 c ° l i lo r noastre primare ameninţate în Heern11*3 l o r d e blăstemata lege a Contelui

* A Ppony i Albert 1918 f u r t u n a a trecut. In toamna anului tont, Z ° r i i m â Q t u i « i naţionale s'au ivit la ori-

România Mare, care s'a înfăptuit sub ochii noştri, punea noi probleme pentru Blajul şco­lăresc.

Pe lângă vechea şcoală normală de bă­ieţi cu 4 clase de curs superior, după siste­mul unguresc, care şi ea se cerea complec­tată la 7 sau 8 clase după sistemul ţării mame, s'a pus problema înfiinţării unei scoale nor­male de fete.

Mitropolitul Vasile Suciu în 1924 hotă­rând înfiinţarea acestei şcoli, a încredinţat cu organizarea ei pe directorul Ioan F. Negruţiu. Deşi înaintat în vârstă, cu un zel şi putere de muncă tinerească a dus la bun sfârşit în­credinţarea ce i s'a dat. Meritul pe care-1 are canonicul Ioan F. Negruţiu pentru organizarea şcoalei normale de băieţi la anul 1865, îl are după 6 decenii nepotul omonim pentru orga­nizarea şcoalei normale de fete.

Dragostea faţă de celea două şcoli nor­male pe cari bătrânul septuagenar le-a con­dus cu mult zel şi deplină competinţă, şi-a păstrat-o şi atunci, când din cauza limitei de vârstă, după 48 ani de activitate în ogorul în­văţământului, a fost nevoit să treacă la pen­sie, deşi ar: fi dorit cu tot dinadinsul să îm­plinească o jumătate de veac în învăţământ, mai ales că l-ar fi servit încă 2 ani atât pu­terile fizice cât şi cele intelectuale.

Nostalgia şcolilor, pe cari le-a servit o viaţă de om, l a urmărit până în pragul mor­

mântului. —- Dragostea faţă de şcoala de bă­ieţi şi-a manifestat-o şi prin donaţiunea pe seama ei a unui număr important de cărţi din bilioteca sa.

Urmaşii lui la conducerea acestor insti­tuţii ţinem să-i aducem prinosul nostru de re­cunoştinţă şi omagiul nostru sincer pentru tot ce a făcut în interesul lor, şi pentru capitalul moral pe care ni 1-a lăsat ca zestre nouă şi urmaşilor noştri.

Acum sufletul său senin; scăpat din că­tuşele trupului pământesc, poate să se prezinte în faţa dreptului Judecător şi să invoace cu­vintele Sfântului Apostol Pavel din scrisoarea a Il-a către Timotei (4, 7—8): „Luptă bună m 'am luptat, cursul l-am plinit, credinţa am păzit ; iară ce este mai mul t : mi s'a ales mie cununa draptăţii, care mi-o va da mie Dom­nul în ziua aceea, dreptul judecător, şi nu nu­mai mie, ci şi tuturor, celor ce iubesc ară­tarea lui".

Şi într 'adevăr, după vorba Sf. Ioan Evan­ghelistul din Apocalips: (14,13) „Fericiţi cei re-pausaţi, cari mor întru Domnul, căci de acum — zice spiritul, — se odihnesc de osteneiele lor, iar faptele lor vor merge cu eil"

D r . Cor io lan S u c i u directorul şcoalei normale de băeţi

Cîtip şî răspândlfi „UNIREA"

Pag. 6

putut r ă b d a , a u fost sfătuiţi să-şi c e a r ă individual t r e c e r e a la Stat. învăţător i i s ta-tiîicaţi a u fost lăsaţ i , chipurile, mai depar te , ca detaşaţ i , la şcoalele confesionale, ca apoi la legiferarea învă ţămân tu lu i p r imar în 1924 şcolile s ă se dec lare statiîicate, r ă m â n â n d cul te lor l ibertatea teoret ică de a-şi desch ide scoa le în conformitate c u Legea î n v ă ţ ă m â n t u l u i part icular! Cum î n s ă Statul n u a v e a posibilitatea s ă se îngr i ­jească d e loca lur i pent ru şcolile statiî icate, a ţ inut m a i d e p a r t e ocupate, în b u n ă pa r t e , clădiri le biserici lor , ferindu-se p â n ă azi de o l ega l i za rea oa re care a acestei ne ­d rep te s i tuaţ i i !

P â n ă ce d u ş m a n u l — d u r e r e că t r ebue să vorb im a ş a ! — dădea n u m a i t â rcoa le pela p o a r t ă ş i pe l a uşe, se c ă u t a o în ţe­legere , u n a c o r d oa re care . î ncă în anu l 1919, şeful resor tu lu i Cultelor şi Ins t ruc­ţiunii d in Consiliul Dirigent, Valer iu Bra ­nişte, a emis ideea unui nou tip de şcoală , numi tă de el . ş c o a l a naţ ională", c a r e a v e a să con topească şcoala confesională c u cea c o m u n a l ă şi c u cea d e stat, d â n d cu­veni ta inger in ţă la sus ţ inerea şi dir igui-r ea ei, tu tu ror interesaţ i lor . Nu s'a a les nimic de a c e a s t ă idee, deoa rece curen tu l pen t ru statificare p e calea a ră t a t ă a lua t -o îna in te . In anu l 1920, la 6 Sept., Sec re ­tar iatul gene ra l al Instrucţiunii din Cluj a invi ta t episcopii le la o consfătuire pen t ru a s e c re ia o în ţe legere . Nici din aceas t a n u a ieşit n imic pozitiv. In cursu l anu lu i 1921 înche indu- se operaţ ia de s taî i î icare a învă ţă tor i lo r — opera ţ ie p r o m o v a t ă şi p r in r e t r age rea ca rne te lo r de cîr. l a învăţă tor i i confesionali — î n anul 1922 s'a ţ inut c o n s ­fătuirea c u reprezentanţ i i ce lor d o u ă bi­serici româneş t i , l a Sibiu în 30 Rug. şi la Blaj în 9 Sept., şi ca rezultat al a ce s to r consfătuiri s 'a stabilit un acord , c a r e p r e ­vedea :

