1

Jayne Castle/Amanda Quick/Jayne Ann Krentz

Comoara de ametist

Cuvântul autoarei

Bine aţi revenit în cealaltă Lume a mea, Armonia!

Acum două sute de ani, o imensă Cortină de energie s-a deschis în apropierea Pământului, făcând pentru

prima dată călătoriile interstelare posibile. În modul tipic uman, mii de colonişti şi-au făcut bagajele şi, fără să

piardă timpul, au plecat să îşi întemeieze cămine noi şi societăţi noi pe lumi neexplorate. Armonia a fost una

dintre aceste lumi.

Coloniştii au adus cu ei tot confortul de acasă — tehnologie sofisticată, tradiţia a secole de artă şi

literatură şi ultima modă. Comerţul prin Cortină le-a oferit posibilitatea să rămână în contact cu familiile lor de

pe Pământ şi, de asemenea, să menţină computerele şi gadgeturile de înaltă tehnologie funcţionale. Lucrurile au

mers nemaipomenit de bine pentru un timp.

Apoi, într-o zi, fără niciun fel de avertisment, Cortina s-a închis, dispărând la fel de misterios cum se

deschisese. Rupţi de Pământ, nemaiputând obţine uneltele şi materialele de care aveau nevoie pentru

funcţionarea maşinilor, şi fără nicio speranţă de a fi salvaţi, coloniştii au fost brusc exilaţi într-o existenţă

primitivă. Şi nu vorbim aici de ultima modă de pe Pământ. Problema majoră era să rămână în viaţă.

Dar aici, pe Armonia, lucrurile sunt puţin diferite, mai ales după lăsarea întunericului. Există ruine

înfiorătoare ale unei civilizaţii extraterestre de mult apuse, o pădure tropicală subterană şi un animal de

companie foarte neobişnuit. Mai mult, populaţia prezintă puteri psihice de o mare varietate şi care cresc de la o

zi la alta. S-ar părea că ceva din mediul Armoniei scoate la iveală abilităţile psihice latente ale oamenilor.

Bineînţeles că există şi unii oameni care nu au nevoie de niciun fel de ajutor din partea mediului. Ei au

deja puteri paranormale. S-a descoperit că mai mulţi membri ai Societăţii Secrete s-au aflat printre Coloniştii din

Prima Generaţie...

Dacă vă plac romanele de suspans asezonate cu paranormal, aşa cum îmi plac mie, Armonia este locul

unde trebuie să vă aflaţi.

Cu dragoste, Jayne

CAPITOLUL 1

Unii bărbaţi par să fie ieşiţi direct din visele unei femei. Alţii sunt de-a dreptul coşmaruri. În ceea ce o

privea pe Lyra Dore, Cruz Sweetwater stătea cu picioarele în ambele tărâmuri. Când unda de conştientă o învălui,

aproape că scăpă paharul din mână.

- Nu pot să cred, zise ea, vărsând puţin din şampania din care tocmai sorbise. Bastardul e aici.

2

Dar adevărul era că nici nu o şoca, nici nu o surprindea. În inima ei ştiuse că, mai curând sau mai târziu,

el se va întoarce în viaţa ei.

Totul era învăluit de o senzaţie tulburătoare şi continuă de inevitabilitate. Ca şi cum ar fi urmărit cu

încetinitorul un accident feroviar, gândi ea.

O parte din mintea ei îndrăznise chiar să spere că, atunci când se va întoarce la ea, o va face în genunchi.

Dar cu norocul ei - scandalos de nestatornicul noroc Dore - era foarte greu să se întâmple aşa ceva.

Aşa erau visele. Cele bune aveau decenţa de a se risipi la răsăritul soarelui. Coşmarurile, pe de altă parte,

aveau tendinţa obraznică de a reveni mereu ca să te obsedeze.

- Glumeşti. Nancy Halifax privi în jurul galeriei înţesate de oameni, faţa ei atrăgătoare era luminată de

bucurie. Nu avea nevoie să întrebe cine era bastardul. Eşti sigură?

- Sunt, îngână Lyra cu buzele pe marginea paharului. Încă o şoaptă de conştientă intensă îi străbătu

simţurile. Ştia că Cruz se afla în apropiere, în acelaşi fel în care ar fi ştiut dacă oricare dintre celelalte specii din

vârful piramidei prădătorilor s-ar fi aflat acolo.

- Ăsta-i doar un eveniment într-o expoziţie mică, zise Nancy. Nu este genul de licitaţie de anvergură sau

expoziţie de muzeu la care să vină un Sweetwater. Nu există decât un singur motiv pentru care tipul ăsta al tău ar

veni aici în seara asta. Ştie că eşti aici. Vrea să vorbească cu tine.

- Nu este în niciun caz tipul meu, iar dacă tu crezi că a venit aici să mă vadă, atunci poţi să crezi şi că am

o mină de chihlimbar pe care pot să ţi-o vând, zise Lyra.

Dar, adânc în sufletul ei, speranţa se ridica deja.

- Pun pariu că vrea să te implore să-l ierţi şi să fiţi din nou împreună. Dar nu-l văd. Eşti sigură că e aici?

Nancy era o femeie impresionantă, înaltă de aproape un metru şi optzeci în picioarele goale. În seara asta,

purta pantofi cu tocuri de opt centimetri, care îi accentuau rochia neagră, mulată pe forme. Vederea ei asupra

încăperii era, fără îndoială, excelentă.

- Sunt sigură, zise Lyra. Dacă nu-l vezi, înseamnă că nu vrea el să-l vezi. Oricum, nu încă. Vânează.

- Oh, fii serioasă, Lyra. De parcă ar fi o felină-fantomă care îşi urmăreşte prada.

- O analogie greşită.

- Aşa sper şi eu.

- Gândeşte-te la el ca la un asasin profesionist, zise Lyra. Un asasin foarte, foarte elegant îmbrăcat.

- Nu crezi că exagerezi puţin?

- Îmmm. Nu, nu cred.

Lyra nu se deranjă să cerceteze mulţimea. Nu avea rost. Era cu câţiva centimetri buni mai scundă decât

Nancy şi, chiar şi cu tocurile foarte înalte, nu ar fi putut să vadă peste capetele celor din jurul ei. Şi, oricum, nu era

nevoie să-l caute pe Cruz. Ştia deja că se află acolo. Îi simţea prezenţa cu tot corpul ei.

Încercă să-şi concentreze atenţia asupra artefactului din cuarţ verde, expus în vitrina de sticlă din

apropiere. Galeria Swan de colecţii de antichităţi extraterestre era, cu siguranţă, una respectabilă, dar Nancy avea

dreptate, Swan nu se afla printre cele de înaltă clasă aşa cum era Galeria Fairstead, care se ocupa numai de

colecţionarii cei mai bogaţi şi mai exclusivişti.

Dacă Swan ar fi fost o galerie de vârf, gândi Lyra, ea şi cu Nancy nu ar fi primit niciodată invitaţii la

licitaţia care urma să aibă loc peste o oră. Niciuna dintre ele nu se învârtea printre cercurile înalte ale lumii artei.

Niciuna dintre ele nu se afla în situaţia de a putea licita pentru vreuna din relicvele care aveau să fie prezentate în

seara asta. Se aflau aici doar pentru că erau prietene cu Harriet Swan, proprietara galeriei. Harriet era disperată să

aibă cât mai multă lume.

- Tot nu-l văd, zise Nancy.

- Asta se întâmplă pentru că încă nu vrea să fie văzut. Lyra mai luă grăbită încă o gură de şampanie, într-

un efort disperat de a-şi de-rezona simţurile sleite. Aşa fac toţi prădătorii care se respectă. Stau pitiţi, feriţi de

ochii celorlalţi, până când sunt gata să lovească. În momentul în care îi zăreşti, e prea târziu. Şi-au înfipt deja

colţii în gâtul tău.

Nancy rânji.

- Pare interesant.

Lyra o privi fără să scoată un cuvânt.

3

- Scuze. Nancy avu decenţa să pară mâhnită. Ştiu că ai toate motivele să fii foarte supărată pentru ce ţi-a

făcut Sweetwater. Dar trebuie să recunoşti că noi, ăştia care n-am avut un iepuraş de praf în lupta aia, avem

dreptul să fim curioşi în ceea ce-l priveşte. Cum să-ţi zic, până la urmă e un Sweetwater.

- N-ai avut un iepuraş de praf în lupta aia? repetă Lyra ultragiată. În caz că n-ai observat, prietena ta cea

mai bună a fost sfâşiată de către Cruz Sweetwater împreună cu un grup de avocaţi plătiţi regeşte de la Chihlimbar,

Inc.

- E doar un fel de-a spune, zise Nancy repede. Nu-ţi face griji, te susţin sută la sută. Cele mai bune

prietene pentru eternitate. Ştii asta.

- Mulţumesc, zise Lyra cu răceală. Furnicătura electrifiantă a energiei care îi ridica fiecare fir de păr de pe

ceafă nu se estompa. Mai mult, devenea din ce în ce mai puternică. Încearcă să ţii minte că prietenele se susţin

reciproc în asemenea situaţii.

- Absolut. Sunt categoric de partea ta. Doar că, cum să zic, Cruz Sweetwater este unul dintre oamenii de

la Chihlimbar, Inc. Toată lumea e atentă atunci când un Sweetwater apare. E ca şi cum un şef de Ghildă ar intra în

încăpere. De fapt, mulţi ar spune că acum, de când Cruz a devenit şeful firmei de securitate a familiei, are mai

multă putere aici în Frecvenţa, decât conducătorul local al Ghildei.

- Asta nici n-ar fi prea greu, răspunse Lyra sec, din moment ce Ghilda locală se află între şefi.

- Ştii tu ce vreau să spun. Lyra oftă.

- Ştiu. Iartă-mă. Sunt puţin iritată.

Harold Taylor, şeful Ghildei din Frecvenţa, murise de curând, iar Consiliul nu alesese încă un nou şef.

Dar asta, Lyra trebuia să recunoască, era doar o tehnică. Nancy avea dreptate. În calitate de şef executiv al

Chihlimbar, Inc. Security, Cruz Sweetwater chiar deţinea mai multă putere decât un şef de Ghildă, cel puţin în

lumea de la suprafaţă. Când venea vorba de lumea subterană, cei de la Chihlimbar, Inc. deţineau de multă vreme o

relaţie de muncă apropiată cu Ghildele. După părerea Lyrei, asocierea lor semăna cu o alianţă între două

organizaţii criminale care căzuseră de acord să-şi respecte una celeilalte teritoriile.

Abilitatea de a rezona chihlimbarul începuse să apară la scurt timp după sosirea coloniştilor de pe Pământ.

Iniţial fusese considerată o adaptare la mediu ciudată, fără nicio importanţă practică. Dar atunci când cortina de

energie, care făcea posibilă călătoria între planeta-mamă şi o mulţime de alte lumi, s-a închis fără niciun

avertisment, chihlimbarul a devenit singurul lucru care stătea între colonişti şi dezastrul total.

Când maşinăriile lor high-tech au început inevitabil să cedeze, membrii Primei Generaţii - uniţi în dorinţa

de a nu fi şi Ultima Generaţie de pe Armonia - au apelat la chihlimbar ca sursă de energic. De mai bine de două

sute de ani de când se închisese Cortina, le era de mare ajutor descendenţilor lor. În aceste vremuri alimenta totul,

de la maşini de spălat la computere.

Legile inamovibile ale economiei fiind cele care erau, cine controla mineritul chihlimbarului de rezonanţă

standard - CRS - controla, de asemenea, o mulţime de alte lucruri pe Armonia. Iar în ultimii cincizeci de ani,

misterioasa şi retrasa familie Sweetwater reuşise să preia o mare parte din această piaţă. Singurul competitor

serios al lui Chihlimbar, Inc. era corporaţia Rez-Stone, care controla o porţiune la fel de mare din piaţă.

Rivalitatea dintre cele două firme era legendară.

- Nu poţi să mă învinovăţeşti dacă sunt un pic curioasă în legătură cu Cruz Sweetwater, zise Nancy. Nici

măcar nu am apucat să-l întâlnesc acum trei luni când ieşeai cu el.

- Crede-mă, curiozitatea e un lucru periculos când e vorba de domnul Sweetwater, zise Lyra.

Îl simţea foarte aproape acum. Senzaţia de scântei, care îi invadau simţurile, o făcea să respire cu greutate.

Paharul pe jumătate gol pe care îl ţinea îi tremură uşor între degete. Practic îl simţea pe Cruz cum o încolţeşte.

Nevoia de a o rupe la fugă aproape că o copleşea.

Din nefericire, vroia să fugă spre el şi nu de el. Era o nebunie, gândi ea. Dacă ar avea un pic de minte, ar

trebui să se furişeze pe uşa din spate. Indiferent de ce vroia Cruz de la ea, putea fi sigură că nu era ceva bun pentru

ea.

Dar amintirea orhideelor violet, care stăteau într-o vază neagră pe măsuţa ei de cafea, îi copleşi orice

urmă de minte. Ultima livrare a spectaculos de frumoaselor şi oripilant de scumpelor flori sosise în acea după-

amiază. Nota care le însoţea era identică cu toate celelalte. Suntem făcuţi unul pentru altul. Nu urma nicio

semnătură. Niciodată nu existase vreo semnătură.

4

Îndrăznise să viseze, în ultimele câteva săptămâni, dar fusese nevoită să recunoască faptul că frumoasa ei

fantezie despre întoarcerea lui Cruz Sweetwater avea o parte întunecată. O parte din ea era speriată că acest

scenariu romantic pe care îl construia nu era nimic altceva decât o variantă nouă, seducătoare, a coşmarurilor

ciudate, pe care le avea în plină zi şi care o asaltau în ultima vreme. Dacă despre asta era vorba, atunci, cel puţin

era o halucinaţie mult mai plăcută decât cele prin care trecuse.

Aceste episoade care o storceau de puteri deveniseră din ce în ce mai rele. Nu spusese nimănui, nici

măcar lui Nancy, temându-se că, doar vorbind despre viziunile ciudate, le-ar face cumva mult mai reale.

- Uite-l, şopti Nancy. Tocmai a intrat. L-am recunoscut după pozele din ziare. Uau. Înţeleg ce vrei să spui.

- Ţi-am zis, hainele sunt de calitate.

- Costumul ăla e superb, zise Nancy. Întotdeauna am susţinut că nimic nu scoate mai bine în evidenţă ce-i

mai bun în masculul speciei decât combinaţia de negru cu negru. Dar nu despre asta vorbeam. E aerul ăla cool,

sofisticat, pe care îl are. Ai dreptate. N-aş vrea să-l întâlnesc într-o alee întunecoasă. Reuşi să tremure teatral. Pe

de altă parte, un dormitor întunecos...

- Nu te duce aşa departe, o avertiză Lyra.

- Spui asta pentru că n-ai ajuns tu acolo. Te întreb din nou, aşa cum am făcut în ultimele trei luni. Ce-a

fost în capul tău, femeie?

- Ăăă, nu ştiu. Poate autoconservarea? Ce puteam să fac după ce am descoperit că urma să fiu dată la o

parte din cea mai mare descoperire de chihlimbar a decadei, dacă nu a secolului? Să-l las să mă înşele în mai

multe feluri? În niciun caz. Pe de altă parte, la vremea aia citeam manualul de căsătorie şi eram sfătuită cu

străşnicie să nu sar în pat prea devreme cu un bărbat.

Cumpărase Zece paşi către o căsătorie de făgăduinţă; Secretele unei codoaşe profesioniste, imediat după

ce îl cunoscuse pe Cruz. Fusese atât de sigură că el era bărbatul potrivit. Nu vrusese să lase nimic la voia

întâmplării. Norocul Dore avea obiceiul să dispară atunci când aveai mai multă nevoie de el.

Dar, până la urmă, nu avusese ocazia să cadă victimă tentaţiei. Şi nu Zece paşi către o căsătorie de

făgăduinţă o salvase. Adevărul, pe care nu l-ar fi recunoscut faţă de nimeni, nici măcar faţă de cea mai bună

prietenă a ei, era că invizibila linie de demarcaţie din scurta lor relaţie fusese trasă de Cruz.

Nici măcar nu încercase să o atragă în pat. Avusese parte de multe săruturi înfocate şi de gâfâieli în urmă

cu trei luni, dar asta fusese tot. Cât de rău s-ar fi simţit după ce fusese strivită de cizma grea a Chihlimbar, Inc.,

dacă ar mai fi făcut şi greşeala de a se culca cu Cruz?

Pe de altă parte, cât de mult mai rău s-ar fi putut simţi?

- Îţi dau un sfat, prieteno, zise Nancy. Data viitoare, când cunoşti un tip interesant, ar fi bine să aştepţi

până ce v-aţi distrat puţin în pat, şi după aia să-l dai în judecată pe el şi compania lui. Bărbaţii au obiceiul să se

enerveze atunci când sunt daţi în judecată.

- Şi mult mi-a folosit. Chihlimbar, Inc. strivise procesul ei patetic şi pe şi mai pateticul ei avocat, fără

niciun efort.

- Cum ai făcut chestia asta? întrebă Nancy, cu atenţia încă îndreptată asupra scenei din spatele lui Lyra.

- Cum am intentat proces? Lyra ridică din umeri. Nu e greu. Îţi trebuie doar bani. Mulţi. Mai mulţi decât

aveam eu, din câte se pare.

- Nu vorbeam despre proces, zise Nancy nerăbdătoare. Vroiam să ştiu cum de ai ghicit acum câteva

minute că Sweetwater Cruz se pregătea să intre aici? Ştiai că e aici înainte ca el să intre în încăpere. Cum e cu

chestia asta?

- Probabil un soi de instinct primitiv de conservare. Păcat că nu-l aveam şi acum trei luni.

Dar, în realitate, simţurile ei paranormale se acordaseră la Cruz Sweetwater instantaneu şi permanent din

primul moment în care se întâlniseră. Nu îşi formase o imagine mentală a bărbatului visurilor ci, dar îl

recunoscuse pe Cruz din momentul în care îl văzuse. El este cel pe care îl aşteptai.

Certitudinea profundă se intensificase cu fiecare oră pe care o petreceau împreună şi cu fiecare sărut

fierbinte. Trei luni mai târziu, şi după un proces fără şanse, legătura psihică nu slăbise niciun pic. Era sigură că

puteau trece trei ani, treizeci sau tot restul vieţii, şi un frison de recunoaştere tot ar fi alertat-o, dacă Cruz ar fi

apărut din senin oriunde în apropierea ei. Trebuia să fii al meu.

- Nu te uita acum, dar cred că te-a văzut, zise Nancy. Vine încoace.

5

O cascadă de emoţii o inundă pe Lyra. Mânie, dorinţă frustrată, nevoia de răzbunare şi o senzaţie fragilă

de speranţă, toate amestecate la un loc în mod haotic.

- Se pare că se aşteaptă să alergi la toaletă, zise Nancy. Merge pe lângă oameni ca să-ţi taie drumul.

Asta punea capac la toate. Lyra se simţi invadată de adrenalina fierbinte şi stimulatoare. Singurul lucru

care o putea determina să rămână pe loc şi să accepte confruntarea era cunoaşterea faptului că el se aştepta ca ea

să încerce să fugă. Era o Dore, fir-ar să fie. Ultima din această ramură. Avea de susţinut tradiţia familiei. Cei din

familia Dore nu fugeau de nimic. Mai mult, nu fugeau din calea unui Sweetwater.

Nu avea nevoie de expresia foarte mirată a lui Nancy ca să ştie că Cruz îi invadase spaţiul personal. Îl

simţea direct în spatele ei.

- Bună, Lyra, zise el.

Vocea lui era joasă, întunecată, plină de putere; total masculină.

Ea se întoarse spre el cu răceală, uimită că reuşea să menţină o doză de autocontrol acum, când ajunsese

la momentul confruntării. Reuşi chiar şi un zâmbet de gheaţă.

Nimic nu se schimbase; şi, mai ales, avea aceiaşi ochi de vânător. Văzuse ochii ăştia noapte de noapte în

visele ei, precum şi piatra neagră din inelul greu pe care îl purta el, erau întunecaţi ca obsidianul, cu focuri verzi

care ardeau în adâncurile lor.

Părul lui era la fel de negru cum şi-l amintea, tot scurt tăiat. Trăsăturile aspru sculptate ale feţei dure erau

la fel de excitant dc sălbatice. O bucurie intimă o cuprinse.

Cuminte, fată!

- Bună seara, domnule Sweetwater, zise ea prefăcându-se uşor surprinsă. Nu ştiam că sunteţi interesat în

achiziţionarea de antichităţi de la licitaţiile galeriilor de artă. Aveam impresia că preferaţi achiziţionarea prin

metode mai directe.

- Cum ar fi? Cruz arcui o sprânceană negră, politicos mirat.

- Oh, să zicem, prin desfiinţarea competitorilor, răspunse Lyra dulce.

Nancy tresări şi se înecă cu şampanie.

- Pentru Dumnezeu, Lyra.

Cruz se uită la ea.

- Nu cred că ne-am cunoscut. Mă numesc Cruz Sweetwater.

- Da, bineînţeles, domnul Sweetwater, zise Nancy. Tuşi de câteva ori, dar îşi reveni rapid. Eu sunt Nancy

Halifax. Galeria Halifax din Cartierul Vechi? Sunt sigură că n-aţi auzit de ea. Sunt specializată în artă modernă.

- E o plăcere să te cunosc, Nancy. Lyra mi-a pomenit de tine de câteva ori.

- Vrei să spui pe vremea când eraţi împreună? întrebă Nancy.

Cruz privi spre Lyra.

- Da.

- Pe vremea când credeam că domnul Sweetwater este un client adevărat, care doreşte să angajeze

serviciile mele profesionale, zise Lyra cu o voce egală. Pe vremea când purta un nume fals.

Nancy privi uşor oripilată.

Ca de obicei, Cruz nu muşcă momeala. Asta era ceva obişnuit pentru Cruz Sweetwater, gândi Lyra. Nu-şi

pierdea niciodată calmul. Probabil că era la fel de controlat şi în pat. Nu că ar fi avut vreo şansă să afle dacă are

sau nu dreptate.

Cruz era definit de control. Nu era ea parapsiholog, dar avea o puternică suspiciune că autocontrolul pe

care el îl afişa era rezultatul direct al componentei psi a naturii sale. Nu-i vorbise niciodată de simţurile sale psi -

unul dintre multele secrete pe care le ţinuse faţă de ea, cu trei luni în urmă - dar ar fi trebuit să fie incredibil de

proastă ca să nu realizeze că era plin de putere naturală.

Oricine poseda un grad înalt de talent trebuia să aibă şi un înalt grad de autocontrol. Cei care aveau doar

talentul petreceau, în general, cea mai mare parte a vieţii în spitale de boli parapsihice, împletind fulare şi luând

pastile.

- Eram plecată din oraş la vremea respectivă, zise Nancy încercând să treacă peste momentul de

stânjeneală. Închid întotdeauna galeria pentru vreo două săptămâni pe la începutul verii. Reuniune obligatorie cu

familia la casa de lângă lac. Se strâmbă. Ştii cum e cu familia.

- Da, zise Cruz. Părea amuzat. Ştiu cum e cu familia.

6

Schimbară un zâmbet de înţelegere mutuală.

Dacă exista un singur lucru asupra căruia oamenii să se simtă apropiaţi, acela era subiectul familie. După

ce se închisese Cortina, exilându-i pe colonişti, Prima Generaţie de colonişti a înţeles că supravieţuirea lor

depindea de puterea familiei, piatra de temelie a oricărei societăţi. Şi s-au apucat să croiască legături de familie

prin toate mijloacele legale, sociale şi morale pe care le aveau la dispoziţie.

Fondatorii îşi atinseseră scopul. Familia însemna totul pe Armonia. Mai puţin atunci când nu aveai una

personală.

Lyra mai luă o înghiţitură de şampanie fără să facă vreun comentariu, acesta fiind răspunsul ei standard

atunci când se ridica subiectul legăturilor de familie. Bunicul ei, care o crescuse după ce părinţii îi muriseră într-

un accident minier, se prăpădise cu patru ani în urmă, lăsând-o singură pe lume.

- Apoi m-am decis să încerc o incursiune de cumpărături în Rezonanţa şi Cadenţa, continuă Nancy

simţindu-se obligată să continue conversaţia. Asta mi-a mai luat o săptămână. Când am ajuns acasă... Ah. Se opri,

se înroşi la faţă şi aruncă o privire stânjenită către Lyra.

- Când ai ajuns acasă, se terminase deja totul, zise Lyra uimită de propriul ei calm. Rezonă un zâmbet

politicos pentru Cruz şi făcu semn cu mâna către artefactele expuse. Care dintre aceste lucruri drăguţe v-a adus

aici în seara asta, domnule Sweetwater?

- Tu, zise el.

Avu senzaţia că podeaua galeriei i se prăbuşeşte sub picioare. Chiar venise să-şi ceară scuze şi să-şi repare

greşeala. Săptămânile în care îi trimisese orhideele de ametist fuseseră un mod de a-şi face drum către ea, aşa cum

sperase.

Dar trebuia să fie tare, îşi spuse ea severă. Mai rămăseseră o mulţime de implorări care trebuiau făcute.

Dacă îi permitea să intre în viaţa ei prea repede, ar fi creat un precedent nesănătos. Acum avea un avantaj în

această relaţie. Trebuia să şi-l menţină. Cruz Sweetwater avea prostul obicei de a obţine ceea ce vroia. Asta nu

mai putea continua. Trebuiau trasate graniţele.

- Sunt derutată, zise ea punând în voce cantitatea exactă de uimire. Vrei să mă angajezi ca să acordez

vreun chihlimbar sau să mă consulţi în privinţa vreunui artefact din ametist?

- Nu, zise el. Aş vrea să stăm de vorbă.

- Desigur. Îşi lua o figură atentă.

- În particular, adăugă Cruz.

- Oh, uite, zise Nancy înainte ca Lyra să poată răspunde. E domnul Fitzburn. Îi zâmbi lui Cruz. Va trebui

să mă scuzi. Trebuie să stau de vorbă cu el. Fitzburn este un potenţial client. Nu a reuşit sa cumpere primele trei

tablori ale lui Chimera pe care le aveam în expoziţie şi se teme că nu-i voi oferi o şansă pentru următorul.

- Înţeleg, zise Cruz.

-Te interesează arta modernă, domnule Cruz? întrebă Nancy.

- Nu prea mă preocupă, zise Cruz. Presupun că Chimera este foarte popular?

- Este cel mai nou talent. Se află pe punctul de a fi descoperit de către lumea artei, după cum susţine un

critic de la Frecvenţa Herald. Dar este foarte retras. Nu acordă niciun fel de interviuri şi nu face niciun fel de

publicitate. Expune numai în galeria mea.

- Înţeleg.

- Poţi să vii oricând să-mi vizitezi expoziţia, zise Nancy. Scose o carte de vizită din poşeta mică şi neagră.

Ar fi o onoare pentru mine.

- Mulţumesc, zise Cruz. Luă cartea de vizită şi-i dădu drumul în buzunarul jachetei negre.

Lyra se încruntă spre Nancy.

- Cred că te aşteaptă domnul Fitzburn.

- Aşa e, zise Nancy. Pa!

Se grăbi să plece, oprindu-se doar un moment în spatele lui Cruz ca să-i facă cu ochiul Lyrei peste umărul

lui şi ca să dea din mâini în gesturi încurajatoare. Lyra se prefăcu că nu observă.

- Despre ce vroiai să vorbeşti cu mine, Cruz? zise ea.

- Aş prefera să nu vorbim aici. Apartamentul tău este aproape. Te-ar deranja să mergem acolo ca să stăm

de vorbă?

7

O alarmă se declanşa în ea. Se gândi imediat că nu ar fi fost o idee bună să se ducă singură cu el acasă.

Oricum, nu încă. Următorul gând se îndreptă spre vasele rămase nespălate în chiuvetă încă de la micul dejun. Şi

mai era şi sutienul de mătase ciocolatie pe care îl spălase de mână în dimineaţa aceea, înainte de a pleca de-acasă.

Sutienul era întins peste un prosop pe o băncuţă de fereastră.

Apartamentul ei era mic, deschis, ca o mansardă. Şi bucătăria şi băncuţa de fereastră se vedeau clar de la

intrare şi din camera de zi. Nu avea cum să-l împiedice pe Cruz să vadă vasele sau sutienul.

Era aşa de specific norocului Dore, gândi ea. Bărbatul visurilor ei îi intra din nou în viaţă, dând semne că

dorea să îndrepte trădarea pe care o comisese, iar ea trebuia să-şi facă griji de vasele murdare şi de un sutien

spălat.

Îşi drese vocea.

- Cum să-ţi zic...

- Dacă te deranjează să fii singură cu mine, zise Cruz, probabil că putem găsi un restaurant liniştit prin

apropiere.

- Nu. Cuvântul îi scăpase înainte de a-l puteaopri. Inspiră adânc. Putea face faţă. Cruz avea şi el mândria

lui. Putea să-i permită un pic de intimitate pentru implorările pe care urma să le facă şi, de la una la alta, după cum

părea foarte posibil, vor urma o mulţime de săruturi şi împăcarea. Şi pentru asta era nevoie de intimitate.

- Nu, e în ordine. Putem merge la mine.

- Mulţumesc. O luă de braţ şi porni către uşă. Îmi pare rău că te-am luat prin surprindere. Am vrut să te

sun, dar m-am gândit că ar fi mai bine să discutăm faţă în faţă. Unele lucruri nu se pot spune la telefon.

- Mai ales dacă ai în vedere că ultimele noastre conversaţii au avut loc prin intermediul avocaţilor, zise ea.

Gura lui schiţă un zâmbet uşor.

- Aşa ceva are tendinţa de a limita conversaţia.

- De fapt, s-a dovedit a fi mai mult un monolog.

- Asta pentru că ai avut un avocat foarte slab.

Toate capetele se întoarseră în timp ce Cruz o conducea prin încăpere către uşile de sticlă. Ca şi cei mai

mulţi dintre membrii ai clanului Sweetwater, faimoşi pentru izolarea lor, el încerca să fie cât mai discret. Până de

curând, îşi desfăşurase cariera lucrând ca agent în diversele birouri teritoriale ale AI Security. Acest gen de

anonimitate îi permisese să o păcălească acum trei luni. Dar recenta numire ca şef executiv îi atrăsese multă

atenţie din partea media. Procesul intentat de ea pusese paie pe foc. Acum, la adunările de genul celei la care se

afla, nu avea cum să treacă neobservat.

O linişte bizară coborî peste mulţime. Aproape imediat fu urmată dc sunetul conversaţiilor puţin forţate.

Ritmul inconfundabil al bârfei, gândi Lyra. Mâine vorba se va răspândi prin toate străzile Cartierului, acolo unde

se aflau galeriile şi magazinele de antichităţi, şi poate chiar o menţionare în secţia de artă a ziarului Frecvenţa

Herald. Cu siguranţă că Harriet Swan era ameţită. Nimic nu ar fi ridicat mai mult statutul modestei ei galerii decât

vorba că Cruz Sweetwater a fost prezent în seara asta.

Cu trei luni în urmă genul ăsta de atenţie nu ar fi fost o problemă. Sub acoperirea unui colecţionar

secretos din subteran, Cruz preferase restaurantele retrase şi cu lumină puţină, precum şi cinele romantice în

apartamentul ei. Dar în seara asta lucrurile stăteau altfel. Tensiunea i se zvârcoli în stomac. Nu-i plăcea senzaţia

asta. Era ca şi cum ar fi fost pc scenă.

- Ignoră-i, zise Cruz.

Ca şi cum mi-ar citi gândurile. Nici ideea asta nu-i plăcea. Experţii erau siguri că telepatia este

imposibilă, dar ei nu-l cunoscuseră pe Cruz Sweetwater. Poate că nu era în stare să citească gândurile, dar nu

exista nimeni mai priceput atunci când venea vorba de a prezice mişcarea următoare a unui oponent. Era

întotdeauna cu un pas înainte. Nu trebuia să uite asta.

Nancy îi surprinse privirea din partea opusă a încăperii şi îi făcu semn cu degetele arătându-i subtil

semnul de high-rez: mâna închisă, degetul mare şi cel mic ridicate în aer.

Lyra inspiră adânc. Un lucru, cel puţin, era clar. Nu avea de-a face cu unul din oribilele ei coşmaruri cu

ochii deschişi. Cruz nu era o iluzie. Putea simţi puterea din el; simţea energia care rezona între ei. Orice avea să se

întâmple în seara asta, avea să fie real.

Ieşi cu el în noaptea strălucitoare.

8

CAPITOLUL 2

Noaptea nu era niciodată cu adevărat întunecată în Cartierul vechi din Oraşul Frecvenţa. Delicata lumină

de smarald care scălda străzile şi acoperişurile emana din zidurile masive de cuarţ care înconjurau Oraşul Mort.

Cele patru principale oraşe-stat şi capitale, Frecvenţa, Rezonanţa, Cadenţa şi Cristal, au fost întemeiate la

umbra celor mai mari oraşe înconjurate de ziduri care fuseseră abandonate demult de dispăruţii extraterestrii. Dar

iluminatul stradal gratuit nu era singurul motiv pentru care coloniştii din Prima Generaţie îşi ridicaseră iniţial

primele adăposturi alături de ruinele de la suprafaţă, în acei ani de început nu existase nicio modalitate de a şti ce

pericole pândeau în vasta sălbăticie a noii lor lumi. Cele patru Oraşe Moarte - zidurile lor înalte din cuarţ erau

impenetrabile chiar şi pentru cele mai sofisticate maşinării şi arme de pe pământ - ofereau protecţie.

S-a întâmplat însă ca să nu fie nevoie, nici pentru colonişti şi nici pentru descendenţii lor, să-şi caute

refugiul printre ruine. Armonia avea o varietate întreagă de animale sălbatice, dar curând a devenit evident că nu

existau locuitori care să obiecteze la venirea coloniştilor de pe Pământ.

În cei două sute de ani de când se închisese Cortina, lăsându-i izolaţi pe colonişti, Frecvenţa, ca şi

celelalte oraşe mari, crescuse cu mult peste originile ei umile. Turnurile strălucitoare ale birourilor se aflau în

centru, nu în Cartier. Cartierele şi suburbiile se întindeau de-a lungul şi de-a latul. Terenurile cele mai scumpe se

aflau acum pe dealuri şi de-a lungul râului, departe de vatra colonială a oraşului.

Dar ceea ce o atrăsese pe Lyra în Cartier nu erau doar chiriile mici, deşi fusese cu siguranţă un factor

major. Era efectul subtil al energiei paranormale care emana din ruine şi ciudatele catacombe subterane care o

atrăseseră în acest cartier.

Plimbarea pe străzile strălucitoare în timpul nopţii era extraordinară. Mergând cu Cruz alături de ea era

chiar mai bine.

- Maşina mea e acolo, zise Cruz.

Ea privi spre Slider-ul negru şi zvelt parcat lângă trotuar. Era acelaşi vehicul pe care îl folosise cu trei luni

în urmă.

- Văd că nu ţi-ai schimbat maşina când ţi-ai schimbat şi numele, zise ea.

- N-am folosit un nume fals. Marlow este cel de-al doilea nume al meu. Deschise portiera Slider-ului din

dreptul pasagerului. Vine din partea familiei mamei mele. Ai de gând să mă împungi toată seara sau putem avea o

discuţie rezonabilă?

- Asta probabil că depinde de ce numeşti tu rezonabil.

- Ceea ce vreau să-ţi spun este important, Lyra.

Ezită amintindu-şi vorbele bunicului ei care o avertizase încă din copilărie. Să nu ai niciodată încredere

într-un Sweetwater.

Dar era controlată de partea ridicol de plină de speranţă a firii ei.

- Okay, zise ea. Se lăsă cuprinsă de îmbrăţişarea de piele a scaunului şi se uită la el. O să fiu drăguţă. Cel

puţin până când o să aflu despre ce este vorba.

- Mulţumesc. Apreciez. Conversaţia asta o să fie destul de grea oricum.

Asta îi puse capac. Brusc simţi că i se face milă de el. Nu ar fi fost uşor pentru nimeni să îşi ceară scuze

de o asemenea importanţă şi cu atât mai puţin pentru Cruz. Era întotdeauna atât de sigur pe el, atât de sigur că face

ceea ce trebuie, atât de hotărât să facă ceea ce credea că reprezintă responsabilitatea lui. Din punctul lui de vedere,

acum trei luni îşi făcuse doar treaba. Trebuia să-şi amintească de faptul că situaţia dintre ei îl pusese pe el,

împreună cu codul lui de onoare foarte rigid, într-o poziţie de neconceput.

Minunat. Nu numai că îi era milă de el, îi mai găsea şi scuze, trebuia să-şi revină.

Cruz închise uşa înainte să-l mai poată întreba ceva. Câteva secunde mai târziu se aşeză lângă ea şi rezona

motorul. Piatra-fulger se topi şi Slider-ul se îndepărtă de trotuar. Cruz coti, intrând tot mai adânc în Cartier.

Navigarea prin labirintul de străzi întortocheate din cartierele coloniale nu era pentru cei slabi de inimă sau pentru

cei care se foloseau de hartă. Dar Cruz pilota Slider-ul cu o precizie extraordinară. Nu trebuise să-i dea indicaţii

nici măcar o singură dată. Nu era surprinsă. Cruz ştia întotdeauna încotro se îndreaptă.

Nu vorbi până când nu parcă Slider-ul în faţa blocului ei. Rămase tăcut un moment, cu mâinile sprijinite

pe volan. Piatra neagră din inelul greu de aur sclipi delicat în umbrele verzui.

9

- Ţi-ai cumpărat sofaua? întrebă el.

Îl privi surprinsă.

- Poftim?

- Acum trei luni plănuiai să-ţi cumperi o sofa nouă. Mă întrebam dacă ţi-ai cumpărat-o.

- Ah, da, sofaua. Nu. N-am cumpărat-o.

- De ce nu?

- Faptul că am dat în judecată firma Chihlimbar, Inc. s-a dovedit a fi un sport cam scump. A trebuit ca în

ultimul timp să fac economii.

- Ai avut un avocat foarte slab, zise Cruz posomorât.

- Mi-ai spus deja asta. Îşi desfăcu centura de siguranţă. Se pare că avocaţii cu adevărat buni sunt mai

scumpi decât o sofa. Credeam că nu ne împungem.

- Îmi pare rău. Doar că mi-am amintit de sofa. Curiozitatea lui în legătura cu sofaua era un alt indiciu

pozitiv, gândi ea. Evident că se gândise mult la ea şi într-un mod foarte personal dacă ţinuse minte asemenea

detalii casnice cum ar fi planurile ei de a-şi cumpăra mobilă nouă.

El coborî din maşină. Ea îşi deschise singură portiera, înainte ca el să aibă timp să ocolească Slider-ul şi

să i-o deschidă. În faţa uşii de la intrarea în clădire, îşi scoase cheile din mica poşetă verde şi rezona încuietoarea.

Intrară în liftul precar şi rămaseră la distanţă mică unul de celălalt până când se deschiseră uşile la etajul

patru. Fără nicio vorbă porniră de-a lungul holului. Ea deschise uşa apartamentului, intră şi rezonă întrerupătorul

de lumină.

Un ghemotoc mare de scame cu ochi albaştri strălucitori se rostogoli către ea, chicotind vesel a bun venit.

Cele şase labe ale sale se deplasau cu repeziciune pe duşumea. O beretă de un roşu vioi era prinsă de blana

ciufulită din creştetul capului.

Lyra luă în braţe iepuraşul de praf şi îl aşeză pe un umăr.

- Am ajuns acasă, Vincent, zise ea.

Ritualul de întâmpinare fiind satisfăcut, Vincent mormăi fericit şi sări pe umărul mult mai lat al lui Cruz.

- Cel puţin iepuraşul se bucură să mă vadă, zise Cruz. Hei, prietene, cum merge rezonatul?

Vincent chicoti din nou.

Iepuraşii de praf nu erau prea preocupaţi de lucruri minore, cum ar fi proprietarul legal al unei descoperiri

spectaculoase de chihlimbar. Şi nici nu îşi făceau griji că s-ar fi putut îndrăgosti de un bărbat nepotrivit. Dar ea se

abţinu să spună cu voce tare o asemenea observaţie. Trebuia să rămână concentrată. Băncuţa se afla la capătul cel

mai îndepărtat al încăperii, încă în umbră, dar putea să zărească conturul cupelor sutienului.

- Cât timp voi doi depănaţi amintiri, eu o să scap de pantofii ăştia, zise ea. Se îndreptă rapid spre băncuţă.

Planul era simplu. Se va aşeza între Cruz şi sutien, îşi atinse scopul, apucă un capăt al prosopului şi răsuci

sutienul în el din câteva mişcări rapide. Cu aceeaşi viteză, se duse în spatele panourilor care ascundeau zona de

dormit şi aruncă prosopul pe măsuţa de toaletă.

În cealaltă cameră, Cruz rezona un alt întrerupător de lumină. Lumina rezultată ajunse în dormitor prin

panourile translucide.

- Văd că Vincent încă mai pictează, zise Cruz din cealaltă parte a panourilor.

Fir-ar să fie, tabloul. Fusese atât de preocupată de sutien, încât uitase de tablou. Ei bine, nu putea să facă

altceva decât să-l înfrunte cu curaj. Nu existau şanse ca Cruz să descopere adevărul.

Se întoarse în camera principală, închizând panourile în urma ei, ca să ascundă patul. Era ciudat să vezi

un pat în timp ce le aflai singură cu un bărbat care îţi putea înfierbânta sângele şi rezona toate simţurile doar cu o

privire; era chiar periculos.

Cruz privea cea mai recentă operă de artă a lui Vincent. Pânza era întinsă pe podea, peste un strat de ziare

care să protejeze duşumeaua. Singura încercare de a pune pânza pe un şevalet se încheiase cu un dezastru atunci

când Vincent încercase să se urce pe ea ca să ajungă la marginea de sus a tabloului. La momentul respectiv ţinea

în lăbuţă o rez-pensulă albastră. Şevaletul se răsturnase. Vincent aterizase cu îndemânarea lui obişnuită, dar rez-

pensula se spărsese când se lovise de podea. Tubul de vopsea ataşat pensulei se spărsese, împrăştiind vopsea

albastră peste tot ce se afla în apropiere, inclusiv pe pictor. Avusese nevoie de mult dizolvant şi mai multe băi ca

să aducă blana lui Vincent la obişnuita ei culoare de gri tern.

10

- Pentru el, pictatul este doar o joacă, zise ea. Mă tot gândesc că la un moment dat se va plictisi. Dar n-a

făcut-o până acum. Tot mai trebuie să pun rez-pensulele sub lacăt de fiecare dată când nu sunt aici să-1

supraveghez. Acum trei săptămâni am ieşit să duc gunoiul în timp ce se juca cu culorile. Am lipsit doar cinci

minute, dar când m-am întors, jumătatea de jos a frigiderului era verde.

Cruz studie tuşeurile haotice, strălucitoare, şi picăturile de culoare care acopereau o treime din pânză.

- Se pare că este în perioada purpurie. Când am plecat era încă în perioada albastră.

Ea se gândi la ce se întâmplase cu cele trei tablouri şi îşi drese vocea.

- A trecut prin mai multe culori de când ai plecat, zise ea.

Cruz îşi întoarse privirea spre ea. Îşi scosese sacoul şi îl aruncase pe un scaun, aşa cum făcuse adesea pe

vremea când ieşeau împreună. Cravata neagră fusese desfăcută şi îşi descheiase primii trei sau patru nasturi de la

cămaşă. S-a făcut confortabil, gândi ea visătoare. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Între ei se afla măsuţa de cafea cu vaza plină de orhidee de ametist şi grămada de bileţele primite.

Probabil că ştia că înţelesese mesajul bileţelelor nesemnate. O femeie nu păstra florile trimise de un bărbat dacă

nu era pregătită să-l ierte. Aşteptarea era aproape insuportabilă.

- Acum trei luni lucrurile au devenit foarte complicate, zise el.

- Da, aşa este. Se duse în spatele tejghelei de lucru din bucătărie. Vrei ceva de băut? Încă mai am sticla de

Rouă de Chihlimbar pe care ai cumpărat-o înainte ca lucrurile să se complice.

- Sună bine. Se aşeză pe unul dintre scaunele de la tejghea şi îşi propti piciorul de stinghia de jos. Sunt

surprins că nu ai aruncat sticla.

- M-am gândit de câteva ori s-o fac, dar ar fi fost păcat de băutură.

- Te-ai gândit bine. O privi cum scoate din dulap sticla plină pe trei sferturi. Se pare că te-ai bucurat de ea.

N-am băut decât un pahar fiecare din sticla aia.

- Păi, au trecut trei luni şi, trebuie să recunosc, îmi face plăcere să-mi servesc musafirii cu o băutură

deosebită aşa cum este Roua de Chihlimbar.

- Musafiri? întrebă el foarte apăsat.

- Îmm. Sunt întotdeauna foarte impresionaţi.

Îi zâmbi cu căldură şi puse lângă el unul din pahare. Lasă-l să creadă că avusese întâlniri nenumărate de

când îi spulberase lumea. Nu avea de gând să-i spună că singura persoană pe care o invitase la masă în ultimele

trei luni fusese Nancy şi că de fiecare dată când băuseră din fabulos de scumpa Rouă a Chihlimbarului

incantaseră: Pentru bastard, să putrezească. El luă paharul.

- Îţi mulţumesc că ai avut destulă încredere în mine, încât să mă laşi să vin cu tine acasă. Ştiu că probabil

ţi-a fost foarte greu.

Ea luă o înghiţitură din potenta rouă a Chihlimbarului, puse paharul pe masă şi zise eroic:

- Am avut mult timp la dispoziţie ca să mă gândesc, Cruz.

- Şi ai înţeles, în sfârşit, că nu am avut de ales şi a trebuit să fac ceea ce am făcut?

- Nu fi ridicol, zise ea. Cred în continuare că Chihlimbar, Inc. nu avea absolut niciun drept să-mi confişte

ceea ce găsisem. Dar înţeleg că tu crezi sincer că ai făcut ceea ce trebuia. Respect asta.

- Ruina pe care ai găsit-o în jungla din subteran era potenţial periculoasă, Lyra. Conform legii, ar fi trebuit

să raportez imediat autorităţilor.

- Oh, uau. O predică.

Gura lui se încorda vizibil.

- Ştii la fel de bine ca şi mine că, potrivit Legii Antichităţilor Extraterestre, orice descoperire cu potenţial

primejdios sau care generează o putere necunoscută, de orice fel, trebuie analizată şi clasificată de autorităţile de

drept.

- Care apoi o vor confisca. Dacă antichităţile menţionate se întâmplă să fie făcute din chihlimbar, mai ales

unul de o formă extrem de rară, autorităţile de drept le vor da, normal, lui Chihlimbar, Inc., care are un contract cu

guvernul Federal. Ochii ei se măriră de o uimire prefăcută. Uau, mă întreb de ce oare atât de mulţi mici

prospectori independenţi, aşa cum sunt eu, nu raportează micile lor descoperiri autorităţilor de drept.

- Ruina de ametist nu era o descoperire mică. Ştiai asta mai bine decât oricine. Şi nu ţi-a fost furată.

Chihlimbar, Inc. ţi-a oferit o compensaţie generoasă.

- Ha! Nu a existat nicio posibilitate să fiu compensată pentru ceea ce mi-ai furat. Ruina aia era nepreţuită.

11

- Aici nu e vorba de legalitate, nu-i aşa? zise el încet. E vorba despre noi doi. Tu şi eu.

Asta era o altă chestie despre Cruz Sweetwater. Lovea întotdeauna în miezul lucrurilor. Ea expiră încet, se

sprijini de tejghea, ţinând paharul în mână, şi privi spre măsuţa de cafea şi la vaza cu florile exotice.

- Da, zise ea. Este vorba despre noi şi despre faptul că m-ai minţit.

- Nu am avut de ales.

- Acum înţeleg lucrul ăsta. Nu trebuie să-mi placă, dar înţeleg, îmi văd de viaţa mea.

- De-asta ai renunţat la proces?

- Da, din cauza asta şi din cauza faptului că mi-am revenit şi am înţeles că nu-mi pot permite să mă bat cu

Chihlimbar, Inc. nici măcar pentru o săptămână în plus.

Îşi băură în linişte lichiorul verde-cuarţ. Şampania nu o afectase în niciun fel, dar Roua reuşise acolo unde

băutura mai slabă eşuase. Nervozitatea i se diminuase substanţial.

- Am primit orhideele, zise ea într-un târziu.

El privi florile, iar ochii i se îngustară uşor.

- Le-am remarcat de când am intrat.

- Sunt foarte frumoase.

Atenţia lui rămase îndreptată asupra florilor.

- Scumpe.

- Îmm. Îşi trecu degetul peste marginea paharului.

- Orhideele ametist sunt foarte scumpe. Mai ales că mi-ai trimis atât de multe, de două ori pe săptămână,

timp de şase săptămâni.

- Cineva ţi-a trimis orhidee de două ori pe săptămână timp de şase săptămâni?

Ea îngheţă. Okay, nu era un coşmar, trează fiind, dar în multe privinţe era mult mai rău decât oricare

dintre halucinaţiile ei.

Cu inima strânsă, se forţă să-l privească pe Cruz. Faţa lui dură era implacabilă. Nu scoase un cuvânt, dar

cuvintele nu erau necesare. Văzu cum înţelegerea îşi făcea loc în privirea lui.

- Ai crezut că eu ţi-am trimis florile, zise el moale. Nu era o întrebare.

Simţi cum pielea îi devine la fel de strălucitoare ca liliachiul din pictura lui Vincent. Puse jos cu multă

grijă paharul pe jumătate plin şi tuşi.

- Ei bine, zise ea. Asta e cu siguranţă o situaţie jenantă. Acum, că am clarificat această neînţelegere, ce-ar

fi să-mi spui exact de ce ai decis să revii în viaţa mea acum.

CAPITOLUL 3

El înţelese imediat că făcuse o greşeală de proporţii monumentale. Dar nenorocitele de orhidee îl

enervaseră mai mult decât era dispus să recunoască. Ar fi trebuit să-mi ţin gura, gândi Cruz. Dar, oricum, nu avea

prea multe opţiuni. Ar fi fost puţin cam stânjenitor să o lase să creadă că florile veniseră de la el, mai ales atunci

când cel care le trimesese s-ar fi făcut cunoscut. Nemernicul ar fi putut avea chitanţele.

Vincent, evident simţind schimbarea din atmosferă, sări pe un scaun, apoi pe tejghea. Trepida pe

suprafaţa tejghelei către Lyra. Când ajunse la ea, îi sări pe un umăr şi începu să scoată nişte sunete moi,

liniştitoare în urechea ei. Ea îl mângâie încet, simţindu-se calmată de prezenţa lui.

Arăta chiar mai bine în seara asta decât arătase în fanteziile lui intime şi foarte fierbinţi care îl ţinuseră

treaz în ultimele trei luni, gândi Cruz. Rochia neagră, scurtă, pe care o purta, nu era ceva scump, dar decolteul

flirta cu el, iar mânecile mici şi fusta îngustă îi subliniau formele delicate. Părul castaniu fusese strâns la spate

într-un chignon ce îi scotea în evidenţă ochii de un verde-căprui incredibil.

Cercei simpli, de chihlimbar, îi decorau lobii urechilor. Îi purtase de câteva ori acum trei luni. La

încheietura mâinii purta o brăţară amuletă. Îşi amintea şi de asta. În visele lui îi auzea clinchetul muzical. Era

făcută din zale aurii care se întrepătrundeau. O mulţime de talismane erau agăţate de zale. Fiecare dintre el purta o

picătură mică de chihlimbar-ametist. Îi spusese că avea brăţara de la bunicul ei.

Ca şi rochia, cerceii şi brăţara erau frumoase, dar nu scumpe. Lyra îşi câştiga existenţa ca acordor de

chihlimbar şi, în paralel, mai făcea şi prospectări independente. Se ştia foarte bine că acordarea chihtimbarului era

12

o meserie foarte prost plătită din cauza concurenţei mari. Abilitatea de a acorda chihlimbar rezonant standard era

un talent frecvent întâlnit. Exista un magazin de acordare la fiecare colţ de stradă şi în fiecare mall din oraş.

În ceea ce priveşte prospectările independente, era o activitate prostească. Foarte puţini independenţi

găseau chihlimbar de calitate sau descopereau ruine cu adevărat valoroase. Atunci când reuşeau, companiile mari

erau pregătite să preia descoperirea, exact aşa cum făcuse Chihlimbar, Inc., în urmă cu trei luni, cu descoperirea

făcută de Lyra.

Cel mai bun lucru pe care îl putea face un independent în situaţia asta, era să facă o înţelegere. Lyra

refuzase să se tocmească.

Tipic Dore, gândi Cruz. Bunicul lui avea dreptate, erau prea mândri şi prea încăpăţânaţi ca să facă ceea ce

trebuia.

Se gândi puţin la fanteziile arzătoare care îl vânau în nopţile de când castelul de cărţi de joc al relaţiei lor

se prăbuşise. Visele începeau toate la fel; Lyra alerga în braţele lui atunci când îl vedea peste mulţimea dintr-o

încăpere. Fanteziile progresaseră de acolo spre o varietate întreagă de scenarii interesante şi foarte fierbinţi.

Dar în seara asta, când intrase în Galeria Swan, el fusese cel care vroia să alerge spre ea, s-o ia în braţe şi

să plece cu ea în noapte.

Vedea că acum nu avea niciun rost să încerce să-i explice toate astea. Nu l-ar fi crezut oricât ar fi încercat.

Se forţă să rămână localizat. Responsabilităţile pe care le avea erau prioritare.

- Avem o problemă cu ruina, zise el păstrându-şi tonul oficial şi cât mai puţin ostil.

- Este vorba cumva de pluralul regal? întrebă ea politicoasă.

- Este vorba de echipa de cercetare de la laborator.

- Oh, zise ea. Vrei să spui cretinii de la Chihlimbar, Inc., Cercetare şi Dezvoltare.

- Mi s-a spus că membrii echipei preferă să fie cunoscuţi ca savanţi, arheologi şi tehnicieni.

Ea înclină din cap.

- Titlurile astea probabil că sunt plătite mai bine decât cel de cretin. Okay, deci ce problemă e cu ruina?

- Uşa către cameră s-a închis.

Ea clipi, evident uimită. Un moment mai târziu, un zâmbet lent, răutăcios îi apăru pe buze. Râsul îi

sclipea în ochi. Timp de o bătaie de inimă el îşi mai primise câteva amintiri de acum trei luni. O văzu pe Lyra

zâmbind în timp ce-i demonstra întregul potenţial al chihlimbarului-ametist pe care îl acordase special pentru el.

În toate aceste luni ţinuse relicva la el. Pierduse şirul multelor momente când îl scosese din cutia de piele şi îl

ţinuse în palmă, savurând frumuseţea ciudată a obiectului de artă extraterestră.

- Defineşte termenul închis.

- A apărut în deschidere o mică furtună de energie. Nimeni nu poate intra sau ieşi.

- Interesant, zise ea.

- Ai idee cum a fost închisă? întrebă el.

Ea ridică uşor un umăr.

- Ar fi vreo două posibilităţi. Pot fi curenţi scăpaţi de la un râu fantomă sau chiar o furtună aflată în

apropiere.

- N-a fost detectat nimic de felul ăsta.

- Înseamnă că a fost declanşată accidental de către cineva capabil să lucreze cu un chihlimbar exotic cum

ar fi argintul sau diamantul.

- Sau ametist? întrebă el încet.

Ea încremeni.

- Sau cineva care lucrează cu ametist, răspunse ea cu o voce lipsită de inflexiune.

- Ruina a fost deschisă atunci când echipa laboratorului de la AI şi-a început lucrările la sit, zise el.

Ea ridică un deget.

- Problemă de semantică. Ruina a fost deschisă atunci când mi-a fost furată în timpul unei preluări ostile,

a cărei legalitate este foarte îndoielnică.

- Cred că o să lăsăm semantica de-o parte pentru moment.

Ea îl privi cu inocenţă.

- De ce am vrea să facem asta?

- Pentru că sunt prea multe în joc, zise el.

13

- Nu şi pentru mine. Zâmbi. Ca să o citez pe Nancy, eu nu am niciun iepuraş de praf în lupta asta.

El îi ignoră remarca.

- Ruina era închisă când ai descoperit camera de ametist, nu-i aşa?

Ea rânji.

- Da.

- Tu ai deschis-o.

- Sigur că da. Presupun că niciunul dintre cretinii tăi n-o poate face acum, că e din nou închisă?

- Nu, zise el. Cei de la laborator au încercat tot ce se putea. La fel şi eu, şi sunt destul de bun când e vorba

de ametist acordat. Energia din ametistul ăla nu seamănă cu nimic din ceea ce au văzut cei de la laborator până

acum. Nu am reuşit să rezonăm sau să activăm niciunul dintre artefactele care au fost recuperate până acum. Toate

piesele stau, pur şi simplu, în seiful laboratorului ca nişte pietre mov.

- Aşa mi s-a părut şi mic, zise ea delicat. Am primit câteva telefoane de la cretinul-şef pretinzându-mi

ajutorul. Cineva cu numele de Webber.

- Dr. Felix Webber. El este şeful laboratorului.

- Bineînţeles că nu am răspuns la niciunul din telefoanele lui.

- Mi-a pomenit de faptul că nu ai fost prea cooperantă, zise Cruz sec.

- Poţi să mă crezi meschină, dar îmi face o deosebită plăcere să-i refuz lui Chihlimbar, Inc. asistenţă de

orice fel sau formă. Îşi înclină uşor capul. Deci de-asta eşti aici. Vrei să-ţi deschid eu ruina.

Lucrurile nu mergeau bine, gândi el.

- Da, zise el.

- Presupun că intenţionezi să-mi oferi mulţi, mulţi bani?

- Spune-mi preţul.

- Las-o baltă, zise ea moale. Puse jos paharul şi îşi sprijini braţele pe tejghea. Nu ai destui bani să mă

plăteşti, Sweetwater.

- Ar trebui să mai ştii ceva.

- Mmm?

- Când s-a închis ruina, erau cinci oameni înăuntrul camerei. Doi tehnicieni şi şeful securităţii

laboratorului. Mai erau şi doi Ghildari. Nu putem lua legătura cu ei. Nici măcar nu ştim dacă mai sunt în viată.

Ea oftă, închise ochii, şi îşi aşeză fruntea pe braţele îndoite.

- Va trebui să am o discuţie cu instructorul meu de Meditaţie Armonică. Trebuie că ceva e total aiurea cu

karma mea. Nici măcar nu am posibilitatea să mă bucur de puţină răzbunare inocentă. În loc de asta, trebuie să mă

duc să salvez trei cretini care lucrează pentru Chihlimbar, Inc. şi doi tâlhari ai Ghildei.

Ştiuse că va fi de acord să-l ajute. Petrecuseră puţin timp împreună acum trei luni, dar fusese de ajuns ca

să fie sigur de câteva lucruri despre ea. Intuiţia lui de Sweetwater nu-l înşelase. Cu toată ostilitatea îndreptată

asupra lui, personal, şi a companiei, în general, nu ar fi lăsat niciodată cinci oameni prinşi fără speranţă în voia

sorţii.

- Lyra, zise el cu blândeţe. Întinse mâna peste tejghea ca să-i atingă braţul gol.

Ea se îndreptă brusc, se feri din calea lui şi ieşi de după tejghea.

- A fost cineva prins în uşă când s-a închis?

- Nimeni.

- Bine. Dă-mi câteva minute să-mi schimb hainele. N-am de gând să-mi stric rochia asta în junglă de

dragul lui Chihlimbar, Inc.

O privi cum se îndreaptă către panourile care ascundeau aria de dormit.

- În legătură cu orhideele, zise el.

Ea dispăru după panouri.

- Ce-i cu ele?

Panourile erau opace, dar translucide. Putea să zărească contururi excitante ale siluetei ei, în timp ce ea îşi

desfăcea fermoarul rochiţei negre şi o trăgea în jos. Totul înăuntrul lui se încorda.

- Mă întrebam cine le-a trimis, zise el. Având în vedere că nu am făcut-o eu.

- N-am nicio idee. Nu există nicio semnătură. Privi spre teancul de bilete.

- Trebuie să fie cineva pe care îl cunoşti bine, dacă şi-a închipuit că nu are nevoie să semneze biletele.

14

- Îhmm.

Privi umbra unui picior graţios şi conturul şoldului în timp ce ca îmbrăca o pereche de pantaloni. Avea un

fund foarte frumos, chiar excelent. Prezenţa florilor indica faptul că şi un alt bărbat admira aceleaşi bunuri.

- Ce scrie în bileţele? întrebă el, nefiind în stare să se abţină.

Ea apăru în deschiderea din panouri îmbrăcată în jeans, o cămaşă decolorată din denim şi o pereche de

ghete din piele. Pe un umăr îşi atârnase un rucsac de junglă.

- Uită-te şi singur, zise ea.

Îşi dădea seama după zâmbetul ei că nu avea să-i placă ce era scris pe bileţele. Dar trebuia să ştie. Se

ridică de pe scaun, se duse lângă măsuţa de cafea şi ridică un bileţel. O senzaţie de gheaţă, ciudată, se cuibări în

el.

- Suntem făcuţi unul pentru altul, citi el cu voce tare.

- Romantic, nu crezi?

Îi trebui o voinţă imensă ca să-şi învingă pornirea de a rupe biletul în bucăţi mărunte.

- Ăsta-i un mesaj al naibii de intim de la o persoană pe care nu o poţi identifica.

- Da, este, fu ea de acord. Presupun că m-am ales cu un admirator secret. N-am mai avut niciodată. Ştii,

viaţa mea a devenit dintr-odată cu mult mai interesantă. Privi spre Vincent. Eşti gata de o călătorie în junglă,

prietene?

Vincent chicoti entuziasmat şi alergă pe pardoseală. Lyra îl luă în braţe şi se îndreptă spre uşă.

- Hai să mergem, îi zise ea lui Cruz. Cu cât îţi scot mai repede cretinii din camera aia, cu atât mai repede

mă voi putea duce la culcare. Am avut o zi lungă.

CAPITOLUL 4

Intrară în catacombe printr-una din porţile oficiale din interiorul Oraşului Mort. Asta îi spunea lui Lyra

cât de în serios era luată situaţia de către toată lumea.

- Oh, uau, zise ea când Cruz o opri în faţa unei uşi de cuarţ verde diafan. Mi se oferă şansa de a intra

printr-o poartă autorizată? Credeam că singurele autorizate să folosească porţile Ghildei sunt echipele

corporaţiilor şi cele de C & D sponzorizate academic şi care plătesc sume mari pentru privilegiul ăsta. Eu sunt

doar o independentă lipsită de anvergură, îţi aminteşti? Eşti sigur că mărimile Ghildei ştiu despre asta?

- Sunt conştient că nu-ţi place Ghilda, aşa cum nu-ţi place nici Chihlimbar, Inc., zise Cruz.

- În cea mai mare parte, din cauza faptului că întotdeauna au lucrat mână în mână cu AI ca să

monopolizeze explorările subterane şi din junglă, ca să nu mai vorbesc de exterminarea independenţilor minori

cum ar fi Dore Acordări & Consultanţă, în afară de asta, n-am nimic împotriva lui CI sau a Ghildei.

- Crezi că poţi să-ţi opreşti sarcasmul până când reuşim să-i scoatem pe cei cinci din camera aia?

- Scuze. Uneori nu mă pot controla.

- Am observat.

Îi aruncă încă un zâmbet luminos, conştientă fiind că se simţea, pur şi simplu, cutezătoare. Okay, nu se

întorsese la ea târându-se în genunchi şi cerşindu-i iertarea. Dar se întorsese şi, fie că-i plăcea sau nu, avea nevoie

de ea, chiar şi pentru scurt timp. Ca răzbunare, era de plâns, dar era ceva.

Împreună făceau o pereche ciudată, gândi ea. Ea era îmbrăcată pentru junglă, în jeanşii şi cămaşa de lucru

pe care le purta, de obicei, când se aventura în subterane. Cruz îşi scosese sacoul negru şi cravata, dar încă avea pe

el pantalonii negrii şi cămaşa pe care le purtase la expoziţie. Nu vrusese să piardă timpul ducându-se acasă, la

locuinţa lui elegantă din zona rezidenţială din Cartier, ca să-şi schimbe hainele. Dar îşi schimbase pantofii de

seară cu o pereche de cizme negre din piele şi ducea în spate un rucsac. Ambele articole le luase din portbagajul

Slider-ului, unde erau ţinute, evident, pentru urgenţe. Asasin neprotocolar, gândi Lyra.

Nu existau ferestre în camera turnului, dar podeaua din cuarţ verde, pereţii şi tavanul luceau blând, aşa

cum luceau pereţii de la suprafaţă în timpul nopţii. Din câte se ştia, extraterestrii nu folosiseră niciodată altfel de

deschideri în construcţiile lor de la suprafaţă, decât cele necesare pentru porţi şi uşi. Ca şi cum ar fi făcut tot

posibilul să nu lase lumina soarelui şi aerul curat să intre în ciudat de graţioasele lor clădiri. Din câte îşi putuseră

da seama experţii, suprafaţa bogată a Armoniei, cu văile ei fertile, cu munţii bogat împăduriţi, cu râurile late şi

15

oceanele vibrante, fusese toxică pentru această civilizaţie demult dispărută. De cele mai multe ori, extraterestrii îşi

duseseră viaţa în subteran.

