Universitatea:”Al.I. Cuza”

Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice

Specializarea: Ştiinţe Politice

Evoluţia istorică a Feminismului

Muscă Diana

Anul III, Gr 1

Evoluţia istorică a feminismului

Termenul “feminism” este o invenţie lingvistică şi inovaţie politică ce a apărut în jurul anului

1895 în Marea Britanii.

Feminismul este o ideologie şi o mişcare socială şi politică care caută să obţină dreptate pentru

femei, şi sfrşitul sexismului şi discriminărilor bazate pe stereotipuri de gen1.

Totuşi feminismul, nu este o mişcare unitară, putând lua totuşi, foarte multe forme, în funcţie

de ideologia promovată sau de încadrarea istorică. Feminismul dezbate subiecte importante precum:

corpul femeii, sinele, dizabilităţile, familia, drepturile omului, cultura tradiţională, dar şi concepte ca:

libertate, egalitate, legitimitate, autoritate, putere, libertate, egalitate2.

O altă definiţie a feminismului, dată d ‚Enciclopedia Blacwell a gândirii politice’ este aceea că:

feminismul ca termen generic ce desemnează un fenomen complex, se defineşte în parte, prin disputele

ivite în jurul semnificaţiei sale.Într-o accepţie largă el explică, preocuparea pentru rolul social al

femeilor în raport cu bărbaţii în societăţile din trecut şi în cele contemporane, preocupare animată de

convingerea că, femeile au suferit şi continuă să sufere nedreptăţi din cauza sexului lor3.

ÎNCEPUTUL FEMINISMULUI, REPREZENTANŢI

Mişcarea sufragetelor, organizarea concretă şi afirmarea socială încep cu adevărat odată cu

mişcarea numită „a sufragetelor” structură militantă activă în SUA şi Anglia care îşi propune

denunţarea formelor de sclavie socială şi obţinerea unor schimbări juridice concrete.

Fiecare moment istoric, are caracteristicile sale, iar independenţa relativă a femeilor obţinută în

ultimele decenii în Europa şi SUA, nu putea să lase situaţia neschimbată.De fapt această independenţă

nu a venit singură, şi nu numai datorită dorinţelor femeilor. Această schimbare s-a petrecut în

contextul unor evenimente istorice precum: cele două războaie mondiale, apariţia regimurilor

comuniste în Rusia şi Estul Europei, care au avut ca efect, includerea femeilor în munca salariată

precum şi alte schimbări în ceea ce priveşte familia numeroasă şi tradiţională, mişcări politice, sociale,

culturale din anii 60 din SUA şi Vestul Europei.

Feminismul apare aşadar, ca o reacţie la lumea patriarhală şi la masculinizarea societăţii sau a

masculinului.De secole întregi, societăţile sunt dominate şi conduse de bărbaţi care fac sau făceau

până de curând politici doar în favoarea lor ignorând total nevoile femeilor, sau tratându-le ca pe nişte

1 www.cadi.ro2 Mihaela Miroiu, Drumul către autonomie,, pag 163 David Miller, Enciclopedia Blackwell,, pag 236-237

fiinţe inferioare, incapabile de a lua decizii şi de a se descurca pe cont propriu având aşadar, nevoie de

ocrotire şi protecţie masculină

Valurile Feminismului

Istoria feminismului poate fi împărţită în 3 etape cu caracteristici diferite,născute în momente

diferite şi în situaţii sociale speciale.În literatura de specialitate, aceste etape, sunt numite”valuri ale

feminismului”.

Feminismul valului I

Feminismul valului I (sex XIX) este considerat „valul egalităţii” fiind caracterizat de lupta

pentru obţinerea egalităţii în drepturile civile şi politice dar în special al dreptului la vot4.

Principalii reprezentanţi ai acestui val au fost, Mary Wollstonecraft, John Stuart Mill, Taylor

Mill, şi Elizabeth Cady Stanton. În cartea ei ‚ A vindication of the rights of women’n scrisă în 1792,

Mary Wollstonecraft condamnă tradiţia filosofică de până atunci, care rămăsese conservatoare în

privinţa statutului femeilor. Elizabeth Cady Stanton şi Lucretia Mott organizează Convenţia de la

Seneca Falls, în iulie 1848 prin care se cere dreptul la vot al femeilor în SUA, iar în Parlamentul Marii

Britanii dreptul la vot este cerut explicit pentru prima oară în 1867 de către John Stuart Mill.

Dreptul la vot acordat femeilor în diferite ţări

Noua Zeelandă şi Australia în 1893, urmând apoi ţările Scandinave, în 1906-1907.