1. Ins t ruc ţ ia cont inuă î n vechi le loca­luri confesionale.

2. Parohi i le s e vor îngrij i d e întreţ i ­ne r ea localuri lor .

3. învă ţă tor i i v o r îi repar t iza ţ i la şcoa­lele confesionale , unde f u n c ţ i o n a s e r ă îna in te d e stat if icare.

4. Comitetele şcolare confes ionale din comune le c u învăţător i i statificaţi v o r cont inua a funcţ iona şi p e ma i d e p a r t e , în tocmai ca şi p â n ă acuma .

5. (flici r e p r o d u c e m textua l a d r e s a

Secre tar ia tuhu General al Instrucţ iuni i din Cluj, No. 25.000 d. 30 Sept. 1922:)

„Informaţi, c ă învăţători i de s ta t r e ­partizaţi la şcolile confesionale, nu-ş i iac p re tu t inden i 'da to r ia faţă de Biserică, pr in aceas ta îi facem atenţi din nou, că sunt obligaţi a r e s p e c t a cultul Bisericii, c a r e este şus ţ ină toa rea localului, c e r ce t ând r e ­gulat biserica şi conducând elevii la ser ­viciile divine din dumineci şi sărbă tor i . Cei capabi l i v o r executa cu elevii şi cân­tări re l igioase, c a astfel să p r o m o v ă m educaţ ia re l ig ioasă morală a cetăţenilor . Veţi controla în mod special aceas t ă o-bligaţiune, r apo r t ându-ne p e cei negligenţi , spre a lua faţă de ei sancţiunile cuveni te ."

Punc te le 6, 7, 8 p r ivesc chestiunile de even tua l e conflicte, de lua rea în pose­s iune şi cu ră ţ en i a localurilor şco la re .

Nici din aces t aranjament n u a ieşit nici u n bine p e n t r u Biserică. El a r ă m a s pe hâr t ie p â n ă la etatizarea pe faţă a în­văţământului , c â n d au fost da te în lă tur i toate consideraţ i i le îaţă de Biserică. Ea a r ă m a s s ă dea numai localurile m a i de­par te , ab ia ici-colo reuşind la o mică chi­rie, î n s e m n u l dreptului de propr ie ta te ; în ce le mai mul te cazuri ea a fost luată în ba t jocură şi c u această pretenţ ie a ei. Ministerul de In te rne dădea ordin comunelor să înche ie con t r ac t e de închir iere , Ins t ruc­ţ iunea s p u n e a s ă nu se facă, — şi vice­versa . Şcoa la a încetat să fie ce' fusese p â n ă a c i : c ă m i n u l spiritual al s a tu lu i ; ea a deveni t o insti tuţie de utilitate publ ică şi a tâ t . L e g ă t u r a ce era între ea şi în t re popor, pr in par t ic iparea ei act ivă la toate manfestaţi i le d e viaţă sufletească a aces ­tuia, nedespă r ţ i t e de actele cultului , — a î n c e t a t ! S'a p r o d u s o s ch imbare m a r e , s ch imbare , pe c a r e mai u şo r o simţeşti decâ t o poţ i e x p u n e , în orice caz eu cer ca î n pr iv in ţa aceas ta să-şi s p u n ă si alţii cuvân tu l .

C e e a c e a m dorit să evidenţiez, Dom­nule Ministru şi domnilor, este, că numa i cu even tua l a a ran ja re a chest iunii imobi­lelor ş co la re confesionale din Ardea l , fără a m e r g e la fondul chestiunii, n u s 'a făcut totul. In te rese le unei Românii n u cu nu ­mele , ci î n t r ' a d e v ă r creşt ine, ce r a l tceva Cer: Reluarea învăţământului confesional la sate!

Cei ce c ă u t a u la t impul s ă u s ă ne c o n v i n g ă d e neces i ta tea statiîicării î nvă ­

ţ ă m â n t u l u i p r imar , o f ăceau P e ^ „ c ă n u m a i a ş a v a p u t e a Sta tu l ^

DU i <Jtri< turi cer<

pre< cari JJlltl ţâţe mâi yo însă Roi moi stră

sei «oi mar don mâi

pis; a vi ìntr

bin< in ROÍ

azi sim piei

bue

O n e d u m e r i r e

Intr'unul din numerii trecuţi ai „Unirii" am cetit, că a apărut o nouă ediţie din cartea „Sfânta Liturghie" de P. Martin de Cochem, în prelucrarea românească a părin­telui Ion M. Gârleanu. Ediţia întâia mi-a tri­mis-o un bun şi iubit îrate şi am cetit-o, cum şi trebuia, cu cea mai mare atenţie. Cetind însă şi meditând asupra celor cetite, am ră­mas cu unele nedumeriri. Voiu cerca să mă fac înţeles asupra acestora.