Doi vânători de fantome păzeau intrarea în tunel. Erau îmbrăcaţi în tradiţionalii pantaloni kaki şi haine de

piele pe care le preferau toţi, indiferent de rang. Îmbrăcămintea macho era completată de mersul arogant. Când

Lyra şi Cruz intrară în cameră, cei doi stăteau sprijiniţi de peretele verde, dar se îndreptară imediat.

- Domnule Sweetwater, zise unul dintre ei respectuos. Ni s-a spus să vă aşteptăm. Sania vă aşteaptă jos.

Are la bord un locator în plus. Aveţi nevoie şi de altceva, domnule?

- Deocamdată nu, zise Cruz. Ea este domnişoara Dore. O să mă însoţească la sit.

- Da, domnule, zise cel de-al doilea vânător. O privi apreciativ pe Lyra. Ni s-a spus că s-ar putea să veniţi

cu cineva care ar putea deschide nenorocita aia de ruină.

- Eu sunt aia, zise Lyra cu răceală.

- Da, doamnă. Primul dintre ei îl privi pe Vincent. Ăsta-i un iepuraş de praf?

- Da, zise Lyra. Îl cheamă Vincent.

Cel de-al doilea vânător se încruntă.

- Nu sunt sigur că suntem autorizaţi să permitem intrarea dăunătorului în tuneluri.

Lyra îşi îngustă ochii.

- Iepuraşul este cu mine. Merge acolo unde merg şi eu.

Cruz scoase un locator din buzunar şi îşi verifică chihlimbarul în timp ce trecea, de cei doi bărbaţi.

- Sunt amândoi cu mine.

- Da, domnule, ziseră simultan cei doi vânători.

Se dădură tăcuţi în lături din calea lui Lyra. Îl urmă pe Cruz cu Vincent vârât bine sub braţul ei. Unul

dintre bărbaţi zise din spatele ei.

- Domniţa Dore?

Ea se opri.

- Da?

- Credeţi că puteţi deschide ruina aia de ametist? întrebă el. Avem doi oameni de nădejde prinşi acolo cu

echipa de cercetare.

- Morgan şi Estrada, zise cel de-al doilea. Morgan mi-e prieten. Estrada e cumnatul meu. Sora mea e tare

panicată.

Anxietatea lor era sinceră, gândi Lyra. Le zâmbi şi ea la fel de sincer.

- Nu vă faceţi griji, o s-o deschid.

- Credeţi că sunt bine? zise primul. Se vorbeşte despre o energie ciudată care se află în ruina aia.

- Am fost informată că nimeni nu a fost prins în uşă când s-a închis, aşa că, dacă n-au făcut ceva prostesc,

cum ar fi să încerce să treacă prin câmpul de energie, ar trebuie să fie în ordine, zise ea. Mi-am petrecut o mulţime

de timp în camera aia până ce Chihlimbar, Inc. şi Ghilda m-au forţat să plec. Nu există nimic în ruina aia care să-i

pună în pericol pe prietenii voştri.

Amândoi bărbaţii arătau uşuraţi.

- Mulţumim, zise primul. Nu mă deranjează să vă spun că toţi am fost al naibii de îngrijoraţi.

Cel de-al doilea expiră greoi.

- Apreciem ce faceţi pentru noi, doamnă.

- Bine, zise Lyra. Se întoarse înainte ca vreunul dintre cei doi bărbaţi să-i amintească vechiul proverb al

Ghildei, Ghilda răsplăteşte întotdeauna serviciul care i se face.

- Ghilda răsplăteşte întotdeauna serviciul care i se face, domnişoară Dore, strigă după ea primul vânător.

Se înfioră.

- Mulţumesc, dar renunţ la orice răsplată din partea Ghildei. Se grăbi către scări. Cruz o aştepta în capătul

scărilor verzi, luminoase. Părea amuzat.

- Chihlimbar, Inc. are aceeaşi politică, zise el.

- Excelent. Dacă vrei să mă răsplăteşti, poţi să-mi dai înapoi ruina. Se apucă să coboare scările.

El îi ignoră comentariul şi porni după ea.

- Ai fost drăguţă cu cele două gărzi, zise el. Parcă ziceai că toţi Ghildarii sunt nişte tâlhari. Cam ca cei de

la Chihlimbar, Inc.

16

- Chihlimbar, Inc. este o afacere de familie. Nu recrutează în mod activ. Dar Ghildele o fac. Mai mult, îşi

concentrează eforturile asupra băieţilor tineri şi vulnerabili, umplându-le capul cu idei despre o viaţă plină de

aventuri în lumea subterană. Dar în realitate, cei mai mulţi dintre vânătorii de fantome nu sunt decât bodyguarzi

pentru echipele de cercetare şi excavare care coboară în tunele şi în junglă.

- Iar Chihlimbar, Inc.?

- Puterea din spatele tronului, zise ea. În ultimii cincizeci de ani, de când bunicul tău l-a păcălit pe al meu

şi i-a luat Radiance Springs, familia ta controlează jumătate din producţia de CRS din cele patru oraşe-state.

- Bunicul meu spune povestea puţin diferit.

- Sunt sigură că aşa face. Dar adevărul este că CI tolerează aventurierii şi independenţii, atâta timp cât nu

îi stau în cale sau nu apar cu descoperiri spectaculoase. Dacă se întâmplă să fim norocoşi, intraţi pe fir şi preluaţi

totul. Mai mult, aveţi toate legăturile cu Ghildele, cu arheologii şi cu guvernul ca s-o faceţi legal. Peste toate astea,

nu v-aţi listat niciodată la bursă, aşa că nu trebuie să daţi explicaţii acţionarilor sau să urmaţi regulile obişnuite

pentru corporaţii.

- Nu ne place ideea de a avea străini care să ne dicteze ce să facem, zise el moale.

- Crede-mă, cunosc sentimentul, zise ea. Hai să mergem. E târziu şi mâine-dimineaţă trebuie să mă

trezesc devreme.

- Întâlnire cu un client?

- Nu, ora de Meditaţie Armonică.

- De când iei ore de meditaţie?

- De când mi-ai spus numele tău real şi ai ieşit pe uşă. Am crezut că mă va ajuta să mă descurc cu stresul

şi cu problemele de ostilitate.

- Ai avut noroc?

- Să zicem că, dacă ai fi venit acum două luni să-mi ceri ajutorul, ţi-aş fi spus că echipa ta de cercetători şi

cei doi oameni ai Ghildei pot sta în camera aia până când îngheaţă iadul verde.

- Nu, zise el. N-ai fi lăsat cinci oameni să sufere din cauza mea.

Părea mult prea sigur de concluzia lui. Ce putea ea să spună? Era adevărat. Se prefăcu că nu l-a auzit şi se

concentră să-şi menţină echilibrul pe scările ameţitoare.

Treptele erau destul de late, dar se răsuceau în jos, spre lumea verde, într-un fel care nu avea sens din

punct de vedere arhitectural. Ca şi toate celelalte construcţii ale extraterestrilor, proporţiile erau uşor în afara

percepţiei ochiului uman. Dar doza grea de energie psi care se ridica din tunele, îi provoca o excitare familiară.

Ştia că şi Cruz simţea la fel.

Vincent ieşi de sub braţul ei. Îl aşeză pe o treaptă. Iepuraşul alergă în faţa ei, coborând scările, cu bereta

roşie fluturându-i veselă.

- Se pare că ştie unde se duce, observă Cruz.

- Din câte îmi dau seama, iepuraşii de praf se simt ca la ei acasă aici jos. Nu par să aibă nicio problemă de

orientare prin tunele sau prin junglă.

- Ceea ce nu se întâmplă cu oamenii.

Nimeni nu ştia de ce extraterestrii construiseră reţeaua vastă de catacombe care se întindeau pe toată

planeta. În două sute de ani de excavări şi explorări, descendenţii coloniştilor reuşiseră să cartografieze doar un

procent mic din labirintul aparent nesfârşit de tunele.

Recent, descoperirea unui mister şi mai mare, vasta pădure tropicală subterană, atrăsese atât de multă

atenţie din partea exploratorilor şi arheologilor şi vânătorilor de comori, încât cartografierea tunelelor scăzuse pe

scara priorităţilor pentru cele mai multe dintre corporaţiile angajate în afacerile din subteran. Ciudata junglă purta

în ea promisiunea unor descoperiri mult mai profitabile din punct de vedere ştiinţific şi financiar.

Aşa cum promiseseră oamenii Ghildei, mica sanie utilitară aştepta la piciorul scării. Cruz se aşeză la

volan. Lyra trecu pe bancheta de lângă el. Vincent se urcă pe bord de unde avea o vedere mai bună. Arăta ca un

ornament pufos.

Cruz verifică instrumentele de navigare ale săniei. Lyra pulsa automat puţin psi prin brăţară şi prin

chihlimbarul rezonant standard pe care îl avea întotdeauna la ea. Era mult prea uşor să te pierzi prin catacombe,

iar rezultatele erau mortale dacă nu aveai un chihlimbar acordat. Prospectorii independenţi deveneau de-a dreptul

obsesivi în legătură cu chihlimbarul. În plus, singuraticii ca ea erau întotdeauna expuşi riscului de a cădea pradă

17

hoţilor şi bandelor de antichităţi din subteran. Şi unii şi alţii aveau prostul obicei de a se descotorosi de oameni

lăsându-i în junglă sau în catacombe fără chihlimbar. Purta cu ea întotdeauna multe rezerve şi multe dintre ele

erau ascunse.

- Poarta spre junglă pe care o vom folosi e la aproximativ zece minute de aici, zise Cruz. Rezonă motorul

mic şi simplu al săniei. Motoarele mai sofisticate, uneltele high-tech şi echipamentele, în general, nu funcţionau

bine sau deloc în mediul încărcat de energie psi. Vehiculul micuţ alergă de-a lungul coridorului la viteză maximă,

ceea ce însemna puţin mai mult decât putea să alerge o persoană obişnuită. Vincent se aplecă în briza uşoară

scoţând zgomote uşoare de fericire.

- Îi place viteza, zise Lyra.

- Îmi aduc aminte.

Trecură de o diversitate ameţitoare de încăperi arcuite şi camere, toate făcute din cuarţ verde; toate goale.

Într-o intersecţie rotundă care servea şapte ramuri de pasaje, Cruz se opri să verifice din nou instrumentele. Apoi

conduse sania spre stânga. Făcură câteva întoarceri dezorientante, înainte ca Lyra să zărească poarta care se

deschidea spre pădurea tropicală. Câţiva oameni se mişcau prin jurul deschiderii. În afară de câţiva oameni ai

Ghildei, erau o mulţime de tehnicieni cu feţe îngrijorate, îmbrăcaţi în uniforme de junglă şi cu logo-ul Chihlimbar,

Inc. stanţat pe ele. Mai erau şi câţiva cu aparate de fotografiat şi carneţele. Păreau plictisiţi, dar asta se schimbă

imediat ce zăriră sania.

- Fir-ar să fie, mormăi Cruz, M-am temut că presa va afla de situaţia asta.

Încă o dată, Lyra descoperi că simte o picătură de înţelegere pentru el.

- Fă-le faţă, zise ea. Există unele lucruri pe care nici măcar Chihlimbar, Inc. nu le poate controla.

- Da, am descoperit asta pe pielea mea acum trei luni când te-ai apucat să loveşti compania în presă.

- Lasă-mă-n pace. N-aş fi putut să provoc nici măcar o zgârietură în armura lui Chihlimbar, Inc.

- N-aş spune asta. Departamentul de relaţii cu publicul a trebuit să lucreze peste program săptămâni

întregi ca să se poată descurca cu întrebările puse de toţi reporterii din oraş. Chiar şi tabloidele sunau, vrând să

afle dacă Chihlimbar, Inc. participa la o altă muşamalizare a Ghildei ca aceea care a avut loc în Oraşul Cristal cu

două luni înainte.

Ea zâmbi de plăcere.

- Păi conspiraţi cu Ghilda să ţineţi acoperită descoperirea ruinei de ametist.

- Asta doar pentru că eram preocupaţi de problema securităţii. Nu vroiam să ne ocupăm de fiecare şobolan

de tunel, vânător de suveniruri şi hoţ de antichităţi din patru oraşe-state. Dar asta s-a cam întâmplat după ce ţi-ai

făcut publică povestea.

- E drăguţ să aflu că oamenii tăi de la PR măcar mi-au aflat numele.

El opri sania şi se uită la ea. Râsul i se ivi pentru scurt timp în ochii lui negri.

- Te rog să mă crezi când îţi spun că eşti legendară la sediul central al companiei.

- Voi încerca să mă mulţumesc cu asta.

Reporterii ajunseră la sanie înainte ca Ghildarii să-i poată opri. Lyra recunoscu în mulţime câteva feţe

familiare. Cruz avea dreptate, dăduse o mulţime de interviuri, în urmă cu trei luni, când intentase procesul.

Tina Tazewell de la Frecvenţa Herald rezona un aparat foto low-tech, construit special să funcţioneze în

lumea subterană, şi luă câteva imagini.

- Domnişoară Dore, este adevărat că Chihlimbar, Inc. va chemat ca să salvaţi echipa prinsă în ruină?

întrebă ea.

- Asta am înţeles şi eu, Tina. Lyra îl luă pe Vincent de pe bord şi coborî din sanie. Evident că nu au pe

nimeni printre oamenii lor care să poată face treaba asta.

Excitat de mişcare, Vincent se urcă pe umărul ei. Auzi cum alte aparate erau rezonate.

- Putem presupune că ai fost de acord să-ţi oferi ajutorul pentru că ai o relaţie personală cu Cruz

Sweetwater? întrebă Tina.

- Dumnezeule, nu, zise Lyra cu graţie. Astea sunt doar afaceri. Cu coada ochiului îl văzu pe Brett Bolton

de la Curentul cum se aşază în faţa lui Cruz. În mână ţinea un carneţel.

- Asta înseamnă că cearta dintre Chihlimbar, Inc şi Dore s-a încheiat, domnule Sweetwater?

- Ce ceartă? întrebă Cruz.

Trecu de Bolton şi îşi croi drum prin mulţimea de reporteri până ce ajunse la Lyra.

18

- Vă rugăm să ne scuzaţi, zise el. Dominşoara Dore este puţin ocupată pentru moment. Are de salvat o

echipă. Ca să ştiţi, Chihlimbar, Inc. îi este foarte recunoscătoare pentru ajutorul pe eare îl dă în această criză.

- Cât de recunoscătoare? întrebă Tina Tazewell.

Cruz o ignoră. O luă pe Lyra de braţ şi o îndreptă către poarta junglei, unde aşteptau vânătorii şi oamenii

în uniforme CI.

Intrarea în pădurea tropicală era o deschidere mare, dreptunghiulară în zidul de cuarţ verde. Aerul umed

se scurgea în coridor, dar se evapora aproape instantaneu, anulat de temperatura întotdeauna constantă a

catacombelor. Lyra zări pe podeaua tunelului nişte pământ şi una sau două frunze moarte şi ştiu că fuseseră aduse

pe tălpile cizmelor cuiva. Murdăria avea să se dezintegreze curând şi să dispară cu totul, datorită unui mecanism

încă necunoscut care menţinea tunelele curate.

Nimic nu răzbea în afara junglei decât dacă era adus. Câteva porţi fuseseră deschise în ultimele luni şi, la

fiecare dintre ele, o forţă nedepistabilă - de către simţurile umane - ţinea flora şi fauna înăuntrul pădurii tropicale

creată de extraterestri.

Cercetătorii şi savanţii descoperiseră repede că specimenele vii nu rezistau pentru mult timp la suprafaţă.

Plantele şi animalele din jungla construită artificial aveau nevoie, ca să supravieţuiască, de atmosfera încărcată cu

energie psi din lumea creată de bio-ingineri. Pentru ele, ca şi pentru extraterestri, atmosfera de la suprafaţa

Armoniei era inospitalieră şi mortală.

Strălucirea verde a luminii artificiale se vedea clar. La suprafaţă era noapte, dar jungla avea propriul ei

orar.

Lyra trecu prin poartă cu Cruz alături de ea. Imediat, energia vie, bogată a junglei o învălui. Ghilda

amenajase un luminiş chiar în faţa intrării din tunel, dar ştia că asta cerea o îngrijire zilnică. Jungla îşi recupera

teritoriul cu o viteză uimitoare. Potecile croite într-o zi dispăreau, de obicei, în după-amiaza zilei următoare.

Dincolo de marginile luminişului, verdeaţa deasă se înghesuia cât mai aproape. Era imposibil să vadă la o

distanţă mai mare de un metru din cauza frunzişului dens care sclipea în variate nuanţe de verde luminos. Copacii

se ridicau la o înălţime mare şi formau o boltă care ascundea cea mai mare parte a cerului de cuarţ. Vietăţi mici

alergau pe sub tufişuri. Păsări ţipau în depărtare.

- Mulţumim că aţi venit, domnişoară Dore, zise unul dintre oamenii Ghildei.

Îi oferi unul dintre cele mai vesele zâmbete ale ei.

- Păi, oricum, nu avem de făcut nimic mai distractiv în seara asta.

Remarca ei fu întâmpinată de râsete de uşurare. Micul grup de vânători şi reprezentanţi ai Chihlimbar,

Inc. păru să se relaxeze.

- Cât e de aici până la ruină? întrebă ea. Când am descoperit-o, am folosit o altă poartă. Ştii cum e,

distanţele sunt amăgitoare în subteran.

Revendicarea ei deloc subtilă asupra ruinei, nu trecuse neobservată. Cruz zâmbi uşor. Cei de la CI

schimbară priviri între ei. Ghildarii însă priveau concentraţi. O echipă era prinsă în junglă. Era responsabilitatea

lor să-i salveze.

- Camera de ametist este la treizeci de minute de aici, zise conducătorul vânătorilor. Ezită uşor. Asta dacă

sunteţi obişnuită cu mersul prin junglă. Dacă nu sunteţi obişnuită...

- Am m-ai făcut aşa ceva, îl asigură Lyra.

- E profesionistă, adăugă Cruz.

Ea privi peste umăr şi-i văzu pe reporteri înghesuindu-se în faţa intrării, continuând să facă poze.

- Vin şi ei cu noi?

- Nu, zise Cruz. Nu vin. Noi, cei care conducem acest proiect, încercăm să pretindem că ruina este un sit

încă sigur şi numai personalul autorizat are voie să se apropie de el.

Lyra se gândi la întreaga publicitate nedorită pe care i-o provocase cu procesul ei, în ultimele trei luni, şi

la descoperirea camerei de ametist. Râse.

- Îţi doresc succes, zise ea.

- Mie-mi spui. Trebuie să-i plătim Ghildei ore peste program, ca să avem în zonă securitate douăzeci şi

patru de ore din douăzeci şi patru, şapte zile pe săptămână, ca să nu mai vorbesc de costurile câtorva operaţiuni de

căutare-salvare. E uimitor cât de mulţi căutători de comori şi de curiozităţi au reuşit să se strecoare în junglă ca să

găsească ruina şi s-au rătăcit.

19

- Vezi, noi, independenţii, nu avem asemenea probleme de logistică, zise ea cu blândeţe. Pentru că noi nu

trăncănim atunci când facem o descoperire importantă.

- Dar se duce totul de râpă când încercaţi să vindeţi ceea ce găsiţi pe piaţa neagră a colecţionarilor.

- Păi, da, aşa este, recunoscu ea.

Se uită la ea.

- Am crezut că lăsăm de-o parte împunsăturile până la un moment mai convenabil.

- Aşa-i. Hai să mergem. Aş vrea să mai prind nişte somn în noaptea asta.

Se adânciră în junglă, cei doi vânători îi conduceau folosindu-se de macetă ca să croiască drumul prin

porţiunile mai dese. Crezând-o pe Lyra pe cuvânt, instaurară un ritm de mers dificil.

În cea mai mare parte, trebuiau să împingă prin mulţimea de un verde vibrant a plantelor şi florilor şi să se

caţere peste liane şi copaci căzuţi. Deoarece nu exista posibilitatea de a menţine un drum, sau măcar o potecă,

pentru sănii, singura modalitate era mersul pe jos.

Din câte reuşiseră să afle cercetătorii şi exploratorii, nu prea existau motive de teamă din partea florei şi

faunei. Extraterestrii nu fuseseră atât de nesăbuiţi, încât să-şi umple jungla artificial creată cu sălbăticiuni

periculoase şi vegetaţie otrăvitoare. Dar ceilalţi părăsiseră locul cu foarte mult timp în urmă, şi toată lumea ştia că

viaţa avea propriul ei fel de a evolua, chiar şi într-un mediu controlat. Experţii continuau să emită avertizări şi

nimeni nu îşi asuma riscuri care nu erau necesare.

Nu existau însă dubii în privinţa celorlalte două mari probleme din lumea subterană. Rătăcitul era un

pericol serios. În plus de asta, curenţi puternici şi periculoşi de energie psi curgeau în râuri şi, uneori, se

manifestau sub formă de furtuni puternice. Dacă dădeai peste aşa ceva, era letal. Cei care supravieţuiseră unei

asemenea întâmplări, sfârşiseră, de obicei, cu para-simţurile şterse permanent.

Dar pădurea tropicală era frumoasă în felul ei. Lyra savura experienţa, aşa cum făcea de fiecare dată.

Lumina solară verde se filtra prin bolta de frunze. Magnifice flori de verde peridot înfloreau pretutindeni. Cortine

vaste de liane presărate cu orhidee verzi de toate mărimile şi fonnele, atârnau din copaci. Ici-colo, şopârle mici şi

verzi alergau sub tufişuri ca să evite paşii oamenilor. Fluturii de un verde-smarald, cu aripi imposibil de lungi şi

irizate, zburau din floare în floare.

- Îţi place aici, nu-i aşa? întrebă Cruz.

- Cui nu i-ar plăcea? zise ea. Este o experienţă uimitoare. Mă bucur că Ghilda a început să aprobe ceva

turism pe aici. Toată lumea ar trebui să aibă ocazia să vadă locul ăsta. E una dintre minunile lumii noastre, ca

munţii şi oceanele şi pădurile de la suprafaţă. Nimeni nu are dreptul să monopolizeze pădurea tropicală.

- În principiu, sunt de acord cu tine, zise Cruz. Problemele, ca de obicei, stau în detalii. Aici oamenii pot

fi omorâţi. Jungla este periculoasă.

- La fel şi munţii şi oceanele, şi pădurile. Dar oamenii urcă pe munţi, înoată şi campează tot timpul la

suprafaţă. Şi, uneori, sunt omorâţi.

- Okay, recunosc că există câteva asemănări, zise el.

- Singura diferenţă reală este că aici, jos, accesul este limitat la cei care au destul talent psi, încât să

deschidă o poartă. Şi din moment ce cei mai mulţi dintre oameni nu pot face asta, Ghildele au reuşit să menţină o

formă de control. Dar este lupta ultimei gărzi.

- Ştiu, zise Cruz. La rata la care apare talentul în populaţie, probabil că nu va dura mult până când

majoritatea vor putea să deschidă o poartă în junglă. Poate două generaţii.

- Nu-ţi face griji, zise ea veselă. Sunt sigură că Chihlimbar, Inc. va putea să-şi menţină monopolul asupra

mineritului aici, aşa cum n-a avut nicio problemă să şi-l menţină la suprafaţă.

- Noi, în orice caz, facem tot ce putem, zise Cruz.

Ştia că, dacă ar fi privit peste umăr, ar fi văzut în ochii lui sclipirea de neconfundat a umorului negru, aşa

că privi prin valul de orhidee care atârna în faţa ei.

Ceva mic şi verde trecu rapid de-a lungul trunchiului unui copac. Labele micuţe ale lui Vincent se

încordară uşor pe umărul lui Lyra. I se deschise cel de-al doilea set de ochii, cel pe care îl folosea la vânătoare.

Studie cu interes micul rozător.

- Opa, zise ea.

- Hei, dacă stai prin preajma prădătorilor, din când în când, o să vezi şi sânge, observă Cruz.

Ea îşi aminti ceea ce-i spusese lui Nancy mai devreme. Arată ca un asasin plătit foarte bine îmbrăcat.

20

- Da, zise ea. Am văzut sângele, în spatele ei se instala o scurtă tăcere.

- Vorbeam despre iepuraşii de praf, zise Cruz, în sfârşit.

- Oh, da?

Din fericire, mica creatură de pe copac dispăru într-o grămadă de frunze, iar Vincent îşi pierdu interesul.

Douăzeci de minute mai târziu, ea simţi aura vagă a energiei care emana din cameră, înainte de a le

apărea în faţa ochilor. Vincent îi simţi senzaţia de anticipare şi începu să scoată sunete de entuziasm. Respira din

greu, iar cămaşa îi era udă de transpiraţie, dar starea de spirit îi deveni imediat mai optimistă.

Întotdeauna avusese o afinitate pentru chihlimbarul de orice fel, dar varietatea violetă numită ametist era

specialitatea ei. Îi cânta simţurilor aşa cum nicio altă versiune a pietrei nu reuşea să o facă.

Chihlimbarul ametist era una dintre formele foarte rare de piatră. Dar până la descoperirea ruinei, nu

fusese considerat valoros decât de către colecţionarii de chihlimbar rar şi de către cei cărora le plăceau bijuteriile

cu ametist. Dar, relicvele pe care le găsise înăuntrul ruinei îi făcuseră pe experţi să-şi reconsidere analiza. Era

evident că artefactele conţineau foarte multă energie latentă. Problema celor de la Chihlimbar, Inc. era accesarea

acestei energii. Aveau nevoie disperată de cineva care putea lucra cu chihlimbarul ametist ca să-i poată ajuta cu

testele şi experimentele. Se dovedise că asemenea persoane erau rare. Până la acel moment, singura pesoană pe

care o găsiseră, care putea rezona cu energia din relicve, era o acordoare încăpăţânată care locuia într-un

apartament ieftin şi care refuza cu obstinaţie să coopereze.

- Aproape că am ajuns, zise unul dintre oamenii Ghildei către cei care îl urmau.

Câteva minute mai târziu păşeau în luminişul pe care vânătorii îl făcuseră în jurul camerei de ametist.

Şase persoane, femei şi bărbaţi îmbrăcaţi în uniformele CI, erau îngrămădite în jurul scenei. Cei mai mulţi dintre

ei stăteau încruntaţi pe saltele sau alte piese de camping convenabil, bând apă îmbuteliată şi mâncând din batoane

energizante. Când văzură echipa de salvare se ridicară în picioare la unison.

- Ai reuşit s-o aduci, zise cineva. Slavă Domnului.

- Nu credeam că o să vină, zise o femeie. Îi adresă lui Lyra un zâmbet recunoscător. Mulţumim,

domnişoară Dore.

- Sunt întotdeauna fericită să fiu de ajutor pentru Chihlimbar, Inc., zise Lyra cu uşurinţă.

Minciuna sfruntată produse un val de râs nervos.

Camera de ametist trona în mijlocul, luminişului, o structură fără ferestre, tăiată din ceea ce părea a fi un

singur bloc masiv de chihlimbar mov. Ruina avea o formă circulară, de aproape nouă metri înălţime şi puţin peste

jumătate din atât în lăţime. Lyra ştia dimensiunile pentru că unul dintre primele lucruri pe care le făcuse, când

găsise camera, fusese acela de a măsura interiorul. Un cerc de coloane din chihlimbar înconjura peretele exterior,

dând structurii o graţie ciudată. Coloanele susţineau un acoperiş in formă de dom.

Uşa camerei era o intrare impunătoare, arcuită, trecând puţin de jumătatea înălţimii structurii. În acel

moment era sigilată de o energie care pulsa şi urla ca o cascadă. Era imposibil să priveşti direct, mai mult de o

secundă sau două, fulgerele sclipitoare de energie psi. Lyra observă că nimeni nu stătea în apropierea intrării în

cameră. Toată această energie fremătătoare avea un efect nociv asupra simţurilor umane.

Unul dintre bărbaţi păşi în faţă. Avea în jur de cincizeci de ani, înalt, subţire, cu trăsături ascuţite, purtând

ochelari cu rame închise la culoare. Un barbişon îi încadra buzele subţiri lipsite de zâmbet. Lyra decise că

probabil nu prea avea simţul umorului.

- Dr. Felix Webber, zise Cruz. Şeful laboratorului. Felix, ea este Lyra Dore. A avut bunătatea să accepte

să ne ajute.

Webber dădu brusc din cap şi reuşi să pară şi mai iritat.

- Domnişoară Dore, zise el. Am încercat de mai multe ori să iau legătura cu dumneavoastră în ultimele

săptămâni.

- Am fost ocupată, zise ea. Porni către uşa plină de fulgere mov. Haideţi să terminăm treaba asta, nu vreţi?

- Sunteţi sigură că o puteţi face, domnişoară Dore? ceru să ştie Webber.

- Chiar şi cu o mână legată la spate. Se opri în faţa uşii, cu privirea uşor într-o parte a vălului de energie

arzătoare care umplea intrarea de sus şi până jos. Ce-aţi făcut de s-a închis chestia asta?

Faţa lui Webber se încorda ultragiată.

- Ce vă face să credeţi că unul dintre membrii echipei a făcut ceva?

21

- Să zicem că sunt puţin suspicioasă din cauza faptului că ştiu cum funcţionează uşa asta. Cineva a

declanşat-o. Ştiţi, ar trebui să fiţi mai cu grijă când vă jucaţi pe lângă ruine extraterestre de genul ăsta. S-ar putea

ca cineva să se rănească.

- Cine eşti tu să-mi ţii lecţii despre cum să lucrez cu tehnologia extraterestră? mârâi Webber. Eşti doar o

acordoare neimportantă şi oportunistă peste care a dat norocul să găsească ruina asta. Dar n-ai avut nici pregătirea

şi nici talentul sau educaţia ca să-i poţi aprecia adevărata valoare. Pentru tine locul ăsta este doa o sursă de relicve

scumpe pe care le-ai putea vinde pe piaţa subterană de antichităţi.

Cruz păşi în faţă.

- Destul, Dr. Webber. Dacă nu era domnişoara Dore, poate că n-am fi descoperit niciodată camera asta.

Webber îşi încleşta falca.

- N-am încredere în ea, domnule Sweetwater. Şi-a făcut foarte clar cunoscută ostilitatea faţă de companie

şi de laborator.

- Eu am încredere în ea, zise Cruz simplu. Spune că poate să ne scoată oamenii de acolo. Las-o să-şi facă

treaba.

Webber se răsuci ca să-l privească.

- De unde ştim că n-o să facă locul ăsta să explodeze? Sau poate că o să-l umple de capcane în aşa fel

încât, data viitoare când se va închide, îl va prinde pe unul dintre noi?

- Nu te supăra, doctore W., dar prezinţi simptome serioase de paranoia. Poate vrei să încerci câteva

sesiuni de exerciţii de Meditaţie Armonică. Ţi-aş da cu plăcere numele instructorului meu.

Se auziră râsete înfundate din partea celorlalţi. Mânia se aprinse în ochii lui Webber. Dar reuşi să-şi

păstreze expresia ca de piatră.

- Cred că asta-i destul, Lyra, zise Cruz. Vrei să deschizi camera?

- Sigur, zise ea.

Îşi dădu jos rucsacul de pe spate şi scoase dintr-un buzunar lateral o pereche de ochelari cu lentile negre.

În timp ce îşi punea ochelarii pe nas, se îndreptă direct spre intrarea plină de fulgere. Ochelarii diminuau energia

strălucitoare cât să o poată privi direct.

Îşi aşeză palma pe perete, aproape de deschidere şi îşi ascuţi simţurile. Piatra se încălzi sub palma ei.

Vincent chicoti fericit şi sări în sus şi în jos bucurându-se de joc.

Energia se ridică prin corpul lui Lyra, înfiorând-o până în vârful degetelor de la picioare. Părul i se ridică

în cap formând un halou în jurul feţei. Cămaşa i se desprinse uşor de piele prinsă în vântul furtunii. Brusc, simţi

nevoia să zboare. Ardea din cauza energiei, era intoxicată de ea. Pentru un acordor, nu era nimic mai palpitant

decât senzaţia creată de chihlimbarul foarte fierbinte.

Dar ea era, în acelaşi timp, şi o profesionistă. Mulţi oameni au o părere proastă despre acordori, dar ea era

mândră de expertiza ei. Iar când venea vorba de ametist, nimeni nu era mai bun decât ea.

Se forţă să se concentreze şi începu să caute modelul curenţilor care oscilau sălbatici. Îl găsi aproape

imediat. Vincent vibra de excitare. Era întotdeauna gata pentru un pic de emoţie psihică. Ochii de vânătoare i se

deschiseră din nou.

Ea identifică frecvenţele de care avea nevoie ca să controleze forţele fulgerelor, care închiseseră uşa, şi

trimise spre ele lungimi de undă opuse, împingându-şi propria energie prin amuletele de chihlimbar de pe brăţară.

Fulgerele mov sclipiră chiar mai puternice pentru un moment, apoi se disipară repede. După câteva scântei şi

trosnituri şi fâsâieli, dipărură cu totul.

Părul îi căzu înapoi în jurul feţei, iar hainele i se aşezară la loc pe corp. Senzaţia ameţitoare de putere se

evaporă.

Timp de câteva secunde, în spatele ei domni tăcerea. Toţi se strânseră mai aproape, încercând să vadă

ceva prin intrarea în cameră. Lumina mov sclipi din interiorul ruinei.

Cinci oameni apărură în deschiderea de-rezonată, toţi purtând întipărite pe feţe diverse expresii de uimire

şi uşurare.

Ovaţii porniră de la grupul strâns în jurul lui Lyra.

- Sunt toţi bine, strigă cineva.

Unul dintre vânătorii de fantome ieşi primul, probabil ca să verifice că nu vor fi surprize pentru ceilalţi.

Se uită la Lyra.

22

- Apreciem, doamnă, zise el. Ghilda vă e datoare.

- Nu, zise Cruz. Chihlimbar, Inc. datorează favoarea asta.

Un altul ieşi din cameră. Avea vreo treizeci şi ceva de ani, înalt şi musculos, cu trăsături aspre, o atitudine

macho şi o tunsoare scurtă care trăda poliţistul sau securitatea particulară. El privi mai întâi spre Cruz.

- Domnule Sweetwater, zise el. Ne pare rău pentru cele întâmplate.

- Nu e vina ta, Garrett, zise Cruz. Ce dracu', e o ruină extraterestră, întotdeauna există o surpriză de vreun

fel. Domnişoara Dore este cea care a deschis camera, Lyra, el este Garrett Flagg, şeful securităţii laboratorului.

- Domnule Flagg, Lyra îşi înclină capul politicoasă.

- Domnişoară Dore. Flagg dădu din cap o dată serios şi decis. Nu mă aşteptam să veniţi în ajutorul nostru,

nu după cele întâmplate între dumneavoastră şi companie. Dar vă sunt al naibii de recunoscător. Rămân dator.

Dacă aveţi nevoie de ceva din partea mea, nu trebuie decât să mă sunaţi.

- Mulţumesc, zise Lyra. Apoi privi spre Cruz. Un singur lucru aş vrea să fac înainte de a pleca de aici.

- Numeşte-l, zise Cruz.

- Aş vrea să mă mai uit o dată în cameră, zise ea.

Flagg se încruntă stânjenit.

- Îmi pare rău, domnişoară Dore, dar nicio persoană neautorizată nu are voie înăuntru. Accesul în cameră

este strict controlat.

- Fir-ar să fie, zise Cruz. În calitate de şef executiv al diviziunii de securitate, eu sunt conducătorul

operaţiunilor aici jos. Domnişoara Dore poate intra în cameră. O voi escorta eu însumi înăuntru.

- Nu-ţi face griji, zise Lyra rezonând încă un zâmbet ameţitor pentru amândoi bărbaţii. Simţea efectele

puternicei energii a ametistului, care trecuse prin ea doar cu câteva momente mai înainte; încă se mai simţea fără

nicio grijă. N-o să fur nimic.

Cruz o privi răbdător.

- Ştiu asta.

Aşteptară până când şi ultimul membru al echipei ieşi din cameră şi îi mulţumi lui Lyra. Apoi Cruz îi făcu

semn să intre. Intră după ea, privind-o cu o expresie de necitit.

Un alt tremur de energie, mult mai scăzut în volum de data asta, şopti prin corpul ei când ajunse în

mijlocul camerei. Pereţii interiori, podeaua şi tavanul străluceau cu o lumină mov, tăcută, exact aşa cum îşi

amintea. Dar toate relicvele mici sculptate în chihlimbar ametist, care fuseseră aranjate în jurul marginii camerei,

dispăruseră.

Ea se răsuci încet pe călcâie, privind întreaga scenă.

- Ce ai făcut cu pietrele?

- Au fost luate toate şi duse la laborator, zise Cruz. Unde, după cum sunt sigur că ştii, n-am reuşit să

rezonăm nici măcar una dintre ele.

- De unde şi toate telefoanele nepoliticoase pe care le-am primit de la Webber.

- Ştiu că a încercat să te contacteze, zise Cruz. N-am ştiut că a fost nepoliticos. O să mă asigur că nu se va

mai întâmpla.

- Păi, nici eu nu am fost politicoasă cu el, recunoscu ea. Ţi-am spus, nu l-am sunat niciodată înapoi.

Cruz o studie cu o faţă lipsită de expresie.

- Talentul de a lucra cu forme rare de chihlimbar este rar, zise el într-un târziu. Ne-am putea folosi cu

adevărat de talentul tău la noi în laborator. Ai fi bine plătită.

- Îmi pare rău, nu.

El clătină din cap amuzat.

- Eşti o femeie încăpăţânată.

- E vorba de principiu, aici.

- Cred că e vorba, mai degrabă, de faptul că tu eşti o Dore, iar eu un Sweetwater.

- Şi asta, recunoscu ea.

- Ştii ceva, nu trebuie să ducem noi luptele bunicilor noştri.

- Nu ne luptăm. Se îndreptă spre uşă. Bunicul tău a învins, îţi aminteşti?

- Fir-ar să fie, Lyra...

- Acum aş vrea să merg acasă, dacă nu te superi. A fost o noapte foarte lungă.

23

- Încă ceva.

Ea se opri şi se întoarse.

- Da?

- Nu e doar bine-cunoscuta încăpăţânare Dore, cea care te face să refuzi să-mi ajuţi echipa de cercetare cu

experimentele, nu-i aşa? Cruz se îndreptă spre ea. Tu ştii sau suspectezi ceva foarte important în legătură cu ruina

asta şi cu artefactele pe care le-am scos din ea. Trebuie să ştiu ce anume ţii secret, Lyra.

- N-am idee despre ce vorbeşti.

- Ba da, zise el. Ştii. Şi până la urmă ai să-mi spui. Dar asta mai poate aştepta.

Ea reuşi încă un zâmbet strălucitor.

- Ai dreptate. Poate aştepta. Pentru totdeauna.

CAPITOLUL 5

Prima geană de lumină a dimineţii abia începuse să înlocuiască strălucirea verde a zidurilor Oraşului

Mort, atunci când Cruz opri Slider-ul în faţa blocului de apartamente. Putea simţi cât de epuizată era Lyra. Capul

ei se odihnea de spătarul scaunului. Avea ochii închişi. Excitarea psihică adusă de prezenţa în subteran se risipise.

La fel şi euforia creată de bio-cocteilul care explodase prin sângele ei când lucrase cu chihlimbarul exotic. El

cunoştea bine senzaţia asta. Energia era energie, fie că avea formă normală sau paranormală. Când foloseai prea

multă, îţi aducea o senzaţie extraordinară, dar mai târziu plăteai pentru asta.

- Ai nevoie de somn, zise el.

- Ştiu. Ea deschise ochii şi îşi privi ceasul. Dacă mă duc direct în pat pot să prind două ore de somn

înainte de ora de Meditaţie Armonică. Vincent stătea pe spătar deasupra umărului ei. Avea încă pe cap bereta de

pictor. Dintre ei trei, el era singurul care nu arăta prin nimic că trecuse printr-o noapte lungă. Cruz îl mângâie pe

bereta roşie.

- Eşti vioi ca întotdeauna, prietene, nu-i aşa? zise el.

Vincent mormăi vesel.

Cruz deschise portiera şi coborî din maşină. Lyra deja deschisese uşa ei şi, cu Vincent vârât sub braţ, se

îndrepta deja spre intrarea în bloc, atunci când el abia ajunsese în faţa maşinii. Dore cea încăpăţânată.

Ea îşi scoase cheia.

- E-n ordine, zise ea căscând uşor. Nu trebuie să mă conduci până sus.

- Ba da, zise Cruz. Trebuie.

Ea ridică din umeri.

- Cum vrei. Mă crezi sau nu, sunt prea obosită ca să mă cert cu tine.

- Îmi voi aminti cu sfinţenie de acest moment.

Se urcară în lift. Când uşile se deschiseră la etajul patru, el o urmă până în faţa apartamentului. Acolo,

aşteptă din nou până când ea intră şi rezona o lumină.

Vincent murmură fericit şi se rostogoli pe podea. Se îndreptă imediat spre bucătărie. Lyra se întoarse spre

Cruz. Îi oferi un zâmbet palid.

- Îţi mulţumesc pentru seara interesantă, zise ea. Dădu să se retragă. El îşi puse vârful cizmei peste prag,

făcând imposibilă închiderea uşii. Din locul în care stătea putea să vadă vaza cu orhideele mov.

- Aş vrea să-mi mai dai o şansă, Lyra, zise el.

Ea clătină din cap obosită.

- Recunosc că am avut câteva fantezii de răzbunare în ultimele trei luni, dar seara asta m-a adus cu

picioarele pe pământ, înţeleg că ai nevoie de cineva care poate rezona pietrele alea de ametist, dar nu te voi lăsa să

mă seduci ca să o fac. Nu-ţi face griji, sunt sigură că mai sunt şi alţii care pot lucra chihlimbarul mov. Încearcă să

pui un anunţ în ziar.

- Nu vorbesc de nenorocitele alea de pietre din laborator. Vorbesc despre noi. Tu şi eu.

Ea îşi încrucişa braţele la piept şi se sprijini de canatul uşii.

- Dacă vroiai cu adevărat să avem o relaţie, n-ai fi aşteptat atâta timp ca să-mi mai ceri o şansă. Ca să fiu

mai specifică, n-ai fi aşteptat până când ai aflat că ai nevoie de mine ca să redeschid camera aia.

24

- Tu eşti cea care m-ai dat afară din viaţa ta, atunci când mi-ai intentat procesul. Ce dracu ar fi trebuit să

fac? Făcu o scurtă pauză, căutând cuvintele adecvate. M-am gândit că ai nevoie de timp.

- Nu mai spune. Ea îşi ridică sprâncenele. Spune-mi, dacă în seara asta nu aveai o criză acolo jos, când

exact ai fi venit înapoi?

- Probabil că n-o să mă crezi, dar plănuiam să te sun.

- Ai dreptate. Nu te cred.

- Chiar crezi că te mint?

- De unde să ştiu? Ultima dată m-ai păcălit.

- Acum trei luni conduceam o investigaţie asupra securităţii. Se numeşte muncă sub acoperire. Tu erai în

pericol pentru că încercai să ascunzi ruina aia. Dacă una dintre bandele de antichităţi ar fi descoperit înaintea mea

locaţia acelei camere, ai fi ajuns compost pentru junglă, şi tu ştii asta.

Ea expiră profund.

- Am zis deja că înţeleg că, în ceea ce te priveşte, îţi făceai treaba, îndeplinind responsabilităţile pe care le

ai faţă de compania şi familia ta. Dar te rog să nu-mi spui că o făceai pentru binele meu, okay? Când aud asta, văd

roşu în faţa ochilor.

- Ăsta-i adevărul. Uite, acum trei luni, amândoi aveam secrete unul faţă de celălalt. Fiecare aveam propria

agendă. Tu erai la marginea legii, încercând să-ţi protejezi descoperirea. Mă crezi sau nu, încercam să te protejez.

- Păi, rezultatul final este că am început pe picior greşit, iar acum e prea târziu.

El îşi sprijini un braţ de peretele de lângă uşă.

- Nu trebuie să fie prea târziu. Ştii, treci cu vederea un detaliu foarte important.

- Care-i ăla?

- Ceva important se întâmplă între noi, o energie bună. Nu poţi să negi asta.

- Se cheamă atracţie fizică. Mi s-a spus că se întâmplă câteodată între bărbaţi şi femei. Nu-ţi face griji, o

să treacă.

- Nu, zise el foarte sigur acum de terenul pe care păşea. E mai mult decât atracţie fizică, cel puţin pentru

mine.

- Păi, îmi dau seama că există toate acele artefacte de ametist care stau în laboratorul tău şi pe care ţi-ar

plăcea să le ai rezonate.

- Lasă pietrele. Nu-mi pasă dacă nu vei activa măcar una dintre ele. Aici e vorba de noi doi. Ce dracu'

trebuie să fac ca să-ţi dovedesc că sunt interesat numai de tine, nu şi de talentul tău?

Ceva din vocea lui păru să o ia prin surprindere. Se încruntă.

- Bună întrebare, zise ea în sfârşit. Să mor dacă ştiu. Vezi, aşa se întâmplă când porneşti cu stângul într-o

relaţie, cum am făcut noi doi. Nu sunt sigură că există vreun mod de-a îndrepta lucrurile.

- Hai să aflăm.

El se aplecă uşor spre cadrul uşii. Ea nu dădu înapoi. El se gândi că e un semn bun. Ea îi aşteptă sărutul,

cu sprâncenele uşor încruntate, ca şi cum ar fi aşteptat rezultatul unui experiment ştiinţific. Neîncrezătoare în

rezultat, dar fără să opună rezistenţă. Era dispusă să accepte testul, dar, dacă el nu ar fi reuşit, era pierdut.

Nu avea să piardă. Opţiunea asta nici măcar nu se afla pe masă. Nu pentru un Sweetwater; nu când era

vorba de ceva atât de important.

O sărută încet, cu grijă; un adevărat sărut de prima întâlnire.

Ea răspunse cu prudenţă, dar răspunse. Uşurarea, urmată de un fulger de bucurie îi înfierbântă sângele şi

simţurile.

Gura ei se relaxă sub a lui. Îşi puse mâinile pe umerii lui. Pentru câteva secunde crezu că îl va împinge.

Dar simţea deja căldura emanată de excitarea ei. Ştiind că încă îi răspundea fizic, îi oferea un avantaj pe care avea

de gând să-l exploateze din plin. Se trăgea dintr-un lung şir de vânători, la urma urmelor, deşi talentele lui erau

destul de diferite de cele ale para-rezonatorilor numiţi vânători de fantome şi care se înscriau în Ghilde.

Îşi trecu o palmă peste pielea foarte senzitivă şi incredibil de fină de pe ceafa lui Lyra şi cu degetul mare

îi mângâie linia delicată a mandibulei. Ea începu să tremure.

Bărbaţii din familia Sweetwater nu erau ca majoritatea bărbaţilor de pe Armonia, ale căror talente psi

latente evoluau rapid, datorită unui ceva aflat în mediul planetei, ci abilităţile lor se trăgeau din strămoşii de pe

Pământ. El fusese născut ca să vâneze pradă umană, nu fantome de energie extraterestră. Dar nu era singurul lucru

25

pe care talentul lui îi permitea să-l vâneze. Bărbaţii Sweetwater îşi recunoşteau perechea adevărată cu aceeaşi

certitudine cu care îşi recunoşteau prada adevărată. O recunoscuse pe Lyra pentru ceea ce era, din momentul când

o întâlnise - femeia pe care o aşteptase întreaga lui viaţă. Era un Sweetwater. Putea face tot ce trebuia să facă

pentru ca ea să fie a lui.

Pentru moment, simţurile îi spuneau mult mai clar decât cuvintele, că ea încă îl mai dorea, cel puţin fizic.

Putea lucra cu asta. Partea grea era să rămână în control deplin asupra simţurilor şi pasiunii lui.

Degetele ei i se înfipseră în cămaşă, strângând. Fără niciun avertisment, o emoţie puternică îl scutură din

creştet până în tălpi. Amintiri din lungile nopţi petrecute, lucrând sau bătând străzile pustii ale Cartierului Vechi,

încercând să nu se mai gândească la Lyra, îl loviră cu toată puterea.

Era din nou în braţele lui. Asta era tot ce conta acum.

Toată noapte fusese semi-excitat, iar acum era mistuit de o senzaţie imperioasă. Sărutul dezlănţuia

întreaga forţă a nevoii lui. Abia reuşi să nu împingă uşa şi să o târască pe Lyra în dormitor.

Singurul lucru care îl reţinea era vânătorul din el. Strategia înseamnă totul.

Simţi tremurăturile fierbinţi care treceau prin corpul ei şi mai riscă o şansă. Îşi adânci sărutul, împingând-

o tăcut să-şi amintească ce avuseseră împreună în urmă cu trei luni. Aurele lor sclipiră invizibile în jurul lor,

testând, tachinând, încântând, provocând. El şi Lyra dansau printr-o ploaie psihică opalescentă, caldă.

Auzi un gâfâit profund şi realiză cumva că ieşise din propriul lui gât. Probabil că era timpul să se

oprească. Nu-şi putea permite să-şi piardă controlul, nu la momentul ăsta.

Cel mai greu lucru pe care îl făcuse vreodată fu să-i dea drumul din braţe. Toate instinctele îl îndemnau să

se folosească de ocazie şi să-şi lase urma pe ea pentru totdeauna.

Dar reuşi, cumva, să-i dea drumul. Făcu un pas înapoi, către hol. Câteva clipe ea doar îl privi cu ochi

fierbinţi şi nefocalizaţi din cauza dorinţei. Buzele îi erau pline şi uşor întredeschise. Clipi de câteva ori, apoi

deveni din nou stăpână pe propriile simţuri şi pe situaţie.

- Întotdeauna te-ai priceput foarte bine să săruţi, zise ea încet.

El nu ştiu ce să înţeleagă din asta, dar nu îşi putea permite să facă nazuri. Orice dorinţă din partea ei era

mai bună decât respingerea totală.

- Îmi dai voie să te scot diseară la masă în oraş? zise el. Mergem devreme, pentru că n-o să dormi prea

mult în dimineaţa asta.

- O să mă gândesc. Sunt prea obosită ca să decid acum. Sună-mă după-amiază.

Şi îi închise uşa în faţă încet, dar ferm.

El rămase un timp uitându-se la uşă, întrebându-se dacă nu cumva îl pregătea pentru un refuz. Când

înţelese că nu putea decide, coborî în faţa clădirii şi se urcă în Slider.

CAPITOLUL 6

Patru ore mai târziu se îmbrăcă pentru ora de Meditaţie Armonică, în uniforma care semnifica statutul ei

de începătoare: pantaloni gri largi şi cămaşă gri, largă, cu mâneci late şi prinsă în talie cu un cordon gri, simplu.

Se simţea încă ameţită, în ciuda celor două căni de cafea tare băute.

Când deschise uşa apartamentului, se trezi rapid. Propria ei faţă o privea de pe prima pagină a Herald. Nu

era singură în poză. Vincent era pe umărul ei, arătând adorabil ca un ghem încâlcit şi cu bereta roşie pe cap. Era şi

Cruz în poză. Arăta ca întotdeauna, asasinul-şef stăpân pe sine.

- Se pare că suntem iar faimoşi, Vincent. Ca în vremurile de odinioară, când dădeam în judecată pe

Chihlimbar, Inc.

Vincent scoase nişte sunete ca nişte ciripituri şi privi din geanta sport pe jumătate deschisă, în care ea îşi

ţinea lucrurile pentru meditaţie. Nu manifestă niciun interes pentru ziar.

Trecu cu privirea peste titlu şi citi articolul cu o senzaţie de nelinişte crescândă. Nu arătă niciun fel de

interes pentru ziar.

Ea scana titlul şi citi articolul cu un sentiment crescând de stânjeneală.

26

Criza îl scoate în faţă pe noul şef al Securităţii Chihlimbar, Inc. O urgenţă la nou descoperita ruină din

pădurea tropicală subterană, l-a adus la faţa locului pe noul şef al Securităţii de la Chihlimbar, Inc. Cruz

Sweetwater a venit însoţit de Lyra Dore, care recent a renunţat la procesul intentat împotriva Chihlimbar Inc.

Un purtător de cuvânt al CI ne-a indicat faptul că domnişoara Dore este un consultant pentru antichităţi

care se ocupă de o clientelă exclusivă. Acesta ne-a declarat că ea posedă talentele deosebite necesare salvării

celor cinci membri ai echipei de cercetare, prinşi în ruina cunoscută sub numele de Camera de Ametist. Natura

exactă a acestei probleme nc-a fost descrisă ca fiind un „defect tehnic". Echipa a ieşit teafără.

Domnul Sweetwater şi domnişoara Dore au părăsit scena împreună, făcându-i pe cei de faţă să se întrebe

dacă nu cumva domnişoara Dore nu a renunţat la proces deoarece se află implicată într-o relaţie personală cu

domnul Sweetwater.

- Ei bine, presupun că speculaţia asta era inevitabilă, îi spuse Lyra lui Vincent. Vor fi şi mai multe de

genul ăsta, dacă sunt văzută luând masa diseară cu Cruz. Dar, hei, m-au numit consultant pentru antichităţi care

se ocupă de o clientelă exclusivă. Asta-i cu o treaptă mai sus faţă de acum trei luni, când presa sugera că aş fi o

acordoare dubioasă care se mai ocupă şi de comerţ ilegal cu relicve.

Aruncă ziarul pe masa din hol şi continuă să coboare. Îşi aruncă o privire asupra ceasului, constatând că

trebuia să se grăbească dacă vroia să ajungă la timp. Din fericire, studioul Maestrului Quinn era doar la câteva

străzi mai încolo.

Coşmarul o lovi o stradă mai sus. Între doi paşi, se găsi brusc într-o realitate sucită şi oribilă. Strada

familiară se răsucea în faţa ei ca un şarpe infinit, cu capul pierdut în întuneric. Clădirile din era Colonială, aflate

de o parte şi de alta a ei, se înălţau deasupra ei înguste şi imposibil de înalte. Ferestrele sclipeau ca ochii unei

insecte uriaşe,

- Oh, fir-ar să fie, şopti ea. Iar începe.

Se opri, speriată să mai facă vreun pas, deoarece simţul echilibrului îi dispăruse aproape complet. Totul în

jurul ei se clătină şi se aplecă. Stomacul i se strânse de greaţă. Apoi monştrii începură să apară din alei, îl auzi pe

Vincent scoţând nişte sunete nervoase. Privi în jos şi descoperi că geanta sport devenise gura unei bestii ciudate.

În gura creaturii era sânge.

Nu, nu sânge. Privea bereta roşie a lui Vincent.

Vincent mârâi din nou. Îşi dădu seama că nu mârâia la ea. Încerca să-i atragă atenţia. Dar în acel moment,

unul dintre monştrii din alee se repezi spre ea. Era o chestie ciudată, dezlânată, cu o formă vag umană, care arăta

de parcă tocmai sc ridicase din mormânt. Orbitele ochilor îi erau goale. Pielea îi dispăruse de pe câteva porţiuni,

scoţând la iveală oasele.

Iar halucinez, gândi ea. Ştia din experienţă că trebuia să rămână concentrată asupra acestei bucăţi de

informaţie reală. Nimic din ceea ce mă înconjoară nu este real.

Vincent continua să mârâie. Bereta roşie se mişca în sus şi în jos şi dintr-o parte într-alta, provocându-i şi

mai multă ameţeală. Strânse şi mai tare geanta sport, dar Vincent nu mai era înăuntru. Panica o inundă.

- Vincent. Unde eşti?

Când realiză că i se căţăra pe mânecă, scoase un ţipăt de uşurare. Vincent ajunse pe umărul ei, murmârând

nervos şi se cuibări mai aproape. Contactul fizic o ajută să-şi revină. Dădu drumul genţii şi ridică mâna să-l

atingă.

Coşmarul se dizolvă la fel de repede cum apăruse. Instantaneu ieşise din întunecata lume a lui Alice în

Ţara Chihlimbarului şi ajunsese pe o stradă obişnuită. Pulsul îi era mărit, iar palmele o furnicau. Respira mult prea

repede şi încă îi era greaţă, dar măcar nu mai halucina.

Un vânător pensionar, pe care îl zărea adesea prin cartier, o privi îngrijorat. Harvey Wilkens se plimba

întotdeauna dimineaţa pe la ora asta. Nu mai arăta deloc ca şi cum tocmai se ridicase din mormânt.

- Sunteţi okay, domnişoară Dore? întrebă el.

- Da. Da, sunt. Mulţumesc, Harvey. Nu prea am dormit noaptea trecută. Cred că sunt puţin nervoasă.

Harvey dădu din cap.

- Am auzit că aţi coborât în junglă să salvaţi echipa CI.

- Ai citit ziarele de dimineaţă?

- Nu. Nu citesc niciodată ziarele. Ziarele mint. Am auzi zvonul ăsta pe străzi.

- Deja?

27

- Au fost doi vânători prinşi în ruina aia, zise Harvey. Zvonurile se răspândesc repede în Ghildă. Am mai

auzit că v-aţi împăcat cu noul şef al Securităţii de la Chihlimbar, Inc. Mă bucur să aud asta. Sweetwater e ghildar,

ştiţi.

Ea simţi că îngheaţă.

- Nu, n-am ştiut asta. Ştiam că familia Sweetwater menţine relaţii apropiate cu Ghildele, dar nu ştiam că

sunt o familie a Ghildei.

- Depinde cum defineşti Ghilda.

- O definesc după faptul că o familie are o parte din bărbaţi, sau chiar toţi bărbaţii din familie, vânători de

fantome.

- Da, păi e mai complicat când vine vorba de Sweetwater, zise Harvey. Dar pot să-ţi spun un lucru, au fost

membri ai familiei Sweetwater care au luptat cot la cot cu Ghildele în timpul Erei Discordiei.

- Ai observat vreodată, Harvey, că cu cât ne îndepărtăm de Era Discordiei, apar tot mai mulţi oameni care

susţin că au avut membri ai familiei prezenţi la diferite bătălii?

- Asta nu-i o legendă de familie fabricată, pot să-ţi spun asta. Cei din Sweetwater au fost acolo.

- Aşa au fost şi cei din familia Dore, zise ea mândră.

- Aşa-i. Încerc doar să-ţi spun că legătura familiei Sweetwater cu Ghildele merge până la fondarea

organizaţiilor. Dar familiei îi place să fie discretă. Vorba e că au nişte talente neobişnuite în ramura asta.

Asta chiar că era ceva interesant, gândi ea. Cei din familia Sweetwater nu făceau un secret din faptul că

existau multe talente puternice în familie. Dar se presupunea că toate erau talent de lucrat cu chihlimbare. Având

un talent pentru chihlimbar, nu era considerat ceva ciudat sau ameninţător. Însemna că, pur şi simplu, aveai o

afinitate foarte dezvoltată pentru chihlimbar. Abilitatea asta era folositoare în descoperirea şi acordarea

chihlimbarului, dar nu pentru prea multe alte lucruri. Dar dacă Cruz şi rudele lui aveau alte feluri de abilităţi

paranormale - şi mai ales dacă aceste , abilităţi erau puternice - ar putea explica de ce familia avea reputaţia de a fi

discretă.

Era adevărat că o întreagă varietate de talente apărea din ce în ce mai des în rândul populaţiei, dar

atitudinea socială faţă de paranormal se schimba mult mai încet. Una era să ai un talent obişnuit, acceptat social,

cum ar fi abilitatea de a lucra cu energia fantomă sau capcane - iluzii sau să acordezi chihlimbar standard. Cu totul

altceva era să posezi o abilitate rară sau periculoasă. Astfel de talente îi făceau nervoşi pe ceilalţi.

Bunicul ei îi explicase aceste lucruri şi felul cum îi afecta pe cei cu talente neobişnuite. După această

lecţie scurtă îi dăduse nu sfat şi mai scurt. Faci parte dintre aceştia, fato. Ţine-ţi capul jos. Lasă-i să creadă că

singurul lucru pe care îl poţi face este să acordezi chihlimbarul.

După cum se dovedise, sfatul îi fusese de puţin folos. Poate că avea un talent puternic, dar acordarea

chihlimbarului şi prospecţiunile se dovediră a fi singurele aplicaţii ale acestei abilităţi. Cel puţin aşa fusese până

când descoperise camera de ametist.

- Nu mai spune, zise ea politicoasă.

- Da, doamnă, o mulţime de poveşti despre familia Sweetwater, zise Harvey cu un aer cunoscător.

- Zău? Aveam impresia că singurul talent al celor din familia Sweetwater este afinitatea pentru

chihlimbar. Asta nu-i ceva neobişnuit.

Harvey îi făcu conspirativ cu ochiul.

- Aveţi dreptate, domnişoară Dore. Doar o afinitate pentru chihlimbar. Nimic neobişnuit în legătură cu

Cruz Sweetwater sau oricine altcineva din familia asta. Nu, domnule. Absolut nimic. Nu vă faceţi grjii, ştiu cum

să păstrez un secret. La urma urmei, sunt un ghildar.

- Cred că nu ne-am înţeles bine, zise ea.

- Nu vă faceţi griji, înţeleg unde bateţi. Nu voi spune o vorb despre Sweetwater nimănui. Singurul motiv

pentru care am adus vorba despre talentele lor este că m-am gândit că ştiţi deja totul despre ele, mai ales că sunteţi

aşa de apropiată de Cruz. Harvey chicoti şi îl mângâie prietenos pe Vincent. Să aveţi o zi bună şi dumneavoastră

şi micul rozător. Ne vedem mai târziu.

- La revedere, Harvey. Harvey plecă iute. Ea îl urmări până ce dădu colţul de la capătul străzii. După ce

dispăru, îşi continuă obosită drumul, cu fiecare muşchi şi nerv tensionat pentru cazul în care trotuarul ar fi început

din nou să se răsucească şi să se zvârcolească sub picioarele ei.

28

Până atunci nu avusese niciodată mai mult de un coşmar într-o perioadă de douăzeci şi patru de ore, dar

nu avea cum să ştie dacă acest lucru nu avea să se schimbe. Procesul îi golise atât de mult contul din bancă, încât

nu îşi mai putea permite să-şi regleze piatra fulger şi întreţinerea de rutină a maşinii. Dar chiar dacă ar fi putut

folosi maşina, nu ar fi avut curajul să se aşeze la volan, de teamă că ar fi fost lovită de unul dintre visele ei.

- Îmi afectează calitatea vieţii, Vincent, zise ea. Cred că în astfel de momente trebuie să cauţi ajutor. Dar

cum aş putea explica visele unui parapsiholog? Orice doctor ar presupune că sufăr de episoade psihotice şi ar da

vina pe vreun fel de traumă psi. După asta ar trebui să explic cum simţurile mele nu sunt normale în totalitate şi cu

asta s-ar duce totul de râpă.

Vincent mormăi încurajator.

- Mulţumesc, prietene. Ştiam eu că o să înţelegi.

Două străzi mai încolo se opri în faţa Găurii în Perete, un mic restaurant care ocupa parterul clădirii în

care se afla Institutul de Meditaţie Armonică. Împinse uşa şi fu întâmpinată de mirosul de chifle proaspete şi cafea

tare.

- Bună dimineaţa la toată lumea, zise ea.

Se auzi o rundă de „Hei, ai apărut în ziarele de dimineaţă''' şi „Ce se întâmplă între tine şi Sweetwater? "

şi „Sunteţi iar împreună?" de la obişnuiţii localului.

Grupul de dimineaţă de la Gaură era un amestec de vânători de comori de tunel şi junglă independenţi, de

mică anvergură, şi de comercianţi din cartier care se ocupau de partea minoră a comerţului cu relicve extraterestre.

O primiseră pe Lyra în mijlocul lor cu trei ani în urmă, imediat după ce se mutase în cartier şi deschisese Dore

Acordări & Consultanţă.

- Ca să ştiţi, nu e nimic între mine şi Cruz Sweetwater, decât un pic de afaceri, zise Lyra cu fermitate. Una

dintre echipe a dat de necaz în ruină seara trecută, iar el a trebuit să vină şi să mă ia ca să-i scot din capcană.

Cineva chicoti.

- Sper că i-ai făcut pe cei de la Chihlimbar, Inc să plătească cu vârf şi îndesat.

- Asta şi intenţionez să fac, zise Lyra.

- Ziarele sugerau că tu şi Cruz aţi fi din nou împreună, zise Josie Taylor, proprietarul magazinului

Relicvele Taylor.

- Nu crede tot ce citeşti în ziare. Lyra îşi privi ceasul apoi zâmbi către bucătăreasa încărunţită. E okay

dacă îl las pe Vincent cu tine, ca de obicei, Adele?

- Sigur că da. Adele îşi flutură spatula. Am o chiflă cu numele lui pe ea.

Vincent chicoti cu entuziasmul obişnuit. După trei luni, cunoştea obiceiul. Coborî de pe umărul lui Lyra,

se rostogoli pe podea şi sări pe unul din scaunele libere. Ben Symmington, proprietarul lui Symmington Coloniale

de Colecţie, era aşezat pe scaunul de alături. El zâmbi.

- Bună, micuţule, zise el. Îl mângâie pe Vincent pe beretă apoi privi spre Lyra. Voi doi aţi întârziat azi.

- Ne-am întors din subteran abia pe la patru dimineaţa, explică Lyra. Îşi acoperi un căscat cu mâna. Adele,

trece chifla lui Vincent în contul meu. Ne vedem peste o oră.