În SUA, universalizarea dreptului la vot al femeilor a luat forma celui de-al 19-lea

amendament, ratificat şi inclus în Constituţie pe 18 august 1920. A urmat apoi, Marea Britanie unde

dreptul la vot este inclus în 1928, datorită mişcării sufragetelor.

La nivelul primului val de feminism, au existat mai multe orientări:

1. Moderatele - aici vorbim despre o grupare eterogenă de asociaţii de femei, ale căror membre

încercau să impună anumite schimbări într-o mică măsură sau treptat, în cadrul societăţii

burgheze preexistente.În acest caz, se sublinia faptul că femeia este altfel şi că ea are o cu totul

altă misiune în societate decât bărbatul. Din această categorie făceau parte de ex: asociaţiile

caritabile creştine care se îngrijeau de femeile sărmane dar şi asociaţiile liberale de femei, şi

femeile conservatoare.Nu toate aceste asociaţii cereau dreptul la vot pentru femei, unele dintre

acestea pronunţându-se chiar în defavoarea acestuia, pe motivul că femeile nu erau încă

pregătite pentru a vota, că nu se dorea bruscarea conducerii.Dreptul de vot nu trebuia oferit

tuturor femeilor ci doar femeilor burgheze care dispuneau de oarecare proprietăţi.

2. Radicalele - aceasta era o categorie restrânsă de femei burgheze care se impuneau pentru o

transformare radicală a societăţii. Ele au fost forţa motorie principală a luptei pentru obţinerea

dreptului la vot la femei. Acestea, susţineau din răsputeri egalitatea dintre sexe, femeile

trebuind să dispună astfel de aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii.Feministele radicale s-au impus şi 4 Mihaela Miroiu, Drumul către autonomie, pag 56-57

pentru drepturile femeilor dezavantajate social, muncitoarele şi prostituatele.Reprezentantele

acestei categorii au înfiinţat pe timpul Primului Război Mondial ‚Liga Internaţională a

Femeilor pentru Pace şi Libertate’ din care făceau parte femei din toate naţiunile implicate la

acea oră în conflagraţia mondială.

3. Socialistele - aceasta era gruparea femeilor organizate în mod relativ autonom în jurul mişcării

socialiste, şi mai târziu al mişcării comuniste.Revendicările principale ale femeilor socialiste

corespundeau revendicărilor socialiste mai generale de după desfiinţarea diferenţelor dintre

clase şi a proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie.Precursoarele mişcării socialiste a

femeilor ca de ex Clara Zetkin prevedeau independenţa economică a femeii ca o condiţie de

bază pentru obţinerea de drepturi egale, precum şi desfiinţarea ierarhizării sexelor în mod

analog cu desfiinţarea claselor sociale.

În centrul revendicărilor femeilor socialiste, s-a aflat mai întâi ameliorarea situaţiei economice a

muncitoarelor şi ridicarea acesteia la nivelul celei de care beneficiau muncitorii.ex: salarii egale pentru

muncă egală, acceptarea femeilor în sindicate etc. Mai târziu s-a adăugat şi dreptul la vot. Ziua

Internaţională a Femeilor de la data de 8 martie a fost fixată de adeptele mişcării socialiste a femeilor.

În acord cu organizaţiile politice şi sindicale ale proletariatelor din toate ţările lumii,femeile de

pretutindeni, vor sărbători în fiecare an Ziua Femeii, care serveşte in primul rând agitaţiei în vederea

obţinerii dreptului de vot al femeii’.(Rezoluţia celei de-a doua Conferinţe Internaţionale a Femeilor de

la Copenhaga din 1910).

Feminismul valului al II-lea

Evoluţii politice

Genericul sub care se desfăşoară cel de-al doilea val este cel al diferenţei şi eliberării.Aceasta îl

distinge de primul val, care s-a structurat sub semnul egalităţii în drepturi.Primul val a avut prin

excelenţă un caracter individualist şi reformist.

Evoluţii teoretice

Feminismul valului al II-lea a reprezentat şi o importantă creaţie teoretică. Aceasta a fost

posibilă o dată cu introducerea şi răspândirea în universităţi a studiilor despre femei, a studiilor de gen

şi a studiilor feministe după 1970. Autoarele şi lucrările care au influenţat major teoria politică şi

mişcarea feministă sunt, în principal, următoarele: Kate Millet Sexual Pollitics, Robin Morgan,

colecţia Sisterhood is Powerful (Suroritatea e putere), Juliet Mitchell (Starea femeilor)etc5. Teoriile

feministe ale valului al II-lea urmează perspectiva Simone de Beauvoir (Al doilea sex, 1949) potrivit

căreia subiectul este construit. Nu există „bărbat” în sine ,,om” în sine6.