La pag. 103 cetesc următoarea istorisire: „In viaţa s. Coleta, călugăriţă franciscană, cetim că ea asculta sfânta liturghie în toate zilele cu o evlavie îngerească. Odată, când lua parte la liturghia săvârşită de duhovnicul său, pe la prefacere srigă: „O Dumnezeule! Isuse, îngerilor, sfinţilor şi voi oamenilor pă­cătoşi ascultaţi şi înţelegeţi minunea minu­nilor". Aceste cuvinte j roduseră în cei de faţă o mare mişcare. — După liturghie, du­hovnicul o întrebă, de ce strigase? Sfânta îi răspunse: „Am văzut şi am auzit lucruri a tâ t de minunate, încât dacă ai îi fost în locul meu, ai fi strigat poate şi mai tare". — „Şi ce ai văzut?" — „Deşi nu-i este dat unei făpturi să vorbiască despre aceste înalte lu­cruri dumnezeeşti, toiuşi am să încerc să-ţi spun ceva. Când ai ridicat sfântul sacrament, 9>m văzut pe Isus Hristos răstignit pe cruce

Din rănile lui curgea sânge prea scump şi l-am auzit rugându-se cătră Tatăl ceresc: „Priveşte, Părinte, cum am fost eu răstignit pe cruce şi cum am suferit pentru lume. Uita­te la rănile mele, la sângele meu vărsat, ia în seamă chinurile mele, moartea mea. Toate le-am suferit pentru a mântui pe păcătoşi şi — iată că tu voieşti să-i părăseşti în stăpâ­nirea satanei. Cine mă va despăgubi de chi­nurile şi de moartea cea amară? Păcătoşii, cari se vor osândi, nu-mi vor arăta nici o recunoştinţă, ci din contră mă vor blestema în veci. Pe când dacă se vor mântui, mă vor binecuvânta. Te rog, aşadar, Părintele meu, pentru dragostea cu care mă iubeşti, fereşte-i de focul cel veşnic".

Nu ştiu, ce vor fi zis alţi cetitori, când au cetit aceasta istorisire. Mie nici prin gând nu-mi vine a crede, că Dumnezeu-Tatăl, după săvârşirea Mântuirii, ar fi vrut să-i parasiascâ pe păcătoşi şi să-i dea în stăpânirea satanei. Totul sa poa te reduce la închipuirea unei conştiinţe chinuite de scrupule, care nu se poate împăca nici cu bunătatea, nici cu drep­tatea lui Dumnezeu. Dacă ar li vorba numai de vrednicia noastră, am putea bănui, câ Dumnezeu-TatăL să ne lase, sa ne osândim

desf inţeze şi şcoa le le confesionale ai c

lo r la l te cul te , c a n a r p u t e a « pgj minor i t a r i lo r . Ei b ine , minoritarii m e n ţ i n u t din p ropr i i l e lo r puteri, s ¿ la sa te , p e c â n d d a c a s e men ţ ineau í n t!¡ v e c h e , S ta tu l e r a m a i i n măsură« con t ro leze ş i să-ş i d e p r i n d ă ingerir^ p u n c t de v e d e r e n a ţ i o n a l . "«

Laicizarea şi etatizarea învăţemh, e opera hberalo-masonică a sec. Xli m a i a s p r ă cr i t ică a şcol i i l a i ce \.Q\J rinţii, c a r — c h i a r şi la no i în învăţăJ tu l s e c u n d a r p e câ t s e p o a t e , îşi daU c; l a s coa lă confes iona la . In Franţa , î n J 1922, e r a u pes t e 6000 d e s c o a l e de stat, mai pu ţ in de 10 elevi , cei m a i mulţi pătt dându- ş i copi i la ş c o a l e l e confesión,1

desi p a r t i c u l a r e şi s u s ţ i n u t e cu marigtt

ta ţ i din p a r t e a p o p o r u l u i ! Noi Români i a m t r e c u t prin at|

r e le şi a m plătit a t â t de s c u m p greşea t recutu lu i . C ă u t ă m u n d r u m de i¿s¡, c ă u t ă m or izontur i nou i . S ă mergem tuf rec ţ i a de u n d e n e v i n e lumina .

Reforma vieţii n o a s t r e cere reiott educaţ ie i şi a î n v ă ţ ă m â n t u l u i . Iar acea; re formă n u m a i a ş a v a fi norocoasă, i¡ v a ţ ine s e a m ă de toa te rea l i tă ţ i le suite şi ale vieţii româneş t i . I a r p r i m a rcalitai p e n t r u a c ă r e i ne soco t i r e a m fost atât; cumpl i t osîndiţi, d a r d e c a r e în vil dor im s ă ţ inem s e a m ă c u or i c e preţ, esl Nihil s ine Deo. Nimic fără Dumnezeu,,

Măsură bine luată Fiecare sfârşit de an — mai ales nece ^

uniţilor — ne aduce, între alte dureri, ţi M ceea a surorii noastre dragi: presa nouslñlPac

fiecare an ni-se strânge in ima de duim,'. strigatul jalnic al presei, care n e făcea cuc b i s i

cut că duşmanul ei, care din clipă în clip í . amenin ţ i cu moartea, este duşmanul <«lsu•[ care an: nepăsarea cititorilor. Lipsa deal» r ' o sileşte să'şi coboare firma, să-şi ppreasti" n

parniţelc. S'a făcut an de an apel la sprij» celor cari puteau să aline durerea, să-i TÍ» 1 ! Í__

ranele. ~~ Se T e d e însă, chemarea i-a tost zadifl

sprijinul nu i^s'a dat. t o n

_ - e ^ 0 t

— — - — j r e

ne putem închipui, că s'ar fi putut uvA'mâi o scenă ca cea-descr i să mai sus. Totul mei reduce la închipuirea unei conştiinţe sefl loase şi învăpăiate.*) i s '