- Cafeaua ta va fi gata până atunci, promise Adele.

Lyra zâmbi.

- Addy, ştii că nu am voie să beau cafea după meditaţie. Maestrul Quinn zice că cofeina este otravă pentru

simţuri.

Adele se strâmbă.

- Asta mi le face pe ale mele să funcţioneze.

- Şi pe ale mele, recunoscu Lyra. Ne vedem mai târziu. Ieşi pe uşă, făcu dreapta şi intră în holul principal

al clădirii. Un rând de scări ducea la etajul unde se afla Institutul. Când intră în studio puţin mai târziu, văzu

imediat că era ultima venită. Ceilalţi paisprezece elevi stăteau deja pe covoraşe, cu picioarele încrucişate, şi se

întoarseră spre ea privind-o cu reproş.

- Scuze că am întârziat, zise ea stânjenită. Elevii trebuiau să vină la timp. Întârzierea era un semn al lipsei

de echilibru armonic.

Maestrul Quinn, aşezat pe un covoraş în faţa clasei, dădu solemn din cap. Avea capul ras, un stil care

sublinia trăsăturile lui ascetice şi ochii profund pătrunzători. Purta o robă graţioasă de culoarea chihlimbarului, iar

29

la gât mai multe şiraguri de mărgele din chihlimbar, Lyra presupunea că are în jur de treizeci şi nouă-patru-zeci de

ani.

- Bine ai venit, Lyra, zise el pe tonul lui calm, senin.

- Bună dimineaţa, Maestre Quinn, zise ea.

Se înclină formal, cumva perfunctoriu, apoi îşi scoase repede covoraşul din geanta sport şi se aşeză.

- Să începem, zise Quinn. Respiraţi adânc. Deschideţi-vă fereastra interioară şi ascultaţi-vă simţurile.

Găsiţi-vă echilibrul armonic din voi.

Lyra închise ochii şi se concentra cu grijă asupra instrucţiunilor. Din nefericire, nu reuşise să prindă

abilitatea de a medita. Din păcate, cu cât încerca mai tare să se scufunde într-o stare mentală de linişte pe care

ceilalţi studenţi o reuşeau cu uşurinţă, cu atât mai dificil devenea procesul,

O nelinişte neplăcută se lăsă peste ea, producându-i nervozitate în loc de calm. Descoperi că încerca în

mod conştient să oprească această senzaţie. Maestrul Quinn îi spusese să nu se mai lupte cu agitaţia, explicându-i

că secretul echilibrului armonic era acela de a renunţa la iluzia de control. Dar lucrul ăsta, aflase ea, era mai uşor

de zis decât de făcut.

- Fiţi atenţi la ce vă şoptesc simţurile, intona Maestrul Quinn, toate răspunsurile se află acolo, înăuntrul

vostru...

CAPITOLUL 7

Cruz se trezi cu o tresărire de energie care îi devenise foarte familiară în ultimele săptămâni. Simţurile lui

intrară în funcţiune la capacitate maximă, lăsându-i o senzaţie neplăcută de supra-rezonare; un vânător gata să

sară la jugulară, dar fără nicio ţintă în faţa ochilor.

Aceste atacuri subite deveniseră mai frecvente, apărând la întâmplare. Veneau însoţite de fragmente de

imagini pe care nu le putea vedea clar. Avea doar o vagă impresie de canioane înalte formate de structuri şi clădiri

răsucite în mod ciudat. Împreună cu nişte imagini scurte de oraş de coşmar, venea şi senzaţia că Lyra se află în

pericol. Dar fâşiile de viziuni dispăreau întotdeauna la fel de inexplicabil de cum apăreau.

Cu ocazia primelor două experienţe de felul acesta, îl trimisese pe tânărul lui văr, Jeff, agent al CI

Security, ca să o verifice, foarte discret, pe Lyra. Ştia că ar fi fost furioasă dacă i-ar fi trecut prin gând că o

spionase în ultimele trei luni. Dar trebuia să fie sigur că ea nu se afla în pericol. Jeff îi raportase că ea era bine,

ocupându-se de lucrurile de care se ocupa de obicei. Nu găsise nicio dovadă că ea ar fi în vreun pericol. Nu avea

nici măcar întâlniri. Păruse total preocupată de munca ei de acordor şi de procesul împotriva lui Chihlimbar, Inc.

Cruz era măcar mulţumit să afle că ea nu se vedea cu un alt bărbat.

După câteva episoade mai neliniştitoare, pentru un timp, începu să-şi pună întrebări în legătură cu propria

lui sănătate mentală. Făcuse unele cercetări. El şi cei doi fraţi ai săi erau ultimii dintr-un lung şir cu abilităţi

neobişnuite. De generaţii, aceste abilităţi aduseseră familiei o avere considerabilă.

Dar moştenirea avea o parte foarte întunecată. Talentele familiei erau puternice, dar strămoşii lui foarte

pragmatici ajunseseră la concluzia că nu exista decât o singură aplicaţie cu adevărat profitabilă pentru aceste

abilităţi unice. Rezultatul era că, timp de câteva sute de ani, strămoşii lui îşi câştigaseră existenţa prin moduri care

nu arătau prea bine la lumina zilei. Nu putea fi ignorat faptul că arborele genealogic al familiei era populat cu

asasini profesionişti, hoţi, ucigaşi plătiţi şi mercenari.

Era adevărat că familia Sweetwater se mândrea cu faptul că accepta numai contractele pe care le

considerau a fi de partea binelui. Credeau despre ei înşişi că sunt băieţii buni. Dar atunci când vânai şi ucideai

pentru bani, ce însemna că eşti? Şi ce se întâmpla cu psihicul individual al membrilor unei familii angajate în

astfel de afaceri de câteva sute de ani, încă de la sfârşitul anilor 1890, din vremea Vechiului Pământ?

Dar acele vremuri se încheiaseră, îşi reaminti el. Cu cincizeci de ani în urmă, bunicul lui pusese capăt

acestei afaceri de familie care se desfăşurase timp de generaţii întregi. Big Jake Sweetwater aşezase clanul pe un

curs nou. Mai mult sau mai puţin.

Desigur, unele lucruri nu se schimbau niciodată.

Până la urmă, concluzionase că visele neliniştitoare erau doar rezultatul unei legături psihice pe care o

avea cu Lyra. Vânătorul din el îi vâna subconştientul, frustrat că nu reuşise să-şi revendice perechea.

30

Curând, gândi el. Nu va mai dura mult.

Telefonul rezona. Se aşeză pe marginea patului şi privi numărul care apărea pe micul afişaj. Vorbeşti de

lup. Un telefon de la bunicul lui nu era niciodată un mod bun de a-şi începe ziua. Ridică receptorul.

- Bună dimineaţa, domnule,

- A trebuit să o foloseşti pe Lyra Dore ca să scoţi echipa aia noaptea trecută? mârâi Jake Sweetwater.

Lipsa urării de „bună dimineaţa" sau „te-am trezit", era stilul clasic al lui Big Jake Sweetwater. Avea prea

puţină răbdare pentru vorbele bune, obişnuite, în afară de cazul în care îi convenea să le folosească pentru un

motiv de el ştiut. În astfel de ocazii, când era politicos sau diplomat, oamenii inteligenţi fugeau pe uşă afară.

Cordialitatea era un semn sigur că Jake era pus pe rele. Singura persoană care reuşea să-l controleze, cât de cât,

era soţia lui, Madeline.

- Niciunul dintre oamenii pe care îi avem n-ar fi putut să de-rezoneze uşa aia, zise Cruz cu răbdare.

- Da, ziarele au fost foarte clare în privinţa asta. Presa se distrează de minune cu subiectul ăsta. De trei

luni Lyra Dore încearcă să pună compania într-o lumină proastă, în toate ziarele. A descris CI ca fiind o pisică-

spectru mare şi rea căreia îi place să înghită la masa de prânz mici prospectori independenţi. Acum ne arată ca

fiind total idioţi pentru că a trebuit s-o chemăm pe ea să deschidă ruina.

- Asta este o interpretare posibilă.

- E al dracului de sigur că e singura interpretare din toate ştirile. Şi ce-i cu chestia asta, că aţi fi implicaţi

într-o relaţie amoroasă? De unde le-a venit reporterilor ideea asta?

- Ştii cum e presa, zise Cruz. Caută întotdeauna să deformeze.

- Cu cât ai plătit-o pe Lyra Dore să de-rezoneze camera?

- Nu am discutat despre onorariul ei încă. Seara trecută nu a fost timp. A fost de acord să ajute imediat ce

i-am spus că cinci oameni au fost prinşi înăuntrul camerei. După asta, am fost ocupaţi.

- Ha. E o Dore. Va găsi o cale să întoarcă asta în avantajul ei. Probabil că ne va cere o avere şi va trebui să

plătim, pentru că, dacă n-o facem, CI va arăta ca imperiul corporatist rău pe care vrea ea să-l vadă lumea că este.

- O să-ţi spun care-i preţul. Apropo, mai e ceva la care va trebui să te gândeşti, domnule.

- Ce anume? întrebă Jake.

- Încă mai avem nevoie de expertiza ei în laborator. Nimic nu s-a schimbat de aseară. Webber nu a reuşit

să găsească pe nimeni altcineva care să poată acorda ametistul, ca să nu mai zic, să poată rezona relicvele alea.

- Fir-ar să fie. Jake rămase tăcut un moment. Păi, la dracu', poate că pietrele alea sunt doar nişte sculpturi

drăguţe extraterestre, până la urmă, aşa cum pretinde Lyra Dore.

- Am senzaţia că acelea găsite de noi în ruină nu sunt nimic mai mult decât nişte frumoase lucrări de artă,

fu de acord Cruz.

Urmă o scurtă tăcere în timp ce Jake rumega informaţia asta.

- Crezi că ne ascunde ceva? Că a dosit unele pietre?

- Tu ce ai fi făcut dacă ai fi fost în situaţia ei, cu o companie mare care se întinde să preia controlul asupra

descoperirii tale?

Jake mormăi.

- La dracu', aş fi ales câteva dintre cele mai importante piese şi le-aş fi ascuns într-un loc de care aş fi fost

sigur că nu-l găseşte nimeni vreodată. Apoi aş aştepta până când se liniştesc apele şi le-aş vinde pe piaţa

colecţionarilor subterani.

- Aşa m-am gândit şi eu.

- Pe iadul verde. Ar fi trebuit să mă gândesc că o să încerce aşa ceva. E o Dore. Bucăţică de chihlimbar

ruptă din bătrânul bloc de piatră. Dacă ar fi avut un pic de creier ar fi luat banii pe care i-am oferit noi. Aşa ar fi

făcut orice persoană rezonabilă.

- Nu cred că Lyra se simţea rezonabilă acum trei luni, când am făcut mişcarea de preluare a ruinei.

- Ce a provocat închiderea acelei intrări? întrebă Jake.

- Nu ştim. Lyra spune că probabil au fost nişte curenţi rătăciţi de la un râu psi din apropiere sau o furtună.

Singura alternativă, susţine ea, este că cineva a închis intrarea cu bună ştiinţă, lucrând eu argint, diamant sau

ametist.

- Ziceai că nu există indicii ale vreunui râu sau furtună în zona aia.

- Exact.

31

- Păi, noi ştim că nu avem pe nimeni dintre oamenii noştri care poate lucra cu ametist. Dacă am fi avut, n-

ar fi trebuit s-o chemăm pe Lyra Dore. Jake făcu o pauză. E cineva în echipa aia care poate lucra cu argint sau

diamant?

- Nu. Am verificat profilurile parapsihice ale tuturor celor implicaţi chiar aseară, după ce m-am întors la

suprafaţă. M-am uitat şi în dosarele celor doi Ghildari. Niciunul dintre ei nu poate rezona vreuna dintre variaţiile

astea trei ale pietrei. Şi chiar dacă s-ar dovedi că unul sau una dintre ei şi-a ţinut talentul secret, nu există niciun

motiv serios pentru a încerca să omoare cinci oameni.

- Ştim al dracului de bine cine ar fi putut închide intrarea aia, nu-i aşa? Şi avea şi motiv. Răzbunare. Unde

era Lyra Dore când s-a închis camera?

- Nu ştiu, recunoscu Cruz. Dar nu contează. Nu ea a sabotat ruina.

- Poate că a reuşit să găsească un mod de a pune o capcană cu efect întârziat, înainte de a preda controlul

asupra camerei, medita Jake.

- Nu, zise Cruz. Lyra e supărată pe CI, dar nu ar pune niciodată nişte vieţi în pericol de dragul răzbunării.

- Ce te face să fii atât de sigur?

- Ştii de ce sunt sigur.

Jake expiră zgomotos.

- Recunoaşte, ai greşit în privinţa ei. Nu este femeia care ţi se potriveşte.

- Ba da, zise Cruz calm. Este.

- Fir-ar să fie, dacă era femeia potrivită, nu te aflai acum în situaţia asta. Se joacă cu tine.

- Acum trei luni s-au complicat lucrurile. Din vina mea. Acum nu mai are încredere în mine. Trebuie să

schimb situaţia asta.

- Tu trebuie să-ţi faci doar treaba. Află ce ne ascunde. Jake întrerupse convorbirea. Cruz privi telefonul

mort din mâna lui.

- Îmi pare rău să ţi-o spun, Big Jake, dar am alte priorităţi.

CAPITOLUL 8

- Iartă-mă că-ţi vorbesc de lucruri personale, Lyra. Maestrul Quinn îi zâmbi cu zâmbetul lui blajin. Nu pot

să nu observ că în ultimul timp pari din ce în ce mai descentrată. Simt că ceva te împiedică să-ţi găseşti echilibrul

armonic interior.

Ultimii elevi ai clasei de meditaţie părăseau studioul. Lyra termină de rulat covoraşul şi îl vârî în geantă.

- Ştiu că nu am fost o elevă bună, zise ea. Se pare că nu mă pot concentra prea bine. Lucrurile au fost cam

agitate pentru mine în ultima vreme.

Quinn dădu din cap serios.

- Am văzut ziarele de dimineaţă. Şeful Securităţii de la Chihlimbar, Inc. ţi-a cerut să ajuţi la o operaţie de

salvare din ruina pe care ai descoperit-o acum câteva luni. Sunt surprins că ai fost de acord să-i ajuţi.

- Nu prea am avut de ales. Se lăsă pe vine ca să-şi tragă fermoarul la geantă. Câţiva oameni erau prinşi

înăuntru. Chihlimbar, Inc nu avea pe nimeni care să poată să de-rezoneze intrarea.

- Înţeleg. A fost o acţiune generoasă şi caritabilă din partea ta. Dar presupun că acum, de când CI ştie că

eşti singura la care pot apela să lucreze cu chihlimbarul ametist, îţi vor cere din ce în ce mai mult ajutorul.

- Pot să-mi ceară, dar răspunsul meu va fi nu.

- Sper, pentru binele tău, că vei găsi puterea să-i refuzi, îngrijorarea din vocea lui calmă o surprinse. Se

ridică încet în picioare.

- De ce spuneţi asta?

El nu răspunse imediat. În schimb o privi lung. Ea se întrebă stânjenită ce vedea el.

- Ezit să spun mai multe, zise el, în sfârşit. Nu e locul meu. Treaba mea este să-ţi ofer călăuzire pe măsură

ce cauţi echilibru şi armonie în viaţa ta. Dar eşti eleva mea şi am o responsabilita faţă de tine. Simt că trebuie să te

avertizez.

Un fior rece trecu peste ea, ca acela pe care îl avea atunci când era lovită de coşmar. Strânse cu putere

mânerele genţii sport.

32

- Dacă intenţionaţi să mă avertizaţi să nu mă implic cu Chihlimbar, Inc., nu vă faceţi griji, zise ea. Îmi dau

seama că asta ar însemna să invit necazurile.

- Nu mă îngrijorează doar reînnoita ta asociere cu Cruz Sweetwater şi familia lui. Quinn se îndreptă spre

ferestrele înalte al studioului. Îşi împreună mâinile la spate şi contemplă privelişte asupra zidului Oraşului Mort.

Mă îngrijorează energia crescândă a dizarmoniei pe care o percep în aura ta. Încă o dată îmi cer iertare ca intervin,

dar te simţi bine, Lyra?

Îi era frică să respire. Dacă Quinn putea simţi că se întâmpla ceva cu ea, ceva care îi afecta mintea şi felul

în care percepea realitatea, poate că avea o problemă mai mare decât credea ea. Dar, afurisită să fie, dacă va

recunoaşte asta faţă de cineva, inclusiv Quinn. Cel puţin, nu încă. Exista posibilitatea să sufere din cauza stresului.

De asemenea, o posibilitate foarte bună să fiu într-o stare de negare totală, gândi ea.

Dar nu putea trece peste faptul că, cu excepţia acelor momente îngrozitoare când o învăluiau coşmarurile,

se simţea normală. Ei bine, la fel de normală ca întotdeauna. Sigur că, de obicei, nebunii credeau şi ei că sunt

normali. Cum ar fi bunicul, de exemplu, gândi ea cu tristeţe.

Arthur Dore îşi petrecuse ultimii ani căutând obsesiv diverse şi asortate revendicări de legendare

descoperiri de chihlimbar pierdute, îşi cheltuise toţi banii pe hărţi de comori şi jurnale false, care pretindeau că

conţin secretul locaţiilor unor mine născocite de chihlimbar rar şi exotic. Până la urmă murise fără niciun ban. Ea

fusese singura rămasă lângă patul lui. Trebuise să scotocească prin contul ei de economii amărât ca să plătească

înmormântarea.

Bunicul ei fusese un om morocănos, dezamăgit şi nefericit, dar ea îl iubise. Iar el o învăţase câteva

lucruri, unul dintre ele fiind importanţa păstrării propriilor secrete.

- Sunt bine, Maestre Quinn, zise ea politicoasă. Vă apreciez îngrijorarea, dar sunt într-o formă excelentă.

Pe bune.

- Nu vorbeam despre sănătatea ta fizică. Quinn nu îşi dezlipi privirea de pe turnurile de smarald. Mă

îngrijorează starea în care se află bunăstarea psihicului tău. Înţeleg că nu vrei să discuţi despre asta, şi este

prerogativul tău. Dar simt că ceea ce se întâmplă cu tine este legat de talentul tău. Dezechilibrul armonic din aura

ta este mai rău în dimineaţa asta.

- Vă rog să nu vă faceţi griji în privinţa mea, domnule.

- Te-ai gândit că, lucrând noaptea trecută cu ametist, s-ar putea să fi exacerbat problema?

- Nu am o problemă, zise ea scurt. Sunt doar puţin obosită şi stresată. Am ajuns târziu acasă. Nu am

dormit destul. N-am avut timp pentru micul dejun. De la una, de la alta, în dimineaţa asta probabil că sunt stoarsă

din punct de vedere armonic. Dar încă o cană de cafea tare poate repara situaţia asta.

Se întoarse spre ea cu expresia lui senină ca întotdeauna. Zâmbi din nou cu zâmbetul lui înţelept.

- Nu îmi datorezi nicio explicaţie sau scuză. Ai dreptul la intimitatea ta. Voi adăuga doar că, dacă te vei

decide vreodată că ai nevoie de o îndrumare intimă decât cea pe care o ofer grupului, sper că vei simţi că poţi veni

la mine.

Simţi cum i se ridică părul pe ceafă.

- Aăă, mulţumesc, zise ea.

Doamne sfinte. Oare Maestrul Quinn îi sugera ceea ce credea ca că îi sugerează? Se dădea la ea?

Nu, sigur că nu. Era doar imaginaţia ei. Pentru Dumnezeu, doar era guru de meditaţie armonică.

Aşa se întâmpla dacă te frigeai cu un Sweetwater. Începeai să vezi fiecare bărbat ca pe un potenţial

pericol de foc.

Strângând la piept geanta sport, ieşi grăbită pe uşă şi cobori scările.

CAPITOLUL 9

O oră mai târziu, îmbrăcată de lucru, cu Vincent aşezat pe umărul ei, Lyra lovi de trei ori cu piciorul

încălţat cu pantof negru cu toc jos, în uşa din spate a Galeriei Halifax. Nici nu se punea problema să bată în uşă cu

mâna, pentru că avea nevoie de amândouă mâinile ca să ţină pachetul pe care îl adusese cu ea.

Nancy deschise uşa imediat şi se aplecă să privească în ambele direcţii. Satisfăcută, zâmbi când o văzu pe

Lyra strângând la piept obiectul învelit într-o pătură.

33

- Oh, bine, zise ea. E unul mare de data asta.

- Mi-ai zis că le vrei mai mari.

- Mărimea e importantă pentru clienţii mei.

- Dă-mi o mână de ajutor, zise Lyra. Chestia asta e grea.

- Bine, îl apuc de partea asta. Nancy coborî pe ultima treaptă şi apucă de-o parte a pachetului. Îh, ai

dreptate, cântăreşte o tonă. Nu pot să cred că l-ai cărat şase străzi.

- Şi prin aleile dosnice, nu mai puţin.

- De ce nu l-ai adus cu maşina?

- Ştii că încerc să merg cât mai mult pe jos.

- Da, dar asta-i ridicol. Nancy potrivi pachetul ca să treacă de deschizătura uşii. Apropo, presupun că ştii

că azi eşti pe prima pagină a ziarului Herald şi a Curentului. Şi la ştirile de pe rez-ecran?

- Exact ca în vremurile bune de acum trei luni. Cel puţin Vincent arăta adorabil.

Reuşiră să aducă pachetul în camera din spate. Vincent sări de pe umărul lui Lyra şi se urcă pe frigiderul

micuţ în care Nancy păstra pentru el o farfurie cu prăjiturele.

- Deci ăsta a fost adevăratul motiv pentru care Cruz Sweetwater a venit la petrecerea de aseară? Nancy o

studie pe Lyra cu atenţie. Avea nevoie de tine să salvezi echipa aia?

- Da, dar susţine că a fost ceva neprevăzut. Spune că avea de gând să mă sune oricum, pentru că vrea să-i

mai dau o şansă. Lyra se crispă. Ce şanse sunt să fie aşa?

- Ştiam eu. Nancy se umplu de bucurie. Ţi-am zis eu că se va întoarce curând. Chiar tu ai zis că, din

punctul lui de vedere, doar îşi făcea munca acum trei luni. Trebuie să recunoşti că erai în pericol. Bandele ale de

antichităţi sunt fără milă. Dacă una dintre ele ar fi aflat despre ruină, până acum ai fi fost hrană pentru plantele din

junglă.

- Mulţumesc pentru imaginea asta.

-Tre' să-ţi spun, eram moartă de frică când încercai să vinzi relicvele alea pe piaţa subterană. A fost un fel

de uşurare atunci rând primul tău client s-a dovedit a fi un agent sub acoperire de la Securitatea Chihlimbar, Inc.

Cum stau lucrurile acum?

- M-a invitat să iau cina cu el diseară.

- Sper c-ai spus da?

- Mă mai gândesc, zise Lyra.

- Oh, foarte decisă. Nu fi idioată. Ce problemă poate fi cu o cină? Măcar te alegi cu o masă gratis din

afacerea asta şi probabil că va fi una foarte, foarte scumpă. Nu e prea mult ca plată, dar mai bine decât nimic.

- Aşa este. Dar se pare că laboratorul CI încă nu a reuşit să găsească pe cineva care poate rezona

chihlimbarul ametist.

Entuziasmul lui Nancy se risipi.

- Cu alte cuvinte, tu crezi că Sweetwater are un motiv ulterior pentru care te-a invitat la cină?

- E o bună posibilitate, da.

- Fir-ar să fie. Nancy îşi încreţi nasul. Şi eu care mă gândeam că voi vedea un final fericit.

- Nu-ţi fă speranţe.

Aşezară pachetul pe suprafaţa de lemn a unui banc de lucru

- Eu zic, totuşi, să iei masa cu tipul ăsta, zise Nancy. Dă-i o şansă. Cel puţin, dacă eşti văzută cu el, o să-ţi

folosească a afaceri.

- Îmm. Nu m-am gândit la asta,

- Glumeşti? Nancy rânji. Din dimineaţa asta eşti din nou faimoasă, mulţumită lui Cruz. N-ai citit niciunul

din articolele din ziare? Făcu semn cu capul spre ziarul Herald aşezat pe o masă din apropiere. Te-au numit

consultant privat de antichităţi care se ocupă de o clientelă exclusivă,

- Am observat. Acum trei luni eram doar o dubioasă acordoare de chihlimbar, în ceea ce-i privea pe

jurnalişti.

- Ai fost up-gradată, zise Nancy. Desigur că au şi sugerat că motivul pentru care ai renunţat la proces a

fost acela că ai o relaţie secretă cu Sweetwater.

- Zvonurile astea vor deveni şi mai rele dacă ies cu el la masă.

- Şi ce dacă? Mai bine decât să stai în casă în fiecare seară, aşa cum ai făcut în ultimele trei luni.

34

- Poate.

Lyra desfăcu legăturile care ţineau pachetul şi dădu la o parte pătura veche. Zâmbi cu încetineală.

- Ce crezi? întrebă Lyra.

- Cred că e un alt Chimera original şi că se va vinde într-un rez-minut. Domnul Anonymous o să-l

cumpere imediat, la fel cum a făcut şi cu celelalte, dacă îi ofer ocazia. Dar ştii, încep să mă gândesc că ar fi timpul

pentru o licitaţie.

- Nu sunt sigură, zise Lyra. O licitaţie ar atrage presa.

- Există deja zvonuri care circulă în lumea artei despre misteriosul Chimera. Ar fi un PR nemaipomenit.

- Da, dar prea multă atenţie ne-ar putea ruina. Mi-ai zis de criticul ăla, de la Herald, care te-a tot bătut la

cap în ultimul timp ca să-i dai detalii despre noul artist din galeria ta. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar decide să facă o

investigaţie?

- Mă descurc eu cu el, zise Nancy sigură pe ea.

- Hâmm.

Vincent sări pe un capăt al bancului de lucru, ţinând într-una din labe o prăjiturică. Mesteca entuziasmat,

fără să arate vreun interes pentru tablou.

Amândouă îl priviră. Lyra observă că bereta roşie îi atârna precar. Se aplecă şi îi aranja agrafa care ţinea

bereta.

- Haide, o îndemnă Nancy. Ce contează încă o măruntă licitaţie de artă într-o galerie mică? Nu va face

niciun val.

- Ştii la fel de bine ca şi mine că, dacă se află că Chimera este, de fapt, un iepuraş de praf, piaţa asta se va

prăbuşi peste noapte, zise Lyra. Domnul Anonymous îşi va cere banii înapoi. Mai rău, probabil că ne va da pe

amândouă în judecată. Nu numai că vom fi amândouă ruinate financiar, dar reputaţia noastră se va spulbera.

- Okay, okay, vom face o licitaţie foarte particulară. Doar cei mai exclusivişti connisseuri ai artei

moderne vor fi invitaţi. Şi, desigur, domnul Anonymous. O vom ţine foarte discret. Colecţionarilor o să le placă.

Ofertele o vor lua razna. Vom fi bogate.

- Păi...

- Asta-i şansa noastră să facem bani buni, Lyra. A sosit timpul să ţintim spre inelul de chihlimbar,

prieteno. De ce eziţi? Nu eşti tu. Unde este spiritul ăla curajos de Dore? Asta-i femeia care a încercat să dea în

judecată Chihlimbar, Inc.?

-Asta-i femeia care e îngropată în datorii pentru că a încercat să dea în judecată Chihlimbar, Inc., zise

Lyra sec. Dar când ai dreptate, ai dreptate. Este o ocazie rară. Hai s-o facem. Se opri şi privi ziarul Herald. Nu-mi

vine să cred că m-au numit consultant de antichităţi în loc de acordoare.

- Consultant de antichităţi cu o clientelă exclusivă. Au făcut să pară ca şi cum Cruz Sweetwater însuşi e

unul dintre clienţi tăi.

- Mă întreb de unde i-o fi venit presei ideea asta?

- Ceva îmi spune că a venit direct de la departamentul de publicitate al lui Chihlimbar, Inc., zise Nancy.

Şi asta înseamnă că au primit-o de la Cruz Sweetwater. Felul lui de a încerca să-şi îndrepte greşelile, pariez. În

lumea artei şi a antichităţilor, nu poţi cumpăra asemenea publicitate. Ţi-a făcut o mare favoare. E gest foarte

romantic, dacă vrei să ştii.

Lyra expiră încet, gândindu-se.

- Ştii, ai dreptate. O cină cu Cruz Sweetwater ar putea fi bună pentru cariera mea.

- Asta e! Spune-ţi că te întâlneşti cu el pentru că publicitatea va fi bună pentru afaceri.

CAPITOLUL 10

Telefonul sună chiar în momentul când deschidea uşa din spate a magazinului ei.

- Dore Acordări şi Consultaţii, zise ea rezonând luminile. Îl privi pe Vincent cum ţopăie către locul unde

ţinea încuiată o cutie cu pensule-rez şi o pânză, ca să-l ţină ocupat în timpul orelor lungi de muncă.

- Cu domnişoara Dore, vă rog.

Vocea era masculină, autoritară, cu accentul clasei superioare. Nu era unul dintre obişnuiţii ei.

35

- La telefon, zise ea.

- Sunt Wilson Revere. Înţeleg că sunteţi un fel de expert în chihlimbar rar.

Ea îngheţă, simţind cum bucuria pulsează prin ea. Era, desigur, foarte posibil să existe mai mulţi Wilson

Revere în Oraşul Frecvenţa. Dar câţi dintre ei ar fi fost interesaţi de un acordor care putea lucra chihlimbarul rar?

Îşi drese vocea şi încercă să adopte un ton sigur.

- Sunteţi cumva Wilson Revere de la corporaţia RezStone?

El râse.

- El însuşi. Îmi cer scuze, ar fi trebuit să mă prezint mai bine. Spune-mi Wilson.

- Cu ce te pot ajuta, ăăă, Wilson?

- Mâine după-amiază are loc o licitaţie la Galeriile Fairstead. Am înţeles că vor fi de vânzare nişte pietre

brute interesante. Unul dintre exemplare este ametist. Consultantul, cu care lucrez de obicei pentru asemenea

lucruri, nu are experienţă cu această varietate. Aş vrea să participi împreună cu mine la vizionare şi să-mi spui

părerea ta înainte de a face oferta. Eşti liberă?

Ea strânse receptorul cu putere. Era singurul lucru pe care îl putea face ca să-şi menţină vocea rece,

profesională.

- Dă-mi voie să-mi consult agenda.

- Desigur.

Se forţă să lase câteva secunde să treacă înainte de a vorbi din nou cu el.

- Da, domnule Revere, se pare că sunt liberă mâine după-amiază. Ne întâlnim la Galeriile Fairstead.

- E foarte bine aşa. Şi, ţine minte, numele e Wilson.

- Da. Wilson.

- Mulţumesc, domnişoară Dore. Abia aştept să vă cunosc mâine în persoană.

Şi închise telefonul.

Lyra se uită la Vincent care se aşezase pe cutia cu pensule-rez, aşteptând ca ea să o deschidă.

- Nu cred că-i vom spune lui Cruz numele noului meu client, zise ea. Am impresia că există o râcă între

familiile Revere şi Sweetwater. Aminteşte-ţi mottoul acordorului: Ce se întâmplă în magazinul unui acordor,

rămâne în magazinul acordorului.

CAPITOLUL 11

- Iau masa cu tine în seara asta, pentru că eu şi cu Nancy am decis că e bine pentru afacerile mele de

consultanţă de antichităţi să fiu văzută cu tine, zise Lyra. Mai ales după articolele din ziarele de azi.

Cruz o privi din cealaltă parte a separeului mic şi intim.

- Îţi apreciez sinceritatea.

- Sigur. Oricând. Presupun că a fost ideea ta aceea de a informa media că sunt un consultant de antichităţi

cu o clientelă exclusivă?

- M-am gândit că puteam să fac măcar atât.

- Mulţumesc.

Ochii lui Cruz sclipiră plini de amuzament

- Asta înseamnă că suntem chit?

- Nu.

Micul restaurant nu era doar unul dintre cele mai scumpe din oraş, ci era considerat printre cele mai bune

de către oamenii preocupaţi de mâncărurile fine. Lyra încercă să nu pară impresionată, dar era greu să falsifice o

atitudine blazată, când stătea într-unul dintre cele mai exclusive restaurante din oraş, iar partenerul ei la cină era

unul dintre cei mai puternici oameni din oraş.

Bistroul Smarald era aşezat în mijlocul unei secţuni recent gentrificată a Cartierului. Era o enclavă

elegantă, discret luminată, în care cei bogaţi şi puternici puteau lua masa într-o atmosferă relaxată, printre cei de

aceeaşi teapă. Serviciul era excelent, bucătăria exotică era servită în porţii minuscule, iar vinurile de pe lista legată

în piele începeau de la un preţ care era cu mult peste întregul ei buget pentru mâncarea pe o săptămână.

36

Ea şi Cruz fuseseră subiectul unor numeroase priviri discreta atunci când sosiseră. Dar personalul şi

ceilalţi clienţi lăsau impresia că prezenţa ei acolo împreună cu unul dintre oamenii de la Chihlimbar, Inc. nu era

mare lucru.

Cruz îşi ridică paharul.

- Arăţi incredibil în seara asta.

- Mulţumesc.

Se îmbrăcase cu hainele ei standard pentru recepţiile oferita de galerii, o rochie neagră scurtă, sandale de

seară cu toc înalt, o pereche de cercei din chihlimbar şi brăţara cu talismane.

Cruz era din nou îmbrăcat în negru de asasin, dar în seara asta purta o versiune mai sport, un sacou moale

de in, pantaloni negri strâmţi şi un pulover negru cu guler barcă.

- Despre ce o să vorbim? întrebă ea.

- Despre a doua mea şansă?

- Nu am luat încă o decizie. Deocamdată nu mă gândesc mai departe de cină.

Cruz zâmbi.

- Presupun că ar trebui să sper că cina va decurge bine.

Tremurături uşoare îi trecură prin şira spinării. Sentimentul stimulant de conştientă cutezătoare o

cuprinsese din nou în sear asta. Ştia că senzaţia de rezonanţă înaltă nu avea nimic de-a fac cu ambientul psi din

vecinătate. Era vorba despre Cruz, gândi ea. Nimic nu se schimbase în cele trei luni de când plecase.

- Cred că trebuie să găsim un subiect neutru, zise ea.

- Noi doi nu ne pricepem la neutru. Povesteşte-mi despre bunicul tău.

Surprinsă, îl ţintui cu privirea.

- De ce vrei să ştii despre el?

- Ştiu partea cealaltă a poveştii de la bunicul meu. Sunt curios să aflu versiunea Dore a evenimentelor.

- Versiunea Dore este cea corectă, bineînţeles.

El privi amuzat.

- Zău?

- Bunicul tău i-a furat bunicului meu revendicarea unei descoperiri de chihlimbar, la un joc de poker-rez

necinstit.

- Bunicul meu jură că nu a trişat. A câştigat cinstit drepturile pentru mina Radiance Springs.

- Ha. Păi, ce altceva ar putea spune, nu? Nu sunt mulţi cei care ar recunoaşte că au obţinut ceva atât de

valoros ca acea revendicare pe căi necinstite.

- Bunicul meu mai spune că a fost vorba despre o femeie, adăugă Cruz.

Ea se rezemă de peretele separeului.

- N-am auzit aşa ceva. Cine era femeia?

- Bunica mea. După ediţia Sweetwater a poveştii, amândoi bunicii noştrii au umblat după ea. Ea l-a ales

pe Jake Sweetwater. Lui George Dore nu i-a picat bine. Atunci s-a îmbătat şi l-a provocat pe bunicul meu la un

joc de poker-rez. E destul de greu să joci un joc decent de poker alunei când eşti treaz, aşa că să nu mai vorbim de

atunci când eşti beat mangă.

- Dar faptul că ştia că oponentul lui era beat, nu l-a oprit pe Big Jake Sweetwater să accepte provocarea,

nu-i aşa?

- N-am de gând să-i găsesc scuze. Big Jake poate să-şi poarte singur de grijă. Dar ştiu că, acum cincizeci

de ani, lucrurile erau dure acolo pe frontieră. Nu exista milă pentru greşeli, iar bunicul tău a greşit.

Lyra se cutremură.

- Se pare că eu îi calc pe urme.

- Ce dracu' vrea să-nsemne asta?

- În primul rând, am pierdut în favoarea unui Sweetwater ceea ce probabil va fi cea mai importantă

descoperire a carierei mele, apoi am pierdut mult prea mulţi bani, încercând să dau în judecată compania ta, într-o

încercare fără sorţi de izbândă de a mă răzbuna.

Cruz bău puţin din vin apoi lăsă paharul jos.

- Uneori e bine să ştii când să te ridici de la masă.

- E clar că voi, cei din clanul Sweetwater, sunteţi norocoşi când e vorba de jocuri de noroc.

37

- Şi ar trebui să mai ştii ceva, zise Cruz.

- Ce anume?

- Avem noroc şi în dragoste.

Ea încremeni.

- Ce bine pentru voi.

- De fapt, pentru noi nu e vorba de noroc. Mai mult un instinct.

Ea deschise ochii larg.

- Uau. Un instinct pentru sex. Închipuieşte-ţi că Mama Natură a inventat ceva atât de inteligent. Cine ar fi

ştiut?

- N-am zis că instinctul este pentru sex. Sexul e altceva.

- Oh, zău? Membrii familiei tale nu sunt interesaţi în sex?

Privirea lui străluci de râs.

- Te distrează chestia asta, nu-i aşa?

- Păi, presupun că asta explică de ce noi doi nu am ajuns niciodată în dormitor.

Căldura înlocui amuzamentul din privirea lui.

- Asta te-a îngrijorat?

Ea ridică din umeri.

- Recunosc că m-a făcut puţin curioasă la momentul ăla. Dar după aia am realizat că ceea ce era între noi

era doar muncă pentru tine.

- Aşa crezi?

- Ai obţinut ceea ce ai vrut cu câteva săruturi şi vorbe dulci. Nu a fost nevoie să profiţi de situaţie. În felul

tău, eşti un om etic, Cruz Sweetwater. Trăieşti după un cod. Respect asta. Îi aruncă un zâmbet rece. Doar că se

întâmplă să nu fie şi codul meu.

- La început a fost muncă, dar nu a continuat aşa. Până la urmă, m-am gândit că puteai ierta câteva

sărutări. Nu eram sigur că m-ai fi putut ierta dacă te duceam în pat şi pe urmă preluam controlul asupra ruinei.

Ea învârti vinul în pahar.

- Conta pentru tine dacă te iertam sau nu?

- Sigur.

- De ce?

- Ţi-am spus, bărbaţii din familia mea posedă un instinct care le permite să recunoască femeia potrivită

pentru ei atunci când o întâlnesc, zise el. Tu eşti cea pentru mine.

Ea îşi ridică sprâncenele.

- Ai noroc de multe ori cu fraza asta?

El nu îi întoarse zâmbetul.

- Credeam că ţi-am explicat, nu e vorba de noroc. E un aspect al talentului nostru.

- Ai un talent şi pentru seducţie? Trebuie că e folositor.

- Ştii bine că nu vorbesc despre seducţie. Vorbesc despre abilitatea de a simţi o legătură ca aceea existentă

între noi doi.

-Vrei să spui că eşti psi în asta? Uau, asta-i una nouă.

El expiră cu încetineală.

- Poate că ar trebui să discutăm despre altceva.

- De ce? E un subiect interesant. Abia îl începusem.

- E adevărat, dar realizez că subiectul ăsta are anumite neajunsuri.

Începea să-şi piardă răbdarea, realiză ea. Poate era chiar puţin iritat. Vedea că îl deranja să ştie că nu avea

controlul complet asupra situaţiei. Bietul om, probabil că nu era obişnuit să fie provocat aşa cum făcea ea acum.

Fără îndoială că mulţi ar fi spus că nu este un lucru inteligent să împungi un Sweetwater cu un băţ ascuţit.

Dar îi dădea un fel de satisfacţie să ştie că rezonase în seara asta câteva din punctele sensibile ale lui Sweetwater.

Pe lângă asta, cei din familia Dore nu erau recunoscuţi pentru simţul lor practic, aşa cum nu erau recunoscuţi

pentru norocul lor. Avea de menţinut o tradiţie a familiei.

- Din câte ştie toată lumea, bărbaţii de la Chihlimbar, Inc. au toţi talente legate de chihlimbarul de o formă

sau alta, zise ea. Vrei să-mi spui că această putere psihică din familia ta este legată de chihlimbar? Hai să fim

38

serioşi. Şi eu am un talent legat de chihlimbar, îţi aminteşti? La fel şi bunicul meu. Şi îţi spun că nu am obţinut şi

chestia aia cu norocul.

- N-are nimic de-a face cu abilitatea de a rezona chihlimbar. Din documentele familiei reiese că strămoşii

noştri de pe pămân aveau abilităţi similare.

- Ce fel de talent ai? domnule Sweetwater.

- Cred că ar trebui să schimbăm din nou subiectul.

Ea ridică din umeri.

- Cum vrei. Despre ce ai vrea să vorbim? Despre vreme?

- Ai de gând să faci lucrurile cât se poate de dificile, nu-i aşa?

Ea îi aruncă cel mai ameţitor zâmbet al ei.

- Cu siguranţă că voi încerca.

CAPITOLUL 1 2

Plouase cât timp fuseseră în restaurant. Când Lyra păşi în noapte împreună cu Cruz, Cartierul era mai

luminos ca de obicei. Stratul de umezeală de pe străzi reflecta strălucirea verde-psi a Oraşului Mort. O ceaţă

uşoară, infiltrată de lumina de peridot a marelui zid, se întindea cu repeziciune. În jurul lor, curenţii intoxicând de

energie pulsau şi rezonau agitându-le simţurile. Lyra ştia că cea mai mare parte din enegia fierbinte psi era

generată de ea şi de Cruz.

Ai grijă, gândi ea. Aşa era şi acum trei luni, şi nu s-a sfârşit cu bine.

Cruz o ajută să se aşeze pe scaunul din faţă al Slider-ului. Era ceva protector şi posesiv despre felul cum o

făcuse, ca şi cum ea ar fi fost un bun extrem de valoros. Era departe de a avea încredere în el, dar trebuia să

admită că, în sinea ei, răspundea modului atent în care o trata.

El deschise portiera Slider-ului din partea şoferului şi se aşeză lângă ea. Doar simplul fapt că stătea atât de

aproape de el în spaţiul strâmt şi întunecos al maşinii şi pentru ea era o experienţă ameţitoare.

El rezona motorul. Slider-ul se desprinse uşor de bordură. Intrară în labirintul de străzi sucite de lângă Zid

şi, ca de obicei, nu ezită la niciuna dintre intersecţii.

- Cum faci chestia asta, întrebă ea impulsivă.

- Ce anume?

- Cum îţi găseşti drumul prin partea asta a oraşului fără să greşeşti niciodată?

- Nu m-am gândit niciodată. E ceva natural.

Ea zâmbi.

- Ai şi un simţ psi pentru navigare?

- Nu este o abilitate separată, zise el serios. Toate fac parte din talentul Sweetwater.

- De fapt, ce este această abilitate pe care o au cei din familia Sweetwater?

- Într-o zi am să-ţi povestesc totul despre ea.

- Dar nu în seara asta.

- Nu. Nu în seara asta

- Un secret de familie adânc şi întunecat? întrebă ea amuzată.

- Da.

Seriozitatea din vocea lui o opri brusc. De asemenea, îi incită şi curiozitatea.

- Deci când o să-mi spui despre acest talent ciudat?

- Când o să fii sigură că noi doi suntem făcuţi unul pentru celălalt.

- Şi dacă nu se va întâmpla niciodată?

- Se va întâmpla. El mai dădu un colţ. Dar, destul despre mine. Hai să vorbim despre tine.

- Ce vrei să ştii?

- Un lucru pe care nu mi l-ai spus niciodată, zise el.

- Sunt o mulţime de lucruri pe care nu ţi le-am spus.

- Nu mă îndoiesc. Dar lucrul care mă interesează acum este cum ai găsit ruina de ametist.

- Ah, da. Ruina. M-am gândit eu că o să ajungem şi la ea mai devreme sau mai târziu.

39

Nu putea fi sigură, din cauza întunericului, dar avu impresia că mâinile lui puternice se încordaseră puţin

pe volan. Din piatra neagră a inelului, scânteie ameninţătoare lumina verde psi. Putea să jure că simţise cum

energia se răspândea în atmosferă. Dar când vorbi, vocea lui Cruz era perfect controlată.

- Familia mea se află în afacerile cu chihlimbar de cincizeci de ani, avem în tezaurul nostru particular cea

mai bună colecţie de exemplare de piatră brută şi de anticuri din chihlimbar din cele patru oraşe-state. Cercetarea

noastră este de ultimă oră. Dar până când ai descoperit tu ruina aia şi pietrele dinăuntrul ei, toată lumea credea că

ametistul este doar o piatră mov frumoasă, fără nicio aplicaţie practică, decât aceea de a fi folosită ca bijuterie.

- Este evident că extraterestrii o considerau valoroasă, zise ea uşor.

- Da, zise el. Şi acest fapt schimbă totul. Înseamnă că potenţialul energiei latente din ametist trebuie

reevaluat. Deci, cum ai găsit ruina?

- Nu te poţi aştepta ca o Dore să-şi verse toate secretele unui Sweetwater.

- Jungla subterană a fost deschisă pentru explorare şi prospectare de niciun an. Cea mai mare parte din ea

nu a fost nici măcar cartografiată. Şi totuşi, tu ai intrat singură acolo, într-o zi, şi ai făcut o descoperire incredibilă.

- Câteodată până şi o Dore are noroc.

- Instinctul meu îmi spune că norocul nu a fost singurul lucru implicat în asta.

Ea bătu cu degetele în scaunul maşinii.

- Chiar vrei să ştii cum am găsit ruina? O să-ţi spun. Vincent m-a condus la ea.

El îi aruncă o privire rapidă, sconnonitoare.

- Vorbeşti serios?

- Foarte serios. Cred că a simţit cumva că pot lucra cu chihlimbarul ametist. În creierul lui micuţ de

iepuraş, probabil că s-a gândit că ruina şi pietrele vor fi nişte jucării frumoase pentru mine. Iepuraşilor de praf le

plac mult jucăriile şi jocurile.

- Ţi-ai deschis propria poartă. Cum ai reuşit?

Ea dădu uşor din mână.

- Se pare că aceia care pot lucra cu ametist sunt buni şi la deschis porţi în junglă. Făcu o pauză înainte de

a adăuga. Presupun că s-ar putea spune că este un aspect al talentului nostru. Nu la fel de interesant ca instinctul

Sweetwater pentru sex, desigur, dar oricum.

- Când ai aflat că puteai rezona cu ametistul? întrebă el.

- Când aveam paisprezece ani. Bunicul avea o mostră din el. Credea că este doar un exemplar frumos. Dar

într-o zi m-a lăsat să-1 ţin în mână şi amândoi ne-am dat seama că puteam lucra cu el aşa cum alţii lucrau cu

chihlimbarul standard. Problema era că nu părea să existe nicio aplicaţie practică pentru asta.

- Până când ai găsit camera şi relicvele înăuntrul ei.

- Da.

- Care este teoria ta despre artefactele pe care le-ai găsit în mină?

- Mă crezi sau nu, ţi-am spus adevărul acum trei luni. Chiar cred că pietrele alea nu sunt mai mult decât

un fel de artă psi extraterestră. Când le acordez pe o persoană, aşa cum am făcut cu cea pentru tine, persoana

respectivă poate experimenta arta prin simţurile paranormale. Dar asta-i tot. Nu e niciun mare secret de descoperit

în laboratorul tău.

El rămase tăcut un timp.

- Okay, zise el. De data asta vocea lui era puţin prea neutră.

Ea îngheţă.

- Okay?

- Nu eşti gata să ai încredere în mine. Pot să accept asta. Deocamdată.

Oh, fir-ar să fie. Ştie. Nu, mai degrabă făcuse o presupunere rezonabilă. Orice ar fi fost, o suspecta că nu-i

spune adevărul.

- Uite ce-i, Cruz, îţi spun...

- E momentul să schimbăm din nou subiectul.

- Se pare că o facem destul de des.

- Da, zise el. Aşa este.

Opri Slider-ul în faţa blocului ei. De data asta aşteptă pe scaun până când el ajunse în dreptul ei şi-i

deschise uşa. Simţea nevoia să fie singură câteva clipe, ca să se gândească la ceea ce tocmai se întâmplase între ei.

40

Nu mai putea exista niciun dubiu. Cruz nu vroia doar cooperarea ei cu laboratorul, ci era convins că ascunsese

unele artefacte pe care le găsise în ruină. Şi Nancy care evocase imagini romantice, şi toată discuţia despre

instinctul Sweetwater pentru dragostea adevărată.

Acum ce mai urma?

Înainte de a putea găsi un răspuns, Cruz deschise portiera. Ea coborî din maşină şi se îndreptă împreună

cu el către intrare.

Scotocea prin poşetă după cheie, când două mingi de foc fantomă, de un verde violent, explodară pe

trotuar, împingându-i pe mnândoi în peretele clădirii.

Nu era nimic supranatural despre energia fantomă. Tehnic, fantomele de energie erau cunoscute sub

numele de MIED - Manifestări Instabile ale Energiei Disonante. În esenţă erau mici furtuni de psi haotic

extraterestru.

Chiar şi o atingere uşoară a focurilor verzi putea prăji para-simţurile victimei, uneori fără posibilitate de

recuperare. O apropiere susţinută putea omorî.

Fantomele sălbatice de energie erau o problemă obişnuită în catacombe, dar ele nu existau la suprafaţă

dacă nu erau generate de cineva care putea lucra cu energia fantomă. Un vânător de fantome. Două fantome

însemnau că doi Ghildari se aflau în apropiere. Se ştia că vânătorii solitari îşi foloseau talentele pentru a comite

tâlhării pc străzi. O fantomă vârâtă în faţa ochilor era la fel de intimidantă ca o armă mag-rez.

- Oh, o să fim tâlhăriţi, zise Lyra. O încheiere perfectă pentru seara asta.

Cruz nu răspunse. Urmărea cu privirea doi bărbaţi care ieşeau dintr-o alee înfăşurată în ceaţă. Lumina

puternică a fantomelor de energie verde sclipi peste armele mega-rez ilegale, pe care cei doi le ţineau în mâini.

Armele erau îndreptate spre Cruz.

- Ia-l, zise unul dintre ei. Dar nu răni femeia.

Lui Lyra îi trebui doar o secundă ca să înţeleagă faptul că nu era o tâlhărie obişnuită, brutele astea vroiau

să-l omoare pe Cruz. Apoi toate luminile dispărură.

Între două bătăi de inimă panicată, ea fu aruncată într-un coşmar de întuneric absolut şi de linişte

terifiantă.

Ar trebui să aud focuri de armă, gândi ea. De ce nu aud focuri de armă?

Se spune că nu auzi niciodată glonţul care te loveşte.

Poate că starea asta de uitare totală era moartea.

CAPITOLUL 13

Cruz o văzu pe Lyra cum se prăbuşeşte pe pavaj lângă el, dar nu putea face nimic pentru ea în acel

moment. Va fi timp pentru explicaţii mai târziu, gândi el. Primele lucruri, primele priorităţi.

Continuă să concentreze energia prin chihlimbarul obsidian din inelul său, prinzându-şi prada într-o

dezorientantă zonă a nimănui, plină de ceaţă psi fără nicio particularitate.

Nu o putea feri pe Lyra. Talentul lui nu putea face asta. Era legat de aura lui. Când genera atât de multă

putere, toţi cei care se aflau pe o rază de patru-cinci metri în jurul lui, erau învăluiţi de acea ceaţă. Cu excepţia lui.

În aceasta stare ciudată, el era prădătorul ultim, pentru că doar el îşi putea folosi simţurile. Ceilalţi erau

orbiţi de noapte în cel mai rău mod posibil, cu toate simţurile oprite.

Fantomele de energie generate de cei doi, se prelinseră în rigolă şi dispărură ca flacăra unor lumânări în

ploaie, când cei doi îşi pierdură abilitatea de a se concentra. Oamenii ţipau panicaţi şi se zbăteau. Armele căzură

pe pavaj.

Emoţia întunecată a violenţei pe cale să se dezlănţuie îl inundă pe Cruz. Se îndreptă cu repeziciune către

primul bărbat.

* * *

Nimic nu avea sens. Dezorientarea era completă. Lumea, aşa cum o ştia ea, dispăruse. Era ca şi cum ar fi

fost trasă de pe stradă şi aruncată în cel mai adânc abis oceanic. Chiar şi lumina eternă, aruncată de Oraşul Mort,

dispăruse. Mingiile de foc fantomă dispăruseră şi ele. Nu existau lumini pe străzi. Nimic.

41

Toate simţurile normale îi erau afectate. În afară de faptul că nu putea să vadă şi să audă, nu se mai putea

nici orienta fizic. Sus şi jos nu mai aveau înţeles. Din cauza durerii din tot corpul, ştia că se prăbuşise pe trotuar.

Şocul căderii fusese ciudat de liniştitor. Dacă putea să simtă o durere normală, însemna că probabil nu era

moartă.

Primul gând coerent fusese acela că acei doi bărbaţi intenţionau să-l împuşte pe Cruz, iar ea nu putea să

facă nimic, pentru că fusese lovită de unul din coşmarurile ei. Panica şi mânia o cuprinseră. Nu acum, fir-ar să fie.

Nu putea să-l lase să moară, tocmai se întorsese la ea. Nu o să-l mai lase să plece, chiar dacă încerca s-o

manipuleze.

Simţurile fizice îi erau moarte, dar poate că para-simţurile nu îi erau afectate la fel de rău. Disperată, se

concentra să împingă energia prin talismanele de ametist, dorind ca lumea să apară din nou în jurul ei.

Scena străzii se întoarse cu repeziciune, dar, pentru că o vedea doar cu celelalte simţuri ale ei, avea un

aspect ciudat, suprarealist. Toate obiectele erau în culori paranormale. Semnul de circulaţie lucea ultraviolet.

Pavajul ud era ultra-verde. Luminile de la o fereastră de vizavi apăreau ca o auroră de ultra-galbenă.

Niciodată nu mai fusese nevoită să se bazeze doar pe para-simţuri. De obicei lucrau natural cu simţurile

normale ale unei persoane. Dar în starea asta ciudată, toţi stimulii veneau doar din zona paranormală a

spectrumului.

Auzea sunetul, dar îl percepea diferit. Dar nu putea confunda zgomotele trântelilor, gemetelor şi - cel mai

terifiant - ţipătul de durere al unui bărbat.

Întoarse capul şi văzu două siluete vagi. Era imposibil să le vadă trăsăturile fizice pentru că amândoi erau

înconjuraţi de aură. Unul dintre ei se clătina în cerc, dând din braţe. Celălalt se apropie de el, alunecând înainte ca

într-un dans înspăimântător de graţios, care promitea să se termine violent. Cel de-al treilea zăcea pe jos nemişcat.

Nu avea niciun dubiu în privinţa identităţii celui care se pregătea de atac. L-ar fi recunoscut oriunde.

- Cruz, şopti ea.

În această para-dimensiune, vocea ei suna ciudat. Nu se putea auzi aşa cum se auzea când îşi folosea

simţurile normale. Lipsii sunetelor familiare încărca şi mai mult atmosfera halucinantă.

O fiinţă mică, cu o aură strălucitoare, ieşi din întuneric şi se aruncă spre bărbatul pe care Cruz se pregătea

să-l doboare.

- Vincent, zise Lyra. Nu, aşteaptă. Vino aici.

Vincent, cu blana întinsă spre spate, o ignoră. Se aruncă şi începu să ciupească din călcâiele ţintei sale.

Tâlharul ţipă.

- Lasă-mă-n pace. Pleacă!

Dar Cruz venea şi el, rapid ca un fulger. Făcu o mişcare rapidă cu o mână, ca şi cum ar fi tăiat ceva.

Vânătorul de fantome căzu îndoit lângă partenerul său.

Lumea veni înapoi. Simţurile normale ale Iui Lyra, se reinstalară cu o bruscheţe trepidantă. Vincent îi sări

în braţe mormăind îngrijorat. Îl strânse la pieptul ei şi îl privi pe Cruz care ridica armele de pe jos.

- Eşti bine? şopti ea. Vocea îi suna tensionată, dar din nou normală.

El veni spre ea, mişcându-se cu aceeaşi graţie letală. Îşi dădu seama că era uimit să o vadă pe picioare.

- Sunt bine, zise el. Dar tu?

- Sunt okay. Puţin... zguduită, cred.

- Îmi pare rău.

- Da, păi, nu este vina ta.

- Vorbim mai târziu despre asta. Acum trebuie să ne ocupăm de perechea asta.

- Okay.

Vincent era din nou pufos, iar ochii de vânătoare erau închişi. Mârâi vesel, ca de obicei, spre Lyra, ca şi

cum nimic neobişnuit nu s-ar fi întâmplat.

Cruz scoase un telefon din buzunar.

- O să chem pe cineva să-i ia pe ăştia doi.

- Cineva? se încruntă. Vrei să spui poliţia, nu? Spune-mi, te rog, că îi chemi pe poliţişti.

- Un fel de poliţişti.

- Un fel de poliţişti?

- Îi chem pe cei de la securitatea Ghildei.

42

- Fir-ar să fie, Cruz, poliţia trebuie să se ocupe de lucrurile astea.

- Ăştia doi sunt vânători de fantome şi, cum se zice, Ghilda are poliţie pentru proprii ei oameni. În afară

de asta, am nevoie de răspunsuri şi le pot primi mult mai repede de la prietenii mei din securitatea Ghildei, decât

de la poliţia din Frecvenţa.

Nu avea rost să se certe cu el. Se abţinu, rumegând. Era doar nu alt exemplu de aroganţă a Chihlimbar,

Inc. şi a Ghildei locale. Dar ştia şi că Cruz avea dreptate. Când era vorba de vânători de fantome solitari, poliţia

din Frecvenţa adoptau vechiul punct de vedere. Şi ei preferau să lase Ghilda să se ocupe de propriile ei probleme.

Cruz vorbi scurt cu cineva la telefon, apoi închise. Privi din nou spre Lyra.

- Du-l sus pe Vincent, zise el. O să aştept aici până ce securitatea Ghildei îi ia pe ăştia doi, apoi urc şi eu.

Trebuie să stăm de vorbă.

- Despre ce? întrebă ea.

- Despre ce s-a întâmplat aici.

Ea îi cercetă faţa.

- A fost o încercare de tâlhărie. O hoţie la drumul mare.

- Poate. Îşi vârî telefonul în buzunar şi se îndreptă spre cel mai aproape dintre cei doi bărbaţi care zăceau

inconştienţi.

Un nou val de alarmă o cuprinse.

- Ce vrei să spui?

Lăsându-se pe vine, el scotoci, rapid şi metodic, prin buzunarele celor doi vânători.

- Nu cred că ăştia doi erau doar nişte oportunişti. Ne aşteptau.

- De unde ştii?

- Am un talent pentru lucrurile de felul ăsta.

CAPITOLUL 14

Cincisprezece minute mai târziu, el intră în lift şi urcă la etajul patru. Cei doi pistolari fuseseră urcaţi într-

o maşină cu ferestre negre a Ghildei, dar el încă mai simţea efectele intense care urmau întotdeauna după folosirea

unei cantităţi mari de psi.

Era stăpân pe el - era întotdeauna stăpân pe el. Cu un talent ca al lui, era o necesitate. Dar ştia din

experienţa anterioară că doar voinţa singură nu îl proteja de ardere. Într-o parte primitivă a creierului său, el era

vânătorul care se întorcea de la vânătoare plin de succes. Iar în seara asta senzaţia era de o mie de ori mai intensă

pentru că partenera lui îl aştepta.

Doar că Lyra nu ştia despre această parte a lucrurilor, gândi el. Probabil că îi auzise paşii pe hol, pentru că

uşa apartamenmlui se deschise chiar în momentul când întindea mâna spre ea. Lyra stătea în cadrul uşii, cu

privirea întunecată de anxietate. Un halat alb şi o pereche de papuci înlocuiseră rochia neagră şi sandalele sexy.

Părul îi atârna pe spate şi era uşor ciufulit. Vincent stătea pe umărul ei şi arăta vesel, ca de obicei. Dintre ei trei, el

era singurul fără griji, gândi Cruz. Iepuraşii de praf trăiau în prezent.

- Au plecat? întrebă Lyra privind holul ca şi cum s-ar fi temut că acei doi tâlhari îl urmau.

- Au plecat. Rămase în prag, privind-o, conştient că totul înăuntrul lui se tensionase şi mai mult. N-ar

trebui să intre în apartament, nu în condiţia lui prezentă. Dar trebuia să vorbească cu ea. Dar mai întâi trebuia să

calmeze lucrurile,

- Aş bea ceva, zise el.

- Nu eşti singurul. Ea păşi în spate. Am scos sticla de Roua Chihlimbarului.

- Merge.

Când ea se întoarse şi se îndreptă spre bucătărie, abia reuşi să se abţină şi să nu încerce să o tragă spre el.

Totul înăuntrul lui îl îndemna să o ia în braţe. Reuşi să-şi ţină mâinile departe de ea, dar era cel mai greu lucru pe

care îl făcuse vreodată. N-ar fi trebuit să vină sus. Era o greşeală; una mare de tot.

Închise uşa cu o senzaţie de finalitate inevitabilă şi o urmă pe Lyra. La jumătatea drumului prin camera de

zi, îşi lăsă sacoul pe spătarul unui scaun.

43

Părând că nu îşi dă seama de starea lui, Lyra se duse în spatele mesei de lucru şi umplu cele două pahare

pe care le scosese. Pierzându-şi interesul, Vincent sări de pe umărul ei şi se duse să investigheze borcanul cu

prăjiturele.

Lyra deschise capacul.

- Alege ce vrei tu, prietene. Meriţi.

Vincent vibra plin de anticipare. Sări pe marginea borcanului şi cercetă oferta cu aerul unui pirat

savurându-şi prada. După un moment de şovăială, apucă o prăjiturică şi sări înapoi pe masă.

Lyra puse capacul la loc şi îşi luă paharul de Roaua Chihlirnbarului. Înghiţi şi începu imediat să tuşească.

- Eşti sigură că eşti okay? întrebă Cruz.

- Oh, da, nemaipomenit. Gâfâind, trânti paharul pe masă. Nicicând mai bine. Tu?

Asta-i plăcea la ea. Era o adevărată luptătoare, blagoslovită cu destul spirit, curaj şi determinare cât să

ajungă pentru o armată. Nimic nu o ţinea la pământ pentru prea mult timp. Indiferent ce-i făceai - o minţeai, îi

furai revendicarea chihlimbarului, îi striveai nemernicul de avocat cu avocaţii tăi puternici, o speriai aruncând-o

într-un iad psihic - ea se ridica în picioare întotdeauna. Cu siguranţă că era adevărata lui parteneră de viaţă.

- Nicicând mai bine, fu el de acord. Luă o înghiţitură de Roua Chihlimbarului.

Ea se aplecă în faţă şi îşi puse coatele pe masă.

- Ei bine? Ai aflat ceva despre perechea aia?

- Băieţii de la securitate care i-au ridicat, i-au identificat pentru mine. Se aşeză pe unul dintre scaune. Doi

vânători de fantome răcani, care au fost daţi afară din Ghildă cu ceva timp în urmă. Au prinşi furând artefacte de

la o echipă arheologică pe care trebuiau o protejeze.

Lyra se strâmbă neimpresionată.

- Asta-i tot ce ştii?

- Sunt încă inconştienţi. Fără îndoială că vor fi luaţi la întrebări când se trezesc, dar mă îndoiesc că vom

afla mai multe. Cine i-a angajat, nu le-ar fi spus mai mult decât ce era absolut necesar.

Ea îşi înclină capul pe o parte, gândindu-se la cele spuse de el.

- Tu încă presupui că cineva i-a angajat şi că nu sunt doar nişte hoţi de stradă?

- Sunt sigur de asta.

- Ce te face aşa de sigur?

- Nu erau în trecere prin faţa uşii tale şi ne-au văzut din întâmplare când ieşam din maşină. Ne aşteptau,

Lyra.

- Cum poţi să ştii asta?

El trase aer în piept şi îi dădu drumul încet.

- Pentru că orice alt scenariu ar fi o prea mare coincidenţă.

- Ce? Unde-i coincidenţa? În Cartier, crimele la întâmplare au loc tot timpul.

El o privi în ochi.

- Nu şi când e vorba de mine. Nu la două săptămâni după ce am descoperit că una dintre relicvele de

ametist luată din ruine a fost furată din laborator.

- Ce?

- Şi nu la două săptămâni după ce un tehnician de laborator a fost găsit ucis. Şi nu la mai puţin de

douăzeci şi patru de ore după ce trei dintre oamenii mei şi doi ai Ghildei au fost prinşi în ruina aia de ametist.

- Stai puţin. Ridică o mână ca să-l oprească. Vorbeşti prea repede pentru mine. A avut loc o crimă?

Cineva a furat una dintre relicvele de ametist? De ce nu te-ai deranjat să-mi spui lucrurile astea mai devreme?

- E complicat.

- Asta spui tot timpul.

El bău din Roua Chihlimbarului apoi lăsă paharul jos.

- Probabil pentru că e adevărat.

- N-am auzit nimic depre vreo crimă în laboratorul CI, crede-mă, am fost foarte atentă la orice ştire şi la

toate ştirile despre Chihlimbar, Inc.