5 Popescu Liliana, Politica Sexelor, pag 3686 Simone de Beauvoir, Al doilea sex, Vol 1 pag 124

Nu există o esenţă care precede existenţa, ci doar sensurile pe care le acordăm noi acestor

concepte, într-un anumit context cultural, profund influenţaţi de prejudecăţile vremurilor în care trăim.

Feminismul diferenţelor, aşa cum a fost numit feminismul valului al II-lea, este unul al diferenţelor în

mai multe sensuri. Al doilea val al feminismului este cel al diferenţei şi al eliberării. El pleacă de la

constatarea faptului că, femeile şi bărbaţii sunt egali în drepturi politice, în realitate, societatea este

construită după modelul patriarhal şi în special al faptului că sexul este un construct social. Datorită

celui de-al doilea val, femeile obţin drepturi importante precum: plată egală pentru muncă egală,

posibilităţi de control asupra funcţiilor reproductive, prevederi legislative în privinţa abuzurilor

sexuale, împotriva discriminării etc.

Postfeminismul şi feminismul valului III

Postfeminsimul este un termen creat de mass-media anilor 90’ şi generalizat ca etichetă pentru ceea

ce mass-media consideră că ar fi tendinţa mişcărilor femeilor după feminismul valului al 2 lea. Cele

care îşi asumă în mod deschis apartenenţa la postfeminism susţin următoarele idei:

identităţile personale nu pot să fie impuse de nimeni, prin urmare nici de către

feministe.Nimeni nu are o legitimitate specială ca să spună altora cum anume ar trebui să

trăiască;

termenul de postfeminism este unul cu conotaţii deosebit de pozitive fiindcă marchează

succesul agendei feministe.

Feministele consideră că propaganda postfeministă intens mediatizată de altfel, este o trădare a

eforturilor lor din ultimii 3 ani, o reacţie devastatoare a câştigurilor obţinute până atunci, o aruncare

înapoi, într-o eră prefeministă (Tania Modleski 1990).

Ideea sfârşitului feminismului este creată de mass-media. Aceştia susţin că s-a dus vremea

feminismului, că a trecut moda unui astfel de curent.Mass-media încurajează o permanentă critică

pseudointelectuală şi o continuă ironie la adresa feminismului.

Feminismul valului III

La sfârşitul anilor 80, începutul anilor 90, mai ales odată cu proliferarea abordărilor postmoderne

îşi face apariţia feminismul valului al 3 lea. „Feminismul valului al 3 lea este un feminism al

identităţilor multiple”7.

În cadrul acestui val sunt acceptate toate orientările feministe în funcţie de context, fără a face o

ierarhie de valoare a acestora. Pur şi simplu este acceptat faptul că diferite tipuri de feminism se aplică

diferitelor tipuri de situaţii sau comunităţi. Aşadar, valul al 3 lea încearcă să includă toate categoriile

sociale, etnice, fiecare cu nevoile sale specifice şi pune accentul în primul rând, pe capacitate

promovând autoafirmarea şi depăşind abordarea victimistă a celor două valuri precedente.

7 Mihaela Miroiu, Drumul către autonomie, pag 74-75

Cea mai recentă clasificare a feminismului ( prezentată la Amsterdam în 1944).

Această clasificare menţionează 6 valuri ale feminismului:

1. Perioada ‚Querelle des femmes’(1400-1600), aflată sub influenţa Cristinei de Pisan care

abordează problema identităţii femeilor şi şansa lor de a-şi extinde puterea şi influenţa politică.

2. Feminismul raţionalist( sec al XVII-lea), influenţat de scrierile lui Poulain de la Barre şi

Cristian Tomasius care, influenţaţi de cartezianism, care cere egalitatea sexelor în virtutea

raţiunii pure.

3. Feminismul iluminist (1750-1800), este dominat de ideile lui Mary Wolstonecraft.Ea introduce

în discurs, termeni ca: femeie, feminin, cetăţean, virtute independenţă, egalitate etc.Sub

influenţa lui Locke şi Rousseau acest feminism cere educaţie egală, şanse egale pentru ambele

sexe.

4. Feminismul utopic(1820-1848), este lansat de către femeile din cercul lui Saint- Simon, ce viza

eliberarea culturală a femeii prin practicarea unei literaturi numite ‚parole de femme’ expresie

introdusă de Claire Demar

5. Feminismul liberal(1860-1920), sub influenţa decisivă a operei lui John Stuart Mill, Aservirea

femeilor (1869), aici se argumentează necesitatea egalităţii civice şi politice între cele două

sexe.