Tot aşa nu mă împac cu aceea, fera Mântuitorul şi-acum ar suferi pentru n»:íá i chiar şi în chip tainic, la s. Liturghie. tuitorul a suferit în viaţa-I pământea^răsi suferit îngrozitor cu prilejul Ss. Pătimim nu mi-L mai pot închipui acum ca su-ca cum ni-L înfăţişează car tea din dis<#găt pag. 99 şi 260. — Adevărat , că şi S. padac vorbeşte de o a doua răst ignire: ,C*"!tt-este cu putinţă celor ce s'au luminat ^ dur Şi au gustat darul ceresc şi s 'au făcut p*W Spiritului sfânt şi au gus ta t cuvântul oeljtol al lui Dumnezeu şi puterile veacului cîrap viitor şi au căzut, ca iarăşi să se înn°J1e

s^ire pocăinţă, a doua oară răstignind ¡ m pe Fiul lui Dumnezeu şi batjocorindu-1. ceasta a doua ristignire e numai la M J a

ca să cunoaştem grozăvia^recăderii în r.^ dupăce Mântuitorul a suferit patimi $ ^

' — . s . r :

*) In cărţile de zidire sufletească trebuc . a a

lat cu mare "

,în stăpânirea satanei", dar considerând bu­nătatea şi dreptatea lui Dumnezeu şi op Mântuirii pnn Fiul, ca şi făgăduinţele Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului,

ca nu

. c i PS . . "

lat cu mare grije fiecare şir ce se sene ^jQUr eyemplu ce se dă. Bine face deci P. O- ' yf26Q marcă, din admirabila carte de care se

oC^^p"..! pasagii ce pot trezi „nedumeriri". — Sâ n" ^ij câ e vorba do simple vedenii particulare. j dogme, nici literă de evanghelie . Biserica n« ° teazâ şi nimeni nu-i obligat să le craad*- "

N e d . A obosi gratuit, pent ru a găsi abonaţi,

e tocmai comod, şi aşa în eomoditatea-ne "ice ne-am astupat urechile, să n u ne con-\ z horcăitul celor ce erau în agonie, şi ne L u sprijinul dătător de vieaţă.

presa colinda mai ales pela ferestrele otilor, şi dintre ei încă s'au găsit destui

* nu au înţeles îndeajuns durerea ei. Ei iţeau în mod sigur nu numa i să-i îmbuna-tească starea, ci chiar s-o facă înfloritoare şi ândra. In cadrul presei româneşt i , puteau 0 aşeze la loc de frunte. Nepăsarea a făcut să ca nici în mai b ine de două decenii de omânie întregită, ea să nu-şi poată schimba todesta haină, croită sub foarfecă stăpânirii răine.

Cei a r i au înţeles la t imp durerea pre-1 noastre, au şi încercat s'o scoată din starea iodestă în care se găsea. Necesitatea unui l Sre cotidian uni t au constatat-o toţi cari jreau şi trudeau pentru binele bisericii ro-lâneşti, fiica Romei străbune.

S'a încercat întemeierea cotidianului. Ne-isarea a rămas nesimţitoare şi cotidianul nu văzut până azi lumina zilei. N u s'a dorit pe itreaga linie înflorirea presei noastre. Mai Ine zis nu s'a înţeles jertfa, care trebuia adusă i cauză. Lumea aştepta cadouri nu jertfă, oadele dureroase a acestei concepţii le simte ;i tot neamul românesc. Şi noi mai ales o mţim dureros, căci V3 d in abonaţi îi avem ierduţi afară de hotare.

Astăzi când abonaţii s'au împuţinat , tre-tie să constatăm că cele câteva ziare şi reviste ! le avem nu mai pot — cu abonamentele e azi — să apară, nici în forma modestă de ână acum.

Trebue să intervină cu ordin Superiorul isericesc, să citim şi răspândim scrisul nostru.

Propaganda ce trebue s'o facă păstorii ideteştl, se pune în funcţie de activitate pas-îrală. La nota de apreciere se p u n e în cum-ini şi sforţarea depusă pentru răspândirea resei.

E măsură binevenită, şi — credem — cu

ire pentru păcatele noastre . Dar că Mântui­tul ar suferi şi acum, la s. Liturghie, nu o ot înţelege. Mântuitorul şi ca om „şade dea-feapta Tatălui" şi se bucură de fericirea şi lărirea Preasfintei Treimi. Sau înţelegerea l e a e greşită, sau ne place să exagerăm.

In viaţa sf. Dominica cetim, că odată s 'a arătat Preacurata cu pruncul Isus în raţe. Dumnezeescul prunc era rănit la piept, ' mâni şi la picioare. La întrebarea călugă­r i , de unde a primit Isus aces te rane, i s'a l sPuns, C ă j . a u rănit păcătoşii. Dar aici e o mPlă vedenie. Mântuitorul nu mai e prunc, •J Prunc nu a avut rane. Ba o vedenie în le­gară cu cuvintele ci tate ale s. Pavel. Chiar a c ă s'a arătat, sau s'ar arăta Mântuitorul 11 ranele de pe cruce, acelea nu mai sunt feroase, cum cum nu au mai fost dureroase ^ l e de pe cruce, pe cari le-a arătat Apo-

^ l o r d " p ă înviere. Durerea nu se poate ^Paca cu preafericirea. De aceea cred, că s l ^ g e r e a z ă , când se vorbeşte de suferin-^ e Mântuitorului la s. Li turgic E adevărat,

a " 0 1 la s. Liturgie aducem s. Jertfă, pe care u

u s ' ° Mântuitorul Ia Cină, care e identică ° e a de pe Cruce. Acelaş e care jertfeşte

Ttf* l e r t î e 5 t e î r» amândouă cazurile. Dar în ' jjea dela Cină Mântuitorul nu a suferit. a n t ^ 1 6 r e î n o i e s t e Jertfa de pe Cruce, cum

u r e r C l P a t " ° * s u s l a C i . n ă « dar nu reînoieşte 60 . ° a s a s a pătimire, cum se spune la pag.