- Am reuşit să o trec sub tăcere. Speram să câştig puţin timp.

Ea clătină din cap şi ţistui din dinţi.

44

- Deci ai pierdut deja una dintre pietre? Bine lucrat, Sweetwater. Şi se mai spune că CI are un sistem de

securitate foarte sofisticat care trebuia să păzească toate relicvele sale arheologice nepreţuite.

- Nu ne pune într-o lumină prea bună, nu? Credem că ucigaşul s-a ascuns în junglă. Şi-a deschis propria

poartă. Ştii cum se face acolo în subteran. Nu poţi găsi pe nimeni în jungla aia dacă nu ai frecvenţa locatorului lui.

- Trebuie să te felicit că ai reuşit să ţii crima şi furtul departe de media. Foarte impresionant.

- Mulţumesc.

Ea se încruntă.

- Şi acum îmi spui că tu nu crezi că ai cinci oameni au fost prinşi în ruină accidental?

- Da.

- Dar care e motivul? De ce i-ar fi închis cineva pe cei cinci, cu bună ştiinţă, în camera aia? Pentru

Dunezeu, ar fi putut muri închişi.

- Aici apare complicaţia, zise el.

- Ascult.

- Partea cu adevărat complicată este că persoana care se află în spatele acestor lucruri, face tot ce poate ca

să pară că nu există decât un singur suspect evident în crimă, în furt şi în accidentul de la ruină.

- Cine?

El aşteptă.

Înţelegerea o lovi, în sfârşit. Se îndreptă brusc în spatele mesei, cu ochii măriţi de şoc.

- Eu? ţipă ea.

- Priveşte lucrurile din punctul de vedere al ucigaşului. Toată lumea ştie că nu am reuşit să rezonăm

pietrele alea din laborator. Toată lumea crede că tu eşti singura talentată şi care poate accesa energia acestor pietre

şi toată lumea este conştientă că ai refuzat să cooperezi la cercetarea pe care am încercat s-o facem. Şi ultimul

lucru, dar nu cel din urmă, toată lumea ştie că ai încercat de una singură să te răzbuni pe mine şi pe Chihlimbar,

Inc. Asta însumează o mulţime de motive.

Ea arăta de parcă tocmai fusese lovită cu piciorul în stomac.

- De asta te-ai întors, şopti ea. Crezi că eu am furat artefact şi l-am omorât pe tehnician.

- Ştii foarte bine că nu-i adevărat. Furia şi indignarea i se răsuceau în stomac. Se ridică de pe scaun şi

ocoli masa.

Ridicarea brusc a tensiunii din încăpere îl alarmă pe Vincent. Blana i se întinse pe spate. Al doilea set de

ochi i se deschise.

- Nemaipomenit, zise Cruz. Acum trebuie să mă descurc cu un iepuraş de praf înfuriat. Ce mai noroc

Sweetwater.

- Crezi, de asemenea, că eu i-am angajat pe nelegiuiţii ăia doi ca să te ucidă? ceru să ştie Lyra.

- Nu. Se apropie de ea. M-am întors ca să te protejez.

- Aha. Eşti de la Chihlimbar, Inc., şi eşti aici ca să mă ajuţi. Şi dacă cred asta, pot să cred şi că ai o hartă a

unei mine de chihlimbar, pe care mi-o poţi vinde.

- Am încercat să nu te târăsc şi pe tine în chestia asta, dar ieri, când echipa a fost prinsă în ruină, am ştiut

că nu mai am de ales. Cel care încearcă să-ţi însceneze toate astea, o să încerce mai departe, până când voi

înţelege. Singurul lucru pe care îl pot face acum este acela de a face în aşa fel încât să pară că am ajuns la

concluzia că tu eşti suspecta.

- Aşa că mă scoţi la restaurant? Vocea ei se ridică ultragiată, încerci să mă seduci? Asta trebuie să

convingă ucigaşul că tu crezi că eu sunt vinovată?

- De ce nu? zise el printre dinţi. Asta am făcut şi prima dată când am vrut să aflu de la tine locaţia ruinei,

îţi aminteşti?

- Cum aş putea să uit? Eşti un nenorocit necinstit, nemilos şi cu sânge rece, Cruz Sweetwater.

- Uneori. Dar nu în seara asta. Tot ce ţi-am spus în seara asta este adevărat. Inclusiv asta.

O trase spre el şi o sărută apăsat, dorind ca ea să simtă întreaga forţă a furtunii care îl rupea pe dinăuntru;

dorind ca ca să recunoască legătura psihică dintre ei; dorind ca ea să aibă încredere în el. Trebuia să aibă încredere

în el pentru că acum viaţa ei depindea de asta.

45

Pentru prima dată în relaţia lor, el nu se mai cenzură. Nu mai exista niciun motiv ca să-şi potolească

flăcările dorinţei. Eliberă foamea de ea care îl mistuia şi nevoia dureroasă pe care le ţinuse intr-un frâu de oţel în

ultimele trei luni.

Căldura şi energia cuprindeau în atmosfera din jurul lor în timp ce pasiunea le inunda aurele. Ea îşi puse

mâinile pe umerii lui şi îşi trase gura de pe a lui.

- Fir-ar să fie, gâfâi ea. Am încredere în tine. Sunt al dracului de supărată, dar am încredere în tine.

Probabil că sunt o idioată.

- Nu, zise el. O simţi şi tu.

- Simt ce?

- Legătura psihică dintre noi. N-o să dispară, Lyra. Crede-mă pe cuvânt. Eu nu am să dispar. Nu şi de data

asta.

O lipi de tejghea şi o sărută din nou. Ea tremură apoi, într-o secundă, prinse viaţă în braţele lui, mai

fierbinte decât lumina fantomă. Îl sărută înapoi cu o ferocitate feminină care îi tăie respiraţia. Se luptară pentru

săruturi. Reuşi într-un târziu să o imobilizeze de tejghea. Respirând greu, îi desfăcu halatul. Avea pe ea doar o

pereche de chiloţi negri de mătase şi un sutien negru de mătase, dar nimic altceva. Aroma corpului ei era

intoxicantă.

Îi prinse pulpele şi le puse în jurul taliei sale. Ea se agăţă de el, sărutându-i gâtul cu sălbăticie.

Talismanele delicate din brăţara ei se loviră uşor între ele, seducător, exact aşa cum se întâmpla în visele lui.

- Asta-i din cauza celor întâmplate mai devreme, gâfâi ea.

- Despre ce vorbeşti? gemu el cu gura pe sânul ei.

- Am citit despre asta. Efectele adrenalinei şi violenţei şi folosirea unei cantităţi mari de energie psi. Îi

face pe oameni să vrea să aibă sex. Ceva în legătură cu hormonii şi alte chestii. Instinctul de supravieţuire.

- Fă-mi o favoare şi ţine-ţi gura, zise el moale.

- Okay.

O luă în braţe şi ieşi de după masa de lucru, îndreptându-se spre dormitor. Îi aruncă o singură privire lui

Vincent. Iepuraşul de praf era din nou pufos în întregime şi mânca mulţumit din prăjiturică lui.

Satisfăcut că nu trebuia să se apere de Vincent, se opri doar cât să de-rezoneze luminile. Apartamentul se

scufundă în umbre inundate de strălucirea verde-smarald a străvechiului zid de cuarţ.

O strecură pe Lyra prin dechiderea din panourile despărţitoare şi o lăsă uşor pe pat. Ea rămase acolo,

înconjurată de halatul de un alb pristin, cu părul negru încâlcit în jurul feţei, privindu-l cu ochii pe jumătate

închişi. Avea obrajii roşii. Buzele îi erau moi şi umflate din cauza săruturilor lui.

El îşi scoase cămaşa din câteva mişcări rapide şi nerăbdătoare, apoi se aşeză pe marginea patului ca să-şi

scoată pantofii. Îşi scoase teaca şi cuţitul de la gleznă dintr-o singură mişcare şi le aruncă sub pat, înainte ca Lyra

să poată vedea arma. Avusese parte de destulă violenţă pentru o singură noapte. Nu avea de gând să strice

atmosfera.

Un moment mai târziu, se afla acolo unde fusese în visele lui în fiecare noapte în ultimele trei luni, în pat

şi peste Lyra. Ea se răsuci sub el moale, caldă şi vitală. Braţele îi înconjurară gâtul. El îşi deschise simţurile,

drogându-se cu mirosul şi cu energia ei.

- Nu poţi să ştii de câte ori m-am gândit cum ar fi să fiu aşa cu tine, zise el cu buzele pe gâtul ei.

Ea îşi trecu degetele prin părul lui.

- Chiar ţi-a fost dor de mine, Sweetwater?

- Nu. Îi cuprinse faţa între palme. Am fost obsedat de tine.

Ea zâmbi.

- Înţeleg că un proces poate avea un asemenea efect asupra unui bărbat.

- Plătesc avocaţi ca să se ocupe de procese. Crede-mă, gunoiul legal n-a avut nimic de-a face cu asta. Era

vorba doar despre tine.

O sărută cu putere, amuţind orice posibilitate de tachinare. Ea ridică un genunchi. Halatul alunecă

dezvelindu-i partea interioară a coapsei. El îi scoase chiloţii de mătase şi îşi trecu palma peste pielea fierbinte

până când găsi umezeala excitării ei. Acum trei luni nu îndrăznise niciodată să o atingă atât de intim. Ştiuse că,

dacă ar fi mers atât de departe, nu ar fi fost în stare să reziste tentaţiei de a şi-o face a lui complet. Îi spusese

46

adevărul mai devreme. Simţise că poate i-ar fi putut ierta câteva săruturi, dar dacă ar fi făcut dragoste cu ea sub

motive false, ar fi trebuit să plătească din greu.

Ea inspiră adânc şi tremurat când îi simţi mâna pe ea. Era deja udă şi plină. Şi el era ud, transpirând din

cauza efortului de a se controla până când ea ar fi terminat pentru el cel puţin o dată.

El găsi mugurele de terminaţii nervoase de deasupra gropiţei si începu să-l lucreze cu degetul mare,

apăsând sub el şi deasupra, până când ea începu să se ridice de pe pat.

- Cruz. Îl strânse cu putere de umeri.

El îşi prinse două degete în ea şi apăsă din nou în sus, căutând locul sensibil şi uşor umflat dinăuntru.

- Eşti atât de fierbinte, de strâmtă, şopti el. Incredibil.

Ea îşi îngropa unghiile în el.

- Acum. Fă-o chiar acum.

El îşi folosi coapsa ca să-i depărteze şi mai mult picioarele.

- Întâi termină pentru mine, zise el.

- Fir-ar să fie, Cruz. Cruz!

Orgasmul înflori prin ea. Tremură în braţele lui, cu un picior în jurul şoldurilor lui. Ţipă, pe jumătate

uimită, pe jumătate euforică. Energia eliberată de uşurarea ei îi învălui simţurile, aproape spulberându-i controlul.

Dar rezistă. Era ceva prea important. Trebuia s-o facă cum trebuie.

Tocmai când ea începuse să se înmoaie sub el, se aşeză şi mai intim între picioarele ei, proptindu-se în

coate, intră în ea cu grijă. Ea se înfioră şi el ştiu că se întâmpla din cauză că acum era foarte sensibilă.

- Aşteaptă, şopti ea. Îşi puse palmele pe pieptul lui. Cred că am nevoie de puţin timp.

- Nu-ţi face griji, zise el. O s-o facem încet. Avem toată noaptea la dispoziţie.

- Nu înţelegi, gâfâi ea. Nu mi s-a întâmplat niciodată aşa ceva, doar când foloseam un aparat personal de

uz casnic. Dar, oh, asta a fost cu totul altfel. Foarte, foarte altfel.

El zâmbi.

- În sensul bun?

- În sensul foarte bun. Ea inspiră de câteva ori ca să-şi revină. Dar a fost puţin cam prea peste măsură.

- Sunt un Sweetwater. Fac lucrurile peste măsură. Râdea când el se împinse uşor în ea, câţiva centimetri,

mai mult. Se opri din râs. El se retrase la fel de încet. Ştia că era încordată, aşteptându-se la un posibil disconfort.

Era decis să-i ofere doar plăcere.

Treptat, ea se relaxă, având încredere în el că nu-i va face rău. După un timp începu din nou să se

încordeze în jurul lui.

- Cruz?

De data asta nu-i strigă numele cu pasiune. Părea uimită. Speriată.

- Nu-ţi face griji, zise el. Te ţin eu.

Când ea deveni pentru a doua oară încordată şi disperată sub el şi începu să tremure din cauza unui alt

orgasm, el dădu drumul, în sfârşit, lanţurilor controlului care îl ţinuseră legat timp de trei luni nesfârşite.

Se vărsă în ea, cu putere şi rapid şi exultant. Simţurile lui erau încă mult întinse şi ştia că şi ale ei erau la

fel. Îl strângea cu putere, cu braţele şi picioarele încolăcite strâns în jurul lui.

Auzi cum talismanele de ametist se ciocneau melodios în noapte. O mie de nuanţe de foc psihic ardeau în

umbre.

CAPITOLUL 15

Vidul fără contururi şi fără sunet al peisajului era terifiant. Trebuia să scape. Instinctiv, ea trimise energie

prin talismanele din brăţară...

Coşmarul se rupse în bucăţi.

Se trezi copleşită de un val de adrenalină care o lăsă transpirată şi tremurând. Se ridică repede, cu

respiraţia pierdută, cu pulsul mărit.

Primul lucru pe care îl observă, fu acela că era singură în pat. Cruz plecase. Totul în ea deveni rece.

47

Vincent trecu peste pilotă venind spre ea. Îl ridică şi îl strâns la piept, simţindu-se consolată de trupul lui

mic şi blănos.

- Nu sunt singură, nu-i aşa? şopti ca. Te am pe tine, prietene.

- Eşti okay? întrebă Cruz de undeva de lângă fereastră. Şocată, întoarse capul şi îl văzu conturat de lumina

verde palidă a nopţii care venea pe fereastră. Linia puternică a umerilor şi a spatelui era puternic vizibilă, dar faţa

îi era ascunsă în umbră. Brusc, nu îi mai fu frig.

Sigur că era aici, gândi ea. Ar fi ştiut dacă el ar fi plecat în toiul nopţii. Fusese atât de dezorientată - atât

de panicată - de coşmar, încât nu fusese atentă la simţurile ei.

- Un vis urât, explică ea. Am avut destul de multe în ultimul timp. Ezită. Dar, de obicei, nu noaptea. Ăsta

a fost altfel.

- Ai vise când eşti trează? întrebă el.

Ea trase aer adânc şi-i dădu drumul încet.

- Mi-e teamă că sunt mai mult halucinaţii. Ştiu, probabil că ar trebui să văd un parapsiholog. M-am tot

gândit la asta. Chestia e că, de cele mai multe ori, mă simt al naibii de normală. Nu pot să cred că am început să

înnebunesc.

- Nu eşti nebună, Lyra.

- Ceva se întâmplă, asta-i sigur. Îmi tot spun că e din cauza stresului. Dar după cele întâmplate seara

trecută, trebuie să admit că coşmarurile devin din ce în ce mai rele.

- Povesteşte-mi despre ele.

- Nu fi ridicol. Îşi dădu picioarele jos din pat şi se ridică. Nu e nimic mai plictisitor decât să asculţi despre

visele cuiva.

El veni lângă piciorul patului, ajungând lângă ea tocmai când îşi îmbrăca halatul. Văzu că deja îşi pusese

pantalonii pe el.

- Te pregăteşti să pleci? întrebă ea, reuşind cumva să nu lase durerea să-i străbată vocea. Nu e nevoie să te

furişezi. De data asta nu voi intenta proces.

- Nu plecam. Mă gândeam. Îi ridică bărbia cu un singur deget. Am descoperit că, atunci când sunt în

preajma ta, gândesc mai bine cu pantalonii pe mine.

De la început avusese un fel de a o face să se simtă cea mai sexy femeie din lume. Îşi permise să se

relaxeze puţin.

- Asta-i o observaţie interesantă, zise ea.

- Povesteşte-mi despre vise.

Încercă să-i vadă mai bine expresia, dar, în camera aflată în penumbră, faţa lui era doar unghiuri şi

trăsături dure,

- Vorbeşti serios? întrebă ea. Chiar vrei să auzi despre visele mele ciudate?

O mângâie pe buze cu degetul mare. Ochii lui erau lacuri de întuneric adânc.

- Da, zise el. Începe cu cel care tocmai te-a trezit. Ea înghiţi cu greutate.

- Ăsta-i cel care a fost diferit. De fapt, a fost o repetare, mai mult sau mai puţin, a halucinaţiei care m-a

cuprins mai devreme, când ne-au atacat cei doi. Era ca şi cum toate simţurile mele fuseseră oprite. Nu puteam

vedea sau auzi nimic. Nu exista sus sau jos, doar o ceaţă groasă şi nesfârşită.

El îi cuprinse faţa în palme.

- Ăla eram eu, Lyra. Eu ţi-am făcut asta.

- Poftim?

- Mai devreme m-ai întrebat despre talentul meu. Ei bine, asta face parte din el. Îmi uşurează vânătoarea.

- Nu înţeleg.

- De generaţii întregi, prin familia Sweetwater au trecut diverse talente psihice, cele mai multe dintre ele

fiind legate de simţurile care sunt utile la vânătoare.

- Doamne, Dumnezeule!

- Pentru noi, lucrurile au luat câteva întorsături aici, pe Armonia. Am descoperit că putem folosi diverse

feluri de chihlimbar pentru a ne îmbunătăţi talentele naturale. Se întâmplă ca eu să am o afinitate pentru

chihlimbarul obsidian.

Ea îi privi inelul. Un foc verde dansa în adâncurile obsidianului.

48

- Chihlimbar negru, şopti ea. Cei mai mulţi acordori cred că asta-i doar o legendă.

- E rar, dar există. Alţii din familia mea lucrează varietăţi diferite de chihlimbar, dar obsidianul este cel cu

care eu rezonez cel mai bine. Ce încerc eu să-ţi spun este că, atunci când cei doi ne-au atacat, mi-am folosit

talentul pentru a le amorţi simţurile normale. Vederea. Auzul. Mirosul. Pipăitul. Echilibrul. Le-am anulat pe toate.

Din nefericire, ai fost şi tu prinsă în plasa asta pentru că erai prea aproape.

- Okay, asta-i foarte ciudat.

- Nu există posibilitatea să-mi direcţionez efectul asupra unei ţinte specifice. Energia este generată de aura

mea şi se întinde în jurul meu pe o rază de aproximativ şase metri.

- Vrei să spui că nu a fost unul dintre coşmarurile mele pe trezie?

- Nu sunt sigur ce vrei să spui prin coşmaruri pe trezie, dar îţi pot garanta că aseară nu halucinai.

Uşurarea o copleşi şi o lăsă puţin nervoasă. Se aşeză încet pe pat, strângându-l pe Vincent lângă ea.

- Asta e? întrebă ea neîncrezătoare. Ăsta-i talentul secret al familiei tale?

- Păi, asta-i versiunea mea. Cum ziceam, bărbaţii din familia mea sunt toţi vânători de un fel sau altul, dar

niciodată două talente nu sunt identice.

- Dar tot ai nevoie de chihlimbar ca să-ţi concentrezi psi-ul, nu?

- Nu. Talennd nostru există în familie de generaţii. în Lumea Veche existau vânători Sweetwater cu mult

înainte să se deschidă Cortina. Dar aici, pe Armonia, se pare că anumite forme de chihlimbar nestandard, poate fi

folosit ca să îmbunătăţească abilităţile noastre naturale.

- Vrei să spui că sunteţi vânători, dar nu vânători de fantome? întrebă ea.

- Pe vremuri eram numiţi para-vânători. Nu mai folosim termenul ăsta. Ne numim talente chihlimbar.

Sună un pic mai modern, ştii?

Ea îl privi.

- Mai puţin înspăimântător, vrei să spui? Un pic mai „politically" corect?

- Da, şi asta. Se aşeză lângă ea.

- Cine va numit para-vânători pe Pământ?

El ridică din umeri.

- A fost eticheta folosită pentru a-i descrie pe cei ca mine în documentele istorice ale Societăţii Secrete.

- Ce Dumnezeu mai este şi Societatea Secretă?

- O organizaţie fondată de un alchimist, cu câteva secole în urmă, măsurate în timpul Vechiului Pământ.

Membrii ei erau oameni cu talente psihice. Grupul era devotat studiului paranormalului. Societatea s-a păstrat

discretă în lumea de acasă.

- De ce?

- Paranormalul nu a fost niciodată acceptat ca normal pe Pământ.

Ea îşi strânse cu o mână reverele halatului.

- În unele privinţe tot nu e. Oamenii devin nervoşi când se află în preajma celor care au talente puternice

sau neobişnuite, îşi trecu degetele prin păr. Şi de aceea Societatea încă mai există în umbră.

- Vrei să spui că Societatea asta Secretă există aici, pe Armonia?

- Mulţi dintre membrii ei au trecut prin Cortină, la fel ca toată lumea. Când a devenit evident că ceva din

atmosfera de pe Armonia încuraja dezvoltarea talentelor psihice latente de toate felurile, cei din Societate s-au

gândit că lucrurile vor sta mai bine aici. Dar se pare că a fi diferit tot nu este un lucru bun. Definiţia a ceea ce

înseamnă normal se poate schimba, dar nu şi stresul de a te conforma definiţiei.

Zâmbetul lui nu avea nicio urmă de umor.

- Asta-i cu atât mai adevărat, cu cât talentul pe care îl ai se întâmplă să fie de un real folos în urmărirea şi

uciderea unui anumit fel de pradă.

- Ce fel de pradă? întrebă ea prudentă.

- Umană.

Ea înghiţi în sec cu greutate.

- Înţeleg. Am avut o presimiţire că o să spui aşa ceva. Am văzut felul cum te-ai descurcat cu cei doi din

seara asta.

- Timp de generaţii, pe Pământ, familia mea şi-a câştigat un trai bun lucrând pentru Societatea Secretă şi,

uneori, pentru anumite agenţii guvernamentale clandestine.

49

- Urmărirea criminalilor?

- Nu orice fel de criminali. Pe Pământ, familia Sweetwater vâna sociopaţi psihici, genul de băieţi răi cu

care legea nu se putea descurca.

Ea îşi drese glasul.

- Deci voi eraţi băieţii buni?

- Aşa ne place să credem. Dar nu toată lumea vedea lucrurile aşa. Chestia e că o făceam pentru bani. O

mulţime de bani.

- Înţeleg,

- Când cineva apela la un Sweetwater, însemna că toate alternativele fuseseră epuizate. Nu apelai la unul

dintre noi dacă nu erai convins că singura opţiune rămasă era sfârşitul.

Simţi că i se usucă gura.

- Strămoşii tăi au fost asasini plătiţi?

- Ştiu. Că vorbeam de „politically" incorect. Am încercat să fim selectivi în ceea ce priveşte angajatorul

dar, da, familia Sweetwater a făcut munca murdară pentru cei care nu puteau să-şi murdărească mâinile. Făcu o

pauză. Şi am fost buni la treaba asta.

Ea îşi drese vocea.

- Spune-mi, te rog, că familia ta nu mai este în profesiunea asta.

Urmă o scurtă pauză.

- Suntem în afacerile cu chihlimbar, în mare parte, zise el într-un sfârşit.

- Scuză-mă, dar titulatura ta este de şef executiv al Securităţii Chihlimbar, Inc. Tu, personal, nu eşti în

afaceri cu chihlimbar, Cruz.

- CI Security este o firmă particulară de securitate legitimă, zise el fără nuanţă. O divizie a lui Chihlimbar,

Inc. Nu mai suntem Crimă, Inc. Bunicul meu a avut grijă de asta acum cincizeci de ani. El a schimbat totul pentru

noi. Vezi tu, despre asta era vorba.

- Ce vrei să spui?

- Mina Radiance Springs pe care a câştigat-o la jocul de rez-poker pe care l-a jucat cu Arthur Dore. Noua

companie de minerit a lui Big Jake era într-o luptă de supravieţuire pe viaţă şi pe moarte cu Erasmus Revere

RezStone. Big Jake avea nevoie de mina Radiance Springs ca să o poată salva.

- Aşa că a furat-o de la bunicul meu.

- A câştigat-o la un joc de cărţi.

- Da, aşa e. Respiră adânc. Deci îmi spui că, până atunci, familia ta era în vechea afacere?

El expiră adânc şi foarte controlat.

- Cred că am vorbit destul despre asta în noaptea asta.

- Conversaţia e închisă?

- Deocamdată.

- Cumva, am sentimentul că nu-i spui istoria familiei tale fiecărei femei cu care te vezi.

- Nu. O strânse tare de mână. Eşti prima căreia îi spun.

- Hei, salut, de ce oare mă face nervoasă chestia asta?

- Linişteşte-te. Curând o să faci parte din familie.

CAPITOLUL 1 6

El simţi cum panica izbucneşte în aura ei. Linişteşte-te, curând o să faci parte din familie, probabil că nu

fusese cel mai inteligent lucru pe care l-ar fi putut spune în acele circumstanţe.

- Scuze, zise el. N-am vrut să te sperii. Mă mişc prea repede, nu-i aşa?

- Nu de viteză îmi fac griji, ci de direcţia spre care mergi, zise Lyra sugrumat. Despre ce tot vorbeşti?

- Scuze, zise el din nou. M-am gândit că, după cele întâmplate între noi în noaptea asta, ar fi în ordine să

discutăm despre viitorul nostru.

- În seara asta am făcut sex. Îşi trase mâna dintr-a lui şi sări în picioare, rostogolindu-l pe Vincent pe

podea. A fost extraordinar. Cel mai bun pe care l-am făcut vreodată. Dar a fost doar sex.

50

Vocea ei era aproape frenetică.

El se ridică încet, privind-o.

- Încă n-ai încredere în mine, nu-i aşa? zise el încet. În ciuda celor întâmplate între noi noaptea trecută.

- Sau poate tocmai din cauza asta, i-o întoarse ea. Toată lumea ştie cât e de uşor să confunzi pasiunea cu...

cu, ăă, chestia ailaltă.

- Se numeşte dragoste, zise el. În familia mea nu avem probleme cu cuvântul ăsta.

- Familia mea are. Clanul Dore, n-au avut niciodată noroc în dragoste.

- Poate pentru că vă căsătoriţi cu cine nu trebuie.

- Da, probabil că de-asta, zise ea tristă. Uite ce-i. Acum trei luni, m-am păcălit singură, gândindu-mă că

poate rup ghinionul cu tine. Nu am de gând să fac aceeaşi greşeală. Tu încă ai propria-ţi agendă, în ceea ce mă

priveşte. Amândoi ştim asta.

- Tu numeşti agendă faptul că încerc să te protejez de cel care încearcă sa-ţi pună în cârcă o crimă şi furtul

unei relicve valoroase?

Ea se ridică în picioare şi îşi îndreptă spatele ca să-şi arate întreaga înălţime de la care, desculţă fiind, tot

trebuia să-şi ridice capul ca să-l privească în ochi.

- Unii ar putea vedea lucrurile şi aşa. Sunt încântată că nu crezi că eu sunt ucigaşul, dar, până la urmă, tu

încă îl cauţi pe cel adevărat, nu-i aşa?

- Da.

- Mă gândesc că un mod de a-l scoate la lumină pe băiatul rău este să stai pe lângă mine. Dacă el crede că

mă priveşti ca pe o suspectă, sunt mai multe şanse să facă o greşeală.

- Eşti o femeie foarte cinică, Lyra Dore. Al dracului de deşteaptă şi al dracului de sexy, dar şi cinică.

- Eu prefer termenul de realistă, zise ea ridicând bărbia. Iar tu trebuie să recunoşti că am dreptate.

- Ai dreptate. Dar jur pe onoarea mea de Sweetwater că scopul meu este acela de a te proteja, nu de a te

folosi ca momeală. La dracu', dacă vroiam să te pun în joc, ca pe o capră în laţ, aş fi venit după tine acum două

săptămâni, după ce a murit tehnicianul. Atunci a fost prima dată când am suspectat că cineva încearcă să

însceneze ceva pentru care să plăteşti tu. Mă crezi sau nu, în momentul ăla am făcut tot ce puteam să distrag

atenţia de la tine.

- Te cred când spui că nu ai intenţionat ca eu să fiu prinsă la mijloc în chestia asta, dar încerci să prinzi un

ucigaş, iar eu se întâmplă să fiu, convenabil, la mijloc. E posibil să fiu de folos. Amândoi ştim asta.

El privi pe fereastră la lumina dimineţii care se ridica, încercând să-şi menţină calmul; încercând să se

gândească la un mod de a ieşi din capcană. Când nu-i veni nimic în minte, se îndreptă spre baie.

- Conversaţia asta nu se îndreaptă spre nimic bun, aşa că mă duc să fac un duş, zise el.

Ea sări în uşa băii, dovedind o rapiditate impresionantă, şi se opri cu palmele de canat.

- Încă un lucru, Sweetwater.

El se opri în faţa ei.

- Ce mai e?

- Ziceai că tu ai indus ceaţa aia psi care mi-a copleşit simţurile.

- Ţi-am spus, nu-mi pot ţinti talentul ca pe o armă. Îmi cer din nou scuze, dar, dacă îţi aminteşti, erau doi

tipi cu rez-arme în în apropierea noastră.

- Ştiu. N-am nicio problemă că ne-ai salvat pe amândoi de perechea aia.

- Uau, mulţumesc. Nimic nu încinge mai tare un bărbat decât când femeia lui crede despre el că este un

cavaler în armură.

- Ce vreau eu să ştiu, zise ea privindu-l atentă, este dacă tu eşti responsabil pentru celelalte halucinaţii pe

care le trăiesc de şase săptămâni.

Mânia şi o senzaţie teribilă de neputinţă izbucniră în el. Făcu un efort extraordinar ca să-şi poată înfrâna

emoţiile. Se aplecă toarte aproape de ea, strângând tocul uşii. Degetele i se albiră din cauza strânsurii.

- Vreau să înţeleg ce-mi spui, zise el. Tu chiar crezi că te-am urmărit în ultimele şase săptămâni şi ţi-am

provocat coşmaruri?

Ceva din vocea lui foarte moale şi foarte neutră probabil că ajunse la ea. Păru să se prăbuşească în ea

însăşi.

- Nu, zise ea, pe un ton şters. Nu, sigur că nu.

51

- Atunci de ce te porţi de parcă ai fi fost mai fericită dacă răspunsul ar fi fost da?

- Pentru că atunci aş fi avut o explicaţie rezonabilă pentru coşmaruri. Plecă din cadrul uşii trecând pe sub

braţul lui. Du-te şi fă-ţi duşul, Cruz.

Frustrarea şi mânia i se evaporară. Era speriată de moarte şi lupta cu curajul şi determinarea tipic Dore. O

prinse de talie.

- Stai aşa, zise el. Coşmarurile despre care vorbeşti. Despre ce crezi că e vorba?

Ea îl privi.

- Păi, o explicaţie ar fi că sunt rezultatul stresului la care am fost supusă în ultimul timp.

- Ai mai suferit halucinaţii când ai fost stresată în trecut?

- Nu.

- Fir-ar să fie. Tu chiar îţi faci griji că-ţi pierzi minţile, nu-i aşa?

- Păi, cred că e o posibilitate care trebuie considerată. Tonul frivol îi dezminţea privirea hăituită.

- Las-o baltă, zise el, punându-şi toată convingerea în aceste cuvinte. Nu eşti pe cale să-ţi pierzi minţile.

- Şi de unde ştii tu asta, Dr. Sweetwater?

- Crede-mă, după noaptea trecută, ştiu.

- Sexul ca unealtă de diagnosticare în parapsihologie. Hei, pun pariu că ai putea scoate un bestseller din

asta.

- Nu am nevoie de o licenţă în parapsihologic ca să ştiu că eşti la fel de sănătoasă ca mine, zise el calm.

Există o legătură între noi încă de când ne-am întâlnit. Noaptea trecută, legătura asta a fost întărită în nişte moduri

pe care nici măcar nu le poţi înţelege. Dacă ar fi existat o urmă de nebunie în tine, aş fi simţit-o.

Ochii ei se luminară cu speranţă reţinută.

- Eşti sigur?

- Foarte. Acum mă duc să-mi fac duşul. Când termin, poţi să-l faci şi tu pe al tău în timp ce eu pregătesc

micul dejun.

O sărută uşor şi trecu pe lângă ea intrând în baie.

CAPITOLUL 17

Mirosul de cafea, pâine prăjită şi ouă jumări, o întâmpină când ieşi din duş. Ştiind că Cruz nu o credea

nebună, o făcea să simtă o uşurare copleşitoare care o ameţea.

Îşi uscă părul şi îl strânse în coamă. Luând o pereche de jeanşi şi o cămaşă albă din dulap, se îmbrăcă

repede şi se duse desculţă în camera principală.

Vincent se afla în postul lui favorit de observaţie, pe frigider, supraveghind. Bereta roşie era înclinată într-

un unghi şmecheresc. Într-o lăbuţă ţinea o felie de pâine prăjită unsă cu unt de arahide. Avea unt de arahide şi pe

blană. Chicoti în întâmpinarea ei când o văzu şi sări puţin.

Ea tresări când văzu untul de arahide.

- Se pare că voi avea ceva de spălat după micul dejun. Ai idee cât e de greu să scoţi untul de arahide din

blana unui iepuraş de praf? E aproape la fel de greu ca vopseaua.

- Scuze, nu m-am gândit la problema asta, zise Cruz. Răsturnă ouăle în două farfurii pe care le aşezase pe

tejgheaua de lucru. O să-l vâr sub robinet când spăl vasele.

- Adoră chestia asta. Te avertizez de acum că o să fie apă pe toată podeaua până să termini cu el.

Cruz puse tigaia jos şi adăugă câteva felii de pâine prăjită lângă ouă.

- Poate că o să-l vâr mai bine în duş.

- Aşa mai merge.

Puse o farfurie în faţa ei.

- Trebuie să vorbim.

- Despre ce?

- Despre programul tău. Ha se aşeză la tejghea.

- Ce-i cu el?

52

- Datorită evenimentelor de noaptea trecută, va trebui să renunţi la rutina obişnuită, până când voi afla

cine încearcă să-ţi însceneze lucrurile astea, zise el. Se aşeză alături de ea.

- Vrei să zici că trebuie să-mi închid magazinul? Nu pot să fac asta. Am afaceri de făcut. Nu este

Chihlimbar, Inc., dar îmi plăteşte facturile. Aproape. În afară de asta, azi am un client VIP. Cel mai mare pe care

l-am avut de când, ei bine, de când am crezut că tu eşti un client adevărat.

- Nu-ţi face probleme despre partea financiară a lucrurilor, CI va avea grijă de veniturile pierdute.

- Mulţumesc, apreciez lucrul ăsta, dar aici nu este vorba de venituri pierdute. Încerc să dezvolt partea de

consultanţă în antichităţi a afacerii mele. Este imposibil să anulez întâlnirea cu noul client. Asta este şansa mea la

ceva mai mare.

- Încerc să te ţin în siguranţă, Lyra.

- Înţeleg. Dar haide să ne gândim puţin. Persoana aflată în spatele acestei poveşti nu mă vrea moartă sau

dispărută. I-ar demola planul de înscenare, nu? Noaptea trecută, oamenii ăia doi veniseră după tine, nu după mine.

Unul dintre ei a strigat ceva în sensul că să nu rănească femeia. Pe tine încercau să te omoare. Tu eşti cel care are

nevoie de protecţie.

- Pot să am grijă de mine.

- Da, am observat noaptea trecută.

- Am de lucru, zise Cruz. Nu pot sta tot timpul cu tine.

- Sigur că nu poţi, zise ea încurajatoare. Şi nici nu e necesar. Cum ziceam, pot să am grijă de mine.

- Dacă ai de gând să te încăpăţânezi, pot să trimit pe cineva să stea cu ochii pe tine.

Ea oftă resemnată.

- Ştiam că o să fii dificil. Ce să fac cu un bodyguard? Ar arăta ciudat în faţa clienţilor mei.

- Spune că e asistentul tău. Luă câteva înghiţituri din ouă. În legătură cu întâlnirea ta de după-amiază.

Ea îl privi pieziş.

- Ce-i cu ea?

- Ziceai că e un client important. Cineva cunoscut?

Avea să fie un moment stânjenitor.

- Sunt sigură că l-ai cunoscut, zise ea detaşată. Şi tu, şi Wilson Revere aţi crescut în afacerile cu

chihlimbar.

Un calm periculos îl învălui pe Cruz.

- Wilson Revere, şeful de la ReaStone?

- Îhâm. Mâncă puţin din ouă, încercând să pretindă că nu era conştientă de tensiunea periculoasă care

mocnea în aura lui. M-a contactat ieri. Căuta pe cineva care să evalueze un chihlimbar ametist pentru care vrea să

facă o ofertă la licitaţia de azi de la Galeriile Fairstead. M-a angajat să particip cu el la licitaţie.

- Eşti conştientă că firma lui Revere este cel mai mare competitor al lui CI.

- Sigur că da, îşi păstră tonul egal. Toată lumea ştie.

- Plecând de la asta şi luând în considerare momentul, probabil că te-ai gândit că poate a auzit nişte

zvonuri despre relicva dispărută şi vrea să ştie ce dracu' se întâmplă? Plănuieşte să te stoarcă de informaţii.

- M-am gândit, într-adevăr, recunoscu ea. Este, de asemenea, posibil ca să aibă, într-adevăr, nevoie de

mine ca să evaluez un exemplar de ametist. Aşa cum poate ai auzit de curând, nu sunt prea mulţi acordori care pot

lucra cu chihlimbar mov. Galeria Fairstead este cunoscută pentru calitatea specimenelor de ambră brută, şi am

auzit despre Wilson că este un colecţionar extrem de pasionat.

- Wilson? repetă Cruz pe un ton periculos.

- A insistat să-i folosesc numele de botez. E foarte neoficial, foarte relaxat, pentru un bărbat atât de bogat

şi puternic.

- Wilson Revere ar face orice să ruineze Chihlimbar, Inc.

- Da, sunt conştientă de asta, zise ea uşor. Dar nu sunt interesată în mod special de luptele dintre cele două

mari monopoluri de chihlimbar, încerc doar să-mi pornesc cariera de consultant. În afară de asta, probabil că este

vina ta că m-a sunat.

- Vina mea!

-Tu eşti cel care a pus departamentul de PR al Chihlimbar, Inc. să mă prezinte reporterilor ca fiind

consultant de antichităţi cu o clientelă exclusivă.

53

- Fii atentă, Lyra. Nu poţi avea încredere în Revere, aşa cum nu poţi merge prin junglă fără un chihlimbar

de calitate bună. Se foloseşte de tine.

- Sigur că da, acceptă ea. Mă foloseşte ca să evaluez o bucată de ametist pe care o vrea pentru colecţia lui.

- Îl ştiu pe tipul ăsta. Crede-mă când îţi spun că are un plan.

- Nu te supăra, Cruz, dar începi să pari o idee paranoic.

- Ştii cum se spune, chiar şi paranoicii au duşmani.

- Care e problema cu RezStone şi CI? Ştiu că sunteţi competitori în afaceri, dar executivii celor mai multe

dintre firmele rivale sunt capabili de un minim de comportament civilizat. Cel puţin în public.

Cruz zâmbi cu zâmbetul lui de asasin.

- Suntem politicoşi în public. Dar noi, familia Sweetwater, avem o vorbă, niciodată să nu stai cu spatele la

cineva din RezStone.

- Nu mai spune.

- E o lume dură, zise Cruz. Nu ajungi în vârful eşaloanelor decât dacă eşti dispus să încâlci unele reguli.

Familia Revere are reputaţia de nemiloasă de cincizeci de ani. Oamenii care stau în calea companiei au obiceiul să

dispară.

Îi trebuiră câteva secunde ca să-şi poată închide gura.

- Vorbeşti serios când spui că RezStone chiar omoară oamenii care îi stau în drum?

- Cum ziceam, există zvonuri.

Ea zâmbi.

- Răspândite, cumva, de Chihlimbar, Inc.?

El îi ignoră remarca.

- Revere nu ezită nici să se amestece în politicile Ghildei. La momentul ăsta, nu e niciun secret că are un

interes acut ca unul dintre prietenii lui din Consiliul Frecvenţei să fie ales ca noul şef al Ghildei locale.

- Uau. Şi familia Sweetwater nu are niciun interes să se asigure că noul şef al Ghildei va fi un prieten bun

al lui Chihlimbar, Inc.?

- Îţi arăţi din nou trăsătura cinică. Ai încredere în mine când îţi spun că nu vrei să ai de-a face cu Wilson

Revere.

Ea lăsă furculiţa jos şi se răsuci în scaun ca să-l privească.

- Cruz, trebuie să înţelegi ceva. Sunt deja implicată cu Wilson Revere.

Ştiu imediat că îşi alesese greşit cuvintele. Cruz nu făcu nicio mişcare evidentă, dar ochii lui deveniră

negrii şi duri ca piatra dc obsidian. Foc verde scânteie din adâncurile lor. Simţi cum energia pulsa în atmosferă. I

se ridică părul de pe ceafă.

- Din punct de vedere profesional, vreau să spun, adăugă ea grăbită.

Cruz dădu din cap o singură dată, relaxându-se puţin.

- Atât e de-ajuns.

O înfuria faptul că simţea nevoia să explice relaţia ei cu Wilson Revere. Nu îl putea lăsa pe Cruz

Sweetwater să-i calce viaţa în picioare din nou. De data asta vor face lucrurile după regulile ei, sau nu le vor face

deloc.

- Mai mult, zise ea încercând să pară calmă şi plină de încredere în ea, ca o femeie care trăia după

propriile ei reguli. Intenţionez să rămân implicată profesional cu Wilson Revere, atâta timp cât e dispus să mă

angajeze pentru consultaţii.

- Fir-ar să fie, Lyra...

- Ai puţină încredere în mine. Nu sunt o idioată. Ştiu ce fac. Poate că Revere a venit la mine ca să vadă

dacă mă poate folosi împotriva ta. Dar azi, noi doi facem afaceri împreună, şi am de gând să-l impresionez cu

cunoştinţele mele şi cu afinitatea mea pentru chihlimbar. Nu vreau să insist, dar am nevoie de afacerea asta. Mi-

am pierdut toţi banii, încercând să dau în judecată Chihlimbar, Inc. Dacă fac consultanţă pentru Wilson Revere,

mă va ajuta foarte mult să mă pun pe picioare.

- Ar fi trebuit să accepţi compensaţia oferită de CI pentru ruină, şi ştii asta foarte bine.

- N-aş fi putut să fac aşa ceva.

- De ce nu? întrebă Cruz.

54

- Pentru că ar fi însemnat că recunosc că CI are dreptul să facă ceea ce a făcut. Nu voi face asta.

Niciodată.

- Eşti o femeie foarte încăpăţânată, Lyra.

- Sunt o Dore. Ne pricepem la încăpăţânare.

- Da, am auzit.

- Cine ţi-a spus?

- Bunicul meu.

CAPITOLUL 18

Când Gloria Ray intră în micul magazin, Vincent întindea pe pânză, cu mişcări largi şi emfatice, vopsea

purpurie luminoasă şi veselă. La vederea ei, îşi abandonă rez-pensula şi sări în sus şi în jos pe tejghea ca să o

întâmpine.

- Salut, frumosule, zise Gloria. Se aplecă peste tejghea ca să privească admirativ pânza. Frumos tablou.

Roşu este culoarea mea preferată.

Vincent chicoti plin de speranţă şi lovi în accesoriile strălucitoare care împodobeau poşeta Gloriei.

- Nu-ţi face griji, zise Gloria. Nu te-am uitat. Nu uit niciodată un tip atât de frumos.

Scoase din poşetă un săculeţ alb, luă o prăjiturică din el şi i-o dădu lui Vincent. El îi mulţumi în felul lui

şi se apucă să mănânce cu o lăcomie politicoasă.

Gloria zâmbi radioasă spre tânărul care se sprijinea de capătul tejghelei.

- Eşti nou, toarse ea. Şi eşti drăguţ. Vrei o prăjiturică? Vocea torcătoare şi zâmbetul nu aveau nimic

personal cu tânărul. Gloria întotdeauna torcea şi zâmbea atunci când vorbea eu un membru al genului masculin.

Lyra era aproape sigură că era vorba despre un fel de talent psihic. Bărbaţii răspundeau, cu siguranţă.

- Ajutor temporar, zise Lyra scurt. Am fost puţin cam ocupată în ultimul timp. El e Jeff. Jeff, domnişoara

Ray. E una dintre cele mai bune cliente ale mele.

- Bună, Jeff, zise Gloria pe unul din tonurile ei erotice.

Jeff se înroşi.

- Bună ziua, domnişoară Ray.

Era drăguţ, gândi Lyra, înalt şi subţire şi cu aceeaşi graţie de prădător care părea a fi trăsătura de bază a

bărbaţilor din arborele genealogic al familiei lui Cruz. Era şi tânăr, nu mai mult douăzeci şi doi, douăzeci şi trei de

ani. O făcea să se gândească la un frate mai tânăr pe care nu îl avusese niciodată.

- Te pricepi la acordare? îl întrebă Gloria pe Jeff, privindu-l de sus în jos într-o manieră vădit apreciativă.

Jeff se făcu şi mai roşu.

- Nu, doamnă, domnişoara Dore m-a angajat ca să mă ocup de acte şi de împachetarea şi trimiterea

obiectelor comandate prin poştă.

Gloria zâmbi.

- Mă bucur să văd că are gust excelent la angajaţi.

Poate că Jeff era un bodyguard dur şi foarte bine antrenat, dar nimeni nu îl pregătise să îi facă faţă Gloriei

Ray. Arăta de parcă ar fi vrut să alunece prin podeau magazinului până în tunelele de dedesubt.

Lui Lyra i se făcu milă de el.

- Cu ce te pot ajuta, Gloria? zise ea.

Gloria o studie pe Lyra cu o expresie cunoscătoare.

- Am o piatră nouă pe care o vreau acordată. Apropo, ţi-am văzut poza în ziare. Erai cu Cruz Sweetwater.

Asta e o ştire bună, sau proastă, draga mea?

- Nu este niciun fel de ştire, zise Lyra fermă. E afacere.

- Sigur că da. Gloria zâmbi, iar ochii fardaţi din greu îi sclipiră speculativ. Mulţi oameni, inclusiv, fără

îndoială, noul ei amant, un membru puternic al Consiliului Ghildei din Frecvenţa, credeau că este aşa cum o

vedeau. Presupuneau că nu este decât o blondă cu o coafură înaltă, cu pieptul mare şi cu mintea împrăştiată.

55

Părut şi pieptul probabil că erau serios sporite, dar Lyra, care avusese adesea de-a face cu Gloria, ştia că

inteligenţa ei era mult mai mare decât credeau oamenii, şi cu siguranţă mai mare decât cea a amantului ei

Consilier. Era şi o femeie talentată, deşi făcea lot posibilul ca să pară altfel.

Printre acordori umbla o vorbă: Doar acordorul tău ştie sigur. Chihlimbarul acordat - ca şi un instrument

fin acordat - nu rămânea clar la nesfârşit. Cu timpul şi prin folosire, se înceţoşa treptat şi îşi pierdea puterea de

concentrare. Până la urmă trebuia reacordat, ca să-şi recapete eficienţa maximă. În general, o piatră reacordată

bine, ţinea, în medie, câteva luni, câteodată chiar şi un an.

Dar cei care generau multă energie îşi ardeau chihlimbarul mult mai rapid. Gloria era o clientă frecventă a

lui Lyra, aducând una sau mai multe pietre de chihlimbar acordat pentru a fi reacordate, la fiecare câteva

săptămâni.

La fel ca cei mai mulţi dintre oamenii cu talent peste medie, Gloria prefera să-şi ţină confidenţială

abilitatea paranormală. Ca toţi acordorii inteligenţi, Lyra era foarte discretă despre asemenea lucruri. Nu exista un

mod mai rapid de a pierde un client, decât acela de a bârfi despre abilităţile psihice ale lui sau ale ei. Cei care

generau puţină energie, încercau întotdeauna să pară mai puternici. La celălalt capăt al spectrului, cei puternici

vroiau de obicei, să îşi ascundă adevăratul nivel al puterii lor, precum şi natura talentului pe care îl aveau.

- Ce mi-ai adus? întrebă Lyra.

- Uită-te, zise Gloria. Puse pe tejghea o cutie de bijuterii din catifea verde.

Lyra luă cutia şi o deschise. Scoase un fluierat apreciativ când văzu pandantivul dinăuntru. O piatră

strălucitoare de chihlimbar de rezonanţă standard lucea cu sclipirea caracteristică a calităţii si puterii superioare.

Era fixată în aur.

- Frumoasă, Gloria. Lyra scoase pandantivul din cutie, foarte frumoasă. Felicitări.

- Mulţumesc. Gloria râse cu o uşoară satisfacţie. Dragul de Hubert a fost într-o stare foarte generoasă în

ultimul timp.

- Credeam că brăţara pe care ţi-a dat-o luna trecută e bijuteria cea mai bună pe care ţi-o putea da, dar asta

e şi mai bună. Ce anume l-a pus pe Hubert într-o stare de spirit atât de generoasă?

Gloria îi mai dădu o prăjiturică lui Vincent.

- Crede că acum, când Benson Landry e în afara cărţilor, Consiliul îl va alege pe Douglas Drake ca noul

şef al Ghildei.

- Şi asta e important pentru Hubert? întrebă Lyra.

Gloria îi făcu cu ochiul.

- Foarte important. E prieten cu Drake de când locuiau în vechiul lor cartier de lângă Zidul de Sud. Au

intrat împreună în Ghildă şi au avut grijă unul de altul în organizaţie încă din primul lor an ca vânători în

catacombe. Au urcat împreună scara ierarhică, ajutându-se reciproc. Fiica lui Hubert este logodită cu fiul lui

Drake. Dacă Drake primeşte postul, poţi să fii sigură că va avea grijă şi de bunul lui prieten Hubert.

Lyra îşi ridică privirea în tavan.

- Politicile Ghildei. Să mai vorbeşti de democraţie.

- Mai e un aspect. Wilson Revere încearcă să pară că nu e de rangul lui să se amestece în politicile

Ghildei, dar adevărul este că vrea ca Drake să ajungă în vârf. Se gândeşte că îi va da un atu împotriva lui

Chihlimbar, Inc. Gloria o privi direct în ochi. Se zice că Chihlimbar, Inc. ar vrea pe oricine altcineva în afară de

Drake la vârful Ghildei.

Lyra înclină din cap.

- Mulţumesc pentru ştiri, Gloria.

- Oricând. Acum, în legătură cu frumosul meu pandantiv. Vreau întregul tratament.

- Mă ocup de asta chiar acum, zise Lyra.

Ţinu pandantivul în mână şi se concentra delicat prin chihlimbarul ametist din brăţara cu talismane.

Majoritatea acordorilor foloseau chihlimbar de rezonanţă standard, pentru că era singurul fel de chihlimbar pe

care îl puteau activa. Gloria şi Jeff presupuneau, normal, că folosea chihlimbarul pe care îl purta atât de evident în

cercei. Dar aflase încă de la începutul carierei sale, că putea obţine o claritate şi o putere de concentrare mai mari,

pentru orice fel de chihlimbar, dacă lucra prin ametist.

Îşi canaliză delicat puterea psi, pipăindu-şi drumul prin modelul de energie naturală al pietrei. Orice

chihlimbar - chiar şi unul nelucrat, o bucată brută luată direct din mină - poseda ceva abilităţi de concentrare dacă

56

aveai destul talent să-l rezonezi şi dacă ştiai ce faci. Dar rezultatele erau absolut imprevizibile dacă chihlimbarul

nu era acordat.

Nu conta cât de frumos lucrată şi lustruită era o bucată de chihlimbar. Dacă vroiai s-o foloseşti ca să

concentrezi energia psi, acordarea era esenţială. Iar cei mai buni acordori erau cei care îşi puteau simţi drumul

prin curenţii de putere latentă dintr-o anumită piatră şi care îi puteau alinia şi stabiliza fără ca piatra să-şi piardă

puterea sau claritatea. O distorsiune măruntă, sau lipsa de concentrare maximă din partea acordorului la momentul

critic, sau, pur şi simplu, prea puţin talent, putea strica ireparabil chiar şi cel mai bun chihlimbar.

Nu era nevoie de prea mult ca distrugi puterea superioară de rezonare a unei pietre ca cea din pandantiv.

Dar era nevoie de talent adevărat ca să scoţi la lumină potenţialul unei asemenea piese.

Folosi pulsaţii delicate de fulgere psi ca să pornească curenţii din pandantiv. Piatra se încălzi la atingere în

timp ce trimetea putere prin ea. Odată activaţi, curenţii trebuiau stabilizaţi cu grijă într-o stare de suspendare.

După ce procesul se încheia, oricine, chiar şi cineva cu puteri psi minime, şi indiferent de talentul pe care îl avea,

putea folosi piatra ca să concentreze energia.

Dar Gloria nu venise la ea doar ca să-i acordeze chihlimbarul. Daca asta ar fi fost tot ce vroia, s-ar fi dus

la oricare din magazinele de acordări din oraş. Vorba purtată din gură în gură, despre serviciile foarte speciale

oferite de Dore Acordări şi Consultanţă, fusese aceea care o adusese la uşa lui Lyra pe amanta unuia dintre cei

mai puternici bărbaţi din oraş.

Ea putea face ceea ce foarte puţini alţii erau capabili să facă, pentru că era nevoie de un chihlimbar ne-

standard, aşa cum era ametistul, şi un talent unic.

- Okay, zise ea. Întinse palma în care ţinea piatra. Atinge pandantivul.

Gloria aşeză supusă pe piatra de chihlimbar vârful elaborat manichiurat al unui deget plin de inele.

- Eşti gata? întrebă Lyra.

- Zi-mi când,

- Concentrează-te, comandă Lyra uşor. Îşi îmboldi propriile simţuri, împingând şi mai multă energie psi

prin ametist şi concentrându-se asupra pandantivului.

Teoretic, oricine avea un grad latent de talent psi, chiar dacă nu era conştient de el. Dar curenţii

paranormali erau unici fiecărui individ, ca amprentele şi ADN-ul. Folosindu-se de propriul ei talent, Lyra simţi

nuanţele lungimilor de undă şi intensităţilor modelului de energie al Gloriei şi făcu o acordare fină pandantivului

ca să rezoneze cu ele.

Un moment mai târziu, îi înapoie Gloriei bijuteria.

- Gata, zise ea.

- Excelent. Gloria puse pandantivul înapoi în cutia de bijuterii şi îşi deschise poşeta. Acelaşi onorariu, ca

de obicei?

- Da, mulţumesc.

Gloria îşi scoase portofelul. În loc să scoată din el o carte de credit, scoase câteva bancnote de câte o sută

de dolari şi le puse pe tejghea. Lyra luă banii repede şi îi vârî în sertarul casei de marcat. Era foarte conştientă de

faptul că Jeff urmărea totul cu o expresie fascinată şi, mai degrabă, şocată. Ştia ce gândeşte. Nimeni nu plătea atât

de mult doar pentru acordarea chihlimbarului. Dar avu inspiraţia să-şi ţină gura.

Gloria îi mai dădu o prăjiturică lui Vincent şi îşi închise poşeta.

- Ne vedem data viitoare.

Ieşi pe uşă pocnind uşor din tocurile înalte. Şi dispăru.

Jeff îl mângâie absent pe Vincent şi o privi pe Lyra.

- Scuzaţi-mă, domnişoara Dore, ştiu că sunt doar un bodyguard, dar există vreo şansă să-mi spuneţi

despre ce a fost vorba?

Ea zâmbi.

- Îţi voi explica, dar trebuie să promiţi că vei onora codul.

- Da, doamnă, despre ce cod este vorba?

- Ceea ce se întâmplă într-un magazin de acordat chihlimbar, rămâne în acel magazin de acordat

chihlimbar.

Îi căzu faţa.

57

- Ăăă, păi, şeful probabil că îmi va cere un raport complet. Şi oricât de mult mi-ar plăcea să ştiu ce aţi

făcut pentru domnişoara Ray...

- Ţi-e teamă mai mult de ce ţi-ar putea face Cruz Sweetwater; dacă nu-i spui întregul adevăr şi numai

adevărul, nu-i aşa?

Jeff se strâmbă.

- Şeful e puţin ceea s-ar putea numi inflexibil, când e vorba de anumite lucruri.

- Da, ştiu. Şi el lucrează după un anumit cod.

Jeff expiră cu putere.

- Da, doamnă.

Ea zâmbi.

- Şi la fel şi tu?

- Cred că se poate spune că asta este o parte din ceea ce înseamnă să fii membru al familiei.

- Vorbeşti de parcă ai fi membru al clanului Sweetwater, este ca şi cum ai fi omul Ghildei sau un membru

al familiei crimei organizate. O mulţime de secrete şi un cod aparte.

Jeff se înroşi.

- Da, doamnă. Cred că sunt unele similarităţi.

- Spune-mi, nu ţi se pare niciodată un pic cam sufocant să fii parte dintr-o familie atât de apropiată?

- Da, doamnă. Jeff ridică din umeri. Dar ştiţi cum e cu familia.

- Nu chiar.

Jeff era acum mai mult decât roşu. Era de-a dreptul amărât.

- Scuze, doamnă. Ştiu că situaţia dumneavoastră este puţin, ăă, diferită.

I se făcu milă de el.

- Hei, nu-ţi face griji. Sunt obişnuită să fiu singură. Şi pe urmă, îl am pe Vincent.

La auzul numelui său, Vincent mormăi şi sări de pe tejghea pe pardoseală. Se duse la pictura lui, luă

pensula şi se întoarse la jocul lui preferat.

- Da, doamnă, zise Jeff. Îl privi pe Vincent cum arunca vopsea pe pânză, cu o expresie uşor uimită.

Nu trebuia să-i citească gândurile ca să ştie ce gândea el. Era destul de ciudat să nu ai familie. Dar să

pretinzi că un iepuraş de praf este ruda cea mai apropiată, era de-a dreptul excentric.

- Şi am prieteni, adăugă ea repede. Mai ales unul foarte apropiat. Dar nu contează. Îţi voi explica ce am

făcut pentru Gloria Ray acum câteva minute şi poţi să-i spui lui Cruz. La naiba, poate fi ceva bun pentru afacerile

mele. Vezi tu, mă bazez, pe publicitatea făcută pe vorbele duse de la unul la altul ca să atrag clienţi pentru

serviciile mele speciale. Nu e ca şi cum aş putea să-mi fac publicitate prin ziare.

Jeff zâmbi clar uşurat.

- Mulţumesc. Deci, ce aţi făcut cu chihlimbarul domnişoarei Ray?

- În esenţă, am aliniat frecvenţele la lungimile de undă de concentrare personale. Alţii pot folosi

pandantivul, dar nu vor putea face ceea ce poate face ea cu el.

El se încruntă.

- Nu înţeleg. Ce poate face ea cu chihlimbarul şi o altă persoană nu poate?

- Pentru că chihlimbarul este acordat la psi-ul ei personal, claritatea şi puterea de concentrare sunt mult

îmbunătăţite. Procesul ăsta nu face o persoană mai puternică, ci înseamnă că persoana respectivă îşi poate folosi

talentul cu mult mai multă precizie. Şi uneori, asta poate fi mult mai folositor decât foarte mult talent psi crud.

Jeff se strâmbă.

- Cu siguranţă.

- Acordarea extra-fină, este importantă mai ales pentru cei care posedă talente puternice, desigur. Pentru

că nu obţin doar un control mult mai bun, dar au nevoie de mai puţină energie ca să lucreze cu chihlimbarul.

Lucrul ăsta, la rândul lui, înseamnă că au mai puţine şanse să topească chihlimbarul atunci când îşi concentrează

întreaga putere psi prin piatră.

Jeff era categoric impresionat.

- Deci, vreţi să spuneţi că domnişoara Ray are un fel de talent de grad înalt.

- Hai să spunem doar că fac de multe ori treaba asta pentru domnişoara Ray.

58

Gloria Ray poseda un nivel de intuiţie neobişnuit de puternică. Îi mărturisise lui Lyra că era un atuu

extrem de folositor pentru cariera ei de amantă a unui bărbat bogat şi puternic. Femeile aflate în situaţia ei,

spusese ea, aveau nevoie de un atu ca să poată rămâne în vârf. Aveau nevoie să ştie când se aflau în pericol să fie

părăsite pentru un model mai nou şi mai tânăr. Mult mai important, trebuiau să ştie când se aflau în pericol fizic

real. Femeile care ieşeau frecvent cu bărbaţi ca dragul de Hubert, aflau multe din secretele amanţilor lor. Iar

bărbaţii care aveau secrete, uneori ajungeau la concluzia că femeile ştiau prea mult.

Gloria venise la Dore Acordări şi Consultanţă, în ziua în care descoperise că fosta amantă a lui Hubert

dispăruse în circumstanţe misterioase. Lyra avea presimţirea că Gloria plănuia să dispară în propria ei ceaţă, într-

un viitor apropiat.

Jeff aruncă o privire spre uşă.

- Şi eu care credeam că este doar bombonica unui Consilier.

- Niciodată să nu subestimezi o femeie, Jeff.

El dădu din cap foarte serios.

- Da, şeful ne tot spune asta de vreo trei luni încoace. Se încruntă. Ţi-a plătit în numerar. Nu vrea să lase

nicio urmă de documente, nu?

- Asta-i o obseivaţie foarte bună. Sunt impresionată. Din întâmplare, mulţi dintre clienţii mei preferă un

grad de anonimitate şi discreţie.

- Pentru că nu vor ca alţii să afle despre talentele lor?

- Exact.

- Dar de ce nu vrei să-ţi faci publicitate, în modul obişnuit, la serviciile speciale pe care le oferi?

- Chestia e că, dacă mi-aş face publicitate, ar trebui să-mi ofer serviciile fiecărei persoane care-mi intră pe

uşă şi mi-o cere.

El îşi ridică sprâncenele.

- Înţeleg. Nu crezi că oricine merită plusul de energie.

- Există oameni ciudaţi şi periculoşi, Jeff. Ultimul lucru pe care l-aş vrea ar fi să fac o acordare fină

chihlimbarului unui băiat rău şi să aflu mai târziu că l-a folosit ca să comită o tâlhărie sau ca să rănească pe

cineva.

El dădu din cap sumbru.

- Te înţeleg.

- În felul ăsta am drept de veto asupra clienţilor mei, înainte de a le oferi serviciul. Dacă vine cineva şi

mi-l cere, iar eu nu simt vibraţii bune, pot să spun că zvonurile despre mine sunt false.

El o privi gânditor.

- Poţi să diferenţiezi băieţii buni de cei răi?

- Pot atunci când acordez chihlimbarul pentru ei. Asta-i o altă vorbă din meseria asta. Totul se află în psi.

- Ca şi cum ar fi în sângele lor?

- Da. De câte ori o persoană foloseşte chihlimbarul, îşi lasă amprenta psi în piatră. Psi-ul rău nu este greu

de simţit.

- Am vreo şansă să te conving să-mi acordezi chihlimbarul în modul tău special?

- Care e talentul tău?

El ridică din umeri.

- Oficial, am un talent legat de chihlimbar, ca toţi ceilalţi bărbaţi din familia mea. Şi e adevărat, folosesc

un chihlimbar nestandard.

Ea aruncă o privire pietrei albastre-verzui din inelul de pe mâna Iui.

- Turmalină.

- Exact. Dar adevărul e că eu folosesc turmalină ca să-mi concentrez adevăratul talent. Am o variaţie a

talentului de para-vânător.

- Cruz mi-a explicat.

- M-am gândit eu c-a făcut-o până acum.

Ea se încruntă.

- Ce vrea să însemne asta?

Jeff privi stânjenit.

59

- Scuze. N-am vrut să fiu prea personal. Doar că toţi cei din familie ştiu că tu eşti femeia care i-a frânt

inima şefului, aşa că mi-am închipuit că sunteţi destul de apropiaţi.

Era atât de uimită, încât abia mai putea vorbi.

- Ce-ai spus? reuşi ea să spună într-un târziu.

- Am spus că mi-am închipuit că şeful ţi-a explicat despre talentul familiei noastre.

Ea îşi flutură mâinile ca să-l oprească.

- Nu asta. Partea cu inima frântă.

El ridică din umeri.

- Nu e niciun secret în familie.

- Asta-i ridicol. Un fel de glumă proastă.

- Noi nu glumim despre lucrurile astea, doamnă, zise Jeff.

- Nu ştiu ce ţi-a spus Cruz, dar te asigur că nu i-am frânt inima.

Jeff o privi fără să vorbească.

Ea oftă.

- Pentru Dumnezeu. Las-o baltă. Spune-mi despre versiunea talentului de familie pe care o ai tu,

- Bun. Jeff dorea să schimbe cât mai repede subiectul. Sunt para-vânător, aşa că am vederea de noapte

bună. Şi reflexele şi toate celelalte. Dar lucrul la care sunt cel mai bun este acela de a citi locul crimei. Pot trece

prin seria de evenimente care a avut loc acolo. Ceva în legătură cu energia psihică emisă în timpul actelor de

violenţă.

- Nu mai spune. Asta-i foarte interesant.

O scânteie de bucurie sclipi în ochii lui Jeff.

- Nu râde, dar aş vrea să fac o cerere de intrare la academia BFIP şi să devin agent.