6. Feminismul contemporan(după anii 60), a cărui apariţie a fost marcată de publicare cărţii ‚Al

doilea sex’(1949) de Simone de Beauvoir8

Epoca revoluţiilor care a început în 1776 în America de Nord şi s-a încheiat cu revoluţiile europene

din 1848 a zguduit nu numai organizarea politică, ci şi rânduielile privind sexele.Autorul anonim al

unui articol lexicon francez s-a plâns încă din 1788 şi apoi în 1826 că „femeia este un cuvânt care în

curând nu va mai exista”.De asemenea, femeile au avut o mare însemnătate pentru revoluţie chiar dacă

marile transformări au fost înfăptuite de bărbaţi.Odată cu schimbările şi cu amplificarea eforturilor

bărbaţilor s-au modificat şi pretenţiile, speranţele şi orientările femeilor.Femeile gândeau şi acţionau

din toate taberele controverselor şi conflictelor.Au existat mişcări impresionante ale femeilor dar nici o

mişcare a lor autonomă.Imaginile, modelele feminine, exemplare sau de coşmar care au apărut în

cursul Revoluţiei, au circulat în toată Europa, şi au avut efecte îndelungate9.

Teoriile feminismului

Există 3 teorii privitoare la feminism:

8 Gadei Doina, victimizarea femeii în România în perioada de tranziţie, Editura Sitech Craiova pg 10-119 Gisela Bock, Femeia în istoria Europei, din Evul Mediu până în zilele noastre, Editura Polirom, pag 47-48

a. Feminismul cultural - Teoria feminismului cultural spune că, există anumite diferenţe biologice

dintre femei şi bărbaţi, şi din această cauză există diferenţe şi în personalităţile lor.Aceste

diferenţe ar trebui să fie apreciate de către societate şi nu ar trebui privite ca slăbiciuni ale

femeilor.

b. Teoria feminismului individualist - se axează pe libertatea, independenţa, drepturile şi

autonomia femeilor faţă de convenţiile societăţii.

c. Teoria feminismului radical - spune că diferenţa dintre sexe se datorează atât diferenţelor

biologice, cât şi culturii şi normelor societăţii.Ambele sexe trebuie să se rupă de cultură, pentru

a avea loc schimbări pozitive10.

Activităţi curente ale mişcării feministe

O misiune importantă a mişcării feministe de astăzi, este impunerea drepturilor femeii ca o

componentă stabilă a drepturilor universale ale omului şi popoarelor.Drepturile femeii trebuie să se

ridice deasupra tradiţiilor religioase şi culturale.Mai mult, trebuie să se aplice sancţiuni

internaţionale împotriva statelor care nu respectă drepturile femeii.Primii paşi în această direcţie au

fost făcuţi prin elaborarea “ Acordului pentru înlăturarea oricărei forme de discriminare a femeii”

în care au fost introduse pentru întâia oară clauze anti-discriminare şi în care a fost propus

instituirea unui program de înlăturarea a oricărei forme de discriminare a femeilor.

La Conferinţa Internaţională a Drepturilor Omului in 1993 de la Viena, violenţa asupra femeilor a

fost numită pentru prima oară o încălcare a drepturilor omului.

La cea de-a patra Conferinţă Internaţională a Femeilor din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite de

la Beijing(1995), în protocolul final s-a stipulat că, drepturile femeii sunt drepturi ale

omului.Mişcările feministe din toată lumea, pot apela la această Declaraţie, cerând guvernelor

ţărilor lor să ia măsuri specifice şi concrete în aproape toate domeniile societăţii.11

Concluzii

1. Se poate afirma că, feminismul a schimbat societatea, începând cu dreptul la vot

2.Modificarea legilor în ceea ce priveşte restricţiile juridice şi civile ale femeilor

3.Independenţa economică a femeii

4.Accesul femeilor la educaţia superioară

5.Recunoaşterea dreptului de proprietate pentru femeile măritate

6.Deschiderea accesului femeilor la unele profesii de la care erau excluse(mai ales cele de medic şi

jurist)12

10 www.roportal.ro11 www.dadalos.org12 www.scritube.com

Bibliografie

1.Bock Gisela, Femeia în Europa, din Evul Mediu până în zilele noastre, Editura, Polirom, Iaşi 2002

2.Gadei Doina, Victimizarea femeii în România în perioada de tranziţie, Editura Sinteca, Craiova 2003

3.Miroiu Mihaela, Drumul către autonomie,Editura Polirom, Iaşi 2004

4.Miller David, Enciclopedia Blackwell, a gândirii politice, Editura Humanitas, 2006

5.Simone de Beauvoir, Al doilea sex, Vol I, Editura Univers, Bucureşti 2006

6.Popescu Liliana, Politica sexelor, Editura Maiko, Bucureşti 2004

7. http://www.cadi.ro/blog/?p=2259

8. http://www.dadalos.org/

9. http://www.roportal.ro/

9. http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/FEMINISMUL22172.php