0 1 , 1 cartea citată. Octav ian Popa

U N I R E A 1>ag. 7

rod bogat. Va fi u n examen de care greu se vor Iovi acei cari vânau până acum glorii prin deserturi sahariene. Şi credem iarăşi că vor trece cu succes acest incomod examen, căci un cititor abonat Ia o sută de suflete nu e pro­blemă prea greu de rezolvat. Se poate ajuta din propria pungă.

Era bine însă dacă munca se făcea din dragoste faţă de presa noastră, nu din ordinul pentru notă la purtare.

Cu atât mai mare trebue să fie mer i tu l celor cari până acum s'au trudit de au răs­pândit presa din motive mai nobile, ca şi cele ce Ie îmbie — forţat de împrejurări — Şeful bisericii. Ar fi fost să se pună nota şi pe tre­cut, căci activitatea din trecut poate dovedi mai corect apostolatul pe cale de presa a preotului.

A m fi curioşi — în ziare — să putem citi numele celor cari au răspândit presa. Cre­dem că am putea să vedem reverenzi încinse cu preanorat brâu, cari nu-şi pot atribui me­ritul de a fi răspândit u n singur număr de ziar gr.-catolic. A m avea apoi şi surpriza de a avea între cei mai buni prieteni ai presei preoţi uitaţi cu anii în nu ştiu cari văgăuni, unde doar ziarele i-au mai cercetat de ani de zile.

Conform tabloului ce se cere prin cercu-larul No . X X — 1 0 4 0 , la rubrica: „Pentru ce nu s'a încercat până acum răspândirea presei bune în parohie", — credem — apoi că se vor da — din partea aceloraţi feţe onorabile, — răspun­suri curioase.

Ce servicii preţioase am aduce mai marilor noştri , dacă am înţelege cel puţ in acum greu­tatea zilei ce ne paşte şi am fi sinceri. Să spunem adevăratul motiv al răului.

Dar toate acestea n u hotărăsc! Presa să trăiască şi să înflorească. S'o aibă cât mai bo­gată acei ce până acum au avut-o de cel mai preţios tovarăş, în munca apostolică. S'o în­drăgească cei ce în trecut nu i-au înţeles rostul.

Cu toţîi intr 'o suflare să i urăm an nou şi viitor ferice.

Pr . loan Cerghlzdn

Crăciunul la Bucureşti Nu e vorba de felul cum a petrecut Ca­

pitala ţării acest Crăciun îndoliat. In t reacăt fie zis şi răspicat vorbind: totul a fost ca al tădată. O fi adevărat că, în general, Ro­mânul «ţine minte"; cert es te însă că durerea nu-i place şi se scutură de ea cum poate mai curând. De aceea nu numai colindul, ci şi mesele bogate, dansurile şi chefurile s'au desfăşurat din plin, după ritualul tradiţional.

Ci vorbim aci de familia noastră mai res t rânsă : de activitatea creştinească desvol-ta tă din prilejul Naşterii Domnului la şi în jurul bisericii noastre româneşti unite din Ca­pitală. — Tragedia naţională i-a sporit cre­dincioşii ş i . . . grijile. Din fericire i-a crescut şi zelul. Aşa că luptă voiniceşte cu greutăţile şi face faţă situaţiei în chip cu totul lăudabil.

Principala grijă au fost de astădată, în chip firesc — nu săracii obişnuiţi, ocrotirea că­rora au luat-o acum în bună parte alte orga­nizaţii — ci refugiaţii ardeleni. Intre ei, în chip deosebit cei 120—150 cari iau masa la excelenta cantină a Soc. „Sf. Elena" a fe­meilor noastre. Asupra lor Crăciunul cobora din zarea amintirilor val de durere nouă. Le învia în minte icoana căminurilor părăsite, şi bucuriile de altă dată se înfigeau ca pumnale sfâşietoare în inimile lor pribege. — Vred­nicele conducătoare ale Soc. „Sf. Elena" au înţeles deplin povara ce cădea grea peste fraţii isbiţi de soartă şi s'au grăbit s'o uşureze. Au aranjat, adecă, la reşedinţa din Bucureşti

a Mitropoliei noastre (Str. Batistei 39) o ser­bare familiară tn jurul unul frumos pornite Crăciun. In atmosfera de iubire frăţească ce a stăpânit, în svonul d e colinzi (cantate unele de corul „Vasile Lucaci" al parohiei noas t re III) frunţile s'au descreţit, privirile s'au înseninat. Darurile ce / l e -au primit, .cu­vintele de mângâiere ce le-a adresat Pi S. Arhiereu Vasile, apoi „povestirea* dnei Ga-brlela Dr. Banc tu — care a evocat, în imagini pe cât de simple pe a tâ t de vii şi duioase, contrastul între Crăciunul, bucuriilor de al tă da tă şi cel al durerii de astăzi — au făcut să vibreze de adânci emoţii toate inimile şi, mai ales, au isbutit s ă creeze atmosfera de căldură familiară pe care a voit-o în chip deosebi t cuvântarea dnei prezidente. (V. la „Foiţa" acestui număr). — Mesele, cu ade­văra t de praznic luminat, ce s'au servit în. zilele sărbătorilor, animate cu colinzi, au ci­mentat şi mai mult aceas tă legătură sufle­tească între refugiaţi şi conducătorii paro­hiilor noastre din Capitală.