- Biroul Federal de Investigaţii Psi? De ce aş râde? Mi se pare un ţel nobil şi bun pentru o carieră.

Jeff se strâmbă.

- Nu şi în ceea ce îi priveşte pe tata, pe şefu şi pe Big Jake, ca şi pe tot restul familiei. Noi am avut

întotdeauna o relaţie ciudată cu poliţia. Nu pot s-o înţeleg, îţi spun sincer. Nu e ca şi cum CI Security nu ar face

favoruri ocazionale pentru BFIP, exact aşa cum facem pentru Ghilde şi pentru Societatea Secretă.

- Favoruri?

- Păi sigur, toate agenţiile astea vin la noi atunci, când ştiu că nu se pot descurca singuri cu o problemă, şi

ne plătesc pentru munca făcută, aşa că nu prea pot să le numesc favoruri, dar înţelegi ce vreau să spun.

- Oh, da. Da, aşa cred.

- Chestia e că CI Security este o afacere. Adică lucrăm pentru oamenii care îşi pot permite să ne angajeze.

Eu vreau să fac parte din poliţia adevărată, cea care încearcă să aducă dreptate pentru toţi, chiar şi pentru cei care

nu îşi pot permite serviciile scumpe ale agenţiilor de securitate.

- Înţeleg, zise ea.

- Simt din ce în ce mai mult că este ceva care mi-e dat să-l fac.

- O vocaţie.

El se gândi la asta.

- Poate. Într-un fel.

- Păi, de ce nu pleci din afacerea familiei şi să-ţi urmezi fericirea? Fă cerere de intrare în BFIP.

El o privi ca şi cum ea i-ar fi sugerat că poate zbura.

- Să plec de la Chihlimbar, Inc.?

Ea îşi întinse larg braţele.

- E o lume mare. O mulţime de oportunităţi pentru un tânăr motivat. Cine zice că trebuie să rămâi în

afacerea familiei pentru tot restul carierei tale profesionale?

- Păi, cam aşa stau lucrurile la Chihlimbar, Inc. Dacă faci parte din familie, lucrezi pentru firma familiei.

Într-un fel sau altul.

- Sigur că există câteva rude care s-au descurcat pe cont propriu.

Jeff se gândi un moment.

- Păi, ar fi stră-unchiul Ned. El a deschis o agenţie de turism.

- Poftim.

60

- Dar firma lui se ocupă cel mai mult de călătorii pentru executivii de la Chihlimbar, Inc.

- Oh.

Jeff se mai gândi puţin.

- Tatăl lui şefu, este avocat. La fel şi mama lui.

- Pe bune? N-am ştiut asta. Okay, se pare că ei nu au mers pe linia familiei.

Jeff oftă.

- Firma lor de avocatură are un singur client.

- Dă-mi voie să ghicesc. Chihlimbar, Inc.

- Da. Jeff se mai gândi un timp şi se lumină brusc. Mătuşa Brenda.

- Ce s-a întâmplat cu ea?

- E doctoriţă, pediatru, la Centrul Medical Frecvenţa.

- Centrul Medical Frecvenţa a fost construit de Chihlimbai, Inc. Da. Ei bine, Jeff, se pare că ai o

problemă. O să acordez nişte chihlimbar pentru tine, dar, dacă ceea ce vrei tu cu adevărul este să devii agent

BFPI, va trebui să treci peste toate astea şi să te opui presiunii exercitate de familie.

El îi aruncă o privire tristă.

- Nu-mi cunoşti familia.

- Glumeşti? După ce am trecut prin ce am trecut în ultimele trei luni? Crede-mă, îţi cunosc familia.

El tresări.

- Da, probabil că o cunoşti. Ştii, nu eşti exact aşa cum mă aşteptam, domnişoară Dore.

Ea îl privi fix. Mulţi bărbaţi erau înclinaţi să facă glume proaste despre acordorii de chihlimbar femei.

Fraza a-şi acorda chihlimbarul avea multiple înţelesuri în anumite case frecventate de bărbaţi.

- Şi la ce anume te aşteptai? întrebă ea severă.

- Nu ştiu, recunoscu el. Dar ar fi trebuit să ştiu că o să fii puţin altfel.

- De ce?

- Pentru că eşti femeia care i-a frânt inima şefului.

CAPITOLUL 19

Jeff o conduse cu maşina înapoi la apartamentul ei, cu puţin înainte de ora două, ca să îşi poată schimba

hainele pentru întâlnirea cu Wilson Revere la vizionarea de dinaintea licitaţiei, foloseau o maşină Float mică,

discretă, pusă la dispoziţie de Chihlimbar, Inc. Security. Micul vehicul nu atrăgea atenţia în niciun fel. Dacă Jeff

nu i-ar fi explicat că sub vopseaua gri plicticoasă maşina era discret blindată cu mag-oţel, Lyra n-ar fi ştiut

niciodată.

- Consumă mult din cauza cantităţii mari de oţel, zise Jeff. Şi e cam jenant de condus. Dar are un mare

avantaj. Nimeni nu se uită la ea de două ori.

- Chihlimbar, Inc, Security întreţine o flotă de vehicule blindate? întrebă Lyra.

- Garajul companiei are întotdeauna câteva la îndemână.

- Ca să protejeze executivii? Nu că mi l-aş putea închipui pe Cruz alergând prin oraş într-un Float.

Jeff râse.

- Dacă te afli în oricare din apartamentele executive de la CI, înseamnă că poţi să ai singur grijă de tine.

Conduci ce maşină vrei. Maşinile blindate le folosim mai mult pentru clienţi.

- Deci acum sunt un client CI? Îşi încreţi nasul. Sper că nu se gândeşte nimeni să-mi trimită o factură

pentru că, mulţumită unui recent proces intentat împotriva unei anumite companii pe care nu o voi numi, nu-mi

pot permite o firmă de securitate high-rez.

- Nu-ţi face griji, n-o să fie nicio factură. Jeff parcă maşina într-un spaţiu de parcare de lângă trotuar.

Şefu, plăteşte pesonal pentru cazul ăsta. Privi în oglinda retrovizoare în timp ce de-rezona motorul. Că veni vorba

de şefu, se pare că e gata să-şi preia schimbul.

- Ce? Alarmată, Lyra se răsuci în scaunul din faţă tocmai la timp ca să vadă Slider-ul negru şi familiar

intrând în locul de parcare din spatele Float-ului. Oh, nu, asta-i o idee foarte, foarte proastă.

61

În timp ce senzaţia de pieire iminentă o învălui ca un nor negru, Vincent, aşezat pe spătarul scaunului,

începu să sară şi să chicotească de bucurie. Bereta roşie îi flutura în toate părţile.

Lyra îl privi pe Cruz cum coboară din Slider şi vine spre Float. Purta un alt sacou negru bine croit,

pantaloni negri şi o cravată de cowboy ornată cu o piatră de chihlimbar strălucitor. Asasinul bine îmbrăcat, în

drum spre o licitaţie de înaltă clasă.

Îl trase pe Vincent şi poşeta, deschise portiera şi sări afară.

- Nu, zise ea. Categoric nu, Cruz. Nu poţi să mergi cu mine la licitaţie.

El se opri în faţa ei.

- Sigur că pot. Îl bătu de două ori pe Vincent pe una dintre labe în semn de salut şî o sărută pe Lyra într-

un mod rapid şi ultragiant de posesiv. Înainte ca ea să poată protesta, se îndreptă, îşi puse o mână pe acoperişul

Float-ului şi se aplecă să vorbească cu Jeff prin fereastra deschisă.

- Preiau eu de aici. Te sun când avem nevoie să te întorci.

- Da, domnule, zise Jeff. La revedere, domnişoară Dore. Rezonă Float-ul şi plecă în josul străzii.

Lyra îl străpunse pe Cruz cu privirea.

- Wilson Revere este un client important.

Cruz reuşi cumva să pară politicos inocent, chiar puţin confuz.

- Şi? zise el.

- Uite ce-i, tu şi Revere aveţi, evident, un trecut. Dacă ajung la licitaţia aia cu tine, ar putea să decidă că,

de fapt, nu are nevoie de serviciile mele de consultanţă.

- Revere citeşte ziarele ca toată lumea. Ştie că noi doi suntem din nou împreună. Nu te-ar fi angajat dacă

asta ar fi fost o problemă. Ţi-am spus, cred că, de fapt, ăsta este motivul pentru care te-a angajat. Are de gând să te

folosească în vreun fel.

Ea ignoră ultima propoziţie şi se concentra asupra punctului principal pe care vroia să-l sublinieze.

- O singură noapte nu înseamnă că noi doi suntem împreună, îl avertiză ea.

- Asta înseamnă pentru media.

- Dar ar părea o lipsă de profesionalism, dacă aş veni cu tine la licitaţia aia.

Cruz zâmbi.

- Gândeşte-te că sunt doar un alt client.

* * *

Încă mai fumega, o oră mai târziu, când intră în atmosfera discretă şi elegantă a Galeriei Fairstead cu Cruz

alături de ea. Se consolă cu gândul că arăta total ca o profesionistă, îmbrăcată intr-un costum, fustă şi taior, şi

pantofi cu tocul jos. Părul şi-l răsucise într-un stil sever. La încheietura mâinii purta brăţara cu talismane.

Obişnuiţii cercei mici, de chihlimbar, sclipeau în urechile ei.

Vincent fusese lăsat acasă. Casele de licitaţii de mare anvergură nu primeau iepuraşi de praf sau orice altă

specie care avea mai mult de două picioare. Erau, de asemenea, foarte selectivi când venea vorba şi de genul cu

două picioare. Singurul fel în care o acordoare de chihlimbar cu chirie mică, devenită consultantă de antichităţi cu

jumătate de normă, putea trece pragul casei Fairstead era din cauza faptului că fusese invitată de unul din clienţii

cu chirie mare ai galeriei.

Câteva persoane bine îmbrăcate circulau printre vitrine, luând notiţe despre diversele obiecte care fuseseră

selectate să fie licitate. Câteva gărzi în uniformă stăteau de pază. Lyra observă alţi doi consultanţi în chihlimbar.

Amândoi se aflau, de obicei, în aceste cercuri rarefiate. Ştia că şi ei o observaseră. O priviseră ca şi cum ar fi vrut

să spună ce-dracu-caută-şi-asta-aici, apoi priviră din nou când îl recunoscură pe Cruz. Ea le întoarse privirile cu

un „daţi-vă-dracului" zâmbet.

Îşi ascuţi simţurile şi simţi frisonul familiar care îi spunea că în încăpere se afla mult chihlimbar de

calitate. Privi spre Cruz şi ştiu că şi el simţea acelaşi lucru. Afinitatea pentru chihlimbar era un lucru pe care îl

aveau în comun.

Un bărbat delicat, distins, cu trăsături patriciene uşor îmbunătăţite şi o mulţime de păr de un argintiu

nenatural, apăru ca prin minune. Ignorând-o pe Lyra, zâmbi către Cruz, arătând o multitudine de dinţi perfecţi.

- Domnule Sweetwater, îngână el delicat. O neaşteptată plăcere. Sunt Valentine Fairstead. Nu îmi

amintesc să vă fi văzut numele pe lista de oaspeţi, dar sunt, desigur, încântat că v-aţi decis să participaţi la

licitaţie.

62

- M-am gândit să arunc o privire, zise Cruz privind vitrinele la întâmplare. Dar nu voi licita decât dacă

domnişoara Dore vede ceva de un interes special. Mă bazez pe ea pentru toate evaluările.

Un şoc de oroare sclipi în ochii lui Fairstead. O privi pe Lyra ca şi cum ar fi fost una dintre speciile cu

multe picioare care nu erau primite în galerie.

- Domnişoara Dore? repetă el, aparent fără să înţeleagă.

- Nici nu m-aş gândi să cumpăr anticuri de chihlimbar fără ea, zise Cruz.

Spre cinstea lui, Fairstead îşi reveni rapid. Îşi arunc zâmbetul sclipitor asupra lui Lyra.

- Da, desigur, domnişoara Dore, zise el. Bine aţi venit Galeriile Fairstead.

- Mulţumesc, zise ea. Îi trebui un mare efort ca să-şi menţină vocea calmă şi politicoasă, dar reuşi. De

fapt, domnul Sweetwater este aici pentru că a avut bunătatea să se ofere să mă însoţească. Unul dintre ceilalţi

oaspeţi ai dumneavoastră mi-a angajat serviciile pentru după-amiaza asta.

- Înţeleg. Fairstead era, pur şi simplu, uluit. Asta nu-i puţin cam neobişnuit?

- Înţeleg că astăzi scoateţi la licitaţie nişte chihlimbar extrem de neobişnuit, zise ea la fel de blând.

Chihlimbarul rar este specialitatea mea.

- Da, desigur, zise Fairstead pierdut.

Un alt bărbat, într-un costum de afaceri elegant croit şi o cravată neagră cu chihlimbar, veni spre ei. Era

înalt şi bine făcut, cu trăsăturile masculine rafinate pe care Lyra le asocia cu reporterii de pe rez-ecran. Dar ochii

lui nu aveau nimic moale sau blând. Erau de un albastru de gheaţă. Îi aruncă lui Cruz o privire speculativă, apoi

zâmbi prefăcut spre Lyra. Ea îl recunoscu imediat. Wilson Revere apărea deseori la ştiri.

- Nu cred că îmi vei spune că mi-am pierdut deja noul consultant în favoarea competitorului meu,

domnişoară Dore, zise el. Aş fi devastat.

- Nu, nici gând, îl asigură ea. Sunt aici ca să vă ofer dumneavoastră consultanţa mea, domnule Revere.

Vreau să spun Wilson. Domnul Sweetwater s-a oferit să mă aducă cu maşina, atâta tot.

Cruz păru amuzat să fie numit pe post de şofer.

- Nu că aş fi avut ceva mai bun de făcut în după-amiaza asta, zise el. Îşi înclină capul cu o politeţe rece.

Te gândeşti la ceva special de aici, Revere?

- Oh, da, de fapt, chiar mă gândeam. Revere zâmbi. Abia aştept să aud părerea domnişoarei Dore înainte

de a face o ofertă. N-aş vrea să fac o greşeală scumpă.

- Nu, zise Cruz, nu vrei să faci o mare greşeală.

Folosea ceea ce Lyra numea vocea lui de asasin profesionist, rece şi amestecată cu o promisiune de sfârşit

de lume.

Înfuriată, se întoarse să-l privească. Ar fi trebuit să poarte tocuri mai înalte, se gândi ea. În pantofii ei

conservatori cu tocuri de cinci centimetri, abia dacă îi trece uşor de umăr. Lipsa de înălţime nu era un avantaj

pentru cineva care încerca să-l intimideze pe un om ca Cruz.

- Vă rog să mă scuzaţi, domnule Sweetwater, dar am treburi de făcut, zise ea, punând în cuvinte cât mai

multă autoritate. Fir-ar să fie, era o profesionistă şi nu avea de gând să-l lase să-i strice afacerile.

Spre marea ei uşurare, Cruz răspunse politicos la aluzia deloc subtilă.

- Vezi-ţi de treabă, zise el. O să mă uit în jur de unul singur.

- Aşa să faci. Lyra îi oferi un zâmbet cald lui Revere. Ce-ar fi să-mi arăţi articolul care ţi-a trezit interesul,

Wilson?

- Desigur. Îi aruncă lui Cruz un zâmbet şiret şi amuzat, apoi o luă pe Lyra de braţ. Se îndreptară împreună

către o vitrină îndepărtată.

Lyra ştia că Cruz îi urmărea din spate. Îi simţea privirea de-a lungul întregii încăperi.

Galeriile Fairstead erau specializate în bijuterii spectaculoase din chihlimbar rar, de toate tipurile. Inele,

ceasuri de mână, butoni, coliere şi cercei sclipeau şi luminau din vitrinele încuiate.

Galeria mai era cunoscută şi pentru calitatea de piatră preţioasă a chihlimbarului său brut, netăiat şi

neacordat, iar cele mai valoroase erau specimenele rare şi varietăţile exotice.

- Presupun că media a avut dreptate de data asta? zise Revere pe un ton de conversaţie. Ţi-ai rezolvat

problemele judiciare cu Sweetwater?

- Nu a fost nimic de rezolvat. Chilimbar, Inc. mi-a strivit procesul.

- Sper că Sweetwater te-a plătit bine pentru salvarea echipei care a fost prinsă în ruină?

63

- Încă mai negociem onorariul meu, zise ea cu uşurinţă. Acum ce-ar fi să-mi arăţi chihlimbarul care ţi-a

atras atenţia?

- E chiar aici.

O îndreptă spre rândul de vitrine aranjat de-a lungul peretelui din spate. Ea simţi mai mult decât un frison

de conştientă când se apropiară de exemplare. Toate simţurile ei erau complet rezonate de energia latentă

neobişnuită din pietrele expuse. Colecţia era, într-adevăr, impresionantă. Bucăţi de smarald rar, rubin şi safir erau

aranjate pe o catifea neagră într-o vitrină luminată artistic. Observă şi alte chihlimbar cristal, jad şi calcedonie,

toate de o calitate excelentă.

- Mă interesează piesa de ametist din ultima vitrină, zise Revere. Ce crezi?

Ea merse spre vitrină şi studie piatra brută, netăiată din interiorul ei. Ametistul era atractiv, cu o culoare şi

o claritate bune. Dar când o sondă pentru energie latentă, pipăindu-şi drumul prin curenţii neacordaţi, fu

dezamăgită,

- Este un exemplar frumos, zise ea. S-ar face o bijuterie frumoasă din el, dar puterea de rezonanţă este

slabă. Nu că ar fi mulţi care să observe asta, desigur.

El o privi speculativ.

- Numai cuiva care poate rezona ametistul i-ar păsa.

- Da.

Revere studie chihlimbarul din vitrină.

- Eşti sigură despre energia latentă din piatra aia?

- Total.

- Ei, asta e. Dar nu păru dezamăgit. Păru, în schimb, satisfăcut, ca şi cum ea ar fi trecut un test. Nu mă

interesează să fac cercei din bucata aia de ametist.

- Îmi pare rău, dar ştii cum e cu chihlimbarul. Nu orice bucată este puternică. Îşi drese glasul. Te

deranjează dacă te întreb cum plănuiai să o foloseşti?

- Caut o piatră cu calitate de laborator. Descoperirea ruinei şi relicvele alea au incitat o mulţime de interes

în ametist.

- Înţeleg.

Revere privi înapoi, spre partea din faţă a încăperii, unde Cruz examina conţinutul unei vitrine.

- Nu-mi pot lăsa competitorul să ajungă prea departe în faţa noastră. Oamenii mei sunt convinşi că

existenţa ruinei dovedeşte că există mai multă putere în ametist decât au realizat experţii. Din moment ce nu

putem să punem mâna pe niciuna dintre relicvele pe care Chihlimbar, Inc. ţi le-a luat, caut nişte pietre brute care

să le folosesc pentru cercetare în laboratorul RezStone.

- Uau. Parcă ar fi o cursă pentru înarmare.

- Chihlimbarul înseamnă putere, zise Wilson. Din mai multe puncte de vedere. Nu îşi luă ochii de pe

Cruz. Din moment ce eşti aici, mai există un exemplar pe care aş vrea să-l examinezi.

- Sigur că da. Privi spre pietrele brute. Smaraldul este un exemplar drăguţ.

- Am câteva smaralde bune în laborator. Piatra pe care vreau să o vezi se află în camera pentru vizionări

private a lui Fairstead.

- Galeria asta nu este aşa ceva? întrebă ea privind în jur.

- Nu, zise Wilson foarte încet.

Valentine Fairstead apăru din nou, cu dinţii albi sclipind.

- Dacă vreţi să mă urmaţi, domnule Revere, murmură el. Deschise drumul trecând pe lângă una dintre

gărzi şi rezonă încuietoarea unei uşi pe care Lyra nu o observase până atunci în lumina slabă. Revere o conduse

într-o cameră mică, fără ferestre. Fairstead îi urmă şi închise uşa în spatele lui.

- Acest exemplar deosebit îl ţin în seif, zise Fairstead.

Traversă spaţiul îngust şi trase o draperie din catifea bleumarin, expunând un seif ca acelea de la bănci,

din mag-oţel lucios. Cu spatele la Lyra şi Revere, rezonă încuietoarea.

Uşa grea se deschise încet. Şi mai mult oţel sclipi din interiorul în penumbră.

Energia pulsa din adâncul seifului, ridicând părul de pe ceafa lui Lyra, încântându-i şi îngheţându-i

simţurile. Tremură plină de conştientă şi un val brusc de teamă. Cunoştea curenţii ăştia.

64

Îl privi pe Wilson cu coada ochiului. Era sigură că simţea energia pulsând în jurul lui, dar nu exista nicio

indicaţie pe faţa lui frumoasă şi nici vreo reacţie. Îşi aminti că bărbaţii aflaţi în poziţia lui erau actori de mare

talent.

Fairstead intră în seif.

- Am să aduc afară exemplarul, zise el.

Uşa se deschise din nou, făcându-i pe amândoi să tresară. Cruz intră în cameră.

Fairstead ieşi grăbit din seif, cu mâna goală. Era clar agitat şi alarmat.

- Îmi pare rău, domnule Sweetwater, zise el. Îi aruncă o privire stânjenită lui Revere. Este o vizionare

privată.

- Nu mă băgaţi în seamă, zise Cruz. Îi aruncă lui Revere un zâmbet extrem de periculos. Eu sunt de şcoală

veche. Asta înseamnă că Lyra pleacă cu cel cu care a venit. Eu sunt acela.

- Înţelesesem că domnişoara Dore se află aici în capacitatea ei profesională, zise Revere. Nu ca prietenă a

ta.

- Opriţi-vă, zise Lyra dur. Opriţi-vă chiar acum.

Toţi trei bărbaţii priviră spre ea.

- Cum de îndrăzneşti, Cruz Sweetwater? se îndreptă spre el furioasă. Mi-ai cerut să-ţi mai dau o şansă, şi

uite ce-mi faci.

- El se încruntă.

- N-am făcut nimic.

- Ba da, ai făcut. M-ai umilit în faţa celui mai important client al meu şi a proprietarului celei mai

respectate galerii de chihlimbar din oraş. M-ai făcut să arăt ca una dintre prietenele tale aeriene, în loc de o

consultantă profesionistă adevărată. Cum ai putut, după toate promisiunile făcute?

Îl plesni tare peste faţă; mult mai tare decât intenţionase. Zgomotul ascuţit al loviturii răsună în spaţiul

mic. Timp de o secundă îngheţă, şocată de propriul ei act de violenţă. Dorise un gest teatral, nu o lovitură

adevărată. Nu lovise niciodată, pe nimeni, în mod intenţionat, în întreaga ei viaţă de adult.

Cruz nu se mişcă. Rămase acolo, cu falca înroşindu-i-se de la lovitură. Ochii i se îngustară foarte uşor.

Ea izbucni în plâns şi se repezi spre uşă.

- N-o să te iert niciodată, hohoti ea. Asta trebuia să fie marea mea şansă ca să ies de sub muntele de

datorii sub care sunt, mulţumită procesului pe care l-am pierdut împotriva lui Chihlimbar, Inc. Trebuia să fac

consultanţă pentru Wilson Revere. Tu ai stricat totul. Aşa cum ai făcut şi data trecută. Nu ştiu de ce te-am lăsat să

mă convingi să am din nou încredere în tine.

Trase de uşă şi o deschise, apoi ieşi suspinând. Clienţii, asistenţii şi gărzile din cealaltă încăpere,

îngheţară, ţintuiţi de priveliştea femeii isterice care alerga prin eleganta Galerie Fairstead.

Când ajunse în capătul din faţă al încăperii, cineva se grăbi să-i deschidă una din uşile grele de sticlă.

Ştergându-se la ochi cu dosul mâinii, ieşi repede pe trotuar.

Plecă grăbită. După ce se îndepărtă de galerie, se opri din plâns şi începu să caute un taxi. Era tipic pentru

norocul ei, gândi ea, nu se vedea niciunul. Văzu o staţie de autobuz la capătul străzii şi se grăbi spre ea.

Cruz apăru înainte să vină autobuzul. Nicio surpriză în asta, gândi ea. Îl privi cum opreşte maşina lângă

bordură.

El se aplecă peste scaun ca să deschidă portiera.

- Urcă-te, zise el.

Ea se gândi câteva secunde, dar nu avea niciun sens să pretindă că el nu era acolo. Cruz nu avea să

dispară ca una din halucinaţiile ei.

Se aşeză pe scaunul din faţă, închise portiera şi îşi puse centura de siguranţă.

Cruz privi în oglinda retrovizoare şi plecă de lângă trotuar.

- Ce dracu a fost chestia aia? întrebă el.

- Ţi-am tras o palmă. Era încă uimită de furia care o făcuse să vadă roşu în faţa ochilor.

- Da, am observat. Îşi luă o mână de pe volan şi îşi pipăi falca cu grijă. A fost puţin cam mult, nu crezi?

- Am crezut că pare realistic.

- Poate, pentru că aşa a şi fost. Crede-mă, am simţit.

- N-am vrut să te lovesc cu putere. Îmi pare rău. M-a cam luat valul.

65

- Lasă asta. Ce-a fost cu lacrimile false şi cu isteria?

- Am crezut că dă bine, zise ea cu oarecare satisfacţie. Convingător.

- A fost. Sunt sigur că toată lumea, inclusiv Fairstead, Revere şi jumătate din cei mai mari colecţionari de

chihlimbar din oraş, ca să nu mai vorbesc de competitorii tăi în consultanţă, au crezut.

Ea se strădui, fără să reuşească, să-şi oprime un zâmbet strâmb.

- Toată lumea în afară de tine?

- Eu te cunosc mai bine decât ei. Când te afli într-o situaţie de criză, tu nu devii isterică. Dai în judecată.

- Poate că nu mă cunoşti aşa de bine pe cât crezi. Şi poate erau câteva lucruri despre ea însăşi de care nici

ea nu fusese conştientă până acum. Oricum, mă îndoiesc că e timp pentru un proces în situaţia asta. Probabil că nu

mi-ar fi mai de folos decât data trecută.

- Vorbeşte-mi.

- În seiful lui Fairstead există o relicvă de ametist, zise ea încet. Cred că provine din ruină.

- Nenorocitul. Privi spre ea. Ai găsit artefactul care a dispărut din laboratorul CI?

- Poate.

- Ce dracu-nseamnă asta?

- Am zis că am simţit o relicvă de ametist. Singura întrebare este al cui este artefactul.

- Nu există dubiu asupra proprietarului, zise el sec. Aparţine lui Chihlimbar, Inc.

- Nu ştim sigur, încă, dacă cel din seiful lui Fairstead provine din laboratorul tău. Îşi drese vocea. Mai

există o posibilitate.

El expiră cu grijă.

- De ce am senzaţia că n-o să-mi placă chestia asta?

- Poate din cauza faptului că mă cunoşti atât de bine.

- În legătură cu cealaltă posibilitate, zise Cruz. Câte relicve ai scos din camera aia înainte ca Chihlimbar,

Inc. să preia controlul?

- Trei. M-am gândit că nu le vei observa lipsa. Şi n-ai observat. Din fericire, extratereştrii, nu au lăsat un

inventar detaliat al artefactelor pe care le-au pus în cameră.

- Te rog să nu-mi spui că ai ascuns artefactele astea la tine în apartament.

- Îţi par chiar atât de proastă? Le-am ascuns în tunele, desigur. Cum ajungem la mine acasă, mă schimb şi

cobor în subteran să văd dacă lipseşte vreunul. Dacă toate trei sunt încă acolo, cred că putem spune că relicva din

seiful lui Fairstead este cea de la laboratorul lui Chihlimbar, Inc.

- Îţi dai seama că nu am de gând să te las să cobori singură la locul tău secret, nu?

- Dacă vii cu mine, n-o să mai fie secret.

- Nu, zise Cruz. Nu va mai fi secret. Se pare că va trebui să ai încredere în mine.

CAPITOLUL 20

Cruz privea intrarea îngustă, cu marginile aspre, o gaură în zid, către catacombele strălucitoare. Nu ştia

dacă să fie furios sau impresionat. Dar asta era o stare tipică, când era vorba de relaţia lui cu Lyra.

Erau amândoi în beciul unui depozit vechi şi abandonat. Încăperea rece, din beton, mirosea a igrasie şi a

umezeală. Spaţiul întunecat era luminat doar de lanternele lor şi de verde-argintiul energiei psi care se filtra prin

deschiderea îngustă în tunele. Undeva, în întuneric, apa picura ameninţătoare.

Privi spre Lyra. Era din nou îmbrăcată în hainele ei de prospectoare, pantaloni, cizme şi cămaşă de jeans.

Vincent era cocoţat pe umărul ei, vesel, ca de obicei, de posibilitatea unei aventuri.

- Aşa ai intrat şi ieşit din tunele de când te-am văzut ultima dată? întrebă Cruz.

Teoretic, singurele căi, aprobate oficial de intrare şi ieşire din lumea subterană, erau cele păzite de Ghilde.

Aceste intrări erau, de obicei aşezate în interiorul zidurilor enorme care înconjurau Oraşele Moarte. Dar existau

nenumărate alte intrări - găuri în perete către catacombe, prin toate Cartierele Vechi ale oraşelor.

Găurile nu erau artificiale. Cuarţul verde era incredibil de puternic. Nicio unealtă inventată până atunci de

om nu putea face o zgârietură în piatră. Dar, la un moment dat, în trecutul îndepărtat, spărturi şi fisuri apăruseră în

66

catacombe. Una dintre teorii spunea că ar fi rezultat în urma cutremurelor. Unii experţi erau convinşi că

extraterestrii înşişi le făcuseră, folosind aceeaşi tehnologie pe care o folosiseră la construirea tunelelor.

De-a lungul anilor, intrările neoficiale fuseseră descoperite şi folosite de o mulţime de prospectori

independenţi şi de vânători de comori - aşa-numiţii şobolani de ruine - care îşi câştigau existenţa la marginea

comerţului cu artefactc extraterestre. Asemenea spărturi în ziduri erau intrările preferate ale dealerilor de droguri,

ale hoţilor care fugeau de lege, ale copiilor în căutare de venituri, al bandelor şi ale câte unui ucigaş.

Intrarea secretă a lui Lyra se afla sub străzile uneia dintre cele mai dărăpănate zone din Cartier. Exact

genul de loc unde şi-ar aduce victimele un ucigaş în serie, gândi Cruz.

- A trebuit să găsesc o altă intrare, după ce am făcut greşeala să ţi-o arăt pe ultima, explică ea, de-

rezonând propria ei lanternă. M-am gândit că o să o pui sub supraveghere.

Asta îl duru. Doar îi promisese.

- Nu, zise el determinat să se ridice deasupra acestei împunsături. N-am pus sub supraveghere vechea

intrare. N-am spus nimănui despre ea. Ţi-am dat cuvântul meu că nu o voi face.

- Păi, asta-i nemaipomenit, dar, având în vedere evenimentele de atunci, nu puteam fi sigură că-ţi vei ţine

cuvântul, nu?

- Tu chiar nu ai încredere în mine, nu-i aşa?

- Cum ziceam, am încredere să faci ceea ce crezi tu că trebuie să faci, dar asta nu înseamnă că am

încredere că faci ceea ce vreau eu să faci. Nancy s-a oferit să mă lase să folosesc intrarea de sub galeria ei, dar m-

am gândit că poate ai pus pe cineva să o supravegheze şi pe aia.

El îşi potoli mânia cu un efort major de voinţă. Era momentul să se controleze. Existau priorităţi. Trebuia

să rămână concentrat, îşi de-rezonă lanterna şi se îndreptă spre spărtura din cuarţ.

- Hai să mergem, zise el.

Probabil că ea îi simţise gândurile uşor sălbatice, pentru că îl privi surprinsă şi uşor stânjenită. Dar îl urmă

împreună cu Vincent în lumea verde strălucitoare.

Se opriră imediat după intrare ca să verifice, ca de obicei, locatorul rez-chihlimbar, precum şi dacă tot

chihlimbarul pe care îl aveau la ei funcţiona în parametrii. Măsurile de siguranţă erau prea multe, dar numai idioţii

le treceau cu vederea. Chihlimbarul era singurul mod prin care puteau naviga prin subteran. Dacă te rătăceai prin

tunele, acolo rămâneai până când mureai de foame sau de sete, sau până când dădeai peste o fantomă de energie

sau o capcană-iluzie.

- Prima la stânga la intersecţie, zise Lyra.

Intersecţia în cauză era o rotondă care te dezorienta şi care conecta treisprezece pasaje. Fiecare coridor

care ieşea din ea părea să se întindă la infinit. Cruz ştia că impresia asta se datora iluziei create de labirint şi de

faptul că totul în subteran era verde. În plus, în timp ce curenţii puternici de energie care pluteau prin tunele îţi

provocau o stare plăcută, mai aveau şi un efect ciudat asupra simţurilor, alterând percepţia în mod subtil.

Lyra ştia, desigur, încotro se îndrepta. El avea probleme cu lipsa ei de încredere şi cu felul independent de

a fi, dar în subteran era o profesionistă. Lucra în tunele de pe vremea când era adolescentă, iar mai recent făcuse

câteva incursiuni pline de succes în pădurea tropicală. Ca şi el, ea avea o afinitate nu numai pentru chihlimbar, ci

şi pentru lumea extraterestră subterană.

- Au aflat ceva oamenii tăi de la cei doi care ne-au atacat? întrebă ea într-o încercare evidentă de a

schimba subiectul.

În ultimul timp, fuseseră forţaţi să schimbe foarte des subiectul, gândi el.

- Nimic care să ne fie de ajutor, zise el. Sunt doar doi bătăuşi de stradă locali, angajaţi pentru muşchii lor,

şi nu pentru creier. Şi-au întâlnit angajatorul doar o singură dată, într-o alee în spatele unui bar din Cartier. Susţin

că nu au apucat să-i vadă bine faţa.

- Ceea ce este probabil adevărat, zise Lyra. Dacă aş vrea să angajez doi bătăuşi, şi eu m-aş asigura că nu-

mi văd faţa.

- Ai dreptate. Dar există un aspect ciudat al poveştii lor. Aveam de gând să vorbesc cu tine despre el după

ce terminai cu Wilson Revere.

- Cred că se poate presupune cu destulă siguranţă că acea relaţie de consultanţă a fost permanent

terminată, zise ea întunecată. Păcat. Aş fi putut fi un rival.

- Rival la ce?

67

- N-am idee. Bunicul avea obiceiul să spună asta foarte des. Susţinea că este o replică dintr-un film din

Lumea Veche. N-are importanţă. Povesteşte-mi despre bătăuşi.

- Ţi-am spus, s-au văzut cu tipul într-o alee, noaptea. Ar fi putut să spună că era prea întuneric ca să-1

vadă bine. Dar când au fost încolţiţi, ceea ce le-au spus interogatorilor a fost că era cevu straniu în legătură cu el.

Ea se încruntă.

- Vrei să zici fizic?

- Credeau că poartă un fel de mască, una care îi distorsiona şi înceţoşa trăsăturile.

- Am văzut filme în care criminalii poartă un ciorap pe faţă. Le schimbă trăsăturile într-un mod înfiorător.

- Au fost întrebaţi de posibilitatea asta. Au spus că părea mai mult că faţa şi corpul lui erau deformate. Şi

continuau să se schimbe tot timpul.

- Ce?

- Ziceau că, uneori, capul şi corpul tipului păreau elongate. Alteori, părea prea lat şi răsucit.

- Ăştia doi chiar au folosit un cuvânt mare ca elongat?

- Nu, dar înţelegi tu ce vreau să spun. Ceea ce descriau ei era un bărbat care reuşea să-şi ascundă

trăsăturile distorsionându-le.

Ea se gândi la asta.

- Crezi că proiecta un fel de imagine de rez-film a lui pe peretele aleii? Una care părea destul de reală ca

să-i prostească pe cei doi?

- M-am gândit la posibilitatea asta. Amândoi bărbaţii au ieşit din tavernă ca să se întâlnească cu tipul ăsta.

Nu există îndoială că băuseră. Probabil că luaseră şi nişte droguri. Dar cu cât erau mai mult interogaţi, cu atât mai

mult întâlnirea lor cu clientul părea o scenă dintr-un vis. Se opri intenţionat. Ceea ce s-ar putea numi un coşmar cu

ochii deschişi.

Lyra se opri brusc şi se întoarse cu faţa la el cu o aşa viteză, încât Vincent aproape că-i alunecă de pe

umăr.

- Vrei să spui că acela care i-a angajat pe bătăuşi poate fi cel care îmi provoacă halucinaţiile? întrebă ea.

Un amestec de speranţă, şoc şi înţelegere îi lumină faţa inteligentă.

Se opri şi el.

- Cred că este o posibilitate, da.

- Dar cum? De ce?

- Nu pot fi sigur cum. Poate că nenorocitul a găsit o tehnologie extraterestră şi a descoperit cum s-o

rezoneze ca să creeze halucinaţii. N-ar fi cea mai mare surpriză de pe lume. Din ce în ce mai multe artefacte sunt

scoase din junglă în fiecare săptămână. Cealaltă posibilitate ar fi că are acest talent. Există documente despre

abilităţi similare în arhiva Societăţii Secrete.

- Ca talentul tău de a proiecta ceaţa aia psi?

Lui nu-i plăcu faptul că îl punea în aceeaşi oală cu nenorocitul ăla, indiferent cine era el.

- Multe talente au trecut prin Cortină.

- Dar ce are cu mine?

- Nu sunt sigur încă, dar cred că putem să presupunem că are legătură cu ruina de ametist.

- Oh, uau. Se încruntă. Visele au avut loc întotdeauna pe câte o stradă din cartierul meu. De obicei, sunt

maşini şi oameni prin preajmă, dar n-am observat niciodată vreun vehicul sau persoană în particular.

- Dacă tipul ăsta foloseşte un gadget care poate genera halucinaţii, probabil că poate să-l folosească şi ca

să te facă să nu îl vezi bine.

- Dar care e scopul lui?

- Nu ştiu. Poate că face un fel de experiment.

- Asta n-are sens.

- Are mai mult sens decât teoria ta, zise el.

- Posibilitatea că îmi pierd minţile? Păi, dintre cele două teorii, trebuie să recunosc că o prefer pe a ta.

Dar, nu ştiu, Cruz. Ieşi prea mult din tipare,

- N-ar fi prima dată. Uite ce-i, va trebui să terminăm conversaţia asta mai târziu. Acum trebuie să ne

concentrăm asupra a ceea ce avem de făcut.

- Okay. Îşi verifică din nou locatorul şi porni din nou înainte. Camera se află după colţ.

68

Vincent deveni excitat când se apropiară de intrarea în mica anticameră. Începu să mormăie entuziasmat.

- Crede că am venit aici ca să ne jucăm cu chihlimbarul, explică Lyra. Ţi-am spus, în ceea ce-l priveşte,

ele sunt jucăriile mele.

- Fir-ar să fie. Câte relicve ai păstrat?

- Pregăteşte-te Sweetwater. N-o să-ţi placă chestia asta.

O luă înaintea lui şi trecu prin intrarea arcuită. El se opri scurt în prag, simţind urma de conştienţă care îi

spunea că se află în prezenţa unui număr mare de chihlimbar puternic.

Trei piramide făcute din ametist erau aşezate pe o masă rabatabilă ieftină. Fiecare relicvă era înaltă de

aproximativ treizeci de centimetri şi luceau blând cu puterea energiei latente prinsă înăuntrul lor.

El fluieră încet,

- Fir-ar să fie. Era impresionat de îndrăzneala ei. Astea nu sunt ca niciuna din celelalte pe care le-am luat

din ruină.

- Am găsit piramidele când am intrat în ruină. Era evident că erau cele mai puternice pietre. Cred că sunt

şi potenţial periculoase, aşa că le-am ascuns imediat. Ştiam că, dacă începeam să vând celelalte relicve pe piaţa

neagră, exista riscul ca una dintre bandele de antichităţi sau Ghilda sau CI, ar putea afla de cameră şi să vină să

caute. Nu vroiam ca aceste trei artefacte să fie descoperite.

- În ce fel sunt periculoase.

- Nu sunt sigură, ca să fiu cinstită. Se duse încet pe după măsuţă şi îl privi peste vârfurile piramidelor

strălucitoare. Dar simt puterea din ele. Până când nu voi reuşi să aflu cum să le de-rezonez, nu vreau să risc să le

las să cadă în mâinile cui nu trebuie.

- Asta însemnând mâinile Ghildei sau ale laboratorului CI?

- Sau unul din grupurile lumii subterane. Puterea este, pur şi simplu, prea seducătoare, Cruz. Cum ar fi

dacă aceste piramide s-ar dovedi a fi un fel de armă? Toţi ar vrea să le poată controla, Ghildele, guvernul,

criminalii, şefii marilor corporaţii ca CI şi RezStone.

- Oh, înţeleg ce vrei să spui.

- Am coborît aici de câteva ori, în ultimele trei luni, şi am încercat să găsesc un mod de a neutraliza

pietrele în siguranţă, dar până acum nu am reuşit.

- Presupun că nu ţi-a trecut prin minte că, dacă ai fi cooperat cu Chihlimbar, Inc., poate până acum ai fi

găsit o cale de a le neutraliza.

- Chiar dacă tu ai fi fost de acord cu mine că pietrele astea ar trebui distruse, ştii la fel de bine ca şi mine

că autorităţile şi Ghildele şi ceilalţi executivi de la CI nu ar fi fost niciodată de acord.

El nu o contrazise. Avea dreptate. Puterea era foarte seducătoare, şi la fel şi simpla curiozitate umană. Nu

era greu de imaginat ce ar fi zis Big Jake şi fraţii lui dacă le-ar fi sugerat că pietrele trebuie distruse fără ca mai

înainte să le fie descoperite secretele.

Atinse una dintre piramide cu foarte multă grijă. Foc violet sări sub degetele lui şi îi invada simţurile.

Afinitatea lui pentru chihlimbar îi permise să simtă curenţii rotitori ai energiei închise înăuntru, dar ştiu imediat că

nu le putea rezona. Îşi luă mâna de pe piatră. Valurile de energie se retraseră.

- Mi-ai spus că relicvele din ruină nu sunt decât nişte obiecte de artă extraterestră, zise el.

- Cred că asta şi sunt. Dar piramidele astea trei sunt diferite.

- Văd şi eu asta. Se uită la ea. Ai spus cuiva despre ele?

- Nancy ştie despre ele. I le-am descris, dar nu i-am spus cât de puternice sunt, şi nu i-am spus nici unde

le-am ascuns. Am încredere completă în ea, dar am crezut că ar fi mai sigur să nu ştie nimeni locaţia.

- Nu te învinovăţesc că ţii secrete, având în vedere părerea ta despre Chihlimbar, Inc., dar trebuie să aflăm

ce pot face piramidele astea. Poate că nu sunt arme. Poate că sunt componente ale vreunui fel de motor high-tech.

Nu ştim dacă nu cumva ne uităm la sursa de energie a unei maşini de excavat pc care extraterestrii au folosit-o ca

să construiască catacombele şi jungla.

- Nu, zise ea foarte sigură. Cred că sunt lucrări de artă. Ca şi celelalte relicve. Dar cine ştie ce anume

considerau extraterestrii artă? Ştiu sigur că energia din pietrele astea este potenţial foarte puternică şi foarte

periculoasă.

- Spui că ai încercat să faci nişte experimente cu ele.

- Da.

69

- Ce s-a întâmplat?

- Nu prea multe, recunoscu ea. Am putut să mişc energia, dar, de fiecare dată când am ajuns aproape de a

alinia curenţii, am avut un sentiment foarte rău şi m-am retras imediat.

El nu îi puse la îndoială decizia.

- Eşti singurul expert adevărat în ametist pe care l-am întâlnit vreodată. Dacă tu spui că pietrele sunt

periculoase, atunci accept concluzia asta. Vestea bună e că sunt toate trei aici.

- Da. Ceea ce înseamnă că energia pe care am detectat-o în seiful lui Fairstead venea de la una din

celelalte relicve.

- De la cea furată din laborator.

- Ce urmează acum? întrebă ea. Îi convingi pe poliţişti să obţină un mandat ca să-l forţezi pe Fairstead să

deschidă seiful?

- Nu-mi place să-ţi spun asta. N-aş vrea să-ţi stric impresia despre Chihlimbar, Inc. Dar compania nu are

chiar atât de multă influenţă la Departamentul de Poliţie din Frecvenţa, pe cât crezi tu.

Ea ridică din umeri.

- Deci o să-ţi trimiţi proprii oameni sau o să-i ceri Ghildei să facă treaba. Nu-mi spune că nu poţi intra în

seiful ăla.

- Aş putea intra, recunoscu el. Dar am impresia că ar fi mult mai convenabil să-mi pun oamenii să-l

supravegheze pe Fairstead şi galeria lui pentru un timp, înainte de a face vreo mişcare drastică. O să-l sun pe

Flagg de cum ajungem la suprafaţă şi o să-l pun pe el să organizeze supravegherea.

- Garrett Flagg? Este unul dintre cei care au fost prinşi în cameră.

- Flagg se ocupă de securitatea laboratorului. Furtul şi crima s-au întâmplat pe schimbul lui. Poţi să spui

că s-a simţit personal ofensat. Se simte responsabil.

Acum ea era intrigată.

- Vrei să găseşti o legătură între galeria lui Fairstead şi laboratorul tău.

- Şi când o voi face, voi fi mult mai aproape de a afla cine l-a omorât pe tehnician şi a furat relicva.

- Asta-i tot ce vei face? Îi pui pe oamenii de la securitate să supravegheze galeria lui Fairstead?

- Păi, mai am un articol important pe agenda de azi.

- Ce?

- La sfârşitul săptămânii viitoare are loc o mare petrecere de familie. Este ziua de naştere a bunicului meu.

Aş avea nevoie de cineva cu care să mă duc la petrecere.

Ea îl privi uimită.

- Eu?

-Aş lua-o ca pe o mare favoare.

- Pentru Dumnezeu, de ce?

- Pentru că toţi din familie mă compătimesc şi e puţin jenant ca să-ţi spun adevărul. Au impresia că sunt

deprimat.

- De ce? întrebă ea pentru a doua oară, deja suspicioasă.

- Pentru că acum trei luni mi-ai frânt inima.

- Doamne, Cruz. Doar nu te aştepţi să cred chestia asta?

- Crezi ce vrei. Familia noastră ia foarte în serios inimile frânte.

- Hâmm. Eu ce câştig?

CAPITOLUL 21

O oră mai târziu, intrau pe uşa apartamentului lui Lyra. Vincent ţopăi spre bucătărie, se rostogoli pe masă

şi privi cu adorare către borcanul cu prăjiturele.

- Avem o înţelegere? întrebă Lyra. Se duse în bucătărie şi desfăcu capacul borcanului. Dacă merg la

petrecerea bunicului tău, promiţi să mă laşi să ţin piramidele până când îmi dau seama cum pot să le de-rezonez?

Nu fuseseră prea multe şanse să discute termenii înţelegerii de când ieşiseră din catacombe. De cum

ajunseseră la suprafaţă, Cruz îşi rezonase telefonul şi începuse să-i dea ordine clare lui Garrett Flagg, aranjând

70

supravegherea douăzeci şi patru de ore a Galeriei Fairstead. Nu terminase de pus la punct detaliile decât când

ajunseseră la clădirea în care se afla apartamentul ei.

- Ai cuvântul meu că te voi lăsa pe tine să decizi ce să faci cu ele. Se duse după masa de lucru şi luă sticla

de Roua Chihlimbarului. Între timp, nu voi spune nimănui despre pietrele alea.

- Cred că e okay, zise ea.

- Entuziasmul tău îmi încălzeşte inima, zise Cruz.

Vincent alese o prăjiturică, cu aerul unui cunoscător care alege un vin bun. După ce îşi alese prăjiturică

perfectă, sări pe frigider ca să o mănânce. Lyra puse capacul la loc.

- Dar tot nu înţeleg. De ce, brusc, eşti dispus să-mi laşi piramidele?

El turnă băutură în două pahare-balon.

- Gândeşte-te.

În sfârşit, îi rezona chihlimbarul. Oftă.

- Bineînţeles. Ai ajuns la concluzia că, cel puţin deocamdată, pietrele sunt mai în siguranţă acolo jos, în

cutia mea personală de valori, decât ar fi în laboratorul companiei tale.

- Un om e mort şi o relicvă a fost furată. Evident că securitatea laboratorului nu e atât de bună ca a ta.

- Cu alte cuvinte, ai de gând să laşi piramidele acolo jos, indiferent dacă eu sunt sau nu de acord să merg

cu tine la petrecerea lui Big Jake de mâine-seară. Se strâmbă. Ar fi trebuit să ştiu că nu trebuie să fac târguri cu un

Sweetwater.

- Păi, sigur. Norocul Sweetwater şi toate celelalte. Dar asta nu schimbă un lucru.

Ea luă paharul de Roua Chihlimbarului pe care i-l întinse el.

- Ce anume?

- Tu chiar mi-ai frânt inima acum trei luni şi toată familia mea ştia asta. Luă o înghiţitură din băutură.

Ochii lui erau la fel de întunecaţi ca miezul nopţii în Cartier, flăcări verzi arzând în adâncuri de obsidian, la fel ca

focul din inelul lui.

Pulsul ei se împiedică, iar simţurile îi tremurară. Aproape că îl credea. Vroia cu disperare să îl creadă.

Sorbi din băutura ameţitoare, încercând să pară calmă şi un pic amuzată.

- Eşti bun, zise ea. Eşti foarte bun.

- E adevărat. Se întoarse şi intră în camera de zi. O inimă frântă e ceva destul de rău. Ştiind că întreaga

familie îşi face griji pentru mine şi simt doar milă pentru mine, nu mă ajută cu nimic.

- Ah, factorul mândrie.

- Este singurul lucru pe care mi l-ai lăsat.

Ea zâmbi şi ridică o mână.

- Opreşte-te. Acum tu eşti cel care întrece măsura.

- Credeam că ţi-am spus, în familia mea nu avem o problemă cu întrecutul măsurii. Nu când e vorba dc

dragoste. Se opri lângă măsuţa dc cafea şi privi vaza cu orhideele mov. Astea sunt noi? Nu arată ca acelea pe care

le-am văzut ieri.

- Astea au fost livrate azi-dimineaţă.

- Acelaşi nenorocit de bileţel?

- Acelaşi bileţel. Dar nu aş folosi neapărat termenul de nenorocit ca să-l descriu.

- Te superi dacă îmi arunc o privire? Luase deja plicul şi scotea cardul.

- Serveşte-te, zise ea sec.

Vincent îşi terminase prăjiturica. Se rostogoli de pe frigider şi traversă camera către colţul unde se afla

cea mai recentă pânză a lui, aşezată peste un teanc de ziare. Se urcă pe dulapul de lemn care conţinea uneltele lui

de pictură şi începu să scoată sunete entuziasmate.

- Bine, zise Lyra. Poţi să te joci puţin cu vopselele. Vincent sări de pe dulap şi aşteptă nerăbdător până

când ea de-rezonă lacătul.

Cruz privi cardul cu o expresie întunecată.

- Suntem făcuţi unul pentru altul, citi el cu voce tare. Vârî cardul la loc în plic şi îl aruncă peste grămadă.

Acelaşi mesaj ca în toate celelalte.

- Îhâmmm.

Rămase tăcut un moment, privind orhideele.

71

- Nu ţi se pare puţin cam ciudat că orhideele sunt întotdeauna mov?

Ea deschise uşa dulapului.

- La început, când credeam că sunt de la tine, am crezut că această culoare vroia să fie o referire

sentimentală la chihlimbarul ametist.

- Poate că e o referire la ametist, zise el cu o voce joasă şi foarte gânditoare.

Vincent sări pe marginea dulapului şi se uită la multitudinea de rez-pensule dinăuntru. După ceva

deliberare, alese o pensulă de culoare purpurie şi sări înapoi pe podea. Folosi două labe ca să scoată capacul

tubului de vopsea, dezvelind pensula ataşată.

- Ţine minte, pictăm doar pe pânză, zise Lyra ferm. Nu pe pereţi, sau pe podea, sau pe frigider.

Vincent chicoti şi întinse vopsea pe pânză. Ea închise dulapul şi privi spre Cruz.

- Nu cred că trebuie să vezi prea multe în culoarea orhideelor zise ea. Nu şi după furtuna iscată în media

în timpul procesului Singurul mod în care nu ai putea să mă asociezi cu ametistul, ar fi să trăieşti într-o peşteră.

- Poate că, după tot balamucul din presă, cineva şi-a făcut fixaţie din tine şi te urmăreşte.

O senzaţie de rece trecu prin ea. Tresări.

- Mulţumesc. Scoate tot romantismul din situaţia asta, ce mai aştepţi?

- Cine dracu e, Lyra?

Ea oftă.

- Nu ştiu. De când am aflat că nu tu mi le trimiteai, am făcut o listă cu toţi bărbaţii din viaţa mea. E o listă

cam scurtă.

El sorbi din Roua Chihlimbarului.

- E bine de ştiut.

- Am început cu cel care face livrările. Se ştie că flirtează cu mine, din când în când. Dar, cumva, nu-l văd

pe Dave trimiţând nişte flori atât de scumpe. M-am gândit şi la domnul Martinson.

- Cine-i Martinson?

- Este proprietarul magazinului de cărţi de lângă magazinul meu. Dar cred că are optzeci de ani, dacă nu

mai mult.

- Vârsta n-are nimic dc-a face cu asta, zise Cruz. Crede-mă.

- Presupun că ai dreptate. Dar, din nou, ne întoarcem la preţul florilor. Mă îndoiesc că domnul Martinson

îşi poate pennitc să trimită orhidee de două ori pe săptămână. Făcu o pauză. Am câţiva clienţi bărbaţi posibili,

presupun. Ştii cum sunt bărbaţii, când e vorba de acordori.

- Am nevoie de o listă.

- Nici gând. Râse. Nu sunt pregătită să te las să dai iama printre clienţii mei. Am senzaţia că ar fi ceva

foarte rău pentru afaceri.

- Fir-ar să fie, Lyra...

Ea ridică o mână, cu palma în afară.

- Ca să fiu sinceră, încep să mă gândesc la instalator.

- Ce instalator?

- Cel pe care l-a trimis proprietarul să-mi verifice chiuveta din baie acum o lună. Ceva în legătură cu o

inundaţie în apartamentul gol de dedesubt. Mi-a spus că crede că problema e aici, sus.

- Ce te face să crezi că el ar putea fi? întrebă Cruz.

- Lui Vincent nu i-a plăcut de el şi, trebuie să recunosc, era ceva în legătură cu el care m-a deranjat şi pe

mine.

- S-a dat la tine?

- Nu, s-a purtat frumos. Dar şi-a pierdut o mulţime de timp pe lângă chiuveta din baie şi apoi pe lângă cea

din bucătărie. A stat aici o mulţime înainte de a decide că nu e nicio problemă. Şi mai e ceva.

- Ce?

- Din când în când, în ultimele câteva săptămâni, am avut senzaţia aia înfiorătoare pe care o ai când ştii că

te urmăreşte cineva.

- O să-l verific pe instalator chiar mâine, zise Cruz.

- Cum? Nu-i ştiu numele şi nici pe cel al firmei.

El zâmbi discret.

72

- Conduc o firmă de securitate, îţi aminteşti? Găsim oameni. O să-l sun mâine pe proprietar.

Lyra se alarmă.

- Promite-mi că n-o să-l sperii pe proprietar. Nu vreau să-i ofer domnului Ashwell un motiv să mă dea

afară. Am rămas puţin în urmă cu chiria.

- Vorbeşti de parcă aş speria oamenii în mod intenţionat.

Ea zâmbi strâmb.

- Cred că nu realizezi cât de înspăimântător poţi fi uneori.

El se uită la ea cu o privire dură.

- Pe tine te sperii?

Ea îşi încreţi nasul.

- Nu, sigur că nu. Nu te-aş fi lăsat să intri pe uşă de prima dată, dacă mi-ar fi fost frică de tine. Şi cu

siguranţă că nu te-aş fi lăsat în apartament şi a doua oară.

- Nu ţi-aş face niciodată rău, Lyra.

- Ştiu.

- Asta e ceva, totuşi. Puse paharul cu băutura neterminată pe măsuţa de cafea şi se duse către perete ca să

de-rezoneze luminile.

Un frison de energie senzuală îi cutremură simţurile.

- Cruz? şopti ea, brusc nesigură.

El nu răspunse. În schimb, veni spre ea, trecând prin umbrele de smarald ale camerei. Energia psihică a

pasiunii scânteie în atmosferă. Degetele îi tremurau. De teamă să nu scape paharul, îl aşeză pe cel mai apropiat

colţ al măsuţei şi se forţă să respire.

- Este posibil ca ceea ce se întâmplă între noi să nu fie mai mult decât atracţie sexuală, îi aminti ea.

- Şi sexul are partea lui. Se opri în faţa ei. Iar sexul este bun. Pe mine mă satisface. Dar când e vorba de

felul ăsta de energie, înseamnă cu mult mai mult decât sex. Noi, cei din familia Sweetwater, înţelegem asta.

- Pentru că aveţi mai multă decât alţii?

- Exact.

Era atât de aproape acum, încât îi putea inspira mirosul şi simţi căldura, nu numai a trupului, ci şi a aurei.

Amintirea nopţilor nedormite pe care le îndurase în ultimele trei luni, o copleşi. Preţul pe care îl va plăti dacă o

părăsea din nou, va fi foarte mare de data asta, gândi ea. Pentru că de data asta va trebui să recunoască, cu

amărăciune, că ştiuse care erau riscurile. Nu vor mai exista justificări.

- Şi cum a reuşit familia ta să devină atât de expertă în subiectul ăsta? întrebă ea.

- Ţi-am spus, e în talentul nostru.

În psi, gândi ea.

El o luă în braţe şi o sărută cu o încetineală care îi arse toate ezitările şi incertitudinile. Putea s-o facă,

gândi ea. Era o Dore. Ştia cum să-şi asume riscurile.

Şi putea avea încredere în Cruz, cel puţin când era vorba de pasiune. El îşi avea priorităţile lui, şi agenda

lui, dar când o ţinea în braţe în felul ăsta, ştia că euforia intoxicantă şi sentimentul incredibil de intimitate erau

reale pentru amândoi. Totul se afla în felul în care curenţii invizibili ai aurelor lor rezonau împreună de-a lungul

spectrului. Nu mai avusese niciodată o asemenea experienţă psihică, cu niciun alt bărbat şi ştia că nici nu o va

avea, indiferent cât de mult ar fi trăit.

Îl înconjură cu braţele şi se abandonă îmbrăţişării. El o sărută mai apăsat, până când ea îşi deschise buzele

pentru el, apoi o sărută pe gât. Capul ei se lăsă pe spate, ochii i se închiseră ca să guste euforia ameţitoare a nevoii

lui şi a ei.

- Mă faci să nu mai pot respira, şopti el.

- Oh, Cruz.

O luă în braţe şi o duse către dormitor. Ea auzi un zgomot în cealaltă cameră. Vincent, gândi ea. Îşi aminti

în treacăt că lăsase dulapul cu rez-pensule neîncuiat.

Dar, în următorul moment, uită cu totul despre pensule. Cruz o dezbrăca, iar ea era ocupată să îi scoată

cămaşa.

73

În câteva momente, hainele lor se aflau morman pe covor. Se gândi că îl văzuse împingând ceva cu

piciorul sub pat, dar nu era timp să pună întrebări despre un lucru minor. Cruz se întinse pe spate, peste pilotă. Ea

se aşeză peste el, călare. Valul propriei puteri feminine o făcu să se simtă sălbatică şi fără griji.

Cruz era total excitat, tare şi rigid. Ea se pregăti să-l întâmpine. Dar el îşi folosi mâna, mângâind-o până

când ea deveni udă şi cu respiraţia tăiată de dorinţă. Când el păru că nu vrea să termine ceea ce începuse, ea îşi

pierdu răbdarea.

Îl apucă de încheieturile mâinilor şi i le puse de-o parte şi de alta a capului. Dinţii lui sclipiră scurt într-un

zâmbet păcătos.

- Nu de viteză avem nevoie, zise el.

- Păi, în cazul ăsta, ar trebui să mă mai potolesc.

Se lăsă peste el foarte, foarte încet. Cruz râse puţin la început, dar, curând, începu să geamă. Ea se ridică

şi mai încet. Curând el deveni alunecos de la propria lui transpiraţie, iar respiraţia îi deveni aspră. Ea îl simţi cum

încearcă să-şi păstreze controlul.

- Pe de altă parte, sunt momente când viteza poate fi apreciată, zise el cu o voce joasă, sexy.

Se eliberă de sub ea şi o răsturnă pe spate aşezându-se între picioarele ei.

Ea râse, iar el era din nou înăuntrul ei, adânc, iar râsul deveni un sunet de nevoie imediată şi fierbinte.

Febra crescu cu repeziciune înăuntrul ei. Se apucă cu mâinile de umerii lui uzi.

Încordarea din ea se desfăcu în curenţi tremurători care plutiră prin ea şi prin aura ei.

El o urmă cu un strigăt exultant de eliberare.

CAPITOLUL 22

Ceva mai târziu, o simţi cum se mişcă lângă el.

- Unde te duci? întrebă el fără să deschidă ochii.

- Am uitat să încui rez-pensulele lui Vincent, zise Lyra. El deschise un ochi şi o privi cum îşi pune halatul

pe ea.

- Ţi-e teamă că Vincent o să se lase luat de val?

- Pentru el pictatul este doar un joc. Orice obiect este o potenţială pânză. De-asta îi ţin pensulele sub lacăt

când nu sunt lângă el ca să-1 supraveghez. Dar, curând, o să-şi dea seama cum poate de-rezona încuietoarea, aşa

cum a aflat cum să scoată capacele de la rez-pensule.

Dispăru pe după panouri. Un moment mai târziu se aprinse lumina în bucătărie. El auzi un urlet de

oripilare.

- Vmcent. Ce-ai făcut? Ai idee cât de greu va fi să scot vopseau de pe parchet? Dacă domnul Ashwell

vede asta, o să dormim pe alee.

Uşa unui dulap se deschide.

- Sper doar că nu a avut timp să se usuce complet, zise Lyra. În cazul ăsta voi putea să scot mare parte din

ea cu apă. Dacă va trebui să folosesc dizolvant, înseamnă că trebuie să refac parchetul. Ştii cât o să coste asta?

Se auzi apa curgând în chiuveta din bucătărie.

Cruz se ridică şi îşi puse pantalonii pe el. Obişnuinţa îl făcu să se oprească şi să-şi ia teaca cu cuţitul de

sub pat şi să şi-o prindă de picior. Bărbaţii Sweetwater se simţeau goi atunci când erau neînarmaţi. Exista o vorbă

veche în familie, talentul e foarte bun, dar nu uita niciodată ajutorul.

Lyra era la chiuveta, vorbindu-i cu severitate lui Vincent care stătea pe masă.

- Am discutat despre asta, zise Lyra. Nu poţi picta peste orice lucru îţi cade sub ochi.

Vincent sări în sus şi în jos scoţând sunete vesele, evident nefiind afectat.

Lyra oftă.

- Ştiu, este vina mea. Ar fi trebuit să încui pensulele.

Cruz zâmbi.

- Ai nevoie de ajutor ca să cureţi noua operă?

Era la jumătatea camerei când simţi energia întunecata trecând prin el. Îşi ascuţi simţurile. În acelaşi

moment, Vincent îşi întinse blana. Ochii de vânătoare i se deschiseră.

74

- Stinge luminile, zise Cruz încet.

Lyra nu-i puse la îndoială comanda. De-rezonă luminile din bucătărie.

Zgomote slabe se auziră din balconul apartamentului de alături.

Cruz ajunse în bucătărie din doi paşi. Îşi puse gura foarte aproape de urechea lui Lyra.

- Ziceai că apartamentul de alături este gol.

- Da, zise ea la fel de încet.

- E cineva în balconul ăla. Aşază-te. Nu te mişca.

O împinse pe vine în spatele tejghelei de lucru şi traversă distanţa scurtă spre uşa glisantă din sticlă.

Acolo se lipi de zid şi descuie uşa fără zgomot.

Vincent dispăru de pe masă şi reapăru pe podea, lângă Cruz. Se aşeză pe picioarele din spate, cu atenţia

fixată asupra balconului.

Aşteptară împreună.

Se auzi un zgomot moale atunci când o siluetă sări din balconul vecin în cel al lui Lyra. Câteva secunde

mai târziu, al doilea bărbat sări.

Cruz deschise fereastra şi ieşi. Vincent sări pe lângă el şi se repezi la gleznele unuia dintre bărbaţi.

Bărbatul ţipă de şoc şi durere. Începu să dea din picioare nebuneşte. Vincent zbură prin aer şi ateriza agil,

pe balustradă.

- Ce dracu? şopti unul dintre ei. Ce-a fosta asta?

Cel de-al doilea îl zări pe Cruz.

- Rahat, rânji el, şi ridică pistolul mag-rez.

În acelaşi timp, o flacără verde apăru pe balcon de la fantoma de energie generată de celălalt.

Cruz întinse o pătură de ceaţă psi, destulă pentru a amorţi simţurile intruşilor. Fantoma dispăru imediat.

Măcar, de data asta, Lyra era în afara razei de acţiune.

Amândoi bărbaţii zbierară panicaţi de lipsa simţurilor. Se zbăteau nebuneşte. Vincent, evident neafectat

de ceaţă, la fel ea şi prima dată, sări de pe balustradă pe umărul unuia dintre bărbaţi, atacându-i gâtul.