Alt moment frumos în viaţa de credinţă românească catolică a fost serbarea pomului de Crăciun a Şcoalei primare mixte şl a gră­diniţei de copii conduse de surorile din Con­gregaţia Maicii Domnului dela Blaj. Serbarea s'a aranjat în aceleaşi saloane încăpătoare ale reşedinţei mitropolitane din Bucureşti, împreună cu copiii, au participat şi părinţii şi rudele, vre-o 200 la număr. Programul drăguţ, din piese de teatru, colinzi şi poezii ocazionale, pe care l-au prezentat impecabil micile odrasle, a stârnit admiraţia tuturor. Şi această serbare a dovedit — ceeace au subliniat în cuvântările lor ocazionale P . . S . arhiereu Vasile şi Păr. Neculăeş 'rOşţtil înalt al educaţiei prin biserică, ' precum şi destoinicia călugăriţelor noastre în aceas tă nobilă dar grea artă. Dacă ar avea un local mai potrivit decât cel din strada Palade 56, călugăriţele noastre de rit oriental s'ar ţ ine fără îndoială şi pe terenul educaţiei Ia nivelul în deobşte apreciat la care se găsesc şcolile conduse de maicile catolice de rit apusean.

Cu bucurie deosebită s'a constat , în urmă, că bisericile şi capelele noastre toate , din capitală, au fost arhipline la toa te ser­viciile divine din sărbători. Dovadă a suflului de credinţă ce trece pes te lumea noastră greu încercată. De astă da tă credincioşii noştri au avut bucuria să vadă desfăşurându-se în mo­destele lorJjisericuţe pompa liturghiei arhie­reşti, pe care a pontificat-o P. S. arhiereu Vasile, în biserica din str. Polonă îii ziua în­tâi de Crăciun, în cea din str. Acvila în ziua a doua. P. S. Sa a rostit la ambele slujbe şi predici potrivite, tălmăcind misterul întru­pării Domnului şi învăţăturile ce se desprind pentru noi din această taină străină şi prea­mărită^

Deodată cu aceste constatări rhângăl-toare, trebue să facem însă încă una, c a r e ' e veche şi pe căre tocmai aceste sărbători au fixat-o din nou pe planul întâi al necesităţilor pastorale din Bucureşti: avem nevoie, pe lângă modestele bisericuţe şi capele de acum, de biserică mare, centrală, care să fie focarul principal al vieţii noastre religioase 4in Capi­tala ţării. Când ne vom apuca serios de rea­lizarea acestui vis vechiu şi absolut necesa r? Anul 1941 va face începutul? Să dea Dum­nezeu ! (Coresp.)

A v i z . Societatea Naţională de Crace Roste a României, 1-diala. Blaj. ţine adunarea generali î n ziua de 1 Februarie 1940, ora 5 d. m , în sala de sediate « Prefecturii. Comitetul.

Pag, 8 U N I R E A

. ...••„ Anul Nou la Sinaia. După slujba re­ligioasă săvârşită la Mănăstirea Sinaia, a avut loc la Castelul Peleş solemnitatea prezentării felicitărilor. Cel dintâtu a vorbit d. Râmniceanu mareşalul Palatului, apoid. Gen. IONANTO-NESCU, iar dup'aceea Excl. Sa A. CASSULO,

•nunţiul apostolic, care este şl decan al Cor-.'pulul diplomatic. Tuturor le-a răspuns M. SA •REGELE. — „Intrăm în noul an cu un legământ ,şl cu o credinţă" a zis Conducătorul Statului. .„Intrăm cu legământ de a sluji poporul şl pe • Regele lui... tntrăm cu credinţa că vom izbuti". „Să ne fie permis, Sire, — a grăit Nunţiul papal — să salutăm de departe, ziua în care

-popoarele şl naţiunile, reamintindu-şi înfrăţirea lor în Dumnezeu, vor realiza, în sfârşit, armo­nia care există în inima tuturor; armonie binecuvântată, care se sprijină pe ordine şi

•Justiţie: singurele capabile să stingă luptele şt să redea liniştea spre care tind toate naţiu­nile şt de care simt atât de adâncă nevoie". — „Mă asociez din toată inima dorinţei expri­mate de Excelenţa Voastră — a răspuns Su­veranul nostru — şl ţiu să o asigur că nu am dorinţă mai arzătoare decât aceea de a vedea luând sfârşit conflictul care sfâşie popoarele şt care aruncă lumea în ruină şl desnădejde".

Reînvierea şcoalelor cofesionale. Dom­nul Ministru al Educaţiei Naţionale a cerut

.episcopiilor ortodoxe şi unite din Ardeal sâ-şi

. trimită delegaţi la o consfătuire, pentru a se l discuta „chestiunea terenurilor şi clădirilor,

asupra cărora îşi revendică dreptul de pro-' prietate bisericile din Ardeal".

Consfătuirea s'a ţinut la Bucureşti, la .Casa Şcoalelor, în zilele de 13 şi 14 Decem­vrie a. tr. Din partea Bisericii unite au luat parte: Rvm Tit Mălaiu ca delegat al Mitro­poliei şi Rvsm Nicolae Brânzeu delegat al Episcopiei Lugojului şi Rev. Dr. C. Tămăian din partea Episcopiei de Oradea.

La începutul şedinţei Revsm N. Brânzeu a citit un expozeu, care arătând nedreptatea ce i-s'a făcut prin statificarea şcoalelor, a cerut reluarea întregei chestiuni, pentru a se reveni la şcoala confesională din Ardeal. (Ex­pozeul îl publicăm în altă parte). Exact în acelaş sens s'a citit un memoriu, trimis în scris

[ .de Mitropolia Sibiului. Au luat cuvânt, rând pe rând, toţi de­

legaţii, aţaşându-se la propunerea făcută. Dl. Ministru Traian Brăileanu a luat act

de acest desiderat şi a rezervat pentru re-; forma învăţământului chestiunea schimbării actualului caracter 1 al şcoalelor. Până atunci se va reglementa chestiunea imobilelor. Un proect de decret-lege se va trimite chiriar-hiilor pentru a-şi da ultimul aviz. Aşa epis­copiile noastre vor fi în măsură să-şi facă toate propunerile pentru sanarea neajunsurilor în legătură cu actualul regim. Sperăm că o vor face în deplin acord.

Hotărîre Înălţătoare. In cadrele „Uni­unii Mariane a Femeilor Române Unite din Arhidteceză* s'a lucrat intens, mai ales anul trecut, pentru binele trupesc şi sufletesc al tututor fiilor neamului nostru. Asta pe calea daniilor şi a rugăciunii (adoraţia Preasf. Sa­crament în fiecare Joi şi zilnic în întreg pos­tul Paştilor, apoi: dese rugăciuni pentru uni­rea bisericilor). Pentru anul în curs s'a hotă-rît în plus ca fiecare credincioasă marianistă şă facă tot ce poate şi să plătească o sf. li­turghie, într'o zi aleasă după plac, dar cu in­tenţia ca acea sf. jertfă liturgică să fie oferită Părintelui ceresc pentru dearobirea fraţilor din

teritoriile răpite şi pentru ca Cel de sus să ajute cârmuitorilor vremelnici să poată con­solida şi reface Ţara în vechile-i hotare.

. Ş t i r i m a r a m e

A b o n a m e n t nou. In vremuri de crân­cenă restrişte şi de întunecate primejdii, „Unirea" porneşte la al 51-lea an de ex is ­tenţă. In ciuda tuturor greutăţi lor ş i si-tuaţiunilor schimbate, n-am modificat con-diţiunile de abonament, ci l ă sânda- l e ca şi în trecut — cum se arată pe frontis­piciul gaze te i — deschidem prin aceasta noul abonament . Avem credinţa că cet i ­torii ne vor î n ţ e l e g e : pe noi şi vremile , şi vor şti trage , în fapte, concluzi i le ce se impun. Trebue să şt ie toţi , că dacă în trecut am putut fi mulţumiţi cu achitarea simplă a taxe i de abonament, acuma a-vem dreptul s ă aşteptăm c e v a mai mult. Rugăm deci p e toţi cei cari pot şi înţe leg rostul strădaniilor noastre să contribue la asigurarea existenţei „U n i r e i" prin ABONAMENTE DE SUSŢINERE DE 500 şi 1000 Iei, şi, în chip deosebit , să ne câş ­t ige fără întârziere ABONAŢI NOI, sau cel puţin CÂTE UN ABONAT NOU, ur­mând apelul făcut şi de I. P . S. Sa mitro­politul nostru Alexandru.

Darul M. S. Reginei-Mame pentru soldaţi . De Crăciunul care trecu M. S. Re­gina-Mamă Elena a făcut un dar într'adevăr regesc pentru soldaţi. Şi anume a dăruit în scopul menţionat „Consiliului de patronaj al operelor sociale": 1000 perechi bocanci; 2000 perechi indispensabili; 1000 flanele de lână; 1050 fulare de lână; 1500 perechi mănuşi de lână; 1000 şepci; 1000 bat is te; 50 mânecuţe; 1000 perechi ciorapi de bumbac; 700 ciorapi de lână.

Locale . Mâine, Duminecă, va predica în catedrală păr. Iuliu Maior, canonic mitropo­litan ; poimâne, de Botezul Domnului, va pre­dica păr. Dr. Augustin Tatar, canonic mitro* politan, iar Marţia ce vine, de prasnicul Sf. Ioan Botezătorul, va predica păr. Dr. Gaoril Pop, profesor de teologie.

— De Anul Nou în catedrală s'a slujit sf. liturghie arhierească, pontificând Preasf. Vasile Aftenie, în sobor de preoţi. In cadrele sf. liturghii a predicat păr. Ioan Moldovan, ca­nonic mitropolitan.

Danie marinimoasă. De sărbătorile Naş­terii Domnului, pâr. Dr. Ladislau Zomborg a dăruit Oficiului arhidiecezan din Bl«j suma de 5000 Lei pentru a fi distribuită câtorva preoţi mai lipsiţi din Arhidieceza. — Ceeace s'a şi făcut, după dorinţa donatorului.