- Vincent, nu, zise Cruz. Am nevoie de ei vii.

Lyra apăru în uşă.

- Dumnezeule, Cruz.

Era prea aproape, gândi Cruz. Ar fi trebuit să fie copleşită de ceaţa psi. Dar ea era pe picioare.

Deprivaţi de simţuri, cei doi continuau să se clatine în jur. Unul se împiedică şi căzu. Celălalt pipăi după

balustradă şi aproape că se prăbuşi în afară. Cruz îl prinse la timp.

- Am nevoie de ceva cu care să-i leg, zise Cruz. Adu-ţi rucsacul de junglă. E nişte sfoară în el.

- Bine, zise Lyra. Se răsuci, grăbindu-se spre dormitor. Ar fi trebuit să se rotească în cerc şi să se clatine.

- Cum faci chestia asta? întrebă el.

- Se pare că ametistul e bun şi la alte lucruri în afară de bijuterii. Mi-au trebuit câteva încercări ca să-mi

dau seama cum să-l folosesc ca să anulez efectele talentului tău asupra aurei mele.

Dispăru înapoi în apartament.

El vroia să afle mai mult decât o explicaţie. Ea era, până la urmă, singura persoană care putea rezista

efectelor ceţei pe care o întâlnise. Dar avea priorităţile lui.

Se îndreptă spre primul bărbat, dar, înainte de a putea să-i aplica lovitura care l-ar fi lăsat inconştient pe

atacator, coşmarul lovi.

Brusc, lumea se răsuci în jurul lui. Fu aruncat într-un peisaj-vis bizar.

Clădirile şi acoperişurile din Cartier prinseră viaţă şi începură să se răsucească în forme ciudate şi

nenaturale, care se topeau şi se înclinau în ele însele. Unele se ridicau la înălţimi imposibile. Altele se micşorau şi

dispăreau. Lumina familiară a Oraşului Mort deveni şi mai intensă, iluminând lumea cu nuanţe din ultra-spectru

care pulsau într-un model ciudat. Turnurile eterice dinăuntrul zidului luară o formă şi mai fantastică şi

distorsionată. Balconul se ondulă ca valurile oceanului. Se clătină pe picioare şi întinse mâna după balustradă. Nu

reuşi s-o prindă şi căzu într-un genunchi.

O mână îi atinse arma mega-rez. O împinse instinctiv. Nu o putea folosi în starea lui actuală, dar trebuia

să o ţină departe de mâinile atacatorilor. Auzi arma cum alunecă peste gresie, dar nu ştiu dacă picase din balcon,

aşa cum intenţionase el.

75

În momentul următor privea stelele, văzându-te aşa cum nu le mai văzuse niciodată. Cele două luni erau

prea strălucitoare, prea aproape, ameninţând să-i ardă simţurile. Îşi întoarse capul într-o parte, ca să evite lumina

intensă, şi se trezi privind printre barele balconului lui Lyra, direct în balconul apartamentului alăturat.

Ceva mişcă în celălalt balcon, o creatură cum nu mai văzuse niciodată. Acel ceva se topea şi se reforma şi

se topea din nou.

- Extraterestri, gândi el. S-au întors, până la urmă. Poate că au fost aici tot timpul.

- Rahat de fantomă! şopti unul dintre atacatori uimit. E la pământ.

Fiinţa ciudată din celălalt balcon vorbi, vocea răsunându-i întunecată, ca şi cum ar fi venit din adâncurile

unei cripte.

- Distrugeţi-l, comandă vocea. Luaţi femeia.

Două forme distorsionate atârnau deasupra lui Cruz, blocându-i vederea spre extraterestrul din celălalt

balcon.

- Ai tu grijă de el, zise unul dintre bărbaţi. Eu mă ocup de femeie.

- Rahat, iar a venit şobolanul ăla. M-a muşcat deja. Probabil că o să am nevoie de vaccin.

- Împuşcă-l. Împuşcă-l.

- Nu pot. Nu mai am armă. Nenorocitul a împins-o peste balcon.

- Cruz. Vocea Lui Lyra se ridică într-un strigăt de teamă şi mânie. Ce i-aţi făcut, nenorociţilor?

- Lasă şobolanul, zise unul dintre ei. Aruncă-l pe nenorocit peste balcon. Pe ea o prind eu.

Cel de-al doilea porni spre Cruz. Se opri brusc.

- Ai grijă. Are ceva în mâini. O lampă. Sticla explodă.

Lasă-l pe extraterestru, îşi spuse Cruz. Cei doi încercau să o prindă pe Lyra. Trebuia să rămână

concentrat. Era momentul să prioritizeze.

Ignorând formele şi imaginile de coşmar, rezona toată energia psi pe care o putea aduna şi o împinse prin

chihlimbarul negru din inel. Cumva ştia, prin intuiţia lui de vânător, că singura speranţă pe care o avea de a o

proteja pe Lyra era să împingă înapoi ciudata energie folosită ca să-1 ţină prins în halucinaţie.

- Dă-mi drumul, ţipă Lyra.

- A venit iar şobolanul, ţipă primul. M-a muşcat.

- La dracu cu şobolanu', pe mine m-a muşcat femeia.

Cruz împinse şi mai multă energie, atingând propriile limite şi cele ale obsidianului.

Peisajul de coşmar tremură, apoi se dizolvă brusc. Creatura din balcon alergă înapoi în apartamentul vecin

şi dispăru.

Cruz ştiu momentul exact când obsidianul se sparse în mii de bucăţi. Îşi închise simţurile, oprind valul de

energie masivă cât putu de repede, dar întârziase cât o bătaie de inimă şi ştia.

Fragmentele obsidianului fracturat avuseseră deja şansa să se comporte ca oglinzi psihice individuale,

reflectând înapoi propria lui energie, lovindu-i aura în valuri haotice care începuseră deja să-i inunde simţurile.

Fusese avertizat de riscul teoretic implicat în extenuarea obsidianului. Acum avea să afle direct pe pielea lui dacă

experţii avuseseră dreptate.

Dar mai întâi trebuia să o salveze pe Lyra.

Se ridică în picioare cu greutate şi îi văzu pe cei doi încercând să o manevreze pe Lyra, care se zbătea cu

sălbăticie, către intrarea în apartamentul ei. Unul dintre ei îi ţinea mâna la gură. Amândoi se foloseau de cizme

încercând să se apere de Vincent.

Cruz îşi adună ce-i mai rămăsese din simţurile obosite, sperând ca un ultim val de adrenalină să-1 ajute să

împingă mai multa adrenalină prin chihlimbarul de rezervă din ceas. Nu se întâmpla nimic. Ştiu, în acel moment,

că mai avea doar cinci, sau poate zece minute, înainte de a-şi pierde cunoştinţa.

Îşi scoase cuţitul din teaca de la gleznă şi porni înainte.

- Nu pot să cred, se încruntă unul dintre atacatori. Nenorocitul e pe picioare. Ceva nu-i în regulă. Trebuia

să rămână la pământ,

- Rahat, are un...

Cruz ajunse la primul bărbat înainte să-şi poată termina fraza. Împinse cuţitul adânc, conştient chiar când

lovea, că nu ţintise bine. Efectele unui psi golit îl loveau deja, derutându-i coordonarea şi lăsându-l fără putere.

76

Dar, auzi totuşi un geamăt de durere şi teamă care îl satisfăcu. Trase cuţitul înapoi. Sângele îi curse peste

mâini. Bărbatul se prăbuşi. Cel de-al doilea îi dădu drumul Lyrei şi fugi spre uşă, cu Vincent după el.

- Vincent, vino-napoi, strigă Lyra. Lasă-l să plece.

Cruz era vag conştient de sunetul uşii de la intrare care se deschisese cu o bufnitură. Auzi cizmele grele

coborând scările în fugă. Cel de-al doilea intrus fugise.

Se prăbuşi încet în genunchi, cu cuţitul plin de sânge strâns în mână. Umbrele verzui ale apartamentului

începuseră să devină gri.

- Cruz. Lyra se lăsă pe vine lângă el. Oh, Doamne, eşti rănit. Ce s-a întâmplat? Te-au împuşcat? N-am

auzit arma. Cruz, rămai treaz. Sun după o salvare.

Auzi sunetul unui chiţăit familiar lângă urechea lui. Vincent părea anxios. Cruz se forţă să se concentreze.

Mai avea de făcut un lucru, ceva important; cel mai important lucru pe care îl făcuse vreodată.

- Fără ambulanţă, şopti el. Sună-l pe Jeff.

- Dar, Cruz, sângerezi.

- Nu-i sângele meu. Al celuilalt. Sună-l pe Jeff. Spune-i că un spart obsidianul. Spune-i să te ducă la

Insula de Chihlimbar.

- Nu pot să mă duc la complexul familiei tale.

- Ba da, zise el, poţi şi o vei face. Trebuie să ştiu că eşti în siguranţă şi este singurul loc de care sunt sigur.

Ia-ţi telefonul.

Auzi sunetul moale şi melodios al talismanelor din brăţara ei, în timp ce ea se ridică de lângă el. Un

moment mai târziu se întorsese lângă el. Îl luă de mână.

- L-am luat, zise ea. Dar trebuie să clarificăm ceva. Stau cu tine. Dacă mergem undeva, mergem

împreună. Mă auzi, Cruz Sweetwater?

I se păru că simte un fir blând de energie prin mâna ei; energia ei, nu a lui. Timp de câteva secunde

preţioase, întunericul se retrase. Probabil că halucina din nou.

- Sună-l pe Jeff, repetă el.

- Îl sun pe Jeff. Cu mâna liberă umblă după telefon. Dar indiferent de ce faci, nu-mi da drumul la mână.

Mă auzi, Sweetwater?

-Te aud. închise ochii. Cicăleală, cicăleală, cicăleală.

- Este talentul meu.

Noaptea îl cuprinse. Chiţăitul nervos al unui iepuraş de praf şi sunetul talismanelor Lyrei îl urmară în

întuneric.

CAPITOLUL 23

La câteva secunde după ce îl sună pe Jeff, Lyra avea un loc în primele rânduri, din care să observe

eficienţa ameţitoare şi puterea uimitoare a maşinăriei imperiului Sweetwater în acţiune.

Jeff intră în fugă prin uşa deschisă a apartamentul ui ei, la zece minute după ce-l sunase. Nu era singur. Îl

însoţea o falangă de operativi ai securităţii de la Chihlimbar, Inc.

- Grăbeşte-te, zise Lyra. Stătea încă pe vine lângă Cruz, strângându-i mâna.

- Mai e un om aici, zise cineva, E încă în viaţă.

- Ăsta-i unul din băieţii răi, zise Lyra. Celălalt a fugit. Cruz este cel care are nevoie de ajutor.

Cineva rezona luminile. Lyra văzu mult sânge pe lemnul podelei. Se întrebă, ca prin vis, dacă va fi mai

greu de scos decât vopseaua de rez-pensule.

O femeie voinică, cu păr blond şi ţepos, se aşeză într-un genunchi lângă Cruz şi scoase un stetoscop.

Apăru o targă. În câteva secunde, în apartament erau atât de mulţi oameni, încât Lyra se temu că Vincent va fi

strivit sub cizma lui Chihlimbar, Inc. Security. Cu mâna liberă îl ridică şi şi-l puse pe umăr. Bereta roşie îi căzuse

în timpul bătăliei cu intruşii. O ţinea strâns într-una din lăbuţe,

- Cum e şeful? întrebă Jeff. Faţa lui era întunecată. Trăieşte?

Lyra înţelese că vorbea cu femeia care ţinea stetoscopul pe pieptul lui Cruz. Simţi cum o cuprinde panica.

77

- Bineînţeles că trăieşte, zise ea, înainte ca medicul să poată răspunde. De ce n-ar trăi? Trece printr-un fel

de sindrom de după-ardere, aşa cum se întâmplă cu vânătorii de fantome când topesc chihlimbarul. Are nevoie de

ceva timp ca să-şi revină, asta-i tot.

- Şeful nu a topit chihlimbar, zise Jeff cu o voce nenatural de egală. Când m-ai sunat, mi-ai spus că a spart

obsidianul.

- Asta mi-a spus el să-ţi spun, dar am presupus că însemna că şi-a topit chihlimbarul obsidian.

- Ţi-a spus că foloseşte chihlimbarul negru? zise Jeff părând a fi surprins.

- Sunt o Dore. Mă pricep la chihlimbar.

- Sigur, zise Jeff. Aşa se explică. Chestia e că chihlimbarul negru e atât de rar, încât cei mai mulţi oameni

nu-l recunosc. Când îl văd, îşi închipuie că este doar o altă piatră preţioasă.

- Care e problema aici? întrebă ea sugrumată.

- Poate că nu ştii atât de multe pe cât crezi despre obsidian, zise Jeff. Nu se topeşte când îl supra-rezonezi.

Se sparge.

- Ce vrei să spui? Privi spre piatra neagră din inelul lui Cruz. Nu sunt spărturi în obsidian.

- Nu contează, îţi explic mai târziu. Trebuie să-l ducem la clinică.

-Vrei să spui la urgenţă, zise Lyra.

Asistenta medicală îşi ridică privirea.

- Nu, o cameră de urgenţe obişnuită nu va şti ce să facă în simaţia asta. Societatea Secretă are o clinică

particulară. Doctorii ele acolo sunt cea mai bună şansă a lui.

Lyra strânse şi mai tare mâna lui Cruz şi mai pulsa energie prin degetele lui.

- Okay, aţi început să mă speriaţi, şopti ea. Clinica pare o idee bună. Dar vă avertizez, Cruz a fost foarte

hotărât ca amândoi să ajungem la complexul de pe Insula de Chihlimbar, Jeff. Când se va trezi şi va afla că este în

cu totul altă parte, o să fie foarte supărat.

- La dracu. Jeff ezită doar o fracţiune de secundă. Probabil că era foarte îngrijorat în privinţa ta.

- Da, păi, cei doi încercau să mă răpească, zise ea încet.

- În cazul ăsta, categoric mergi pe Insula de Chihlimbar. Pe şefu îl ducem la clinică.

- Îmi pare rău, Lyra arătă spre mâna cu care se ţinea de Cruz. Unde merge el, merg şi eu. Alege, Insula de

Chihlimbar sau clinica, dar oricare dintre ele va fi, noi rămânem împreună, cel puţin până când se trezeşte.

Asistenta se propti în călcâie. Lyra putea să-i vadă numele de pe ecuson. Benson.

- Cred că e o idee bună, zise Benson. Nu sunt sigură de ce se întâmplă aici, dar se pare că domnul

Sweetwater este stabil. Eu votez să nu deranjăm situaţia. Dacă îi duci pe amândoi pe Insula de Chihlimbar, clinica

poate trimite o echipă acolo.

- Bine, zise Jeff. Mergem pe Insula de Chihlimbar.

Tehnicianul de lângă atacatorul căzut spuse:

- Ce vrei să facem cu ăsta? E în viaţă. I-am oprit sângerarea. Probabil că o să scape dacă ajunge la

urgenţă.

- Merge la Clinica Ghildei, decise Jeff. Pot avea ei grijă de el fără să anunţe poliţia.

Continuă să dea ordine cu o precizie şi o viteză care i-ar fi făcut cinste unui agent profesionist de la Biroul

Federal de Investigaţii Psi.

Mai avu loc încă o ceartă, puţin mai târziu, când Lyra urcă în spatele ambulanţei fără însemne, cu Vincent

pe umăr.

- Îmi pare rău, doamnă, nu pot lăsa animalul să meargă aici în spate cu pacientul, zise unul dintre

tehnicieni.

- Iepuraşul este cu mine, iar eu sunt cu Sweetwater, zise Lyra.

Tehnicianul deschise gura să răspundă, dar Benson clătină din cap.

- E okay, zise Benson.

- Da, doamnă. Tehnicianul se dădu la o parte.

Benson urcă şi se apucă să-l conecteze pe Cruz la diverse monitoare. Jeff sări în spatele vehiculului şi se

aşeză lângă Lyra. Uşile se trântiră şi ambulanţa se îndepărtă de bordură.

- Ce s-a întâmplat? întrebă Jeff.

Ea îi povesti rapid evenimentele.

78

- Doi bărbaţi? întrebă el. Eşti sigură?

- Da.

- Asta nu-mi sună bine. Cum dracu au reuşit doi inşi să-l pună pe şefu la pământ?

- Nu ştiu. I-a avut pe amândoi sub control aproape imediat. Pe urmă m-a trimis înapoi în apartament să

iau ceva cu care să-i lege. Atunci probabil că s-a întâmplat ceva. Următorul lucru pe care îl ştiu este că acei doi

intruşi încercau să mă târască afară pe uşă. Cruz zăcea în balcon fără să mişte. La început am crezut că l-au

împuşcat, dar nu am auzit împuşcătura. Apoi, dintr-odată, Cruz era din nou pe picioarele lui, venind spre unul

dintre ei cu cuţitul.

- Dacă a trebuit să se folosească de cuţit, înseamnă că nu îşi mai putea folosi talentul, zise Jeff încruntat.

Dintr-un anumit motiv, a trebuit să adune atât de mult psi, încât a spart chihlimbarul negru, doar ca să se descurce

cu doi bătăuşi de stradă. Pur şi simplu, nu rezonează.

- Asta-i tot ce pot să-ţi spun. Lucrurile s-au întâmplat foarte repede.

Jeff scoase un telefon din buzunar.

- Eşti sigură că au fost doar doi oameni?

- Da.

Jeff vorbi rapid în telefon, dând alte ordine.

- Trimite imediat o echipă PML în apartamentul domnişoarei Dore, zise el. Să caute urmele psi ale celor

doi bărbaţi, probabil vânători de fantome. Cel puţin unul dintre ei a generat o fantomă. Unul a reuşit să fugă. Îl

avem pe celălalt. Punctul de intrare a fost balconul. Asigură-te că toate locaţiile astea sunt verificate. Vreau un

raport complet imediat ce ai ceva.

Lyra îi atinse braţul ca să-i atragă atenţia. O privi cu o sprânceană ridicată în semn de întrebare.

- Ar putea fi mai mult sânge de la cel care a fugit, zise ea Cred că Vincent i-a muşcat pe amândoi.

Jeff privi spre Vincent care se cuibărise pe umărul lui Lyra.

- Bună treabă, uriaşule, zise Jeff.

Benson zâmbi.

- Se spune despre iepuraşii de praf că, atunci când le ve dinţii, e deja prea târziu.

- E o chestie specifică prădătorilor, zise Jeff.

Se întoarse la telefon şi vorbi concis încă un minut, după care închise.

- Ce este o echipă PML? întrebă Lyra.

- Prescurtarea de la para-medico-legală.

- Dumnezeule, vrei să spui că CI Security are propriul laborator de medicină legală?

- Face lucrurile mai simple, explică Jeff. Şi mai discrete. Îţi aminteşti că-mi spuneai că discreţia e

importantă în afacerile cu acordarea chihlimbarului?

- Da.

- Chihlimbar, Inc. Security are o filozofie de afaceri similară. Privi spre Benson. Cum se simte?

- Mă crezi sau nu, dar pare să fie bine. Benson verifică instrumentele. Arată ca o cădere serioasă de după

ardere, dar nimic mai grav.

- Ţi-am spus eu, zise Lyra. Dar se simţea mult mai liniştită decât ar fi vrut să recunoască. Care e problema

cu chihlimbarul obsidian? zise ea. Ştiu că foarte puţini oameni îl pot rezona, dar se poate descurca cu foarte multă

putere, nu-i aşa?

- Sigur, e nevoie de mult psi. Jeff îl studie pe Cruz. Problema e că atunci când se supraîncarcă, nu se

închide aşa cum face chihlimbarul obişnuit. În schimb, modelul undelor se împrăştie în moduri ciudate şi

neaşteptate.

- De-asta îi spui spargerea obsidianului?

- Exact. E ca şi cum brusc ai împinge energia prin miliarde de mici oglinzi psihice. Psi-ul este reflectat

înapoi în aura ta formează un model de rezonanţă instabil care arde simţurile celui care generează curenţii prin

piatră. Se opri o secundă. Teoria spune că efectul este, probabil, permanent.

- Teoria? zise ea din nou alarmată. Vrei să spui că nu ştii?

- Problema e că nu avem destulă experienţă cu chihlimbarul negru, ca să putem prezice rezultatul într-o

asemenea situaţie, explică Benson. Ea nu îşi ridică privirea de pe monitor. Foarte puţini oameni o pot rezona, ca

79

să nu mai zic să genereze destulă putere pentru a fractura o piatră. Aşa că, da, tot ce avem este, în mare parte,

teorie.

- În cea mai mare parte? şopti Lyra.

- Am verificat dosarele Societăţii Secrete în drum spre adresa ta, zise Benson. Sunt înregistrate doar alte

două cazuri. În fiecare dintre ele, victima a intrat în comă după ce a spart obsidianul. Unul a murit. Celălalt a

supravieţuit, dar para-simţurile lui au fost distruse. Până la urmă s-a sinucis. Se opri un moment. Amândoi erau

Sweetwater.

Lyra îl strânse şi mai tare de mână pe Cruz şi pulsa mai mult psi.

- El nu e în comă.

- Nu, zise Benson.

- Şi nu o să intre în comă, zise Lyra. Trebuie să se recupereze după scurgerea de psi, asta-i tot. Când se va

trezi, va fi bine.

Benson o studie câteva secunde. Apoi îşi mută atenţia asupra lui Jeff.

- Ea este aceea, presupun? zise Benson.

Jeff zâmbi uşor.

- Da.

- Nu este exact ce mă aşteptam, zise Benson.

Lyra îi privi pe amândoi.

- Care aceea?

- Femeia care i-a frânt inima lui Cruz Sweetwater, zise Benson.

CAPITOLUL 24

Pierduse cea mai mare vânzare din cariera lui. Relicva de ametist valora o avere.

Lui Valentine Fairstead îi tremurau mâinile în timp ce de-rezona uşa din spate a galeriei. Era zguduit de

frustrare, mânie şi anxietate. Fusese atât de aproape. Îl avusese pe Wilson Rever însuşi, chiar acolo, în camera

seifului. Când era vorba de clienţi de înaltă clasă, nu existau mai bogaţi de atât. În fine, cu excepţia lui

Sweetwater, desigur.

Dar el nici măcar nu încercase să-i curteze pe cei din familia Sweetwater. În primul rând pentru că

zvonurile spuneau că seiful lor particular era plin cu chihlimbar nepreţuit de toate felurile şi descrierile, atât

relicve arheologice, cât şi specimene de laborator. Nu avusese niciodată vreo piesă despre care să creadă că cineva

din familia aceea ar fi interesat să o aibă.

Ca să fie cinstit, întotdeauna se simţise uşurat că ştia acest lucru. Dintr-un anumit motiv, nu vroia să aibă

de-a face cu familia Sweetwater. Era ceva despre clanul ăla care îl făcea nervos.

Dar Wilson Revere era cu totul altceva. Revere era un barba bine educat, sofisticat, lustruit şi cu un gust

impecabil, exact genul de client pe care Galeria Fairstead prefera să-l cultive.

Deschise uşa şi se grăbi spre camera din spate. Dădu colţul şi de-rezonă repede lacătul ultimei uşi. Oftă

uşurat. Aleea întunecoasă, din spatele galeriei, îl făcea întotdeauna nervos. Nu ştia niciodată cine se ascundea în

spatele vreunui container de gunoi. Cartierul nu era cel mai sigur loc din oraş, în timpul nopţii.

Dar bărbatul pe care venise să îl întâlnească în noaptea asta insistase ca el să vină la miezul nopţii şi să

folosească uşa din spate. Mai primise şi alte instrucţiuni. Nu trebuia să aprindă nicio lumină până când nu se aflau

în camera fără ferestre a seifului.

Îşi făcu drum pe pipăite până în camera principală. De acolo, bâjbâi printre rândurile de vitrine până ce

ajunse la camera seifului. De-rezonă îneuietoarea şi intră în spaţiul mic, în sfârşit, putea să rezoneze o lumină.

Uşa se deschise un moment mai târziu. Un bărbat intră.

- Era şi timpul să ajungi, se încruntă Fairstead. Sunt încă de părere că nu e necesar să facem asta.

- Tu eşti cel care a stricat afacerea, zise nou-venitul. Acum va trebui să fac curat după tine. Deschide

seiful.

- Sweetwater nici măcar nu a văzut relicva, îţi spun eu, insistă Fairstead. Se duse să descuie. N-avea cum

să ştie că e aici.

80

- Probabil că a suspectat ceva. De ce altfel ar fi venit azi la galeria ta? Nu este unul dintre clenţii tăi

obişnuiţi.

- Din cauza femeii, îţi spun. Era cu ea, iar ea era aici din cauză că Revere vroia o părere independentă.

Faptul că Sweetwater a fost prezent, nu are nimic de-a face cu relicva.

- Nu-mi place. O coincidenţă prea mare. Trebuie să scăpăm de pierderi cât mai repede.

Fairstead trase uşa grea a seifului şi se dădu într-o parte.

- Ce ai de gând să faci cu ametistul?

- O să am grijă să fie găsit în aşa fel încât Sweetwater să nu-l mai caute. Trebuie săl1 îndepărtăm de urma

noastră. La felul cum acţionează, are toate şansele să descopere mica noastră afacere. Nu ne putem permite asta.

Fairstead ridică relicva de ametist. Piatra era caldă în mâna lui. Lucea uşor. Pentru un moment,

cunoscătorul din el ieşi la suprafaţă. Savura sculpturile elegante şi ciudate care acopereau chihlimbarul violet.

- Superb, oftă el. Ce bine ar fi fost dacă aş fi ştiut cum să activez energia din ea. Este adevărat că Lyra

Dore poate rezona imagini înăuntrul acestor pietre?

-Aşa se spune. Dă-mi-o.

Fairstead oftă şi îi dădu relicva.

- Păcat. Ar fi fost cea mai mare vânzare a noastră făcută vreodată.

- Unele riscuri nu merită să fie asumate.

- Sunt de acord.

Fairstead ieşi din seif. Se întoarse să încuie uşa.

Nu apucă să vadă pistolul mega-rez din mâna celuilalt bărbat. Primul glonţ îl lovi în spate, aruncându-l pe

jumătate în seif. Pe cel de-al doilea îl primi în cap.

CAPITOLUL 25

Cruz se trezi în briza caldă şi mătăsoasă, care purta cu ea aromele familiare ale oceanului, şi cu degetele

Lyrei împleticite cu ale lui. Se simţi cuprins de satisfacţie.

Deschise ochii şi o văzu. Stătea pe un scaun aşezat foarte aproape de pat, ţinându-l de mână şi privind

afară prin uşile de sticlă deschise ale dormitorului către marea peste care scânteia soarele. Era îmbrăcată cu o

pereche de jeanşi şi un tricou negru, strâmt. Arăta incredibil de sexy în tricoul ăla. I se mula pe sâni şi îi scotea în

relief conturul delicat al umerilor şi braţelor. Dar ea întotdeauna arăta incredibil de sexy.

Pentru moment, el nu vorbi şi nici nu se mişcă. Doar o privi, fascinat de întregul care era ea. Aşa fusese

de când o văzuse prima dată, gândi el. Şi aşa va fi de fiecare dată când o va privi, până la sfârşitul zilelor lui.

Legătura psihică dintre ei era reală şi intensă; exact aşa cum toţi din familie îi spuseseră că va fi atunci când, în

sfârşit, îşi va găsi femeia potrivită.

Vincent chicoti exuberant şi sări în sus şi în jos pe pat. Bereta îi stătea, ca de obicei, pe o parte. Alergă

peste pilotă şi se aşeză pe pernă.

Trezită din reverie, Lyra se răsuci în scaun. Lui Cruz i se părea că radiază lumină.

- Hei, zise ea zâmbind. Era şi timpul să te trezeşti.

- Cât timp am fost inconştient?

- E trecut puţin de nouă dimineaţa. Ai fost plecat de noaptea trecută.

El se uită din nou afară prin uşile deschise, privind grădinile de un verde luxuriant şi linia mării. Cunoştea

peisajul ăsta, aşa cum îşi cunoaştea propriul nume. Era propria lui casă de pe insulă, cea care se afla deasupra

golfului.

- Ne-ai adus pe Insula de Chihlimbar, zise el. Bine.

- Jeff s-a ocupat de toate. Cât de mult îţi aminteşti?

El se gândi la asta un moment.

- Cei doi bărbaţi din balcon. Halucinaţiile... Ea clipi.

- Ce halucinaţii?

- Da, zise Jeff din uşă. Ce halucinaţii?

- Asta e partea interesantă.

81

Cruz o strânse pe Lyra de mână apoi dădu pilota la o parte şi îşi dădu picioarele jos din pat. Privi în jos şi

descoperi că încă mai avea pe el pantalonii pe care şi-i pusese chiar înainte să apară intruşii. Pantalonii erau pătaţi

cu sânge uscat. Mai multe amintiri îi veniră în minte.

- Cineva a folosit un fel de psi asupra mea noaptea trecută. Mi-a creat un peisaj de vis ca acela din

coşmarurile pe care le-ai descris tu, Lyra.

- Glumeşti, zise ea. Crezi că unul dintre atacatori a creat halucinaţiile?

- Cineva este responsabil pentru ele. Doar că nu sunt sigur cine anume, încă. Singurul lucru de care sunt

sigur, este că poţi fi sigură că nu te aflai în pragul unei căderi psihice, Lyra. Şi nici eu nu sunt. Viaţa e bună.

Ea se ridică, îl luă pe Vincent în braţe şi îl strânse la piept. Ochii ei erau în umbră, dar el putu să vadă

uşurarea sclipind în ei.

- Nu ştiu ce să zic, şopti ea. După toate săptămânile astea de griji.

- Încă mai avem o problemă, remarcă Cruz. Trebuie să aflăm de ce perechea aia încerca să te răpească. Se

uită la Jeff. Ce-ai aflat?

- Cel pe care l-ai rănit noaptea trecută probabil că va supravieţui, dar e încă plin de medicamentele pe care

i le-au dat pentru operaţie. L-am prins şi pe celălalt, dar, trebuie să-ţi spun, nu pare să ştie prea multe.

- Alţi muşchi fără minte luaţi de pe stradă. Cruz îşi frecă maxilarul. Ca şi cei doi trimişi să mă omoare.

- Aşa se pare. Aceeaşi descriere vagă a celui care i-a plătit, tipul purta un fel de mască, care îi distorsiona

trăsăturile.

- Nu o mască, zise Cruz. Genera o halucinaţie care îi ascundea faţa. Se opri când o altă amintire îi deveni

clară. Fir-ar să fie. A fost acolo noaptea trecută. L-am văzut.

- Despre ce vorbeşti, întrebă Jeff.

- A fost şi un al treilea bărbat. Noaptea trecută am crezut că făcea parte din coşmar, dar trebuie că era real.

Ai grijă ca echipa PML să verifice şi apartamentul de alături. Era în balconul celălalt.

- Am oameni acolo chiar acum. Jeff îşi scoase telefonul. Dar cercetează doar urmele de psi ale celor doi

care au lăsat reziduuri în apartamentul lui Lyra. Le spun să se ducă alături şi să-l caute pe cel de-al treilea.

Cruz se îndreptă spre baie.

- Am nevoie de un duş şi pe urmă vreau să mănânc ceva.

Jeff privi spre Lyra.

- Vezi, de-aia l-au făcut pe el şeful CI Security. Ştie cum să prioritizeze.

Lyra îi zâmbi obosită.

- Şi mie mi-ar fi de folos un duş. Ne vedem mai târziu, domnilor.

Îl luă pe Vincent şi ieşi din dormitor. Jeff o privi cum pleacă, apoi se răsuci,

- Şi-a petrecut noaptea lângă tine, ţinându-te de mână. La început nu vroia să-ţi dea drumul deloc.

Benson, asistenta medicală, a reuşit s-o convingă într-un târziu că eşti okay. Dar nu a plecat de lângă tine decât ca

să se schimbe cu hainele pe care i le-am luat noi de acasă şi să se ducă de vreo două ori la baie.

- Mi-a salvat viaţa, zise Cruz. Se duse la chiuvetă. Sau cel puţin simţurile.

Jeff nu spuse nimic. Nici nu era nevoie. Amândoi ştiau că, pentru oricine din familia lor, însemna acelaşi

lucru. Gândul de a avea simţurile arse pentru totdeauna era unul îngrozitor. De-a lungul anilor, mai mulţi membri

cu talente puternice preferaseră să se sinucidă atunci când o catastrofă deosebită îi lipsise de partea psihică a firii

lor.

Cruz îşi aminti că stricase o bucată foarte bună de obsidian. Automat îşi privi mâna şi văzu că încă mai

purta inelul. Piatra neagră sclipi în lumină.

- Am nevoie de un alt chihlimbar, zise el. Îl privi pe Jeff prin deschizătura uşii. Pe ăsta l-am distrus

noaptea trecută.

Jeff zâmbi.

- Nicio problemă. Lyra ţi-a re-acordat inelul în timp ce dormeai.

El se încruntă.

- A acordat obsidianuf ?

- Am impresia că poate acorda cam orice fel de chihlimbar.

Cruz se gândi un timp la asta.

82

- Ea foloseşte ametist. În cadrul Societăţii au existat întotdeauna zvonuri despre oameni care pot lucra cu

orice fel de chihlimbar.

- Ştiu, zise Jeff. Se presupune că sunt descendenţii lucrătorilor de cristal de pe Lumea Veche.

Oficial, toate tipurile de abilităţi psihice erau considerate egale în cadrul Societăţii Secrete, dar natura

umană fiind cea care era, unele forme de talent erau mai respectate decât altele, aşa cum unele erau privite cu mai

multă teamă decât altele.

Istoric vorbind, cel care lucrau cristalele ocupaseră una dintre cele mai de jos trepte ale scării sociale a

Societăţii, plasându-se undeva între cititorii de aură şi intuitivii cu grad scăzut. Se aflau chiar acolo jos, împreună

cu cei talentaţi la iuţeala de mână, un alt grup care avea tendinţa să-şi câştige existenţa în moduri mai puţin legale.

O abilitate psi cu iuţeală de mână indica, de obicei, o carieră ca hoţ de buzunare sau cartofor. Cei care aveau

abilitatea de a citi cristalele sfârşeau adesea ca ghicitori de circ, care profitau de naivi.

Dar talentul familiei Sweetwater nu fusese întotdeauna considerat ca fiind unul respectabil, îşi reaminti el.

Şi exact aşa cum Armonia produsese nişte întorsături interesante în variatele abilităţi psihice ale clanului său,

probabil că avusese nişte efecte imprevizibile asupra celor ca Lyra.

- Ştii, domnule, zise Jeff, dacă te porţi frumos cu ea, s-ar putea să-ţi ofere serviciul ei special de acordare.

Mi-a făcut chihlimbarul meu şi, uau, ce diferenţă.

Cruz se răsuci şi porni spre el.

- Ce dracu vrei să spui?

- Hei, nu te uita aşa la mine, zise Jeff retrăgându-se spre una dintre uşile deschise. N-am vrut să spun

nimic de felul la care te gândeşti tu.

- Da? La ce mă gândeam?

- N-am idee, zise Jeff repede. Uite ce-i, încerc doar să-ţi spun că Lyra face o chestie marfă când acordează

chihlimbarul. Am văzut-o făcând asta penttu una dintre clientele ei. Am rugat-o şi mi-a făcut şi mie.

Cruz se apropie şi mai mult de el.

- Despre ce chestie marfă vorbim aici?

Jeff se mai dădu un pas înapoi.

- Leagă frecvenţele pe lungimile tale de undă specifice. Face focalizarea mai precisă. Când foloseşti

chihlimbarul, nu trebuie să mai generezi atât de multă energie brută ca să ai acelaşi efect. Gândeşte-te ce ar fi

însemnat asta aseară. N-ar fi trebuit să pui atât de multă energie prin inel. Poate că nu s-ar fi spart.

Cruz se opri, încruntându-se uşor.

- Presupunând că poate să facă acordarea specială pentru obsidian.

- Exact. Presupunând. Dar eu folosesc turmalină. Şi a făcut-o. Ştii cât de complicată este turmalina. Am

făcut ieri câteva experienţe. Lucrează excepţional. Nu numai că primeşti mai multă putere, dar ai şi o precizie

incredibilă. E ca diferenţa în condus dintre un tractor şi un Slider. Amândouă te duc din punctul A în punctul B,

dar tractorul are nevoie dc mai mult combustibil şi striveşte multe lucruri în drumul lui.

- Femeia asta mă uimeşte tot timpul, zise Cruz.

Se îndreptă spre baie şi se privi în oglindă. Tipul care îl privi înapoi arăta ca şi cum tocmai ar fi trecut

printr-un weekend de petreceri. Ochii lui erau găuri fără fund şi trebuia să se radă. Dar cel mai mult avea nevoie

să-l găsească pe nenorocitul care încercase s-o răpească pe Lyra.

Fiecare lucru la timpul lui. Trebuie să prioritizez. Întotdeauna trebuia să ţină cont de afurisitele de

priorităţi, iar el nu vroia decât să se aşeze la casa lui cu Lyra şi să înceapă noua generaţie de Sweetwater.

Deschise dulăpiorul din spatele oglinzii şi îşi luă aparatul de ras.

- Ai vreo veste de la oamenii care supraveghează galeria lui Fairstead?

- Am vorbit cu Flagg acum câteva minute. Avem o altă situaţie.

Cruz rezona nişte spumă,

- De ce?

- Fairstead a fost văzut întorcându-se la galerie pe la miezul nopţii. A intrat prin alee. Nu a mai ieşit.

Angajaţii i-au găsit cadavrul azi-dimineaţă, într-o încăpere mică din spatele camerei principale.

- Hmm. Cruz se gândi la asta în timp ce lucra cu aparatul de ras. Dar oamenii lui Flagg n-au văzut pe

nimeni altcineva intrând sau ieşind din galerie noaptea trecută?

83

- Nu. Şi există un motiv pentru asta. Poliţia a găsit o intrare-gaură în perete către tunele, în biroul lui

Fairstead.

- Ucigaşul a venit şi a plecat prin subteran. Cruz continuă să se radă. Presupun că seiful era deschis?

- Da. Dar aici urmează partea ciudată. Prietenul meu de la Departamentul de Poliţie Frecvenţa mi-a spus

că angajaţii galeriei au făcut un inventar şi i-au spus că nu lipseşte nimic.

- Ucigaşul a luat relicva. Aşa ceva nu ar fi existat pe nicio listă de inventar.

* * *

O jumătate de oră mai târziu, Cruz ieşi din dormitor purtând o cămaşă proaspătă şi o pereche de pantaloni

dintre hainele pe care le ţinea acolo. Se îndreptă spre bucătărie gândindu-se la Lyra şi la cafea, în ordinea asta.

Jeff îi apăru în drum.

- Veşti proaste. Avem ceea ce s-ar putea numi o situaţie.

- Ce?

- Big Jake a sosit cu barca în timp ce te aflai în duş.

- Ar fi trebuit să ştiu că va afla ce s-a întâmplat noaptea trecută. Acum că se presupune că s-a pensionat,

are prea mult timp la dispoziţie şi îi place să-şi vâre nasul.

- Asta probabil că şi face chiar în momentul ăsta. A prins-o pe Lyra.

- A prins-o?

- Okay, poate exagerez puţin, recunoscu Jeff. Uite cum stă treaba. După ce a ieşit din duş, Lyra s-a decis

să facă o plimbare pe drumul spre golf. Big Jake a venit aici de cum a coborât din barcă. Vroia să ştie unde este

ea. Cineva i-a spus. S-a dus s-o caute.

Cruz se îndreptă spre intrare.

- Ai dreptate. Avem o situaţie.

CAPITOLUL 26

Vincent era încântat de golf. Sărea şi se zbenguia, cu bereta roşie fluturându-i în vânt. Lyra zâmbi

privindu-1 cum alerga după valuri, investigând bucăţi de alge şi jucându-se cu scoici. Iepuraşii de praf îi puteau

învăţa multe pe oameni despre arta de a se bucura de viaţă, gândi ea. În ceea ce-i privea, orice putea fi transformat

în joacă.

Îl urmărea pe Vincent cum îşi înmuia o lăbuţă într-un ochi de apă, încercând să prindă un crab micuţ,

când simţi un tremur de conştienţă care îi spunea că nu mai este singură. Se întoarse şi văzu un om care venea

spre ea.

Era mult mai în vârstă decât Cruz, părul îi era alb şi rar. O pereche de ochelari de soare îi ascundea ochii,

dar ştia cine este. Legătura de familie era evidentă în profilul dur şi în mişcările ca de felină, chiar dacă se folosea

de un baston. Ar fi recunoscut oriunde silueta aia de asasin bine îmbrăcat.

Big Jake Sweetwater.

El ajunse la capătul potecii şi se îndreptă spre ea. Era bucuroasă că şi ea purta ochelari de soare. Nici el

nu-i putea vedea ochii mai bine decât putea ea să-i vadă pe ai lui.

Vincent se opri cât să-l privească pe nou-venit, dar îşi pierdu repede interesul şi se duse înapoi la

pescuitul lui.

Jake se opri în faţa ei.

- Deci, tu eşti Lyra Dore.

- Bună dimineaţa domnule Sweetwater. Ce întâmplare să vă întâlnesc aici.

- Sunt proprietarul insulei, zise el morocănos.

- Oh, exact, uitasem. Aţi venit aici ca să-mi spuneţi să plec? N-aş vrea să fiu arestată că v-am încălcat

proprietatea. Încă mai plătesc avocatul pe care l-am angajat ca să încerce să vă dea în judecată compania. Nu-mi

pot permite un alt avocat.

El îşi încordă falca, dar trecu peste tachinare. Lyra era impresionată.

- Mi-au spus că noaptea trecută i-ai salvat viaţa nepotului meu, mârâi el.

84

- Între noi fie vorba, cred că ar fi reuşit şi singur. Are un talent foarte puternic, după cum cred că ştiţi

foarte bine, şi e uimitor de încăpăţânat. Nu-mi dau seama de unde a moştenit asta, dar asta e. Astea sunt calităţi

folositoare atunci când trebuie să lupţi cu trauma psihică.

- Crezi?

- Da. Dar accept povestea că i-am salvat viaţa, pentru că îmi place ideea ca un Sweetwater să-mi fie dator.

- Am vorbit cu asistentul medical care a fost la faţa locului. Mi-a zis că poate Cruz ar fi supravieţuit, dar e

sigură că nu ar fi ieşit cu simţurile intacte fără o intervenţie din afară. Crede că energia pe care o generai tu prin

contactul fizic a fost factorul decisiv. I-a stabilizat aura până când a putut să-şi revină din traumă.

- Cred că nu vom şti niciodată sigur, nu-i aşa?

- Eu sunt sigur, zise Jake. La fel e şi asistenta şi toţi cei care ştiu ce s-a întâmplat. Cum ziceam, i-ai salvat

viaţa.

- Simţurile, poate.

- Înseamnă cam acelaşi lucru pentru un Sweetwater.

- Cum credeţi. E plăcut să ştiu că familia Sweetwater îmi e datoare.

Jake mârâi.

- Dacă îţi pasă atât de mult de Cruz, încât să-i salvezi viaţa, de ce dracu te-ai apucat să-i frângi inima?

Ea aproape că se înecă de indignare.

- Haideţi să clarificăm nişte lucruri aici. Ce am făcut pentru Cruz noaptea trecută aş fi făcut pentru

oricine, dacă aş fi crezut că doar ţinutul de mână poate salva o viaţă, în ceea ce priveşte partea cu frântul inimii,

hei. Nici măcar să nu încerci să mă convingi că ai crezut nebunia asta.

- De ce e nebunie?

- Eşti Big Jake Sweetwater, pentru Dumnezeu. E de înţeles ca unii dintre membrii familiei mai tineri şi

mult mai impresionabili să accepte nonsensul ăsta romantic, dar nu tu. În niciun caz tu.

- Sau tu? întrebă el cu o voce abia audibilă din cauza valurilor care se spărgeau.

- Sigur că nu. Uite ce-i, nu ştiu cine a început să spună că eu i-am frânt inima lui Cruz, dar sunt sigură că

a pornit ca o glumă.

- În familia noastră nu glumim despre dragostea adevărată. O luăm în serios. I-ai frânt inima nepotului

meu şi asta mă supără la culme.

- Da, iar el mi-a furat camera de ametist. Dacă nu era el şi Chihlimbar, Inc., acum aş fi bogată.

- Ai fi fost foarte bogată dacă ai fi luat banii oferiţi de avocaţi.

- Banii ăia veneau cu prea multe condiţii legate de ei.

- Ce condiţii, fir-ar să fie? vocea lui Jake deveni un urlet.

Vincent răspunse imediat la tensiunea care se ridica în aer. Nu îşi întinse blana ca un prădător, dar îşi

abandonă pescuitul şi ţopăi peste pietre către Lyra. Ea îl ridică şi îl aşeză sub braţ, mulţumită, ca de obicei, de

confortul oferit de corpul lui mic şi blănos.

- Dacă luam banii, ar fi trebuit să renunţ la revendicarea mea asupra camerei, zise ea.

Jake lovi cu bastonul o piatră din apropiere.

- Asta era ideea generală.

- N-am să fac asta niciodată. În ceea ce mă priveşte, ruina aia e descoperirea mea şi îmi aparţine. Pe lângă

faptul că ar fi trebuit să renunţ la revendicare, avocaţii tăi mi-au cerut să semnez o clauză de nedezvăluire şi să

opresc toate interviurile cu media. Nici cu asta nu puteam să fiu de acord. Publicitatea proastă era singura armă pe

care o aveam împotriva voastră.

- De ce naiba îţi pasă atât de mult de ruina aia?

- Întreabă-l pe Cruz.

- Mi-a zis nişte rahat de fantomă despre tine, că eşti probabil îngrijorată că relicvele de ametist din cameră

s-ar putea dovedi a fi arme. Zicea că n-ai încredere în Chihlimbar, Inc. sau în Ghilde să le deţină.

Ea dădu din cap o singură dată.

- Ai înţeles exact. Iar acum laboratorul vostru a pierdut unul dintre artefacte. Ceea ce dovedeşte că

îngrijorarea mea era justificată.

- Şi mai susţii că nu eşti romantică. Numai un prost de romantic ar refuza suma de bani oferită de noi,

doar ca relicvele alea să nu ajungă la cine crezi tu că nu trebuie.

85

- Ăsta nu a fost un gest romantic, îi răspunse ea. Cunoştinţele mele din sursă sigură despre cum se

lucrează la Chihlimbar, Inc. m-au detenninat s-o fac.

- Acum o să-mi spui că aşa-zisa ta sursă sigură era bunicul tău.

Ea îşi ridică bărbia.

- Exact.

Jake o studie în linişte câteva momente. Apoi expiră zgomotos.

- Arthur Dore te-a crescut cu otravă, zise el. El a fost cel care m-a provocat la jocul ala de rez-poker. A

fost decizia lui să parieze pe revendicarea Radiance Springs.

- Era beat. Tu ai profitat de el.

- Luase câteva pahare, dar ştia ce face. Vocea lui Jake se înmuie un pic. Dar sunt de acord să accept că,

pentru el, amintirea acelor evenimente nu a fost foarte clară.

- Cruz mi-a spus că a fost implicată o femeie, zise ea.

- A fost. Madeline. Soţia mea. Dore m-a provocat la jocul ăla pentru că avea ideea nebunească că, dacă

câştiga dreptul de proprietate asupra minei Sweetwater, Madeline avea să se mărite cu el şi nu cu mine. Dar asta

nu era posibil nici pe departe.

- Ce te face să fii aşa de sigur? Oh, stai. Ridică o mână cu palma spre el. Cruz spunea că atunci când e

vorba de dragoste, voi, cei din familia Sweetwaters, aveţi un fel de intuiţie specială.

- Face parte din talentul nostru. Când am cunoscut-o pe Madeline, am ştiut că ea este pentru mine. Ea şi

cu bunicul tău se întâlneau, dar nu era nimic serios pentru niciunul dintre ei. Cel puţin nu era până când Dore a

realizat că Madeline ieşea cu mine. A fost furios, dar asta doar din cauză că era doar un lucru în plus pe care îl

pierduse în favoarea mea, nu pentru că avea inima frântă.

- Eşti sigur de asta, nu-i aşa?

- Al naibii de sigur. L-am cunoscut pe bunicul tău mai bine decât tine, pe vremea aia. La dracu', tu nici

măcar nu erai născută, îmi pare al naibii de rău că ţi-ai pierdut părinţii şi sunt bucuros că l-ai avut pe Arthur Dore

care să te crească. Dar se pare că ţi-a transmis o versiune oarecum revizuită a istoriei.

Ea rezona spre el un zâmbet strălucitor.

- Ei bine, un lucru e sigur, nu există o modalitate de a-i confirma versiunea, nu-i aşa? Istoria este scrisă de

învingători, iar tu ai fost învingătorul.

- Ce dracu ai fi vrut să fac? Să-i dau înapoi actul de proprietate asupra minei?

- Da, zise ea. Ar fi fost lucrul cel mai corect pe care-l puteai face.

Faţa lui Big Jake deveni dură din cauza jignirii.

- Pe dracu'. Am câştigat actele alea cinstit de la Dore. El o ştia, eu o ştiam. Dacă mă răzgândeam şi i le

dădeam înapoi, m-ar fi refuzat.

- De ce să facă aşa ceva?

- Din acelaşi motiv pentru care tu nu ai acceptat banii pe care ţi i-a oferit Cruz ca o compensaţie pentru

ruina de ametist. Mândrie. Orice încercare de a-i da actele înapoi, ar fi fost văzută de Arthur Dore drept milă.

Ea simţi tremurul familiar al conştientului şi se întoarse să privească drumul care urca spre malul înalt.

Cruz cobora spre golf, mişcându-se cu pasul sigur atât de caracteristic lui. Nişte ochelari negri îi acopereau ochii,

dar chiar şi din locul în care se afla ea putea să-i vadă încruntătura aspră.

Îşi întoarse atenţia înapoi la Jake.

- Ştii, nu m-am gândit prea mult la asta, pentru că nu avea rost să-mi imaginez cum ar fi putut ca lucrurile

să fie altfel, zise ea. Dar ai dreptate. Bunicul ţi-ar fi refuzat oferta.

- Nu l-am păcălit ca să-i iau revendicarea, zise Jake încet. Şi chiar dacă aş fi făcut-o, asta tot nu ţi-ar da

dreptul să-i frângi inima nepotului meu. Dacă aveai o problemă cu mine, trebuia să vii la mine.

- Ah, dar n-am avut o problemă cu tine, zise ea politicoasă. Mă descurcam foarte bine fără niciun

Sweetwater în viaţa mea. Problema mea e cu Cruz. Şi dacă cineva îmi mai spune o dată că i-am frânt inima, jur că

mă întorc înot pe continent.

El o contemplă lung. Apoi colţurile gurii i se ridicară uşor.

- Ar fi mult de înotat, zise el.

- Atunci o să-ţi fur una dintre bărci. Acum, dacă nu te superi, mă voi duce înapoi în casă pentru micul

dejun.

86

- Şi mie mi-e foame. Vin cu tine.

- E insula ta. Fă cum doreşti.

- Mulţumesc, aşa am să fac. Îşi potrivi pasul după al ei, înfigându-şi bastonul în nisip la fiecare pas. Privi

în susul drumului. Se pare că a sosit misiunea de salvare.

- N-am nevoie să fiu salvată de tine.

- Nu, e al dracului de sigur că nu ai nevoie. Eşti în stare să-ţi porţi singură de grijă. Şi, ce-i cu iepuraşul de

praf?

- Îl cheamă Vincent.

- Am auzit că muşcă.

- Oh, da.

Jake chicoti.

- Ca şi tine.

Nu era o întrebare, aşa că Lyra nu simţi nevoia să răspundă. Cruz se opri în faţa lor. Ochelarii lui sclipeau

în soare. Se uită la Lyra, apoi la Jake.

- E vreo problemă? întrebă el cu vocea lui periculos de neutră.

- Da, zise Jake. Dar mi s-a spus că problema e cu tine, nu cu mine, aşa că ne ducem să luăm micul dejun.

Poţi să vii şi tu, dacă vrei.

Cruz zâmbi spre Lyra.

- Mulţumesc, aşa am să şi fac.

CAPITOLUL 27

Şi luară micul dejun afară, pe veranda îndreptată spre golful spectacular. Bucătarul veni de la ceea ce toţi

de pe insulă numeau Casa Mare, un conac larg, aerisit, aflat la vreo doi kilometri de vila lui Cruz. Aveau pe masă

farfurii cu fructe suculente, omlete pufoase cu brânză şi legume şi o grămadă de pâine prăjită şi cafea.

Vincent îşi luă aerul drăguţ şi îl fermecă pe bucătar, care îi aduse o farfurie plină cu mostre din tot ce se

afla pe masă. Se aşeză pe balustrada foarte lată împreună cu prada lui şi, la fel ca toţi bărbaţii din apropierea lui,

atacă mâncarea cu multă poftă.

- Iată ce avem, zise Cruz, luând din omletă. Valentine Fairstead a fost omorât noaptea trecută, iar crima

este probabil legată de relicva furată, despre care ştim că se afla în seiful lui ieri după-amiază.

- Dc unde ştii că relicva era în seiful Iui? întrebă Jake.

- Pentru că Lyra a fost acolo cu un client care dorea să-i ştie părerea despre o bucată specială de ametist,

zise Cruz. Au fost conduşi de Fairstead într-o cameră privată şi seiful a fost deschis. Nu a avut şansa să vadă

relicva pentru că am intrat eu în cameră în acel moment, iar Fairstead a închis imediat seiful şi a rezonat

încuietoarea. Dar a avut timp să-l simtă.

Jake o privi pe Lyra.

- Eşti sigură că relicva aia se afla în seiful lui Fairstead? întrebă el.

- Da, zise ea. Mă pricep la ametist, îţi aminteşti? Şi cunosc relicvele astea. Mi-am petrecut mult timp cu

ele înainte ca CI să-mi fure ruina. Rezonează pe nişte lungimi de undă foarte neobişnuite şi distincte.

Jake îşi îngustă ochii.

- Nu ţi-am furat nenorocita aia de ruină.

- Mergem mai departe, zise Cruz cu diplomaţie. Din moment ce nimic altceva nu a fost furat din seif, este

clar că acela care l-a omorât pe Fairstead vroia relicva. Asta înseamnă că ştia că relicva se află acolo. Pariez că

lista de suspecţi este una scurtă.

- Cu clientul lui Lyra în cap de listă? întrebă Jake.

- E o posibilitate, acceptă Cruz. Dar, ca întreg, sunt înclinat să am dubii.

- Cine dracu e clientul ăsta? întrebă Jake.

Se aşternu liniştea. Jeff se concentra asupra unei felii de pâine prăjită. Cruz îşi mâncă omleta.

Lyra zâmbi, bău nişte cafea şi puse ceaşca jos.

- Wilson Revere.

87

O indignare uimită se aprinse pe faţa lui Jake.

- Ce dracu? Faci consultanţă pentru Revere?

- La trecut, din păcate. Oftă. Cruz a făcut o scenă. Eu am fost umilită. Am izbucnit în lacrimi şi am reuşit

să mă dau în spectacol în faţa unui larg grup al celor mai importanţi colecţionari de chihlimbar din Frecvenţa.

Cred că se poate spune că nu voi mai avea clienţi de talia lui Revere pentru un timp.

- Revere este cel mai mare competitor al nostru, urlă Jake. Este un nenorocit complet şi total. Nu poţi avea

încredere în el, aşa cum nu poţi merge prin tunele fără chihlimbar.

- Zău? îl privi întrebătoare. N-am avut niciodată nicio problemă cu el.

Înţelegând că nu putea merge mai departe cu ea, Jake se aruncă asupra lui Cruz.

- Ştiai că lucrează pentru Revere? întrebă el

- Da, zise Cruz răbdător. De-asta m-am dus cu ea. Dar cum spunea Lyra, situaţia a devenit puţin critică,

aşa că am plecat. Concluzia este că am putut să determinăm că relicva era în seiful lui Fairstead. Din cauza asta

am organizat supravegherea la galerie.

Jeff se lăsă pe spătarul scaunului.

- Credem că ucigaşul a venit şi a plecat prin catacombe şi acolo ne aflăm şi noi acum.

Jake se încruntă, clar nesatisfăcut. Dar îşi ridică ceaşca de cafea.

- Ai de gând să-ţi arunci o privire?

- Am avionul în aşteptare, zise Cruz. Eu şi cu Jeff vom pleca imediat după micul dejun.

Lyra îşi lăsă ceaşca jos.

- Şi eu?

Cruz o privi pe deasupra mesei.

- Tu stai aici.

Ea se prefăcu că nu auzise ordinul.

- Ce anume veţi căuta? întrebă ea în schimb.

Răspunse Jeff.

- Poliţia din Frecvenţa nu ne va lasa să cercetăm locul crimei. Încă mai lucrează la ea şi sunt cam

teritoriali. Dar nu ne poate opri nimeni să coborâm în catacombele de sub galerie. Eu şi cu şefu ne vom duce acolo

să vedem dacă reuşim să găsim ceva urme de-ale ucigaşului.

- Bine, zise Lyra. Îşi strânse şervetul şi se ridică în picioare, înseamnă că o să aveţi nevoie de mine.

Cruz o privi dur.

- Şi de ce am avea nevoie de tine?

- Chiar dacă veţi reuşi să daţi de urmele ucigaşului prin catacombe, nu înseamnă că veţi găsi relicva. Dar

dacă se află oriunde prin apropiere, voi putea să o simt.

- Ha, zise Jake din nou. Se uită la Cruz. E o Dore. Ştie ce face când e vorba de chihlimbar.

CAPITOLUL 28

Cruz îşi ascuţi simţurile şi studie ruptura aspră din peretele strălucitor de cuarţ verde. Imediat, şoapte de

violenţă - fierbinţi, lacome, persistente şi, da, palpitante - îi ridicară părul de pe ceafa şi trimiseră un val de

adrenalină prin el. Micul secret murdar al fiecărui bărbat din familie era că îi plăcea senzaţia; foarte, foarte mult.

Până când o întâlnise pe Lyra, senzaţiile vânătorii fuseseră întotdeauna emoţia cea mai puternică pe care o trăise

vreodată. Acum era pe locul doi.

Vincent, aşezat pe umărul lui, scoase un sunet jos, ca un huruit. Era încă pufos, dar se părea că înţelege că

se aflau într-un fel de joc de-a vânătoarea. Se distra şi el. Mai mult, era evident că nu simţea nevoia să fie

„politically" corect.

- Ucigaşul a venit, într-adevăr, pe aici, zise Cruz. Şi a folosit acelaşi drum ca să plece.

Trecu prin fisura din cuarţ în întunericul dens al cavernei. Jeff îl urmă. Amândoi îşi rezonară lanternele.

- Era încins când a venit, zise Jeff. Plănuia să omoare. Era mai încins când a plecat.

88

Şi ei doi erau rezonaţi în întregime, gândi Cruz. Jeff făcea tot ce putea ca să ascundă efectul pe care îl

avea asupra lui urma de violenţă. Vocea îi era nenatural de egală şi fără inflexiuni, ca şi cum ar fi făcut o

observaţie despre vreme.

Amândoi duceau aceeaşi bătălie de a menţine o faţadă de control rece, nu doar pentru că acest control al

talentului era considerat prioritatea unu în familia Sweetwater, ci şi din cauza lui Lyra. Era puternică şi era

curajoasă, dar chiar şi femeile puternice şi curajoase fugeau urlând în direcţia opusă când se trezeau în prezenţa

unor bărbaţi ale căror talente îi făceau să se simtă stârniţi şi profund excitaţi de violenţă. Nu le puteai învinui pe

doamne, gândi Cruz cu duritate. Era vorba doar de vechiul instinct de supravieţuire.

Exista un singur fel în care o femeie putea ajunge să aibă încredere totală într-un asemenea bărbat, atunci

când simţea şi accepta o legătură psihică cu el. Era singurul mod în care putea înţelege, în străfundul ei, că el nu

era niciodată o ameninţare pentru ea; că el ar fi murit încercând să o apere.

- Prima întrebare care îmi vine în minte, zise Jeff, este cum de a ştiut ucigaşul despre intrarea asta în

galeria lui Fairstead?

- N-ar fi descoperit-o accidental, zise Cruz. Probabil că i-a arătat-o Fairstead.

Lyra trecu prin ruptura de cuarţ şi îşi rezona lanterna.

- Poate că ucigaşul avea o relaţie veche de afaceri cu Fairstead şi aşa venea şi pleca, de obicei, din galerie.

Cruz şi Jeff priviră spre ea. Nu păru să îi observe. Atenţia ei era îndreptată asupra cavernei. Jeff îşi drese

vocea.

- Dacă era un asociat de afaceri obişnuit al lui Fairstead, de ce venea şi pleca prin subteran?

- Probabil că îi furniza lui Fairstead obiecte care aveau o provenienţă ce se poate numi cumva dubioasă,

continuă ea. Fairstead avea de susţinut o anumită imagine în lumea comerţului cu antichităţi. Nu ar fi vrut ca

clienţii lui, sau competitorii lui, să-l vadă cumpărând anticuri sau specimene valoroase de la un şobolan de tunel

sau un independent de nivel inferior, ca mine, să zicem.

Faţada calmă al Iui Jeff alunecă puţin, pentru prima dată. Era divizat între uimire şi râs.

- Fără supărare, domnişoară Dore, dar se pare că ştii multe lucruri despre piaţa neagră de chihlimbar, zise

el.

- Aşa e, recunoscu ea. Întreabă-l pe şef.

Jeff privi spre Cruz.

Era momentul să preia comanda, gândi Cruz.

- Nu intrăm în asta, zise el. Şi este o decizie exclusivă. Sa ne întoarcem la problema noastră. Ucigaşul

poate a fost sau nu furnizorul de chihlimbar ilegal al lui Fairstead, dar putem paria că Fairstead îl cunoştea.

- Poliţia ştia asta deja, zise Jeff. Merg pe scenariul că a fost o ceartă între hoţi.

Cruz se uită la el.

- Asta-i de la prietenul tău din poliţia Frecvenţa?

- Îhmm.

Cruz dădu din cap impresionat.

- Bună treabă. E întotdeauna bine să ai contacte de felul ăsta cu autorităţile legale obişnuite.

Evident încurajat, Jeff continuă.

- Discută cu dealeri mărunţi din Cartier, încercând să afle cine i-ar fi putut vinde lui Fairstead. Ceea ce nu

pot înţelege este de ce nimic nu a fost furat din seif.

- Cu alte cuvinte, ei tot nu ştiu despre relicvă, zise Cruz.

Jeff clătină din cap.

- Nu.

- Asta e ceva, totuşi. Haideţi să vedem dacă putem simţi şi altceva aici.

Caverna era o grotă naturală, dar, la un moment dat, în ultimele două sute de ani, cineva construise o

scară abruptă care ducea în întunericul de sus, oprindu-se, probabil, în beciul Galeriei Fairstead.

Cruz se apropie de scări şi atinse balustrada. Miasma violenţei recente trecu din nou prm el. De data asta

rezona puţină energie prin inelul lui proaspăt acordat, încercând să vadă dacă poate simţi ceva mai multe detalii.

Se aştepta la escalarea intensităţii urmelor psi. Dar felul clar şi bine definit în care energia violenţei îi veni

în focus, îl luă total prin surprindere.

- Ce dracu? întrebă el. Privi automat spre inel.

89

Jeff rânji.

- Ţi-am zis. E chestia aia pe care o face Lyra, acordarea specială de precizie. E o diferenţă, nu?

Cruz privi spre Lyra.

- Da, este.

Ea zâmbi.

- De obicei, iau mai mulţi bani pentru asta.

- De ce nu mi-ai spus niciodată că poţi face aşa ceva cu chihlimbarul? întrebă Cruz.

- Nu m-ai întrebat,

- Mai ai şi alte secrete de acordare?

- Desigur. Dar un acordor nu-şi divulgă niciodată secretele, Ce-ai găsit pe scări?

- Un singur bărbat, zise el, revenind la ceea ce făcea. Privi spre Jeff. Eşti de acord?

Jeff păru uşor surprins că i se ceruse părerea. Dar îşi reveni repede.

- Da, zise el. Doar unul a urcat, şi unul a coborât. Acelaşi individ, cred.

Cruz atinse o altă porţiune a balustradei. Rezona un pic mai multă energie şi fu din nou uimit de claritatea

a ceea ce simţea.

- Era exaltat, dar şi puţin alarmat.

- Ştia că îşi asumase un risc mare omorându-l pe Fairstead, oferi Jeff. Asta urma să producă o investigaţie

la scară mare.

- E ceva ce nu înţeleg aici, zise Lyra. Vorbim de parcă un tip care i-a vândut relicva lui Fairstead s-a

întors mai târziu şi l-a omorât şi a luat relicva. Dar de ce ar fi făcut asta? El şi cu Fairstead încheiaseră afacerea.

Cruz privi în sus, spre capătul scărilor.

- Având în vedere momentul morţii lui Fairstead, cred că ucigaşul a aflat despre mica ta scenă dramatică

din galeria lui Fairstead de ieri după-amiază. S-a panicat după ce a aflat că fusesem şi eu în aceeaşi cameră cu

relicva. Nu crede în coincidenţe.

- Are sens, zise Jeff. Dacă ştia că te-ai aflat nu numai în galerie, dar şi în camera seifului în care se afla

ascuns ametistul probabil că s-a speriat. S-a gândit că te apropiai prea mult.

- Aşa că intră aici noaptea trecută şi îl omoară pe singurul om care îl putea identifica, zise Lyra. Valentine

Fairstead.

- Şi dacă tot este aici, ia şi artefactul, concluzionă Cruz satisfăcut cu logica asta. Haideţi să mergem, am

văzut destul.

- Unde mergem? întrebă Lyra.

- Acum că avem urma psi, poate vom putea să urmăm drumul prin catacombe al ucigaşului. De obicei,

cantitatea mare de psi din tunele face foarte dificilă urmărirea cuiva prin subteran, dar, cu acordarea asta specială

a chihlimbarului meu, s-ar putea ca lucrurile să fie altfel.

Jeff rânji.

- Cred că s-ar putea să ai dreptate.

- Voi vorbiţi serios? întrebă Lyra. Nu poţi să iei urma unei persoane mergând după urma psihică, nu?

- Numai dacă a fost mânat de valurile de energie care însoţesc actele de violenţă, explică Jeff. După ce s-a

calmat, urmele devin neidentificabile printe celelalte feluri de psi.

- Acordorii nu sunt singurii care au secrete, zise Cruz. Şi cei din familia Sweetwater au câteva.

- Trebuie să-ţi spun că asta nu mă surprinde deloc, zise Lyra.

Cruz se concentra prin chihlimbar. Curenţii de psi violent devenirâ imediat foarte bine definiţi.

- L-am prins, zise el încet către Jeff.

- Şi eu la fel, zise Jeff.

Vincent mormăi excitat şi se aplecă în faţă atât de mult, încât Cruz se întrebă dacă iepuraşul de praf n-o

să-i cadă de pe umăr. Dar Vincent nu părea niciun pic îngrijorat de posibilitatea asta. Privea drept înainte cu toţi

cei patru ochi foarte atenţi.

- E ca şi cum ar şti că suntem la vânătoare, zise Jeff. Ca şi cum ar vâna cu noi.

- E un iepuraş de praf pe care e bine să-l ai lângă tine într-o luptă, zise Cruz. Crede-mă. L-am văzut

noaptea trecută în acţiune.

- Oh, grozav. Simt cum ia naştere aici o legătură între masculi şi o mentalitate de haită.

90

O senzaţie de neplăcere trecu prin Cruz. Poate că ea glumea. Poate nu. Oricum ar fi fost, vroia ca ea să nu

înceapă să-l clasifice ca fiind un fel de bestie de pradă. Părerea ei despre caracterul lui era destul de slabă oricum.

- Gândeşte-te la noi trei ca la o echipă, zise el. Nu o haită.

- Ce-o fi, zise Lyra.

Urma ucigaşului trecea prin trei intersecţii de orientare, fiecare dintre ele cu holuri de legătură multiple,

peste nenumărate camere arcuite şi anticamere. Se termină în faţa unui zid solid de cuarţ.

Când toţi se opriră, Vincent ciripi nerăbdător şi sări pe podea. Se duse repede spre perete. În cuarţ se

deschise o gaură de mărimea unui iepuraş de praf. Vincent trecu prin ea şi dispăru imediat. Gaura se închise.

- Ei bine, asta ne răspunde la întrebare, zise Lyra. Studie un timp peretele. Ucigaşul a intrat în junglă. E de

mult dispărut.

- Fir-ar să fie, monnăi Jeff. N-o să reuşim niciodată să-i dăm de urmă în junglă, nici măcar cu noile

noastre chihlimbaruri îmbunătăţite. Nu poţi urmări pe nimeni prin junglă, dacă nu ai frecvenţa locatorului lor. Psi-

ul de acolo este prea mult şi mult prea ciudat.

Cruz studie peretele neted de cuarţ.

- A dispărut, iar tu ai dreptate, nu-1 putem urmări. Dar mi-ar plăcea să arunc o privire în partea cealaltă a

zidului.

- De ce? întrebă Lyra.

- Noaptea trecută, după crimă, era foarte grăbit. Poate că asta l-a făcut neglijent şi a scăpat ceva.

Vincent apăru lângă ei. Scoase sunete de încurajare şi dispăru din nou.

Jeff privi zidul.

- Trebuie să aducem aici pe cineva care poate deschide o intrare de mărime umană.

- Eu sunt aceea, zise Lyra.

CAPITOLUL 29

Ea se duse şi se aşeză în faţa zidului gol. Îl simţea pe Jeff cum o cercetează curios.

- Şefu n-a zis niciodată că poţi deschide genul ăsta de poartă, zise el.

Lyra îl privi pe Cruz peste umăr.

- Încerca să mă protejeze.

Jeff se încruntă.

- De ce anume?

- Se crede că acela care l-a omorât pe tehnicianul de laborator şi a furat relicva a dispărut în junglă

folosind o poartă deschisă de el, explică Lyra. Aceea persoană făcea tot ce putea ca vina să cadă asupra mea. Dacă

s-ar fi aflat că pot deschide porţi spre junglă, ar fi fost încă o dovadă împotriva mea.

- Înţeleg, zise Jeff, evident satisfăcut.

Ea îi aruncă o privire lungă, piezişă. Nu părea să fie îngrozit, şi nici măcar puţin uimit de faptul că Cruz

ascunsese cu bună ştiinţă o dovadă care ar fi putut fi împotriva ei. Chiar dimpotrivă, de fapt. Jeff se purta de parcă

un asemenea lucru era perfect normal, ceva la care se aştepta din partea lui Cruz în asemenea circumstanţe. Era de

ajuns să o facă să se gândească dacă nu cumva era adevărat tot acel nonsens despre natura profund romantică a

bărbaţilor din familia Sweetwater.

Ochii lui Jeff se aprinseră cu o bucurie bruscă.

- Hei, asta înseamnă că ucigaşul probabil că ştie că poţi să deschizi porţi în junglă, nu? Câţi oameni ştiu

asta?

- Nu prea mulţi, îl asigură ea.

- Păi, asta poate scurta lista suspecţilor, zise el privind spre Cruz pentru susţinere.

Cruz păşi înainte şi se aşeză lângă Lyra.

- Poate, poate nu. Ar putea fi doar o coincidenţă.

Lyra şi Jeff îl priviră. Niciunul nu scoase o vorbă.

- Okay, zise el. Probabil că nu e o coincidenţă. Dar oricum ar fi, acum ştim sigur un lucru despre el.

- Exact, zise Jeff. El poate să le deschidă.

91

Vincent apăru din nou şi începu să sară în sus şi în jos la picioarele lui Lyra, cu bereta roşie fiuturându-i

sălbatic. Era nerăbdător să continue jocul.

Ea se concentra un moment, rezonând energia până când prinse tiparele latente din zidul de cuarţ. Pentru

ea deveniră perfect clare aproape imediat. Se puse pe treabă acordând lungimile de undă cu talismanele ei de

ametist, până când rezonară în aşa fel încât le putea controla.

O porţiune mare din zid dispăru, dând la iveală o masă verde luminoasă şi aproape impenetrabilă. Un aer

cald, umed şi sunetele şi mirosul lumii verzi aliată de cealaltă parte îi întâmpină. Vincent porni înainte în viteză şi

sări pe un buştean prăbuşit, cu toţi cei patru ochi deschişi. Cruz şi Jeff îl urmară mult mai prudenţi.

- Nu uitaţi că ucigaşul are un mag-rez, le aminti Lyra repede,

- Armele sunt ca toate celelalte gadgeturi high-tech, zise Cruz oarecum absent. Nu funcţionează în junglă,

aşa cum nu funcţionează în catacombe, din cauza cantităţii mari de psi.

Ea se relaxa puţin.

- Aşa e. Uitasem pe moment.

Vincent mârâi şi sări de pe buştean. Dispăru în labirintul de liane verzi.

- A simţit ceva, zise Lyra.

- Aşa se pare, fu Cruz de acord. Îşi trase cuţitul de junglă din teacă şi porni către liane. Dar va fi greu să

ne ţinem după el.

Jeff îşi eliberă propriul cuţit şi îl urmă.

Lyra urmă poteca proaspăt creată de cei doi bărbaţi. Vince nu se mai vedea, dar îl putea auzi chiţăind

excitat.

Câteva minute mai târziu, Cruz şi Jeff se opriră. Lyra auzi zgomotul căderii de apă. Dădu la o parte

perdeaua de orhidee verzi.

- Ai gijă, zise Cruz. Întinse un braţ ca să-i oprească înaintarea. E alunecos pe aici.

Stăteau deasupra cascadei. Vincent era pe o piatră din apropiere, cu toţi cei patru ochi fixaţi pe lacul de

sub ei. Cruz şi Jeff studiau şi ei fundul căderii de apă. Amândoi aveau acelaşi aer de intensitate fixă. Vânători,

gândi Lyra, toţi trei.

Făcu cu grijă un pas mai aproape de margine şi privi în jos. Un cadavru plutea în bazinul din grota de la

piciorul cascadei. Se cutremură de şoc. Nu exista nicio posibilitate să confunde uniforma standard a Chihlimbar,

Inc.

- Doamne, Dumnezeule, şopti ea. Cine este?

- Haideţi să aflăm, zise Cruz.

El şi cu Jeff îşi croiră drum în josul clinului bolovănos care ducea la bazin. Mergând cu greu prin apa

până la genunchi, prinseră cadavrul şi-l traseră până la marginea grotei. După ce aduseră bărbatul pe teren uscat, îl

răsuciră cu faţa în sus. Capul îi căzu într-un unghi nenatural. Timpul petrecut în apă îşi lăsase amprenta, precum şi

gaura pe care o avea în frunte, dar trăsăturile puteau fi încă recunoscute. La fel şi bărbuţa deosebită.

- Ăsta-i Dr. Weber, zise Lyra. Şeful Laboratorului CI. Cel care mă tot suna cerându-mi să-l ajut cu

experimentele.

Cruz se lăsă pe vine lângă cadavru şi îi controla tăcut buzunarele. În câteva secunde găsi pistolul mega-

rez plin de apă.

- Pe cât pariem că asta e arma cu care a fost ucis Fairstead?

- Ar fi un pariu pentru fraieri, zise Jeff.

Lyra îl luă pe Vincent şi coborî poteca înclinată.

- Ce s-a întâmplat cu el?

- Se pare că în graba lui de a scăpa, n-a văzut grota decât prea târziu, zise Jeff. A căzut, s-a lovit cu capul

de pietre şi s-a înecat.

- Cu siguranţă că aşa pare, zise Cruz ridicându-se. Un impuls familiar atinse simţurile Lyrei.

- E aici, zise ea.

- Ce? întrebă Jeff.

- Artefactul de ametist care a fost luat din seiful lui Fairstead. E pe undeva pe aproape.

92

Vincent începu să scoată nişte sunete de bucurie şi se eliberă din strânsoarea ei. Sări pe marginea

bazinului, apoi în apă şi imediat dispăru. Un moment mai târziu ieşi cu relicva strâns ţinută între cele două labe

din faţă. Înotă cu celelalte patru picioare până la mal. Cruz se aplecă şi luă relicva de la el.

- Mulţumesc, Vincent. Cruz examina blocul de ametist sculptat care pulsa o lumină uşoară. Ăsta e. Cel

care dispăruse din laborator.

- Se pare că toate piesele sunt la locul lor, anunţă Jeff. Webber a furat relicva. Nu avea genul de legături

necesare ca să vândă un artefact atât de valoros, aşa că l-a dus la Fairsted. Fairstead a încercat să i-l vândă lui

Wilson Revere ieri, dar ai apărut tu şi toţi cei implicaţi au devenit nervoşi.

Lyra se încruntă, gândind.

- Dr. Webber s-a speriat pentru că a crezut că Cruz se apropia de Fairstead, iar Fairstead l-ar fi dus direct

la el. Aşa că a recuperat relicva şi l-a ucis pe Fairstead, singura persoană care-l putea identifica. A scăpat prin

poartă. Dar se grăbea. Nu a văzut cascada decât prea târziu, Şi-a rupt gâtul.

- Pe mine mă convinge, zise Jeff.

Cruz studie relicva.

- Pe mine nu.

- De ce nu? întrebă Lyra.

Cruz îşi ridică privirea.

- E mult prea simplu.

- Ai o altă teorie a crimei? întrebă Jeff.

Cruz ridică din sprâncene.

- Teorie a crimei? Te-ai uitat iar la Investigaţii PSI ale Crimelor?

Jeff se înroşi. Lyra se uită urât la Cruz.

- Îmi place gozav emisiunea asta. Toate chestiile alea cu medicină legală psi sunt fascinante.

- Se spune că e foarte exactă, zise Jeff din toată inima. Tehnici de investigaţie la locul crimei psi de ultimă

oră.

- Nu pot să cred că discutăm despre un program rez-ecran. Cruz îşi dădu rucsacul jos de pe umăr, îi

desfăcu fermoarul şi puse relicva înăuntru. Nu vă mai gândiţi la asta şi începeţi să căutaţi nişte indicii, c-a mai fost

şi altcineva aici.

Jeff cercetă din ochi împrejurimile sufocate de verdeaţă.

- O să fie un pic cam greu. Ştii cum locul ăsta înghite orice evidenţă. Arunci un ambalaj de gumă de

mestecat pe jos şi până a doua zi dispare.

- Cadavrul lui Webber este încă în stare bună, zise Cruz. Jungla nu l-a transfonnat încă în compost. Asta

înseamnă că a murit destul de recent. Dacă ucigaşul a devenit neglijent şi a scăpat ceva, înseamnă că e încă aici.

- Presupunând că există un ucigaş, zise Lyra.

Cruz o privi cu ochi care ardeau cu un foc rece de smarald.

- Ăsta n-a fost un accident, zise el calm. A existat un ucigaş. Urma e încă pe cadavru. Nu poţi spăla cu apă

mirosul de crimă.

Un tremur de conştientă trecu prin ca. Era complet rezonat, gândi ea, funcţionând pe baza talentului. Jeff

îl studie pe Vincent.

- Poate că iepuraşul poate găsi nişte dovezi, aşa cum a găsit cadavrul.

Se uitară cu toţii la Vincent. El era încă la marginea bazinului, ocupat să-şi scuture blana udă. Mica beretă

era udă leoarcă,

- Nu cred că o să meargă, zise Lyra. Se aplecă şi îi luă bereta de pe cap. Sunt destul de sigură că a crezut

că ne jucăm de-a adu relicva. Din punctul lui de vedere, jocul s-a încheiat.

Stoarse bereta de apă şi o prinse din nou de blana udă a lui Vincent.

- Se pare că o vom face în modul clasic, zise Cruz. Vom stabili o grilă de căutare şi vom merge umăr la

umăr. Nimeni nu iese din raza vizuală a celorlalţi. Înţeles?

Jeff zâmbi spre Lyra.

- Asta înseamnă să nu pleci de capul tău.

- Mulţumesc, zise Lyra. Chiar mă întrebam. Tot jargonul ăla tehnic, ştii. Fetele devin confuze.

Cruz o ignoră şi porni să urce clinul abrupt.

93

- Începem cu vârful cascadei.

- De ce? întrebă Jeff.

- Pentru că indiferent unde l-a ucis pe Webber, ucigaşul a trebuit să arunce cadavrul de acolo ca să pară

un accident real.

Sigur, zise Jeff. Şi poate că a avut loc o luptă. Asta ar fi bine.

- Da, ar fi, acceptă Cruz.

Lyra apucă o liană care atârna şi se folosi de ea ca să se târască în susul clinului, în spatele bărbaţilor.

- De ce?

- Pentru că acolo unde se dă o luptă, adesea găseşti unele probe, explică Jeff.

- Oh, da, zise ea. Ştiam asta.

- În afară de locurile unde există multă apă şi multă junglă, adăugă el posomorât. Un loc foarte bun de

ascuns probe şi cadavre.

- Noi am găsit cadavrul lui Webber, îi aminti ea.

Cruz o privi peste umăr.

- Asta pentru că cineva a vrut să-l găsim.

- Cum ar fi putut şti ucigaşul că vom găsi poarta spre jungla din catacombe? întrebă ea. Sau că vom

căuta?

- Probabil că a presupus că voi cerceta locul crimei cu o echipă PML şi că voi simţi urma psi, zise Cruz.

Ştia că urma se va opri la poartă şi că acolo îmi voi da seama de rest. Odată aflat înăuntru, ar fi fost greu să nu văd

cascada. Nu te supăra, dar nu aveam nevoie de Vincent.

- Nu spune aşa ceva. Privi spre Vincent care ajunsese deja la vârful cascadei şi se juca cu o ramură de

palmier care intra în apă. El crede că a câştigat jocul.

Cruz se opri la marginea cascadei şi îl mai cântări o dată pe Vincent din priviri.

- Eşti sigură că nu poţi să-l convingi să joace un joc nou?

- Chiar, zise Jeff, urcând ca să ajungă lângă el. Unul care presupune găsirea unor dovezi de vreun fel.

- Nu ştiu cum s-o fac, zise ea. Îl privi pe Vincent cum lovea creanga cu laba din faţă. Nu e ca şi când ar fi

telepatic, sau altceva. E un iepuraş de praf.

- Lasă, zise Cruz. Haideţi să începem căutarea. Rămânem în zona aflată în imediata apropiere a cascadei.

Îşi începură munca mergând unul lângă celălalt, la un braţ distanţă. Vincent se rostogoli după ei, dar nu

arătă niciun fel de interes în noul joc până când nu trecură pe lângă o mică grotă aflată în stâncă. În acel moment

chiţăi spre ei şi dispăru prin intrarea aflată în umbră.

Se opriră.

- Ce facem acum? întrebă Jeff.

- Nu ştiu, zise Lyra. Poate că a văzut vreun animăluţ care trece drept pradă pentru iepuraşii de praf.

Vincent apăru cu o foiţă metalică într-o lăbuţă. Părea foarte mulţumit de el însuşi.

- Îi plac lucrurile sclipitoare, explică Lyra.

- Crezi că ţi-l va da? întrebă Cruz.

- Sigur. Îl luă pe Vincent în braţe. Pot să văd ce ai acolo? întrebă ea. Vincent o lăsă să ia foiţa. Ea i-o dădu

lui Cruz.

- E un ambalaj, zise el. De genul celor în care se ambalează bomboane sau batoane.

Jeff fluiră încet,

- Cineva l-a aruncat. Ucigaşul?

- Da. Cruz zâmbi cu zâmbetul lui rece, de satisfacţie. Psi-ul lui se află pe ambalaj.

- Poate fi de la ceva ce a mâncat Webber, zise Jeff. Dacă a avut loc o luptă, psi-ul ucigaşului ar fi putut

ajunge pe ambalaj sau pe orice altceva aflat în apropiere.

Cruz se apropie de marginea bolovănoasă a deschiderii şi se lăsă pe vine ca să studieze interiorul. Apoi

întinse mâna şi scoase ceva ce părea a fi un sac de plastic imprimat cu un logo familiar.

- Ăsta-i un sac de pelerină CI, zise Jeff. Apărătoarea de ploaie este articol standard în fiecare rucsac CI.

- Aceleaşi urme psi, zise Cruz.

94

- Din nou, poate îi aparţine Iui Webber, zise Jeff. Poate a fost prins de ploaia tropicală, şi-a pus pelerina

pe el şi a aşteptat să treacă ploaia înăuntrul grotei. Ştiţi cum e când plouă în junglă. Nu te poţi mişca. Poate că

purta pelerina când l-a atacat ucigaşul.

- La Investigaţii PSI ale Crimelor se spune clar că, deşi tribunalele au început să admită depoziţii din

partea psihicilor, ele trebuie sprijinite de probe, zise Lyra.

Cruz o privi şi pe ea şi pe Jeff cu ochii mijiţi.

- M-am săturat, gata cu IPC-ul pentru amândoi. Vreţi dovezi că sacul de pelerină şi ambalajul de

bomboane aparţinea lui Webber? Foarte bine. O să vă aduc probe.

Jeff se încruntă curios.

- Cum o să faci asta?

- Priveşte şi bagă la cap, domnule Mare-Brânză Investigator de Crime Psi, zise Cruz. Coborî din nou pe

lângă cascadă, până la cadavru, luă rucsacul lui Webber şi îl deschise. Câteva secunde mai târziu scoase din el

pelerina de ploaie încă împachetată în sacul ei de plastic. Apoi inventarie rapid restul de lucruri din rucsac. După

un moment se ridică.

- Nu lipseşte niciun baton energetic, anunţă el.

- Oh, da, zise Jeff. Ar fi trebuit să mă gândesc să verific rucsacul. Okay, e destul de clar că ucigaşul a

lăsat pelerina şi ambalajul. Acum mai ştim ceva despre el.

- Purta echipament CI, aşa că probabil lucrează pentru CI, zise Lyra.

- Ştim mai mult de-atât. Cruz porni înapoi spre partea de sus a cascadei. Îşi reduce pierderile şi scapă de

parteneri. Face curăţenie.

CAPITOLUL 30

- Mă gândeam la ceva, zise Cruz.

- Doar ceva? Lyra se aşeză pe şezlong şi sorbi din paharul cu vin. Interesant, eu credeam că te gândeşti la

o mulţime de lucruri în ultima vreme. Ştii, să găseşti artefactul, să vânezi ucigaşul.

Stăteau pe balconul apartamentului ei, cu o sticlă de vin şi o farfurie cu brânză şi biscuiţi pe măsuţa dintre

ei. Vincent stătea pe balustradă, mâncând un biscuit. Noaptea era parfumată şi caldă, iar marele zid îşi arunca

lumina verde ciudată peste Cartier.

- Lucrul la care mă gândeam este felul în care s-a închis poarta camerei de ametist, prinzând înăuntru

cinci oameni, zise Cruz.

- Te-ai întors la întrebarea dacă nu a fost altceva decât un accident?

- Da. Mâncă un biscuit. Tu ziceai că poarta putea fi închisă fie de unde rătăcite de la un râu psi sau

furtună. Ai mai spus că şi cineva care lucrează cu anumite chihlimbaruri nestandard ar fi putut să o facă

intenţionat.

- Exact. În afară de ametist, sunt destul de sigură că chihlimbarul diamant sau argint ar putea să o facă.

Bunicul mi-a spus că au nişte proprietăţi distincte. Spunea că pot disturba curenţii generaţi de cele mai multe

dintre celelalte chihlimbare. Amândouă sunt extrem de rare. N-am întâlnit niciodată niciun specimen ca ele. Aşa

că, chiar dacă ucigaşul ar putea lucra cu una dintre ele, de unde ar fi putut face rost de o bucată pe care să o

folosească asupra porţii?

- Pot să mă gândesc la o bucată. Seiful din laborator.

- Uau. Ea îşi ridică sprâncenele. Chiar ai diamant şi argint în laborator?

- Familia Sweetwater şi angajaţii ei colectează exemplare şi artefacte de chihlimbar rar de zeci de ani.

Totul intră în seif, dar aproape nimic nu iese. E ca beciul unui mare muzeu. Lucruri sunt puse acolo la păstrare,

apoi sunt uitate.

- Dar presupun că accesul la seif este limitat.

- Sigur.

- Ai o listă? întrebă ea.

- E una scurtă. Cruz sorbi din vin. Felix Webber era primul pe ea.

95

- Păi, se potriveşte. Se afla la ruină când s-a închis. Făcu o pauză. Presupunând că putea să lucreze cu

diamant sau argint.

- Dacă putea să lucreze cu una dintre ele, a ţinut informaţia asta pentru el. Nu era în dosarul lui.

- Nu ar fi prima dată când cineva cu un talent neobişnuit nu pune informaţia respectivă în dosarul de

angajare.

- E adevărat.

Ea se gândi un moment.

- La început, tu te-ai gândit că acela care a declanşat poarta a făcut să cadă vina pe mine.

- Teoria este încă bună. Dar încep să mă întreb dacă nu a existat şi un alt scop.

- Ce?

- O altă crimă. Am senzaţia că unul dintre cei cinci prinşi înăuntrul camerei era adevărata ţintă.

- Pari foarte sigur de asta, zise ea.

- Sunt.

- Dar cum poţi şti aşa ceva cu atâta certitudine?

- La fel cum ştiu că suntem meniţi să fim împreună.

- Talentul tău?

- Îhâm. Mai mâncă un biscuit. Ea îşi ţuguie buzele.

- Ştii, pot să accept ideea că ai un talent la vânatul de băieţi răi. Dar chestia asta cu bărbaţii din familia ta

care sunt capabili să ştie când întâlnesc femeia vieţii lor? Nu prea mult.

- Te obişnuieşti după un timp.

- Eu una am să mă înscriu la o agenţie matrimonială profesionistă.

- De ce să te deranjezi? Ar fi doar o pierdere de bani.

- Poate, zise ea. Dar acum că o să primesc un cec mare de la Chihlimbar, Inc., ca onorariu pentru că am

deschis ruina, pot să-mi pemit să experimentez cu o matrimonială de înaltă clasă.

- Asta ca să mă faci pe mine să sufăr, nu-i aşa?

- Nu, zise ea. Este pentru mine, ca să fiu foarte, foarte atentă a doua oară.

- Okay, zise el.

CAPITOLUL 31

Cruz se afla la masa lui de lucru în dimineaţa următoare, când Jeff intră în biroul lui.

- Am profilul parapsihic al lui Webber, zise Jeff. Nu există nimic aici despre abilitatea lui de a deschide

porţi în junglă, aşa cum nu este nimic despre abilitatea de a lucra cu chihlimbar deosebit.

- Asta nu este un şoc pentru mine. Cruz închise dosarul pe care îl citise şi îl luă pe cel adus de Jeff.

Jeff se aşeză pe un scaun şi îşi întinse picioarele.

- Nu înţeleg. Dacă Webber se servea din relicvele din seiful laboratorului, noi de ce nu ne-am prins?

- Cum i-am spus şi lui Lyra, în seiful ăla sunt cincizeci de ani de chihlimbar. Fiecare sertar este burduşit

cu relicve şi eşantioane. Nimeni nu ar observa dacă unele articole ar lipsi, când şi când, mai ales dacă cel care le-a

luat ştia cum să treacă de sistemul de alarmă.

- Un lucru pe care Webber ar fi ştiut cum să-l facă, zise Jeff.

Cruz se lăsă pe spătarul scaunului şi îşi prinse mâinile la ceafă. Contemplă cele trei tablouri care atârnau

pe peretele din faţa lui.

- Uite ce cred eu că s-a întâmplat, zise el. Webber avea o mică afacere ilegală. Probabil că a făcut echipă

cu Fairstead şi cu un al treilea individ, cu câţiva ani în urmă. Şi-au ţinut furturile mărunte, luând piese a căror

lipsă nu ar fi observat-o nimeni. Dar relicvele de ametist din ruină erau altceva. Fiecare dintre ele valora o avere

pe piaţa neagră de antichităţi. Am impresia că niciodată până atunci nu încercaseră să fure ceva atât de preţios din

seif.

- Securitatea din jurul relicvelor era şi mult mai bună, observă Jeff. Spre deosebire de celelalte lucruri din

seif, lipsa uneia dintre relicvele astea ar fi fost observată imediat. Trebuiau să facă în aşa fel încât să pară că

altcineva furase artefactul. Au ales ca suspect pesoana cea mai evidentă.

96

- Lyra. Dar s-a întâmplat ceva în noaptea furtului. Probabil că unul dintre tehnicieni a dat peste ei. Au

trebuit să-l omoare ca să nu poată vorbi.

- Ei? întrebă Jeff.

- Webber şi cel de-al treilea bărbat.

Jeff privi dosarele împrăştiate pe masa de lucru.

- Ai un nume pentru acest al treilea tip?

- Aşa cred, da. Cruz luă unul dintre dosare şi i-l dădu.

Jeff se uită la nume şi fluieră încetişor.

- Păi, ăsta-i un lucru stânjenitor. Cum de ţi-ai dat seama?

- Printr-un proces de eliminare. În camera de ametist au fost prinşi cinci oameni în noapte când s-a închis

poarta. Sunt aproape sigur că Webber încerca să-l omoare pe unul dintre ei.

- Deci poliţia din Frecvenţa avea dreptate? E o ceartă între hoţi, până la urmă?

- Aşa pare. Problema poliţiei este că n-au niciun indiciu de unde să înceapă să-i caute pe ceilalţi doi hoţi.

Dar noi l-am găsit pe unul dintre ei mort în junglă.

Jeff bătu cu dosarul în marginea biroului, părând gânditor.

- Iar ăsta-i cel de-al treilea. Pare a îndeplini condiţiile.

- Pare a îndeplini condiţiile? repetă Cruz. Oftă. Chiar că ar trebui să o laşi mai moale cu IPC-ul. Îţi

afectează vocabularul.

Jeff se ridică cu o expresie neobişnuit de decisă pe faţă.

- Intru în practică.

- Pentru ce?

Jeff porni spre uşă.

- Cred că am uitat să-ţi spun, dar îţi voi da curând demisia mea. Plec de la CI Security.

- Asta se vrea o glumă?

- Nu e glumă. Jeff deschise uşa şi se răsuci pe jumătate. Fac cerere de intrare în Biroul Federal de

Investigaţii Psi.

- Faci pe dracu'.

- Mulţumesc pentru suport, domnule. Apreciez foarte mult.

Cruz expiră încet, potolindu-şi nerăbdarea.

- Vino înapoi. Stai jos. Vorbim.

- Poate altădată.

- Fir-ar să fie, Jeff. Big Jake o să-şi iasă din pepeni. Ca să nu mai vorbesc de tatăl tău şi de fraţii mei şi de

toţi ceilalţi din familie. Cei din familia asta nu îşi fac cariere în rândul autorităţilor legale.

- Nu, lucrăm doar pentru cei care îşi pot permite să plătească pentru protecţie şi, uneori, facem lucruri pe

care autorităţile nu pot sau nu vor să le facă.

- Inclusiv favoruri ocazionale pentru FBPI, îi aminti Cruz cu răceală.

- Ştii ce înseamnă asta? Că suntem mercenari,

- Ăsta-i rahat de fantomă. Este o firmă particulară de securitate, dar noi nu suntem mercenari, fir-ar să fie.

Nu luăm bani pentru felul ăsta de treburi. N-o mai facem. Familia Sweetwater are reguli. Întotdeauna am avut

reguli. Mai mult, n-am lucrat niciodată pentru băieţii răi, chiar şi când au fost puşi bani pe masă.

- Okay, recunosc asta. Uite care-i chestia. Vreau să lucrez pentru oamenii mărunţi. Ştii, cei care nu îşi pot

permite o protecţie particulară de mare clasă.

- Exact asta şi facem atunci când acceptăm un contract de la FBPI.

- Nu-i acelaşi lucru, insistă Jeff.

Cruz îl studie îndelung.

- De când te gândeşti să te înscrii în FBPI? întrebă el.

Jeff ridică din umeri.

- De mult timp. De când eram copil.

- Dar abia acum ai luat această decizie?

- E greu să-ţi decizi cariera în familia asta, dacă respectiva carieră nu implică o subsidară a lui

Chihlimbar, Inc.

97

- De ce acum?

- De ce nu acum?

- Ar trebui să te gândeşti ceva mai mult, Jeff.

- De ce s-o fac? Asta n-ar convinge pe nimeni din familie că e o idee bună. Am pierdut deja prea mult

timp. M-am săturat să fiu bodyguard.

- Despre asta e vorba? Vrei să avansezi? Hei, ambiţia nu este o problemă în familia asta, şi tu ştii. De fapt,

era şi timpul să arăţi că ai. Sunt o mulţime de oportunităţi la CI Security.

- Am decis deja. Nu mă răzgândesc. Cel puţin am o persoană de partea mea.

- Da? Cine?

- Lyra.

Jeff ieşi şi închise uşa cu un calm imens. Cruz privi mult timp uşa închisă. Apoi se ridică şi ieşi, ducându-

se la departamentul de contabilitate.

CAPITOLUL 32

Ceva mai târziu, Cruz îşi aştepta prada într-un birou semiîntunecat. Stătea cu cizmele proptite de colţul

mesei de lucru şi se gândea la implicaţiile din neaşteptat izbucnire de rebeliune a lui Jeff. Lyra nu era de vină în

întregime, decise el, dar existau toate şansele ca ea să fi servit drept catalizator şi suporter.

Era probabil doar începutul. Fără nicio îndoială că, atunci când va deveni membră a familiei, va zgudui

baricadele de mag-oţel care încercuiseră întotdeauna clanul foarte unit Sweetwater.

Zgomotul paşilor de pe hol îl treziră din reverie. Emoţia familiară a vânătorii se trezi în el.

Uşa pe care scria AI Securitatea Laboratorului se deschise. Garrett Flagg întră în încăpere şi rezona

luminile. Se opri brusc când îl văzu pe Cruz stând la masa lui de lucru. Reuşi să-şi menţină expresia de confuzie

politicoasă, dar nu reuşi să-şi ascundă panica subită care se împrăştie în atmosfera din jur.

- Secretara nu mi-a spus că sunteţi aici, domnule Sweetwater, zise el.

- Asta pentru că nu ştie că sunt aici. Am venit când ea era la baie. Închide uşa şi stai jos.

Flagg ezită. Cruz aproape că simţi gustul curenţilor de energie luptă-sau-fugi care pulsau prin aura lui, dar

închise uşa şi se aşeză de cealaltă parte a mesei de lucru.

- Voi fi concediat? întrebă Flagg. Reuşi să îşi pună în voce puţin amuzament sec.

- Nu, zise Cruz. Îşi coborî picioarele de pe masă. Vei fi arestat. Dar mai întâi vreau nişte răspunsuri.

- Arestat. Faţa lui Flagg se prăbuşi de şoc. Pentru un scurt moment, panica se ridică şi mai mult în el.

Apoi se transformă într-o mânie bine controlată. Despre ce dracu' vorbeşti?

- Despre trei crime şi un artefact furat.

- Mă acuzi de crimă? Eşti nebun.

Cruz zâmbi uşor.

- N-ai de gând să mă întrebi de ce am zis trei crime şi nu două?

- Nu ştiu depre ce dracu' vorbeşti.

- Ba sigur că ştii, dar îţi voi spune eu oricum. Cu ceva timp în urmă, poate chiar acum câţiva ani, tu şi cu

Webber aţi pus la cale o mică şi interesantă înşelătorie. Seiful lui CI era plin cu chihlimbar rar şi exotic. V-aţi

gândit că nimeni nu va observa lipsa câte unui artefact sau specimen. Furatul relicvelor nu era o problemă, dar tu

şi cu Webber aveaţi nevoie de cineva care să le vândă pentru voi, aşa că v-aţi asociat cu Valentine Fairstead.

- Asta-i o nebunie.

- Un timp lucrurile au mers foarte bine. Cine ştie cât timp aţi fi putut să vă continuaţi mica afacere, dacă

nu deveneaţi lacomi şi nu decideaţi să vă aruncaţi la o sumă mult mai mare cu unul din artefactele de ametist care

veneau din proaspăt descoperita mină din junglă?

- Nu ştiu de unde vii cu porcăriile astea. Vreau un avocat.

- Toate bucăţile alea de ametist sculptat care stăteau în seif erau mult prea tentante. Dar ştiaţi că, spre

deosebire de celelalte mărunţişuri pe care le şterpeliserăţi, lipsa ametistului va fi remarcată imediat. Aveaţi nevoie

de cineva care să fie învinovăţit în locul vostru. Lyra Dore era perfectă pentru rolul ăsta.

98

- Crezi că eu i-am înscenat asta? Rahat, chiar că ţi-a rezonat chihlimbarul bine de tot, nu-i aşa?

Întotdeauna am crezut că erai mult prea deştept ca să fii păcălit de o femeie. La dracu', nici măcar nu are ţâţe

mişto. Nu ştiu ce vezi...

Cruz se aplecă peste masă, îl trase din scaun şi îl trânti de perete.

- Dacă mai faci un singur comentariu de felul ăsta despre Lyra, n-o să mai ai nevoie de avocat, pentru că

n-o să mai ieşi din biroul ăsta în viaţă, zise Cruz moale. M-ai înţeles, Flagg?

- Da, sigur. Ia-o încet, omule. Îţi spun că n-am avut nimic de-a face cu furtul artefactului.

Cruz îi dădu drumul.

- Hai să ne întoarcem la povestea noastră. Fairstead a pus la cale marea vânzare. Wilson Revere era

interesat de artefact. Era perfect. Dar, la un moment dat, Webber a început să devină nervos. Afacerea era, pur şi

simplu, prea mare. Mult mai mare decât oricare alta pe care voi trei o făcuserăţi până atunci. Probabil că se temea

că după ce avea să fie încheiată, veţi scăpa de el şi îi veţi lua partea din profit. Era o presupunere rezonabilă. Aşa

că a încercat să te omoare el pe tine.

- Asta-i o nebunie.

- Dar îi era frică de tine. Ştia că dacă nu reuşea, iar tu realizai ce s-a întâmplat, îl vei omorî. Aşa că a

încercat să pună la cale un accident în ruina de ametist. A riscat şi a închis poarta ruinei în timp ce tu şi ceilalţi

eraţi înăuntru.

Flagg privi uimit.

- Webber a închis poarta? Nenorocitul. Ar fi trebuit să-mi dau seama. N-am crezut că avea curajul să facă

aşa ceva.

- Planul lui măreţ a căzut atunci când am adus-o pe Lyra în junglă să deschidă poarta. El nu avea de unde

să ştie că mă voi duce la ea să-i cer ajutorul, ca să nu mai zic că ea va fi de acord să salveze pe cineva de la

Chihlimbar, Inc.

- Webber a fost un prost.

- Toţi trei ştiaţi că începusem să mă apropii de voi. Probabil că aţi fost al naibii de disperaţi dacă aţi

angajat nu una, ci două perechi de amărâţi de pe stradă ca să mă omoare. Două atentate stângace. Două eşecuri. A

doua oară a mai fost şi un alt bărbat la locul faptei, care şi-a folosit talentul ca să mă doboare. Presupun că acela a

fost Webber care lucra din nou cu chihlimbarul diamant. Chestia aia are nişte proprietăţi foarte ciudate

- Inventezi toate astea pe măsură ce povesteşti, mârâi Flagg.

- Până la urmă, după ce aţi descoperit că fusesem în camera seifului lui Fairstead, aţi realizat că situaţia

devenise prea periculoasă. Aţi decis să o opriţi. Tu i-ai omorât pe Fairstead şi pe Webber şi ai încercat să aranjezi

locul faptei în aşa fel încât să pară că numai cei doi erau implicaţi în furt. Ai aruncat şi relicva de ametist în joc,

doar ca să pară cât mai credibilă. Un gest fin, s-o arunci în grota bazinului. Dar nu era un risc prea mare. Erai

destul de sigur că va fi găsită în cursul unei cercetări amănunţite a zonei.

- Nu poţi să dovedeşti că l-am omorât pe Webber sau pe Fairstead sau pe oricine altcineva.

Cruz se duse după birou şi luă rusacul pe care îl ascunsese acolo mai devreme.

- Ăsta-i al tău, zise el. Aşeză rucsacul pe masă. L-am găsit în după-amiaza asta la tine în dulap.

- Şi ce dacă?

- Înăuntru este o pelerină de ploaie. E încă udă. Nu mai are săculeţ pentru că ai fost neglijent şi l-ai lăsat

în mica grotă de deasupra cascadei. Lipseşte şi unul din batoanele energizante. L-ai mâncat în timp ce aşteptai să

se oprească ploaia. I-am găsit ambalajul. Erai încă înfierbântat după crimă, când ţi-ai pus pelerina şi ai mâncat

batonul. Psi-ul tău se află pe amândouă.

- Nu poţi să dovedeşti nimic cu sac gol şi un ambalaj de baton energizant. Dovezile psi nu sunt admise la

tribunal decât dacă există dovezi materiale coroborative.

- La dracu', toată lumea se uită la Investigaţii PSI ale Crimelor. Okay, vrei dovadă? Hai să vorbim despre

bani.

- Ce bani?

- Voi toţi trei, Webber, Fairstead şi cu tine aţi lăsat urme ale banilor de fiecare dată când aţi vândut un

artefact. Unul dintr oamenii de la contabilitate a intrat în contul tău de la bancă şi al lui Webber, acum o oră.

Poliţia îl va găsi pe al lui Fairstead foarte curând. Hai să vedem, am motivul, posibilitatea şi te pot plasa la locul

99

crimei. Se gândi la ceea ce spusese. Ştii, asta e chiar distractiv. Cred că s-ar putea să înţeleg ce găseşte Jeff în

cariera asta de agent al autorităţilor.

- Nenoroctlule, Flagg scoase un pistol din buzunarul jachetei de piele. Afurisiţii de Sweetwater.

Întotdeauna credeţi că sunteţi cei mai deştepţi. Să-ţi dau o veste, fac afacerea asta de peste trei ani şi nimeni n-a

suspectat nimic.

- Ai dreptate. Mai mult, probabil că ai fi reuşit să mergi cu ea mai departe pentru un timp, dacă nu

încercai să vinzi relicva aia de ametist. Asta a fost o idioţenie, Flagg. Nu am alt termen pentru ea. Pur şi simplu,

idioţenie.

- Gura. Flagg se apropie de birou şi luă rucsacul. Ţeava pistolului era îndreptată spre stomacul lui Cruz.

Nu tremura deloc. Crezi că nu mi-am făcut un plan pentru o situaţie ca asta?

Traversă încăperea cu repeziciune şi apăsă o pârghie ascunsă în perete. O secţiune din lambriu alunecă

într-o parte. Curenţi slabi, de psi extraterestru, intrară prin deschizătură.

- Ai de gând să dispari în tunele? întrebă Cruz. Ăsta-i marele tău plan de evadare? Succes.

- Mă duc în junglă. Toată lumea ştie că nu poţi găsi un om în pădurea tropicală care nu vrea să fie găsit.

Când mă voi întoarce la suprafaţă, o să am o nouă identitate şi voi fi în alt oraş-stat. Dar nu trebuie să-ţi faci griji

din cauza asta, pentru că tu vei fi mort.

- Deci tu eşti cel care deschidea porţile, zise Cruz. Am presupus că era Webber. Okay, asta-mi răspunde la

o întrebare, încă două, înainte să dispari în lumea subterană. Unde este chihlimbarul pe care l-a folosit Webber ca

să închidă intrarea în mină şi să genereze halucinaţiile alea?

- Dacă eşti aşa deştept, ghiceşte şi singur.

- Şi de ce dracu a urmărit-o Webber pe Lyra? Sau a fost ideea ta? Poate ai decis că, dacă toată lumea,

inclusiv Lyra însăşi se gândea că înnebuneşte, atunci ar fi fost mai uşor să i se atribuie ei crimele.

- Nu-mi pasă câtuşi de puţin de mica ta prietenă acordoare. Dar pot să-ţi spun un lucru. Webber era furios

pe ea că nu vroia să-l ajute cu experimentele. Era obsedat de relicvele alea. Ţi-aş spune să-ţi păstrezi întrebările

pentru el, dar cred că n-o să meargă din moment ce este mort. Şi acum, eşti şi tu la fel.

Cruz simţi uşoara ridicare a nivelului de energie care însoţea strânsoarea aproape imperceptibilă a

degetului lui Flagg pe trăgaci. Trimise un val de ceaţă psi, învăluindu-l pe Flagg în ceaţa care îi dezorienta

simţurile.

Flagg ţipă. Se zvârcoli nebuneşte în ceaţa psi, îşi pierdu echilibrul şi căzu lat pe podea. Pistolul urlă.

Glonţul lovi în tavan. Încercă să mai tragă o dată, dar Cruz îi aruncă arma din mână cu piciorul.

Uşa se deschise cu zgomot. Jeff, împreună cu mai mulţi oameni care purtau ecusonul poliţiei Frecvenţa,

intrară în cameră.

Cruz opri repede energia fierbinte pe care o generase, de teamă ca ceaţa să nu-i învăluie şi pe ceilalţi, deşi

folosise obsidianul cu putere mai mare de concentrare ca să direcţioneze curenţii spre Flagg. Mai era un motiv

pentru această precauţie. Nu vroia ca poliţia să-i pună întrebări despre natura talentului său. Pentru toată lumea, el

avea o afinitate puternică pentru chihlimbar. Era politica familiei Sweetwater să menţină lucrurile aşa.

Dar niciunul dintre cei care intraseră pe uşă nu păru să observe ceva neobişnuit. Poliţiştii îl înconjurară pe

Flagg. Unul dintre ei scoase o pereche de cătuşe.

Jeff se duse lângă Cruz.

- Eşti okay, şefu?

- Sigur. Cruz privi în jos, spre inel. Ai simţit ceva când ai intrat pe uşa asta?

Jeff vorbi pe un ton scăzut.

- Vrei să spui ceaţa psi pe care o generezi? Nu.

- Ştii ceva? Serviciul ăla special de acordare al Iui Lyra chiar funcţionează.

- Ţi-am spus eu.

Cruz îşi vârî mâna sub cămaşă şi scoase aparatul de înregistrat.

- Ai prins tot?

- Fiecare cuvinţel, zise Jeff.

Poliţiştii îl ridicaseră pe Flagg în picioare. Cruz se uită la el.

- Ai greşit.

- Despre ce? mormăi Flagg.

100

- Nimeni n-a zis niciodată că aceia din familia Sweetwater sunt cei mai deştepţi. Dar avem tendinţa de a fi

norocoşi.

- Vreau un avocat, zise Flagg.

CAPITOLUL 33

Lyra îşi echilibra pe un braţ punga de hârtie în care avea stocul de cafea şi ceai şi deschise uşa din spate a

galeriei cu mâna liberă. Primul lucru pe care îl observă fu acela că luminile erau stinse. Al doilea, că nu venea

niciun fel de lumină nici din camera principală. Nancy spusese că avea de gând să închidă devreme, ca să aranjeze

lucrurile pentru licitaţia privată, dar era după-amiaza târziu, iar soarele coborâse pe după zidul verde. Inserarea

cobora repede peste Cartier.

Ar fi trebuit să fie lumini.

- Nancy? Lyra rămase în prag. O senzaţie rece, înţepătoare trecu prin ea. Întunericul din camera din spate

părea nenatural de greu. Am adus laptele şi cafeaua. Am mai luat şi nişte fursecuri, pentru orice eventualitate.

Maestrul Quinn apăru în uşa care separa galeria de salonul de vânzări. Era îmbrăcat, ca de obicei, cu roba

lui de culoarea chihlimbarului şi purta la gât câteva şiraguri de mărgele de chihlimbar.

- Prietena ta nu va mai avea nevoie de fursecuri, zise el pe tonul senin de guru. Închide uşa, pune punga

pe masă şi vino cu mine.

El traversă camera şi deschise ceva ce părea a fi uşa unui dulap. Capătul de sus al scărilor subterane se

întrevedea în întuneric. Curenţi paranormali intrară în încăpere.

Senzaţia care îi îngheţase ceafa lui Lyra deveni de-a dreptul înspăimântătoare. Cunoştea foarte bine

senzaţia asta. Instinctele ei de luptă-sau-fugi ieşeau la suprafaţă. Ceva nu era deloc bine.

Nu era doar prezenţa lui Quinn aici în galerie sau lipsa dc lumină adecvată. Nu era nici măcar faptul că

Nancy nu se vedea pe nicăieri. Era vorba de pulsurile de energie ciudată pe care le simţea. Veneau dinspre Quinn.

Instinctiv, se pregăti s-o ia la fugă. Era neplăcut că era îmbrăcată pentru licitaţie cu o rochie neagră şi

strâmtă şi tocuri de zece centimetri, gândi ca. Nu erau hainele cele mai indicate atunci când trebuia să fugi ca să-ţi

salvezi viaţa. Dar ăsta era norocul Dore.

- Unde-i Nancy? zise ea, luptându-se să-şi ţină vocea calmă.

- O s-o vezi foarte curând. Quinn făcu semn spre scări cu un gest graţios. După tine, Lyra.

- Nu prea cred. Dădu drumul pungii şi se răsuci pe călcâie, intenţionând să alerge în alee urlând. Nu

văzuse pe nimeni prin preajmă atunci când intrase în magazin, dar poate că cineva dintr-una din camerele de

deasupra magazinelor ar fi putut să o audă.

Dar înainte de a putea face un pas, lumea se învârti şi se răsuci în jurul ei. Uşa din spate a magazinului se

îngustă şi se lungi. Tavanul deveni brusc imposibil de sus. Cele trei trepte mici către alee se contorsionau

continuu, ca o îngrozitoare panglică Mobius. Pavajul de dedesubt era un râu plin de valuri mişcătoare.

Podeaua de sub picioarele ei se mişcă, iar ea căzu printre lucrurile căzute din pungă. Privi în sus şi văzu

un spectru care se apleca asupra ei.

- Am avut răbdare cu tine, zise Quinn. Vocea lui părea să vină dintr-o peşteră enormă. Dar nu voi mai

avea.

- Eşti nebun.

- Încă nu înţelegi, dar o vei face curând. Vino cu mine. Încăperea reveni la forma ei reală cu o bruscheţe

ameţitoare.

Lyra se ridică precaută, respirând adânc ca să-şi poată controla greaţa.

- Tu eşti cel care provoca halucinaţiile, zise ea. Tu ai făcut asta tot timpul. Mi-ai făcut ceva ca să mă faci

să cred că-mi pierd minţile.

- Talentul meu pentru inducerea halucinaţiilor este extraordinar. O abilitate preţioasă specifică familiei

mele. Îşi vârî mâna în robă şi scoase un alt şirag. O piatră palidă prinse lumina. Am putut să-l îmbunătăţesc şi să-l

controlez cu chihlimbarul cristal.

- De ce îţi foloseşti talentul împotriva mea?

101

- Te-am urmărit la cursuri. Am ştiut că vei încerca să-mi rezişti. Voinţa ta e puternică. A trebuit să-ţi

demonstrez puterea pe care o am asupra ta. Am ştiut că era necesar să o fac, ca să înţelegi că te pot controla total

înainte de a te supune.

- Să mă supun la ce, pentru Dumnezeu?

- Mie. Sunt pregătit să îţi ofer ce niciun alt bărbat, inclusiv Sweetwater, nu-ţi poate oferi,

- Ce?

- Putere. Zâmbi spre ea cu un zâmbet înspăimântător, bizar. Poţi să spui că suntem făcuţi unul pentru

altul, Lyra Dore. Relaţia noastră va fi una transcedentală între relaţiile armonice.

- E al naibii de romantic. Dar trebuie să-ţi spun că ai greşit femeia, Quinn. Nu sunt genul romantic.

- Nu există nicio greşeală. Te-am recunoscut ca fiind cea care trebuie, încă din prima zi când ai intrat în

sala mea de clasă.

- Zău? reuşi ea. Cum?

- A fost foarte simplu. Erai singura persoană din toate grupurile cu care lucram care nu era afectată de

dozele scăzute de energie pe care le folosesc asupra studenţilor, zise el.

- Fir-ar să fie. Nici nu e de mirare că toţi ceilaiţi reuşeau mult mai mult la orele alea de meditaţie. Îi

hipnotizai cu chihlimbarul.

- Îi aduceam în echilibru annonic. Cel puţin pentru perioada când se aflau în studioul meu. Dar nu şi pe

tine. Niciodată pe tine.

Indignarea o cuprinse.

- Şi eu care credeam că sunt mai înceată la învăţat, un eşec al orei de meditaţie. Eşti un escroc, asta eşti.

- Asta-i o minciună. Pentru prima dată o emoţie puternică se aprinse în ochii lui Quinn. Nu sunt escroc.

Chiar pot controla minţile celorlalţi.

- Poate. Pentru perioade de timp scurte. Dar la nivelul înalt al puterii necesare să inducă halucinaţii, mă

îndoiesc că poţi menţine concentrarea mai mult de câteva minute înainte să te epuizezi. Vorbim de o mare drenare

psihică.

Quinn zâmbi din nou, neîngrijorat.

- Am aflat că sunt necesare numai două sau trei minute de coşmaruri ca să pot controla pe oricine doresc.

Nimeni nu poate suporta asemenea viziuni pentru mult timp.

- Hai să revenim la Nancy. Unde e?

- Ţi-am spus, ne aşteaptă. Încă o dată, Quinn făcu un gest larg cu braţul, indicând uşa către subteran. Pot

să-ţi promit că ne va aştepta pentru totdeauna în catacombe, dacă nu vii cu mine. Am avut grijă să îi iau tot

chihlimbarul pe care îl avea.

- Nu pot să cred că ai lăsat-o acolo jos fără chihlimbar. Asta-i o condamnare la moarte.

- Una pe care numai tu o poţi comuta. Îi aruncă o lanternă. Ridică-te.

Ea luă lanterna şi se ridică nesigură pe picioare. Greaţa îi mai trecuse, dar era încă slăbită. Nu era doar

efectul de după halucinaţie, gândi ea. Era frică, pur şi simplu. Ura să-i fie frică.

Şi din mânie veni puterea.

Rezona lanterna şi se îndreptă spre scări.

- Ce anume vrei de la mine, Quinn?

- Îţi ştiu secretul, Lyra, zise el. O urmă, iar vocea îi rămase blândă şi sigură. Îţi ştiu adevărata putere. Eşti

mult mai mult decât o biată acordoare. Cu mine, îţi vei explora adevăratul potenţial în întregime.

Un alt tremur se strânse înăuntrul ei. Porni să coboare spre întuneric.

- Despre ce vorbeşti? şopti ea.

- Când ai păşit în sala mea de clasă, la scurt timp după ce ai descoperit ruina de ametist, am ştiut fără nicio

urmă de îndoială că tu eşti femeia de care aveam nevoie.

- Pot să acordez ametistul, zise ea. Ăsta nu-i niciun secret. Şi ce dacă?

- Nu încerca să mă păcăleşti. Eu ştiu ceea ce savanţii şi cercetătorii de la laboratorul CI nu ştiu. Ai găsit

trei dintre pietrele piramidă.

Ea rămase uimită.

- Nu ştiu despre ce vorbeşti.

- Ba sigur că ştii. Mai mult, poţi lucra pietrele alea.

102

- De unde ştii asta?

- Singurul motiv pentru care ai fi avut grijă să ascunzi aceste trei pietre de Chihlimbar, Inc., este acela că

le-ai recunoscut puterea. De cum ţi-am cercetat documentele genealogice, concluziile mele au fost confirmate.

- Mi-ai cercetat obârşia?

- E totul acolo, în documentele Societăţii Secrete, draga mea. Aşa cum este şi informaţia că numai cine

descinde dintr-o lungă ramură de lucrători ai cristalului poate rezona întreaga energie latentă a pietrei. Tu eşti acea

femeie.

Ea se opri la jumătatea scării şi se întoarse să-1 privească.

- Eşti membru al Societăţii Secrete?

- Da.

- Stai puţin. Vrei să spui că Societatea are dosarul meu genealogic?

- Unul dintre strămoşii tăi care a venit prin Cortină era membru al Societăţii. N-ai ştiut asta?

- Nu, sunt al dracului de sigură că n-am ştiut asta.

- Evident că ea şi-a pierdut legătura cu Societatea în timpul erei Coloniale, zise Quinn. Nu era ceva

neobişnuit. Viaţa era grea şi haotică în acei ani de început. Oamenii erau preocupaţi de supravieţuire. Mulţi

membrii ai Societăţii s-au împrăştiat. Descendenţii lor şi-au uitat rădăcinile.

- Nu pot să cred asta. Societatea lasă pe oricine să cerceteze arborele genealogic al altei persoane?

- Nu e nimic privat despre arborele genealogic al unui individ, din Societate sau din afara ei, zise Quinn.

- Atunci ar trebui să fie.

- Mânia este o emoţie distructivă.

- Nu mai spune.

Ajunse la ultima treaptă. Pe o parte a zidului subsubsolului, lumina psi strălucea printre marginile aspre

ale spărturii din cuarţul verde. Îşi stinse lanterna şi se îndreptă într-acolo. Quinn o urmă.

- În ordine, sunt aici cu tine, în tunele, zise Lyra trecând prin deschidere. Unde-i Nancy?

- Răbdare, Lyra. Asta a fost întotdeauna o problemă la orele de meditaţie. N-ai reuşit niciodată să obţii un

nivel bun de echilibru armonic. Quinn verifică un locator. Fă prima la dreapta.

Supusă, ea se îndreptă spre prima intersecţie. Tocurile pantofilor sunau uşor pe podeaua de cuarţ a

tunelului.

- Care e problema ta? Ametistul este doar piatră frumoasă. Okay, pot să generez unele imagini atractive în

relicvele scoase din ruină. Dar dacă e să vorbim drept, bucăţile alea de chihlimbar nu sunt decât nişte sculpturi

extraterestre.

- Chihlimbarul brut poate avea limitările lui, dar unele dintre artefactele de chihlimbar create de

extraterestrii sunt pline de o mare putere.

- Îţi spun, sunt doar nişte pietre sculptate.

- Nu toate, zise Quinn cu blândeţe. Nu şi piramidele. Vocea lui deveni brusc dură. Mişcă, femeie.

Când nu-i urmă ordinele de-ajuns de repede, primi o nouă porţie de peisaj de coşmar indus psihic. Acesta

răsucea dimensiunile deja ciudate ale catacombelor într-o lume tulburătoare. Ea îngheţă, terifiată de gândul că

în starea ei de dezorientare ar fi putut da peste o capcană-iluzie Extraterestră sau o fantomă de energie.

- Ţine minte, viaţa prietenei tale depinde dc tine, zise Quinn cu o voce din nou dură.

O eliberă dm halucinaţie. Ea trase mult aer în piept şi continuă să meargă de-a lungul tunelului.

- Ce anume vrei de la mine? zise ea. În afară de chestia cu mireasa, vreau să zic?

- Nu te preface naivă, Lyra. Nu ţi se potriveşte. Vei acorda pentru mine acele trei relicve de ametist foarte

special.

- Ce te face aşa de sigur că le am? Ţi-am spus, CI a confiscat tot ce se afla în ruina aia.

- Prietena ta, Nancy, spune altceva. Spune că ai ascuns piramidele undeva în subteran. Din nefericire, nu

cunoaşte locaţia.

Un alt val de furie trecu peste ea.

- Nu ţi-ar fi spus niciodată de bunăvoie aşa ceva. Ce i-ai făcut?

- Calmează-te. Nu i-am făcut niciun rău. Nu a fost nevoie. Pur şi simplu, am pus-o într-o stare de transă şi

i-am pus câteva întrebări despre tine.

- Ce fel de întrebări?

103

- La scurt timp după ce am început să înţeleg adevăratul tău potenţial, am vrut să ştiu mai multe despre

tine. Singura persoană de care eşti apropiată, este domnişoara Halifax. Ea a fost cea pe care am interogat-o. Ea nu-

şi mai aminteşte nimic despre această sesiune, desigur. Am avut eu grijă de asta.

- Eşti un nemernic.

- Informaţia că ai ascuns trei piramide de ametist a venit accidental, te asigur. Dar după ce am aflat, am

ştiut sigur că tu eşti femeia care îmi trebuie.

P senzaţie înfiorătoare picură prin ea.

- Ce anume ştii tu despre piramide? De ce eşti atât de interesat de ele?

- Cele trei pe care le-ai descopeirit tu nu sunt singurele piramide care au fost găsite. Bunica mea a

descoperit şi ea una. Şi ea avea o mare afinitate pentru ametist. Ea a înţeles că exista o putere enormă în acea

piatră.

- Ce s-a întâmplat cu piramida ei?

- Până la urmă a distrus-o. Vocea lui Quinn se umplu din nou de mânie. Era o femeie slabă. A scris în

jurnalul ei că a considerat piatra extrem de periculoasă. Era convinsă că, dacă era acordată specific unui individ,

putea fi folosită ca să genereze şi să concentreze o putere enormă, indiferent dacă individul respectiv putea sau nu

să lucreze cu ametist.

- Am înţeles. Crezi că poţi să lucrezi cu pietrele piramidă, dar nu poţi face asta decât dacă sunt acordate la

frecvenţa ta.

- Bunica a refuzat să acordeze piramida pentru mine pentru că ea concluzionase că eram labil psihic.

- Uau. Mă întreb cum de a ajuns la concluzia asta.

Quinn inspiră profund şi făcu eforturi vizibile ca să se calmeze. Trecu din nou la vocea lui blajină de

guru.

- Când am aflat că lăsase piatra fără puteri, n-am mai avut de ales, zise el. A trebuit s-o ucid.

- Ţi-ai omorât propria bunică?

- Ce altceva puteam face? A încercat cu bună ştiinţă să mă împiedice să-mi îndeplinesc destinul. Plănuia

chiar să informeze autorităţile Societăţii Secrete că eram labil. Ei ar fi încercat să-mi oprime talentul cu

medicamente. Dacă asta n-ar fi dat rezultate, s-ar fi asigurat că am dispărut. Nu-i puteam lăsa pe proştii ăia să se

joace cu destinul meu.

- Şi ce anume este puterea asta high-rez pe care crezi că o s-o ai?

- Bunica mea credea că cine putea stăpâni doar una dintre pietrele piramidă, ar fi câştigat vechile puteri

ale extraterestrilor.

- Hâmm.

- Gândeşte-te ce înseamnă asta, Quinn îşi puse palma pe peretele strălucitor al tunelului. Voi avea puterea

celor care au construit aceste catacombe şi jungla subterană. Cine ştie ce aş putea să fac dacă aş avea acel nivel de

talent?

- Nu vreau să-ţi stric bucuria, Quinn, dar extraterestrii au dispărut. Nu s-au putut descurca aici, pe

Armonia. Poate că puterile lor nu erau atât de nemaipomenite.

- Nu ai niciun pic de imaginaţie. Am căutat şi alte pietre piramidă ani de zile şi, în sfârşit, le-am găsit.

- Ştii ceva, cred că bunica ta greşea în legătură cu piramidele astea...

- Linişte.

- Ăsta e noroc Dore tipic. Mă înscriu într-o clasă de meditaţie ca să-mi reduc nivelul stresului şi cu ce mă

aleg? Un guru nebun.

- Destul. Nu te voi lăsa să mă provoci. Ai face bine să ţii minte că vei rămâne în viaţă atâta timp cât mă

vei servi pe mine.

- Să te servesc?

- Ei bine, plănuisem să-ţi ofer căsătoria, recunoscu el. Dar când s-a întors acel Sweetwater, ai alergat

direct în braţele lui, în ciuda faptului că te-a trădat. Era evident că erai incapabilă să apreciezi ce aş fi putut eu să-

ţi ofer. Aşa că, da, în loc să împărţi puterea cu mine, mă vei servi.

- Ce te-a făcut să crezi că există mai multe pietre piramidă?

- Bunica era convinsă că mai erau şi altele. Nu a crezut că cea găsită de ea era singura de felul ăla. Dar am

ştiut că numai un alt lucrător de ametist avea şanse să găsească altele. Îţi dai seama cât de rar este talentul tău?

104

- Am tot auzit asta, în ultimul timp, zise Lyra.

- În ultimele şase săptămâni am încercat să te aduc mai aproape de mine, să-ţi fac curte. De două ori pe

săptămână ţi-am trimis cele mai frumoase orhidee ametist.

- Deci tu eşti ăla. Păi, are sens. În sfârşit, am şi eu un admirator secret şi aflu că e nebun. Şi eu care

dădeam vina pe instalator. Spune-mi ceva, dacă vroiai să te plac, de ce ai încercat să mă sperii de moarte cu

nenorocitele alea de halucinaţii?

- Vroiam să vii la mine ca să-mi ceri ajutorul. Vroiam să-ţi arăt că eu şi numai eu te pot salva de

coşmaruri. Dar ai rezistat. Un timp am privit asta ca pe un tribut pentru spiritul tău. Ţi-am admirat chiar şi puterea

voinţei, îmi plăcea să dovedesc că sunt stăpânul tău. Dar, pe urmă, Cruz Sweetwater a venit înapoi în viaţa ta. Am

încercat să-l îndepărtez.

- Tu eşti cel care i-a angajat pe bătăuşii ăia care au încercat să-l omoare, zise Lyra. Ai încercat să-l omori

de două ori. A doua oară erai acolo, pe celălalt balcon, generând unul dintre peisajele tale stupide. Dar nici asta n-

a mers, nu-i aşa? Eşti un adevărat ratat de primă clasă, nu-i aşa, Quinn?

Trăsăturile, de obicei, calme ale lui Quinn se răsuciră într-o mască demonică.

- Iar tu eşti o adevărată căţea.

- Asta înseamnă că am rupt logodna?

- Fă la stânga.

- Sigur.

Trecu pe după colţ şi văzu intrarea arcuită a unei anticamere mici. Nancy stătea acolo speriată, cu braţele

strânse în jurul taliei, dar controlată. Quinn nu se deranjase să o lege. Îi luase chihlimbarul. Asta era mai mult

decât de-ajuns ca să ţină pe cineva închis în subteran.

- Lyra. Uşurarea şi panica se amestecară pe faţa lui Nancy. Ochii îi luceau de lacrimi. Îmi pare atât de rău.

- E vina mea, nu a ta. Lyra se grăbi spre ea şi o îmbrăţişa cu putere. O să fie okay, îţi promit.

- Destul, zise Quinn. Privi spre Lyra. Ai văzut-o. E în viaţă şi va rămâne aşa, dacă faci exact ce îţi spun.

Du-mă la cele trei pietre.

Lyra îi dădu drumul lui Nancy, se dădu înapoi şi îşi aruncă pantofii din picioare.

- E un drum lung de aici. N-o să fac faţă mult timp în pantofii ăştia.

- Grăbeşte-te, sâsâi Quinn.