Rămăş i ţe l e ducelui de Reichstadt duse la Par i s . Napoleon Bonaparte a avut un fm cu arhiducesa Maria-Luiza din casa de Hubs-burg, cea de a doua soţie a sa. E cunoscut sub numele de Ducele de Reichstadt şi a mu­rit tânăr, la Viena, unde a şi fost îngronat Implmindu-se luna trecută o sută de ani de când au fost aduse în Paris osemintele tată­lui său, guvernul francez a căzut de acord cu Fiihrerul să fie aduse din Viena la P a r s şi rămăşiţele pământeşti ale odraslei fără dl noroc a uriaşului corsican. Ceeace s'a şi făcut cu pietatea pe care ştiu francezii s'o dove-deasca faţa de ce le este drag şi scumn A cum tată şi fiu - adecă ţărîna lor - ^ ^

CĂRŢI &_REVIST| -Dr, NICOLAE BRÂNZEU: Crem

Lugoj. 1940. Pagini: 16. Preţul ? ^ Anticreştinescul obicei al arderii

precum se ştie, s'a împământenit şi i a n o i

CS zeu dovedeşte, în lucrarea sa, ce pacoste-i'C f e ^

• şi cât de neîntemeiate sunt, din punct de y^'' • gios, moral şi social, motivele invocate în j

Tipăritura aceasta vine la timp şi face să fie^ NIC. COMŞA: Dascălii Blajul^

1940. Pagini 147. Preţul 40 Lei. Trei sute cincizeci şi doi sunt la număr

Blajului asupra cărora dă scurte informaţiuni' bio-bibliografice harnicul profesor N. Comşa n! şi Sf. Sa la aceleaşi şcoli ale ctitoriei lui']^' Micu. După duioasele pagini d e introducere a l e g ­rului, omul răsfoieşte profund mişcat scurtele, ; toarele inseilări din cari s e desprind, luminoas«i

con plic

ai cărţii. rile de apostoli ai neamului şi mucenici au fost aceste sute de dascăli.

HENRI DU PASSAGE S. I.: Social/ creştinism social. Trad. Victor I. Oprişu,])^ 1940. Pagini: 54. Preţul? ' ;

Numele păr. jezuit Henri du Passageecm şi apreciat în lumea sociologiei. Broşurică tradus/"se

mos în româneşte îl arată şi ea pe autor aşa ci» uee, cap limpede şi bine documentat, cu terneiu la t |T ng spune. Fără să se peardă în vorbărie, ştie imp̂ g , mult în cuvinte puţine.

AL. LASCAROV-MOLDOVANU: &j cu pilde. Bucureşti. 1940. Pagini: 231. fu 60 Lei.

Titlul cărţii îi spune cuprinsul. Mai trebue a

curi nea prii

gat însă că-i vorba de pilde cu tâlc moral, creţi fi folosite şi la cateheză, şi în predici ori ir. e e a * tări de învăţătură religioasă. Scriso popular şi ti tfUi cepere si talent de maestru, se cetesc cu pite Tăsj cu folos.

Almanahul revistei „Viaţa". SMnos

1940. Pagini: 109. Preţul: 15 Lei. de Părinţii călugări franciscani Români a u t ^

să deie şi pentru anul 1941 un almanah dintre mai bogate şi mai simpatice. Literă citeaţă, hârtiei • icoane numeroase şi bine alese, bucăţi literare, i f 0

şi poesie, şi articole de învăţătură creştină: i' cumpănit şi îngrijit. Are parte calendaristica şi ffal Românii uniţi. — Merită să fie răspândit. e rt

făci , cati

T e l e f o n u l Mm

Jsm Anul 19A1 să aducă cetitorilor,*

boratorilor şi prietinilor „ Unirii1 * darea cea bună şi tot darul de Sv»'! neamului nostru drag o RomtoW1

tregită în graniţele ei fireştii Ţ' . " . B / T i m i ş o a r a . R e g r e t a t m o a r t e a i n t « # -

a . te lefonului" nostru ? Nu sunte ţ i singurul. %r{

cazul, numărul celor ce-1 regretă este b i n « . , mare decât al celor ce au toate motivele si € c

mă de învierea lui. Pentru l in iş t irea tuturor, Wi< cern o conf idenţă: n'a murit , ci doarme. Şfmili t e l e îomc vorbind, 1-am d e s c o p c i a t . V r e m e a P f r î i .y a vX e n i s o r o c u l . D e o c a m d a t ă şi „clienţii" obişnuiţi au al te treburi mal Wfprii şi n e lasă şi p e noi în p a c e c u zbârnăiruril ne s i leau să sărim repede la receptori - A.0Ce< mai bun decât cel v e c h i u şi România ta*ţen decât cea din 19181 Sd - • I. S ib iu . „Ce şt im despre pretinsele M, 1

pe care le-ar fi făcut - după Radio BudjjP»"» * «¡1*«, al Clujului şi d. EmilHaţiegan&mih rlcn S U l d m U n g h i a " ? - Gazete le de « (

răspunsul: desmintiri c a t e g o r i c e . Ş i de astUi ungurii au minţit cu neruş inare . N e mirăm,.g fel, că unii dela noi la punct, câtă

au m a i aş teptat aceastăPj>i vreme s c â r b a v n i c e l e r^lJee*

mistificare ale Budapestei sunt î n deobşte cf „0 ă , S ^ â n d i s ? , r ă d o a r cava ler i i stepelor a s j j j

n h f ^ v - l Z l l e ' i l a " * n t a stupiditate , că *»«J< ? . Y a , , . d a , a § t e a P f â tremurând, pe c o a s W ,

culm, Înaltul „engeddly" de a t rece în l^fM m m unguresc?! 1 Să fie deci învăţături rfe , toţi: c e e a c e spun despre noi . cavaler i i s e r ^ Ş t e f C tedreptarPîntrîn s f a j u r s e n ş , ^ cUvăiat 3 5 a ' C i c o n t r a r u l t r e b u e P $ e

tof»iv,?e'^?tţ?,naie- A m f°st anunţat c&Ali SoTr, , ra"tâtlor> «om încununa ImpUnt*^ na^rntl^a,'F^irii' c a u n număr festiv. P$* câl^a itn{CăJn Prlmul rând, fac să mal9,; felpLtn î n c ă apariţia acestui număr, «f^ Tel este în pregătire. Cerem cititorilor puW& 1 A/e|