Lyra se uită înapoi la Nancy.

- Stai acolo unde eşti, okay? O să fie în ordine, îţi promit.

- Crede-mă, nu mă duc nicăieri fără chihlimbar, declară Nancy.

- Mişcă, ordonă Quinn. Îşi întări comanda cu un nou val de energie dezorientatoare.

- Ştii ceva, dacă continui să faci chestia asta, zise Lyra, o să vomit pe roba ta.

Quinn clipi uimit. Făcu un pas înapoi încruntându-se.

- Hai să mergem.

- Am nevoie de un locator, îi zise ea lui Quinn.

- Dă-mi coordonatele frecvenţei. Le voi pune în locatorul meu. Ea le recită repede şi aşteptă în timp ce el

forma numerele.

- Acum, zise Quinn. O bucurie fierbinte îi sclipi în ochi. Du-mă la pietre.

- Da, sigur, cum vrei, zise Lyra.

CAPITOLUL 34

Cruz privi listarea de telefoane pe care Jeff tocmai o aruncase pe masă. Vincent dădu drumul creionului

roşu cu care se jucase şi traversă masa ca să vadă ce se întâmplă.

- Cum de a ajuns Vincent la tine? întrebă Jeff.

- Îmi ţine de urât cât timp Lyra o ajută pe Nancy să aranjeze lucrurile pentru o licitaţie de artă din seara

asta. Le era teamă că ar fi dat iama în aperitive. Cruz studie listările. Ce ai aflat?

- Astea sunt telefoanele lui Valentine Fairstead din ultimii trei ani. Jeff se aşeză pe un scaun. Le-am

încercuit pe cele către Flagg şi Webber şi pe cele primite de la ei. De obicei, apar mai multe la un loc.

105

- Corespund probabil momentelor când aranjau furtul şi vânzarea de artefactelor din seif.

- Aşa pare. Jeff se aplecă în faţă. În acest caz, ne uităm la douăzeci şi opt de furturi diferite în ultimii trei

ani. Fairstead a mai sunat şi diverşi clienţi bogaţi în aceleaşi perioade, probabil ca să le spună că are ceva dosebit.

Am scos numele lor şi le-am scris pc margine. De cele mai multe ori sunt suspecţii obişnuiţi.

Cruz trecu un deget peste lista telefoanelor.

- Aici este telefonul pe care i l-a dat lui Wilson Revere săptămâna trecută.

- Mai sunt şi alte nume familiare acolo. Cum ziceam, cei mai mulţi sunt colecţionari cunoscuţi că mai

cumpără şi de pe piaţa neagră a anticurilor.

- Ceva mă deranjează aici, zise Cruz.

- Ce?

- Muşchii pe care presupunem că i-a angajat Flagg ca să mă omoare.

Jeff ridică sprâncenele.

- Am crezut că e mai mult decât o presupunere.

- A negat atunci când l-am întrebat.

- Păi, sigur. Doar n-o să admită că a încercat de două ori să te omoare.

- Tot ce e în legătură cu furturile astea a fost bine gestionat mai bine de trei ani. Dar angajarea celor patru

bătăuşi a fost ceva neglijent şi necugetat.

- Nu ştiu dacă e aşa. Dacă le ieşea, tu ai fi fost mort, iar furtul de anticuri ar fi continuat.

- Doar că nu seamănă cu ceva făcut de Flagg.

- Poate că Webber i-a angajat pe indivizii care au încercat să te omoare.

- Poate. Dar indiferent de asta, mai e o întrebare. Cel care s-a folosit de chihlimbar, ca să genereze

halucinaţiile care m-au forţat să sparg obsidianul, era acolo în noaptea aia. Mai mult, o pândea pe Lyra de vreo

şase săptămâni. Flagg mi-a spus că Webber era furios pe ea pentru că refuza să coopereze la experimentele cu

ametist, dar nu pot, pur şi simplu, să-l văd pe Webber ca urmăritor.

- Ai fi surprins de profilele bărbaţilor care devin urmăritori.

- Indiferent cine este tipul ăsta, cred că el este cel care îi tot trimite lui Lyra, de două ori pe săptămână,

orhidee violet.

- Okay, aici ai dreptate. Asta categoric nu i se potriveşte doctorului Felix Webber.

Cruz se aplecă uşor şi îşi puse coatele pe birou.

- În care caz, avem un al patrulea bărbat, cineva care nu are nimic de-a face cu furtul de anticuri.

- Cineva care poate genera halucinaţii.

- Da. Un frison familiar de conştientă rece trecu prin Cruz. Lyra.

- Ce-i cu ea? întrebă Jeff.

- Ceva nu-i în ordine. Întinse mâna după telefon şi formă numărul Lyrei. Nu i se răspunse. Tocmai încerca

numărul de telefoi de la Galeria Halifax când, brusc, Jeff privi spre Vincent.

- Hei, ce se întâmplă cu iepuraşul? întrebă Jeff. Vincent îşi întinsese blana în poziţia de prădător. Toţi cei

patru ochi îi erau deschişi. Sări pe podea şi se repezi spre uşă.

- Vincent, zise Cruz.

Spre uimirea lui, Vincent se opri privind înapoi. Corpul lui micuţ tremura de nerăbdare.

- Aşteaptă-ne, zise Cruz.

CAPITOLUL 35

Lyra intră în cameră înaintea lui Quinn. Cele trei piramide de chihlimbar ametist luceau blând pe măsuţa

pe care le lăsase.

Quinn se opri brusc în uşă. Mirarea, uimirea şi o excitare nesănătoase se luptau să-i controleze trăsăturile.

- E adevărat, şopti el. Chiar ai găsit pietrele piramide. Şi sunt pietre de o putere rară, la fel ca cea găsită de

bunica mea. Pot să văd energia din ele.

Lyra se opri lângă una dintre piramide şi îşi puse mâna neglijent pe una din ele. Piatra străluci ceva mai

puternic la atingerea ei.

106

- Acum ce facem? întrebă ea cu blândeţe.

- Acum acordezi toate trei piramidele la lungimile mele de undă, ca să pot avea acces la puterea lor.

Quinn se apropie de masă şi atinse una dintre piramide cu degete pline de respect. Voi fi Stăpânul Pietrelor

- Trebuie să-ţi spun că sunt de aceeaşi părere cu bunica ta. Pietrele astea sunt periculoase.

Mânia izbucni din nou pe faţa lui Quinn.

- Acordează pietrele sau vei muri în camera asta,

- Ştii, de obicei sunt plătită mai mult petru serviciile speciale de acordare.

- Ţine-ţi gura şi acordează pietrele.

Quinn aproape că scuipa de furie. Temperatura din tunele era întotdeauna confortabilă, dar pe capul lui

ras apăruse un strat uleios de transpiraţie.

- Okay, okay, ia-o-ncet, zise Lyra. Îţi voi acorda chihlimbarul. Dar, ca să ştii, nu-ţi primeşti banii înapoi

dacă nu eşti satisfăcut cu serviciul. Aşază piramidele în aşa fel încât să se atingă. Trebuie să se afle în contact fizic

între ele.

Acum improviza, dar Quinn nu păru să observe. El aşeză pietrele aşa cum i se spusese.

- Şi acum? întrebă el nerăbdător.

- Puneţi mâinile pe pietre şi concentrează-te, aşa cum faci când îţi foloseşti talentul.

Din nou, el se supuse, întinzându-şi vârfurile degetelor peste laturile piramidelor.

Ea atinse una dintre pietre cu arătătorul. Energia pulsa.

- Focalizează, comandă ea încet.

Curenţii se mişcară subtil în piramide ca şi cum o putere adormită ar fi fost deranjată. Pietrele deveniră

strălucitoare. Ea identifică tiparul lui Quinn aproape imediat. Nebun, desigur. Un moment mai târziu ea avea

lungimile de undă care pulsau prin inima fiecărei pietre.

Puterea latentă pe care o simţea în piramide o îngheţă până în străfundul sufletului. Energia se mişcă, se

contorsiona şi se dezarcui. Ceea ce se întâmpla nu era menit pentru mintea umană.

- Concentrează-te mai tare, şopti ea. Dă tot ce ai.

- Da. Quinn era acum total vrăjit. Privea fix la piramidele strălucitoare. Pot să văd lucruri, lucruri

uimitoare. E muzică. Cine s-ar fi gândit că poţi vedea muzica? Energia curge prin mine, mă face mai puternic. E

incredibil.

Ea împinse tiparele ceva mai mult, ca energia din pietre să pulseze în acelaşi tipar cu curenţii naturali din

psi-ul lui Quinn. Dar curenţii din piramide erau cu mult mai puternici decât ai lui. Ei fierbeau şi se răsuceau şi

ardeau, căutând un canal.

- Acum pot să văd culori în muzică, şopti Quinn. Nu, pot să simt culorile. Nu există nume pentru nuanţele

de violet şi verde şi albastru pe care le pot vedea. Muzica e peste tot. N-o auzi?

- Nu, zise ea. Numai tu poţi s-o auzi şi s-o vezi şi s-o simţi, pentru că am acordat pietrele la lungimile tale

de undă personale. Acum, puterea piramidelor este a ta şi numai a ta.

- A mea ca să o controlez, se înecă el, extaziat.

- Dacă poţi, zise ea foarte încet.

Quinn n-o auzi. Era subjugat, faţa lui reflecta unde de lumină violet care fluctuau nebuneşte.

- Destul, zise el, în sfârşit. Vocea lui suna obosită. E prea mult ca să pot absorbi într-o singură sesiune.

Este clar că trebuie s-o fac în trepte.

Ea îşi luă degetul de pe piatră şi se dădu înapoi. Dar piramidele continuară să lucească din ce în ce mai

fierbinţi, întreaga încăpere pulsa de lumină violet.

- Opreşte, ordonă Quinn.

Dar nimic nu putea opri ceea ce declanşase ea. Nu se mai putea uita la piramide. Focurile violet erau prea

intense. Toate instincele ei îi spuneau să fugă. Ea se răsuci pe călcâie şi se îndreptă spre uşă.

Cruz, Jeff şi Nancy sosiră în deschizătură în acel moment. Cruz şi Vincent fugiră spre ea. Ea se aplecă şi

luă în braţe iepuraşul de praf.

- Haideţi să ieşim de-aici, zise ea. Cred că cortina finală este gata să cadă peste acest spectacol.

Cruz o prinse de mână.

- Du-te, îi zise el lui Jeff.

- Ce se întâmplă? urlă Quinn. Nu pot da drumul la pietre, sunt prins în curenţi. Opreşte-i.Opreşte-i.

107

Jeff o prinse pe Nancy de încheietura mâinii. Porniră în fugă de-a lungul coridorului de cuarţ. Cruz îi opri

în faţa unei intrări arcuite.

- Înăuntru, zise el.

Se adăpostiră în anticameră.

Explozia, atunci când veni, se auzi însoţită de un strigăt nepământesc. Ţipătul păru fără sfârşit înainte de a

fi gâtuit. Apoi rămase doar liniştea eternă a catacombelor.

CAPITOLUL 36

- Am ajuns la galerie exact când Nancy urca scările de la gaura din perete de sub beciul ei, zise Cruz. Ea

ne-a spus ce s-a întâmplat.

- Am urcat la suprafaţă ca să aduc ajutoare, explică Nancy. Chihlimbarul din tocurile pantofilor tăi a fost

de ajuns de bun ca să îmi găsesc drumul înapoi aici, Lyra, dar ştiam că voi avea nevoie de un locator şi ceva

asistenţă masculină ca să te găsesc şi să mă ocup de Quinn.

- Chihlimbarul din pantofi nu e din cel mai bun, zise Lyra. Privi spre ceas. Era aproape şapte. Licitaţia

urma să înceapă într-o oră. E strict pentru cazuri de urgenţă.

Jeff se uită la ea.

- Tu ţii chihlimbar acordat în tocul pantofilor?

- În fiecare pereche pe care o am, zise ea. Sun acordor şi prospector independent. Crede-mă când îţi spun

că această combinaţie m-a făcut aproape obsedată în legătură cu chihlimbarul.

Se aflau în camera principală de vânzări a Galeriei Halifax. Ea şi cu Nancy se grăbeau cu ultimele

pregătiri pentru licitaţie, aranjând gustările şi şerveţelele. Vincent stătea pe tejghea şi mânca din prăjiturelele

pregătite pentru participanţi.

Cruz şi Jeff stăteau sprijiniţi de tejghea, încadrându-l pe Vincent. Recuperaseră cadavrul lui Quinn şi îl

aduseseră înapoi la suprafaţă unde chemaseră discret forţele de la Chihlimbar, Inc. Security ca să facă ordine.

Moartea lui Quinn avea să fie atribuită unei comoţii cerebrale, după cum spunea Cruz. Lyra nu-i pusese vorbele la

îndoială.

- Toate au început de la nenorocita aia de ruină de ametist, mormăi ea. Aranja cupele de şampanie în

rânduri ordonate pe masă. Jur că totul a început s-o ia razna după ce am descoperit-o. Norocul Dore a lovit din

nou.

O linişte deplină se instala în spatele ei. Se întoarse şi constată că toţi se uitau la ea.

- Ce? întrebă ea.

Cruz îşi drese vocea.

- Păi, noi doi ne-am întâlnit din cauza ruinei şi aş vrea să cred că asta n-a fost un ghinion în totalitate.

Ea se încruntă.

- Ştii tu ce vreau să spun. Dacă nu descopeream ruina aia, nu m-aş fi dus niciodată la orele lui Quinn de

Meditaţie Armonică. El nu ar fi început să mă urmărească şi să-mi trimită orhideele alea violet.

Nancy desfăcu nişte şerveţele.

- Trebuie să recunoşti, florile erau frumoase. Foarte scumpe, orhideele astea de ametist.

Lyra se cutremură.

- Nu vreau să mai văd o orhidee violet pentru tot restul vieţii.

- Problema a fost că am avut două lucruri care s-au întâmplat în acelaşi timp, zise Cruz. Furtul artefactului

şi Quinn care încerca s-o facă pe Lyra să creadă că înnebuneşte şi că ar trebui să-i ceară lui ajutorul făcându-l

salvatorul ei.

- Dar ea n-a urmat ruta asta, zise Nancy. Are o voinţă prea puternică. Nu pot să cred că nenorocitul ăla m-

a pus în transă şi m-a interogat despre artefact, fără ca eu să ştiu, măcar. Tot nu-mi amintesc incidentul ăla.

- Nu e vina ta, zise Jeff. M-am uitat la documentele despre genealogia lui Quinn de la Societate. Vine

dintr-un lung şir de talente foarte puternice şi foarte instabile de hipnotişti şi iluzionişti. Singurul motiv pentru

care Lyra a putut rezista încercărilor lui de a o pune într-o transă profundă a fost afinitatea ei pentru ametist, ceea

108

ce i-a conferit o oarecare imunitate la talentul lui. Dar nici măcar ea nu a putut scăpa de halucinaţiile pe care i le

provoca.

- Şi nici eu, zise Cruz. Aşa că nu te învinovăţi singură.

Nancy îşi încreţi nasul.

- Păi, cred că asta mă face să mă simt un pic mai bine. Vreau să spun că, dacă un Sweetwater a avut ceva

probleme apărându-se de Quinn, pot accepta faptul că m-am lăsat hipnotizată şi am trădat toate secretele celei mai

bune prietene. Privi spre Lyra. Bine că nu mi-ai dat coordonatele camerei alea, în care ascunseseşi piramidele. I

le-aş fi spus şi pe astea.

- N-ar fi făcut nicio diferenţă. Lyra se dădu înapoi ca să admire mulţimea paharelor de sticlă. Avea nevoie

oricum de mine ca să acordez pietrele.

Cruz se uită la ea.

- Ce crezi că s-a întâmplat până la urmă?

- Cred că am avut dreptate, zise ea îndreptând o farfurie cu pateuri. Pietrele piramidă erau un fel de formă

de artă psihică. Exact aşa cum sunt şi celelalte obiecte scoase din ruină, dar la o scară mult mai mare şi mai

puternică.

Nancy luă o farfurie cu sandviciuri.

- O întreagă orchestră simfonică pentru simţurile psi, în loc de o singură vioară?

- Exact, zise Lyra. Poate că puterea imensă a pietrelor piramidă nu era mare lucru pentru extraterestri.

Poate însemna echivalentul unui concert rock. E clar că erau mult mai adaptaţi la partea psihică a naturii lor decât

suntem noi la a noastră., dar pentru oameni, concertul era literalmente copleşitor.

- De ce acea explozie de energie de la sfârşit? întrebă Cruz. De ce curenţii din piramidă nu i-au retezat,

pur şi simplu, simţurile lui Quinn? În loc de asta, toate trei piramidele au fost distruse.

Ea îl privi peste rândurile de sticle de şampanie.

- A vrut serviciile mele speciale. A insistat ca pietrele piramide să fie acordate la lungimile lui de undă

personale. I-am dat ce a vrut. Dar nu a putut canaliza atât de multă energie. Niciun om nu ar putea. Lungimile de

undă s-au întors înapoi în pietre şi le-a supraîncărcat.

Cruz zâmbi încet, un zâmbet sălbatic care spunea mai mult decât orice cuvinte.

- Ai întins o cursă, iar el a căzut în ea.

Ea înghiţi cu greutate.

- Am încercat să-l avertizez că pietrele erau periculoase, dar a refuzat să mă creadă.

Jeff se încruntă.

- Dar cum ai ştiut ce avea să se întâmple, după ce acordai piramidele pentru el?

- Nu puteam fi absolut sigură de rezultat, recunoscu ea. Privi în jos, spre farfuria cu pateuri pe care o

pusese pe masă. Nu acordasem niciodată până atunci vreo piramidă. Dar am experimentat puţin cu ele şi am simţit

cum ar fi reacţionat curenţii din pietre, dacă ar fi fost canalizaţi în mintea umană.

- Ei bine, asta rezolvă problema pietrelor şi a ce ar trebui să facem cu ele, zise Cruz. Acum sunt doar nişte

pietre de ametist frumoase. Bune doar pentru bijuterii.

- Dar ar mai putea fi altele, zise Lyra. Quinn îmi tot spunea despre jurnalul bunicii lui. Evident că ea

credea că ar putea fi mai multe piramide.

- Ne vom ocupa de problema asta atunci când va apărea, zise Cruz. Deocamdată tu şi Nancy trebuie să

ţineţi o licitaţie.

Jeff privi cele trei tablouri agăţate pe perete.

- Astea sunt tablourile pe care le scoateţi la vânzare în seara asta?

- Exact, zise Nancy. Sunt pictate de un artist nou şi foarte în vogă, pe nume Chimera. Mă aştept ca toate

trei să fie vândute pentru bani mulţi.

- Ha, zise Jeff. Dacă mă întrebi pe mine, Vincent ar putea picta la fel de bine ca tipul ăsta, Chimera.

Cruz studie picturile.

- Ştii ceva? Cred că ai dreptate.

Lyra schimbă o privire rapidă şi neliniştită cu Nancy. Unele lucruri erau prea complicate şi nu puteau fi

explicate într-un timp scurt, mai ales unor bărbaţi care aveau ca ocupaţie securitatea. Şi pe urmă, nu puteai să ştii

niciodată cum ar vedea Cruz şi Jeff faptele, luând în considerare codul strict al familiei Sweetwater.

109

Ea rezona un zâmbet răcoros.

- Asta dovedeşte cât de mult ştiţi amândoi despre arta modernă, zise ea. Totul e în ochii celui care

priveşte, vă amintiţi?

CAPITOLUL 37

- O sută de mii de dolari. Lyra îşi scoase cheia din poşeta plic. Tot nu-mi vine să cred. O sută de mii

pentru alea trei tablouri, mulţumită domnului Anonymous. Omul acela drag şi dulce. Nu pot să cred felul în care

mărea oferta la telefon.

Cruz îi luă cheia din mână ca să rezoneze încuietoarea.

- Nimic nu se compară cu febra licitaţiei care împinge preţul în sus.

- Ştiu, dar o sută de mii de verzişori, zise ea, neputând să-şi ascundă bucuria. Nancy nu credea că va

obţine nici pe jumătate pentru tablourile alea. Tu înţelegi ce înseamnă asta?

Nancy fusese ameţită după licitaţie. Jeff o invitase la o tavernă din apropiere ca să sărbătorească cu un

pahar de băutură. Nu fusese nevoie să fie invitată de două ori.

- Există o împărţire standard la licitaţiile de artă, zise Cruz. Un anumit procent se duce la vânzător, în

cazul nostru, la artist. Galeria primeşte un comision gras.

El deschise uşa. Vincent ieşi rostogolindu-se din umbră, mormăind o întâmpinare veselă.

- Exact, artistul. Lyra sărută capul mic şi blănos al lui Vincent, apoi îl aşeză pe umăr. Primeşte şi el partea

lui, desigur. Câte prăjiturele vrea, pentru tot restul vieţii, gândi ea. Intră repede pe uşă. Dar eu şi cu Nancy

împărţim comisionul, pentru că eu sunt cea care i-am făcut cunoştinţă cu pictorul. Partea mea va fi de ajuns ca să

plătesc dobitocul ăla de avocat. Şi îmi vor rămâne destui bani ca să-mi repar maşina, să-mi plătesc datoriile şi să

cumpăr şi nişte mobilă nouă.

Cruz intră după ea.

- Să vină vremurile bune. Părea amuzat. Ea rezona lumina şi se întoarse să-l privească. El se îmbrăcase în

negrul formal pentru licitaţie, era din nou asasinul bine îmbrăcat. Prezenţa lui fusese repede observată de ceilalţi.

- A fost foarte drăguţ din partea ta că ai făcut prima ofertă, zise Lyra. A dat întregului eveniment multă

clasă. În momentul când ceilalţi au aflat că un Sweetwater este interesat, nu se mai puteau abţine să nu oferteze.

- Mă bucur că am putut pune lucrurile în mişcare. Îşi scoase sacoul negru şi îl puse pe spătarul scaunului,

aşa cum făcea întotdeauna. Se simţea ca la el acasă. A mai rămas ceva în sticla mea de Roua Chihlimbarului?

întrebă el desfăcându-şi cravata.

Un frison de intimitate îi străbătu simţurile. Încă o dată se purtau ca oricare alt cuplu după o seară în oraş,

deşi această seară începuse cu răpirea ei de către un guru nebun.

După toate cele întâmplate, ar fi trebuit să se gândească că Cruz va insista să rămână la evenimentul

principal, licitaţia. Prezenţa lui le făcuse nervoase şi pe ea şi pe Nancy la început, în ciuda efectului benefic asupra

ofertelor. Dar după un timp, deveni clar că el nu recunoscuse cele trei tablouri ca fiind opera lui Vincent. Asta era

arta modernă, gândi ea fericită. Nimeni nu putea spune care era diferenţa dintre un tablou pictat de un pictor uman

şi unul pictat de un iepuraş de praf.

- Mă gândesc la sticla aia ca fiind a mea, dar răspunsul este da, zise ea. Îl aşeză pe Vincent pe masa de

lucru, desfăcu capacul borcanului de cuarţ şi scoase o prăjiturică. I-o dădu lui Vincent, apoi se îndreptă spre

dormitor ca să-şi scoată pantofii cu toc înalt. Mă întreb cine? zise ea de după panourile opace.

Un dulap se deschise în bucătărie. Se auzi clinchetul paharelor.

- Cine? întrebă Cruz.

- Licitatorul anonim. Ieşi desculţă din dormitor. Cel care a cumpărat cele trei tablouri.

Cruz ieşi de după masa de lucru şi îi dădu unul dintre pahare.

- Evident că cineva care are gusturi scumpe în arta modernă.

Ea îşi ridică paharul.

- În cinstea domnului Anonymous. Fie ca el să colecţioneze artă modernă mulţi ani de aici în colo.

Cruz îşi ciocni paharul de al ei.

- Pentru Chimera.

110

Ea abia reuşi să nu privească spre Vincent.

- Pentru Chimera, zise ea cu căldură. Îşi ridică paharul la gură.

- Şi pentru noi, adăugă Cruz înainte ca ea să poată sorbi din pahar.

Ea ezită, căutând o posibilă capcană. Dar, pe bune, ce rău ar fi fost dacă recunoştea relaţia dintre ei?

- Okay, zise ea.

- Ce mult contează o femeie entuziasmată, zise Cruz.

Ea zâmbi.

- Pentru noi.

Amândoi sorbiră din pahare. Cruz îi atinse buzele cu un deget.

- Eşti unul dintre cei mai curajoşi oameni pe care i-am întâlnit vreodată, zise el cu blândeţe. De ce te temi

atât de mult de ceea ce se întâmplă între noi?

- Nu mă tem, zise ea. Ups. Aproape uitasem. Am ceva de făcut, ceva ce vreau să fac încă de când am ieşit

din tunele în după-amiaza asta.

Îşi puse paharul de Roua Chihlimbarului pe masă, se duse la măsuţa de cafea şi ridică vaza cu orhidee

violet.

- Ce ai de gând să faci cu ele? întrebă Cruz.

- Să le arunc la gunoi. Se duse în bucătărie şi apăsă pedala coşului de gunoi. Îndesă orhideele în el, apoi

lăsă capacul să cadă cu o bufnitură. Ce ţi-e şi cu idilele moderne.

- Quinn chiar te-a numit aleasa lui?

- Oh, da. Zicea că am fost sortiţi să dominăm împreună prin puterea piramidelor, sau ceva la fel de

pitoresc. Îşi ridică paharul şi se duse spre sofa. Se aşeză şi îşi puse picioarele pe măsuţa de cafea. Să nu

îndrăzneşti să râzi.

- Crede-mă, nu râd. Dar am sentimentul că nenorocitul avea de gând să te omoare după ce îi acordai

pietrele. I-am simţit intenţia când v-am văzut împreună în camera aia.

- Din nefericire, s-a dovedit că nu eram ceea ce îşi dorea el de la o mireasă.

Cruz veni şi se aşeză lângă ea.

- Eşti tot ceea ce vreau eu.

Un tremur trecu prin ea.

- Cruz...

- Ţi-e teamă să ne mai dai o a doua şansă. Recunoaşte.

Ea sorbi din Roua Chihlimbarului.

- Norocul Dore, ştii. Nu pot conta pe el.

El îşi încleşta maxilarul.

- Nici norocul Sweetwater nu pare să lucreze prea bine momentan.

Ea îşi opri zâmbetul.

- Chiar ai crezut că va fi uşor, Cruz?

- Nu, am ştiut că va trebui să plătesc un preţ. Nu aş fi venit aici, dacă nu eram pregătit să-1 plătesc. Îşi

contemplă paharul de Roua Chihlimbarului. Ceea ce îmi aminteşte că a sosit timpul să-ţi spun ceva mai mult

despre familia mea.

Ea chicoti uşor.

- Acum chiar că mă faci să devin nervoasă.

El nu spuse nimic. Doar îşi scoase pantofii şi îşi puse picioarele pe măsuţă alături de ale ei.

Ea privi spre ele şi observă marginea de jos a tecii de piele care îi ieşea puţin de sub manşeta pantalonilor.

Simţi că i se usucă gura.

- Şi de ce anume simţi că e necesar să avem conversaţia asta? întrebă ea.

- Sunt serios despre relaţia noastră. Noi doi. Sper să avem un viitor împreună. Asta înseamnă că ai dreptul

să ştii totul.

- E vorba de vreun secret de familie? întrebă ea prevăzătoare.

- Da. Bău puţin din Roua Chihlimbarului, apoi lăsă paharul în jos. Ţi-am spus că familia mea are o un

trecut lung în aria securităţii.

Ea îşi puse paharul pe masă.

111

- Ai spus ceva despre vechea îndeletnicire a familiei. Din curiozitate, de ce a fost Big Jake atât de decis să

iasă din genul ăla de muncă? Se pare că familia Sweetwater a avut mult succes cu ea timp de câteva sute de ani.

- Aşa e. O privi. Dar genul ăsta de muncă îţi macină sufletul, chiar şi atunci când te gândeşti că o faci din

motive întemeiate.

- Da, zise ea. Văd cum asta ar fi însemnat un preţ enorm de plătit. Nimeni, în afară de cei total sociopaţi,

nu poate să omoare o altă fiinţă umană fără să fie lovit de remuşcări, chiar şi atunci când omorul este justificat. Se

cutremură. Am aflat asta pe pielea mea în după-amiaza asta. Nu cred că voi putea să dorm bine pentru o perioadă.

- Nu, zise Cruz. Îi acoperi mâna cu a lui, dar nu vei fi singură, în orele încărcate de după întâmplările din

subteran, nu avusese timp să proceseze evenimentele; nu fusese timp să absoarbă implicaţiile. Acum o loveau

puternic. Oftă.

- Nu ştiam sigur că piramidele îl vor omorî.

Cruz doar dădu din cap. Mâna lui o strânse mai tare pe a ei.

- Până în ultimul moment am crezut că poate energia din pietre o să-i distingă simţurile, probabil

permanent. Orice s-ar fi întâmplat, ştiam că el nu va mai fi vreodată la fel. Dar n-am ştiut sigur că va muri.

- E okay, zise Cruz din nou. Am fost acolo. Înţeleg.

Ea încremeni.

- Vrei să spui că...

- Da. El învârti uşor în pahar ultimele picături de Roua Chihlimbarului şi le bău. Îşi răsuci capul pe perna

canapelei ca să o privească. Decizia familiei Sweetwater de a merge pe tendinţa generată nu a schimbat totul.

Băieţii cu adevărat răi încă există. Şi, uneori, găsirea de dovezi incontestabile împotriva lor nu este de ajuns.

Uneori, medicamentele Societăţii Secrete nu sunt de ajuns. Uneori, doar un talent foarte puternic poate găsi şi

anihila un alt talent foarte puternic.

Ea expiră încet.

- Ceea ce spui tu este că unori încă sunteţi chemaţi în vechea afacere a familiei.

- Uneori. O privi cu atenţie. Dar îţi jur că nu mai luăm bani pentru asemenea treburi. Ştiu că e o

demarcaţie subţire, dar este una importantă pentru familie.

- Înţeleg.

- Nu pari prea şocată.

- Uiţi, zise ea, că am avut câteva experienţe cu familia Sweetwater, adică cu tine şi cu Jeff. Am acordat

chihlimbar pentru voi doi. Sunteţi aroganţi, încăpăţânaţi şi aveţi tendinţa de a fi iritant de dictatoriali, dar este

evident că aţi fost născuţi cu predispoziţia de a servi şi proteja. Voi sunteţi băieţii buni. Cum zicem noi, acordorii,

totul este în psi.

- Nu asta spuneai acum trei luni.

- Ţi-am spus, am înţeles că acum trei luni ai făcut ceea ce credeai tu că trebuie făcut.

- Şi m-am întors pentru că mai este ceva ce vreau să fac.

- Ce?

- Să fac dragoste cu tine.

Se aplecă şi o sărută; un sărut lung, profund şi dureros. Pasiune, căldură şi energie se împrăştiară în

attnosferă. Ea simţi emoţia biciuindu-i simţurile. Senzaţia că totul era aşa cum trebuie să fie tremură prin corpul

ei.

Poate că nu trebuia să se încreadă în norocul Dore atunci când era vorba de dragoste, dar energia dorinţei

dintre ea şi Cruz era ceva real. Legătura dintre ei era una reală. Poate că nu avea să ţină pentru totdeauna, dar ştia

cu tot sufletul ei că nu va găsi niciodată un alt bărbat Sweetwater Cruz. Cei din familia Dore poate că nu erau cei

mai norocoşi oameni de pe planetă, dar nici proşti nu erau. Cum zicea Nancy? E timpul să ţinteşti inelul de

chihlimbar.

Îl înconjură pe Cruz cu braţele şi îl sărută şi ea. El o împinse uşor peste pernele canapelei şi se apropie de

ea. Un sunet slab, grăbit, de undeva de lângă bucătărie, o făcu să îngheţe cu degetele în părul lui Cruz.

- Ce? zise el cu buzele pe gâtul ei.

- Vincent. Nu putem face asta în faţa lui. O să se ruşineze.

- E un iepuraş de praf. Mă îndoiesc că ştie înţelesul cuvântului ruşine.

- Okay, eu voi fi ruşinată.

112

Trecură câteva momente de încremenire până ce Cruz se mişcă.

- Okay, zise el.

Se ridică în picioare, o luă în braţe şi o duse în dormitorul protejat de panouri. În semiîntuneric o dezbrăcă

încet, trăgându-i rochia neagră în jos, peste şolduri. Materialul negru se încolăci la picioarele ei. Apoi îi desfăcu

sutienul dantelat şi îl aruncă pe măsuţa de toaletă. Când îşi puse palmele pe sânii ei, un tremur de plăcere superbă

trecu prin ea. Îi descheie cămaşa cu degete tremurânde şi îşi strecură mâinile sub ea. Pielea lui era caldă; muşchii

pieptului tari şi bine conturaţi.

El se lăsă într-un genunchi în faţa ei şi îi sărută abdomenul, îl simţi cum îi prinde cu degetele marginea

chiloţilor şi îi trage în jos, spre glezne. Apoi mâna lui era între picioarele ei, obligând-o să-şi desfacă coapsele. Îşi

simţea propriul ei lichid fierbinte şi ştiu că degetele lui erau deja umede de la el.

- Cruz. Îşi închise ochii în faţa energiei în creştere. Abia se mai putea ţine pe picioare.

El se ridică, o luă în braţe şi o aşeză pe pat. Ea deschise ochii şi privi captivată cum el îşi desfăcea cureaua

şi îşi dezbrăca hainele, cum îşi scotea teaca în care se afla cuţitul, cu eficienţă fermă şi o grabă care îi spuneau

foarte multe despre propriul lui nivel de excitare.

Apoi era în pat lângă ea, cu erecţia rigidă apăsându-i şoldul, cu buzele peste sânii ei.

- Ai încredere în mine, şopti el cu gura pe gâtul ei. Suntem făcuţi unul pentru altul.

Cel puţin pentru noaptea asta, gândi ea. Şi poate şi pentru mâine-noapte, poate pentru o săptămână, o

lună. Cine putea şti? Refuză să privească mai departe în viitor.

Îşi trecu palma peste corpul lui tare, subţire, savurând rigiditatea muşchilor de sub piele. El tremură când

îşi puse degetele în jurul lui şi îl mângâie încet. Ea simţi cum aura lui ardea fierbinte şi întunecată de dorinţă.

Pentru ea, gândi ea. De atâta lucru putea fi sigură. În seara asta, Cruz o dorea la fel de mult cum îl dorea ea pe el.

Căldura care radia între ei era atât de intensă, încât lăsa un strat de transpiraţie peste trupurile lor şi

umezeală pe cearşafuri. Când, în sfârşit, Cruz se aşeză peste ea, stând deasupra ei în întuneric, strângând-o la

pieptul lui, toate simţurile ei erau încântate. Apoi el se împingea încet, cu greutate, în ea, lărgind-o, împreunându-

se cu ea într-un fel care trecea dincolo de fizic.

Era mult mai mult decât sex. Imensa intimitate dintre ei îi luă respiraţia. Nu se schimbase nimic de când

plecase el cu trei luni în urmă, îl iubea pe bărbatul ăsta. Îl va iubi tot restul vieţii ei, indiferent de ce se va întâmpla

între ei mâine sau săptămâna viitoare.

- Spune-mi că ştii că ce avem noi împreună este adevărat, şopti el. Dă-mi atâta lucru în noaptea asta.

- E adevărat, zise ea.

Era adevărul. Ştia că el simţise asta în aura ei. Cu coada ochiului prinse o imagine a inelului de pe degetul

lui. Un foc verde mocnea în adâncurile chihlimbarului negru.

Puţin mai târziu, propria ei uşurare trecu prin ea în şocuri mici. Orgasmul ei îl provocă şi pe al lui. El o

urmă în aurora strălucitoare.

CAPITOLUL 38

Lyra se trezi în zgomot de clopoţei. Îi trebui un moment ca să identifice sursa zgomotului iritant.

- Cred că e cineva la uşă, mormăi ea în pernă.

- Crezi bine, zise Cruz.

Vocea lui veni din cealaltă parte a dormitorului, nu de pe perna cealaltă. Ea deschise ochii şi îl văzu stând

la piciorul patului. Avea pantalonii pe el şi tocmai îşi încheia cureaua. Privi spre ceasul de pe noptieră.

- Nu e nici măcar şapte, zise ea. Cine ar putea fi la ora asta?

Soneria se auzi iar şi iar.

- Indiferent cine e, nu vrea să plece în linişte, zise Cruz. Îşi trase cămaşa pe el. Mă ocup eu de asta. Ieşi în

camera principală.

O alarmă se declanşa în gândul ei. Sări din pat, îşi luă halatul şi se grăbi după el.

- Aşteaptă, şopti ea. Ar putea fi bătăuşul unui colector de debite. Ţi-am zis că am rămas puţin în urmă cu

chiria şi alte câteva chestii?

- Mă ocup eu de asta.

113

Cruz nu-şi încetini mersul. Continuă să meargă spre uşă. Vincent era deja acolo, dansând fericit şi

chiţăind a bun venit. Lyra se relaxa. Oricine ar fi fost persoana de la uşă, era un prieten.

Cruz deschise uşa. Lui Lyra îi trebuiră câteva secunde să o recunoască pe femeia din dreptul uşii. Ochii

lui Nancy erau ascunşi în spatele unor ochelari enormi şi negri. Urma să fie o altă zi caldă, dar ea purta un palton

gros. Gluga îi era trasă mult peste faţă. Într-o mână strângea un ziar.

- În sfârşit, bombăni Nancy. Privi nervoasă spre scări, apoi se grăbi să intre în apartament. Închide uşa.

Repede. Am parcat în alee. Nu cred că m-a văzut cineva pe stradă, dar mai devreme sau mai târziu vor găsi locul

ăsta.

- Ce s-a întâmplat? întrebă Lyra. Eşti bine?

- Nu, nu sunt bine. Simt că-mi ies din minţi. Şi tu ar trebui să fii la fel. Aruncă câteva haine într-o valiză,

ia-l pe Vincent şi hai să mergem. Putem să ne ascundem în casa de la lac a părinţilor mei.

- Ia-o încet, zise Cruz. Închise uşa foarte calm şi se duse spre bucătărie. Ce zici de o cafea mai întâi?

- N-avem timp de cafea, zise Nancy. Îşi scoase ochelarii şi îşi dădu gluga pe spate. N-aţi văzut ziarele de

dimineaţă?

- Nu încă, zise Lyra. De ce?

- Uite de ce. Nancy îi puse în faţa ochilor un număr din ziarul Herald, arătându-i prima pagină.

Lyra privi cu oroare crescândă la fotografiile aşezate chiar sub îndoitură. Prima era una cu Vincent, uşor

de identificat după bereta roşie. Stătea pe masa de lucru din bucătărie, cu o prăjiturică într-o lăbuţă şi o pensulă de

pictat în cealaltă. A doua poză reprezenta unul dintre cele trei tablouri care fuseseră vândute la licitaţie în seara

trecută.

Titlul spunea, Escrocherie în artă la o galerie locală?

- Oh, Dumnezeule, şopti Lyra. Smulse ziarul din mâna lui Nancy. Instalatorul. Ştiam eu că ceva nu era în

ordine cu tipul ăla. Probabil că l-a angajat criticul de la Frecvenţa Herald ca să-ţi supravegheze galeria. M-a văzut

când am adus tablourile lui Vincent pe uşa din spate. Mai târziu a angajat pe cineva ca să se dea drept instalator şi

să intre în apartamentul meu.

- Ştiam eu că acel critic era decis să afle identitatea lui Chimera, zise Nancy. Dar cine ar fi crezut că se va

preta la aşa ceva. Şi cum de şi-a dat seama că Vincent era pictorul, şi nu tu?

Lyra oftă.

- Vincent se juca cu vopselele în ziua când a venit instalatorul. De fapt, lucra la unul dintre tablourile pe

care le-am vândut aseară.

- Suntem terminate, zise Nancy sumbră. Ia-ţi lucrurile.

- Am întotdeauna un rucsac pregătit, zise Lyra. Lasă-mă câteva minute ca să-mi fac un duş şi să mă

îmbrac.

- Vă sugerez să beţi nişte cafea înainte de a o întinde din oraş, zise Cruz din bucătărie. O să aveţi nevoie

de energie.

Nancy se încruntă la el.

- Nu înţelegi. Când domnul Anonymous va lua ziarul de dimineaţă şi va afla că a cumpărat şase tablouri

pictate de un iepuraş de praf, o să se umple de furie. Nici măcar nu putem să-i dăm înapoi toţi banii. I-am cheltuit

pe cei luaţi pe primele trei tablouri. Indiferent de ce se va întâmpla, reputaţia Galeriei Halifax va fi demolată.

Lyra se opri la intrarea în dormitor.

- La fel şi cea a lui Dore Acordări & Consultanţă. Ştii ce spun oamenii despre acordorii modeşti ca mine.

Mulţi cred că suntem escroci de joasă speţă, chiar şi într-o zi bună. Când se va afla că am fost implicată într-un

fiasco, voi putea deja să-mi încui uşile definitiv.

Cruz puse o tigaie mare pe maşina de gătit.

- Aşteaptă până guşti din ouăle jumări pe care le fac eu. Nu fac pre multe lucruri în bucătărie, dar mă

pricep la ouă jumări.

Lyra îl săgeta cu privirea.

- Nu prea pari să înţelegi gravitatea situaţiei, Cruz.

- Poate din cauză că situaţia nu e gravă. Cruz deschise uşa frigiderului. Domnul Anonymous este

satisfăcut cu tablourile. Nu va da în judecată Galeria Halifax şi nici pe altcineva.

- De unde ştii lucrurile astea? întrebă Nancy.

114

Brusc, Lyra înţelese. Îl privi pe Cruz cum scoate un cofraj cu ouă din frigider.

- Oh, Doamne, şopti ea. Tu eşti domnul Anonymous, nu-i aşa? Tu ai cumpărat şi primele trei tablouri.

Cruz zâmbi.

- Se află toate pe pereţii din biroul meu chiar în acest moment. Dar nu cred că cele trei pe care le-am

cumpărat aseară vor avea loc acolo. Probabil că le voi duce acasă la mine. Am pereţii destul de goi. Locul ăla are

nevoie de culori.

- Stai puţin, zise Lyra. Ai fost la licitaţie aseară. Te-ai oprit din ofertat destul de devreme. Oferta

câştigătoare a venit prin telefon.

- A fost făcută de aceeaşi persoană care a cumpărat primele trei tablouri, zise Nancy. Am recunoscut

vocea.

- Asta pentru că m-am folosit de aceeaşi persoană care le-a cumpărat pe primele, ca să oferteze seara

trecută.

- Cine? întrebă Lyra.

- Un prieten care are o galerie în zona mea din Cartier. Îmi era dator o favoare.

- Sfinte iepuraş de praf, răsuflă Nancy. Lăsaţi-mă un minut. Am nevoie de timp ca să-mi pun creierul la

treabă pe chestia asta.

- Dumnezeule. Lyra îl privea fix pe Cruz. Cum de ai aflat că vindeam tablurile lui Vincent?

- Ştiam că Nancy este cea mai bună prietenă a ta. M-am abonat la lista de ştiri a Galeriei Halifax prin e-

mail. Când a fost pus la vânzare primul tablou, am recunoscut imediat stilul lui Vincent. Erau toate din perioada

lui albastră, îţi aminteşti? Tocmai începuse cu culoarea aia când m-ai dat afară acum trei luni. M-am gândit, hei,

care sunt şansele?

- Aşa că ai cumpărat toate trei tablourile? zise Nancy încă uimită. Deşi ştiai că sunt făcute de un iepuraş

de praf?

El sparse un ou într-un castron.

- Arta fie te atinge la un nivel personal, fie nu. Tablourile lui Vincent sunt ca nişte felii mici din viaţa lui

Lyra. De câte ori mă uitam la ele, mă gândeam cum eram aici cu ea. Că vorbeam de nivele personale. Tablourile

erau ceva de care mă puteam agăţa în timp ce aşteptam să mă ierte.

- Ce romantic, zise Nancy.

Cruz mai sparse un ou.

- Cei din familia Sweetwater se pricep să fie romantici.

Lyra îi aruncă o privire lungă.

- Să nu intrăm în asta.

- Okay, voi doi vă puteţi rezolva problemele personale altădată, întrerupse Nancy brusc. Avem aici o criză

majoră. Evident că domnul Anonymous, zis şi Cruz Sweetwater, nu va da în judecată Galeria Halifax pentru

fraudă. Ăsta-i un lucru despre care nu trebuie să ne mai facem griji. Dar tot rămân nişte probleme pentru Lyra şi

pentru mine. Criticul de la Herald ne-a ponegrit pe prima pagină a ziarului.

- Ca să nu mai vorbim de Vincent, zise Lyra indignată. Tipul de la Herald a fost primul care i-a aplaudat

picturile când le-ai expus la tine în galerie. Acum e supărat pentru că a descoperit că au fost pictate de un iepuraş

de praf. L-am făcut să pară un idiot.

- Iar acum o să-l faceţi să pară inteligent şi intuitiv, zise Cruz. Mai sparse un ou în castron.

Lyra şi Nancy îl priviră.

- Cum facem chestia asta? întrebă Lyra.

- Tu şi cu Lyra îi veţi da un interviu criticului de la Herald şi îl veţi felicita pentru că a observat gluma pe

care Galeria Halifax a aruncat-o în lumea artei. Apoi îl invitaţi pe el şi pe toţi cei din zona artei şi anticurilor la

prima expoziţie publică de chihlimbar rar şi artefacte din seiful lui Chihlimbar, Inc. Această expoziţie va fi

deschisă la Galeria Halifax.

- Dumnezeule. Lyra nu îşi putea crede urechilor. E briliant.

- Vorbeşti serios? Ochii lui Nancy se măriră uimiţi. M-ai lăsa să fac o expoziţie cu obiecte din colecţia

personală a familiei Sweetwater?

- Hei, te-aş plăti să scoţi tot din seif. Cruz deschise un sertar şi găsi telul. A sosit timpul să scăpăm de o

parte din gunoi şi să facem un inventar adevărat.

115

Lyra râse.

- În lumea anticurilor, gunoiul unui om este artefactul nepreţuit al altuia.

Cruz începu să bată ouăle.

- Aş vrea să-ţi cer la schimb o mică favoare, Nancy.

Lyra se opri din râs.

- Acum urmează. Ţi-am spus, Nancy, când faci un târg cu un Sweetwater e ca şi cum ai lua masa cu

diavolul. Tebuie să-ţi aduci o lingură foarte, foarte lungă.

- Glumeşti? Nancy îşi frecă scurt palmele. Pentru şansa de a goli seiful Sweetwater, aş sta la masă

bucuroasă cu însuşi Bătrânul Lucifer. Privi spre Cruz. Care-i condiţia?

- Condiţia e că ar trebui să vii la petrecerea pentru ziua de naştere a bunicului meu de sâmbătă seară. Vei

veni ca partenera lui Jeff, pentru că eu am deja o parteneră.

Nancy îl privi uimită.

- Păi, sigur. Nicio problemă. Dar, ăă, de ce?

- Pentru că ştirea că ai fost invitată să participi la acest eveniment va fi scăpată în media şi de acolo va

izbucni în lumea artei, creând discuţii privind expoziţia, explică Cruz.

Lyra clipi de câteva ori.

- Să mai vorbeşti de gândire strategică.

- Mulţumesc. Cruz puse telul la o parte. N-am ce face. Vine împreună cu talentul.

Nancy privi spre Lyra.

- Trebuie să mergem la cumpărături. Avem nevoie de rochii. Cele mai fabuloase rochii pe care le putem

găsi.

- Credeam că te temi să nu fii recunoscută pe stradă, zise Lyra.

Nancy îi îndepărtă spusele cu un gest al mâinii.

- Cruz o să facă problema asta să dispară, nu-i aşa, Cruz?

- Asta e treaba mea. Cruz desfăcu un pachet de cafea. Fac problemele să dispară.

- Vezi? zise Nancy. Acum avem muşchii Sweetwater. Putem merge la cumpărături.

Cruz puse cafea în ibric.

- Dar aveţi timp să luaţi întâi micul dejun.

CAPITOLUL 39

Sâmbătă seara, Lyra stătea pe terasa bazinului de înot a casei mari de pe Insula de Chihlimbar, privind

spre marea luminată de lună. Unul dintre cele două vaporaşe, care făceau curse pentru oaspeţii familiei

Sweetwater, tocmai pleca de la doc îndreptându-se spre continent. Luminile i se mişcau în sus şi în jos, pe măsură

ce vasul prindea valurile. Siajul înspumat lucea de un alb strălucitor, fosforescent.

Cruz stătea lângă ea, cu un picior proptit de parapetul scund şi cu antebraţul aşezat pe coapsă. Nancy şi

Jeff erau în dreapta ei, Ea şi cu Nancy ţineau în mână pahare cu şampanie. Bărbaţii beau bere.

Noaptea era caldă. Aromele din grădină parfumau aerul. Muzica formaţiei se revărsa din salonul principal

al casei mari peste terasa aflată în semiîntuneric. Vocile şi râsetele a aproape două sute de invitaţi fluturau în

noapte. Era o seară perfectă.

Lyra era furioasă.

- Jur, zise ea, că dacă o singură persoană mai vine la mine şi îmi spune, oh, deci tu eşti femeia care i-a

frânt inima lui Cruz Sweetwater, nu voi fi responsabilă pentru acţiunile mele.

Fusese prezentată unui număr mare de oameni bogaţi şi puternici, inclusiv şefilor de Ghildă din Oraşul

Cristal şi Aurora Springs şi soţiilor lor. Mai cunoscuse şi nişte „prieteni de familie", care nu erau nici prea bogaţi

şi nici prea puternici, dar care păreau să aibă legături cu familia Sweetwater. Unul dintre ei era un detectiv

particular pe nume Davis Oakes. Soţia lui, Celinda, se dovedi a fi autoarea cărţii Zece paşi către o căsătorie de

făgăduinţă; Secretele unei codoaşe profesioniste. Lyra, cu nobleţe, se abţinu de la a o informa că aruncase cartea

de la balcon cu trei luni în urmă, după ce Cruz plecase.

116

Un alt cuplu interesant, Emmett şi Lydia London, care păreau să aibă legături misterioase cu şeful Ghildei

din Cadenţa, era de asemenea prezent. În plus, cunoscuse o varietate de oameni care ştiau să pună lucrurile în

mişcare, inclusiv pe primarul oraşului Frecvenţa şi pe soţul ei, şi pe guvernatorul Oraşului-stat.

Dar membrii familiei Sweetwater fuseseră cei care îi provocasem iritarea. De fiecare dată, primele cuvinte

care ieşeau din gura fiecărui Sweetwater după prezentări, fuseseră, oh, deci tu eşti femeia care i-a frânt inima lui

Cruz Sweetwater. Este adevărat că acei doi fraţi ai lui Cruz păruseră amuzaţi când au zis-o, dar totuşi. Se vedea că

erau serioşi.

Nancy chicoti.

- Păi, a fost destul de amuzant, trebuie să recunoşti. Mai întâi, mama lui, apoi bunica lui, doi nepoţi,

amândoi fraţii...

- Nu e nimic amuzant în asta. Lyra sorbi din şampanie şi privi încruntată spre Cruz. Iar tu, tu nu ajuţi

niciun pic.

El ridică din umeri.

- Ce ar trebui să spun? Ăsta e adevărul.

Jeff rânji.

- Şi toată familia îl ştie. Şeful nu ar putea să-l nege, chiar dacă ar încerca.

- Păi, mie mi se pare foarte romantic, declară Nancy.

- Asta pentru că nu eşti tu ţinta glumei, zise Lyra.

- Nu e glumă, zise Jeff. Noi, cei din familia Sweetwater, luăm lucrurile astea foarte în serios.

Lyra scrâşni din dinţi.

- Am ştiut că va fi o greşeală să vin aici. N-ar fi trebuit să te las să mă convingi, Cruz.

- Nu te-am convins, zise el moale. Am avut un târg. Ai fost de acord să vii aici cu mine, ca eu să nu spun

nimic despre cele trei piramide pe care le-ai ascuns.

Lyra îi zâmbi strălucitor lui Nancy.

- Vezi? Nu e nimic romantic. E doar o afacere.

- Şi, de asemenea, pentru că suntem implicaţi într-o relaţie foarte fierbinte, adăugă Cruz. Îmi place să cred

că este o parte din motivul pentru care ai fost de acord să vii cu mine.

Lyra se înroşi jenată.

- Pentru Dumnezeu, mormăi ea, nu spune asemenea lucruri în public.

Nancy râse,

- Haide, Lyra. Nu te enerva. Asta-i o noapte pe care noi două ne-o vom aminti mult, mult timp de-acum

încolo. Participăm la unul dintre cele mai luxoase evenimente ale anului. Suntem pe insula particulară a familiei

Sweetwater, pentru Dumnezeu. Nu există ceva mai sofisticat de-atât.

- Hei, zise Jeff reuşind să se prefacă profund afectat. Măcar lasă-mi iluzia că ai vrut să fii partenera mea.

- Absolut, zise Nancy. Îl bătu uşor pe braţ. Şi asta. Ştii ce părere am despre agenţii FBPI. Sunt incredibil

de sexy.

- Uau, mulţumesc, zise Jeff. Îşi şterse fruntea cu dosul palmei. Pentru un timp am crezut că vorbeam

despre Cruz.

Lyra se uită la el.

- Cum merge planul ăla în legătură cu cariera ta?

- Merge bine, zise Jeff. Cererea mea către academie va fi depusă luni.

- Cum a primit vestea asta Big Jake? întrebă Lyra.

- Păi, după ce l-am dezlipit de tavan, Cruz i-a demonstrat cât de folositor ar fi să avem pe cineva din

familie care să lucreze în FBPI. Asta l-a calmat oarecum. Dar te avertizez că te învinovăţeşte pe tine că ai o

influenţă nefastă asupra mea.

- Sunt o Dore. Mă ocup de influenţe nefaste.

Jeff rânji.

- Familia asta are nevoie să fie scuturată.

Înainte ca cineva să poată răspunde la această remarcă, o femeie ieşi dintr-unul din grupurile adunate pe

terasă. Părea să aibă în jur de cincizeci de ani, bine făcută şi elegant îmbrăcată într-o rochie lungă, albastră. Părul

117

ei era o nuanţă discretă de blond-argintiu. Un colier din chihlimbar şi diamante îi înconjura gâtul. La urechi avea

cercei cu chihlimbar şi diamante.

Ea înconjură bazinul, venind repede către Lyra şi ceilalţi.

- Începem iar, mormăi Lyra. Amintiţi-vă că v-am avertizat.

- Aici erai, Cruz, zise femeia. Bună, Jeff, dragul meu. Scuze că am întârziat. Avionul cu care am venit din

Cadenţa a avut întârziere.

- Mai bine mai târziu decât niciodată, mătuşă Teresa, zise Cruz. Îşi dădu piciorul jos de pe parapet şi o

sărută pe obraz cu multă afecţiune.

- Bună, mătuşă Teresa, zise Jeff. Chiar mă întrebam unde eşti. M-am gândit că până la urmă ţi-ai făcut

curaj să nu vii la petrecerea asta.

Teresa râse cu un râs cald, din gât.

- Nicio şansă. Nimeni nu scapă de evenimentul ăsta. Ştii asta. Apropo, Big Jake mi-a spus că te-ai decis să

intri la academia FBPI.

Jeff zâmbi.

- Trebuie să recunosc că Big Jake a primit vestea destul de bine, având în vedere tot restul.

- Pentru că a decis că va fi de folos să aibă un Sweetwater de partea forţelor autorizate, zise Tereza. Îi

făcu cu ochiul lui Cruz. Nu-mi dau seama de unde i-a venit ideea asta.

- Aş vrea să-ţi fac cunoştinţă cu Lyra Dore şi Nancy Halifax, zise Cruz. Lyra, Nancy, ea este Teresa

Sweetwater. E căsătorită cu unul din unchii mei din partea tatei.

- Ce mai faceţi, Doamnă Sweetwater, zise Nancy politicoasă.

- Spune-mi Teresa.

- Încântată de cunoştinţă, Teresa, zise Lyra. Luă o gură de şampanie şi se pregăti.

- Ce plăcere să te cunosc, zise Teresa zâmbind. Am auzit atât de multe despre tine. Înţeleg că tu eşti

femeia care...

- Te rog, nu spune asta, şopti Lyra

- ... care i-a frânt inima lui Cruz, încheie Teresa. Noaptea deveni roşie, cel puţin în planul paranormal. O

energie sălbatică, fierbinte, se ridică prin Lyra.

- Până aici, zise ea. Mi-a ajuns. Chestia asta a mers prea departe.

Era conştientă, într-un plan îndepărtat, de liniştea bruscă ce se aşternuse peste mulţimea adunată în jurul

bazinului; conştientă că oamenii îşi întorceau capetele ca să privească. Ştia că tonul i se ridica. Ăsta nu era un

lucru bun. O mică atenţionare îi sună undeva în cap, implorând-o să-şi închidă gura şi să nu mai scoată un cuvânt.

Dar nu se putea opri.

Nancy îşi drese vocea.

- Ăă, Lyra?

- V-am spus, zise ea cu vocea sugrumată. V-am avertizat că nu voi mai lăsa pe nimeni să mă mai acuze că

i-am frânt inima lui Cruz Sweetwater.

- E okay, zise Nancy. Pe bune. De ce nu mergi până la toaletă. Poţi să te calmezi acolo.

Lyra o ignoră. Se întoarse spre audienţa de pe terasă şi îşi desfăcu larg braţele.

- O dată pentru totdeauna, nu i-am frânt inima, strigă ea. Cruz a frânt-o pe a mea. Mai mult, nu mi-a spus

niciodată că îi pare rău. Nu şi-a cerut niciodată scuze. Doar i-a lăsat pe toţi să creadă că eu l-am rănit.

- Lyra, zise Nancy rugătoare. Poate că nu vrei să faci asta.

- Eu sunt cea care a plâns în fiecare noapte, după ce am aflat cum m-a amăgit, zise Lyra cu toată puterea.

Eu sunt cea care a ajuns aproape falimentară, încercând să dea în judecată Chihlimbar, Inc. doar ca să se răzbune

puţin. Iar el se întoarce în viaţa mea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca şi cum ar trebui să continuăm

lucrurile de acolo de unde au fost lăsate şi, apropo, aş putea să-i fac un serviciu şi să salvez cinci oameni din ruina

pe care mi-a furat-o?

- Oh, Lyra, gemu Nancy. Nu e bine.

- Fir-ar ei să fie de Sweetwater aroganţi, zise Lyra. Era deja pornită. Aura ei era atât de fierbinte, încât era

uimită că nu luase foc. Cine crezi că eşti?

O linişte şocantă, fascinantă, puse stăpânire pe terasă. Toată lumea o privea. Fără nicio avertizare,

lacrimile îi inundară ochii. Trecu de la mânie la disperare. Brusc începu să suspine, aşa cum nu mai făcuse decât

118

în alte două ocazii în viaţa ei; în ziua când murise bunicul ei şi în noaptea când descoperise că fusese amăgită de

Cruz.

Plângea râuri în faţa unei audienţe de membri Sweetwater şi invitaţii lor. Era de nesuportat; intolerabil. Se

răsuci şi coborî în fugă treptele terasei. Când ajunse pe plajă, tocurile cui ale pantofilor se înfipseră în nisip şi

rămaseră acolo. Ea se legăna, se aplecă în faţă, îşi pierdu complet echilibrul şi ieşi din pantofi. În acel moment

teribil ştiu că avea să cadă pe burtă, umilindu-se mai mult decât o făcuse în faţa întregii familii Sweetwater şi a

prietenilor lor bogaţi şi puternici.

Afurisitul de noroc Dore, gândi ea. Poţi să contezi oricând pe el să te părăsească, atunci când ai mai

multă nevoie de el.

Dar chiar înainte de a se prăbuşi umilitor în nisip, un braţ puternic o prinse de talie. Brusc era în picioare

şi desculţă pe plajă.

- Doamne, ce mult te iubesc, zise Cruz. Eşti magnifică.

O luă în braţe şi o duse către marginea apei. Auzi urale izbucnind de pe terasă. Urmate de aplauze.

Îşi strânse poşeta de seară cu amândouă mâinile.

- E atât de jenant.

- Nu, e doar puţin prea mult, zise Cruz. Dar e okay. Ţi-am mai spus, când e vorba de dragoste, noi,

Sweetwater, mergem ceva mai mult.

- Nu ştiu ce să spun. Ceva mi-a luat judecata. Pur şi simplu, mi-am pierdut raţiunea acolo, pe terasă.

- Ai fost minunată.

Când ajunse la nisipul ud, se întoarse şi o purtă de-a lungul marginii plajei, până când ajunseră după cotul

făcut de aflorimentul stâncos. Când ieşiră din raza vizuală a celorlalţi, o lăsă pe picioarele ei şi o îmbrăţişa.

- Chiar ţi-am frânt inima? întrebă el cu blândeţe.

Ea îşi şterse ochii cu dosul palmei.

- Da, asta ai făcut

- Iartă-mă. N-am vrut să fac aşa ceva.

- Îhâm.

- Inimile frânte sunt lucruri importante în familia mea.

- Am o veste pentru tine, Sweetwater, familia ta nu e singura care ia în serios chestiile astea. Şi nouă,

familiei Dore, ne pasă de inimile frânte.

El îi atinse obrazul ud cu vârful degetelor şi îi şterse o lacrimă.

- Tu chiar te-ai îndrăgostit de mine acum trei luni?

- Sigur că da. Crezi că aş fi aruncat atâţia bani, încercând să te dau în judecată pe tine şi pe compania ta,

dacă nu mi-ai fi frânt inima?

- Mi-am zis eu că era un semn bun, recunoscu el. Dar a complicat lucrurile.

- Trebuia să fac ceva. Nu puteam doar să accept ce se întâmpla.

- Ştiu. Aveai nevoie de răzbunare.

- Dar mergeam înainte, şopti ea. Îmi puneam viaţa în ordine. Apoi au început să sosească orhideele alea şi

mi-am spus că erau de la tine. Iar tu te-ai întors în viaţa mea. Şi mi-ai spus că motivul pentru care te-ai întors era

că aveai nevoie de mine ca să deschid nenorocita aia de poartă.

- Am încurcat lucrurile. Înţeleg asta. Dar trebuie să mă crezi când îţi spun că m-am îndrăgostit de tine de

prima dată când te-am văzut şi că te voi iubi totdeauna.

Ea reuşi să schiţeze un zâmbet tremurat.

- Te cred.

- Mă crezi?

- Da. Şi eu te iubesc pe tine. Dar sunt o Dore, iar tu eşti un Sweetwater, şi mi-ai luat ruina de chihlimbar,

apoi nişte oameni au încercat să te omoare, şi Quinn mă urmărea pe mine, şi...

- Şi lucrurile s-au complicat din nou, zise Cruz. Dar de acum înainte ne putem descurca cu orice

complicaţii pentru că ştim că ne iubim.

Ea îi înconjură gâtul cu braţele.

- Te iubesc atât de mult, Cruz. Te voi iubi întotdeauna.

119

El o sărută sub lumina lunii, iar ea simţi energia legăturii dintre ei cum arde prin noapte. Când, în sfârşit,

el îşi ridică capul, ea zâmbi.

- Ce-i? întrebă el.

- Cred că norocul meu tocmai s-a schimbat.

- Păi, sigur. Eşti pe cale să devii o Sweetwater. La ce te aşteptai?

Ea râse plină de bucurie. Apoi el o sărută din nou, iar noaptea sclipi invizibilă în jur cu puterea dragostei

lor.

Talismanele din brăţara ei scoteau sunete muzicale în noapte. Un foc verde ardea în inima chihlimbarului

obsidian.

* * *

La etajul doi al casei mari, Vincent sări de pe pervazul ferestrei unde stătuse de veghe. Energia nopţii era

bună acum. Era timpul să petreacă.

Se rostogoli de-a lungul bibliotecii vaste, spre grupul de iepuraşi de praf adunaţi acolo. Ceilalţi îşi

însoţiseră stăpânii pe insulă, aşa cum făcuse şi el. Toţi aveau nume omeneşti - Fuzz, Rose, Max, Araminta, Elvis -

dar ei se ştiau şi se recunoşteau unul pe altul într-un mod diferit.

El sări pe masa enormă din capătul încăperii, unde cineva se gândise să lase o cutie mare cu rez-pensule

de pictat. Mai era şi un şevalet cu o pânză terminată pe jumătate, lângă masă, dar el le ignoră pe amândouă.

Îşi folosi cele două labe din faţă ca să împingă cutia cu vopsele peste marginea mesei. Ateriza pe podea cu

zgomot. Capacul se deschise, iar pensulele, fiecare dintre ele cu un tub de vopsea ataşat, se împrăştiară pe covor.

El sări pe podea, apucă o pensulă de un verde-psi şi se avântă spre hol, chiţăind către ceilalţi să-l urmeze.

Încântaţi de perspectiva unui joc nou, fiecare iepuraş de praf alese o pensulă şi porniră după el.

În hol, Vincent scoase capacul pensulei cu vopsea rez-verde. După ce îl priviră, ceilalţi avură nevoie doar

de un moment ca să înţeleagă cum să scoată capacele de la pensulele lor.

Vincent privi coridorul lung şi gol. Podeaua era o zonă vastă de dale albe. Pereţii erau acoperiţi cu

lambriuri de lemn palid, albit.

Pânza perfectă.